Istoria și Teoriile Comunicării PDF

Istoria și Teoriile Comunicării Fenomenul bruiajului și al autobruiajului Bruiajul - Orice factor care perturbă sau distorsionează procesul de comunicare, împiedicând astfel transmiterea corectă a mesajului de la E la R - Orice element care interferează cu comunicarea clară și pr...

Istoria și Teoriile Comunicării Fenomenul bruiajului și al autobruiajului Bruiajul - Orice factor care perturbă sau distorsionează procesul de comunicare, împiedicând astfel transmiterea corectă a mesajului de la E la R - Orice element care interferează cu comunicarea clară și precisă între două sau mai multe părți implicate Tipuri de bruiaje - Fizice o Zgomote de fond, sunete puternice, distanța mare o Ex: o discuție amicală pe o stradă aglomerată - Fiziologice o Legate de starea interioară a E/R o Boală, deficiențe senzoriale o Ex: un profesor predă unui student surd - Psihologice o Din stări emoționale sau atitudini psihologice ale lui E sau R o Stres, anxietate, prejudecăți o Ex: un angajat stresat poate să nu fie atent la instrucțiunile șefului său din cauza grijilor personale - Semantice o Din diferențele de interpretare a semnificație cuvintelor o Limbajul tehnic vs jargonul o Ex: doctor care explică pacientului un diagnostic folosind cuvinte medicale - Culturale: diferențele culturale dintre E și R Autobruiajul psihologic - O barieră perceptivă datorată unei capacități superioare de procesare a informațiilor primite din mediu - Tipuri: o Emoțional o Cognitiv  Distragerea atenției, confuzia, oboseala o Atitudinal  Prejudecăți, atitudini o Conflicte interne Funcțiile comunicării Pe timpul lui Aristotel, perspectiva de atunci era axată pe convingerea publicului. El a spus că comunicarea publică poate îndeplini următoarele funcții: - Funcția publică (deliberativă) o Unde discursul stabilește oportunitatea sau inoportunitatea unei acțiuni cu caracter public - Funcția forensică/ judiciară o Dovedește justețea/imoralitatea unor fapte deja petrecute - Funcția epideictică/demonstrativă o Este axată pe elogierea/blamarea unor personalități, exprimarea satisfacției față de un eveniment favorabil sau deplângerea urmărilor unei calamități În timpul lui Karl Buhler, care s-a axat pe analogia cu transmisiunea radiofonfavo a spus că vorbirea poate fi concepută ca: - Expresie în raport cu emițătorul - Reprezentare în raport cu mesajul - Apel în raport cu destinatarul Astfel a distins 3 funcții ale comunicării: - Funcția expresivă - Funcția reprezentativă - Funcția apelativă Apoi au apărut 6 funcții: 1. Funcția emotivă o Prin care evidențiază stările interne ale Emițătorului o Interjecții: sâc, brrr, offf, ura, halal, huo 2. Funcția conativă(retorică)(persuasivă) o Îndreptată către destinatarul comunicării de la care se dorește a se obține un anumit răspuns 3. Funcția poetică o Centrată pe mesaj o Nu ia în considerare situația/contextul în care are loc comunicarea o Limbajul poetic pune accent pe cum se spune ceva o Cuvintele unui poem sunt opace, ele reținând atenția cititorului asupra aspectului lor concret 4. Funcția referențială o Se ocupă de situația în care are loc comunicarea 5. Funcția metalingvistică  o Se manifestă în comunicare când apare necesitatea de a se atrage atenția asupra codului utilizat o Gesturile, tonul, explicațiile oferă indicii despre cum trebuie decodificat mesajul comunicat 6. Funcția fatică o Vorbește despre caracteristicile canalului de comunicare și buna funcționare a acestuia o Ex: Alo – stabilește contactul o Dat din cap – confirmarea verbală Axiomele comunicării Autori: Paul Watzlawick, J. Helmick Beavin și Don D. Jackson Axioma 1: Comunicarea este inevitabilă - Orice comportament are o valoare comunicativă, atât prezența lor cât și absența lor - Poziția corpului, colorația obrazului, expresia gurii, orientarea privirii Axioma 2: Comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional - La nivel informațional se transmite informația propriu-zisă - La nivel relațional se stabilește cum se transmite și cum se primește informația propriu-zisă. - Ex: salut pe un ton amabil sau pe un ton răstit, jos Axioma 3: Comunicarea e un proces continuu, ce nu poate fi tratat în termeni de cauză- efect sau stimul-răspuns. - Comunicare e continuă, iar mesajele se intercondiționează într-o manieră complexă - Efectul unei comunicări depinde de conținutul comunicărilor anterioare Axioma 4: Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică  - Din cibernetică unde digital = valori de 1 sau 0, și analogic = cu o infinitate de valori - Ex digitale: Câte zaruri am în mână? Câte grade sunt afară? - Ex analogice: Cât de proaspătă este pâinea? - Modul de comunicare este digital, în timp ce comunicarea paralingvistică este analogică Axioma 5: Comunicarea este ireversibilă. - După fiecare act de comunicare ceva s-a schimbat în noi - Revenirea asupra mesajelor nu poate repara ceea ce am făcit. Axioma 6: Comunicarea presupune raporturi de forță și ea implică tranzacții simetrice sau complementare. - Egalitatea deplină a participanților la interacțiune = condiție unanim recunoscută a comunicării eficiente - Tipuri de interacțiuni: 1. Tranzacționale  Rolurile participanților rămân neschimbate de—a întregul parcursului comunicării  Ex: profesor și student, medic și pacient, vânzător și client  Nu există egalitate în aceste situații 2. Personale  Dintre prieteni, soți, colegi unde roluri nu dispar ci se fluidizează - Acte de comunicare o Simetrice  Unde răspunsurile sunt de același tip cu stimulii  Ex: gelozie cu gelozie, ton răstit cu ton răstit o Complementare  Stimulii și răspunsurile sunt de tipuri opuse Axioma 7: Comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare Pentru ca înțelegerea să se realizeze, este necesară o negociere a sensurilor care ține cont de diferențele dintre oameni Proxemică Autor: Edward T. Hall Definiție: - Disciplină ce studiază corelația dintre componenta spațială și cea comunicațională - Afirmă că instinctul teritorial la oameni nu a dispărut ci că manifestările sale s- au diversificat lu nuanțat Desmond Morris distinge trei tipuri principale de teritoriu: 1. Tribal 2. Familial 3. Personal Teritoriul tribal: - Omul face tot posibilul pentru ase convinge că împărtășește apărarea teritoriului, dar scara acesteia depășește umanul. - El formează grupuri mai mici pe care le cunoaște mai bine - Ex: bande de răufăcători, partidele politice, asociațiile simt nevoia de a-și delimita zona de acțiune, marcându-și teritoriul prin mijloace specifice - Caracterul tribal se recunoaște și prin manifestări „primitive” de genul intonării unor cântece de luptă, al desfășurării și expunerii de însemne specifice și al deghizării, de exemplu pe stadioane și terenuri de sport Teritoriul familial: - Caracteristicile acestui tip de teritoriul se recunosc în modul de organizare al locuinței, în manifestările familiei când se află în deplasare, la munte sau la mare - Ex: la plajă importanța pe care fiecare dintre noi o acordă proprietății familiale fictive întemeiate pe dreptul primului ocupant - Primii se așază oriunde și delimitează propriul teritoriul, al doilea se așază departe apoi cei care se așază aproape din cauza locului disponibil limitat se scuză și sunt întâmpinați cu o doză de ostilitate - Există principiul locului central, care constă în alegerea unui loc la cinematograf situat la jumătatea drumului între scaunul ocupat și capătul rândului. o Apropiere de persoana izolată poate fi interpretată drept agresiune o Așezarea la o distanță prea mare poate fi interpretată ca o expresie a disprețului sau repulsiei față de vecinul potențial - Are 2 ipostaze: o Ipostaza mobilă  În care există un înveliș invizibil al familiei asupra mașinii de exemplu, care, atinsă sau apropiată, stârnește iritarea ocupanților  o Ipostaza imobilă  Tipuri  Spații cu organizare fixă o Dormitoare la etaj, ca un cuib o Grădina ca un obstacol ce limitează libertatea de acțiune  Spații cu organizare variabilă o Casa japoneză: deplasarea unor panouri mobile modifică distribuția încăperilor  Spații cu organizarea semifixă o De obicei întâlnite la clădirile publice o Ex: sălile de așteptare unde se restrâng raporturiile de comunicare interpersonală, interesul este de a vorbi cât mai puțin o Scaunele de-a lungul peretelui o Tipuri:  Sociofuge: cele de mai sus  Sociopete  Terase, grădini de vară care stimulează comunicarea de grup Teritoriul personal - Are patru zone caracteristice 1. Zona intimă  De la piele și până la 45 de cm depărtare de aceasta  Dans apropiat, îmbrățișare, luptă corp la corp  Comunicarea tactilă și cea olfactivă au un loc privilegiat  Rolul vorbirii este mult diminuat a. Subzona apropiată i. 0-15 cm ii. Relația sexuală și lupta 2. Zona personală  45-125 cm a. Subzona apropiată (45-75 cm) i. Grad ridicat de familiaritate: soția, iubita ii. Invadarea acestui spațiu poate genera iritare b. Subzona îndepărtată (75-125 cm) i. Comunicare pe stradă ii. Strângerea mâinii iii. Distanță mai mare între interlocutorii de la țară decât cei de la oraș 3. Zona socială (1.25 – 3.60 m)   Spațiul negocierilor impersonale, al relațiilor de serviciu din care elementul de intimitate a fost total înlăturat 4. Zona publică (peste 3.60 m)  Se adresează unei colectivități, unde discursul este formalizat  Volumul glasului crește, vorbitorul nu mai poate păstra contactul ocular cu fiecare ascultător în parte și urmărește reacțiile publicului Comunicarea gestuală. Kinezica. În concepția lui Cicero, „gesturile sunt un limbaj pe care îl înțeleg și barbarii” și „absolut toate mișcările sufletului trebuie însoțite de mișcări ale trupului” Stanley Jones și Elaine Yarbrough au clasificat funcțiile comunicării tactile: 1. Atingeri care transmit atingeri pozitive. Ex: mama care alăptează, adultul care mângâie un copil înlăcrimat pentru a-l liniști, șeful care te bate pe umăr pentru a te încuraja, omul care îți strânge mâna cu căldură dând astfel glas gratitudinii sale față de un gest făcut în favoarea lui 2. Atingeri în joacă. Au un potențial metacomunicativ, ușurează interacțiunea fără a angaja răspunderea celui ce atinge pentru actul plin de consecințe al atingerii. Pălmuirea în glumă sau are alte conotații decât aceleași gesturi făcute cu seriozitate 3. Atingeri „de control”. Care dirijează comportamentele, atitudinile sau, chiar sentimentele persoanei atinse. De exemplu o atingere pentru a atrage atenția celui atins, sau pentru a-l da la o parte. Implică de cele mai multe ori o relație de dominare. Componentei sociale i se adaugă specificul relației tactile bărbat-femeie, care este și ea pronunțat asimetrică: bărbatului îi este îngăduit să atingăă femeile, pe când atingerea bărbaților de către femei este interpretaă drept o invitație sexuală. 4. Atingerea rituală. Cea mai cunoscută și frecvent utilizată este strângerea mâinii în semn de salut la întâlnire și la despărțire. Atitudinile de dominare, egalitate sau supunere sunt comunicate prin intermediul poziției mâinii celui ce inițiază gestul de salut. Implicarea emoțională este subliniată prin participarea și a celeilalte mâini în prinderea în sistem „mânușă” a mâinii partenerului 5. Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu zisă. Ex: susținerea unei persoane care coboară din tramvai, atingerea frunții pentru a evalua temperatura unui om bolnav. Prin acestea se transmit atât informații obiective cât și informații afective, deoarece gesturile presupun contactul fizic și prezența unui sentiment, fie pozitiv, fie negativ. Clasificarea gesturilor 1. Emblemele. o Sunt mișcări care țin loc de cuvinte și pot constitui la nevoie un limbaj de sine stătător. o Ex: în cazul comunicării dintre surdomuți, în situații unde din cauza uui bruiaj foarte puternic, cum ar fi un sunet puternic sau distanță prea mare o Pantomima a jucat un rol foarte important în preferințele romanilor 2. Ilustratorii o Îndeplinesc funcția de însoțire și de completare a comunicării verbale o Sunt reacții gestuale înnăscute și, astfel, universale o Tipuri: i. Bastoanele  Mișcări verticale ale mâinii care acentuează anumite cuvinte și atrag atenția ascultătorului asupra elementelor esențiale ale discursului  Folosite în discursurile publice  Sunt considerate, în general, indici ale agresivității și dorinței de dominare  O variantă stilizată a amenințării cu nuiaua ii. Pictografele  Semne desenate în aer în forma unor obiecte desrpe care se vorbește iii. Kinetografele  Descriu o acțiune sau o mișcare corporală pe care E o socotește ca fiind insuficient să o redea doar prin cuvinte.  Ex: indicăm cu mâna direcția de mișcare și manevrele autovehiculelor implicate într-un accident iv. Ideografele  Descriu o mișcare abstractă  Ex: mișcarea gândului propriu, traiectoria unui raționament v. Mișcările deictice  Indică locuri, obiecte, persoane  Pot trezi iritare în cazul persoanelor. De aceea se folosesc limitate de regulile politeții  Ex: Indicarea unor persoane cu ajutorul privirii, a degetului vi. Mișcările spațiale  Descriu raporturile de poziție dintre obiectele sau persoanele despre care se vorbește vii. Mișcările ritmice  Reproduc ritmul unei acțiuni  Ex: m-a tocat așa mărunt viii. Ilustratorii emblematici   Embleme utilizate în prezența cuvântului căruia ele i se substituie în mod normal  Degetele în formă de V – semnul victoriei 3. Gesturile de reglaj o Dirijează, controlează și întrețin comunicarea o Funcția lor este expresivă și fatică deoarece dezvăluie atitudinea participanților față de interacțiune și oferă asigurări din partea receptorului privind continuitatea contactului o Ex: datul din cap ca afirmare 4. Mișcările afective o Comunică stările sufletești prin care trece Emițătorul o Funcția lor este emotivă o Ex: Omul abătut cu umerii căzuți și capul plecat având întipărită pe față o expresie de amărăciune o Exteriorizarea liberă a emoțiilor este adeseori îngrădită de o dublă cenzură, socială și personală. 5. Adaptorii o Clasa de gesturi care include mișcările ce răspund unor necesități umane ce pot fi efectuate atât în prezența sau în absența unor observatori o Ex: cusutul, bătutul la mașină, măturatul o Auto-adaptorii: nevoile propriului nostru corp  Regulile sociale limitează drastic manifestarea lor în public