Politici Publice 2024 (PDF)

Elemente cheie  decizia politică  luată de actorii politici  de a utiliza anumite mijloace  pentru a rezolva o problemă. Generalitati  Actiuni realizate de catre autoritati centrale sau locale, structuri cu autoritate legislativa,administrativa,financiara  Răspund la pro...

Elemente cheie  decizia politică  luată de actorii politici  de a utiliza anumite mijloace  pentru a rezolva o problemă. Generalitati  Actiuni realizate de catre autoritati centrale sau locale, structuri cu autoritate legislativa,administrativa,financiara  Răspund la problemele care vin dinspre societate, unei nevoi concrete a soci etăţi i  Pot fi implementate cu scopul de a rezolva o problemă Orientate spre atingerea unui set de obiective bine delimitate, în  încercarea de arezolvaonevoie/problemăparticularăa comunităţii Işi propun, cu ajutorul unui program de acţiune coordonat, să modifice  mediuleconomic, social,cultural al actorilorsociali. Domeniu  Thomas Dye: politicile publice sunt „tot ceea ce un guvern decide să facă sau să nu facă”(Understanding Public Policy, Prentice-Hall,1998)  A. Miroiu: „O politică publică este o reţea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea lor în situaţii specifice” (Introducere în analiza politicilor publice, Editura Paideia, Bucureşti, 2001)  William Jenkins: politicile publice sunt „un set de decizii interrelaţionate, luate de un actor politic sau de un grup de actori, privind o serie de scopuri şi mijloacele necesare pentru a le atinge într-o situaţie dată.” (Policy Analysis: A Political and Organizational Perspective, London,1978)  James Anderson: politicile publice sunt „un curs al acţiunii urmat de un actor sau mai mulţi actori politici, cu un scop, în încercarea de a rezolva o problemă”.(Public Policy Making: An Introduction, Princeton, 1996) Procesulde elaborarea politiciipublice Procesulde elaborarea politiciipublicese caracterizeazăprinfaptulcă reprezintă:  un un procesanalitic(rezolvareauneiprobleme) procespolitic.  Perspectiva rezolvarii problemelor Din perspectiva procesului analitic, elaborarea politicilor publice reprezintă identificarea de soluţii pentru problemele existente, făcând apel la raţionalitate în vederea îndeplinirii scopurilor publice. Procesul de elaborare a politicii constă în:  definirea corectă a problemei,  identificarea şi analiza unui selectarea alternativei careset de soluţii rezolvă adecvat, cel mai bine problema.  Beneficii: maximizarea realizării obiectivelor publice, competenţa profesională, măsurarea performanţelor în politicile publice Perspectiva politica Din perspectiva procesului politic, în procesul de elaborare a politicii publice accentul cade asupra conflictelor şi dezacordurilor pentru a se controla procesul de luare a deciziei, urmărindu-se interesul propriu grupului politic care controlează acestprocess Trebuiesă înţelegem:  valorilecaresereflectăînacestproces, diferitele aspecte care divizează oamenii şi induc acestora diferitele percepţii  asupra scopurilorpublice, necesitateade a rezolvaconflicteledacăacţiuneaesteposibilă pe cale  democratică şi factorii critici care influenţează dezvoltarea politicii în fiecare etapă a procesului.  Elementele unei politici publice  O politică publică este formată dintr-un ansamblu de măsuri concrete, care dau substanţă politiciipublice.  O politică publică se bazează pe decizii, ca forme de alocare a resurselor, a căror natură este mai mult sau mai puţin autoritarăşi în care coerciţia este mereu prezentă.  O politică publică se înscrie într-un cadru general de acţiune, ceea ce permite distincţiaîntre opoliticăpublicăşi simplemăsuri izolate.  O politică publică are scopuri şi obiective precizate, stabilite în funcţie de valori, norme şi interese.  O politică publică are un public, adică indivizi şi grupuri a căror situaţie este afectată de deciziileluate înpoliticapublicăîncauză. Thoenig, Jean-Claude, „Les politiques publiques, Tome 4, Traité de Science Politique”, Presses Universitaires de France, Paris, 1989 Analiza politicii publice: Analiza modului în care e Analiza conţinutului politicii: determinată o politică Monitorizarea şi evaluarea publică: politicii: Cum este făcută politica? descrierea politicii şi a activitatea de examinare a caracteristicilor particulare ale modului în care politicile sunt De ce este preferată o anumită acesteia, a modului în care aplicate, prin comparaţia directă opţiune? interacţionează (se cu scopurile şi obiectivele propuse Cândse produce această completează/se opune) cu alte şi princuantificareaimpactului, alegere? politici, critica politicii; într-un dublusens: Pentrucine se face alegerea? impactul politicii asupra problemei de rezolvat, potenţialele efecte perverse neanticipate. Fazele procesului politicilor publice Procesul politicilor publice cuprinde trei faze:  Elaborarea Implementarea Evaluarea   Fiecărei faze îi corespund o serie de etape specifice, permiţând identificarea acelor cauze care pot contribui la un eventual eşec / blocaj al politicilor publice sau la obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare în raport cu obiectivele propuse. Etape ale politicilor publice  Identificarea problemei  Stabilirea agendei de politică publică  Formularea cadrului de politică publică  Adoptarea unei politici publice  Implementarea unei politici publice  Monitorizarea şi Evaluarea de politici publice Etape  Identificarea problemei – are loc atunci când un eveniment, o persoană, un grup reuşesc să atragă atenţia asupra unei probleme, în vederea soluţionării, prin intervenţia puterii publice.  Stabilirea agendei de politică publică – este faza în care problema identificată este luată în consideraţie de către oficiali (putere publică şi politică). Nu toate problemele identificate ajung şi pe agenda politică.  Formularea cadrului de politică publică – atunci când o anume problem ajunge să fie considerată de către oficiali nu înseamnă automat că o politică publică va fi creată. Cineva (o anume autoritate) trebuie să dezvolte un program care să se refere la soluţionarea problemei. Etape  Adoptarea unei politici publice – eforturile necesare pentru ca un anume program să fie adoptat ca şi program guvernamental. În această fază sunt concentrate elementele de negociere, dictate de interese, care pot schimba viziunea iniţială asupra unei politici publice.  Implementarea unei politici publice – este un stadiu critic de realizare aunei politici publice. Aici rolul administraţiei este decisiv.  Monitorizarea şi Evaluarea de politici publice –are ca scop determinarea eficienţei unei politici publice. Se analizează modul în care diversele activităţi au condus la îndeplinirea scopurilor propuse iniţial. Rolurile funcţionarilor publici şi ale politicienilor în cadrul procesului de formulare a politicilor publice: POLITICIENI FUNCŢIONARI PUBLICI  Stabilirea agendei de politici publice  Colectarea de informaţii  Conturarea cadrului general al politicilor  Realizarea analizelor  Elaborarea soluţiilor  Stabilirea priorităţilor  Evaluarea impactului  Evaluarea propunerilor de politici publice  Elaborarea propunerilor de politici publice  Realizarea analizelor politice  Consultarea factorilor implicaţi, a grupurilor ţintă, a instituţiilor din administraţia publică  Coordonarea unor discuţii sociale  Prezentarea argumentelor  Consultarea societăţii /a grupurilor ţintă / a electoratului Planificarea   Luarea deciziilor Asigurarea implementării   Atribuirea de sarcini funcţionarilor publici Controlarea procesului şi a rezultatelor   Asumarea răspunderii politice Organizarea evaluării  Raportarea  Asumarea răspunderii profesionale  Formularea politicilor publice  Procesul de formulare a politicilor publice este un demers tehnic şi profesional, asigurat de specialiştii de la nivelul administraţiei centrale (funcţionarii publici), precum şi de cercetători independenţi, în vederea asigurării unei argumentări cuprinzătoare şi structurate, precum şi o fundamentare solidă a tuturor informaţiilor care ţin de posibilele alternative şi decizii.  Analiza politicilor publice ţine de competenţa funcţionarilor publici care trebuie să aibă cunoştinţe de specialitate, precum şi cunoştinţe profesionale în domeniu. Calitatea, obiectivitatea şi corectitudinea analizei ţin de răspunderea profesională a funcţionarilor publici şi a specialiştilor din domeniul administraţiei. Abordari Există două abordări principale în formularea politicilor publice:  “Politicile axate pe scopuri” – care privesc aspectele strategice la nivel înalt sau domeniile de politici în general. Aceste politici vizează probleme generale şi complexe şi stabilesc o serie de obiective de dezvoltare pe termen mediu. În dezvoltarea şi implementarea unor astfel de strategii este necesar să fie implicate mai multe instituţii. “Politicile axate pe probleme” – se axează pe anumite probleme sau aspecte  specifice care trebuie soluţionate şi care ţin de o anumită zonă a politicilor. Tipologia politicilor publice  Nivel: hotărâriadministratie publica de consilii locale centrala, / judeţene sunt locala Forma: legi şi ordonanţe,  adoptate de organismele legislative statale şi locale. Arii: politica externă, transporturile, educaţia, protecţia socială, respectul  legii, reglementarea relaţiilor comerciale şi de muncă, relaţiile internaţionale, stabilitatea economică, protecţia mediului înconjurător, egalitatea de şanse, îngrijirea medicală Ti puri :  a. politicile publice substantive si procedurale b.politicipublicedistributive,regulatorii,auto-regulatorii şi redistributive a.Politicile publice substantive si procedurale  Politicile publice substantive încorporează ceea ce administraţia publică centrală / guvernul urmăreşte să facă în domenii precum construcţia de autostrăzi, plata beneficiilor sociale, interzicerea vânzării en-gross a alcoolului etc. Politicile de tip substantiv conferă în mod direct beneficiarilor avantaje şi dezavantaje, beneficii şi costuri.  Politicile procedurale fac referire, în schimb, la actorii şi modalităţile prin care un obiectiv/scop/lucru sunt realizate. Definite astfel, în categoria politicilor de tip procedural se includ legile de constituire şi funcţionare a agenţiilor administrative, legile prin care sunt definite atribuţiile şi jurisdicţia diferitelor agenţii, procedurile instituite pentru derularea propriilor programe, precum şi controlul operaţiilor exercitate de ele. b.Politici publice distributive, regulatorii, auto-regulatorii şi redistributive  Politicile distributive implică alocarea de resurse şi servicii către diferite segmente ale populaţiei – persoane, grupuri, comunităţi. Unele politici de tip distributiv acordă beneficii doar unui număr restrâns de beneficiari. Alte politici se adresează unui număr mare de persoane cum este cazul programelor de subvenţii agricole, programele educaţionale gratuite etc.  Politicile regulatorii restricţionează ori limitează comportamentul indivizilor sau grupurilor, reducând astfel libertatea de acţiune a subiecţiilor (de exemplu, bancheri, comercianţi etc.). Unele stabilesc reguli generale de comportament, cum este cazul legislaţiei comerciale în care sunt definite atât acţiunile legale, cât şi cele ilegale. Pe de altă parte, alte politici regulatorii insistă pe detalii, de exemplu legile privind utilităţile publice reglementează expres standardele de furnizare, condiţiile de autorizare, aspecte financiare, tarifele ce pot fi practicate.  Politicile auto-regulatorii sunt asemănătoare cu politicile regulatorii în sensul că şi ele restricţionează sau controlează un grup ori aspecte particulare. Spre deosebire de politicile regulatorii, politicile auto-regulatori sunt promovate direct de grupurile de beneficiari, ca modalitate de protecţie a intereselor membrilor săi. Ca regulă, un grup profesional sau ocupaţional5 militează pentru adoptarea regulilor de autorizare de către legislativ. Rezultatul se traduce prin adoptarea legii/legilor care reglementează exercitarea unei profesii ori ocupaţii şi condiţiile în care se poate profesa.  Politicile redistributive implică transferul de avere, venit, proprietate sau drepturi între grupuri ori segmente ale populaţiei ca urmare a acţiunii concertate a guvernului. Scopul acestei politici nu este utilizarea proprietăţii, ci proprietatea în sine, nu egalitatea tratamentului, ci egalitatea posesiei. Schemauzualăînpoliticileredistributiveimplicătransferulderesursede la cei ce au la cei ce nu au, însă acest flux poate fi inversat. Planificarea strategica Politici Programe Proiecte Politici publice ❑ problema de politici publice - o situaţie socială, economică sau ecologică care necesită intervenţia administraţiei publice centrale de specialitate, în măsură să identifice şi să asigurecadruljuridicnecesarimplementăriiuneianumitesoluţii;care nu poate fi rezolvata fara guvern ❑ politicile publice - totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate. O anumită soluţiepoatefi implementatăprinintermediulunuiasau maimultor acte normative; guvernul adopta lege ❑ procesul polit icilor publice - totalitatea etapelor a căror parcurgere conduce la implementarea unei anumite soluţii destinate rezolvării unei probleme cu caracter public; drumul pe care guvernul il parcurge pt a rezolva problema *HOTĂRÂRE Nr. 775 din 14 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central Componente ❑ Planificare strategica: imagine de ansamblu, instrument de stabilire a aspectelor cu adevarat importante ale dezvoltarii ❑ Implementare: plan strategic ❑ Evaluare: plan strategic Elementele unei politici publice ❑ Verificarea,definireasi detalierea problemelor ❑ Identificareaalternativelor de actiune publica: ✓ posibilesolutii si alternativede politicapublica ✓ consultarea publica asupra acestora ❑ Propunerea de politicapublica: ✓ supunerea spre aprobarea decidentilor ✓ monitorizare sievaluare  Etape ❑ Analizacomunitatii: ✓ identificarea si fundamentarea problemelor unei comunitati detaliat a situaiei existente în comunitate, pentru a identifica nevoile ✓ stabilirea unor criterii de selectie si definirea problemelor prioritare carora neadresam Dup ce au fost identificate diversele probleme, este important s se ❑ Analiza factorilor interesati: stabileasc care sunt cele mai urgente ✓ Identificare Se identific toate prile implicate sau afectate de problemele comunitii i de soluiile propuse. ✓ Informare,consultare, implicare/participare publica Procesul de consultare public poate include întâlniri, forumuri, sondaje, petiii i alte modaliti ❑ de a implica comunitatea în luarea deciziilor Definire planstrategic si plandeactiuni ✓ Viziune, Se definete viziunea pe termen lung, care reprezint scopul final al proiectului sau al politicii publice. ✓ ❑ Obiective,masuri siactiuni se stabilesc obiectivele specifice care trebuie atinse pentru a realiza viziunea. Aceste obiective trebuie s fie msurabile i realiste Monitorizare si evaluare s se urmreasc progresul activitilor i impactul acestora, se face o evaluare a întregii iniiative, pentru a verifica dac obiectivele au fost atinse i ce impact a avut asupra comunitii  Actoriisi instrumentelepoliticilorpublice Actori / stakeholderi şi instituţii în procesul de elaborare a politicilor publice Definiţie: Oricare persoane fizice sau juridice, grupuri, organizaţii sau instituţii, care au un interes, sunt influenţate / afectate sau pot influenţa / afecta procesul de elaborare a politicilor publice. Clasificare persoanele sau instituiile care au puterea de a lua decizii în cadrul administraiei publice i al guvernelor. Ei sunt responsabili de formularea, (a) Factori de decizie (autorităţi publice, oficili aleşi şi numiţi) aprobarea i implementarea politicii publice. nstituiile i organizaiile care contribuie la (b) Factori de competenţă (universităţi, organizaţii / instituţii de cercetare etc.) elaborarea politicii publice prin furnizarea de expertiz, cercetare i (c) Factori / grupuri de interes grupuri sau organizaii care au un interes direct într-o anumit politic public i care lucreaz pentru a-i promova propriile interese analize tehnice (e) Factori de transfer de informaţii şi comunicare (mass – media, centre de resurse etc.) instituiile i canalele care faciliteaz fluxul de informaii între actori politici, publicul larg i alte grupuri interesate Aceştia pot să fie persoane, luate separat fiecare, fie grupuri sau entităţi: clase sociale, diverse grupuri sociale. Fiecare dintre aceştia au propriile lor interese, iar felul cum interacţionează, rezultatele eforturilor lor pentru realizarea acestor interese, sunt reglate de factori instituţionali, de regulile care guvernează procesul politic. Nu întreaga societate este în egală măsură implicată în procesul de decizie. Politicile publice sunt realizate de către subsistemele politicilor (forumuri), care sunt alcătuite din toţi actorii care au legătură cu o anumită problemă publică, în cadrul cărora actorii discută şi negociază problemele publice pentru a se ajunge la soluţii cât mai bune pentru interesele lor. Noţiunea de actor include atât actorii din cadrul statului (ministere, comisii, agenţii descentralizate, etc.), cât şi pe cei din cadrul societăţii (sindicate, ONG – uri, grupuri de presiune etc.), implicaţi în procesul politicilor publice. Categorii de actori  Actori apartinand statului: aleşi: membri ai - executivului şi ai legislativului numiţi în funcţie: - funcţionarii Actori apartinand societatii:  - grupurile de interese unt organizaii sau asociaii care urmresc promovarea unui interes specific în faa autoritilor statului. - - grupurile de cercetători experi individuali care contribuie la formularea i dezvoltarea politicii publice prin furnizarea de analize, cercetri i recomandri bazate pe dovezi. mass-medi a. în informarea publicului, în influenarea opiniei publice i în monitorizarea activitii guvernamentale. Competenta materiala  Autoritati centrale – competenta asupra intregului teritoriu al tarii: guvernul, ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice cu competente generale  Autoritati teritoriale- competenta asupra unei parti din teritoriul national. Acestea sunt serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale  Autoritati locale- competenta asupra unei unitati administrativ- teritoriale (judet, comuna, oras). Acestea sunt consiliile locale si primarii.  Autoritati cu competenta generala, care exercita puterea executiva, administratia publica in orice domeniu de activitate: guvernul, consiliile locale, primarii  Autoritati ale administratiei publice de specialitate, care realizeaza administratia publica intr- o anumita ramura sau domeniu de activitate: ministerele si celelalte organe centrale de specialitate ale administratiei publice subordonate guvernului, precum si serviciile publice descentralizate ale acestora, din teritoriu. Sistemul de relatii ale autoritatilor administratiei publice ex : În cadrul unei primrii, primarul are autoritate ierarhic asupra viceprimarului i funcionarilor publici din primrie. autoritile i funcionarii publici sunt a) Relatii de autoritate: relatii ierarhice, determinate de structura ierarhica si subordonai unui superior. relatii functionale, determinate de structura dupa competenta specifica Agenia Naional pentru Protecia Mediului (ANPM) poate lucra cu Ministerul Economiei pentru a implementa reglementri privind poluarea industrial. b) Relatii de cooperare: formalizate (obligatorii prin acte normative) sau neformalizate (facultative)voluntariat sau colaborare neimpusa de lege c) Relatii de reprezentare: iau nastere in special in raport cu elemente exterioare sistemului autoritatilor administratiei publice asigura buna funcionare a instituiilor publice, pentru a preveni abuzurile i pentru a garanta c d) Relatii de control: determinate de delegare serviciile publice sunt livrate e) Relatii de prestari servicii: cu pondere in raporturile cu cetatenii ex; Primria furnizeaz servicii pentru ceteni, cum ar fi eliberarea actelor de identitate  Relatii cu autoritati publice care exercita puterea legislativa: relatii ale ministerelor si organelor de specialitate ale administratiei publice centrale cu puterea legislativa (Senat, Camera Deputatilor) de cooperare sau de control prin delegare  Relatii cu organizatiile neguvernamentale: relatii de cooperare (de cele mai multe ori formalizate, adica obligatorii potrivit unor dispozitii legale) sau relatii de reprezentare. APL sunt obligate sa intre in relatii de cooperare cu sindicatele pentru realizarea unor obiective legate de protectia muncii, somaj, asigurarea timpului de odihna, etc. In alte situatii, autoritatile APL au reprezentant in diferite organizatii sau acestia un reprezentant pe langa autoritatile administratiei publice; acest sistem asigura o legatura permanenta intre aceste organisme. Relatiile autoritatilor cu cetatenii: a)Relatii de cooperare – subliniaza sprijinul pe care cetatenii sunt chemati sa il dea administratiei publice in vederea realizarii misiunii acesteia. Sunt o expresie a accesului participativ al populatiei la realizarea treburilor publice, o dovada a existentei unei societati democratice. Categorii: -Relatii de cooperare directa, in care cetatenii, individual sau grupati, participa la realizarea unui interes general, la finalizarea unor actiuni, la fel ca structurile administratiei publice (ex: gospodarire comunala). -Relatii de cooperare indirecta: apar cand cetatenii sprijina actiunea autoritatilor fara sa participe la respectiva actiune in mod direct (ex: ajutor in caz de incendii, inundatii)donarea de bani, produse de prim b) Relatii de prestari servicii ale administratiei publice catre cetateni: servicii descentralizate ale APC sau APL – eliberare de acte, aparare a drepturilor si intereselor cetatenilor prin masuri de ocrotire sociala, etc. c) Relatii de autoritate: obligatii ale cetatenilor prin acte normative legi, reglementri, ordine, hotrâri), ex Respectarea legislaiei fiscale (plata impozitelor i taxelor):  Grupurile de interese Grupurile de interese reprezintă grupuri organizate de cetăţeni, unul din scopurile lor fiind acela de a se asigura că statul urmează anumite politici. Ele pot reprezenta interesele de afaceri, industriale, organizaţiile muncitoreşti, sindicatele, asociaţiileprofesionale, dar şiintereseleconsumatorilorsaude protecţie a mediului. Grupurile de interese–reprezintă principalul mijloc de reprezentare a opiniilorpubliculuişide aducere a acestora, într-un mod organizat, în faţa autorităţilor guvernamentale. Grupurile de interese pot pune la dispoziţia oficialilor guvernamentali atât expertiză şi informaţii, cât şi importante resurse financiare. Modalitatea în care guvernele fac acest lucru variază de la angajamentele ocazionale, prin care oficialii chemau grupuri de interes reprezentative să-şi exprime opinia, până la aranjamente aproape formale, în care grupuri de interese sunt chemate să facă parte din anumite comitete sau comisii guvernamentale. a) Grupurile de universitari, cercetători şi consultanţi - sunt formate din persoane ce activeazăîncadruluniversităţilor,institutelordecercetare,firmelordeconsultanţă şi organismelor de tip think-tank. Acestea dinurmăreprezintă„grupăriindependente, implicate în cercetarea multidisciplinară, menite să influenţeze politicile publice”. Influenţa lordepindedecontextulşi tradiţiile culturale naţionale, dar contribuţia lor se referămai degrabă la formularea de alternative, decât la stabilirea agendei guvernamentale. Spre deosebire de cercetători, de universitari care au interes mai mult teoretic şi filozofic faţă de politicile publice,organismeledethink-tankaupreocupărişide ordin practic referitoare la procesul administrativ şi dispun de resurse financiare mai consistente pentru a-şi promova opiniile lor. Sunt pers specializate care au menirea sa influentele pol. publice  b) Mass-media joacă deseori rolul unui amplificator al problemelor publice sau al unor soluţii promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de thinktank. Ea reprezintă totodată o oportunitate pentru ca anumite probleme să ajungă în atenţia publicului. Redactorii-şefi ai anumitor ziare, purtătorii de mesaj pot servi anumitor interese însă, manipulând astfel opinia publică. c) În ceea ce priveşte alegătorii şi partidele politice, rolul lor în procesul formulării politicilor publice este net diferit. Astfel, rolul alegătorilor este redus, ei nefiind implicaţi în mod direct, ci prin intermediul reprezentanţilor lor, oamenii politici aleşi, care deşi ţin cont de opinia publică atunci când îşi formulează politicile, ei pot fi dominaţi de către experţii existenţi în anumite domenii. Opinia publică deţine o influenţă vagă şi difuză asupra agendei guvernamentale, ea poate impune anumite probleme pe agenda guvernamentală, care prezintă interese pentru un număr mare de persoane. În asemenea ocazii, majoritateapubliculuipoatesolicitarezolvareauneianumitepriorităţi,însă priorităţileguvernamentalepotfiafectatemaimultdeunnumărmicdepersoanecupreferinţe diferite, dar de o mai mare intensitate. Partidele politice au un rol semnificativ asupra politicii publice, dar indirect, în general, prin intermediul membrilor lor care se află în aparatul executiv şi, în mai mica măsură, în cel legislativ. Alegtorii sunt cetenii care voteaz pentru a alege reprezentani politici (de exemplu, parlamentari sau preedini de stat). Ei nu sunt implicai direct în elaborarea politic sau în procesul decizional al guvernului. Alegatorii îi exprim dorinele i ateptrile prin votul lor, îns nu formuleaz direct politicile publice.  Grupurile think tank Organizaţiile de cercetare  O altă categorie importantă de actori din cadrul societăţii sunt organizaţiile de cercetare care pot fi localizate în cadrul universităţilor sau a think tank – urilor.  Un „think tank” poate fi definit ca o organizaţie independentă angajată în cercetare multi- disciplinară cu scopul de a influenţa politicile publice. Cercetările lor oferă, de obicei, soluţii practice la multe din problemele publice sau caută argumente, dovezi pentru sprijinul unor poziţii. în Ex. Romania: Societatea Academică din România, Centrul Român de Politici Europene  Analiza actorilor / stakeholderilor  Recunoaşterea rolului cheie jucat de stakeholderi în determinarea politicii, în implementarea acesteia şi în ceea ce priveşte rezultatele ei, a condus către considerarea analizei stakeholderilor ca reprezentând un instrument vital al managementului strategic.  Scop: analiza actorilor / stakeholderilor are ca scop precizarea intereselor indivizilor şi grupurilor care trebuie considerate în momentul în care se ia o decizie. În acelaşi timp analiza ar trebui să indice de ce este necesar să fie luate în considerare aceste interese.  Ciclul politicilor publice Capacitatea de a face politici publice (policymaking) poate aparţine mai multor categorii de actori din sfera publică sau privatăcaretrebuiesădezvolteoseriedeaptitudinispecificeîn acest sens. Un specialist în domeniul politicilor publice trebuie să aibă capacitatea de a propune soluţii viabilelaproblemerealedinsocietate,urmărindînegală măsură ca aceste soluţii să fie puse în aplicare şi măsurând impactul (efectele) pe care măsura/măsurile propuse îl au la nivelul societăţii/segmentului social, economic etc. asupra căruia acţionează. Procesuldeînfăptuireauneipoliticipubliceurmăreşteînmod consecvent acelaşi pattern, indiferent de natura şi domeniul în care urmează a fi implementată respective politică. În literatura de specialitate, acest model de construcţie este cunoscut sub denumirea de ciclul politicii publice  Stabilirea Definirea agendei problemei Identificarea Monitorizarea si variantelor. evaluarea Alegerea solutiei Implementarea politicii publice Ciclulpoliticilorpublicereprezintăînfaptunproceslogic deductiv, unde actorul decizional urmăreşte un parcurs etapizat pentru a găsi soluţia la o problemă reală din societate. Procesul politicii publice este un ciclu mai mult sau mai puţin închis. Evaluarea rezultatelor, oricare arfiformapecareoia,precedefazaderezolvare a problemei. Dar şi sfârşitul poate fi un început. Evaluarea,maidegrabădecâtsăducălaterminare,poatedeclanşa o întoarcere înapoi: problema este considerata nerezolvată şi se fac ajustări prin retroacţiune, fie printr-o nouă formulareaproblemeiiniţiale,fieprintr-ogestionaremai satisfăcătoare a fazei de implementare a programului. Modul în care actorii îşi distribuie sarcinile în diferitele faze de activitate guvernamentală este un lucru foarte important. Intrarea pe scenăaactorilorîntr-ofazăsaualta,intrarealeasăsau impusă, condiţionează natura programelor de acţiune. Această intrare este posibilă în diferite momente, înainte de luareadeciziei, dar şi în faza de implementare şi evaluare. Actorii, problemele, soluţiile, deciziile nu sunt neapărat stabile: se pot schimba pe parcurs, se pot ajusta şi redefini, pot dispărea sau reapărea, pe măsura evoluţiei acţiunii politice. Definirea problemelor şi înscrierea pe agendă Problemadepoliticăpublicăesteocondiţiesauosituaţiecare generează nevoi ori insatisfacţii, pentru a căror corecţieestenecesarăintervenţiaguvernamentală.Dacăoanumităsituaţie este considerată ca normală, inevitabilă sau o responsabilitate individuală, nicio acţiune guvernamentală nu va fi iniţiată, deoarece situaţia respectivă nu este problematică. Nu orice problemă poate ajunge să primească o soluţie printr-omăsurădepoliticăpublică, tocmaideaceeaprocesulde stabilire a agendei este unul selectiv, în care diverşi actori instituţionali încearcă să aducă problemele în atenţia guvernanţilor. Agenda Există mai multe feluri de agende: Este totalitatea problemelor pe care membrii unei comuniti le percep ca fiind importante i de interes public. O agendă publică, însumând toate problemele percepute de membrii unei comuni tăţi ; Oagendăinstituţională,cumulândtoateproblemelepe care factorii Este setul de probleme pe care autoritile publice sau factorii decizionali îşi propun să le rezolve într-un anumit interval de timp; decizionali (guvern, parlament, agenii guvernamentale etc.) îi propun s le rezolve într-un Agendamedia,careacţioneazăcaunfacilitatorîntreagenda publică şi anumit interval de timp cea instituţională, însă uneori poate avansa propriile priorităţi. setul de probleme pe care mass-media decide s le trateze i s le fac publice, influenând astfel opinia public. Agenda publică constă în toate problemele care în mod obişnuit sunt percepute de către membrii unei comunităţi ca meritând atenţia publică şi care sunt în puterea şi jurisdicţia de rezolvare a autorităţilor. Practic, aceasta este în mod esenţial o agendă de discuţii a societăţii a unor probleme cum ar fi siguranţa publică sau asistenţa socială. Fiecare societate are sute de astfel de probleme pe care cetăţenii consideră că ar trebui să le rezolve autorităţile publice. Totuşi, doar o mică parte din aceste probleme din agenda publică sunt luate în considerare de către guvern. În momentul în care guvernul a acceptat că trebuie să facă ceva în legătură cu problema respectivă, aceasta intră în agenda instituţională. Problemele de politică publică nu intră/nu rămân pe agenda instituţională decât dacă îndeplinesc cumulativ următoarele trei condiţii: Suntsuficientdesemnificative–unnumărsemnificativ de persoane sau comunităţi sunt afectate; Au intensitate – magnitudinea impactului este ridicată; Au durabilitate în timp. Există patru faze principale ale procesului de stabilire a agendei, pe măsură ce problemele trec din agenda sistemică, în agenda instituţională: problemelesuntmaiîntâiiniţiate,suntspecificate apoi soluţiile lor, sunt dezvoltate argumente în sprijinul problemelor propuse,şidacăausucces, problemaintrăînagenda instituţională. Iniţiativa pentru rezolvarea problemei vine, de obicei, din afara structurilor guvernamentale, din cadrul unor grupuri non-guvernamentale şi se extinde îndeajuns de mult pentru a ajunge în cadrul agendei publice. Rolul cheie în acest caz este legat de grupurile sociale care au anumite cereri sau doleanţe care, pentru a fi rezolvate, trebuie să ajungă întâi în cadrul opiniei publice pentru ca aceasta să le sprijine. Desigur, faptul că la capătul procesului, problemele acestor grupuri au intrat pe agenda guvernului nu înseamnă în mod necesar şi rezolvarea lor. Nu înseamnă decât că acestea au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor publice (guvern) pentru o examinare mai atentă. Modalităţi de influenţare a agendei instituţionale - consultarea cetăţenilor / grupurilor de interese - advocacy – a apăra/sprijini un principiu sau un punct de vedere (individual/ general / al unei organizaţii) în faţa unei instituţii guvernamentale sau a legiuitorului - lobby – promovarea unor interese individuale, de grup sau ale unei organizaţii pentru influenţarea politicilor publice, a instituţiilor guvernamentale sau legiuitorului. Odatăceproblemapublicăafostconştientizatădecătreautoritatea publică, aceasta este nevoită să aleagă din gama derăspunsuriposibilepecarelepoateoferiînraportcu ocerere de înscriere pe agendă. În acest stadiu sunt eliminate opţiunileconsideratede neacceptat de către actorii politici influenţi, sau care par nepotrivite dintr-un anume moti v.  Identificarea problemei Stabilirea agendei constă în identificarea unui set de probleme care urmează a fi rezolvate ca urmare a parcurgerii etapelor ulterioare ale procesului politicilor publice. Identificarea problemelor constă în alegerea unui set de probleme de interes public dintr-un anumit domeniu, care ulterior vor fi filtrate şi, eventual, trecute pe agenda instituţiei guvernamentale. Această activitate este realizată de către echipele tehnice din cadrul autorităţii publice abilitate să iniţieze proiecte de acte normative sub coordonare politică, fiind doar o selecţie preliminară a problemelor care ar putea face obiectul acţiunii guvernamentale.