Hemoptizia 2 PDF - Medicină

Alte situaţii  Reducerea aportului sanguin: efort fizic, altitudine, anemie, trombembolism pulmonar  Boli cardiace: insuficienţa cardiacă - cronică sau acută  Metabolice: acidoza metabolică - diabet zaharat, uremie; anemie; febră  Psihiatrice: sindrom de hiperve...

Alte situaţii  Reducerea aportului sanguin: efort fizic, altitudine, anemie, trombembolism pulmonar  Boli cardiace: insuficienţa cardiacă - cronică sau acută  Metabolice: acidoza metabolică - diabet zaharat, uremie; anemie; febră  Psihiatrice: sindrom de hiperventilaţie (dispnee psihogenă) Hiperventilaţia Este efectuarea mişcărilor respiratorii cu frecvenţă mai mare decât cea normală (16 cicluri/minut) şi cu amplitudine crescută. Consecinţa hiperventilaţiei se numeşte sindrom de hiperventilaţie. Hiperventilaţia apare în condiţii normale la eforturi mari. Patologic apare ca o reacţie compensatorie în cazuri de bronhoobstrucţie. Totodată apare circumstanţial la persoane cu labilitate emoţională sau în condiţii de stres. În acest caz, din punct de vedere clinic, predomină senzaţia iniţială de "sete de aer”, cu un tipar respirator bizar: dispnee în repaus, la fel de severă la efortul minim ca şi la efortul mare, şi cu o mare variabilitate: hiperpnee care alternează cu inspiraţie profundă şi expir oftat (respiraţia oftată), demonstrativ. Hiperventilaţia poate duce la reducerea concentraţiei dioxidului de carbon din sânge, cu apariţia alcalozei. Consecinţa este apariţia simptomelor de spasmofilie sau tetanie: parestezii ale degetelor, tremurături, ameţeală, dureri ale cutiei toracice, senzaţia de plutire, cefalee, manifestări de panică, chiar spasmofilie manifestă prin hipocalcemie secundară. Hiperventilaţia este frecventă în tulburarea de conversie (mai demult denumite crize de isterie) sau la simulanţi. De asemenea însoţeşte atacurile de panică. Hiperventilaţia voluntară este solicitată pacienţilor în cursul înregistrării electroencefalogramei, pentru a provoca apariţia de unde patologice pe traseul EEG. O variantă de hiperventilație, prezentă la persoanele anxioase, este respirația oftată, caracterizată prin tendința de a ofta frecvent și adânc. Hipoventilaţia Este efectuarea de excursii respiratorii cu amplitudine mică şi sau cu frecvenţă redusă. Apare în alterarea mobilităţii cutiei toracice: pareze, nevralgii, leziuni diafragmatice etc. Din punct de vedere al patogenezei, dispneea se clasifică în: 1. Dispneea obstructivă: obstrucţia parţială a căilor aeriene cu scăderea ventilaţiei, creşterea necesităţilor, creşterea tensiunii musculare, cu senzaţia de lipsă de aer. Apare în: obstrucţii de căi respiratorii mari (laringe, trahee, bronşii mari) de cauze extrinseci, intrinseci sau funcţionale (dispnee inspiratorie, cu stridor, cornaj, tiraj); obstrucţia difuză a căilor respiratorii mici: astm bronşic, 20  bronşita cronică, bronşiolită (dispnee expiratorie, wheezing, respiraţie pufăită; exemplul tipic: criza de astm bronşic) 2. Dispneea restrictivă: scade expansiunea plămânului, scade capacitatea pulmonară totală şi creşte efortul de ventilaţie. Apare în: afecţiuni parietale (funcţia mecanică, mobilitate), scăderea complianţei pulmonare din cauza bolilor pulmonare sau extrapulmonare. 3. Dispnee mixtă: combinarea celor două mecanisme de mai sus Tipuri patologice de respiraţie: - Ortopneea este o formă comună de prezentare a dispneei, caracterizată prin faptul că dispneea care apare sau se agravează în clinostatism se ameliorează când pacientul stă în poziţie şezândă sau uşor ridicat; tipic pacientul şade sau doarme pe mai multe perne; - Dispneea paroxistică este lipsa brutală a aerului: se produce prin obstrucţia căilor respiratorii superioare sau inferioare: corpi străini, înec, edem glotic, astm bronşic etc. Dispneea prin obstrucţia căilor respiratorii superioare este inspiratorie şi expiratorie; dispneea din astm este expiratorie. - Dispneea paroxistică nocturnă este o formă de dispnee ce apare în formele severe de IVS şi se caracterizează prin apariţia dispneei după câteva ore de somn, îmbrăcând caracter de urgenţă: pacientul este anxios, cianotic. Dispneea paroxistică nocturnă este de tip inspirator - Platipneea este o formă paradoxală de dispnee ce apare în ortostatism şi se ameliorează în clinostatism. Este tipică în ciroza hepatică unde ortostatismul permite deschiderea şunturilor intrapulmonare şi scăderea hematozei. - Tahipneea înseamnă creşterea frecvenţei respiratorii peste 20/min, în mod constant. Apare uneori asociat cu junghiul toracic sau în ascită. - Bradipneea înseamnă scăderea frecvenţei respiratorii sub 12/min. Apare în boli neurologice, în dezechilibre hidroelectrolitice, dar şi fiziologic, la sportivi. - Apneea este oprirea completă a respiraţiei, ce poate fi indusă voluntar (oprirea respiraţiei), medicamentos (opioide), mecanic (strangularea, corp străin) sau de boli neurologice. - Apneea de somn este o afecțiune a aparatului respirator caracterizată prin pauze respiratorii repetate, frecvente în timpul somnului. Durata perioadei de oprire a fluxului de aer este de 10 secunde. Sindromul apneei de somn prezintă diferite grade de gravitate: uşoară, moderată sau severă, în funcţie de durata şi frecvenţa episoadelor de apnee sau de bradipnee. Numărul episoadelor apneice variază de la 5 la 50 pe ora de somn. Sindromul a fost clasificat în 3 tipuri: apneea obstructivă, apneea centrală și apneea mixtă. Următoarele simptome sunt comune tuturor pacienților cu apnee de somn obstructivă: sforăitul este prezent la majoritatea pacienților cu apnee de somn; somnolența diurnă excesivă, manifestată 21