Comunicarea Interpersonală-1 PDF

Între relația impersonală și cea interpersonală subzistă cel puțin trei deosebiri importante: - Relația interpersonală se întemeiază pe cunoașterea unor date psihologice privitoare la interlocutor, Datorită acestor informații putem anticipa reacțiile partenerului dc dialog înt...

Între relația impersonală și cea interpersonală subzistă cel puțin trei deosebiri importante: - Relația interpersonală se întemeiază pe cunoașterea unor date psihologice privitoare la interlocutor, Datorită acestor informații putem anticipa reacțiile partenerului dc dialog într-un mod mult mai eficient decât în cazul în care ne adresăm unei persoane total necunoscute. în anumite limite, predicțiile comportamentale sunt posibile și în comunicarea impersonală, dar ele se bazează acolo exclusiv pe factori socioculturali, nu psihologici. - Pe lângă posibilitatea de a prevedea reacțiile interlocutorului, cunoașterea interpersonală ne oferă și explicații ale acestor reacții. Observația că cineva a devenit nervos sau s-a întristat la auzul cuvintelor noastre e una impersonală, dar dacă dispunem de date suficiente despre felul de a fi și despre viața personală a respectivului, putem spune și de ce s-a comportat astfel. - Spre deosebire de comportamentul impersonal, supus unor reguli de conviețuire cu caracter de norme sociale generale, strategiile interpersonale se bazează pe aplicarea de reguli individuale determinate de cunoașterea particularităților interlocutoruluì. Deosebirile de temperament și profil psihologic dintre prietenii noștri ne ,,obligă" să îi tratăm diferențiat, discutând cu fiecare în alt fel. E de la sine înțeles că orice relație interumană începe prin a fi impersonală și dobândește treptat caracter interpersonal Acest tip de comunicare interpersonală urmărește șase obiective principale și anume: 1. Cunoașterea interioară 2. Cunoașterea lumii exterioare 3. Satisfacerea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe umane 4. Persuadarea interlocutorului 5. Ajutorarea semenilor 6. Jocul și distracția 1. Cunoașterea interioară (autocunoașterea), bazată pe invitația la reciprocitate pe care o presupune sinceritatea comunicatorului (autodezvăluirea, adică destăinuirea unor secrete personale constituie pentru interlocutor un imbold de a proceda și el într-o manieră similară, împărtășindu-i partenerului de dialog rezultatul observațiilor pe care le-a făcut asupra sa și pe care acela le ignoră). 2. Cunoașterea lumii exterioare, prin schimb de informații cu semenii, proces care fi oferă subiectului ocazia de a adăuga experienței sale personale, fatalmente limitate, o parte a tezaurului incomparabil mai bogat și mai variat al experienței acumulate de cei cu care întreține relații interpersonale. în plus, să nu uităm că până și informațiile dobândite pe o cale nemijlocită se fixează mai bine în memorie dacă au făcut și obiectul unor discuții interpersonale 3. Stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe umane, în scopul satisfacerii unor nevoi fundamentale precum solidaritatea, prietenia sau dragostea. Chiar dacă dragostea nu constituie o condiție sine qua non a comunicării eficiente, este bine cunoscut faptul că ea optimizează comunicarea dintre două ființe umane, ridicând-o pe nivelul superior al comuniunii. 4. Persuadarea interlocutorului, influențarea sau schimbarea opiniilor, convingerilor, credințelor, atitudinilor sau a conduitei acestuia, obiectiv prioritar în acțiunea de câștigare a unor prozeliți pentru un cult religios, ori un partid politic, dar și în procesul educațional în general. 5. Ajutorarea semenilor, fie în plan cognitiv prin consiliere, informare, învățare, fie în planul afectivității, atunci când aceștia au nevoie de consolare, susținere morală, asistență sufletească. 6. Jocul și distracția, categorie în care, alături de jocu- rile propriu-zise se includ un mare număr de strategii comunicaționale ce prezintă un caracter ludic nerecunoscut ca atare. Analiza tranzacțională elaborată de Eric Berne a pus în evidență un repertoriu bogat de asemenea ,jocuri", demonstrând importanța |or socială deloc neglijabilă. Schema generală a Comunicării Interpersonale Deosebirea cea mai frapantă dintre comunicarea interpersonală, fie ea diadică ( cu 2 participanți) sau de grup, constă în rolul hotărâtor al feedback-ului și în manifestarea practic instantanee a acestuia. Aflați față în față, participanții au posibilitatea să observe reacția interlocutorului chiar în timpul emiterii mesajului propriu, astfel încât eventuala ajustarea prin retroacțiune a discursului nu mai constituie o acțiune ulterioară, ci una concomitentă cu emisiunea propriu-zisă. Procesul transmiterii de informație se desfășoară așadar intre actori cu statut comunicațional identic, ceea ce se traduce grafic printr-o simetrie totală a schemei comunicării interpersonale (fig.1). Tot ceea ce se vede în stânga axei verticale centrale a figurii 1 trebuie să se regăsească și în partea sa dreaptă. De aceea, ambii participanți la proces trebuie să posede atât o competență comunicativă, cât și o capacitate de a performa, în sensul definit pentru domeniul limbii de Noam Chomsky. Competență lingvistică – după Noam Chomsky - Definiție: Cunoașterea internalizată a sistemului de reguli al unei limbi de către vorbitorii nativi ai acesteia Performanță – după Noam Chomsky - Definiție: Actualizarea competenței prin uz lingvistic Competență comunicațională – definiție introduse de Dell Hymes  - Definiție: Ansamblul cunoștințelor lingvistice, interacționale și culturale internalizate de vorbitorul nativ al unei limbi care îi permite să se manifeste adecvat în contexte comunicative specifice Competenta Comunicațională Definiție: Dell Hymes introduce conceptul de competență comunicațională ca „ansamblul cunoștințelor lingvistice, interacționale și culturale internalizate de vorbitorul nativ al unei limbi care îi permite să se manifeste adecvat în contexte comunicative specifice.” Componenta mimico-gestuală: Este subînțeleasă în competența comunicațională, incluzând aspecte paralingvistice și non-verbale. Trăsăturile comunicării interpersonale: eficiența, feedback-ul, zgomotul, compatibilitatea epistemică, contextul comunicării și registrele de comunicare Eficiența Comunicării Efectele comunicării: Eficiența comunicării interpersonale este evaluată în funcție de efectele obținute, care pot fi cognitive (informare), afective (schimbări de dispoziție) sau comportamentale. Ireversibilitatea comunicării: Comunicarea lasă urme asupra receptorului, care nu pot fi anulate complet prin retragerea mesajului. Feedback Rolul feedback-ului: Ajustează performanța emițătorului pe baza reacțiilor observate ale receptorului. Autofeedback: Emițătorul își poate ajusta performanța bazându-se pe observarea propriului comportament comunicațional. Îmbunătățirea competenței: Feedback-ul poate conduce la ameliorarea competenței lingvistice a emițătorului. Zgomotul Element din schema liniară a comunicării Impactul zgomotului: Intervențiile bruiajului pe canalul de transmisie pot altera mesajele și pot necesita ajustări în performanța emițătorului pentru a compensa bruiajul. Exemplu: să vorbească tare în cazul unui bruiaj auditiv și să gesticuleze mai mult în cazul unuia optic Compatibilitatea Epistemică Domeniu de cunoștințe comun: Mesajul trebuie să se refere la un domeniu de cunoștințe comun celor doi participanți pentru a fi eficient, care se regăsește în ambele domenii ale interlocutorilor Dificultăți în comunicare: Comunicarea este dificilă când interlocutorii nu împărtășesc referințe comune. Contextul Comunicării Dimensiuni ale contextului: o Spațială: Modul de comunicare variază în funcție de distanța dintre interlocutori și destinația spațiului unde are loc interacțiunea. o Temporală: Momentul din zi, ocaziile speciale sau perioadele de concediu influențează strategiile comunicaționale. o Psihologică: Starea emoțională a anturajului influențează adecvarea comportamentului comunicațional. o Socială: Statutul social al interlocutorilor și normele de comportament dominante în societate influențează comunicarea. Registre de Comunicare Adaptarea la statutul social: Registrele de comunicare variază în funcție de statutul social al interlocutorilor și contextul social al interacțiunii. Influența modei și normelor: Normele sociale și moda influențează limbajul și comportamentul comunicațional. Condițiile comunicării interpersonale eficiente 1. Franchețea 2. Solicitudinea 3. Empatia 4. Atitudinea pozitivă 5. Egalitatea Condițiile comunicării interpersonale eficiente Bunul mers al comunicării interpersonale depinde de respectarea unor condiții esențiale. Cele mai importante sunt: 1. Franchețea Sinceritate: Comunicarea eficientă necesită sinceritate din partea interlocutorilor. Lipsa de sinceritate poate induce în eroare și poate fi percepută ca manipulare. „Nimic nu este mai supărător într-o conversație decât să constați că interlocutorul e nesincer, că încearcă să te inducă în eroare asupra sentimentelor și intențiilor sale, să te manipuleze pentru a obține anumite avantaje personale.” Onestitate: Atitudinea deschisă și lipsită de ascunzișuri câștigă încrederea celuilalt, chiar și atunci când opiniile exprimate contrazic convingerile proprii. „O dovadă mai „subtilă” de nesinceritate este lipsa de reacție.” Reacții autentice: Franchețea include și reacții oneste la mesajele interlocutorului. Evitarea reacțiilor sau răspunsurile diametral opuse în funcție de interlocutor indică nesinceritate. „Tăcerea are valențe pozitive doar atâta vreme cât îi permite celuilalt „să își verse sacul”, dar în continuare îl poate îndepărta chiar în mai mare măsură decât exprimarea dezacordului.” Interes activ: Indiferența și lipsa de reacție pot fi percepute negativ, în timp ce participarea activă, chiar și prin contrazicere, este preferabilă nepăsării. „Contrazicerea este, în felul ei, o formă de participare la problemele care îl frământă pe celălalt, pe când nepăsarea e percepută adesea ca o ofensă.” 2. Solicitudinea Disponibilitate de ajutor: Comunicarea eficientă presupune disponibilitatea de a oferi sprijin interlocutorului, fie prin cuvinte, fie prin fapte. „Solicitudinea constă tocmai în această disponibilitate de a-ți ajuta interlocutorul, cu vorba sau/și cu fapta.” Sprijin emoțional: Este important să fii un sprijin sufletesc pentru interlocutor, mai ales dacă acesta vine în căutarea unui astfel de sprijin. „De multe ori, vine la tine în căutarea unui sprijin sufletesc și, dacă îi ești cu adevărat prieten, e incorect și imoral să i-l refuzi.” 3. Empatia Transpunere psihologică: Empatia presupune abilitatea de a te pune în locul celuilalt și de a înțelege gândurile, sentimentele și acțiunile acestuia. „Empatia este „abilitatea specific umană de transpunere psihologică a eului în psihologia celuilalt”.” Identificare mentală: Empatia permite anticiparea mișcărilor și reacțiilor celuilalt, facilitând înțelegerea și comunicarea eficientă. „Participarea la emoțiile  interlocutorului nu înseamnă însă că simți ceva pentru el, căci empatia este altceva decât simpatia.” Înțelegerea emoțională: Participarea la emoțiile interlocutorului ajută la înțelegerea și oferirea de circumstanțe atenuante comportamentului acestuia. „Empatia prezintă avantajul că ne face mai înțelegători, întrucât plasarea pe poziția interlocutorului îngrădește tendința noastră de a judeca nenuanțat comportamentul acestuia.” 4. Atitudinea pozitivă Se reflecta asupra a trei componente ale interacțiunii: 1. Părerea favorabilă despre interlocutor 2. Stima de sine 3. Aprecierea situației de comunicare Părere favorabilă despre interlocutor Definiție: Comunicarea eficientă necesită o atitudine pozitivă față de interlocutor, exprimată explicit pentru a-l face să se simtă confortabil și deschis în interacțiune. Importanță: O atitudine pozitivă sporește încrederea și deschiderea interlocutorului, facilitând astfel o comunicare mai eficientă și mai profundă. Aplicabilitate: Complimentele sincere și manifestarea aprecierii față de interlocutor contribuie la crearea unui climat pozitiv de comunicare. Stima de sine(atitudinea pozitivă a emițătorului față de sine) Definiție: Emitentul trebuie să aibă încredere în propriile spuse pentru a fi credibil și pentru a câștiga încrederea receptorului. Importanță: Încrederea în sine a emițătorului influențează percepția receptorului și gradul de acceptare a mesajului. Aplicabilitate: Evitarea exagerărilor sau a modestiei excesive, menținând un echilibru sănătos în autoapreciere, este esențială pentru o comunicare eficientă. Aprecierea situației de comunicare Definiție: Sentimentul pozitiv față de situația de comunicare însăși este important pentru menținerea unui dialog deschis și continuu. Importanță: Aprecierea interacțiunii motivează continuarea acesteia și contribuie la atingerea obiectivelor comunicaționale. Aplicabilitate: Manifestarea interesului și entuziasmului față de subiectul discuției ajută la menținerea implicării interlocutorilor. 5. Egalitatea Egalitatea rolurilor Definiție: Nici unul dintre participanți nu trebuie să monopolizeze rolul de emițător, ci trebuie să permită celuilalt să își exprime propriul punct de vedere. Importanță: Respectarea egalității în dialog asigură o participare echitabilă și respect reciproc între interlocutori. Aplicabilitate: Alternarea rolurilor de vorbitor și ascultător și încurajarea participării active din partea tuturor interlocutorilor sunt esențiale. Adaptarea expresiei verbale Definiție: Limbajul utilizat trebuie să fie accesibil interlocutorului, evitând snobismul și disprețul față de semeni. Importanță: Adaptarea limbajului la nivelul de înțelegere al interlocutorului facilitează comprehensiunea și evită barierele de comunicare. Aplicabilitate: Utilizarea unui vocabular clar și potrivit contextului discuției contribuie la o comunicare mai eficientă și mai inclusivă. Respectul reciproc Definiție: Comunicarea eficientă presupune respectarea unicității fiecărei persoane și recunoașterea valorii informațiilor pe care aceasta le poate oferi. Importanță: Respectul reciproc întărește legăturile interpersonale și încurajează schimbul de idei și perspective. Aplicabilitate: Manifestarea respectului prin ascultare activă și apreciere a contribuțiilor fiecărui interlocutor este esențială. 6. Homofilia și Heterofilia Gradul de similitudine Definiție: Similaritatea între participanți (homofilia) facilitează empatia, înțelegerea și cooperarea. Importanță: Persoanele similare au mai multe șanse să se înțeleagă și să colaboreze eficient, deoarece împărtășesc experiențe și valori comune. Aplicabilitate: Găsirea punctelor comune și construirea pe baza acestora ajută la crearea unei conexiuni mai puternice și la o comunicare mai fluidă. Diversitatea Definiție: O anumită diferență (heterofilie) între participanți este necesară pentru a asigura un schimb de idei fertil și interesant. Importanță: Diversitatea aduce perspective noi și îmbogățește discuția, prevenind stagnarea și monotonia. Aplicabilitate: Încurajarea diversității de opinii și experiențe în cadrul discuțiilor contribuie la o mai bună înțelegere a subiectelor și la găsirea soluțiilor inovatoare. Percepția Interpersonală: Factori, Reguli și Procese Specifice Introducere Percepția interpersonală poate fi definită ca procesul prin care indivizii observă, interpretează și evaluează caracteristicile și comportamentele altor persoane în cadrul interacțiunilor sociale. Aceasta include atât caracteristicile statice (trăsături fizice și temperamentale stabile), cât și caracteristicile dinamice (reacții și comportamente contextuale), influențate de subiectivitate, stabilitate, și semnificație. Percepția interpersonală joacă un rol crucial în succesul comunicării interpersonale, determinând în mare măsură modul în care evaluăm și interacționăm cu ceilalți. Prima impresie este esențială, fiind formată în doar un minut și jumătate de la primul contact vizual. Acest proces este influențat de o serie de factori și reguli care dictează cum percepem și interpretăm comportamentele și trăsăturile celorlalți. Factori care influențează Percepția Interpersonală: caracteristicile statice și cele dinamice, principiile perceptive (subiectivitatea, stabilitatea, semnificația), 1. Caracteristici Statice și Dinamice: o Caracteristici Statice: Acestea includ trăsături precum rasa, naționalitatea, sexul, vârsta, statura și fizionomia, care rămân relativ stabile pe parcursul unei interacțiuni. o Caracteristici Dinamice: Acestea sunt comportamente și reacții care se schimbă rapid în funcție de context, cum ar fi reacțiile mimico-gestuale în situații specifice. 2. Principiile Perceptive: o Subiectivitatea: Percepția este influențată de propriile noastre dorințe și interese, ceea ce înseamnă că două persoane pot avea impresii complet diferite despre aceeași persoană. o Stabilitatea: Odată ce ne-am format o impresie despre cineva, tindem să interpretăm toate comportamentele ulterioare prin prisma acestei imagini. o Semnificanța: Atribuim sens acțiunilor celorlalți în funcție de context și de antecedentele lor, căutând o coerență și cauzalitate în comportamente. Reguli de Evaluare Interpersonală Inferențele cu ajutorul cărora ajungem să construim o imagine personală a oamenilor cu care venim în contact se bazează pe aplicarea a 3 tipuri de reguli: reguli empirice, reguli deduse prin analogie și reguli de autoritate 1. Reguli Empirice: Acestea provin din propria experiență sau din observarea altor persoane și includ atât contactele directe, cât și cele mediatizate prin literatură sau film. 2. Reguli Deduse prin Analogie: Acestea permit extrapolarea experienței noastre pe baza asemănărilor între indivizi. De exemplu, ne așteptăm ca persoane cu aceeași profesie să reacționeze similar în situații asemănătoare.  3. Reguli de Autoritate: Acestea sunt stereotipuri învățate în copilărie de la figuri de autoritate, precum părinți sau educatori, și sunt adesea neargumentate. Procese Perceptive Interpersonale: efectul de primordialitate, accentuarea perceptivă, profețiile autoîmplinite, teoria implicită a personalității, consistența, stereotipizarea 1. Efectul de Primordialitate: Tendința de a valoriza mai mult primele trăsături sau informații despre o persoană, influențând astfel impresia generală. 2. Accentuarea Perceptivă: Percepția este influențată de starea momentului, cum ar fi foamea sau emoțiile puternice. 3. Profețiile Autoîmplinite: Așteptările noastre influențează comportamentele celorlalți, ducând la realizarea predicțiilor noastre inițiale. 4. Teoria Implicită a Personalității: Asocierile arbitrare între trăsături fizice și de caracter, formate din experiența contactului social. 5. Consistența: Tindem să căutăm o logică și o stabilitate în comportamentele celorlalți, conform propriilor noastre scheme de gândire. 6. Stereotipizarea: Atribuirea automată a trăsăturilor unui grup întreg pe baza experiențelor anterioare sau a regulilor de autoritate. Factorii care Afectează Acuratețea Percepției Interpersonale: vârsta, sexul, inteligența, complexitatea cognitivă, comportamentul popular, trăsăturile de personalitate și antrenamentul 1. Vârsta: Acuratețea percepției crește odată cu vârsta, datorită experienței acumulate. 2. Sexul: Femeile sunt adesea percepute ca având o intuiție mai bună datorită istoriei de supraveghere a reacțiilor bărbaților. 3. Inteligența: Nu are un impact direct asupra percepției interpersonale, dar complexitatea cognitivă ajută la o analiză mai fină. 4. Complexitatea Cognitivă: Cu un număr mai mare de cunoștințe din domeniul psiho-sociologiei un om poate realiza o analiză mai fină a comportamentelor umane și încadrarea mai corectă a indivizilor în categorii a cărei semnificație îi scapă omului mai puțin instruit. 5. Comportamentul Popular: Persoanele sociabile nu au neapărat o percepție mai precisă a celorlalți. 6. Trăsături de Personalitate: În general, voința puternică, inteligența empirică, firea independentă, non-conformistă și dominatoare contribuie la o mai bună evaluare a celorlalți. 7. Antrenamentul: Nu există metode eficiente de antrenament pentru a îmbunătăți percepția interpersonală; intuiția nu se dobândește prin exercițiu. Atitudini în Comunicarea Interpersonală Introducere Succesul comunicării interpersonale depinde în mod direct de măsura în care participanții reușesc să creeze un climat prietenos, destins, cordial, propice exprimării deschise a gândurilor și sentimentelor lor. Atitudinea adoptată față de interlocutor și față de subiectul comunicării joacă un rol esențial. Unele atitudini înlesnesc comunicarea, în timp ce altele creează suspiciuni și pun partenerul de dialog în defensivă. Atitudinile Comunicării Interpersonale: descrierea și evaluarea, orientarea pe problemă și controlul, spontaneitatea și strategia, empatia și neutralitatea, egalitatea și superioritatea, provizorat și certitudine 1. Descrierea și Evaluarea o Descrierea: O relatare obiectivă sau o cerere de informație nu sunt percepute de interlocutor drept o amenințare, favorizând un climat de încredere și deschidere. o Evaluarea: Emiterea sistematică de judecăți evaluative creează bănuiala că interlocutorul este judecat critic, ceea ce duce la cenzurarea cuvintelor și adoptarea unei atitudini circumspecte, puțin favorabile unei comunicări sincere. 2. Orientarea pe Problemă și Controlul o Orientarea pe Problemă: Persoanele care se concentrează pe rezolvarea problemelor contribuie la un climat cooperativ și eficient. o Controlul: Persoanele care doresc să obțină controlul asupra celorlalți generează rezistență, chiar și atunci când ideile lor sunt adecvate, deoarece această tendință de subordonare este percepută negativ. 3. Spontaneitatea și Strategia o Spontaneitatea: O atitudine deschisă, directă și spontană este întâmpinată cu deschidere și spontaneitate, favorizând încrederea. o Strategia: Impresia că emițătorul urmărește scopuri ascunse pune interlocutorul în gardă și îl face precaut. Escrocii încearcă să mimeze franchețea și bunăvoința pentru a câștiga încrederea. 4. Empatie și Neutralitate o Empatie: În momentele de confidențe, adoptarea unei atitudini empatice este crucială pentru menținerea bunei relații. Empatia implică identificarea cu suferințele sau bucuriile celuilalt. o Neutralitate: În asemenea situații, o atitudine neutră poate răni grav interlocutorul, care are nevoie de sprijinul sufletesc și solidaritate, nu de obiectivitate rece.  5. Egalitate și Superioritate o Egalitate: Tratamentul egal și ștergerea diferențelor sociale contribuie la o relație pozitivă și deschisă. o Superioritate: Aerele de superioritate îndepărtează interlocutorul și creează suspiciuni și închidere față de comunicare. 6. Provizorat și Certitudine o Provizorat: Persoanele receptive și deschise, care prezintă opinii personale amendabile, câștigă încrederea interlocutorului și încurajează exprimarea liberă. o Certitudine: Persoanele care afișează o atitudine de atotștiutor, fără a tolera opinii contrare, sunt percepute negativ, obstaculizând comunicarea eficientă. Concluzie Atitudinile în comunicarea interpersonală pot influența semnificativ calitatea interacțiunilor. Este esențial să adoptăm atitudini care promovează deschiderea, empatia, egalitatea și flexibilitatea în gândire pentru a crea un climat prietenos și eficient în comunicare. Evitarea evaluării critice, a dorinței de control, a strategiei ascunse, a superiorității și a certitudinii inflexibile poate ajuta la dezvoltarea unor relații interpersonale pozitive și constructive. Personalitate și Identitate Personală: Modele și Abordări Teoretice Modelul Sintetic-Integrativ al Personalității În cadrul studiilor teoretice și metodologice asupra personalității, se disting două direcții principale: una se concentrează asupra concepției despre personalitate și Eu, iar cealaltă pe instrumentele de cunoaștere și determinare a acestora. Modelul sintetic-integrativ al personalității propune o abordare comprehensivă, începând cu prezentarea diverselor „fațete” ale personalității, urmate de structura lor în tipuri distincte, și include o metodologie de determinare a acestor tipuri. Dezvoltarea Eului și Etapele Identității Personale Dezvoltarea Eului Problematica Eu-lui este considerată centrală în înțelegerea personalității și implică o abordare complexă ce vizează multiple aspecte: 1. Natura psihică a Eu-lui – Eu-l este privit ca nucleul personalității, având o importanță esențială în definirea identității individuale.  2. Relația dintre Eu și conștiință – Se explorează legăturile și interdependențele dintre Eu și conștiința individuală, punând în lumină complexitatea interacțiunilor dintre acestea. 3. Relația dintre Eu și personalitate – Eu-l este considerat un element fundamental al personalității, influențând și fiind influențat de diversele trăsături și comportamente ale individului. 4. Tipurile de Euri – Se propun diferite categorii și tipuri de Eu-ri, care reflectă diverse aspecte și manifestări ale identității personale. Etapele Identității Personale Identitatea personală se dezvoltă printr-un proces complex și dinamic, structurat în mai multe etape distincte, fiecare având caracteristici și influențe specifice: 1. Copilăria – În această etapă, identitatea personală este puternic influențată de dorințele și idealurile copilului, cu accent pe ceea ce individul ar dori să fie, mai degrabă decât pe ceea ce este în realitate. 2. Adolescența – Identitatea personală începe să se contureze mai clar, individul fiind influențat de experiențele sociale și de grupurile de apartenență. Se dezvoltă imaginea de sine și se încearcă integrarea diferitelor roluri sociale. 3. Tinerețea – Identitatea personală se consolidează, iar individul își formează o imagine de sine mai stabilă și realistă, bazată pe realizările și experiențele personale. 4. Maturitatea – Identitatea personală atinge un grad înalt de stabilitate și coerență, individul având o imagine clară și integrată despre sine și rolul său în societate. 5. Bătrânețea – În această etapă, identitatea personală poate suferi ajustări și reevaluări, pe măsură ce individul reflectă asupra vieții și experiențelor acumulate. Abordările Diacronică și Sincronică ale Eu-lui Problematica Eu-lui este considerată centrală pentru înțelegerea personalității. Se propun două tipuri de abordări: 1. Abordarea diacronică – urmărește evoluția istorică a concepțiilor despre Eu. 2. Abordarea sincronică – se concentrează pe problemele actuale și controversate ale Eu-lui, cum ar fi natura sa psihică, relația dintre Eu și conștiință, Eu și personalitate, și tipurile de Euri. Fațetele Personalității Modelul identifică mai multe fațete ale personalității care contribuie la personalitatea totală a individului:  1. Personalitatea reală (PR) – include ansamblul proceselor, funcțiilor, tendințelor și stărilor psihice existente la un moment dat, asigurând identitatea și durabilitatea în timp. 2. Personalitatea autoevaluată (PA) – imaginea pe care individul o are despre sine, integrator al vieții psihice, influențând alegerea valorilor și scopurilor. 3. Personalitatea ideală (PI) – personalitatea dorită, care funcționează ca un model pentru viitor, stimulând individul spre acțiune și adaptare socială. 4. Personalitatea percepută (PP) – ansamblul reprezentărilor și ideilor despre alții, ghidând comportamentele față de ceilalți. 5. Personalitatea proiectată (PPro) – ansamblul gândurilor și sentimentelor pe care individul crede că le au alții despre el, influențând conduitele interpersonale. 6. Personalitatea manifestată (PM) – trăsăturile și însușirile ce se exteriorizează în comportament, punctul de intersecție între individual și social. Tipuri de Personalitate Din interacțiunea și configurarea specifică a acestor fațete rezultă diferite tipuri de personalitate: 1. Tipul unitar și armonios dezvoltat – caracterizat prin coerența și concordanța de sens a tuturor fațetelor personalității. 2. Tipul instabil – acțiunea necorelată și nesistematică a fațetelor personalității, generând instabilitate și probleme de adaptare. 3. Tipul dedublat – discrepanțe între interior și exterior, latent și manifest, real și imaginar. 4. Tipul accentuat – excrescența uneia sau alteia dintre fațetele personalității, subordonând sau anulând pe celelalte. Consecințele Modelului 1. În plan metodologic – presupune conceperea unitară și integrală a personalității, cu fațete distincte și interdependente. 2. În plan diagnostic – necesită fie construirea unui instrument diagnostic sintetic, fie aplicarea mai multor instrumente pentru surprinderea integrală a personalității. 3. În plan interpersonal – deschide perspective în abordarea relațiilor interpersonale și anticiparea comportamentelor bazate pe tipul de personalitate. 4. În plan psihopatologic – explică tulburările de personalitate prin disocieri interne și între fațete. 5. În plan educativ-formativ – subordonează acțiunile instructiv-educative obținerii unui tip de personalitate unitar și armonios dezvoltat. Modelul sintetic-integrativ oferă o perspectivă comprehensivă asupra personalității, considerând interacțiunile complexe dintre diversele sale fațete și impactul acestora asupra comportamentului și relațiilor interpersonale.