Drept Penal în General - Cursul 1 PDF

**Cursul 1** **NOŢIUNI INTRODUCTIVE** **1.** Termenul "**[drept penal]**" este folosit pentru a denumi ramura de drept, ca sistem al normelor juridice penale care reglementeaza relatiile de aparare sociala, dar acelasi termen "drept penal" se foloseste si pentru a denumi *stiinta dreptului penal*...

**Cursul 1** **NOŢIUNI INTRODUCTIVE** **1.** Termenul "**[drept penal]**" este folosit pentru a denumi ramura de drept, ca sistem al normelor juridice penale care reglementeaza relatiile de aparare sociala, dar acelasi termen "drept penal" se foloseste si pentru a denumi *stiinta dreptului penal* ca ansamblu de idei, teorii, conceptii, cu privire la dreptul penal. **Dreptul penal** se poate defini ca: *"sistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le savarsesc*[^1^](#fn1){#fnref1.footnote-ref}*".* **2*.* Obiectul dreptului penal** îl constituie relațiile de apărare sociala, relatii ce se nasc intre membrii societatii, pentru respectarea de catre acestia a unor valori cum sunt persoana cu drepturile si libertatile sale, linistea si ordinea publica, însăși societatea in intregul ei. Daca toti autorii de drept penal sunt de acord ca relatiile de aparare sociala formeaza obiectul dreptului penal, părerile difera cu privire la conținutul acestor relatii de aparare sociala[^2^](#fn2){#fnref2.footnote-ref}. În acest sens distingem între: -*Teza caracterului pur sancționator al dreptului penal*[^3^](#fn3){#fnref3.footnote-ref}, conform căreia obiectul dreptului penal îl constituie relațiile ociale de represiune penală, relații ce se stabilesc după săvârșirea infracțiunii, între stat și infractor, în care statul are dreptul și obligația de a-l trage la răspundere penală pe infractor, iar acesta din urmă are bligația de a suporta pedeapsa; -*Teza caracterului normativ al dreptului penal,* conform căreia obiectul dreptului penal are o sferă mai întinsă, cuprinzând nu numai relațiile de conflict, ci și pe cele de cooperare, de conformare la conduita stabilită prin normă[^4^](#fn4){#fnref4.footnote-ref}. Necesitatea dreptului penal nu poate fi pusa la indoiala, ea este determinata de : a). necesitatea apararii valorilor sociale, b). existenta fenomenului infractional si necesitatea combaterii lui, c). necesitatea reglementarii juridice a actiunii de aparare a valorilor sociale. **3**. **Caracterele dreptului penal** sau trasaturile caracteristice ale acestei ramuri de drept se desprind din specificul relatiilor de aparare sociala care ii revin spre reglementare. *Caracterul autonom al dreptului penal* este constatat evidentiat in literatura juridica de specialitate si pentru a sublinia netemeinicia tezei caracterului pur sanctionator al dreptului penal, reducând obiectul săula relațiile de conflict, de represiune penală, relații ce se nasc odată cu săvârșirea unei infracțiuni. *Caracterul unitar al dreptului penal*, unanim admis in doctrina penala romana actuala, nu este infirmat de imprejurarea ca normele penale se gasesc grupate in partea generala, in Partea speciala a Codului penal ori in legi speciale sau in legi nepenale cu dispozitiuni penale. *Caracterul de drept public,* prin reglementarile sale dreptul penal apartine dreptului public pentru ca intotdeauna si pretutindeni in apararea valorilor sociale a fost interesata societatea, statul ca reprezentant al acesteia. În toate raporturile de drept penalse găsește statul ca subiect care pretinde o anumită conduit de la destinatarii normei penale, iar în cazul încălcării acesteia, tot statul, prin instituțiile sale, asigură restabilirea ordinii încălcate[^5^](#fn5){#fnref5.footnote-ref}. **4.** **[Politica penala]** este definita ca : " *ansamblul de procedee susceptibile sa fie propuse legiuitorului, sau care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat într-o țară determinata pentru combaterea criminalitatii*[^6^](#fn6){#fnref6.footnote-ref}" sau " politica penala este in egala masura o stiinta si o arta, ce consta in a descoperi si organiza in mod rational cele mai bune solutii posibile pentru diferitele probleme de fond si de forma pe care le ridica fenomenul criminalitatii". **5.** În cadrul sistemului unitar de drept al Romaniei, dreptul penal are stranse **[legaturi cu celelalte ramuri de drept]**. a\) Puternice legături există între dreptul penal şi **dreptul constituţional**, acesta din urmă stabilind atât cadrul general de organizare a statului de drept, cât şi valorile sociale fundamentale care sunt ocrotite şi garantate prin Constituţie. Mecanismul juridic care uneşte cele două ramuri de drept oferă dreptului penal calitatea de principal proteguitor al valorilor sociale care sunt consfinţite prin Constituţie. b\) O interdependenţă deosebită se realizează cu **dreptul procesual penal**. Dreptul penal şi dreptul procesual penal, ramuri distincte ale dreptului românesc, având fiecare în parte un obiect şi principii de reglementare proprii, au, totuşi, un scop comun şianume infăptuirea justiţiei penale prin stabilirea tuturor faptelor ce constituie infracţiuni, identificarea celor care încalcă legea penală şi treagerea lor la răspundere penală. Dreptul procesual penal asigură eficacitatea normelor juridice penale reglementând activitatea de urmărire penală, judecată şi sancţionarea a celor ce săvârşesc infracţiuni. c\) Un loc aparte îl ocupă legăturile dreptului penal cu **dreptul execuţioanl penal,** în general. Prin executarea pedepselor şi a celorlalte sancţini de drept penal se asigură finalitatea normelor juridice penale, apărarea valorilor sociale fundamentale ale statului de drept şi prevenirea infracţiunilor în România rezultând o problemă de maximă importanţă. d\) O altă corelaţie există între dreptul penal şi **dreptul civil**. Astfel dreptul civil, care reglementează relaţiile privind patrimoniul, este sprijinit în aplicarea lui de dreptul penal care incriminează şi sancţionează penal acele fapte ce sunt îndreptate împotriva petrimoniului: furtul, tâlhăria, înşelăciunea, pirateria, tăinuirea, etc. Răspunderea civilă, care are ca temei o faptă prevăzută de legea penală, se realizează potrivit reglementărilor din legea civilă. e\) Alte legături se realizează cu **dreptul familiei**. Incriminănd şi sancţionând faptele de bigamie, adulter, abandon de familie, etc., dreptul penal vine în sprijinul prevederilor din Codul Civil care reglementează relaţiile de familie. f\) Raporturi interesante există între dreptul penal şi **dreptul administrativ,** în primul rînd prin prisma strânselor legături care se realizează între răspunderea penală şi răspunderea administrativă şi contravenţională, răspunderea pornind, pentru unele fapte, din punctul care se termină răspundrea administrativă , iar în al doilea rând, dreptul penal intervenind şi sancţionând încălcări grave ale unor norme din materia dreptului administrativ.(abuzul în serviciu, purtarea abuzivă, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, etc.) g\) O altă legătură există între dreptul penal şi **dreptul comercial** , prin sancţionarea severă a acelor fapte care împiedică normala desfăşurare a relaţiilor sociale specifice acestei ramuri de drep, cum sunt: specula, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, etc. **PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL** Principiile fundamentale ale dreptului penal reprezintă idei generale care se reflectă în politica penală a unui stat, în instituțiile și normele de drept penal, regăsindu-se practic în toate aspectele esențiale cu care instrumentează această știință. Acestea sunt: - **Principiul legalității incriminării și sancțiunilor**, consacrat de [art. 1 din Codul penal], conform căruia *(1)Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni. (2)Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.* La rândul său, art. 2 don Codul penal prevede că: *Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. (2)* *Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită. (3)Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acestei.* - **Principiul umanismului dreptului penal**; - **Principiul egalității în fața legii**, își are opriginea în dispozițiile constituționale de la art. 16, conform cărora: *(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2)Nimeni nu este mai presus de lege.* - **Principiul prevenirii faptelor prevăzute de legea penală**; norma penală în special și dreptul penal în ansamblul său au rol preventiv, adică prioritar se urmărește descurajarea individului de la a săvârșii fapte penale, aplicare sanțiunii fiind prevăzută ca ultima soluție (*ultima ratio)* aplicabilă în situația în care munca de prevenție nu a dat rezultate și s-a săvârșit fapta penală. - **Infracțiunea -- unicul temei al răspunderii penale**; în absența unei norme de drept care să considere ca fiind infracțiune o anumită faptă, cu sncțiunea specifică -- aplicarea unei pedepse, nu va exista răspundere penală (a se vedea art. 1 Cod penal). - **Principiul caracterului personal al răspunderii penale**; răspunderea penală este întotdeauna personală, adică fiecare individ va răspunde penal pentru propria faptă, care poate să constea într-o acțiune sau o inacțiune interzisă de o normă penală, spre deosebire de răspunderea civilă care poate fi atrasă și pentru fapta altei persoane. - **Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal**[^7^](#fn7){#fnref7.footnote-ref}. Fiecare sancțiune de drept penal, adică fiecare pedeapsă este prevăzută în norma de incriminare între un minim și un maxim, limite între care judecătorul va stabili efectiv pedeapsa ce va fi executată, prin raportare la criteriile de individualizare a pedepselor de la art. 74 din Codul penal, sau al circumstanțelor atenuate și agravante, în situația în care acestea există. **IZVOARELE DREPTULUI PENAL** În general prin izvor al dreptului se inţelege forma juridica pe care o imbracă o norma pentru a deveni obligatorie. Gruparea tuturor normelor penale ar duce la elaborarea unui cod penal voluminos, greoi de mânuit, cu consecinţe pe planul aplicării cât şi al cunoaşterii de către destinatării acestuia. Prin prisma dreptului penal sunt recunoscute ca izvoare formale şi directe, actele normative care prin forma şi conţinutul lor oferă posibilitatea exprimării precise, într-o formulare clară, concisă a regulilor de conduită ce sunt specifice acestei ramuri de drept. În acelaşi timp, reglementările în materie penală se circumscriu dispoziţiilor cuprinse în Constituţia României precum şi unor dispoziţii cuprinse în tratate şi convenţii internaţionale la care ţara noastră este parte. Definind - **izvoarele formale ale dreptului penal sunt acele acte juridice (normative) care, în cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie infracţiuni, sancţiunile ce se pot aplica, condiţiile atragerii răspunderii penale, precum şi actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii a fi respectate în procesul de elaborare şi aplicare a dreptului penal.** **Principalele izvoare ale dreptului penal** 1\. **Constitutia Romaniei** care prin normele sale consacră valorile sociale fundamentale ale statului roman, a căror respectare și ocrotire este asigurată prin mijloace de drept penal: - \- suveranitatea - \- independenta - \- unitatea si indivizibilitatea sa - \- persoana umana cu drepturile si libertatile sale etc. ::: {.section.footnotes} ------------------------------------------------------------------------ 1. ::: {#fn1} C. BULAI, Manual de Drept Penal , Partea generală, Ed. Universul Juridic, București 2007, pag. 7[↩](#fnref1){.footnote-back} ::: 2. ::: {#fn2} L. V. Lefterache, Drept Penal, Partea generală, Ediția aII-a, Ed. Hamangiu, București 2018, pag. 6[↩](#fnref2){.footnote-back} ::: 3. ::: {#fn3} V. Dongoroz, Drept penal, reeditarea ediției din 1939, edotura Societății Tempus, 2000, pag. 26-29[↩](#fnref3){.footnote-back} ::: 4. ::: {#fn4} Fl. Streteanu, Tratat de Drept penal, Partea generală, vol. 1, Ed. CH Beck, 2008pag. 16-17[↩](#fnref4){.footnote-back} ::: 5. ::: {#fn5} L. V. Lefterache, op. cit., pag. 14[↩](#fnref5){.footnote-back} ::: 6. ::: {#fn6} Idem. pag. 15[↩](#fnref6){.footnote-back} ::: 7. ::: {#fn7} C. Mitrache, Drept Penal, Partea Generală, Ed. Univesul Juridic, București, 2014, pag. 48[↩](#fnref7){.footnote-back} ::: :::