Codul Penal din 2009 PDF
Document Details
Uploaded by HappierCthulhu8420
Babeș-Bolyai University of Cluj-Napoca
2009
Tags
Summary
Acest document este Codul Penal din 2009 al României. Este o lege care detaliază infracțiunile și pedepsele asociate în cadrul legislației românești. Se concentrează pe aspecte precum infracțiunile contra persoanei, contra patrimoniului și infracțiunile de corupție.
Full Transcript
Parlamentul României Codul Penal din 2009 Parte integrantă din Lege 286/2009 În vigoare de la 01 februarie 2014 Consolidarea din data de 09 octombrie 2024 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009 Include modificările aduse prin următoarele acte: L 187/2012;...
Parlamentul României Codul Penal din 2009 Parte integrantă din Lege 286/2009 În vigoare de la 01 februarie 2014 Consolidarea din data de 09 octombrie 2024 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009 Include modificările aduse prin următoarele acte: L 187/2012; L 63/2012; L 27/2012; L 159/2014; OUG 18/2016; L 151/2016; L 193/2017; L 49/2018; OUG 28/2020; L 217/2020; L 228/2020; L 233/2020; L 274/2020; L 146/2021; L 186/2021; L 207/2021; L 219/2021; L 8/2022; OUG 71/2022; L 170/2022; L 171/2023; L 200/2023; L 213/2023; L 214/2023; L 248/2023; L 258/2023; L 291/2023; L 314/2023; L 323/2023; L 401/2023; L 217/2023; L 430/2023; L 58/2024; L 122/2024; L 172/2024; L 202/2024. Ultimul amendament în 01 iulie 2024. CUPRINS PARTEA GENERALĂ Titlul I - Legea penală şi limitele ei de aplicare art. 1-14 Capitolul I - Principii generale art. 1-2 Capitolul II - Aplicarea legii penale art. 3-14 Secţiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp art. 3-7 Secţiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spaţiu art. 8-14 Titlul II - Infracţiunea art. 15-52 Capitolul I - Dispoziţii generale art. 15-17 Capitolul II - Cauzele justificative art. 18-22 Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate art. 23-31 Capitolul IV - Tentativa art. 32-34 Capitolul V - Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni art. 35-45 Capitolul VI - Autorul şi participanţii art. 46-52 Titlul III - Pedepsele art. 53-106 Capitolul I - Categoriile pedepselor art. 53-55 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 1/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Capitolul II - Pedepsele principale art. 56-64 Secţiunea 1 - Detenţiunea pe viaţă art. 56-59 Secţiunea a 2-a - Închisoarea art. 60 Secţiunea a 3-a - Amenda art. 61-64 Capitolul III - Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare art. 65-70 Secţiunea 1 - Pedeapsa accesorie art. 65 Secţiunea a 2-a - Pedepsele complementare art. 66-70 Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor art. 71-73 Capitolul V - Individualizarea pedepselor art. 74-106 Secţiunea 1 - Dispoziţii generale art. 74 Secţiunea a 2-a - Circumstanţele atenuante şi circumstanţele art. 75-79 agravante Secţiunea a 3-a - Renunţarea la aplicarea pedepsei art. 80-82 Secţiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei art. 83-90 Secţiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub art. 91-98 supraveghere Secţiunea a 6-a - Liberarea condiţionată art. 99-106 Titlul IV - Măsurile de siguranţă art. 107-112 Capitolul I - Dispoziţii generale art. 107-108 Capitolul II - Regimul măsurilor de siguranţă art. 109-112 Titlul V - Minoritatea art. 113-134 Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului art. 113-116 Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate art. 117-123 Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate art. 124-127 Capitolul IV - Dispoziţii comune art. 128-134 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 2/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice art. 135-151 Capitolul I - Dispoziţii generale art. 135-137 Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate art. 138-145 persoanei juridice Capitolul III - Dispoziţii comune art. 146-151 Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală art. 152-159 Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea art. 160-164 pedepsei Titlul IX - Cauzele care înlătură consecinţele condamnării art. 165-171 Titlul X - Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală art. 172-187 PARTEA SPECIALĂ Titlul I - Infracţiuni contra persoanei art. 188-227 Capitolul I - Infracţiuni contra vieţii art. 188-192 Capitolul II - Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii art. 193-198 Capitolul III - Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie art. 199-200 Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului art. 201-202 Capitolul V - Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în art. 203-204 primejdie Capitolul VI - Infracţiuni contra libertăţii persoanei art. 205-208 Capitolul VII - Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile art. 209-217 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 3/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Capitolul VIII - Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale art. 218-223 Capitolul IX - Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii art. 224-227 private Titlul II - Infracţiuni contra patrimoniului art. 228-256 Capitolul I - Furtul art. 228-232 Capitolul II - Tâlhăria şi pirateria art. 233-237 Capitolul III - Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea art. 238-248 încrederii Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace art. 249-252 de plată electronice Capitolul V - Distrugerea şi tulburarea de posesie art. 253-256 Titlul III - Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat art. 257-265 Capitolul I - Infracţiuni contra autorităţii art. 257-261 Capitolul II - Infracţiuni privind frontiera de stat art. 262-265 Titlul IV - Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei art. 266-288 Titlul V - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu art. 289-309 Capitolul I - Infracţiuni de corupţie art. 289-294 Capitolul II - Infracţiuni de serviciu art. 295-309 Titlul VI - Infracţiuni de fals art. 310-328 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 4/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori art. 310-316 Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de art. 317-319 marcare Capitolul III - Falsuri în înscrisuri art. 320-328 Titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice art. 329-366 Capitolul I - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate art. 329-333 Capitolul II - Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile art. 334-341 publice Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, art. 342-347 materialelor nucleare şi al materiilor explozive Capitolul IV - Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte art. 348-351 activităţi reglementate de lege Capitolul V - Infracţiuni contra sănătăţii publice art. 352-359 Capitolul VI - Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor art. 360-366 şi datelor informatice Titlul VIII - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind art. 367-384 convieţuirea socială Capitolul I - Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice art. 367-375 Capitolul II - Infracţiuni contra familiei art. 376-380 Capitolul III - Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului art. 381-384 datorat persoanelor decedate Titlul IX - Infracţiuni electorale art. 385-393 Titlul X - Infracţiuni contra securităţii naţionale art. 394-412 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 5/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Titlul XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate art. 413-437 Capitolul I - Infracţiuni săvârşite de militari art. 413-431 Capitolul II - Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili art. 432-437 Titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război art. 438-445 Capitolul I - Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii art. 438-439 Capitolul II - Infracţiuni de război art. 440-445 Titlul XIII - Dispoziţii finale art. 446 PARTEA GENERALĂ TITLUL I Legea penală şi limitele ei de aplicare CAPITOLUL I Principii generale Legalitatea incriminării Art. 1. - (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni. (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită. Legalitatea sancţiunilor de drept penal Art. 2. - (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 6/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. (2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită. (3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia. CAPITOLUL II Aplicarea legii penale SECŢIUNEA 1 Aplicarea legii penale în timp Activitatea legii penale Art. 3. - Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Aplicarea legii penale de dezincriminare Art. 4. - Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei Art. 5. - (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei Art. 6. - (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 7/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. (4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă. (5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1) - (4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. (6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă. (7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1) - (6). Aplicarea legii penale temporare Art. 7. - (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp. (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa. SECŢIUNEA a 2-a Aplicarea legii penale în spaţiu Teritorialitatea legii penale Art. 8. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României. (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. (3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România. (4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii. Personalitatea legii penale Art. 9. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani. (2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 8/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat. (3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile. 01/02/2014 - alineatul a fost modificat prin Lege 187/2012 Realitatea legii penale Art. 10. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române. (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis. Universalitatea legii penale Art. 11. - (1) Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri: a) s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă; b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată. (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. (3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine. Legea penală şi tratatele internaţionale Art. 12. - Dispoziţiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care România este parte. Imunitatea de jurisdicţie Art. 13. - Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român. Extrădarea Art. 14. - (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii. (2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 9/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. (3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii. TITLUL II Infracţiunea CAPITOLUL I Dispoziţii generale Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii Art. 15. - (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Vinovăţia Art. 16. - (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. (2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită. (3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. (5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului. (6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres. Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune Art. 17. - Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când: a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona; b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 10/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. CAPITOLUL II Cauzele justificative Dispoziţii generale Art. 18. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege. (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor. Legitima apărare Art. 19. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare. (2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului. (3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie ori alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii. Starea de necesitate Art. 20. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate. (2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii Art. 21. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. (2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală. Consimţământul persoanei vătămate Art. 22. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol. (2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 11/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. CAPITOLUL III Cauzele de neimputabilitate Dispoziţii generale Art. 23. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate. (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit. Constrângerea fizică Art. 24. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. Constrângerea morală Art. 25. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod. Excesul neimputabil Art. 26. - (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului. (2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat. Minoritatea făptuitorului Art. 27. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal. Iresponsabilitatea Art. 28. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze. Intoxicaţia Art. 29. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive. Eroarea Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 12/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Art. 30. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei. (3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale. (5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată. Cazul fortuit Art. 31. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. CAPITOLUL IV Tentativa Tentativa Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. (2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea. Pedepsirea tentativei Art. 33. - (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta. (2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului Art. 34. - (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii. (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 13/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. CAPITOLUL V Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe Art. 35. - (1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. 09/07/2023 - alineatul a fost modificat prin Lege 200/2023 (2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă Art. 36. - (1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. (2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. (3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată. Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă Art. 37. - Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior. Concursul de infracţiuni Art. 38. - (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le- a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni Art. 39. - *) Potrivit Deciziei nr. 10/2005, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 123 din 09 februarie 2006, în aplicarea dispoziţiilor art. 34 Cod Penal Vechi [art. 39 Cod penal Nou], cu Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 14/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. referire la art. 120 din Codul Penal Vechi [art. 160 Cod Penal Nou] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: 1. În caz de concurs de infracţiuni, dintre care pentru unele s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenţa graţierii, dispoziţiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele executabile ce nu au făcut obiectul graţierii sau care au fost graţiate parţial. 2. Graţierea individuală, în cazul concursului de infracţiuni, vizează numai pedeapsa rezultantă. *) Actuala reglementare preia, în esenţă, atât dispoziţiile art. 34, referitoare la stabilirea pedepsei principale în caz de concurs de infracţiuni, cât şi dispoziţiile art.120 din Codul Penal Vechi vizând efectele graţierii, astfel încât decizia îşi produce efectele în continuare, în măsura în care ulterior nu vor survenii modificării contrarii acestei interpretării date de Înalta Curte. Conform "Analizei deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii în materie penală şi procesual penală cu privire la efectele acestora în contextul noilor reglementări" publicate de Ministerul Public, stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Noul Cod penal, în ipoteza graţierii unora dintre pedepsele aplicate pentru infracţiuni componente ale concursului se va face după cum urmează : - se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune din concurs; - se aplică graţierea (totală/parţială) cu privire la fiecare dintre pedepsele stabilite iniţial; - se aplică pedeapsa cea mai grea, la stabilirea căreia nu vor fi avute în vedere pedepsele graţiate total, ci doar cele executabile; - se adaugă sporul reprezentând 1/3 din total celorlalte pedepse stabilite, avându-se în vedere doar pedepsele negraţiate, respectiv partea rămasă negraţiată din aceste pedepse. *) Potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 70/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă. Faţă de art. 34 din Codul Penal Vechi, art. 39 din Codul Penal Nou nu a suferit modificări esenţiale de natură să afecteze aplicabilitatea acestei decizii, care astfel îşi menţine valabilitatea. (1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente Art. 40. - (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 15/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. (3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. (4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. (5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1) - (4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii. Recidiva Art. 41. - (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. *) Potrivit Deciziei nr. 18/2007, publicată în M.Of. nr. 542 din 17/07/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi a stabilit că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină că acea infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) din Codul penal Vechi [art. 41 alin. (1) Cod penal Nou]. Conform "Analizei deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii în materie penală şi procesual penală cu privire la efectele acestora în contextul noilor reglementări" publicate pe site-ul Ministerului Public, "Noul Cod penal prin art. 41 renunţă la formele recidivei existente în reglementarea anterioară, însă tratamentul sancţionator al acesteia prevăzut de art. 43 este stabilit diferenţiat în funcţie de stadiul în care se află executarea pedepsei aplicate anterior la momentul săvârşirii faptei care atrage reţinerea stării de recidivă. Prin urmare, întrucât noua reglementare menţine în privinţa tratamentului sancţionator al recidivei o distincţie similară celei existente anterior, decizia va produce efecte sub acest aspect. Astfel, ulterior datei de 1 februarie 2014, chiar dacă starea de recidivă reţinută potrivit art. 41 va fi unică, în raport de motivarea deciziei examinate aceasta va rămâne valabilă sub aspectul tratamentului sancţionator multiplu incident în situaţia supusă analizei." (2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă. (3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii. Condamnări care nu atrag starea de recidivă Art. 42. - La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la: a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală; b) infracţiunile amnistiate; Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 16/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. c) infracţiunile săvârşite din culpă. Pedeapsa în caz de recidivă Art. 43. - *) Potrivit Deciziei nr. 18/2007, publicată în M.Of. nr. 542 din 17/07/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi a stabilit că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către o persoană condamnată definitiv la mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a împlinit, trebuie să se reţină că acea infracţiune a fost săvârşită atât în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, cât şi în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage aplicarea concomitentă a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) din Codul penal vechi [art. 41 alin. (1) Cod penal Nou]. Conform "Analizei deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii în materie penală şi procesual penală cu privire la efectele acestora în contextul noilor reglementări" publicate pe site-ul Ministerului Public, "Noul Cod penal prin art. 41 renunţă la formele recidivei existente în reglementarea anterioară, însă tratamentul sancţionator al acesteia prevăzut de art. 43 este stabilit diferenţiat în funcţie de stadiul în care se află executarea pedepsei aplicate anterior la momentul săvârşirii faptei care atrage reţinerea stării de recidivă. Prin urmare, întrucât noua reglementare menţine în privinţa tratamentului sancţionator al recidivei o distincţie similară celei existente anterior, decizia va produce efecte sub acest aspect. Astfel, ulterior datei de 1 februarie 2014, chiar dacă starea de recidivă reţinută potrivit art. 41 va fi unică, în raport de motivarea deciziei examinate aceasta va rămâne valabilă sub aspectul tratamentului sancţionator multiplu incident în situaţia supusă analizei." (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate. (6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1) - (5). (7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. Pluralitatea intermediară Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 17/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Art. 44. - (1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. (2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni. Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infracţiuni Art. 45. - (1) Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. (2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală. (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut: a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune. (4) În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată. (5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1) - (3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. (6) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează. (7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează. CAPITOLUL VI Autorul şi participanţii Autorul şi coautorii Art. 46. - (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală. (2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. Instigatorul Art. 47. - Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Complicele Art. 48. - (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 18/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. *) Potrivit Deciziei nr. 2/2008, publicată în M.Of. nr. 859 din 19/12/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilid că în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită. Decizia pronunţată în recurs în interesul legii produce efecte în sensul reţinerii infracţiunilor aşa cum au fost renumerotate în Noul Cod penal (art. 48 din Noul Cod Penal reproduce identic art. 26 din Codul Penal Vechi). Neexistând modificări esenţiale ale normelor interpretate, decizia îşi păstrează valabilitatea. Pedeapsa în cazul participanţilor Art. 49. - Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74. Circumstanţe personale şi reale Art. 50. - (1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi. (2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Împiedicarea săvârşirii infracţiunii Art. 51. - (1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii. (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o altă infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune. Participaţia improprie Art. 52. - (1) Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie. (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie. (3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. (4) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător. TITLUL III Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 19/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Pedepsele CAPITOLUL I Categoriile pedepselor Pedepsele principale Art. 53. - Pedepsele principale sunt: a) detenţiunea pe viaţă; b) închisoarea; c) amenda. Pedeapsa accesorie Art. 54. - Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Pedepsele complementare Art. 55. - Pedepsele complementare sunt: a) interzicerea exercitării unor drepturi; b) degradarea militară; c) publicarea hotărârii de condamnare. CAPITOLUL II Pedepsele principale SECŢIUNEA 1 Detenţiunea pe viaţă Regimul detenţiunii pe viaţă Art. 56. - Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor. Neaplicarea detenţiunii pe viaţă Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 20/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Art. 57. - Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă. Înlocuirea detenţiunii pe viaţă Art. 58. - În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale. Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă Art. 59. - În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii. SECŢIUNEA a 2-a Închisoarea Regimul închisorii Art. 60. - Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor. SECŢIUNEA a 3-a Amenda Stabilirea amenzii Art. 61. - (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. (2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile. (3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. 01/02/2014 - alineatul a fost modificat prin Lege 187/2012 (4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 21/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii; b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani; c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. (5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime. (6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5). Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii Art. 62. - (1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii. (2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei. (3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii Art. 63. - *) Potrivit Deciziei nr. 50/2007, publicată în M.Of. nr. 775 din 15/11/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiea admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi a stabilit că: "Dispoziţiile art. 631 din Codul penal vechi [art. 63 din Codul penal nou] se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă." Neexistând modificări esenţiale ale normelor interpretate, decizia îşi păstrează valabilitatea. (1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. (2) Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă. (3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii Art. 64. - (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii. (2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii. (3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de probaţiune. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 22/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. (4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate. (5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă: a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă; b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune. 01/02/2014 - litera a fost modificată prin Lege 187/2012 (6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63. CAPITOLUL III Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare SECŢIUNEA 1 Pedeapsa accesorie Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi Art. 65. - (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) -o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 01/02/2014 - alineatul a fost modificat prin Lege 187/2012 (2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) -o) sau a unora dintre acestea. 01/02/2014 - alineatul a fost modificat prin Lege 187/2012 (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. 01/02/2014 - alineatul a fost modificat prin Lege 187/2012 Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 23/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. SECŢIUNEA a 2-a Pedepsele complementare Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi Art. 66. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării unuia sau a mai multora dintre următoarele drepturi: 03/06/2024 - alineatul a fost modificat prin Lege 172/2024 a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege; e) drepturile părinteşti; f) dreptul de a fi tutore sau curator; g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. *) Potrivit Deciziei nr. 24/2007, publicată în M.Of. nr. 772 din 14/11/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi a stabilit că "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în legea penală română în conţinutul art. 64 din Codul penal vechi [art. 66 Cod Penal Nou], se aplică în condiţiile art. 65 din acelaşi cod [art. 67 Cod penal nou] şi inculpaţilor cetăţeni străini". Conform "Analizei deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii în materie penală şi procesual penală cu privire la efectele acestora în contextul noilor reglementări" publicate pe site-ul Ministerului Public: "Decizia îşi produce, în continuare, efectele, în virtutea aceloraşi argumente, valabile şi sub imperiul noilor dispoziţii. Astfel, aplicabilitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi vizează şi pe cetăţenii străini, cu particularităţile cazurilor prevăzute de art.66 alin.1 din Codul penal. 1 ex.: cazul prevăzut de art. 66 alin.1 lit. j [din Codul penal Nou] – nu poate fi aplicat cetăţenilor străini şi apatrizilor, ci doar cetăţenilor români." (11) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se dispune de către instanţă după cum urmează: 03/06/2024 - alineatul a fost introdus prin Lege 172/2024. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 24/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. a) pe o perioadă de la 1 la 5 ani, în cazul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a)-h) şi j)-o); b) pe o perioadă de la 1 la 10 ani, în cazul interzicerii exercitării dreptului prevăzut la lit. i). (2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b). (3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ. (4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată. (5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi Art. 67. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită. (3) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi Art. 68. - (1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. (2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării. (3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii. Degradarea militară Art. 69. - (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. (2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 25/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă. (3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani. Publicarea hotărârii definitive de condamnare Art. 70. - (1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni. (2) Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, o singură dată. (3) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane. CAPITOLUL IV Calculul duratei pedepselor Durata executării Art. 71. - (1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare. (2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării. (3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei. (4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei. Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate Art. 72. - (1) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. (2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă. (3) În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii. Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării Art. 73. - (1) În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 26/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda. CAPITOLUL V Individualizarea pedepselor SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale Criteriile generale de individualizare a pedepsei Art. 74. - (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. (2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea. SECŢIUNEA a 2-a Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante Circumstanţe atenuante Art. 75. - (1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale: a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă; b) depăşirea limitelor legitimei apărări; c) depăşirea limitelor stării de necesitate. Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 27/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, privind regimul juridic al substanţelor dopante, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor. 01/02/2014 - litera a fost introdusă prin Lege 187/2012. 01/04/2018 - litera a fost modificată prin Lege 49/2018 27/08/2021 - litera a fost modificată prin Lege 219/2021 (2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare: a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii; b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. Efectele circumstanţelor atenuante Art. 76. - (1) În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime. (2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. (3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute. Circumstanţe agravante Art. 77. - Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante: a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună; b) săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante; c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri; d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor; e) săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze; Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 28/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. f) săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii; g) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă; h) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte. Efectele circumstanţelor agravante Art. 78. - (1) În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. (2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute. Concursul între cauze de atenuare sau de agravare Art. 79. - (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. (2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă. (3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2). SECŢIUNEA a 3-a Renunţarea la aplicarea pedepsei Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei Art. 80. - (1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 29/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. asupra persoanei acestuia. (2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani. 01/02/2014 - litera a fost modificată prin Lege 187/2012 (3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2). Avertismentul Art. 81. - (1) Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment. (2) Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. (3) În caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment. Anularea şi efectele renunţării la aplicarea pedepsei 01/02/2014 - paragraful a fost modificat prin Lege 187/2012 Art. 82. - 01/02/2014 - Art. 82. a fost modificat prin Lege 187/2012 (1) Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. (2) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre. (3) Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. SECŢIUNEA a 4-a Amânarea aplicării pedepsei Tipărit de Daniel Nitu la 09.10.2024. 30/149 Document Lege5 - Copyright © 2024 Indaco Systems. Condiţiile amânării aplicării pedepsei Art. 83. - (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. (2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea