Test integral pt publicare 06.09.2024.pdf

Examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură, 2024 all  1. Drept penal 1. Timpul săvârşirii faptei se consideră: a) timpul când a fost săvârşită acţiunea / inacţiunea prejudiciabilă; b) timpul...

Examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură, 2024 all  1. Drept penal 1. Timpul săvârşirii faptei se consideră: a) timpul când a fost săvârşită acţiunea / inacţiunea prejudiciabilă; b) timpul când a fost constatată infracțiunea de către organele de drept; c) timpul survenirii urmărilor prejudiciabile. 2. Tentativa de infracțiune poate fi: a) primară sau derivată; b) formală sau materială; c) consumată sau neconsumată. 3. Principiile instituționale ale dreptului penal: a) principiul legalităţii; b) principiul caracterului personal al răspunderii penale; c) umanismului 4. Nu constituie concurs de infracţiuni când persoana săvârşeşte: a) două infracţiuni identice sau omogene; b) două infracţiuni dintre care una este intenţionată, iar alta din imprudenţă; c) două infracţiuni dintre care ultima infracţiune a fost săvârşită după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei pentru prima infracţiune. 5. Se consideră recidivă conform CP: a) comiterea uneia sau a mai multor infracţiuni intenţionate de către o persoană anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată, dar sentinţa de condamnare nu a rămas definitivă; b) comiterea cu intenţie a uneia sau a mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie; c) comiterea cu intenţie a unei infracţiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşirii din imprudenţă. 6. Conform prevederilor legii penale a RM cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt următoarele: a) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, constrângerea fizică sau psihică, riscul întemeiat şi executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului; b) legitima apărare, starea de extremă necesitate, reţinerea infractorului, consimţământul persoanei, riscul întemeiat; executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului; cazul fortuit. c) legitima apărare, extrema necesitate, reţinerea infractorului, riscul întemeiat, cazul fortuit. 7. Legitima apărare va fi legală în cazul în care vor fi prezente următoarele condiţii referitoare la atac: a) atacul trebuie să fie îndreptat asupra unei persoane; b) atacul trebuie să fie direct, imediat, material, real; c) atacul trebuie să fie prejudiciabil, direct, material, real. 8. În caz de legitimă apărare: a) apărarea poate fi îndreptată nu numai împotriva atacantului; b) atacul pate fi înlăturat prin săvârșirea unei fapte neprevăzute de legea penală; c) apărarea prin care se înlătură atacul se realizează prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. 9. În caz de stare de extremă necesitate: a) pericol trebuie să amenințe valorile indicate limitativ în CP al RM; b) să nu se realizeze prin săvârșirea unei fapte prevăzute de CP; c) poate cauza urmări vădit mai grave decât cele ce s-ar fi produs în cazul neînlăturării pericolului. 10. Este favorizator al infracţiunii persoana care: a) i-a promis dinainte că după săvârşirea infracţiunii îl va ascunde pe infractor; b) în timpul săvârşirii infracţiunii i-a promis că-l va ascunde pe infractor; c) nu i-a promis din timp, însă după săvârşirea infracţiunii l-a ascuns pe infractor. 11. Componența materială de infracțiune: a) descrie o infracțiune ce se consumă în momentul săvârșirii unei fapte prejudiciabile; b) este descrisă și prin intermediul unui obiect material – ca semn obligatoriu; c) descrie o infracțiune ce se consumă în momentul survenirii consecințelor infracționale 12. Formele participaţiei prevăzute de CP al RM sunt: a) participaţie simplă, participaţie complexă, grup criminal organizat, organizaţie criminală; b) coautoratul, grupul criminal organizat, asociaţia criminală, participaţie cu împărţirea rolurilor; c) participaţie simplă, grup criminal organizat, organizaţie criminală. 14. În funcție de natura juridică componența de infracțiune se clasifică în: a) componență de bază sau tip; b) componență formală și materială; c) componență simplă și complexă; 15. În cazul în care o persoană matură instigă un minor în vîrstă de 13 ani la săvârşirea unei infracţiuni suntem în prezenţa: a) unei participaţii complexe; b) unei participaţii simple; c) a unei infracţiuni săvârşite de către un autor intermediar. 16. Semnul intelectiv al aspectului psihologic al iresponsabilității presupune: a) persoana nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale; b) tulburare psihică temporară; c) persoana nu putea să-și dirijeze acțiunile sau inacțiunile sale. 17. Indicați formele legislative ale vinovăției: a) intenția şi imprudenţa; b) imprudența şi neglijenţa; c) neglijența şi sineîncrederea. 18. Liberarea de răspundere penală se aplică faţă de persoanele: a) care au săvârşit infracţiuni şi există temei pentru tragere la răspundere penală; b) care au săvârşit fapte ce nu întrunesc elementele componenţei de infracţiuni; c) care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, ce constituie cauze care înlătură caracterul penal al faptei. 19. Munca neremunerată în folosul comunității se stabilește pe un termen de la: a) 60 la 280 de ore; b) 60 la 240 de ore; c) 50 la 240 de ore; 20. Prescripţia curge din: a) ziua săvîrşirii infracţiunii şi pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată; b) ziua condamnării persoanei şi pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată; c) ziua reținerii persoanei și pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată. 21. Prescripţia tragerii la răspundere penală se întrerupe: a) dacă pînă la expirarea termenilor de prescripţie persoanaa săvârşit o nouă infracţiune intenţionată; b) în cazul în care, până la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), cauza penală parvine în instanța de judecată pentru examinare în fond; c) dacă pînă la expirarea termenilor de prescripţie persoana a săvîrșit o infracțiune deosebit de gravă. 22. Se consideră în legitimă apărare şi persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală pentru a împiedica pătrunderea într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere însoţită: a) numai de violenţă nepericuloasă sau periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei; b) numai de violenţă nepericuloasă sau periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei sau ameninţarea cu distrugerea averii persoanei; c) violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. 23. Legea mai favorabilă are efect retroactiv şi se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor: a) care au fost condamnate pentru faptele săvârşite şi antecedentele penale sunt stinse; b) care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. c) liberate de răspunderea penală în legătură cu schimbarea situaţiei. 24. În dependenţă de etapele activităţii infracţionale legea penală incriminează următoarele forme ale infracţiunii intenţionate neconsumate: a) pregătirea de infracţiune sau tentativa de infracţiune; b) infracţiunea consumată, prelungită şi continuă; c) infracţiunea complexă şi de îndeletnicire. 25. Nu se referă la infracţiunile unice: a) infracţiunea cu acţiuni alternative; b) infracţiunea cu două forme de vinovăţie; c) recidiva (infracţiunea săvârşită în stare de recidivă). 26. Conform art. 97 CP RM, sentinţa de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 5 ani; b) 6 ani; c) 8 ani 27. Săvârşirea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală de către o persoană cu responsabilitate redusă constituie o circumstanţă: a) care exclude răspunderea penală; b) care înlătură consecinţele condamnării; c) care atenuează pedeapsa penală. 28. Conform CP al RM executarea pedepsei penale poate cauza infractorului: a) anumite dureri fizice; b) anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lui; c) anumite prejudicii demnităţii umane a lui. 29. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată ca : a) pedeapsă principală; b) ca pedeapsă complementară; c) ca obligaţie pentru perioada termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 30. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată inculpaţilor: a) militarilor prin contract şi persoanelore care nu au atins vîrsta de 16 ani; b) recunoscuţi ca invalizi de gradele I şi II, militari prin contract, femei gravide, femei care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, şi personae care au atins vîrsta de pensionare; c) care nu au recunoscut vinovăţia. 31. Amenda ca pedeapsă complementară poate fi aplicată: a) numai ca pedeapsă principală; b) numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare c) numai în cazurile infracţiunilor comise din interes material indiferent de faptul dacă ea este sau nu prevăzută ca atare pentru infracţiunea săvârşită. 32. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat poate fi aplicată în cazul săvârşirii: a) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave, gravă; b) infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave; c) oricărei infracţiuni, indiferent de categoria ei. 33. Termenul privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate prevăzute de art. 65 CP, în cazul aplicării ei ca pedeapsă complementară la închisoare se calculează: a) de la data pronunţării hotărârii de condamnare; b) de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; c) din momentul executării pedepsei închisorii. 34. Pedeapsa cu închisoarea pentru minori în cazul unui concurs de infracţiuni: a) nu poate depăşi 10 ani; b) nu poate depăşi 15 ani; c) nu poate depăşi 12 ani şi 6 luni; 35. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică: a) invalizilor de gradele I şi II, femeilor gravide şi femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani; b) persoanelor care au atins vîrsta de pensionare; c) minorilor. 36. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate a unei persoane juridice se stabileşte pe un termen: a) de pînă la 5 ani; b) de pînă la 10 ani; c) de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat. 37. Criteriile generale de individualizare a pedepsei se aplică de către instanţa de judecată: a) la stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvârşită în parte; b) la stabilirea pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni sau pentru cumul de sentinţe; c) la stabilirea pedepsei în ambele cazuri menţionate mai sus la litera a şi b. 38. În cazul unui concurs de infracţiuni autodenunţarea în săvârşirea uneia dintre infracţiuni se recunoaşte ca circumstanţă atenuantă (art. 76 lit. f CP): a) la aplicarea pedepsei numai pentru infracţiunea în legătură cu care ea a avut loc autodenunţarea; b) la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracţiune aflată în concurs; c) la aplicarea pedepsei definitive pentru concursul de infracţiuni. 39. Aplicarea pedepsei reduse la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este posibilă în cazul săvârşirii: a) tuturor infracţiunilor prevăzute în Partea specială a Codului penal b) infracţiunilor uşoare, mai puţin grave, grave şi deosebit de grave; c) infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave. 40. În cazul săvârşirii unei infracţiuni deosebit de grave în circumstanţe excepţionale la individualizarea pedepsei instanţa de judecată este în drept să aplice art. 79 CP şi să stabilească: a) numai o pedeapsă mai blândă de altă categorie decât cele prevăzute pentru infracţiunea respectivă; b) numai o pedeapsă sub limita minimă, dar constituind cel puţin 2/3 din minimul pedepsei prevăzute pentru infracţiunea respectivă; c) o pedeapsă cu aplicarea oricărei modalităţi la lit. a) şi b) a prezentului test. 41. Instanţa de judecată în baza art. 79 CP (aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege) nu este în drept : a) să aplice pedeapsă mai blândă sau sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă; b) să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie; c) să nu considere excepţionale și un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1) art. 79. 42. Circumstanţele atenuante prevăzute în art. 76 CP nu au efecte: a) asupra categoriei pedepsei; b) asupra liberării de răspundere penală; c) asupra calificării faptei prejudiciabile ca infracţiune. 43. Detenţia pe viaţă se aplică: a) în cazul tentativei la infracţiunile excepţional de grave; b) numai în cazul săvârşirii infracţiunilor excepţional de grave săvârşite în stare de recidivă; c) în cazul săvârşirii unei infracţiuni excepţional de grave. 44. În cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei pedeapsa pentru infracţiunea incriminată se reduce cu: a) 2/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune; b) 1/3 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune; c) 1/4 din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune. 45. Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă este de: a) nu poate fi mai mică de două treimi din maximul pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială b) cel puţin 3/4 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din Partea Specială a CP al RM; c) nu poate fi mai mică de 1/2 din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din Partea Specială a CP al RM. 46. În cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a aplicat o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori amenda, pedeapsă definitivă se stabileşte: a) prin cumulul total al pedepselor aplicate; b) prin cumulul parţial al pedepselor aplicate; c) numai cu detenţiunea pe viaţă (prin absorbirea pedepselor mai blânde de către cea mai aspră). 47. Dacă după pronunţarea sentinţei pentru o infracţiune intenţionată, dar înainte de executarea completă a pedepsei condamnatul va săvîrşi două infracţiuni intenţionate instanţa de judecată va aplica consecutiv regulile: a) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni şi concursul de infracţiuni; b) privind stabilirea pedepsei pentru concurs de infracţiuni şi cumul de sentinţe; c) privind stabilirea pedepsei pentru recidivă, concurs de infracţiuni şi cumulul de sentinţe. 48. În cazul cînd se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, pedeapsa definitivă se stabileşte conform reglementărilor din CP: a) pentru concurs de infracţiuni; b) pentru cumul de sentinţe; c) atît pentru concurs de infracţiuni, cît şi pentru cumulul de sentinţe. 49. La aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe pedeapsa definitivă trebuie să fie mai mare decât: a) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune; b) partea neexecutată a pedepsei pronunţate; c) pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară. 50. Termenul pedepsei închisorii poate fi calculat în zile: a) în cazul stabilirii pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni; b) în cazul cumulării închisorii cu amenda; c) în cazul includerii arestării preventive în termenul închisorii. 51. La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii pentru minori nu poate depăşi: a) 11 ani şi 6 luni; b) 12 ani şi 6 luni; c) 15 ani. 52. La stabilirea pedepsei definitive în caz de cumul de sentinţe, pedeapsa închisorii pentru minori nu poate depăşi: a) 15 ani; b) 12 ani şi 6 luni; c) 10 ani. 53. Instanţa de judecată este obligată să stabilească o pedeapsă sub limita minimă de 8 ani închisoare prevăzute de art. 145 alin. 2 CP (se pedepseşte de la 15 ani la 20 ani), fără a aplica art. 79 CP în cazul cînd această infracţiune este săvârşită de: a) o femeie gravidă; b) un invalid sau pensionar; c) de un minor. 54. În cazul pregătirii infracţiunii de profanare a mormintelor prevăzute de art. 222 alin. (1) CP pentru care pedeapsa maximă cea mai aspră este închisoarea pe termen de pînă la 1 an instanţa de judecată este în drept să stabilească o pedeapsă pe termen: a) de 1 an închisoare; b) de 7 luni închisoare; c) Răspunderii penale şi pedepsei penale sînt supuse numai persoanele care au săvîrşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. 55. La aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni instanţa de judecată poate stabili pedeapsa definitivă prin următoarele metode: a) cumul total, cumul parţial, absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră; b) cumul total şi cumul parţial; c) cumul parţial şi absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. 56. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică: a) minorilor; b) în cazul recidivei periculoase sau deosebit de periculoase; c) în cazul participaţiei. 57. Termenul de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se calculează din momentul: a) pronunţării sentinţei; b) cînd sentinţa devine definitivă; c) cînd sentinţa devine irevocabilă. 58. Problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un drept al instanţei în cazul în care cel condamnat la o astfel de pedeapsă a săvârşit în termenul de probă: a) o infracţiune intenţionată; b) o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă; c) o infracţiune deosebit de gravă. 59. Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă: a) nu poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen; b) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de judecată dacă ea a executat efectiv cel puţin 30 ani de închisoare; c) poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen de către instanţa de judecată dacă a executat efectiv cel puţin 25 ani de închisoare. 60. În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă partea neexecutată din această pedeapsă: a) nu poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă nici într-un caz; b) poate fi înlocuită de către instanţa de judecată cu orice pedeapsă mai blândă; c) poate fi înlocuită numai cu titlul de graţiere cu închisoarea pe un termen de 30 ani. 61. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă, cu o pedeapsă mai blândă poate să aibă loc atunci cînd condamnatul a executat efectiv pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare: a) cel puţin 1/4 din termenul de pedeapsă; b) cel puţin 1/2 din termenul de pedeapsă; c) cel puţin 1/3 din termenul de pedeapsă. 62. Legea penală prevede ca măsuri de siguranţă: a) măsuri de constrângere cu caracter educativ şi măsuri de constrângere cu caracter medical; b) expulzarea, extrădarea, confiscarea specială, confiscarea extinsă; c) măsuri de constrângere cu caracter medical, măsuri de constrângere cu caracter educativ, expulzarea, confiscarea specială, confiscarea extinsă. 63. Măsurile de siguranţă au drept scop: a) restabilirea echităţii sociale; b) înlăturarea unui pericol şi corectarea condamnatului; c) înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. 64. Dacă infracţiunea a fost săvârşită de mai mulţi infractori împăcarea victimei cu unul din ei: a) înlătură răspunderea penală numai a acelui infractor cu care victima s-a împăcat; b) înlătură răspunderea penală a tuturor infractorilor; c) în această situaţie încetarea procesului în temeiul împăcării nu se admite. 65. La luarea deciziei privind expulzarea străinilor ca măsură de siguranţă se ţine cont: a) de consimţămîntul condamnatului; b) de dreptul lui la respectarea vieţi private; c) de dreptul lui la libertatea de circulaţiei. 66. Confiscarea specială nu se aplică: a) minorilor; b) dacă făptuitorul nu i se stabileşte o pedeapsă penală; c) în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă. 67. Graţierea se acordă de către: a) Preşedintele RM; b) Parlamentului RM c) Ministerul Justiţiei al RM. 68. În caz de respingere a cererii de reabilitare, o nouă cerere se poate face: a) după o lună; b) după 6 luni; c) după un an. 69. Antecedentele penale apar din momentul: a) pronunţării sentinţei de condamnare; b) rămânerii definitive a sentinţei de condamnare; c) rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei de condamnare. 70. Dacă persoana care a executat pedeapsa va săvârşi înainte de expirarea termenului de stingere a antecedentelor penale o nouă infracţiune: a) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această infracţiune este din imprudenţă; b) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale se întrerupe dacă această infracţiune este intenţionată; c) curgerea termenului de stingere a antecedentelor penale nu se întrerupe. 71. Curgerea prescripţiei executării sentinţei de condamnare se întrerupe dacă cel condamnat pînă la expirarea termenului de prescripţie a săvârşit o nouă infracţiune: a) cu intenţie; b) din imprudenţă; c) din neglijenţă. 72. În caz de comitere a unei noi infracţiuni pînă la expirarea termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare curgerea termenului de prescripţie începe din nou din momentul: a) săvârşirii acestei infracţiuni; b) reţinerii infractorului pentru această infracţiune; c) punerii infractorului sub învinuire pentru această infracţiune. 73. În cazul concurenţei dintre două norme penale speciale ce conţin două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante se aplică: a) norma penală care prevede pedeapsa cea mai blândă; b) norma penală care este cea mai favorabilă infractorului; c) norma penală care prevede pedeapsa cea mai aspră. 74. Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul: a) săvârşirii infracţiunii; b) pronunţării sentinţei; c) rămînerii definitive a sentinţei. 75. Conform legislaţiei penale a Republicii Moldova, subiect al infracțiunii poate fi: a) persoana fizică responsabilă care, în momentul săvârşirii infracţiunii, a împlinit vârsta de 16 ani şi persoană juridică, cu excepția autorităților publice; b) persoana fizică responsabilă care, în momentul săvârşirii infracţiunii, a împlinit vârsta de 18 ani şi persoana juridică; c) persoană juridică şi persoana fizică. 76. Poate fi trasă la răspundere penală persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă prevăzută de CP în stare de ebrietate: a) fiziologică; b) patologică; c) atît fiziologică, cît şi patologică. 77. Constituie o circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei cazul cînd persoanei reţinute i-au fost cauzate leziuni corporale: a) cu scopul reţinerii acestei persoane; b) cu scopul curmării ofensării de către reţinut a persoanelor care l-au reţinut; c) cu scopul impunerii reţinutului de a-şi spune datele despre identitatea sa. 78. În cazul concurenţei dintre norme generale şi cea specială se aplică: a) norma generală; b) norma specială; c) norma cea mai favorabilă infractorului. 79. Instanţa de judecată este în drept de a pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi stingerea antecedentelor penale după expirarea a cel puţin: a) 3/4 din termenul de probă; b) 2/3 din termenul de probă; c) 1/2 din termenul de probă. 80. Infracţiunile de genocid şi ecocid sunt infracţiuni: a) contra păcii; b) contra securităţii omenirii; c) de război. 81. Infracţiuni de război împotriva persoanelor (art. 137 CP) şi activitatea mercenarilor (art. 141 CP) sunt infracţiuni a) de război; b) contra securităţii omenirii; c) contra păcii. 82. Infracţiunile de propagandă a războiului (art. 140 CP şi de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului (art. 139 CP) sunt infracţiuni: a) contra păcii; b) contra securităţii omenirii; c) de război. 83. Săvârşirea omorului de două sau mai multe persoane se califică ca săvârşit şi cu premeditate (art. 145 alin 2 lit. a CP) cînd: a) fiecare persoană a premeditat fapta; b) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi nu au ştiut despre acest fapt; c) unul dintre autori a premeditat fapta, iar ceilalţi doar ştiau despre acest fapt. 84. Omorul săvârşit din interes material (art. 145, alin. 2 lit. b CP) se poate reţine: a) cînd motivul omorului a servit răzbunarea pentru prejudiciile materiale suferite de făptuitor anterior; b) cînd scopul sustragerii averii victimei a apărut imediat după săvârşirea omorului; c) cînd motivul omorului a fost gelozia, dacă în urma omorului făptuitorul urmărea şi obţinerea unui avantaj material. 85. Poate exista infracţiunea prevăzută de art. 145 alin 2 lit. d) CP (omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti) dacă: a) fapta a fost săvârşită împotriva unui funcţionar din gelozie; b) fapta s-a comisă pe motivul că victima îşi îndeplinea activităţi de serviciu; c) victima şi-a depăşit atribuţiile de serviciu. 86. În cazul instigării la pruncucidere (art. 147 CP), instigatorul poartă răspundere penală: a) pentru instigarea la pruncucidere; b) pentru instigarea la omor săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei; c) pentru instigare la omor simplu. 87. Dacă moartea s-a produs pînă la expulzarea pruncului, ca urmare a unei acţiuni de întrerupere benevole a sarcinii mamei în condiţii ilegale suntem în prezenţa unei infracţiuni de: a) pruncucidere; b) avort ilegal; c) omor săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei. 88. Acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil, în urma căreia au decedat persoane, se califică ca: a) omor; b) lipsirea de viaţă din imprudenţă; c) vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei. 89. Nu poate constitui omor săvârşit în stare de afect cînd omorul este o reacţie imediată: a) la un act de infidelitate al victimei; b) la declaraţia unuia dintre soţi că el a depus în judecătorie o cerere de divorţ; c) la lovitura cu pumnul în faţă a victimei din motiv de gelozie. 90. Infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a cauzat decesul victimei (art. 151 alin. 4 CP) poate fi comisă: a) doar cu intenţie; b) fie cu intenţie, fie cu două forme de vinovăţie; c) doar cu două forme de vinovăţie. 91. Infracţiunile de vătămare intenţionat grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 alin. (1) CP) se deosebeşte de vătămarea intenţionat medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 152 alin. (1) CP) după semnele care caracterizează: a) obiectul juridic; b) latura obiectivă; c) latura subiectivă. 92. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporal sau a sănătăţii se califică ca: a) ca vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii conform art. 157 CP; b) ca avort care a cauzat o astfel de vătămare prevăzut de art. 159 alin. 2 CP; c) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 157 şi art. 159 alin. 2 CP. 93. Poate prezenta infracţiunea de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 CP), fapta prin care s-a pricinuit: a) pierderea unei proteze; b) pierderea temporară a cunoştinţei; c) pierderea mirosului. 94. Tentativa este posibilă la una din următoarele infracţiuni: a) lipsirea de viaţă din imprudenţei (art. 149 CP); b) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei(art. 151 alin 4 CP); c) pruncucidere (art. 147 CP). 95. Traficul de organe, ţesuturi şi celule umane nu constituie infracţiune prevăzută de art. 158 alin. (2) CP cînd această acţiune este săvârşită: a) prin constrîngere fizică sau psihică; b) asupra unei femei gravide sau a unui copil; c) cu ameninţarea cu distrugerea averii 96. Nu constituie infracţiune neacordarea de ajutor unui bolnav din motiv că medicul: a) era grav bolnav; b) era în concediu de odihnă; c) se afla la nunta feciorului său. 97. Părăsirea locului accidentului de circulaţie şi lăsarea victimei cu bună-ştiinţă în primejdie de către conducătorul automobilului în cazul cînd el a traumat victima fără vinovăţie, fapta conducătorului automobilului constituie: a) infracţiune de părăsire a locului accidentului (art. 266 CP); b) infracţiune de lăsare în primejdie (art. 163 alin 1 CP); c) nu constituie nici infracţiune prevăzută de art. 266 CP şi nici infracţiune prevăzută de art. 163 alin.1 CP. 98. Răpirea unei persoane este o infracţiune contra: a) libertăţii persoanei; b) cinstei persoanei; c) demnităţii persoanei. 99. Victima traficului de fiinţe umane sau de copii (art. 165 şi 206 CP) pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală: a) se absolvă de răspunderea penală; b) poate fi absolvită de pedeapsa penală; c) nu poate fi absolvită de răspunderea penală. 100. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţele de infracţiuni: a) numai cu consecinţe formale; b) numai cu consecinţe materiale; c) se poate manifesta în ambele forme. 101. Munca forţată prevăzută de art. 168 este o infracţiune unică: a) continuă; b) prelungită; c) complexă. 102. Constituie infracţiune de viol, actul sexual săvîrşit prin: a) înşelăciune; b) abuz de încredere; c) constrângere fizică sau psihică. 103. Constituie infracţiune de viol (art. 171 CP) şi de acţiuni cu caracter sexual neconsimțite art. 172 CP dacă imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa: a) a fost provocată excepţional numai de către însăşi făptuitor; b) excepţional dacă victima se afla într-o astfel de stare din alte cauze, decît dacă a fost provocată de către însăşi făptuitor; c) cauzele aflării victimei într-o astfel de stare nu are importanţă pentru existenţa acestor infracţiuni. 104. Dacă făptuitorul a săvârşit în orice consecutivitate un act de viol şi acte cu caracter sexual neconsimțite asupra uneia şi aceleaşi victime, acţiunile săvârşite urmează a fi calificate: a) ca viol; b) ca acţiuni violente cu caracter sexual; c) prin concurs în baza art. 171 şi 172 CP. 105. Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe acte de viol sau acţiuni cu caracter sexual neconsimțite faptele săvârşite reprezintă o infracţiune: a) continuă; b) prelungită; c) cu circumstanţe agravante. 106. Violul (art. 171 CP) şi/sau acţiunile cu caracter sexual neconsimțite (art. 172 CP) se consideră săvârşite de două sau mai multe persoane în cazul săvârşirii acestor infracţiuni cu participarea: a) a unui instigator şi a unui autor; b) a unui complice şi a unui autor; c) a doi coautori. 107. Actul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani constituie infracţiune prevăzută de art. 174 CP dacă făptuitorul: a) a ştiut cu certitudine că victima nu a atins vârsta de 16 ani; b) a presupus că victima nu a atins vârsta de 16 ani; c) n-a ştiut, n-a presupus şi nici nu putea să presupună că victima nu a atins vârsta de 16 ani. 109. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor constituie infracţiune prevăzută de art. 176 CP în cazul în care ea este: a) săvîrşită exclusiv de un subiect special - o persoană cu funcţii de răspundere; b) care a cauzat daune în proporţii mari; c) însoţită de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti. 110. Constituie infracţiune de răspîndire a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane în cadrul art. 177 CP (încălcarea inviolabilităţii vieţii personale): a) numai într-un discurs public; b) într-un discurs public, prin mass-media sau prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu; c) numai prin mass-media. 111. Latura obiectivă a infracţiunii de împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral nu se consideră realizată dacă alegătorul este: a) convins de făptuitor să nu participe la alegeri pe motiv că candidatul în alegeri nu merită să fie votat ; b) este încuiat în ziua alegerilor de către făptuitor într-o încăpere, însă peste vre-o două ore făptuitorul de bună-voie î-l eliberează şi îi dă posibilitatea să voteze; c) este ameninţat cu aplicarea violenţei dacă va participa la alegeri. 112. Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor de protecţie a muncii (art. 183 CP) poate fi: a) o persoană cu funcţii de răspundere ori o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală; b) orice persoană cu funcţii de răspundere; c) orice persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani. 113. Subiectul infracţiunii de încălcare a dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art. 1851 CP) poate fi: a) numai o persoană fizică care a atins vârsta de 16 ani; b) numai o persoană juridică; c) persoana fizică şi persoana juridică. 114. Infracţiunile de furt (art. 186 CP), de jaf (art. 187 CP), tâlhărie (art. 188 CP), şantaj (art. 189 CP) şi escrocherie (art. 190 CP), se deosebesc unele de altele prin semnele care caracterizează: a) obiectul de atentare a lor; b) latura obiectivă a lor şi obiectul de atentare a lor; c) latura subiectivă. 115. Sustragerea nu se califică drept furt, ci jaf dacă a fost săvârşită în prezenţa proprietarului sau a altor persoane: a) însă pe neobservate pentru acestea; b) care observă actul luării bunului, însă nu conştientizează caracterul infracţional a celor comise; c) cînd făptuitorul este conştient că persoanele prezente înţeleg caracterul ilegal al acţiunilor lui. 116. La infracţiunea de viol (art. 171 CP): a) subiectul nu poate fi decât bărbatul; b) victima nu poate fi decât femeia; c) subiectul poate fi orice persoană, indiferent de sex. 117. În cazul escrocheriei (art. 190 alin. (2) lit. b) CP) şi delapidării averii străine (art. 191 alin. (2) lit. b) CP), săvârşite de către o persoană cu funcţii de răspundere împreună ca alte persoane care nu dispun de atribuţii de serviciu suntem în prezenţa unei participaţii a) simple; b) complexe; c) nu există nici participaţie penală simplă şi nici participaţie penală complexă. 118. Acţiunile făptuitorului care a folosit documente oficiale false la sustragerea bunurilor prin escrocherie se califică: a) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 CP şi de art. 361 CP, numai dacă s-a folosit un document falsificat anterior de o altă persoană; b) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP, numai cînd falsificarea unor astfel de documente a fost urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea sustragerii bunurilor; c) ca concurs de infracţiuni prevăzute de art. 190 şi art. 361 CP în ambele situaţii menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test. 119. Sustragerea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane cînd la ea au participat: a) doi coautori; b) un autor şi un instigator; c) un complice şi un autor. 120. Se consideră violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei (art. 188 alin. (1) CP): a) vătămarea medie sau gravă a integrităţii corporale şi a sănătăţii; b) cauzarea unei vătămări uşoare sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) vătămarea medie a integrităţii corporale şi a sănătăţii. 121. În cazul infracţiunii de incest (art. 201 CP) există o pluralitate de infractori: a) naturală; b) constituită; c) pluralitate ocazională (participaţie penală). 122. Sustragerea unei arme de foc în mod deschis dintr-un loc public constituie: a) ca infracţiune unică prevăzută de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor; b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor şi art. 187 - jaful c) ca infracţiune prevăzută de art. 187 – jaful. 123. Subiect al infracţiunilor prevăzute de art. 208 şi 209 CP poate fi persoana fizică care a atins vârsta: a) de 14 ani; b) de 16 ani; c) de 18 ani. 124. Răspândirea bolilor epidemice (art. 215 CP) şi diversiunea săvârşită prin răspândirea unor epidemii (art. 343 CP) se aseamănă prin: a) obiectul de atentare; b) latura obiectivă; c) latura subiectivă. 125. infracţiunile legate de circulaţie ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora prevăzute la art. 217 şi 2171 CP se deosebesc între ele prin: a) latura obiectivă; b) obiectul de atentare; c) latura subiectivă. 126. Persoana juridică nu poate fi subiect al infracţiunii în cazul: a) dobândirii creditului prin înşelăciune; b) contrabandei ; c) primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populației (art. 255 CP). 127. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport care a provocat unei persoane o vătămare gravă a integrităţii corporale şi decesul altei persoane se califică: a) ca infracţiune prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. a) şi b); b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) şi art. 264 alin (3) lit. b) CP; c) ca infracţiune prevăzută de art. 264 alin 3 lit. b CP, deoarece consecinţele mai puţin grave sunt absorbite de cele mai grave. 128. Banditismul este o infracțiune: a) de rezultat; b) materială; c) formal-redusă. 129. Nu pot fi calificate ca huliganism agravat prevăzut de art. 287 alin. (3) CP acţiunile huliganice săvârşite: a) cu încercarea aplicării obiectelor special adoptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) cu aplicarea oricăror obiecte, inclusiv cu aplicarea şi a celor care au fost luate la locul infracţiunii; c) prin demonstrarea obiectelor menţionate la lit. a) şi b) a prezentului test şi nelegate de aplicarea lor. 130. Infracţiunea prevăzută de art. 290 CP constituie o infracţiune continuă când ea este săvârşită prin una din următoarele acţiuni: a) repararea ilegală a armelor de foc; b) păstrarea ilegală a armelor de foc; c) comercializarea armelor de foc. 131. Subiect al infracţiunii de falsificare a probelor în dosarul penal nu poate fi: a) avocatul; b) procurorul; c) traducătorul prin traducere incorectă. 132. Persoana care a făcut un denunţ fals, iar ulterior în susţinerea acestui denunţ ca martor face declaraţii mincinoase în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei poartă răspunderea penală pentru: a) denunţare falsă (art. 311 CP); b) declaraţie mincinoasă(art. 312 CP); c) pentru concurs de infracţiuni prevăzute de art. 311 şi art. 312 CP. 133. Subiect al infracţiunii de determinare la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea de concluzii false sau la efectuarea de traduceri incorecte poate fi: a) orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani; b) numai de către persoana care efectuează urmărirea penală; c) numai de către un participant la proces. 134. Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii (art. 3521 CP) declaraţia trebuie făcută: a) unui organ competent care reprezintă autoritatea publică centrală; b) unui organ competent care reprezintă autoritatea publică locală; c) unui organ competent. 135. Latura obiectivă a favorizării infracţiunii (art. 323 CP) nu se realizează prin una din următoarele acţiuni dinainte nepromise: a) ascunderea infractorului; b) comercializarea cu bună ştiinţă a bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală; c) ascunderea bunurilor dobândite de infractor pe cale criminală. 136. Infracţiunile de corupere pasivă prin pretinderea de bani (art. 324 CP) şi de corupere activă prin promisiunea de bani (art. 325 CP) se consideră a fi consumată, chiar din momentul: a) pretinderii sau, respectiv, a promisiunii de bani; b) primirii sau, respectiv, a transmiterii unei părţi din suma de bani pretinsă sau promisă; c) primirii sau, respectiv, a transmiterii întregii sume de bani pretinse sau promise. 137. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 CP) şi excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328 CP) se aseamănă una cu alta prin identitatea unui element al componenţei de infracţiune, acesta fiind: a) subiectul infracţiunii; b) latura obiectivă şi subiectul infracţiunii; c) latura subiectivă şi obiectivă. 138. Care dintre următoarele infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat pot fi săvârşite numai în formă de pluralitate de infracţiuni: a) falsul în declaraţii (art. 3521 CP); b) uzurparea de calităţi oficiale(art. 351 CP); c) uzurparea puterii de stat (art.339 CP). 139. Dacă făptuitorul acceptă bani de la o persoană pretinzând fals că are influenţă asupra unei persoane publice pentru a-l face să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei sale în favoarea acestei persoane, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvîrşite, fapta se califică: a) ca infracţiune unică prevăzută de alin. (1) art. 326 – traficul de influenţă; b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute alin. (1) art. 326 – traficul de influenţă şi una dintre infracţiunile prevăzute la art. 190 – escrocheria c) ca infracţiune prevăzută de art. 190 – escrocheria. 140. Luarea de mită (art. 333 CP) şi coruperea pasivă (art. 324 CP) nu se aseamănă una cu alta prin: a) obiectul infracţiunii; b) latura obiectivă; c) latura subiectivă. 141. Poate fi săvârşită de către o pluralitate naturală de infractori una dintre următoarele infracţiuni: a) incestul (art. 201 CP); b) trădarea de patrie (art. 337 CP); c) genocidul (art. 135 CP) 142. Obiectul juridic principal al infracţiunii de poluare a aerului (art. 230 CP) î-l constituie: a) securitatea ecologică a mediului înconjurător ca valoare socială; b) viaţa oamenilor cu valoare socială; c) economia naţională ca valoare socială. 143. Infracţiunile din Partea Specială a CP au fost clasificate în capitole în raport cu: a) obiectul lor generic şi subiectul lor; b) latura obiectivă a lor; c) subiectul lor. 144. Conform art. 50 CP răspunderea penală se consideră: a) obligaţiunea infractorului de a suporta o pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită; b) obligaţiunea statului de a-l sancţiona pe infractor pentru săvârşirea infracţiunii; c) o condamnare publică în numele legii a faptelor infracţionale și a persoanelor care le-a săvârşit 145. Persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală în stare de legitimă apărare: a) poate fi liberată de răspunderea penală; b) nu poate fi trasă la răspunderea penală; c) se liberează de pedeapsa penală. 146. Minorul care a atins vârsta de 13 ani: a) se liberează de răspunderea penală dacă a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă; b) se liberează de răspunderea penală dacă a săvârşit o infracţiune uşoară, mai puţin gravă sau gravă; c) nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapte prevăzute de CP ca infracţiuni. 148. În cazul suspendării curgerii termenului de prescripţie privind tragerea la răspundere penală, curgerea prescripţiei se reia din momentul: a) reluării urmăririi penale după suspendare; b) reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării; c) aducerii persoanei reţinute sau care s-a autodenunţat în faţa procurorului pentru a fi audiat. 149. Faptele care constituie infracţiuni şi pedepsele ce se aplică sunt prevăzute: a) în legi penale şi hotărâri ale Guvernului; b) în legi penale, hotărâri ale Guvernului şi decrete ale Preşedintelui RM; c) în legi penale. 150. Problema dovedirii raportului de cauzalitate în dreptul penal se pune în cazul: a) componenţelor de infracţiuni formale; b) componenţelor de infracţiuni materiale; c) componenţelor de infracţiuni atât formale precum și în cele materiale. 151. Conform art. 52 alin.(1) CP se consideră componenţa de infracţiune: a) fapta prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsa penală; b) totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii; c) totalitatea semnelor obiective şi subiective stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. 152. Obiectul juridic al unei infracţiuni îl constituie: a) lucrul, bunul sau persoana fizică contra sau împotriva cărora s-a îndreptat acţiunile infracţionale; b) valorile sociale şi relaţiile sociale vătămate sau prejudiciate prin infracţiune; c) dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe infractor. 153. Inacţiunea ca faptă prin care se poate săvârşi o infracţiune, are în vedere: a) o simplă comportare negativă a subiectului faţă de regulile de conveţuire socială; b) neîndeplinirea de către subiect a unei activităţi ordonate printr-o normă penală imperativă sau impusă printr-o obligaţie legală; c) numai neîndeplinirea de către subiect a unei activităţi ordonate printr-o normă penală imperativă. 154. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni se materializează: a) numai într-un rezultat material; b) numai într-o stare de pericol; c) fie într-un rezultat material, fie într-o stare de pericol. 155. Prin motiv al infracţiunii se înţelege: a) imboldul interior care conduce la naşterea în mintea infractorului a ideii săvârşirii unei anumite infracţiuni; b) finalitatea urmărită de infractor prin săvârşirea infracţiunii; c) atitudinea psihică a infractorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei. 156. În cazul infracţiunii săvârşite cu două forme de vinovăţie răspunderea penală pentru urmările mai grave care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului survine numai dacă: a) persoana n-a prevăzut şi nici nu trebuia să prevadă producerea urmărilor mai grave; b) persoana a prevăzut producerea urmărilor mai grave nu le-a dorit însă le-a admis în mod conştient; c) persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor mai grave, deşi trebuia şi putea să le prevadă. 157. Încredere exagerată în sine există atunci când infractorul: a) nu prevede posibilitatea survenirii urmărilor faptei sale, deşi trebuia şi putea să le prevadă; b) prevede urmările prejudiciabile a faptei sale şi în mod conştient admite survenirea lor; c) prevede urmările prejudiciabile a faptei sale, dar consideră în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate. 158. Conform art. 20 CP fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o: a) era iresponsabilă la momentul săvârşirii ei; b) nu a atins vârsta pentru a fi trasă la răspundere penală la momentul săvârşirii ei; c) nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă. 159. În cazul săvârşirii fără vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală persoana: a) se liberează de răspundere penală; b) nu poate fi supusă răspunderii penale; c) acest fapt constituie o cauză care înlătură răspunderea penală. 160. Când starea de iresponsabilitate a infractorului survine şi se constată după săvârşirea infracţiunii în procesul judecării cauzei instanţa de judecată din acest motiv: a) poate numai să-l achite; b) întotdeauna î-l liberează de răspunderea penală cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical; c) î-i poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire î-l poate supune pedepsei penale. 161. Vârsta sub 14 ani a minorului constituie: a) o cauză care exclude răspunderea penală; b) o circumstanţă care atenuiază pedeapsa; c) o cauză care înlătură răspunderea penală. 162. Conform art. 29 CP infracţiunea continuă se consumă din momentul: a) începerii activităţii infracţionale; b) încetării activităţii infracţionale; c) survenirii urmării prejudiciabile. 163. Infracţiunea prelungită se consumă din momentul: a) săvârşirii primei acţiuni sau inacţiuni; b) săvârşirii celei de a doua acţiuni sau inacţiuni; c) săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale. 164. O componenţă de infracţiuni este complexă atunci când: a) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; b) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă orice semn ce caracterizează unul din elementele componenţei de infracţiune; c) în componenţa ei intră ca circumstanţă agravantă numai unul din semnele ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. 165. Există concurs ideal de infracţiuni atunci când persoana: a) săvârşeşte o acţiune sau inacţiune care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni; b) săvârşeşte prin două sau mai multe acţiuni, două sau mai multe infracţiuni identice sau omogene; c) săvârşeşte prin două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni două sau mai multe infracţiuni cu condiţia ca una din ele să fie săvârşită din imprudenţă. 166. Pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pedeapsa se aplică minorului: a) conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei; b) numai dacă se precizează ca luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului; c) numai în cazul când el î-şi recunoaşte vinovăţia. 167. Măsurile de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor încetează: a) prin dispunerea de către instanţa de judecată; b) prin dispunerea instituţiei medicale; c) la solicitarea persoanei căreia i s-a aplicat măsura de constrîngere cu caracter medical de către instituţia medicală care îl tratează. 168. Măsura de siguranţă a expulzării nu se poate dispune faţă de un cetăţean străin, dacă există motive serioase de a se crede că, în statul în care va fi expulzat riscă să fie supus: a) la pedeapsa închisorii; b) la detenţiunea pe viaţă; c) torturii. 169. Infracțiunea gravă presupune: a) fapta pentru care legea prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 10 ani inclusiv; b) fapta pentru care legea prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen ce depăşeşte 12 ani; c) fapta pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv. 170. Sînt supuse confiscării extensive şi alte bunuri decît cele menţionate la art.106 în cazul: a) cînd persoana este condamnată pentru o infracţiune prevăzută în art. 1061 CP; b) dacă fapta pentru care este condamnat a fost comisă din interes material; c) cînd persoana este condamnată pentru o infracţiune exclusiv prevăzută în art. 1061 CP şi dacă fapta pentru care este condamnat a fost comisă din interes material. 171. Răpirea minorului de către bunica acestuia se incadrează: a) în art. 1641 CP; b) în art. 164 CP; c) în art. 164 alin. (2) CP. 172. Victimă a infracţiunii privind utilizarea rezultatelor muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a traficului de fiinţe umane constituie : a) orice persoană fizică; b) persoana fizică exploatată ca urmare a comiterii asupra ei a unei infracţiuni prevăzute la art. 165 sau 206 CP; c) persoana fizică exploatată ca urmare a comiterii asupra ei a unei infracţiuni prevăzute la art. 165 sau 206 CP şi care prestează produsele şi/sau serviciile ce constituie rezultatul unei asemenea exploatări. 173. Subiect al infracţiunii tortura, tratamentul inuman sau degradant constituie : a) orice persoană fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani; b) persoana fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani şi are calitatea specială de persoană publică sau persoană cu funcţii de răspundere; c) persoana fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani şi are calitatea specială de persoană publică; o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice; orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane. 174. Subiect al infracţiunii de hărţuire sexuală constituie : a) numai persoana fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani de sex feminin; b) numai persoana fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani cu apartenenţă sexuală diferită decît victima; c) orice persoana fizică responsabilă care a împlinit vîrsta de 16 ani de sex feminin sau masculin. 175. Victima infracţiunii de violare de domiciliu poate avea statut : a) numai de persoană fizică - proprietarul sau posesorul legal al domiciliului; b) numai de persoană fizică cu viză de reşedinţă a acestui domiciliu; c) orice persoana fizică titular al dreptului constituţional la inviolabilitatea domiciliului. 176. Infracțiunea de contrabandă: a) constă în introducerea pe teritoriul țării a persoanelor care nu au documente de călătorie și identitate valabile; b) constă în scoaterea din țară a unor bunuri prin alte locuri decât cele stabilite prin control vamal; c) au fost asimilate faptele de transport sau de depozitare a mărfurilor cunoscute ca provenind din contrabandă 177. Obiectul material al infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier î-l constituie : a) corpul persoane accidentate; b) mijlocul de transport accidentat; c) nu are obiect material. 178. Sustragerea unei arme de foc în mod deschis prin aplicarea unei vătămări uşoare constituie: a) ca infracţiune unică prevăzută de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor; b) ca un concurs de infracţiuni prevăzute de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor şi alin. (2) lit. e) art. 187 – jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei c) ca un concurs de fapte prevăzute de art. 290 - purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor şi art. 78 Codul contravenţional.  2. Drept procesual penal 1. Act procedural constituie: a) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală efectuată de către urmărirea penală, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu. b) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărâre etc.; c) document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod pentru participanţii la proces, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, demers, cerere, raport de expertiză, concluzii scrise, încheiere, sentinţă, decizie, hotărâre etc.; 2. Viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunţată semnifică: a) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, şi de alte tratate internaţionale la care Republicii Moldova a aderat. b) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de tratatele internaţionale privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale precum şi de Constituţia Republicii Moldova. c) Încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale. 3. Delict flagrant constituie: a) infracţiune descoperită după săvîrşirea ei sau după ce efectele ei să se fi consumat; b) infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat; c) infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei şi după ce efectele ei să se fi consumat. 4. Infracţiune de audienţă: a) faptă prejudiciabilă săvîrşită în cursul urmăririi penale; b) faptă penală săvîrşită în cadrul acţiunilor de audiere a învinuitului, inculpatului; c) faptă penală săvîrşită în cursul şedinţei de judecată. 5. Act de constatare: a) document prin care organul de constatare consemnează orice acţiune în cadrul urmăririi penale în vederea confirmării bănuielilor rezonabile că a fost săvîrşită o infracţiune; b) document prin care organul de constatare consemnează orice acţiune premergătoare urmăririi penale în vederea stabilirii şi confirmării bănuielilor rezonabile că a fost săvîrşită o infracţiune; c) document prin care organul de constatare consemnează orice acţiune de urmărire penală în vederea confirmării bănuielilor rezonabile că a fost săvîrşită o infracţiune. 6. Probele în procesul penal constituie: a) elemente de fapt, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; b) elemente de fapt şi de drept, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale; c) elemente de fapt şi de drept, dobândite prin orice mod prevăzut de lege, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale. 7. Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială precum și prelungirea acestor măsuri se permit: a) numai în baza unui mandat de arestare autorizat de judecătorul de instrucţie sau a unei sentinţe judecătoreşti motivate; b) numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate; c) numai în baza unei ordonanţe de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate. 8. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate: a) să asigure oricăror persoane dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el. b) să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, dependent de aceste organe. c) să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe. 9. Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale: a) conform intimei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă. b) conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele acuzării în procedura judiciară respectivă. c) conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă. 10. Examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere: a) se face în şedinţă separată după suspendarea cauzei penale. b) se examinează în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul repartizării, fără a afecta continuitatea şedinţei de judecată. c) se face în şedinţă separată, în absenţa persoanei a cărei recuzare se cere. 12. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de: a) instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvârşită infracţiunea. b) instanţa în raza teritorială a căreia au survenit consecinţele prejudiciabile. c) instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea. 13. Ofiţerul de urmărire penală este : a) persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege. b) persoană care în numele statului porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală; c) persoană care exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii. 14. Se consideră victimă: a) persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii. b) orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale. c) orice persoană căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse prejudicii morale, fizice sau materiale. 15. Parte civilă este recunoscută: a) persoana fizică căreia în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral. b) persoana în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele comise. c) persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. 16. Declaraţii sunt: a) informaţiile orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană şi care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei. b) informaţiile scrise, date în cadrul procesului penal. c) datele orale furnizate în cadrul procesului penal de către cei audiaţi. 17. Percheziţia se efectuează în baza: a) ordonanţei motivate a organului de urmărire penală. b) ordonanţei motivate a procurorului. c) ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. 18. Percheziţia poate fi efectuată doar în baza ordonanţei motivate a procurorului: a) în orice caz; b) în cazurile ce nu suferă amînare sau în caz de delict flagrant; c) în cazurile investigării infracţiunilor deosebit şi excepţional de grave. 19. Dacă persoana la care se efectuează percheziţia solicită prezenţa apărătorului: a) acţiunea procesuală continuă în orice caz, întocmindu-se procesul-verbal; b) acţiunea procesuală se suspendă pînă la prezentarea apărătorului; c) acţiunea procesuală se întrerupe pînă la prezentarea apărătorului, dar nu mai mult decît pentru două ore. 20. Urmărirea vizuală este: a) acţiune procesuală ce se efectuează de ofiţerii de investigaţii; b) măsură specială de investigaţie ce se efectuează doar cu autorizarea procurorului; c) măsură specială de investigaţie ce se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. 21. Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale: a) se consemnează într-un raport. b) se consemnează într-un proces-verbal separat. c) se include în procesul-verbal de efectuare a acţiunilor procesuale. 22. Dispunerea expertizei se face: a) la cererea părţilor de către instanţa de judecată. b) la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală, procuror sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală sau procuror. c) la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată. 23. Expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea: a) vîrstei persoanelor audiate ; b) stării psihice şi fizică a persoanelor audiate. c) cauzei morţii; 24. Corpuri delicte sunt recunoscute: a) obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni. b) obiectele, banii sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii. c) obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii penale. 25. Pot fi supuse reţinerii: a) persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani ; b) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate, luate în privinţa lui, precum şi ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare; c) persoanele condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau cu liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen. 26. Reţinerea persoanei poate avea loc în baza procesului-verbal: a) doar după înregistrarea infracţiunii conform prevederilor legale. b) pînă la înregistrarea infracţiunii, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul privării ei de libertate. c) după înregistrarea infracţiunii, în cazul apariţiei nemijlocite a unor suspiciuni de a bănui că persoana a săvârşit infracţiunea. 27. Reţinerea persoanei în condiţiile prezentului cod: a) nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate iar în cazul minorului – 24 de ore b) nu poate depăşi 24 de ore din momentul privării de libertate. c) nu poate depăşi 48 de ore din momentul privării de libertate. 28. La eliberare, persoanei reţinute: a) i se înmânează procesul-verbal de reţinere în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării. b) i se explică drepturile şi obligaţiile procesuale. c) i se înmânează certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării. 29. Cauţiunea se restituie în cazul în care: a) lipsesc motivele privării în continuare a persoanei de libertate. b) judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au justificat aplicarea măsurii preventive. c) se dispune suspendarea procesului penal. 30. Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată: a) cu plângere procurorului general de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal. b) cu recurs către Curtea Supremă de Justiţie. c) cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal. 31. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea: a) persoanelor fizice cărora le-au fost cauzate prejudicii morale prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârşirea acesteia. b) părţii vătămate căreia i-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale. c) persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârşirea acesteia. 32. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi înaintată : a) în orice moment de la pornirea procesului penal până la terminarea cercetării judecătoreşti. b) în orice moment până la pornirea procesului penal. c) în orice moment de la pornirea procesului penal până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. 33. Începerea urmăririi penale are loc prin: a) procesul-verbal al organului de urmărire penală. b) prin rezoluţia organului de urmărire penală. c) prin ordonanţa emisă de organul de urmărire penală, adusă la cunoştinţă în scris procurorului în timp de 24 ore. 34. Ordonanţa de refuz a începerii urmăririi penale poate fi atacată: a) prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313. b) prin plângere procurorului general. c) prin recurs, în instanţa judecătorească de sector sau la Curtea de Apel. 35. Plângerea este înştiinţarea făcută de: a) O persoană fizică care consideră că i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.. b) O persoană fizică despre săvârşirea unei presupuse infracţiuni. c) O persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune. 36. Urmărirea penală încetează: a) La împăcarea părţii vătămate cu inculpatul. b) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul. c) La împăcarea părţii vătămate cu inculpatul, condamnatul. 37. Ce act întocmeşte organul de urmărire penală pentru a propune punerea unei persoane sub învinuire : a) Un proces-verbal. b) Un demers. c) Un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire. 38. Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către: a) organul de urmărire penală în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. b) procuror în prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai târziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. c) procuror în prezenţa învinuitului. 39. Scoaterea persoanei de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum şi clasarea cauzei penale se dispune prin: a) rezoluţia motivată a procurorului. b) propunerea organului de urmărire penală. c) ordonanţa motivată a procurorului. 40. Cauza penală se trimite în judecată de către: a) procurorul care a întocmit rechizitoriul. b) organul de urmărire penala. c) procurorul ierarhic superior. 42. Apelul părţilor şi al celorlalte persoane care vor participa la şedinţa de judecată se face de către: a) preşedintele şedinţei de judecată. b) grefierul şedinţei de judecată. c) procuror. 43. În cadrul cercetării judecătoreşti, în primul rând se cercetează: a) probele prezentate de către partea apărării b) probele prezentate de către partea acuzării. c) datele de identitate a părţilor. 44. Reluarea cercetării judecătoreşti poate avea loc prin încheiere motivată cînd: a) inculpatul, în ultimul cuvânt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea cauzei. b) instanţa constată că o anumită circumstanţă necesită concretizare pentru justa soluţionare a cauzei. c) procurorul face trimitere la unele probe noi. 45. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel: a) numai o dată cu sentinţa cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, pot fi atacate separat. b) oricând, în mod separat. c) la solicitarea părţilor. 46. Decizia cu privire la inadmisibilitatea în principiu a recursului: a) este examinată de către Instanţa ierarhic superioară în complet de 3 judecători b) este examinată de către Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit de 5 judecători. c) este irevocabilă. 47. Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii: a) numai cu privire la latura penală. b) cu privire la latura penală, cît şi cu privire la latura civilă. c) numai cu privire la erorile judiciare comise. 48. La audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor este obligatorie: a) participarea reprezentantului legal. b) participarea apărătorului și a pedagogului sau psihologului. c) participarea procurorului, pedagogului 50. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat: a) din moment după punerea sub învinuire pînă la finalizarea cauzei penale. b) în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării judecătoreşti. c) în orice moment după punerea sub învinuire pînă la trimiterea cauzei în judecată. 51. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti privind minorii, se fac potrivit: a) procedurii obişnuite, dar cu participarea procurorului. b) procedurii obişnuite; c) procedurii speciale. 52. Şedinţa de judecare a cauzei în privinţa minorului: a) de regulă, nu este publică. b) este publică. c) depinde de fiecare caz în parte. 53. Dacă la săvârşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi: a) cauza în privinţa minorului se disjunge în mod obligatoriu. b) cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formând un dosar separat. c) cauza în privinţa minorului nu se disjunge, dispoziţiile privind minorul, fiind aplicate doar acestuia. 54. Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186 CPP: a) pot fi aplicate doar cînd au fost săvârşite infracţiuni excepţional de grave. b) pot fi aplicate în orice cazuri cînd au fost săvârşite infracţiuni contra statului. c) pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale cînd au fost săvârşite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave. 55. Încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală a minorului se efectuează: a) În baza propunerii procurorului către judecătorul de instrucţie. b) În baza demersului organului de urmărire penală către Instanţa de Judecată. c) În baza ordonanţei motivate a procurorului cu liberarea minorului de răspundere penală în temeiul prevăzut de art.54 CP. 56. Măsurile de constrângere cu caracter medical, cuprinse în art.99 din Codul penal, se aplică de instanţa de judecată faţă de: a) persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile în stare de iresponsabilitate. b) persoanele care au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate prezentând un pericol pentru societate prin natura faptei săvârşite şi din cauza bolii lor. c) persoanele care au săvârşit fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvârşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura faptei săvârşite şi din cauza bolii lor. 57. În procedura de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical, participarea apărătorului este obligatorie: a) din momentul înaintării de către procuror a ordonanţei de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical în instanţa de judecată. b) din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus efectuarea expertizei în staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces. c) din momentul angajării sale de către reprezentantul legal. 58. Dacă în procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical se găseşte că starea de iresponsabilitate a persoanei a cărei cauză se judecă nu a fost dovedită sau că boala persoanei care a săvârşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea ei, atunci Instanţa: a) prin sentinţă, clasează procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical, restituind cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură generală. b) prin încheiere motivată dispune încetarea procedurii privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical. c) prin sentinţă condamnă persoana pentru săvârşirea infracţiunii. 59. În cazul în care procurorul constată că în privinţa învinuitului pot fi aplicate prevederile art.510 CPP, el, prin ordonanţă, suspendă condiţionat urmărirea penală: a) pe un termen de 1 an, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii prevăzute de art.511 CPP. b) pe un termen de 2 ani, stabilindu-i una sau mai multe obligaţii. c) cu stabilirea unei sau mai multe din obligaţii. 60. După expirarea termenului de suspendare condiţionată a urmăririi penale, dacă învinuitul a respectat condiţiile stabilite: a) procurorul, prin ordonanţa sa, dispune liberarea persoanei de răspundere penală. b) organul de urmărire penală care a supravegheat comportamentul învinuitului întocmeşte un raport către procuror. c) judecătorul de instrucţie examinează demersul înaintat de către învinuit privitor la liberarea acestuia de răspundere penală. 61. Acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti poate fi iniţiată: a) în termen de trei ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului conform prevederilor art.6 din Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. b) ooricând de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al condamnării, care au dus la prejudiciu. c) în termen de un an de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al condamnării, care au dus la prejudiciu. 62. Acţiunea pentru repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti poate fi iniţiată: a) în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază persoana căreia i-a fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea procedurii civile, chemînd în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei. b) în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială persoanei i-a fost cauzat prejudiciul chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul Justiţiei. c) în contencios administrativ către Curtea de Apel. 63. Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa: a) va aplica reglementările naţionale, informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Constituţională. b) va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Constituţională. c) va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Supremă de Justiţie. 64. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa: a) decât în condiţiile actelor normative naţionale. b) decât din motive de utilitate publică şi în condiţiile prezentului cod şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional. c) Fără o răscumpărare prealabilă. 65. Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, se examinează: a) în mod obligatoriu în şedinţă de judecată închisă. b) în şedinţă de judecată deschisă. c) la cererea persoanei se examinează în şedinţă de judecată închisă. 66. Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin: a) încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces. b) hotărâre, pe parcursul unei părţi din proces. c) sentinţă. 67. Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sunt: a) comportamentul părţilor la proces, şi gravitatea şi volumul dosarului. b) complexitatea cazului, comportamentul părţilor la proces, conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, importanţa procesului pentru cel interesat şi vîrsta de pîna la 18 ani a victimei. c) complexitatea cazului şi a instanţei de judecată. 68. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se fac de urgenţă şi în mod preferenţial: a) în cauzele penale în care sînt persoane aflate în arest precum şi minori. b) în cauzele penale în care sînt inculpaţi cetăţeni ai R. Moldovei arestaţi preventiv, prinşi în flagrant delict. c) în cauzele penale în care sînt învinuiţi cetăţeni străini, inculpaţi minori, arestaţi preventiv. 69. Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către: a) judecătorul de instrucţie. b) procuror. c) instanţa de judecată. 70. Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică: a) punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă. b) punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă. c) reluarea urmăririi penale şi punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite au afectat hotărârea respectivă. 72. Recuzarea judecătorului poate fi propusă de către părţile în proces: a) numai înainte de începerea cercetării judecătoreşti. b) numai la şedinţa preliminară a cauzei. c) de regulă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, cu excepţia cazurilor dacă cel care face propunerea de recuzare a aflat motivul recuzării abia după începerea cercetării judecătoreşti. 73. În cazul în care cererea de recuzare se înaintează în mod repetat cu rea-credinţă şi în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza: a) poate respinge ca nemotivată cererea de recuzare a persoanei. b) poate aplica faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod. c) poate aplica faţă de persoana vinovată un avertisment indicat în procesul-verbal al şedinţei. 74. Instanţa de judecată, care constată că nu este competentă de a judeca cauza penală: a) prin emiterea unei hotărâri definitive, trimite dosarul instanţei de judecată competente. b) prin decizie separată, suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul instanţei de judecată competente. c) prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente. 75. Conflictul de competenţă între două sau mai multe organe judiciare referitor la judecarea aceleiaşi cauze se soluţionează de : a) instanţa ierarhic superioară comună. b) Curtea Supremă de Justiţie. c) Plenul Curţii Supreme de Justiţie. 76. Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă: a) conform regulilor pentru instanţa care o reprezintă, cu citarea părţilor, prezenţa cărora este obligatorie. b) conform regulilor pentru prima instanţă. c) cu citarea părţilor, prezenţa cărora este obligatorie. 77. Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie: a) pînă la finalizarea cercetării judecătoreşti. b) pînă la începerea cercetării judecătoreşti şi trebuie motivată. c) după începerea susţinerilor verbale, argumentată în modul corespunzător. 79. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul urmăririi penale se soluţionează: a) numai de către procurorul ierarhic superior. b) numai de către Procurorul General. c) de către procurorul ierarhic superior, iar în privinţa Procurorului General – de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie. 80. Abţinerea sau recuzarea procurorului în cursul judecării cauzei se soluţionează: a) numai de către procurorul ierarhic superior. b) numai de către instanţa ierarhic superioară. c) de către instanţa respectivă. 81. Hotărârea de recuzare a procurorului: a) se atacă în instanţa ierarhic superioară. b) se atacă la Procurorul General. c) nu este susceptibilă de a fi atacată. 82. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale: a) procesul-verbal de reţinere; b) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive privative de libertate. c) încheierea judecătorului. 83. Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit: a) persoana reţinută – mai mult de 48 de ore; b) persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate – mai mult de 3 zile din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive; c) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni. 84. Apărătorul nu poate fi asimilat cu: a) persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui. b) persoanele cu funcţie de răspundere. c) organele de stat. 85. Avocatul nu este în drept: a) să recunoască acţiunea civilă; b) să renunţe nemotivat la apărare; c) să retragă plângerile persoanei pe care o apără. 86. Apărătorul nu este în drept, fără consimţământul persoanei pe care o apără, să efectueze următoarele acţiuni: a) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului; b) să o declare vinovată de săvârşirea infracţiunii; c) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei. 87. Apărătorul este obligat: a) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei; b) să renunţe la reprezentarea persoanei pe care o apără. c) să efectueze expertiza. 88. Renunţarea la apărător înseamnă: a) solicitarea organului de urmărire penală de a se numi din oficiu a un alt apărător. b) voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător. c) renunţarea nemotivată a apărătorului a se implica faţă de o anumită cauză. 89. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător se decide de către: a) instanţa de judecată prin încheiere. b) bănuit, învinuit, inculpat prin cerere. c) procuror sau de instanţă prin hotărâre motivată. 90. Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă: a) a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de prima. b) se află în relaţii de rudenie cu preşedintele instanţei de judecată. c) se află în relaţii de dependenţă personală cu procurorul de sector. 91. Hotărârea cu privire la recuzarea interpretului, traducătorului, expertului: a) poate fi atacată procurorului ierarhic superior. b) poate fi atacata în instanţa de judecată. c) nu este susceptibilă de a fi atacată. 92. Chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide: a) numai de organul de urmărire penală. b) numai instanţa de judecată. c) organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de judecată. 93. Durata audierii neîntrerupte a martorului nu poate depăşi: a) 2ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 4 ore. b) 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 8 ore. c) 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 6 ore. 94. Aducerea silită se efectuează în baza: a) ordonanţe de aducere, eliberate de organul de urmărire penală, sau a încheierii instanţei de judecată. b) încheierii judecătorului de instrucţie. c) ordonanţei procurorului. 95. Nu pot fi supuse aducerii silite persoanele: a) femeile. b) bătrânii. c) minorii în vîrstă pînă la 14 ani. 96. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare: a) Nu este susceptibilă de a fi atacată. b) poate fi atacată separat cu recurs. c) poate fi atacată numai odată cu fondul cauzei. 97. Nu pot fi puse sub sechestru: a) produsele alimentare necesare proprietarului, posesorului de bunuri şi membrilor familiilor lor, combustibilul, literatura de specialitate şi inventarul de ocupaţie profesională, vesela şi atributele de bucătărie folosite permanent ce nu sînt de mare preţ, precum şi alte obiecte şi lucruri de primă necesitate. b) bunurile ce constituie cota-parte a bănuitului, învinuitului, inculpatului în proprietatea comună a soţilor sau familiei. c) cota-parte dobândită ilicit din proprietatea colectivă care poate fi separată fără a se aduce prejudiciu activităţii economice a întreprinderii. 98. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în baza: a) demersului procurorului, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. b) ordonanţei organului de urmărire penală cu confirmarea procurorului. c) ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie sau, după caz, a încheierii instanţei de judecată. 99. În cazul în care inculpatul care a recunoscut săvârşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la stabilirea pedepsei cu amendă, acesta beneficiază de: a) reducerea cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută de lege. b) reducerea cu o pătrime a limitelor maxime şi minime a pedepsei prevăzute de lege. c) reducerea cu o treime a limitelor maxime şi minime a pedepsei prevăzute de lege. 100. Cererea de apel se depune: a) la instanţa de apel. b) legea prevede alternativa depunerii cererii la instanţa a cărei sentinţă se atacă sau la instanţa de apel. c) la instanţa a cărei sentinţă se atacă.  3. Drept civil /1 1. Spre deosebire de nulitate, caducitatea: a) reprezintă o cauză de ineficiență a actului juridic civil; b) presupune un act juridic nevalabil încheiat; c) intervine pentru motive ulterioare momentului încheierii actului juridic civil. 2. Reprezintă un act juridic de dispoziție: a) un act voluntar de executare a dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; b) renunțarea la un drept; c) asigurarea unui bun în beneficiul unui terț. 3. Daca la incheierea actului juridic civil, fiecare parte are în vedere posibilitatea unui câștig și riscul unei pierderi ce depind de un eveniment viitor și incert cu privire la momentul realizării sau nerealizării lui, pärțile au perfectat un act juridic: a) cu titlu oneros, aleatoriu; b) cu titlu oneros, comutativ; c) afectat de o condiție suspensivă. 4. Pâna la îndeplinirea condiției suspensive: a) obligația se poate stinge prin compensare; b) creditorul nu poate în nicio situație să realizeze acte de conservare a dreptului sãu; c) în cazul actelor juridice translative de drepturi reale, riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat va fi suportat de debitorul obligației de predare. 5. Termenul suspensiv, ca modalitate a actului juridic civil: a) reprezintă un element viitor și nesigur ca realizare; b) amână, pâna la împlinirea sa, începutul producererii efectelor juridice stipulate; c) amâna, pânà la împlinirea sa, stingerea exercițiului drepturilor și executării obligațiilor. 6. După modul de formare, actele juridice civile se clasifica în: a) acte juridice cu titlu oneros și acte juridice cu titlu gratuit; b) acte juridice consensuale, acte juridice solemne si acte juridice reale; c) acte juridice strict personale și acte juridice care pot fi încheiate prin reprezentant. 7. Clasificarea