Căsătorie și Logodnă: Natură Juridică și Efecte - PDF

TITLUL II LOGODNA CAPITOLUL 1 Noutatea reglementării. Natură juridică Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de regulă – într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu este de conceput existen ţa unei obligaţii...

TITLUL II LOGODNA CAPITOLUL 1 Noutatea reglementării. Natură juridică Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de regulă – într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu este de conceput existen ţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Altfel spus, libertatea de a se c ăs ători, prin componenta ei - dreptul de a nu se căsători – face imposibil ă o asemenea obligaţie juridică. Vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, Codul civil (după modelul Codului civil francez) şi apoi Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din dorin ţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă. Noul Cod civil consacră Capitolul I al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei, pe care o reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei. Este de remarcat faptul că logodna este expres prev ăzut ă în unele legislaţii, precum Codul civil german1 şi Codul civil elveţian.2 Într-adevăr, din punct de vedere sociologic, logodna reprezintă o perioadă preparatorie, în vederea viitoarei căsătorii. În practic ă, promisiunile de căsătorie sunt adeseori dublate de convieţuirea viitorilor soţi, un fel de „pre-mariaj” sau „căsătorie de probă”. Deşi, din punct de vedere juridic, simplele promisiuni de căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme de calificare juridică şi responsabilitate, nu exist ă un contencios relevant în această materie, astfel încât, de regulă, eventualele litigii se plasează mai ales pe planul raporturilor patrimoniale dintre concubini şi al stabilirii paternităţii din afara căsătoriei, în cazul în care au rezultat copii. Natura juridică a logodnei este controversată în doctrină. Astfel, s-a considerat că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci c ăs ătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive. Aceasta este teza cea mai răspândită. Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei, considerându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale s ă se nege aspectul său contractual. Dar acest contract nu are conţinutul unui 1 Codul civil german din 1900 (art. 1297-1302) dispune că, în baza logodnei, nu se poate formula o acţiune pentru a obliga la încheierea căsătoriei, însă dezicerea nejustificat ă de logodnă dă dreptul fiecărui logodnic la restituirea cadourilor ce şi le-au f ăcut în temeiul logodnei şi la repararea prejudiciilor cauzate prin dezicere. 2 Codul civil elveţian (art. 90-93) prevede expres că logodna nu oblig ă la încheierea căsătoriei, dar în caz de rupere a logodnei, foştii logodnici au dreptul la restituirea cadourilor, în natură sau în echivalent potrivit regulilor prevăzute pentru îmbog ăţirea f ăr ă justă cauză. De asemenea, logodnicul care a făcut, cu bună-credinţă, cheltuieli în vederea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o pierdere prin ruperea logodnei, are dreptul la despăgubiri, în mod echitabil, potrivit circumstanţelor. 5 antecontract de căsătorie, astfel încât părţile nu s-ar obliga s ă încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), ci s-ar obliga doar s ă încerce în mod loial să stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie de mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atins ă, deoarece oricare dintre părţi poate denunţa unilateral „contractul” oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunţare abuzivă. Astfel înţeles, „contractul” de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic. Deşi noul Cod civil nu califică expres logodna ca fiind un contract, din ansamblul reglementării s-ar putea desprinde această concluzie. Astfel, art. 266 defineşte expres logodna ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”. Textul se referă expres la „încheierea logodnei”, respectiv la condiţiile de fond şi formalităţile logodnei. CAPITOLUL 2 Încheierea logodnei. Efecte Potrivit art. 266 din noul Cod civil: „(1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. (2) Dispoziţiile privind condi ţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunz ător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutel ă. (3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedit ă cu orice mijloc de probă. (4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. (5) Logodna se poate încheia doar între b ărbat şi femeie.” Din cuprinsul acestui text rezultă că, în ceea ce priveşte încheierea logodnei, condiţiile de fond sunt următoarele : a) diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei); b) îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei. În cazul minorilor nu se cere însă avizul medical şi încuviin ţarea instanţei tutelare;3 c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. Dovada se poate face cu orice mijloc de probă. În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit alin. 3 al art. 266, căsătoria nu este condiţionată de încheierea logodnei, a cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate pentru viitorii soţi. De asemenea, potrivit art. 267 alin. 1 logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, în sensul că logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă astfel libertatea oricăruia dintre viitorii soţi de a se căsători sau nu. CAPITOLUL 3 Ruperea logodnei Secţiunea 1. Condiţii Oricare dintre logodnici poate rupe logodna, ceea ce echivaleaz ă cu o denunţare unilaterală a logodnei. Potrivit alin. 3 al art. 267, ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedit ă cu orice 3 Dintr-o eroare, textul se referă la autorizarea organului administrativ competent. 6 mijloc de probă. De asemenea, ca şi o garanţie a libertăţii matrimoniale, potrivit alin. 2 al art. 267, clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. Secţiunea 2. Efecte. Restituirea darurilor. Răspundere. Prescripţie Faptul că logodna poate fi oricând denunţată (ruptă) în mod unilateral nu înseamnă că nu se pot produce şi anumite consecinţe juridice. Art. 268 şi art. 269 reglementează două asemenea efecte. 2.1. Restituirea darurilor Potrivit art. 268, “(1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excep ţia darurilor obişnuite. (2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii. (3) Obligaţia de restituire nu exist ă dac ă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.” Soluţiile sunt fireşti. Darurile manuale, făcute pentru a respecta un obicei social şi care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie. Cadourile cu valoare mare, f ăcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate acestea, dacă ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu, în contul despăgubirilor care s-ar cuveni părţii obligate la restituire. În doctrina franceză, în ceea ce priveşte bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donaţie (daruri manuale), ci cu titlul de împrumut de folosin ţă şi deci trebuie restituite pentru a fi menţinute în familia respectiv ă. 2.2. Răspunderea pentru ruperea logodnei Chiar şi în lipsa unei reglementări exprese, în jurispruden ţa veche, anterioară anului 1948, sub imperiul Codului civil de la 1864, s-a considerat că temeiul îl constituie regulile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale – art. 998-999 C.Civ. Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria contractualist ă asupra logodnei, răspunderea nefiind contractuală, ci tot delictuală, dac ă se constată că denunţarea - ca manifestare unilaterală de voinţă - a fost abuzivă. Temeiul răspunderii nu este deci actul logodnei, ci ruperea abuzivă, nejustificată a logodnei. În general, ceea ce se sancţionează este modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă, brutală, incorectă, injurioasă). Noul Cod civil reglementează expres răspunderea pentru ruperea logodnei în art. 269, astfel: “(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile f ăcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejur ările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. (2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligat ă la despăgubiri în condiţiile alin. (1).” Reclamantul trebuie să dovedească, aşadar, caracterul abuziv al ruperii logodnei, culpa logodnicului pârât, precum şi prejudiciul cauzat. 7  Referitor la prejudiciu, întrucât textul nu distinge, poate fi reparat sub forma despăgubirilor atât prejudiciul material, cât şi cel moral. În sfârşit, potrivit art. 270 din N.C.civ., dreptul la acţiune, atât pentru restituirea darurilor, cât şi în cazul răspunderii pentru ruperea logodnei se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei. 8