Curs de Drept Civil - Partea Generală (Ed. I) PDF

Curs de drept civil Partea generală Copyright © 2012 Editura Hamangiu SRL Editură acreditată CNCSIS - Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al E...

Curs de drept civil Partea generală Copyright © 2012 Editura Hamangiu SRL Editură acreditată CNCSIS - Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul Superior Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Hamangiu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOROI, GABRIEL Curs de drept c iv il: partea generală / Gabriel Boroi, Caria Alexandra Anghelescu. - Ed. a 2-a. - Bucureşti: Editura Hamangiu, 2012 Bibliogr. ISBN 978-606-522-891-7 I. Anghelescu, Caria Alexandra 347(498)(075.8)____________________________________ Editura Hamangiu Vânzări: Bucureşti, Str. Col. Popeia 021.336.01.25 nr. 36, sector 5 031.425.42.24 O.P. 5, C.P. 91 0788.673.209 Telefon/Fax: E-mail: 021.336.04.43 [email protected] 031.805.80.20 [email protected] 031.805.80.21 Gabriel Boroi Caria Alexandra Anghelescu Curs de drept civil Partea generală Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită La elaborarea prezentei lucrări s-a avut în vedere legislaţia publi­ cată până la data de 10 octombrie 2012.  Listă de abrevieri alin. — alineatul art. — articolul B.J. — Buletinul Jurisprudenţei C. civ. — Codul civil (Legea nr. 287/2009, în vigoare de la 1 octombrie 2011) C. com. — Codul comercial C. fam. — Codul familiei C. proc. civ. — Codul de procedură civilă C.A. — Curtea de apel C.D. — Culegere de decizii C.P.J. — Culegere de practică judiciară C.P.J.C. — Culegere de practică judiciară în materie civilă C.S.J. — Curtea Supremă de Justiţie dec. — decizia ed. — ediţia Ed. — Editura H.G. — hotărârea Guvernului I.C.C.J. — înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lit. — litera M. Of. — Monitorul Oficial al României, Partea I nr. — numărul O.G. — ordonanţa Guvernului O.U.G. — ordonanţa de urgenţă a Guvernului P- — pagina pct. — punctul R.R.D. — Revista Română de Drept s. civ. — secţia civilă s. com. — secţia t comercială s. cont. adm. — secţia de contencios administrativ s. civ. şi de propr. int. — secţia civilă şi de proprietate intelectuală Trib. — Tribunalul Trib. jud. — Tribunalul judeţean Trib. reg. — Tribunalul regional Trib. Suprem — Tribunal Suprem voi. — volumul  Cuprins CAPITOLUL I. CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL___________________________________ 1 S e c ţ iu n e a I. D e f in iţ ia , r o l u l şi p r in c ip iil e d r e p t u l u i c i v i l __________ 1 1. Definiţia dreptului c iv il__________________________________ 1 1.1. înţelesurile expresiei „drept civil” ______________________1 1.2. Definiţia dreptului civil, ca ramură ded re p t_____________1 1.3. Explicarea definiţiei dreptului civil, ca ramură de d re p t__________________________________________2 2. Rolul dreptului civil ____________________________________ 3 3. Principiile dreptului c iv il_________________________________ 4 3.1. Categorii de principii ale dreptului civil_________________4 3.2. Principiile generale ale dreptului civil__________________ 5 S e c ţ iu n e a a II- a. N o r m e l e d e d r e p t c iv il 7 1. Izvoarele (sursele) dreptului civil_________________________ 7 1.1. Noţiune 7 1.2. Legea (actele norm ative)____________________________7 1.3. Uzanţele 8 1.4. Principiile generale ale d re p tu lu i_____________________ 9 1.5. Precizări privind morala şi jurisprudenţa _______________9 2. Clasificarea normelor de drept c iv il_____________________ 11 2.1. Norme juridice civile dispozitive şi norme juridice civile im perative_________________________________ 11 2.2. Norme juridice civile de ordine publică şi norme juridice civile de ordine privată____________________________ 12 2.3. Norme juridice civile generale şi norme juridice civile speciale________________________________________ 13 3. Aplicarea legii civile (aplicarea normelor de drept civil)_____ 14 3.1. Aplicarea legii civile în tim p _______________________ 14 3.1.1. Precizări introd u ctive________________________ 14 3.1.2. Aspecte generale privind principiul neretroactivităţii legii civile_____________________ 15 3.1.3. Aspecte generale privind aplicarea imediată a legii civile noi şi ultraactivitatea legii v e c h i______ 16 VIII Curs de drept civil. Partea generală 3.1.4. Criteriul neretroactivităţii. Facta praeterita, facta pendentia, facta fu tu ra _______________________ 20 3.1.5. Aplicarea în timp a Codului civil din 2 0 0 9 _______ 22 a) Legea aplicabilă actului juridic______________________23 b) Legea aplicabilă prescripţiei extinctive şi decăderii_____ 28 c) Legea aplicabilă accesiunii, uzucapiunii şi posesiei_____ 29 d) Legea aplicabilă dezmembrămintelor dreptului de proprietate privată___________________________ 31 e) Legea aplicabilă în materie de carte funciară_________ 32 f) Legea aplicabilă faptelor juridice licite ca izvoare de obligaţii_________________________________ 33 g) Legea aplicabilă faptelor ilicite ca izvoare de obligaţii (răspunderii civile delictuale)____________________34 h) Legea aplicabilă în materie de moştenire_____________ 34 i) Legea aplicabilă efectelor viitoare ale altor situaţii juridice trecute______________________________ 35 j) Legea aplicabilă garanţiilor________________________ 36 3.2. Aplicarea legii civile în s p a ţiu _____________________ 38 3.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor_____________39 4. Interpretarea normelor de drept civil____________________ 39 4.1. Noţiunea şi necesitatea interpretării normelor de drept c iv il___________________________________ 39 4.2. Clasificarea interpretării normelor de drept civil ______ 41 4.2.1. Interpretarea în funcţie de organul ori persoana de la care provine____________________________ 41 4.2.2. Interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea restrictivă_______________________ 43 4.2.3. Interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-teleologică, interpretarea logică şi interpretarea prin analogie_____________ 44 CAPITOLUL AL ll-LEA. RAPORTUL JURIDIC CIVIL_____________ 51 S e c ţ iu n e a I. C a r a c t e r iz a r e g e n e r a l ă a r a p o r t u l u i j u r id ic c iv il 51 1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic c iv il_____________ 51 1.1. Noţiunea şi enumerarea caracterelor_______________ 51 1.2. Caracterul social al raportului juridic civil ___________ 51 1.3. Caracterul voliţional al raportului juridic c iv il_________ 52 1.4. Caracterul de raport juridic în care părţile au poziţia de egalitate juridică______________________________ 52 2. Structura raportului juridic c iv il_________________________ 52  Cuprins IX 3. Izvoarele raportului juridic civil c o n cre t___________________ 53 3.1. Definiţia izvorului raportului juridic civilc o n c re t________ 53 3.2. Corelaţia dintre norma juridică, raportul juridic civil abstract, raportul juridic civil concret şi izvorul raportului juridic civil c o n c re t_______________________ 53 3.3. Clasificarea izvoarelor raporturilorjuridice concrete ____ 54 S e c ţ iu n e a a II- a. C o n t in u t u l r a p o r t u l u i j u r id ic c iv il 55 1. Consideraţii generale _________________________________ 55 2. Dreptul subiectiv civil__________________________________ 55 2.1. Definiţie , - - - - - - - - - - 55 2.2. Clasificarea drepturilor subiective civile_______________ 56 2.2. 1. Drepturi subiective civile absolute şi drepturi subiective civile relative________________________ 56 2.2.2. Drepturi subiective civile nepatrimoniale şi drepturi subiective civile patrimoniale (drepturi reale şi drepturi de creanţă)____________ 57 2.2.3. Drepturi subiective civile principale şi drepturi subiective civile accesorii_______________________ 60 2.2.4. Drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităti t 64 ' 2.3. Exercitarea drepturilor subiective civile. Abuzul de d re p t_________________________________________ 65 3. Obligaţia civilă________________________________________ 67 3.1. Noţiune 67 3.2. Clasificarea obligaţiilor c iv ile _______________________ 67 3.2.1. Obligaţii de a da, obligaţii de a face şi obligaţii de a nu face__________________________________ 67 3.2.2. Obligaţii civile pozitive şi obligaţii civile n e g a tiv e __ 69 3.2.3. Obligaţii de rezultat şi obligaţii de m ijloace________ 69 3.2.4. Obligaţii civile obişnuite, obligaţii scriptae in rem şi obligaţii propter rem __________________________ 71 3.2.5. Obligaţii civile perfecte şi obligaţii civile imperfecte 72 3.2.6. Alte clasificări________________________________ 73 S e c ţ iu n e a a III- a. O b ie c t u l r a p o r t u l u i j u r id ic c iv il. B u n u r il e * --------- 74 1. Definiţia obiectului raportului juridic c iv il__________________74 2. Bunurile_____________________________________________ 74 2.1. Noţiune. Corelaţia dintre bunuri şi p atrim o n iu _________ 74 X Curs de drept civil. Partea generală 2.2. Clasificarea b u n u rilo r____________________________ 75 2.2.1. Bunuri imobile şi bunuri m o b ile ________________ 75 2.2.2. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul c iv il________________________________ 78 2.2.3. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile___________ 78 2.2.4. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsum ptibile__ 80 2.2.5. Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere____________ 81 2.2.6. Bunuri corporale şi bunuri incorporale__________ 82 2.2.7. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile___________ 83 2.2.8. Bunuri principale şi bunuri a cce s o rii____________ 84 2.2.9. Alte clasificări ale bu n u rilo r___________________ 85 S e c ţt iu n e a a IV - a. N o ţ» iu n i g e n e r a l e p r iv in d p ă r ţi il e r a p o r t u l u i JURIDIC C IV IL ____________________________________________________ 8 8 1. Categoriile subiectelor de drept civil____________________ 88 2. Determinarea, pluralitatea şi schimbarea subiectelor raportului juridic civil___________________________________ 88 2.1. Determinarea subiectelor raportului juridic civil________ 88 2.2. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil__________ 89 2.2.1. Precizări p re a la b ile __________________________ 89 2.2.2. Pluralitatea subiectelor în cazul raporturilor reale _ 90 2.2.3. Pluralitatea subiectelor în cazul raporturilor de creanţă 91 2.3. Schimbarea subiectelor raportului juridic c iv il_________ 96 2.3.1. Precizări introductive_________________________ 96 2.3.2. Schimbarea persoanei subiectului activ al raportului juridic obligaţional (schimbarea creditorului)_________________________________ 97 2.3.3. Schimbarea persoanei subiectului pasiv al raportului juridic obligaţional (schimbarea debitorului)__________________________________ 99 3. Aspecte generate privind capacitatea c iv ilă _____________ 103 3.1. Noţiune 103 3.2. Capacitatea civilă a persoanei fizice_______________ 103 3.2.1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice_____ 103 3.2.2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice_____ 104 3.3. Capacitatea civilă a persoanei ju rid ic e _____________ 106 3.3.1. Capacitatea de folosinţă a persoanei ju rid ic e ___ 106 3.3.2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei ju rid ic e ___ 107  Cuprins XI CAPITOLUL AL lll-LEA. ACTUL JURIDIC C IVIL_________________ 109 S e c ţ iu n e a I. D e f in iţ ia ş i c l a s if ic a r e a a c t e l o r j u r id ic e c i v i l e ____1 0 9 1. Definiţia actului juridic civil____________________________ 109 2. Clasificarea actelor juridice civile______________________ 110 2.1. Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale şi acte juridice plurilaterale_______________________ 110 2.2. Acte juridice cu titlu oneros şi acte juridice cu titlu gratuit_________________________________________ 112 2.3. Acte juridice constitutive, acte juridice translative şi acte juridice declarative_______________________ 115 2.4. Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare şi acte juridice de dispoziţie___________ 116 2.5. Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) şi acte juridice re a le ____________________ 118 2.6. Acte juridice patrimoniale şi acte juridice nepatrimoniale_________________________________ 119 2.7. Acte juridice civile cu executare dintr-o dată şi acte juridice civile cu executare succesivă__________ 120 2.8. Acte juridice civile principale şi acte juridice civile accesorii_______________________________________121 2.9. Acte juridice civile strict personale şi acte juridice civile care pot fi încheiate şi prin reprezentant_______ 122 2.10. Acte juridice civile între vii şi acte juridice civile pentru cauză de m oarte__________________________122 2.11. Acte juridice civile subiective şi acte juridice civile condiţie 123 2.12. Acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate de modalitătii - - -- - - -- - 124 2.13. Acte juridice civile cauzale şi acte juridice civile a b stra cte ______________________________________125 2.14. Acte juridice civile numite şi acte juridice civile n e n u m ite _____________________________________ 125 S e c ţ iu n e a a II- a. C o n d iţ iil e a c t u l u i j u r id ic c iv il 127 Subsectiunea l. Noţiunea şi clasificarea condiţiilor actului i f * r juridic c iv il_____________________________________________ 127 1. Noţiune 127 2. Clasificarea condiţiilor actului juridic civil________________ 127 XII Curs de drept civil. Partea generală Subsecţiunea a H-a. Capacitatea de a încheia actui juridic c iv il___________________________________________________ 128 1. Noţiune i 1 128 2. Regula (principiul) capacităţii de a încheia acte juridice şi excepţia incapacităţii_________________________________ 128 Subsecţiunea a lll-a. Consimţământul 131 1. Noţiune şi aspecte generale__________________________ 131 2. Corelaţia dintre consimţământ şi voinţa juridică. Principiile voinţei ju rid ic e ______________________________ 133 2.1. Precizări introductive____________________________ 133 2.2. Principiile voinţei juridice_________________________ 134 2.2.1. Principiul libertăţii de voinţă (libertăţii actelor juridice)___________________________________ 134 2.2.2. Principiul voinţei re a le ______________________ 136 3. Cerinţele valabilităţii consimţământului » » > ------------------------------------------------------ 138 3.1. Precizări introductive____________________________ 138 3.2. Consimţământul să provină de la o persoană cu discernăm ânt_________________________________ 138 3.3. Consimţământul să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice (animo contrahendi negotii)__ 141 3.4. Consimţământul să fie liber, adică să nu fie alterat i 1 de vreun viciu de consimţământ 141 4. Eroarea___________________________________________ 142 4.1. Noţiune 142 4.2. Clasificare____________________________________ 142 4.2.1. Eroarea esenţială şi eroarea neese n ţială______ 142 4.2.2. Eroarea de fapt şi eroarea de drept___________ 145 4.2.3. Eroarea scuzabilă şi eroarea nescuzabilă______ 145 4.3. Structura erorii esenţiale 146 4.4. Cerinţele erorii esenţiale 147 4.5. S ancţiu ne____________________________________ 148 5. Dolul___ !_________________________________________ 149 5.1. Noţiune 149 5.2. Structura d o lu lu i_______________________________ 150 5.3. Cerinţele dolului 151 5.4. Sancţiune 153 5.5. Proba dolului__________________________________ 154 6. Violenta 154 6.1. Noţiune 154  Cuprins XIII 6.2. C la sifica re ______________________________________155 6.3. Structura violentei 155 6.4. Cerinţele violentei 156 6.5. Sancţiune 158 7. Leziunea___________________________________________ 159 7.1. Noţiune 159 7.2. Structura leziunii_________________________________ 159 7.3. Domeniul de aplicare_____________________________ 160 7.4. Sancţiune 162 8. Comparaţie între viciile de consimţământ________________ 162 Subsecţiunea a IV-a. Obiectuf actului juridic civil_______________ 164 1. Noţiune 164 2. Cerinţele valabilităţii obiectului actului juridic c iv il_________ 165 2.1. Enumerarea cerinţelor valabilităţii obiectului y y actului juridic c iv il________________________________ 165 2.2. Obiectul să fie determinat sau determinabil__________ 166 2.3. Obiectul să fie lic it _______________________________ 167 2.4. Obiectul să existe________________________________ 167 2.5. Obiectul să fie posibil_____________________________ 169 2.6. Obiectul să fie în circuitul civil _____________________ 169 2.7. Obiectul să fie o faptă personală a celuicare se obligă________________________________________ 170 2.8. Existenţa autorizaţiei administrative sau judiciare ori a altei cerinţe prevăzute de lege_________________ 170 Subsecţiunea a V-a. Cauza (scopul) actului juridic civil_________ 171 1. Noţiune 171 2. Cerinţele valabilităţii cauzei actului juridic civil ____________173 2.1. Enumerarea cerinţelor valabilităţii cauzei actului j y juridic civil_______________________________________173 2.2. Cauza să e xiste _________________________________ 173 2.3. Cauza să fie licită________________________________174 2.4. Cauza să fie m orală_____________________________ 174 3. Proba cauzei________________________________________ 175 Subsecţiunea a Vl-a. Forma actului juridic civil________________ 176 1. Consideraţii generale ________________________________ 176 1.1. Noţiunea de formă a actului juridic c iv il______________176 1.2. Principiul consensualism ului______________________ 176 1.3. Clasificarea condiţiilor de formă ale actului > juridic civil_______________________________________177 XIV Curs de drept civil. Partea generală 2. Forma ad validitatem _______________________________ 177 3. Forma ad probationem______________________________ 182 4. Forma pentru opozabilitate faţă de te r ţi________________ 183 Subsecţiunea a Vll-a. Modalităţile actului juridic c iv il_________ 185 1. T e rm e n u l_________________________________________ 185 1.1. Noţiune 185 1.2. Clasificare____________________________________ 185 1.2.1. Termen suspensiv şi termen extinctiv_________ 185 1.2.2. Termen în favoarea debitorului, termen în favoarea creditorului şi termen în favoarea ambelor părţi,_______________________________ 186 1.2.3. Termen voluntar, termen legal şi termen jurisdicţional_______________________________ 186 1.2.4. Termen cu scadenţă certă şi termen cu scadenţă incertă____________________________ 188 1.3. Efecte _ _ ____________________________________ 188 1.3.1. Precizări introductive_______________________ 188 1.3.2. Efectele termenului suspensiv________________ 188 1.3.3. Efectele termenului e xtin ctiv_________________ 191 2. C o n d iţia __________________________________________ 191 2.1. Noţiune 191 2.2. Clasificare____________________________________ 191 2.2.1. Condiţie suspensivă şi condiţie rezolutorie_____ 192 2.2.2. Condiţie cazuală, condiţie mixtă şi condiţie potestativă________________________________ 192 2.2.3. Condiţie pozitivă şi condiţie negativă__________ 194 2.2.4. Alte clasificări______________________________ 195 2.3. Efectele condiţiei 196 2.3.1. Aspecte generale___________________________ 196 2.3.2. Efectele condiţiei suspensive_________________ 197 2.3.3. Efectele condiţiei rezolutorii__________________ 199 2.4. Comparaţie între termen şi c o n d iţie _______________ 200 3. Sarcina___________________________________________ 201 3.1. Noţiune 201 3.2. Clasificare____________________________________ 201 3.3. E fe c te ________________________________________ 202 3.4. Comparaţie între condiţie şi sa rc in ă _______________ 202  Cuprins XV S e c ţ iu n e a a III- a. E f e c t e l e a c t u l u i j u r id ic c iv il 204 1. Consideraţii generale referitoare la efectele actului juridic c iv il___________________________________________ 204 1.1. Noţiunea de efecte ale actului juridic civil____________ 204 1.2. Determinarea efectelor actului juridic c iv il___________ 204 1.3. Noţiunea şi enumerarea principiilor efectelor actului juridic c iv il________________________________ 207 2. Principiul forţei obligatorii______________________________ 208 2.1. Noţiune şi justificare______________________________ 208 2.2. Excepţii_________________________________________209 3. Irevocabilitatea actului juridic c iv il______________________ 215 3.1. Noţiune şi justificare______________________________ 215 3.2. Excepţii_________________________________________216 4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic c iv il___________221 4.1. Noţiune şi justificare______________________________ 221 4.2. Principiul relativităţii şi opozabilitatea faţă de terţi a actului ju r id ic ______________________________ 222 4.3. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză_______________223 4.4. Excepţii de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil______________________________________ 228 4.5. Excepţii de la opozabilitatea actului juridic c iv il_______ 234 S e c ţ iu n e a a IV - a. N u l it a t e a a c t u l u i j u r id ic c iv il 236 1. Noţiuni g e n e ra le ____________________________________ 236 1.1. Definiţia nulitătii * t 236 1.2. Funcţiile nulitătii 237 1.3. Concepţia despre nulitate ________________________ 238 1.4. Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni de drept civil (de alte cauze de ineficacitate a actului ju rid ic )_______ 238 1.4.1. Nulitatea şi rezoluţiunea______________________ 238 1.4.2. Nulitatea şi re z ilie re a ________________________ 240 1.4.3. Nulitatea şi revocarea________________________ 240 1.4.4. Nulitatea şi caducitatea_______________________ 241 1.4.5. Nulitatea şi inopozabilitatea___________________242 1.4.6. Nulitatea şi reducţiunea______________________ 242 1.5. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil ____________ 243 1.5.1. Nulitatea absolută şi nulitatea re la tiv ă __________ 243 1.5.2. Nulitatea parţială şi nulitatea totală_____________ 245 1.5.3. Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală___________ 246 XVI Curs de drept civil. Partea generală 1.5.4. Nulităţi de fond şi nulităţi de formă____________ 247 1.5.5. Nulităţi amiabile şi nulităţi judiciare. Precizări privind aşa-numitele nulităţi de drept. Clauze considerate nescrise_________________________ 247 2. Cauzele de nulitate_________________________________ 252 2.1. Precizări introductive____________________________ 252 2.2. Cauzele de nulitate absolută_____________________ 253 2.3. Cauzele de nulitate relativă______________________ 257 3. Regimul juridic al n u lită ţii____________________________ 259 3.1. Precizări introductive____________________________ 259 3.2. Regimul juridic al nulităţii re la tiv e _________________ 259 3.2.1. Enumerarea regulilor care guvernează regimul juridic al nulităţii relative_____________________ 259 3.2.2. Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesa tă________________ 260 3.2.3. Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă pe cale de excepţie___ 262 3.2.4. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori ta c ită _________________ 262 3.3. Regimul juridic al nulităţii a b s o lu te ________________ 265 3.3.1. Enumerarea regulilor care guvernează regimul juridic al nulităţii absolute____________________ 265 3.3.2. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege____________________ 265 3.3.3. Nulitatea absolută este imprescriptibilă________ 267 3.3.4. Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirm are____________________ 268 3.4. Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea re la tiv ă _____________________________ 269 4. Efectele nulitătii 9 - ~ - - - - - - 270 4.1. Consideraţii g e n e ra le ___________________________ 270 4.1.1. Noţiunea de efecte ale nulitătii 270 4.1.2. Enumerarea principiilor efectelor nulităţii_______ 271 4.2. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii___________ 272 4.2.1. Noţiune 272 4.2.2. E xce p ţii__________________________________ 272 4.3. Principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum )___________________________ 273  Cuprins XVII 4.3.1. Noţiune 273 4.3.2. Aspecte p roce su ale __________________________ 274 4.3.3. Excepţii de la principiul restitutio in integrum _____ 275 4.3.4. Modalităti de restituire 277 4.4. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)__________________________________ 279 4.4.1. Noţiune şi justificare__________________________ 279 4.4.2. Excepţii_____________________________________280 4.5. Cazurile care înlătură principiul quod nullum est, nullum producit effectum _________________________ 284 4.5.1. Precizări prealabile___________________________ 284 4.5.2. Conversiunea actului ju rid ic ___________________ 285 4.5.3. Error communis facit iu s______________________ 287 4.5.4. Principiul răspunderii civile delictuale____________ 287 CAPITOLUL AL IV-LEA. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ Şl DECĂDEREA___________ !_________________________ 289 S e c ţt iu n e a I. C o n s id e r a ţ ii g e n e r a l e r e f e r it o a r e l a 9 PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ 289 1. Definiţia şi reglementarea prescripţiei extinctive__________ 289 2. Natura juridică a prescripţiei e xtinctive __________________ 291 3. Efectul prescripţiei extinctive___________________________291 3.1. Noţiune şi consecinţe_____________________________ 291 3.2. Principiile efectului prescripţiei extinctive____________ 293 4. Delimitarea prescripţiei e xtin ctive______________________ 295 4.1. Prescripţia extinctivă şi uzucapiunea_______________ 296 4.2. Prescripţia extinctivă şi termenul, ca modalitate a actului juridic__________________________________ 296 4.3. Prescripţia extinctivă şi decăderea__________________297 S e c ţ iu n e a a II- a. D o m e n iu l p r e s c r ip ţ ie i e x t in c t iv e i i 298 1. Noţiune 298 2. Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor patrimoniale___________________________________________298 2.1. Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă________ 298 2.2. Prescripţia extinctivă şi drepturile reale accesorii_____ 299 2.3. Prescripţia extinctivă şi drepturile reale principale____ 299 XVIII Curs de drept civil. Partea generală 3. Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrim oniale_______________________________________ 301 3.1. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale ________________________________ 301 3.2. Excepţii de la principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale_______________________ 302 4. Probleme speciale referitoare la domeniul prescripţiei extinctive ___________________________________________ 303 4.1. Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei (a apărării de fond)_____________________ 303 4.2. Acţiunea în constatare 305 4.3. Acţiunile mixte 306 4.4. Dualitatea de acţiuni 307 4.5. Drepturile potestative (secundare)________________ 308 4.6. Acţiunea în repararea (compensarea) prejudiciului moral_________________________________________ 309 4.7. Acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic civil desfiinţat, desfăcut sau ale cărui obligaţii au devenit imposibil de e xecuta t__________ 309 4.8. Acţiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată şi alte acţiuni în restituire_________________________ 310 4.9. Acţiunile în materie de carte funciară 311 4.10. Prescripţia extinctivă în materie succesora lă______ 313 4.11. Alte acţiuni în ju stiţie ___________________________ 317 S e c ţ iu n e a a III- a. T e r m e n e l e d e p r e s c r ip ţ ie e x t in c t iv ă -------------------------- 319 1. Noţiune şi clasificare________________________________ 319 2. Termenul general de prescripţie extinctivă______________ 319 3. Termene speciale de prescripţie extinctivă _____________ 321 S e c ţ iu n e a a IV - a. C u r s u l p r e s c r ip ţ ie i e x t in c t iv e 325 Subsecţiunea I. începutul prescripţiei extinctive______________ 325 1. Regula generală privind începutul prescripţiei extinctive__ 325 2. Reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive___ 325 2.1. Ipoteza dreptului laacţiunea în executarea obligaţiilor de a da sau de a fa c e ________________ 325 2.2. Ipoteza dreptului laacţiunea în restituirea prestaţiilo r. 327 2.3. Ipoteza dreptului laacţiunea în executarea prestaţiilor succesive____________________________ 327  Cuprins XIX 2.4. Ipoteza dreptului la acţiune în materia asigurărilor contractuale____________________________________ 328 2.5. Ipoteza dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită şi cazuriasimilate_________ 328 2.6. Ipoteza dreptului la acţiunea în anularea actului ju rid ic__________________________________________ 331 2.7. Ipoteza dreptului la acţiunea în răspundere pentru vicii aparente______________________________ 334 2.8. Ipoteza dreptului la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse______________________________ 335 2.9. Alte reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive_______________________________________336 Subsecţiunea a il-a. Suspendarea prescripţiei extinctive_______ 339 1. Noţiune. Justificare 339 2. Cauzele de suspendare ______________________________ 340 2.1. Cauzele generale de suspendare __________________ 340 2.2. Cauzele speciale de suspendare___________________ 342 3. Efectele suspendării_________________________________ 344 3.1. Efectul general__________________________________ 344 3.2. Efectul s p e c ia l__________________________________ 344 3.3. Beneficiul şi extinderea efectului suspendării_________ 345 Subsecţiunea a lll-a. întreruperea prescripţiei extinctive________ 346 1. Noţiune. Justificare 346 2. Cauzele de întrerupere_______________________________ 347 3. Efectele întreruperii___________________________________351 4. Beneficiul şi extinderea efectului în tre ru p tiv______________352 Subsecţiunea a IV-a. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă_______________________________________________ 352 1. Noţiune. Justificare 352 2. Domeniul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă___353 3. Termenul pentru repunerea în termenul de prescripţie extinctivă_____________________________________________ 354 4. Efectul repunerii în termenul de prescripţie extinctivă______ 355 Subsecţiunea a V-a. împlinirea prescripţiei extinctive__________ 356 1. Precizări prealabile__________________________________ 356 2. Regulile de stabilire a momentului împlinirii prescripţiei extinctive_____________________________________________ 356 XX Curs de drept civil. Partea generală S e c ţ iu n e a a V - a. D e c ă d e r e a 358 1. Noţiune. Clasificarea termenelor de decădere 358 2. Domeniul de aplicare_______________________________ 358 3. Regim juridic_______________________________________ 363 4. Efectele decăderii__________________________________ 364 ANEXĂ________________________________________________ 365 TESTE GRILĂ___________________________________________ 365 I. Caracterizare generală a dreptuluicivil_____________________ 365 II. Raportul juridic civil ____________________________________ 372 III. Actul juridic civil________________________________________ 383 IV. Prescripţia extinctivă şi decăderea_______________________ 403 RĂSPUNSURI___________________________________________ 414 I. Caracterizare generală a dreptului civil_____________________ 414 II. Raportul juridic civil ____________________________________ 414 III. Actul juridic civil________________________________________ 415 IV. Prescripţia extinctivă şi decăderea_______________________ 417 INDEX_________________________________________________ 419  Capitolul I. Caracterizare generală a dreptului civil Secţiunea /. Definiţia, rolul şi principiile dreptului civil 1. Definiţia dreptului civil 1.1. înţelesurile expresiei „drept civil" Expresia „drept civil” este susceptibilă de mai multe înţelesuri.111 într-o primă accepţiune, prin drept civil se desemnează un element al conţinutului raportului juridic civil (corelativ obligaţiei civile), adică posibi­ litatea subiectului activ de a avea o anumită conduită, de a pretinde su­ biectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a recurge la forţa coercitivă a statului. întrucât această primă accepţiune se referă la ceva care aparţine unui subiect de drept, uneori, se foloseşte sintagma drept subiectiv civil. într-o a doua accepţiune, pe care o vom avea în vedere ceva mai jos, prin drept civil se desemnează o ramură de drept, adică un ansamblu de norme juridice. Este vorba despre sensul dreptului civil ca drept obiectiv. O altă accepţiune este aceea de ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept (deci ca drept obiectiv). La rândul ei, ştiinţa dreptului civil constituie obiectul disciplinei de învă­ ţământ desemnată cu expresia în discuţie. 1.2. Definiţia dreptului civil, ca ramură de drept Pentru a defini dreptul civil, ca ramură de drept, vom porni de la art. 2 alin. (1) C.civ., potrivit căruia „dispoziţiile prezentului cod reglementează A se vedea: C. H a m a n g iu , I. R o s e t t i -B ă l ă n e s c u , Al. B ă ic o ia n u , Tratat de drept civil român, voi. I, Ed. AII, colecţia Restitutio, Bucureşti, 1996, p. 1-2; G h. B e l e iu , Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a Xl-a, revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 15. 2 Curs de drept civil. Partea generală raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil”. Prin urmare, vom spune că dreptul civil este ansamblul normelor ju ri­ dice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale sta­ bilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică. 1.3. Explicarea definiţiei dreptului civil, ca ramură de drept în primul rând, definiţia de mai sus face referire la conţinutul dreptului civil, acesta fiind un ansamblu de norme juridice, adică o ramură a siste­ mului de drept român. Normele juridice civile sunt grupate pe categorii ce reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, adică sunt ordo­ nate în instituţii ale dreptului civil. Cel de-al doilea element al definiţiei priveşte obiectul dreptului civil. Acesta este format din raporturile juridice patrimoniale şi raporturile juri­ dice nepatrimoniale care se stabilesc între persoane fizice şi persoane juridice. Raportul juridic patrimonial este acel raport social care, datorită conţi­ nutului şi valorii economice, poate fi evaluat pecuniar (de exemplu, rapor­ tul născut din contractul de vânzare). în funcţie de natura sau felul drep­ turilor subiective civile care intră în conţinutul lor, raporturile juridice civile patrimoniale sunt grupate în două categorii: raporturile juridice civile reale, adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile subiective reale; raporturile juridice civile obligaţionale (sau de obligaţii), adică acele rapor­ turi care au în conţinutul lor drepturile subiective de creanţă, indiferent dacă acestea izvorăsc dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic. Raportul juridic nepatrimonial este acel raport social lipsit de un con­ ţinut economic, deci al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani (spre exemplu, raportul ce are în conţinutul său dreptul la nume sau denumire). De reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) C.civ., dispoziţiile Codului civil „se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceş­ tia şi orice alte subiecte de drept civil” , alin. (2) al aceluiaşi articol conside­ rând ca profesionişti pe toţi cei care exploatează o întreprindere. „Consti­ tuie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în produ­ cerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de ser­ vicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ” [art. 3 alin. (3) C.civ.].  I. Caracterizare generală a dreptului civil 3 După felul subiectelor lor, deosebim trei categorii de raporturi juridice civile: raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane fizice; raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane juridice; raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane fizice şi persoane juridice. Cel de-al treilea element al definiţiei vizează subiectele (părţile) rapor­ turilor de drept civil, acestea fiind persoanele fizice şi persoanele juridice. Pentru a fi subiect de drept civil nu este necesară o calitate specială, fiind suficientă aceea de fiinţă umană (persoana fizică) sau aceea de entitate organizată având un patrimoniu propriu şi un scop determinat (persoana juridică). Subiectele raporturilor juridice civile, indiferent dacă ar fi vorba de per­ soane fizice sau de persoane juridice şi indiferent dacă ar fi vorba de raporturi patrimoniale sau raporturi nepatrimoniale, se află pe poziţie de egalitate juridică, în sensul că niciuna dintre părţi nu se subordonează celeilalte. în acest sens, se afirmă că, în raportul de drept civil, părţile se găsesc „pe picior de egalitate juridică”.111 Trebuie subliniat că egalitatea părţilor din raporturile de drept civil este numai de ordin juridic, iar nu nea­ părat şi economic. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă atât o trăsătură caracteristică raportului juridic civil, cât şi metoda de reglementare spe­ cifică dreptului civil. 2. Rolul dreptului civil în sistemul dreptului românesc, dreptul civil are un rol deosebit de im­ portant, întrucât, prin normele sale, contribuie la ocrotirea valorilor (drep­ turilor subiective) patrimoniale şi nepatrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice. De asemenea, dreptul civil reprezintă o garanţie a formării unei conştiinţe juridice corecte, precum şi a respectării şi întăririi moralei. Un aspect important al rolului pe care îl ocupă dreptul civil în sistemul dreptului românesc constă în poziţia sau funcţia sa de a fi drept comun faţă de alte ramuri de drept. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori o altă ramură de drept învecinată nu conţine norme juridice proprii care să regle­ menteze un anumit aspect al unui raport juridic sau când normele sale ar fi insuficiente, se va recurge la norma corespunzătoare din dreptul civil. m A se vedea Gh. B e le iu , op. c it, p. 15. 4 Curs de drept civil. Partea generală în acest sens, art. 2 alin. (2) C.civ. stabileşte că „prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale”. De altfel, unele ramuri de drept prevăd în mod expres împrumutarea unor norme juridice de la dreptul civil. De exemplu, potrivit art. 278 alin. (1) C. muncii, „dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”. 3. Principiile dreptului civil 3.1. Categorii de principii ale dreptului civil Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, adică de idei călăuzitoare (reguli de bază), comune tuturor ramurilor de drept. în acelaşi timp, fiecare ramură de drept cuprinde reguli de bază pentru întreaga legislaţie din domeniul respectiv, precum şi reguli de bază ce se aplică uneia sau mai multor instituţii ale ramurii de drept respective. Şi în dreptul civil îşi găsesc aplicare trei categorii de principii, anume: principiile fundamentale ale dreptului român; principiile generale ale drep­ tului civil român; principiile uneia sau mai multor instituţii de drept civil. Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a României, fiind consacrate de legea fun­ damentală, precum şi de alte legi mai importante. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept, deci şi dreptului civil. Principiile generale ale dreptului civil sunt idei călăuzitoare pentru întreaga legislaţie civilă, vizând deci toate instituţiile dreptului civil, chiar dacă nu îşi manifestă prezenţa cu aceeaşi intensitate. Aceste principii au o vocaţie generală, pentru întreaga ramură de drept civil. Vom include în această categorie: principiul proprietăţii; principiul ega­ lităţii în faţa legii civile; principiul îmbinării intereselor personale cu intere­ sele generale; principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile; principiul bunei-credinţe. Principiile instituţiilor dreptului civil sunt idei de bază care se aplică fie numai într-o instituţie, fie în două sau mai multe instituţii ale dreptului civil, iar uneori chiar numai pentru o anumită materie a unei instituţii, având deci o vocaţie mai redusă decât principiile generale ale dreptului civil. Spre exemplu, principiul consensualismului priveşte forma actului juridic civil;  I. Caracterizare generală a dreptului civil 5 principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moşte­ nitori legali, principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă şi principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la moştenire sunt specifice devoluţiunii succesorale legale etc. Ţinând cont de faptul că principiile fundamentale ale dreptului român se studiază la alte discipline juridice, iar principiile instituţiilor dreptului civil se analizează în cadrul diferitelor materii sau instituţii ale dreptului civil, în cele ce urmează vom face unele precizări doar în legătură cu principiile generale ale dreptului civil. 3.2. Principiile generale ale dreptului civil Principiul proprietăţii este consacrat în Constituţie şi dezvoltat de nor­ mele dreptului civil. Astfel, art. 44 din Constituţie se referă la protecţia pro­ prietăţii private, dispunând, printre altele, că dreptul de proprietate este garantat şi că proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Tot la proprietate se referă şi art. 136 din Constituţie. Normele juridice civile reglementează diferite aspecte referitoare la dreptul de proprietate, inclusiv mijlocul specific de ocrotire a lui (acţiunea în revendicare). Cât priveşte principiul egalităţii în faţa legii civile, în prealabil trebuie menţionat că art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie consacră, cu caracter general, principiul egalităţii în faţa legii. Atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, princi­ piul egalităţii în faţa legii civile este evocat în art. 30 C.civ., potrivit căruia „rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa poli­ tică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, ave­ rea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie simi­ lară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile”. Cât priveşte persoanele juridice, acest principiu trebuie înţeles în sen­ sul că toate persoanele juridice dintr-o anumită categorie se supun, în mod egal, normelor juridice edictate pentru reglementarea acelei categorii de persoane juridice. Principiul îmbinării intereselor individuale cu interesele generale este consacrat atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice. Art. 11 C.civ. stabileşte că nu se poate deroga prin convenţii sau acte juri­ dice unilaterale „de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”; art. 14 alin. (1) C.civ. dispune că „orice persoană fizică 6 Curs de drept civil. Partea generală sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”; art. 60 C.civ. prevede că „persoana fizică are dreptul să dis­ pună de sine însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”; art. 187 C.civ. stabileşte că „orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu inte­ resul general". Şi în Constituţie se regăsesc numeroase dispoziţii care privesc acest principiu, spre exemplu, art. 26, art. 40, art. 44 alin. (5) şi (7) etc. Principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile este consa­ crat de o serie de dispoziţii cuprinse în Constituţie [art. 1 alin. (3), art. 18, art. 21 etc.], dar şi în art. 26 C.civ. potrivit căruia „drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale per­ soanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de lege”. De asemenea, art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului (la care România a aderat prin Decretul nr. 212/1974) dispune că „toate per­ soanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocro­ tire egală din partea legii (...)”. Garantarea drepturilor subiective civile este prevăzută şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a liber­ tăţilor fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994). în cazul încălcării dreptului subiectiv civil, se poate obţine restabilirea acestuia prin intermediul procesului civil.111 Principiul bunei-credinţe este consacrat de art. 14 alin. (1) C.civ., care dispune că „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, (...)”. Acest principiu este reglementat nu numai în privinţa exercitării drepturilor subiective civile, ci şi a executării obligaţiilor civile. De reţinut că art. 14 alin (2) C.civ. instituie o prezumţie legală relativă a bunei-credinţe, care poate fi răsturnată prin proba contrară. în Codul civil se regăsesc nenumărate dispoziţii referitoare la buna- credinţă, spre exemplu: art. 39 alin. (2), art. 142 alin. (1), art. 293 alin. (2), art. 304 alin. (1), art. 557 alin.(1), art. 1170, art. 1582. alin. (2) etc. f11 Prin proces civil desemnăm activitatea pe care o desfăşoară instanţa, părţile, alte organe şi persoane ce participă la judecată şi la executarea silită, în scopul recunoaşterii sau realizării drepturilor subiective civile şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege, precum şi al executării silite a titlurilor executorii, conform pro­ cedurii prevăzute de lege.  Secţiunea a //-o. Normele de drept civil 1. Izvoarele (sursele) dreptului civil 1.1. Noţiune Norma de drept civil ar putea fi definită ca regula generală şi abstractă care reglementează conduita subiectelor în raporturile juridice civile. Forma specifică de exprimare a normelor de drept civil poartă denu­ mirea de izvor (sursă) de drept civil. Acesta este sensul formal al expre­ siei „izvor de drept civil” , însă expresia în discuţie este susceptibilă şi de un al doilea înţeles. Astfel, în sens material, prin izvor al dreptului civil se desemnează condiţiile materiale de existenţă care generează normele acestei ramuri de drept. Izvoarele dreptului civil, în sens formal, sunt, potrivit art. 1 alin. (1) C.civ.: /ec/ea,111 uzanţele şi principiile generale ale dreptului. Art. 1 alin. (2) C.civ. stabileşte şi ordinea de aplicare a izvoarelor dreptului civil: „în cazu­ rile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispo­ ziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există aseme­ nea dispoziţii, principiile generale ale dreptului”. 1.2. Legea (actele normative) în principiu, principalele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative, adică actele ce emană de la organele de stat învestite cu pre­ rogativa legiferării. în funcţie de organul de stat de la care emană şi de natura lor, deo­ sebim următoarele categorii de acte normative ce pot constitui izvoare ale dreptului civil: Constituţia, legile (atât legile constituţionale, cât şi legile organice şi legile ordinare), ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă), hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele 111în sens restrâns (stricto sensu), prin lege se înţelege actul normativ adoptat, în temeiul art. 73 din Constituţie, de către Parlament. Noţiunea de lege este folo­ sită uneori şi într-un sens larg (lato sensu), caz în care ea acoperă toate actele normative. Aceasta se explică prin faptul că toate actele normative, indiferent de organul de la care emană, au forţă obligatorie pentru persoanele cărora li se adre­ sează. 8 Curs de drept civil. Partea generală conducătorilor organelor centrale ale administraţiei de stat, actele norma­ tive emise de autorităţile administraţiei publice locale. în rândul izvoarelor dreptului civil vom include şi actele normative anterioare anului 1990, în măsura în care acestea mai sunt în vigoare (legi, decrete, hotărâri ale Consiliului de Miniştri, ordine şi instrucţiuni), precum şi reglementările in­ ternaţionale (convenţii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte prin ratificare şi care astfel au devenit parte integrantă a dreptului nostru intern. Un loc aparte în cadrul izvoarelor dreptului nostru civil îl ocupă regle­ mentările instituţiilor Uniunii Europene cu aplicabilitate directă şi, după caz, efect direct în dreptul intern, în măsura în care conţin norme juridice civile, precum şi Convenţia europeană a drepturilor omului. De reţinut că, în ceea ce priveşte materiile reglementate de Codul civil, potrivit art. 4 alin. (1), dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Uni­ versală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Alineatul (2) al aceluiaşi articol consacră aplicarea prioritară a pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în ipoteza în care există neconcordanţe între acestea şi dispoziţiile Codului civil, cu excepţia cazului în care acesta din urmă conţine dispoziţii mai favorabile. De asemenea, art. 5 C.civ. consacră aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene în materiile reglementate de Codul civil, indiferent de calitatea sau statutul părţilor. 1.3. Uzanţele Potrivit art. 1 alin. (6) C.civ., prin uzanţe se înţeleg obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale. Obiceiul (cutuma) constituie o practică îndelungată, înrădăcinată şi continuă, pe care cei ce o aplică o consideră obligatorie. Uzurile profesionale sunt acele reguli care reglementează raporturile stabilite între membrii unei profesii sau, după caz, între membri şi clienţi, cu ocazia exercitării profesiei. Uzanţele sunt recunoscute ca izvor de drept civil numai în măsura în care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri [art. 1 alin. (4) C.civ.] şi doar dacă partea interesată face dovada existenţei şi conţinutului lor [art. 1 alin. (5) teza I C.civ.]. Dispoziţiile art. 1 alin. (5) teza a ll-a C.civ. consacră o prezumţie relativă în ceea ce priveşte existenţa uzanţelor pu­  I. Caracterizare generală a dreptului civil 9 blicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu. Uzanţele se aplică atât în cazurile neprevăzute de lege, cât şi în materiile care cad sub incidenţa unor dispoziţii legale, dar numai în măsu­ ra în care legea trimite în mod expres la acestea [art. 1 alin. (3) C.civ.]. Cu titlu exemplificativ, menţionăm următoarele dispoziţii legale care trimit în mod expres la uzanţe: art. 44 alin. (7) din Constituţie, care stabi­ leşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind pro­ tecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului” ; art. 603 C.civ., conform căruia „dreptul de proprietate obligă la respec­ tarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului” ; art. 1349 alin. (1) C.civ., ce stabileşte că „orice per­ soană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inac­ ţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. 1.4. Principiile generale ale dreptului Aşa cum am arătat mai sus, principiile generale ale dreptului vor constitui izvor de drept numai în acele situaţii nereglementate de lege ori de uzanţe în care nu există dispoziţii legale asemănătoare. 1.5. Precizări privind morala şi jurisprudenţa în literatura de specialitate s-a ridicat problema de a şti dacă există şi alte izvoare ale dreptului civil. Mai exact, problema care se pune este aceea dacă s-ar putea atribui sau nu moralei şi jurisprudenţei calitatea de izvoare distincte ale dreptului civil. Morala (regulile de convieţuire socială sau bunele moravuri) nu repre­ zintă un izvor de drept distinct, dar, în măsura în care legea face trimitere la ea, atunci este încorporată de actul normativ respectiv. Există totuşi o particularitate, în sensul că încorporarea bunelor mora­ vuri în anumite norme juridice poate avea loc nu numai atunci când norma juridică trimite în mod expres la aceste reguli, ci şi atunci când nu există o Doctrina (literatura de specialitate) nu este şi nu poate fi izvor al dreptului civil, însă ea oferă adesea soluţii care sunt avute în vedere în practică sau care sunt preluate de legiuitor şi transpuse în acte normative. 10 Curs de drept civil. Partea generală trimitere expresă, dar circumstanţele speţei permit încorporarea, caz în care completarea dispoziţiei legale cu regulile în discuţie se face pe temeiul art. 11 C.civ. în principiu, nici jurisprudenţa nu constituie izvor al dreptului civil. Organul jurisdicţional are atribuţia de a soluţiona pricina cu care a fost sesizat, prin aplicarea normelor juridice la situaţia de fapt pe care a stabilit-o în baza probelor administrate, iar nicidecum atribuţia de a edicta asemenea norme. Mai mult, hotărârea îşi produce efectele numai faţă de părţile din procesul în care a fost pronunţată, deci, neavând caracter general şi impersonal, nu poate juca rolul unui izvor de drept. Articolul 124 alin. (3) din Constituţie, care prevede că „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, deşi a urmărit, în principal, afir­ marea principiului independenţei judecătorilor, ar putea fi utilizat şi ca argument în sprijinul opiniei că, în sistemul dreptului românesc, jurispru­ denţa nu este izvor de drept. Un alt argument de text care se opune recu­ noaşterii calităţii de izvor de drept civil pentru jurisprudenţă îl reprezintă art. 9 alin. (3) C.civ. potrivit căruia „interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii”. Totuşi, există unele cazuri în care s-ar putea recunoaşte jurisprudenţei, cel puţin în fapt, caracterul de izvor de drept civil. Astfel, vom reţine în primul rând că, potrivit art. 147 alin. (4) din Consti­ tuţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind orga­ nizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, reia această dis­ poziţie şi pentru deciziile prin care se soluţionează excepţiile de neconstitu- ţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din acestea. Aşadar, atunci când Curtea Constituţională admite excepţia de neconsti- tuţionalitate, decizia respectivă va juca rolul unui izvor de drept, deoarece în soluţionarea unor litigii ulterioare judecătorii nu vor mai putea aplica textul declarat neconstitutional. De asemenea, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţele judecătoreşti pot anula un act admi­ nistrativ cu caracter normativ. S-ar putea susţine că instanţa judecăto­ rească, anulând actul administrativ cu caracter normativ ca nefiind con­ form cu un act normativ de forţă juridică superioară, nu a făcut altceva decât să aplice dispoziţiile acestuia din urmă. Totuşi, aprecierea instanţei  I. Caracterizare generală a dreptului civil 11 poate să fie eronată, dar şi într-o asemenea situaţie norma juridică din actul administrativ anulat nu se va mai aplica.111 în orice caz, chiar dacă nu i se recunoaşte calitatea de izvor de drept, jurisprudenţa, în special cea a Curţii Constituţionale şi cea a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prezintă o importanţă deosebită pentru aplicarea unitară a legii şi, totodată, constituie un semnal de atenţie pentru legiuitor. în schimb, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi juris­ prudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului constituie izvoare şi pentru dreptul civil român. 2. Clasificarea normelor de drept civil 2.1. Norme juridice civile dispozitive şi norme juridice civile impe­ rative După caracterul conduitei prescrise, mai exact, după cum părţile pot sau nu să deroge de la ele, normele juridice civile se clasifică în norme dispozitive şi norme imperative. Normele de drept civil dispozitive sunt acelea care suplinesc sau inter­ pretează voinţa neexprimată sau insuficient exprimată a subiectelor de drept civil, îngăduind, prin chiar conţinutul lor, să se deroge de la dispo­ ziţiile pe care le cuprind. La rândul lor, normele dispozitive se împart în norme permisive şi norme supletive. Normele dispozitive sunt permisive dacă nu impun, ci doar permit ca subiectele de drept să aibă o anumită conduită, dacă vor. Ca exemple de norme de drept civil permisive cităm: art. 1698 alin. (1) C.civ., potrivit că­ ruia „părţile pot conveni să extindă sau să restrângă obligaţia de garanţie. 111 Dificultăţi în ceea ce priveşte caracterul de izvor de drept al jurisprudenţei ridică şi art. 26 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, conform căruia, dacă o secţie a instanţei supreme consideră că este necesar a se reveni asupra propriei jurisprudenţe, judecata va fi întreruptă şi vor fi sesizate Sec­ ţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar numai după ce acestea s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei, judecata va fi reluată. De asemenea, în privinţa recursului în interesul legii, art. 3307 alin. (2) C.proc.civ. stabileşte că decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, în timp ce alineatul (4) al aceluiaşi articol prevede că dezlegarea dată pro­ blemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării de­ ciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 12 Curs de drept civil. Partea generală Acestea pot chiar conveni să îl exonereze pe vânzător de orice garanţie contra evicţiunii”; art. 1780 alin. (1) C.civ., conform căruia „chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii” ; art. 2284 C.civ., care stabileşte că „fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor”. Normele dispozitive sunt supletive dacă stabilesc o anumită conduită, care este obligatorie pentru părţi numai în cazul în care acestea nu au prevăzut, prin voinţa lor, o altă conduită. Ca exemple de norme juridice civile supletive menţionăm: art. 1670 C.civ., care prevede că „în lipsă de stipulaţie contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preţul convenit”; art. 2015 C.civ., conform căruia „dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui”; art. 2256 alin. (2) C.civ., potrivit căruia „în lipsa unei stipulaţii contrare, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor” etc. Normele de drept civil imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o acţiune sau le obligă la o abstenţiune şi care, sub sancţiu­ ne, nu permit să se deroge de la ele sau să nu se aplice. Din definiţia de mai sus rezultă că normele imperative se împart, la rândul lor, în norme onerative şi norme prohibitive. Normele imperative onerative prevăd expres obligaţia pentru părţi de a avea o anumită conduită. De exemplu: art. 1204 C.civ., conform căruia „consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoş­ tinţă de cauză”; art. 1011 alin. (1) C.civ. care stabileşte că „donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute” etc. Normele imperative prohibitive interzic expres o anumită conduită a păr­ ţilor. Ca exemple de norme de drept civil prohibitive menţionăm: art. 1569 alin. (1) C.civ. care stabileşte că „nu pot face obiectul unei cesiuni crean­ ţele care sunt declarate netransmisibile de lege”; art. 1634 alin. (6) C.civ., conform căruia „dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare”; art. 2252 alin. (1) C.civ. potrivit căruia „debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului şi renunţând la restituirea ratelor plătite”. 2.2. Norme juridice civile de ordine publică şi norme juridice civile de ordine privată Această clasificare are drept criteriu finalitatea textului legal, adică natura interesului ocrotit prin edictarea normei juridice civile. Potrivit  I. Caracterizare generală a dreptului civil 13 acestui criteriu, norma de drept civil este de ordine privată dacă urmăreşte ocrotirea unui interes individual, în schimb, este de ordine publică dacă depăşeşte cadrul interesului individual al subiectelor de drept civil, pro­ tejând (şi) un interes general, public. Corelând această clasificare a normelor juridice civile cu cea ante­ rioară, vom observa că normele de ordine publică sunt întotdeauna şi nor­ me imperative, însă nu toate normele juridice civile imperative sunt şi nor­ me de ordine publică; de asemenea, normele dispozitive sunt întotdeauna şi norme de ordine privată, însă nu toate normele juridice civile de ordine privată sunt şi norme dispozitive. în alte cuvinte, normele juridice civile imperative pot fi norme de ordine privată, dacă părţile nu pot deroga de la ele în momentul încheierii actului juridic, însă, ulterior acestui moment, în anumite condiţii, legea permite derogarea (de exemplu, partea interesată renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat cu nerespectarea unei norme imperative de ordine privată), dar pot fi şi norme de ordine publică, atunci când derogarea nu este admisă de lege nici după încheierea actului juri­ dic [de exemplu, conform art. 1247 alin. (4) C.civ., contractul lovit de nuli­ tate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege]. 2.3. Norme juridice civile generale şi norme juridice civile speciale în funcţie de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept civil se împart în norme generale şi norme speciale. Prin norme de drept civil generale desemnăm acele norme care se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă o dispoziţie legală nu prevede altfel. Normele de drept civil sunt speciale dacă îşi găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Calificarea unei norme de drept civil ca specială sau generală prezintă importanţă practică deosebită, deoarece norma generală reprezintă situaţia de drept comun, iar norma specială constituie excepţia, astfel încât trebuie respectate două reguli: norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant, norma generală nu derogă de la norma specială - generalia specialibus non derogant. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa pre­ vederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma 14 Curs de drept civil. Partea generală generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât nor­ ma generală. Pe cale de consecinţă, ar trebui să se admită că o normă de drept civil specială nu poate fi modificată sau abrogată decât expres (şi direct) de o normă generală ulterioară. Această concluzie rezultă şi din regula expri­ mată mai sus prin adagiul generalia specialibus non derogant, în sensul că, dacă norma generală (ulterioară) nu derogă de la norma specială (ante­ rioară), înseamnă că aceasta din urmă nu a fost modificată sau abrogată. Pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu normele generale în materie, iar nu cu alte norme afară de cazurile expres prevăzute de lege. Această concluzie este impusă de însăşi regula specialia generalibus derogant, în sensul că, fiind dero­ gatorie de la dreptul comun, norma specială este de strictă interpretare şi aplicare, deci nu poate fi aplicată, prin analogie, la situaţiile ce nu se încadrează în prevederile sale, aceste situaţii urmând a fi guvernate de normele generale. în acest sens, art. 10 C.civ. prevede că „legile care derogă de la o dis­ poziţie generală (...) se aplică numai în cazurile expres şi limitativ pre­ văzute de lege”. Cu toate acestea, există o derogare de la regula instituită de art. 10 C.civ., şi anume cazul contractelor nenumite. Astfel, potrivit art. 1168 C.civ., contractelor nereglementate de lege li se aplică preve­ derile care reglementează contractul în general (dreptul comun în materie de contracte), iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult. 3. Aplicarea legii civile (aplicarea normelor de drept civil) Legea civilă, ca orice lege de altfel, acţionează concomitent sub trei aspecte: o anumită durată; pe un anumit teritoriu; cu privire la anumite persoane. Aşadar, legile civile se succed, coexistă şi au determinate cate­ goriile de subiecte cărora li se aplică. în consecinţă, vorbim despre aplica­ rea legii civile în timp, aplicarea legii civile în spaţiu şi aplicarea legii civile asupra persoanelor. 3.1. Aplicarea legii civile în timp 3.1.1. Precizări introductive Art. 6 alin. (1) teza I C.civ. prevede că legea civilă se aplică în inter­ valul de timp cât este în vigoare.  I. Caracterizare generală a dreptului civil 15 în caz de succesiune a legilor civile, se pot ivi o serie de probleme privind aplicarea în timp, iar acestea trebuie rezolvate ţinându-se cont de două principii, care se presupun şi se completează reciproc, anume: - principiul neretroactivităţii legii civile noi; - principiul aplicării imediate a legii civile noi, acesta din urmă cunos­ când însă excepţia ultraactivităţii (supravieţuirii) legii vechi. 3.Î.2. Aspecte generale privind principiul neretroactivităţii legii civile Prin principiul neretroactivităţii legii civile se înţelege regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare. Este firesc şi logic ca „trecutul să scape aplicării legii civile noi”, deoa­ rece aceasta, fiind prin esenţă un ordin, nu poate impune ca un fapt să aibă loc în conformitate cu dispoziţiile ei decât după ce a intrat în vigoare. De altfel, subiectul de drept care ar încerca să ţină seama de o eventuală lege viitoare, prin anticiparea conţinutului acesteia, ar nesocoti legea apli­ cabilă în prezent şi s-ar expune sancţiunilor ei. Mai mult, vocaţia legii noi de a infirma situaţiile juridice anterioare ar crea nesiguranţă în circuitul civil şi ar insufla neîncredere în lege, întrucât ar dispărea orice putinţă de previzibilitate şi de stabilitate.111 Trebuie subliniat că principiul neretroactivităţii legii civile, care era con­ sacrat de art. 1 C.civ. din 1864 şi care a fost preluat şi de art. 6 alin. (1) teza a ll-a C.civ. din 2009, a devenit un principiu constituţional încă din anul 1991, art. 15 alin. (2) din Constituţie stabilind că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Pe cale de consecinţă, ar fi neconstituţională prevederea dintr-o even­ tuală lege civilă (ordinară sau organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv. Ar putea avea caracter retroactiv numai un act normativ de o forţă juridică egală Constituţiei, deci numai printr-o lege constituţională legiuitorul ar putea stabili că dispoziţiile acesteia se aplică retroactiv. Aşa cum s-a arătat în doctrina mai veche, regula neretroactivităţii legilor este justă şi utilă; justă, căci ar fi contra raţiunii ca o lege care nu a început să existe decât azi să prohibe, să condamne sau să permită ceva pentru trecut; utilă, căci altfel nu ar mai fi siguranţă în tranzacţii - M.A. D u m it r e s c u , Manual de drept civil, anul I, ed. a 4-a, Bucureşti, 1929, p. 32. 16 Curs de drept civil. Partea generală De reţinut că, atunci când se vorbeşte despre principiul neretroactivi­ tăţii legii civile, se are în vedere sensul larg al noţiunii de lege, deci toate categoriile de acte normative.111 La prima vedere, rezolvarea problemei legii aplicabile unei situaţii juri­ dice concrete pare să fie foarte simplă, în sensul că orice lege nouă regle­ mentează numai situaţiile juridice ivite după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situaţiilor juridice ivite înainte de abrogarea ei. Această regulă este exprimată prin adagiul tempus regitactum. Simplitatea există numai în cazul situaţiilor juridice care se constituie, se modifică, se sting şi îşi produc toate efectele sub imperiul aceleiaşi legi. în practică însă, lucrurile sunt mai complicate, deoarece pot exista numeroase situaţii juridice care produc efecte succesive şi îndepărtate, fiind deci posibil ca o situaţie juridică să producă unele efecte ori să se epuizeze sub imperiul unei noi legi, care a abrogat legea ce era în vigoare în momentul naşterii acelei situaţii juridice, punându-se astfel problema de a determina care este legea ce se va aplica situaţiei juridice respective. Tocmai de aceea, este necesar să se stabilească un criteriu abstract al (ne)retroactivităţii, criteriu care prezintă importanţă nu numai pentru a vedea dacă dispoziţiile înscrise într-un act normativ contravin ori nu prin­ cipiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci şi pentru a se asi­ gura respectarea principiului constituţional în discuţie atunci când organul de jurisdicţie urmează să rezolve o situaţie juridică ce a fost guvernată de legi succesive. Ne vom referi la acest criteriu numai după ce vom face câteva consideraţii privind celălalt principiu care guvernează aplicarea în timp a legii civile. 3.1.3. Aspecte generale privind aplicarea im ediata a legii civile noi şi ultraactivitatea legii vechi Prin principiul aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând apli­ carea legii civile vechi. Acest principiu este consfinţit legislativ de art. 6 alin. (5) C.civ., potrivit căruia, „dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate (1) S-a decis, spre exemplu, că principiul neretroactivităţii este aplicabil şi în cazul unei hotărâri emise de un consiliu local, prin care s-a dispus cu privire la data aplicării noilor preţuri pentru consumurile de apă ca urmare a retragerii sub­ venţiilor-C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 272/1994, în B.J. 1994, p. 407.  I. Caracterizare generală a dreptului civil 17 sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare” , precum şi de art. 6 alin. (6) C.civ., care prevede că „dispoziţiile legii noi sunt de aseme­ nea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoa­ nelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intra­ rea în vigoare a legii noi”. Principiul nu a fost consacrat în mod expres de legislaţia noastră anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, însă existenţa lui era unanim admisă. Recunoaşterea acestui principiu se întemeia pe două raţiuni, şi anume, pe de o parte, el este consecinţa firească a principiului neretroactivităţii, în sensul că, dacă legea nouă nu are putere retroactivă, pentru viitor ea trebuie aplicată de îndată, iar, pe de altă parte, regula de interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu în sensul neaplicării, a impus această soluţie. în literatura de specialitate, pentru justificarea principiului aplicării imediate a legii noi se foloseau următoarele argumente: legea nouă trebuie prezumată că reprezintă un progres tehnic juridic faţă de legea veche, astfel încât tre­ buie să se aplice, de la intrarea ei în vigoare, şi situaţiilor juridice care sunt în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se produce, desigur sub rezerva neretroactivităţii; în anumite cazuri, neaplicarea imediată a legii noi ar putea avea drept con­ secinţă fie împiedicarea acesteia de a se mai aplica vreodată, fie apli­ carea ei după un timp relativ îndelungat de la intrarea în vigoare; pentru a se asigura unitatea legislaţiei, nu este suficient să se suprime diversitatea legilor în spaţiu, ci mai trebuie ca legea nouă să se aplice tuturor situaţiilor juridice reglementate.111 însă, aşa cum se va putea observa, actuala reglementare a restrâns totuşi destul de mult sfera de aplicare a acestui principiu. De la principiul aplicării imediate a legii civile noi există însă o excepţie, anume ultraactiviîatea (supravieţuirea) legii civile vechi, care înseamnă [1J A se vedea: M. E l ie s c u , Aplicarea legii civile în timp şi în spaţiu. Conflictele de legi, în Tratat de drept civil, voi. I, Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1967, p. 98-99; A. P o p , Gh. B e l e iu , Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Uni­ versitatea din Bucureşti, 1980, p. 75. 18 Curs de drept civil. Partea generală aplicarea, la unele situaţii determinate, a legii civile vechi, deşi a intrat în vigoare o nouă lege civilă. Ultraactivitatea legii vechi este justificată, de cele mai multe ori, de necesitatea ca anumite situaţii juridice pendente să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie, să se modifice ori să se stingă. în doctrină s-a susţinut că ultraactivitatea legii vechi, fiind o excepţie, trebuie stipulată în mod expres în legea nouă,111 dar a existat şi opinia conform căreia aptitudinea legii vechi de a cârmui anumite situaţii juridice şi după ce a fost abrogată ar putea fi dedusă şi prin interpretare, chiar fără text expres în legea nouă, afară de cazul în care aceasta din urmă ar dis­ pune în mod diferit.*21 în ceea ce ne priveşte, apreciem că excepţia ultraactivităţii legii vechi îşi găseşte aplicare nu numai în cazul în care legea nouă prevede în mod expres aceasta, ci şi în cazul normelor juridice supletive.131 Aceasta, deoa­ rece părţile care întocmesc un act juridic lasă adesea pe seama normelor juridice supletive, în vigoare în acel moment, stabilirea unor condiţii şi efecte ale actului juridic respectiv, astfel încât abrogarea găseşte legea veche încorporată, prin voinţa părţilor, în actele juridice încheiate sub imperiul ei; prin urmare, legea nouă, dacă s-ar aplica acestor acte juridice, ar nesocoti voinţa părţilor şi ar dărâma efectele pregătite de părţi, dar nerealizate încă. Tocmai de aceea, este firesc ca legea care a guvernat actul juridic respectiv să se aplice tuturor efectelor acestuia, chiar şi efec­ telor ce se vor produce după abrogarea ei. Dorim să subliniem că problemele referitoare la ultraactivitatea (supra­ vieţuirea) legii vechi sau, după caz, la aplicarea imediată a legii noi nu tre­ buie confundate cu problemele ce privesc neretroactivitatea, chiar dacă, în frecvente situaţii, principiul neretroactivităţii şi principiul aplicării ime­ diate a legii noi sau, după caz, ultraactivitatea legii vechi se completează reciproc. Uneori, aceeaşi prevedere legală, în funcţie de situaţia concretă, f1] A se vedea, spre exemplu, Gh. B e l e iu , op. c it, p. 48. Pentru această soluţie, a se vedea: M. E l ie s c u , op. cit., p. 103 şi urm.; 0. C ă p ă ţ în ă , Aplicarea legii în timp şi spaţiu, în Tratat de drept civif român, voi. I, Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1989, p. 140. 131 La cele două cazuri reţinute de noi, unii autori mai adaugă un al treilea, şi anume dispoziţiile legale care aduc modificări inechitabile previziunilor legitime ale părţilor (chiar şi atunci când dispoziţiile legii noi ar fi imperative, afară de situaţia în care ele ar fi dictate de un interes grav de ordine generală) - C. H a m a n g iu , 1. R o s e t t i -B ă l ă n e s c u , Al. B ă ic o ia n u , op. c it, voi. I, p. 56-57.  I. Caracterizare generală a dreptului civil 19 poate fi privită fie ca o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii, fie ca o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi. Spre exemplu, art. 6 alin. (2) C.civ., conform căruia „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor” , constituie o aplicaţie a prin­ cipiului neretroactivităţii pentru efectele juridice produse înainte de intra­ rea în vigoare a legii noi, dar şi o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi pen­ tru efectele juridice care s-ar produce după intrarea în vigoare a legii noi. Să presupunem că un raport juridic s-a constituit, şi-a produs în între­ gime efectele şi s-a stins sub imperiul unei singure legi, care însă nu mai este în vigoare la data când raportul juridic respectiv este dedus judecăţii, într-o asemenea ipoteză, instanţa va aplica legea care a guvernat acel raport juridic, nefiind însă vorba de ultraactivitatea legii vechi, deoarece este o situaţie juridică trecută, ci de aplicarea regulii tempus regit actum, deci de neretroactivitatea legii în vigoare la data judecăţii.111 Deosebirea dintre neretroactivitate şi aplicarea imediată a legii noi este evidentiată de următorul exemplu preluat din literatura de specialitate mai veche.1*21 Legea din 20 aprilie 1932, care a suprimat incapacitatea femeii măritate, reglementată de fostele art. 197-208 C.civ. din 1864, s-a aplicat de la data intrării ei în vigoare şi femeilor căsătorite înainte de această dată, în sensul că acele femei au devenit capabile din ziua publicării legii respective. Aceasta reprezenta consecinţa aplicării imediate a legii noi. însă, în baza principiului neretroactivităţii, actele juridice încheiate de o femeie măritată sub imperiul fostelor dispoziţii ale Codului civil din 1864 şi [11 Un exemplu din literatura juridică mai veche era cazul unui litigiu succesoral care a avut loc după intrarea în vigoare a Codului familiei (abrogat în prezent), decesul producându-se însă anterior acestui moment, în care litigiu s-a pus pro­ blema de a stabili dacă la moştenire vine ori nu copilul nelegitim (copilul născut din afara căsătoriei) al fiului lui de cuius; întrucât dispoziţiile Codului civil din 1864 (prin ipoteză, în vigoare la data deschiderii succesiunii) recunoşteau copilului nele­ gitim doar posibilitatea de a veni la moştenirea tatălui, iar nu şi la moştenirea rude­ lor acestuia, înseamnă că instanţa nu a putut să constate existenţa vocaţiei succe­ sorale a copilului respectiv de a veni la moştenirea bunicului de tată, deoarece prevederile înscrise în Codul familiei care au reglementat posibilitatea copilului născut din afara căsătoriei de a veni şi la moştenirea rudelor tatălui nu au putut fi aplicate retroactiv, adică şi succesiunilor deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei. M. E l ie s c u , op. cit., p. 91; O. C ă p ă ţ în ă , op. cit., p. 138. 20 Curs de drept civil. Partea generală cu nesocotirea acestora au rămas lovite de nulitate relativă, nefiind vali­ date de legea nouă.