Curs Psihologie Medicală/Comunicare Medicală PDF
Document Details
Uploaded by ObservantDobro1726
UMF Carol Davila – București
Tags
Summary
Acest suport de curs prezintă noțiuni teoretice și practice despre stres, agenții stresori și modelele reacției la stres. Sunt descrise tipuri de agenți stresori și se discută despre relația dintre stres și organism. Sunt prezentate, de asemenea, diferite modele teoretice ale stresului.
Full Transcript
UMF Carol Davila – Bucureşti Facultatea de Medicină Disciplina Psihologie Medicală CURS 2. PSIHOLOGIE MEDICALĂ / COMUNICARE MEDICALĂ Stressul psihic (1) Definiţie. Agenţi stressori. Modele teoretice ale stressului (accepţiuni clasice vs.moderne). Agenţi stressori: tipuri...
UMF Carol Davila – Bucureşti Facultatea de Medicină Disciplina Psihologie Medicală CURS 2. PSIHOLOGIE MEDICALĂ / COMUNICARE MEDICALĂ Stressul psihic (1) Definiţie. Agenţi stressori. Modele teoretice ale stressului (accepţiuni clasice vs.moderne). Agenţi stressori: tipuri, particularităţi ale agenţilor stressori psihici faţă de alţi agenţi stressori. Scala evenimentelor majore de viaţă Holmes şi Rahe. Relativitatea percepţiei şi evaluării (appraisal) agenţilor stressori. Corelaţii hormonale ale stressului. Rolul sanogenetic al endorfinelor. 1. Definiții Stress = o reacţie generală nespecifică a organismului la acţiunea unor factori externi (agenţi stressori - AS) (Hans Selye) = o stare de tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă (Mihai Golu). Evenimentele de viaţă (life events) - majore (traume); - minore repetate (= daily hassles) 2. Modele teoretice Modelul reacției la stres – Sindromul General de Adaptare Orice cauzează stress periclitează viața, dacă nu este întâmpinat de răspunsuri adaptative adecvate. Adaptabilitatea și rezistența la stress sunt condiții necesare și fundamentale vieții, iar fiecare organ și funcție vitală participă la acestea. În 1936, Hans Selye descrie Sindromul general de adaptare, ca având trei stadii: - stadiul de alarmă (consecințe: reacția de „fugă sau luptă” prin activarea sistemului nervos simpatic și ulterior, secreție excesivă de cortizol, via activarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenaliene); - stadiul de rezistență (hormonii specifici reacției de stress caută să mențină homeostazia); 1 - stadiul de epuizare (treptat nivelurile de substanțe caracteristice reacției de stress descresc, iar organismul este incapabil a-și mai realiza eficient funcțiile). Modelul tranzacțional al stresului Stressul este experimentat, în funcție de evaluarea situației în care ne aflăm. Lazarus și Folkman au descris (1984) Modelul Tranzacțional al Stresului, în care consideră stressul ca fiind un „fenomen tranzacţional“. Într-o situație stressantă, un individ trece prin două stadii ale evaluării (appraisal): - primară (situaţia este evaluată, pentru a decide dacă este relevantă (caz în care poate reprezenta un pericol sau este benefică) sau dacă este irelevantă. - secundară – are loc după ce individul decide că situaţia este periculoasă; acesta decide dacă are abilitatea de a se adapta la situație. Dacă simte că situația depășește resursele individuale, va experimenta stress negativ (distress). Modelul procesului de stress: Situațiile de viață și stressul motivează individul să se dezvolte. Pearlin a descris un model al procesului de stress, în care explică că individul experimentează stressul inclusiv în schimbările continue (chiar minore) din cursul vieții. Conform lui Pearlin, există patru elemente care vor determina direcţia în care o va lua individul: - caracteristicile personale (gen, cultură, inteligenţă, personalitate, educație); - abilități (coping, stil de viață); - caracteristicile agentului stressor (situație, localizare, momentul acțiunii); - suport social (familie, partener, prieteni). 3. Agenţi stressori: tipuri, particularităţi ale agenţilor stressori psihici faţă de alţi agenţi stressori Tipuri de agenţi stressori În funcție de natura lor: – fizici; – chimici; – biologici; – psihologici; Cei psihologici au anumite caracteristici specifice: 1) au un caracter potenţial stressant – generează stress doar în anumite condiţii. 2 2) au o anumită semnificaţie pentru individ. 3) pot avea caracter nereal, abstract (ex. anticiparea +/- nerealistă a consecinţelor unei situaţii) („mintea ca prieten sau dușman“). 4) parametri de acţiune ai AS: - intensitate; - durată (inclusiv repetabilitate); - noutate; - bruscheţea cu care acţionează. Clase de agenţi stressori 1. Amenințarea = anticiparea unui pericol. Variante: 1.a. amenințare acută (unică); 1.b. amenințare cronică; efect asupra încărcăturii allostatice; duce la SGA; 1.c. amenințare predictibilă; 1.d. amenințare impredictibilă ( neajutorarea învățată ). 2. Conflictul = un individ se confruntă cu două sau mai multe solicitări cu motivaţii divergente. Rezolvarea acestui agent stressor reclamă flexibilitate şi capacitate de ierarhizare. 3. Frustrarea = nivelul de aspiraţii mult mai mare decât nivelul de posibilităţi De ex. un obstacol se interpune în calea realizării unui scop. Obstacolul poate fi şi de natură abstractă, imaginară. 4. Suprasolicitarea = forțarea capacităților cognitive (în plan cognitiv, emoțional, motivațional). Poate fi cumulativă (poate cuprinde mai multe planuri), cu riscuri asociate asupra sănătăţii corespunzător mai mari. 5. Subsolicitarea = nivelul de aspirații mai mic decât nivelul de posibilități. De ex. deprivarea senzorială, lipsa de informație sau activităţile de rutină. 3 4. Scala de stress Holmes și Rahe Conform autorilor acestei scale, schimbarea per se poate fi asociată cu un risc pentru sănătate (fie ea psihică sau fizică). Acest instrument evaluează cantitatea de stress pe care un individ o „încarcă” datorită unui eveniment de viață. Fiecare eveniment („Life Change Unit”) are un anumit număr de puncte. Cu cât mai multe evenimente sunt în viața persoanei în ultimele 6-12 luni, cu atât mai mare este scorul de stress al acesteia şi riscul ca să se îmbolnăvească. De exemplu, > 300 puncte plasează persoana în o criză majoră de viaţă. Ex. de alte scale Scala LINDEMANN (1994): listă de stressuri profesionale. 5. Relativitatea percepţiei şi evaluării agenţilor stressori Stressul este experimentat când persoana percepe „cererile din mediul înconjurător ca depăşind resursele personale și sociale pe care individul este capabil să și le mobilizeze”. Percepția stresului este relativă, influenţată de factori precum: - personalitatea; - trăsături cognitive protectoare / cu risc; - strategii de coping; - experienţa anterioară de viaţă. 6. Corelaţii hormonale ale expunerii la agenţii stressori Modificări la nivel cerebral: depleția serotoninei disponibilă la nivel sinaptic, creșterea sintezei cerebrale de norepinefrină, stimularea transmiterii dopaminergice și creșterea nivelului oxitocinei și neuropeptidului Y (cu rol în reziliență). Modificări datorate răspunsurilor endocrine: creșterea cortizolului, DHEA; Modificări datorate răspunsului imun maladaptativ: scăderea numărului şi a activităţii celulelor NK (natural killer) în stressul cronic. Rolul sanogenetic al endorfinelor Endorfinele sunt peptide produse de sistemul nervos central. 4 Acționează asupra receptorilor opioizi din creierul nostru, reduc durerea și stimulează plăcerea. Endorfinele sunt eliberate ca răspuns la durere sau stres, dar sunt eliberate și în timpul altor activități, cum ar fi mâncarea, exercițiile fizice sau activitatea sexuală. Niveluri scăzute de endorfine se observă în depresie, tulburare de stres post- traumatică, bulimie nervoasă, la persoanele care comit suicid și la cei impulsivi și agresivi. 5