Psihologia Sănătății și Comunicarea Medicală PDF

PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 1 Psihologia Sănătăţii: domeniu de interferenţă între medicină şi ştiinţele psihosociale Rolul psihologiei clinice şi a sănătăţii. Specificul chestionarelor şi testelor proiective. Avantaje şi...

PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 1 Psihologia Sănătăţii: domeniu de interferenţă între medicină şi ştiinţele psihosociale Rolul psihologiei clinice şi a sănătăţii. Specificul chestionarelor şi testelor proiective. Avantaje şi dezavantaje. Exemple. Trăsături cognitive cu implicaţii asupra sănătăţii. Trăsături “disimunogene” Psihologia medicală - Specializări - mecanismele păstrării sănătăţii / îmbolnăvirii, mecanismele psihologice Psihologia sănătăţii ale incorporării stressului, mecanismele de coping, strategiile adaptative, rolul suportului social; - opţiunea nemedicamentoasă de abord al unor entităţi altfel psihiatrice: anorexia Psihologia clinică nervosa, depresia, tulburarea de anxietate generalizată; - integrarea cunoaşterii psihosociale, comportamentale şi biomedicale, în scopul Medicina promovării sănătăţii, prevenţiei bolilor şi comportamentală realizării tratamentului / reabilitării; - relaţia de cauzalitate dintre factorul psihic şi boală, mecanismele psihofiziopatologice specifice, efectul diverselor forme de Psihosomatica psihoterapie asupra evoluţiei tulburărilor şi bolilor psihosomatice.  Metode utilizate în Psihologia medicală Observația; Interviul; Experimentul; Anchetele; Testele psihologice; Studiie de caz; Meta-analiza; Analizele etnografice; Studiul documentelor (auto)biografice.  Observaţia - contemplarea unui comportament Poate fi: -directă -indirectă (mediată) Avantaje: -costuri minime; -subiectul se manifestă liber, este spontan -permite generarea unor ipoteze valoroase pentru cercetări ulterioare. Dezavantaje: -subiectivitatea -retrospectivitatea  Interviul clinic Structurat Semi-structurat întrebările sunt „închise” întrebările sunt „deschise” (standard) corespunde anamnezei corespunde anamnezei „psihanalitice” (non-directive) „tehniciste” (directive) oferă posibilitatea de catharsis permite obţinerea de informaţii emoţional al pacientului precise într-un timp scurt, este cronofag nu oferă posibilitatea de furnizează informaţie catharsis emoţional al nestructurată, dificil de pacientului prelucrat statistic sau de operaţionalizat  Experimentul metoda prin care, în psihologie, un comportament poate fi provocat, controlat sau manipulat; este o metodă prospectivă Dezavantaje – risc de concluzii eronate - aspecte etice – nu orice poate fi experimentat exemple: - experimentul Zimbardo, 1971 - experimentul Milgram, 1961  Testele psihologice = probe psihologice standardizate care măsoară sau descriu un aspect al comportamentului. 1905 - Binet-Simon: Scala metrică de inteligenţă, pentru depistarea copiilor cu deficienţe intelectuale. Clasificări: -funcţie de parametrul investigat (teste de inteligenţă, de personalitate, de aptitudini, de cunoştinţe), -vârsta de aplicare (pentru copii, pentru adulţi), -modul de administrare (individuale/ colective), -modul de răspuns (hârtie-creion, verbale, de performanţă) Parametri ai testelor psihologice Fidelitatea - să furnizeze rezultate comparabile în timp Validitatea - arată dacă un test măsoară într-adevăr ceea ce şi-a propus să măsoare. Sensibilitatea - măsoară fineţea discriminărilor posibile cu ajutorul testului.  Teste de personalitate Chestionare MMPI-2 (Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota) CPI (Inventarul de Persoanlitate California) FPI (Inventarul de Personalitate Freiburg) STAI (Inventarul de Anxietate-stare și Anxietate-trăsătură) Teste proiective - subiectilor li se prezintă un set standard de stimuli ambigui și li se cere să răspundă într-un mod liber, nerestricționat; -sunt concepute pentru a evalua sentimente, emoții, ganduri inconștiente Teste proiective – exemple Testul Rorschach (Rorschach Inkblot Test, Rorschach, 1921) Testul apercetiv tematic (Thematic Apperception Test, Murray & Morgan, 1935) Testul arborelui (Tree Test, Ch. Koch, 1937) Testul “desenează o persoană” (Draw A Person Test, Goodenough, 1926 & Harris, 1963) Desenul familiei (Family drawing test, Corman, 1967)  Teste de personalitate Chestionare Teste proiective Sarcina Întrebări cu răspuns Răspunsuri libere sau preformat exprimare prin desen Exprimarea rezultatelor Cantitativ Calitativ Posibilitatea aprecierii Da, la unele chestionare Nu sincerităţii subiectului care au scale de validare (de minciună) Timpul necesar Mai mare Mai redus subiectului pentru rezolvarea testului* Timpul necesar pentru Mai redus Mai mare interpretarea testului Interpretarea Standardizată Complexă, trebuie efectuată de către personal specializat Posibilitatea de Permit evidenţierea Nu comparare diferenţelor inter- și intra-subiecţi  Alte mijloace de investigare a comportamentului Ancheta - explorează comportamente stabile, uneori ritualizate, derivate din sentimente sau credințe puternice - rezultatele se exprimă statistic; Studiile de caz - descriere calitativă a unui comportament sau fenomen psihologic care nu poate fi analizat prin metode cantitative, datorită complexității şi varietăţii Meta-analiza - vizează analiza statistică a unui număr de cercetări realizate anterior; Analizele etnografice – studiază credințe, mentalități, modalități specifice de a înțelege și explica realitatea; Studiul documentelor (auto)biografice (jurnale) reprezintă o metodă utilizată cu succes în studiile longitudinale. Trăsături cognitive cu implicaţii asupra sănătăţii Autoeficacitatea (Self-efficacy; Bandura,1977) = convingerea unei persoane în capacităţile sale de a-şi mobiliza resursele cognitive şi motivaƫionale în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor sale. 13  Locusul de control intern (internal LC) (Rotter, 1966) Locul de control: măsura în care indivizii cred că pot controla evenimentele cu care sunt confruntați - locusul de control intern - important pentru pacienți atunci când primesc diagnosticul responsabilitatea proprie pentru tratament; ↑ complianța - locusul de control extern - tendința de a lăsa sănătatea în mâinile altora; - asociere mai mare cu anxietate, depresie.  Robusteţea psihică (hardiness, Kobasa; 1979) = calitatea de a rezista unui stress, unei presiuni psihice sau unor schimbari, in ciuda dificultăţilor. - componente: - Control - locus de control intern; - Commitment - implicarea, angajarea şi persistenţa în scopul propus; - Challenge - perceperea schimbărilor de viaţă ca pe nişte provocări. 15  Sentimentul de coerență (coherence; Antonovsky, 1984) - componente: - înțelegerea: persoana consideră că evenimentele de viață au un înțeles, sunt predictibile și explicabile; - controlul: persoana consideră că are resursele necesare pentru a face față solicitărilor; - scopul: persoana consideră că provocările din mediu au sens și scop, deci merită a fi înfruntate. 16  Stima de sine - reprezintă raportul între valoarea proprie individului, percepută de către acesta şi abilităţile sale de a atinge scopurile dorite. Optimismul = cognițiile în general favorabile pe care o persoană le are despre viitor - optimism – realist/ nerealist 17  Trăsături “disimunogene” Anxietatea = frică, neliniște, fără un motiv bine definit -simptome asociate: -psihologic: - iritabilitate, - scăderea capacității de concentrare -somatic: - paloare, - midriază, - transpirație - gură uscată, dificultăți la înghițire, anorexie, greață, vărsături, crampe abdominale, diaree - dispnee, hiperventilație, disconfort precordial, palpitații, tahicardie, hipertensiune -cefalee, - insomnie  poate imita o boală gravă  Anxietatea -influențează prognosticul pacientului -poate susține apariția fenomenelor negative (contagiune informațională) -are o dublă influență asupra aderenței terapeutice: -poate încuraja apelul către medic / către Medicină alternativă  Depresie = tristețe, pesimism -caracteristici: -gândire lentă, puține idei, incapacitate de a lua decizii - lentoare psihomotorie, - mimică imobilă, -dificultate în verbalizare -astenie, insomnie sau hipersomnie, oboseală dimineața, -anorexie, scădere în greutate -lipsa de interes (pentru profesie, timp liber, familie, pentru el însuși), -anhedonie, - autodepreciere, sentimente de culpabilitate și inadecvare -lipsa de energie  lipsa de interes pentru vindecare  LP 2 Stres și boală (1)  Stres şi boală (1) Agenţi stresori, tipuri de situaţii generatoare de stres şi Planificare paradigme experimentale care lucrări demonstrează reactivitatea la stres, modalităţi de evaluare a practice încărcăturii stresante a evenimentelor de viaţă. Conceptul de încărcătură allostatică – modalităţi de testare.  ,,În sens medical, reprezintă rata uzurii organismului în cursul vieții” (Selye,1976) Definiție o stare de tensiune, încordare și disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme” (Golu, 1981).  Sindrom general de adaptare (Selye,1936): stadiul de alarmă, de rezistență și de epuizare Modele Modelul tranzacțional al stresului : teoretice fenomen tranzacţional, care depinde de semnificaţia stimulului ale acordată de cel care îl percepe. (Lazarus și Folkman, 1984) stressului Modelul procesului de stres : Pune în evidenţă importanţa statutului social asupra consecințelor stressului asupra individului (Pearlin, 1981) Sindromul general de adaptare (Selye, 1946) Alarma – Eliberarea de adrenalină și cortizol – Etapa de reacție de alarmă a GAS pregătește o persoană să răspundă la stresul pe care îl întâmpină. – Răspunsul SN simpatic de „luptă sau fugă”. Rezistenţă – În timpul etapei de rezistență, corpul încearcă să contracareze schimbările fiziologice care au avut loc în timpul etapei de reacție de alarmă. – Răspuns SN parasimpatic – Dacă stresorul rămâne, corpul va rămâne în stare de alertă, iar hormonii de stres continuă să fie produși. Epuizare – corpul și-a epuizat resursele energetice încercând continuu, dar nereușind să- și revină din stadiul inițial de reacție de alarmă. – Odată ce ajunge la stadiul de epuizare, corpul unei persoane nu mai este echipat pentru a combate stresul.  Procesul de stress (Pearlin, 1981) cuprinde: Agenții stresori: factori interni sau externi, acuți sau cronici Moderatorii : resursele individuale sau sociale care atenuează efectele agenţilor stresori sau schimbă situaţiile care i-au produs – strategiile de adaptare (coping),resursele personale, suportul social. Consecinţele stresului: condiţiile psihologice, emoţionale sau fiziologice care rezultă din expunerea la agenţii stresori  Agenții stresori semnificaţie „nocivă” pentru individ (distress) sau una „intens favorabilă” (eustress) „acţionează asupra individului pe calea organelor de simţ, cu proiecţie corticală, rezultând o stare de tensiune, resimţită ca urmare a activării centrilor neuro-vegetativi şi punerii în funcţiune a sistemului simpato- adrenergic şi a axului hipotalamo-hipofizo- suprarenal”, cu eliberare hormonală consecutivă.” (Iamandescu,2002)  Parametrii de acțiune ai unui agent stresor Intensitate Durată Repetabilitate Noutate Bruschețe.  Clasificarea agenților stresori în funcție de legătura agentului stresor cu problemele vieții individului – stresori minori, zilnici – stresori majori; în funcție de nivelul la care acționează agentul stresor – stress metabolic, – oxidativ, – neuroendocrin, – somatic, – psihic, – psihosocial (S.Riga & D.Riga, 2008).  Clasificarea agenților stresori în funcție de numărul indivizilor afectați: – semnificație strict individuală, colectivă sau generală. în funcție de natura lor: – Fizici (sonori, luminoși etc) – Chimici – Biologici – Psihologici Percepție (Appraisal) Individul evaluează în plan cognitiv că nu are resurse pentru a face față agentului stressor Distress Percepția stressului STRES  Stress și emoții https://www.youtube.com/watch?v=SJOjpprb feE  Percepția stresului Interpretarea subiectivă a stimulului stresant Emoția negativă frică, anxietate, tristețe, furie) Declanșarea proceselor biologice, hormonale  Reacția emoțională în stres în plan psihic (frică, anxietate, tristețe, furie) în plan comportamental (de exemplu postură, facies caracteristic, reacția de fugă sau de luptă) în planul „corelatelor viscerale ale emoţiilor”: tahicardie, tulburări de tonus muscular, tulburări vasomotorii în planul reacțiilor sistemului nervos autonom, ce includ creșterea frecvenței cardiace, tensiunii arteriale și a temperaturii la nivelul pielii IMPACTUL STRESSULUI ASUPRA INDIVIDULUI Organismul răspunde la agenții stresori psihologici prin ACELAȘI răspuns fiziologic cu care ar întâmpina expunerea la un stressor fizic. activarea sistemului răspuns simpato-adrenergic și a axului hipotalamo- cortical hipofizo- corticosuprarenalian eliberare de epinefrină, norepinefrină, respectiv cortizol și alte substanțe (hormoni, neuropeptide, opioide endogene) perturbări modificări homeostazice la nivelul funcţionale țesuturilor și organelor.  Efectele stresului în corp https://www.youtube.com/watch?v=v-t1Z5- oPtU  Reacția biologică la stres răspunsul neurotransmiţătorilor: – creşte sinteza cerebrală de norepinefrină; – creşte turnoverul serotoninei (depleţie de serotonină) (un mecanism posibil al depresiei); – creşte transmiterea dopaminergică; – crește nivelul oxitocinei (stimulează comportamentul prosocial) – rol în reziliență; – crește nivelul neuropeptidului Y (pentru a contracara efectul anxiogen al norepinefrinei) – rol în reziliență; răspunsuri endocrine : – ACTH creşte stimularea suprarenalei cu eliberarea de cortizol, evidențiat adecvat prin măsurarea cortizolului urinar, dar și salivar; – crește DHEA (pentru a contracara efectele cortizolului) – rol în reziliență; – scade testosteronul în stresul prelungit – rol în reziliență; – scad hormonii tiroidieni; răspunsuri imunitare: – activarea imunitară, datorită eliberării de citokine; – scăderea numărului şi activităţii celulelor NK (natural killer) în stresul cronic.  Allostaza Allostaza este procesul adaptativ fiziologic, al organismului ce caută să atingă un prag de stabilitate ulterior acțiunii stresului. „încărcarea allostatică” este prețul pe care organismul îl plătește pentru adaptare, atât în plan fiziologic cât și în plan psihologic.  Allostaza Răspuns allostatic normal: un răspuns este inițiat de un factor de stres, susținut pentru un interval adecvat și ulterior readus la nivel bazal. Încărcătura allostatică se produce în cazul: stresori repetitivi, lipsa adaptării, răspuns prelungit și răspuns inadecvat  Markerii fiziologici ai încărcăturii allostatice Sistemul endocrin Cortizolul -urină (24h), salivă Norepinefrina -urină (24h) Epinefrina -urină (24h) DHEA -plasmă, sânge (diverse procedee), salivă ACTH -plasmă Alpha-amilază salivară, chromogranina salivară salivă  Markerii fiziologici ai încărcăturii allostatice La nivel vascular Tensiunea arterială sistolică -măsurători fiziologice Tensiunea arterială diastolică -măsurători fiziologice  Markerii fiziologici ai încărcăturii allostatice La nivel metabolic Raportul talie-șold -măsurători fiziologice Nivelul HDL-colesterol -plasmă Raportul dintre colesterolul total și HDL- colesterol -plasmă Hemoglobina glicozilată, glicemia -sânge (diverse procedee)  Markerii fiziologici ai încărcăturii allostatice La nivel imun Interleukina IL-6 -plasmă, sânge (diverse procedee), salivă Proteina C-reactivă -plasmă, sânge (diverse procedee) Lizozimul -salivă  Markerii fiziologici ai încărcăturii allostatice La nivel genomic Stressul oxidativ, deteriorarea ADN -sânge (diverse procedee), celule bucale, biopsie, salivă  Efectul cumulativ al mai multor disfuncționalități fiziologice prezice patru probleme majore de sănătate (Seeman et al., 2001): - evenimentele cardiovasculare noi; - declinul în funcționarea cognitivă; - declinul în funcționarea fizică; - mortalitatea crescută. Cum evaluăm stresul  Scala evenimentelor majore de viaţă Holmes şi Rahe cuprinde atât evenimente negative, cât și pozitive, deoarece Holmes and Rahe au considerat că schimbarea per se este asociată cu o schimbare a statusului de sănătate. valabilitatea testelor de evaluare a evenimentelor stressante prin liste (tip checklist) a fost adesea criticată, deoarece sensibilitatea și fidelitatea acestor tip de teste nu poate fi reprodusă ca măsură a expunerii la stress Alte metode de evaluare ale stressului Scala stressului perceput (Perceived Stress Scale) Testul de stress social Trier (Trier Social Stress Test ; TSST) (Kirschbaum, 1993): constă în inducerea experimentală a stressului și corelarea acestuia cu diverse măsurători fiziologice. Life Events and Difficulties Schedule – LEDS Lista de Experiențe Amenințătoare (List of Threatening Experiences - LTE) Interviul pentru evenimentele de viață recente Paykel Metoda Dohrenwend de evaluare structurată și prin narațiune a evenimentelor”  Stresul – perspectivă pozitivă Efort fizic intens Efort intelectual intens Ajută organismul să facă față mai bine altor agenți stressori și să fie antrenat  Forme speciale de stres (Selye) Distress-ul implică toate tipurile de stres enumerate (stresul obișnuit). Eustress-ul este starea de stres specială care este validată prin anumite reacții endocrine specifice  Forme de stress Eustresul sau stresul pozitiv are următoarele caracteristici: – Motivează, concentrează energia – Este pe termen scurt – Este perceput ca fiind în abilitățile noastre de a face față – Se simte incitant – Îmbunătățește performanța Distresul sau stresul negativ are următoarele caracteristici: – Provoacă anxietate sau îngrijorare – Poate fi pe termen scurt sau lung – Este perceput ca fiind în afara abilităților noastre de a face față – Este perceput neplăcut – Scade performanța – Poate duce la probleme mentale și fizice  Diferențe intre distress si eustress Natura factorilor de stres – Eustress: plăcut în natură (exemplu: exercițiu fizic) Consecințele factorilor de stres – Distres: creșterea riscului de anxietate, depresie, performanță mai scăzută, posibilă legătură cu patogeneza bolii (încărcare alostatică) – Eustress: crește autoeficacitatea, autonomia și rezistența, antrenează organismul (exercițiu fizic) Reacția biologică – Distres: reacția de stres cu excreția de catecolamine, cortizol și alți hormoni poate duce la încărcarea alostatică, deoarece reacția la factorii de stres neplăcut este de obicei cronică. – Eustress: creșterea acută a catecolaminelor, urmată de secreția de cortizol și alte substanțe (inclusiv endorfine), cu toate acestea, recuperarea organismului este rapidă, deoarece reacția la factorii de stres plăcuți este de obicei tranzitorie.  Exemplu de eustress Faceți mișcare, faceți mișcare, faceți mișcare!  LP 3 Stres și boală (2)  Stres şi boală (1) Lp3. Stres şi boală (2) Planificare Trăsături de personalitate relaţionate cu diferite lucrări tipuri de reacţie la stress practice (A,C,D). Strategii de coping - exemplificări. Mecanisme defensive - exemplificări. Programe şi strategii antistress - exemplificări. 1. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL A Elemente caracteristice: Ostilitatea si agresivitatea Sentimentul urgenţei si nerăbdarea; Competitivitatea; Implicare profesională excesivă(„workaholic”); Unele simptome fizice care sunt o consecinţă a stressului acumulat. 3  1. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL A Repercusiuni asupra sănătăţii În plan biologic: producţie constant crescută de noradrenalină şi adrenalină; nivelul trigliceridelor şi al colesterolului este semnificativ ridicat În plan somatic: simptome cardiovasculare – hipertensiune arterială (HTA), creșterea pulsului şi boală coronariană; În plan psihoindividual: anxietate, depresie, frustrare, suprasolicitarea compartimentelor psihice, apariţia unor comportamente patogenetice (fumat, sedentarism, consumul excesiv de alcool, somn insuficient); În plan psihosocial: scade suportului social; În planul relaţiei cu instituţia medicală: apelarea medicului este amânată, întârziată, relaţia cu medicul este dificilă, din cauza comunicării deficitare cu acesta, complianţa terapeutică este scăzută, atât în ce priveşte medicaţia, dar şi restricţiile igieno-dietetice. 4  Strategii de comunicare, opţiuni psihoterapeutice Punctualitatea medicului Schimbarea climatului profesional, stilului de muncă al pacientului cu tip A fac obiectul consilierii şi psihoterapiei; Programe de management al stressului –vizează optimizarea inteligenţei emoţionale – procurarea de eustresuri, recurgerea la activități plăcute, umor, meditație, tehnici de respirație – învățarea unui stil eficient de management al timpului, – automotivarea în direcția controlului stării de stres, – învățarea unui comportament non-ostil; Psihoterapiile cognitiv-comportamentale – vizează combaterea cognițiilor disfuncționale şi a comportamentelor cu rol în patogeneză (de expl. fumatul, comportamentul ostil). 5  Tipul A versus Tipul B psihocomportamental https://www.youtube.com/watch?v=1PxwRNv k9y0 Tipul B de comportament – Relaxat, „nu se panichează”, „nu se supără ușor”, temperat, amabil. Deși acest tip nu a fost asociat cu un risc mai mare de tulburări / boli psihosomatice, aceste persoane pot fi expuse unui risc direct de obezitate și diabet, dacă din cauza firii mai „leneșe” devin sedentare.  2. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL C Elemente caracteristice evitarea conflictelor pentru a face pe plac altora; Descriși ca: răbdător, non-asertiv, cooperant, stoic excesiv de adaptabili în relațiile sociale, obedienți; reprimarea continuă a emoţiilor(cu precădere a furiei) - se poate evalua prin chestionare tip Anger-in; 7  2. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL C Repercusiuni asupra sănătăţii - apariţia cancerului (prin interiorizarea stresului este declanșat un răspuns la stres cronic prin care este afectată funcția celulelor NK si limfocitelor T helper); - diminuarea secreţiei de catecolamine şi hiperfuncţia axei hipotalamo-corticotrope (crește predominant cortizolul); - crește nivelul citokinei pro-inflamatorii IL-6 8  Strategii de comunicare, optiuni psihoterapeutice Relaţia medic- pacient poate să releveze rapid elementele psihologice ale tipului C, astfel: - pare precaut, tăcut, formalist; - comunicarea lui este lentă, încearcă să evite greşelile; - are standarde ridicate, cu privire la alţii, dar şi faţă de propria persoană. Se recomandă - în plan psihoterapeutic -> flexibilizarea atitudinii, potenţarea asertivităţii, exprimarea emoţiilor negative. - psihoterapii indicate - cognitiv-comportamentale şi art- terapia. 9  3. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL D Elemente caracteristice - Afectivitatea negativă (anxietate, iritabilitate, sentimente de furie, tristețe); - Inhibiția socială - de teama de anu fi respinși sau dezaprobați. Persoanele cu tipul D sunt pesimiste, prezintă frecvent anxietate, depresie, conexiuni sociale deficitare. 10  3. TIPUL PSIHOCOMPORTAMENTAL D Repercusiuni asupra sănătăţii -Au risc mai mare pentru probleme cardiace, bulimie, dependență de substanțe. tipul D reprezintă un element de risc asociat cu prognosticul şi starea de sănătate proastă pentru pacienţii cardiovasculari, inclusiv cei operaţi. 11  Strategii de comunicare, opţiuni psihoterapeutice ameliorarea capacităţii de a-și controla și exprima emoțiile, creșterea încrederii în sine, extinderea reţelei de suport, adaptarea optimă la condiţia de bolnav, potenţarea activităţilor sociale. Efectele scontate -> reducerea stressului perceput, a anxietăţii şi depresiei, îmbunătăţirea calităţii vieţii. Psihoterapia cognitiv-comportamentală şi terapia centrata pe client. 12  Reziliența 1) un răspuns eficient la stres, 2) abordare / angajare, 3) relaționare cu mediul social  Trăsătură Reziliența Observaţie Implicații pentru terapiile care accentuează cognițiile pozitive despre Optimismul și emoțiile pozitive situațiile în care se regăsește clientul Ajutorarea aproapelui este un mod de a face față unui stress extrem, Altruismul trăsătură ce poate fi de asemenea exploatată sau învățată în scop terapeutic Convingeri morale solide Credință și spiritualitate Râsul presupune o participare psihică (cognitivă, afectivă, volițională Umorul și motivațională) și somatică (reacție fiziologică) și este utilizat în psihoterapie (Iamandescu, 2010) Este promotor de reziliență din punct de vedere psihologic (model de interacțiune cu sine însuși, în societate), social (oferă suport social) și biologic (se activează mecanismele neurale care sunt necesare A avea un mentor reglării comportamentului social, în special oxitocina, cu efect inhibitor asupra sistemelor neuroendocrine activate de stress) (Southwick et al., 2007) Stilul de coping activ Exercițiul fizic Capacitatea de a-și atenua frica învățată, prin expunerea la frică (părăsirea zonei de confort) A avea o misiune sau un scop în viață Suportul social Antrenamentul pentru situațiilor Se impune necesitatea unor programe de intervenție în școală încă stresante din adolescență pentru a antrena tinerii pentru viața de adult  Factori de personalitate utili în reziliență Autoeficacitatea Locus de control intern Robustetea Sentimentul de coerenta Stima de sine Optimismul 15  Autoeficacitatea convingerea unei persoane in capacitățile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale in vederea indeplinirii cu succes a sarcinilor sale. => teoria social-cognitivă. https://www.youtube.com/watch ?v=HnACsrdGZAI 4 factori influențează autoeficacitatea – Performanța (personală) – Experiența câstigată din observarea socială/Modelling – Încurajarea socială – Emoțiile: pozitive cresc Aef, negative scad Aef. 16  Autoeficacitatea Autoeficacitate crescuta -> incredere in propriile forte + atribuirea insuccesului => coping activ, centrat pe rezolvarea problemei => adopta comportamente sanogene Autoeficacitate scazuta -> insuccesul ca rezultat al lipsei lor de valoare => coping pasiv -> centrat pe emotie => anxietate, depresie, atac de panica => afecteaza calitatea vietii => adopta comportamente nocive 17  Stima de sine Semnifică raportul între valoarea proprie individului, percepută de către acesta și abilitățile sale de a atinge scopurile dorite. Lipsa de echilibru => personalitati dizarmonice -> dependentul –iubirea de sine nu este sustinuta de increderea in sine. Stima de sine scăzută este asociată cu depresia. Stima de sine scazuta => motivatie scazuta + evitare + agresivitate defensiva + rezistenta la schimbare Stima de sine prea mare (paranoid, tip comportamental A) -> neasumarea schimbarilor in stilul de viata + sensibilitate/ostilitate la remarci negative. 18  Locusul de control intern Implicarea propriilor forte si asumarea propriei responsabilitati -> locus de control intern -> mai responsabile => comportamente sanogenetice + complianta la tratament; Convingerea că sursa evenimentelor este bazata pe intamplare, destin, soarta -> locus de control extern => se asociază cu vulnerabilitate la boală 19  Robustetea Calitatea de a rezista unui stress, unei presiuni psihice sau unor schimbari, in ciuda dificultatilor. 3 componente : Locus de control intern => pot controla evenimentele Implicarea, angajarea si persistenta in vederea indeplinirii sarcinii Perceperea schimbarilor de viata ca pe provocari 20  Sentimentul de coerenta sentimentul de încredere pe care-l are o persoană în faptul că mediul său înconjurător este predictibil și că lucrurile se vor rezolva la un moment dat cât de bine se poate (Antonovsky, 1984)(Antonovsky, 1993) 3 componente: – Înțelegerea: persoana consideră că evenimentele de viață au un înțeles, sunt predictibile și explicabile; – Controlul: persoana consideră că are resursele necesare pentru a face față solicitărilor; – Scopul: persoana consideră că provocările din mediu au sens și scop, deci merită a fi înfruntate. 21  Optimismul tendinta generala, relativ stabila de a avea o conceptie pozitiva asupra viitorului si experientelor vietii Tine de capacitatea de a percepe binele + increderea in sine + bucuria de a trai. Se recuperează mai repede din boală, resimt mai puțin distres și au o calitate a vieții mai bună. 22  Strategiile de coping Defensive (de neacceptare a confruntării): – inconștiente (automate); – utilizate rapid de psihic pentru protecția Eu-ului; – economisesc energia; – Imature, nevrotice – distorsionează realitatea. De acceptare a confruntării: – conştiente; – intră în acțiune mai lent decât mecanismele defensive; – consumatoare de energie: – poate fi eficiente pe termen lung; – mențin contactul cu realitatea.  Copingul “efort cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpîni sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc resursele personale” (Lazarus şi Folkman).  Copingul este perceput ca: predispoziţie stabilă, sau ca pe o trăsătură de personalitate proces evolutiv, adaptativ  Strategii de coping Strategiile de rezolvare a problemei sau copingul activ implică eforturi active pentru a atenua circumstanțele stressante. – Sunt folosite tipic în cazul problemelor controlabile, cum ar fi cele legate de slujbă sau familie. Strategiile bazate pe emoții sau copingul pasiv implică eforturi pentru a regla consecințele emoționale ale evenimentelor stressante. – Sunt folosite tipic dacă stressorii sunt percepuți ca fiind necontrolabili, cum ar fi anumite boli sau evenimente majore de viață.  Tipuri de coping coping centrat pe problemă - este direcţionată pe analiza, rezolvarea, sau, dacă nu este posibil, minimalizarea situaţiei stressante. Ea ar cuprinde, în principal, strategiile de acceptare a confruntării cu agentul stressor.  Tipuri de coping coping centrat pe emoţie - se centrează pe persoană, pe (in)capacitatea ei de a face faţă stressului, şi cuprinde inclusiv modalităţi paleative sau de autoînşelare, prin care o confruntare decisivă cu agentul stressor este adesea amînată “sine die” sau chiar nu are loc  Factori care îmbunătățesc coping-ul - suportul social: are efect de a atenua circumstanțele stressante pentru individ, prin accesul la resurse și sfaturi; - optimismul; - perceperea controlului: locusul de control intern. Strategii de neacceptare a confruntării (mecanisme defensive) Imature – Deplasare – Negare – Reprimare – Raționalizare – Proiecție – Regresie – Formațiunea reacțională Sublimare – mecanism matur  Mecanisme defensive (exemplificări) 1. Deplasarea. Diversiunea emoțiilor precum furia, de la sursa originală la o țintă substitutivă. De exemplu, Prietenul tău spune ceva dureros și în loc să te confrunți cu prietenul tău, mai târziu te dai cu sora ta. 2. Proiecție. Proiecția propriilor sentimente, gânduri sau motive asupra altcuiva. De exemplu, persoana care înșeală partenerul are impresia că partenerul lor are o relație cu altcineva.  Mecanisme defensive (exemplificări) 3. Raționalizarea. Dezvoltarea unor scuze false, deși plauzibile pentru a justifica un comportament irațional și / sau inacceptabil De exemplu, Fura dintr-un lanț de magazine corporative precum XYZ și justificarea furtului spunând: „Au profit de milioane, deci nu contează” 4. Formațiunea reacțională Se comportă într-un mod opus felului în care se simte. De exemplu, Când o persoană este atrasă romantic de cineva, dar susține cu fermitate că nu le place acel cineva. 5. Regresie. Revenirea la modele de comportament din copilărie. De exemplu, Un elev obține o notă proastă la test și țipă și strigă la părinții sau la învățătorul  Mecanisme defensive 6. Reprimare / Negare. Împingerea sau îngroparea gândurilor și sentimentelor care sunt tulburătoare în subconștient. De exemplu, Un dependent va nega că are dependențădeoarece pot funcționa bine la locul de muncă și acasă. Un exemplu de reprimare ar fi o persoană care a asistat la o crimă fiind incapabil să-și amintească evenimentul. 7. Sublimarea. Reorientarea impulsurilor, gândurilor și emoțiilor inacceptabile, în altele mai acceptabile. De exemplu, O persoană care se confruntă cu impulsuri agresive în schimb, provoacă acea energie în exerciții fizice regulate.  Programe antidistress înlocuirea mecanismelor primitive, radicale, dezadaptative cu mecanisme mai flexibile și mature, care să permită adaptarea în contexte mai largi și cu consecințe pozitive pe termen lung. Exemple: – Programul Birkenbihl; – Programul New Start; 34  Programul Birkenbihl Obiective: – descărcarea tensiunii emoționale negative prin tehnici precum: – descărcarea imediată într-un context permisiv (ridicarea tonului vocii, plâns, lovirea cu pumnul în masă etc.); – antrenarea unei activități musculare; – conștientizarea stării de distress. – relaxarea și meditația prin: – concentrarea atenției asupra părților corpului aflate în stare de relaxare; – relaxarea progresivă a maxilarului inferior – privirea în gol; – închiderea ochilor pentru câteva minute – limitarea distressului prin: – economisirea pierderii de timp și energie cauzate de „frecușurile zilnice”; – analiza cauzelor care au produs situațiile de criză. – producerea de eustressuri prin: – practicarea unor activități din sfera loisir-ului: muzică, sport, dans, vizitarea unor expoziții, audiții de concerte, plimbări în natură etc. – eustress familial: retragerea în sânul familiei, dacă există o atmosferă familială pozitivă. 35  Programul New Start Reprezintă un ansamblu de recomandări, ale căror inițiale formează acronimul NEW START N – nutrition (hrană) E – exercise (efort fizic) W – water (apă) S – sun (soare) T – temperance (echilibru) A – air (aer) R – rest (odihnă) T – trust (credință) 36  PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 4 Conotaţii psihologice ale îmbolnăvirilor somatice Tulburări şi boli psihosomatice: asemănări şi deosebiri Modele variate ale patogenezei bolilor psihosomatice Contribuţia etiopatogenică a factorilor psihologici  Conceptualizarea bolii Sănătatea şi boala - stări dinamice (de echilibru, respectiv de dezechilibru, cu posibilă trecere rapidă de la una la alta). -concepte relative, influenţate de o diversitate de factori 2  Modele explicative ale bolii Modelul biomedical: boala = un proces exclusiv biologic boala: -are o etiologie plurifactorială Modele psihologice -se caracterizează prin disfuncţii biologice şi psihologice afectează relaţiile interpersonale, viaţa familială, Modelul psiho-social profesională şi socială a pacientului Modelul bio-psiho-social 3  Modelul bio-psiho-social (Engel) -agenţi infecţioşi -convingeri -predispoziţie genetică -gânduri -hormoni Factori Factori -percepţia bolii -leziuni biologici psihologici -stres -mecanisme de coping -comportament Factori sociali -clasa socială -etnie -loc de muncă -relaţii sociale/ suport social -educaţie sanitară Factori ecologici- existenţiali (Ikemi) 4 Modelul bio-psiho-social - Exemplificare pentru artrita reumatoidă: aspectele fizice includ durerea, rigiditatea, oboseala, efecte posibile: apariţia: sentimentelor de frustrare, depresiei, preocupărilor privind rolul familial şi profesional abordarea pacientului poate cuprinde: -terapia medicală propriu-zisă, -psihoterapia cognitiv-comportamentală :cu rolul -de a modifica modelele dizadaptative de gândire şi comportament, -de a creşte gradul de control asupra bolii şi a durerii, cu îmbunătăţirea stării de dispoziţie, cu creşterea aderenţei la tratament -intervenţii care să vizeze creşterea suportului familial. 5  Concepţia psihosomatică aplicabilitate practică: includerea intervenţiilor psihologice în prevenirea şi terapia bolilor somatice. existenţa unei duble vulnerabilităţi la stres: psihică şi de organ stresul psihic şi mediul social au influenţă asupra constituirii şi evoluţiei bolii, în etiologia bolilor:factorii biologici + factori psihologici şi sociali abordarea holistică (integrativă) a individului 6  Abordarea bio-psiho-socială a bolilor somatice Stres pereceput concomitenţe somato- viscerale ale proceselor psihice şi emoţiilor (CSVP) = modificări intense, durabile ale proceselor fiziologice Tulburări psihosomatice (TPS) -sunt funcţionale -au caracter reversibil =boli organice - au o evoluţie ondulantă (cu perioade de remisiune), Boli psihosomatice (BPS) -parţial reversibile/ ireversbile, -presupun existenţa unor leziuni la nivelul unui organ Ex.: colita ulcerohemoragică, hipertensiunea esenţială, ulcerul duodenal, artrita reumatoidă, dermatita atopică 7  Tulburările somatopsihice = reacţia pacientului, exprimată sub forma unor simptome psihice generate de simptomele somatice ale bolii. Reculul somato-psihic este evident în: -infarctul miocardic -boli neoplazice şi infecţia HIV/ SIDA -boli în care este afectată desfăşurarea normală a activităţii profesionale 8  Modele explicative ale patogenezei bolilor psihosomatice Pavlov (1849-1936) - studiul reflexelor condiţionate  - ideea reglării nervoase a proceselor somatice - procesele patologice = rezultat al perturbării întregului organism. Cannon (1871-1945) - „teoria stării de criză a emoţiilor” - emoţiile mobilizează mecanisme de „luptă” sau „fugă”. Alexander (1891-1964) - „teoria conflictelor psihodinamice specifice bolii” 9  Adler (1870-1937) - noţiunea de „locus minoris resistentiae” („meiopragie de organ”) = unele organe sunt mai predispuse la îmbolnăvire. Dunbar (1943) - profiluri de personalitate specifice pentru o tulburare psiho- somatică. Selye (1955) - „teoria stressului” = orice stress prelungit poate genera modificări fiziologice care conduc la o tulburare psihosomatică. 10 Contribuţia etiopatogenică a factorilor psihologici Ulcerul gastric şi duodenal Factorii implicaţi în etiopatogenia ulcerului peptic: -Helicobacter pylori; -utilizarea de aspirină, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau tranchilizante minore; -fumatul; -hipersecreţia clorhidro-peptică; -consumul de alcool; -lipsa micului dejun; -somn insuficient (mai puţin de 7 ore pe noapte). 11  Factori psihosociali -stresul psihic -prezenţa unei vulnerabilităţi psihologice (anxietate, depresie) -experienţe traumatizante de viaţă -condiţii grele de muncă -frustrări şi nemulţumiri privind veniturile salariale -statutul socio-economic scăzut -trăsături predispozante de personalitate (dependenţă şi ostilitate, impulsivitate, depresie) Factori comportamentali = mediatori între stres şi ulcer. -fumatul şi/ sau consumul de alcool ca mecanisme de coping inadecvate -mese neregulate, somn insuficient, abuzul de medicamente antiinflamatoare împotriva cefaleii generate de stresul psihic 12  Factorii de risc implicaţi în etiologia bolilor cardiovasculare 2. Factori ce pot fi controlaţi/ 1. Factori ce nu pot fi controlaţi modificaţi/ trataţi -hipertensiunea arterială, -vârsta -fumatul, -sexul -diabetul, -istoricul familial de boală -sedentarismul, coronariană sau AVC -alimentaţie nesănătoasă, -etnia -colesterolemia, -obezitatea 13  Factorii de risc psihosociali în bolile cardiovasculare Mediul social Trăsăturile de Stări emoţionale negative personalitate -status socio- economic ↓ -depresia -evenimentele majore de -anxietatea -tip psihocomp A viaţă -disperare/ lipsă de -tip psihocomp D -stresul profesional speranţă helplessness/hopelessness -suportul social ↓ 14  Tuberculoza Pacienţii cu tuberculoză prezintă -instabilitate şi labilitate emoţională -un teren psihic vulnerabil la stres, -dificultăţi de adaptare -stări depresive scăderea imunităţii şi apărării antiinfecţioase Comorbiditatea psihiatrică (mai ales depresia) -prezentă atât înaintea, dar în special după debutul tuberculozei, este corelată cu severitatea şi durata bolii 15  „determinaţi sociali” -inegalităţi socio-economice, factori de risc ; -alimentaţie deficitară/ malnutriţie, favorizează -sărăcie, -expunerea la infecţie, -condiţii proaste de locuit, cu -progresia bolii, supraaglomeraţie -diagnostic şi tratament tardiv, - comportamentele la risc (fumat, -aderenţă scăzută consum de alcool şi droguri, impactul în infecţia HIV), plan psihologic: -accesibilitate scăzută la serviciile -disperare, medicale -neputinţă, -izolare, -stigmatizare, -discriminare -depresie -anxietate 16 PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 5 Reprezentări cognitive ale bolii. Reacţii ale pacientului la boală Factori care influențează adaptarea la boală și alegerea unui tip de coping: - schimbarea imaginii corporale - în afecțiuni chirurgicale și dermatologice - în boli la care apare impotența funcțională - conştientizarea propriei mortalități: - în boli care necesită spitalizări frecvente, - în afecțiunii cu impact emoțional major prin apariția senzației de moarte iminentă - schimbarea relațiilor sociale: - afectarea sarcinilor casnice și de serviciu, - incapacitatea de a participa la evenimente sociale; - dependența socială: - dată de scăderea capacității de efort și necesitatea ajutorului permanent  bolnavul devine dependent fizic și material de cei apropiați; - obișnuirea cu dizabilitatea indusă de boală: - modificări în obiceiurile alimentare, ocupaționale, - alterarea sensibilității și mobilității, scăderea libidoului; - ideea de pierdere (a propriei persoane sau a anumitor părți din personalitate):  stări depresive, accese de furie, idealizarea trecutului; - frica de cronicizare / recurenţă a bolii: - în cazul simptomelor acute de intensitate mare și cu semnificație psihologică marcată - persistenţa simptomelor fizice: distress, chiar dacă intensitatea acestora nu e crescută; - percepția socială a simptomului: influență crescută asupra acceptării bolii și a raportării ei Principalele atitudini care rezultă din situaţia de boală atitudinea combativă: - prezentă la un procent crescut de bolnavi, -bolnavii înțeleg și acceptă situația și sunt complianți la tratament, -scopul: vindecarea și/sau ameliorarea simptomatologiei și prelungirea supraviețuirii; resemnarea: - este prezentă la pacienții cu depresie anterioară diagnosticului și/sau la adepții concepțiilor religioase fataliste. - pacienții tind să refuze tratamentul, pe fondul lipsei speranței de vindecare/ ameliorare; refugiul în boală: - la persoanele la care beneficiile secundare îmbolnăvirii sunt mai importante decât însănătoșirea. - bolnavii au tendința de a exagera simptomatologia și sunt noncompliante la tratament (acesta implică nu numai dispariția simptomelor, dar şi a beneficiilor);  atitudinea problematizantă: - reprezintă raportarea bolii la elemente existențiale în care pacientul este implicat sau la alte persoane. - caracteristic persoanelor cu un statut intelectual și educațional scăzut, ele încercând să explice prezența bolii prin deochi, vrăjitorie, pedeapsă divină, etc.; valorificarea superioară a situației de bolnav: - pacientul evaluează realist cauzele îmbolnăvirii, se reorientează spre comportamentele patogenice și încearcă să le schimbe, având ca obiectiv refacerea fizică și psihică, precum și prevenţia unor eventuale recăderi; valorificarea deficitară a bolii: - caracterizată de cufundarea în suferință, agitație și anxietate marcată. -poate să apară în cazul bolilor incurabile sau în cazul exagerării unei afecțiuni ușoare. Reacţii ale pacientului la boală: regresia, evaziunea, exaltarea Eului, contagiunea informaţională Regresia afectivă şi comportamentală = reacţie naturală de protecţie, de repliere pe sine, în caz de agresiune sau de suferinţă. =retragerea pe sine si emergenţa unui comportament infantil - Caracteristici: -reducerea intereselor – bolnavul trăieşte doar în prezent şi în viitorul apropiat, -egocentrism – bolnavul nu mai judecă lumea decât prin raportare la el însuşi, -dependenţa de medic şi de anturaj, -un mod de gândire magic, ilogic, - predominarea unor procese emoţionale de tipul afectelor; - agresivitatea (latentă/manifestă); - anxietate; - depresie Efecte pozitive ale regresiei - utilă şi chiar necesară.. - înseamnă: - abandonarea grijilor şi exigenţelor cotidiene şi - recentrarea forţelor pe sine, esenţiale în lupta împotriva bolii şi în evitarea vulnerabilizării bolnavului; - acceptarea ajutorului şi a susţinerii din partea anturajului - absenţa opoziţiei la bunul mers al tratamentului prin iniţiative intempestive şi un activism inutil, chiar dăunător. - !! benefică în funcţie de durată Evaziunea =exagerarea simptomatologiei și negarea efectelor benefice ale tratamentului, dispoziție pesimistă, gânduri negative cu privire la demersul bolii și al tratamentului, agravarea nejustificată a bolii, atunci când aceşti pacienţi știu că sunt observați; = demisia de la obligaţiile sociale, justificată în parte de boală, dar care poate deveni şi nevrotică, în cazul exagerării simptomelor; - pacientul urmărește beneficii secundare bolii psihologice: atentie, afectiune; materiale: bani, concediu. Exaltarea eului - exacerbarea unor trăsături narcisiste sau histrionice - apare pe fondul : - unui statut social inferior - unui nivel intelectual scăzut, - boala devine astfel un mijloc de valorizare „boala mea este cea mai interesantă” Contagiunea informaţională = preluarea unor informaţii de la alţi bolnavi, referitoare la cauzele, evolutia bolii si tratament, cu ignorarea opiniei medicale avizate. - apare - la pacienţii anxioşi, - la pacienţii sugestibili, - în cazul bolilor „la modă”, - în cazul unei relaţii medic-pacient deficitare. Reacţii tipice ale pacientului la boală. Ilustrare: stadiile ajustării la diagnosticul de incurabilitate. Boala = un element stressor important  realizarea vulnerabilității persoanei și ideea propriei morți.  strategii de coping pentru a putea face față situației: - eficiente: -coping activ, centrat pe problemă în bolile acute, -coping pasiv, centrat pe emoții în bolile terminale - ineficiente: -coping activ în bolile terminale -coping pasiv în bolile acute Acceptarea bolii este influențată de factori, - personali: - tipul de personalitate, -locusul de control, -robustețea, -existența / nu a unei patologii asociate, -istoricul personal, -statusul socio-economic, - sociali - suportul social, - caracteristici particulare ale grupului social. În funcție de acești factori, pacientul poate dezvolta comportamente maladaptative la boală. Stadiile ajustării la diagnosticul de incurabilitate Negarea = prima reacție la aflarea unui diagnostic de boală terminală - este o reacție tranzitorie - se manifestă prin căutarea unei alte explicaţii pt. simptome, apelarea exagerată la servicii medicale și la tratamente alternative, cu speranța de vindecare sau prelungire a supraviețuirii. În situația ideală, în care pacientul iese din starea de negare, acesta capătă o atitudine combativă angrenarea sa în protocolul terapeutic oncologic. Există reacţii disfuncţionale, - revoltă („de ce eu?”), - panică (pacientul apelează la servicii medicale inutile, sau recurge la acte disperate), - pasivitate-abandon (ex. hopelessness-helplessness) - regresie Factorii care influențează comportamentul pacientului ȋn situaţii de incurabilitate - tipul psihocomportamental: tipul A  negare și revoltă, tipul C  predispus la depresie și abandon - antecedentele pacientului: istoricul personal/ familial de boală cronică și/sau incurabilă - rolurile sociale și familiale : mediu familial apropiat  - adresabilitatea la medic - ↑ complianța terapeutică; - statusul socioeconomic: influențează - atitudinea directă față de boală - posibilitățile diagnostice și terapeutice; - vârsta: persoanele tinere acceptă greu ideea morții, - stilul de coping; - prezența credinței religioase: - poate fi benefică  ajută pacientul să ajungă la acceptarea bolii - în cazul fanatismului religios  poate împiedica procesul terapeutic.  PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 6 Modele teoretice cu privire la atitudinea faţă de boală şi de tratament Modelul credinţei cu privire la sănătate (Health Belief Model, HBM) Factorii care modulează comportamentul sunt: - percepţia ameninţării - cuprinde: - percepţia susceptibilităţii -percepţia severităţii - evaluarea comportamentului sănătos - cuprinde 2 seturi de convingeri : -percepţia beneficiilor schimbării -perceperea barierelor/ limitelor sau costurile adoptării unui comportament - factorii declanşatori (triggers) - pot fi - interni - externi Conform acestui model, complianţa este mai crescută dacă: -ameninţarea percepută de pacient ca derivând din boală este mai mare -pacientul apreciază că beneficiile tratamentului depăşesc riscurile -ar exista anumiţi stimuli favorabili începerii/ continuării tratamentului Utilizare practică: - evaluarea aderenţei la controalele de tip screening, - de exemplu: - screeningul pentru cancerul colorectal - screeningul pentru cancer cervical. - comportamente preventive Modelul „acţiunii de bun simţ” (Theory of Reasoned Action, TRA) - plasează individul în context social - factorii socio-culturali (norme şi motive sociale) - condiţionează comportamentul şi credinţele care stau la baza formării atitudinilor - Utilitate – când pacientul aparţine unui grup coeziv - Aplicaţie: - în strategia de desfăşurare a unor intervenţii medicale de masă (vaccinare, carantină, screening) Teoria comportamentului planificat (Theory of Planned Behaviour, TPB) - existenţa unui „plan de acţiune” pentru schimbarea comportamentului - planul se sprijină pe: - convingerile individului privind urmările unui comportament; - convingerile individului privind modul în care persoanele semnificative din viaţa lui se aşteaptă ca el să se comporte; - controlul perceput asupra comportamentului - predominant intern - predominant extern -variabile adiţionale -„regretul anticipat” - rolul unui obicei sau comportament din trecut asupra comportamentului viitor O variabilă importantă: gradul de control exercitat/ dorit de pacient Utilitate: -explicarea variaţiilor complianţei -explicarea adresabilităţii la medic: exces de control perceput subestimarea unor simptome şi prezentarea tardivă/ neprezentarea la medic control perceput scăzut scăderea adresabilităţii la medic) Aplicaţie: - pentru a anticipa/prezice comportamente precum consumul de droguri, activitatea fizică, comportamente sexuale la risc, comportament alimentar. Teoria motivaţiei pentru protecţie (Protection motivation theory, PMT) -în adoptarea unui comportament sănătos sunt implicate 4 componente: - severitatea percepută a bolii - susceptibilitatea percepută a bolii, - eficienţa răspunsului protector, - autoeficacitatea Utilitate: pentru explicarea unor comportamente ca activitatea fizică, consum de alcool, comportament sexual la risc. Modelul autoreglării (Self-regulatory Model, SRM) (Leventhal) = model cognitiv-afectiv -pune accent pe rolul activ al pacientului, -comportamentul pacientului depinde de: -factorii cognitivi -abilitatea de a identifica boala, - ideile personale privind boala/ tratamentul, - durata percepută a bolii, - riscul de evoluţie nefavorabilă a bolii, - posibilitatea controlului asupra bolii - factori emoţionali -anxietate, -depresie, -neajutorare dezvoltarea unui plan de a face faţă bolii: coping - activ - pasiv + evaluarea rezultatului acestui plan Modelul abordării acţiunii sănătoase (Health action process approach) -în adoptarea unui comportament sanogenetic există două stadii: -1) stadiul motivaţional care cuprinde componente ca: - autoeficacitate (AE) -aşteptările privind efectele comportamentului -evaluarea ameninţării/ percepţia riscului persistenţei în vechiul comportament -2) stadiul voliţional sau acţional care depinde de: - întocmirea unui plan de acţiune/ de reacţie în situaţii „cu risc” -autoeficacitatea (AE) + suportul social Modelul transteoretic al schimbării comportamentului („Transtheoretical model of behavior change”) „modelul spirală a stadiilor schimbării” (DiClemente & Prochaska, 1982) -schimbarea comportamentului este un progres al individului -cuprinde 5 stadii ale schimbării : -precontemplarea -contemplarea -prepararea -acţiunea -menţinerea + încă 2 stadii: -încheierea -recăderea/ recidiva În practică pot apare întoarceri/ reveniri la stadiile anterioare, conceptualizarea acestui fapt fiind cunoscută ca „modelul spirală a stadiilor schimbării” (“the spiral model of the stages of change”) Factori care influențează tranziția de la o etapă la alta: -echilibrul decizional (cântărirea argumentelor pro și contra în schimbarea comportamentului) - autoeficacitatea - motivația (internă / externă), - așteptările de la schimbarea comportamentală Aplicaţii: comportamente sanogentice: - renunţarea la fumat, - activitate fizică, - utilizarea prezervativului, - limitarea consumului de alcool.  PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 7 Variabile individuale şi psihosocioculturale care influenţează atitudinea faţă de boală şi de tratament  Particularităţi în funcţie de vârstă Copilul Adolescentul Adultul Vârstnicul Particularităţi în funcţie de gen Statusul socio-economic 2  Particularităţi în funcţie de vârstă Copilul Sugarul (0-1 an) -relaţia dintre copil şi mamă = o legătură specială de ataşament =„bonding” (Bowlby, 1969) Ataşamentul: =puternică legătură emoţională; favorizat de apropierea directă, de contactul fizic; -dpdv biologic, este un mod de protecţie împotriva unui mediu ce poate fi periculos -poate fi împiedicat sau întârziat de diferiţi factori (boala/handicap al copilului, boala fizică/ psihică a părinţilor, indiferenţa părinţilor, neglijarea sau abuzul) -tulburările ataşamentului tulburări emoţionale, atât pe perioada copilăriei, cât şi în viaţa adultă 3  Copilul mic (1-3 ani) - devine mai autonom şi independent de părinţi; - această vârstă este caracterizată de negativism, încăpăţânare, momente de furie, de criză pentru a îşi impune voinţa (perioade de opoziţionism, cu un maxim la vârsta de 3-5 ani) - un grad de negativism este esenţial pentru dezvoltarea independenţei şi individualizării copilului. Atitudinea părinţilor trebuie să fie calmă, flexibilă, să ignore crizele şi comportamentele nedorite. 4  Preşcolarul (3-6 ani) - în plan psihic este o perioadă de stabilizare şi armonie; - la această vârstă copiii merg la grădiniţă, moment în care poate apare o regresie temporară (plâns, „agăţatul” de părinţi, refuz de a mânca, udatul patului noaptea, tulburări de somn). - la unii apare anxietatea de separare sau fobia de şcoală; - tot acum pot fi evidente neîndemânarea, dificultăţile de înţelegere, memoria deficitară, defecte de vorbire, tulburarea de opoziţie sau tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie. - abilităţile insuficient achiziţionate faţă de egalii de vârstă pot pune copilul pe poziţie de inferioritate premize pentru modificări comportamentale de tip agresivitate, agitaţie psihomotorie, sau retragere şi izolare socială. 5  Şcolarul (6-12 ani - Copilul are abilităţi cognitive care permit controlul impulsurilor, dar în condiţii stresante poate regresa, emoţiile fiind intense şi rapid modificate; - Nu mai acceptă tutela familiei, dezvoltarea socială este orientată spre grup - Creşte importanţa grupului, dar nu întotdeauna influenţa sa este pozitivă. 6  Adolescentul (12-18/ 21 ani) Din perspectivă psihosocială, este perioada în care se dezvoltă: - identitatea sexuală, - relaţiile intime, - scopurile vocaţionale, - standardele morale, - comportamentele sanogenetice / cu risc - are loc separarea de părinţi 7 Conflicte caracteristice acestei perioade: - dependenţă versus independenţă faţă de familie; - comportamente permise versus control ; - loialitate faţă de familie versus grupul de prieteni; - împărtăşirea gândurilor, sentimentelor cu prietenii versus nevoia de intimitate; - idealizarea versus devalorizarea adulţilor; - formarea identităţii, caracterului, adoptarea rolului social versus dezangajare, neimplicare; - consolidarea rolului sexual şi alegerea unui partener versus ambiguitate, promiscuitate. 8  Adultul tânăr (18/21-44 ani) La unele persoane: -pot exista întârzieri în iniţierea sarcinilor de adult -formele mai grave de regresie - „sindromul Peter Pan” Alţi tineri se caracterizează printr-o autonomie şi independenţă precoce, ce pot fi consecinţa unor diferite aspecte precum deprivarea de afecţiunea unor părinţi preocupaţi excesiv de profesie (tipul “workaholic”), atribuirea rolului de părinte şi delegarea responsabilităţilor privind fraţii mai mici. În această perioadă se consolidează rolul profesional sau ocupaţional şi se formează cuplul. 9  Adultul vârstei de mijloc (45-64 ani) Apar noi realităţi: - semnele îmbătrânirii fizice, - instalarea menopauzei la unele femei, - diminuarea dorinţei sexuale la unii bărbaţi, - constrângerile determinate de responsabilitatea simultană pentru copii şi pentru părinţii vârstnici, - o stare de stagnare profesională. Poate debuta o boală majoră (infarct miocardic) ideea că moartea este inevitabilă, idee ce poate uneori deveni realitate dacă are loc decesul partenerului de viaţă. Apar deziluzii privind fanteziile tinereţii şi posibilităţile nelimitate. „Criza vârstei mijlocii” = blocarea sau unele răspunsuri dizadaptative la tranziţia către următoarea etapă de vârstă. 10  Vârstnicul (> 65 ani) Evaluarea funcționării generale a persoanelor în vârstă se poate face din mai multe perspective: -biologică - declinul fizic al vârstei specifice și coexistența unei boli somatice (peste 75% dintre persoanele peste 65 de ani suferă cel puțin o afecțiune cronică -psihologică- prezența afectării cognitive (memorie redusă) și afectivă (depresie, anxietate), afectarea imaginii de sine, sentimentul de inutilitate socială și subestimare a sinelui; -socială- sprijin social scăzut sau deloc, singurătate, izolare, abandon; -evaluarea gradului de autonomie și competențelor păstrate versus dependența de ceilalți. 11  Stadiile dezvoltării psihosociale (Erik Erikson, 1968) Vârsta 0 – 1,5 ani Copiii învaţă să aibă încredere în cei de Încredere vs neîncredere care vor avea nevoie, în primul rând în mama lor sau învaţă să nu aibă încredere în lume. 1,5 – 3 ani Copiii învaţă să ia decizii şi să se controleze Autonomie vs ruşine şi sau devin nesiguri pe ei îndoială 3 – 6 ani Copiii învaţă să ia initiaţivă în activităţi şi să Iniţiativă vs vinovăţie se bucure de realizările lor sau dacă nu le este permis acest lucru se simt vinovaţi de orice încercare de a fi independenţi. 6 – 12 ani Copiii îşi dezvoltă curiozitatea si dorinţa de Hărnicie vs inferioritate a învăţa sau ei se simt inferiori şi astfel îşi pierd interesul. 12  Vârsta 12 – 18 ani Adolescenţii se consideră unici şi au o Identitate vs confuzie de anumită identitate; sau ei devin confuzi în rol ce priveşte viitorul lor, ce vor ei de la viaţă. 18 – 40 ani Tinerii devin capabili să-şi aleagă Intimitate vs izolare persoanele apropiate sau se izolează şi simt că nu au pe nimeni pe lume. 40 – 65 ani Adulţii îşi îngrijesc copiii şi lucrează sau Generativitate vs stagnare devin egoişti şi inactivi. >65 ani Bătrânii intră în perioada în care îşi Integritate vs disperare "revizuiesc viaţa" şi se pregătesc sa înfrunte moartea sau devin disperaţi pentru că nu au făcut ce trebuie în viaţă. 13  Particularităţi în funcţie de gen a) Diferenţele biologice între sexe: estrogenul întârzie debutul bolii coronariene prin reducerea tendinţei de coagulare şi a nivelului sanguin de colesterol; testosteronul creşte agregarea plachetară. diferenţe în ceea ce priveşte răspunsul la stress: - bărbaţii reacţionează la stress prin secreţie crescută de hormoni şi colesterol şi tensiune arterială mai mare comparativ cu femeile - diferenţele hormonale (nivelurile ridicate de testosteron) explică şi comportamentul cu risc la bărbaţi. 14 b) Procesele culturale şi sociale: Bărbaţii: - lucrează în condiţii de muncă mai grele, - sunt mai expuşi incidentelor şi accidentelor; -răspund la solicitările profesionale cu nivele mai mari de stress. La femei, - dubla solicitare acasă şi la serviciu -mai dezavantajate sunt femeile cu nivel socio-economic şi suport social mai scăzut. Pentru femei, venitul mare, suportul social, norma întreagă de lucru, familia sunt factori predictori pentru sănatate mai buni decât pentru bărbaţi. Stilul de viaţă cu activitate fizică scăzută la femei este mai puţin semnificativ comparativ cu consumul de alcool şi fumatul la bărbaţi. 15 c) Identitatea de gen: Bărbaţii işi arată masculinitatea prin: - angajarea în comportamente nesănătoase: fumat, consum de alcool, mod nechibzuit de a conduce şi fără centura de siguranţă, alimentaţie necorespunzătoare, abuz de substanţe, activitate sexuală riscantă, violenţă (exceptie: efectuarea de exerciţii fizice), -nesolicitarea ajutorului medical Femeile - sunt mai conştiente de valoarea sănătăţii -se îngrijesc mai bine, solicită mai multe consultaţii, sunt mai frecvent spitalizate. -se confruntă cu aspectele fiziologice ale sarcinii - îşi asumă rolul de îngrijire a copiiilor şi părinţilor. - sunt preocupate de imaginea corporală diete neechilibrate incidenţa bulimiei şi anorexiei întâlnite mai frecvent la adolescente. 16  Statusul socio-economic O stare de sănătate precară și mortalitate mai mare: - la populația săracă, - la populaţiile nomade, - în familiile extrem de numeroase. Expunerea la condiții de viață nefavorabile precoce reducere a capacității individului de a lucra și a-şi păstra un status socioeconomic care să îi ofere un minim de confort crește probabilitatea de îmbolnăvire pe termen lung. 17 Restricționarea nivelului de educație și de formare profesională a individului - educaţia privind comportamente sanogenice; - educaţia privind profilaxia primară a bolilor; - înţelegerea / suspicionarea riscului obiectiv de îmbolnăvire; - adresabilitatea la medic; atitudinea faţă de evaluarea medicală şi tratament. creşte vulnerabilitatea în faţa bolii. 18 Statusul socioeconomic ridicat poate avea consecinţe negative: - scăderea comportamentelor sanogenice - stressul legat de performanţa academică, - stressul legat de performanţa financiară, ↑ riscul de boală - sedentarismul, - alimentaţia incorectă Măsuri de profilaxie -stimularea activităţii fizice; -o alimentaţie sănătoasă, echilibrată şi un aport corespunzător de lichide; -menţinerea unei greutăţi corporale adecvate (prevenirea obezităţii); -creşterea conştientizării importanţei controlului medical periodic şi intervenţiei medicale precoce. 19 PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 8 Corelaţii psihologice ale durerii  Definiţii ale durerii Lat: „dolor” IASP: “o experienţă senzitivă şi emoţională neplăcută, asociată cu o leziune tisulară evidentă sau nu, sau descrisă ca fiind o astfel de leziune”. Descriere Modelul biomedical este insuficient pentru a explica producerea durerii. Experimentarea durerii implică asocierea de factori organici și psihologici. Determină o reacție emoțională. Este modulată de factori psiho-individuali și socio-culturali.  Descriere Caracter senzorial, dar și cognitiv. Caracter adaptativ – prin rolul de avertizare (durerea acută și durerea cronică). Caracter parazitar – prin afectare la nivelul personalității individului (durerea cronică). Caracter unic (experiență strict individuală). Caracter aversiv. Metafora perceptuală a suferinței. 3  Tipuri de durere Durere acută: Durere cronică – Leziune externă/internă – Persistă mai mult de 6 luni. recentă. – Nu se identifică o cauză – Intensitate variabilă în recentă. funcție de stimul. – Intensitatea nu depinde de – Capacitatea de a o localiza stimulul cauzator. depinde de tipul de organ – Nu mai are funcție implicat (ex.: piele vs. protectivă/de avertizare. viscere). – Este o entitate patologică – Funcție protectivă, rol de în sine și necesită abordare avertizare. terapeutică specială. 4  Tipuri de durere Din perspectiva bio-psiho-socială: – Somatică Somatică (superficială sau profundă)/viscerală Neuropată (SNC / nervi periferici, rădăcini nervoase). – Psihologică (eșec sentimental, pierderea unui membru al familiei ș.a.). – Socială (excludere socială). – Spirituală (îndepărtarea de Divinitate). 5 FIZIOLOGIA DURERII 6 Calea ascendentă Cortex Talamus Tracturi ascendente Cornul posterior al MS Ganglion nerv spinal Nociceptor 7  Modularea durerii La nivel spinal: Teoria porții de control La nivel SNC: sisteme endogene opioide (și non-opioide) Aplicație practică: TENS (Transcutaneous electrical neural stimulation) – tratamentul durerii neuropate. Axoni cu diametru mare prag scăzut activați preferențial ↓algezia (durerea) → endorfine 8  Modularea la nivel SNC Neuromediatori implicați: Opioizi endogeni: – Beta-endorfine – Enkefaline – Dinorfine Serotonina Noradrenalina Alții: dopamina, GABA, substanțe cu efect excitator Alte structuri subcorticale: locus coeruleus, hipotalamus 9  Ilustrare practică The fascinating science behind phantom limbs https://youtu.be/KdihphPp1Q0 10 PSIHOLOGIA DURERII 11  Factori psihologici implicaţi în percepţia durerii Cognitivi Atenţie Orientare globală către percepția durerii Autoeficacitate Interpretarea subiectivă a durerii Anticiparea durerii Afectivi Anxietatea Depresia Comportamentali Condiționarea – învăţarea unui tip de reacţie la durere „evadarea în durere” Preexistenţi, precum tipul de personalitate sau mediul socio-cultural de provenienţă a persoanei  Factori cognitivi Atenţia Deturnarea atenţiei în altă parte decât asupra durerii poate fi asociată cu o percepţie mai discretă a durerii şi, în special în situaţiile de dureri cronice, chiar cu un coping global mai eficient. Rolul atenţiei în percepţia durerii este ilustrat şi de eficacitatea remarcabilă a hipnozei şi a relaxării, în cadrul acestor tehnici nerealizându-se altceva decât diminuarea atenţiei de la stimulul dureros şi crearea unui focar de atenţie alternativ, cu valenţă pozitivă.  Factori cognitivi Orientare globală către percepția durerii – Se întâlneşte tipic la pacienţii anxioşi, dar şi la unii pacienţi depresivi – scăderea pragului sensibilităţii la durere, cu apariţia secundară de diverse senzaţii dezagreabile, mobile şi atipice, numite generic “cenestopatii” – senzații generale de disconfort, neliniște, anxietate care nu răspund favorabil la farmacoterapie. – Exagerarea durerii determină creşterea intensităţii subiective a acesteia, explicaţia fiind aceea că are loc o focalizare mai mare a atenţiei asupra stimulului dureros. – Există și pacienți cu prag crescut la durere- personalitatea de tip borderline (autovătămări repetate)  Factori cognitivi Interpretarea subiectivă a durerii Interpretarea percepţiei dureroase este specifică pentru fiecare individ în parte, depinzând de tipul de durere de care suferă fiecare. Pentru unii durerea este fulminantă, paralizantă, pentru alţii durerea nu înseamnă decât o senzaţie dezagreabilă care va trece ( exemplu: studiu pe civili şi soldaţi).  Factori cognitivi Autoeficacitatea Percepţia durerii variază de regulă invers proporţional, fiind mai accentuată la persoanele cu autoeficacitate scăzută. Anticiparea durerii Gândul că într-o anumită zonă ar fi posibilă apariția unei dureri poate determina o activare a stimulilor tactili din acea regiune, durerea fiind astfel exacerbată doar de anticiparea sa.  Factori afectivi Anxietatea La bolnavii cu durere acută, grija faţă de leziune sau de prognostic, poate duce la intensificarea durerii. Frica Frica are un conţinut mai concret decât anxietatea şi este legată, de multe ori de antecedentele pacientului. Amintirea situaţiei respective poate fi uneori atât de neplăcută, încât atrage din partea pacientului unele măsuri de supraprotecţie, care în anumite contexte se pot dovedi contraproductive. – De exemplu, refuzul unor bolnavi de a face eforturi sau mişcare, pentru a nu-şi agrava starea, sau pentru a nu atrage complicaţii iremediabile. https://www.youtube.com/watch?v=C_3phB93rvI&feature=emb_logo  Factori comportamentali Condiţionarea durerii – Învăţarea prin condiţionarea clasică are rol în percepţia durerii. Unii oameni asociază anumite medii cu o experinţă dureroasă; Jamner şi Turskz (1987) au examinat reacţia unor bolnavi de migrenă la auzul unor cuvinte asociate cu durerea. Acest fapt a crescut atât anxietatea cât şi percepţia durerii la aceşti pacienţi. – Condiţionarea operantă poate avea rol în expresia durerii. Astfel durerea poate modifica comportamentul unui individ, ducând la aşa-numitul “comportament al durerii” (“pain behavior”), caracterizat prin: – Comportament evitant - lipsa de mişcare, efort fizic, absenţa activităţilor sociale şi profesionale – Comunicare redusă – izolare, depresie, suport social scăzut. Frecvenţa sau intensitatea „comportamentului durerii“ pot fi crescute ulterior de beneficiile, directe sau indirecte, care derivă din acesta, putându-se ajunge, la limită, în situaţia în care comportamentul evitant persistă, chiar în absenţa durerii.  Factori comportamentali Evadarea în durere, ca mijloc de obţinere a unui beneficiu Anumiţi pacienţi exagerează nu numai expresia durerii, ci şi posibilele pericole ale oricărui comportament care iese într- un fel sau altul din “rolul de bolnav” (evaziune). – Exemplu: pacienţii nu fac nimic altceva decât să-şi petreacă timpul în pat, lamentându-se şi având o incapacitate funcţională disproproţionat de mare, în raport cu gravitatea bolii respective.  Factori preexistenți Genul Vârsta Trăsături individuale – Tipul de personalitate anxios – Optimism – Autoeficacitate – Locus de control – Stil de coping Mediul socio-cultural 20 TRATAMENTUL DURERII 21  Managementul durerii Farmacoterapie Fizioterapie Intervenții psihologice Intervenții sociale  Beneficiile psihoterapiei în tratamentul durerii Managementul clasic al durerii – antialgice. În ultimii ani se tinde spre înlăturarea monopolului mijloacelor farmacologice în combaterea durerii. Avantaje: operează cu resursele interioare preexistente ale bolnavului; nu au toxicitate sau efecte secundare notabile; sunt aplicabile dincolo de momentul acut, în alte situaţii generatoare de durere fizică.  Forme concrete de intervenţie psihoterapeutică în sindroamele dureroase Metode centrate pe lucrul cu corpul: relaxare, biofeedback, hipnoză CONTROLUL DURERII Metode cognitive: distragerea atenţiei, Metode comportamentale: exerciţii fizice imagerie dirijată, întrebări socratice reinforcement  Psihoterapia cognitiv-comportamentală Tehnică de succes la suferinzii de toate vârstele, modifică semnificativ comportamentul şi reacţiile pacienţilor la durere. –Scăderea intensităţii durerii –Creşterea motivaţiei –Recuperare socială precoce Cognitiv: - semnificatia durerii ↓ - reducerea distressului; - motivatie ↑ pentru recuperarea profesionala si sociala - comutarea atentiei catre alte interese Comportamental: - activitati “acaparante” - miscare (≠ IM, fracturi, etc.), mobilitate, ≠ pozitii antalgice - muzica, hobby-uri Ilustrare practică: Managing chronic pain with 10 Minute CBT: https://youtu.be/tiuZBndewbE  Terapiile prin relaxare şi imagerie dirijată Imageria ghidată: construirea unei scene mentale care nu este legată de durere sau care este compatibilă cu durerea. Relaxarea: Ajută la controlul tonusului muscular care contribuie la apariția și menținerea unor tipuri de durere. Beneficiile relaxării: Scăderea sau menţinerea în limite rezonabile a anxietăţii Scăderea semnificativă a consumului de analgetice Creşterea pragului de sensibilitate la durere ( plus muzicoterapie).  Terapia prin hipnoză Terapeutul ,,sădește” în mintea pacientului diverse sugestii pozitive legate de percepția durerii într-o stare specială de conștiență numită ,,transă”. Tipul de hipnoză poate fi corelat cu tipul de durere căreia i se adresează. – Durerile acute – sugestii centrate pe minimizarea importanţei durerii şi pe scăderea anxietăţii produse de durere. – Durerile cronice – sugestii centrate pe întărirea resurselor Eu-lui în confruntarea cu durerea. Rezultatele depind de: Gradul de hipnotizabilitate a pacientului Calitatea imaginilor/senzaţiilor sugerate prin hipnoză (gradul de adecvare)  Biofeedback Tehnică prin care pacientul primește informații despre un aspect al stării corporale care este măsurat (de exemplu frecvența cardiacă) și apoi încearcă să schimbe această stare. – Este folosit cel mai frecvent pentru a controla probleme legate de circulație sangvina, cefaleea, hipertensiunea arterială și tulburările de somn. https://www.youtube.com/watch?v=4Sin4QR4cwo 28 PSIHOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI COMUNICARE MEDICALĂ LP 9 Relaţia medic-pacient (generalităţi) Relaţia medic-pacient complexă considerată ca: -relaţie socială (între doi membri ai unor grupe sociale distincte) -relaţie psihologică (ce pune faţă în faţă psihologii diferite) -relaţie culturală (care face să se confrunte în mod specific tipuri diferite de opinii, de valori, de atitudini şi comportamente) 2 Elemente de status şi rol social ale medicului (Parsons) competenţa profesională specificitatea funcţională confidenţialitatea universalismul neutralitatea afectivă altruismul 3 Elemente privind rolul social al bolnavului drepturi : 1. dreptul la ajutor 2. degrevare de responsabilitati obligatii: 1. obligatia de a se adresa medicului la primele simptome si de a coopera 2. obligatia de a considera indezirabilă (de nedorit) situatia sa de bolnav (bolnavul trebuie să vrea „să se facă bine”) Rolul de bolnav este unul de deviant legitimat : starea sa de boală este o stare de incapacitate, de devianţă de la starea de sănătate, dar legitimată ca atare de medic 4 Comunicare Comunicare verbală - dialogul prin care medicul obţine informaţii privind boala (simptome, debut, istoric), stilul/regimul de viaţă al pacientului, având drept scop precizarea diagnosticului şi a tratamentului - comunicarea este un proces bidirecțional - atât trimiterea cât și primirea mesajului sunt la fel de importante. 5  Comunicare non-verbală (CNV) - comunicarea care se petrece în afara limbajului verbalizat (contactul vizual, mimica, gestica, postura, atitudinea, vestimentatie) Principiile CNV: -continuă -determinată cultural ; -în mare măsură inconştientă -importantă în comunicarea sentimentelor şi atitudinilor Funcţii ale CNV: -CNV are menirea de a accentua CV (prin mimică, gestică) -CNV poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală -CNV poate , în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale CV Paralimbajul - modul prin care mesajul este transmis (tonul, volumul, ritmul, intonatia vocii, folosirea pauzelor) Metacomunicarea - apariţia unor implicaţii ale mesajului care nu pot fi direct atribuite înţelesului cuvintelor sau modului în care ele au fost spuse ; -se referă la un nivel sugerat, dacât la unul clar , direct (este vorba de înţelesul care apare în spatele cuvintelor) 7  Informaţia transmisă 7% -prin comunicare verbală 38% -prin modul de pronunţare a cuvintelor 55% -prin comportamentul non-verbal E (eye contact) - contactul vizual Evaluarea comportamentului M (muscles of facial expression) – nonverbal musculatura mimicii P( posture) – postura acronimul E.M.P.A.T.H.Y. A (affect)- afectele (Riess & Kraft-Todd, 2014) T (tone of voice) – tonul vocii H (hearing the whole patient) – ascultarea deplină a pacientului Y (your response) - răspunsul tău 8  Comunicarea medic – pacient Calităţi relaţionale necesare medicului ascultarea activă – presupune concentrare, capacitate de înţelegere; este o disponibilitate ce ar trebui cultivată ca aptitudine profesională; disponibilitatea de comunicare cu pacientul, adaptată la nivelul de înţelegere şi educaţie ale acestuia; empatia – ca disponibilitate de dedublare a medicului, de a înţelege şi împărtăşi suferinţa pacientului; atitudinea calmă, caldă, care să inspire pacientului încredere şi să îl ajute să îşi învingă stările de anxietate (în funcţie de tipul de personalitate, medicii pot avea atitudini şi comportamente diferite faţă de bolnav). 9  respectarea drepturilor pacientului (la autonomie, la intimitatea consultaţiei, la confidenţialitate); capacitatea de influenţare, de persuasiune şi de negociere , astfel încât pacientul să urmeze prescripţiile terapeutice; cunoaşterea în detaliu de către medic a problemelor pacienţilor, nu numai a celor de natură medicală, ci şi a celor de natură psihologică şi socială, evitarea atitudinii critice a medicului, extrem de contraproductivă sub aspectul transferului; moderarea cantităţii de informaţie furnizate pacientului (a oferi pacientului exact informaţiile de care are nevoie, la un moment dat) şi utilizarea unor mesaje-cheie care să fie reţinute de pacient.