Rezumat Cartea Microeconomie PDF

 CONCEPTE CAPITOLUL II 1. PRINCIPIUL SCHIMBULUI Nevoile indivizilor într-o societate sunt multiple şi diverse, fapt pentru care, acestea nu pot fi satisfăcute doar pe baza propriei munci. Este nevoie de schimb, pentru a putea...

 CONCEPTE CAPITOLUL II 1. PRINCIPIUL SCHIMBULUI Nevoile indivizilor într-o societate sunt multiple şi diverse, fapt pentru care, acestea nu pot fi satisfăcute doar pe baza propriei munci. Este nevoie de schimb, pentru a putea obţine acele bunuri şi servicii necesare, pe care noi, membrii societăţii, nu le putem produce pe cont propriu. Un bun economic oferă, celui ce alege, mai mult în loc de mai puţin. În caz contrar, vorbim despre bunuri economice „rele”, care oferă mai puţin, în loc de mai mult. Există bunuri libere ce pot fi procurate fără sacrificii şi bunuri rare, care implică renunţarea la un alt bun. Să presupunem că există doi fermieri, A şi B. Fermierul A a obţinut în acest an o producţie semnificativă de cereale, net superioară nevoilor sale, pe când vecinul său, agricultorul B a obţinut o recoltă bogată de vin, de asemenea, prea mare pentru a-şi satisface propriile necesităţi. Cu toate acestea, fermierul A, deşi dispune de un excedent de cereale, nu are deloc vin, pe când fermierul B, deşi are prea mult vin, nu posedă cereale. În momentul în care agricultorul A oferă o parte din surplusul său de cereale pentru a face schimb contra unei anumite cantităţi de vin, iar vecinul său este dispus să ofere o parte din excedentul de vin contra unei anumite cantităţi de cereale, fiecare dintre cei doi îşi satisfac nevoile pe calea schimbului. În absenţa relaţiei de schimb, unul ar fi rămas cu prea multe cereale, dar fără vin, iar celălalt, cu prea multă băutură, dar fără cereale. Relaţia de schimb este productivă, întrucât, pe această cale, oamenii iau contact cu o cantitate mai mare din bunurile şi serviciile de care au nevoie. Schimbul implică un transfer al drepturilor de proprietate. Fermierul A devine posesorul vinului cumpărat şi îl poate bea oricând, iar vecinul său devine proprietatul cerealelor şi le poate consuma oricând. Valoarea bunurilor supuse schimbului nu este egală, deşi valoarea bunurilor pe piaţă este echitabilă! Dacă ar fi fost egală, ar fi dispărut motivaţia schimbului. Fermierul A renunţă la o parte din cantitatea sa cereale tocmai pentru că achiziţionarea vinului îi sporeşte bunăstarea şi invers. Valoarea este atribuită de cel care alege. Pentru agricultorul A valoarea vinului este mai mare decât cea a cerealelor, iar pentru fermierul B cerealele au o valoare mai mare. 1  2. COSTUL DE OPORTUNITATE Valoarea pe care indivizii o atribuie bunurilor şi serviciilor care fac obiectul relaţiei de schimb diferă de la o persoană la alta. Cu alte cuvinte, prin intermediul schimbului, oamenii urmăresc oportunitatea de a câştiga mai mult din ceea ce este valoros pentru fiecare. Aceasta este motivaţia schimbului. În cazul celor doi fermieri, ambii se aşteaptă să câştige renunţând la un bun mai puţin valoros, pentru un altul cu o valoare mai mare. Aşa se face că, fermierul A va renunţa la o anumită cantitate de cereale pentru a obţine un bun care îi sporeşte bunăstarea, vinul. Pentru el, vinul are o valoare mai mare şi vice-versa. Fermierul B va sacrifica o anumită cantitate de vin pentru a obţine un bun de o valoare superioară pentru sine, cerealele. Fiecare alegere implică un sacrificiu, o oportunitate ratată. Costul de oportunitate al unui bun X reprezintă valoarea atribuită unui alt bun Y, la care se va renunţa pentru a fi procurat bunul X. Fermierul A preţuia cerealele, dar a sacrificat o parte din cantitatea deţinută pentru a achiziţiona ceva ce preţuia mai mult, vinul. În cazul fermierului B, situaţia este inversă: acesta preţuia vinul, dar a renunţat la o parte din cantitatea proprie, pentru a cumpăra un bun mult mai valoros pentru sine, cerealele. Pe această cale, schimbul voluntar a generat un plus de bunăstare pentru ambii participanţi. Atât fermierul A, cât şi fermierul B au obţinut, în urma cooperării prin schimb, mai mult din ceea ce îşi doreau. 2  3. EFICIENȚA ECONOMICĂ O decizie devine eficientă din punct de vedere economic dacă beneficiile suplimentare vor depăşi costurile suplimentare. În situaţia alegerii între un automobil cu un consum redus, dar scump şi un altul, disponibil la un sfert de preţ, dar cu un consum mult mai mare există posibilitatea ca pentru unii consumatori, costurile achiziţionării automobilului scump să depăşească cu mult beneficiile rezultate din consumul redus, prin urmare opţiunea ar fi catalogată drept ineficientă. Pe de altă parte, alţi consumatori pot fi de părere că beneficiile aduse de preţul redus al celuilalt vehicul vor fi depăşite de costurile aferente consumului mare de carburant, fapt pentru care această a doua opţiune poate fi considerată mai puţin eficientă. Încadrarea unei opţiuni în aria eficienţei sau ineficienţei este strict dependentă de valorile pe care le atribuim. Astfel, pentru un manager de companie poate fi eficient să meargă la birou cu limuzina, de vreme pentru angajatul său, bicicleta poate reprezenta soluţia viabilă. Dincolo de valorile atribuite, drepturile de proprietate clar definite oferă indicaţii precise cu privire la modul de evaluare a costurilor şi beneficiilor în vederea adoptării deciziilor. Dacă angajatul unei firme de taxi prestează aceste servicii cu propriul automobil şi decide să efectueze o cursă lungă pe teren accidentat, acesta îşi foloseşte resursele în mod eficint atâta vreme cât este proprietarul maşinii pe care o va deteriora. Dacă vehiculul al aparţine firmei de taxi, acceptarea unei astfel de curse ar fi o acţiune ineficientă în condiţiile în care reparaţiile sunt suportate de companie, iar suma aferentă comenzii nu ar acoperi nici pe departe costurile reparaţiilor. În momentul în care drepturile de proprietate sunt clare, stabile şi supuse schimbului, resursele rare vor putea fi răsumpărate la preţuri pe măsura rarităţii lor. 3  4. FRONTIERA POSIBILITĂȚILOR DE PRODUCȚIE Conform ilustrării FFP, producătorul X poate produce fie 10 litri de suc de roșii, fie 5 litri de suc de mere, fie orice altă combinație liniară între cele două produse (spre exemplu: 4 litri de suc de roșii și 3 litri de suc de mere). Frontiera posibilităților de producție(FPP) indică numărul maxim de combinații dintre două produse pe care un producător (X) le poate produce prin utilizarea unui set dat de resurse și abilități. Curba FPP este descrescătoare deoarece creşterea cantităţii produse dintr-un bun, din resursa limitată -suc de mere/ roșii- are ca efect scăderea cantităţii produse din bunul alternativ şi invers. Pe baza frontierei posibilităţilor de producţie se poate vizualiza costul de oportunitate al unei decizii economice. Dacă producătorul alege să producă doar suc de roșii atunci va sacrifica oportunitatea de a produce 5 litri de suc de mere. Așadar, acesta este costul de producere a sucului de roșii(5/10). Astfel, pentru fiecare litru de suc de roșii, producătorul va sacrifica ½ litri de suc de mere (5/10). Invers, pentru fiecare litru de suc de mere el va renunța la oportunitatea de a produce 2 litri de suc de roșii (10/2). 4  5. LEGEA AVANTAJULUI COMPARATIV Avantajul comparativ este un concept descris pentru prima dată de către economistul clasic David Ricardo, în 1817, în cartea sa: Despre Principiile Economiei Politice și ale Impunerii, printr-un exemplu privind Anglia și Portugalia: „Pentru producţia vinului, în Portugalia s–ar putea cere doar munca a 80 de oameni timp de un an; iar pentru a produce stofa în aceeaşi ţară s–ar putea cere munca a 90 de oameni pe aceeaşi perioadă de timp. Ar fi, prin urmare, avantajos pentru ea să exporte vin în schimbul stofei. Acest schimb s–ar putea face chiar dacă marfa importată de Portugalia ar putea fi produsă de ea cu mai puţină muncă decât în Anglia. Deşi ar putea să facă stofa cu munca a 90 de oameni, ea ar importa–o dintr–o ţară în care se cere munca a 100 de oameni pentru a o produce, deoarece ar fi mai avantajos pentru ea să–şi întrebuinţeze capitalul pentru producţia de vin, pentru care ar obţine din Anglia mai multă stofă decât ar putea ea produce prin trecerea unei părţi din capitalul ei de la cultivarea viţei de vie la fabricarea stofei”. Conform textului, în Portugalia este posibilă producerea, atât a vinului cât și a stofei, cu mai puțin efort (forță de muncă) decât ar fi necesar în producerea acelorași cantități în Anglia. Totuși, costurile relative ale producerii acestor bunuri sunt diferite în cele două țări. În Anglia există o mare dificultate în producerea vinului și o dificultate moderată în producerea stofei. În Portugalia ambele bunuri sunt mai ușor de produs. De aceea, în timp ce este mai ieftin să produci stofă în Portugalia decât în Anglia, este în interesul Portugaliei să producă mai mult vin pe care să îl schimbe cu stofa englezească. Și, invers, Anglia beneficiază de pe urma acestui schimb, pentru că poate obține vinul la un preț mai mic, în timp ce costurile producerii stofei rămân neschimbate. Concluzia pe care o desprindem este că fiecare țară poate câștiga specializându-se în producerea de bunuri și servicii pentru care are un avantaj comparativ și recurgând, apoi, la schimb. Așadar, în economie, legea avantajului comparativ se referă la abilitatea unui producător de a produce un anumit bun sau serviciu la un cost marginal de oportunitate mai mic decât al unui alt producător. Chiar dacă o anumită țară este mai eficientă decât alta, în producția totală de bunuri (avantaj absolut în producția de bunuri), ambele țări vor continua să efectueze schimburi atât timp cât au eficiențe relativ diferite. 5  6. COSTURILE DE TRANZACȚIE Considerați că doriți să achiziționați un binoclu de la magazin. Pentru a cumpăra acel binoclu, costurile voastre nu vor fi reprezentate doar de către prețul binoclului! Va trebui să luați în considerare energia și eforturile depuse pentru a găsi un binoclu care să vă placă dintr-o serie variată de modele, de magazine și de prețuri. Mai mult decât atât, va trebui să luați în considerare costul deplasării de acasă până la magazin și înapoi, timpul pierdut la coadă și efortul de a fi plătit pentru acel binoclu. Toate aceste costuri, ce se suprapun prețului binoclului, se numesc costuri de tranzacție. Așadar, atunci când evaluăm, rațional, o posibilă tranzacție, este important să luăm în considerare costurile de tranzacție care s-ar putea dovedi semnificative! Costurile de tranzacție sunt acele costuri aferente încheierii contractelor și acordurilor – schimburilor în general- între părțile interesate. Ele reprezintă costuri reale legate de etapa ex-ante a încheierii unei tranzacții și de verificare a ex-post a executării ei. Limitează câştigurile tuturor, volumul schimburilor reciproc avantajoase fiind invers proporţional cu costurile de tranzacţie. Guvernul stabilește regulile jocului și diminuează costurile de tranzacţie garantând apărarea libertăţii şi drepturilor individuale. Un rol major în reducerea costurilor de tranzacție îl au și INTERMEDIARII, specialiști în producerea de informații (au un avantaj comparativ din furnizarea acelor informații care reduc costurile de tranzacție). INTERMEDIAR 6  CAPITOLUL 3 1. CONCEPTUL DE NEVOIE Există o antinomie între nevoile noastre nelimitate şi resursele limitate pe care le avem a dispoziţie pentru a satisface respectivele nevoi. Din aceste considerente admitem faptul că, deseori, pentru a procura anumite bunuri suntem nevoiţi să sacrificăm un alt bun. Alegerile în sine reprezintă un compromis. Ele implică renunţarea la alte produse în schimbul celor alese. Oamenii au nevoi reale, însă multe dintre ele sunt înşelătoare. Pentru a înţelege mai bine ideea de compromis, o putem trata în paralel cu ideea de nevoie „reală”. Spre exemplu, pentru o persoană bolnavă de diabet, insulina reprezintă o nevoie reală. În lipsa sa, starea de sănătate a bolnavilor s-ar degrada simţitor, iar alternativele la care aceştia ar putea să recurgă pentru a compensa lipsa insulinei sunt destul de limitate, cum ar fi o alimentaţie mai strictă, sau mişcarea fizică. Dat fiind faptul că insulina este insuficientă cantitativ pentru totalitatea bolnavilor de diabet, folosirea acesteia implică anumite compromisuri, renunţarea la anumite produse. De exemplu, un diabetic va face un compromis atunci când va renunţa să consume o prăjitură tocmai pentru a ţine glicemia sub control. Pentru a ne menţine sănătatea medicul recomandă consumul a 8 pahare de apă pe zi. Alegerea unui individ poate să varieze şi să consume mai puţină apă şi mai mult ceai, cafea sau suc. Aceste produse reprezintă substitute pentru apă. Nevoia reală a organismului este aceea ce a primi un minim de 2 l lichide pe zi, indiferent de tipologia lor: apă, suc, ceai, cafea sau chiar fructe. Renunţarea la o anumită cantitate de apă pentru a bea o cafea reprezintă un compromis, dar unul care va genera o satisfacţie mai mare celui în cauză. 2. UTILITATE, UTILITATE MARGINALĂ Aşa cum aminteam anterior, consumul unei cafele în locul unui pahar cu apă poate produce o satisfacţie mai mare pentru unii indivizi. Cu alte cuvinte, plăcerea oferită de consumul cafelei va fi superioară celei determinate de consumul unui pahar de apă. În termeni economici, putem spune că utilitatea cafelei este mai mare decât utilitatea unui pahar de apă. Prin utilitatea unui bun X înţelegem satisfacţia pe care individul o poate obţine prin consumul unei anumite cantităţi din acest bun. Dat fiind faptul că discutăm la modul general, percepem această utilitate ca fiind totală, generală. 1  Cu cât intensitatea nevoii de consum este mai mare, cu atât plăcerea obţinută prin consumul unei anumite cantităţi din bunul respectiv va fi mai mare. Să ne imaginăm că suntem în deşert şi nu am băut apă de 2 zile. Intensitatea nevoii de a consuma apă este foarte mare, prin urmare satisfacţia obţinută după ce bem un pahar cu apă va fi, în egală măsură, foarte mare. Ce se întâmplă însă atunci când cantitatea de apă consumată va creşte? Cum va evolua utilitatea? Vom putea măsura evoluţia utilităţii totale folosind noţiunea de utilitate marginală. Aceasta măsoară evoluţia utilităţii totale determinată de consumul unei unităţi suplimentare din respectivul bun. În cazul nostru utilitatea marginală a apei măsoară evoluţia satisfacţiei totale induse de consumul unui pahar suplimentar de apă. MARGINAL = SUPLIMETAR Satisfacţia obţinută nu este direct proporţională cu cantitatea de apă consumată, ci cu setea de a bea apă. După ce nevoia dispare, continuarea consumului va produce disconfort. Pe măsură ce vom consuma mai multe pahare de apă, nevoia de hidratare se reduce, astfel încât la al 20-lea pahar, nu vom mai simţi nevoia de a ne potoli setea, ci neplăcerea de a mai bea. Acesta este principiul intensităţii descrescânde a nevoilor (principiul lui Gossen), conform căruia intensitatea unei nevoi se reduce pe măsură ce va creşte cantitatea consumată. Pornind de la acest principiu s-a ajuns la principiul utilităţii marginale descrescânde care spune că utilitatea marginală (suplimentară) obţinută prin consumul unei cantităţi crescânde dintr-un anumit bun se va diminua până în momentul în care va deveni nulă la punctul de saturaţie. În cazul nostru, utilitatea primului pahar cu apă este foarte ridicată, utilitatea sau satisfacţia obţinută prin consumului celui de-al doilea pahar este mai mică, pentru al treilea pahar va fi şi mai mică, iar tendinţa de descreştere va continua până în momentul în care individul ajunge la saturaţie şi nu mai simte senzaţia de sete. 2  Evoluţia utilităţii totale şi a utilităţii marginale S = punct de saturaţie Utilitate totală a bunului X ! În acest punct utilitatea totală este maximă, iar utilitatea marginală este egală cu zero. Cantitatea consumată din bunul X Utilitate marginală a bunului X Utilitatea marginală este nulă. Cantitatea consumată din bunul X Paradoxul apei şi diamantelor Apa – este indispensabilă vieţii, deci are o utilitate foarte mare. Cu toate acestea este foarte ieftină. Diamantele – mai puţin necesare traiului, dar sunt foarte scumpe. De ce??? Raţionând în termenii utilităţii totale, apa are o utilitate foarte mare, însă utilitatea sa marginală este foarte redusă tocmai pentru că se găseşte în abundenţă, iar indivizii nu trebuie să facă sacrificii prea mari pentru a o procura. Din aceste considerente apa este ieftină. Diamantele au o utilitate totală redusă, deoarece nu sunt vitale traiului, dar au o utilitate marginală foarte mare, dat fiind faptul că ele sunt extrem de rare. Astfel, achiziţia unui diamant impune sacrificii mari, ceea ce explică preţul ridicat al acestora. 3  3. CONCEPTUL DE CERERE. CURBA CERERII. Noţiunea de cerere reprezintă punctul de legătură dintre cantitatea dintr-un anumit bun pe care un individ doreşte să o obţină şi sacrificiile pe care acesta trebuie să le facă pentru a procura respectiva cantitate. Cererea pentru un bun „normal” (cum sunt alimentele spre exemplu), depinde de preţul său. Cu cât preţul este mai mare, cererea va fi mai redusă şi invers. Cererea pentru un bun este o funcţie descrescătoare faţă de preţul acelui bun. Cu cât preţul apei va fi mai ridicat, cu atât cererea pentru apă, sau cantitatea de apă consumată de localnici va fi mai redusă. Preţ 5 RON A 3 RON 2 RON E 1 RON 0 5 10 15 20 25 Cantitate După cum se poate observa, la un preţ de 5 ron/ sticla de 0,5 l de apă, cantitatea cerută este foarte mică, de doar 5 sticle. Pe măsură ce preţul se va reduce, cantitatea cerută va creşte. Unind totalitatea punctelor de pe grafic vom obţine curba cererii. Aceasta ilustrează cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorii intenţionează să o cumpere la un anumit preţ dat. Atunci câne preţul apei este unul mult prea mare, consumatorii vor dori să înlocuiască apa cu un alt produs de calitate similară, dar mai ieftin. Factori care determină mutaţii asupra cantităţii cerute: a) Preţul bunului în cauză - când acesta este prea mare, cererea se reduce. Când cererea pentru un bun creşte, curba cererii se va deplasa la dreapta faţă de poziţia iniţială. Dacă cererea scade, atunci curba cererii se va deplasa la stânga. 4  b) Modificarea numărului de consumatori – atunci când va creşte numărul adolescenţilor care au permise conducere, va creşte numărul maşinilor din trafic, implicit a cererii pentru carburant, ceea ce va determina creşterea preţului la benzină. Un alt exemplu: atunci când indivizii se orientează către mâncarea gătită sau salate în locul mâncării fast-food pentru că doresc să îşi protejeze sănătatea, cererea pentru hamburgeri se reduce. c) Modificarea veniturilor – atunci când suma de bani de care individul dispune lunar pentru a supravieţui va creşte, cererea faţă de bunurile normale (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte), inclusiv bunuri scumpe, pe care nu şi le putea permite anterior va creşte. d) Modificarea preţului unui bun substituibil – dacă preţul untului se va reduce în mod semnificativ, atunci consumatorul va prefera să schimbe margarina cu untul. Reducerea preţului la un bun substituibil va determina creşterea cererii pentru acel bun, în detrimentul bunului utilizat anterior. e) Modificarea preţului aşteptat al unui produs – dacă dorim să achiziţionăm cea mai nouă tabletă apărută pe piaţă, iar vânzătorul de la magazin ne atenţionează că în 2 săptămâni aceeaşi tabletă se va vinde la ofertă, cu un preţ redus în proporţie de 30%, automat vom aştepta reducerea. La fel vor face şi alţii ca noi, care vor fi informaţi. În tot acest timp până la apariţia ofertei, cererea pentru tablete se va diminua constant. Deci aşteptările de achiziţionare a produsului la un preţ inferior au un impact asupra cererii actuale de tablete, în sensul reducerii sale. 4. LEGILE CERERII Cererea pentru un bun „normal” este funcție descrescătoare de prețul său și o funcție crescătoare de venit. Cu alte cuvinte: 1. PREȚUL. Dacă toate celelalte lucruri rămân constante (clauza „caeteris paribus”1), cantitatea cerută pentru un bun „normal” va scădea dacă prețul acelui bun va crește. Deducem că, există o relație negativă între preț și cantitatea cerută, cele două mărimi deplasându-se în direcții opuse:↑↓ 1„caeteris paribus”= sintagmă în latină ce semnifică faptul că toate celelalte lucruri rămân neschimbate/constante 5  ↑ ↑ ↑ 2. VENITUL. Dacă toate celelalte condiții rămân neschimbate, cantitatea cerută pentru un bun „normal” va crește în cazul în care venitul consumatorului va crește. Astfel, putem spune că relația între modificarea venitului și modificarea cererii este o relație direct proporțională 3. Excepția de la regulă o fac produsele „inferioare” (exemple: cartofii, carnea cu os, pâinea neagră, etc.). În cazul creșterii prețurilor acestor produse cantitatea cerută nu se va reduce2, consumatorii preferând să înlocuiască bunurile superioare, de calitate, dar mai scumpe, cu cele inferioare, care sunt relativ mai ieftine. Prin același raționament, deducem că, atunci când venitul va crește, consumatorul își va diminua consumul pentru bunurile „inferioare” în favoarea bunurilor „normale”. 5. ELASTICITATEA CERERII Elasticitate=Reacție; Sensibilitate. 1. Elasticitatea cererii în funcție de preț Elasticitatea cererii în funcție de preț reprezintă gradul de sensibilitate a cererii la variațiile (modificările) prețului. Întrebarea la care se dorește să se răspundă prin determinarea elasticității este : „Cât de sensibili sunt consumatorii la o modificare (creștere sau scădere) a prețului?”. 1.1.Elasticitatea preț - directă Elasticitatea preț-directă reprezintă gradul de sensibilitate a cererii pentru un bun X la variațiile (modificările) prețului acelui bun. 2 Acest paradox a fost sesizat de către economistul englez Robert Giffen în timpul foametei din Irlanda secolului al XIX-lea, atunci când țăranii sărăciți în urma unei recolte proaste și-au orientat resursele spre procurarea cartofilor (relativ mai ieftini decât produsele de calitate), chiar dacă prețul acestora crescuse. 6  Atunci când cantitatea cerută se modifică substanțial ca reacție la o mică modificare a prețului→ Cererea este elastică.  Atunci când cantitatea cerută se modifică nesemnificativ/ foarte puțin ca reacție la o modificare foarte mare a prețului→ Cererea este inelastică.  Formula elasticității preț - directe: 𝛥𝑋 𝑚𝑜𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑛𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎 𝑎 𝑐𝑎𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑐𝑒𝑟𝑢𝑡𝑒 𝛥𝑋 𝑃𝑥 𝐸𝑥/𝑃𝑥 = (-) = (-) 𝑋 𝛥𝑃𝑥 = (-) · 𝑚𝑜𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑛𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎 𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝛥 𝑃𝑥 𝑋 𝑃𝑥 Dacă: 𝐸𝑥/𝑃𝑥 > 1: modificarea procentuală a cantității cerute este mai mare decât cea a prețului →Cerere elastică. 𝐸𝑥/𝑃𝑥 1: bunul X este un bun „superior” (curba C4) 𝐸𝑥/𝑉 < 0: bunul X este un bun „inferior” (curba C1) 0 < 𝐸𝑥/𝑉 ≤ 1: bunul X este un bun „normal” (curbele C2 și C3) Tipuri de curbe ale lui Engel: a) Bunuri „superioare” (curba C4) – pentru care efectul variației venitului este pozitiv, consumul acestora crescând într-o proporție mai mare decât sporul relativ al venitului. b) Bunuri „inferioare”(curba C1)- pentru care efectul venitului este negativ: crește venitul- consumul se diminuează (margarină, pâine neagră). c) Bunuri „normale”(curbele C2 și C3)- pentru care efectul variației venitului este pozitiv, consumul acestora crescând într-o proporție mai mică sau egală cu proporția creșterii venitului (alimente, îmbrăcăminte). 3 Ernst Engel (1821 –1896) statistician și economist german, cunoscut pentru legile și curbele în cauză 8  6. EFECTUL PREȚURILOR ȘI AL VENITULUI ASUPRA CERERII Întotdeauna modificarea prețului unui bun va influența comportamentul consumatorului privind alegerea altor bunuri: - complementare (Ex: periuța și pasta de dinți, benzina și automobilul, etc.) - substituibile (Ex: margarina și untul, berea și vinul, etc.) Deci, variația lui Px (prețul bunului X) nu va lăsa în realitate, toate celelalte condiții neschimbate. Efectele rezultate în urma variației prețului unui bun (Px) sunt: A. Efectul de preț, ce măsoară variația cantității cerute dintr-un anumit bun provocată de schimbarea prețului său relativ, în condițiile menținerii constante a venitului real/utilității. Preț relativ= prețul unui bun exprimat în funcție de prețul altor bunuri Venit nominal= Venitul exprimat în prețuri curente, în unități monetare Venit real= Puterea de cumpărare a venitului nominal Efectul de preț va fi mereu negativ, deoarece variația prețului relativ al unui bun în raport cu alte bunuri substituibile va conduce spre o variație a consumului său, în sens invers. Spre exemplu, o creștere a prețului merelor în raport cu prețul perelor va incita consumatorul spre diminuarea consumului de mere și substituirea cu perele. Astfel, deși perele nu și-au modificat prețul propriu, au devenit mai ieftine, ca urmare a scumpirii merelor. B. Efectul de venit, ce măsoară variația cantității cerute pentru un anumit bun, provocată de modificarea venitului real sau a utilității, ca urmare a variației prețului acelui bun, în condițiile menținerii neschimbate a prețurilor celorlalte bunuri și a venitului nominal. Putere de cumpărare= Cantitatea de bunuri și servicii ce poate fi achiziționată/cumpărată, la un moment dat, cu ajutorul unei anumite sume/unități monetare (în cazul nostru, suma este venitul). Ca urmare a efectului de venit, cantitatea de mere cerută va crește atunci când prețul acestora se va diminua (legea cererii), provocând sporirea venitului real sau a puterii de cumpărare a venitului nominal rămas neschimbat. Cantitatea cerută de mere va scădea atunci când prețul acestora va crește, provocând diminuarea puterii de cumpărare a venitului nominal rămas neschimbat. 9  Capitolul IV. Costul şi alegerile: conceptul de ofertă IV.1. Costul de oportunitate Atât teoria ofertei, cât şi cea a cererii ilustrează individul în postura de a alege între mai multe alternative. Cum alegem? Punând în comparaţie costurile şi beneficiile aşteptate. Orice alegere implică un cost de oportunitate, o alternativă sacrificată. De ce oamenii cu venituri limitate preferă să călătorească cu trenul sau autocarul, pe când cei bogaţi aleg avionul pentru a ajunge într-un alt oraş? Dincolo de raţiunile strict materiale, costul de oportunitate al timpului pentru un om de afaceri este mult mai mare decât pentru un vânzător de legume în piaţă. Dacă omul de afaceri va ajunge prea târziu la negocierea cu partenerul său, pierderile vor fi imense, ceea ce justifică preferinţa de a călători la un cost mai mare, cu avionul. Pentru vânzătorul de legume, costul de oportunitate al timpului este mult mai redus. Fie că ajunge în piaţa din capitală cu 5 minute mai târziu, nu va avea de suferit pierderi majore, fapt pentru care metodele mai ieftine de a călători sunt de preferat. La fel se petrec lucrurile atunci când dorim să angajăm o bonă adolescentă într-o zonă rezidenţială, spre deosebire de o zonă săracă. Dat fiind faptul că adolescenţii care locuiesc în cartierul rezidenţial nu duc lipsa banilor de buzunar primiţi de la părinţi, costul de oportunitate pentru a angaja o bonă din rândul acestor tineri va fi unul mult mai mare. Cei aflaţi în căutarea bonei vor fi nevoiţi să plătească o sumă mai mare de bani care să motiveze tinerele din zonă să aprecieze mai mult munca decât timpul petrecut în oraş cu prietenii. Situaţia este diferită atunci când avem în vedere un cartier sărac. Aici tinerii fie primesc bani foarte puţini de la părinţi, fie deloc, întrucât resursele financiare sunt precare, fapt pentru care salariul de bonă i- ar determina cu uşurinţă să muncească. Cu alte cuvinte, costul de oportunitate al angajării unei bone din aceste cartiere sărace este mai redus. După cum se poate observa, costurile sunt în permanenţă legate de acţiuni. Fie că avem în vedere acţiunea de deplasare într-un oraş în altul cu un scop anume, fie că dorim să găsim o bonă, aceste demersuri implică anumite cheltuieli, sau costuri. Nu obiectele au costuri, ci acţiunile care vizează respectivele obiecte. Dacă ne gândim la un automobil, vom vedea că, în funcţie de acţiunea la care facem referire, costurile diferă. Cumpărarea unei maşini reprezintă o acţiunea, prin urmare aceasta presupune un cost. Fabricarea maşinii reprezintă o acţiune distinctă, ce implică un alt cost. Închirierea sa, e în egală măsură o acţiune ce are atribuit un cost distinct. Totalitatea acestor costuri sunt subiective prin prisma valorilor pe care noi, indivizii, le atribuim oportunităţilor sacrificate. De exemplu, atunci când avem de ales între achiziţia unei maşini şi o renovarea completă a locuinţei, acţiunea de a cumpăra automobilul poate implica un cost semnificativ pentru nişte oameni care au făcut economii o perioadă îndelungată pentru a-şi permite acest lucru, respectiv un cost infim pentru un om ce 1 deţine afaceri profitabile în plan internaţional. Acţiunile pot avea costuri diferite de la o persoană la alta, de unde şi natura subiectivă a costurilor. IV.2. Irelevanţa costurilor irecuperabile Valoarea obiectelor se determină întotdeauna în mod marginal, semnificând suma de bani pe care oamenii ar fi dispuşi să o plătească pentru obţinerea unei cantităţi suplimentare din respectivul bun. De cele mai multe ori, în determinarea costurilor se face confuzia între costuri suportate anterior şi costuri marginale! În momentul în care dorim să determinăm costul aferent unei acţiuni este important de subliniat faptul că trecutul evidenţiază costuri irecuperabile, pe când costurile marginale ţin de viitor. Dacă părinţii oferă un avans restaurantului pentru nunta fiicei lor, iar acea nuntă nu mai are loc, în mod evident suma plătită se transformă în cost irecuperabil. Banii nu vor mai fi primiţi înapoi, întrucât se consideră că aceştia reprezintă o acoperire pentru rezervarea restaurantului la acea dată. În mod similar, atunci când comandăm o pizza într-un local nou, fără să ştim la ce să ne aşteptăm, iar la sosirea comenzii realizăm că nu ne place ceea ce am comandat, deşi am plătit deja comanda, costul comenzii este tot un cost irecuperabil. Aceste costuri irecuperabile sunt irelevante pentru deciziile economice. Singurele costuri care contează sunt cele marginale, legate în permanenţă de viitor. Cum realizăm că un cost plătit în trecut este realmente un cost irecuperabil? Conform modului de gândire economic, costul irecuperabil se diferenţiază prin faptul că nu oferă posibilitatea unor alegeri viitoare. El reprezintă mai cu seamă un regret. Să ne imaginăm că ne place foarte mult un costum pe care îl vedem într-un catalog şi îl cumpărăm, fără a-l proba, contra unui preţ de 100 €. La primirea sa constatăm că ne este prea mic şi nu îl putem îmbrăca. Ne rămân două alternative, să îl păstrăm şi acceptăm un cost irecuperabil de 100 €, sau îl vindem unei alte persoane cu 80 €. Din cei 100 € putem recupera 80 €, prin urmare costul irecuperabil va fi de 20 €. Costurile marginale de oportunitate Costurile de oportunitate vizează şansa sacrificată, sau alternativa la care s-a renunţat pentru obţinerea unui anumit bun. Dacă ne gândim la cazul unui teren, costul acestuia de oportunitate vizează costul utilizărilor alternative pe care respectivul teren le-ar putea avea. Dacă are vad comercial, sau este bine amplasat pentru a permite dezvoltatorilor imobiliari să construiască o zonă rezidenţială, în mod cert, valoarea terenului va creşte foarte mult, astfel încât costul de oportunitate al cumpărării acelui teren va deveni foarte mare. Grafic, situaţia poate fi ilustrată astfel: 2  Oferta de Preţ terenuri Cererea de terenuri C2 C1 Cantitate Existenţa mai multor întrebuinţări alternative asociate terenului va determina o creştere a cererii pentru acel spaţiu, astfel încât şi preţul terenului va creşte. Cu alte cuvinte costul cumpărării terenului va fi mai mare din cauza cererii crescânde. Un cost de oportunitate mai mare înseamnă un cost marginal mai mare. Toate costurile de oportunitate sunt marginale şi toate costurile marginale sunt costuri de oportunitate! Costul de oportunitate atrage atenţia asupra oportunităţii sacrificate, ca urmare a unei acţiuni, pe când costul marginal evidenţiază costul unei unităţi suplimentare sau costul modificării situaţiei existente, în urma acţiunii în cauză. Orice cost relevant pentru deciziile economice va reprezenta un cost marginal de oportunitate. IV.3. Frontiera posibilităţilor de producţie şi costul marginal În condiţiile în care curba cererii ne arată costurile marginale pe care oamenii sunt dispuşi să le plătească pentru a beneficia de anumite bunuri şi servicii, în mod similar curba ofertei evidenţiază costurile marginale care trebuie acoperite pentru a determina producătorii (ofertanţii) să ofere anumite bunuri şi servicii. Producătorul Smith dispune de o anumită suprafaţă de teren şi poate produce fie 14,5 unităţi de boabe de soia, fie 10 unităţi de porumb, sau orice combinaţie din cele două produse care respectă frontiera posibilităţilor de producţie. Combinaţiile reale pe frontiera dlui Smith sunt prezentate în tabelul de mai jos: Producţia de boabe de soia pe recoltă Producţia de porumb pe recoltă 14,5 0 13,5 1 12,4 2 11,2 3 9,9 4 8,5 5 3  7,0 6 5,4 7 3,7 8 1,9 9 0 10 Grafic, frontiera posibilităţilor de producţie reprezintă o curbă de forma: Costul marginal al producerii unei unităţi de porumb = 14,5-13,5=1 unitate boabe de soia Costul marginal al producerii unei a IX a unităţi de porumb = 3,7-1,9= 1,8 unităţi boabe de soia Conform curbei de mai sus, Smith se confruntă cu costuri de oportunitate din ce în ce mai mari pentru producerea fiecărui bun. Deplasarea de-a lungul curbei ilustrează costurile de oportunitate. În condiţiile în care porumbul se va vinde cu 0 dolari unitatea, iar boabele de soia cu 1 dolar unitatea, Smith va fi tentat să producă doar 14,5 unităţi boabe de soia. Dacă ar produce 1 unitate de porumb, poate produce doar 13,5 unităţi boabe de soia, iar costul marginal va fi egal cu 1 dolar. Aşa cum am menţionat pe grafic, costul de oportunitate pentru producerea unei unităţi de porumb este egal cu cantitatea de soia la care se renunţă, adică cantitatea Smith o putea produce (Q0=14,5 unităţi) minus cât poate produce în noua combinaţie (Q1=13,5 unităţi), adică o unitate boabe de soia, a cărei contravaloarea este de 1 dolar. Cu alte cuvinte, costul marginal impus de producerea primei unităţi de porumb este de 1 dolar (Q0 – Q1). Deşi produce o unitate de porumb cu valoare de piaţă 0, va sacrifica 1 dolar, întrucât renunţă la o unitate de boabe de soia. Dacă preţul porumbului ar fi de 1 dolar pe unitate, Smith ar produce maxim o unitate de porumb şi 13,5 unităţi de boabe de soia. Practic, ar sacrifica boabe de soia de 1 dolar şi ar 4 câştiga porumb de 1 dolar. Costul marginal al producerii unei a doua unităţi de porumb presupune sacrificarea a 1,1 unităţi de soia, de la Q1 = 13,5 unităţi la Q2 = 12,4 unităţi. Raportându-ne la acelaşi preţ de 1 dolar unitatea de boabe de soia, costul marginal al producerii unei unităţi suplimentare de porumb este egal cu 1,1 dolari. Smith ar produce o a doua unitate de porumb doar dacă preţul de vânzare al porumbului ar fi de cel puţin 1,1 dolari unitatea. În mod similar, costul marginal aferent producerii unei a treia unități de porumb se va calcula scăzând din producția Q2 de 12,4 unități, producția Q3 de 11,2 unități, ceea ce înseamnă 1,2 unități boabe de soia, respectiv 1,2 dolari pe unitate. Cu alte cuvinte, Smith va produce o a treia unitate de porumb doar dacă va putea să vândă porumbul la un preț de cel puțin 1,2 dolari. Costurile marginale sunt puncte de reper pentru producători; în funcție de aceste costuri ei decid ce anume și în ce cantitate să producă. Totodată, costurile marginale informează producătorii în legătură cu costurile marginale și beneficiile marginale ale planurilor alternative de producție. IV.4 Curba ofertei Întotdeauna, producătorii vor lua deciziile de producție estimând costurile marginale de producție. Prin urmare, curba ofertei va fi curba costului marginal de oportunitate aferent comercializării anumitor cantități dintr-un bun. Altfel spus, curba ofertei reflectă estimările producătorilor privind valoarea oportunităților alternative. Exemplu: pe măsură ce costul de oportunitate al producerii de unități suplimentare de porumb crește, producția poate crește doar dacă prețul de vânzare depășește sau cel mult este egal cu costul marginal. Producția de Costul marginal porumb (unități) de oportunitate 1 1,00 2 1,10 3 1,20 4 1,30 5 1,40 6 1,50 7 1,60 8 1,70 9 1,80 10 2,00 5   Linia ascendentă din grafic reprezintă curba ofertei de porumb. Pe măsură ce prețul pe care populația este dispusă să-l plătească pentru porumb va crește, producătorii care vor avea un cost marginal de oportunitate mai mic decât prețul vor fi motivați să utilizeze resursele pe care le dețin pentru a furniza produsul în cauză.  Barele din grafic reprezintă costurile marginale de oportunitate ale producerii porumbului. Producătorul ar intenționa să producă a doua unitate de porumb doar dacă prețul de vânzare al acestuia ar compensa costul său marginal de oportunitate (prețul ar trebui să fie 1,10 $ unitatea)  Suprafața totală de sub curba ofertei reprezintă costurile totale de producție (suma tuturor costurilor marginale de producție) IV. 5. Factori determinanți ai modificării ofertei Orice element care schimbă costul marginal al producției va tinde să schimbe/deplaseze curba ofertei. Astfel, principalii factori determinanți ai modificării ofertei vor fi: 1. Modificarea1 costurilor de producție. Între cantitatea oferită și nivelul costului de producție există o relație inversă. Dacă va scădea costul de producție va crește oferta, iar dacă va crește costul de producție, oferta se va reduce. 2. Modificarea prețului unui factor de producție. Dacă prețul factorilor de producție va scădea, producătorii vor putea produce mai mult, oferta va crește (curba ofertei se va deplasa în jos și spre dreapta) și invers. 3. Modificările tehnologice. Accesul producătorilor la noi tehnologii va conduce la o creștere a productivității factorilor de producție și, implicit, la diminuarea costului de producție (curba ofertei se va deplasa în jos și spre dreapta). 4. Modificarea prețului relativ al unui produs alternativ. Dacă prețul de piață a cizmelor de cauciuc va crește în raport cu prețul insuletelor, producătorii de încălțăminte vor atrage factorii de producție în fabricarea cizmelor de cauciuc, sporind oferta pentru acest produs, mai scump (pentru că vor preconiza câștiguri mai mari). Curba ofertei pentru insulete se va deplasa în sus și spre stânga, iar curba ofertei pentru cizme de cauciuc se va deplasa în jos și spre dreapta. 5. Modificarea prețului așteptat pentru producție. Dacă producătorii se așteaptă la o scădere a prețului de piață a producției lor, vor căuta să producă mai mult în prezent, pentru a contracara eventualele pierderi. Dacă producătorii mizează pe un preț viitor mai mare, 1 Termenul de „modificare” are sensul de creștere sau reducere. 6  atunci ei vor reduce oferta curentă pentru a vinde, mai mult, în momentul în care prețul este mai mare. 6. Modificarea numărului total de ofertanți. O creștere a numărului de ofertanți de pe piață va conduce, evident la o creștere a ofertei globale. O reducere a numărului de ofertanți va conduce, de asemenea, la reducerea ofertei globale. 7. Evenimentele social-politice. Cazuri extreme, de război sa dezastre naturale, pot avea un impact major pentru producția și oferta de bunuri și servicii; în condiții nefavorabile, oferta se va diminua, curba ofertei deplasându-se în sus și spre stânga. În condiții favorabile, oferta va crește. IV.6. Costurile marginale și medii Întotdeauna costurile marginale sunt cele care influențează deciziile de producție ale producătorilor. Costurile medii își joacă rolul în evaluările post-factum ale activității producătorilor, generând concluzii și idei pentru activitățile viitoare. Modul de calcul al celor două tipuri de cost diferă complet, după cum se poate observa din următorul tabel: Unități de porumb Costul total al producerii Costul Costul produse porumbului marginal mediu 0 0$ 0$ 0$ 1 1,00$ 1,00$ 1,00$ 2 2,10$ 1,10$ 1,05$ 3 3,30$ 1,20$ 1,10$ Costul total al producerii porumbului pentru prima unitate produsă coincide cu costul marginal și cu costul mediu (1). La a doua sau a treia unitate de porumb produsă, valorile se schimbă:  Costul marginal al producerii unei unități suplimentare de porumb va fi: Cmg1=1$-0$=1; Cmg2=2,10$- 1$= 1,10 $; Cmg3= 3,30$- 2,10$=1,20$  Costul mediu al producerii a două unități de porumb va fi: 2,10$ : 2 (unități) = 1,05$  Costul mediu al producerii a trei unități de porumb va fi: 3,30$ : 3 (unități)= 1,10$ 7  IV.7. Elasticitatea ofertei în funcție de preț Elasticitatea ofertei în funcție de preț pentru un anumit bun reprezintă gradul de sensibilitate a ofertei sau reacția ei la variațiile intervenite în nivelul prețului bunului respectiv. Elasticitatea ofertei în funcție de preț poate fi determinată prin relațiile: modificarea procentuala a cantitatii oferite EOf  Px modificarea procentuala a pretului X * X P EOf  X   X Px PX PX X PX * Unde X este cantitatea oferită, iar P este prețul. În funcție de rezultatul formulei aplicate vom avea: EOf > 1 oferta va fi de elasticitate supraunitară→ Ofertă elastică Px EOf < 1 oferta va fi de elasticitate subunitară→ Ofertă inelastică Px EOf = 1 oferta va fi de elasticitate unitară → Oferta se modifică în aceeași măsură și în Px același sens cu prețul Pot fi imaginate și două cazuri extreme: EOf Px = ∞ , când oferta se modifică foarte mult la o variație infinit de mică a prețului EOf = 0, când variația ofertei este nulă, oricât s-ar modifica prețul Px Principalii factori ce determină elasticitatea ofertei sunt: 1. Costul de producție - când acesta crește, elasticitatea ofertei scade (și invers). 2. Timpul - pe termen scurt oferta rămâne inelastică. 3. Gradul de mobilitate al factorilor de producție - un grad de mobilitate redus al factorilor de producție va determina o reducere a elasticității ofertei. 4. Posibilitățile de stocare producătorilor - cu cât posibilitatea de stocare/ depozitare este mai mare cu atât oferta va avea o elasticitate mai mare. 8