Principiile Dreptului PDF

PRINCIPIILE DREPTULUI 1. Noţiunea principiilor dreptului Principiile de drept sunt acele idei conducătoare (directoare), acele prescripţii fundamentale, ale conţinutului tuturor normelor juridice. Orice principiu se prezintă sub forma unei generalizări de fapte experimentale....

PRINCIPIILE DREPTULUI 1. Noţiunea principiilor dreptului Principiile de drept sunt acele idei conducătoare (directoare), acele prescripţii fundamentale, ale conţinutului tuturor normelor juridice. Orice principiu se prezintă sub forma unei generalizări de fapte experimentale. Principiile generale ale dreptului generalizează un mare număr de cazuri concrete, dar nu ele generează dreptul. Principiile de drept nu sunt imuabile, acestea sunt rezultatul unor observaţii continue şi necesare ale dezvoltării societăţii, iar transformările sociale şi economice ale relaţiilor sociale din lumea de azi determină şi o regândire a principiilor fundamentale ce guvernează sistemele juridice. Deşi astăzi nu mai recunoaştem caracterul imuabil al principiilor de drept, reprezentaţii Şcolii dreptului natural credeau în veşnicia acestora, considerând că sunt valabile în orice timp şi în orice loc. Acestea cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul de constituire şi realizare a dreptului. Au un dublu rol: un rol constructiv şi un rol valorizator, ambele manifestându-se chiar din momentul creării dreptului când un rol important îl joacă: tradiţia care propune modele vechi şi inovaţia care tinde să impună modele noi adaptate actualelor necesităţi ale societăţii. Cuvântul "principiu" provine de la latinescul "principium" care înseamnă început, obârşie, element fundamental. Aşadar, orice principiu este un început, o sursă, o cauză. Principiile se prezintă ca o generalizare de fapte experimentale, iar atunci când această generalizare acoperă o totalitate de fenomene avem de-a face cu un principiu fundamental, general al dreptului. Principiile generale ale dreptului îmbrăţişează un număr mare de cazuri concrete şi rezumă fie aprecierile individuale ale relaţiilor juridice, fie elementele lor de drept. Rolul principiilor este mai bine evidenţiat în procesul de elaborare a dreptului, dar acestea pot fi valorizate şi în procesul de aplicare a dreptului. 2. Delimitarea principiilor dreptului de concepte, norme şi axiome, maxime şi aforisme juridice Un principiu fundamental de drept este rezultatul unei experienţe sociale şi al unor cerinţe obiective ale evoluţiei sociale şi tocmai de aceea acesta trebuie delimitat de: a. concepte juridice; b. norme juridice; 1 c. axiome juridice. a. Conceptele juridice sunt elemente de mijlocire, de intermediere a principiilor generale de drept, dau conţinut acestor principii, doctrina apreciind că principiile trebuie să se întemeieze pe concepte1. Concepte ca proprietatea, cetăţenia etc. pot fi preluate de la un sistem juridic la altul cât timp există relaţiile sociale pe care le sintetizează, pe care le dirijează. Conceptele corespund legilor şi ipotezele celor mai generale, reprezentând elaborarea ştiinţifică a dreptului. Realizarea acestor concepte se bazează pe evaluarea acţiunii umane în raportul cu sistemul juridic. Prin intermediul conceptelor, juristul va stabili natura juridică a unui fenomen. Aceste concepte sunt folosite ca instrumente în vederea cunoaşterii realităţii sociale şi nu ca pe un scop în sine. Ştiinţa dreptului, având ca scop studierea realităţii juridice, ca parte a realităţii sociale, foloseşte conceptele juridice pentru cunoaşterea acestei realităţi, iar rolul principiilor fundamentale de drept este tocmai acela de a pune în acord sistemul juridic cu schimbările care se produc în sistemul social. b. Principiile fundamentale ale dreptului se delimitează şi de normele juridice. Normele juridice conţin, de regulă, dispoziţii conforme cu principiile, funcţionarea acestora din urmă realizându-se prin aplicarea în practică a conduitei prescrise de normele juridice, dar aceste norme nu explică raţiunea existenţei principiilor. Spre deosebire de norme, principiile fundamentale au o valoare explicativă, conţin temeiurile existenţei, evoluţiei şi transformării dreptului. Normele juridice se pot raporta la principiile dreptului în două sensuri: - normele statuează cele mai multe dintre principii, aşadar chiar şi principiile fundamentale; - funcţionarea principiilor se realizează prin punerea în aplicare a normelor juridice. c. Principiile generale se deosebesc şi de axiome, maxime sau aforisme juridice. Acestea din urmă reprezintă mici sinteze cu un grad de cuprindere mult mai mic decât principiile fundamentale şi au un rol limitat în interpretarea fenomenului juridic. Ele (aforisme, axiome, maxime) rezultă din experienţă şi tradiţie şi îşi au originea mai ales în dreptul roman. Spre exemplu, bunurile pot fi: generic determinate (de gen) sau individual determinate; Or despre bunurile generic determinate se afirmă că “Genera non pereunt” – bunurile de gen nu pier – ceea ce este o axiomă. 2 3. Importanţa studierii principiilor fundamentale ale dreptului2 Principiile fundamentale ale dreptului canalizează, orientează atât crearea dreptului, cât şi aplicarea lui. Ele au atât o determinare externă, cât şi una internă. Determinarea externă priveşte dependenţa lor de ansamblul şi complexitatea condiţiilor şi de structura din societatea care le determină. Determinarea internă priveşte ansamblul legăturilor interne caracteristice sistemului juridic, legături între părţile sale componente. Utilitatea practică a principiilor presupune că: a. Principiile fundamentale trasează liniile directoare pentru întreg sistemul juridic. Fără ele dreptul nu ar putea fi conceput ca un ansamblu coerent şi unitar, astfel îl ajută şi pe legiuitor, îl orientează în opera legislativă. b. Principiile fundamentale au rol şi în înfăptuirea justiţiei. Cel însărcinat cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai “litera”, ci şi “spiritul” legii. Principiile alcătuiesc chiar “spiritul legii”, explică raţiunea existenţei sociale a normelor, suportul social al dreptului, legătura sa cu valorile sociale. c. Principiile pot ţine loc de normă juridică atunci când într-o cauză civilă sau comercială, mai ales când prin normele juridice nu se oferă o reglementare pentru o anumită situaţie juridică, altfel spus când “norma tace”. 4. Principiile fundamentale ale dreptului Aceste principii fie se regăsesc în dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse prin interpretare, pe cale ştiinţifică, doctrinară. Raliindu-ne la o opinie din doctrina noastră 3, apreciem că aceste principii fundamentale ale dreptului sunt: A. Principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. Statul de drept presupune, în esenţă, existenţa următoarelor elemente: - cucerirea pe bază legală a puterii, adică recunoaşterea şi consacrarea constituţională a modului de desemnare a autorităţilor reprezentative prin alegeri libere; - exercitarea puterii conform în virtutea principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi a principiului legalităţii; - izvorul oricărei puteri politice sau civile trebuie să fie puterea suverană a poporului care să-şi găsească forme juridice potrivite de exprimare; 3 - existenţa unor garanţii constituţionale eficiente pentru respectarea şi aplicarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale; - recunoaşterea şi garantarea primariatului legii, a autorităţii acesteia în raport cu alte acte normative. B. Principiul libertăţii şi egalităţii Libertatea şi egalitatea sunt fundamente ale vieţii sociale şi politice şi trebuie să-şi găsească forme juridice adecvate de exprimare. Nu există egalitate decât între oameni liberi, precum nici libertate decât între oameni a căror egalitate este consfinţită juridic. Libertăţile generale şi libertăţile individuale se află într-o strânsă corelaţie şi-şi găsesc reglementarea constituţională, primele, iar celelalte se pot construi în cadrul legal conferit de legiuitorul ordinar. Orice societate civilă democratică din prezent recunoaşte, ocroteşte şi garantează cel puţin 3 drepturi absolut necesare: securitatea persoanei, libertatea individului sub toate dimensiunile sale, precum şi dreptul de proprietate. C. Principiul responsabilităţii Responsabilitatea însoţeşte libertatea pentru că a fi liber nu înseamnă a acţiona sau nu a se abţine de la orice acţiune tocmai pentru a nu exista riscul existenţei vreunei responsabilităţi. Este necesar, aşadar, a se face însă o demarcaţie netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi exprimă actul de angajare al individului în procesul integralităţii sociale. Libertatea are trei aspecte: cel în raport cu natura, cel în raport cu societatea şi cel în legătură cu individul însuşi. Libertatea socială a omului înseamnă responsabilitate, de fapt. Nivelul şi măsura responsabilităţii sunt apreciate în funcţie de gradul şi conţinutul procesului de transpunere constantă în practică a prevederilor normelor sociale. Responsabilitatea este, în esenţă, de ordin moral, dar şi politic, juridic. Prin responsabilitate omul se raportează la normele şi valorile unei societăţi în mod activ şi conştient. Responsabilitatea este cea care stă la baza răspunderii juridice. D. Principiul echităţii şi justiţiei Celsus aprecia că echitatea este un scop, dar şi un ideal al dreptului. În acest context pe care noi îl apreciem a fi valabil şi astăzi, acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât 4 activitatea legiuitorului de creare a dreptului, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului. Justiţia, ca principiu fundamental al dreptului, ar trebui să reprezinte acea stare generală a societăţii care asigură pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună satisfacerea drepturilor şi intereselor lor legitime. Justiţia întruchipează virtutea morală fundamentală menită să asigure armonia şi pacea socială la a cărei realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. Justiţia urmăreşte ca printr-un tratament egal, real, reciproc între oameni să se excludă orice formă de discriminare care nu ar fi fondată pe desconsiderarea dreptului vreunui membru din societate. Justiţia se reflectă în mod variabil în orice lege, dar nu se confundă cu nici una dintre acestea, fiind superioară acesteia. Justiţia trebuie să fie o victorie absolută asupra egoismului, trebuind să reprezinte subordonarea faţă de o ierarhie de valori recunoscută într-o societate. În concluzie o bună cunoaştere a principiilor fundamentale ale dreptului înseamnă cunoaşterea sistemului juridic. Evoluţia statelor va determina şi evoluţia acestor principii pentru a fi concordante cu realitatea la care se raportează. Principiile generale ale dreptului sunt fundament pentru principiile ramurilor de drept, ramuri care îşi formează principiile specifice sau şi le adaptează pe cele fundamentale. 5 1 Kant 2 A se vedea pe larg în: Gh. Mihai, Radu Motica, “Fundamentele dreptului, Teoria şi filosofia dreptului”, Editura ALL; Bucureşti, 1997, p.118 – 135 3 N. Popa, op. cit., p.120 6