Suport ID PDF - Procedură Penală Partea Generală 2024/2025

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca FACULTATEA DE DREPT Procedură penală. Partea generală Titular: Asist.univ.dr. Lucian CRISTE Autorii suportului: Prof.univ.dr. Gheorghiță MATEUȚ Asist.univ.dr. Lucian CRISTE An universitar 2024/2025 CUPRINS INFORMAŢII GENERALE 1. Date de identificare a cursului:................................................................ 1 2. Condiţionări și cunoştinţe prerechizite.................................................... 1 3. Descrierea cursului.................................................................................. 1 4. Organizarea temelor în cadrul cursului................................................... 2 5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs....................................... 2 6. Materiale bibliografice............................................................................ 2 7. Politica de evaluare şi notare................................................................... 3 8. Studenţii cu dizabilităţi............................................................................ 3 9. Elemente de deontologie academică........................................................ 3 10. Strategii de studiu recomandate............................................................... 4 I. Principiile aplicării legii procesuale penale 1. Legalitatea procesului penal.................................................................... 6 2. Separaţia funcţiilor judiciare................................................................... 6 3. Prezumţia de nevinovăţie......................................................................... 7 4. Aflarea adevărului................................................................................... 8 5. Ne bis in idem.......................................................................................... 8 6. Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale........... 8 7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal................ 9 8. Dreptul la libertate şi siguranţă................................................................ 9 9. Dreptul la apărare.................................................................................. 10 10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private................................... 11 11. Limba oficială şi dreptul la un interpret................................................ 11 12. Limitele aplicării legii procesuale penale.............................................. 12 12.1. Aplicarea în timp a normelor procesual penale............................................... 12 12.1.1. Principiul activității normelor procesual penale....................................... 12 12.1.2. Excepţii de la principiul activităţii normelor procesual penale................ 13 12.2. Aplicarea în spaţiu a normelor procesual penale............................................. 13 12.2.1. Principiul teritorialităţii normelor procedurii penale................................ 13 12.2.2. Excepţiile de la principiul teritorialităţii................................................... 13 II. Acţiunile judiciare în procesul penal 1. ACŢIUNEA PENALĂ.......................................................................... 14 1.1. Definiţie........................................................................................................... 14 1.2. Trăsături........................................................................................................... 14 1.3. Desfăşurarea acţiunii penale............................................................................ 14 1.3.1. Punerea în mişcare a acţiunii penale............................................................ 15 1.3.1.1. Condiţii................................................................................................. 15 1.3.1.2. Actul de inculpare................................................................................. 15 1.3.2. Exercitarea acţiunii penale............................................................................ 15 1.3.3. Împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale........................................ 16 1.3.4. Modalităţi de stingere a acţiunii penale........................................................ 17 1.3.5. Continuarea procesului penal....................................................................... 17 2. ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL.................................... 18 2.1. Noţiune............................................................................................................ 18 2.2. Particularităţi................................................................................................... 18 2.3. Condiţii............................................................................................................ 18 2.4. Obiectul acţiunii civile..................................................................................... 19 2.5. Subiecţii acţiunii civile.................................................................................... 19 2.5.1. Subiecţii activi.............................................................................................. 19 2.5.2. Subiecţii pasivi............................................................................................. 19 2.5.3. Succesorii părţilor......................................................................................... 20 2.6. Punerea în mişcare a acţiunii civile................................................................. 20 2.7. Exercitarea acţiunii civile................................................................................ 21 2.7.1. Regula........................................................................................................... 21 2.7.2. Excepții......................................................................................................... 21 2.8. Exercitarea acţiunii civile la instanţa penală................................................... 22 2.8.1. Exercitarea acţiunii civile de către partea civilă........................................... 22 2.8.2. Exercitarea acţiunii civile de către procuror................................................. 22 2.9. Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă..................................................... 22 2.10. Rezolvarea acţiunii civile................................................................................ 23 2.10.1. Disjungerea şi rezolvarea separată a acţiunii civile.................................. 23 2.10.2. Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal............................................. 23 Chestionar 25 I. PARTICIPANŢII ÎN PROCESUL PENAL 1. Noţiune și lista participanților............................................................... 28 2. Organele judiciare.................................................................................. 28 2.1. Organele de urmărire penală........................................................................... 28 2.1.1. Organul de cercetare penală......................................................................... 28 2.1.1.1. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare.......................................... 29 2.1.1.2. Organele de cercetare penală speciale.................................................. 30 2.1.2. Ministerul Public.......................................................................................... 30 2.1.2.3. Organizarea şi funcţionarea Ministerului Public.................................. 30 2.1.2.4. Principiile de organizare şi funcţionare................................................ 31 2.2. Judecătorul de drepturi şi libertăţi................................................................... 32 2.3. Judecătorul de cameră preliminară.................................................................. 32 2.4. Instanţa judecătorească.................................................................................... 32 2.4.1. Organizarea instanţelor judecătoreşti........................................................... 32 2.4.2. Compunerea instanţei judecătoreşti.............................................................. 33 2.4.3. Constituirea instanţei judecătoreşti............................................................... 33 3. Avocatul................................................................................................ 33 3.1. Principiile care stau la baza profesiei de avocat.............................................. 34 3.2. Incompatibilitatea avocatului.......................................................................... 35 4. Părţile..................................................................................................... 35 4.1. Inculpatul......................................................................................................... 35 4.1.1. Noţiunea de inculpat..................................................................................... 35 4.1.2. Drepturile şi obligaţiile inculpatului............................................................. 35 III 4.2. Partea civilă..................................................................................................... 37 4.2.1. Noţiune......................................................................................................... 37 4.2.2. Drepturile şi îndatoririle părţii civile............................................................ 37 4.3. Partea responsabilă civilmente........................................................................ 38 4.3.1. Noţiune......................................................................................................... 38 4.3.2. Modalităţile de participare a părţii responsabile civilmente în procesul penal 38 4.3.2.1. Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente........... 38 4.3.2.2. Intervenţia voluntară a părţii responsabile civilmente.......................... 39 4.3.3. Drepturile şi obligaţiile părţii responsabile civilmente................................. 39 5. Subiecţii procesuali principali............................................................... 39 5.1. Noţiunea de subiect procesual principal în procesul penal.............................. 39 5.2. Suspectul.......................................................................................................... 40 5.2.1. Noţiune......................................................................................................... 40 5.2.2. Drepturile şi obligaţiile suspectului.............................................................. 40 5.3. Persoana vătămată........................................................................................... 40 5.3.1. Noţiune......................................................................................................... 40 5.3.2. Drepturile şi obligaţiile persoanei vătămate................................................. 41 6. Subiecţii procesuali care pot înlocui părţile şi subiecţii procesuali principali în procesul penal...................................................................................................... 41 6.1. Succesorii........................................................................................................ 41 6.2. Reprezentanţii.................................................................................................. 42 6.3. Substituiţii procesuali...................................................................................... 42 7. Alţi subiecţi procesuali.......................................................................... 42 II. Competenţa organelor judiciare penale......................................... 43 1. Competenţa funcţională......................................................................... 43 1.1. Noţiunea de competenţă funcţională (ratione officii)...................................... 43 1.2. Competenţa funcţională a organelor de urmărire penală................................. 43 1.2.1. Competenţa funcţională a organelor de cercetare penală............................. 43 1.2.2. Competenţa funcţională a Ministerului Public............................................. 43 1.3. Competenţa funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi...................... 44 1.4. Competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară..................... 44 1.5. Competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti......................................... 44 1.5.1. Competenţa funcţională a judecătoriei......................................................... 44 1.5.2. Competenţa funcţională a tribunalului......................................................... 44 1.5.3. Competenţa funcţională a tribunalului militar.............................................. 45 1.5.4. Competenţa funcţională a Curţii de Apel..................................................... 45 1.5.5. Competenţa funcţională a Curţii Militare de Apel....................................... 45 1.5.6. Competenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie....................... 45 2. Competenţa materială a organelor judiciare.......................................... 45 2.1. Noţiunea de competenţă materială (ratione materiae).................................... 45 2.2. Competenţa materială a organelor de urmărire penală.................................... 46 2.3. Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti............................................ 46 2.3.1. Competenţa materială a judecătoriei............................................................ 46 2.3.2. Competenţa materială a tribunalului............................................................. 46 2.3.3. Competenţa materială a Curţii de Apel........................................................ 47 2.3.4. Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.......................... 47 3. Competenţa personală............................................................................ 47 IV 3.1. Noţiunea de competenţă personală (ratione personae)................................... 47 3.2. Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului................................. 47 3.3. Competenţa personală a organelor de urmărire penală................................... 48 3.4. Competenţa personală a instanţelor judecătoreşti........................................... 48 3.4.1. Competenţa personală a tribunalului militar................................................ 48 3.4.2. Competenţa personală a curţii de apel.......................................................... 48 3.4.3. Competenţa personală a Curţii Militare de Apel.......................................... 49 3.4.4. Competenţa personală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.......................... 49 4. Competenţa specială.............................................................................. 49 5. Competenţa teritorială........................................................................... 50 5.1. Noţiunea de competenţă teritorială (ratione loci)............................................ 50 5.2. Competenţa după teritoriu pentru infracţiunile săvârşite în ţară..................... 50 5.2.1. Criteriile teritoriale....................................................................................... 50 5.2.2. Reguli de stabilire a competenţei în funcţie de criterii teritoriale................ 50 5.3. Competenţa după teritoriu pentru infracţiunile săvârşite în străinătate........... 51 6. Prorogarea de competenţă..................................................................... 52 6.1. Noţiune............................................................................................................ 52 6.2. Cazuri.............................................................................................................. 52 6.2.1. Reunirea cauzelor......................................................................................... 52 6.2.2. Chestiunile prealabile................................................................................... 53 6.2.3. Schimbarea încadrării juridice sau a calificării faptei.................................. 54 6.3. Reguli de prorogare......................................................................................... 54 6.3.1. Prorogarea competenţei în caz de reunire a cauzelor................................... 54 6.3.2. Prorogarea competenţei în caz de chestiuni prealabile................................. 55 6.3.3. Prorogarea competenţei în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei 55 7. Disjungerea............................................................................................ 56 8. Verificarea competenţei instanţei.......................................................... 56 8.1. Modalităţi de verificare a competenţei............................................................ 56 8.1.1. Verificarea din oficiu.................................................................................... 56 8.1.2. Verificarea la cerere...................................................................................... 56 8.2. Declinarea de competenţă................................................................................ 57 8.3. Conflictele de competenţă............................................................................... 57 III. Remediile procesuale ale imparţialităţii organelor judiciare........ 59 1. Incompatibilitatea.................................................................................. 59 1.1. Cazuri.............................................................................................................. 59 1.1.1. Cazurile de incompatibilitate a judecătorului............................................... 59 1.1.2. Cazurile de incompatibilitate a procurorului................................................ 60 1.1.3. Cazurile de incompatibilitate a organului de cercetare penală..................... 60 1.1.4. Cazurile de incompatibilitate a magistratului-asistent şi a grefierului......... 60 1.2. Modalităţi de rezolvare a incompatibilităţii..................................................... 60 1.2.1. Abţinerea...................................................................................................... 60 1.2.2. Recuzarea...................................................................................................... 61 1.2.3. Soluţionarea incompatibilităţii..................................................................... 62 2. Strămutarea............................................................................................ 64 2.1. Noţiune............................................................................................................ 64 2.2. Temeiurile strămutării..................................................................................... 64 V 2.3. Modalitatea de rezolvare a strămutării............................................................ 65 2.4. Procedura......................................................................................................... 65 2.5. Soluţionarea cererii de strămutare................................................................... 66 2.6. Strămutarea procedurii de cameră preliminară................................................ 67 3. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei............................... 67 IV. Asistenţa juridică........................................................................... 68 1. Noţiunea de asistenţă juridică................................................................ 68 1.1. Asistenţa juridică facultativă........................................................................... 68 1.2. Asistenţa juridică obligatorie........................................................................... 68 1.2.1. Asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului........................ 68 1.2.2. Asistenţa juridică obligatorie a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente................................................................................................. 69 2. Avocatul din oficiu................................................................................ 69 3. Drepturile avocatului suspectului sau inculpatului................................ 70 4. Drepturile avocatului persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente............................................................................................................. 71 5. Consultarea dosarului............................................................................ 71 Chestionar 72 I. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii.................. 75 1. Noțiuni................................................................................................... 75 2. Obiectul probei în procesul penal.......................................................... 75 2.1. Faptele şi împrejurările ce trebuie dovedite.................................................... 75 2.2. Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite............................................ 76 2.3. Faptele care pot fi dovedite în procesul penal................................................. 76 2.4. Faptele şi împrejurările de fapt care nu pot fi dovedite în procesul penal....... 77 3. Condiţiile probei.................................................................................... 77 4. Clasificarea probelor.............................................................................. 77 5. Sarcina probei........................................................................................ 78 6. Administrarea şi obţinerea probelor...................................................... 78 7. Excluderea probelor obţinute în mod nelegal........................................ 80 8. Aprecierea probelor............................................................................... 81 9. Mijloacele de probă şi procedeele probatorii........................................ 82 10. Declaraţiile persoanelor......................................................................... 82 10.1. Reguli generale în materia audierii persoanelor.............................................. 82 10.2. Reguli privind ascultarea în cazuri speciale.................................................... 82 10.3. Declaraţiile părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali............................. 83 10.3.1. Declaraţia suspectului sau inculpatului.................................................... 83 10.3.2. Declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente........................................................................................................... 86 10.3.3. Declaraţiile martorilor.............................................................................. 88 10.4. Confruntarea – procedeu probator auxiliar...................................................... 92 11. Înscrisurile............................................................................................. 92 VI 11.1. Categorii de înscrisuri...................................................................................... 92 11.2. Procesul-verbal................................................................................................ 92 12. Fotografiile............................................................................................ 93 13. Mijloacele materiale de probă............................................................... 93 14. Procedeele de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă 94 14.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri..................................................................... 94 14.2. Percheziţia....................................................................................................... 94 14.2.1. Noţiune..................................................................................................... 94 14.2.2. Percheziţia domiciliară............................................................................. 94 14.2.3. Percheziţia corporală................................................................................ 98 14.2.4. Percheziţia unui vehicul............................................................................ 98 14.2.5. Percheziţia informatică............................................................................. 99 15. Cercetarea la faţa locului....................................................................... 99 15.1. Noțiune............................................................................................................ 99 15.2. Procedura de efectuare................................................................................... 100 16. Reconstituirea...................................................................................... 100 16.1. Noţiune.......................................................................................................... 100 16.2. Procedura de efectuare................................................................................... 101 17. Identificarea persoanelor şi a obiectelor.............................................. 101 18. Constatarea de specialitate................................................................... 102 18.1. Noțiune.......................................................................................................... 102 18.2. Condiţiile de admisibilitate a unei constatări de specialitate......................... 102 18.3. Procedura de efectuare a constatării de specialitate...................................... 102 19. Expertiza.............................................................................................. 103 19.1. Noţiune.......................................................................................................... 103 19.2. Aspecte procedurale...................................................................................... 103 19.3. Raportul de expertiză..................................................................................... 104 19.4. Audierea expertului....................................................................................... 105 19.5. Suplimentul de expertiză............................................................................... 105 19.6. Efectuarea unei noi expertize........................................................................ 105 20. Metodele speciale de obţinere a probelor............................................ 107 20.1. Supravegherea tehnică................................................................................... 107 20.1.1. Condiţii de fond...................................................................................... 107 20.1.2. Condiţii de formă.................................................................................... 107 20.2. Metodele speciale de cercetare...................................................................... 110 I. Măsurile procesuale..................................................................... 112 Măsurile preventive........................................................................................... 112 1. Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive...................................... 112 2. Trăsături comune................................................................................. 112 2.1. Scopurile justificative.................................................................................... 112 2.2. Condiţiile generale......................................................................................... 112 2.3. Criterii de alegere a măsurii preventive......................................................... 113 2.4. Organul judiciar competent........................................................................... 113 2.5. Actele prin care pot fi luate măsurile preventive........................................... 113 VII 3. Reţinerea.............................................................................................. 113 3.1. Condiţiile de luare a măsurii.......................................................................... 113 3.1.1. Condiţiile de fond....................................................................................... 113 3.1.2. Condiţiile de formă..................................................................................... 114 3.2. Durata reţinerii............................................................................................... 114 3.3. Plângerea împotriva măsurii reţinerii............................................................ 115 4. Controlul judiciar................................................................................. 115 4.1. Noţiune.......................................................................................................... 115 4.2. Condiţii.......................................................................................................... 115 4.3. Competenţa de luare a măsurii...................................................................... 115 4.3.1. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror................................ 116 4.3.2. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror. 116 4.3.3. Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată..................................................................................... 116 4.4. Conţinutul controlului judiciar...................................................................... 117 4.4.1. Controlul judiciar obligatoriu..................................................................... 117 4.4.2. Controlul judiciar facultativ....................................................................... 117 4.5. Obligaţiile subsecvente ale organului judiciar care a dispus măsura............ 118 4.6. Modificarea conţinutului controlului judiciar................................................ 118 4.7. Durata controlului judiciar............................................................................ 118 5. Controlul judiciar pe cauţiune............................................................. 119 5.1. Condiţii.......................................................................................................... 119 5.2. Luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune............................................ 119 5.3. Conţinutul cauţiunii....................................................................................... 119 6. Arestul la domiciliu............................................................................. 120 6.1. Noţiune.......................................................................................................... 120 6.2. Condiţii.......................................................................................................... 120 6.2.1. Condiţii pozitive......................................................................................... 120 6.2.2. Condiţiile negative...................................................................................... 121 6.3. Procedura luării măsurii................................................................................. 121 6.4. Conţinutul măsurii arestului la domiciliu...................................................... 121 6.5. Durata arestului la domiciliu......................................................................... 121 7. Arestarea preventivă............................................................................ 122 7.1. Noţiune.......................................................................................................... 122 7.2. Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive.................... 122 7.2.1. Condiţiile arestării preventive.................................................................... 122 7.2.2. Cazurile de arestare preventivă................................................................... 123 7.3. Procedura de luare a măsurii arestării preventive.......................................... 124 7.3.1. Arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale....................................... 124 7.3.1.1. Soluţionarea propunerii de arestare.................................................... 124 7.3.1.2. Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penale 125 7.3.1.3. Emiterea mandatului de arestare preventivă în cursul urmăririi penale 125 7.3.1.4. Durata arestării inculpatului în cursul urmăririi penale...................... 126 7.3.1.5. Prelungirea duratei arestării preventive.............................................. 126 7.3.1.6. Procedura în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente 126 VIII 7.3.2. Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii.................................................................................................................. 127 7.3.3. Durata maximă a arestării inculpatului în cursul judecăţii......................... 127 7.4. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la măsurile preventive în cadrul procesului penal................................................................... 127 8. Verificarea măsurilor preventive......................................................... 128 9. Încetarea de drept a măsurilor preventive............................................ 128 10. Revocarea măsurilor preventive.......................................................... 129 11. Înlocuirea măsurilor preventive........................................................... 129 12. Reguli speciale pentru minori.............................................................. 129 II. Măsurile de siguranţă cu caracter medical.................................. 130 III. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.......................................................................................... 131 1. Măsurile asigurătorii............................................................................ 131 1.1. Noţiune.......................................................................................................... 131 1.2. Procedura de luare......................................................................................... 131 1.3. Contestarea măsurilor asigurătorii şi a modului de aducere la îndeplinire a acestora 132 1.3.1. Contestarea măsurilor asigurătorii luate de procuror şi a modului de aducere la îndeplinire a acestora........................................................................................... 132 1.3.2. Contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii şi a modului de aducere la îndeplinire a acestora.......... 132 1.4. Verificarea măsurilor asigurătorii.................................................................. 133 2. Restituirea lucrurilor............................................................................ 133 3. Restabilirea situaţiei anterioare........................................................... 134 IV. Actele procesuale şi procedurale comune................................... 135 1. Aspecte introductive............................................................................ 135 2. Citarea.................................................................................................. 135 2.1. Noţiune.......................................................................................................... 135 2.2. Modurile de citare.......................................................................................... 136 2.3. Conținutul citației scrise................................................................................ 136 2.4. Locul de citare............................................................................................... 137 2.5. Înmânarea citaţiei.......................................................................................... 138 2.6. Incidente privind citarea................................................................................ 139 3. Mandatul de aducere............................................................................ 139 3.1. Noţiune.......................................................................................................... 139 3.2. Persoanele faţă de care poate fi emis............................................................. 139 3.3. Condiţii de emitere........................................................................................ 139 3.4. Procedura de emitere..................................................................................... 140 3.5. Executarea mandatului de aducere................................................................ 140 4. Modificarea actelor de procedură........................................................ 141 4.1. Modalităţi...................................................................................................... 141 4.2. Modificări în acte procedurale....................................................................... 141 4.3. Îndreptarea erorilor materiale........................................................................ 141 IX 4.4. Înlăturarea unor omisiuni vădite.................................................................... 141 5. Termenele............................................................................................ 142 5.1. Noţiune.......................................................................................................... 142 5.2. Clasificare...................................................................................................... 142 5.2.1. Termenele substanţiale............................................................................... 142 5.2.2. Termenele procedurale............................................................................... 142 5.2.3. Deosebire între termenele substanţiale şi cele procedurale........................ 143 6. Cheltuielile judiciare............................................................................ 144 7. Sancţiunile procesuale......................................................................... 145 7.1. Noţiune.......................................................................................................... 145 7.2. Nulitatea........................................................................................................ 145 7.2.1. Noţiune....................................................................................................... 145 7.2.2. Nulităţile absolute....................................................................................... 145 Cazuri de nulităţi absolute.................................................................................................... 146 7.2.3. Nulităţile relative........................................................................................ 146 7.2.4. Efectele constatării nulităţii........................................................................ 147 8. Amenda judiciară................................................................................. 147 8.1. Noțiune.......................................................................................................... 147 8.2. Procedura privitoare la amenda judiciară...................................................... 147 Chestionar 148 X INFORMAŢII GENERALE 1. Date de identificare a cursului: Date de identificare a titularului de curs Date de identificare curs şi contact tutore Nume: Asist.univ.dr. Lucian CRISTE Denumire curs: Procedură penală. Partea Birou: Str. Avram Iancu, nr. 11, birou nr. generală (Drept procesual penal I) 122 Codul cursului: DLR3118 Tel./fax: 0264/595504 Anul, semestrul: III, semestrul I E-mail: [email protected] Categoria disciplinei: obligatorie Consultaţii: Nr. credite: 6 miercuri, ora 10-12, birou nr. 122 Pagina web a cursului (pe baza unei programări anterioare pe e- https://portal.portalid.ubbcluj.ro mail) Contact: [email protected] Consultaţii: miercuri, ora 10-12, birou nr. 122 (pe baza unei programări anterioare pe e-mail) 2. Condiţionări și cunoştinţe prerechizite Înscrierea la această disciplină nu este condiționată de promovarea vreunei alte discipline din anii anteriori. Însă, pentru înțelegerea materiei, sunt necesare cunoștințe elementare de Drept penal și Drept constituțional. 3. Descrierea cursului Procedura penală aparţine dreptului public intern, deoarece vizează realizarea justiţiei penale şi exerciţiul dreptului de a pedepsi al statului. Ea cuprinde, în principal, ansamblul normelor juridice ce reglementează „desfăşurarea procesului penal”. În acest fel, procedura penală are un conţinut complex, întrucât include, practic, toate regulile referitoare la constatarea infracţiunilor, la identificarea, prinderea, urmărirea şi judecata persoanelor cu privire la care există presupunerea că le-au comis, inclusiv regulile privind executarea pedepselor şi a celorlalte măsuri penale, precum şi totalitatea formelor ce determină organizarea, competenţa şi procedeele juridice utilizate de organele judiciare penale. Procedura penală prezintă un mare interes pentru societatea lezată prin infracţiune, dar şi pentru persoana calificată pe drept sau pe nedrept ca fiind participant, deoarece, dacă ea trebuie să permită urmărirea şi judecarea culpabililor, trebuie să împiedice, în acelaşi timp, ca un nevinovat să fie urmărit şi condamnat în mod injust. Prin parcurgerea acestei discipline studenții vor dobândi cunoștințele necesare pentru înțelegerea științei procedurii penale, a relației dintre această disciplină și celelalte discipline cu care interacționează. În concret, este necesată cunoașterea și înțelegerea principiilor directoare ale procedurii penale dar și a altor aspecte privind: acțiunea penală și acțiunea civilă; participanții la procesul penal; materia probelor; măsurile procesuale; actele procesuale și procedurale comune. 1 4. Organizarea temelor în cadrul cursului Cursul este structurat pe module de învățare. Cele patru module corespund modului în care este structurată și legiferată partea generală a procedurii penale. Primul modul este dedicat analizei principiilor directoare ale procedurii penale. Studierea atentă a acestora este fundamentală pentru înțelegerea celorlalte teme care vor fi analizate pe parcursul întregului an universitar, atât la disciplina Drept procesual I, cât și la Drept procesual II. De asemenea, acest modul este alocat celor două acțiuni care pot fi puse în mișcare și exercitate în urma săvârșirii infracțiunii: acțiunea penală și acțiunea civilă. Al doilea modul tratează participanții la desfășurarea procesului penal. Mai întâi este expusă o listă a participanților, prezentată în lumina competenței și rolului lor. După aceea, vor fi studiate în concret regulile de stabilire a competenței organelor judiciare, cazurile de incompatibilitate și mecanismele de soluționare a acestora. În ultima parte vor fi expuse anumite chestiuni privind asistența juridică și consultarea dosarului în faza de urmărire penală. Al treilea modul este dedicat materiei probelor în procesul penal. Vor fi expuse aspecte privind: distincția dintre probe, mijloace de probă și procedee probatorii; obiectul probei; sarcina probei; administrarea și aprecierea probelor. De asemenea, vor fi prezentate mijloacele de probă reglementate în Codul de procedură penală. Am ales să tratăm distinct metodele speciale de supraveghere și cercetare, în raport de specificul acestora. Al patrulea modul, în prima parte, oferă informații privind măsurile procesuale care pot fi luate în procesul penal. Cea de-a doua parte a modulului este dedicată unor aspecte privind actele procesuale și procedurale comune. Vor fi analizate chestiuni precum: citarea; mandatul de aducere; modificarea actelor de procedură; termenele; cheltuielile judiciare și sancțiunile procesuale aplicabile în procesul penal. 5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Pentru disciplina Drept procesual penal I modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului vor fi gestionate de student, existând o libertate deplină în această privință. Întâlnirile faţă în faţă sau cele online sunt facultative şi vor fi organizate în conformitate cu programul ce va fi afișat în timp util pe platforma ID. Cu toate acestea, înainte de prima întâlnire față în față, recomandăm parcurgerea materiei cuprinse în primul modul și în cel de-al doilea – până la mijloacele de probă, respectiv cealaltă parte a materiei până la cea de-a doua întâlnire. Întâlnirile față în față se vor concentra asupra aspectelor care presupun anumite explicații suplimentare față chestiunile analizate în materialele scrise. În cadrul acestor întâlniri, la fel ca în cazul întâlnirilor online, au prioritate problemele și întrebările adresate de studenții participanți. 6. Materiale bibliografice Întocmirea prezentului suport de curs s-a făcut după lucrarea Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019 și după doctrina acolo citată. În raport de acest aspect, materialele bibliografice obligatorii sunt: Suportul de curs; Gh. Mateuț, Procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019. 2 Precizări: această lucrare poate fi parcursă pentru studierea și înțelegerea tuturor modulelor în care este împărțită materia. Pentru examen nu este necesară cunoașterea aspectelor de drept comparat. Legislaţie şi jurisprudenţă: Constituţia României; Codul de procedură penală (Legea 135/2010), cu modificările şi completările ulterioare; Deciziile Curţii Constituţionale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, privind dispoziţiile Codului de procedură penală, publicate în Monitorul Oficial; Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de admitere pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii şi pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind dispoziţiile Codului de procedură penală, publicate în Monitorul Oficial. Bibliografie facultativă: A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, ed. a-7-a, Ed. Hamangiu, București, 2023; I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ed. a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2024; M. Udroiu (coord.), Codul de procedura penală. Comentariu pe articole, ed. 4, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2023; N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat, ed. a 3- a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017; A. Zarafiu, Procedură penală, ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015. 7. Politica de evaluare şi notare Examenul este oral. Constă în rezolvarea a două întrebări și a unui caz practic (speță). 8. Studenţii cu dizabilităţi Studenţii afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale sunt invitaţi să contacteze titularul de curs sau tutorele de curs la adresele menţionate mai sus, pentru a identifica eventuale soluţii în vederea oferirii de şanse egale acestora. 9. Elemente de deontologie academică Se vor avea în vedere mai ales următoarele aspecte de natură organizatorică: Rezolvarea temelor de control trebuie să fie originală. Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi copiate, identice sau similare (plagiate) nu vor fi acceptaţi la examinarea finală. Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată cu ocazia susținerii examenului scris va fi sancționată cu eliminarea din examen, respectiv acordarea notei minime sau exmatricularea, în condițiile Regulamentului Facultății de Drept. 3 10. Strategii de studiu recomandate În raport de structura cursului, se impune alocarea unui număr de cel puțin 4 ore de studiu individual pe săptămână. În principal se vor studia suportul de curs și prevederile Codului de procedură penală, dar și deciziile obligatorii pronunțate de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicate în Monitorul Oficial. 4 MODULUL I Sumar: I. Principiile aplicării legii procesuale penale 1. Legalitatea procesului penal 2. Separaţia funcţiilor judiciare 3. Prezumţia de nevinovăţie 4. Aflarea adevărului 5. Ne bis in idem 6. Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale 7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal 8. Dreptul la libertate şi siguranţă 9. Dreptul la apărare 10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private 11. Limba oficială şi dreptul la un interpret 12. Limitele aplicării legii procesuale penale 12.1. Aplicarea în timp a normelor procesual penale 12.2. Aplicarea în spaţiu a normelor procesual penale II. Acţiunile judiciare în procesul penal 1. Acţiunea penală 1.1. Definiţie 1.2. Trăsături 1.3. Desfăşurarea acţiunii penale 2. Acţiunea civilă în procesul penal 2.1. Noţiune 2.2. Particularităţi 2.3. Condiţii 2.4. Obiectul acţiunii civile 2.5. Subiecţii acţiunii civile 2.6. Punerea în mişcare a acţiunii civile 2.7. Exercitarea acţiunii civile 2.8. Exercitarea acţiunii civile la instanţa penală 2.9. Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă 2.10. Rezolvarea acţiunii civile Cuvinte cheie: funcții judiciare; aflarea adevărului; prezumția de nevinovăției; ne bis in dem; drept la apărare; principiul activității; acțiune penală; acțiune civilă. 5 I. PRINCIPIILE APLICĂRII LEGII PROCESUALE PENALE Principiile sunt reguli cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal, precum şi a celorlalte proceduri judiciare penale. Principiile sunt enumerate în art. 2-12 C. pr. pen. 1. Legalitatea procesului penal Acest principiu este enunţat în art. 2 C. pr. pen., care prevede că procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. După părerea noastră, principiul legalității trebuie extins şi cu privire la desfăşurarea celorlalte proceduri judiciare penale, neputând fi restrâns doar cu privire la desfăşurarea procesului penal.. Legalitatea procedurilor în materie penală este asigurată prin sistemul de sancţiuni procesuale, care trebuie să intervină în cazul încălcării regulilor privind desfăşurarea acestora. Aşa cum se va vedea, el este asigurat prin regimul legal al nulităţilor. 2. Separaţia funcţiilor judiciare Codul de procedură penală actual prevede principiul separaţiilor funcţiilor judiciare în cuprinsul art. 3, ca un principiu care guvernează desfăşurarea procesului penal. Din conţinutul art. 3 alin. (1) C. pr. pen., se poate observa că în cadrul procesului penal pot fi exercitate patru funcţii judiciare, strict raportat la atribuţiile pe care le au organele judiciare penale în fiecare fază a procesului penal: funcţia de urmărire penală; funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; funcţia de judecată. Conţinutul funcţiilor judiciare este arătat în art. 3 alin. (4)-(7) C. pr. pen. prin indicarea în mod sintetic a principalelor activităţi procesuale şi procedurale şi a organelor judiciare competente. Aşa cum se poate observa, ele sunt repartizate pe faze procesuale. Astfel, potrivit art. 3 alin. (4) C. pr. pen., în exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. În art. 3 alin. (5) C. pr. pen. se prevede că „asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”. Este vorba de judecătorul de drepturi şi libertăţi, jurisdicţie nouă creată în cadrul instanţei, doar pentru faza de urmărire penală. Conform art. 3 alin. (6) C. pr. pen., „asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii”. Acest text anunţă apariţia unei noi jurisdicţii, care poartă denumirea de judecător de cameră preliminară, creată pentru a realiza un control de legalitate a posteriori asupra actelor efectuate în cursul urmăririi penale. Textul acoperă şi atribuţia prevăzută de art. 54 lit. c) C. pr. pen., potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. În ceea ce priveşte funcţia de judecată, art. 3 alin. (7) C. pr. pen. nu oferă prea multe explicaţii. Se prevede simplu că „judecata se realizează de către instanţă în complete legal constituite”. În absenţa oricărei alte precizări, sub aspectul conţinutului, subliniem că judecata este o fază procesuală jurisdicţională, esenţială în desfăşurarea procesului penal, deoarece 6 cuprinde totalitatea activităţilor procesuale şi procedurale desfăşurate din momentul sesizării instanţei prin actul de sesizare al procurorului până în momentul rămânerii definitive a hotărârilor penale, în scopul înfăptuirii justiţiei în materie penală, respectiv al pedepsirii persoanelor vinovate de comiterea infracţiunilor. Astfel, dacă judecătorul intervine în procedurile preliminare, respectiv în faza de urmărire penală („judecătorul de drepturi şi libertăţi”) sau în faza de cameră preliminară („judecătorul de cameră preliminară”), instanţa de judecată (instanţa penală) participă la judecata pe care o realizează nemijlocit, cu asigurarea tuturor principiilor specifice acestei faze procesuale, în completuri de judecători de fond.. În conformitate cu art. 3 alin. (3) C. pr. pen., „în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c) (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c)”. 3. Prezumţia de nevinovăţie Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în art. 4 alin. (1), ca un principiu al aplicării legii procesuale penale, pentru a sublinia preeminenţa şi forţa acestuia, în termeni destul de generali: „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”. Această formulă nu se îndepărtează mult de cea utilizată de art. 23 alin. (11) din Constituţie, care statuează că, „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, şi nici de cea înscrisă în reglementările internaţionale privind drepturile omului. Prezumţia de nevinovăţie, aşa cum este reglementată cu valoare de principiu, produce, în principal, două categorii de consecinţe: a) În privinţa organelor judiciare penale. În cadrul exercitării atribuţiilor privind desfăşurarea procesului penal, organele judiciare trebuie să facă dovada imparţialităţii şi să salvgardeze drepturile procesuale ale suspectului sau inculpatului. Totodată, ele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru garantarea respectării prezumţiei de nevinovăţie pe parcursul procesului penal. De asemenea, ca o consecinţă a principiului prezumţiei de nevinovăţie, în sistemul nostru judiciar organele judiciare penale au obligaţia administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului. În acest context, în ceea ce priveşte sarcina probei, prezumţia de nevinovăţie face ca aceasta să aparţină titularului acţiunii penale, care este statul, reprezentat de procuror. În actuala reglementare, instanţa penală nu mai are o asemenea obligaţie, deoarece ea trebuie să asigure echilibrul pe care îl pretinde prezumţia de nevinovăţie însăşi între acuzator şi acuzat. Prezumţia de nevinovăţie este însă o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăţiei (probe certe de vinovăţie). b) În privinţa suspectului sau inculpatului. Prezumţia de nevinovăţie implică, pentru suspect sau inculpat, dreptul de a propune probe în apărarea sa şi de a nu depune mărturie contra lui însuşi. Articolul 99 alin. (2) C. pr. pen. prevede expres că „suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare”. În strânsă legătură cu prezumţia de nevinovăţie, dreptul la tăcere al suspectului sau inculpatului constituie o garanţie procedurală implicită a dreptului la un proces echitabil, decurgând din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia autorităţile judiciare nu pot obliga un suspect sau inculpat să facă declaraţii şi nu pot ca din refuzul lui de a da declaraţii să tragă concluzii în defavoarea acestuia. În ceea ce priveşte privilegiul împotriva autoincriminării, acesta constituie, alături de dreptul la tăcere, o altă garanţie a echităţii procedurii de care se bucură suspectul sau 7 inculpatul în faţa organelor judiciare în toate stadiile. În virtutea acestuia, organele judiciare nu pot obliga un suspect sau inculpat să coopereze prin oferirea de probe care l-ar putea acuza sau care ar putea constitui temeiul unei noi acuzaţii penale. În art. 4 alin. (2) C. pr. pen. se prevede că, „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”. Acest text conţine o consacrare a regulii in dubio pro reo, care derivă din principiul prezumţiei de nevinovăţie. Ea stabileşte că, atunci când se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei ca urmare a administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, întrucât orice îndoială cu privire la situaţia de fapt profită suspectului sau inculpatului. 4. Aflarea adevărului Potrivit art. 5 alin. (1) C. pr. pen., „organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”. Menţinerea acestei dispoziţii cu valoare de principiu în cuprinsul Codului de procedură penală actual demonstrează apartenenţa acestuia la modelul continental sau mixt de procedură penală, a cărui caracteristică principală este urmărirea de către organele judiciare penale a dezideratului aflării adevărului obiectiv, real, cât mai aproape de realitate. Precizarea din cuprinsul textului în sensul că aflarea adevărului trebuie să fie asigurată „pe bază de probe” prezintă o semnificaţie aparte. Ea presupune respectarea a două exigenţe: pe de o parte, aflarea adevărului în procesul penal trebuie limitată la faptele şi împrejurările de fapt ce fac obiectul probei, iar, pe de altă parte, elementele de fapt nu pot fi stabilite decât în urma administrării probelor în cadrul procesului penal prin utilizarea unor mijloace de probă cu respectarea regulilor care guvernează regimul probatoriu, potrivit legii. În cuprinsul art. 5 alin. (2) C. pr. pen. se mai prevede că „organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului” şi că „respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului cod”. 5. Ne bis in idem Principiul ne bis in idem are ca obiectiv impunerea respectării autorităţii de lucru judecat în desfăşurarea unui proces penal. Principiul exprimat, astfel cum se observă, prin adagiul ne bis in idem este prevăzut în art. 6 C. pr. pen. în următoarea formulă: „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică”. El prezintă o importanţă deosebită pentru procesul penal de pretutindeni, motiv pentru care este prevăzut şi în art. 4 al Protocolului nr. 7 adiţional la Convenţia europeană, dar și în alte reglementări internaționale. 6. Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale În actuala reglementare s-a renunţat în mod inexplicabil la principiul oficialităţii în ansamblul său, în favoarea unui aspect al acestuia, şi anume a obligativităţii punerii în mişcare a acţiunii penale şi a exercitării acesteia. Astfel, cu titlu de principiu, în art. 7 alin. (1) C. pr. pen. se prevedecă punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt obligatorii şi ele trebuie să se realizeze din oficiu, cu excepţiile prevăzute de lege, dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative: 8 (1) există probe din care rezultă, în termenii Codului, săvârşirea unei „infracţiuni” şi (2) nu există nicio cauză legală de împiedicare, care constituie obstacol definitiv pentru punerea în mişcare şi exerciţiul acţiunii penale. Sunt reglementate două excepții de la obligativitatea acţiunii penale: regula oportunităţii urmăririi penale. Ea dă posibilitatea procurorului, conform art. 7 alin. (2) C. pr. pen., să renunţe la urmărirea penală atunci când, pe baza elementelor concrete ale cauzei, apreciază că interesul public nu cere realizarea obiectului acţiunii penale, adică tragerea la răspundere penală a inculpatului şi generează o procedură autonomă de stingere a acţiunii penale, finalizată cu o soluţie procesuală de renunţare la urmărirea penală, după regulile particulare prevăzute de art. 318 C. pr. pen. disponibilitatea urmăririi penale în anumite cazuri prevăzute de lege. În temeiul art. 7 alin. (3) C. pr. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare şi nu poate fi exercitată dacă, în cazurile prevăzute de lege, lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau dacă nu a fost obţinută autorizarea ori sesizarea organului competent sau nu este îndeplinită o altă condiţie prevăzută de lege. 7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal Potrivit art. 8 C. pr. pen., „organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil”. Alături de necesitatea asigurării garanţiilor specifice unui proces echitabil în general, în premieră, legiuitorul reglementează şi principiul duratei rezonabile a procesului penal, ca o componentă autonomă a acestuia. Acesta pretinde ca rapiditatea represiunii să se realizeze în limitele termenului rezonabil al procedurii în înţelesul art. 6 par. 1 din Convenţia europeană. 8. Dreptul la libertate şi siguranţă Garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei este consacrată ca principiu fundamental în art. 9 C. pr. pen., în care se prevede, la alin. (1), că „în cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate şi siguranţă”. Acest principiu mai este prevăzut şi în art. 23 din Constituţie, precum şi în art. 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în art. 9 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art. 5 din Convenţia europeană şi în art. 6 din Cartă. În continuare, se mai prevede, în alin. (2) al art. 9 C. pr. pen., că „orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege”. Prin aceasta se afirmă principiul potrivit căruia orice persoană se prezintă în stare de libertate la procesul penal pornit împotriva sa, însă dispoziţia care garantează libertatea persoanei în tot cursul procesului penal are un caracter relativ. Următorul alineat reglementează dreptul la informare, care prezintă o deosebită importanţă. Pentru aceasta, orice persoană arestată trebuie să cunoască de ce a fost arestată, având dreptul să i se comunice într-o limbă simplă, accesibilă, în cel mai scurt timp şi cu exactitate motivele de fapt şi de drept ale privării sale de libertate. În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) C. pr. pen., „atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligaţia de a dispune revocarea măsurii şi, după caz, punerea în libertate a celui reţinut sau arestat”. Revocarea măsurii preventive în ipoteza încălcării principiului legalităţii cu ocazia luării, prelungirii sau menţinerii acesteia face parte dintre obligaţiile organelor judiciare, fiind o importantă garanţie a libertăţii individuale a persoanei, şi este 9 însoţită de punerea în libertate a suspectului sau inculpatului în cazul reţinerii ori al arestării preventive. Art. 9 alin. (5) C. pr. pen. prevede că „orice persoană faţă de care s-a dispus în mod nelegal sau injust, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege”. Acest text, modificat prin Legea nr. 201/2023, este în concordanţă cu art. 5 par. 5 din Convenţia europeană, în măsura în care se interpretează că dreptul la reparaţie nu poate fi acordat decât sub condiţia ca prejudiciul suferit de deţinut să fie provocat de încălcarea de lege constatată. 9. Dreptul la apărare Articolul 10 C. pr. pen. formulează dreptul la apărare ca principiu al procedurilor penale şi al procesului penal în ansamblul său, în concordanţă cu prevederile Convenţiei europene, ale Constituţiei şi ale reglementărilor din codurile de procedură penală ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Astfel, se prevede expres în primul alineat că părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înşişi sau de a fi asistaţi de avocat. Dreptul oricărui acuzat de a fi apărat de un avocat este primul dintre drepturile fundamentale ale apărării. El este aplicabil întregului proces penal, încă din faza preliminară derulată de organele de urmărire penală, şi trebuie să fie efectiv. Cu toate acestea, dreptul acuzatului de a fi apărat de un avocat ales nu este un drept absolut. Dreptul la un avocat figurează şi în art. 81 alin. (1) lit. h) C. pr. pen., printre drepturile persoanei vătămate, stabilindu-se că, printre altele, „persoana vătămată are (…) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată”. În mod similar, art. 83 lit. c) C. pr. pen. prevede că, în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu. Această prevedere este aplicabilă şi suspectului, care, conform art. 78 C. pr. pen., are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel. Totodată, în privinţa părţii civile, art. 85 alin. (1) C. pr. pen. prevede că, în cursul procesului penal, partea civilă are drepturile prevăzute în art. 81 pentru persoana vătămată, iar în ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, se prevede, la fel, în art. 87 alin. (1) C. pr. pen., că, în cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81. Alineatul (2) al art. 10 C. pr. pen. prevede, totodată, dreptul părţilor, al subiecţilor procesuali principali şi al avocatului de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, în acord cu prevederile art. 6 par. 3 lit. b) din Convenţia europeană, care are un conţinut identic. Dreptul suspectului sau inculpatului de a fi informat despre urmărire, stabilit de art. 10 alin. (3) C. pr. Pen. apare în configuraţia dreptului la apărare ca una dintre componentele sale esenţiale. Acest principiu este enunţat în art. 6 par. 3 lit. a) din Convenţie: „orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa”. În continuare, dreptul persoanei suspectate sau inculpate la tăcere, adică de a refuza să fie interogată şi să răspundă la întrebările care îi sunt puse, este menţionat, de asemenea, în mod expres, în art. 10 alin. (4) C. pr. pen., care prevede că, înainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie. În ultimul alineat al art. 10 C. pr. pen. se prevede expres că dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege. Considerăm că această prevedere nu trebuia introdusă în Cod, deoarece ar putea fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii armelor şi pare să inducă prezumţia relei-credinţe în exercitarea dreptului la apărare, care reprezintă unul dintre drepturile fundamentale recunoscute de lege părţilor şi subiecţilor procesuali principali. 10 10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private În realitate, astfel cum se observă, art. 11 C. pr. pen. reglementează două principii distincte: principiul respectării demnităţii umane în alin. (1); principiul respectării vieţii private în alin. (2). A) Respectarea demnităţii umane Astfel, în art. 11 alin. (1) C. pr. pen. se prevede, simplu, că „orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane”. Acest principiu mai este prevăzut în art. 22 din Constituţia României, în art. 3 din Convenţia europeană, dar și în alte reglermentări internaționale. După părerea noastră, deşi textul, în aceeaşi manieră dihotomică, se referă doar la două faze ale procesului penal, acesta trebuie extins, în mod corespunzător, şi cu privire la camera preliminară şi la punerea în executare a hotărârilor penale. Principiul respectării demnităţii umane implică, printre altele, interzicerea torturii, a tratamentelor inumane şi degradante, fiind intim legat de loialitate şi de legalitatea obţinerii probelor în procesul penal. B) Respectarea vieţii private Potrivit art. 11 alin. (2) C. pr. pen., „respectarea vieţii private, a inviolabilităţii domiciliului şi a secretului corespondenţei sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică”. Acest principiu este preluat din art. 8 din Convenţie, în care se arată, la alin. (1), în aceiaşi termeni, că se garantează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei, iar la alin. (2) că „nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru (…) apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale (…) ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. Ingerințele în dreptul la viaţă privată sunt premise numai în situaţiile în care sunt prevăzute de lege, au urmărit un scop legitim, sunt necesare într-o societate democratică şi sunt proporţionale cu scopul urmărit. 11. Limba oficială şi dreptul la un interpret Potrivit art. 12 alin. (1) C. pr. pen., „limba oficială în procesul penal este limba română”. Aceeaşi prevedere se mai întâlneşte şi în Constituţie [art. 128 alin. (1)] şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară [art. 14 alin. (1)], care prevăd folosirea limbii române în procedurile penale desfăşurate în faţa organelor judiciare române. Acest principiu decurge din art. 13 din Constituţie, care stabileşte că, în România, limba oficială este limba română, Curtea Constituţională reţinând că folosirea limbii române în procedurile judiciare este o expresie a suveranităţii statului (Decizia nr. 594/2005, publicată în M. Of. nr. 1063 din 28 noiembrie 2005). Dreptul la un interpret este garantat în procesul penal în toate situaţiile. Astfel, mai întâi, art. 12 alin. (2) C. pr. pen. prevede că „cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română”. Ca atare, în unităţile administrativ-teritoriale locuite de populaţie de altă naţionalitate decât cea română, se poate folosi în procesul penal limba maternă. Condiţia care se prevede este aceea ca actele procedurale să se întocmească în limba română. Pentru aceasta, este necesară folosirea unui interpret. 11 În conformitate cu art. 12 alin. (3) C. pr. pen., „părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi, precum şi de a pune concluzii în instanţă, prin interpret”. Se mai prevede că, „în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu avocatul în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei alte cereri ce ţine de soluţionarea cauzei”. Desemnarea sau alegerea unui traducător este obligatorie în toate situaţiile în care una dintre părţi nu cunoaşte limba română, care este limba oficială în care se desfăşoară procesul penal. Regula utilizării interpreţilor autorizaţi este prevăzută în mod expres în art. 12 alin. (4) C. pr. pen., în care se arată că „în cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreţi autorizaţi”. Se prevede în continuare că „sunt incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii autorizaţi, potrivit legii”. Noţiunile de „interpret” şi „traducător” nu sunt sinonime. Astfel, prima nu include şi traducerea scrisă a actelor dosarului, iar a doua nu asigură şi înlesnirea comunicării cu persoanele cu deficienţe de auz sau de vorbire. În ceea ce priveşte cerinţa autorizării interpreţilor şi traducătorilor, textul legal nu se conciliază cu art. 105 C. pr. pen., care prevede că, în mod excepţional, audierea poate avea loc în prezenţa oricărei persoane care poate comunica cu cel ascultat. 12. Limitele aplicării legii procesuale penale În art. 13 C. pr. pen. sunt descrise două categorii de limite ale aplicării legii procesuale penale: în timp şi în spaţiu. Prevederile din cuprinsul acestui text sunt destul de generale, astfel încât ele necesită a fi studiate prin prisma altor reglementări incidente, îndeosebi a celor cuprinse în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a actualului Cod de procedură penală şi în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 12.1. Aplicarea în timp a normelor procesual penale 12.1.1. Principiul activității normelor procesual penale La aplicarea în timp a normelor procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii infracţiunii, ci data la care se efectuează un anumit act sau se ia o anumită măsură procesuală. Astfel cum rezultă şi din art. 13 alin. (1) C. pr. pen., aplicarea normelor procesual penale în timp este guvernată de regula activităţii. Această regulă este aplicabilă tuturor normelor juridice, nu numai celor de procedură, fiind consacrată explicit în Constituţia României, în art. 15 alin. (2), care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. În art. 13 alin. (1) C. pr. pen. se prevede că „legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii”. Spre deosebire de legea penală substanţială, legea procesuală, în principiu, nu poate fi retroactivă ori ultraactivă decât în mod cu totul excepţional. De asemenea, în materie procesuală nu se pune problema aplicării legii mai favorabile (regula mitior lex), nefiind posibilă aplicarea unei alte legi de procedură decât aceea activă în momentul efectuării actului. Activitatea normelor procesual penale înseamnă aplicarea lor din momentul intrării în vigoare până în momentul ieşirii din vigoare (tempus regit actum). 12 12.1.2. Excepţii de la principiul activităţii normelor procesual penale A. Retroactivitatea normelor procesual penale. Norma procesual penală retroactivează, respectiv se aplică şi actelor procesuale îndeplinite anterior apariţiei ei, atunci când nu mai conţine condiţia sau formalitatea prevăzută de legea veche, neîndeplinită sau nerespectată cu ocazia efectuării unui act sau a luării unei măsuri procesuale În această privinţă, este relevant art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care prevede că „nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală”. B. Ultraactivitatea normelor procesual penale. De regulă, normele care au ieşit din vigoare continuă să se aplice atunci când se referă la competenţă, căi de atac şi termene. În aceste cazuri, legea veche ultraactivează. De pildă, atunci când într-o cauză penală s-a pronunţat o hotărâre de către o instanţă judecătorească competentă să judece în primă instanţă şi, până la judecarea apelului, intervine o normă care prevede o altă instanţă competentă să judece cauza în primă instanţă, norma nouă nu se aplică în cauză, astfel încât competenţa se va determina tot după legea anterioară, scoasă din vigoare la acea dată. 12.2. Aplicarea în spaţiu a normelor procesual penale 12.2.1. Principiul teritorialităţii normelor procedurii penale Potrivit principiului teritorialităţii (locus regit actum), normele procesual penale se aplică pe întreg teritoriul ţării noastre. Ele nu se pot aplica pe teritoriul altui stat, după cum nicio normă străină de procedură penală nu acţionează pe teritoriul statului nostru. Acest principiu este exprimat în art. 13 alin. (2) C. pr. pen., care prevede că „legea procesuală penală română se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse pe teritoriul României (...)”. 12.2.2. Excepţiile de la principiul teritorialităţii Articolul 13 alin. (2) C. pr. pen. autorizează excepţiile de la principiul teritorialităţii, cu condiţia ca acestea să fie „prevăzute de lege”. Ele privesc extrateritorialitatea legii procesuale penale. Excepţiile de la principiul teritorialităţii normelor de procedură penală sunt cuprinse în convenţiile internaţionale privind imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine sau a altor persoane, în dispoziţiile legii penale, precum şi în normele procesual penale referitoare la asistenţa juridică internaţională în materie penală. 13 II. ACŢIUNILE JUDICIARE ÎN PROCESUL PENAL În procesul penal se pot exercita două categorii de acţiuni judiciare, după cum au ca scop represiunea sau repararea pagubei produse prin infracţiune: acţiunea penală, care are un caracter public, destinată a asigura represiunea; acţiunea civilă, care are un caracter privat, destinată a obţine repararea prejudiciului suferit de partea lezată prin infracţiune. Acţiunea penală are ca obiect, în termenii Codului de procedură penală în vigoare, tragerea la răspundere penală a persoanelor care au comis infracţiuni, prin aplicarea pedepselor şi a celorlalte măsuri prevăzute de legea penală [art. 14 alin. (1) C. pr. pen.]. În mod similar, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile prin infracţiune sau, mai simplu, obţinerea de despăgubiri civile [art. 19 alin. (1) C. pr. pen.]. 1. ACŢIUNEA PENALĂ 1.1. Definiţie Acţiunea penală este mijlocul procesual prin care o persoană care a săvârşit o infracţiune este adusă în faţa jurisdicţiei penale de fond, în vederea judecăţii şi aplicării unei sancţiuni penale. Ea constituie mijlocul legal prin care se realizează însuşi scopul procesului penal (acela ca orice infractor să fie pedepsit potrivit vinovăţiei sale), având un efect determinant în începerea şi desfăşurarea procesului penal. 1.2. Trăsături a) este o acţiune de stat. Astfel, aceasta se exercită prin intermediul organelor judiciare, care sunt organe de stat anume învestite în acest sens; b) este obligatorie. Aceasta înseamnă că ea trebuie să fie pusă în mişcare, în mod obligatoriu, din oficiu, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile legale. Această trăsătură este atenuată în cazurile în care este necesară, potrivit legii, plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent. c) este indisponibilă. Odată pusă în mişcare, ea nu poate fi retrasă, trebuind să fie continuată până la epuizarea ei, epuizare care are loc prin soluţionarea definitivă a cauzei penale. Regula indisponibilităţii acţiunii penale este înlăturată în cazurile în care legea permite persoanei vătămate să-şi retragă plângerea prealabilă sau să se împace cu făptuitorul. Aceste cazuri pot preexista procesului penal ori pot să apară după ce acesta a început; d) este indivizibilă. Aceasta înseamnă că ea se extinde asupra tuturor celor care au participat la comiterea infracţiunii; e) este personală. Astfel, ea poate fi exercitată numai împotriva persoanelor care au calitatea de participanţi la săvârşirea infracţiunii. Această trăsătură se întemeiază pe caracterul personal al răspunderii penale; f) este autonomă. Ea are o existenţă de sine stătătoare în procesul penal, nedepinzând de nicio altă acţiune, şi este principală, întrucât marchează naşterea raportului procesual penal fundamental (dintre stat şi infractor), de care depind toate celelalte raporturi. 1.3. Desfăşurarea acţiunii penale În desfăşurarea acţiunii penale, distingem trei momente succesive: punerea în mişcare a acţiunii penale; exercitarea acţiunii penale; stingerea acţiunii penale. 14 1.3.1. Punerea în mişcare a acţiunii penale Punerea în mişcare a acţiunii penale sau inculparea înseamnă efectuarea actului procesual prevăzut de lege, prin care se formulează învinuirea (acuzarea) împotriva unei persoane şi se declanşează activitatea de tragere la răspundere penală a acesteia. În actuala reglementare, procurorul este unicul titular al acţiunii penale. El are dreptul de a o pune în mişcare ori de câte ori există probe serioase din care rezultă că o persoană este culpabilă de săvârşirea unei infracţiuni, chiar şi a uneia dintre cele pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 1.3.1.1. Condiţii Din conţinutul art. 15 C. pr. pen. rezultă că pentru punerea în mişcare a acţiunii penale trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: a) o condiţie pozitivă: să existe probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune; b) o condiţie negativă: să nu existe cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia, enumerate în art. 16 C. pr. pen. 1.3.1.2. Actul de inculpare În cuprinsul art. 14 alin. (2) C. pr. pen. în vigoare este menţinută prevederea din Codul de procedură penală anterior potrivit căreia „acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege” (s.n.). Referirea la actul de inculpare prevăzut de lege poate crea confuzii, pentru că în prezent există un singur act de inculpare: ordonanţa procurorului de punere în mişcare a acţiunii penale în cursul urmăririi penale. Considerăm că declaraţia orală a procurorului, la care se face referire în art. 360 alin. (2) C.pr.pen., nu reprezintă act de punere în mişcare a acţiunii penale, deoarece actul de inculpare trebuie să răspundă anumitor exigențe, care nu pot fi îndeplinite decât prin intermediul unei ordonanţe. În ceea ce ne priveşte, suntem de părere că această declaraţie are doar semnificaţia unei informări a publicului prezent în sala de şedinţă în scop preventiv, înscriindu-se în latura educativă a procesului penal. Ea continuă însă, în mod obligatoriu, cu întocmirea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut de art. 309 C. pr. pen. 1.3.2. Exercitarea acţiunii penale Punerea în mişcare a acţiunii penale este urmată de exercitarea ei de către titularii acesteia. Exercitarea acţiunii penale înseamnă efectuarea tuturor actelor procesuale care obligă instanţa judecătorească să judece pe inculpat şi să-i aplice una dintre sancţiunile prevăzute de legea penală, în funcţie de vinovăţia sa, dacă, evident, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. La sfârşitul urmăririi penale, procurorul dispune cu privire la exercitarea acţiunii penale prin trimiterea în judecată a inculpatului (sesizarea instanţei penale cu judecarea acestuia şi aplicarea în mod corespunzător a legii penale). În faza de judecată, procurorul, personal şi, în cazurile menţionate mai sus, cu sprijinul persoanei vătămate sau, dacă este cazul, al părţii civile, exercită acţiunea penală prin susţinerea învinuirii în faţa instanţei, prin dovedirea vinovăţiei inculpatului şi cererea de condamnare potrivit legii penale, precum şi prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Exercitarea acţiunii penale durează, ca regulă, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale. 15 1.3.3. Împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale I. Cazuri în care acţiunea penală este lipsită de temei Aceste cazuri sunt prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen. şi cuprind situaţiile în care lipseşte infracţiunea (temeiul răspunderii penale) ori este exclusă răspunderea penală. Acestea sunt următoarele: a) fapta nu există [art. 16 alin. (1) lit. a) C. pr. pen.]. Prin reglementarea acestui caz, legiuitorul a avut în vedere situaţia în care fapta nu există în materialitatea sa. Cu alte cuvinte, nu s-a săvârşit o faptă (acţiune sau inacţiune), care să producă modificări fizice în lumea înconjurătoare. b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) C. pr. pen.]. În acest caz, fapta există în mod obiectiv, însă nu figurează printre faptele prevăzute de legea penală. În conformitate cu regula nullum crimen sine lege, fapta nu poate constitui un temei al răspunderii penale, întrucât nu este considerată de legiuitor ca infracţiune. În această categorie intră, de pildă, faptele de natură civilă, disciplinară sau contravenţională ori faptele care au fost, între timp, dezincriminate sau cele care nu au fost niciodată prevăzute de legea penală. c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea [art. 16 alin. (1) lit. c) C. pr. pen.]. Acţiunea penală, fiind o acţiune personală, trebuie să fie pusă în mişcare numai faţă de persoana care a săvârşit fapta, astfel încât devine fără temei dacă este pusă în mişcare împotriva altei persoane. d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]. Acest caz priveşte, potrivit Codului penal în vigoare, următoarele situaţii care constituie cauze justificative: legitima apărare (art. 19 C. pen.); starea de necesitate (art. 20 C. pen.); exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii (art. 21 C. pen.); consimţământul persoanei vătămate (art. 22 C. pen.). Cauzele de neimputabilitate sunt cele prevăzute în art. 24-31 C. pen.: constrângerea fizică (art. 24 C. pen.); constrângerea morală (art. 25 C. pen.); excesul neimputabil (art. 26 C. pen.); minoritatea făptuitorului (art. 27 C. pen.); iresponsabilitatea (art. 28 C. pen.); intoxicaţia (art. 29 C. pen.); eroarea (art. 30 C. pen.); cazul fortuit (art. 31 C. pen.). II. Cazuri în care acţiunea penală este lipsită de obiect Aceste cazuri sunt reglementate în art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. pr. pen. şi desemnează situaţiile în care răspunderea penală este înlăturată sau înlocuită ori nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce face ca acţiunea penală să fie fără obiect. Acestea sunt următoarele: a) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.]. b) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau, după caz, radierea persoanei juridice, atunci când are calitatea de suspect sau inculpat [art. 16 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.]. 16 c) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat sau a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală [art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen.]. d) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]. Cauzele de nepedepsire sunt prevăzute în Codul penal sau în legi speciale. Ele pot fi exemplificate prin: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului în caz de tentativă (art.34 C. pen.); împiedicarea săvârşirii inf

Suport ID PDF - Procedură Penală Partea Generală 2024/2025

Document Details

Tags

Related

Summary

Full Transcript