Abordarea psihanalitică a personalităţii PDF

Abordarea psihanalitică a personalității Structura personalității conform abordării psihanalitice ➤ Inițial, în teoria psihanalitică, s-a considerat că personalitatea umană este compusă din trei componente, conștientul, preconștientul și inconștientul. ➤ Acest model al personalității a fost denumit modelul topografic. ➤ Datorită dificultăților de a se susține, cu date obținute pe cale empirică, din studiile de caz, această teorie a fost abandonată, impunându-se o alta conform căreia personalitatea umană este compusă din Id, Eu, și Supraeu (Muir,1992; Emde,1994) ➤ Id include toate instinctele și toate pulsiunile, este sursa energiei psihice și a libidoului. Id este o componentă inconștientă a personalității, fiind considerat de mulți autori (Avstreih, 1981; Klaif, 1985; Kelen, 1990; Geller, 2003; Conn, 1997; Ad Dab’Bagh, 2012; Zamfirescu, 2012) ca fiind partea întunecată, sălbatică și lipsită de organizare a personalității. ➤ Transformă nevoile și trebuințele biologice și primare în pulsiuni și instincte psihice, având ca obiectiv obținerea plăcerii prin reducerea tensiunii creată de aceste pulsiuni (Ewen, 2003). ➤ Este total ilogic, nu cunoaște principiile realității și implicit nici principiile morale. ➤ Este atemporal, nefiind influențat de dezvoltarea și experiența personală, astfel încât multe dintre instinctele și pulsiunile din copilărie rămân prezente și se manifestă toată viața. ➤ A doua dimensiune a personalității în teoria psihanalitică este Eul (Avery & Ryan, 1988; Tryon, 1986; Baumeister & Vohs, 2007). Eul reprezintă dimensiunea conștientă și rațională a personalității. ➤ După naștere, în procesul de educare, ființa umană învață că nu se poate comporta exact așa cum dorește, indiferent de circumstanțele realității. ➤ Astfel, copiii înțeleg că nu pot mânca orice își doresc indiferent de situație, luând hrana altor persoane, învață că activitatea de excreție trebuie amânată până ajung la toaletă și că impulsurile agresive și violente nu pot fi tot timpul manifestate în public. ➤ Chiar dacă principalele sale caracteristici sunt logica și rațiunea, Eul nu are rolul de a se opune pulsiunilor create de către Sine. ➤ Scopul său este de a satisface aceste nevoi în concordanță cu cerințele realității, asigurând astfel adaptarea la mediu. ➤ Eul este singura componentă a personalității care intră în contact cu mediul înconjurător. ➤ Eul este subordonat atât Se-ului cât și cerințelor realității, acest aspect fiind principalul factor care generează anxietatea. ➤ Pentru a se proteja, eul dispune de mecanisme de apărare care îl ajută pe individ să rămână la un nivel optim de funcționare și de adaptare la mediu. ➤ A treia dimensiune a personalității este Supraeul. Începând de la naștere și în primii ani de viață, copii nu pot distinge ceea ce este bine și corect de ceea ce este greșit. ➤ Această funcție este îndeplinită de părinți. De-a lungul timpului, copilul începe să își însușească standardele comunității în care trăiește, începe să se identifice cu părinți și implicit să internalizeze standardele propuse de aceștia. ➤ Supraeul este acea instanță psihică care dictează și îl face pe om să perceapă ceea ce este greșit în raport cu normele sociale și ceea ce este adecvat. Supraeul este parțial conștient și parțial inconștient. Dinamica personalităţii în concepţia lui Sigmund Freud ➤ Conform lui Freud, scopul comportamentelor umane este acela de a obţine plăcerea şi de a reduce tensiunea şi anxietatea (Undrill, 2001; Eidelberg, 1962; Feist & Feist, 2008). ➤ Acest scop provine din energia psihică şi fizică ce este generată de către pulsiuni. În teoria psihanalitică la baza comportamentelor stau pulsiunile persoanei. Mecanismele de apărare ➤ În teoria psihanalitică se consideră că inconştientul este caracterizat în cea mai mare parte de conţinut şi material psihologic. ➤ O mare parte din acest conţinut este reprezentat de aspecte lipsite de raţiune şi care nu sunt acceptate şi tolerate din punct de vedere social, dar și emoțional. ➤ În cadrul inconştientului se regăsesc traume trăite în perioada copilăriei, gânduri şi pulsiuni agresive şi sexuale, unele dintre aceste cu caracter incestuous și alte gânduri ce stârnesc suferințătă, rușine sau frică de judecată. Principala modalitate prin care Eul se apără de aceste conţinuturi ameninţătoare este reprezentată de mecanismele de apărare ale Eului. Proiecţia ➤ Proiecţia se referă la atribuirea unor impulsuri sau caracteristici inacceptabile ce sunt specifice persoanei în cauză, către o altă persoană. Atribui reprezentării mentale a celuilalt propriile afecte, pulsiuni sau dorinţe, distorsionând modul în care îl vezi pe acesta. ➤ Faptul că un elev care se nu se consideră foarte descurcăreț, atunci când va face o greșeală nesemnificativă își a acuza profesorii și coelgii că-l desconsideră; cu toate că nimeni nu a spus asta. El de fapt, a dat glas nesiguranței sale. Transferul ⮚ Deplasezi amintirile unor situații sau relații trecute asupra imaginii unei personae din prezent. Apoi mobilizezi același tip de apărări folosite în trecut pentru gestionarea unor situații identice sau similare Introiecţia ➤ Construieşti o imagine a unei alte persoane, cu ajutorul funcţiilor Eului de percepţie, memorare şi integrare; cu alte cuvinte, vezi persoana, îţi aminteşti ceea ce ai văzut, după care organizezi acele percepţii şi amintiri. "Reprezentarea mentală” (denumită şi "introiect" sau "reprezentarea obiectului") astfel formată, poate fi ulterior utilizată ca suport mental pentru fantasme şi afecte ➤ lntroiectul este adesea considerat ca o componentă a "structurii psihice". Există credinţa că acţiunile mamei în decursul primului an de viaţă, cu efect calmant asupra bebeluşului, sunt într-o oarecare măsură încorporate de acesta (introiectate) şi că ulterior bebeluşul continuă gradual să îşi introiecteze mama, dezvoltând astfel capacitatea de autoliniştire. ➤ dezvoltarea capacităţii de auto control şi amânare a satisfacerii (ce ţin de forţa Eului), iar în particular la dezvoltarea toleranţei la afect şi a controlului pulsional ➤ individul se comportă ca imaginea mentală pe care o are despre celălalt. - internalizarea ➤ Mecanismul de apărare care este opus proiecţiei este introiecţia. În timp ce proiecţia reprezintă transferul unui impuls propriu, perceput ca fiind de neacceptat, către o altă persoană, introiecţia se referă la însuşirea şi adoptarea unor aspecte pozitive şi calităţi ale altor persoane de către propriului Eu. ➤ Acest mecanism de aparare are rolul de a asimila cat mai multe realitati exterioare pentru a putea face fata frustrarii. ➤ De exemplu, atunci cand un copil introiecteaza chiar toate interdictiile unui parinte sever, fara a le discrimina. Identificarea proiectivă ➤ Îi atribui celuilalt trăsăturile și modalitățile propriei de apărari într-un grad atât de mare, încât imaginea este deformată. Stimulezi în celălalt, prin comportament sau atitudini, aceste afecte care pentru tine sunt neplăcute. Copilul merge cu mama la doctor. Doctorul întreabă copilul ce a pățit, acesta nu simte o durere foarte mare și nu spune nimic, totuși. Însă mama răspunde și spune: „Se simte foarte rău”. Învinovățirea proiectivă ➤ Ești responsabil pentru o situaţie neplăcută, dar în loc să îți asumi că ai fost neglijent și iresponsabil, învinovăţești pe altcineva. La 9:30 p. m., tatăl iese din biroul unde utilizase internetul şi îşi dă seama că fiul său de vârstă școlară se juca Nintendo, în loc să îşi facă temele. Tatăl o întreabă acuzator pe mamă: "De ce Jimmy nu şi-a făcut temele?" Aceasta tocmai încheiase o convorbire telefonică prelungită cu un client și ripostează: "Eu eram ocupată! De ce nu ai avut tu grijă ca el să își facă temele?” Negarea ➤ Unul dintre cel mai des întâlnit mecanism de apărare este negarea. Atunci când o persoană recurge la negare, aceasta refuză să accepte anumite aspecte evidente ale realităţii, refuză să accepte un anumit aspect al realităţii ca fiind adevărat, în ciuda faptului că există numeroase dovezi care să certifice existenţa acelui fapt. ➤ Cei mai mulți oameni folosesc negarea în viața de zi cu zi, pentru a evita situații generatoare de durere, frustrare, în care este dificil să recunoască lucruri supărătoare despre ei înșiși. ➤ De exemplu o persoana care este dependentă de alcool, la început, va nega acest lucru, nu va recunoaște, și va încerca sa compenseze disconfortul psihic arătând cât de bine se descurcă la locul de muncă sau în relațiile familiale. Clivajul ➤ Un alt mecanism de apărare important este clivajul. Indivizii "clivează" obiectul introiectat în două părţi - un obiect plin de iubire vs un obiect pe care-l urăște distructiv - iar ulterior proiectează în celălalt doar iubirea sau ura clivate. Prin urmare, clivajul determină individul să îi atribuie celuilalt doar unul dintre aceste afecte (iubire sau ură), fără a putea vedea că majoritatea oamenilor posedă în mod potenţial ambele calităţi. ➤ Ca o variaţie a acestei tendinţe, unii indivizi cu psihoză sau borderline vor cliiva imaginea introiectată a celuilalt într-o parte "bună" şi una "rea", ce apar la momente diferite - într-o zi acesta este văzut ca minunat şi angelic, iar în ziua următoare ca demonic şi plin de vicii. Formațiunea reacțională ➤ Alt mecanism de apărare intens analizat de către psihanalişti este formaţiunea reacţională. Acest mecanism de apărare acţionează prin transformarea unor conţinuturi ameninţătoare existente la nivel inconştient în conţinuturi conştiente, însă acestea sunt exprimate într-o formă total opusă faţă de forma lor iniţială. ➤ Comportamentele specifice acestui mecanism de apărare pot fi identificate deoarece se manifestă obsesiv şi compulsiv având în vedere că persoana în cauză încearcă să îşi convingă propriul Eu că gândurile autentice cu care se confruntă sunt de neacceptat. ➤ Un exemplu poate fi cel al unei femei umilite, de nenumărate ori, la serviciu de șeful ei, și care și-ar dori să-și dea demisia dar în schimb manifestă simpatie, este drăguță cu acesta și dorește să ramână să lucreze acolo până la sfârșit Izolarea afectului ➤ Alt mecanism de apărare intens analizat de către psihanalişti este izolarea afectului. Elimini din conştiinţă (fără a şti că faci acest lucru) trăirile asociate unor afecte. (Este posibil ca ideile asociate acestora să rămână conştiente. ➤ Un exemplu poate fi cel al unei tinere, care deși spune că bunicii ei au tratat-o mereu mai rece și mai dur decât pe verișoara ei mai mică, spune că ea fiind mai mare primea mai multe responasbilități și aveau alte așteptări de la ea. Astfel, ea ajunge să nu mai simtă furie, dezamăgire sau tristețe. Refularea ➤ Unul dintre cele mai des întâlnite mecanisme de apărare este refularea. Psihanaliştii consideră că refularea este cel mai important mecanism de apărare prin care Eul încearcă să transfere conţinutul ameninţător de la nivelul conştiinţei la nivelul inconştientului sau să menţină conţinutul ameninţător aflat în inconştinet cât mai departe de conştiinţă. ➤ Respingi în afara conştiinţei conţinutul ideatic asociat unui afect.(Reamintesc faptul că afectele au două componente- trăirea şi ideea). Nu ştii că refulezi ceva. Dacă acest lucru se întâmplă voluntar, este vorba de reprimare. ➤ În timpul unui atac de panică,individul se simte anxios, transpiră, iar inima îi bate cu putere, dar adesea nu îşi aminteşte gândurile care i-au provocat aceste reacţii. Oricum, afirmă că se simţea "neliniştit". Altfel spus, senzaţia neplăcută de anxietate este conştientizată, în timp ce gândul declanşator rămâne inconştient, fără să îți propui. Reprimarea ➤ Un alt mecanism de apărare des întâlnit este reprimarea. Acest mecanim de apărare se referă la încercarea inconştientă a persoanei de a îndepărta gândurile negative, aducătoare de anxietate, prin simplul fapt de a nu se gândi la ele, de a le evita pe cât posibil, în mod deliberat. ➤ De exemplu, când uiți să faci ceva ce nu voiai să faci (de ex. să faci programare la medic) Sublimarea ➤ Altă formă de mecanism de apărare este sublimarea. Spre deosebire de refulare, care afectează negativ forţa Eului şi implicit capacitatea de funcţionare a persoanei, sublimarea facilitează funcţionarea persoanei. ➤ Unii psihanalişti consideră că sublimarea este singurul mecanism de apărare care este în întregime adaptativ. Prin sublimare, Eul permite manifestarea impulsurilor de natură agresivă provenite din inconştient, într-o manieră dezirabilă social. ➤ De exemplu, când o persoana are impulsuri agresive cărora nu dorește să le dea curs, ea poate în schimb să se focuseze pe exerciții fizice intense. Deplasarea ➤ Un alt mecanism de apărare este deplasarea. Ca şi în cazul sublimării, deplasarea are rolul de a direcţiona pulsiuni ameninţătoare către obiecte şi modalităţi de exprimare ale acestora ce fac posibilă manifestarea acestor pulsiuni. ➤ Totuşi, spre deosebire de sublimare, manifestarea acestor conţinuturi ameninţătoare nu aduce recompense sociale, cu alte cuvinte, nu permite exprimarea acestor conţinuturi într-o formă social dezirabilă. ➤ Exemplul clasic este al angajatului care este furios pe șeful său dar nu își poate exprima furia față de acesta de teama de a nu fi concediat. În schimb, el se duce acasă și își repede câinele sau provoacă o ceartă cu propriul partener sau copiii săi. Raționalizarea ➤ Printre mecanismele de apărare se numără şi raţionalizarea, care presupune justificarea unor comportamente neplăcute şi inacceptabile pentru persoana în cauză, apelând la scuze şi argumente plauzibile, dar neadevărate în profunzime. ➤ Găsim scuze pentru a ne elibera de tensiunea emoțională ➤ De exemplu, o femeie începe să aibă întâlniri cu un bărbat pe care îl place cu adevărat iar la un moment dat lumea ei este dată peste cap când acesta o părăsește aparent fără nici un motiv. Pentru a reduce disconfortul psihic, ea folsește raționalizarea pentru a explica situația în mintea ei cu: „am bănuit tot timpul că nu era un partener bun, dar am zis să fac un compromis, poate mă înșel” Intelectualizarea ➤ Alt mecanism de apărare este intelectualizarea. Acest mecanism de apărare permite unei persoane să se apere împotriva conţinuturilor psihice provocatoare de suferinţă. Intelectualizarea presupune o disociere (separare) între gândurile şi sentimentele unei persoane. ➤ Recurgerea la abstracție, teoretizare și generalizare în confruntarea cu o situație conflictuală care l-ar angoasa prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat emoțional. ➤ De exemplu, o persoană care tocmai a fost diagnosticată medical cu o boală incurabilă, în loc să-și exprime tristețea și durerea, se concentrează în schimb pe detaliile tuturor posibilelor proceduri medicale și care sunt cauzele bolii sau schemle de tratament posibile. Ruminarea mentală ⮚ "Analizezi excesiv” în încercarea de a rezolva o problemă, ceea ce în realitate serveşte la evitarea altor gânduri şi senzaţii, înlocuite astfel de ideile repetitive. În esenţă, aceasta se traduce ca "o funcţionare mentală în gol” și se tranformă într-o agitație mentală fără oprire. ⮚ De exemplu, o femeie divorţată a petrecut în terapie săptămâni întregi încercând să înţeleagă de ce ultimul partener se despărţise de ea. Într-un final am putut înţelege că această ruminare avea rolul de evitare a durerii (afectelor depresive) produse de despărţire. Externalizarea ⮚ Acesta este un tip special de proiecţie prin care te raportezi la unele conţinuturi psihice ca provenind din "exterior". Te poţi gândi că cineva sau "societatea" te va critica, când de fapt tu te priveşti auto-critic. ⮚ În practică, această apărare se manifestă adesea sub forma rezistenţei la tratament sau lipsa dezvăluirii. Mulţi dintre cei care încep o terapie se simt vinovaţi pentru ceva. Aceştia vă vor spune adesea ceva de genul: "Probabil vă gândiţi că sunt îngrozitor" sau "Probabil o să îmi spuneţi că sunt nebun", după care vă vorbesc despre un comportament de care le este ruşine. Externalizarea ⮚ Acesta este un tip special de proiecţie prin care te raportezi la unele conţinuturi psihice ca provenind din "exterior". Te poţi gândi că cineva sau "societatea" te va critica, când de fapt tu te priveşti auto-critic. ⮚ În practică, această apărare se manifestă adesea sub forma rezistenţei la tratament sau lipsa dezvăluirii. Mulţi dintre cei care încep o terapie se simt vinovaţi pentru ceva. Aceştia vă vor spune adesea ceva de genul: "Probabil vă gândiţi că sunt îngrozitor" sau "Probabil o să îmi spuneţi că sunt nebun", după care vă vorbesc despre un comportament de care le este ruşine. Umorul ⮚ Adopţi o atitudine comică pentru a nu te mai gândi că eşti supărat. ⮚ Folosirea umorului nu trebuie considerată întotdeauna ca o apărare. Pe lângă scopul de a produce plăcere, pacienţii pot să glumească şi atunci când au atins un nivel mai bun de autocunoaştere, combinată cu o îmbunătăţire a capaci- tăţilor Eului de observare şi de integrare. ⮚ Atunci când umorul devine un automatism preconştient (răspuns defensiv automat la anumite situaţii) caracterizat de o stare de "excitaţie accentuată", logoree, amuzament şi sentimentul omnipotenţei, toate acestea având rolul de a diminua afectele depresive, de furie şi ruşine, putem vorbi de hipomanie (Hartmann, 1939; Lewin, 1950; Almansi, 1961). Logoreea ⮚ Vorbeşti foarte mult despre un subiect, fără însă a fi circumstanţial sau tangenţial. Pe indivizii ce prezintă aşa-zisele trăsături histrionice, vorbitul excesiv îi protejează de diferite forme de anxietate sau discomfort profund.

Abordarea psihanalitică a personalităţii PDF

Document Details

Tags

Related

Summary

Full Transcript

Upgrade to continue