Evaluarea Psihologică - Manualul Psihologului Clinic 2017 PDF

# EVALUAREA PSIHOLOGICĂ ## Volum coordonat de Violeta Enea şi Ion Dafinoiu ## MANUALUL PSIHOLOGULUI CLINICIAN ## Rezumat Şedinţa de acordare a feedbackului referitor la rezultatele evaluării este considerată punctul culminant al procesului de evaluare şi, dacă este realizată cu profesionalism, p...

# EVALUAREA PSIHOLOGICĂ ## Volum coordonat de Violeta Enea şi Ion Dafinoiu ## MANUALUL PSIHOLOGULUI CLINICIAN ## Rezumat Şedinţa de acordare a feedbackului referitor la rezultatele evaluării este considerată punctul culminant al procesului de evaluare şi, dacă este realizată cu profesionalism, poate avea valenţe terapeutice. Capitolul abordează scopurile, criteriile generale de redactare a unui raport de evaluare psihologică şi propune un model de structurare a acestuia. De asemenea, sunt abordate situaţii particulare când psihologul clinician este în situaţia de a da clientului feedback negativ sau când clientul a dat în timpul evaluării răspunsuri care nu sunt credibile. ## 12. Redactarea Raportului Psihologic ### 12.1. Scopurile Raportului de Evaluare Informarea clientului cu privire la rezultatul evaluării psihologice reprezintă o cerinţă stipulată în codul etic al psihologilor. Rezultatul evaluării psihologice se comunică clientului într-o şedinţă de acordare a feedbackului sub forma unui raport de evaluare psihologică în care se răspunde la întrebarea de referinţă, adică motivul pentru care a fost trimis la evaluare de către sursa de referinţă sau pentru care clientul s-a prezentat din proprie iniţiativă. Sursa referinţei/sesizării/recomandării poate fi părintele sau un specialist din diferite domenii şi niveluri de expertiză (psihiatrul, medicul de familie, consilierul şcolar, învăţătoarea etc.), astfel încât raportul trebuie să răspundă atât nevoilor clientului cât şi nevoilor sursei care face sesizarea (Kellerman şi Bury, 2007). Concluziile şi, mai ales, recomandările psihologului clinician vor fi susţinute în raportul de evaluare de argumente clare, cuprinzătoare, prezentate într-un mod coeziv şi obiectiv. Raportul psihologic îndeplineşte mai multe scopuri generale: de a răspunde la întrebarea de referinţă, de a asigura sursei de referinţă informaţii adiţionale; de a înregistra evaluarea pentru utilizări viitoare; de a recomanda intervenţiile (Ownby, 1997). Mai exact, cu privire la tipurile de întrebări formulate de sursa de referinţă obiectivele principale ale rapoartelor de evaluare sunt: de a răspunde la întrebările de referinţă, de a descrie persoana evaluată, de a interpreta şi a integra datele, de a recomanda intervenţii adecvate (Ownby, 1997). Acordarea feedbackului cu privire la rezultatele evaluării s-a constatat că poate avea efecte terapeutice. Unele cercetări au indicat îmbunătăţirea stimei de sine şi diminuarea stresului cauzat de simptome (Newman şi Greenway, 1997), speranţă crescută (Finn şi Tonsager, 1992), alianţă terapeutică îmbunătăţită (Hilsenroth, Peters şi Ackerman, 2004), implicare crescută în tratament (Michael, 2002) şi respectarea mai mult a recomandărilor tratamentului (Ougrin, Ng şi Low, 2008). O metaanaliză recentă realizată de Poston şi Hanson (2011) a constatat însă un efect mic spre mediu al acordării feedbackului privind evaluarea. ### 12.2. Criterii Generale de Redactare a unui Raport Psihologic Cea mai dificilă sarcină în redactarea unui raport constă în echilibrarea limbajului utilizat, astfel încât să fie uşor de înţeles de către toţi cei care îl citesc, dar fără să se renunţe la termenii tehnici, profesionali. Mai exact, raportul trebuie să îndeplinească criteriile referitoare la claritate, sens şi sinteză (Kellerman şi Bury, 2007). Claritatea este o cerinţă fundamentală pentru asigurarea înţelegerii documentului pe care clientul îl va citi. Adoptarea unui stil care să faciliteze comunicarea ideilor presupune evitarea utilizării afirmaţiilor care sunt prea generale (de tip efect Barnum) şi exprimarea în fraze mai scurte şi clare. Principiile care trebuie respectate pentru o exprimare concisă constau în (Lichtenberger et al., 2004): * evitarea redundanţelor prin evitarea repetării aceluiaşi cuvânt, aceleiaşi fraze sau idei; prin combinarea propoziţiilor ce au conţinut paralel într-o singură frază (în loc de „Lua valium pentru anxietate. Amitriptilina era recomandată de psihiatru pentru melancolie" este recomandat ca exprimarea să fie: „Clienta lua valium pentru anxietate şi amitriptilină pentru melancolie."); * menţinerea unui echilibru între propozițiile lungi, care sunt dificil de urmărit, şi cele scurte. ## 12.3 Secțiunile Raportului de Evaluare Psihologică Nu există un singur mod de structurare a rezultatelor evaluării în raportul psihologic, ci, de cele mai multe ori, rămâne la latitudinea psihologului dacă optează pentru un mod sau altul. Unii specialişti se raportează la procesul de evaluare psihologică ca la o investigaţie ştiinţifică empirică. Din această perspectivă şi raportarea rezultatelor trebuie să respecte rigorile unei lucrări ştiinţifice structurate în: obiective (întrebările clientului), ipoteze (întrebările psihologice), metode (planul de evaluare), rezultate (secţiunea de date), discuţii (răspunsul la întrebările clientului şi recomandările ce decurg din concluziile), bibliografie (referinţe), anexe (analize detaliate ale testelor administrate) şi semnătura cercetătorului (semnătura psihologului responsabil) (Westhoff şi Kluck, 2009). Deşi rapoartele psihologice pot să difere, de exemplu, în măsura în care concluziile se bazează pe o procedură sau alta de evaluare şi pe specificitatea concluziilor, unele elemente sunt comune celor mai multe rapoarte clinice. Unele secţiuni ale raportului vor fi mai lungi sau mai scurte, în funcţie de complexitatea evaluării, de natura întrebării de referinţă şi de stilul de redactare al evaluatorului. Un dintre regulile importante este de a nu prezenta informaţiile dintr-o secţiune de la sfârşitul raportului la începutul acestuia, de exemplu, să se specifice diagnosticul în secțiunea de rezultate, deşi informaţiile dintr-o secţiune de la început pot fi integrate într-una de sfârşit (Lichtenberger et al., 2004). Redăm mai jos structura unui raport de evaluare psihologică (Wright, 2011) cu exemplificarea din cazuistica personală a redactării doar a unor secţiuni considerate mai complexe. ### 12.3.1 Informații pentru identificarea clientului În această secţiune vor fi incluse informaţii esenţiale pentru identificarea clientului, precum: numele şi prenumele, sexul, vârsta, data naşterii şi ocupaţia. Tot aici se includ informaţiile referitoare la numele psihologului clinician, al supervizorului său (dacă este cazul), data redactării raportului şi data sau datele (dacă evaluarea s-a desfăşurat pe parcursul mai multor şedinţe) când a avut loc evaluarea. ### 12.3.2 Sursa recomandării şi întrebările pentru care s-a solicitat recomandarea Redactarea tuturor secţiunilor raportului se va realiza având în minte scopul evaluării, care va ghida întregul demers de evaluare psihologică. În această secţiune se va specifica sursa referinţei care a recomandat evaluarea, în cazul în care clientul nu a apelat la evaluare din proprie iniţiativă, precum şi motivul pentru care se solicită evaluarea. Se vor preciza problemele curente pe care persoana le are. O evaluare a comportamentului unui elev din şcoala primară va presupune observarea copilului la şcoală, utilizarea unor grile şi scale de evaluare pe lângă interviurile cu părinţii, copilul şi învăţătoarea, în timp ce preocuparea privind rezultatele academice slabe va implica teste standardizate pentru măsurarea inteligenţei, teste de achiziţie, precum şi examinarea evaluărilor de la clasă şi a temelor pentru casă. Deseori, este necesar ca psihologul clinician să clarifice întrebarea de referinţă şi să leagă contextul mai amplu al evaluării. Unii specialişti recomandă reformularea întrebării cu care se prezintă clientul, în timp ce alţii solicită specificarea ad litteram a întrebărilor acestuia. Întrebările la care trebuie să răspundă psihologul clinician, în general, nu sunt globale, ci specifice, motiv pentru care este importantă contactarea sursei de referinţă în diferite etape ale procesului de evaluare (Groth-Marnat, 2003). Formularea întrebării de referinţă trebuie să fie clară. La întrebarea sursei de referinţă este posibil adauge şi clientul alte întrebări care îl preocupă şi care îşi doreşte să fie abordate în evaluare. Obiectivele pe care le poate viza evaluarea în practica clinică sunt (Hersen, 2004): * diagnostic şi/sau evaluarea motivului pentru care clienţii caută tratament; * conceptualizarea cazului; * planificarea tratamentului; * monitorizarea răspunsului clientului la tratament; * schimbarea comportamentului sau a cogniţiilor clienților prin creşterea autoconştientizării; * evaluarea unui program de intervenţie. Deseori, obiectivul evaluării clinice este de a diagnostica tulburările mintale. ### 12.3.3 Instrumente administrate Fiecare metodă de evaluare va fi precizată iniţial cu denumirea integrală, apoi va fi prezentată în paranteză abrevierea. Se includ interviurile clinice, testele şi alte instrumente care au fost aplicate, fie în ordine alfabetică, fie în ordinea în care au fost administrate, fie tematic, mai întâi interviurile, apoi testele care au măsurat nivelul cognitiv şi la sfârşit testele de personalitate şi cele care măsoară funcţionarea emoţională. Greşelile care se pot face în această secţiune constau în selectarea inadecvată a instrumentelor corespunză-toare întrebării de referinţă. La noi în ţară, deseori psihologul clinician este limitat din motive pecuniare în selectarea instrumentelor psihologice pe care le administrează în primul rând de absenţa accesului la testele şi scalele de care ar avea nevoie pentru realizarea unei evaluări psihologice adecvate. De cele mai multe ori, psihologul îşi permite să achiziţioneze doar câteva teste cu licenţă, dar care nu pot fi administrate pentru orice problemă ar putea avea un client. Această stare de fapt poate genera erori precum cele de mai jos, care, deşi sfidează logica, se pot regăsi în rapoartele unor psihologi începători. **Tabelul 12.1. Exemple de greşeli care trebuie evitate în secțiunea de instrumente administrate:** | Greşeli de evitat | Explicaţii | |:---|:---| | nu există nicio legătură între întrebarea de referinţă şi instrumentele administrate. De exemplu, întrebarea de referinţă vizează funcţionarea emoţională şi se aplică instrumente ce măsoară funcţionarea intelectuală; | caracteristicile psihologice care se evaluează trebuie să decurgă în mod logic din întrebarea de referinţă pentru a putea obţine informaţiile care să îl ajute pe psiholog în luarea deciziei şi formularea răspunsului la întrebarea de referinţă; mai mult, psihologul nu trebuie să evalueze decât caracteristici care au legătură cu întrebarea de referinţă; | | se evaluează doar unele simptome şi se omite evaluarea altora (de exemplu, clientul se prezintă cu simptome depresive şi consum de alcool, dar se evaluează doar depresia); | tulburările afective pot fi induse de o substanţă, iar ignorarea acestei informaţii este o eroare gravă; | | se încadrează în această secţiune şedinţe de consiliere; | deşi evaluarea se poate realiza pe parcursul unei intervenţii psihologice, şedinţele de consiliere nu sunt instrumente de evaluare; | | administrarea unor scale ce măsoară caracteristici psihologice a căror evaluare nu este solicitată în întrebarea de referinţă (de exemplu, se aplică un inventar de ostilitate fără ca întreba-rea de referinţă să solicite acest lucru sau se adresează întrebări ce vizează viaţa sexuală a clientului când întrebarea de referinţă se referă la funcţionarea cognitivă); | este contraindicată administrarea unor instrumente de evaluare ce măsoară caracteristici psihologice a căror evaluare nu este necesară în luarea unei decizii clinice şi formularea răspunsului la întrebarea de referinţă; evaluarea nu are ca obiectiv satisfacerea curiozităţii psihologului în privinţa unor aspecte ale vieţii clientului şi se impune respectarea codului etic; | | este omis diagnosticul diferenţial, adică exclu-derea altor tulburări care au prezente unele caracteristici similare cu tulburarea respectivă. De exemplu, trebuie făcută o distincţie între comportamentul disruptiv care rezultă din neatenţie şi impulsivitate în tulburarea hiper-activitate/deficit de atenţie şi comportamentul opoziţionist din tulburarea opoziţionismului provocator. Pentru a realiza acest lucru este nevoie să se formuleze întrebări cu acest scop în interviul clinic sau să se administreze instrumente standardizate de evaluare pentru ambele tulburări. Judecata clinică ar putea decide stabilirea ambelor diagnostice, în cazul în care sunt îndeplinite criteriile pentru ambele tulburări, care survin concomitent, sau ar putea consta în decizia de a nu stabili niciun diagnostic; | este indicat să nu se tragă concluzii pripite privind un diagnostic sau altul, fără a formula întrebări care să ajute la excluderea unor diagnostice cu simptomatologie asemănătoare. De cele mai multe ori, comorbiditatea este regula, nu excepţia. În plus, se impune atât evitarea supra-diagnosticării, cât şi a subdiagnosticării; | | se specifică informaţii teoretice despre testele/scalele utilizate ; | pacientul nu este interesat de istoria construirii unui test psihologic sau de proprietăţile sale psihometrice; este sarcina psihologului să selecteze cele mai adecvate instrumente pentru fiecare caz particular, fără a aduce argumente în raport. | | se specifică în această secţiune teste care nu au fost administrate sau se omite includerea unora care au fost aplicate. | | ### 12.3.4. Descrierea clientului Scopul acestei secţiuni este de a-i oferi celui care citește raportul o imagine vizuală a persoanei evaluate. Este important să se evite limbajul evaluativ, astfel încât, dacă clientul citește propria descriere, să nu se simtă lezat. Se vor descrie cât se poate de obiectiv tonul vocii, atitudinea pacientului şi modul în care este îmbrăcat. ### 12.3.5. Prezentarea problemei În in această secţiune se vor preciza în câteva paragrafe problemele, simptomele curente ale clientului, precizând sursele de unde a fost colectată fiecare informaţie. ### 12.3.6. Informații generale Pentru înţelegerea problemei cu care pacientul s-a prezentat sunt necesare informaţii relevante pentru funcţionarea individului, precum cele ce se obţin din istoricul problemei prezentate, evaluarea simptomelor şi evaluarea psihosocială. În cazul în care vor exista multe informaţii, se vor selecta doar acelea care sunt utile pentru clarificarea specificului problemei şi a simptomelor prezentate. Factorii care îl vor ajuta pe clinician să decidă dacă informaţia este relevantă pentru a fi inclusă în raport sunt următorii: * Dacă informaţia este relevantă pentru concluziile finale ce vor fi trase, reţinându-se faptul că absenţa unui simptom poate fi importantă pentru concluzia finală; * Dacă persoana care va primi raportul ar putea avea nevoie de acea informaţie; * Dacă o informaţie colectată în procesul evaluării, ce pare irelevantă pentru problemele specifice ale clientului, are potenţialul de a leza clientul (Suhr, 2015). Pentru ca raportul să fie inteligibil este necesar să se acorde atenţie timpului verbal care sunt precizate informaţiile în această secţiune. Astfel, este indicat ca ceea ce pacientul a raportat că s-a petrecut în trecut să se redacteze la timpul trecut, dar dacă ceea ce a raportat încă are loc este indicat să se precizeze la timpul prezent. Foarte important este să se indice cu corectitudine sursa fiecărei informaţii, iar afirmaţiile şi opiniile precizate să fie susţinute de dovezi. Spre exemplu, în loc de „Nu există un istoric de abuz sexual" exprimarea ar trebui să fie „Clienta nu a raportat un istoric de abuz sexual" sau în raportarea simptomelor în loc de „Clienta nu are cogniţii iraţionale" exprimarea ar fi indicat să fie „Clienta neagă că ar avea cogniţii iraţionale..." (Wright, 2011). Psihologul clinician va specifica inclusiv informaţiile care sunt contrare concluziei, iar în secțiunea de integrare a tuturor datelor se vor discuta atât informaţiile convergente, cât şi cele divergente. Această secţiune va clarifica contextul problemelor curente, durata problemelor clientului şi va specifica detaliat gândurile pe care le are atunci când se manifestă simptomele. ### 12.3.7. Evaluarea statusului mintal Intr-un paragraf se va sintetiza rezultatul evaluării statusului mintal, care este aproape Integral bazată pe observaţia clinică a psihologului clinician. Se vor avea în vedere şi punctele tari, iar când comportamentul nu va fi disfuncţional se va preciza că un domeniu funcţionării se încadrează „în limite normale". Pentru evaluarea statusului mintal vezi capitolul cu acelaşi titlu din acest volum. ### 12.3.8. Observaţii comportamentale In această secţiune se vizează consemnarea în detaliu a comportamentelor pe care pacientul le-a manifestat în timpul procesului de testare şi intervievare. Este important să se detalieze prin precizarea comportamentelor concrete termenii care pot avea înţelesuri diferite în funcţie de cititor. De exemplu, exprimarea „băiatul a fost neastâmpărat în timpul testării" ar putea lăsa loc la interpretări în funcţie de ceea ce înţelege fiecare dintre cei care citesc raportul prin termenul neastâmpărat. Se vor specifica, în schimb, comportamentele exacte: „băiatul se ridica de pe scaun la fiecare câteva minute şi mergea la fereastră cu intenţia de a o deschide". ### 12.3.9. Interpretarea rezultatelor evaluării În această secţiune sunt specificate rezultatele evaluării şi, în funcţie de întrebarea de referinţă, funcţionarea personalităţii şi cea emoţională pot fi abordate în secțiuni separate, iar funcţionarea vocaţională va fi inclusă în raport doar dacă întrebarea de referinţă vizează evaluarea aspectelor legate de muncă şi interesele profesionale. Lichtenberger et al. (2004) disting între trei niveluri ale interpretării clinice: * nivelul mecanic - interpretarea rezultatelor la acest nivel implică concentrarea pe diferenţele dintre scorurile la un factor şi subteste, precum şi dezvoltarea concluziilor pe baza diferenţelor dintre scorurile obţinute; * nivelul concret - psihologii clinicieni care interpretează rezultatele scorurilor la teste la acest nivel se concentrează pe descrierea scorurilor obţinute şi nu trag concluzii dincolo de acestea; * nivelul individualizat - formularea concluziilor explicative pe baza integrării informaţiei generale, a comportamentului şi scorurilor, incluzând şi informaţii calitative. ## 12.3.9.1 Funcționarea cognitivă Rezultatele obţinute la funcţionarea cognitivă vor releva punctele tari şi punctele slabe ale funcţionării individului din acest punct de vedere. Din întrebarea de referinţă va reieşi dacă evaluarea se va centra în principal pe funcţionarea cognitivă, dacă aceasta este un obiectiv secundar şi dacă va include screening neuropsihologic. În cazul în care evaluarea funcţionării cognitive este obiectivul central, ca în cazul evaluării pentru o tulburare de învăţare, este important să se realizeze o comparaţie între ceea ce individul ar trebui sa fie capabil să achiziţioneze şi ceea ce, de fapt, achiziţionează în domeniul şcolar. Astfel, această secţiune va face referire la trei aspecte majore în această situaţie: abilitatea cognitivă, achiziția academică şi rezumatul funcţionării cognitive. În rezumat se pot preciza concluziile preliminare privind probabilitatea prezenței sau absenței unei tulburări de învăţare, deşi şi alţi factori precum oportunitatea educaţională şi deteriorarea senzorială trebuie luaţi în considerare în stabilirea diagnosticului. Când funcţionarea cognitivă este un obiectiv secundar al evaluării şi nu se adminis-trează decât un test de aptitudini (de exemplu, WAIS-IV) şi câteva instrumente de screening neuropsihologic (de exemplu, Bender-2), paragraful introductiv va conţine o defalcare generală a domeniilor largi de funcţionare care au fost evaluate. Rezultatele pentru fiecare subtest vor fi menţionate în paragrafe în ordine descrescătoare, începând cu acele domenii care reprezintă punctele tari şi terminând cu punctele slabe. De exemplu, dacă clientul obţine o performanţă bună la memoria cifrelor comparativ cu alţii de aceeaşi vârstă, dar performanţa la înţelegerea verbală este mai slabă, ordinea va fi: rezultate la memoria cifrelor, apoi rezultate la înţelegerea verbală. Frazele pot avea următoarea structură: descrierea a ceea ce sarcina solicită individului; abilităţile evaluate de sarcină; rezultatul obţinut (Wright, 2011). Într-o altă frază se va explica de ce se consideră că s-a obţinut rezultatul respectiv. Ultimul paragraf al acestei secțiuni va fi un rezumat al rezultatelor importante care va conţine şi posibile explicaţii ale rezultatelor la subscale. În situaţia în care întrebările de referinţă implică administrarea unei baterii de screening neuropsihologic, structura acestei secţiuni va cuprinde: * un prim paragraf despre dovezi privind declinul cognitiv, care implică: * evaluarea indicatorilor funcţionării cognitive curente (WAIS-IV); * estimarea nivelului premorbid de funcţionare; * comparaţia între a şi b; există un declin în funcţionarea cognitivă dacă funcţio-narea cognitivă curentă este semnificativ mai scăzută decât estimarea funcţionării premorbide; * paragrafe referitoare la motivație (în ce măsură motivația scăzută sau disimularea a afectat performanţa), orientare (măsurată, de obicei, cu Mini-Mental State Exam - MMSE, Folstein et al., 2010), atenţie, funcţionarea motorie, viteza de procesare, memorie, limbaj, funcţionarea vizuo-spaţială şi funcţionarea executivă; * un paragraf final care va sintetiza punctele generale tari si cele slabe prezentate în paragrafele anterioare, precum şi posibile explicaţii ale acestora, incluzând implicaţiile pentru diagnostic, prognostic şi tratament (Wright, 2011). ## 12.3.9.2. Funcţionarea emoțională şi a personalităţii În paragraful iniţial se vor anunţa subsecţiunile ulterioare ce vor fi formate din temele prin care se caracterizează funcţionarea curentă a individului. Spre exemplu, dacă din rezultatele testelor reiese că izolarea socială şi stima de sine scăzută au condus la depresie, următoarele paragrafe vor avea ca teme: izolarea socială, stima de sine scăzută şi depresia. Paragrafele vor preciza tema sub forma unui subtitlu şi vor începe printr-o frază generală despre aceasta, urmată de dovezi din testele administrate care să susţină tema respectivă. Trebuie să se precizeze clar din ce test reiese fiecare informaţie şi se vor prezenta atât aspectele pozitive, cât şi cele negative. De asemenea, observaţiile comportamentale şi cele din interviul clinic, dacă sunt relaţionate cu tema, pot fi utilizate secundar pentru susţinerea afirmaţiilor din această secţiune. Rezultatele din testele de personalitate vor fi prezentate sintetic şi cu scopul de a explica motivul comportamentelor care au fost observate sau raportate. Atunci când clinicianul nu este foarte convins de o anumită interpretare sau concluzie, este indicat să utilizeze termeni precum „este posibil", „explicaţia ar putea consta în...". **Caseta 12.2. Exemplu de integrare a informaţiilor în teme Funcționarea emoțională şi a personalităţii** Rezultatele evaluării clientei sugerează că dna Popescu în momentul plecării în străinătate era o persoană vulnerabilă psihic, care nu deţinea resursele adecvate pentru a se adapta la condiţiile de muncă din străinătate. Mai exact, şocul cultural produs de schimbarea domiciliului la familia de italieni unde era menajera unui bărbat cu demenţă Alzheimer, izolarea şi lipsa de iniţiativă socială au condus la sentimente de singurătate şi depresie. Cu toate că membrii familiei comunicau săptămânal cu ea, nu a fost suficient pentru a împiedica recurenţa sentimentelor de tristeţe pe fondul dorului de casă. Vulnerabilitatea. Faptul că clienta a fost sub tratament medicamentos pentru depresie cu trei ani înainte de a pleca în străinătate arată că este o persoană extrem de vulnerabilă ce poate fi cu uşurinţă copleşită de eventuale schimbări majore din viaţă. Interviul clinic a relevat că dna Popescu nu deţine abilităţile de adaptare necesare unui loc de muncă ce presupune comunicarea într-o limbă străină, pe care nu o înţelege. Clientei i-au lipsit atât resursele personale, cât şi sprijinul adecvat din partea celor apropiaţi, pentru că nu comunica cu membrii familiei decât săptămânal. Nivelul ridicat de disfuncţionalitate în atitudini relevat de scorul la DAS, situat în Clasa IV, a generat probleme psihologice de intensitate clinică. De asemenea, nivelul ridicat de nevrotism (percentila 85) la FF-NPQ indică o persoană cu nevoie crescută de sprijin din partea celorlalţi, dependentă şi cu tendinţă spre deprimare. Izolare şi lipsă de iniţiativă socială. Clienta locuia într-un sat din Italia la familia unde lucra ca menajeră şi pleca din localitate doar o dată pe săptămână pentru a discuta cu membrii familiei. În rest, nu cunoştea alte persoane de naționalitate română cu care să socializeze, nu vorbea limba italiană şi înţelegea cu dificultate ceea ce îi solicita să facă femeia care o angajase pentru a avea grijă şi de soţul său bolnav de demenţă. Scorul scăzut la factorul extraversie al FF-NPQ (percentila 3) relevă o persoană care tinde să evite interacțiunile sociale, este timidă, retrasă, distantă şi introvertită. Depresia. Ca rezultat al izolării sociale şi al vulnerabilităţii crescute, clienta a devenit depresivă. Recurenţa depresiei severe a fost relevată de scorul 24 pe care l-a obţinut la Chestionarul Beck pentru Depresie. Observaţia clinică a evidenţiat la clientă postura unei persoane depresive, cu o expresie facială tristă, cu comisura gurii lăsată şi umerii aplecaţi în faţă. Chestionarul Gândurilor Automate a indicat un nivel ridicat (Clasa IV) al gândurilor automate disfuncţionale. Mai exact, clienta se simte neajutorată, nu îi vine să se apuce de nimic, nu îi mai place nimic, viitorul îl percepe cenuşiu, manifestă intoleranţă la frustrare şi consideră că nu poate duce nimic până la capăt. Un aspect pozitiv este reprezentat de faptul că, atât în interviu, cât şi în chestionarele administrate, clienta neagă că ar avea gânduri de suicid şi episoade maniacale. ### 12.3.9.3. Funcţionarea vocațională (dacă este cazul) Evaluarea vocaţională, atunci când este solicitată în întrebarea de referinţă, presupune sintetizarea rezultatelor evaluării a patru aspecte : interesele vocaţionale, aptitudinile cognitive, referințele stilului de muncă şi funcţionarea personalităţii. Conform rezultatelor obţinute, se vor face recomandări pentru locuri de muncă în care individul ar putea să aibă succes. ### 12.3.10. Sumarizare Această secţiune din raport are ca scop precizarea răspunsului la întrebarea de referinţă. În prim paragraf va conţine câteva cuvinte referitoare la descrierea individului, problemele prezentate şi întrebarea de referinţă. În al doilea paragraf se vor menţiona cele mai importante rezultate referitoare la funcţionarea cognitivă, iar al treilea paragraf va face referire la funcţionarea emoţională şi a personalităţii. **Tabelul 12.3. Exemple de greşeli care trebuie evitate în secțiunea de sumarizare a raportului:** | Greşeli de evitat | Explicaţii | |:---|:---| | ignorarea întrebării de referinţă; | evitarea răspunsului concret la întrebarea de referinţă se poate datora faptului că evaluarea nu a generat răspunsuri concludente; în loc să se ignore întrebarea de referinţă, este indicat să se specifice: „Rezultatele sunt neconcludente"; | | adăugarea unor informaţii care nu au fost precizate anterior în celelalte secţiuni ale raportului; | adăugarea la final a unor afirmaţii care nu decurg din instrumentele de evaluare psihologică utilizate denotă subiectivism; de multe ori persoanele interesate citesc direct această secțiune care trebuie să sintetizeze informaţiile importante precizate în secțiunile anterioare din raport; | | afirmaţiile din această secţiune de sumarizare sunt contrare celor din secțiunile anterioare. | modificarea afirmaţiilor care au rezultat din administrarea testelor este exclusă (nu se poate afirma iniţial că performanţa este slabă, iar în secțiunea de sumarizare să se contrazică această afirmaţie). | ### 12.3.11. Diagnostic In clasificarea multi-axială a DSM-IV-TR (American Psychiatric Association, 2000) erau incluse cinci axe (Axa I – Tulburările clinice şi Alte condiţii care se pot afla în centrul atenţiei clinice, Axa II - Tulburările de personalitate, retardarea mintală, Axa III - Condiţiile medicale generale, Axa IV - Problemele psihosociale şi de mediu, Axa V - Evaluarea globală a funcţionării). În DSM-5 (American Psychiatric Association, 2013) a fost inclus un sistem de valuare nonaxial, în care Axa III a fost combinată cu Axele I şi II. Dacă există un diagnostic clar, care va ajuta clinicianul să realizeze un plan de tratament, să determine prognosticul şi rezultatele tratamentului potenţial, se va specifica în această secţiune. ### 12.3.12. Recomandări Secţiunea de recomandări vor fi descrise concret soluţiile la problemele identificate, obiectivele care pot fi atinse prin direcţiile de acţiune descrise şi consecinţele care pot urma din fiecare soluţie propusă (Westhoff şi Kluck, 2009). Chiar dacă unele persoane evaluate nu vor îndeplini pe deplin criteriile pentru o tulburare mintală, asta nu înseamnă că nu li se va putea recomanda tratament sau îngrijire (DSM-5, 2013). Este indicat să se evite formularea unor recomandări pe care clientul nu le poate urma sau care nu au la bază rezultatele obţinute în evaluare. Psihologul clinician se va asigura că recomandările au fost înţelese de către client şi îi va solicita feedback acestuia cu privire la ele. Ultimele secţiuni ale raportului sunt semnătura evaluatorului, care atestă autenticitatea raportului, şi anexele în care sunt incluse toate rezultatele. ## 12.3.12.1. Structura unei şedinţe de acordare a feedbackului privind evaluarea Şedinţa de acordare a feedbackului presupune anticiparea modului în care clientul va fi afectat de concluziile evaluării şi este considerată un hibrid între o şedinţă de evaluare şi una de terapie (Wright, 2011). Există mai multe versiuni de structurare a unei astfel de şedințe în literatura de specialitate, dar niciuna nu este considerată optimă şi adecvată pentru absolut toţi clienţii evaluaţi. Suhr (2015) consideră că, pentru ca un client beneficieze din acordarea feedbackului şi prezentarea rezultatelor evaluării să aibă cu adevărat efecte terapeutice, este necesar să se aibă în vedere : * crearea unui cadru pentru şedinţa de acordare a feedbackului privind evaluarea. Aceasta