Capitolul 1 - Obiectul și Metoda Economiei Politice PDF

CAPITOLUL 1: OBIECTUL ŞI METODA ECONOMIEI POLITICE 1.1. Nevoi şi resurse economice. Raritatea 1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.3. Metoda economiei politice 1.1. Nevoi şi resurse economice. Raritatea 1.1.1. Nevoile şi resursele economice 1.1.2....

CAPITOLUL 1: OBIECTUL ŞI METODA ECONOMIEI POLITICE 1.1. Nevoi şi resurse economice. Raritatea 1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.3. Metoda economiei politice 1.1. Nevoi şi resurse economice. Raritatea 1.1.1. Nevoile şi resursele economice 1.1.2. Raritatea şi activitatea economică 1.1.3. Raritatea şi alegerea. Întrebările fundamentale ale economiei 1.1.4. Frontiera posibilităţilor de producţie  1.1.1. Nevoile şi resursele economice Resursele Nevoile economice  Ce sunt nevoile ?  Ce sunt resursele? Nevoile, în sens economic, Resursele economice reprezintă exigenţe reprezintă totalitatea umane, individuale sau elementelor pe care omul le colective, care trebuiesc poate utiliza pentru satisfăcute în timp şi producerea de bunuri spaţiu, cu bunuri şi/sau materiale şi servicii servicii, pentru a asigura destinate satisfacerii nevoilor. desfăşurarea vieţii şi  Componente: activităţii oamenilor.  Caracteristicele nevoilor: 1.Resurse materiale 2.Resurse umane - Formează un sistem de 3. Resurse informaționale nevoi; 4. Resursele financiare - Au un caracter dinamic,  Au un caracter regenerabil, nelimitat. limitat.  1.1.2. Raritatea şi activitatea economică  Raritatea resurselor = Tensiunea între resursele limitate şi nevoile nelimitate  Reprezintă constrângerea principală a activităţii economice  Actele fundamentale ale activității conomice: - producţia; - circulaţia; - repartiţia; - consumul.  Principiul eficienţei economice, componentă esenţială a raţionalităţii economice. (Ce înseamnă “eficiența economică”?)  1.1.3. Raritatea şi alegerea. Întrebările fundamentale ale economiei Raritatea impune alegerile (dacă bunurile ar fi din abundență, n-ar mai fi necesară alegerea) Raritatea determină necesitatea de a răspunde la întrebările fundamentale ale economiei: 1. Ce produci (când şi unde)? 2. Cât produci ? 3. Cum produci ? 4. Pentru cine produci ? Răspunsurile la întrebările 1, 2 și 3 = problema alocării resurselor Răspusul la întrebarea 4 = problema repartiției 1.1.4. Frontiera posibilităţilor de producţie Figura 1. Curba sau frontiera posibilităţilor de producţie  1.1.5. Costul de oportunitate Cel mai bun dintre rezultatele tuturor celorlalte alternative posibile la care s-a renunţat reprezintă costul de oportunitate al alegerii date. Desemnează o estimare subiectivă a oportunităţilor sacrificate Acest concept are un conţinut mai cuprinzător decât cel de cost din exprimarea curentă, obişnuită.  1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.2.1. Abordarea concretă a obiectului de studiu al economiei politice: 1. ideile lui Confucius (din secolul VIII înainte de Hristos), din India antică, din imperiul babilonian sau din Egiptul antic şi mai ales din Grecia antică, reprezentată de Xenofon, Platon şi Aristotel. 2. Contribuţia mercantiliştilor Antoine de Montchrestien cu "Tratat de economie politică dedicat regelui şi reginei mamă ”, apărut în 1615. 3. Contribuţia fiziocraţilor, din secolul XVIII, François Quesnay și principiul ordinii naturale : 4. Adam Smith şi ceilalţi reprezentanţi ai economiei politice clasice - David Ricardo, Thomas Robert Malthus, Jean Baptiste Say şi John Stuart Mill - Obiectul de studiu rămâne în forma sa concretă: producerea, creşterea şi repartiţia avuţiei naţiunilor 5. Karl Marx, cu studiul relaţiilor de producţie și legilor economice  1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.2.2. Abordarea analitică, abstractă, a obiectului de studiu al economiei politice - şcoala neoclasică: Carl Menger, Léon Walras, Stanley Jevons - Pornind de la raritatea resurselor, ştiinţa economică neoclasică îşi centrează atenţia asupra problemelor alocării resurselor prin mecanismul formării preţurilor întemeiat pe acţiunea legii cererii şi ofertei. - Analiza este microeconomică  1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.2.3. Extinderea obiectului de studiu al economiei politice la scară macroeconomică. Keynesismul şi evoluţia sa 1. John Maynard Keynes :"Teoria generală a folosirii braţelor de muncă, a dobânzii şi a banilor", publicată în 1936. - elaborează o nouă teorie, preponderent macroeconomică, menită a crea cadrul teoretic necesar explicării mecanismelor intervenţiei statului în economie prin intermediul politicii economice. - sunt introduse variabile macroeconomice 2. Postkeynesismul şi neokeynesismul, - extind obiectul de studiu al economiei prin luarea în considerare a timpului, a incertitudinii, a instituţiilor economice şi politice.  1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.2.4. Noi subiecte și definirea economiei politice: - bazele teoretice şi metodologice ale contabilităţii naţionale - capitalul uman, sursele şi efectele introducerii progresului tehnic, evoluţia factorilor de mediu, relaţiile economice internaţionale în contextul globalizării - Şcoala monetaristă de la Chicago, avându-l drept mentor spiritual pe Milton Friedman - "noii economişti”, animaţi de ideile lui Ludwig von Mises şi Friedrich von Hayek, Definirea economiei politice: economia politică este ştiinţa care studiază comportamentul uman, la nivel micro şi macroeconomic, în procesul utilizării resurselor rare, cu întrebuinţări alternative, pentru a satisface scopuri sau obiective precise  1.2. Obiectul de studiu al economiei politice 1.2.5. Economie (analiză) pozitivă şi economie (analiză) normativă 1.2.6. Microeconomia şi macroeconomia 1.2.7. Economia politică şi sistemul ştiinţelor economice 1.2.8. Economia politică şi politica economică  1.3. Metoda economiei politice (Metode de cercetare a obiectului de studiu) abstractizarea ştiinţifică : noţiuni, categorii şi legi economice Analiza: modelul homo-economicus-ului - inductivă - deductivă - cantitativă sau calitativă. - statică sau dinamică - analiză ex-ante şi analiză ex-post. experiment analiza poate fi microeconomică, aşa cum a fost preferată de clasici şi neoclasici, şi macroeconomică, aşa cum au preferat-o Keynes şi urmaşii săi.