Explorarea Analizatorului Auditiv PDF

Explorarea analizatorului auditiv 107 EXPLORAREA ANALIZATORULUI AUDITIV Dr. Szilágyi Tibor PRINCIPII TEORETICE Explorarea funcţiei auditive serveşte la evaluarea pier...

Explorarea analizatorului auditiv 107 EXPLORAREA ANALIZATORULUI AUDITIV Dr. Szilágyi Tibor PRINCIPII TEORETICE Explorarea funcţiei auditive serveşte la evaluarea pierderilor de auz (hipoacuzie). Examenul acustic cantitativ stabileşte gradul pierderii de auz. Examenul calitativ vizează constatarea localizării şi naturii leziunii care a determinat pierderea de auz. Din punct de vedere calitativ hipoacuziile pot fi:  de transmisie, când obstacolul este localizat în conductul auditiv extern, la nivelul timpanului, a lanţului osicular sau în casa medie  de percepţie, dacă urechea internă , nervul auditiv sau căile auditive centrale sunt afectate  mixtă, când există leziuni atât în aparatul de transmisie cât şi în aparatul de percepţie a sunetelor ACUMETRIA FONETICĂ Este o metodă cantitativă de examinare a auzului. Într-o cameră ferită de zgomote se aşează persoana examinată la distanţă de 6 m faţă de examinator, care şopteşte cuvinte. Fiecare ureche trebuie examinată independent, de aceea urechea cealaltă va fi obturată. Medicul se amplasează lateral faţă de pacient, pentru ca aceasta să nu facă labiolectură. O persoană cu auzul normal percepe cuvintele şoptite de la o distanţă de 6 m. În cazul când persoana examinată nu a auzit cuvintele examinatorului, proba se repetă de la o distanţă mai mică cu un metru. Gradul hipoacuziei se stabileşte în funcţie de distanţa de la care este auzită vocea examinatorului. Dacă vocea şoptită nu se percepe nici de la o distanţă mică, proba se continuă cu vocea de conversaţie. Dacă aceasta este auzită de la o distanţă mai mică de 25 cm hipoacuzia se consideră ca gravă. PROBELE CU DIAPAZOANE Sunt metode calitative, folosite de obicei la diferenţierea hipoacuziilor de transmisie şi percepţie. La probele descrise mai jos se utilizează un diapazon de 128 Hz. Proba Schwabach determină durata conducerii osoase. Piciorul diapazonului pus în vibraţie se aplică pe regiunea antero-superioară a mastoidei. Durata normală de audiţie este de 20 secunde. Prelungirea duratei apare în hipoacuzia de transmisie iar prescurtarea duratei este caracteristică pentru hipoacuzia de percepţie. Proba Rinne compară auzul pe cale osoasă şi cale aeriană la aceeaşi ureche. Şi la această probă piciorul diapazonului pus în vibraţie se aplică pe regiunea antero-superioară a mastoidei dar când percepţia dispare, punem diapazonul în faţa pavilionului urechii şi sunetul va fi auzit din nou (pe cale aeriană). În cazurile normale, când proba Rinne este pozitivă, durata percepţiei pe cale aeriană este de 30-40 secunde, reprezentând dublul duratei de percepţie pe cale osoasă (Figura 73 – în stânga). În cazul hipoacuziei de transmisie durata audiţiei pe cale aeriană diminuă, iar durata audiţiei pe cale osoasă creşte sau rămâne nemodificată. În acest caz vorbim de un Rinne negativ (Figura 73 – în centru). În cazul hipoacuziei de percepţie proba se menţine pozitivă (durata percepţiei pe cale aeriană depăşeşte durata percepţiei pe cale osoasă) dar cu valori prescurtate. În acest caz vorbim de un Rinne pozitiv patologic (Figura 73 – în dreapta). 108 Lucrări practice de fiziologie Figura 73. Proba Rinne normal – în stânga. Proba Rinne negativă  în centru. Proba Rinne pozitiv patologic – în dreapta. Proba Weber constă în efectuarea unei comparaţii a auzului celor două urechi. Diapazonul este aplicat perpendicular pe vertex. Vibraţiile sunt transmise în mod egal pe cale craniană osoasă la cele două labirinte, apoi se exteriorizează în mod egal pe fiecare parte prin urechea medie şi externă. În cazul unui auz normal la ambele urechi, senzaţia sonoră este egală în ambele părţi, Weber-ul fiind considerat “indiferent” (Figura 74 – în stânga). Figura 74. Proba Weber indiferent – în stânga. Proba Weber lateralizat la partea bolnavă – în centru. Proba Weber lateralizat la partea sănătoasă – în dreapta. În caz de hipoacuzie unilaterală, senzaţia sonoră este mai intensă într-una din părţi, Weber-ul devenind în acest caz „lateralizat”. În hipoacuzia de transmisie unilaterală, vibraţiile ajung în mod egal la ambele labirinte, dar pe partea bolnavă, din cauza afecţiunii aparatului de transmisie, nu are loc exteriorizarea vibraţiilor, ca urmare energia care excită aparatul receptor este mai mare. Rezultatul probei este: “Weber lateralizat la partea bolnavă” (Figura 74 – în centru). În caz de hipoacuzie de percepţie unilaterală, vibraţiile nu sunt percepute de labirintul lezat, în consecinţă vor fi auzite numai din partea sănătoasă. Rezultatul este: “Weber lateralizat la partea sănătoasă" (Figura 74 – în dreapta). Efectuaţi probele cu diapazonul. Completaţi Fişa de lucru! AUDIOMETRIA Reprezintă un procedeu electro-acustic perfecţionat de investigare a funcţiei auditive. Prin audiometrie tonală se determină pragul minim auditiv la diferite frecvenţe, la ambele urechi. Audiometrul se compune dintr-un generator de sunete, un amplificator, un reglator al intensităţii sonore, un reglator al frecvenţei şi un emiţător de sunete. Pentru testarea căii aeriene se folosesc căşti ce se aplică pe pavilionul auricular. Pentru măsurarea căii osoase Explorarea analizatorului auditiv 109 se utilizează un emiţător special care va fi fixat pe suprafaţa apofizei mastoide, vibraţiile sale transmiţându-se astfel craniului. Se caracterizează pragul auditiv în paşi de octavă, în gama de frecvenţă de la 125 Hz la 8 kHz. Rezultatele se exprimă în decibeli (dB), care este o unitate de comparaţie logaritmică. Intensitatea sonoră ca mărime fizică obiectivă se caracterizează prin energia sonoră care traversează perpendicular unitatea de suprafaţă în unitatea de timp (W/m2). Intensitatea sonoră percepută subiectiv nu este identică cu intensitatea fizică. Pragul minim auditiv variază în funcţie de frecvenţa vibraţiilor (Figura 75). Figura 75. Pragul auditiv. Sub 20 Hz şi peste 20 kHz vibraţiile nu sunt auzite. Sensibilitatea maximă a auzului uman este între 1 - 5 kHz. La frecvenţa de 1024 Hz pragul minim auditiv este de 10-16 W/cm2. Intensitatea sonoră se exprimă in decibeli după formula: I I ( dB )  20 lg I0 În această formulă I şi I0 reprezintă intensitate absolută. I0 este o intensitate de referinţă; în cazul audiometriei tonale aceasta este pragul minim auditiv pentru fiecare frecvenţă în parte. Deci, intensitatea minimă percepută de o persoană cu auzul normal este de 0 dB pentru orice frecvenţă. În cadrul audiometriei se investighează sistematic, atât pe cale aeriană cât şi pe cale osoasă, pragul minim auditiv prin creşterea intensităţii de la 0 dB în trepte de 5 dB până când subiectul începe să audă sunetul. Această intensitate se marchează pe audiogramă. Investigarea începe la 1 kHz, după care se testează frecvenţele mai mari (2, 4 kHz, etc.) şi după aceasta frecvenţele mai mici (0.5, 0.25 kHz, etc.). Punctele obţinute se unesc cu o linie conform schemei de mai jos. În caz de hipoacuzie va trebui să folosim o intensitate mai mare pentru atingerea pragului. Intensitatea prag, exprimată în decibeli, descrie cantitativ pierderea de auz. În Figura 76 se văd audiograme caracteristice pentru fiecare tip de hipoacuzie. Înregistraţi audiograma la cel puţin 2 persoane diferite. Completaţi Fişa de lucru! 110 Lucrări practice de fiziologie Figura 76. Audiograme caracteristice tipurilor de hipoacuzie.