Teoria generală a dreptului - Capitolul 8: Norma Juridică PDF

 Teoria generală a dreptului Capitolul al VIII-lea Norma juridică §.1 Definiția normei juridice Așa cum am arătat, normele juridice coexistă alături de celelalte norme...

 Teoria generală a dreptului Capitolul al VIII-lea Norma juridică §.1 Definiția normei juridice Așa cum am arătat, normele juridice coexistă alături de celelalte norme sociale (morale, religioase, normele obișnuielnice, tehnice etc), norme ce au ca rol de a organiza viața socială. Norma juridică este elementul elementar al dreptului. În literatura de specialitate1, norma juridică este definită ca fiind acea regulă de conduită, generală și obligatorie, ce are ca scop asigurarea ordinii sociale, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire, la nevoie, prin forța de constrângere a statului. Există și unele norme juridice care consfințesc valori sau principii generale sau definesc termeni sau concepte, structuri sau funcții, acte sau fapte juridice, neavând în conținutul lor un caracter prescriptiv cu referire la o conduită/ comportament, însă, aceste norme nu au o existență autonomă, ci sunt corelate și subordonate scopului normei juridice2. §.2 Trăsăturile normei juridice Toate normele juridice din toate ramurile de drept, ce formează sistemul unitar al dreptului, au caracteristici/ trăsături comune. 1 N. Popa, op.cit., p. 149; M. Bădescu, op.cit., p. 124. 2 G. Boboș, Teoria generală a dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996, apud. V. Rebreanu, op.cit., p. 120. 104  Teoria generală a dreptului 2.1. Norma juridică are caracter general și impersonal Profesorul Nicolae Popa precizează că “norma juridică conține un model abstract pentru un agent posibil al acțiunii sociale”3. Caracterul general al normei juridice relevă o conduită- tip ce le este cerută tuturor subiectelor de drept sau doar unor subiecte definite generic (de ex: “nimeni”, “acela care” etc.) Actul juridic individual are caracter concret și personal, ce se adresează unei/ unor persoane determinate/ identificate/ nominalizate concret în circumstanțe particulare și unice4 (de ex.: contratul de vânzare-cumpărare, testamentul etc). Actul juridic normativ, însă, are efecte erga omnes, adresându-se într-un mod abstract și impersonal tuturor persoanelor sau unui subiect generic, care se află în împrejurările sau condițiile ce sunt arătate în ipoteza normei juridice. Modelul de comportament fixat de legiuitor în norma juridică se poate aplica în mod repetat, continuu și necondiționat într-un număr infinit de cazuri și persoane5. Acest caracter, general și impersonal, nu poate fi înfrânt, pe motiv că nu se aplică pe întreg teritoriul sau asupra întregii populații, nici în următoarele situații6: - faptul că norma juridică se adresează unui organ unipersonal (de ex.: Președintele României, ministrul Justiției etc.) nu înseamnă că a fost creată pentru o anume persoană care are la un anumit moment dat o calitate sau o funcție, ci se referă la funcția în sine. - ipoteza normei de drept se poate referi la anumite categorii de persoane (de ex.: studenți, cadre didactice, funcționar public); 3 N. Popa, op.cit., p. 144. 4 H. Kelsen, Théorie générale des normes, P.U.F., 1979, p. 9. 5 N. Popa, op.cit., p. 143; M. Bădescu, op.cit., p. 124; I. Dogaru, D.C. Dănișor, Gh. Dănișor, op.cit., p. 237. 6 N. Popa, op.cit., pp. 144-145. 105  Teoria generală a dreptului - există norme juridice care reglementează anumite zone ale teritoriului (de ex.: plajele, fondul forestier) sau zone de frontieră; - art. 7 alin. 2 din Codul civil dispune că normele juridice adoptate de autoritățile/ instituțiile administrației publice locale se aplică numai în raza lor de competență teritorială pe baza principiul autonomiei locale, acesta fiind consacrat în art. 120 din Constituția României, revizuită și republicată. 2.2. Norma juridică are caracter tipic Pentru ca legiuitorul să poată crea un model/ tipar de comportament general și abstract, în raport cu valorile esențiale ale societății, acesta trebuie ca dintr-un ansamblu de relații sociale concrete, să excludă ceea ce este particular, nesemnificativ, sporadic. Comportamentul oamenilor trebuie să se modeleze și să se uniformizeze numai prin subordonarea față de această conduită-tip, ce este prevăzută în dispoziția normei juridice, în care se stabilesc drepturile și obligațiile acestora. Cât privește normele prohibitive, care interzic un anumit comportament, subiectul de drept nu trebuie să intre într-un raport juridic de drept penal sau contravențional (raport juridic de constrângere), pentru că astfel norma juridică nu și-a atins scopul. Faptul că subiectele de drept respectă și se conformează acestor norme juridice înseamnă exact “imaginea în oglindă” a dispozițiilor acestora, și doar în această situație își ating scopul, adică ordinea socială7. 7 N. Popa, op.cit., p. 236. 106  Teoria generală a dreptului 2.3. Norma juridică are caracter obligatoriu Ordinea socială s-ar putea instaura doar datorită acestei trăsături interne a tuturor normelor juridice, fără de care acestea nu ar putea fi respectate și anume: obligativitatea. Din momentul intrării în vigoare, norma juridică se va aplica fără întrerupere/ continuu și necondiționat8. Acest caracter, care este cel mai important al normei juridice, este garantat prin forța de constrângere statală, care este unica forță legitimă și eficace, pentru a subordona necondiționat indivizii modelului de comportament prescris în comandamentul normei. Sofocle spunea că “Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă”9. Existența normelor permisive nu înseamnă că norma juridică nu este obligatorie iar subiectul de drept are libertatea totală de a alege orice conduită. În această situație, individul își poate alege doar o anumită conduită, în limitele determinate de lege. În concluzie, toate normele juridice, de drept public sau de drept privat, indiferent de poziția lor în poziția lor în ierarhia normativă (de forța juridică a actului normativ în care este cuprinsă norma juridică), de aria geografică a aplicabilității sale, de frecvența aplicării ei în timp în viața cotidiană, sunt obligatorii, în egală măsură, pentru toate persoanele10. Nu există grade de obligativitate juridică, îndeplinirea parțială a normei (a modelului de comportament), însemnând încălcarea și nesocotirea comandamentului acesteia. 8 N. Popa, op.cit., p. 147. 9 Apud. N. Popa, op.cit., p. 147. 10 N. Popa, op.cit., p. 147. 107  Teoria generală a dreptului 2.4. Norma juridică implică un raport intersubiectiv Norma juridică este creată imaginându-i pe oameni în relație cu alți oameni, în interiorul conviețuirii sociale, un drept “robinsonian”, neputând fi conceput. Norma juridică este elementul indispensabil al vieții sociale, deoarece implică o permanentă raportare reciprocă unii față de ceilalți, normativitatea decurgând din însăși comunicarea și conviețuirea în colectivitatea socială. §.3. Structura normei juridice Structura/ alcătuirea din elemente a normei juridice trebuie privită din perspectiva a două puncte de vedere11: - intern - ce privește alcătuirea logică a normei din: ipoteză, dispoziție și sancțiune (structura logico-juridică); - exterior - ce privește modul de exprimare a elementelor logice în cadrul ordinii juridice (structura tehnico-juridică). 3.1. Structura internă/ logico-juridică a normei juridice Pentru ca mesajul legiuitorului să fie receptat imediat și clar de către toți participanții la viața socială, acesta trebuie să aibă să fie satisfăcute cerințele de logică internă a normei, ce trebuie să respecte logica acțiunii12. Toate normele juridice au o structură trihotomică : - ipoteza; - dispoziția; - sancțiunea. 11 I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 38; N. Popa, op.cit., p. 148; I. Dogaru, D.C. Dănișor, Gh. Dănișor, op.cit., p. 239; I. Santai, op.cit., p. 47; M. Niemesch, op.cit., p. 106. 12 N. Popa, op.cit., p. 148. 108  Teoria generală a dreptului 3.1.1. Ipoteza Ipoteza este partea normei juridice care cuprinde descrierea situației, condițiilor sau a împrejurărilor în care se găsește persoana, ce poate avea o anumită calitate13 (părinte, copil, pieton, conducător auto, persoană juridică etc) sau poate fi caracterizată generic “aceea care“. Doar dacă sunt îndeplinite cumulativ toate circumstanțele în care se află persoana indicată de norma juridică, astfel cum au fost formulate de legiuitor, intră în acțiune comandamentul normei. Clasificare14 : - ipoteză determinată – este acea ipoteză care stabilește în mod clar condițiile de aplicare a dispoziției (de ex :: “Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani” – art. 272 alin.1 din C.civ.; - ipoteză relativ-determinată – când împrejurările nu sunt în detaliu formulate (de ex.: “Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul [….].” – art. 272 alin.2 din C.civ.). 13 S. Popescu, op.cit., p. 188; N. Popa, op.cit., p. 149; E.-M. Fodor, Norma juridică – parte integrantă a normelor sociale, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2003, pp. 82-83; M.-I. Grigore-Rădulescu, op.cit., p. 95; I. Santai, op.cit., p. 47. 14 S. Popescu, op.cit., p. 190; N. Popa, op.cit., p. 149; I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 39; I. Dogaru, D.C. Dănișor, Gh. Dănișor, op.cit., p. 240; M. Bădescu, op.cit., p. 129; Ghe. Mihai, Teoria dreptului, Ed. All Beck, București, 2004, p. 67; I. Santai, op.cit., p. 47. 109  Teoria generală a dreptului 3.1.2. Dispoziția Dispoziția reprezintă acea parte a normei juridice care impune sau permite subiectului de drept conduita-tip de urmat, doar în cazul în care este prezentă ipoteza dată. Altfel spus, în dispoziție se găsesc fixate drepturile subiective și obligațiile corelative ale subiectelor de drept, ce sunt vizate în ipoteza normei juridice. Formele posibile sub care putem identifica dispoziția normei juridice sunt următoarele15: I.) poate să ordone/ să impună săvârșirea unei acțiuni De ex.: obligația de plată a impozitelor și taxelor; obligația instanțelor a a cita părțile; obligația profesionistului-comerciant de a înmatricula societatea la Oficiul Registrului Comerțului [norme onerative]. Legiuitorul poate folosi verbele: “trebuie să”, “se impune să”, “este obligat să” etc. II.) poate să interzică săvârșirea unei acțiuni. Toate normele ce cuprind infracțiuni și contravenții au această formă a dispoziției. De ex.: obligația de a nu parca în locurile nepermise [norme prohibitive]. Legiuitorul poate folosi verbele: “este interzis să”, “sunt opriți să” etc; III.) poate să prevadă anumite permisiuni, adică nici nu impun, nici nu interzic săvârșirea unei acțiuni, lăsând subiectele de drept opțiunea de a-și alege conduita pe care doresc să o urmeze, în limitele legii [norme permisive]. Legiuitorul poate folosi verbele: “va putea să”, “sunt liberi să” etc. Clasificare16 : - dispoziție determinată – când legiuitorul stabilește, în 15 N. Popa, op.cit., pp. 149-150. 16 S. Popescu, op.cit., p. 192; N. Popa, op.cit., p. 150; I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 40; I. Craiovan, Teoria generală a dreptului, Ed. Militară, București, 1997, p. 142; M. Bădescu, op.cit., p. 129; Ghe. Mihai, op.cit., 2004, p. 68; I. Santai, op.cit., p. 48; M. Niemesch, op.cit., p. 107. 110  Teoria generală a dreptului mod clar, drepturile și obligațiile subiectelor de drept, fără nicio posibilitate sau variantă; - dispoziție relativ-determinată – când legiuitorul prevede variante, din care subiectele de drept urmează să aleagă. 3.1.3. Sancțiunea Regula de drept este obligatorie, pentru a evita anarhia, existența sancțiunilor în conținutul normei care ca scop asigurarea respectului regulii de drept de bună-voie sau de frica pedepsei, sancțiunea jucând, așadar, un rol preventiv17. Cuvântul “sancțiune”18 provine din lat. sanctio-onis, sancire, care însemna “a stabili prin lege”19 dar și “a face inviolabil”. Profesorul Vladimir Hanga definește sancțiunea ca fiind “măsura de constrângere aplicată drept urmare a neexecutării unei obligații”20. Sancțiunea reprezintă măsurile nefavorabile luate împotriva celui care, aflat în ipoteza normei, încalcă dispoziția și care, la nevoie, pot fi îndeplinite prin forța coercitivă a statului21. Constrângerea, prin forța publică a statului - singura forță legitimă și eficace - apare ca element distinctiv doar în 17 P. Courbe, op.cit., p. 5. Autorul expune cele trei forme de constrângere pe care le poate aplica judecătorul: executarea (în caz de neexecutare voluntară a debitorului), repararea (nulitatea, daune-interese) și pedepsele (penale, contravenționale, civile ș.a.). 18 Termenul sanctio are sensul de “a promulga o lege”/ ”a consacra” adică a confirma un act de către o autoritate superioară celei ce l-a emis, a se vedea V. Hanga, Mic dicționar juridic, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 166. 19 Ibidem. 20 Ibidem. 21 N. Popa, op.cit., p. 150; I. Santai, op.cit., p. 49; I. Certerchi, I. Craiovan, op.cit., p. 40. 111  Teoria generală a dreptului cazul normei juridice, pentru a-i asigura, la nevoie, obligativitatea în caz de nerespectare a ei. Așadar, sancțiunea este acel element structural al normei juridice, care intervine doar ca urmare a nerespectării dispoziției. Clasificare: a.) După criteriul ramurii de drept întâlnim: sancțiuni civile, penale, contravenționale, disciplinare, administrative ș.a. b.) După natura lor, sancțiunile pot fi: - privitoare la patrimoniul persoanei (de ex.: amenda, penalități de întârziere ș.a.) - privitoare la drepturile persoanei (de ex.: decăderea din drepturi); - privitoare la actele juridice încheiate de un subiect de drept cu nerespectarea normei (de ex.: nulitățile); - privitoare la persoană (de ex.: privarea de libertate). c.) După gradul lor de determinare, sancțiunile pot fi22: - absolut - determinate - legiuitorul stabilește, în mod clar, întinderea consecințelor (de ex.: privarea de libertate de 3 ani); - relativ-determinate - legiuitorul stabilește un minim și un maxim, lăsând la aprecierea organului de aplicare fixarea sancțiunii (de ex.: privarea de libertate de la o lună la 3 luni); - cumulative - legiuitorul stabilește cumularea a două sancțiuni (de ex.: privarea de libertate și interzicerea exercițiului unor drepturi); - alternative - legiuitorul lasă la aprecierea organului de aplicare de a alege o pedeapsă din două sau mai 22 N. Popa, op.cit., p. 152; M. Bădescu, op.cit., p. 134; I. Dogaru, D-.C. Dănișor, Gh. Dănișor, op.cit., p. 241; M. Niemesch, op.cit., p. 109; M.-I. Grigore-Rădulescu, op.cit., pp. 98-99; C. Voicu, G. Moinescu, A.- C. Voicu, D.- C. Năstase, Teoria generală a dreptului. Prelegeri și sinteze¸ Ed. Teocora, Buzău, 2012, p. 96. 112  Teoria generală a dreptului multe sancțiuni (de ex.: amenda penală sau privarea de libertate; amendă sau retragerea autorizației de funcționare a unui agent economic). În concluzie, modelul oricărei norme juridice, conform silogismului juridic, ar putea fi schițat astfel23: “Dacă/ în cazul în care [ipoteza]….....atunci trebuie/ este interzis/ se poate [dispoziția]….....altfel/ în caz contrar [sancțiunea/ constrângerea]”. De ex.: art. 36 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții24 prevede că “Persoanele fizice și juridice, care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi [ipoteza], sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în termen de cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului [dispoziția]. În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. (1), concesionarea își pierde valabilitatea” (art. 36 alin. 2) [sancțiunea]. 3.2. Structura externă (formularea tehnico-legislativă) a normei juridice Toate normele juridice au o structură trihotomică: ipoteză, dispoziție și sancțiune. Normele juridice sunt cuprinse într-un act normativ, este neavând o existență de sine stătătoare. Structura tehnico-legislativă are în vedere forma exterioară de exprimare a normei juridice și redactarea ei, adică “haina ei exterioară”)25. Un act normativ, așa cum vom arăta în cursul dedicat 23 I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 39 ; E.-M. Fodor, op.cit., p. 83. 24 Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933/13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. 25 I. Bădescu, op.cit., p. 137. 113  Teoria generală a dreptului special tehnicii normative, este elaborat/ redactat, structurat, adoptat și publicat după reguli tehnico-legislative temeinice. Articolul este elementul structural de bază al oricărui act normative în conținutul căruia legiuitorul formulează reglementări de sine stătătoare (se prescurtează «art.» și se numerotează într-o succesiune logică). La rândul său, articolul poate cuprinde una sau mai multe propoziții/fraze, fiecare formând un alineat (se prescurtează «alin.» și se numerotează într-o succesiune logică)26. “Norma juridică nu coincide întotdeauna cu articolul sau cu o altă unitate structurală a actului normativ”27, precizează profesorul Ioan Santai. Din economie de mijloace de exprimare, legiuitorul poate ca într-un articol dintr-un act normativ să cuprindă mai multe norme juridice sau într-un articol să fie cuprins doar una sau două elemente din structura unei norme juridice, adică norma juridică să se contureze din îmbinarea mai multor articole dintr-o lege sau din legi diferite28. “Construcția tehnico-legislativă a unei norme nu se suprapune întotdeauna cu structura logică a acesteia”29, spune profesorul Nicolae Popa. Așadar, pentru a reuni toate cele trei elementele logico- juridice ale unei norme juridice (ipoteză, dispoziție, sancțiune), organul de aplicare va trebui să identifice pe baza unei interpretări logice și sistematice, corelând mai multe articole dintr-o lege sau chiar articole din legi diferite30, clasificându- se, după acest criteriu, în norme juridice complete și norme juridice incomplete. 26 I. Craiovan, op.cit., p. 145; M. Bădescu, op.cit., p. 137. 27 I. Santai, op.cit., p. 51. 28 E-M. Fodor, op.cit, p.145. 29 N. Popa, op.cit., p. 153. 30 I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 41; I. Craiovan, op.cit., p. 145; M. Bădescu, op.cit., p. 137. 114  Teoria generală a dreptului §.4. Clasificarea normei juridice În literatura de specialitate31 au fost clasificate normele juridice în funcție de anumite criterii, acestea prezentând atât o importanță teoretică cât și o valoare practică pentru a clarifica scopul normelor juridice. 4.1. Criteriul ramurii de drept După criteriul obiectului supus reglementării, și anume relațiile sociale la care se referă normele juridice se constituie instituții juridice și ramuri de drept: Dreptul constituțional, Dreptul civil, Dreptul penal, Dreptul muncii, Dreptul financiar etc. Astfel, în baza acestui criteriu se disting: norme de drept constituțional, norme de drept civil, norme de drept penal, norme de dreptul muncii, norme de drept financiar ș.a. 4.2. Criteriul forței juridice a actului normativ După criteriul forței juridice a actului normativ în care sunt cuprinse normele juridice, acestea se împart în: norme juridice cuprinse în Constituție, norme juridice cuprinse în legi (stricto sensu), norme juridice cuprinse în ordonanțe de urgență ale Guvernului, norme juridice cuprinse în ordonanțe simple ale Guvernului, norme juridice cuprinse în hotărâri ale Guvernului, […], norme juridice cuprinse în dispoziții ale primarului. 4.3. Criteriul structurii logice Acest criteriu are în vedere elementele structurale ale normei juridice, astfel cum acestea se regăsesc sau nu în cuprinsul unui articol dintr-un act normativ. 31 N. Popa, op.cit., pp. 154-159. 115  Teoria generală a dreptului a). Normele complete au cele trei elemente structurale (ipoteză, dispoziție și sancțiune) care se suprapun unui articol dintr-o lege, adică sunt cuprinse într-un singur text. b) Normele incomplete se completează, corelându-se cu alte norme în vigoare care se află în același act normativ sau în alt act normativ (norme de trimitere) sau cu norme juridice care urmează să intre în vigoare (norme în alb). 4.4. Criteriul sferei de aplicare După criteriul sferei de aplicare normele juridice se împart în32: a). Normele generale sunt acele norme juridice de aplicație generală, care guvernează, de obicei, o anumită ramură de drept. În limbajul juridic, normele generale mai sunt întâlnite sub denumirea de “dreptul comun”33. b). Normele speciale se aplică unei sfere restrânse de raporturi juridice dintr-un domeniu sau dintr-o ramură a dreptului, acestea derogând de la normele generale [specialia generalibus derogant]. Cu alte cuvinte, normele speciale primează în fața legilor generale, adică între o lege generală (de ex.: Codul civil) și o lege specială (de ex.: Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar) se va aplica întotdeauna legea specială, chiar dacă este anterior adoptată față de legea generală. Însă, dacă legea specială conține dispoziții incomplete, aceasta se va completa cu legea generală. c.) Normele de excepție constituie ipoteze particularizate, reglementate în cuprinsul aceluiași act normativ, fiind de strictă interpretare și aplicare [exceptiones sunt strictissime interpretationes]. Normele de excepție completează normele generale sau speciale. De exemplu: art. 272 alin. 1 din C.civ. prevede că dacă 32 A. Boar, op.cit., p. 132. 33 I. Craiovan, op.cit., p. 149. 116  Teoria generală a dreptului viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani, aceștia pot încheia căsătoria, iar în alin. 2 se prevede că și minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, pentru motive temeinice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: avizul medical, încuviințarea părinților săi/ a tutorelui și autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. 4.5. Criteriul modului de reglementare a conduitei După acest criteriu normele juridice se împart în: a.) Norme imperative sunt acele norme juridice care nu permit derogări în nicio împrejurare34. La rândul lor sunt de două feluri: onerative și prohibitive. Actele juridice încheiate cu nerespectarea acestor norme sunt lovite de nulitate iar faptele juridice săvârșite cu încălcarea acestor norme li se aplică după caz sancțiunea civilă, penală, contravențională, disciplinară ș.a. - normele onerative obligă subiectul să săvârșească o anumită acțiune (de ex.: părinții sunt obligați să acorde educației, supraveghere și îngrijire copiilor lor minori); - normele prohibitive îi interzic subiectului de drept să săvârșească o anumită acțiune (de ex.: este interzisă căsătoria între rude în linie dreaptă precum și între cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv – art. 274 din C.civ.). b.) Normele permisive (se mai numesc și dispozitive35) sunt acele norme juridice care lasă la libera apreciere a subiectului de drept conduita pe care dorește să o urmeze. Acestea sunt întâlnite în sfera dreptului privat. La rândul lor acestea se împart în: 34 D. Ciobanu, Introducere în studiul dreptului, Ed. Hyperion XXI, București, 1991, p. 55. 35 I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p. 42; I. Santai, op.cit., p. 52; D. Ciobanu, op.cit., p. 54. 117  Teoria generală a dreptului - norme juridice supletive reprezintă o importantă „subcategorie a normelor permisive” “obligând în aceeași măsură ca și o normă imperativă”36 sau norme permisive care “se pot transforma în norme imperative”, atunci când subiectele de drept nu își folosesc libertatea care le-a fost acordată37 sau nu își aleg o conduită de urmat. Astfel, Gerard Cornu definește norma supletivă ca o normă juridică aplicabilă în tăcerea subiectelor de drept, adică numai în ipoteza în care subiectele de drept vizate nu și-au exercitat opțiunea sau această opțiune nu a fost acceptată de autoritatea publică38. Aceste norme supletive pot fi găsite sub formula legiuitorului civil “dacă părțile nu au convenit altfel” (de ex: în cazul divorțului, dacă părțile nu optează pentru numele pe care îl vor purta după desfacerea căsătoriei, legea prevede că instanța de judecată va fi obligată să dispună în legătură cu acest lucru). §.5. Acțiunea normelor juridice Este de principiu că norma juridică se aplică în timp nedeterminat, într-un spațiu dominat de noțiunea de teritoriu și asupra tuturor subiectelor de drept care întră în interiorul acestui spațiu39. Așadar, coordonatele fundamentale ale acțiunii normei juridice sunt40: A. timpul; B. spațiul; C. persoanele. 36 S. Popescu, op.cit., pp.196-197. 37 N. Popa, op.cit., p. 158; C. Voicu, op.cit., p. 159. 38 S. Popescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, București, 2000, p.196; G. Cornu, op.cit., p. 1000. 39 N. Popa, op.cit., p. 159. 40 C. Voicu, G. Moinescu, A.-C. Voicu, D. - C. Năstase, op.cit., p. 100. 118  Teoria generală a dreptului 5.1. Acțiunea normei juridice în timp Cât privește acțiunea în timp a normei juridice sunt trei momente care prezintă interes în materie și anume: I. Intrarea în vigoare; II. Activitatea; III. Ieșirea din vigoare. 5.1.1. Intrarea în vigoare – dobândirea forței obligatorii41 Trebuie să clarificăm pentru început terminologia în materie. Profesorul Gerard Cornu42 precizează că termenul “vigoare” provine din lat. vigor care însemna “în plină forță”, urmând a arăta că într-un sens expresia “în vigoare” înseamnă “forță obligatorie” iar, într-un sens mai precis, particular, relativ la norma juridică scrisă, desemnează perioada de timp în care textul are „vocația de a fi efectiv aplicat”. Doctrina43 definește, în mod similar, această sintagmă “în vigoare” ca fiind obligativitatea normei juridice pentru toate subiectele de drept care cad sub incidența prevederii legale. Așadar, momentul intrării în vigoare a normei juridice echivalează cu momentul dobândirii efectelor juridice obligatorii, pentru toate subiectele de drept cărora li se adresează44. 41 Pentru mai multe detalii a se vedea I. Boghirnea, The principle of publicity of the national normative acts. Legal Effects, International Journal of Legal and Social Order, nr. 1/ 2022, pp. 13-19. 42 G. Cornu, op.cit., p.1074. 43 I. Santai, op.cit., p.115. 44 În ceea ce privește conceptul de “validitate a normei juridice” a se vedea studiului profesorului M. Bădescu, Validitatea normei juridice - fundament al ordinii și stabilității juridice, în Revista de Drept public nr. 1/2017, pp. 19-30. 119  Teoria generală a dreptului Din spiritul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative45 reiese principiul general potrivit căruia toate normele juridice vor intra în vigoare în momentul în care sunt aduse la cunoștință publică, potrivit legii, prin publicare sau, la un alt moment prevăzut în textul actului normativ. “Legea cât de rea, dacă este precisă și cunoscută, poate constitui un avantaj”46. Astfel, cât privește actele normative ale autorităților publice centrale acestea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (format tipărit și format on line)47 iar actele normative ale autorităților publice locale autonome în Monitorul Oficial Local [on line]48. A nu se confunda momentul adoptării sau promulgării actului normativ49 cu momentul intrării în vigoare. Nu întotdeauna momentul intrării în vigoare coincide cu momentul publicării actului normativ. Este foarte important să se identifice cu precizie care 45 Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 46 M. Djuvara, op.cit., p. 316. 47 Legea nr. 202/1998 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial al României”, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511/3 iulie 2017. Monitorul Oficial este sub autoritatea Camerei Deputaților, care îi este și editor (art. 1 alin. 2 coroborat cu art. 2 alin. 1) și desfășoară activitate publică de interes național (art. 1 alin. 3). 48 Anexa 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr. 555/ 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare. 49 O definiție a “promulgării” a fost dată de către Consiliul de Stat din Franța (curte supremă în materie de contencios administrativ) ca fiind “actul prin care șeful de stat atestă existența unei legi și dă ordin autorităților publice de a observa și de a face observată această lege”, a se vedea CE, 8 februarie 1974, Commune de Montory: JPC 1974, II, 17703, p. 47 apud. X. Labble, op.cit, p. 46. 120  Teoria generală a dreptului este momentul intrării în vigoare a actului normativ, pentru că din acel moment dat reglementările acestuia devin obligatorii în viața socială și, în același timp, se integrează în fondul activ legislativ50. Vom analiza momentul intrării în vigoare pentru cele mai importante acte normative, în ordinea în care se găsesc în ierarhia acestora, potrivit Legii nr. 24/2000, republicată: - Constituția României din anul 1991 a intrat în vigoare la data aprobării ei prin referendumul național; - Legea intră în vigoare la împlinirea a trei zile51 de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, dacă în cuprinsul ei nu este prevăzut un alt termen (zile, luni, ani) [art. 78 din Constituția României, revizuită și republicată]; - Ordonanța de urgență a Guvernului (în continuare O.U.G.) intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial al României, sub condiția depunerii spre dezbatere în „procedură de urgență” la Camera competentă să fie sesizată, sau la un alt moment prevăzut în textul ei [art. 115 alin. 4 din Constituția României, revizuită și republicată, coroborat cu art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000]; - Ordonanțele simple ale Guvernului, ce se emit numai în temeiul unei legi de abilitare, intră în vigoare la trei zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României sau la un alt moment prevăzut în textul ei (art. 15 alin. 1 și alin. 2 din Constituția României, revizuită și republicată coroborat cu art. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 24/2000); - acte normative administrative ale autorităților publice centrale autonome (Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Banca Națională a României, Consiliul Legislativ etc), hotărârile Guvernului, 50 S. Popescu, V. Țăndăreau, Publicitatea și intrarea în vigoare a normelor juridice, Revista de drept comercial nr. 1/2003, p. 119. 51 Acest termen se realizează la orele 2400 și se calculează pe zile calendaristice iar nu lucrătoare (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 24/2000). 121  Teoria generală a dreptului actele organelor administrației publice centrale de specialitate, deciziile primului-ministru neclasificate, ordinele și instrucțiunile miniștrilor etc. (art. 12 alin. 3 din Legea nr. 24/2000) intră in vigoare în momentul publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I sau la un alt termen prevăzut în mod expres în textul actului normativ; - hotărârile Consiliului Județean, dispozițiile Președintelui Consiliului Județean, hotărârile Consiliului local, dispozițiile primarului, conform art. 197 din Codul administrativ, se publică, pentru informare, în format on line în Monitorul Oficial Local52 și în format electronic. - Actele normative ale Uniunii Europene intră în vigoare la 20 de zile de la data publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (în continuare J.O.U.E.) sau la un moment ulterior prevăzut în textul acestora53. Din momentul popularizării actelor normative, prin publicare, acestea devin obligatorii imediat, continuu și necondiționat pentru toți în mod egal, nimeni neputând invoca ignoranța (absența cunoașterii) în apărarea sa sau eroarea sa în drept (cunoașterea inexactă)54, operând, astfel, o prezumție absolută, irefragabilă de cunoaștere a legii “nimeni nu poate invoca necunoașterea legii” (“nemo censetur ignorare 52 Art. 1 alin. 1 din Anexa 1 a Codului administrativ prevede că pe pagina de Internet a fiecărei unități administrativ-teritoriale, în partea din dreapta a paginii de deschidere a website-ului, este obligatoriu să fie menționată o etichetă cu numele Monitorul Oficial Local. 53 A se vedea pe larg I.-N. Militaru, Dreptul Uniunii Europene. Cronologie, Izvoare. Principii. Instituții. Piața internă a Uniunii Europene. Libertățile fundamentale, Ed. Universul juridic, București, 2017, pp. 129-146; E.-N. Vâlcu, Drept comunitar instituțional, Curs universitar, ed. a III-a revizuită și adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2012, pp. 42-43. 54 I. Deleanu, Ficțiunile juridice, Ed. All Beck, București, 2005, p. 138; I. Deleanu, Accesibilitatea și previzibilitatea legii în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale române, în Dreptul nr. 8/2001, pp. 72-73; I. Deleanu, Ghe. Buta, Forța normativă a adagiilor juridice, în Dreptul nr. 1/2012, pp. 146-150. 122  Teoria generală a dreptului legem”) sau nul n’est cense ignorer la loi [„nimeni nu trebuie să 55 ignore legea”]. Această prezumție o regăsim și în art. 3 din Codul Calimah care prevedea “publicându-se o lege după chipul cuviincios, nu poate nimeni a se apăra zicând că nu i s-a făcut cunoscut”56. De lege lata, art. 1 alin. 5 din Constituția României, revizuită și republicată, instituie obligația respectării supremației legii fundamentale și a tuturor actelor normative ce le incumbă tuturor persoanelor și autorităților publice ce intră în raporturi juridice. De asemenea, art. 16 alin. 2 tot din legea fundamentală prevede imperativ că “nimeni nu este mai presus de lege”, de unde se extrage, de asemenea, condiția prealabilă a cunoașterii ei, pentru ca subiectul de drept să poată determina limitele comportamentului ce-i este permis57. Această ficțiune juridică este impusă de necesitatea asigurării ordinii sociale și securității juridice58. Toate aceste acte normative rămân în vigoare, adică produc efecte juridice, până când sunt modificate, completate sau abrogate printr-o normă juridică nouă, astfel normele de drept scrise au un mare avantaj al fixității și al securității 55 Această prezumție absolută este, de fapt, o ficțiune juridică, întrucât se situează în afara sistemului prezumțiilor legale și nicio normă a dreptului obiectiv nu o consacră ca atare. În anul 1970, s-a realizat un studiu sociologic în jud. Covasna, sub coordonarea dr. Ladislau Lorincz, cu scopul de a evalua gradul de cunoaștere a legii în funcție de categorii sociale, de vârstă etc. și identificarea acelor factori sociali care influențează gradul de cunoaștere a legii, pentru detalii în legătură cu acest studiu a se vedea L. Lörincz, Cunoașterea legii – obiect de investigație sociologică, în Studii și Cercetări Juridice nr. 4/1971, pp. 605-615. 56 J. Kocsis, Unele aspecte teoretice privind eroarea de drept, în Dreptul nr. 8/1992, p. 40. 57 D.-D. Șerban, Accesul la legislație - prezent, perspective, jurisprudență, comentarii, în Revista Dreptul, nr. 1/2009, p. 14. 58 X. Labbée, Introduction générale au droit, Preses Universitaires du Septentrion, Villeneuve d’Ascq, 2005, p. 48. 123  Teoria generală a dreptului juridice (adică este previzibil în aplicarea sa). De la acest 59 principiu, doctrinarii60 au extras două excepții: - atunci când o parte a teritoriului rămâne separată/ ”izolată” de cuprinsul/întregul țării, dintr-o cauză de forță majoră61, norma juridică, în aceste situații, neputând fi cunoscută din motive obiective iar nu din cauza neglijenței sau ignoranței personale. - în materie de contracte, civile și comerciale, să se poate invoca eroarea de drept62, de către persoana care nu a cunoscut consecințele pe care efectele normei juridice le face să rezulte prin încheierea unui contract, putând cere anularea acestuia. 5.1.2. Activitatea – perioada cât timp norma este în vigoare Legiuitorul constituant a instituit un principiu fundamental potrivit căruia din momentul intrării în vigoare “legea acționează numai pentru viitor” (art. 15 alin. 2 din 59 M. Djuvara, op.cit., p. 316. 60 N. Popa. op.cit., 161; C. Voicu, op.cit., p. 162. 61 Codul civil în art. 1351 alin. 2 definește „forța majoră” ca fiind „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”. Au fost date cu titlu de exemplu, în legislație, situații de forță majoră: calamități naturale dar și acțiuni sociale: revoluții, războaie. Astfel, Capitolul VI, art.14 din Normele Metodologice pentru aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 707/1996 privind finanțarea unor lucrări de telefonie în mediul rural prevede că „Forța majoră invocată în condițiile legii apără de răspundere partea care o invocă. Prin « forță majoră » se înțelege situații precum: calamități naturale, revoluții, războaie”; a se vedea A-V. Petrea, Eroarea – viciu de consimțământ, postat în data de 29 iunie 2020, https://www.universuljuridic.ro/ eroarea-de-drept-ca- viciu-de-consimțământ/ [site accesat în data de 22.01.2023]. 62 Art. 1207 alin. 3 din Codul civil definește eroarea de drept, ca fiind esențială pentru încheierea contractului asupra unei norme de drept determinată, relativ la voința părților. Un articol interesant ce oferă explicații suplimentare despre conceptul de „eroare de drept”, a se vedea I. Deleanu, Cunoașterea legii și eroarea de drept, în Dreptul nr. 7/2004, pp. 38-61. 124  Teoria generală a dreptului Constituției României, revizuită și republicată), denumit, în literatura de specialitate, principiul neretroactivității normelor juridice sau principiul activității normelor juridice. Cu alte cuvinte, principiul activității înseamnă că normele juridice noi se aplică tuturor faptelor/ actelor care se nasc din momentul intrării în vigoare a acesteia [norme juridice noi – fapte/acte juridice noi (facta futura)]. Și alte acte normative întăresc acest principiu astfel: - art. 6 din C.civ. prevede că “legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare”, neavând putere retroactivă Tot în acest sens, art. 6 alin. 5 din C.civ. dispune că „Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare” iar alin. 6 că „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”. Suntem de părere că aceste ultime alineate ale art. 6 din C.civ. fac aplicarea principiului aplicării imediate a legii civile noi. - art. 3 din C. pen. dispune că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite cât timpul cât ea se află în vigoare. Rațiunea principiului neretroactivității legii are ca temei stabilitatea ordinii de drept, subiectul de drept neputând fi obligat să aibă o anumită conduită atâta timp cât aceasta nu este formulată într-o dispoziție legală63. După părerea noastră, în prezent, retroactivitatea expresă nu poate exista întrucât ar contraveni principiului 63 N. Popa, op.cit., p. 161. 125  Teoria generală a dreptului fundamental care prevede imperativ că “Legea acționează numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”64 (art. 15 alin. 2 din Constituția României revizuită și republicată). Iată că legiuitorul constituant prevede atât regula cât și excepțiile, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar prevedea în mod expres că o lege sau o dispoziție legală ar retroactiva, în această situație ar putea fi sesizată Curtea Constituțională care ar declara ca fiind neconstituțională prevederea. Același temei a stat la baza și noii reglementări a Codului civil care dispune că legile interpretative au efecte numai pentru viitor, față de vechea reglementare civilă care prevedea că legile interpretative retroactivează. De la acest principiul neretroactivității legii există două excepții: 1) retroactivitatea înseamnă întinderea efectelor normei juridice asupra faptelor săvârșite în trecut [norme juridice noi mai blânde - fapte vechi (facta praeterita)]. Legiuitorul a prevăzut două situații de aplicare retroactivă a legii mai favorabile. Astfel: a) normele penale sau contravenționale mai favorabile/ mai blânde [mitior lex]. Constituția României revizuită prevede ca principiu fundamental de drept, că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile” (art. 15 alin. 2). Art. 5 alin. 1-2 din C. pen. reafirmă această excepție de 64 Pentru aceeași opinie a se vedea Ghe. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ed. Casa de Editură și Presă “Șansa”, București, 1993, p. 50. Pentru o altă opinie contrară a se vedea S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2022, p. 27. 126  Teoria generală a dreptului retroactivitate a normei penale65 care prevede că, în situația în care de la momentul săvârșirii infracțiunii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești au apărut legi succesive, se va aplica legea penală mai favorabilă, chiar dacă aceasta nu era în vigoare la momentul săvârșirii faptei66, sub condiția ca acestea să fi fost săvârșite în totalitate înainte de ieșirea din vigoare a legii vechi, altfel nu mai putem vorbi de retroactivitate (ci de activitatea normei juridice noi). b) Normele juridice noi care prevăd dezincriminarea unor fapte penale [abolitio criminis], care la momentul în care au fost săvârșite acestea erau prevăzute de lege ca infracțiuni67. Art. 4 din C. pen. prevede că „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”. Așadar, anumite fapte sunt dezincriminate ca urmare a evoluției stării infracționale și a realității socio-economice, acestea nemaiprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Dezincriminarea are ca efect reabilitarea de drept, instituție juridică ce produce efecte retroactive nelimitate chiar și asupra pedepselor ce au fost executate în întregime, (persoana fiind considerată ca neavând antecedente penale). 65 Un articol foarte interesant cu privire la excepția retroactivității legii penale a se vedea N.-E. Hegheș, The Non-Retroactivity of new legal norms - fundamental principle of law. Exceptions, International Journal of Legal and Social Order, nr. 1/2022, pp. 153-160. 66 De asemenea, art. 6 alin 1-4 din C. pen. reglementează aplicarea obligatorie a normelor juridice penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. 67 Pentru detalierea situațiilor în care se va face aplicarea dezincriminării a se vedea M.-A. Hotca, Aplicarea legii penale de dezincriminare, în Dreptul nr. 11/2014, pp. 40-55. 127  Teoria generală a dreptului 2) ultraactivitatea normelor juridice înseamnă supraviețuirea efectelor normei juridice vechi, după ieșirea acestora din vigoare, cu scopul de a nu rămâne nereglementate faptele juridice noi care se nasc, efecte ce se mai produc, pe o perioadă determinată de timp, până la intrarea în vigoare a normelor juridice noi [norme vechi - fapte/ acte juridice noi]. Temeiul legal al ultraactivității este o normă juridică în vigoare ce dispune, în mod expres, a se prelungi efectele juridice unei anumite norme juridice vechi, pe o perioadă determinată de timp, efecte juridice care se vor produce, în continuare, asupra faptelor sau actelor juridice noi, care vor fi naște în viitor. Așadar, ultraactivitatea se referă la acea situație în care o lege veche, deși formal este ieșită din vigoare, mai produce încă efecte juridice, strict în situații determinate prevăzute de o lege în vigoare, asupra unor raporturi juridice ce se vor naște în viitor. De ex: Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice68 prevede ca o posibilitate, ultraactivitatea legii bugetare a anului precedent până la adoptarea noii legi bugetare pentru anul următor, dacă aceasta din urmă nu a fost adoptată în termen, adică cu 3 zile înainte de finalizarea anului bugetar în curs. Astfel, în această situație, legea bugetului de stat pe anul precedent va mai produce efecte juridice, sub imperiul căreia se vor mai naște în continuare raporturi juridice, până la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul în curs69, cu scopul de nu se 68 Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597/ 13 august 2002. 69 De exemplu: Legea bugetului de stat pe anul 2017 a fost adoptată în data de 16 februarie 2017 (Legea nr. 6/2017), ceea ce înseamnă că Legea bugetului de stat pe anul 2016 a produs efecte juridice până la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/16 februarie 2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, interval de timp limitat (1 ianuarie – 19 februarie 2017) în care legea veche a mai produs efecte juridice în temeiul Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. 128  Teoria generală a dreptului crea o lacună legislativă în materie, iar relațiile sociale respective să poată avea continuitate în reglementare. Un alt exemplu de ultraactivitate a normelor juridice îl regăsim în legătură cu dispozițiile vechiului Cod civil în materie de probe. Dispozițiile noului Cod civil (intrat în vigoare la 1 octombrie 2011) nu conțin reglementări în domeniul probelor. Singura soluție a legiuitorului a fost ca dispozițiile din vechiul Cod civil (1864) să ultraactiveze până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă (15 februarie 2013), care reglementează actualmente instituția juridică a probelor. Așadar, în perioada 1 octombrie 2011 - 15 februarie 2013, normele juridice din vechiul Cod civil (1864) au ultraactivat/au supraviețuit pentru a nu apărea un vid legislativ în materie de probe în acest interval de timp. Trebuie să facem câteva precizări în legătură cu această instituție juridică a ultraactivității, pentru a putea fi înțeleasă pe deplin. După părerea noastră, ultraactivitatea nu trebuie confundată eficacitatea/ eficiența70 normei juridice, adică normele juridice vechi, deși nu mai sunt în vigoare, se aplică acelor acte sau fapte juridice care s-au născut cât timp acestea erau în vigoare [norme juridice vechi – acte/fapte juridice vechi]. De exemplu: În primul rând, actele juridice individuale sunt supuse prevederilor legale de la data întocmirii acestora potrivit principiului tempus regit actum [„timpul guvernează actul”]. De ex.: testamentul și contractele. În consecință, nu se pune problema aplicării legii vechi, deci a ultraactivității, pentru o situație juridică nouă. În esență, este vorba despre eficiența normei juridice a normei [norme 70 Folosim acest termen pentru a nu fi confundată cu activitatea normei juridice care înseamnă perioada de timp, de la intrarea în vigoare până la ieșirea din vigoare. 129  Teoria generală a dreptului juridice vechi – acte juridice vechi], regulă ce a fost fixată în adagiul tempus regit actum71. Art. 6 alin. 2 din Codul civil prevede astfel: “Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, text care nu dispune ultraactivitatea normei vechi (supraviețuirea ei după ieșirea din vigoare), fiind în acest caz doar un efect eficacității normei juridice. Așadar, aceste acte juridice individuale produc acele efectele juridice în timp, pe care norma juridică, care era în vigoare la momentul încheierii lor, le prevedea. În al doilea rând, doctrina penală72 vorbește despre “aplicarea ultraactivă a legii penale temporare”. Conform art. 7 alin. 1 din Codul penal “Legea temporară se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp”. Art. 7 alin. 2 definește legea penală temporară ca fiind “legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa”. Suntem de părere că în această situație este vorba tot de eficiența/ eficacitatea normei juridice [fapte vechi ce s-au săvârșit sub imperiul unei norme juridice vechi]73, având următoarele considerente: 71 Adagiul tempus regit actum este regăsit în textul Codului civil, care, în art. 6 alin. 2. În acest sens, a se vedea și Deciziile Curții Constituționale nr. 3/1993, nr. 21/1993, nr. 14/1993, nr. 15/1993, nr. 27/1993. 72 M. Basarab, Drept penal. Partea generală, Ed. Fundației “Chemarea”, Iași, 1995, pp. 61-62; C. Mitrache în G. Antoniu, T. Toader (coord.), Explicațiile noului Cod Penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 105. 73 Această situație mai poate fi comparată cu situația în materie civilă relativ la actele juridice individuale [tempus regit actum]. 130  Teoria generală a dreptului - ultraactivitatea, așa cum am arătat, înseamnă supraviețuirea legii vechi și aplicarea acesteia unor raporturi noi, care se vor naște în viitor, după ieșirea formală a acesteia din vigoare, cu scopul ca faptele juridice noi să aibă continuitate în reglementare; - or, în situația legii penale temporare aceasta iese efectiv din vigoare [nu mai supraviețuiește, așa cum se întâmplă la ultraactivitate], nemaiproducându-se raporturi juridice noi, care să fie reglementate prin legea despre care se spune că ultraactivează; - putem face analogie între faptele penale născute sub imperiul unei legi mai blânde, care iese din vigoare prin adoptarea unei legi penale mai aspre. Faptele juridice penale vechi vor fi urmărite și sancționate conform legii penale mai favorabile, legea veche, care este ieșită din vigoare prin abrogare (cf. art. 15 alin. 2 din Constituția României); - de asemenea, mai putem face analogie din sfera dreptului civil, în ceea ce privește aplicarea principiului conform căruia actelor juridice li se aplică legea care era în vigoare la momentul încheierii lor [tempus regit actum]; Consideram, așadar, că este vorba despre eficiența sau eficacitatea normei juridice penale cu caracter temporar, în sensul că aceasta se aplică acelor raporturi juridice care s-au născut doar cât timp aceasta a fost în vigoare. 5.1.3. Ieșirea din vigoare – lipsirea de efecte juridice Acesta este cel de-al treilea moment al acțiunii normei juridice în timp și reprezintă punctul final al acestea (lipsirea de “viață”). În timp, normele juridice deși sunt adoptate pentru o perioadă nedeterminată, de-a lungul timpului acestea nu mai reușesc să corespundă nevoilor sociale ale oamenilor74 din 74 Legea celor XII Table la romani a fost în vigoare mai bine de 1000 de ani. 131  Teoria generală a dreptului cauza schimbărilor sociale, politice, culturale, astfel legiuitorul intervine pentru a putea satisface aceste necesități. În alte situații, autoritățile publice adoptă acte normative fără să țină seama de principiul ierarhiei actelor normative, fiind instanțe judecătorești ce pot verifica constituționalitatea legilor/ ordonanțelor sau legalitatea actelor normative administrative care “paralizează” acțiunea acestora. În ceea ce privește ieșirea normelor juridice din vigoare, în literatura de specialitate au fost identificate cinci modalități: - abrogarea; - ajungerea la termen; - desuetudinea; - declararea neconstituțională a unei legi sau ordonanțe simple/ de urgență de către Curtea Constituțională; - anularea unui act administrativ normativ de către instanța de contencios administrativ. 1) Abrogarea Abrogarea reprezintă acea manifestare de voință a legiuitorului care face să înceteze efectele normelor vechi pentru viitor deoarece intră în vigoare o nouă normă juridică ce va produce efecte diferite/contrare legii vechi [actus contrarius] (art. 64 din Legea nr. 24/2000). Legiuitorul folosește formula: „Prezenta lege intră în vigoare la [...] zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pe aceeași dată se abrogă art. [...] din Hotărârea Guvernului nr.. [...] privind [...] și cap. IV. din Regulamentul privind [...], anexă la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.. [...], precum și orice alte dispoziții contrare”. Abrogarea poate fi realizată numai printr-o normă juridică care are cel puțin aceeași forță juridică75 sau o forță juridică superioară76. Astfel, o dată abrogat actul normativ sau 75 I. Santai, op.cit., p. 57. 76 S. Popescu, op.cit., p. 267. 132  Teoria generală a dreptului o dispoziție dintr-un act normativ încetează să mai producă efecte juridice, în mod ireversibil. Clasificarea abrogării77: a.) După modul de manifestare a voinței organului care face abrogarea, aceasta poate fi expresă și tacită /implicită78. abrogarea expresă, la rândul ei poate fi directă și indirectă. – abrogarea expresă este directă (nova voluntas) când în noul act normativ se prevede expres și în detaliu ce act normativ, părți, capitole sau anumite articole dintr-un act normativ ies din vigoare. În acest caz, legiuitorul folosește formula „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolul […] sau capitolul […] din Legea nr.[...]” cu indicarea anului legii respective. – abrogarea expresă este indirectă când noul act normativ se limitează la a prevedea că se abrogă toate actele normative sau prevederile din actele normative care conțin dispoziții contrare acestuia. Legiuitorul folosește următoarea formulă „pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice altă dispoziție contrară”. abrogarea tacită/ implicită - este denumită “tacită” deoarece legiuitorul nu dispune nimic în noul act normativ în legătură cu acțiunea norme juridice vechi [actus contrarius], judecătorul înțelegând că, în mod implicit, legiuitorul a urmărit să abroge vechea reglementare, aplicându-se astfel regula lex posterior derogat priori (regula posterioară derogă în fața legii anterioare). Contradicția dintre texte trebuie să le facă incompatibile. b) După criteriul întinderii abrogării, aceasta poate fi totală sau parțială79. 77 Ghe. Mihai, op.cit., p. 183; I. Santai, op.cit., p. 57. 78 N. Popa, op.cit., pp. 165-166; S. Popescu, op.cit., p. 267. 79 S. Popescu, op.cit., p. 267. 133  Teoria generală a dreptului abrogarea totală presupune ca actul normativ nou să scoată din vigoare în totalitate vechiul act normativ. De regulă, o abrogare totală este concomitentă cu o nouă reglementare, care s-o înlocuiască pe cea existentă. Excepție face abrogarea normelor căzute în desuetudine, deoarece noile dispoziții nu ar mai avea obiect de reglementare sau nu mai prezintă cerință de reglementare. În acest ultim caz, abrogarea se realizează printr-o formulă de constatare din care rezultă ieșirea din uz a actului normativ. abrogarea parțială presupune că actul normativ nou scoate din vigoare doar anumite dispoziții sau o parte din actul normativ, celelalte rămânând, în continuare, în vigoare, aplicându-se identic [tale quale]. 2) Ajungerea la termen Așa cum am arătat, este de principiu că legiuitorul creează normele juridice pentru o perioadă nedeterminată de timp. Însă, există și acte normative temporare80, adică actele normative pot avea aplicare limitată în timp, fiind prevăzut că produc efecte juridice până la un anumit termen fixat, încă de la început, de către legiuitor. Exemplu de acte normative cu termen fixat: legea de abilitare a Guvernului în care se specifică data până la care Guvernul poate emite ordonanțe etc. O altă categorie de legi temporare o reprezintă acele acte normative în cuprinsul cărora este faptul că va ieși din vigoare în momentul în care vor înceta situațiile excepționale. Exemplu de acte normative edictate pentru reglementarea unei situații de urgență: Legi prin care instituie stare de război, stare de necesitate sau legi prin care sunt reglementate măsuri de urgență în caz de inundații, cutremure etc. Art. 64 din Legea 24/2000 prevede că durata acestor 80 Normele temporare nu pot face obiectul abrogării, deoarece ieșirea din vigoare a acestora se face prin curgerea timpului, în momentul împlinirii termenului, sau, după caz, în momentul încetării efective a situației excepționale pentru care a fost edictată. 134  Teoria generală a dreptului acte normative temporare se poate prelungi, extinde sau restrânge doar prin acte normative ulterioare, ce să intre in vigoare înainte de expirarea termenului pentru a indica noul termen, în caz contrar ies din vigoare la termenul specificat în actul normativ temporar. 3) Desuetudinea (perimarea/ învechirea normei juridice). Se consideră căzută în desuetudine81, acea normă de drept care, deși formal este în vigoare, ea își încetează forța juridică datorită faptului că nu mai are cerință în aplicare (ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex) întrucât toate condițiile social- economice, care au determinat apariția ei (ratio legis), și-au încetat existența, nemaifiind de actualitate. 4) Declararea neconstituțională a unor norme juridice de către Curtea Constituțională82 Această procedură determină încetarea efectelor juridice a acestora. Constituția României revizuită și republicată prevede în art. 147 alin. 1 că acele dispoziții din legi și ordonanțe simple/ de urgență își încetează efectele obligatorii pentru 81 Abrogarea normelor juridice desuete se face prin acte normative independente de abrogare, care se rezumă doar la acest conținut, în scopul scoaterii acestora din fondul activ legislativ (“asanarea legislației” art. 17 din Legea 24/2000). Aceste acte abrogative cuprind, de regulă, un articol unic care utilizează formula: „se stabilește că sunt și rămân în continuare abrogate…”, urmată de citarea actelor normative în cauză (de ex.: Legea nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative). 82 Despre procedura excepției de neconstituționalitate a se vedea pe larg B. Selejan-Guțan, Excepția de neconstituționalitate, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 84-185. Despre aplicații concrete, a se vedea M.-C. Cliza, L.-C. Spătaru-Negură, To Be or Not to Be Plagiarism? Unconstitutionality Criticisms of Article 170 Para. (1) of the Romanian National Education Law, publicat ȋn CKS 2022 Proceedings, Editura Universității Nicolae Titulescu, Bucuresti, pp. 233-240; M.-C. Cliza, L.-C. Spătaru-Negură, Arguments for Declaring the Unconstitutionality of Para. (1) of the Sole Article of the Government Emergency Ordinance no. 4/2012, în Perspectives of Law and Public Administration, vol. 10, Special Issue, 2021, pp. 138-146. 135  Teoria generală a dreptului viitor, adică dispozițiile respective nu se mai pot aplica, dacă, după constatarea neconstituționalității lor Parlamentul, respectiv Guvernul, în termenul de 45 de zile nu au pus de acord dispozițiile neconstituționale cu textul fundamental. Efectele deciziei Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și produc efecte ireversibile pentru viitor. De ex.: prin Decizia Curții Constituționale nr. 232/7 aprilie 2021 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 549 din 27 mai 2021, s-a admis excepția de neconstituționalitate prin care s-a constatat că art. 20 alin. 1 din O.U.G. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor cu referire la indemnizația lunară pentru creșterea copiilor prevăzută de art. 2 alin. 1 din același act normativ sunt neconstituționale. În intervalul de timp 27 mai 2021- 10 iulie 2021 [45 de zile], dispozițiile art. 20 alin. 1 din O.U.G. 111/2010 cu referire la art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță au fost suspendate de drept, încetându-și de drept efectele juridice începând cu 11 iulie 2021, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. 5) Anularea unui act administrativ normativ de către instanțele de contencios administrativ Art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ83, prevede că hotărârile instanțelor de contencios administrativ rămase definitive, prin care s-au anulat acte administrative normative (de ex.: hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale Consiliului Județean, dispoziții ale primarului), sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică, pe cale de simetrie, în Monitorul Oficial al României, Partea I (pentru actele normative administrative ale autorităților publice centrale sau Monitorul Oficial Local [on 83 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1154/7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. 136  Teoria generală a dreptului line] pentru actele normative ale autorităților publice locale. Prin anularea lor de către instanța de contencios administrativ înseamnă că acele acte administrative normative, constatate ca fiind nelegale, își încetează efectele juridice. 5.2. Acțiunea în spațiu și asupra persoanelor Dat fiind faptul că statele sunt suverane, având fiecare propria lor ordine juridică ce acționează în sfera teritorială bine delimitată a statului, în ceea ce privește acțiunea în spațiu a normei de drept coexistența sistemelor de drept pot da naștere unor conflicte de legi84 (De ex.: din cauza locului unde este situat bunul, ce face obiectul unui contract). Delimitarea teritorială a statelor se face prin frontiere, asupra cărora Constituția României, revizuită și republicată, statuează că sunt consfințite prin lege organică, cu respectarea principiilor și a normelor general admise din drept internațional (art. 3 alin.2). Aplicarea în spațiu este, așadar, cârmuită de principiul teritorialității legii, conform căruia toate normele juridice în vigoare sunt aplicabile pe întreg teritoriul țării, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Definiția legală a “teritoriului” a fost formulată în art. 8 alin. 2 din Codul penal român85 care prevede că “prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ, marea teritorială și apele cu solul, subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat”. Prin utilizarea unei ficțiuni juridice, în noțiunea de “teritoriu” sunt cuprinse și navele sub pavilion românesc și aeronavele înmatriculate în România, dacă se află pe în apa, respectiv spațiul aerian care nu 84 S. Popescu, op.cit., p. 273. 85 Legea nr. 286/ 2009 privind Codul penal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510/24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare. 137  Teoria generală a dreptului sunt supuse niciunei jurisdicții statale86. Codul penal dispune ca regulă că “legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României”. Codul civil român87 reiterează principiul teritorialității civile (art. 7) potrivit căruia actele normative ale autorităților publice centrale se aplică pe întreg teritoriul țării (alin. 1), în timp ce actele normative ale autorităților publice locale se aplică în raza lor de competență teritorială (alin. 2). Așa cum spuneam, ca principiu general, norma juridică se aplică într-un spațiu dominat de noțiunea de teritoriu și asupra persoanelor care participă la raporturi juridice în acest spațiu. Cât privește subiectele de drept, evident că norma juridică se aplică cetățenilor români (principiul cetățeniei active) și persoanelor juridice de naționalitate română dar și cetățenilor străini88 și persoanelor juridice străine precum și apatrizilor89, dacă se află pe teritoriul României. Excepțiile extrateritorialității normei juridice sau de extindere a acțiunii acesteia în afara frontierelor țării: - asupra sediului misiunilor diplomatice (ambasade, consulate onorifice și permanente) normele juridice naționale nu au incidență iar personalul diplomatic se bucură de imunitate diplomatică. Prin “imunitate diplomatică” se înțelege “tratamentul pe care, în baza dreptului internațional, statele sunt obligate să-l acorde organelor diplomatice străine acreditate în aceste state”90. În situația în care agentul diplomatic 86 A.-G. Pirtea, Considerente privind aplicarea legii penale faptelor săvârșite pe teritoriul României [on line], https://www.juridice.ro/795837/ considerente-privind-aplicarea-legii-penale-faptelor-savarsite-pe-teritoriul- romaniei.html [site accesat în data de 13.02. 2023[. 87 Legea nr. 287/ 2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 505/15 iulie 2011, cu modificările și completările ulterioare. 88 Persoane ce au cetățenia unui stat și se află pe teritoriu altui stat. 89 Persoane care nu au nicio cetățenie. 90 I.- M. Anghel, Drept diplomatic și consular, Ed. Lumina Lex, 1996, p. 150. 138  Teoria generală a dreptului săvârșește fapte care nu sunt compatibile cu statutul său și dacă aduce atingere ordinii de drept, statul acreditar poate cere retragerea sa sau îl poate declara persona non grata [“persoană nedorită”], situație în care este expulzat91; - Codul penal român prevede în art. 9 și art. 10, de asemenea, anumite situații ce sunt excepții de la principiul teritorialității legii penale; - în raporturile juridice dreptului internațional privat, atunci când există un element de extraneitate/ elementul “străin”92 (de ex.: o altă cetățenie decât cea română a unui subiect al raportului juridic), se apelează la normele conflictuale [art. 2557- 2664 din C.civ.], cele mai importante fiind: lex rei sitae (legea locului unde este așezat bunul); lex personalis (starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt supuse legii cetățeniei); locus regit actum (locul guvernează actul); lex loci delicti comisi (raportul juridic născut dintr-un delict civil este supus legii locului unde se consumă efectele negative ale delictului). Cât privește regimul străinilor acesta este supus reglementărilor Cartei O.N.U.93 și reglementărilor internaționale generale privind promovarea, fără discriminare, a drepturilor fundamentale ale omului. Statele pot consacra regimuri juridice diferite străinilor prin legislație și/sau prin acord internațional, astfel94: - prin regimul național se recunoaște de către un stat, pe teritoriul său cetățenilor altui stat, aceleași drepturi pe care le acordă propriilor săi cetățeni; - prin regimul special statul acordă unor categorii de străini și în anumite domenii de activitate determinate; 91 N. Popa, op.cit., p. 168. 92 Pentru mai multe detalii relativ la elementul de extraneitate a se vedea D.- A. Sitaru, Drept internațional privat. Parte generală. Partea specială - normele conflictuale în diferite ramuri și instituții de drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pp. 1-2. 93 Publicată în Monitorul Oficial al României în data de 26 iunie 1945. 94 Ghe. Moca, Drept internațional public, T.U.B., 1989, pp. 216-217. 139  Teoria generală a dreptului - prin clauza națiunii celei mai favorizate se acordă un tratament mai avantajos, diferit de cele conferite cetățenilor unui alt stat terț. Repere bibliografice  I.- M. Anghel, Drept diplomatic și consular, Ed. Lumina Lex, 1996  M. Basarab, Drept penal. Partea generală, Ed. Fundației “Chemarea”, Iași, 1995  M. Bădescu, Teoria generală a dreptului. Curs universitar, ed. a VII-a, revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022  M. Bădescu, Validitatea normei juridice- fundament al ordinii și stabilității juridice, în Revista de Drept public nr. 1/2017  I. Boghirnea, The Principle of Publicity of the national Normative Acts. Legal Effects, International Journal of Legal and Social Order, no. 1 (2022)  J.-L. Bergel, Theorie générale au droit, Ed, Dalloz, Paris, 2003  A. Boar, Elemente de teoria dreptului, Ed. Servo-Sat, Arad, 1996  Ghe. Boboș, C. Buzdugan, V. Rebreanu, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Argonaut, Cluj- Napoca, 2008  I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, Ed. All, București, 1993  I. Ceterchi, M. Luburici, Teoria generală a dreptului și statului, Ed. T.U.B., București, 1976  M.-C. Cliza, L.-C. Spătaru-Negură, To Be or Not to Be Plagiarism? Unconstitutionality Criticisms of Article 170 Para. (1) of the Romanian National Education Law, publicat ȋn CKS 2022 Proceedings, Ed. Universității Nicolae Titulescu, București  M.-C. Cliza, L.-C. Spătaru-Negură, Arguments for Declaring the Unconstitutionality of Para. (1) of the Sole 140  Teoria generală a dreptului Article of the Government Emergency Ordinance no. 4/2012, în Perspectives of Law and Public Administration, vol. 10, Special Issue, 2021  D. Ciobanu, Introducere în studiul dreptului, Ed. Hyperion XXI, București, 1991  G. Cornu, Vocabulaire juridique, Ed. PUF, Paris, 2014  P. Courbe, Introduction générale au droit, Ed. Dalloz, Paris, 2007  I. Craiovan, Teoria generală a dreptului, Ed. Militară, București, 1997  S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, București, 2022  I. Deleanu, Ficțiunile juridice, Ed. All Beck, București, 2005  I. Deleanu, Accesibilitatea și previzibilitatea legii în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale române, în Dreptul nr. 8/2001  I. Deleanu, Ghe. Buta, Forța normativă a adagiilor juridice, în Dreptul nr. 1/2012  M. Djuvara, Teoria generală a dreptului. Drept rațional, izvoare și drept pozitiv, Ed. All, colecția Restitutio, București, 1999  E.-M. Fodor, Norma juridică – parte integrantă a normelor sociale, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 2003  M.-I. Grigore-Rădulescu, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, 2014  B. Selejan-Guțan, Excepția de neconstituționalitate, Ed. All Beck, București, 2005  V. Hanga, Istoria generală a statului și dreptului. De la origini la revoluțiile burgheze, Litografia și Tipografia învățământului, București, 1958  V. Hanga, Mari legiuitori ai lumii. Hammurabi, Iustinian, Napoleon, Ed. Lumina Lex, București, 1994  N.-E. Hegheș, The Non-Retroactivity of new legal norms - fundamental principle of law. Exceptions, International Journal of Legal and Social Order, No. 1 (2022)  M.-A. Hotca, Aplicarea legii penale de dezincriminare, în Dreptul nr. 11/2014 141  Teoria generală a dreptului  H. Kelsen, Théorie générale des normes, P.U.F., 1979  L. Lörincz, Cunoașterea legii - obiect de investigație sociologică, în Studii și Cercetări Juridice nr. 4/1971  P. Malaurie, Antologia gândirii juridice, Ed. Humanitas, București, 1996  Ghe. Mihai, Teoria dreptului, Ed. All Beck, București, 2004  I.-N. Militaru, Dreptul Uniunii Europene. Cronologie, Izvoare. Principii. Instituții. Piața internă a Uniunii Europene. Libertățile fundamentale, Ed. Universul juridic, București, 2017  C. Mitrache în G. Antoniu, T. Toader (coord.), Explicațiile noului Cod Penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015  Ghe. Moca, Drept internațional public, T.U.B., 1989  M. Niemesch, Teoria generală a dreptului, Ed. Hamangiu, București, 2019  A-V. Petrea, Eroarea - viciu de consimțământ, postat în data de 29 iunie 2020, https://www.universuljuridic.ro/ eroarea-de-drept-ca-viciu-de-consimtamant/ [site accesat în data de 22.01.2023]  A-G. Pirtea, Considerente privind aplicarea legii penale faptelor săvârșite pe teritoriul României [on line], https://www.juridice.ro/795837/considerente-privind- aplicarea-legii-penale-faptelor-savarsite-pe-teritoriul- romaniei.html [site accesat în data de 13.02. 2023]  N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. a 6-a, revizuită și adăugită, Ed. C.H. Beck, București, 2020  S. Popescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, București, 2000  S. Popescu, V. Țândăreanu, Publicitatea și intrarea în vigoare a normelor juridice, Revista de Drept comercial nr. 1/2003  D.-A. Sitaru, Drept internațional privat. Parte generală. Partea specială - normele conflictuale în diferite ramuri și instituții de drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2013  I. Santai, Introducere în studiul dreptului, ed. a 5-a nerevizuită, Ed. Bucura, Sibiu, 1995 142  Teoria generală a dreptului  L. Săuleanu, S. Rădulețu, Dicționar de expresii juridice, Ed. C.H. Beck, 2007  D.-D. Șerban, Accesul la legislație - prezent, perspective, jurisprudență, comentarii, în Revista Dreptul, nr. 1/2009  F. Terré, Introduction générale au droit, Ed. Daloz, Paris, 2009  Al. Văllimărescu, Tratat de enciclopedia dreptului, Ed. Lumina Lex, București, 1999  E.-N. Vâlcu, Drept comunitar instituțional, Curs universitar, ed. a III-a revizuită și adăugită, Editura Sitech, 2012  G. del Vecchio, Lecții de filosofie juridică, Ed. Europa Nova, București, 1997,  C. Voicu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, 2002  C. Voicu, G. Moinescu, A.-C. Voicu, D.-C. Năstase, Teoria generală a dreptului. Prelegeri și sinteze¸ Ed. Teocora, Buzău, 2012 143