Dreptul afacerilor Curs nr. 1 PDF

Introducere în studiul dreptului Ştiinţele juridice şi implicit ştiinţa dreptului este acea ştiinţă ce studiază, în general, legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor, corelaţia dintre acestea şi celelalte componente ale sistemulu...

Introducere în studiul dreptului Ştiinţele juridice şi implicit ştiinţa dreptului este acea ştiinţă ce studiază, în general, legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor, corelaţia dintre acestea şi celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea. Dreptul urmăreşte disciplinarea, ordonarea relaţiilor sociale, în vederea promovării unor valori sociale cum sunt: proprietatea, siguranţa, societatea civilă, etc. Ştiinţa dreptului este un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii, un ansamblu de norme care organizează viaţa în comun fiind în egală măsură şi o tehnică de convieţuire menită să disciplineze conduitele umane şi să apere societatea de excese. Norma juridică. Noţiune şi caractere. Norma juridică este celula de bază a dreptului, fără de care acesta nu poate exista. Dreptul este un sistem, un ansamblu complex de norme juridice. În fiecare normă juridică este înmagazinată o anumită conduită posibilă sau datorată a subiectelor participante la relaţiile sociale. În acest sens, norma juridică este un etalon, un model de comportament, ce conţine pretenţiile şi exigenţele societăţii faţă de conduita membrilor săi în anumite relaţii. În general, cuvântul normă este echivalat cu cel de regulă, deoarece în majoritatea cazurilor normele juridice conţin reguli de comportament, atribuind drepturi şi stabilind obligaţii corelative, fixând praguri de comportament. Pornind de la elementele de mai sus, putem defini norma juridică ca o regulă de conduită generală şi obligatorie, al cărui scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin constrângere. Caracterele normei sunt: 1. Norma juridică este o normă de conduită socială pentru că privește exclusiv relațiile dintre oameni 2. Caracterul general şi impersonal al normei juridice Întrucât norma juridică nu poate mulţumi pe fiecare cetăţean, ea tinde a satisface exigenţele a cât mai multor persoane. Ea nu este creată pentru ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci ea are în vedere o generalitate de relaţii. Pentru a fi etalon de conduită şi a fi opozabilă în mod egal faţă de fiecare individ, norma juridică trebuie să se adreseze impersonal destinatarilor săi, să conţină reguli de conduită generale. 3. Caracterul obligatoriu al normei juridice. Obligativitatea normei juridice este dictată de scopul acesteia: necesitatea asigurării ordinii sociale. Obligativitatea normelor juridice înseamnă că acestea se aplică imediat, continuu şi necondiţionat tuturor subiecţilor de drept, indiferent de voinţa acestora. 4. Caracterul permanent al normei juridice. Norma se aplică de la intrarea sa în vigoare până la ieșirea din vigoare. Neutilizarea acesteia sau lipsa de aplicare nu înseamnă ca norma nu produce efecte juridice. 1  Clasificarea normelor juridice a. După criteriul ramurii de drept Un prim criteriu în baza căruia se realizează clasificarea este cel al ramurii de drept din care fac parte normele respective. Din acest punct de vedere, normele juridice sunt de drept civil, de drept penal, de drept constituţional, administrativ, de drept al afacerilor, etc. b. După criteriul forţei juridice a actului normativ 1. În vârful oricărei ierarhii normative sau legislative se află Constituţia (adoptată la 8 decembrie 1991) supranumită şi "legea fundamentală"; 2. Norme juridice cuprinse în legi, act normativ adoptat de Parlament; 3. Norme juridice cuprinse în acte normative adoptate de Guvern, numite ordonanţe, clasificate de Constituţie ca ordonanţe simple, emise în temeiul unei legi a Parlamentului de abilitare a Guvernului de a le emite ("delegarea legislativă") şi ca ordonanţe de urgenţă, emise "în cazuri excepţionale" (art. 114 (4) din Constituţie), fără condiţia unei legi de abilitare. 4. Hotărârile de guvern nu au în principiu putere de lege, întrucât, pe de o parte, ele nu pot norma (reglementa) în domeniul rezervat legii de către Constituţie, şi, pe de altă parte, Constituţia le rezervă "organizarea executării legilor ". Deci, aceste acte normative nu pot interpreta legea sau adăuga la aceasta, normele sau dispoziţiile lor trebuind să aibă un caracter tehnic, metodologic şi să normeze direct numai în chestiunile pe care o anumită lege li le repartizează şi, bineînţeles, numai dacă acele chestiuni nu sunt de domeniul exclusiv al legii. 5. Ierarhia actelor normative continua cu actele autorităţilor publice centrale (ordinul emis de un minister, spre ex.), locale (o hotărâre a unui consiliu local) sau ale unor autorităţi autonome (Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliară, Consiliul Concurenţei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor - ORDA ş.a.). c. După criteriul structurii logice - norme juridice complete (cele care cuprind toate părţile constitutive ale normei juridice - ipoteză, dispoziţie, sancţiune); - norme juridice incomplete (cele care fac referire şi se completează cu alte reglementări). d. După criteriul sferei de aplicare - norme juridice generale; - norme juridice speciale; - norme de excepţie. e. După criteriul modului de reglementare a conduitei  norme dispozitive (cele care permit derogarea de la dispozițiile lor) - norme permisive (cele care nici nu interzic o anumită conduită dar nici nu obligă la o conduită); - norme supletive (cele care lasă la latitudinea subiectului posibilitatea de a alege conduita, iar dacă nu a ales se aplică dispozițiile normei).  norme imperative - norme onerative, care obligă subiectul să săvârşească o anumită acţiune; - norme prohibitive, care obligă subiectul să se abţină la a face ceva. 2