Nevoia de mișcare, somn, îmbrăcăminte și termoreglare - 4-7, PDF

4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ  CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE 1. a respira şi a avea o bună circulaţie 2. a bea şi a mânca 3. a elimina 4. a se mişca şi a avea o bună postură 5. a dormi şi a se odihni 6. a se îmbrăca şi dezbrăca 7. a-şi menţine temperatura c...

4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ  CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE 1. a respira şi a avea o bună circulaţie 2. a bea şi a mânca 3. a elimina 4. a se mişca şi a avea o bună postură 5. a dormi şi a se odihni 6. a se îmbrăca şi dezbrăca 7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale 8. a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele 9. a evita pericolele 10. a comunica 11. a acţiona conform propriilor convingeri/ valori, a practica religia 12. a fi preocupat în vederea realizării 13. a se recrea 14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea  NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ A se mişca şi a avea o bună postură - o necesitate a fiinţei vii de a fi în mişcare, de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra diferitele părţi ale corpului într-o poziţie care să permită eficacitatea funcţiilor organismului. Independenţa în satisfacerea nevoii Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi - determinată de ✓integritatea sistemului locomotor (osos şi muscular) ✓integritatea sistemului nervos ✓integritatea aparatului vestibular  FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII Factori biologici: Vârsta şi dezvoltarea: copilul mic are mişcări puţin coordonate adultul este activ vârstnicul are forţă redusă şi agilitate scăzută Constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului fizic pe care-l depune individul Factori psihologici: emoţiile exprimate prin mişcări ale corpului personalitatea: temperamentul face ca individul să fie mai activ sau mai calm Factori sociologici: cultura rolurile sociale organizarea socială tradiţiile religia  MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ Postura adecvată (sau atitudinea) bazată pe acţ. sinergică şi coordonată a elementelor aparatului locomotor şi sistemului nervos are rol în menţinerea stabilităţii, echilibrului în picioare (ortostatism) şezând (cu capul drept) culcat (clinostatism) Mişcări adecvate Tipuri de mişcări: abducţie, adducţie, flexie, extensie, rotaţie, pronaţie, supinaţie, circumducţie Exerciţii fizice: ✓mişcări active sau pasive ✓mişcări izometrice (contracturi în care lungimea muşchiului rămâne neschimbată) ✓mişcări de rezistenţă Tensiunea arterială - se modifică în raport cu intensitatea efortului depus Puls - creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului INTERVENŢIILE ASISTENTEI PENTRU MENŢINEREA INDEPENDENŢEI MIŞCĂRII stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic planifică un program de exerciţii moderate învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare educă pacientul să evite tabagismul, mesele copioase, surplusul de greutate DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII Probleme de dependenţă: 1. Imobilitate 2. Hiperactivitate 3. Necoordonarea mişcărilor 4. Postură inadecvată 5. Circulaţie inadecvată 6. Refuzul de a face activităţi 7. Edeme ale membrelor 1. IMOBILITATEA (P) o diminuare sau restricţie a mişcării, fiind recomandată adesea ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice sau funcţionale Surse de dificultate: (E) Surse de ordin fizic: ✓alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral - AVC) ✓alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse) ✓piedici ale mişcării (pansament, aparat gipsat) ✓dezechilibre Surse de ordin psihologic - stress, tulburări de gândire Surse de ordin sociologic - eşecul, izolarea Lipsa cunoaşterii Consecințe (S) = manifestări de dependență  MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN CAZ DE IMOBILITATE Dificultate de deplasare Diminuarea sau absenţa mişcării Atonie musculară Atrofie musculară Hipertrofie musculară Contractură musculară Râs sardonic (contractura muşchilor masticatori determină trismus – în tetanos) Anchiloză (diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii) Crampă – contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau mai multor muşchi Escară de decubit Diminuarea interesului  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE IMOBILITATE pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată ✓exerciţii să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare ✓schimbarea poziţiei corpului şi mişcări pasive să-şi menţină funcţia respiratorie ✓exerciţii de respiraţie profundă să fie echilibrat psihic să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale  2. HIPERACTIVITATEA (P) constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţilor individului, determinată de instabilitatea emoţională şi pierderea ideilor. Surse de dificultate: (E) ✓ Surse de ordin fizic: ✓dezechilibre endocrine, ✓reacţii medicamentoase ✓alcoolism ✓ Surse de ordin psihologic: ✓senilitate ✓tulburări de gândire ✓ Lipsa cunoaşterii Consecințe (S) = manifestări de dependență  MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ PRIVIND HIPERACTIVITATEA Vorbire caracteristică (vorbeşte mult, precipitat) Pacientul reacţionează la toţi stimulii (luminoşi, auditivi, din mediul extern) Mişcări caracteristice – mişcări rapide, frecvente Spasme Ticuri Manie – psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special în sfera activităţii, cunoaşterii şi activităţii, nu duce nimic din ceea ce plănuieşte la îndeplinire Euforie  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE HIPERACTIVITATE înlătură stimulii din mediul înconjurător supraveghează permanent pacientul pentru a nu se răni înlătură obiectele contondente aplică constrângeri fizice dacă este cazul  3. NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR (P) este dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona mişcările diferitelor grupe musculare Surse de dificultate (E) Surse de ordin fizic – deficit senzorial, b. Parkinson, dezechilibru hidroelectrolitic Surse de ordin psihologic – tulburări de gândire, anxietate Surse de ordin sociologic – mediu necunoscut Lipsa cunoaşterii Consecințe (S) = manifestări de dependență  MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN CAZ DE NECOORDONARE A MIŞCĂRILOR Akinezie ✓lipsa sau diminuarea mişcărilor normale Ataxie ✓tulburări de coordonare a mişcărilor active voluntare Convulsii, tremurături Tulburări ale mersului Faţă rigidă  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE NECOORDONARE A MIŞCĂRILOR va pregăti pacientul psihic în vederea oricărei tehnici de îngrijire planifică pacientul pentru program de exerciţii şi mers învaţă pacientul să folosească aparate de susţinere ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice aplică sau programează masaje pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului  4. POSTURA INADECVATĂ (P) o problemă de dependenţă reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei anatomice a corpului, care predispune individul la diferite deformări Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a oboselii - slăbiciunii musculare - anxietăţii stressului - pacientul imobilizat la pat modificărilor produse de boală în organism ✓ contractura musculară – tetanos ✓ poziţia de cocoş de puşcă - în meningită Surse de dificultate (E) Surse de ordin fizic – lezări ale oaselor, muşchilor, defecte de structură osoasă, durere, dispnee Surse de ordin psihologic – anxietate, stress Surse de ordin sociologic – condiţii de muncă inadecvate Lipsa cunoaşterii  MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN CAZ DE POSTURĂ INADECVATĂ (S) oboseală musculară deformări ale coloanei vertebrale – cifoză, lordoză, scolioză deformări ale membrelor inferioare – genu valgum (X), genum varum (O), picior strâmb, ecvin, talus valgus, picior plat deformări ale şoldului – luxaţie poziţii inadecvate poziţii patognomonice – tetanos, opistotonus, cocoş de puşcă dificultate de schimbare a poziţiei torticolis bătătură (clavus)  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE POSTURĂ INADECVATĂ pacientul să aibă o postură adecvată pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia sângelui, drenajul secreţiilor bronşice cel cu probleme respiratorii în poziţie şezândă cel cu anemie posthemoragică – în poziţie Trendelenburg pacientul să nu prezinte complicaţii: escare de decubit, anchiloze, contracturi ✓schimbă poziţia pacientului la 2 h ✓masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei ✓asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp ✓efectuează exerciţii pasive şi active 5.Circulaţia inadecvată ✓învaţă pacientul care este poziţia adecvată (vezi nevoia de a respira)  TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ASOCIATE NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ Patul pacientului Calităţile patului: să fie comod, să-i permită pacientului să se mişte în voie, uşor de manipulat şi de curăţat Tipuri de paturi: pat simplu, pat cu rezemător, pat cu somieră mobilă, pat ortopedic (poate fi menţinut în poziţie semişezândă, Trendelenburg), pat universal, pat pentru terapie intensivă, pat pentru sugari şi copii (cu gratii) Accesoriile patului: salteaua – dintr-o singură bucată, două sau trei bucăţi, pernele să fie două – una cu păr de cal, alta din burete, pătura să fie din lână moale, lenjeria să aibă cât mai puţine cusături, muşamaua din cauciuc, aleza (acoperă muşamaua, este din pânză şi va fi din aceeaşi lungime). patul şi lenjeria vor fi schimbate de câte ori este nevoie uneori se schimbă lenjeria cu pacientul în pat dacă starea generală a pacientului nu permite ridicarea din pat (se întoarce pacientul în decubit lateral şi se scot pe rând perna, lenjeria, apoi se introduc cu grijă cele curate)  POZIŢIILE PACIENTULUI ÎN PAT în funcţie de starea generală a pacientului şi de afecţiunea sa, poziţia poate fi: activă, pasivă sau forţată. Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor. Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie de ajutorul unei persoane Poziţia forţată – pacientul are o poziţie neobişnuită, inadecvată datorată afecţinii de bază (tetanos, meningită) ca o reacţie de apărare a organismului (ex în colica biliară sau criza dureroasă de ulcer) ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii sau ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie)  DE REŢINUT: ❖ imobilizarea poate produce complicaţii din cauza presiunii exercitate asupra ţesuturilor cuprinse între planurile osoase şi suprafaţa dură a patului (roşeaţă, edem, escare, necroze) ❖ încetinirea circulaţiei în clinostatism (culcat) favorizează formarea trombozelor, producerea pneumoniilor hipostatice ✓de aceea se impun măsuri de prevenire. ✓asistenta trebuie să cunoască poziţiile pe care pacientul trebuie să le aibă în pat  TIPURI DE POZIŢIE Decubitul dorsal şi poziţia Fowler - cu picioarele flectate şi cu un sul în regiunea lombară; se indică: după pucţie lombară (PL) afecţiuni ale coloanei anemii posthemoragice unele afecţiuni cerebrale pacienţi slăbiţi adinamici, pacienţi operaţi Poziţia sezând la pacienţii dispneici în insuficienţă cardiacă în astm bronşici la vârstnici după anumite intervenţii chirurgicale Decubit lateral - culcat pe o parte în pleurezii meningite după intervenţii intratoracice, renale în cursul toaletei şi schimbării lenjeriei  TIPURI DE POZIŢIE Poziţie declivă (Trendelenburg) – cu capul mai jos pe masa de operaţie în cazul sincopelor în anemii acute, pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare după rahianestezie Poziţie proclivă (Trendelenburg inversat) pentru extensia coloanei cervicale (tratament ortopedic) Decubit ventral – în paralizia unor grupuri musculare, hemiplegie, în escare întinse Poziţie ginecologică – pentru examene ginecologice, pentru examinări rectale Poziţia genupectorală – pentru tuşeu rectal  SCHIMBĂRILE DE POZIŢIE ALE PACIENTULUI pot fi active – le execută pacientul singur pot fi pasive – sunt efectuate cu ajutorul asistentei - se execută la pacienţii adinamici, imobilizaţi, inconştineţi, paralizaţi, cu aparate gipsate Mobilizarea pacientului Scopul mobilizării - mişcarea pacientului pentru a preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei  OBIECTIVE URMĂRITE: normalizarea tonusului muscular menţinerea mobilităţii articulare asigurarea stării de bine şi independenţa pacientului stimularea metabolismului favorizarea eliminării urinii şi fecalelor Principii de respectat - mobilizarea se face în funcţie de: natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate a pacientului perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi anvergura de mişcare exerciţiile se fac înainte de mese, exerciţii de relaxare  TIPURI DE MIŞCĂRI: mişcarea capului – mişcări active şi pasive, flexie laterală, rotaţie, flexie hiperextensie mişcarea degetelor, încheieturilor (mâinii, gleznei) (flexie, extensie, pronaţie, supinaţie) mişcarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare, mişcări de flexie şi extensie aşezarea pacientului la marginea patului aşezarea în fotoliu ridicarea în poziţie ortostatică  TRANSPORTUL PACIENŢILOR Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi: accidentaţi, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru febrili, operaţi, cu insuficienţă cardiopulmonară gravă, psihici Mijloace de transport cu brancardă (targă), cărucior, fotoliu şi pat rulant cu mijloace improvizate în caz de urgenţă cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare, elicopter  CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE 1. a respira şi a avea o bună circulaţie 2. a bea şi a mânca 3. a elimina 4. a se mişca şi a avea o bună postură 5. a dormi şi a se odihni 6. a se îmbrăca şi dezbrăca 7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale 8. a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele 9. a evita pericolele 10. a comunica 11. a acţiona conform propriilor convingeri/ valori, a practica religia 12. a fi preocupat în vederea realizării 13. a se recrea 14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea 5. NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI  NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI Este necesitatea fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină un randament maxim. Independenţa în satisfacerea nevoii Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei. Odihna - perioada în care se refac structurile alterate ale organismului se completează resursele energetice folosite se transportă produşii formaţi în timpul efortului ‐ în ficat – acidul lactic ‐ sau în rinichi – organ excretor  SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe în timpul somnului, activităţile fiziologice scad, scade MB, tonusul muscular, respiraţia, pulsul, TA creşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate (mai ales în timpul somnului nocturn) Tipuri de somn: Somnul lent - este o perioadă de odihnă pentru organism, numai parţial pentru creier; are rol reparator, fortifiant, cu funcţie de reînnoire a ţesuturilor corporeale Somnul rapid, paradoxal, somnul cu vise (important pentru refacerea creierului – creşte fluxul sanguin în creier)  FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII DE SOMN Biologici: vârsta (copilul are nevoie de mai mult somn, care se diminuează progresiv până la vârsta adultă când se stabilizează, la vârstnici durata somnului rămâne neschimbată, dar este mai superficial, cu treziri nocturne) necesităţile proprii organismului (unele dorm mai puţin, altele mai mult) activitatea deprinderi legate de somn (culcarea la aceeaşi oră, sau cu anumite ritualuri şi obiceiuri înainte de culcare: baie, lectură) ritmul veghe – somn – important; ex. la speologi, cei ce lucrează în ture se alterează ritmul veghe-somn capacitatea de a te destinde (eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice, altfel adorm greu) Psihologic – anxietatea, teama, neliniştea Sociologic programul de activitate  locul de muncă  MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ Durata – n.n 16-20 ore, 1 an – 14-16 ore, adolescent 12-14 ore, adult 7-9 ore, vârstnici 6-8 ore Calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte odihnit (se instalează după vârsta de 3 luni şi la 10 luni este ca la adult), vise agreabile, plăcute. Perioade de repaus - pt. evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie intercalate cu cele de repaus Perioade de relaxare şi timp liber (ex vacanţa, concediu) Modalităţi folosite pentru odihnă şi relaxare – cea mai eficientă odihna activă (după activităţi fizice, activităţi intelectuale şi invers). INTERVENŢIILE ASISTENTEI pentru menţinerea nevoii de a dormi, de a se odihni ✓ menţine condiţiile necesare somnului, ✓ observă dacă perioadele de relaxare sunt în raport cu necesităţile organismului ✓ explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate ✓ învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi de a favoriza somnul.  DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII (P) Dacă acestă nevoie nu este satisfăcută apar probleme de dependenţă: Insomnie Hipersomnie Incomoditate – disconfort Oboseală Dificultate sau incapacitate de a se odihni Surse de dificultate (E) De ordin fizic – afecţiuni (cerebrale, endocrine, durere, surmenaj) Psihic – anxietate, afectarea gândirii, stress Social şi lipsa cunoaşterii – eşecul funcţiei, lipsa cunoştinţelor  INSOMNIA (P) – MANIFESTĂRI (S) Somn perturbat ✓numărul orelor de somn (total 6 ore) ✓insomnii iniţiale ✓insomnii terminale – adoarme uşor, dar se trezeşte şi nu mai poate adormi ✓calitatea somnului – insomnii dormiţionale (multiple perioade de veghe care apar în timpul nopţii, fărâmiţând somnul), insomnii predormiţionale – stare de vegehe prelungită până la apariţia somnului, insomnii postdormiţionale – la vârstnici. Aţipiri în timpul zilei Coşmaruri (vis penibil, dominant) Somnambulism Apatie Pavor nocturn – stare de spaimă intensă – pacientul se trezeşte din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, după ce această stare dispare pacientul adoarme din nou. Nelinişte Iritabilitate Confuzie (false percepţii, pacientul fiind convis de realitatea lor) Sentiment de depresie – tristeţe Diminuarea puterii de concentrare Oboseală  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE INSOMNIE Pacientul să beneficieze de somn corespunzător calitativ şi cantitativ învaţă pacientul tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii înainte de culcare oferă pacientului o cană de lapte cald înainte de culcare învaţă pacientul care se trezeşte devreme să se ridice din pat câteva minute , să citească, să asculte muzică şi apoi să se culce din nou administrează tratamentul medicamentos  HIPERSOMNIE (P) ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului Manifestări de dependenţă: (S) Somn modificat (numărul de ore de somn noaptea peste 10 ore la adult şi peste 12 ore la copil, calitatea somnului – se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei). Somnolenţa – aţipiri (pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate, laconic) Letargia – hipersomnie continuă, mai profundă Narcolepsia – necesitatea subită de somn, precedată de pierderea tonusului muscular Comportamentul verbal şi nonverbal – lent, greoi, pacientul răspunde greu la întrebări Oboseală Inactivitate  INTERVENŢIILE ASISTENTEI ÎN CAZ DE HIPERSOMNIE Pacientul să beneficieze de un număr de ore de somn corespunzător vârstei – identifică hipersomnia identifică metodele de diminuare a factorilor cauzatori administrează tratamentul medicamentos. Pacientul să fie activ, cooperant  DISCONFORT: SENZAŢIE DE JENĂ, DE NEPLĂCERE FIZICĂ ŞI PSIHICĂ (P) Manifestări de dependenţă: (S) iritabilitate indispoziţie, jenă stare de disconfort diaforeză (tanspiraţie abundentă) dureri musculare INTERVENŢIILE ASISTENTEI: pacientul să beneficieze de confort fizic şi psihic  OBOSEALĂ: SENZAŢIE PENIBILĂ, ÎNSOŢITĂ DE INACTIVITATE, STARE DE EPUIZARE NERVOASĂ ŞI MUSCULARĂ (P) Manifestări de dependenţă: (S) faţa palidă, tristă ochii încercănaţi, privire înceţăşată, pulsul rar, lent TA scăzută somnolenţă diurnă tegumente palide, reci plictiseală, apatie, astenie scăderea greutăţii INTERVENŢIILE ASISTENTEI: pacientul să fie odihnit cu tonusul fizic şi psihic bun  TEHNICI DE EVALUARE ÎN SATISFACEREA NEVOII DE ODIHNĂ A PACIENTULUI Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc Asistenta să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să le supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ Să reducă zgomotul în mediul spitalicesc (închiderea uşilor la saloane, reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor, Asigurarea confortului: diminuarea surselor de iritaţie fizică, atenuarea durerii, asigurarea unei bune igiene corporeale, lenjerie de pat curată şi uscată, temperatură adecvată în salon Favorizarea ritualurilor adormirii (aerisirea salonului, exerciţii de relaxare, citit) Educaţia pacientului: stabilirea unui orar de somn şi odihnă, explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacrea organismului, exerciţii de relazare.  CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE 1. a respira şi a avea o bună circulaţie 2. a bea şi a mânca 3. a elimina 4. a se mişca şi a avea o bună postură 5. a dormi şi a se odihni 6. a se îmbrăca şi dezbrăca 7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale 8. a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele 9. a evita pericolele 10. a comunica 11. a acţiona conform propriilor convingeri/ valori, a practica religia 12. a fi preocupat în vederea realizării 13. a se recrea 14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea 6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ȘI DEZBRĂCA  6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA necesitatea proprie individului de a purta îmbrăcăminte adecvată după circumstanţe, temperatura zilei, activitate, pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei, permiţându-i o libertate de mişcare. Independenţa în satisfacerea nevoii Omul, are nevoie de haine cu care să se îmbrace pentru a se proteja. El îşi alege hainele conform circumstanţelor şi nevoilor proprii. Factorii care influenţează satisfacerea nevoii: Biologici: vârsta, copii mici şi persoanele în vârstă au temp mai scăzută, deci trebuie să folosească haine mai călduroase, talie, statură, activitate. Psihologici – credinţă, emoţiile Sociologici şi culturali: clima, statutul social, munca, cultura.  MANIFESTĂRI DE INDEPENDENŢĂ: Semnificaţia veşmintelor – ascunde şi protejează corpul Alegerea personală – după gust şi modă Sortarea veşmintelor Calitatea veşmintelor Potrivirea veşmintelor, purtarea de obiecte semnificative Capacitatea fizică de îmbrăcare şi dezbrăcare INTERVENŢIILE ASISTENTEI: Menţine independenţa – învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare, explorează gusturile, încurajează persoana pentru a-şi alege singur îmbrăcămintea.  DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA Probleme de dependenţă în satisfacerea acestei nevoi sunt: (P) Dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca Dezinteres pentru ţinuta vestimentară Neîndemânare în a-şi alege haine potrivite.  SURSE DE DIFICULTATE (E) De ordin fizic ▪ incapacitatea intrinsecă: lezarea fizică, diminuarea motricităţii membrelor superioare, ▪ incapacitatea extrinsecă: obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor superioare (aparate gipsate, plăgi, pansamente), dezechilibre De ordin psihologic: tulburări de gândire anxietate stress De ordin socioeconomic o Eşecuri o Conflicte o Sărăcie o pierderea cunoştinţei Lipsa de cunoaştere.  MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ: (S) Dificultatea, incapacitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca Dezinteresul faţă de ţinuta sa (apatie, melancolie) Refuzul de a se îmbrăca şi dezbrăca Alegerea de haine inadecvate Veşminte inconfortabile  INTRVENŢIILE ASISTENTEI Obiective: Pacientul să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca (asistenta să vadă cu ce se îmbracă şi să supravegheze acest lucru) Pacientul să se poată îmbrăca şi dezbrăca singur (identifică capacitatea pacientului şi limitele acestuia, îi acordă suficient timp pentru a se îmbrăca, face zilnic exerciţii de motricitate, îmbracă şi dezbracă paceintul în caz de paralizii) Pacientul cu tulburări psihice recâştigă independenţa de a se îmbrăca şi dezbrăca  INTRVENŢIILE ASISTENTEI Intervenţii: alegerea lenjeriei pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului explicarea tuturor gesturilor pe care trebuie să le facă încurajarea pacientului să participe activ după posibilităţi felicitarea pentru fiecare progres ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea integrală a tehnicii.  CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE 1. a respira şi a avea o bună circulaţie 2. a bea şi a mânca 3. a elimina 4. a se mişca şi a avea o bună postură 5. a dormi şi a se odihni 6. a se îmbrăca şi dezbrăca 7. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale 8. a fi curat, îngrijit, a proteja tegumentele şi mucoasele 9. a evita pericolele 10. a comunica 11. a acţiona conform propriilor convingeri/ valori, a practica religia 12. a fi preocupat în vederea realizării 13. a se recrea 14. a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea 7. NEVOIA DE A-ŞI MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE  NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE Menţinerea temperaturii corpului în limite nromale este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de bine. Independenţa în satisfacerea nevoii Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi termoliză. Menţinerea acestui echilibru este asigurat de funcţionarea centrilor termoreglării din hipotalamus. Pierderile de căldură se realizează prin: evaporare (transpiraţie şi evaporare prin piele) radiaţie (prin unde electromagnetice când temp mediului înconjurător e mai mică decât a corpului) conducţie (contactul direct cu obiecte reci) convecţie (pierderea căldurii prin circulaţia de aer în jurul corpului).  Temperatura mediului înconj. influenţează termogeneza: când e frig, creşte activitatea musculară pe cale reflexă şi se intensifică procesele oxidative când e cald – diminuează procesele oxidative pe cale reflexă. În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice: vasoconstricţie, în caz de frig vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului. Echilibrul dintre termogeneză şi termoliză se numeşte homeotermie https://traseeromania.ro/wiki/modalitatile-prin-care-corpul- omenesc-pierde-caldura/  FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII: Factori biologici: vârsta – nou născutul şi copilul mic au o termoreglare fragilă datorită imaturităţii centrului respirator. Temp. corpului este între 36,1 şi 37,8 C. Adultul îşi menţine temperatura între 36 – 37 C. Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi de 35 – 36 C. Exerciţiul – temp corpului creşte cu 2,2 – 2,7 C. Alimentaţia, mai ales proteinele cresc temperatura corpului. Variaţia diurnă – temperatura este minimă între orele 3 – 5 dimineaţa, datorită diminuării proceselor metabolice Sexul – la femei temperatura este peste 37 C. Factori psihologici – anxietatea, emoţiile cresc temperatura corpului Factori sociologici – locul de muncă, climatul, locuinţa influenţează temperatura corpului.  Manifestări de independenţă Temperatura corporală – valori normale ce diferă în funcţie de vârstă. Prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea bucală) valorile sunt cu 0,3 – 0,5 C mai mari decât cele axilare. Piele – roz – temperatură călduţă, transpiraţie minimă Temperatura mediului ambiant 18 – 25 C. Intervenţiile asistentei: când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul să reducă din alimentaţie, să consume lichide şi alimente reci, să aibă o bună ventilaţie, îmbrăcăminte lejeră când temperatura mediului ambiant este scăzută învaţă pacientul să crescă cantitatea de alimente, să ingere lichide şi alimente calde, temperatura în încăpere să fie între 18 - 25C. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII DE A MENŢINE CONSTANTĂ TEMPERATURA CORPULUI Hipertermia (P) Hipotermia Sursele de dificultate ale acestor probleme de dependenţă (E) Surse de ordin fizic: dereglări ale hipotalamusului, imaturitatea sistemului de termoreglare, dereglări hormonale Surse de ordin psihologic – anxietate, mânie Surse de ordin sociologic Lipsa cunoaşterii  HIPERTERMIA Constă în creşterea temperaturii corporale. Hipertermia este şi un mecanism de apărare al organismului, după invazia bacteriană ce determină producerea de anticorpi. Manifestări de dependenţă: (S) ‐ subfebrilitatea ‐ febră moderată (38-39 C) ‐ febră ridicată (39-40C) ‐ hiperpirexie (peste 40 C) ✓frisoane ✓piele roşie, caldă, umedă, erupţii cutanate ✓febră intermitentă, remitentă, recurentă, ondulantă  În evoluţia oricărei febre se disting 3 perioade: perioada iniţială (de debut) perioada de stare perioada de declin ✓Perioada de debut: câteva ore – debut brusc, sau câteva zile – debut lent ✓Perioada de stare – durează câteva zile, săptămâni ✓Perioada de declin – scurtă – declin în criză sau în câteva zile – declin în liză. Intervenţiile asistentei: Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice: aerisirea camerei, comprese reci, prisnitz, administrarea medicaţiei Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic calculează ingesta şi excreta/24 ore Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic schimbă des lenjeria de pat şi de corp, menţine igiena tegumentelor, etc.  HIPOTERMIA (P) Este scăderea temperaturii corpului sub limite normale cauzată de un dezechilibru între termogeneză şi termoliză. Este mai puţin nocivă decât hipertermia Etiologie (E) în copilărie hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de termoreglare la adult – de expunerea prelungită la frig, dereglări endocrine, abuz de sedative şi alcool, vârstnici Manifestări de dependenţă: (S) ‐ hipotermie - hipotensiune arterială ‐ cianoză, eritem - edem generalizat ‐ durere, oboseală, tulburări de vorbire, etc Intervenţiile asistentei: ✓Pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice (încălzirea lentă a pacientului), recoltează sânge pentru glicemie, hemogramă, hematocrit) ✓Pacientul să fie echilibrat hemodinamic (adm. lichide uşor călduţe) ✓Pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ASOCIATE NEVOII DE A MENŢINE TEMP. CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE Măsurarea temperaturii: axilar, cavitatea bucală, rect, vagin Intervenţiile asistentei: va dezinfecta termometrul şi va măsura temperatura axilar, intrarectal, în cavitatea bucală apoi termometrul se scoate, se şterge şi se dezinfectează din nou temperatura se măsoară în mod curent între 7 şi 8 dimineaţa şi 18 şi 19 seara, dar dacă este nevoie se monitorizează pe 24 ore (din 2 în 2 sau 3 în 3 ore) temperatura se notează în graficul temperaturii Tipuri de curbe termice: ✓subfebrilitate ✓febră intermitentă, ✓febră inversă ✓ febră intermitentă periodică ✓febră recurentă, ✓ febră ondulantă