Eseu despre Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga PDF

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga - ARTĂ POETICĂ MODERNISTĂ ȘI EXPRESIONISTĂ - 1. Teoria literară legată de modernism În sens larg, conceptul de modernism se aplică tuturor cure...

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga - ARTĂ POETICĂ MODERNISTĂ ȘI EXPRESIONISTĂ - 1. Teoria literară legată de modernism În sens larg, conceptul de modernism se aplică tuturor curentelor și tendințelor inovatoare din istorie (Adrian Marino). În sens restrâns, conceptul denumește un curent literar artistic, cristalizat autonom în jurul Primului Război Mondial, numele său fiind impus încă din 1890 de către spaniolul Rubén Dario, care a fondat mișcarea „il modernismo”. În viziunea lui Hugo Friedrich, modernitatea începe cu poetul francez Charles Baudelaire și se dezvoltă ulterior ca o mișcare mai amplă, care va include și avangarda. Trăsătura esențială a modernismului, considerată și principiu de bază, se regăsește în afirmația lui William Fleming: Singurul lucru permanent este schimbarea. Modernismul poetic presupune: încălcarea convențiilor și a regulilor; libertatea absolută la nivelul inspirației; inovații ale limbajului poetic și ale versificației; apariția unor categorii estetice precum „creștinismul în ruină” (Hugo Friedrich), estetica urâtului.  Tematica existențialistă, substratul filozofic, viziunea originală asupra marilor teme literare sunt alte coordonate ale poeziei moderniste. De altfel, elocvent în conturarea contextului poetic este și expresionismul, curent literar artistic apărut în Germania și răspândit apoi în toată Europa la începutul secolului XX. Poezia expresionistă devine un strigăt de deznădejde și se caracterizează prin sentimentul absolutului, tensiunea ideilor, exacerbarea eului poetic și întoarcerea la mituri, folclor, credințe străvechi. 2. Încadrarea operei în curent prin *două trăsături specifice modernismului și prezentarea temei și a viziunii despre lume În literatura română interbelică, direcțiile modernismului poetic sunt reprezentate de poezia filosofică și expresionistă a lui Lucian Blaga, de estetica urâtului și poezia de cunoaștere a lui Tudor Arghezi, respectiv de poezia ermetică, pură, cultivată de Ion Barbu. În literatura interbelică, poezia lui Lucian Blaga reprezintă un prim moment de sincronizare a poeziei românești cu cea europeană, instituind mitul modern al poeziei (Marcel Raymond). Păstrând teme și repere ale poeziei tradiționale, Lucian Blaga se îndreaptă spre substituirea realului cu imaginarul și spre structurarea discursului liric în maniera poeticii expresioniste. Creația sa traversează întreaga dramă a poeziei moderniste, valorificând simboluri, metafore și arhetipuri într-un curent deopotrivă modernist și expresionist. 1  Prin volumul Poemele luminii publicat în 1919, Lucian Blaga deschide traseul poeziei moderniste definite prin reflexivitate și ambiguitate, volumul de debut fiind considerat cartea unor trăiri și a unor experiențe sufletești (Dumitru Micu). Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii deschide acest volum și este o artă poetică modernistă explicită, în care poetul își exprimă într-o manieră ușor polemică, inedită propria concepție asupra sensurilor cunoașterii absolute asupra relației creatorului cu universul și asupra mijloacelor poetice de care dispune pentru a-și îndeplini vocația. Având statutul unui manifest estetic, poezia devine o meditație asupra semnificației artei, având influențe expresioniste. Viziunea despre lume presupune o dublă perspectivă, poetică și filosofică, rezultat al formației scriitorului. Ideile poetice își găsesc corespondent în plan teoretic și filosofic în lucrarea Cunoașterea luciferică în volumul Trilogia cunoașterii. În plan literar, cunoașterea se articulează pe două tipuri de metafore: plasticizante (asociază idei cu elemente din real) și revelatorii (constituie microuniversuri și surprind misterul din fapte, lucruri și lume). Rolul poetului este de a proteja tainele lumii prin creația sa, iar menirea poeziei este de a surprinde misterul din lucruri. Tema poeziei este pe de o parte cunoașterea susținută de substraul filosofic și pe de altă parte condiția creatorului și a creației sale, temă specifică artelor poetice. Cunoașterea lumii în planul creației este posibilă prin iubire, prin comunicare afectivă Eu nu strivesc...căci eu iubesc. Astfel, opera ilustrează viziunea lui Blaga despre mister, întreaga lume fiind percepută ca o taină perpetuă de a cărei conservare depinde fericirea universală. Titlul poeziei, alcătuit dintr-o propoziție negativă, are valoarea unei declarații poetice care exprimă atitudinea fermă a eului creator în raport cu tainele universului. Alcătuită din trei elemente-cheie, titlul susține lirismul subiectiv și tematica poeziei. Pronumele personal eu susține subiectivitatea și reflexivitatea discursului poetic, precum și orgoliul, și exacerbarea eului creator, având sugestii moderniste, dar și expresioniste. Verbul cu forma negativă nu strivesc traduce o atitudine poetică bazată pe refuzul cunoașterii de tip logic, rațional și implicit opțiunea pentru cunoașterea de tip afectiv, intuitiv. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii se referă atât la armonia și perfecțiunea universală, la infinitatea temporală, dar și la frumusețea din lucruri, la condiția estetică a artei. (comentarea incipitului) * Pentru structura de la bacalaureat - pentru cele două trăsături specifice modernismului – viziunea despre lume (cu accent atât pe explicarea celor două tipuri de cunoaștere, cea paradiziacă și cea luciferică, cât și pe valențele filosofice) și inovațiile la nivelul versificației - pentru elementele de structură – titlul și imaginarul poetic (sau poți lua relația incipit-final, ce preferi tu, dar ai grijă să nu se suprapună titlul cu incipitul) 2 3. Comentarea celor două secvențe poetice și analiza celor două elemente de compoziție și/sau de limbaj Discursul liric are o structură unitară, poezia fiind construită în funcție de fluxul ideilor poetice grupate în trei secvențe articularea acestora se face prin tehnica ingambamentului specifică liricii moderniste, versurile libere constituind atât o trăsătură a modernismului, cât și o condiție a modelării cuvintelor după imperativele interioare ale eului creator. Prima secvență surprinde ipostaza de călător a eului care parcurge un destin lumesc și poetic presărat cu permanente revelații: tainele ce le-ntâlnesc/în calea mea. Structura nu ucid cu mintea exprimă în mod clar refuzul cunoașterii paradisiace și opțiunea pentru cunoașterea luciferică prin care se adâncesc misterele lumii. Enumerația în flori, în ochi, pe buze ori morminte dezvăluie prin cele patru simboluri aspecte esențiale ale existenței și ale cunoașterii. Florile trimit către frumusețea efemeră și cunoașterea senzorială, ochii implică perspectiva cunoașterii contemplative, buzele implică atât cunoașterea prin cuvânt, cât și prin iubire (simbol al rostirii și al sărutului), iar mormintele amintesc de Marea Trecere și constituie o meditație asupra ultimului mister, moartea. Secvența a doua a poeziei debutează cu metafora lumina altora, asociată verbului sugrumă, elemente care traduc specificul cunoașterii paradiziace bazate pe descifrarea misterului. Relația de opoziție se realizează prin antiteza cu metafora lumina mea și prin seria de verbe cu formă afirmativă sau negativă care exprimă atitudini diferite în fața tainelor lumii. Eul poetic își exprimă în mod direct opțiunea pentru cunoașterea luciferică ce are ca efect încifrarea nepătrunsului ascuns. Astfel, poezia devine o cale de cunoaștere a lumii, prin care neînțelesurile acestora sunt amplificate și mai mult, idee exprimată prin comparația amplă cu lumina lunii: și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micșorează, ci tremurătoare/mărește și mai tare taina nopții/așa îmbogățesc și eu întunecata zare. Prin epitetul metaforic întunecata zare, se creează la nivelul semnificațiilor un paradox care poate fi extins asupra întregii creații blagiene. Epitetul în inversiune largi fiori sugerează emoția, sensibilitatea asociată cu atitudinea eului poetic și creația sa. Ideea de sacralitate ce definește atât misterele lumii, cât și poezia însăși este evidențiată prin sintagma sfânt mister. A treia secvență delimitată grafic prin linia de pauză constituie finalul poeziei și are valoarea unei concluzii, devenind o pledoarie pentru frumos, prin care poetul își motivează cunoașterea prin lumină. Conjuncția căci stabilește un raport cauzal în relație cu incipitul poeziei, ambele sintetizând esența discursului liric Eu nu strivesc..., căci eu iubesc. Reluarea enumerației simbolurilor conferă simetrie discursului poetic și evidențiază ideea de unitate a tainelor lumii. Imaginarul poetic este construit în jurul unor elemente abstracte prin care se conturează un câmp semantic al misterului (taine, zarea, noaptea, neînțelesuri). La nivel stilistic, se remarcă antiteza cu rol în structurarea discursului liric sub forma unei opoziții între două tipuri de cunoaștere. Concepția poetului și concretizarea viziunii sale are corespondent în sensul metaforiei revelatorii (corola de minuni, lumina mea, lumina altora). Comparația amplă prin care se asociază un element concret (luna) cu un element abstract (lumina) are rol în plasticizarea ideilor poetice. Enumerația reluată în poezie pune în lumină formele concrete ale misterelor lumii ce devin obiect al cunoașterii. La nivel semantic, se conturează un câmp al cosmicului (luna, zarea) și unul al terestrului (flori, morminte), ambele subordonându-se ideii de mister. 3  La nivel prozodic, se remarcă valențele moderniste ale poeziei prin versul liber, structura unitară bazată pe ingambament și imprimarea unui ritm interior, având ca efect amplificarea ideilor poetice. 4. Concluzia Prin urmare, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este o artă poetică modernistă, cu influențe expresioniste și constituie un reper în lirica interbelică, fiind produsul unei conștiințe artistice care depășește cu mult granițele literaturii. 4