Unitatea de studiu 1 PDF

Obiectul contabilităţii Unitatea de studiu 1 OBIECTUL CONTABILITĂŢII Cuprins Cuprins............................................................................................................................................. 6 Obiectivele Unităţii de...

Obiectul contabilităţii Unitatea de studiu 1 OBIECTUL CONTABILITĂŢII Cuprins Cuprins............................................................................................................................................. 6 Obiectivele Unităţii de studiu 1........................................................................................................ 6 Timp de studiu................................................................................................................................. 6 1.1. Definiţia şi caracteristicile sistemului informaţional contabil............................................... 7 1.2. Utilizatorii informaţiilor contabile şi cerinţele lor informaţionale....................................... 8 1.3. Entităţile economice - sferă de acţiune a contabilităţii.......................................................... 11 1.4. Definirea obiectul contabilităţii.........................................................................................13 1.5. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare................................................................ 15 1.6. Teste grilă................................................................................................................................ 16 1.7. Bibliografie.............................................................................................................................. 17 Obiectivele Unităţii de studiu 1 După parcurgerea unităţii de studiu 1 cursanţii vor fi capabili să: 1. definească și prezinte caracteristicile sistemului informaţional contabil; 2. identifice entităţile economico-sociale, obiect de studiu al contabilităţii; 3. definească utilizatorii interni şi externi ai informaţiei contabile; 4. definească obiectului contabilităţii; 5. valorifice informaţia contabila în procesul decizional pe categorii de utilizatori. Timp de studiu: 2 h 6  Obiectul contabilităţii 1.1. Definiţia şi caracteristicile sistemului informaţional contabil Funcţia de bază a oricărui sistem informaţional economic, indiferent de gradul de complexitate, este de a produce informaţii pe baza cărora să se ia decizii pe toate treptele organizatorice. Principala sursă de date a sistemului informaţional economic şi, în acelaşi timp, una din componentele de bază ale acestuia este contabilitatea.1 Ea permite producerea şi difuzarea de informaţii către utilizatori în vederea luării deciziilor. Întreprinderile şi, în general organizaţiile, se caracterizează prin faptul că sunt locuri în care persoanele lucrează împreună pentru a crea bunuri şi servicii.2 Privită ca „structură socială concretă” şi ca „agent de producţie”, întreprinderea posedă caracteristicile unui sistem în sensul că funcţionează ca un tot organizat, compus din mai multe părţi interconectate care urmăresc un obiectiv general. Atunci când se vorbeşte despre sistemul informaţional al unei întreprinderi, de fapt, se vorbeşte despre un ansamblu de sisteme informaţionale.3 Sistemul informaţional contabil este unul din cele cinci subsisteme ale întreprinderii Primele definiţii ale contabilităţii se axau pe funcţia tradiţională a acesteia de ţinere a registrelor. În prezent, contabilul modern nu este implicat numai în ţinerea registrelor ci şi într-o serie de activităţi care presupun planificare, soluţionarea unor probleme, control, orientarea acţiunilor, evaluare, verificare şi audit. Toate aceste activităţi sunt în concordanţă cu necesităţile utilizatorilor de informaţie contabilă. Practic, contabilitatea este un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi comunică (transmite) informaţii financiare despre o entitate economică identificabilă.4 Din această definiţie a sistemului informaţional contabil se desprind următoarele idei: a) contabilitatea cuantifică activităţile economice, înregistrând datele ce le privesc pentru o utilizare viitoare; b) datele sunt stocate, iar apoi prelucrate pentru a deveni informaţii utile; c) informaţiile sunt comunicate prin intermediul rapoartelor (dărilor de seamă) factorilor de decizie. Practic, datele reprezintă intrările în sistemul informaţional contabil, iar informaţiile prelucrate, utile factorilor de decizie, reprezintă ieşirile din sistem. În ceea ce priveşte organizarea sistemului informaţional contabil, trebuie remarcat că s-au conturat două concepţii: una monistă şi cealaltă dualistă. Conform concepţiei moniste, sistemul informaţional contabil este organizat într-un singur circuit atât pentru operaţiile care privesc relaţiile cu terţii cât şi pentru cele care privesc gestiunea internă. Concepţia dualistă, după care este organizat sistemul contabil din ţara noastră începând cu 1 ianuarie 1994, presupune delimitarea într-un circuit distinct a conturilor care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii precum şi rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi 1 Pântea , I.P. şi colectiv, Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Editura Intelcredo, Deva , 1995, p. 5. 2 Bonnebouche, J., Grenier, C., Mazat, J.N., Système d'information comptable. Traitement des opération comerciales, Les Edition Foucher, Paris, 2001, p. 8. 3 Ţugui, A., Produse informatice generalizate pentru contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti, 2003, p. 64. 4 Needles Jr., B. E., Anderson, H.R., Caldwell, J.C., Principiile de bază ale contabilităţii, ediţia a cincea (traducere), Editura Arc, Chişinău, 2000 (după ediţia din 1993 a versiunii americane), p. 3. 7  Obiectul contabilităţii serviciilor executate. Se formează astfel circuitul contabilităţii financiare sau generale şi circuitul contabilităţii de gestiune5. Organizarea contabilităţii în ţara noastră în două circuite este motivată de faptul că, pe de-o parte, trebuie asigurat accesul la informaţiile financiar-contabile a tuturor utilizatorilor interesaţi şi, pe de altă parte, într-o economie de piaţă concurenţială secretul afacerilor trebuie să protejeze întreprinderea în competiţie cu celelalte întreprinderi. Deci, caracteristica principală a sistemului contabil dualist este că distinge în mod clar informaţiile ce pot fi date publicităţii de cele confidenţiale. Sistemul de contabilitate monist este practicat în ţările anglo-saxone, în timp ce sistemul dualist este întâlnit în ţările care aplică modelul continental de contabilitate. Cele două tradiţii contabile, care au influenţat contabilitatea la nivel mondial, pot fi caracterizate pe scurt astfel:6 a. doctrina contabilă continentală se bazează pe dreptul scris roman, acordă prioritate intereselor finanţatorilor bancari şi intereselor fiscale ale statului, iar normele contabile sunt elaborate prin sistemul legislativ. Adevărul contabil, în această concepţie, este construit prin referinţă la un cadru legislativ care trebuie să reglementeze şi să anticipeze toate problemele; b. doctrina contabilă anglo-saxonă se bazează pe dreptul cutumiar, acordă prioritate intereselor acţionarilor, este deconectată de fiscalitate şi este reglementată, în general, de profesia liberală. Imaginea contabilă a întreprinderii este construită, conform acestei doctrine, prin raportarea la un ansamblu de principii contabile consacrate în timp, care vin din experienţă şi care sunt aplicate prin intermediul judecăţii profesionale. Teste de autoevaluare: TA 1.1. 1. Care sunt concepțiile de organizare a sistemului informațional contabil? 2. Ce presupune concepția dualistă de organizare a sistemului informațional contabil? 3. Care sunt doctrinele contabile care au influenţat contabilitatea la nivel mondial? Răspuns: 1.2. Utilizatorii informaţiilor contabile şi cerinţele lor informaţionale Sistemul contabil dualist face o disticţie clară între informaţiile publice şi cele confidenţiale. Informaţiile publice sunt produse de contabilitatea financiară (generală), iar informaţiile confidenţiale sunt elaborate de contabilitatea de gestiune (managerială). Contabilitatea financiară are ca obiect înregistrarea tranzacţiilor entității economice cu mediul ei extern pentru determinarea periodică şi sintetică a situaţiei patrimoniale şi financiare cât şi a rezultatului operaţiilor efectuate, asigurând întocmirea documentelor de sinteză contabilă7. Aceste documente, numite şi situaţii financiare anuale, oferă utilizatorilor imaginea sintetică, fidelă şi retrospectivă a situaţiei entității economice. 5 Epuran, M., Băbăiţă, V. şi Grosu, C., Contabilitatea financiară în noul sistem contabil, Editura de vest, Timişoara, 1996, p. 7. 6 Ionaşcu, I., Dinamica doctrinelor contabilității contemporane. Studii privind paradigmele și practicile contabilității, Editura Economică, București, 2003, p. 100. 7 Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 36. 8  Obiectul contabilităţii Conform reglementărilor contabile în vigoare8, pentru ca informațiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante și să reprezinte exact ceea ce își propun să reprezinte. Utilitatea informației oferite de situațiile financiare este amplificată dacă acestea îndeplinesc următoarele caracteristici calitative: a.inteligibilitate – clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac pe acestea inteligibile. Unele fenomene sunt complexe în mod inerent şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de înţeles. Excluderea informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare ar conduce la situaţia ca aceste rapoarte să fie incomplete. Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente privind activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi analizează informaţiile cu atenţia cuvenită. Totuşi, prezentarea rapoartelor financiare trebuie astfel efectuată încât să permită înţelegerea lor de către diferitele categorii de utilizatori a informaţiilor cuprinse în acestea; b. verificabilitate– ceea ce înseamnă că diferiți observatori independenți și în cunoștință de cauză ar putea ajunge la un consens cu privire la faptul că o anumită descriere este o reprezentare exactă. Verificarea poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se referă la verificarea unei valori sau a altor reprezentări prin observare directă, de exemplu, prin numărarea banilor. Verificarea indirectă se referă la verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau o altă tehnică și la recalcularea rezultatelor prin utilizarea aceleiași metodologii. un exemplu îl reprezintă verificarea valorilor contabile ale stocurilor prin verificarea intrărilor (cantități și costuri) și prin recalcularea stocurilor finale prin utilizarea acelorași ipoteze privind fluxul costurilor (de exemplu, utilizarea metodei primul intrat, primul ieșit). c. oportunitate– înseamnă că informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca aceștia să ia decizii în timp util. În general, cu cât sunt mai vechi informațiile, cu atât sunt mai puțin utile. Totuși, unele informații pot să rămână oportune mult timp după sfârșitul perioadei de raportare deoarece, de exemplu, unii utilizatori ar putea fi nevoiți să identifice și să aprecieze tendințele; d. comparabilitate – Informaţiile privind o entitate raportoare sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu informaţii similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare despre aceeaşi entitate aferente unei alte perioade sau date. Comparabilitatea este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire de celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O comparaţie necesită cel puţin două elemente. Consecvenţa, deşi este legată de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se referă la utilizarea aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta în cadrul unei entităţi raportoare, fie într-o singură perioadă pentru entităţi diferite. Comparabilitatea este scopul; consecvenţa ajută la atingerea acestui scop. Comparabilitatea nu presupune uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele similare ca natură trebuie să fie prezentate similar, iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate diferit. Contabilitatea de gestiune trebuie să asigure, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate.9 Ea furnizează informaţii ce pot fi 8 *** OMFP nr. 1802 din 29/12/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30/12/20014, cu modificările și completările ulterioare, pct. 29- 45. 9 *** OMFP nr. 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23/12.01.2004 9  Obiectul contabilităţii utilizate numai de către manageri şi organismele proprii de supraveghere, analiză şi control intern. Dacă avem în vedere concepţia dualistă de organizare a sistemului informaţional contabil, atunci putem spune că utilizatorii informaţiilor contabile se împart în două mari categorii: utilizatori interni şi utilizatori externi. În categoria utilizatorilor interni sunt incluşi managerii cărora li se adresează informaţiile confidenţiale, iar utilizatorii externi sunt ceilalţi utilizatori cărora li se adresează, în principal, informaţiile publice conţinute de situaţiile financiare. În concepţia unor autori, utilizatorii externi de informaţii contabile se regăsesc în una din următoarele două categorii:10  utilizatori din afara întreprinderii care un interes financiar direct în aceasta din urmă;  persoane, organizaţii sau instituţii care au un interes financiar indirect în întreprindere. Utilizatorii situaţiilor financiare, conform normelor contabile, includ: investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii și alți creditori, clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul. Aceștia utilizează situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din necesitățile lor de informații. În funcție de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următoarele: 11 a) Investitorii. Ofertanții de capital purtător de risc și consultanții lor sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de rentabilitatea investițiilor lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital. Acționarii sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea entității de a plăti dividende; b) Angajații. Personalul angajat și grupurile sale reprezentative sunt interesați de informații privind stabilitatea și profitabilitatea angajatorilor lor. Aceștia sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea entității de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare, precum și oportunități profesionale; c) Creditorii. Creditorii sunt interesați de informații care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi rambursate la scadență; d) Furnizorii și alți creditori. Furnizorii și alți creditori sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Furnizorii și alți creditori sunt, în general, interesați de entitate pe o perioadă mai scurtă decât creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea activității entității, atunci când aceasta este un client major; e) Clienții. Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei entități, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu entitatea respectivă sau sunt dependenți de ea; f) Instituțiile statului și alte autorități. Instituțiile statului și alte autorități sunt interesate de alocarea resurselor și implicit de activitatea entităților. Acestea solicită informții pentru a reglementa activitatea entităților, pentru a determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similari; g) Publicul. Entitățile pot afecta publicul în diferite moduri. De exemplu, entitățile pot avea o contribuție substanțială la economia locală în multe moduri, mai ales prin numărul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluțiile recente și tendințele legate de prosperitatea entității și a sferei de activitate a acesteia. Pornind de la faptul că principalele obiective ale unei întreprinderi sunt profitabilitatea şi lichiditatea, deciziile pe care le iau managerii pe baza analizei informaţiilor contabile trebuie să fie în acord cu aceste obiective. Profitabilitatea se referă la capacitatea întreprinderii de a obţine 10 Needles Jr., B. E., Anderson, H.R., Caldwell, J. C., Op. cit, p. 5. 11 Horomnea, E., Budugan, D., Georgescu, I., Păvăloaia, L., Rusu. A, Introducere în contabilitate. Concepte şi aplicaţii, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2015, pp. 93-94. 10  Obiectul contabilităţii un profit suficient de mare pentru a atrage şi păstra capitalul investit iar lichiditatea se referă la capacitatea întreprinderii de a-şi transforma activele în mijloace băneşti în scopul achitării datoriilor scadente. Utilizatorii cu interes financiar direct urmăresc în ce măsură s-au atins obiectivele de lichiditate şi profitabilitate. Asemenea utilizatori sunt investitorii actuali şi potenţiali, precum şi creditorii actuali şi potenţiali. Utilizatorii cu interes financiar indirect sunt, de regulă, cei care au nevoie de informaţii contabile pentru a lua decizii în probleme de interes general. Este cazul organelor fiscale şi altor organisme ale statului. Fiecare dintre grupurile de utilizatori de informaţii contabile are propriul său set de nevoi particulare. Unele dintre aceste nevoi sunt comune. Existenţa unor conflicte de interese nu semnifică neapărat că fiecare grup va acţiona în detrimentul altui grup. Teoretic, cel puţin într-o primă etapă, grupurile încearcă să realizeze o convergenţă a intereselor lor.12 Teste de autoevaluare: TA 1.2. 1. Enunţaţi principalii utilizatori ai informaţiei contabile. 2. Care sunt caracteristicile calitative care determină, respectiv amplifică utilitatea informației oferite de situațiile financiare? Răspuns: 1.3. Entităţile economice - sferă de acţiune a contabilităţii Conform Legii contabilităţii republicată13, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate financiară şi, după caz, contabilitate de gestiune, adaptată la specificul activităţii următoarele tipuri de entităţi: societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste, instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial. De asemenea, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie şi subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate care aparţin persoanelor menţionate anterior, cu sediul sau domiciliul în România, precum şi sediile permanente din România care aparţin altor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate. Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au obligaţia să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile contabilităţii în partidă simplă, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Regiile autonome sunt entităţi în care statul este cel care organizează şi conduce întreaga activitate. Ele se organizează şi funcţionează sub două forme:  regii de interes naţional (poştă, telecomunicaţii, industria de armament, industria energetică etc), înfiinţarea lor fiind decisă de guvern;  regii de interes local (servicii de transport în comun, apă, canalizare) sunt înfiinţate 12 Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi internaţională., Editura Economică, Bucureşti, 2002, pp. 39-40. 13 *** Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 /2008, cu modificările și completările ulterioare, art.1, alin (1)-(3). 11  Obiectul contabilităţii ca urmare a deciziilor autorităţilor locale (primării). Activitatea regiilor autonome fie că generează profituri modeste sau nu realizează profituri, fie că profiturile sunt obţinute după o perioadă îndelungată, în condiţiile în care investiţiile sunt substanţiale. Societăţile comerciale sunt entități cu personalitate juridică create prin libera voinţă şi iniţiativă a investitorilor. Societăţile se pot constitui în una din următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acţiuni, societate pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată14. Societăţile în nume colectiv (SNC) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii. Părţile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociabile. Societăţile în comandită simplă (SCS) sunt acelea în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii se împart în două categorii: asociaţi comanditaţi şi asociaţi comanditari. Comanditaţii răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale, iar comanditarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Capitalul social este divizat în părţi sociale care nu pot fi cedate de comanditari fără acordul unanim al acestora. Societăţile în comandită pe acţiuni (SCA) au aceleaşi caracteristici ca şi societăţile în comandită simplă, cu deosebirea că părţile comanditarilor sunt separate în acţiuni ca titluri de valoare negociabile. Societăţile pe acţiuni (SA) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni. Acţiunile pot fi transmise liber terţelor persoane, nefiind necesară o încuviinţare din partea celorlalţi acţionari. Societăţile cu răspundere limitată (SRL) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii, în număr limitat, răspund numai în limita aportului la capital. Părţile sociale ale asociaţilor sunt netransmisibile altor persoane şi nu pot fi reprezentate prin titluri de valoare negociabile, aşa cum sunt acţiunile. Dacă pornim de la faptul că societăţile comerciale se constituie prin asocierea de persoane şi/sau de capitaluri, putem grupa societăţile comerciale astfel 15:  societăţi de persoane, în care includem:  societăţile în nume colectiv (SNC);  societăţile în comandită simplă (SCS)  societăţi de capitaluri, respectiv:  societăţile în comandită pe acţiuni (SCA);  societăţile pe acţiuni (SA)  societăţi mixte, categorie în care include societăţile cu răspundere limitată (SRL). După dimensiunile lor, entitățile se împart în:  entităţi mijlocii şi mari;  entităţi mici;  microentităţi. Microentităţile sunt entităţi care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: 16 14 *** Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1066/17.11.2004, modificată prin Legea nr.152/18.06.2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului, publictă in Monitorul Oficial al României, nr. 519/13.07.2015. 15 Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 19. 16  Ordinul nr. 3781/ 23.12.2019 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economi ci la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi pentru reglementarea unor aspecte contabile , publicat în Monitorul Oficial al României nr. 5/7.01.2020, Anexa 1, pct. 2.1-2.3. 12  Obiectul contabilităţii  totalul activelor: 2.250.000 lei;  cifra de afaceri netă: 4.500.000 lei;  numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10. Entităţile mici sunt entităţi care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:  totalul activelor: 25.000.000 lei;  cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;  numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţi care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii  totalul activelor: 25.000.000 lei;  cifra de afaceri netă: 50.000.000 lei;  numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. Constituirea efectivă a societăţilor comerciale are loc numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare asociat sau acţionar a vărsat în numerar sau a depus în natură, după caz, cota de aport stabilită de Legea societăţilor comerciale şi actul constitutiv. Instituţiile publice se referă la instituţiile de stat create pentru realizarea unor activităţi social-culturale. Caracteristica esenţială a instituţiilor bugetare o constituie faptul că activitatea lor nu generează venituri care să le asigure în întregime autofinanţarea, ele fiind finanţate de la buget. Organizaţiile obşteşti sunt constituite pe principiul asocierii sau participării libere şi desfăşoară activităţi politice, social-culturale, religioase, precum şi anumite activităţi economice. Ele îşi acoperă cheltuielile de funcţionare din contribuţia membrilor acestora şi din unele venituri proprii obţinute din activităţile economice. Principalele categorii de organizaţii obşteşti sunt partidele politice, sindicatele, asociaţiile profesionale, culturale, societăţile de caritate, fundaţiile. Teste de autoevaluare: TA 1.3. 1. Enumeraţi principalele entităţi obligate să organizeze şi să conducă contabilitate proprie. 2. Care sunt formele în care se pot constitui societăţile comerciale și ce caracteristici prezintă fiecare? Răspuns: 1.4. Definirea obiectul contabilităţii Ca disciplină ştiinţifică independentă, contabilitatea are un obiect propriu de studiu. Obiectul propriu unei ştiinţe exprimă o categorie de fapte, un grup de fenomene de care se ocupă o anumită ştiinţă, dintr-un anumit unghi de vedere, cu scopul de a stabili raporturi invariabile, legităţi sau principii, între fenomenele şi cauzele care le-au produs într-un cadru de categorii specifice. Câmpul de observare al contabilităţii îl constituie perimetrul unei entităţi economico- sociale în cadrul căreia se desfăşoară un ansamblu de activităţi şi procese. Este important să se cunoască ce aspecte din viaţa unei entităţi îşi propune să reflecte contabilitatea. Practic, este vorba de a preciza care este obiectul contabilităţii, adică care este materia care se înregistrează în contabilitate. 13  Obiectul contabilităţii În decursul timpului, s-au formulat numeroase definiţii ale obiectului contabilităţii, fără ca vreuna să se fi bucurat de o adeziune unanimă. Cauza o constituie poziţia pe ca s-au situat şi optica adoptată de diferiţi teoreticieni contabili. Totuşi, există un consens asupra faptului că în contabilitate se „înregistrează, clasează şi regrupează informaţiile referitoare la mişcările de valori având ca origine activităţile întreprinderii.”17 şi că informaţiile furnizate de contabilitate se referă la situaţia entităţii, precum şi la rezultatele acesteia. Controversele din literatura contabilă, care se manifestă şi în prezent, se referă la sensul noţiunii de situaţie, respectiv dacă este vorba de situaţia juridică, economică, financiară.18 Concepţia juridică cu privire la obiectul contabilităţii porneşte de la ipoteza că în sfera de cunoaştere a acesteia se cuprind atât drepturile şi obligaţiile pecuniare ale unui titular de patrimoniu, cât şi bunurile economice aflate în proprietatea sa. Conform acestei concepţii, contabilitatea elaborează şi aplică principii, norme şi procedee cu ajutorul cărora se asigură evidenţa, calculul, analiza şi controlul patrimoniului în vederea reflectării situaţiei unităţii şi furnizării de informaţii necesare diferitelor categorii de utilizatori. Se acordă prioritate reflectării situaţiei şi modificărilor patrimoniului, respectiv drepturilor şi obligaţiilor întreprinderii şi apoi realităţii economice. Potrivit concepţiei economice, obiectul contabilităţii îl constituie ansamblul de utilizări şi de resurse ale unei entități economice, ansamblu denumit şi capital.19 Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul activităţilor desfăşurate de o unitate patrimonială. Ele pot fi grupate în utilizări permanente sau stabile (imobilizări), utilizări temporare sau curente (activele circulante) şi utilizări rezultat, respectiv pierderea generată de o activitate nerentabilă. Resursele se referă la sursele sau izvoarele de finanţare a valorilor susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată. Ele pot fi proprii, atrase sau străine şi resurse rezultat sub forma profitului realizat din activitatea desfăşurată de întreprindere. 20 Spre deosebire de concepţia juridică, această concepţie include în sfera de cunoaştere a contabilităţii toate bunurile utilizate în scopuri economice, inclusiv pe cele asupra cărora întreprinderea nu are drept de proprietate. În literatura contabilă se vorbeşte şi de o concepţie financiară cu privire la obiectul contabilităţii care are în vedere gruparea activelor după criteriul lichidităţii, iar a pasivelor după criteriul exigibilităţii. Este o variantă atât a concepţiei economice cât şi a celei juridice, dând prioritate prezentării fluxurilor de numerar prin intermediul tabloului fluxurilor de trezorerie. Având în vedere că scopul contabilităţii este satisfacerea necesităţilor informaţionale ale diferiţilor utilizatori, cea mai mare parte a definiţiilor actuale ale obiectului contabilităţii sunt, din punct de vedere al concepţiei, mixte de tipul abordare economico-juridică, juridico- financiară sau chiar juridico-economico-financiară. După o concepţie economico-juridică, obiectul contabilităţii este reprezentat de ansamblul mişcărilor de valori exprimabile în bani dintr-un perimetru de mică sau mare întindere, precum şi raporturile economico-juridice care iau naştere între diferite entităţi şi care generează decontări băneşti între ele; calculele contabilităţii reflectă deodată mişcarea şi transformarea mijloacelor, precum şi resursele în ordinea de formare şi după destinaţia în procesul reproducţiei.21 Teste de autoevaluare: 17 Capron, M, Contabilitatea în perspectivă, Editura Humanitas, București, 1994, p. 53. 18 Oprean, I, Popa, I., E., Nistor, C., E., Oprean, D., Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile. Aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002, p. 14. 19 Oprean, I., Popa, I., E., Nistor, C., E., Oprean, D., Op. cit., p. 22. 20 Oprea, C., Ristea, M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2003, p. 8. 21 Rusu, D., Bazele contabilităţii, EDP, Bucureşti, 1980, pp. 30-31. 14  Obiectul contabilităţii TA 1.4. 1. Ce este obiectul propriu al unei ştiinţe? 2. Cum poate fi definit obiectul contabilităţii? 3. Enumerați concepțiile cu privire la obiectul contabilității. Răspuns: 1.5. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare TA 1.1. (Vezi pp. 7-8). 1) Concepțiile de organizare a sistemului informațional contabil sunt: monistă și dualistă. 2) Concepţia dualistă presupune delimitarea într-un circuit distinct a conturilor care au ca obiect înregistrarea schimburilor şi relaţiilor cu terţii precum şi rezultatele financiare şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. 3) Doctrinele contabile care au influenţat contabilitatea la nivel mondial sunt: doctrina contabilă continentală care se bazează pe dreptul scris roman, acordă prioritate intereselor finanţatorilor bancari şi intereselor fiscale ale statului, iar normele contabile sunt elaborate prin sistemul legislativ și doctrina contabilă anglo-saxonă care se bazează pe dreptul cutumiar, acordă prioritate intereselor acţionarilor, este deconectată de fiscalitate şi este reglementată, în general, de profesia liberală TA 1.2. (Vezi pp. 9-10) 1) Principalii utilizatori ai informaţiilor din situaţiile financiare sunt: investitorii, angajaţii, creditorii financiari, furnizorii şi creditorii comerciali, clienții, instituţiile statului și alte autorități, publicul. 2) Caracteristicile calitative care determină utilitatea informației oferite de situațiile financiare sunt: să fie relevante și să reprezinte exact ceea ce își propun să reprezinte, iar cele care o amplifică sunt: inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea și comparabilitatea. TA 1.3. (Vezi pp. 11-12) 1) Entităţile obligate să organizeze şi să conducă contabilitate sunt: societăţile comerciale; societăţile/companiile naţionale; regiile autonome; institutele naţionale de cercetare- dezvoltare; societăţile cooperatiste; instituţiile publice; asociaţiile; alte persoane juridice cu sau fără scop patrimonial; persoane fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri, precum și subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate care aparţin persoanelor menţionate anterior, cu sediul sau domiciliul în România, precum şi sediile permanente din România care aparţin altor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate. 2) Societăţile comerciale se pot constitui în una din următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acţiuni, societate pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată. Societăţile în nume colectiv (SNC) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii. Părţile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociabile. Societăţile în comandită simplă (SCS) sunt acelea în care obligaţiile sociale sunt 15  Obiectul contabilităţii garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii se împart în două categorii: asociaţi comanditaţi şi asociaţi comanditari. Comanditaţii răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile sociale, iar comanditarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Capitalul social este divizat în părţi sociale care nu pot fi cedate de comanditari fără acordul unanim al acestora. Societăţile în comandită pe acţiuni (SCA) au aceleaşi caracteristici ca şi societăţile în comandită simplă, cu deosebirea că părţile comanditarilor sunt separate în acţiuni ca titluri de valoare negociabile. Societăţile pe acţiuni (SA) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni. Acţiunile pot fi transmise liber terţelor persoane, nefiind necesară o încuviinţare din partea celorlalţi acţionari. Societăţile cu răspundere limitată (SRL) sunt acelea ale căror obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii, în număr limitat, răspund numai în limita aportului la capital. Părţile sociale ale asociaţilor sunt netransmisibile altor persoane şi nu pot fi reprezentate prin titluri de valoare negociabile, aşa cum sunt acţiunile. TA 1.4. (Vezi pp. 13-14) 1) Obiectul propriu unei ştiinţe exprimă o categorie de fapte, un grup de fenomene de care se ocupă o anumită ştiinţă, dintr-un anumit unghi de vedere, cu scopul de a stabili raporturi invariabile, legităţi sau principii, între fenomenele şi cauzele care le au produs într-un cadru de categorii specifice. 2) Obiectul contabilităţii este reprezentat de ansamblul mişcărilor de valori exprimabile în bani dintr-un perimetru de mică sau mare întindere, precum şi raporturile economico-juridice care iau naştere între diferite entităţi şi care generează decontări băneşti între ele; calculele contabilităţii reflectă deodată mişcarea şi transformarea mijloacelor, precum şi resursele în ordinea de formare şi după destinaţia în procesul reproducţiei. 3) Concepțiile cu privire la obiectul contabilității sunt: juridică, economică, financiară, dar și concepții mixte de tipul: economico-juridică, juridico- financiară sau chiar juridico- economico-financiară. 1.6. Teste grilă Alegeţi varianta corectă de răspuns: 1. Dacă pornim de la faptul că societăţile comerciale se constituie prin asocierea de persoane şi/sau de capitaluri, le putem grupa astfel: a. societăţi de persoane; b. societăţi de capitaluri; c. societăţi publice; d. societăţi mixte; 2. Concepţia financiară cu privire la obiectul contabilităţii are în vedere: a. gruparea activelor după criteriul exigibilităţii, iar a pasivelor după criteriul lichidităţii; b. gruparea activelor după criteriul lichidităţii, iar a pasivelor după criteriul exigibilităţii; c. ansamblul de utilizări şi de resurse ale unei entități economice. 3. Utilizatorii informaţiei contabile sunt: a. salariaţii; b. comitetele internaţionale; c. furnizorii; d. publicul; e. investitorii; f. creditorii financiari. 16  Obiectul contabilităţii Răspunsuri: 1. – a, b, d; 2. – b; 3. – a, c, d, e, f. 1.7. Bibliografie 1. Bonnebouche, J., Grenier, C., Mazat, J.N., Système d'information comptable. Traitement des opération comerciales, Les Edition Foucher, Paris, 2001 2. Budugan, D., Georgescu I., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003 3. Budugan, D., Georgescu, I., Păvăloaia, L., Bazele contabilităţii. Cadrul conceptual şi aplicaţii, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2014 4. Capron, M, Contabilitatea în perspectivă, Editura Humanitas, București, 1994 5. Epuran, M., Băbăiţă, V. şi Grosu, C., Contabilitatea financiară în noul sistem contabil, Editura de vest, Timişoara, 1996 6. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, Vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998 7. Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi internaţională., Editura Economică, Bucureşti, 2002 8. Georgescu I. E., Istrate C., Păvăloaia L., Mardiros D. N., Dicu R. M., Carp M., Afrăsinei M. B., Bazele contabilității întreprinderii, Editura Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi, 2020 9. Horomnea E., Budugan, D., Georgescu, I., Istrate, C., Păvăloaia, L., Rusu, A., Introduce în contabilitate. Concepte şi Aplicaţii, EdituraTipo Moldova, Iaşi, 2015 10. Needles Jr., B. E., Anderson, H.R., Caldwell, J.C., Principiile de bază ale contabilităţii, ediţia a cincea (traducere), Editura Arc, Chişinău, 2000 (după ediţia din 1993 a versiunii americane) 11. Oprea, D., Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii, Editura Graphix, Iaşi, 1995 12. Oprean, I, Popa, I.,E., Nistor, C., E., Oprean, D., Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor contabile. Aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002 13. Pântea , I.P. şi colectiv, Contabilitatea financiară a agenţilor economici din România, Editura Intelcredo, Deva , 1995 14. Rusu, D., Bazele contabilităţii, EDP, Bucureşti, 1980 15. Ţugui, A., Produse informatice generalizate pentru contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti, 2003 16. *** OMFP nr. 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23/12.01.2004 17. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265/27.12.1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18/06/2008, cu modificările şi completările ulterioare (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1576) 18. *** Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 1066/17.11.2004, cu modificările şi completările ulterioare, (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/798) 19. *** OMFP nr. 1.802/29.12.2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963/30.12.2014, cu modificările şi completările ulterioare (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/164320). 17