Bazele Contabilităţii PDF

**BAZELE CONTABILITĂȚII** **CAP. 1 : CONTABILITATE: DEFINITIE, ROL** 1. DEFINIŢIA CONTABILITĂŢII 2. LOCUL ŞI ROLUL CONTABILITĂŢII **CAP 2.: OBIECTUL CONTABILITĂŢII : DEFINIŢIE, DESCRIEREA ELEMENTELORPATRIMNIALE** OBIECTUL CONTABILITĂŢII Contabilitatea este o componentă a sistemului ştiinţei...

**BAZELE CONTABILITĂȚII** **CAP. 1 : CONTABILITATE: DEFINITIE, ROL** 1. DEFINIŢIA CONTABILITĂŢII 2. LOCUL ŞI ROLUL CONTABILITĂŢII **CAP 2.: OBIECTUL CONTABILITĂŢII : DEFINIŢIE, DESCRIEREA ELEMENTELORPATRIMNIALE** OBIECTUL CONTABILITĂŢII Contabilitatea este o componentă a sistemului ştiinţei economice a apărut din nevoia de a răspunde la problema gestiunii valorilor economice dintr-o entitate Structurile calitative folosite pentru a personifica această separare au fost după caz, cele de avere, capital, patrimoniu şi recent (conform I.F.R.S.) resurse economice În plan juridic -- orientarea este făcută pe structura calitativă de patrimoniu care reprezintă totalitatea resurselor materiale şi băneşti aduse de fiecare din asociaţi drept aport, precum şi acelea pe care societatea le dobândeşte ulterior. Toate acestea formează AVEREA unităţii respective. Pentru ca patrimoniul să existe sunt necesare două elemente independente, unul persoană fizică sau juridică, ca subiect de drepturi şi obligaţii şi altul în bunuri economice, ca obiecte de drepturi şi obligaţii. Deci, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. Definiţia patrimoniului: totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. ELEMENTE ALE OBIECTULUI CONTABILITĂŢII Contabilitatea, ca ştiinţă, foloseşte elemente specifice: ACTIVUL, CAPITAL PROPRIU ŞI DATORII, VENITURI ŞI CHELTUIELI. Activul, capitalul propriu plus datoriile sunt structuri globale specifice relaţiilor de investiţii şi finanţări a elementelor patrimoniale, iar cele de cheltuieli şi venituri sunt specifice relaţiilor de transformări a elementelor de patrimoniu în cadrul proceselor economice. \- mijloacele economice formează conţinutul activului şi reflectă bunurile economice privite sub aspectul utilităţii şi funcţionalităţii. \- sursele de finanţare formează conţinutul pasivului (capital propriu + datorii) şi reflectă modul de dobândire economică şi susţinere financiară a activului. Cadrul conceptual I.A.S.B. (Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate) nu utilizează noţiunea de patrimoniu în definirea elementelor descrise în situaţiile financiare. Totodată, nu se formulează în mod explicit altă categorie în măsură să substituie „patrimoniul", ci apelează direct la elementele de activ, datorii, capital propriu, cheltuieli, venituri. A. STRUCTURI DE ACTIV Un activ, conform I.A.S.B., reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii viitoare pentru întreprindere. Beneficiile economice privesc capacitatea activelor de a se transforma în numerar sau în echivalente ale numerarului (prin vânzare) sau de a reduce ieşirile de numerar ( exemplu un proces alternativ de producţie prin care se diminuează costurile). Activele pot fi definite după conţinutul economic ca mijloace economice care au o durată mai mare de un an de funcţionare şi care se consumă treptat şi mijloace economice care se consumă dintr-o dată, care trebuie reînnoite. Gradul de lichiditate are în vedere capacitatea fiecărui mijloc economic de a parcurge mai încet sau mai rapid calea normală a ciclului de exploatare până la transformarea în bani. Activul cuprinde imobilizări (active imobilizate), active circulante şi active de regularizare şi asimilare. a. imobilizări necorporale sau nemateriale: cheltuieli de constituire; cheltuieli de cercetare -- dezvoltare; cheltuieli cu descoperirea rezervelor de substanţe minerale utile; drepturi de proprietate industrială şi intelectuală; fondul comercial; altele; b. imobilizări corporale: terenuri; mijloace fixe (construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie); a. imobilizări financiare: titluri de participare - cumpărări de acţiuni sau titluri de valoare emise de alte societăţi; titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu (cumpărări de obligaţiuni emise de alte societăţi); alte titluri şi creanţe imobilizate (creanţe legate de participaţii, împrumuturi, garanţii). 2. Active circulante (curente) care cuprind: \- stocuri şi produse în curs de execuţie: materii prime; materiale consumabile; producţia în curs de execuţie; produse; animale şi păsări; mărfuri; ambalaje; obiecte de inventar; baracamente şi amenajări provizorii; \- creanţe: clienţi, debitori diverşi; \- investiţii financiare pe termen scurt (titluri de plasament); \- disponibilităţi băneşti: casa, conturi curente la bănci, etc. 3. Active de regularizare şi asimilate: cheltuieli înregistrate în avans. 4. Structuri de capital propriu Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimentele trecute prin a cărei decontare se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. Decontarea (diminuarea) unei datorii se poate face prin plata în numerar, transferul altor active, prestarea de servicii sau înlocuirea unei obligaţii cu o altă obligaţie. (se calculează ca diferenţă dintre activele întreprinderii şi datoriile sale). Capitalurile proprii (surse proprii) cuprind: capital social sau capital individual,acţiuni proprii răscumpărate, prime legate de capital, diferenţe din reevaluarea activelor, rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului 5. Structuri de datorii O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimentele trecute prin a cărei decontare se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. Decontarea (diminuarea) unei datorii se poate face prin plata în numerar, transferul altor active, prestarea de servicii sau înlocuirea unei obligaţii cu o altă obligaţie. Datoriile (surse străine, atrase) pot fi pe termen lung (mai mari de 1 an) sau termen scurt şi cuprind: credite bancare; împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni; furnizori; datorii fiscale; datorii salariale, sociale; datorii faţă de asociaţi şi creditori diverşi. Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea. Acestea cuprind: provizioane pentru litigii, pentru garanţii acordate, pentru reparaţii capitale, pierderi schimb valutar. Pasivele de regularizare includ: venituri înregistrate în avans, subvenţii. Veniturile în avans reprezintă acele sume încasate înaintea de data bilanţului dar care se referă la exerciţiul financiar ulterior. Pasivul reprezintă sursele de finanţare a mijloacelor economice şi gradul de exigibilitate a acestora şi cuprinde capitalurile proprii, provizioanele şi datoriile. Exigibilitatea se referă la termenul lor de decontare, iar finanţarea poate fi proprie (capitalul propriu -- fapt ce îi conferă şi dreptul asupra patrimoniului) sau străină -- când este asigurată de terţe persoane. 6. Structuri de cheltuieli şi venituri Mişcările şi transformările cantitative şi calitative în structura patrimoniului unităţii sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul cheltuielilor şi veniturilor. Conform I.A.S.B., cheltuielile desemnează în expresie valorică operaţiunile patrimoniale referitoare la cumpărarea şi consumarea bunurilor economice. Cheltuielile reprezintă micşorări de beneficii economice în perioada exerciţiului determinate de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, şi au ca efect micşorarea capitalului propriu, altele decât rambursările către proprietar. În funcţie de destinaţiile lor, cheltuielile se clasifică: - Cheltuieli de exploatare -- ocazionate de activitatea curentă şi cuprind: \- cheltuieli cu plata serviciilor şi lucrărilor prestate; \- cheltuieli privind amortizările şi provizioanele; \- cheltuieli cu salariile; cheltuieli cu impozitele şi taxele. - Cheltuieli financiare -- sunt legate de activitatea financiară şi cuprind: \- pierderi de creanţe legate de participaţii; \- pierderi din vânzarea titlurilor de plasament; \- diferenţe nefavorabile de curs; \- dobânzile curente aferente împrumuturilor primite; \- sconturi acordate clienţilor; \- alte cheltuieli. - Cheltuieli extraordinare -- sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unităţii patrimoniale. Veniturile desemnează expresia bănească a producţiei stocate, a producţiei livrate şi subvenţiilor pentru investiţii primite. Conform I.A.S.B., veniturile reprezintă creşterea beneficiilor economice în perioada exerciţiului, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor. Veniturile sunt structurate, potrivit naturii lor în: - Venituri din exploatare sunt venituri legate de activitatea curentă, normală a activităţii şi cuprind: - Venituri financiare sunt venituri din activitatea financiară şi cuprind: - Venituri din creanţe imobilizate; - Venituri extraordinare sunt acele venituri ce nu sunt legate de activitatea normală a unităţii. Echilibrul dintre cheltuieli şi venituri se realizează prin ecuaţia conform căreia : VENITURI -- CHELTUIELI = REZULTAT **CAP. 3**: **PROCEDEELE CONTABILITĂŢII, ENUMERARE DESCRIPTIVĂ** - Procedeele metodei contabilităţii - procedee comune tuturor ştiinţelor - procedee specifice metodei contabilităţii - procedee ale metodei contabilităţii, utilizate şi de alte discipline economice - Procedee comune tuturor ştiinţelor: - Observaţia este faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al oricărei ştiinţe. Procesele economice se pot exprima valoric, consemnate în documente. - Raţionamentul constă în judecata logică a fenomenelor şi proceselor economice observate, pentru a ajunge la concluzii valide. - Compararea este alăturarea a două sau mai multe fenomene şi procese economice exprimate valoric cu scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintre ele şi desprinderii de concluzii. - Clasificarea este acţiunea de împărţire sistematică a obiectelor şi fenomenelor în funcţie de asemănări şi deosebiri. - Analiza este procedeul ştiinţific de cercetare care se bazează pe studierea sistematică a fiecărui element component. - Sinteza este procedeul ştiinţific de cercetare a fenomenelor ce se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus. - Procedee specifice metodei contabilităţii - Bilanţul -- este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii, prin care se înfăptuieşte dubla reprezentare şi prin care se reflectă situaţia patrimoniului în întregul său şi rezultatele financiare ale activităţii unităţii la un moment dat. Bilanţul este completat cu anexa la bilanţ şi contul de profit şi pierdere, care explică şi detaliază anumite date cuprinse în bilanţ. - Contul -- este procedeul prin care se reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial, ca efect al operaţiilor economico-financiare din întreprindere. - Planul de Conturi General - Totalitatea conturilor sau Sistemul de Conturi - Balanţa de verificare -- este procedeul prin care se centralizează datele înregistrate în conturi şi se controlează exactitatea lor. Asigură respectarea în contabilitate a dublei înregistrări a elementelor patrimoniale. Balanţa de verificare îndeplineşte şi o funcţie de control, constituind puntea de legătură dintre cont şi bilanţ. - Procedee comune şi altor discipline economice - Documentaţia serveşte la consemnarea operaţiilor economice şi financiare în locul şi momentul producerii lor, în vederea înregistrării în contabilitate. - Evaluarea -- reprezintă cuantificarea în expresie valorică a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale în scopul reflectării lor în contabilitate. Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi monetare cu ajutorul preţurilor. - Calculaţia -- este procedeul prin care se colectează şi repartizează cheltuielile pe destinaţii, activităţi, secţii, faze de fabricaţie, decontarea producţiei, precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, terminând cu stabilirea rezultatelor finale - Inventarierea -- asigură stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile deţinute cu orice titlu de unitate. - principiul dublei reprezentări; - principiul dublei înregistrări; - principiul patrimoniului închis. - Principiul dublei reprezentări : presupune reflectarea sau consemnarea concomi-tentă a oricărui element patrimonial sub cele două aspecte esenţiale: al componenţei şi al destinaţiei bunurilor, al provenienţei, al finanţarii a aceloraşi bunuri, precum şi raporturile de proprietate. Relatia de echilibru este ACTIV=PASIV - Principiul dublei înregistrări - Principiul patrimoniului închis presupune înregistrarea tuturor operaţiunilor economice prin separarea integrală a patrimoniilor deţinute de partenerii unui raport economico-juridic: furnizor şi client, debitor şi creditor, cumpărător şi vânzător etc. - Principiul prudenţei: presupune evitarea supraevaluării activelor şi veniturilor, a subevaluării pasivelor şi cheltuielilor, precum şi luarea în considerare a eventualelor pierderi, deprecieri şi riscuri obligă întreprinzătorul să nu-şi supraevalueze şansele afacerii, să promoveze o viziune pesimistă asupra patrimoniului său - Principiul permanenţei metodelor : metodele de lucru trebuie să rămână aceleaşi de la un exerciţiu la altul asigură coerenţa şi compatibilitatea informaţiei contabile. - Principiul continuităţii activitatii: porneşte de la premisa că firma îşi va continua activitatea în viitorul previzibil, nefiind afectată de o reducere sensibilă a activităţii. Creditorul şi în egală măsură orice potenţial investitor, sunt interesaţi de acest aspect - Principiul independenţei exerciţiului (sau al autonomiei exerciţiului) presupune delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor pe măsura angajării acestora şi a trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă. Exerciţiul financiar clasic este anul calendaristic (1 ianuarie - 31 decembrie). - Principiul necompensării solicită interdicţia compensărilor între elementele de avere şi cele de datorii, între creanţe şi angajamente, între elementele de Activ şi cele de Pasiv, inclusiv între cheltuieli şi venituri. - Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu, care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului anterior. - Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de datorii. Componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. - Principii şi convenţii contabile conform O.M.F.P 1802/2014 - Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor de bilant si contul de profit si pierdere se face tinand cont de fondul economic al tranzactiei sau al operatiunii raportate si nu numai de forma juridica a acestora. - Principiul pragului de semnificaţie. Elementele de bilant si de cont de profit si pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate daca: reprezinta o suma nesemnificativa. O astfel de combinatie ofera un nivel mai mare de claritate. Comninatia este prezentata separat in notele explicative - Principiul costului istoric consideră că valoarea trebuie să reprezinte „costul" sau „sacrificiul" consimţit la un moment dat pentru a aduce bunul respectiv în patrimoniu, sau ceea ce ar aduce bunul dacă l-am utiliza sau vinde pe piaţă. - Principiul menţinerii capitalului porneşte de la premisa că orice eveniment sau tranzacţie din viaţa întreprinderii trebuie să permită menţinerea capacitaţii de finanţare a capitalului. -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- ACTIV -- DATORII = CAPITAL PROPRIU Ecuatia de echilibru bilantier: Activ -- Datorii = Capital propriu Activ (A+B+C) -- Datorii (D+G+H+I) = Capital propriu (J) 71.848 -- 27.528 = 44.320 44320 = 44320 **CAP 6 STRUCTURI BILANŢIERE DE ACTIVE FIXE : ENUMERARE, DESCRIERE** Activul Reglementările referitoare la bilanţ în ţara noastră prevăd gruparea activelor după natură, destinaţie şi lichiditate astfel: A. active imobilizate; B. active circulante; C. active de regularizare şi asimilate. A. Activele imobilizate delimitează bunurile şi valorile unei întreprinderi cu o durată de folosinţă îndelungată (mai mare de un an) în activitatea acesteia şi care nu se consumă la prima utilizare. „Reglementările contabile conforme cu Directivele europene" definesc activele imobilizate prin acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul desfăşurării activităţilor entităţii. Structural, activele imobilizate îmbracă forma de: I\) imobilizări necorporale; II\) imobilizări corporale; III\) imobilizări financiare. I. Imobilizări necorporale denumite şi active intangibile reprezintă acele valori economice de investire care nu îmbracă forma de bunuri materiale concrete. Potrivit Reglementărilor de armonizare a contabilităţii, imobilizările necorporale sunt definite drept active identificabile nemonetare, fără suport material care sunt deţinute pentru folosire în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora sau în scopuri administrative. În funcţie de durata de viaţă utilă a activului necorporal, valoarea amortizărilor trebuie alocată sistematic. Durata de utilizare a unui activ necorporal este discutabilă; însă nu poate depăşi 20 de ani de la data când este pregătit pentru folosire. Imobilizate necorporale pentru a fi recunoscute în bilanţ trebuie să îndeplinească criteriile de recunoaştere a activelor. Pentru activele necorporale provenite (obţinute) din resurse proprii - un proiect de dezvoltare tehnologică (costurile aferente acestuia), pe lângă îndeplinirea celor două criterii generale sunt prevăzute condiţii suplimentare de recunoaştere: fezabilitatea tehnică; intenţia de finalizare; abilitatea (capacitatea) de a folosi sau de a vinde activul necorporal; existenţa unei pieţe; existenţa resurselor tehnice, financiare şi a altor resurse pentru a finaliza dezvoltarea în scopul utilizării sau vinderii activului necorporal. Imobilizările necorporale cuprind: a\) cheltuielile de constituire; b\) cheltuieli de dezvoltare; c\) concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare; d\) fondul comercial; e\) imobilizări necorporale în curs. a\) Cheltuielile de constituire sunt reprezentate de cheltuielile cu înfiinţarea, dezvoltarea şi fuziunea întreprinderii (taxe de înregistrare şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate) numai când reglementările permit imobilizarea acestora. Amortizarea acestor active se realizează sistematic pe parcursul unei perioade de maximum 5 ani. b\) Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de costurile efectuate pentru realizarea unor obiective strict individualizate, a căror fezabilitate tehnologică a fost demonstrată şi care vor fi utilizate în întreprindere sau comercializate. Amortizarea se realizează sistematic pe durata utilă de viaţă. c\) Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi valorile similare şi alte imobilizări necorporale includ costurile efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu în cazul concesiunilor, a unui brevet, a unui know-how, a unei licenţe, a unei mărci şi a altor drepturi similare de proprietate industrială şi intelectuală. Alte imobilizări necorporale includ active nenominalizate în grupele menţionate, cum ar fi: programele informatice create de întreprindere sau achiziţionate de la terţi în scopul utilizării pentru nevoile proprii etc. Amortizarea acestor active se realizează sistematic pe durata cât întreprinderea a achiziţionat dreptul de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări. d) Fondul comercial este recunoscut ca activ necorporal atunci când rezultă din achiziţia unei alte întreprinderi al cărei cost de achiziţie este superior valorii de piaţă a activelor nete dobândite (activele dobândite mai puţin datoriile preluate). Cauza existenţei fondului comercial o constituie existenţa unor elemente necorporale generate de întreprindere care nu sunt recunoscute distinct în contabilitate (de exemplu: reputaţia, clientela, vadul comercial, firma etc.) II\. Imobilizări corporale - numite şi active fixe sau active tangibile semnifică bunuri cu conţinut material. Potrivit standardului internaţional de contabilitatea I.A.S. 16, imobilizările corporale sunt delimitate prin structurile de: terenuri şi mijloace fixe, cu semnificaţia că: sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestare de servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi date în locaţie terţilor, active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor perioade. Fiind bunuri de folosinţă îndelungată, valoarea amortizabilă este alocată sistematic pe întreaga sa durată de viaţă utilă, prin alegerea unei metode de amortizare (lineară, degresivă, accelerată). Durata de viaţă utilă reprezintă fie: a\) perioada de timp în cursul căreia un activ se estimează să fie folosit de către o întreprindere; fie b\) numărul unităţilor de produse sau a unor unităţi similare ce se aşteaptă a fi obţinute de către întreprindere prin folosirea activului. În structura imobilizărilor se cuprind: a\) terenuri; b\) mijloace fixe; c\) imobilizări corporale în curs. a\) Terenurile includ două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri. Terenurile nu sunt supuse amortizării, dar investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor şi alte lucrări similare sunt supuse amortizării. b\) Mijloacele fixe reprezintă obiectul singular sau un complex de obiecte ce se folosesc ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: \- are o valoare mai mare decât limita stabilită prin lege (actualmente 1.800 lei); \- are o durată de folosire mai mare de un an. În cazul obiectelor care sunt utilizate în loturi, seturi sau alcătuiesc un singur corp, încadrarea lor ca mijloace fixe se bazează pe valoarea întregului set sau corp. Amortizarea acestora se stabileşte prin planul de amortizare în funcţie de condiţiile concrete de utilizare, din momentul intrării acestora în întreprindere şi până la expirarea duratei utile de viaţă. b. Imobilizări corporale în curs cuprind active imobilizate care nu au fost terminate (în curs) pentru terţi sau pentru nevoile proprii efectuate de întreprinderi. B. Active circulante (numite şi active curente): delimitează elementele care se utilizează pe o perioadă scurtă de activitatea întreprinderii şi, în general, participă la un singur circuit economic, modificându-şi în permanenţă forma. - se aşteaptă să fie realizată sau este deţinută pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii, - este deţinut, în principal, în scopul comercializării pe termen scurt şi aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului, - reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată Ciclul de exploatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar. În structura activelor circulante se cuprind: I. Stocuri; II\. Creanţe; III\. Investiţii financiare pe termen scurt; IV\. Casa şi conturi la bănci. I. Stocurile semnifică acele bunuri deţinute de întreprinderi pentru a fi vândute în aceeaşi stare în care au fost cumpărate sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, ori spre a fi consumate la prima lor utilizare. Reglementările din Standardul Internaţional de Contabilitate I.A.S. 2 prezintă stocurile ca fiind active: a\) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii; b\) în curs de producţie în vederea unei vânzări în condiţiile prezentate la a); sau În categoria stocurilor se cuprind: materii prime şi materiale consumabile; producţia în curs de execuţie; produse finite şi mărfuri; avansuri pentru cumpărări de stocuri. Materii prime şi materiale consumabile includ: materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, stocuri aflate la terţi, ambalajele. Materiile prime sunt folosite în procesul de producţie pentru obţinerea produselor şi care se pot regăsi integral sau parţial, în forma iniţială sau transformată, în produsul finit. Materialele consumabile sunt de natura materialelor auxiliare, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile, care participă în procesul de fabricaţie (sau ajută) fără a se regăsi în forma iniţială, de regulă în produsul finit. Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, cât şi bunurile asimilate acestora (echipamentul de lucru, de protecţie, aparate de măsură şi control, matriţe folosite la obţinerea produselor finite; scule, dispozitive şi verificatoare etc.). Stocuri aflate la terţi semnifică bunuri de natura stocurilor care fizic se află în prelucrare, custodie la alte întreprinderi (terţi). Ambalajele sunt bunuri folosite în scopul protecţiei pe parcursul transportului sau depozitării diverselor active. Producţia în curs de execuţie reprezintă acea producţie care, fie că nu au parcurs toate stadiile (fazele) de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, fie că produselor nu li s-au efectuat probele tehnologice, respectiv recepţia tehnică, predarea la depozit etc. De asemenea, se includ lucrările şi serviciile neterminate. Produsele finite şi mărfurile sunt bunuri care îmbracă forma de semifabricate, produse finite, produse reziduale, animale şi mărfuri. - Semifabricate sunt bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie (faza de fabricaţie) şi care trec mai departe în alte faze de fabricaţie (secţii) sau se livrează terţilor. - Produse finite sunt bunuri care au parcurs toate fazele de fabricaţie potrivit procesului tehnologic al întreprinderii, predate la depozit în vederea vânzării către terţi. - Produse reziduale reprezintă bunuri, rezultate din procesul de fabricaţie de natură: rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile. - Animale semnifică animalele şi păsările născute, respectiv cele tinere (miei, viţei, purcei, mânji etc.) crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, cât şi animalele pentru producţia de lână, lapte şi blană. - Mărfurile sunt reprezentate de acele bunuri care au fost cumpărate de întreprindere în scopul revânzării. - Avansuri pentru cumpărări de stocuri delimitează sume de bani plătite cu anticipaţie furnizorilor în contul aprovizionării cu bunuri. II\. Creanţe (numite şi valori în curs de decontare) reprezintă valorile avansate temporar de întreprindere terţilor (persoane fizice sau juridice) pentru care urmează să primească un echivalent (o sumă de bani sau un serviciu). Persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de o valoare avansată urmând să dea un echivalent corespunzător poartă denumirea de debitori. Debitorii întreprinderii sub forma creanţelor din vânzări de bunuri şi prestări de servicii proprii activităţii de exploatare a întreprinderii sunt delimitaţi prin structura de clienţi şi conturi asimilate. În componenţa creanţelor se includ: creanţe comerciale, creanţe în cadrul grupului, creanţe din interese de participare, alte creanţe, creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat. - Creanţele comerciale sunt cele mai reprezentative şi constau din clienţi şi efecte de primit. - Clienţii delimitează creanţele provenite ca urmare a vânzării de bunuri, lucrări şi servicii prestate, sume ce urmează a se încasa ulterior. - Efectele de primit sunt titlurile negociabile sub forma de bilet la ordin, cambie, etc., utilizate în cadrul relaţiilor comerciale ce urmează a se încasa la termenul stabilit (termen scurt), de obicei până la 90 de zile. - Creanţe în cadrul grupului sunt rezultatul unor relaţii de decontare între societatea-mamă (o întreprindere care are una sau mai multe filiale) şi filialele ei (întreprinderi controlate de societatea-mamă). - Creanţe din interese de participare reprezintă creanţele provenite din relaţiile de decontare ale întreprinderii cu întreprinderile asociate (asupra cărora se exercită o influenţă semnificativă). - Alte creanţe sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu personalul, bugetul statului, alte organisme publice, asigurările sociale, protecţia socială, debitori diverşi etc. - Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat delimitează creanţele provenite din relaţiile întreprinderii cu acţionarii săi ca urmare a subscrierii de capital social şi nedepuse. III\. Investiţii financiare pe termen scurt (numite şi titluri de plasament sau valori de trezorerie) semnifică valorile financiare investite de întreprindere în scopul obţinerii unui câştig pe termen scurt. În această structură se cuprind: investiţii financiare pe termen scurt la societăţi din cadrul grupului, acţiuni, alte investiţii financiare pe termen scurt. - Investiţii financiare pe termen scurt la societăţi în cadrul grupului reprezintă un activ deţinut de o întreprindere pentru acumularea avuţiei sale pe un termen de până la 12 luni. - Alte investiţii financiare semnifică acţiunile şi obligaţiunile cotate şi necotate achiziţionate de întreprindere în vederea obţinerii de venituri financiare pe termen scurt, respectiv obligaţiuni emise şi răscumpărate. IV\. Casa şi conturi la bănci delimitează valorile existente sub formă de bani diferenţiate în lei şi în devize. Această structură cuprinde: conturi la bănci, casa, acreditive, avansuri de trezorerie. - Conturi la bănci sunt reprezentate de cecuri de încasat, disponibilităţi în lei şi în devize şi sume în curs de decontare. Acestea pot fi folosite în mod curent sau la termen. - Casa semnifică mijloacele băneşti aflate în casieria întreprinderii în lei şi în devize, precum şi sub forma altor valori (tichete şi bilete de călătorie, timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă. - Acreditivele reprezintă sume depuse de o întreprindere la bancă în scopul achitării unor obligaţii faţă de anumiţi furnizori în momentul realizării condiţiilor aferente acreditivelor. - Avansurile de trezorerie delimitează sumele virate la bănci sau sume în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării unor plăţi în numele întreprinderii. C. Active de regularizare şi asimilate. Cheltuielile înregistrate în avans reprezintă sumele de bani plătite în cursul exerciţiului curent, dar care privesc servicii de care vor beneficia în exerciţiul următor când vor fi recunoscute drept cheltuieli (abonamente, chirii plătite în avans etc.). Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă. Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare amortizări, şi/sau ajustările provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării activelor. **CAP8 : STRUCTURI BILANŢIERE DE DATORII: ENUMERARE, DESCRIERE** Capitalul propriu - cuprinde sursele de finanţare existente la dispoziţia unităţii. Împreună cu datoriile pe termen lung formează capitalurile permanente. Structural, capitalul propriu constă din: capital social, prime legate de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului. Reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale. a\) Capitalul social - este constituit de aportul în bani şi în natură al asociaţilor. El se diferenţiază în capitalul subscris nevărsat şi capitalul subscris vărsat. \- Capitalul subscris nevărsat reprezintă capitalul pe care acţionarii s-au obligat să-l pună la dispoziţia întreprinderii. \- Capitalul subscris vărsat reprezintă acea parte din capitalul subscris care a fost depusă la dispoziţia întreprinderii. Capitalul social se constituie la valoarea nominală a acţiunilor subscrise la înfiinţarea societăţii şi care se modifică pe perioada desfăşurării activităţii, prin majorări sau diminuări de capital şi se lichidează în momentul desfiinţării întreprinderii. d\) Rezerve din reevaluare reprezintă diferenţele de valoare rezultate ca urmare a operaţiunii de reevaluare a activelor imobilizate ca diferenţă între valoarea (mai mare) obţinută şi valoarea înregistrată în contabilitate (mai mică). Aceste rezerve pot fi folosite la creşterea capitalului social sau alte destinaţii stabilite potrivit normelor în vigoare. e\) Rezerve sunt surse constituite anual din profitul întreprinderii, potrivit reglementărilor în vigoare, de statutul societăţilor comerciale şi, respectiv Hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor. La rândul lor rezervele sunt diferenţiate în: rezerve legale, rezerve statutare, rezerve pentru acţiuni proprii şi alte rezerve. - Rezervele legale se stabilesc din profitul brut sau primele de capital şi au destinaţia de a proteja capitalul. - Rezervele statutare se calculează anual din profitul net al întreprinderii potrivit prevederilor din statutul acesteia. - Rezerve pentru acţiuni proprii se constituie în cazul în care o societate pe acţiuni şi-a răscumpărat propriile acţiuni cu scopul menţinerii nivelului capitalului propriu al acesteia. g\) Rezultatul reportat reprezintă fie rezultatul financiar fie o parte din acesta a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acţionarilor. Rezultatul reportat poate fi pozitiv, în cazul beneficiilor nerepartizate, sau negativ, adică pierderi constatate la închiderea exerciţiilor anterioare, neacoperite încă din punct de vedere financiar. h\) Rezultatul exerciţiului este legat direct de veniturile şi cheltuielile întreprinderii, şi poate fi pozitiv, situaţie în care reprezintă - profit - adică o sursă proprie de finanţare până în momentul repartizării lui pe destinaţiile legale sau statutare, sau poate fi negativ, caz în care este o pierdere ce trebuie acoperită. În bilanţ, rezultatul negativ - pierderea - este prezentat cu semnul minus şi micşorează capitalul propriu. Datoriile (numite şi capital străin) - delimitează sursele de finanţare externă furnizate de terţi (bănci, instituţii financiare, furnizori etc.) pentru care întreprinderea trebuie să acorde un echivalent valoric sau o prestaţie. Reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. În concordanţă cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, datoriile sunt clasificate în \- este exigibilă, în termen de 12 luni de la data bilanţului. Toate celelalte datorii trebuie încadrate la datorii pe termen lung. Datoriile ca sursă de finanţare sunt prezente din momentul naşterii obligaţiilor faţă de terţi şi până în momentul rambursării (este cazul creditelor) şi respectiv plăţii lor (datoriile generate de relaţiile de decontare. În structura datoriilor se includ: împrumuturi şi datorii asimilate, datorii comerciale, datorii în cadrul grupului, datorii din interese de participare, alte datorii. - Împrumuturi şi datorii asimilate reprezintă datoriile financiare ale întreprinderii privind: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, credite bancare pe termen lung şi mediu contracte cu băncile şi alte instituţii financiare. - Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni semnifică surse financiare pe termen lung provenite din vânzarea de titluri de credit negociabile către public, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare. Titlurile de credit numite obligaţiuni sunt rambursabile la termen şi purtătoare de dobânzi. - Credite primite de la bancă şi alte instituţii includ datoriile pe termen lung şi mediu şi respectiv, creditele pe termen scurt (de trezorerie). Aceste credite sunt purtătoare de dobânzi şi garantate cu activele întreprinderi. - Datorii comerciale semnifică obligaţii curente ale întreprinderii provenite în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii pentru achiziţionări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii. În structura lor se cuprind furnizori şi efecte de plătit. - Furnizori reprezintă obligaţiile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor primite de la terţi. - Efectele de plătit reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată în cadrul relaţiilor de decontare cu terţii. - Datorii în cadrul grupului reprezintă obligaţiile datorate societăţilor din cadrul grupului în relaţiile de decontare ale societăţii mamă cu filialele. - Datorii din interese de participare, reprezintă obligaţiile provenite din relaţiile de decontare ale întreprinderii cu societăţile asociate. - Alte datorii delimitează obligaţiile salariale, sociale, fiscale ale întreprinderii faţă de personalul angajat (salariile şi alte drepturi asimilate), faţă de bugetul asigurărilor sociale (contribuţiile la asigurări sociale, casa de sănătate, ajutor de şomaj), faţă de bugetul statului (impozite şi taxe), faţă de asociaţi (capital de rambursat, dividende de plată), faţă de creditori diverşi. Provizioanele reprezintă surse de finanţare ale întreprinderii şi care se constituie la închiderea exerciţiului pe seama cheltuielilor. Potrivit Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea. Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor. Standardelor Internaţionale de Contabilitate (I.A.S. 37), provizionul este definit ca fiind un o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă. Recunoaşterea provizionului va fi numai în momentul în care: \- o întreprindere are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior; \- este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice, să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; \- poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei. Trebuie reţinut că există o deosebire între provizioanele pentru riscuri (datorii) şi celelalte datorii ale întreprinderii datorită factorului de incertitudine în ceea ce priveşte mărimea sau scadenţa. Asemenea provizioane se constituie pentru: litigii, garanţii acordate clienţilor, restructurare etc. Pasive de regularizare şi asimilate reprezintă valori ce corectează prin adunare sau scădere, valoarea celorlalte structuri bilanţiere, obţinându-se valoarea reală a pasivelor. Acestea constau din: subvenţii pentru investiţii şi venituri înregistrate în avans. - Subvenţii pentru investiţii sunt surse de finanţare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambursabile primite de o întreprindere, pentru achiziţionarea sau producerea de echipamente sau alte bunuri de natura imobilizărilor, unor activităţi de termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investiţiilor. - Venituri înregistrate în avans reprezintă sumele încasate în cursul exerciţiului, în contul unor servicii care vor fi prestate în cursul exerciţiului următor, când vor fi recunoscute ca venituri (abonamente, chirii încasate în avans). **CAP 9: STRUCTURI BILANŢIERE DE CAPITALURI PROPRII: ENUMERARE, DESCRIERE** Modificările bilanţiere Tranzacţiile şi evenimentele care au loc în activitatea unei întreprinderi generează modificări în volumul şi structura elementelor de activ, capital propriu şi datorii, fie sub formă de creştere, fie de diminuare, dar întotdeauna se păstrează ecuaţia (egalitatea) bilanţieră: ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII Tipurile de modificări sunt de forma: a\) modificări numai în activ; b\) modificări numai în capitalul propriu; c\) modificări numai în datorii; d\) modificări în sensul creşterii în activ şi în capitalul propriu; e\) modificări în sensul creşterii în activ şi în datorii; g\) modificări în sensul diminuării în activ şi în datorii; Dacă avem în vedere gruparea elementelor bilanţiere potrivit destinaţiei şi provenienţei lor, respectiv activ şi pasiv, ecuaţia bilanţieră este de forma: 2\. modificări numai în pasiv; 3\. modificări în sensul creşterii în activ şi în pasiv; 4\. modificări în sensul diminuării în activ şi în pasiv. **CAP 10: TIPURI DE MODIFICĂRI BILANŢIERE** Prezentăm aceste modificări pe baza a patru operaţii plecând de la un bilanţ iniţial de forma balanţieră: Bilanţ iniţial +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Activ (A)** | **Sume** | **Pasiv (P)** | **Sume** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | Mijloace fixe | 32.000 | Capital social | 50.000 | | | | | | | Materii prime | 14.000 | Rezerve | 10.000 | | | | | | | Produse finite |   6.000 | Credite bancare | 12.000 | | | | | | | Clienţi |   8.000 | Furnizori |   5.000 | | | | | | | Conturi la | 15.000 | Creditori |   3.000 | | bănci | | | | | |   5.000 | | | | Casa | | | | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Total activ** | **80.000** | **Total pasiv** | **80.000** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ Operaţiunea 1 - Se încasează prin contul la bancă creanţele de la clienţi în sumă 4.000 lei. Această operaţie generează modificări în disponibilul de la bancă în sensul creşterii cu suma de 4.000 lei şi la elementul clienţi în sensul diminuării cu suma de 4.000 lei. Modificările sunt numai în activ (de structură) pasivul rămâne neschimbat. Dacă notăm modificarea cu „x". Ecuaţia de poate scrie: 80.000 + 4.000 - 4.000 = 80.000 lei conturi la bănci clienţi 80.000 lei = 80.000 lei Bilanţul întocmit după această operaţie este: +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Activ (A)** | **Sume** | **Pasiv (P)** | **Sume** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | Mijloace fixe | 32.000 | Capital social | 50.000 | | | | | | | Materii prime | 14.000 | Rezerve | 10.000 | | | | | | | Produse finite |   6.000 | Credite bancare | 12.000 | | | | | | | Clienţi (80.000 |   4.000 | Furnizori |   5.000 | | -- 4.000) | | | | | | 19.000 | Creditori |   3.000 | | Conturi la | | | | | bănci (15.000 + |   5.000 | | | | 4.000) | | | | | | | | | | Casa | | | | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Total activ** | **80.000** | **Total pasiv** | **80.000** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ Operaţiunea 2 - Pe baza hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor o parte din rezervele existente în suma de 6.000 lei, se folosesc pentru majorarea capitalului social. Operaţia determină creşterea capitalului social cu sume de 6.000 lei şi micşorarea rezervelor cu aceeaşi sumă. Modificările se produc în interiorul pasivului, activul rămâne neschimbat. Ecuaţia bilanţieră este de forma: 80.000 lei = 80.000 lei + 6.000 lei - 6.000 capital social rezerve 80.000 lei = 80.000 lei Bilanţul întocmit după operaţia 2 este: +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Activ (A)** | **Sume** | **Pasiv (P)** | **Sume** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | Mijloace fixe | 32.000 | Capital social | 56.000 | | | | (50.000+6.000) | | | Materii prime | 14.000 | |   4.000 | | | | Rezerve (10.000 | | | Produse finite |   6.000 | -- 6.000) | 12.000 | | | | | | | Clienţi |   8.000 | Credite bancare |   5.000 | | | | pe termen lung | | | Conturi la | 15.000 | |   3.000 | | bănci | | Furnizori | | | |   5.000 | | | | Casa | | Creditori | | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Total activ** | **80.000** | **Total pasiv** | **80.000** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ Operaţiunea 3 - Se achiziţionează materii prime de la furnizori cu plata ulterioară în sumă de 3.000 lei. Operaţia determină o creştere a stocului de materii prime cu sumă de 3.000 lei şi concomitent, o creştere a datoriei faţă de furnizori cu aceeaşi sumă. Ecuaţia bilanţieră este de forma: 80.000 + 3.000 = 80.000 + 3.000 materii prime furnizori 83.000 = 83.000 După această operaţie bilanţul întocmit este: +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Activ (A)** | **Sume** | **Pasiv (P)** | **Sume** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | Mijloace fixe | 32.000 | Capital social | 50.000 | | | | | | | Materii prime | 17.000 | Rezerve | 10.000 | | (14.000 + | | | | | 3.000) |   6.000 | Credite bancare | 12.000 | | | | | | | Produse finite |   8.000 | Furnizori |   8.000 | | | | (5.000 + 3.000) | | | Clienţi | 15.000 | |   3.000 | | | | Creditori | | | Conturi la |   5.000 | | | | bănci | | | | | | | | | | Casa | | | | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Total activ** | **83.000** | **Total pasiv** | **83.000** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ Operaţiunea 4 - Din disponibilul la bancă se achită un creditor în sumă de 1.000 lei. Operaţia determină micşorarea disponibilului de la bancă al unităţii cu suma de 1.000 lei şi simultan, scăderea datoriilor faţă de creditori cu aceeaşi sumă. Ecuaţia bilanţieră este de forma: 80.000 - 1.000 = 80.000 - 1.000 conturi la bănci creditori 79.000 = 79.000 Bilanţul întocmit după această operaţie este: +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Activ (A)** | **Sume** | **Pasiv (P)** | **Sume** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | Mijloace fixe | 32.000 | Capital social | 50.000 | | | | | | | Materii prime | 14.000 | Rezerve | 10.000 | | | | | | | Produse finite |   6.000 | Credite bancare | 12.000 | | | | | | | Clienţi |   8.000 | Furnizori |   5.000 | | | | | | | Conturi la | 14.000 | Creditori |   2.000 | | bănci (15.000 | | (3.000 -- | | | -1.000) |    | 1.000) | | | | | | | | Casa | 5.000 | | | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ | **Total activ** | **79.000** | **Total pasiv** | **79.000** | +-----------------+-----------------+-----------------+-----------------+ Exemplele prezentate au determinat modificări la două elemente unul de activ şi unul de pasiv, însă diversitatea tranzacţiilor, evenimentelor pot genera modificări la mai mult de două elemente, fie numai în activ, fie numai în pasiv, fie simultan în activ şi pasiv. În aceste condiţii, elementul modificat sau suma elementelor modificate din activ trebuie să fie egală cu elementul modificat sau cu suma elementelor modificate în pasiv, toate au la bază ecuaţia dublei reprezentări.