TEMA 2.pdf

Caracteristicile și proprietățile fizice ale Pământului De-a lungul secolelor, au fost considerate diferite păreri asupra formei Pământului, în funcție de nivelul cunoștințelor. Prima concepție este că Pământul este o sferă. Această concepție a început încă din antichitate și s-a păstrat până în se...

Caracteristicile și proprietățile fizice ale Pământului De-a lungul secolelor, au fost considerate diferite păreri asupra formei Pământului, în funcție de nivelul cunoștințelor. Prima concepție este că Pământul este o sferă. Această concepție a început încă din antichitate și s-a păstrat până în sec. XVIII-lea. o Luna, Soarele și celelalte planete o În timpul eclipselor de lună, umbra au formă sferică, deci nici Pământului este circulară, formă Pământul nu poate avea altă pe care o poate da doar proiecția formă; unui corp sferic; o Pe măsură ce se depărtează de o Navigatorii observă Steaua Polară țărm, o corabie devine tot mai (indicator a Polului Nord) la mică, dispărând. Această situație Ecuator. Pe măsură deplasării la se explică doar prin deplasarea ei latitudinii tot mai mari, steaua va pe o suprafață sferică; fi observată pe bolta cerească tot mai sus. Altă concepție este că Pământul este un elipsolid. Concepția că Pământul nu este o sferă a fost revizuită și apar primele constatări că Pământul este o sferă turtită la poli și bombată la Ecuator. Această formă s-ar datora mișcării de rotație. Altă concepție este că Pământul este un geoid. În 1873, savanții au realizat că forma Pământului nu poate fi definită geometric, deoarece Pământul nu are o suprafață regulată. De aceea a fost creată o definiție nouă. S-a confirmat că Pământul are forma unui geoid. Forma sa poate fi asociată cu elipsoidul de rotație. Între geoid și elipsoidul de rotație există o abatere de ± 100 m, volumele fiind identice. La elipsoidul Pământului, raza ecuatorială este mai lungă decât raza polilor cu 21,4 km. Această diferență determină turtirea Pământului la poli. De asemenea, Polul Nord este puțin mai ridicat cu 30 m în comparație cu Polul Sud. Când privim în jur, suprafața observată se aseamănă unui cerc, unde cerul pare că se unește cu suprafața terestră. Această linie se numește linia orizontului. Razele soarelui cad direct, adică perpendicular, doar în zona Ecuatorului. Pe măsură ce ne apropiem de poli, unghiul sub care razele ajung pe Pământ devine mai mic, ceea ce creează diferite zone climatice. Această variație influențează vânturile, curenții din oceane și mareele. Deoarece Pământul este ușor turtit la poli, distanța de la suprafață la centrul planetei este mai mică la poli decât la Ecuator, iar gravitația este mai puternică la poli decât la Ecuator. Planeta are o masă de 6 x 1021 t și volum de 1083 miliarde km3. Densitatea medie este 5,5 g/cm3, în centrul Pământului fiind mai ridicată (17 g/cm3). Pământul exercită o forță gravitațională care atrage obiectele spre centru. În același timp, datorită rotației Pământului, există o forță care acționează spre exterior. Gravitația face ca toate obiectele să aibă greutate. Gravitația scade pe măsură ce ne îndepărtăm de Pământ, atingând aproape zero în spațiul extraterestru. În adâncime, gravitația crește până la 2900 km, apoi scade treptat spre centrul Pământului. Există două tipuri de variații ale gravitației: normale, legate de forma Pământului, și anormale, datorate structurii interne a Pământului. Gravitația joacă un rol esențial în menținerea atmosferei, a apei și a scoarței terestre. Radiația solară afectează doar stratul superficial al scoarței terestre. Temperatura crește cu 1°C la fiecare 33 m adâncime, aceasta fiind treapta geotermică, iar creșterea pentru 100 m se numește gradient geotermic. În mantaua superioară, temperatura depășește 1000-1500°C, iar în nucleu ajunge la 5000°C. Căldura internă a Pământului, alături de radiația solară și gravitație, influențează procesele geologice.