Sistemul Normelor Sociale PDF

SISTEMUL NORMELOR SOCIALE 1. Sistemul normelor sociale O acţiune umană poate fi definită ca o transformare deliberată a unei fiinţe umane în cursul firesc al evenimentelor prin care se obţine o stare finală sau un produs ce satisface anumite trebuinţe sau nevoi umane, istoric determinate....

SISTEMUL NORMELOR SOCIALE 1. Sistemul normelor sociale O acţiune umană poate fi definită ca o transformare deliberată a unei fiinţe umane în cursul firesc al evenimentelor prin care se obţine o stare finală sau un produs ce satisface anumite trebuinţe sau nevoi umane, istoric determinate. Acţiunea indivizilor – înzestraţi cu conştiinţă şi voinţă- realizează dinamica socială. Acţiunile sunt determinate de interese imediate ori de perspectivă. Stabilindu-şi strategia de acţiune, individul intră în diferite relaţii sociale, care devin ulterior instituţionalizate. Omul acţionează întotdeauna în temeiul unui program alcătuit din scopurile sale apropiate sau îndepărtate şi în care prefigurează rezultatul final. Toate genurile de activităţi umane sunt supuse într-un fel sau altul normării, în sensul că nu se pot desfăşura neorganizat fără să se subordoneze unor scopuri şi criterii dintr-un sistem de principii şi norme. Norma socială preexistă deciziei şi conduitei efective a individului şi apare ca factor circumstanţial al acţiunii, care îi influenţează atitudinile şi deciziile, scopurile şi aspiraţiile. Normele sociale nu sunt anarhice, ci se află într-o strânsă corelaţie, formând un sistem. Acţiunea dreptului asupra relaţiilor sociale are loc în cadrul unui sistem de reglementare a relaţiilor sociale, compus dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Această reglementare presupune nu numai o acţiune simultană a normelor de diferite tipuri asupra comportării umane, ci şi o împletire, o interacţiune şi o întrepătrundere a acestor norme. Tocmai din acest motiv studiul reglementării juridice a relaţiilor sociale presupune stabilirea diverselor conexiuni dintre acestea; în reglementarea conduitei umane făcându-se deosebirea între reglementarea juridică şi cea extrajuridică. Termenul „normă” semnifică o categorie de bază a ştiinţelor sociale, cum sunt: ştiinţele juridice, economice, sociologice, politice etc. Acest termen are o largă întrebuinţare şi în ştiinţele naturii. Indiferent însă de domeniul de aplicare, acest termen are ca semnificaţie de bază o regulă generală, un criteriu de apreciere, o unitate de măsură stabilită de oameni şi care serveşte ca îndreptar pentru comportarea sau activitatea lor. Așadar „norma” este o regulă stabilită de oameni şi pentru oameni. Desigur că există deosebiri între normele şi legile obiective ale naturii şi societăţii, acestea din urmă exprimând raporturile necesare, esenţiale dintre obiecte, fenomene, procese. Așadar, aceste procese 1 obiective nu depind de voinţa şi conştiinţa oamenilor, de aprecierile şi dorinţele lor subiective, dar şi ele influenţează comportarea oamenilor şi regulile create de ei, aceştia neputând rămâne indiferenţi la descoperirea, cunoaşterea şi folosirea legilor naturii. Legile obiective ale dezvoltării sociale acţionează prin oameni şi pentru oameni. Comportarea lor în natură şi în relaţiile reciproce este determinată de cunoaşterea şi folosirea legilor obiective, dar aceasta nu exclude, ci dimpotrivă presupune necesitatea stabilirii unor reguli de conduită stabilite de oameni care să reglementeze în mod conştient conduita şi acţiunile lor. Normele sociale stabilesc conduita oamenilor în cele mai diferite domenii de activitate, varietatea lor fiind condiţionată de varietatea relaţiilor sociale şi de modul în care voinţa exprimată prin ele urmează a fi adusă la îndeplinire. Nici o orânduire socială nu se poate lipsi de un sistem de norme sociale, norme care au un conţinut obiectiv, voliţional, în sensul că pot exprima voinţa statului (norme juridice), sau voinţa claselor sociale (norme politice), sau voinţa comunităţii respective (norme morale) etc. Normele sociale pot fi şi nesocotite, încălcate de oameni, iar consecinţele pentru aceasta sunt diferite. Normele sociale reglementează întreaga reţea de relaţii sociale, economice, politice, morale, de familie, religioase etc. Fără ele ar fi imposibilă activitatea practică a oamenilor în orice societate. Rolul lor este diferit, dar varietatea reglementării relaţiilor sociale prin norme sociale este dată de varietatea obiectului pe care îl reglementează, şi anume conduita oamenilor în relaţiile lor. Sistemul normelor sociale cuprinde: normele morale (etice), normele obişnuielnice, normele tehnice, normele politice, normele religioase, normele juridice. 1. Normele obişnuielnice – obiceiuri - normele tehnice Obiceiul este o regulă de conduită statornicită în cadrul convieţuirii umane printr-un uz îndelungat. El întruneşte consensul colectivităţii. Obiceiurile reprezintă o conduită model, valabilă, acceptată de membrii societăţii. Obişnuinţele sunt modalităţi de conduită statornicite pentru situaţii determinate, care nu întâlnesc obiecţii sau reacţii negative din partea mediului înconjurător, sunt o deprindere individuală. Uzurile au caracter convenţional, fiind convenite de părţi printr-o practică îndelungată. Uzanţele sunt recunoscute în prezent, conform art.1 alin.(1) si (4) – (6) din Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind izvoare ale dreptului civil, însă doar dacă sunt conforme ordinii publice şi bunelor moravuri, în categoria acestora înţelegându-se a intra nu doar obiceiul (cutuma), despre care deja am amintit, dar şi uzurile profesionale. Dar, în cazul uzanţelor, normele civile stabilesc obligaţia părţii interesate a face dovada existenţei şi a 2 conţinutului lor, cu excepţia acelor uzanţe publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu, uzanţe care se prezumă că exista, până la proba contrarie, fiind instituită, aşadar, o prezumţie relativă. Normele tehnice servesc şi orientează desfăşurarea proceselor tehnologice şi nu numai ştiut fiind faptul că astfel de norme se regăsec chiar şi în zona dreptului. 2. Dreptul şi politica În mecanismul factorilor ideologici care determină locul dreptului, locul cel mai important aparţine factorilor politici, politicii, în general. Dreptul nu poate fi rupt de politică. Crearea normelor de drept (normelor juridice) este precedată de activitatea conştientă, volitivă a clasei sau claselor politice. Acţiunile forţelor politice dintr-o societate exercită influenţă şi asupra reglementărilor juridice, iar aceasta se face mai cu seamă prin activitatea organelor de stat. Politica îşi găseşte expresia în normele juridice prin intermediul unor forme şi mecanisme specifice a căror naştere şi cristalizare s-a făcut într-un proces istoric. Dreptul este în interacţiune cu politica, dar nu orice măsură politică are influenţă asupra dreptului şi poate fi transpusă în norme juridice. Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri politice ale statului, prin normele juridice fiind consfinţite modul de organizare şi activitatea instituţiilor politice. Ideologia politică joacă un rol important şi în formarea conştiinţei juridice, a atitudinii faţă de normele juridice. 3. Dreptul şi morala Morala reprezintă un ansamblu de concepţii şi reguli cu privire la bine sau rău, permis sau nepermis, just sau injust, drept sau nedrept. Normele morale sunt tot o creaţie a societăţii, a oamenilor. Noţiunile cu care operează normele morale nu sunt imuabile, ci ele variază de la o formă de organizare socială la alta, de la o societate la alta şi chiar de la un grup social la altul. Normele morale indică oamenilor conduita necesară şi arată consecinţele încălcării acestei conduite, sancţiunile morale. Aceste sancţiuni diferă, ele pot fi: oprobiul public, dispreţul etc. în funcţie de reacţia mediului social, a societăţii. O bună parte din normele morale căpătă şi valoare juridică, fiind preluate de legiuitor și valorizate ca norme juridice. 3  Problema raportului între morală şi drept a preocupat gândirea juridică încă din antichitate. Morala este proprie oricărei societăţi în fiecare formă de organizare socială, în funcţie de evoluţia istorică. Sfera moralei, a normelor morale este însă mai vastă decât cea a dreptului, ea (morala) reglementând conduita oamenilor în cele mai diferite relaţii sociale. Aceasta nu înseamnă că toate normele de drept ar fi incluse în sfera moralei, pe de altă parte dreptul este un minim de morală. Spre exemplu, normele de procedură penală sau civilă şi alte norme cu caracter strict tehnic sau organizatoric nu cuprind în ele şi o apreciere de ordin moral. Respectarea sau încălcarea dreptului nu va fi însă niciodată indiferentă şi moralei. În sfera moralei intră şi regulile de convieţuire socială. Acestea sunt reguli sociale elementare fără de care nu ar fi posibilă viaţa în comun, în societate. Unele din aceste reguli au devenit chiar norme juridice. 4.Corelaţia normelor juridice cu normele morale Normele juridice s-au desprins istoric din normele morale şi normele obişnuielnice. Teoria juridică indică două mari direcţii privitoare la raporturile între drept şi morală: I. Conceptul că dreptul este minimum de morală: morala este o etică subiectivă, iar dreptul o etică obiectivă. Ca atare, normele juridice care contrazic principiile morale sunt injuste. Influenţa moralei ar trebui să privească atât crearea, cât şi aplicarea dreptului. Se acceptă, totuși, că există şi norme juridice indiferente moralei: normele tehnice, normele procedurale etc. II. Pozitivismul juridic, potrivit căruia statul este singurul temei al dreptului – Hans Kelsen este unul dintre întemeietorii acestei orientări. Dreptul este o construcţie în sine care se corelează cu statul, dreptul fără stat fiind de neconceput. Valorile morale ale dreptului sunt relative şi nu absolute. Între cele două orientări se găsesc curentele sociologice. Societatea, solidară cu sine şi cu interesul său, îşi organizează un ansamblu de mijloace, între care şi cele normative, prin care se apără împotriva activităţilor care îi tulbură existenţa şi îi periclitează progresul. 5. Dreptul şi religia După cum am mai arătat, la origine, dreptul era strâns legat de religie, normele juridice confundându-se în mare parte cu preceptele religioase. Treptat, dreptul s-a laicizat, dar, în dezvoltarea sa, influenţa religiei a existat întotdeauna. Paralel s-au format şi există norme religioase în ceea ce numim astăzi dreptul canonic, acestea având şi ele o anumită relevanță chiar și juridică. 4  Pe lângă aceasta există însă concepţii, reprezentări, idei şi, pe baza lor, reguli strict religioase, specifice religiei societăţii respective ori membrilor unor comunităţi religioase din societatea respectivă. Statul recunoaşte libertatea de conştiinţă a cetăţenilor şi garantează exercitarea liberă a activităţilor cultelor religioase. Regulile religioase se împletesc strâns cu cele de morală şi pot influenţa pozitiv şi celelalte reguli de conduită din societate. 5. Normele juridice. Specificul acestora Am arătat că normele juridice sunt reguli de conduită generale, stabilite ori recunoscute de stat, a căror respectare este impusă la nevoie prin forţa coercitivă a statului. Şi normele juridice sunt, aşadar, reguli de conduită, se adresează numai oamenilor, dar spre deosebire de toate celelalte norme (reguli) sociale, specificul acestora constă în aceea că ele sunt obligatorii şi sunt singurele care pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. Normele juridice se adoptă după o anumită procedură, se regăsesc, de obicei, în acte normative având un caracter oficial şi stabilesc conduite care devin obligatorii pentru cei cărora li se adresează. Şi celelalte categorii de norme (morale, politice etc.) pot avea un caracter mai mult sau mai puţin obligatoriu, pot fi cuprinse în anumite acte, încălcarea lor putând atrage sancţiuni specifice, dar numai normele juridice sunt cele care dacă sunt nesocotite atrag intervenţia organelor de stat, forţa coercitivă a statului şi prin aceasta pot fi impuse. Acest lucru le deosebeşte esenţial de toate celelalte norme sau reguli sociale şi este un element specific exclusiv normelor juridice. 5