Summary

Acesta este un document despre funcțiile dreptului. Acesta descrie funcțiile de instituționalizare, conservare, conducere și normativitate ale dreptului în societate. Funcția normativă a dreptului este un mijloc eficient de organizare și conducere socială.

Full Transcript

FUNCŢIILE DREPTULUI Funcţiile dreptului sunt acele direcţii sau orientări fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic la îndeplinirea cărora participă întreg sistemul de drept şi organele de stat, autorităţile şi instituţiile publice special abilitate cu atribuţii, competențe în realizare...

FUNCŢIILE DREPTULUI Funcţiile dreptului sunt acele direcţii sau orientări fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic la îndeplinirea cărora participă întreg sistemul de drept şi organele de stat, autorităţile şi instituţiile publice special abilitate cu atribuţii, competențe în realizarea dreptului1. Când analizăm funcţiile dreptului, noţiunea „drept” înglobează nu numai latura normativă, ci şi cea a creării dreptului, viaţa normelor, realizarea lor în strânsă legătură cu împrejurările sociale. În doctrina de specialitate au fost exprimate numeroase opinii cu privire la funcţiile dreptului2. Astfel, într-o opinie3 aceste funcţii sunt următoarele: A. Funcţia de instituţionalizare a organizării social-politice Dreptul – prin Constituţie şi legi, cu precădere cele organice, mai ales - asigură cadrul de funcţionare legală a întregului sistem de organizare socială. Organizarea şi funcţionarea puterilor publice şi a instituţiilor politico-juridice fundamentale dintr-un stat sunt stabilite prin normele juridice. B. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii Dreptul recunoaşte, ocroteşte şi garantează, inclusiv şi mai ales prin legea fundamentală a unui stat, valori fundamentale precum: - ordinea constituţională; - proprietatea publică şi proprietatea privată a persoanei juridice şi/sau fizice; - rolul individului (persoanei) în societate prin consacrarea şi garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, prin reglementarea statutului juridic al acestuia; De asemenea, dreptul stabileşte principiile de bază ale convieţuirii sociale, dar şi apără securitatea persoanei, drepturile şi libertăţile sale fundamentale. C. Funcţia de conducere a societăţii Actul normativ este şi un act prin care se realizează conducerea societăţii. Dreptul reglementează raporturile inter şi intrasociale şi tinde să stabilească o armonie socială, având rol în practica socială: răspunde nevoilor practicii sociale şi modelează raporturile sociale. 1 D. Funcţia normativă Dreptul este destinat să asigure subordonarea acţiunilor individuale faţă de o conduită tip, faţă de un model de comportament. Această funcţie apare ca o funcţie de sinteză a celorlalte funcţii. Normativitatea juridică este o parte a normativităţii sociale şi apare ca un factor de programare a libertăţii de acţiune a omului. Funcţia normativă a dreptului exprimă poziţia sa specifică în viaţa socială, anume aceea de a fi un mijloc eficace de organizare şi conducere socială. 2

Use Quizgecko on...
Browser
Browser