Introducere în Științe Politice - Curs 10 - PDF
Document Details
Uploaded by WellMadeOrangutan
UBB
Claudiu Marian
Tags
Summary
Acest document prezintă un curs despre Științe Politice, cu accent pe participarea politică, alegeri și sisteme electorale. Sunt incluse diverse aspecte precum formele de participare, violența politică, și rolul mișcărilor sociale. Autorul este Claudiu Marian.
Full Transcript
INTRODUCERE ÎN ȘTIINȚE POLITICE Claudiu Marian Participare politică.Alegeri Participarea politică Participarea politică se referă la unul dintre multele feluri în care oamenii caută să influenţeze compoziţia sau politicile propriilor guverne. Participarea poa...
INTRODUCERE ÎN ȘTIINȚE POLITICE Claudiu Marian Participare politică.Alegeri Participarea politică Participarea politică se referă la unul dintre multele feluri în care oamenii caută să influenţeze compoziţia sau politicile propriilor guverne. Participarea poate lua şi forme mai puţin convenţionale, precum semnarea unei petiţii, participarea la o demonstraţie sau chiar angajarea în acte de terorism împotriva statului. Într-o democraţie liberală, oamenii pot alege dacă să se implice în politică, în ce măsură şi prin ce canale. Însă participarea se regăseşte de asemenea în regimurile non- democratice. Statele totalitare le-au cerut cetăţenilor să se angajeze în demonstraţii regizate pentru a susţine guvernul. Participarea în democraţiile liberale Participarea politică este activitatea indivizilor prin care aceştia intenţionează formal să influenţeze alegerea sau deciziile guvernanţilor. Participarea convenţională are loc în cadrul politicii formale, participarea neconvenţională se situează într-o anumită măsură în afara modalităţii ortodoxe de a face politică. Excluderea politică se referă la oamenii care sunt împiedicaţi efectiv să ia parte în procesul colectiv de luare a deciziilor fiindcă ocupă o poziţie marginală în societate. Mulţi emigranţi, deţinuţi, dependenţi de droguri şi persoane care nu vorbesc limba oficială reprezintă exemple în acest sens. Participarea în democraţiile liberale În studiul lui clasic asupra Statelor Unite, Verba et al. (1978) a identificat patru modalităţi de participare convenţională: - Votarea, respectiv participarea atât în alegerile locale, cât şi în cele naţionale; - Participarea în campanii, precum şi în propaganda electorală; - Activitatea comunitară, precum participarea într-o organizaţie preocupată de o anumită chestiune; - Contactarea, respectiv comunicarea cu oficiali cu privire la o anumită problemă. Mişcările sociale Mişcările sociale (cunoscute și ca mişcări populare) sunt constituite din persoane care se comportă diferit de restul și care se adună în numele unui obiectiv comun, reprezentând o provocare „neortodoxă” faţă de ordinea politică existentă. Obiectivele lor sunt largi mai degrabă decât sectoriale, iar stilul lor, cunoscut şi sub de denumirea de noua politică, implică provocarea elitelor existente de către marginalii tradiţionali. Participarea în violenţa politică Politica convenţională lasă unele conflicte nerezolvate şi, atunci când se întâmplă acest lucru, rezultatul poate fi violenţa politică – cetăţeni care încearcă să schimbe politica guvernamentală, un grup social care se răscoală împotriva altuia sau un stat care se dezlănţuie împotriva propriului popor. Violenţa politică este constituită din „acele acte violente îndreptate împotriva persoanelor sau proprietăţilor, acte destinate a semnala opoziţia faţă de deciziile guvernamentale sau politicile publice” (La Palombara, 1974, p. 379). Teroarea politică apare atunci când astfel de acte au rolul de a răspândi frica în rândul populaţiei mai degrabă decât în rândul victimelor imediate. Participarea în violenţa politică Misiunile sinucigaşe O misiune sinucigaşă este o întreprindere al cărei succes depinde de moartea autorilor. Genocidul Genocidul este o exterminare deliberată şi sistematică a unei proporţii mari dintr-un popor, naţiune, rasă sau grup etnic. Revoluţia Ocazional, participarea în violenţe politice se extinde până la cadrul guvernării în sine pe măsură ce întreaga ordine politică devine o chestiune disputată. Atunci când structura de putere existentă este înlăturată, ceea ce duce la o reconstrucţie pe termen lung a ordinii politice, economice şi sociale, putem vorbi de revoluţii. Participarea în statele autoritare Spre deosebire de democraţiile liberale, liderii autoritari caută fie să limiteze participarea autentică în politică sau, în cazul statelor totalitare, să o direcţioneze înspre canale atent supravegheate. În oricare dintre cazuri, ideea este de a minimiza orice ameninţare pe care participarea neînregimentată ar putea să o aducă regimului. Participarea înregimentată este implicare politică controlată de elite care are rolul de a exprima sprijinul popular pentru încercarea discursivă a liderilor de a construi o nouă societate. Scopul său presupus este acela de a mobiliza masele în apărarea regimului, nu acela de a influenţa personalul sau politicile guvernului. Participarea în democraţiile neliberale Tranziţia dinspre conduceri autoritare reclamă populaţiei să înveţe noi stiluri de participare politică: voturile trebuie date, partidele organizate şi liderii recrutaţi pentru funcţii politice. Problema în democraţiile neliberale este slăbiciunea societăţii civile reglementată de lege, dar rămasă totuşi separată de stat. Societatea civilă oferă oportunităţi pentru ca oamenii să participe în activităţi colective care nu sunt nici pro-stat, nici anti-stat, ci, simplu, non-stat. Societatea civilă este constituită din acele grupuri care se situează pe un nivel superior mediului familiar al familiei, dar sub nivelul statului. Termenul acoperă organizaţii publice, precum sindicatele, grupurile de interese şi, conform anumitor definiţii, grupurile recreaţionale. Alegerile Alegerile „Alegerile sunt instituţia definitorie a democraţiei moderne”, Katz. Pentru un scurt moment, în timpul campaniei, alegătorii sunt stăpânii şi sunt văzuţi ca atare. Pe măsură ce creşte numărul democraţiilor liberale, precum şi neliberale, alegerile devin un instrument tot mai răspândit, numărul voturilor acordate până în 2004 situându-se în jurul valorii de un miliard. Una dintre funcţiile alegerilor este aceea de a oferi o competiţie pentru funcţiile politice şi un mijloc de a menţine guvernele responsabile. O campanie electorală permite de asemenea un dialog între electorat şi partide, precum şi între societate şi stat: „nimic din educaţia unui politician nu este mai esenţial decât experienţa luptei în alegeri”, spunea Winston Churchill. Sistemele electorale Cele mai multe discuţii despre sistemele electorale se centrează pe regulile de transformare a voturilor în mandate. Astfel de reguli sunt pe atât de importante pe cât sunt de tehnice. Într-un sens larg, un sistem electoral denotă regulile care guvernează alegerile. Totuşi, de obicei termenul este restrâns la trei aspecte: în primul rând, structura votului (câţi candidaţi sunt înscrişi pe lista partidului); în al doilea rând, formula electorală (cum sunt convertite voturile în mandate); în al treilea rând, magnitudinea circumscripţiilor (diviziunea teritoriului în circumscripţii separate). Dimensiunile unui sistem electoral În viziunea lui Arend Lijphart, sistemele electorale pot fi descrise în termenii a şapte atribute: 1.Formula electorală; 2.Magnitudinea circumscripţiei; 3. Pragul electoral; 4.Numărul total de membri ai corpului ce urmează a fi ales; 5.Influența alegerilor prezidenţiale asupra alegerilor legislative; 6.Distribuţia inechitabilă; 7.Legăturile electorale dintre partide. Arend Lijphart-Modele ale democraţiei.Forme de guvernare și funcţionare în treizeci și şase de ţări.-Iaşi ed.POLIROM,2000.p.142 Formula electorală Formula electorală ne arată natura sistemului electoral. Acestea pot fi: formule majoritariste, formule cu reprezentare proporţională şi formule mixte. Majoritatea formulelor electorale se integrează în cele două mari categorii: reprezentare proporţională şi majoritate-pluralitate. Magnitudinea circumscripţiei electorale Magnitudinea circumscripţiei electorale denotă numărul de candidaţi ce urmează a fi aleşi in circumscripţii. Magnitudinea nu trebuie confundată cu întinderea geografică a circumscripţiei sau cu numărul de alegători din aceasta. Magnitudinea circumscripţiei are un efect puternic asupra gradului de disproporţionalitate şi asupra numărului de partide. Creşterea magnitudinii unei circumscripţii determină o mare disproporţionalitate şi avantaje mai mari pentru partidele mari in sistemele majoritare, în timp ce în sistemele cu reprezentare proporţională determină o proporţionalitate mai mare şi condiţii mai favorabile pentru partidele mici. Pragul electoral Pragul electoral se defineşte în termenii unui număr minim de locuri obţinute în circumscripţiile de nivel inferior şi/sau un procentaj minim din totalul voturilor. Pragul electoral este introdus pentru a nu fi prea uşor pentru partidele mici sa câştige alegerile în ţările care utilizează circumscripţii mari sau naţionale. El este introdus în special in sistemele cu reprezentare propoţională cu circumscripţii de magnitudine mare care au tendinţa de a maximiza proporţionalitatea şi de a facilita reprezentarea partidelor foarte mici. Pragurile electorale pot fi relativ mici (pâna la 1%) şi din aceasta cauza inofensive, dar când ating valori mai mari (4-5%) ele constituie o barieră semnificativă pentru partidele mici. Numărul total de membri ai corpului ce urmează a fi ales Numărul total de membri ai corpului ce urmează a fi ales are o importanţă foarte mare. Dacă acest număr este foarte mic şansele unei alocări proporţionale a locurilor sunt extrem de scăzute. În teorie se arată că mărimea corpului ce urmează a fi ales ar trebui să fie egală cu rădăcina cubică a populaţiei. Această consideraţie prezintă relevanţă doar pentru cazurile în care avem de-a face cu legislative mici (mai puţin de 100 de membrii). Influenta alegerilor prezidenţiale asupra alegerilor legislative Influenta alegerilor prezidenţiale asupra alegerilor legislative. Pentru că preşedinţia este cel mai mare premiu politic care poate fi câştigat şi pentru că numai partidele mari au şansa de a-l câştiga, acestea au un avantaj considerabil faţă de partidele mai mici, care tinde să se extindă şi asupra alegerilor legislative. Această tendinţă este deosebit de puternică atunci când alegerile prezidenţiale sunt decise printr-o pluralitate şi nu printr-un al doilea tur decisiv şi când alegerile legislative se ţin în acelaşi timp cu sau puţin după alegerile prezidenţiale. Distribuţia inechitabilă Distribuţia inechitabilă. Delimitarea inechitabilă a circumscripţiilor poate să contribuie la disproporţionalitatea electorală. Este des întâlnită în cazul circumscripţiilor uninominale deoarece distribuţia egală necesită ca numeroasele circumscripţii relativ mici sa aibă populaţii sau electorate exact egale. Legăturile electorale dintre partide Legăturile electorale dintre partide. Unele sisteme cu reprezentare proporţională pe liste permit partidelor să prezinte liste separate la un tur, dar să le „unească” formal ceea ce înseamnă că votul lor combinat va fi folosit la alocarea iniţială a locurilor, ulterior are loc distribuirea proporţională către partidele respective a locurilor obţinute pe listele unificate. Această caracteristică contribuie la reducerea disproporţionalităţii si la creșterea numărului de partide. DE CE? Sistemul majoritar Scrutinul majoritar este cel mai vechi mod de scrutin si totodată cel mai utilizat. Vechimea şi răspândirea acestui mod de scrutin se datorează simplităţii sale: într-o circumscripţie, este proclamat ales candidatul care a obţinut cele mai multe voturi. Acest sistem cunoaşte două variante: sistem majoritar uninominal; sistem majoritar de listă; Sistemul majoritar uninominal Acest sistem presupune existenţa unui singur loc pentru care s-au organizat alegerile, iar alegătorii să voteze pentru un singur candidat, intr-o circumscripţie electorală. Acest tip de scrutin poate fi organizat fie cu un singur tur, fie cu două tururi. În cadrul scrutinului majoritar cu un singur tur de scrutin, candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi, este ales, indiferent dacă este vorba de o majoritate absolută sau relativă. Conform scrutinului majoritar uninominal cu două tururi candidatul trebuie să obţină cel puţin jumătate plus unul din voturile exprimate pentru a fi ales. În condiţiile în care nici un candidat nu reuşeste să culeagă din primul tur majoritatea absolută de sufragii, se procedează la al doilea tur. Acest al doilea tur se mai numeşte şi „balotaj”, în care va putea fi ales chiar şi candidatul care obţine o majoritate inferioară celei obţinute, şi anume una relativă sau simplă. Sistemul majoritar de listă Acest sistem care mai este cunoscut şi sub denumirea de sistem plurinominal, presupune ca alegătorul să aleagă mai mulţi candidaţi înscrişi pe o listă. Consecinţele privind circumscripţiile se materializează în întinderea lor foarte mare, de regula identificându- se cu o unitate administrativ teritorială. În acest sistem, partidele politice joaca rolul cel mai important, scrutinul fiind mai mult o optiune politică a alegătorilor. Lista care primeşte cel mai mare număr de voturi obţine toate mandatele circumscripţiei respective. Există mai multe variante ale scrutinului de listă prin intermediul cărora se crează posibilitatea modificării listelor de către alegători. Asemenea variante sunt panaşajul şi votul preferenţial(alternativ). Sistemul majoritar de listă Panaşajul. Panaşajul crează posibilitatea alegătorului de a întocmi chiar el lista de candidaţi, combinând mai multe asemenea liste. Prin intermediul panasajului alegătorii pot modifica conţinutul listei aşa cum doresc, datorită marii libertăţi de apreciere pe care o dă această variantă. Votul preferenţial (alternativ). Creează posibilitatea alegătorului de a modifica doar ordinea candidaţilor pe o listă electorală, fără însă a putea să combine listele. El combină într-un singur tur de scrutin efectele a două tururi. În sistemele electorale în care nu este admis nici panaşajul şi nici votul preferenţial, există sistemul listelor blocate, ceea ce presupune că alegătorul este obligat să voteze lista de candidaţi propusă în întregime, fără să poată să o modifice într-un fel. Avantajele şi dezavantajele sistemului majoritar Avantaje: Simplitatea. Cu excepţia panașajului şi a votului preferenţial care creează anumite dificultăţi, sistemul majoritar se caracterizează prin simplitate. Această simplitate are efecte asupra funcţionării regimului politic, întrucât creează bazele unei stabilităţi guvernamentale, care nu se poate realiza în toate cazurile. Posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a candidaţilor de către electorat, mai ales când scrutinul este uninominal, iar circumscripţiile reduse ca populaţie. Aleşii pot cunoaşte mai bine doleanţele alegătorilor şi astfel reprezentarea este mult mai bună. Diminuarea influenţei partidelor în desemnarea candidaţilor. Se creează astfel un cerc de personalităţi care vor forma numărul de candidaţi. Uneori, un astfel de avantaj devine un dezavantaj. Avantajele şi dezavantajele sistemului majoritar Dezavantaje: Injustiţiile sistemului, care se relevă mai ales in cazul celui cu un tur. Când ne referim la injustiţiile sistemului trebuie să avem în vedere faptul că acest sistem conduce la o foarte slabă reprezentare a alegătorilor. Cu alte cuvinte, alegătorii care au votat pentru candidaţii invinşi vor rămâne nereprezemtaţi. Imoralitatea sistemului. Pericolul nealegrii împinge la realizarea de compromisuri cu cauze imorale, care să creeze o baza de alegători mai mare pentru unii candidaţi. Un asemenea dezavantaj este mai pregnant în scrutinurile cu un tur. Educaţia politică trebuie să aibă în asemenea situaţii un rol foarte mare. Realizarea unei anumite succesiuni dorite de deţinătorul mandatului, datorită creării, prin intermediul unui asemenea scrutin a unor adevărate fiefuri electorale. Reprezentarea proporţională Folosită pentru prima oară în 1889 în Belgia. În ceea ce priveşte reprezentarea proporţională în primul rând trebuie să îi relevăm caracterul electoral just. Reprezentarea proporţională poate fi considerată ca fiind victoria finală împotriva unanimităţii, ea asigurând reprezentarea corespuzătoare şi a minorităţii în fiecare circumscripţie electorală, într-o proporţie exactă cu voturile obţinute. Reprezentarea proporţională permite atribuirea fiecărui partid, mare sau mic, sau fiecărei coaliţii a unui număr de mandate proporţional cu forţa sa. În reprezentarea proporţională rolul cel mai important îl au partidele în desemnarea candidaţilor. Reprezentarea proporţională O altă caracteristică este aceea că acest tip de scrutin se desfăşoară într-un singur tur, care permite atribuirea mandatelor atât majorităţii, cât şi minorităţii politice, conform unor tehnici diferite de atribuire a mandatelor. Aceste tehnici fac ca explicarea reprezentării proporţionale să fie simplă, dar aplicarea sa foarte complicată. Dificultăţile unui asemenea sistem au făcut ca el să nu fie atât de utilizat în trecut cum este în zilele noastre. Ideea de bază a reprezentării proporţionale este de a se asigura ficărui partid sau coaliţie politică o reprezentare corespunzătoare forţei şi importanţei sale reale. Reprezentarea proporţională Orice sistem de reprezentare proporţiomală cuprinde câteva etape pentru atribuirea mandatelor. Calcularea coeficientului electoral care poate fi făcută la nivel naţional sau de circumscripţie în funcţie de cadrul aplicării reprezentării proporţionale. Coeficientul electoral se obţine prin împarţirea numărului total de voturi valabil exprimate la numărul total de mandate de repartizat. Repartizarea mandatelor între listele de candidaţi propuse. Aceasta se realizează prin împărţirea pentru fiecare listă a coeficientului electoral la numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Se obţine un număr de mandate atribuite, dar şi un rest de mandate, întrucât nu în toate situaţiile împărţirea este perfectă. Repartizarea resturilor electorale. Întrucât, după repartizarea mandatelor rămâne un rest de voturi, este absolut necesar ca şi acestea să se transforme în mandate. Transformarea resturilor electorale în mandate se poate realiza prin mai multe metode. Reprezentarea proporţională În funcţie de cadrul în care se aplică reprezentarea proporţională putem vorbi de reprezentare proporţională la nivel naţional (integrală) şi reprezentare proporţională la nivel de circumscripţie (apropiată). Reprezentarea proporţională la nivel naţional implică stabilirea unei circumscripţii unice (întreaga ţară), liste electorale naţionale şi un coeficient electoral naţional. De câte ori se împarte coeficientul electoral naţional la numărul de voturi exprimate pentru o listă atâtea mandate va obţine lista şi partidul care a propus-o. Reprezentarea proporţională la nivel de circumscripţie presupune cadrul restrâns al unor circumscripţii electorale în care se face şi repartizarea resturilor. Avantajele şi dezavantajele reprezentării proporţionale Avantaje: Echitatea. Numărul mandatelor obţinute de partidele politice, potrivit reprezentării proporţionale, corespunde forţelor electorale; reprezentarea lor parlamentară fiind astfel justă şi echitabilă, se realizează astfel o majoritate parlamentară care reflectă fidel dorinţa majorităţii alegătorilor. Caracterul programatic. Reprezentarea proporţională este un scrutin al ideilor, al programelor partidelor şi coaliţiilor politice şi nu al unor indivizi, cum este în cazul scrutinului majoritar uninominal. Caracterul cinstit al scrutinului. Absenţa celui de al doilea tur de scrutin elimină desistările şi retragerile de la vot, determinate de cauze ilicite. Mandatele sunt rezultatul operaţiunilor electorale nu al unor compromisuri ilicite. Existenţa unor „praguri electorale” care constituie procente minime de voturi ce trebuie realizate de liste la nivel naţional. Nerealizarea unor asemenea procente în alegeri are drept consecinţă neprimirea nici unui mandat. Deşi în listă s-ar putea să existe personalităţi de prestigiu(un asemenea avantaj se poate transforma foarte uşor şi in dezavantaj). Avantajele şi dezavantajele reprezentării proporţionale Dezavantaje: Întocmirea listelor electorale de candidaţi de către partide. În fapt, aceste liste sunt rezultatul conducerilor partidelor care deţin astfel cheia alegerilor. Vechimea în partid, disciplina, ardoarea militantă a candidaţilor sunt apreciate de conducerea partidului, care poate să-şi propulseze pe liste pe cei pe care îi apreciază, eliminând eventualele dizidenţe democratice(„partidele politice fac alegerile”). Ruperea legăturilor dintre aleşi şi alegători. Acest fenomen este evident prin faptul că alegerile se organizează pe liste electorale şi pe bază de programe politice. Inconvenientul este mai evident in cazul reprezentării propoţionale integrale. Favorizarea conflictelor politice în societate sub semnul democraţiei. Se îngreuneaza astfel procesul decizional, tinzând uneori chiar la paralizarea sa. Există pericolul de fragmentarea opiniei publice, care dacă este anterioară reprezentării proporţionale, aceasta o poate agrava. Pe cale de consecinţă este foarte greu de realizat o majoritate guvernamentală şi deci o stabilitate politică. Necesitatea unor calcule care pot crea premisele unor contestaţii şi întâmpinări din partea celor ce se simt nedreptăţiţi. Sistemele electorale mixte Este destul de limpede că fiecare mod de scrutin are virtuţile şi defectele sale. În plus, dat fiind principiul diferit care stă la baza fiecăruia dintre cele două sisteme electorale, virtuţile şi defectele se dispun în mare parte simetric: dacă unul încurajeaza relaţia alegător –ales , celălalt o descurajează; dacă unul intăreşte personalitatea politică, celălalt dimpotrivă; dacă unul este mai indiferent la exigenţa reprezentativităţii, celălalt este mai grijului cu acest aspect. Nevoia de a găsi un sistem electoral deopotrivă operaţional şi just a dus la căutarea unor soluţii care să îmbine avantajele celor două mari sisteme şi care să înlăture neajunsurile. Sistemele electorale mixte se întemeiază pe „un dozaj variabil de reprezentare proporţională şi scrutin majoritar şi pe diverse ingeniozităţi, asigurând, mai mult sau mai puţin omegenitatea amestecului”. Sistemele electorale mixte Există trei tipuri de sisteme electorale mixte: sisteme electorale mixte dominate de sistemul majoritar; sisteme electorale mixte dominate de reprezenatrea proporţională; sisteme electorale mixte echilibrate. PROPORŢIONAL VS. MAJORITAR Pe scurt, diferenţa dintre Proporţional şi Majoritar se poate rezuma în felul următor: Proporţionalul favorizează partidele mici, Majoritarul le favorizează pe cele mari (prin mare şi mic se înţelege numărul de suporteri pe care îi are partidul respectiv). Sistemul majoritar evită apariţia aşa-ziselor liste „slabe”. Acestea reprezintă un fel de tertip politic utilizat de partidele mari pentru a utiliza mecanismul în favoarea lor şi pentru a nu le acorda voturi partidelor mici. Stratagema utilizată de partidele mari este aceea de a pune numele unui candidat pe o listă „slabă”, o listă care nu are capacitatea de a depăşi pragul electoral şi care, deci, prin lege, nu poate accede la repartizarea locurilor. Sistemul proporţional este necesar pentru a evita crizele de guvern, pentru că implică un număr mai mare de partide. INTRODUCERE ÎN ȘTIINȚE POLITICE Claudiu Marian