Bugetul Uniunii Europene PDF

Contents BUGETUL UNIUNII EUROPENE..................................................................................................... 2 CONCEPTE ȘI FORME ALE INTEGRĂRII ECONOMICE REGIONALE................................ 3 UNIUNEA EUROPEANĂ- FORMARE ȘI EVOLUȚIE-........................................

Contents BUGETUL UNIUNII EUROPENE..................................................................................................... 2 CONCEPTE ȘI FORME ALE INTEGRĂRII ECONOMICE REGIONALE................................ 3 UNIUNEA EUROPEANĂ- FORMARE ȘI EVOLUȚIE-................................................................. 5 PIAȚA INTERNĂ................................................................................................................................. 7 POLITICA AGRICOLA COMUNA................................................................................................. 10 POLITICA COMERCIALA A UNIUNII EUROPENE.................................................................. 14 POLITICA DE COEZIUNE ȘI DEZVOLTARE REGIONALA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 18 POLITICA DE MEDIU IN UNIUNEA EUROPEANA................................................................... 24 TRATATELE ȘI INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE............................................................. 27 UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ.................................................................................... 35 BUGETUL UNIUNII EUROPENE  NU reprezinta suma bugetelor statelor membre, ci un instrument redistributiv de sine statator;  Este un buget public, multianual  Exprimă chintesența solidarității între statele membre ale Uniunii Europene;  Contribuie la creșterea convergenței și coeziunii economice și sociale între statele membre;  Contribuie la întărirea Pieței Interne și la libertățile de mișcare din cadrul acesteia;  Prin finanțarea unor politici specifice, susține dezvoltarea unor arii sau sectoare prioritare pentru dezvoltarea sustenabilă a Uniunii;  Susține crearea de noi locuri de muncă;  Finanțează o parte din infrastructura prin politici publice specifice;  Destinațiile de cheltuieli reflectă prioritățile Uniunii în perioada de finanțare  Incepand cu anul 1988, bugetul Uniunii Europene este planificat multianual,pe o perioadă de șapte ani, iar componenta de cheltuieli se regaseste detaliata in cadrul “perspectivelor financiare”  actuala perspectiva financiara – 2014-2020 Solidaritate între statele membre  Din perspectiva surselor de venit (venituri proprii și contribuții ale statelor membre);  Din perspectiva destinațiilor de cheltuieli, contribuie la finanțarea unor sectoare, politici sau structuri economice comune sau, după caz, specifice unui stat, regiune, sector sau categorie socială. Veniturile bugetare au ca sursă  Venituri proprii tradiționale introduse în anul 1970 , din care fac parte :  Taxele vamale  prelevările variabile aplicate importurilor de produse agricole dinspre non-membri;  TVA- se calculeaza prin aplicarea unui procent de 0,3% din baza TVA (valoarea taxabila totala a consumului final public și privat) care nu poate fi mai si mare de 50% din VNB.  un procent din suma VNB-ului statelor membre calculat la pretul pietei, care completează sursele proprii tradiționale Cheltuieli 1. Cheltuieli obligatorii: cele prevazute in tratate (subventionarea preturilor produselor agricole, ajutor acordat statelor slab dezvoltate, etc)  2. Cheltuieli ne-obligatorii –legate de functionarea institutiilor sau de actiunile structurale- aprobate de Parlament Discutii legate de  Sistemul de resurse proprii,nivelul contributiilor;  Reforma bugetara, stabilirea priorităților de dezvoltare ale Uniunii corelate cu nevoia de finanțare a acestora;  Nevoia de restructurare a cheltuielilor bugetare în condiții de pandemie tendinta comuna: dorinta de a contribui cu mai putin si a primi mai mult Sprijin financiar in situatie de pandemie  La 21 iulie 2020, liderii UE au convenit asupra unui efort de redresare în valoare de 750 de miliarde EUR, Next Generation EU, pentru a ajuta UE să abordeze criza provocată de pandemie  Pe lângă pachetul de redresare, liderii UE au convenit asupra unui buget pe termen lung al UE în valoare de 1074,3 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. Printre altele, bugetul va sprijini investițiile în tranziția digitală și în tranziția verde, precum și în reziliență.  De asemenea, a fost creat un fond de 540 miliarde de Euro sub forma unui pachet de sprijin pentru locuri de muncă, lucrători și companii din statele membre CONCEPTE ȘI FORME ALE INTEGRĂRII ECONOMICE REGIONALE  Integrare în sens general  Integrare economică, cu două forme:  Integrare globală  Integrare regională Integrare în sens general  prima apariție: Concise Oxford Dictionary ( în secolul al XVII-lea)  etimologie: din limba latină: integratio-integrationis  sens: a forma, a completa, a renova, a restabili, structuri de orice tip. Integrare economică La microscară - conexiuni între firme La macroscară - crearea unor spații de mari dimensiuni Elementele definitorii sunt: – Diviziunea muncii;  – Principiul discriminării și al non discriminării; – Mobilitatea factorilor de producție. Integrare regională Forme: » Colaborarea economică » Cooperarea economică » Clubul de comerț preferențial » Zona de liber schimb (NAFTA, AELS, CEFTA, MERCOSUR, ASEAN) » Uniunea vamală » Piața comună (CAER, CEE (3)). » Piața unică » Uniunea Economică și Monetară » Integrare economică completă Forme simple de integrare Colaborarea & cooperarea- nu implică forme instituționale. Pot sau nu să facă obiectul unor tratate sau acorduri. Clubul de comerț preferențial format prin liberul consimțământ al partenerilor, care își păstrează relațiile cu terții și își acordă reciproc preferințe vamale. Ex: Commonwealth-ul, coloniile franceze. Forme de integrare ecomercială A. Zona de comerț liber – cea mai simplă formă a integrării economice. – Ex. NAFTA, AELS, CEFTA. B. Uniunea vamală - este o zonă de comerț liber la care se adaugă tariful extern comun (ex. Zollverein) – liberalism în interior, protecționism în relațiile cu terții. – eliminarea barierelor de natura tarifară și non tarifară. – generează creare și deturnare de comerț. Forme de integrare regională Piața comună - este o uniune vamală la care se adaugă liberalizarea mișcării factorilor de producție.  Piața internă - formă particulară a pieței comune, căreia i se adaugă politici comune care le înlocuiesc pe cele naționale. Uniunea Economică și Monetară = piața internă+moneda unică. Integrare totală = integrare economică +politică. UNIUNEA EUROPEANĂ- FORMARE ȘI EVOLUȚIE- Uniunea Europeana reprezinta un “puzzle” format din 27 de state membre, organizat pe baza a doua principii: interguvernamentalism- puterea de decizie apartine statelor membre, iar deciziile comune se iau in unanimitate supranationalism- se transfera o parte din puterea de decizie de la nivel national la nivel comunitar prin aquis-ul comunitar spre instituțiile comunitare și organismele comunitare. Geneza si evolutia integrarii economice in Europa postbelica In perioada posteblica au aparut planuri de reconstructie europeana: utopice, cum ar fi acela de inlaturare a hegemonului (cine e acesta?) pragmatice, care au condus la crearea unor structuri instituționale comune, sectorial sau în plan regional, cum ar fi OEEC (OECD), CAER, AELS, Comunitățile Europene, Uniunea Europeană, etc Nevoia de integrare a fost dictata de: dorinta de obtinere si mentinere a stabilitatii militare si politice prin mijloace economice; nevoia de a obtine crestere si dezvoltare economica intr-un alt plan decat cel national redefinirea sferelor de influenta Redefinirea sferelor de influenta a insemnat: influenta Uniunii Sovietice asupra statelor baltice si a celor central si est europene (cu unele incercari de patrundere in Franta si Italia) Influenta Statelor Unite asupra vestului Europei Statele vest europene aveau, in acel moment, asteptari diferite:  Franta- considera ca o apropiere de Germania ar contrabalansa influenta Marii Britanii si a Statelor Unite  Marea Britanie si Statele Unite considerau integrarea vest europeana o contrapondere la puterea Uniunii Sovietice  Germania vedea in formarea unor structuri integrative posibilitatea de a recastiga pozitia detinuta inainte de razboi  Italia- dorea sa faca uitata perioada Mussolini Principalele momente ale constructiei europene au fost  Formarea Uniunii Europei Occidentale  Planul Marshall (1947)  Formarea OEEC (1948)  Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (1952)  Uniunea Europei de Vest (1955)  Comunitatea Economica Europeana(1958)  EURATOMUL(1958)  Uniunea Europeana (1992) Uniunea Europei Occidentale Infiintata prin Tratatul de la Bruxelles(1948) A inceput sa functioneze in 1955 Membrii fondatori: Marea Britanie, Franta, Olanda, Belgia si Luxemburg. Ulterior li s- au alaturat Germania si Italia Importanta diminuata datorita formarii NATO (1949) Planul Marshall Face parte din ajutorul american acordat continentului european, care a cuprins: fonduri acordate sectorului militar (GARIOA) Fonduri pentru reabilitare economica prin intermediul Natiunilor Unite Fonduri nerambursabile (22 miliarde USD, reprezentand 15% din bugetul american) OCEE & OECD  OCEE a fost creata pentru administrarea fondurilor din Planul Marshall  In 1961 s-a transformat in OECD  Fac parte: Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie & Irlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Polonia, Cehia, Ungaria, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Japonia, Statele Unite Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului  Integrare bisectoriala, realizata pe baza Acordului de la Paris (1951)  State membre; Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg  Scop:   Punerea sub control comun a resurselor necesare reconstructiei economiei europene  O mai buna exploatare a resuselor rare  Cresterea productiei de otel, dar si a utilajelor produse cu acesta EURATOM Infiintata prin Tratatul de la Roma (1957) Membrii fondatori: Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg Scop: cresterea surselor de energie destinate dezvoltarii economiei europene Comunitatea Economica Europeana Infiintata prin Tratatul de la Roma (1957) Membrii fondatori: Italia, Franta, Germania, Belgia, Olanda , Luxemburg Scop:liberalizarea circulatiei bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor intre statele membre Uniunea Europeana Creata prin Tratatul de la Maastricht (1991) Se sprijina pe trei piloni: Comunitatea Europeana Justitie si Afaceri Interne Politica Externa si de Aparare Comuna PIAȚA INTERNĂ Jacques Delors a numit-o unul din motoarele UE, dar spunea despre ea “nu te poți îndrăgosti de Piața internă”; Construcția pieței interne trebuia să transforme Europa într-o superputere; Piața internă reprezintă: – fundamentul spațiului economic, social și politic format din cele 27 de State Membre ale Uniunii Europene; – expresia libertății de mișcare a bunurilor, persoanelor, capitalului și serviciilor într-un spațiu supranațional; Baza legală Tratatul de la Roma, prevedea formarea unei structuri de tipul uniunii vamale în cadrul căreia erau eliminate obstacolele din calea liberei circulații a bunurilor;  Carta alba privind completarea Pietei Interne și transpunerea acesteia in Actul Unic European au extins prevederile legate de libertatea de mișcare spre capitaluri, servicii și persoane; Tratatul de la Maastricht a introdus o serie de prevederi legate de rolul Pieței Interne în creșterea coeziunii economice și sociale și a introducerii unei monede comune in spațiul Uniunii Europene. Obiectivele Pieței Interne Crearea și consolidarea unei piețe de mari dimensiuni care să permită exploatarea economiilor la scară; creșterea gradului de bunăstare și o mai eficientă utilizare a factorilor de producție prin asigurarea libertăților de mișcare; creșterea competitivității interne, prin diminuarea disparităților între state, regiuni și categorii societale; creșterea competitivității externe în raport cu marii actori economici din plan global; Principiile de funcționare ale Pieței interne (cele patru libertăți) Libera circulație a bunurilor; Libera circulație a persoanelor; Libera circulație a serviciilor și libertatea de stabilire; Libera circulație a capitalului. Libera circulatie a bunurilor  S-a realizat gradual, prin eliminarea obstacolelor de natură tarifară și non-tarifară din calea circulației bunurilor între statele membre;  există însă și în prezent o serie de obstacole non-tarifare, sub forma standardelor sau a cotelor care generează costuri suplimentare (financiare sau in termeni de eficiență);  introducerea, în anul 1979, a principiului recunoașterii reciproce intre statele membre a unui bun produs în unul dintre aceste state, a reprezentat un pas important al continuării liberalizării tranzacțiilor intracomunitare cu bunuri;  începând cu anul 1977, s-a trecut la uniformizarea modului de stabilire a TVA-ului și au apărut o serie de prevederi comune privind accizele și taxele aplicate unor categorii de mărfuri specifice.  Provocări legate de comerțul electronic Libera circulație a persoanelor Art. 48 al Tratatului de la Roma prevedea crearea conditiilor pentru realizarea liberei circulatii a persoanelor pe teritoriul Comunitatii. Aceasta insemna abolirea oricarei discriminari bazate pe nationalitate in privinta angajarii, stabilirii salariilor si conditiilor de munca. Primele masuri adoptate in 1964 se refereau la profesiile liberale;  In 1985 se adopta recunoasterea reciproca a pregatirii si calificarilor profesionale; In 1989 in Carta Sociala se prevad masuri de asigurare a liberei circulatii a fortei de munca; Libertatea de stabilire dar si garantarea securitatii si protectiei cetatenilor; Provocări: migrația externă și, în perioada actuală, restricțiile legate de pandemia cu Covid 19 Libera circulatie a serviciilor  Deși au o pondere importantă în formarea PIB-ului comunitar (aprox.45%), și asigură un număr mare de locuri de muncă, liberalizarea mișcării serviciilor s-a realizat lent, în strânsă legătură cu celelalte libertăți de mișcare ;  Gradul înalt de eterogenitate al serviciilor, de la servicii financiare, educaționale, de sănătate, IT, transporturi, turism, etc. până la cele care presupun operațiuni simple (colectarea gunoiului, întreținere corporală, etc);  Existența unor bariere de natură lingvistică, culturală, de tipul culturii organizaționale;  Liberalizarea serviciilor presupune: (a) dreptul de stabilire al cetățenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat din UE in scopul prestării unui serviciu; sau (b) prestarea de servicii pe baze transfrontaliere, fara a fi necesara deplasarea prestatorului. Libera circulatie a capitalurilor implica inlaturarea controlului asupra fluxurilor de capital. liberalizarea totala a circulatiei capitalului a reprezintă o conditie a liberului schimb al produselor si serviciilor financiare in interiorul Uniunii și una din condițiile de aderare a unui stat european la Uniunea Europeană. Efecte ale funcționării Pieței Interne (1) Efecte statice și dinamice de comert- creare și deturnare de comerț, extinderea pieței de desfacere, creșterea comerțului transfrontalier, creșterea tranzacțiilor comerciale cu terții; Efecte asupra competitivității: scăderea prețurilor ca urmare a creșterii concurenței. Efecte de restructurare: reorganizarea sectoarelor industriale și a companiilor individuale. Efecte asupra pieței muncii- migrație, specializare, crearea de avantaje competitive Efecte sociale- dreptul de a beneficia de aceleși stimulente sociale, fără discriminare; Creșterea coeziunii economice și sociale, prin diminuarea disparităților la nivel regional sau între statele membre; Adoptarea monedei unice in 19 din cele 27 de state membre;  Formarea și funcționarea Spațiului Schengen Extinderea prevederilor privind funcționarea Pieței interne și la Islanda, Lichtenstein si Norvegia, membre ale Spațiului Economic European; POLITICA AGRICOLA COMUNA “victima a propriului succes” “ o afacere franco-germana” participa cu doar 1,8 % la PIB-ul comunitar acopera 4% din totalul populatiei active a fost creată în urma discuțiilor care au avut loc la Stressa (Italia) in 1962 între statele membre fondatoare ale CEE în 1962 s-a instituit primul fond structural destinat agriculturii (FEOGA) Importanta agriculturii-consideratii generale Element de baza al securitatii economice Structurile agricole sunt legate de structurile sociale Produsele agricole- materii prime pentru alte industrii Oferta volatila se intalneste pe piata cu o cerere rigida- pretul produselor agricole fluctueaza, la fel si veniturile fermierilor Argumente in favoarea unei politici agricole commune Agricultura a fost intotdeauna sectorul protejat si sustinut in plan national Lipsa alimentelor si amintirea foametei din timpul celui de-al doilea razboi mondial Contrastele existente la nivelul celor sase state membre fondatoare Randamentele scazute obtinute in fermele europene comparativ cu cele din Statele Unite Piata unica s-a construit sectorial, ca atare si sectorul agricol trebuia integrat Obiectivele PAC Stabilite prin Tratatul de la Roma (Art 38 si Art. 39) – Cresterea productivitatii agriculturii – Asigurarea unui standard de viata decent populatiei care lucreaza in agricultura – Stabilizarea pietelor – Garantarea ofertei de hrana la nivel comunitar – Asigurarea unor preturi de consum rezonabile pentru produsele agricole Principiile Politicii Agricole Comune  – Preferinta comunitară- produsele Uniunii ar trebui să aibă întâietate în faţa bunurilor de import. – Unitatea pieţei, definită prin articolul 7 al Tratatului CEE, înseamnă liberul tranzit al produselor agricole între statele membre. – Solidaritatea financiara- cheltuielile pentru Politica Agricolă Comună sunt suportate în comun de către statele membre şi finanţate prin bugetul comunitar Politica Agricola Comuna cuprinde 1. Politica de control a pietei 2. Politica structurala Politica de control a pietei Se bazeaza pe principiile PAC; unicitatea preturilor, preferinta comunitara si solidaritatea financiara Se aplică prin scheme de control privind: – Schemele de garantare si pretul de interventie – Formarea libera a preturilor pentru un numar limitat de produse Sistemul de sustinere a preturilor este format din Pretul de interventie Pretul tinta Pretul prag ------------------------------- Subventii directe Bariere de import Subventii la export Politica structural Masuri administrative cum ar fi sustinerea investitiilor in agricultura prin subventionarea dobanzilor la credite pentru activitatea agricola Acordarea de subventii pentru pretul combustibilului utilizat in agricultura Problemele PAC  Surplusul de marfuri  Preturi ridicate pentru produsele agricole comparative cu alti competitori  Deteriorarea mediului inconjurator  Inegalitati in sustinerea producatorilor mici si a celor mari Costuri  Este o politica scumpa Este o politica anacronica Consumatorii europeni sunt dezavantajati Este o politica generatoare de inechitate intre categoriile sociale dar si intre producatorii mari si mici Sursa de conflicte cu alte state Sursa de poluare si distrugere a mediului inconjurator Beneficii Utilizarea preturilor prag – cresterea veniturilor fermierilor Scaderea dependentei de importurile de produse agricole Modificarea productivitatii factorilor de productie implicati in agricultura Reformele PAC- Reforma Mc Sherry -1992 – accentul se muta de la sustinerea produsului la sustinerea producatorului. – Reducerea nivelului preturilor fixe garantate si acordarea de compensatii acordate producatorilor pe suprafata, nu pe cantitatea produsa; – Sustinere financiara acordata producatorilor care respecta conditiile de mediu Raman de rezolvat problem legate de sustinerea financiara a agriculturii si de dezechilibrul intre masurile de piata si cele de protectie a mediului Reforma Fischler -decuplarea sustinerii financiare – subventiile se acorda pe numarul de hectare cultivate si nu pe cantitatea produsa; Fermierii decid cat sa produca in functie de cererea si oferta de pe piata; Statele decid cu privire la adaptarea conditiilor PAC pe piata nationala Agenda 2000 pune accent pe dezvoltare rurala prin cresterea importanței Fondului European de Dezvoltare Rurala indreptat spre susținerea mediului înconjurător, tinerilor fermieri, calității produselor agricole. 2011-2012 Efectele reformei Mc Sherry si Fischler genereaza creșterea inegalităților intre producatorii mari si cei mici; Apar probleme legate de schimbări climatice Ajutoarele directe date doar fermierilor care isi lucreaza pamantul Ajutor date conservării moștenirii agricole 2014-2020 Imparte sustinerea financiara pe doua dimensiuni: – ajutoare directe; – dezvoltare rurala Ajutoare directe(I) 1. se acorda numai fermierilor activi pentru activitati agricole; Se exclud activitatile din mediul rural care nu au o legatura directa cu productia Agricola (ex: cluburi sportive, imobiliare, aeroporturi, gari, situate in spatiul rural); Inlocuirea ajutorului decuplat cu platile directe stabilite la un nivel minim diferit pentru fiecare stat membru in parte Fermierii primesc ajutoare doar daca respecta conditii de protectie a mediului Pentru agricultura ecologica (30% din alocatiile prin ajutoare directe); – Diversificarea productiei; – Mentinerea terenului in bune conditii – Evitarea poluarii. Tinerilor fermieri (sub 40 de ani) pe o perioda de maximum 5 ani Alte plati optionale : Fermierilor mici care primesc intre 500 si 1250 de euro/an Zonelor agricole defavorizate Subventii acordate unor produse considerate strategice pentru dezvoltarea economica sau pentru protectia mediului Dezvoltare rurala(I) Finantata prin Fondul European de Dezvoltare rurala Co-finantarea Statelor membre e de 20% Exista flexibilitate intre cei doi piloni (ajutoare directe si rezvoltare rurala) Obiective: – Cresterea competitivitatii agriculturii – Administrarea sustenabila a resurselor agricole – Dezvoltarea echilibrata a zonelor rurale Statele isi creaza propriile programe de dezvoltare rurala Prioritati:  – Transfer de cunostinte si tehnologie in spatial rural – Cresterea competitivitatii agriculturii – Promovarea evitarii riscului in agricultura – Evitarea excluziunii sociale in mediul rural – Cresterea ponderii agriculturii ecologice POLITICA COMERCIALA A UNIUNII EUROPENE Tranzacțiile comerciale sunt importante deoarece: globalizarea economică înseamnă creșterea schimburilor comerciale și implicit a interdependențelor dintre state; contribuie la creșterea economică durabilă crează locuri de muncă- peste 30 de milioane de locuri de muncă depind de exporturile Uniunii Europene în afara acesteia; permit exploatarea economiilor la scară- date de dimensiunea pieței; sunt reglementate: în plan global- de către Organizația Mondială a Comerțului în plan regional- de către structuri specifice: NAFTA, MERCOSUR, ASEAN; în plan național- de către guverne Ca bloc comercial,Uniunea Europeană reprezintă: Unul din cei mai importanți jucători în comerțul internațional,alături de Statele Unite și China, cu o cota de 15% în totalul schimburilor comerciale (la nivelul anului 2018); Un optim de gradul doi (second best)- conform teoriei lui Jacob Viner o formă de manifestare a Optimului paretian- conform teoriei lui Vilfredo Pareto În cadrul Uniunii, prin aplicarea instrumentelor de politică comercială se identifică: crearea de comerț- formarea unor fluxuri de comerț între spații separate anterior, ca urmare a eliminării obstacolelor de natură tarifară și netarifară; deturnarea de comerț- pierderea unor fluxuri dinspre parteneri comerciali tradiționali ca urmare a eliminării obstacolelor din calea circulației mărfurilor în cadrul unui spațiu integrat Politica comercialǎ a Uniunii Europene Reprezintă unul dintre instrumentele globalizării economice  Are o componentă internă – eliminarea barierelor tarifare și netarifare din calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor și una externă- care vizează relațiile Uniunii cu exteriorul; Contribuie la protejarea locurilor de muncă în sectoare sensibile, cu o calificare scăzută a lucrătorilor, cum sunt textilele, îmbrăcămintea, siderurgia, prin stimularea exporturilor acestor produse; este cea mai veche si cea mai dezvoltata dintre politicile comune ale Uniunii; are o bază solidă conferită prin tratate; are instrumente comune care au inlocuit instrumentele naționale; instrumentele politicii comerciale sunt de natură tarifară și netarifară; generează creare și deturnare de comerț, în condițiile optimului paretian. Argumente în favoarea unei politici comerciale commune Creșterea puterii de negociere pe piața internațională- Comisia Europeană negociază în numele Uniunii și a fiecăruia dintre statele membre termenii comerciali; Reducerea efectelor de difuziune care pot să apară din acțiunile unilaterale ale statelor membre Menținerea integrității pieței interne prin instrumente de politica comercială Crează și păstrează locuri de muncă- mai mult de 36 de milioane de locuri de muncă depind de schimburile comerciale ale Uniunii cu restul lumii; Contribuie la buna funcționare a Pieței Interne prin stimularea importurilor de materii prime și materiale. Istoric Art. 9 din Tratatul de la Roma - formarea unei uniuni vamale Sunt excluse produsele agricole, care fac obiectul Politicii Agricole Comune și cele siderurgice, care fac obiectul Tratatului constitutiv al CECO Produsele textile au făcut obiectul Acordului Multifibră, acord dizolvat din 2001 Tariful Extern Comun - a intrat în vigoare în 1968 și a fost stabilit pe baza mediei tarifelor vamale ale statelor fondatoare Inițial, TEC a fost mai ridicat decât cel practicat în Japonia și SUA În prezent, nivelul TEC este de aproximativ 3% Instrumente ale politicii comerciale comune aplicate pentru consolidarea spațiului comunitar de natură tarifară de natură non-tarifară Instrumente de apărare comercială de natură tarifară (1) Taxele vamale: a) cu caracter fiscal b) cu caracter protectionist Taxele vamale: a) de import b) de export c) de tranzit Taxele vamale pot fi: Ad valorem Specifice Mixte Autonome Conventionale Autonomo-conventionale Asimilate Preferentiale De retorsiune Antidumping Compensatorii Instrumente netarifare Restrictii cantitative Limitarea importurilor prin mecanismul preturilor Formalitati vamale si administrative Participarea statului la activitati comerciale: achizitii guvernamentale, comertul de stat,monopolul statului asupra comertului exterior Standardele tehnice aplicate produselor importate si celor indigene Clauze de salvgardare și Reguli de origine se aplica atunci când importurile aduc prejudicii importante producătorilor autohtoni; art. XIX al GATT permite aplicarea clauzei de salvgardare;  regulile de orgine stabilesc proporția în care un bun a fost produs într-un anumit stat membru aplicarea regulilor de origine generează deflecție de comerț Noul instrument de politică comercială- intrat în vigoare în 1985, permite retragerea concesiilor vamale acordate partenerilor în condițiile în care partenerii aplică politici comerciale ilicite Dumping și anti-dumping Dumping-ul apare atunci când firmele străine vând pe o piață exterioară același produs la un preț mai mic, artificial creat, decât pe piața de origine; Prețul de dumping nu reflectă costul de producție; Firmele pot practica dumping-ul atunci când: Sunt subvenționae de către stat; Inregistrează supraproducție pe care preferă să o vândă la un preț mai mic decât să o arunce; Doresc să intre pe o piață nouă, să genereze cerere (Legea lui Say- oferta își creează propria cerere) și apoi să practice prețuri corecte; www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20180601STO04822/pol itica-antidumping-cum-lupta-ue-impotriva-practicilor-comerciale-neloiale https://www.europarl.europa.eu/news/en/headlines/priorities/globalisation/201 80621STO06336/dumping-explained-definition-and-effects Relațiile comerciale ale Uniunii Europene cu țări terțe se realizează prin: Acorduri comerciale- încheiate cu țările terțe pentru a ajuta companiile din statele membre să intre să intre pe noi piețe sau să obțină beneficii de pe urma acestora; Instrumente de protecție împotriva practicilor neloaiale (anti-dumping, anti-subventie, etc); Participarea ca membru de sine statator în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului- Uniunea și fiecare din statele membre sunt reprezentate la negocieri de către Comisia Europeană. Acorduri preferențiale și restricții comerciale unilaterale- încheiate cu state din afara spațiului comunitar ( ex. cu Republica Moldova) Acorduri de parteneriat cu țări în curs de dezvoltare din zona Caraibilor, Pacific și Africa Acorduri de liber schimb cu țări dezvoltate Acorduri comerciale Există mai multe tipuri de acorduri încheiate de către U.E. prin care a) - se reduc sau elimină barierele comerciale între state,  b) Se formează uniuni vamale c) Se adoptă poziții comerciale comune în raport cu țările terțe , în cadrul unui Tarif vamal comun În prezent , U.E se află în diferite faze de încheiere de acorduri comerciale cu: Marea Britanie- după Brexit- în curs de negociere Canada și Statele Unite- în cadrul unui Parteneriat transatlantic privind comerțul și investițiile; Japonia, Malaiezia, Indonezia, Thailanda, dar nu și cu China (ultimele negocieri au avut loc in ianuarie 2020, fără rezultat) America Latină- Mercosur Țările mediteranene și Orientul Îndepărtat Un număr de 23 de țări privind comerțul cu servicii. POLITICA DE COEZIUNE ȘI DEZVOLTARE REGIONALA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ Definirea regiunii Un teritoriu cu un ansamblu de caracteristici interne proprii, distincte şi consistente, fie ele fizice sau umane, care îi conferă o anumită unitate semnificativă şi care o disting de alte zone învecinate. Criteriile de delimitare ale unei regiuni Atribute fizice:geografie, climă Atribute culturale: limbă, etnicitate, istorie Caracteristici socio-economice: resurse materiale, activităţi cu un anumit specific Altele Delimitări curente: Limite naturale Limite istorice Limite administrative Regiuni administrative (normative) Regiunea administrativă: – Reflectă o voinţă politică – Urmăreşte eficienţa economică şi administrativă – Implică mărime, structură şi funcţii adecvate  De regulă statele sunt formate din unităţi teritoriale mai mici care asigură o administrare optimă a ţării. Regiuni de dezvoltare Definite şi delimitate în spaţiu în raport cu anumite obiective şi interese specifice Pot fi: – De dimensiunea unei regiuni administrative atunci când mărimea, structura şi funcţiile sale sunt adecvate – Rezultatul unei agregări complexe de factori şi criterii care răspund nevoilor de a constitui structuri instituţionale eficiente Definiţia dată de Parlamentul European Prin ‘Regiune de dezvoltare’ se înţelege un teritoriu care formează din punct de vedere geografic o unitate netă sau un ansamblu de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune şi doreşte să îşi păstreze specificitatea astfel rezultată încât să o dezvolte cu scopul de a stimula progresul cultural, social şi economic. Uniunea Europeană- Regiuni de dezvoltare conform clasificării NUTS (Nomenclature of Territorial Units for Statistics) La 1 ianuarie 2021 existau 92 regiuni NUTS 1, 242 regiuni NUTS 2 si 1166 regiuni NUTS 3. Număr de locuitori Număr de locuitori Nivel Minim Maxim NUTS 1 (regiuni socio- 3. 000.000 7.000.000 economice mari) NUTS 2 (regiuni de bază pe care se aplică 800.000 3. 000.000 politica de coeziune) NUTS 3 (regiuni de 150.000 800.000 mici dimensiuni) Conform clasificării de tip NUTS (Nomenclature of Territorial Units for Statistics) în România există Nivel NUTS I: macro-regiuni, se utilizează strict pentru colectare de date statistice pentru Eurostat; Nivel NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populaţie medie de 2,8 milioane locuitori;  Nivel NUTS III: 41 de judeţe + municipiul București, care reflectă structura administrativ teritorială a României; Nivel NUTS V: 263 de oraşe, din care 82 de municipii, 2.685 de comune cu 13.285 de sate, care reflectă structura administrativ teritorială a României. Istoric In Tratatul de la Roma nu existau prevederi exprese legate de o politica de dezvoltare regionala comuna In 1974 s-a creat, pentru a sustine Italia si Marea Britanie, Fondul European de Dezvoltare Regionala Actul Unic European (1986) – pune problema coeziunii economice si sociale si reprezinta inceputul politicii europene de dezvoltare regionala Tratatul de la Maastricht (1992) – crearea Comitetului Regiunilor si a Fondului de Coeziune Tratatul de funcționare al Uniunii Europene are prevederi legate de: Art.174- obiectivul general al Politicii de coeziune-reducerea decalajelor dintre regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate, sprijinirea zonelor rurale, a zonelor afectate de tranziția industrială, a regiunilor afectate de probleme demografice și naturale; Art.176- descrie obiectivele Fondului European de Dezvoltare Regională; Art. 177- Fondul de coeziune Obiectivele specifice ale politicii de coeziune pentru perioada 1994-1999 au fost: Obiectivul 1 : Promovarea dezvoltarii regiunilor ramase in urma ; Obiectivul 2: Promovarea conversiei economice a regiunilor afectate de declin industrial; Obiectivul 3: Combaterea somajului pe termen lung si promovarea de sanse egale ; Obiectivul 4: Facilitarea adaptarii lucratorilor la schimbarile industriale; Obiectivul 5a: Cresterea vitezei de adaptare a structurilor agricole si de pescuit in cadrul PAC; Obiectivul 5b: Promovarea dezvoltarii rurale; Obiectivul 6 : Promovarea dezvoltarii regiunilor cu densitate redusa a populatiei. Reforma din 1999- reducerea numarului de obiective la 3 pentru a simplifica alocarea și implementarea finanțărilor prin instrumente structurale. Obiectivele specifice ale politicii de coeziune pentru perioada 2000-2006 au fost: Obiectivul 1 - dezvoltarea regiunilor cu un PIB/locuitor mai mic decat 75% din media comunitara);  Obiectivul 2 - asistarea regiunilor afectate de declin industrial si dezvoltarea zonelor rurale; Obiectivul 3 - asistenta acordata adaptarii si modernizarii sistemelor educationale. Obiectivele specifice politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013 au fost : Obiectivul de convergenta Obiectivul de competitivitate si ocupare Obiectivul de cooperare teritoriala europeana Obiectivul de convergență state membre care au intrat sub incidenţa Obiectivului de Convergenţă (nivelul NUTS II- sub 75% din VNB-ul comunitar ) pentru asistență transnationala: – în întregime Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Romania, Slovenia; – regiuni din Cehia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovacia şi Marea Britanie. Obiectivul Competitivitate regionala si ocupare Cuprinde regiuni dependente de statele membre care nu intra sub incidența NUTS I si NUTS II Irlanda: Border, Midland and Western Grecia: Sterea Ellada, Notio Aigaio Spania: Canarias, Castilla y León, Comunidad Valenciana Italia: Sardinia Cyprus: intreg teritoriul Ungaria: Közép-Magyarország Portugalia: Região Autónoma da Madeira Finlanda: Itä-Suomi Mare Britanie : Merseyside, South Yorkshire Obiectivul de cooperare europeana teritoriala cuprinde Cooperare transfrontaliera Cooperare transnationala Cooperare interregionala Obiectivele stabilite pentru perioada 2014-2020 au fost (I) 1. consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării; 2. imbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și îmbunătățirea utilizării și calității acestora; 3. sporirea competitivității IMM-urilor; 4. sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon; 5. promovarea adaptării la schimbările climatice, precum și a prevenirii și gestionării riscurilor; 6. Conservarea și protejarea mediului și promovarea eficienței resurselor 7. Promovarea unui transport durabil și îmbunătățirea infrastructurilor rețelelor 8. Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea mobilității lucrătorilor 9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare 10. Efectuarea de investiții în domeniul educației, al instruirii și al învățării pe tot parcursul vieții 11. Îmbunătățirea eficienței administrației publice Obiectivele pentru perioada 2021-2027 sunt: o Europă mai competitivă bazată pe dezvoltare inteligentă prin inovare, digitalizare, transformare economică și susținerea IMM-urilor; o Europă verde, cu reducerea emisiilor de carbon, în tranziție spre atingerea obiectivelor Conferinței de la Paris privind un mediu mai curat: o Europă conectată, cu creșterea mobilității transporturilor și a rețelelor digitale o Europă socială și incluzivă; o Europă mai aproape de cetățeni Pentru finanțarea Politicii de coeziune sunt utilizate următoarele instrumente structurale reprezentate de Fondurile structurale și de investiții europene: – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR); – Fondul Social European (FSE) – Fondul de Coeziune (FC) – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală(FEADR) – Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM); Fondul european de dezvoltare regionala (FERD) Sustine dezvoltarea economica prin crearea si mentinerea unui grad de ocupare ridicat la nivel regional. Se concentreaza asupra : Schemelor de sustinere a competitivității IMM-urilor Dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă;  Infrastructura fizică; Investiții în inovare, economie cu emisii scăzute de carbon; Punerii în practică a obiectivelor Strategiei 2020 Fondul social european (FSE) Cel mai vechi fond structural (1958); Susține și finanțează: Promovarea locurilor de muncă durabile și combaterea șomajului pe termen lung; Promovarea incluziunii sociale și a combaterii sărăciei; Investiții în educație și formare profesională, inclusiv sprijinirea tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă; Fondul european agricol de dezvoltare rurală (FEADR) finanțează proiecte legate de : Creșterea competitivității în agricultură; asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale și a schimbărilor climatice; realizarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea locurilor de muncă. Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime (FEPAM) -se adresează zonelor de coastă și maritime dar și zonelor de pescuit și aquacultură aflate în interiorul statelor membre; Finanțează proiecte legate de: – Pescuit sustenabil (balanța între cantitățile de produse piscicole și numarul de pescari) – Aquacultură sustenabilă; – Sprijinirea comunităților de pescari și lucrători în aquacultură în diversificarea activităților, cum ar fi turism sau vânzări directe; – Îmbunătățirea activităților de organizare și comercializare a producției piscicole; Fondul de coeziune (FC) Misiune: intarirea coeziunii economice si sociale a statelor mai putin prospere (cu un PIB/cap de locuitor sub 90% din media comunitara) Domenii de interventie:  - proiecte de mediu - proiecte legate de energie şi de transport, atât timp cât acestea aduc beneficii vizibile mediului înconjurător în ceea ce priveşte eficienţa energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar, susţinerea intermodalităţii, consolidarea transportului public etc. Acopera toate regiunile din urmatoarele state membre: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Cypru, Letonia, Lithuania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia si Slovacia Initiative comunitare Interreg : cooperare transfrontaliera, transnațională și interregională; Urban : sustinerea dezvoltarii oraselor si a zonelor urbane in declin, dar și parteneriate între state membre, orașe și regiuni pentru domenii legate de regenerare urbană, reducerea sărăciei urbane, patrimoniul cultural, etc. Leader + : dezvoltare rurala Equal : combaterea discriminarii Politica de coeziune economică, socială și teritorială trebuie sa raspunda unor provocari legate de: alte prioritati ale finantarilor prin bugetul comunitar; contextul geo-politic si economic in continuă schimbare; aparitia unor procese endogene care conduc la cresterea disparitatilor interregionale. Comisia Europeană elaborează Rapoarte de coeziune Al șaptelea Raport de Coeziune analizează principalii indicatori economici si sociali din Uniunea Europeană, care reflectă creșterea coeziunii economice, sociale și teritoriale. Raportul este elaborat de către Directoratul Dezvoltare Regională împreună cu Directoratul privind Angajabilitatea, Afacerile Sociale si Incluziunea. POLITICA DE MEDIU IN UNIUNEA EUROPEANA  Politica de mediu a Uniunii Europene conține reglementări legate de protecția habitatului natural,menținerea calității apei și a aerului, o buna gestionare a deșeurilor, gestionarea produselor chimice toxice și sprijin acordat companiilor pentru dezvoltare sustenabila  Are în vedere aplicarea și respectarea legilor, regulamentelor și altor mecanisme politice privind mediul înconjurător, legate de:  Poluarea aerului și a apei ;  Managementul deseurilor solide;   Managementul ecosistemului;  Mentinerea biodiversitatii;  Protectia resurselor naturale, a animalelor sălbatice și a speciilor pe cale de dispariție  Schimbari climatice Obiective (cf. Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, art.191)  - conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;  - ocrotirea sănătăţii persoanelor;  - utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;  - promovarea în plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială, în special lupta împotriva schimbărilor climatice Nevoia unei politicii privind mediul inconjurator la nivelul Uniunii este dată de :  creșterea poluării; poluarea reprezintă o externalitate care presupune intervenția guvernamentală crescută în mecanismul pieței;  faptul că existența unui numar mare de standarde de mediu poate genera bariere în calea comerțului intra-comunitar și, prin aceasta, distorsionarea concurenței la nivelul Pieței Interne  creșterea politizării la nivel internațional dar și național și regional a problemelor legate de mediul înconjurător ;  deteriorarea mediului inconjurator, care este și rezultatul aplicării unor politici care țin de funcționarea Pieței Interne;  faptul că poluarea nu ține cont de granițe, ca atare e nevoie de o abordare transfrontalieră a politicilor de mediu. Cadrul legislativ  Bazele politicii de mediu a Uniunii Europene au fost puse în cadrul Summit-ului Consiliului European de la Paris (1972).  Actul Unic European(1987) introduce un nou titlu, “Mediul înconjurător”  Prin Tratatul de la Maastricht (1993) mediul devine un domeniu oficial de politica a Uniunii Europene;  Tratatul de la Amsterdam (1997) introduce politica de mediu în cadrul politicilor sectoriale ale Uniunii;  Tratatul de la Lisabona (2007) stabilește obiectivele precise ale politicii de mediu și permite Uniunii să semneze protocoale internaționale în domeniu. Principii generale   principiul precauției- atunci când nu se cunosc exact efectele unei acțiuni sau activități care pot dăuna mediului;  principiul acțiunii preventive;  principiul remedierii la sursă;  principiul “poluatorul plătește” care se regăsește în cadrul directivei privind poluarea mediului înconjurător; Programele de acțiune pentru mediu  primul P.A.M. 1973-1976- stabilirea unei strategii comune  al doilea P.A.M. 1977-1981- continuarea și implementarea PAM1  al treilea P.A.M 1982-1986 – privind protecția sănătății umane  al patrulea P.A.M. 1987-1992-stabilirea unor standarde de mediu clare  al cincilea P.A.M 1993-2000- numit “ Către o dezvoltare durabilă”  al șaselea P.A.M 2002-2012- numit „Mediul 2010: viitorul nostru, alegerea noastră”  al șaptelea P.A.M. 2014-2020-numit „ O viață bună, în limitele planetei noastre “ Strategii orizontale  Strategia de dezvoltare durabilă (2001)  Strategia de dezvoltare durabilă îmbunătățită (2006)  Strategia Europa 2020  Inițiativa „O Europă eficientă din punct de vedere al resurselor “(2010)  Strategia Uniunii Europene în domeniul biodiversității (2011). Instrumentele politicii de mediu  impozite, taxe și accize;  subvenții publice directe și indirecte  certificate de tranzacționare ;  amenzi și penalități;  facilități și reduceri de impozite  măsuri voluntare privind mediul- acorduri bilaterale încheiate între guverne și companii private;  programe specifice legate de susținerea economiei verzi (greener public purchasing programs). Actori instituționali implicați (I)  Comisia Europeană   are dreptul exclusiv de a propune reglementări noi legate de mediu;  are responsabilitatea de a se asigura ca aceste reglementări sunt puse în aplicare ;  funcționează prin Directoratul general „Mediu “ ( din 1981)  e încă dependentă de statele membre în ceea ce privește aplicarea măsurilor de mediu;  Comisarul pentru mediu este Virginijus Sinkevičius, din Lituania  Consiliul de Ministri (prin Consiliul privind Mediul) și Parlamentul European- prin procedura de co-decizie;  Parlamentul European are în componența lui partide care militează pentru mediu (Partidul verzilor);  Agenția Europeană pentru mediu, ( formată din 33 de state din Europa, în care Uniunea Europeană este reprezentată de către Comisie.  Grupuri de lobby, ONG-uri. Principalele probleme de mediu  subțierea stratului de ozon, efectul de seră, și încălzirea globală;  deșertificarea;  despăduririle masive;  distrugerea biodiversității;  gestionarea deșeurilor. TRATATELE ȘI INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE Formele legislației comunitare Legislația primară – asigurată prin intermediul tratatelor; Legislația secundară – totalitatea deciziilor luate de către Instituțiile Uniunii Europene. Legislația secundară Regulamentele – se aplică tuturor statelor membre, companiilor, autorităților și cetățenilor în forma în care au fost scrise, fără a fi transpuse în alte legi sau prevederi, imediat după intrarea în vigoare; Directivele - se aplică oricăruia dintre statele membre, însă prin intermediul lor sunt stipulate doar obiectivele care trebuiesc atinse; Deciziile – acte legislative care se aplică anumitor state membre, companii sau indivizi. Recomandările și opiniile - Nu sunt obligatorii, nu au caracter de lege, dar pot influența comportamentul instituțiilor europene sau ale autorităților naționale.  Fiecare comisar este responsabil de gestionarea unui segment din cadrul politicilor Uniunii Europene. Comisarii sunt aleși pe o perioada de 5 ani, inclusiv președintele Comisiei. Comisia Europeană – Rolul comisarilor Cel mai influent post este deținut de președintele Comisiei Europene. Rolul președintelui Comisiei Europene: Defineşte orientările politice; Atribuie un portofoliu fiecărui comisar (piaţă internă, politică regională, transport, mediu, agricultură, comerţ etc.) ; Poate să modifice atribuţiile comisarilor. Funcția de membru al Comisiei încetează prin: Reînnoiri obișnuite; Demisie voluntară; Demisie din oficiu; Expirarea mandatului; Deces. Consiliul Uniunii Europene (numit și Consiliul de Miniștri) - este format din 10 configurații (subconsilii): - Agricultură și pescuit - Competitivitate - Afaceri economice și financiare - Educație, tineret, cultură și sport - Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și protecția consumatorului - Mediu - Afaceri externe - Afaceri generale - Justiție și afaceri interne - Transport, telecomunicații și energie - Fiecare stat membru are câte un reprezentant (ministru de resort) în fiecare din aceste configurații Consiliul Uniunii Europene are următoarele atribuții: reprezintă guvernele statelor membre; negociază și adoptă legislația comunitară, prin procedura de co-decizie, alături de Parlamentul European; coordonează politicile economice și fiscale ale statelor membre; definește și implementează Politica Externă și de Apărare Comună; încheie tratate internaționale, care au fost negociate de către Comisie;  adoptă bugetul comun. Consiliul Uniunii Europene Modalităţi de luare a deciziilor:  Vot în unanimitate: deciziile privind PESC, Cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne, revizuirea tratatelor, extinderi ale Uniunii  Vot cu majoritate calificată: decizii privind piaţa internă, coordonarea politicilor economice, a celor monetare, educaţia, sănătatea, mediul, cercetarea. Aproximativ 80% din totalul deciziilor.  Vot cu majoritatea simplă: decizii de procedură, regulament interior, organizarea Secretariatului general Consiliul Uniunii Europene Președințiile Consiliului până în 2020 Slovacia: iulie-decembrie 2016 Malta: ianuarie-iunie 2017 Estonia: iulie-decembrie 2017 Bulgaria: ianuarie-iunie 2018 Austria: iulie-decembrie 2018 România: ianuarie-iunie 2019 Finlanda: iulie-decembrie 2019 Croația: ianuarie-iunie 2020 Germania: iulie-decembrie 2020 Consiliul European  este cea mai influentă instituție la nivelul Uniunii Europene, formată din cei 27 de șefi de stat și de guvern ai statelor membre ale Uniunii la care se adaugă Președintele Comisiei Europene; Se întruneste de regulă de două ori pe an, în sesiuni ordinare, în iunie și decembrie. Primește numele localității în care are loc întrunirea. Președintele Consiliului European este Charles Michel, fost prim ministru al Belgiei; Primul președinte a fost Herman Van Rompuy (2009-2014), urmat de Donald Tusk (2014-2019); Consiliul European are competențe în: Trasarea liniilor generale ale politicilor Uniunii Planificarea bugetului multianual Modificarea tratatelor şi termenele finale privind etapele extinderii Numirea Președintelui Comisiei Europene și a comisarilor; Numirea Conducerii Executive și a Președintelui Băncii Centrale Europene Consiliul Europei vs Consiliul Uniunii Europene Consiliul Europei ≠ Consiliul Uniunii Europene Organizație internațională și interguvernamentală formată în 1949 cu scopul protejării și promovării valorilor comune și al dezvoltării economice și sociale din Europa. Are sediul la Strasbourg. Compus din 47 de state membre la care se adauga si state cu rol de observator. (Canada,Japonia, SUA, Mexic și Israel. Parlamentul European 705 membri provenind din cele 27 de state membre 7 grupări politice PPE Creștin- democrat Grupul alianței progresiste din Parlamentul European Renew Europe Identitate și democrație Alianța liberală europeană (partidul verzilor) Conservatorii și reformiștii europeni Stânga unită europeană Președintele David Maria Sassoli Reprezintă singura instituţie comunitară ai cărei membri sunt aleşi în mod direct prin vot universal de către cetățenii UE.  Reprezintă interesele cetățenilor UE. Membrii sunt aleși pe o perioada de 5 ani. Competențe legislative: Rol de colegislator alături de Consiliul UE într-o gamă largă de domenii - procedura de co-decizie (guvernanță economică, imigrare, energie etc; adoptă sau modifică propunerile Comisiei); Procedura de codecizie Un act normativ poate fi adoptat la prima citire în cazul în care Consiliul și PE sunt de acord. (Aproximativ 50% din legislație este adoptată la prima lectură a procedurii de codeczie). În cazul în care la a doua citire Consiliul nu poate accepta propunerea aceasta trece la comitetul de reconciliere. Dacă comitetul aproba propunerea aceasta este înaintată din nou Consiliului și PE spre aprobare. În caz contrar propunerea nu este adoptată. Competențe bugetare: Decide alături de Consiliul UE asupra bugetului anual al UE. Competențe de supraveghere: Exercitarea funcției de control asupra celorlalte instituții, monitorizarea folosirii bugetului UE și implementarea corectă a legislației UE. Președintele PE deschide fiecare întrunire a Consiliului European; Discuții cu președintele Consiliului înaintea fiecărei președenții referitoare la programele avute în vedere; PE are dreptul de aprobare și destituire a Comisiei Europene.  Poate cere Curții de Justiție luarea unor măsuri împotriva Comisiei. Consultare în vederea numirii conducerii BCE. UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ  Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune:  o politică monetară comună  o strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre  o monedă unică  liberalizarea fluxurilor de capital  un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară  Toate statele membre participă la UEM, însă în mod diferit:  o monedă unică şi o politică monetară comună- pentru cele din zona euro  o strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale- pentru toate statele  rămân la nivel de stat membru:  Politica fiscală (impozite, cheltuieli)  Politicile structurale (legate de forţa de muncă, pensii şi piaţa de capital) Obiectivele UEM  1. implementarea politicii monetare pentru zona euro, având drept obiectiv central stabilitatea preţurilor;   2. coordonarea politicilor economice ale statelor membre;  3. asigurarea funcţionării fără derapaje a Pieţei unice Instrumentele pentru administrarea Uniunii Economice si Monetare  1. Politica monetară- administrată de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale naţionale din zona euro  2. Pactul de creştere şi stabilitate-instrumentul principal de coordonare a politicilor economice şi fiscale, administrate în plan naţional de către guverne şi coordonat de Consiliul UE  3. Cadrul general al politicii economice – adoptat de către Consiliu la propunerea Comisiei, prin care se stabilesc standarde generale legate de stabilitate macroeconomică, reforme structurale, susţinere financiară, etc. Zona monetară optima- este Uniunea Europeană o zonă monetară optimă?  Teoria zonei monetare optime a fost utilizată pentru a defini criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească în momentul adoptării unei monede unice, astfel încât efectele adverse să fie minime  Statutul de zonă monetară la nivel comunitar optimă presupune:  un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar  un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de muncă,  o flexibilitate înaltă a preţurilor şi salariilor,  transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone aflate în recesiune.  UE nu reprezinta o zona monetara optima, deoarece nu îndeplinește decât parțial aceste criterii. Argumentele în favoarea unei uniuni economice şi monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost:  completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică);  creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor de conversie;  reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin eliminarea fluctuaţiilor ratei de schimb;  transparenţa preţurilor;  disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de politică economică;  scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formază zona Euro;  fuziunea pieţelor financiare, care poate conduce la economii la scară;  creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte;   întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internaţional;  facilitează atingerea ţelului creării uniunii politice; Argumente împotriva formării unei uniuni monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost:  pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare  pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de politică monetară care să permită protejarea economiilor lor de şocurile externe, în detrimentul altor ţări.  diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă între statele membre  pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul şi din afara Uniunii monetare  costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică, crearea instituţională şi modificările de natură legislativă cerute de acest demers. Principalele momente ale formarii UEM  Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial.  Crearea Comunităţii Economice Europene care a condus la liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie.  Summitul de la Haga (1969) în care s-a pus problema creării unei uniuni economice şi monetare;  Planul Werner (1970), care a propus crearea Uniunii Monetare Europene prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a fluxurilor de capital;  Crearea Sistemului Monetar European (1979)  Sistemul Monetar European, adoptat de către membrii Comunităţii Europene, care au devenit membri de facto ai acestuia a avut ca şi componente:  o unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările financiare;  un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;  mecanismul ratei de schimb I;  Institutul Monetar European.  Crearea Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi Monetare (1988), sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea perioada. Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.   Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care în plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european.  Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale, a cărui funcţionare se bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa instituţională şi financiară, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.  Introducerea monedei Euro, începând cu ianuarie 1999. Etapele formarii UEM- Prima etapă (1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993)  Elementele centrale au fost stabilite înainte de Maastricht şi a reprezentat etapa consolidării pieţei  Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creşterea convergenţei politicilor economice şi a cooperării între băncile centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor membre în cadrul Sistemului Monetar European.  În cadrul ei s-au realizat o serie de progrese legate de abolirea restricţiilor legate de mişcările de capital, consolidarea mecanismului ratei de schimb şi o întărire a cooperării între băncile centrale ale statelor membre. În cadrul acestei etape, în procesul de consolidare a pieţei Consiliul a stabilit un cadru de convergenţă al performanţelor economice din statele membre şi de monitorizare a progresului realizat, pe baza unor rapoarte periodice. Etapele formarii UEM- Cea de-a doua etapă (1 ianuarie 1994-31 decembrie 1998)  În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele membre au fost constrânse la a evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre independenţa băncii centrale.  În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale, Tratatul le interzice acestora acordarea de facilităţi de creditare guvernamentale sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct de la acestea. Etapele formării UEM- Etapa a treia  a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de către euro, şi acesta a devenit moneda oficială a statelor membre care participă în totalitate la politica monetară comună.  Din acel moment, pentru statele care au adoptat moneda unica politicile monetare şi politica cursului de schimb sunt conduse in euro iar emisiunile de titluri de stat sunt făcute în mod obligatoriu în euro, Statele membre participante au o singură monedă (euro) şi o singură politică monetară. Mecanismul de adoptare a monedei euro Etape  1. Pregătirea pentru aderarea la zona euro, care presupune exprimarea dorintei statului membru respectiv pentru a face parte din acest spatiu; 2. Procedura stabilită de către instituțiile europene în vederea includerii unui nou stat în zona euro (conform art.121-123 ale Tratatului stabilind Comunitatea Europeană) poate fi rezumată astfel: a) Banca Centrală Europeană alături de Comisia Europeană întocmesc un raport de convergență prin care evaluează gradul de îndeplinire al criteriilor de convergență nominală de către un anumit stat candidat. Acest raport de convergență poate fi întocmit fie la cererea statului candidat, fie periodic la un interval de timp de doi ani. b) Comisia Europeană va înainta Consiliului Uniunii Europene o propunere de abrogare a derogării pentru statul respectiv și în speță admiterea acestuia la zona euro. c) Consiliul Uniunii Europene analizează propunerea Comisiei împreună cu Parlamentul European. d) Consiliul European investighează propunerea celei din urmă. e) Consiliul Uniunii Europene hotărăște asupra abrogării derogării prin vot cu majoritate calificată. f) Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii venite din partea Comisiei Europene și după consultarea cu Banca Centrală Europeană va decide prin unanimitate asupra includerii unui stat candidat la zona euro. g) Consiliul Uniunii Europene va propune diferite amendamente în ceea ce privește regulamentul privind moneda euro. 3. Îndeplinirea criteriilor de convergență reală și a celor de convergență nominală Tratatul de la Maastricht și criteriile de convergență nominală  Tratatul de la Maastricht detaliază criteriile de natură formală ce trebuie îndeplinite de către o economie în scopul de a fi eligibilă pentru statutul de membru al Uniunii Economice și Monetare.  Obiectivul principal urmărit prin intermediul acestui tratat este : ”Promovarea progresului economic și social, care este unul echilibrat și sustenabil, prin existența unei zone lipsite de granițe interne, prin intermediul coeziunii economice și sociale precum și prin stabilirea unei Uniuni Economice și Monetare având ca și stadiu final adoptarea unei monede unice”. Tratatul de la Maastricht și criteriile de convergență nominală – Principii  Nu toate țările membre al Tranziția înspre o uniune Uniunii Europene trebuie monetară să se realizeze să devină membre și ale în mod gradul de către o uniunii monetare în anumită țară același timp Tratatul de la Maastricht și criteriile de convergență nominală  Tratatul de la Maastricht urmărește obținerea unor rezultate cuantificabile din punct de vedere financiar al gradului de performanță al economiilor aspirante la statutul de membru al UEM.  Elementele care au fost considerate a fi indicatorii de bază ce relevă performanța unei economii vizează inflația, datoria publică, rata dobânzii, deficitul bugetar precum și nivelul ratei de schimb.  Problema alegerii acestor indicatori în detrimentul altora Criteriile de la Maastricht  CRITERII DE CONVERGENTA NOMINALA  o rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1,5 % cele mai bune performanţe ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;  dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante state membre participante în anul dinaintea examinării;  un deficit bugetar care să nu depăşească 3% din PIB  o datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;  stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor normale de fluctuaţie ale MRS2 pentru cel puţin doi ani înaintea intrării în zona euro (art. 121 din TEC). Criteriul privind stabilitatea prețurilor  Rata inflației să nu depășească cu mai mult de 1,5% nivelul celor mai performante trei economii membre privind stabiliatea prețurilor pe o perioadă de un an anterioară accederii la UEM.   Definirea convergenței în ceea ce privește nivelul prețurilor include trei elemente de bază:  definirea în primă fază a ceea ce înseamnă o performanță sustenabilă în sfera prețurilor;  stabilirea unui indice al prețurilor de consum având în vedere o bază comparabilă prin intermediul căruia să poată fi cuantificată convergența;  agregarea exactă a indicelui de preț a celor mai performante trei economii. Criteriul de convergență nominală privind rata dobânzilor pe termen lung  Rata medie a dobânzilor pe termen să nu depășească cu mai mult de 2% nivelul celor mai performante trei economii membre privind stabiliatea prețurilor pe o perioadă de un an anterioară accederii la UEM.  De ce rata dobânzilor pe termen lung reprezintă un indicator de bază pentru evaluarea unei țări în vederea accederii la UEM?  Care este legătura între rata dobânzilor pe termen lung și o politica monetară eficientă?  Care sunt îmbunătățirile aduse de acest criteriu evaluării generale a unei economii pentru ca aceasta să devină un membru al UEM? Criteriul de convergență nominală privind disciplina bugetară  Tratatul de la Maastricht prevede ca nivelul datoriei publice să nu depășească 60% din PIB, în timp ce deficitul bugetar 3% din PIB.  Importanța acestor indicatori pentru realizarea convergenței economice rezidă din:  Aceștia pot avea un efect extrem de nociv asupra procesului de creștere economică în cazul în care nevoia de finanțare a datoriei presupune creșterea ratelor dobânzilor.  Rate crescute ale deficitelor și datoriilor pot conduce la presiuni mari asupra băncilor centrale ale țărilor care în încercarea de finanțare a acestora pot determina sporirea inflației prin crearea de monedă. Criteriul de convergență nominală privind cursul de schimb  Stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor normale de fluctuaţie ale MRS2 pentru cel puţin doi ani înaintea intrării în zona euro (+/-15%).  Dacă a existat o problemă de natură economică, mai cuprinzătoare decât multe altele, care a adăugat un impuls suplimentar procesului de integrare monetară a fost aceea a creării unui regim stabil al ratelor de schimb. Avantajele care decurg din funcţionarea mecanismului ratei de schimb sunt:   creşterea stabilităţii mediului financiar prin utilizarea unui sistem de cursuri semi fixe care permit reducerea riscurilor investiţionale şi de afaceri;  acţiuni colective care le permit statelor membre să se bazeze nu doar pe eforturile proprii de menţinere a valorii monedelor lor  impunerea disciplinei financiare în lupta împotriva inflaţiei prin stabilirea unei marje permise de depreciere a unei monede.  o mai bună alocare a resurselor, ca efect al eliminării incertitudinilor legate de fixarea cursului de schimb şi, prin aceasta, a utilizării mecanismului preţurilor ca instrument de alocare a resurselor;  stimularea sectoarelor manufacturiere prin stabilitatea cursului de schimb; în absenţa acestei stabilităţi, resursele se orientau spre sectoarele economice care nu aveau legătura cu exportul.  stimularea firmelor mici şi mijlocii mai puţin expuse riscului legat de cursul de schimb;  creşterea schimburilor comerciale la nivel intra-unional Dezavantajele care decurg din funcţionarea mecanismului ratei de schimb  faptul că s-a pornit de la presupunerea că valoarea monedelor ar fi putut fi menţinută prin intervenţie guvernamentală, ceea ce înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi piaţa:  a încurajat speculanţii care au găsit un cumpărător garantat pentru monedele slabe din sistem în persoana băncilor centrale ale statelor membre;  a condus la pierderea, de către guvernele statelor membre, a suveranităţii monetare asupra economiilor naţionale cu toate implicaţiile care derivă din acest aspect. Criteriile de convergenţă reală privesc:  gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe în PIB,  ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale Uniunii Europene în totalul comerţului exterior,  structura economiei pe cele trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii),  PIB-ul pe cap de locuitor, calculat fie în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, fie la cursul nominal Zona Euro “Euroland”  zonă monetară, zona celor 19 state din UE care au adoptat euro ca monedă unică;  Creată in 1999 de 11 state membre: Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Italia, Germania, Irlanda, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda; Ulterior au aderat:   2001: Grecia;  2007:Slovenia;  2008: Cipru şi Malta;  2009: Slovacia  2011:Estonia  2014:Letonia  2015: Lituania Moneda Euro a devenit  Monedă in care se emit obligaţiuni de stat şi corporative  A doua monedă utilizată pe pieţele FOREX  Monedă de facturare pentru 50% din comerţul exterior al zonei Euro  O monedă de rezervă atractivă pentru alte economii Guvernanţa UEM  Statele membre:  Conduc propria politică fiscală- în limitele bugetare acceptate pentru deficit şi datorie publică cumulată (3% respectiv 60%) din PIB  Elaborează propriile politici structurale (privind ocuparea, asigurările sociale,piaţa de capital )  Îşi coordonează obligatoriu politicile economice  Consiliul European :  Stabileşte principalele orientări politice  Consiliul Uniunii Europene ( prin Ecofin):  Coordonează politicile economice  Decide asupra propunerilor de politici elaborate de Comisie  Decide daca un stat membru poate adopta moneda Euro  Eurogroup:  Grupare informală a ministrilor de finanţe din zona Euro  Discută şi coordonează activităţile legate de zona Euro  Preşedintele este ales pe 2 ani  Comisia Europeană:  Monitorizează şi evaluează politicile economice naţionale (multilateral surveillance)   Propune politici Consiliului  Banca Centrală Europeană:  Stabileşte politica monetară pentru zona Euro  Obiectivul important:stabilitatea preţurilor Structura instituţională a Uniunii Economice şi Monetare  este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.  Din acest sistem mai fac parte şi băncile centrale ale statelor membre care nu fac parte din zona Euro, şi care nu participă la luarea deciziilor cu privire la politica monetară unică pentru zona Euro. Obiectivul declarat al SEBC îl constituie:  menţinerea stabilităţii preţurilor  definirea şi implementarea politicii monetare unice,  crearea şi deţinerea de rezerve valutare ale statelor participante  asigurarea stabilităţii sistemului financiar. Organismele de conducere ale BCE  Consiliul Guvernatorilor- 6 membri ai Comitetului Director al BCE si guvernatorii Bancilor Central Nationale din zona euro.  Comitetul Director- presedintele BCE, vicepresedintele BCE, alti 4 membri.  Consiliul General- presedintele si vicepresedintele BCE impreuna cu guvernatorii bancilor central nationale ale celor 28 de state membre. Atribuţiile BCE  “Mentinerea stabilitatii preturilor”  definirea şi aplicarea politicii monetare pentru zona euro;  desfăşurarea operaţiunilor valutare;  deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro  promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.  Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro.  Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale, fie direct de la agenţii economici, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor.  Supravegherea şi stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile responsabile cu controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi cu stabilitatea sistemului financiar.  Cooperare la nivel internaţional şi european: BCE menţine relaţii de cooperare cu instituţiile, organele şi forurile competente în cadrul UE şi pe plan internaţional cu privire la misiunile încredinţate Eurosistemului.