Subiecte Teoretice Master 2024 PDF

**SUBIECTE POSIBILE 2024** 1. **Competentele UE** **Competențele Uniunii Europene (UE) se referă la domeniile în care UE are autoritate pentru a adopta legislație sau a lua măsuri pentru a atinge obiective comune. Aceste competențe sunt reglementate de tratatele UE și sunt împărțite în patru cate...

**SUBIECTE POSIBILE 2024** 1. **Competentele UE** **Competențele Uniunii Europene (UE) se referă la domeniile în care UE are autoritate pentru a adopta legislație sau a lua măsuri pentru a atinge obiective comune. Aceste competențe sunt reglementate de tratatele UE și sunt împărțite în patru categorii principale:** **1. Competențele exclusive ale UE** **Definiție: În aceste domenii, doar Uniunea Europeană poate adopta acte legislative și statele membre nu pot lua măsuri independente.** **Exemple:** **Politica comercială comună.** **Politica de concurență.** **Politica vamală.** **Politica monetară pentru statele membre din zona euro.** **Conservarea resurselor biologice în cadrul politicii pescuitului.** **2. Competențele partajate între UE și statele membre** **Definiție: Atât UE, cât și statele membre pot adopta acte legislative. În acest caz, statele membre pot lua măsuri, dar doar dacă UE nu a reglementat deja domeniul respectiv.** **Exemple:** **Politicile de mediu.** **Politica agricolă comună.** **Politicile de transport.** **Politicile de coeziune.** **Politicile sociale și ocuparea forțată a forței de muncă.** **3. Competențele de sprijin, coordonare sau completare** **Definiție: UE poate sprijini, coordona sau completa activitățile statelor membre, dar nu poate adopta legislație directă în aceste domenii. Măsurile luate sunt mai degrabă orientative sau suportive.** **Exemple:** **Educație, formare profesională.** **Cultura.** **Turism.** **Protecția civilă.** **4. Competențele exclusive ale statelor membre** **Definiție: Domenii în care UE nu are competență și doar statele membre pot acționa.** **Exemple:** **Politica fiscală.** **Politica externă și de securitate (cu excepția anumitor domenii de politică externă reglementate de UE).** **Criterii de aderare și acquis-ul comunitar** **Criteriile de aderare: Sunt stabilite în principal prin criteriile de la Copenhaga. Acestea includ stabilitatea instituțiilor democratice, existența unei economii de piață funcționale, capacitatea de a asuma obligațiile statului membru și respectarea drepturilor omului.** **Acquis-ul comunitar: Se referă la totalitatea dreptului Uniunii Europene, care include tratatele, legislația primară și secundară, precum și deciziile instanțelor UE.** 2. **Cronologia aderarilor si criterii de aderare, acquis comunitar , tipuri de acte** **Uniunea Europeană a avut mai multe extinderi de-a lungul decadelor, iar procesul de aderare a fost reglementat de tratatele UE. Fiecare extindere a adus noi membri și noi provocări, dar și noi oportunități pentru integrarea economică și politică.** **Cronologia Aderărilor:** **1957: A fost înființată Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin Tratatul de la Roma de către cele șase state fondatoare: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda.** **1973: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit au aderat.** **1981: Grecia a devenit membru al CEE.** **1986: Spania și Portugalia au aderat la CEE.** **1995: Austria, Finlanda și Suedia au aderat la UE.** **2004: A fost cel mai mare val de aderări, cu 10 state membre noi: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia.** **2007: Bulgaria și România au devenit membre ale Uniunii Europene.** **2013: Croația a aderat ca ultimul membru, făcând astfel ca numărul total de state membre să ajungă la 28.** **Brexit (2016): Regatul Unit a votat pentru ieșirea din UE, iar procesul a fost finalizat în 2020, reducând numărul de membri la 27.** **Criteriile de Aderare (Criteriile de la Copenhaga, 1993):** **Pentru a adera la Uniunea Europeană, o țară trebuie să îndeplinească următoarele condiții:** **Stabilitate instituțională: Instituții politice stabile, care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și protecția minorităților.** **Economia de piață funcțională: Capacitatea de a face față competiției și presiunii pieței din Uniunea Europeană.** **Capacitatea de a prelua obligațiile de membru: Capacitatea de a implementa legislația și reglementările Uniunii Europene, inclusiv acquis-ul comunitar.** **Respectarea valorilor fundamentale ale UE: Inclusiv angajamente în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile fundamentale.** **Acquis Comunitar** **Acquis-ul comunitar reprezintă totalitatea legislației, reglementărilor și deciziilor Uniunii Europene. Este elementul central care asigură uniformitatea și coerența între statele membre. Acquis-ul include:** **Tratatele fundamentale ale UE (Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene).** **Legislația secundară (regulamente, directive și decizii adoptate de instituțiile UE).** **Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (interpretează și aplică legislația UE).** **Politicile și principiile stabilite de Uniune (de exemplu, politica de mediu, politica agricolă comună, etc.).** **Tipuri de acte în acquis-ul comunitar:** **Regulamente: Sunt acte legislative cu aplicabilitate directă în toate statele membre fără a fi necesară transpunerea în legislația națională.** **Directiva: Act legislativ care impune statelor membre să adopte legislație națională în termenul stabilit, dar lasă flexibilitatea în ceea ce privește forma și mijloacele prin care se aplică.** **Deciziile: Acte legislative care se aplică direct beneficiarului specific (de obicei unui stat membru sau unei firme) și care sunt obligatorii.** **Recomandările și avizele: Nu au caracter obligatoriu, dar influențează orientările și acțiunile statelor membre.** **Rezoluțiile și concluziile: Măsuri adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de Consiliul European, care nu au caracter obligatoriu, dar oferă orientări pentru politicile statelor membre.** **Aceste acte reglementează diferite domenii ale politicii europene și sunt un instrument esențial în integrarea și coerența sistemului european.** 3. **Cronologia tratelelor UE** **Tratele Uniunii Europene reprezintă documentele fundamentale care stabilesc regulile de funcționare ale Uniunii, structura instituțională și relațiile între statele membre. De-a lungul decadelor, aceste tratate au fost modificate și extinse pentru a reflecta dezvoltarea Uniunii și pentru a răspunde noilor provocări. Iată o cronologie a celor mai importante tratate ale Uniunii Europene:** **1. Tratatul de la Roma (1957) - Comunitatea Economică Europeană (CEE)** **Semnat: 25 martie 1957, la Roma, Italia.** **Intrare în vigoare: 1 ianuarie 1958.** **Obiectiv principal: Crearea unei piețe comune și instituirea unei uniuni economice între cele șase state fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda).** **Principalele instituții: A stabilit cele trei instituții fundamentale ale CEE: Comisia Europeană, Consiliul de Miniștri și Parlamentul European.** **Importanță: A fost fundamentul integrării economice europene și a dus la crearea pieței comune și a Uniunii Vamale.** **2. Tratatul de la Maastricht (1992) - Uniunea Europeană (UE)** **Semnat: 7 februarie 1992, la Maastricht, Olanda.** **Intrare în vigoare: 1 noiembrie 1993.** **Obiectiv principal: Transformarea CEE într-o uniune politică și economică completă. A creat Uniunea Europeană (UE) și a extins competențele UE dincolo de domeniul economic, incluzând politica externă și de securitate comună și cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.** **Noi elemente: Introducerea monedei unice (euro), stabilirea unei piețe interne extinse, crearea unei politici externe comune și a unei politici de securitate comune.** **Instituții și procese: Consolidarea puterii Parlamentului European, extinderea rolului Comisiei Europene și modificarea proceselor decizionale.** **3. Tratatul de la Amsterdam (1997)** **Semnat: 2 octombrie 1997, la Amsterdam, Olanda.** **Intrare în vigoare: 1 mai 1999.** **Obiectiv principal: Reformarea instituțiilor și proceselor decizionale ale Uniunii Europene, pentru a răspunde mai bine provocărilor unui bloc în expansiune.** **Noi elemente: Consolidarea drepturilor fundamentale, extinderea competențelor UE în domeniul justiției și afacerilor interne, și îmbunătățirea transparenței procesului legislativ.** **Schimbări instituționale: Modificarea structurii Consiliului European, consolidarea rolului Parlamentului European și introducerea unui sistem de vot cu majoritate calificată.** **4. Tratatul de la Nisa (2001)** **Semnat: 26 februarie 2001, la Nisa, Franța.** **Intrare în vigoare: 1 februarie 2003.** **Obiectiv principal: Reformarea instituțiilor Uniunii Europene pentru a face față extinderii la 27 de state membre.** **Noi elemente: Modificarea sistemului de vot în Consiliul UE, reforma Comisiei Europene și a Parlamentului European pentru a reflecta dimensiunea extinsă a Uniunii.** **Schimbări instituționale: Modificarea numărului de voturi al statelor membre, introducerea unui mecanism mai echitabil de luare a deciziilor, și pregătirea Uniunii pentru aderarea țărilor din Europa Centrală și de Est.** **5. Tratatul de la Lisabona (2007) - Reforma instituțională a UE** **Semnat: 13 decembrie 2007, la Lisabona, Portugalia.** **Intrare în vigoare: 1 decembrie 2009.** **Obiectiv principal: Modificarea și îmbunătățirea structurii și procesului decizional al Uniunii Europene, cu scopul de a face UE mai eficientă și mai democratică, având în vedere extinderea continuă a statelor membre.** **Noi elemente:** **Introducerea funcției de Președinte permanent al Consiliului European (înlocuind sistemul rotativ).** **Crearea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.** **Extinderea utilizării majorității calificate în procesul decizional în Consiliu.** **Crearea unei proceduri mai eficiente de inițiere legislativă, consolidarea puterii Parlamentului European.** **Reconsolidarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii, incluzând Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.** **Importanță: A transformat UE într-un bloc mai integrat, mai democratic și mai eficient.** **6. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFEU)** **Intrare în vigoare: 1 decembrie 2009, împreună cu Tratatul de la Lisabona.** **Obiectiv principal: A înlocuit Tratatul de la Roma și reglementează activitățile economice și interne ale Uniunii Europene, inclusiv politica de concurență, piața internă și politica agricolă comună.** 4. **Tratatul de la Lisabona ( cuprins si noutati)** **Tratatul de la Lisabona a fost semnat pe 13 decembrie 2007 la Lisabona, Portugalia, și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acesta reprezintă o reformă semnificativă a Uniunii Europene, menită să răspundă provocărilor extinderii Uniunii, îmbunătățind eficiența instituțională și procesul decizional. Tratatul de la Lisabona a modificat două tratate fundamentale ale UE: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFEU).** **Cuprinsul Tratatului de la Lisabona** **Tratatul de la Lisabona este împărțit în mai multe părți și protocoale, iar principalele modificări sunt:** **Modificarea Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE):** **Articolul 1: Crearea unui cadru constituțional mai clar pentru Uniunea Europeană, renunțându-se la ideea unui tratat constituțional complet, ce fusese respins de către Franța și Olanda în 2005.** **Articolul 2: Consolidarea principiilor fundamentale ale Uniunii, precum respectarea democrației, a drepturilor fundamentale, a statului de drept și a respectului pentru diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.** **Articolul 3: A redefinit scopurile Uniunii Europene, incluzând promovarea păcii, a stabilității și a bunăstării, combaterea excluziunii sociale și promovarea unei economii de piață sociale și durabile.** **Modificarea Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFEU):** **Articolul 4: A adus modificări în ceea ce privește competențele Uniunii și ale statelor membre, inclusiv introducerea principiului subsidiarității și a proporționalității.** **Articolul 6: A inclus Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene în dreptul primar al UE, acordând acesteia aceeași valoare juridică ca tratatele.** **Introducerea noii structuri instituționale și procesului decizional:** **A fost introdus un Președinte permanent al Consiliului European, care a înlocuit sistemul rotativ de președinție. Această funcție a fost creată pentru a da mai multă coerență și stabilitate procesului decizional al Consiliului European.** **A fost întărit rolul Parlamentului European, care a dobândit puteri suplimentare în procesul legislativ, în special în domeniul legislației interne și al tratatelor internaționale.** **Introducerea procedurii de majoritate calificată în Consiliul Uniunii Europene, pentru a face procesul decizional mai eficient, mai ales după extinderea UE.** **Modificarea procesului de luare a deciziilor:** **A fost extinsă utilizarea majorității calificate în cadrul Consiliului Uniunii Europene, înlocuind sistemul de vot unanim în multe domenii. Acest lucru a făcut ca procesul decizional să fie mai rapid și mai eficient.** **Initiativa legislativă a fost reglementată mai clar, atribuind în continuare Comisiei Europene dreptul exclusiv de a propune acte legislative, dar cu o mai mare implicare a Parlamentului European și a Consiliului în procesul de adopție a acestora.** **\*\*Înființarea unei funcții de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care combină funcțiile Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă și Comisia Europeană. Această funcție este susținută de un Serviciu European de Acțiune Externă (SEAE).** **Crearea unui mecanism de retragere din Uniune:** **Tratatul de la Lisabona a introdus pentru prima dată o procedură formală pentru retragerea unui stat membru din Uniunea Europeană, cunoscută sub denumirea de Articolul 50 TUE. Acesta stabilește pașii pe care un stat membru trebuie să îi urmeze pentru a se retrage din Uniune și pentru a negocia acorduri post-UE.** **\*\*Introducerea conceotului \*\*\"cetățenii europeni\"\*\*\*\*:** **Tratatul a consolidat statutul cetățeniei europene, care se adaugă cetățeniei naționale a fiecărui stat membru, conferind drepturi suplimentare cetățenilor europeni, cum ar fi dreptul de a vota și de a candida pentru alegerile europene.** **Noutăți și Inovații Introduse de Tratatul de la Lisabona** **Înființarea unui Președinte Permanent al Consiliului European:** **Președintele permanent (în prezent, Charles Michel) are rolul de a da coerență și stabilitate deciziilor Consiliului European și de a reprezenta UE pe plan internațional. Aceasta a înlocuit sistemul de președinție rotativă, unde fiecare stat membru prelua această funcție pentru șase luni.** **Creșterea puterii Parlamentului European:** **Parlamentul European a câștigat puteri legislative suplimentare, având acum un rol mai activ în adoptarea legislației europene. Acesta are acum o putere semnificativă în domenii precum protecția consumatorilor, protecția mediului, politica agricolă, politica de coeziune și altele.** **Crearea unui Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe:** **Catherine Ashton a fost prima care a deținut acest rol important, având responsabilitatea de a coordona politica externă a Uniunii Europene și de a reprezenta Uniunea pe scena internațională.** **Îmbunătățirea procesului decizional prin votul cu majoritate calificată:** **Procesul decizional în Consiliul Uniunii Europene a fost extins prin adoptarea unui sistem mai eficient de vot cu majoritate calificată. A fost adoptat un sistem de vot bazat pe „dublă majoritate" - atât majoritatea statelor membre, cât și majoritatea populației lor.** **Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene:** **Carta Drepturilor Fundamentale a fost integrată în tratatele Uniunii Europene, având aceeași valoare juridică ca și tratatele, ceea ce a oferit cetățenilor europeni o protecție mai mare în fața abuzurilor autorităților.** **Procedura de retragere din Uniune:** **Articolul 50 TUE introduce pentru prima dată o procedură formală de retragere, fiind utilizat de Marea Britanie pentru a demara procesul Brexit.** 5. **Care este specificitatea rolului actorilor implicati in procesul politicilor publice la nivel european( Wallace,)** **În procesul elaborării și implementării politicilor publice la nivel european, sunt implicați mai mulți actori, fiecare cu un rol specific. Acești actori au competențe distincte și, în funcție de domeniu, pot colabora sau intra în competiție. Procesul decizional european este mult mai complex decât la nivel național, datorită structurii și diversității actorilor implicați, care provin atât din instituțiile Uniunii Europene, cât și din statele membre.** **Potrivit lui Wallace și a altor surse instituționale, actorii principali implicați în procesul politicilor publice la nivel european sunt:** **1. Comisia Europeană** **Rolul: Comisia Europeană joacă un rol central în procesul decizional european. Ea este principalul organism executiv al Uniunii Europene și are dreptul exclusiv de a iniția legislația europeană.** **Specificitate:** **Comisia propune acte legislative, reglează și implementează politicile publice ale UE, și administrează bugetul Uniunii.** **Este compusă din comisari desemnați de statele membre, fiecare responsabil pentru un domeniu specific (de exemplu, comerț, mediu, coeziune).** **Neutralitatea: Deși comisarii sunt desemnați de statele membre, Comisia acționează în interesul general al Uniunii și nu al unui singur stat, asigurând echilibrul și promovând interesul european în ansamblu.** **2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)** **Rolul: Consiliul reprezintă guvernele statelor membre și este principalul organism decizional în anumite domenii, cum ar fi politica externă și securitatea comună, politica economică și fiscală, politica agricolă și multe altele.** **Specificitate:** **Consiliul lucrează îndeaproape cu Parlamentul European pentru a adopta legislația propusă de Comisia Europeană.** **Deciziile majore sunt luate de Consiliu prin vot cu majoritate calificată, iar în unele domenii se menține necesitatea unanimității.** **În funcție de domeniul tratat, deciziile sunt luate de miniștrii responsabili de acele domenii, ceea ce face ca procesul să fie strâns legat de interesele naționale și de politica externă a fiecărui stat membru.** **3. Parlamentul European** **Rolul: Parlamentul European joacă un rol crucial în procesul legislativ european. Deși inițierea legislativă este rezervată Comisiei, Parlamentul are dreptul de a modifica, amenda sau respinge legislația propusă.** **Specificitate:** **Parlamentul este ales direct de cetățenii Uniunii, ceea ce îi conferă un mandat democratic și reprezintă interesele cetățenilor europeni.** **Acesta joacă un rol esențial în promovarea transparenței, participând activ la dezbaterile politice și luând poziție pe diverse subiecte.** **Puterea de control: Parlamentul are, de asemenea, puterea de a controla activitatea Comisiei Europene prin motiuni de cenzură și audieri.** **4. Consiliul European** **Rolul: Consiliul European este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre și stabilește direcțiile generale ale Uniunii Europene.** **Specificitate:** **Acesta nu este implicat direct în procesul legislativ de zi cu zi, dar joacă un rol cheie în definirea agendei politice a Uniunii și în luarea deciziilor strategice majore.** **Este adesea apelat în momente de criză sau în fața deciziilor importante, precum în cazul extinderii Uniunii sau al negocierilor internaționale majore.** **De asemenea, Consiliul European stabilește prioritățile politice ale Uniunii și creează o viziune comună pentru viitorul Europei.** **5. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)** **Rolul: CJUE interpretează legea europeană pentru a asigura aplicarea uniformă în toate statele membre.** **Specificitate:** **Aceasta garantează că legislația europeană este respectată și aplicată corect de către instituțiile europene și statele membre.** **În anumite cazuri, CJUE poate să interpreteze acte legislative sau să stabilească dacă un stat membru a încălcat tratatele Uniunii.** **Este un actor neutru și independent, având un impact major asupra evoluției politicilor publice europene prin interpretarea normelor juridice.** **6. Statele Membre** **Rolul: Statele membre sunt actorii esențiali în cadrul procesului de luare a deciziilor europene. Ele participă activ în toate etapele procesului decizional, influențând deciziile pe baza intereselor naționale.** **Specificitate:** **În funcție de politica internă, fiecare stat membru își aduce contribuția la stabilirea pozițiilor în cadrul Consiliului, iar în Parlamentul European, eurodeputații sunt adesea influențați de interesele politice naționale.** **În unele domenii, statele membre au un rol de blocaj (de exemplu, prin unanimitate în anumite domenii).** **7. Alte Actori Externi** **Rolul: Uniunea Europeană colaborează cu actorii internaționali, precum organizațiile internaționale (ONU, OMS, etc.), statele terțe, ONG-uri și grupuri de presiune, care pot influența formularea și implementarea politicilor publice.** **Specificitate:** **Aceste organizații externe pot exercita presiuni politice, economice sau sociale, contribuind la definirea pozițiilor și soluțiilor propuse de instituțiile UE.** **De exemplu, sectorul privat poate influența politica de reglementare economică și comercială, iar ONG-urile pot juca un rol esențial în domeniul drepturilor omului, protecției mediului și al politicii sociale.** 6. **Explicati specificitatile procesului de luare a deciziilor la nivel european din perspectiva comparata ( Wallace si materiale institutii)** **Procesul de luare a deciziilor la nivel european este distinct față de cel de la nivel național din mai multe puncte de vedere. Uniunea Europeană (UE) reprezintă un sistem politic unic, în care statele membre sunt la fel de importante ca și instituțiile europene în procesul decizional. În comparație cu statele naționale, procesul decizional european este caracterizat printr-o împărțire a competențelor între instituțiile UE și statele membre, fiecare având un rol bine definit.** **Potrivit lui Wallace și altor surse instituționale, procesul de luare a deciziilor în UE se distinge prin:** **1. Multinivelul procesului decizional** **În Uniunea Europeană, deciziile nu sunt luate exclusiv de un singur actor sau instituție, ci de o combinație de actori europeni și naționali, într-un cadru multistratificat sau multi-nivel.** **Compararea cu sistemele naționale:** **Sisteme naționale: În majoritatea statelor membre, procesul decizional este centralizat în cadrul guvernelor naționale sau al parlamentele naționale, având de obicei o structură ierarhică mai simplă, cu autorități centrale care iau decizii în mod direct și executiv.** **Uniunea Europeană: În UE, procesul decizional implică mai multe nivele, ceea ce poate îngreuna luarea deciziilor rapide. Actorii implicați includ Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, dar și statele membre și, în anumite cazuri, actorii externi (ONG-uri, sectorul privat).** **2. Procedurile legislative complexe și procedurile decizionale mixte** **Uniunea Europeană folosește o varietate de proceduri pentru luarea deciziilor, care depind de tipul de act legislativ și domeniul tratat. Cele mai importante sunt:** **Procedura legislativă ordinară (co-decizia): Este procedura principală prin care Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene adoptă majoritatea legislației. Acesta este un proces comun, care garantează o consultare și o cooperare continuă între instituții.** **Etapele procesului:** **Inițiativa: Comisia Europeană propune un proiect de act legislativ.** **Dezbaterile și modificările: Parlamentul European și Consiliul își exprimă punctele de vedere și își propun modificări.** **Adoptarea: Dacă instituțiile ajung la un acord, actul legislativ este adoptat. Dacă nu, se inițiază un trialog pentru a ajunge la un compromis.** **În comparație cu procesele naționale: La nivel național, procesul de legiferare este mult mai simplu, fiind mult mai rapid, deoarece există o autoritate centrală unică (de exemplu, guvernul și parlamentul național).** **Procedura de majoritate calificată: În cadrul Consiliului, se iau multe decizii prin majoritate calificată. Aceasta înseamnă că nu toate statele membre trebuie să fie de acord pentru ca o decizie să fie adoptată, iar votul se ia pe baza unui sistem care ține cont atât de numărul de state membre, cât și de populația acestora.** **În comparație cu sistemele naționale: În majoritatea sistemelor naționale, deciziile se iau prin majoritate simplă sau unanimitate, dar există un singur punct decizional centralizat.** **Votul în Consiliu: De asemenea, în funcție de domeniu, Consiliul Uniunii Europene poate adopta decizii pe baza unui vot unic (în cazul unor domenii specifice, cum ar fi politica externă și de apărare), sau vot cu unanimitate (în cazul unor subiecte sensibile, cum ar fi politica fiscală).** **3. Diversitatea instituțională a Uniunii Europene** **Uniunea Europeană are mai multe instituții cu competențe distincte, iar procesul de luare a deciziilor implică un echilibru între aceste instituții.** **Compararea cu sistemele naționale:** **Sistemele naționale: În majoritatea statelor membre, procesul decizional este concentrat în jurul unui număr limitat de instituții (parlamentul și guvernul), care interacționează direct.** **Uniunea Europeană: În UE, procesul decizional este distribuit între Comisia Europeană (care are rolul de a propune legislația), Parlamentul European (care reprezintă cetățenii europeni), și Consiliul Uniunii Europene (care reprezintă guvernele statelor membre). Aceste instituții sunt implicate într-un proces colaborativ și adesea competitiv, ce poate întârzia adoptarea unor decizii.** **4. Participarea statelor membre și principiul subsidiarității** **Un alt aspect specific procesului decizional european este principiul subsidiarității, care presupune că Uniunea Europeană nu trebuie să acționeze decât dacă obiectivele acțiunii propuse nu pot fi realizate eficient de statele membre, dar pot fi realizate mai bine la nivel european.** **În comparație cu procesele naționale: În multe state, guvernele naționale iau decizii centralizate pe baza intereselor interne. În UE, deciziile se iau în funcție de acest principiu, pentru a proteja competențele statelor membre și a limita acțiunea Uniunii acolo unde este necesară.** **5. Actorii externi și influența acestora** **La nivel european, procesul decizional nu este doar intern, deoarece Uniunea colaborează cu o varietate de actorilor externi (organizații internaționale, state terțe, ONG-uri, etc.), care pot influența formularea politicii publice.** **În comparație cu procesele naționale: La nivel național, influența externă este de obicei mai limitată și controlată prin diplomație bilaterală sau multilaterale, în timp ce în UE există o mai mare deschidere și o influență directă a actorilor internaționali asupra procesului de luare a deciziilor, în special în domenii precum comerțul și politica externă.** **6. Complexitatea procedurilor și transparența procesului** **Procesul decizional european poate fi considerat complex și mai puțin transparent decât în majoritatea statelor membre, datorită numărului mare de actori implicați și a diverselor proceduri care sunt necesare pentru adoptarea unui act legislativ.** **În comparație cu sistemele naționale: În statele membre, procesul decizional este adesea mai simplu și mai accesibil publicului. În Uniunea Europeană, deciziile pot fi greu de urmărit și înțeles din cauza diversității procedurilor și a numărului mare de instituții implicate.** 7. **Comisia Europeana ( Wallace si materiale institutii )** **Comisia Europeană joacă un rol central în cadrul Uniunii Europene, fiind principalul organism executiv al acesteia. Potrivit lui Wallace și altor surse instituționale, Comisia este adesea văzută ca „motorul" Uniunii Europene datorită funcțiilor esențiale pe care le îndeplinește în cadrul procesului decizional european. Aceasta are un rol-cheie în propunerea, implementarea și monitorizarea politicilor publice ale Uniunii Europene, dar și în administrarea fondurilor și în controlul respectării legislației europene.** **1. Compoziția Comisiei Europene** **Comisia Europeană este alcătuită dintr-un număr de comisari, desemnați de fiecare stat membru, și un președinte, care este ales de Parlamentul European cu acordul Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, există și secretari generali și directorate generale care gestionează diverse domenii specifice ale politicii europene.** **Comisarii: Fiecare comisar este responsabil pentru un domeniu specific (exemplu: comerț, mediu, educație, coeziune economică etc.). Comisarii nu acționează în interesul propriei lor țări, ci în interesul general al Uniunii Europene.** **Președintele Comisiei: Președintele este ales pentru o perioadă de cinci ani și joacă un rol esențial în stabilirea priorităților politice ale Comisiei. Președintele coordonează activitatea Comisiei și se asigură că propunerile legislative sunt conforme cu viziunea generală a Uniunii Europene.** **2. Funcțiile și atribuțiile Comisiei Europene** **Comisia Europeană are mai multe funcții esențiale în cadrul Uniunii Europene, printre care:** **a) Inițiativa legislativă** **Comisia Europeană este organul unic care poate iniția legislația europeană. Deși Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene joacă un rol important în adoptarea legislației, Comisia este singura instituție care poate propune noi legi și politici. Acesta este un rol exclusiv al Comisiei și este esențial pentru dinamica procesului decizional european.** **În calitate de inițiator, Comisia analizează necesitățile politice, economice și sociale ale Uniunii și propune soluții legislative pentru a le aborda.** **b) Monitorizarea și aplicarea legislației europene** **Comisia este responsabilă pentru aplicarea corectă a legislației Uniunii Europene în toate statele membre. Aceasta monitorizează modul în care statele membre implementează dreptul european și poate iniția proceduri de infringement dacă considera că un stat membru nu respectă tratatele sau legislația Uniunii.** **Comisia poate acționa și ca gardian al tratatelor, ceea ce înseamnă că se asigură că legislația europeană este aplicată uniform în întreaga Uniune.** **c) Execuția bugetului Uniunii Europene** **Comisia este responsabilă pentru gestionarea și implementarea bugetului Uniunii Europene, distribuind fonduri pentru diverse politici și proiecte. Comisia administrează toate fondurile structurale și de coeziune ale UE, care sunt alocate pentru diverse inițiative economice, sociale și de mediu.** **d) Relațiile externe și politica de concurență** **Comisia joacă un rol semnificativ în politica externă a Uniunii Europene, reprezentând UE în relațiile internaționale. Ea negociază acorduri comerciale și reglează comerțul intern și internațional.** **De asemenea, Comisia supraveghează politica de concurență în Uniunea Europeană, asigurându-se că piața internă rămâne liberă și deschisă pentru toți jucătorii economici și prevenind practicile anticoncurențiale.** **e) Facilitarea implementării politicii comunitare** **Comisia este, de asemenea, responsabilă pentru implementarea politicii comunitare și pentru promovarea principiilor comunitare, cum ar fi libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor pe piața internă.** **3. Rolul Comisiei Europene în cadrul procesului decizional** **Comisia joacă un rol central în procesul legislativ european, inițiind propuneri și având un rol esențial în dialogul cu Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.** **Inițierea legislației: După ce Comisia propune o legislație, aceasta este discutată în Parlamentul European și în Consiliu. Deși Comisia nu poate adopta legea în mod unilateral, propunerea sa constituie punctul de plecare.** **Compromisuri și negocieri: În timpul procesului de negociere, Comisia își poate ajusta propunerile legislative pentru a găsi compromisuri acceptabile pentru Parlament și Consiliu, iar acest proces poate include multiple etape de consultare cu părțile interesate.** **Monitorizarea implementării: După adoptarea legislației, Comisia supraveghează implementarea acesteia și asigură aplicarea corectă în toate statele membre.** **4. Caracteristici ale Comisiei Europene (din perspectiva Wallace)** **Wallace subliniază câteva caracteristici esențiale ale Comisiei Europene care sunt relevante pentru înțelegerea rolului său în politica europeană:** **Independența și neutralitatea: Comisia acționează în interesul întregii Uniuni Europene, nu în interesul unui stat membru sau al unui grup specific. Chiar dacă comisarii sunt desemnați de statele membre, aceștia trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu imparțialitate, fără a reprezenta interesele propriei țări.** **Puterea de inițiativă: Comisia are un rol unic în ceea ce privește inițierea procesului legislativ. Acest lucru îi conferă o influență semnificativă asupra agendei politice a Uniunii.** **Expertiza tehnică: Comisia beneficiază de o echipă de funcționari publici extrem de bine pregătiți care asigură o abordare tehnică detaliată a politicilor, iar aceasta se reflectă în calitatea propunerilor sale legislative.** **Rolul de mediator și negociator: Comisia este adesea un mediator între celelalte instituții europene, contribuind la negocierea compromisurilor între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, fiind esențială în asigurarea unui echilibru între diversele interese naționale și cele europene.** **5. Critici și provocări** **Deși Comisia Europeană joacă un rol esențial în funcționarea Uniunii Europene, aceasta nu este lipsită de critici:** **Lipsa de transparență: Criticii afirmă că, de multe ori, Comisia este percepută ca un organ tehnocratic care ia decizii departe de cetățeni, ceea ce duce la o percepție de lipsă de transparență în procesul decizional.** **Suprareglementarea: Unele voci din statele membre consideră că Comisia promovează un proces legislativ prea detaliat și că în anumite cazuri, este prea interventivă în domeniul reglementării economice și sociale.** 8. **Consiliul UE si Consiliul european si COREPER I si II ( Wallace si materiale institutii de la mine)** **Consiliul Uniunii Europene (Consiliul UE)** **Consiliul Uniunii Europene, adesea numit simplu Consiliul, este una dintre cele mai importante instituții de decizie ale Uniunii Europene. Este responsabil pentru coordonarea politicii economice, sociale și externe ale Uniunii și are un rol esențial în adoptarea legislației europene. Consiliul UE este format din reprezentanții guvernelor statelor membre la nivel de miniștri, în funcție de domeniul de politică abordat (ex. miniștri ai afacerilor externe, miniștri ai economiei etc.).** **1. Compoziția Consiliului UE** **Consiliul UE nu are un președinte permanent, iar conducerea Consiliului este rotativă și depinde de domeniul de politică discutat. De exemplu, Consiliul Afaceri Externe este condus de ministrul de externe al unui stat membru, în timp ce Consiliul Afaceri Economice și Financiare este condus de ministrul de finanțe.** **Modalitățile de Luare a Deciziilor în Consiliul UE** **Deciziile în Consiliul UE se pot lua prin:** **Majoritate calificată: Acesta este principalul mod de luare a deciziilor în Consiliu, iar votul este bazat pe un sistem de voturi ponderate, ținând cont de populația statelor membre.** **Unanimitate: Este necesar în anumite domenii sensibile (ex. politica externă, taxe, etc.), unde toate statele membre trebuie să fie de acord.** **Majoritate simplă: Folosit în cazuri foarte limitate.** **2. Funcțiile Consiliului UE** **Adoptarea legislației: Consiliul este unul dintre principalele organe de decizie legislativă al UE. Legile propuse de Comisia Europeană trebuie aprobate de Consiliu pentru a deveni valabile. În unele cazuri, Parlamentul European joacă și el un rol important în procesul legislativ (procedura de co-decizie).** **Coordonarea politicii economice și externe: Consiliul joacă un rol esențial în definirea și implementarea politicii externe a Uniunii, inclusiv a politicii de securitate și apărare.** **Adoptarea bugetului UE: Consiliul este implicat în adoptarea bugetului UE, în colaborare cu Parlamentul European.** **Consiliul European** **Consiliul European reprezintă nivelul cel mai înalt de luare a deciziilor politice în cadrul Uniunii Europene. Este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale UE și din președintele Comisiei Europene. De asemenea, Președintele Consiliului European este ales pentru un mandat de 2,5 ani și coordonează activitățile Consiliului European.** **1. Funcțiile Consiliului European** **Stabilirea direcțiilor politice și strategice ale Uniunii Europene.** **Rezolvarea problemelor majore care nu pot fi soluționate la nivelul Consiliului UE.** **Luarea deciziilor privind tratatele și reformele importante ale Uniunii Europene, inclusiv extinderea, schimbările fundamentale în tratate sau decizii de politică externă.** **Mediera în conflictele dintre statele membre și în procesul decizional al Uniunii Europene.** **2. Procesul de Luare a Deciziilor în Consiliul European** **Deciziile în Consiliul European se iau prin consens, ceea ce înseamnă că toate statele membre trebuie să fie de acord cu soluțiile propuse. Consiliul European este, de asemenea, un loc important pentru dialogul interguvernamental și pentru definirea viziunii politice globale a Uniunii Europene.** **COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți)** **Coreper este o structură esențială în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Este format din reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene (ambasadorii acestora la UE), care lucrează în pregătirea deciziilor Consiliului UE.** **1. Componența COREPER** **COREPER este împărțit în două părți:** **COREPER I: Este compus din reprezentanții permanenți adjuncți ai statelor membre și se ocupă în principal de problemele tehnice și de politică internă, cum ar fi legislația economică, socială și de mediu.** **COREPER II: Este format din reprezentanții permanenți (ambasadorii) ai statelor membre și se ocupă de problemele externe, inclusiv politicile de apărare și securitate, comerțul internațional și alte probleme de importanță globală.** **2. Funcțiile COREPER** **Pregătirea lucrărilor Consiliului UE: COREPER are rolul de a pregăti deciziile Consiliului UE înainte ca acestea să fie discutate și adoptate de miniștri.** **Negocierea acordurilor: Membrii COREPER sunt implicați în negocierile dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar multe decizii tehnice sunt adoptate la nivelul acestui comitet înainte de a ajunge în Consiliul Uniunii Europene.** **Reducerea conflictelor: COREPER joacă un rol important în medierea și soluționarea disputelor dintre statele membre înainte ca problemele să ajungă pe agenda politică a Consiliului European sau Consiliului UE.** **Wallace despre Consiliul UE și Consiliul European** **Potrivit lui Wallace, Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European sunt strâns legate între ele, dar joacă roluri diferite. Consiliul European este mai degrabă un forum pentru discuții politice la nivel înalt, în timp ce Consiliul Uniunii Europene este responsabil pentru procesul legislativ și implementarea deciziilor politice. Wallace subliniază și importanța relațiilor dintre Consiliul UE și Parlamentul European, în special în contextul procedurii de co-decizie, care este principalul mecanism prin care se adoptă legislația europeană.** 9. **Parlamentul ( Wallace si materiale institutii )** **Parlamentul European reprezintă unul dintre pilonii principali ai Uniunii Europene, fiind singura instituție a UE alesă direct de cetățenii europeni. Potrivit lui Wallace și altor surse instituționale, Parlamentul European joacă un rol esențial în procesul decizional al Uniunii Europene, având atribuții importante atât în legislație, cât și în supravegherea activităților instituțiilor europene.** **1. Compoziția Parlamentului European** **Parlamentul European este alcătuit din 705 membri aleși pentru un mandat de cinci ani. Aceștia sunt aleși prin vot universal direct din toate statele membre ale Uniunii Europene, iar numărul de deputați atribuit fiecărui stat membru este proporțional cu populația acestuia, dar cu o anumită limita de reprezentare pentru statele mai mici.** **Parlamentul este împărțit în grupuri politice transnaționale (nu pe țări), iar fiecare grup are propria viziune politică. Cele mai mari grupuri politice includ Partidul Popular European (PPE), Social-Democrații (S&D), Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) și Verzii/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA).** **2. Funcțiile Parlamentului European** **Parlamentul European îndeplinește mai multe funcții esențiale, printre care:** **a) Legislația** **Co-decizia (procedura de codecizie): Parlamentul European joacă un rol important în adoptarea legislației europene alături de Consiliul Uniunii Europene. Aceasta se face printr-o procedură de co-decizie, în care Parlamentul European și Consiliul UE trebuie să ajungă la un acord asupra propunerilor legislative, iar Parlamentul are puterea de a respinge legislația propusă de Comisia Europeană.** **Inițiativa legislativă: Deși Parlamentul nu are dreptul exclusiv de a iniția legislația (aceasta este responsabilitatea Comisiei Europene), el poate solicita Comisiei să propună legi într-un anumit domeniu prin intermediul unei rezoluții.** **b) Supravegherea Executivului** **Controlul asupra Comisiei Europene: Parlamentul European are un rol crucial în supravegherea activităților Comisiei Europene. Acesta poate solicita Comisiei informații și poate interveni în procedurile de gestionare a fondurilor și a implementării politicii UE.** **Motiunea de cenzură: Parlamentul are puterea de a depune o motiune de cenzură împotriva Comisiei Europene, ceea ce ar putea duce la demiterea întregii Comisii. Motiunea de cenzură este adoptată doar cu o majoritate de două treimi din voturi.** **Interpelări și audieri: Deputații din Parlamentul European pot organiza audieri publice cu membrii Comisiei pentru a discuta despre politici specifice sau despre performanța instituțiilor UE.** **c) Bugetul Uniunii Europene** **Parlamentul European este implicat în adoptarea bugetului Uniunii Europene. În acest proces, Parlamentul discută și aprobă bugetul propus de Comisia Europeană, împreună cu Consiliul Uniunii Europene, având capacitatea de a propune modificări și de a respinge anumite secțiuni ale acestuia. Parlamentul are dreptul de a aproba sau respinge bugetul complet.** **d) Drepturile fundamentale și democrația** **Parlamentul European joacă un rol important în protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni, fiind activ în procesul de monitorizare a respectării statului de drept în statele membre. Acesta poate adopta rezoluții în care solicită statelor membre respectarea principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum și ale drepturilor omului.** **3. Modul de Luare a Deciziilor în Parlamentul European** **Deciziile în Parlamentul European sunt luate printr-un vot majoritar. Procedura de adoptare a legislației presupune mai multe etape, care includ:** **Primul și al doilea citat: În cadrul procesului de co-decizie, Parlamentul discută propunerile legislative în două citiri. Dacă cele două instituții (Parlamentul și Consiliul UE) nu ajung la un acord în prima citire, se deschide o a doua rundă de negociere.** **Trialogurile: În cazul în care Parlamentul și Consiliul nu sunt de acord, se poate organiza un trialog între reprezentanții celor două instituții și Comisia Europeană pentru a ajunge la un compromis.** **Comisii parlamentare: Multe dintre deciziile politice sunt discutate inițial în comisii specializate ale Parlamentului European, care fac recomandări înainte ca proiectele de lege să ajungă la votul în plen.** **4. Relația cu Celelalte Instituții Europene** **Comisia Europeană: Parlamentul European lucrează strâns cu Comisia Europeană, având un rol important în promovarea agendei Comisiei și în supunerea legislației propuse la vot.** **Consiliul Uniunii Europene: Deși Consiliul și Parlamentul European lucrează împreună în procesul de legiferare, Parlamentul joacă un rol în echilibrarea influenței interguvernamentale din cadrul Consiliului. În cadrul procedurii de co-decizie, Parlamentul are o influență semnificativă asupra legislației adoptate.** **5. Wallace despre Parlamentul European** **Wallace subliniază importanța Parlamentului European în asigurarea unei democrații reprezentative în Uniunea Europeană. Conform acestuia, Parlamentul este esențial nu doar în procesul legislativ, dar și în legitimarea proceselor politice din Uniune, deoarece este ales direct de cetățenii europeni. Acesta joacă un rol crucial în crearea unui echilibru instituțional în cadrul Uniunii, contribuind la controlul puterii executive și la promovarea intereselor cetățenilor europeni în procesul decizional.** **6. Critici și Provocări** **În ciuda importanței sale, Parlamentul European se confruntă cu mai multe provocări:** **Scăderea participării la alegeri: Participarea la alegerile pentru Parlamentul European este uneori scăzută, iar acest lucru ridică întrebări cu privire la legitimitatea și reprezentativitatea acestuia.** **Lipsa de transparență: Procesul legislativ poate fi văzut ca uneori neclar și tehnic, iar deciziile Parlamentului pot părea distante de realitățile cotidianei ale cetățenilor europeni.** **Complexitatea procesului legislativ: Deoarece Parlamentul trebuie să ajungă la un acord cu Consiliul și Comisia, procesul legislativ poate fi considerat lent și complicat.** 10. **Curtea europeana de justitie ( Wallace si materiale institutii )** **Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este o instituție esențială a Uniunii Europene care joacă un rol crucial în aplicarea și interpretarea dreptului european. Conform lui Wallace și altor surse instituționale, CJUE garantează uniformitatea aplicării dreptului Uniunii Europene în toate statele membre și asigură respectarea principiilor fundamentale ale Uniunii, cum ar fi supremația dreptului european și eficacitatea sa directă.** **1. Compoziția Curții de Justiție a Uniunii Europene** **CJUE este compusă din două instanțe principale:** **Curtea de Justiție (CJ): Este instanța supremă a CJUE și este formată din un judecător din fiecare stat membru (în prezent, 27 de judecători). Aceștia sunt numiți pentru un mandat de 6 ani.** **Tribunalul (T): Tribunalul este o instanță inferioară care se ocupă cu examinarea unor cazuri specifice, în principal legate de litigii între indivizi și instituțiile UE sau conflicte de natură administrativă.** **Curtea de Justiție este susținută de avocați generali care sunt numiți pentru a da avize legale asupra cazurilor aflate pe rolul instanței, oferind o opinie juridică care, deși nu este obligatorie, este foarte influentă în deciziile finale ale Curții.** **2. Funcțiile Curții de Justiție a Uniunii Europene** **CJUE are un rol central în asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii Europene și în protejarea principiilor fundamentale ale UE. Printre funcțiile cheie ale Curții se numără:** **a) Interpretarea dreptului Uniunii Europene** **CJUE joacă un rol esențial în interpretarea tratatelor UE și a legislației europene. Dacă un tribunal național are îndoieli cu privire la modul în care ar trebui aplicat dreptul Uniunii, acesta poate solicita un aviz preliminar din partea CJUE pentru a lămuri întrebările de drept european. Această procedură este cunoscută sub numele de procedura de trimitere preliminară și permite CJUE să asigure o aplicare coerentă a legislației europene în toate statele membre.** **b) Asigurarea respectării dreptului Uniunii Europene** **Curtea de Justiție are competența de a se pronunța în cazurile în care statele membre nu respectă legislația europeană. Comisia Europeană poate sesiza CJUE atunci când consideră că un stat membru nu își îndeplinește obligațiile sau încalcă dreptul Uniunii. Dacă Curtea confirmă încălcarea, statul membru respectiv poate fi obligat să adopte măsuri corective și, în unele cazuri, să plătească amenzi.** **c) Soluționarea litigiilor între instituțiile UE și între UE și statele membre** **CJUE este responsabilă și pentru rezolvarea disputelor între instituțiile Uniunii Europene sau între Uniunea Europeană și statele membre, în cazul în care aceste conflicte se referă la interpretarea sau aplicarea tratatelor UE.** **d) Controlul compatibilității legislației naționale cu dreptul UE** **Curtea de Justiție asigură că legislațiile naționale ale statelor membre sunt compatibile cu normele europene. Aceasta poate pronunța hotărâri referitoare la conflictul de norme între dreptul național și dreptul UE, în cazul în care statul membru nu respectă regulamentele și directivele europene.** **3. Proceduri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene** **CJUE are mai multe tipuri de proceduri prin care soluționează cazurile, fiecare având scopuri și caracteristici specifice:** **a) Procedura de trimitere preliminară** **Această procedură permite instanțelor naționale să solicite opinia Curții de Justiție pentru a clarifica interpretarea unei norme de drept european. Acesta este un instrument esențial pentru asigurarea aplicării uniforme a legislației Uniunii Europene și pentru evitarea divergențelor între instanțele din diferite state membre.** **b) Acțiuni pentru încălcarea dreptului Uniunii Europene** **Comisia Europeană sau un alt stat membru poate introduce o acțiune în fața Curții de Justiție pentru a denunța o încălcare a dreptului UE de către un stat membru. Dacă Curtea constată o încălcare, statul membru poate fi obligat să ia măsuri pentru remedierea încălcării și poate fi sancționat.** **c) Contestații directe** **Acestea sunt proceduri prin care persoanele fizice sau juridice pot ataca actele instituțiilor Uniunii Europene (de exemplu, un regulament sau o decizie) dacă acestea le afectează direct drepturile. De asemenea, actele instituțiilor naționale care sunt considerate a încălca dreptul european pot fi contestate prin aceste proceduri.** **4. Rolul CJUE în cadrul integrării europene** **Wallace subliniază că Curtea de Justiție a Uniunii Europene are un rol esențial în procesul de integrare europeană, având un impact considerabil asupra dezvoltării dreptului european și asupra coerenței sistemului juridic al UE. Curtea a avut un impact deosebit în formarea principiului supremației dreptului UE, care garantează că legislația europeană prevalează în fața legislației naționale în caz de conflict.** **5. Impactul jurisprudenței CJUE** **Jurisprudența CJUE este esențială pentru evoluția dreptului Uniunii Europene. Hotărârile Curții nu doar că interpretează legislația existentă, dar pot contribui și la dezvoltarea noilor principii juridice. De exemplu, principiul efectului direct (care permite cetățenilor să invoce dreptul european direct în fața instanțelor naționale) și principiul supremației dreptului european au fost consacrate prin deciziile Curții.** **6. Wallace despre Curtea de Justiție a Uniunii Europene** **Conform lui Wallace, Curtea de Justiție are un rol activ în procesul de integrare europeană, fiind esențială în garantarea coerenței și aplicării uniforme a dreptului Uniunii. Wallace consideră că CJUE a fost un instrument crucial în transmiterea autorității dreptului european în toate statele membre, în ciuda diversității juridice și politice dintre ele. De asemenea, Curtea joacă un rol semnificativ în protejarea principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, cum ar fi drepturile fundamentale și libertățile fundamentale.** **7. Provocări și critici** **CJUE se confruntă, totuși, cu anumite critici:** **Excesul de decizii: Uneori, există critici conform cărora Curtea de Justiție este percepută ca impunând prea multe decizii care limitează suveranitatea națională.** **Ineficiența procedurilor: Procedurile legale pot fi întârziate, ceea ce poate crea incertitudine juridică pentru statele membre și pentru cetățeni.** **Politizarea justiției: În unele cazuri, Curtea poate fi percepută ca având un rol politizat, în special în interpretarea dreptului european în contexte sensibile din punct de vedere politic.** 11. **Cadrul institutional mai larg ( Wallace si materiale Organele UE ) -- Organele\\** **Uniunea Europeană dispune de un sistem instituțional complex, care include diverse instituții și organe care lucrează împreună pentru a implementa politicile, a adopta legislația și a coordona acțiunile în cadrul integrării europene. Wallace subliniază că aceste instituții au roluri bine definite și sunt structurate pentru a reflecta atât principiile democratice, cât și necesitatea unei guvernări eficiente în cadrul unui spațiu supranațional.** **1. Componența instituțională a Uniunii Europene** **Există șapte instituții principale ale Uniunii Europene, fiecare având funcții specifice. Acestea sunt:** **Comisia Europeană -- Organe executive și de inițiativă.** **Parlamentul European -- Organe legislative, reprezentând cetățenii.** **Consiliul Uniunii Europene -- Organe legislative, reprezentând statele membre.** **Curtea de Justiție a Uniunii Europene -- Organe judiciare.** **Banca Centrală Europeană (BCE) -- Organe economice, gestionarea politicii monetare.** **Curtea de Conturi Europeană -- Organe economice, controlul gestionării fondurilor UE.** **Consiliul European -- Organe de coordonare politică, stabilirea direcției politice a Uniunii.** **Aceste instituții sunt esențiale în guvernarea și procesul decizional din Uniunea Europeană și interacționează într-un sistem destul de specific, bazat pe colaborare și echilibru al puterilor.** **2. Detalii despre fiecare instituție majoră a UE** **a) Comisia Europeană** **Rol: Comisia Europeană este motorul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a iniția legislația, de a implementa politicile și de a asigura respectarea dreptului Uniunii. De asemenea, Comisia este responsabilă pentru monitorizarea aplicării legislației europene în statele membre și poate iniția proceduri de infringement împotriva celor care nu respectă tratatele.** **Componența: Comisia este condusă de un Președinte, iar fiecare stat membru desemnează un Comisar. Comisia are un mandat de 5 ani.** **Procedura de decizie: Deciziile sunt luate de către colegiul comisarilor, iar fiecare comisar se ocupă de un domeniu specific al politicii europene (ex: mediu, concurență, comerț).** **b) Parlamentul European** **Rol: Parlamentul European este o instituție legislativă cheie în Uniunea Europeană, având rolul de a adopta legislația împreună cu Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul joacă un rol important în supervizarea activității celorlalte instituții, în special Comisia Europeană.** **Componența: Parlamentul este format din 705 membri aleși direct de cetățenii Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani. Membrii Parlamentului European sunt organizați în funcție de apartenența politică, nu de naționalitate.** **Funcții: Parlamentul participă la adoptarea legislației europene, în special prin procedura de co-decizie. De asemenea, are dreptul de a aproba sau respinge bugetul UE și de a audia membri ai Comisiei Europene.** **c) Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștri)** **Rol: Consiliul Uniunii Europene este una dintre cele mai importante instituții legislative ale UE. Împreună cu Parlamentul European, Consiliul adoptă legislația și coordonează politicile economice și sociale ale statelor membre. Consiliul joacă un rol crucial în definirea politicii externe și de securitate ale UE.** **Componența: Consiliul este alcătuit din miniștri din guvernele statelor membre. Membrii Consiliului sunt desemnați de statele membre pentru a reprezenta diferite domenii de politică (ex: afaceri externe, educație, economie).** **Decizia: În funcție de domeniu, deciziile sunt luate prin majoritate calificată sau unanimitate. Consiliul colaborează cu Parlamentul European în procesul legislativ.** **d) Consiliul European** **Rol: Consiliul European este organismul suprem de direcționare politică a Uniunii Europene. Acesta stabilește prioritățile strategice și agenda politică a UE, dar nu are putere legislativă directă. Consiliul European are rolul de a asigura coerența și continuitatea politică a Uniunii.** **Componența: Consiliul European este format din șefii de stat sau de guvern ai fiecărui stat membru, Președintele Consiliului European și Președintele Comisiei Europene.** **Rol strategic: Consiliul European este responsabil pentru stabilirea direcțiilor strategice pentru Uniunea Europeană, având un rol esențial în deciziile cheie care afectează viitorul Uniunii, cum ar fi politica externă, extinderea UE sau reforma instituțională.** **e) Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)** **Rol: Curtea de Justiție are rolul de a interpreta și aplica dreptul Uniunii Europene, garantând astfel coerența și uniformitatea acestuia în toate statele membre. Curtea de Justiție are competența de a soluționa litigiile legate de aplicarea dreptului UE între statele membre, instituțiile europene și, în anumite cazuri, cetățeni sau companii.** **Componența: Curtea de Justiție este compusă din un judecător din fiecare stat membru, iar avocații generali oferă opinii legale independente.** **f) Banca Centrală Europeană (BCE)** **Rol: BCE este responsabilă pentru gestionarea politicii monetare a zonei euro, având ca scop menținerea stabilității prețurilor și promovarea unui sistem financiar sănătos. BCE este esențială în luarea deciziilor economice care afectează economia europeană.** **Componența: BCE este condusă de un Președinte și are un Consiliu guvernator format din guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre ale zonei euro.** **g) Curtea de Conturi Europeană** **Rol: Curtea de Conturi este responsabilă pentru auditarea și controlul utilizării fondurilor UE. Aceasta garantează că resursele financiare ale Uniunii sunt utilizate eficient și conform scopurilor pentru care au fost alocate.** **Componența: Curtea de Conturi este formată din un membru din fiecare stat membru al Uniunii Europene.** **3. Structura decizională și interacțiunea instituțiilor** **Wallace subliniază că Uniunea Europeană funcționează într-un cadru instituțional complex în care fiecare dintre aceste organe joacă un rol distinct, dar interconectat. Procesul de luare a deciziilor este bazat pe echilibrul puterilor și pe cooperarea inter-instituțională. De exemplu, Comisia Europeană propune legislația, iar Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene o adoptă. Consiliul European stabilește direcțiile strategice, iar Curtea de Justiție asigură că legile sunt aplicate corect și uniform în toate statele membre.** **4. Provocări și adaptabilitate** **Acest sistem instituțional trebuie să facă față unor provocări semnificative, cum ar fi diversitatea intereselor statelor membre, democratizarea proceselor decizionale și adaptarea la noile realități geopolitice și economice. Wallace menționează că este esențial ca instituțiile Uniunii Europene să colaboreze eficient pentru a răspunde rapid și coordonat provocărilor cu care se confruntă UE.** 12. **Institutiile nationale( Parlam nat, guv nat, autoritatile locale, CES) si rolul lor in elaborarea politicilor UE ( tratatul Lisabona), aplicarea principiului subsidiaritatii si al proportionalitătii** **Tratatul de la Lisabona (2007) a introdus modificări semnificative în modul în care Uniunea Europeană interacționează cu statele membre și în care acestea contribuie la elaborarea și implementarea politicilor europene. Printre cele mai importante aspecte se numără principiul subsidiarității și principiul proporționalității, care sunt reglementate de acest tratat pentru a asigura o distribuire corectă a competențelor între nivelurile de guvernare europene și naționale.** **1. Rolul instituțiilor naționale în procesul decizional al UE** **Instituțiile naționale (Parlamentul național, guvernul național, autoritățile locale, și Consiliile economice și sociale -- CES) joacă un rol esențial în procesul de elaborare a politicilor Uniunii Europene, chiar și în cadrul unui sistem integrat de decizie. În mod concret, statele membre și instituțiile lor naționale sunt implicate în procesul legislativ european, în special în etapele de consultare, monitorizare și implementare a legislației europene.** **2. Tratatul de la Lisabona și rolul instituțiilor naționale** **Tratatul de la Lisabona a introdus un set de măsuri menite să întărească implicarea instituțiilor naționale în procesul decizional european, în vederea asigurării unui echilibru între competențele Uniunii Europene și cele ale statelor membre. Astfel, acesta a consacrat un rol activ al Parlamentelor naționale în procesul de elaborare a legislației europene.** **A) Parlamentul Național** **Controlul principiului subsidiarității: Tratatul de la Lisabona a introdus un mecanism prin care Parlamentele naționale pot monitoriza aplicarea principiului subsidiarității. Acest principiu presupune ca Uniunea Europeană să adopte acte legislative doar atunci când obiectivele acțiunii nu pot fi atinse suficient de către statele membre.** **Mecanismul „Cămerei naționale": Fiecare Parlament național are dreptul de a transmite un „aviz motivat" în legătură cu propunerile legislative ale Comisiei Europene, dacă consideră că acestea încalcă principiul subsidiarității. Dacă un număr semnificativ de parlamente naționale (minim o treime din totalul lor) se opun unei propuneri, aceasta poate fi revizuită de către Comisie.** **B) Guvernul Național** **Implementarea legislației europene: Guvernele naționale sunt responsabile pentru implementarea legislației europene în cadrul național, asigurând astfel respectarea dreptului UE pe teritoriul lor. De asemenea, guvernele sunt implicați în negocierea propunerilor de legislație în Consiliul Uniunii Europene, unde sunt reprezentate de miniștri specifici (de exemplu, miniștrii afacerilor externe, economie, educație, etc.).** **C) Autoritățile Locale** **Implementarea la nivel local: Deși autoritățile locale nu sunt direct implicate în procesul legislativ european, acestea au un rol important în implementarea și respectarea legislației europene în domenii precum protecția mediului, transporturi, educație și politică socială. În multe cazuri, autoritățile locale sunt responsabile pentru punerea în aplicare a fondurilor structurale și pentru livrarea de servicii publice care respectă reglementările europene.** **D) Consiliile Economice și Sociale (CES)** **Consultare și avize: Consiliile economice și sociale sunt organisme consultative naționale care joacă un rol important în procesul de consultare al UE. Acestea pot emite avize și recomandări referitoare la propunerile de legislație europeană. CES contribuie la asigurarea unui dialog între angajatori, sindicate și societatea civilă, fiind un partener important al procesului decizional european.** **3. Principiul subsidiarității și al proporționalității** **Tratatul de la Lisabona consacră două principii fundamentale pentru relațiile între UE și statele membre: subsidiaritatea și proporționalitatea.** **A) Principiul Subsidiarității** **Definiție: Principiul subsidiarității stipulează că Uniunea Europeană poate interveni doar în acele domenii în care statele membre nu pot acționa singure eficient pentru a îndeplini obiectivele propuse. În esență, acest principiu presupune că deciziile trebuie luate la cel mai apropiat nivel de cetățean, iar UE va interveni doar acolo unde statele nu pot avea impactul dorit.** **Aplicare: În cadrul procesului legislativ european, Parlamentele naționale au dreptul de a examina dacă o propunere respectă principiul subsidiarității. Dacă consideră că UE nu ar trebui să reglementeze un anumit domeniu, pot solicita Comisiei Europene să retragă propunerea.** **B) Principiul Proporționalității** **Definiție: Principiul proporționalității stabilește că măsurile adoptate de Uniunea Europeană trebuie să fie adecvate și necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite, fără a depăși ceea ce este necesar pentru a îndeplini acele obiective.** **Aplicare: Acest principiu asigură că intervențiile europene nu sunt excesive sau inutile în raport cu obiectivele urmărite, iar activitatea legislativă a UE este echilibrată.** **4. Mecanismul de alertă timpurie și controlul subsidiarității** **Tratatul de la Lisabona introduce un mecanism de alertă timpurie care permite Parlamentelor naționale să examineze rapid propunerile de acte legislative pentru a verifica dacă respectă principiul subsidiarității. Dacă un număr semnificativ de parlamente naționale se opun unei propuneri, aceasta poate fi revizuită sau modificată de către Comisia Europeană.** **5. Impactul aplicării subsidiarității și proporționalității asupra statelor membre** **Principiile subsidiarității și proporționalității au un impact major asupra autonomiei statelor membre. Acestea asigură că, în măsura în care un stat membru poate gestiona o problemă internă fără ajutorul Uniunii Europene, Uniunea nu va interveni, respectând astfel suveranitatea națională. De asemenea, principiul proporționalității garantează că nu vor fi impuse reglementări excesive sau restrictive care să afecteze inutil statele membre.** 13. **Procesul decizional al UE ( Prisecaru si Walace-editia 6)** **-- proceduri, nivele , acte, cum se ia decizia** **Procesul decizional al Uniunii Europene implică mai multe etape și instituții. Există mai multe proceduri pentru adoptarea legislației, care variază în funcție de domeniu:** **1. Proceduri decizionale principale** **Procedura legislativă ordinară (co-decizie): Implică Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, fiind cea mai folosită. Comisia inițiază, Parlamentul și Consiliul negociază și adoptă legislația.** **Procedura legislativă specială: Folosită pentru domenii sensibile, cu implicare mai redusă a Parlamentului.** **Procedura de consultare: Parlamentul este consultat, dar Consiliul poate adopta legislația fără acordul acestuia.** **2. Nivelele de decizie** **Nivelul european: Instituțiile UE (Comisia, Parlamentul, Consiliul) adoptă acte legislative.** **Nivelul național: Guvernele și parlamentele naționale implementează deciziile UE și le monitorizează conform principiilor subsidiarității și proporționalității.** **Nivelul local: Autoritățile locale implementează legislația europeană, fără a participa direct în procesul decizional.** **3. Tipuri de acte legislative** **Reglementări: Acte obligatorii pentru toate statele membre.** **Directive: Acte care stabilesc obiectivele, dar lasă statelor membre libertatea de a le transpune.** **Decizii: Acte obligatorii pentru anumite entități sau state membre.** **Recomandări și avize: Acte care oferă îndrumări, dar nu sunt obligatorii.** **4. Cum se ia decizia** **Decizia începe cu propunerea Comisiei, urmată de discuții între Parlament și Consiliu. După acordul acestora, legislația este adoptată și implementată la nivel național. Comisia monitorizează implementarea.** 14. **Variante ale metodelor de elaborare a politicilor ( metoda comunitara traditionala, modalitatea de reglementare a UE, modalitatea distributiva a UE, coodonarea politicilor, transguvernamentalismul intensiv)+ capitol 3 final( Wallace)** **Uniunea Europeană utilizează mai multe metode de elaborare a politicilor, fiecare având caracteristici și aplicabilități diferite în funcție de domeniul specific. Iată principalele metode de elaborare a politicilor, conform lucrării lui Wallace:** **1. Metoda comunitară tradițională** **Definiție: Este metoda de elaborare a politicii în care Comisia Europeană joacă un rol central în inițierea legislației, iar Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene participă în procesul de co-decizie.** **Caracteristici: Aceasta reflectă principiul suveranității comune, în care deciziile sunt adoptate prin majoritate calificată în Consiliu, iar Parlamentul contribuie cu amendamente. Această metodă este folosită în multe domenii ale politicii UE (piața internă, agricultură, mediul înconjurător etc.).** **2. Modalitatea de reglementare a UE** **Definiție: Această metodă presupune adoptarea reglementărilor de către instituțiile UE pentru a uniformiza legislația în statele membre.** **Caracteristici: Reglementările sunt acte cu aplicabilitate directă în toate statele membre, fără a necesita transpunerea în legislația națională. Aceasta este frecvent utilizată în domenii care necesită armonizarea rapidă (ex: concurență, siguranța alimentară).** **3. Modalitatea distributivă a UE** **Definiție: Se referă la procesul prin care UE alocă resurse sau fonduri în mod echilibrat între statele membre sau regiunile lor, pe baza necesităților economice și sociale.** **Caracteristici: Aceasta este folosită mai ales în politica de coeziune și dezvoltare regională, unde fondurile UE sunt distribuite pentru a reduce disparitățile economice între regiunile Europei.** **4. Coordonarea politicilor** **Definiție: În acest caz, UE nu impune reguli comune, ci coordonează politicile naționale pentru a asigura o acțiune concertată între statele membre.** **Caracteristici: Este utilizată în domenii precum politica economică și politica fiscală, unde statele membre își aliniează strategiile economice, dar își păstrează autonomia decizională. Ex: Semestrul european pentru coordonarea politicii economice.** **5. Transguvernamentalismul intensiv** **Definiție: Este un proces în care statele membre colaborează direct între ele, fără implicarea extinsă a instituțiilor UE, pentru a adopta politici comune.** **Caracteristici: Acesta se manifestă în domenii precum politica externă și securitatea comună, unde deciziile sunt luate pe baza acordurilor interguvernamentale și nu neapărat prin proceduri legislative standard UE. Este o metodă mai flexibilă și de colaborare între guvernele naționale.** 15. **Teorii cu privire la integrarea europeana ( Wallace pag. sau Andreea Ion)** **Integrarea europeană a fost studiată și teoretizată din multiple perspective. Teoriile au evoluat de-a lungul timpului pentru a explica cum statele membre ale Uniunii Europene au reușit să depășească divergențele naționale și să colaboreze într-un cadru de integrare politică, economică și socială. Iată câteva dintre cele mai importante teorii cu privire la integrarea europeană, prezentate de Wallace și Andreea Ion:** **1. Funcționalismul (David Mitrany)** **Principiu: Integrarea europeană este văzută ca un proces gradual prin care statele membre cooperează în anumite domenii (de exemplu, economie, transporturi) pentru a rezolva probleme comune. Integrarea începe cu sectoare tehnice și economice și se extinde treptat către alte domenii.** **Specificație: Funcționalismul susține că integrarea nu trebuie forțată dintr-o perspectivă politică, ci trebuie să apară în mod natural, din nevoia de soluționare a problemelor comune. Multe instituții ale UE, cum ar fi Comisia Europeană, sunt văzute ca exemple ale acestui proces.** **2. Neofuncționalismul (Ernst B. Haas)** **Principiu: Neofuncționalismul extinde funcționalismul, argumentând că integrarea în anumite domenii va crea o \"pătrundere\" în alte domenii, conducând la o integrare politică mai largă.** **Specificație: Neofuncționalismul subliniază rolul elitei politice și al actori instituționali (precum Comisia Europeană), care sunt considerate a fi motivați de interesul lor pentru o integrare mai profundă. De asemenea, aceasta presupune că integrarea creează un „efect de scurgere" (spillover), în care succesul în domeniile economice atrage și alte domenii de politică.** **3. Interguvernamentalismul (Andrew Moravcsik)** **Principiu: Interguvernamentalismul susține că integrarea europeană se realizează prin intermediul negocierilor și acordurilor între guvernele naționale, care sunt principalele actori în procesul decizional.** **Specificație: Potrivit acestei teorii, integrarea este determinată de interesele naționale ale statelor membre, iar instituțiile europene sunt doar un mijloc prin care aceste interese sunt negociate. Statele membre rămân suverane și își coordonează politicile în funcție de propriile interese economice și politice.** **4. Instituționalismul** **Principiu: Instituționalismul se concentrează pe rolul instituțiilor UE în procesul de integrare. Această teorie subliniază că instituțiile europene nu sunt doar un cadru pasiv pentru negocieri, ci ele activează și influențează deciziile politice, având un impact semnificativ asupra integrării.** **Specificație: Teorii precum Instituționalismul liberal sugerează că instituțiile UE pot reduce costurile tranzacționale și pot facilita cooperarea între statele membre, oferind un cadru stabil pentru negocieri și implementare.** **5. Teoria constructivistă** **Principiu: Teoria constructivistă se concentrează pe importanța identității, normelor și ideologiilor în procesul de integrare. Aceasta sugerează că integrarea europeană nu este doar despre interese economice, ci și despre cum statele și cetățenii UE percep integrarea și valorile comune.** **Specificație: În această viziune, integrarea este influențată de construcția socială a identităților colective europene și de procesul prin care statele și cetățenii încep să se perceapă ca parte a unui proiect european comun. De exemplu, adoptarea unor norme comune, cum ar fi drepturile omului sau statul de drept, poate facilita integrarea mai profundă.** **6. Teoria guvernării multilevel (Multilevel Governance)** **Principiu: Teoria guvernării multilevel se concentrează pe relațiile între diferitele nivele de guvernare (național, european, local) în cadrul UE. Aceasta sugerează că integrarea europeană nu se realizează doar la nivelul instituțiilor europene, ci și prin interacțiunea dintre autoritățile naționale și locale.** **Specificație: Această teorie pune accent pe flexibilitatea și descentralizarea guvernării în UE, recunoscând rolul statelor membre și al autorităților locale în implementarea politicilor europene. Astfel, integrarea nu este un proces strict centralizat, ci mai degrabă un proces de negociere continuă între nivelele diferite ale guvernării.** 16. **Separarea verticala a puterilor: UE ca sistem federal ( Wallace, )** **Separarea verticală a puterilor se referă la distribuirea autorităților și responsabilităților între diferitele nivele de guvernare, respectiv între nivelul european (Uniunea Europeană) și nivelurile naționale (statele membre). În cazul Uniunii Europene, acest concept este folosit pentru a analiza felul în care UE împarte competențele cu statele membre, creând un sistem multilevel sau federal.** **UE ca sistem federal** **Uniunea Europeană nu este un stat federal propriu-zis, dar este adesea comparată cu un sistem federal din cauza modului în care autoritatea este distribuită între nivelul european și cel național. Totuși, este important de menționat că UE nu are toate caracteristicile unui stat federal, iar separarea puterilor nu este atât de clar definită ca în cazul unui stat federal clasic, cum ar fi Statele Unite.** **Caracteristici ale unui sistem federal și cum se aplică la UE:** **Competențele partajate:** **Într-un sistem federal, competențele sunt împărțite între autoritățile centrale și cele locale, dar fiecare nivel de guvernare are o sferă proprie de autoritate.** **În UE, competențele sunt împărțite între Uniunea Europeană și statele membre. Unele domenii sunt exclusive (de exemplu, politica comercială externă), iar altele sunt partajate (de exemplu, politica agricolă sau de mediu), iar anumite domenii sunt lăsate exclusiv în competența statelor membre (de exemplu, educația sau politica externă internă).** **Subsidiaritatea și Proporționalitatea:** **Principiul subsidiarității este esențial în contextul separării verticale a puterilor. Acesta afirmă că UE ar trebui să acționeze doar în domeniile în care statele membre nu pot acționa eficient la nivel național sau local.** **Principiul proporționalității reglementează măsura în care acțiunile UE trebuie să fie proportionale cu obiectivele urmărite, adică acțiunile UE nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea scopurilor stabilite.** **Organizarea instituțională:** **Într-un sistem federal, există o clară separare între autoritățile centrale și cele locale, dar în UE există o interdependență și cooperare între instituțiile europene și cele naționale.** **Comisia Europeană joacă rolul de executor al deciziilor europene, iar Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene sunt responsabile cu procesul legislativ. Totuși, statele membre păstrează autoritatea principală în multe domenii, cum ar fi politica externă sau securitatea națională.** **Curtea de Justiție a Uniunii Europene garantează respectarea dreptului european și competențele partajate între nivelurile de guvernare.** **Suficiența autonomiei statelor membre:** **Statele membre ale UE nu au cedat toată puterea către instituțiile europene, iar autonomia lor este esențială. Deși există politici comune, multe aspecte de reglementare și decizie rămân la nivel național (ex: politica de apărare sau educație).** **Comparativ cu un sistem federal, statele membre nu sunt complet subordonate autorității centrale. De exemplu, în SUA, statele nu au dreptul să negocieze tratate internaționale sau să aplice politici comerciale externe separate, în timp ce în UE, statele membre au o autonomie mult mai mare.** **Participarea națională în procesul decizional european:** **Un alt element al sistemului federal este participarea autorităților locale în procesul decizional național și în cel european. La nivelul UE, statele membre sunt reprezentate în Consiliul Uniunii Europene și în Comitetul Regiunilor, unde pot influența politica europeană.** **Parlamentul Național are un rol important în monitorizarea activității UE și în asigurarea că principiul subsidiarității este respectat.** **Diferențe față de un sistem federal clasic** **Lipsa unui guvern central: În UE, nu există un guvern central în adevăratul sens al cuvântului. Guvernele naționale își păstrează autoritatea în majoritatea domeniilor esențiale, în timp ce în federațiile clasice, guvernul central are autoritate în toate domeniile.** **Nu există o constituție unică: Într-un stat federal, o Constituție unică reglează relațiile între nivelurile de guvernare. În UE, nu există o constituție propriu-zisă, ci un tratat fundamental (de exemplu, Tratatul de la Lisabona) care reglează competențele și interacțiunile dintre instituțiile europene și statele membre.** **Ponderea în procesul decizional: Într-un sistem federal, statele membre pot avea o voce egală în procesul legislativ (ex: Senatul SUA), în timp ce în UE, votul în Consiliul Uniunii Europene este bazat pe majoritate calificată, iar anumite state pot avea o influență mai mare decât altele, ceea ce nu este cazul într-un sistem federal clasic.** 17. **Separarea orizontala a puterilor : puterea legislativa , executiva si judiciara( Wallace, )** **Separarea orizontală a puterilor se referă la distribuirea responsabilităților și autorităților între cele trei ramuri fundamentale ale unui sistem politic: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judiciară. În cadrul Uniunii Europene (UE), acest principiu este aplicat prin structura instituțională care reflectă echilibrul între aceste puteri, chiar dacă acest sistem nu este la fel de clar definit ca în statele naționale.** **1. Puterea legislativă (Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene)** **Puterea legislativă a Uniunii Europene este exercitată de două instituții principale:** **Parlamentul European: Este ales direct de cetățenii UE și reprezintă voința populară. Are un rol esențial în procesul legislativ, aprobind sau respingând legislația propusă, având puterea de a modifica sau de a respinge legislația în colaborare cu Consiliul UE.** **Consiliul Uniunii Europene: Este format din miniștri din guvernele statelor membre, care se întâlnesc pentru a negocia și a adopta acte legislative. Consiliul are un rol esențial în stabilirea politicii europene și în luarea deciziilor în majoritatea domeniilor. Votul în Consiliu poate fi bazat pe majoritate calificată sau consens, iar fiecare stat membru are o influență proporțională cu mărimea sa.** **Cum se împarte puterea legislativă?** **Procesul legislativ european este, de obicei, un proces bicameral, în care Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene colaborează pentru adoptarea legislației. Aceste două instituții lucrează împreună pentru a adopta reglementări și directive care sunt obligatorii pentru statele membre.** **Inițiativa legislativă este în general rezervată Comisiei Europene, care propune proiecte de legislație. Totuși, Parlamentul și Consiliul pot modifica, aproba sau respinge aceste propuneri.** **2. Puterea executivă (Comisia Europeană)** **Puterea executivă este exercitată în principal de Comisia Europeană, care este considerată organul executiv al Uniunii Europene.** **Comisia Europeană are rolul de a implementa politicile și legile adoptate la nivel european, de a propune noi legislații și de a monitoriza aplicarea legii în statele membre. Comisia este condusă de un Președinte și este formată din comisari din fiecare stat membru. Fiecare comisar este responsabil de un anumit domeniu de politică (de exemplu, comerț, mediu, energie etc.).** **Rolul Comisiei:** **Este gardianul tratatelor UE și se asigură că statele membre respectă legislația europeană.** **În plus, Comisia negociază acorduri internaționale, implementează politica comercială și controlează fondurile europene.** **Cum se diferențiază Comisia de alte ramuri executive?** **Comisia are autoritate în multe domenii cheie, dar nu este un guvern în sensul național. Ea nu ia decizii politice directe (cum ar face un guvern național), ci joacă un rol important în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și legislației europene.** **3. Puterea judiciară (Curtea de Justiție a Uniunii Europene)** **Puterea judiciară a Uniunii Europene este exercitată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care este responsabilă pentru interpretarea și aplicarea dreptului european.** **CJUE garantează respectarea legislației europene și soluționează litigiile dintre statele membre, instituțiile UE și alte părți implicate. Curtea este compusă din judecători care provin din fiecare stat membru al Uniunii și din avocați generali care oferă opinii legale pentru cazuri.** **Rolul CJUE:** **Interpretarea dreptului european: Curtea garantează uniformitatea aplicării dreptului european în toate statele membre.** **Monitorizarea respectării dreptului UE: CJUE asigură că statele membre respectă legislația europeană, având autoritatea de a impune sancțiuni pentru nerespectarea acestora.** **Judecarea litigiilor: Curtea judecă litigiile între instituțiile UE și statele membre, dar și între statele membre și cetățeni sau companii europene.** **Interacțiunea între puteri** **Deși există o separare clară între aceste trei ramuri ale puterii în cadrul UE, există o interacțiune constantă și o colaborare între ele:** **Legislatia: Comisia propune acte legislative, care sunt discutate și aprobate de Parlamentul European și Consiliu, iar acestea sunt apoi implementate și monitorizate de Comisie.** **Controlul juridic: CJUE poate interpreta și, în anumite cazuri, anula legislația europeană care nu respectă tratatele sau drepturile fundamentale.** **Deciziile executive: Comisia lucrează împreună cu Consiliul și Parlamentul pentru a implementa măsurile politice adoptate, dar este și responsabilă pentru supravegherea respectării legislației europene în statele membre.** 18. **Perspectiva guvernantei europene : a) guvernanta multistratificata sau multi-nivel b) sistem de guvernanta de tip retea** **a) Guvernanta multistratificată sau multi-nivel** **Guvernanța multistratificată sau multi-nivel este un concept folosit pentru a descrie structura complexă de guvernare a Uniunii Europene, în care autoritatea și deciziile sunt distribuite între mai multe nivele de guvernare (de la nivel european la cel național și local). Acest tip de guvernanță reflectă diversitatea instituțională și autonomia diferitelor nivele de guvernare implicate în procesul decizional european.** **Elementele cheie ale guvernanței multi-nivel:** **Nivele multiple de guvernare:** **În UE, guvernanța se realizează pe mai multe niveluri: la nivel european, național, regional și local. Fiecare nivel are un rol și responsabilități diferite în procesul decizional și implementarea politicilor.** **Nivelul european este responsabil pentru stabilirea politicilor comune și adoptarea legislației în domenii care necesită acțiuni coordonate, cum ar fi comerțul, protecția mediului sau politica agricolă.** **Nivelurile naționale și locale sunt responsabile pentru implementarea legislației europene și pentru adaptarea politicii europene la condițiile și nevoile locale sau regionale.** **Distribuirea competențelor:** **În cadrul guvernanței multi-nivel, competențele sunt partajate între UE și statele membre, iar aceasta presupune o interdependență între nivelele de guvernare. Unele domenii sunt exclusive pentru UE (de exemplu, politica comercială), iar altele sunt partajate (de exemplu, politica agricolă).** **Principiul subsidiarității joacă un rol important în guvernanța multi-nivel, stabilind că UE va acționa doar în domenii în care statele membre nu pot acționa eficient pe cont propriu.** **Colaborare între niveluri:** **Guvernanța multi-nivel presupune o colaborare constantă între instituțiile europene și autoritățile naționale, regionale și locale. De exemplu, în Consiliul Uniunii Europene, statele membre sunt reprezentate prin miniștri naționali, iar Comitetul Regiunilor include reprezentanți ai autorităților regionale și locale care influențează legislația europeană.** **Această interacțiune și colaborare sunt esențiale pentru asigurarea implementării eficiente a politicilor europene.** **Flexibilitate și adaptabilitate:** **Un aspect important al guvernanței multi-nivel este flexibilitatea acestui sistem, care permite statelor membre să participe în mod diferit la diverse politici europene, în funcție de interesele și nevoile lor specifice. De exemplu, în cadrul cooperării sporite, anumite state membre pot implementa politici europene comune, chiar și atunci când alte state nu doresc să participe.** **Exemple de guvernanță multi-nivel:** **Politica de mediu: Comisia Europeană propune reglementări de mediu, dar implementarea acestora se face la nivel național și local, iar autoritățile locale pot adapta măsurile în funcție de condițiile regionale.** **Politica agricolă comună (PAC): Aceasta este reglementată la nivel european, dar implementarea și gestionarea fondurilor sunt efectuate de autoritățile naționale și regionale.** **b) Sistemul de guvernanță de tip rețea** **Un alt concept important în cadrul guvernanței europene este guvernanța de tip rețea, care reflectă modul în care diferitele actori (instituții europene, state membre, agenții, organizații non-guvernamentale, companii) cooperează și interacționează într-o rețea complexă pentru a atinge obiectivele politice comune.** **Elementele cheie ale guvernanței de tip rețea:** **Colaborarea între actori multipli:** **În guvernanța de tip rețea, autoritățile centrale (de exemplu, Comisia Europeană) nu au un control absolut asupra procesului decizional, iar autoritățile naționale, regionale și chiar actorii non-statali (ONG-uri, corporații) sunt implicați activ în procesul de formare a politicii.** **Acest sistem reflectă o colaborare descentralizată în care actori diferiți sunt interconectați și își coordonează acțiunile pentru a ajunge la o soluție comună.** **Abordare flexibilă:** **Guvernanța de tip rețea permite o flexibilitate mai mare în procesul de decizie, bazându-se pe consens între diversele părți implicate. Acest lucru este deosebit de important în domenii precum politicile economice, salutul public sau educația, unde diferitele părți pot avea interese și priorități diferite.** **De exemplu, în cadrul Semestrului European, statele membre își prezintă planurile economice și reformele, iar Comisia Europeană ajută la coordonarea acestor acțiuni printr-o abordare bazată pe rețea.** **Interdependență și influență reciprocă:** **În cadrul guvernanței de tip rețea, fiecare actor are un anumit grad de autonomie, dar există o interdependență și un schimb constant de informații și resurse. Această rețea de relații interconectate permite o reglementare colaborativă.** **Actorii din rețea sunt influențați de acțiunile celorlalți, ceea ce face ca procesul decizional să fie mai dinamic și mai adaptabil.** **Managementul complexității:** **Guvernanța de tip rețea este eficientă în gestionarea complexității provocate de multiplele niveluri și actori implicați, dar poate duce și la conflicte de interese sau dificultăți în atingerea unui consens.** **De exemplu, în domeniul reglementării pieței interne, Comisia Europeană colaborează cu agenții naționale de reglementare și alte organisme pentru a asigura implementarea consistentă a normelor europene.** **Exemple de guvernanță de tip rețea:** **Politicile economice: În cadrul Semestrului European, statele membre colaborează cu Comisia Europeană și alte instituții europene pentru a implementa recomandările economice și a asigura stabilitatea economică la nivel european.** **Politica externă și de securitate comună: În acest domeniu, UE colaborează cu statele membre, organizații internaționale și actori non-statali pentru a atinge obiective comune de securitate.** 19. **Guvernanta multinivel , stabilitatea europeana si reconsiderarea rolului statului national : a) abordarea centrata pe stat b) abordarea centrata pe guvernanta- studiul lui Bob Jesop privind 3 tendinte ale evolutiei statelor nationale ( pg.67\...): conceptul de metaguvernanta si sistemul de guvernanta multi-nivel ale UE in opinia lui Telo si Schimitter ( pg.71-fig), 2.3 si 2.4 ( Prisecaru)** **a) Abordarea centrată pe stat** **Această abordare pune accentul pe rolul suveran al statului național în gestionarea afacerilor interne și externe, considerând că statul național rămâne principalul actor în procesul de guvernare. În această viziune:** **Statul este actorul dominant în cadrul deciziilor economice și politice, având control total asupra competențelor sale.** **Guvernanța UE, prin politică și reglementare, este limitativă pentru statul național, iar acest model de guvernare consideră statul ca având prioritate în fața structurii multilaterale a UE.** **b) Abordarea centrată pe guvernanță** **Această abordare pune accentul pe colaborarea și coordonarea între diferiți actori și niveluri de guvernare, în loc să se concentreze pe puterea centralizată a statului național. Este mai flexibilă și implică acțiuni comune între instituțiile UE și autoritățile naționale. Guvernanța multistratificată este esențială în acest sistem, iar statul național se alătură altor actori într-un cadru globalizat.** **Studiul lui Bob Jessop - 3 tendințe ale evoluției statelor naționale:** **Reconfigurarea statului național: Statul național nu mai este actorul central, iar guvernanța se extinde pe multiple nivele (local, național, european). Aceasta face parte dintr-o evoluție complexă a statului, care se adaptează la noile realități economice și politice.** **Metaguvernanta: Conceptul se referă la un proces de guvernare dincolo de simplele acte de guvernare, în care multiple instanțe intervin pentru a regla procesul decizional. În UE, acest lucru se reflectă în procesele de colaborare între diferite nivele de guvernare.** **Sistemul de guvernanță multi-nivel: Este un sistem în care diferite nivele de guvernare (local, național, european) cooperează pentru a asigura stabilitatea și coerența politică în Uniune. Această structură ajută la protejarea autonomiei naționale în fața presiunilor externe și la promovarea stabilității economice și politice.** **Opinia lui Telo și Schmitter:** **Telo și Schmitter consideră că UE reprezintă o evoluție a statului național, dar într-un cadru mai larg de guvernanță multi-nivel. Asta presupune o redistribuire a competențelor, unde actorii europeni (Comisia, Consiliul, Parlamentul) sunt implicați activ, dar fără a submina complet rolul statului național.** 20. **Metoda de coordonare -- trasaturi si aplicabilitate- 3.2.5 MDC -- ca nou mod de transguvernanta** **Metoda de coordonare (MDC) este un mecanism în cadrul Uniunii Europene care se concentrează pe colaborarea și coordonarea acțiunilor între statele membre, mai degrabă decât pe adoptarea unor legislații obligatorii. Aceasta este folosită în domenii precum politica economică, ocuparea forțată a muncii, educația sau politica fiscală, unde statele membre își păstrează suveranitatea, dar sunt încurajate să colaboreze și să armonizeze politicile.** **Trăsături ale metodei de coordonare (MDC):** **Non-obligatorie: Spre deosebire de metodele legislative tradiționale ale UE, MDC nu presupune impunerea de legi obligatorii. Este mai flexibilă, permițând statelor membre să ia măsuri în funcție de propriile nevoi și contexte.** **Colaborare interguvernamentală: MDC se bazează pe cooperarea între guvernele statelor membre. Comisia Europeană joacă un rol de facilitator al acestui proces, dar nu impune soluții. Statelor membre le revine responsabilitatea principală.** **Instrumente voluntare: Se bazează pe utilizarea unor instrumente voluntare, cum ar fi recomandările, rapoartele comune sau examinările reciproce ale politicii pentru a încuraja schimbul de bune practici între statele membre.** **Focus pe rezultate: În loc să impună reglementări stricte, MDC pune accent pe rezultate concrete, iar statele membre sunt evaluate în funcție de progresul realizat în implementarea unor obiective comune.** **Aplicabilitate:** **MDC este folosită într-o varietate de domenii, dar este deosebit de relevantă în:** **Politica economică: În cadrul Semestrului European, statele membre își prezintă planurile de reformă și de politică economică, iar Comisia oferă recomandări pentru armonizarea acestora.** **Politicile sociale și educaționale: Pentru a asigura o creștere economică echilibrată și coerența în educație și formare, statele membre coordonează măsurile politice la nivel european.** **Politica fiscală: În contextul crizei economice, MDC a fost utilizată pentru a coordona politicile fiscale între statele membre.** **MDC ca nou mod de transguvernare:** **Metoda de coordonare este considerată un nou mod de transguvernare, adică un proces în care guvernele naționale sunt direct implicate în luarea deciziilor și în implementarea acestora, dar în colaborare strânsă cu instituțiile europene. Acesta este un model în care statele membre nu sunt doar supuse unui control centralizat, ci participă activ la deciziile colective.** **MDC reprezintă o modificare a guvernanței tradiționale a UE, trecând de la o abordare pur legală la o colaborare bazată pe coordonare și consens, ceea ce permite o mai mare flexibilitate în procesul de decizie și implementare a politicilor europene.** 21. **Abordari conceptuale privind integrarea flexibila ( 6.1) ( Prisecaru)-metode flexibile de integrare** **Integrarea flexibilă se referă