Curtea de Justiţie. Componenţă PDF

Curtea de Justiţie. Componenţă Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, a reafirmat și susținut reformarea sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene1, astfel precum a fost configurat prin Tratatul de la Nisa, 2001, proces ce a avut în vedere structura Curţii de Justiţie, d...

Curtea de Justiţie. Componenţă Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, a reafirmat și susținut reformarea sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene1, astfel precum a fost configurat prin Tratatul de la Nisa, 2001, proces ce a avut în vedere structura Curţii de Justiţie, denumirea instanţelor, precum şi extinderea controlului jurisdicţional al Curţii. Această reformă a fost reconsiderată prin reforma din 2015 care a avut şi are drept consecinţă: desfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice, respectiv creşterea progresivă a numărului de judecători la Tribunal până la 56 (2 de fiecare stat membru) până la 01 septembrie 2019. [În prezent, ar fi vorba despre 54 de judecători, fiind necesară încă desemnarea unora dintre aceștia.] CJUE a trecut recent printr-o nouă reformă. Statutul Curții de Justiție a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, JO L, 2024/2019, 12.8.2024. Esența acestor modificări constă în identificarea unor domenii specifice în care Tribunalul poate să-și exercite, efectiv, competența în soluționarea unor trimiteri preliminare. Astfel, conform art. 50b din Statut, acesta este competent a soluționa astfel de trimiteri în următoarele domenii specifice: „(a) sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată; (b) accizele; (c) Codul vamal; (d) clasificarea tarifară a mărfurilor în Nomenclatura combinată; (e) compensarea și asistența pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare sau a întârzierii ori a anulării serviciilor de transport; (f) schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”. Tribunalul avea și anterior recunoscută această competență, dar aceasta era „într-o stare latentă”, fiind exercitată exclusiv de Curtea de Justiție. În prezent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene desemnează ansamblul sistemului jurisdicţional al Uniunii, fiind alcătuită din două instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul 2, fiecare dintre acestea având competenţe jurisdicţionale clar conturate şi definite, astfel: - Curtea de Justiţie are ca principal rol examinarea legalităţii actelor instituţiilor UE şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia, precum şi soluţionarea conflictelor dintre instituţiile Uniunii Europene, dintre aceste instituţii şi statele membre sau dintre statele membre, în aplicarea dreptului Uniunii Europene; - Tribunalul are ca principal rol soluţionarea în primă instanţă a acţiunilor introduse de persoane fizice şi juridice şi statele membre, cu excepţia celor care sunt date spre soluţionare, chiar în primă instanţă, direct Curţii de Justiţie. Compunerea şi organizarea acestor două instanţe este reglementată prin Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Statutul Curţii de Justiţie a 1 Uniunii Europene (anexă la Tratatul de la Lisabona – Protocolul nr. 3); Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie, Regulamentul de procedură al Tribunalului. Conform art. 19 alin. (2) TUE, Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru, fiind formată aşadar din 27 de judecători, în prezent. Numirea judecătorilor Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute, se face de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului, prevăzut de art.255 TFUE. Acest comitet este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Adoptarea regulamentului de funcţionare al acestui comitet, precum şi numirea membrilor acestuia, prin decizie, intră în sarcina Consiliului. Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie. [Art. 255 (1) Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat general în cadrul Curții de Justiție și al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările, în conformitate cu dispozițiile articolelor 253 și 254. (2) Comitetul este format din șapte personalități alese dintre foștii membri ai Curții de Justiție și ai Tribunalului, dintre membrii instanțelor naționale supreme și din juriști reputați, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care stabilește regulamentul de funcționare al acestui comitet, precum și o decizie prin care sunt desemnați membrii comitetului. Comitetul hotărăște la inițiativa președintelui Curții de Justiție.] Mandatul judecătorilor este de 6 ani, dar, conform art. 253 alin. (2) TFUE, la fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai mult decât atât, judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou. Astfel, potrivit art. 9 din Statutul CJUE, în cazul în care, la fiecare trei ani, judecătorii sunt înlocuiți parțial, iar numărul de judecători este impar, numărul de judecători înlocuiți este, alternativ, numărul întreg imediat superior, respectiv numărul întreg imediat inferior jumătății numărului judecătorilor; iar înlocuirea parțială a avocaților generali, care are loc la fiecare trei ani, are în vedere de fiecare dată în principiu jumătate dintre ei, iar dacă numărul este impar 6, regula fiind aceeași ca la judecători. Modalitatea, procedura internă a fiecărui stat de alegere a judecătorului este specifică fiecărui stat membru, neexistând o procedură unitară la nivel unional în acest sens. 2 În România, la data de 23 decembrie 2015, a fost aprobată, prin memorandum, Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit acesteia, selecţia acestui judecător nu mai este o sarcină a CSM, desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător al Curţii făcându-se de către Guvern, la propunerea unei comisii de selecție. Această comisie de selecţie este formată, conform art. 1 alin. (2) din această Procedură, din: ministrul justiției; ministrul afacerilor externe; agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei; un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat la invitaţia ministrului justiţiei; doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnați de Colegiul de conducere al acesteia, la invitația ministrului justiției; două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, la invitația ministrului justiției. 3 Comisia prevăzută la art. 1 este convocată de ministrul justiţiei, care prezidează lucrările acesteia. Art.2 alin. (2) - (4) din Procedură prevăd că pentru procedurile de audiere, deliberare, selecție a candidaților, comisia de selecţie este valabil întrunită prin prezenţa tuturor membrilor, pe când pentru toate celelalte chestiuni, comisia de selecţie este valabil întrunită în prezența a cel puțin 5 membri. Comisia de selecţie decide cu votul majorității membrilor prezenți (majoritate simplă). Membrii comisiei de selecţie îşi exercită mandatul în mod individual şi independent şi îşi exprimă propria opinie. Conform art. 5 alin. (3) din Procedură, criteriile în funcţie de care se va realiza evaluarea candidaţilor sunt: a) calificarea juridică a candidatului şi cunoaşterea dreptului şi instituţiilor Uniunii Europene; b) experienţa profesională, c) capacitatea de a exercita funcţii judiciare, d) competenţele lingvistice, e) capacitatea de a lucra într-un mediu multicultural, care reflectă diferite sisteme juridice, f) lipsa oricărei îndoieli cu privire la independența, imparțialitatea, probitatea și integritatea candidatului. La finalizarea audierilor candidaţilor înscrişi, conform art. 6 din Procedură, comisia selectează, cu votul unei majorități de cel puțin 2/3 din numărul membrilor Comisiei, candidatul, precum şi două propuneri de rezervă. Rezultatele obţinute urmare a procedurii de selecţie sunt publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Propunerile cu persoanele selectate vor fi comunicate Guvernului în vederea aprobării. Urmare a comunicării către Guvern pot să apară trei situaţii: 3 1. Guvernul este de acord cu propunerea înaintată de comisia de selecţie, caz în care o va comunica Consiliului (Consiliului Uniunii Europene, s.n.), în 3 zile de aprobarea de către Guvern, şi va informa şi Parlamentul României cu privire la aceasta. Guvernul comunică această propunere Parlamentului României în virtutea prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 373/2013 privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. 2. Guvernul nu este de acord cu propunerea înaintată de comisia de selecţie, caz în care va alege din lista de rezervă, motivându-şi decizia. Această propunere va fi comunicată Consiliului, în 3 zile de aprobarea propunerii de către Guvern, şi va fi informat şi Parlamentul României cu privire la aceasta. 3. Guvernul nu este de acord cu niciuna din propunerile prezentate, inclusiv cu cele din lista de rezervă, caz în care procedura de selecţia se reia. Ulterior comunicării propunerii Consiliului, de către Guvernul României, pot să apară următoarele situaţii: 1. în cazul în care avizul Comitetului prevăzut de articolul 255 TFUE cu privire la candidatul propus de România este negativ, Guvernul poate proceda la transmiterea către Secretariatul General al Consiliului, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, a persoanelor de pe lista candidaților cu titlu de rezervă, în ordinea acestora, ca propunere a României pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 2. în cazul în care, pentru toate propunerile formulate, avizul Comitetului prevăzut de articolul 255 TFUE este negativ, se reia procedura de selecţie. Pentru că prevederile unionale tac în această privinţă, se poate afirma că nu are importanţă nici naţionalitatea sau cetăţenia unui judecător propus, la nivel teoretic, cel puţin, acesta putând proveni chiar şi dintr-un alt stat membru sau chiar dintr-un stat terţ. În practică, cel puţin până în prezent, nu au fost întâlnite astfel de situaţii. Oricum, spre deosebire de celelalte instanţe internaţionale, la CJUE o parte în procesul unional nu poate invoca absenţa din componenţa Curţii sau a unui complet, a unui judecător având cetăţenia sa, solicitând modificarea componenţei Curţii sau a unui complet/cameră. Fiecare judecător are propriul său cabinet, format din trei colaboratori personali (referenţi), aleşi de către judecător şi angajaţi cu contract pe durată determinată – 6 ani, şi secretarii. Pe timpul exercitării mandatului, judecătorii CJUE beneficiază de: imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale, atât penale, cât şi civile, ce poate fi, însă, ridicată de Plenul CJUE pentru motive bine întemeiate. Mai mult decât atât, conform art.3 4 alin. (1) din Statutul CJUE, în ceea ce priveşte actele îndeplinite de aceştia, inclusiv cuvintele rostite şi scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de imunitate după încetarea funcţiei lor. Totuşi, imunitatea de jurisdicţie poate fi ridicată de Curtea de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară. În cazul în care este vorba despre un judecător de la Tribunal sau de la un tribunal specializat, decizia aparţine tot Curţii de Justiţie, întrunită în şedinţă plenară, dar Curtea va decide doar după consultarea tribunalului respectiv. Conform art. 11 din Protocolul (Nr. 7) privind Privilegiile şi Imunitățile Uniunii Europene, anexă la Tratatul de la Lisabona, pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre și indiferent de cetățenia lor, funcționarii și agenții Uniunii: (a) beneficiază de imunitate de jurisdicție pentru actele îndeplinite de aceștia, inclusiv afirmațiile scrise sau verbale în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispozițiilor din tratatele care reglementează, pe de o parte, răspunderea funcționarilor și agenților față de Uniune și, pe de altă parte, competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a decide asupra litigiilor dintre Uniune și funcționarii, respectiv alți agenți ai Uniunii; aceștia beneficiază de imunitate și după încetarea funcțiilor lor; (b) nu sunt supuși, nici ei și nici soții/soțiile sau membrii de familie aflați în întreținerea lor, dispozițiilor privind limitarea imigrației și formalităților de înregistrare pentru străini; (c) beneficiază, cu privire la reglementările monetare sau de schimb valutar, de facilitățile recunoscute în mod obișnuit funcționarilor organizațiilor internaționale; (d) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, mobilierul și bunurile personale cu ocazia numirii în funcție în țara respectivă și de dreptul de a-și reexporta, fără taxe vamale, mobilierul și bunurile personale la încheierea misiunii în țara de destinație, sub rezerva ca guvernul țării de destinație să considere aceste condiții, fie într-un caz, fie în celălalt, ca fiind necesare; (e) beneficiază de dreptul de a importa, fără taxe vamale, automobilele personale, achiziționate din țara unde au avut ultima reședință sau din țara lor de origine în condițiile pieței interne din țara de destinație și de a le reexporta, fără taxe vamale, sub rezerva potrivit căreia, guvernul țării de destinație consideră aceste condiții, fie într-un caz fie în celălalt, ca fiind necesare. inamovibilitate, putând fi eliberaţi din funcţie sau decăzuţi din dreptul de pensie sau din alte avantaje echivalente, conform art. 6 alin. (1) din Statutul CJUE, doar urmare a exprimării votului unanim al judecătorilor și avocaților generali ai Curții de Justiție. Se poate ajunge la o astfel de situaţie doar atunci când aceştia nu mai corespund condițiilor cerute sau nu mai îndeplinesc obligațiile aferente funcției lor. Judecătorul în cauză nu ia parte la aceste deliberări. În cazul în care persoana în cauză este membru al Tribunalului sau al unui tribunal specializat, Curtea decide după consultarea tribunalului în cauză. 5  Incompatibilitatea judecătorilor poate să apară, conform prevederilor art. 18 din Statutul CJUE, în situaţii precum: - judecătorul a participat anterior la soluţionarea unei cauze în calitate de agent, consilier sau avocat al unei părţi; - judecătorul a fost chemat a se pronunţa ca membru al unui tribunal, a unei comisii de anchetă sau în orice altă calitate într-o cauză; - mai mult decât atât dacă apreciază, dintr-un motiv particular faptul că nu trebuie să participe sau să pună concluzii într-o anumită cauză, îl va înştiinţa pe preşedinte CJUE. Acesta din urmă va putea, din aceleaşi motive, să solicite unui judecător a se abţine din acea cauză. Divergenţele cu privire la incompatibilitate vor fi soluţionate de Curte. De asemenea, pe durata mandatului, judecătorii nu pot exercita nici o funcţie politică sau administrativă, precum, conform art. 4 alin. (2) din Statutul CJUE, nici nu pot exercita vreo activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, cu excepţia situaţiei în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepțional. De altfel, în virtutea art. 4 alin. (3) din Statutul CJUE, la instalarea în funcție, judecătorii își iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje, după încetarea funcției lor. Judecătorii au rang egal cu cel al comisarilor europeni. Obligaţiile judecătorilor sunt următoarele: rezidenţa obligatorie la Luxembourg; depunerea jurământului în faţa Plenului, la începerea activităţii, jurământ prin care îşi asumă că își vor exercita atribuțiile cu deplină imparțialitate și potrivit conștiinței lor și că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor; consacrarea în întregime pentru îndeplinirea mandatului lor; abţinerea, în afara Curţii, de la orice comentariu care ar putea dăuna reputaţiei Curţii sau care ar putea fi interpretat drept o luare de poziţie a Curţii în dezbateri care depăşesc rolul lor instituţional; neacceptarea de cadouri, de orice natură, care ar putea afecta independenţa acestora; evitarea oricărei situaţii de natură a determina un conflict de interese; depunerea, la intrarea în funcţie, a declaraţiei referitoare la interesele lor financiare; solicitarea autorizării prealabile în vederea participării la o activitate externă; respectarea îndatoririi de discreţie, după încetarea funcţiei; angajarea, după încetarea funcţiei, de a nu participa la: 6  * cauze care erau pendite la instanţa de care aparţineau în momentul încetării funcţiilor lor; * cauze care au o legătură directă şi evidentă cu cauze, chiar soluţionate, la care au participat în calitate de judecător sau de avocat general şi, pe o perioadă de 3 ani începând de la această dată, ca reprezentanţi ai părţilor, fie în scris, fie prin pledoarie orală, în cauze care sunt pledate la instanţele unionale. Încetarea mandatului de judecător la CJUE se produce în una dintre următoarele situaţii: - împlinirea mandatului pentru care a fost desemnat, prin ajungerea la termenul de 6 ani, fără ca acesta să fie prelungit, caz în care oricum termină un mandat şi începe unul nou; - deces; - demisie, caz în care conform art. 5 alin. (2) din Statutul CJUE, acesta trebuie să adreseze o scrisoare de demisie președintelui Curții de Justiție, pentru a fi transmisă președintelui Consiliului, notificarea acestuia din urmă este cea care antrenează eliberarea postului; - înlăturarea din funcţie (demiterea) atunci când acesta nu mai corespunde condițiilor cerute sau nu mai îndeplineşte obligațiile aferente funcției sale. 7