Tema 2.pdf

Tema 2. Elemente ale managementului realizării sistemelor informatice. 1. Tipurile şi conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice Metodologiile s-au născut din nevoia de aşezare în tipare teoretice a rezultatului experienţei practice. Realizarea sistemelor...

Tema 2. Elemente ale managementului realizării sistemelor informatice. 1. Tipurile şi conţinutul metodologiilor de realizare a sistemelor informatice Metodologiile s-au născut din nevoia de aşezare în tipare teoretice a rezultatului experienţei practice. Realizarea sistemelor informatice este o activitate profund creativă care îmbină numeroase activităţi cum ar fi: analiză, proiectare, programare, coordonare, organizare, control. O metodologie poate fi definită ca un model în cascadă cu procese interconectate şi colecţii de sarcini opţionale, deterministe şi/sau cu precondiţii pentru activităţile desfăşurate, care au ca finalitate elemente livrabile. Metodologiile se pot clasifica după următoarele criterii: A. după gradul de generalitate 1. Metodologii generale – dezvoltate pentru a permite realizarea de sisteme informatice din arii de cuprindere diferite şi de complexităţi variabile. Exemple de astfel de metodologii: SSADM(Structured System Analysis and Design Methodology), OMT(Object Modeling Technique), MERISE (Méthode d’Etude et de Realization, Informatique pour les Systèmes d’Entreprise). 2. Metodologii cadru (frameworks) – dezvoltate în general de marile case de consultanta (PwC, KPMG, E&Y, etc.), cu grad ridicat de generalitate, însă incluzând elemente opţionale aplicabile exclusiv unor anumite produse software (numite acceleratori). Exemple: Selection and Implementation of Integrated Packaged Software (SIIPS) elaborată de KPMG. Are definiţi acceleratori de implementare pentru SAP şi Oracle. 3. Metodologii specializate – dezvoltate si optimizate pentru implementarea unui singur produs software: AIM (pentru Oracle E-Business Suite), POIS (pentru SunSystems), Signature (pentru Scala), ASAP (pentru SAP).  B. după modelul ciclului de viaţă 1. Metodologii cu model în cascadă Parcurgerea secvenţială a etapelor, cu eventuale reveniri la etapa precedentă. Utilizat pentru sisteme informatice de mică complexitate. Figura 2.1. Modelul în cascadă 2. Metodologii cu model în spirală Figura 2.2. Modelul în spirală Presupune elaborarea completă, rapidă şi la costuri scăzute a unei versiuni iniţiale, simplificate, cu caracter de prototip, pe baza căreia se stabilesc noi specificaţii de definire a sistemului informatic şi se desfăşoară activitatea de realizare a unei noi versiuni de sistem informatic. Elaborarea noii versiuni presupune parcurgerea integrală sau parţială a etapelor, modificându-se numai anumite părţi din prototip. 3. Metodologii cu model incremental Figura 2. 3. Modelul incremental Se utilizează atunci când sistemele informatice se pot realiza şi pune în funcţiune parţial pe subsisteme, aplicaţii, module. Realizarea lor se poate face deci în maniera extensibilă, astfel încât la început se analizează şi se definesc cerinţele, iar apoi subsistemele se realizează şi se integrează prin extensii succesive sau simultane. 4. Metodologii cu model evolutiv Se utilizează în cazul sistemelor complexe, care se descompun în subsisteme. Ele sunt realizate şi livrate în mod iterativ şi contribuie la sporirea treptată a performanţelor sistemului. Oricare dintre subsisteme trece prin toate fazele de dezvoltare a sistemelor: definirea cerinţelor, analiză, proiectare, implementare, testare, intreţinere, pentru ca în final acestea să fie integrate. Figura 2. 4. Modelul evolutiv 5. Metodologii cu modele compozite (aşa numitele cicluri în V ) Este o variantă a modelului cascadă, în care se aplică teste explicite pentru creşterea controlului asupra modului în care se desfăşoară etapele. Latura din stânga a literei “V” este parcursă descendent şi conţine etapele de dezvoltare propriu-zise, iar cea de-a doua latură, din dreapta, se parcurge ascendent, pe ea realizându-se verificările şi validările elementelor create anterior. Figura 2. 5. Modelul în V C. după structura proceselor metodologiei 1. Metodologii monoproces, 2. Metodologii multiproces slab interconectate, 3. Metodologii multiproces interconectate. D. după modul de abordare 1. Metodologiile cu abordare structurată au ca principiu de lucru împărţirea sistemului în subsisteme pe baza funcţiilor sistemului (abordarea funcţională) sau în funcţie de date (abordarea bazată pe date). Propun modelarea datelor separat de modelarea procedurilor. Modelarea procedurilor se face plecând de la ideea că funcţiile sunt active, având un comportament, iar datele sunt afectate de aceste funcţii. 2. Metodologiile cu abordare orientată obiect permit construirea sistemelor informatice folosind conceptele tehnologiei orientate obiect. Tehnologia orientată obiect a apărut odată cu apariţia limbajelor de programare orientate obiect. Primele limbaje orientate obiect au fost SIMULA (1960), SMALLTALK (1970), CLOS, EIFFEL, ACTOR, C++, Object Pascal (1980). 2. Descrierea principalelor elemente ale metodologiilor de realizare a sistemelor informatice Elementele metodologiilor de realizare a sistemelor informatice cuprind: A. modalitatea de abordare a sistemelor, B. regulile de formalizare a datelor şi proceselor de prelucrare; C. instrumentele pentru concepţia, realizarea şi elaborarea documentaţiei; D. modalitatea de derulare a proiectului şi acţiunile specifice fiecărei etape (ciclul de viată); E. definirea modului de lucru, rolului analiştilor şi proiectanţilor şi a raportului dintre ei; modalităţile de administrare a proiectului (planificare, programare, urmărire). Totodată, metodologiile au rolul de a indica modul de desfăşurare a acestui proces, stabilind: componentele procesului de realizare a sistemului informatic (etape, subetape, activităţi, operaţii) şi conţinutul lor; fluxul parcurgerii (executării) componentelor; metodele, tehnicile, procedeele, instrumentele, normele şi standardele utilizate A. Abordarea sistemului La începuturi abordarea pentru implementarea unui sistem informatic se făcea pe probleme izolate şi ulterior s-a efectuat trecerea la abordarea sistemică (modulară), odată cu abordarea funcţională sau, mai bine zis, cu analiza şi descompunerea funcţională (în fiecare modul există câte o funcţie) şi ulterior abordarea orientată-obiect, abordarea este una de ansamblu. Pe parcurs s-au impus două strategii de abordare şi anume: strategia top down (de sus în jos); strategia bottom – up evolutivă (de jos în sus).  În strategia top – down abordarea generală este divizată în unităţi componente prin rafinări repetate, metoda de proiectare putând fi descrisă sub forma unei diagrame ierarhice cu module de control pe nivele superioare şi cu module detaliate pe nivelele inferioare. Structura organizatorică a unei unităţi economico-sociale numită organigrama unităţii poate fi reprezentată printr-o astfel de diagramă ierarhică. Pentru unităţi economice productive în organigramă se disting următoarele patru nivele de reprezentare: - nivelul conducerii strategice, reprezentat de directorul general şi consiliul de administraţie; - nivelul conducerii tactice (directori pe funcţiuni); - nivelul compartimentelor funcţionale (servicii şi posturi de lucru) şi de proiectare, cercetare (laboratoare) care asigură conducerea operativă a sistemului prin şefii lor; - nivelul compartimentelor de producţie (secţii, ateliere) care realizează funcţia de producţie a sistemului economic. În strategia bottom – up evolutivă, se porneşte de la o tratare minimală care se extinde treptat pe măsura înaintării în realizarea sistemului. În practică, de cele mai multe ori se utilizează o combinaţie dintre cele două strategii. Metodele de realizare Metoda = Reprezintă modul unitar sau maniera comună în care analiştii de sisteme, programatorii şi alte categorii de persoane implicate, realizează procesul de analiză a sistemului informaţional existent, proiectarea şi introducerea sistemului informatic sau decizional dorit, are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru. Descrierea unor astfel de metode se va face în tema următoare. Metodele de abordare a sistemelor informatice ar putea fi grupate astfel: metode orientate spre funcţii, numite şi metode ale descompunerii funcţionale; metode orientate spre fluxuri date, deci metode orientate spre procese, deoarece diagramele fluxurilor de date se întrebuinţează pentru descrierea proceselor; metode orientate spre informaţie sau date, orientate-informaţii, apărute ca urmare a popularizării puternice a ingineriei informaţiei a lui JAMES MARTIN, dar şi a diagramelor entitate-relaţie ale lui CHEN; metode orientate- obiect. B. Reguli de formalizare În proiectarea sistemului de coduri trebuie să avem în vedere două aspecte importante şi anume: - influenţa tipului şi structurii codului asupra performanţelor sistemului informatic; - implicaţiile utilizării codurilor în operaţiile de culegere a datelor şi interpretarea rezultatelor finale de către utilizatorii neinformaticieni. Activităţile parcurse în stabilirea regulilor de formalizare sunt: - analiza elementelor ce urmează a fi codificate; - precizarea şi uniformizarea tehnologiei, a denumirilor; - stabilirea caracteristicilor şi a relaţiilor dintre elementele de codificat; - alegerea tipurilor de coduri; estimarea capacităţii, lungimii şi formatului codurilor; - atribuirea codurilor elementelor de codificat (crearea nomenclatoarelor de coduri); - întreţinerea nomenclatoarelor de coduri. Este indicat a se utiliza, acolo unde este cazul, sistemele de codificare existente la nivelul economiei naţionale (CAEN, SIRUES, SIRUTA, CNP, etc.). Tehnici Tehnica = reprezintă felul în care se acţionează eficient şi rapid, în cadrul unei metode, pentru soluţionarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare. Prin aceste tehnici se îmbină armonios cunoştinţele despre metode cu măiestria personală a celor chemaţi să aplice metodele si să utilizeze instrumentele adecvate. Descrierea câtorva tehnici utilizate va fi făcută în tema următoare. D. Ciclul de viaţă (derularea sa) Indiferent de etapa istorică sau metodologică, sistemele sunt abordate prin prisma ciclului lor de viaţă. Ele apar se dezvoltă, descresc şi pier, sau printr-un nou ciclu, se perfecţionează, dând naştere unei alte versiuni sau chiar unui nou sistem. Mutaţiile din domeniul tehnologiei informaţionale şi al metodelor de abordare a sistemelor s-au reflectat şi în ciclul de viaţă al dezvoltării sistemelor, fie prin schimbarea etapelor acestuia, fie prin modificarea opticii de parcurgere a lor. Spre exemplu, odată cu abordarea orientată - obiect a sistemelor, s-au lansat şi noi modele ale ciclului de viaţă. Etape ale ciclului de viaţă a unui sistem informatic în modelul cascadă 1. Iniţierea – sunt definite scopurile, serviciile şi restricţiile pe care trebuie să le îndeplinească sistemul informatic, prezentate într-o manieră încât să poată fi înţelese atât de către utilizatorii sistemului cât şi de personalul de proiectare. 2. Analiza – analiza factorilor externi şi interni care pot influenţa sistemul 3. Proiectarea– stabilirea cerinţelor pentru hardware şi software şi elaborarea arhitecturii generale a sistemului. Funcţiile sistemului informaţional vor fi reprezentate astfel încât să poată fi transformate în unul sau mai multe programe executabile. 4. Implementarea– proiectarea software-ului din etapa anterioară este transpusă într- o mulţime de programe sau module program şi verificarea faptului că fiecare program sau modul satisface specificaţia sa. 5. Testarea –testarea programelor şi modulelor program ca un sistem complet pentru a ne asigura că cerinţele informaţionale sunt satisfăcute. După testare sistemul este livrat beneficiarului. 6. Întreţinerea – este faza în care sistemul informatic este efectiv utilizat de către beneficiar şi în care sunt descoperite şi rezolvate eventuale erori de proiectare şi programare şi omisiuni în cerinţele informaţionale iniţiale. E. Planificarea Planificarea proiectului va cuprinde o evaluare a cerinţelor informaţionale ale sistemului la nivelul întregii organizaţii. Planificarea proiectului este procesul prin care are loc definirea clară a activităţilor şi a eforturilor necesare înfăptuirii lor în cadrul fiecărui proiect. Tipurile activităţilor executate în cadrul planificării proiectului cuprind: descrierea ariei de întindere, a variantelor şi fezabilităţii proiectului, descompunerea proiectului în activităţi uşor executabile şi controlabile, estimarea resurselor şi crearea unui plan al resurselor, realizarea unei prime planificări calendaristice, realizarea unui plan al comunicărilor, determinarea standardelor şi procedurilor proiectului, identificarea şi evaluarea riscului, crearea unui buget preliminar, întocmirea rapoartelor de activitate, definitivarea planului de bază al proiectului. Programarea În timp s-au conturat mai multe metode de programare, deşi mai corect ar fi să se numească tehnici de programare.  Metoda programării clasice are la bază construirea monolitică a logicii programului, fără intenţii de structurare. Programul este privit în totalitatea lui şi analizat direct la nivelul operaţiilor elementare pe care le implică executarea lucrării care se elaborează. Programarea modulară constă în descompunerea programului, chiar din faza de proiectare, în module uşor de întrebuinţat. Fiecare modul este apoi analizat ca un program distinct şi rezolvat ca atare. Metoda programării structurate constă în faptul că oferă o rezolvare standardizată şi structurată, în mod unitar, a programelor, reprezentând o ridicare a activităţii de programare la nivelul activităţii industriale, fundamentată pe o metodologie ştiinţifică. Programarea structurată este caracteristică dezvoltării sistemelor pe baza diagramelor fluxului de date şi utilizează limbaje structurate. Ea presupune o separare între structurile de date şi codul funcţiilor care le prelucrează. Metoda programării orientate-obiect - constă în abordarea naturală a lumii reale, folosind componente modularizate şi eliminând restricţiile impuse de mediul de programare. Se definesc concepte noi de tip, clasă, moştenire, Urmărirea Managerul proiectului dispune de o mare varietate de tehnici pentru reprezentarea şi descrierea planurilor proiectelor, care să-l sprijine în urmărirea derulării acestuia. Documentaţia planificării poate fi alcătuită din: rapoarte grafice, rapoarte sub formă de text. O diagrama Gantt este o modalitate de reprezentare grafică a proiectului. Cu ajutorul barelor orizontale sunt prezentate activităţile planificate. Lungimea barelor este proporţională cu timpul alocat activităţilor reprezentate. Se pot folosi diferite culori, umbre sau forme pentru a scoate în relief anumite activităţi. Ceea ce s-a planificat şi realizat, de asemenea, pot fi evidenţiate prin bare paralele de culori, forme sau umbre diferite. Diagramele Gantt nu indică ordinea activităţilor (precedenţa lor), ci indică data începerii şi pe cea a finalizării. Se recomandă pentru descrierea proiectelor simple sau a unor componente ale proiectelor mari, sau a activităţilor prestate doar de o singură persoană, precum şi pentru monitorizarea modului în care se efectuează activităţile în comparaţie cu cele planificate (ca dată)