Anatomie - Curs V, Embriologie

Sunt formațiuni extraembrionare situate între embrion/făt și uterul matern, cu rol protector și de schimb metabolic (nutriție, respirație, excreție).

Este o anexă fetală inițială care ocupă aproape întreaga cavitate blastocistică la sfârșitul săptămânii 1 de dezvoltare.

Este formată din endoblastul extraembrionar, cunoscut și ca membrana exocelomică Heuser.

Se formează în interiorul sacului vitelin primar în săptămâna 2 de dezvoltare.

Asigură nutriția discului embrionar pentru o perioadă scurtă de timp prin transport de la trofoblast.

Este sediul angiogenezei și eritropoiezei extrembrionare viteline în săptămânile 3 și 5 de dezvoltare.

Celulele germinale primordiale se formează din endodermul sacului vitelin apoi migrează în crestele genitale.

Este o anexă fetală inițială care apare în săptămâna 3 de dezvoltare ca un diverticul endodermic al sacului vitelin secundar.

Are aspectul unui tub epitelial și persistă până în săptămâna 6 de dezvoltare când involuează.

Pătrunde în pediculul de conexiune apoi în cordonul ombilical, formând ductul alantoidian.

Mezodermul înconjurător al alantoidei generează vasele ombilicale în pediculul de conexiune.

Este o anexă fetală definitvă care se formează la 7 zile după fecundație.

Amnioblaștii formează peretele amniosului și sunt de origine citotrofoblastică și epiblastică.

Somatopleura mezoblastului extraembrionar înveleşte suprafața exterioară a amniosului, dublându-i peretele.

Se formează prin activitatea secretorie a amnioblaştilor.

La început lichidul este izotonic apoi devine hipotonic datorită urinei fetale.

Volumul lichidului amniotic crește treptat până la 1000 ml în săptămâna 38.

Lichidul amniotic conţine 98% apă și 2% substanțe minerale, substanţe organice și elemente celulare.

Lichidul amniotic se absoarbe în tubul digestiv fetal și trece prin placentă în circulația maternă.

Protejează fătul de șocurile mecanice.

Facilitează mișcările fătului.

Reprezintă complexul formaţiunilor membranoase care sunt expulzate după naştere odată cu placenta.

Tapeteaza suprafața internă a corionului.

Alcătuit din sincițiotrofoblast, citotrofoblast și mezodermul somatopleural corionic.

Cu partea sa capsulară înveleşte fătul spre cavitatea uterină.

Face legătura între făt și placentă și se dezvoltă din pediculul de conexiune.

Mezodermul pediculului de conexiune este format din mezodermul amniotic, alantoidian și vitelin.

Este anexa cea mai importantă, care pune în contiguitate sângele matern cu cel fetal.

Formarea placentei, din structurile embrionare și materne.

Este o barieră materno-fetală cu rol nutritiv, respirator, secretor și excretor.

Straturile trofoblastului unite cu mezodermul extraembrionar somatopleural formează corionul.

Suprafața sincițiotrofoblastului devine neregulată, generând prelungiri digitiforme radiale = vilozităţi.

Sunt alcătuite din coloane celulare citotrofoblastice axiale în prelungirile digitiforme ale sincițiotrofoblastului.

Se formează prin alungirea vilozităţilor primare și pătrunderea unui țesut mezenchimatos.

Apare o rețea vasculară intravilozitară care se racordează cu vasele ombilicale.

Este endometrul pregătit pentru sarcină.

Se află adiacent locului de implantare a conceptului.

Partea maternă a placentei se formează din decidua bazală.

Are configuraţie de obicei discoidală, dar poate fi inelară, lobată, lunată, reniformă sau fenestrată.

Se delimitează începând cu luna 3 de sarcină, crescând în dimensiuni și greutate.

Este suprafaţa maternă a placentei, străbătuă de arterele uteroplacentare.

Este suprafaţa fetală a placentei, acoperită de amnios, de pe care se desprind lobii placentari.

Separă sângele matern de cel fetal.

Se realizează prin difuziune simplă sau facilitată, transport activ și pasiv.