Anexele fetale (membrane fetale) - Anatomie - Curs V, Embriologie PDF

**-Anatomie – Curs V , Embriologie ANEXELE FETALE ( MEMBRANELE FETALE ) - sunt reprezentate de: I. Sacul vitelin (vezicula ombilicală) II. Alantoida III. Amniosul IV. Corionul V. Cordonul ombilical VI. Placenta ❖ Anexele embrionare sunt fomațiuni extraembrionare dispuse între embrion sau făt...

**-Anatomie – Curs V , Embriologie ANEXELE FETALE ( MEMBRANELE FETALE ) - sunt reprezentate de: I. Sacul vitelin (vezicula ombilicală) II. Alantoida III. Amniosul IV. Corionul V. Cordonul ombilical VI. Placenta ❖ Anexele embrionare sunt fomațiuni extraembrionare dispuse între embrion sau făt și uterul matern cu rol protector și de schimb metabolic - nutriție, respirație, excreție. ❖ Existența acestora este diferită: scurtă, de câteva săptămâni pentru sacul vitelin și alantoidă sau pe toată durata sarcinii pentru amnios, corion, cordonul ombilical și placentă. ❖ O parte din anexele aflate pe suprafața ventrală a embrionului - sacul vitelin și alantoida sunt încorporate participând la formarea tubului intestinal primitiv şi cloacăi. A. ANEXELE INIṬIALE - sunt formate de: 1. Pereții blastocistului sau trofoblastului și apoi corionul ; 2. Amniosul și sacul vitelin primar ; 3. Pediculul de conexiune ; 4. Diverticulul alantoidian ; B. ANEXELE FETALE DEFINITIVE - au în constituție: a) Componente fetale – amniosul ; - cordonul ombilical ; - corionul ; - partea fetală a placentei. b) Componente materne – decidua ; 1  - partea maternă a placentei ; ANEXELE FETALE ( MEMBRANELE FETALE ) I. SACUL VITELIN (VEZICULA OMBILICALĂ) a) Sacului vitelin primar - se află pe fața ventrală a discului embrionar, ocupă aproape întreaga cavitate blastocistică şi se formează la sfârşitul S 1. ❖ Este delimitat de endoblastul extrambrionar = membrana exocelomică Heuser format în continuarea hipoblastului masei embrionare. ❖ El corespunde cu cavitatea exocelomică delimitată de membrana Heuser şi regresează în blastocistul trilaminar. b) Sacul vitelin definitiv (secundar) - se formează în interiorul sacului vitelin primar în S 2. Rolurile sacului vitelin : 1) Asigură pe o perioadă scurtă nutriţia discului embrionar prin transport de la trofoblast; el nu conţine substante nutritive, doar un lichid vâscos apoi seros. 2) În S 3 şi S 5 este sediul angiogenezei şi eritropoiezei extrembrionare viteline declanşate în mezodermul splanhnic înconjurător. 3) Celulele germinale primordiale se formează din endodermul sacului apoi migrează în crestele genitale. II. ALANTOIDA ❖ Apare în S 3 ca un diverticul endodermic al sacului vitelin secundar , evaginat din partea caudală a tavanului acestuia în apropierea cloacei. ❖ Are aspectul unui tub epitelial, persistă până în S 6 apoi involuează şi se fragmentează rezultând resturi epiteliale. ❖ Pătrunde în pediculul de conexiune apoi în cordonul ombilical formând ductul alantoidian = comunicare între cloacă şi cordon. Ductul fibrozat formează un cordon intraembrionar = uraca - ce se întinde între vezica urinară şi ombilic. 2 ❖ Mezodermul înconjurător al alantoidei generează în pediculul de conexiune vasele ombilicale. Alantoida formează axul de-a lungul căruia se dezvoltă vasele ombilicale. III. AMNIOSUL a) Amniosul primar – se formeză la 7 zile după fecundaţie când între epiblast şi trofoblast apare o veziculă închisă din care se dezvoltă cavitatea amniotică. Celulele acesteia = amnioblaştii formează peretele amniosului şi sunt de origine citotrofoblastică şi epiblastică. b) Somatopleura mezoblastului extraembrionar înveleşte suprafaţa exterioară a amniosului dublându-i peretele şi astfel se formează amniosul definitiv. c) Lichidul amniotic - se formează prin activitatea secretorie a amnioblaştilor la care, în a doua etapă a dezvoltării intrauterine se adaugă urina fetală. ⮚La început lichidul este izotonic apoi devine hipotonic după adăugarea urinei fetale. ⮚Volumul lichidului amniotic creşte treptat în S 38 depăşind 1000 mL. Creşterea peste 2000 ml = hidramnios iar scăderea sub 400 ml = oligoamnios. Acestea sunt variaţii patologice de cauze materne sau fetale. ⮚Lichidul amniotic conţine 98% apă şi 2% substanţe minerale , componenţi organici (enzime, hormoni, proteine, lipide) precum şi elemente celulare. Substanţe hidrosolubile (medicamentele) din circulaţia maternă pot trece în lichidul amniotic). ⮚Îndepărtarea lichidului din cavitatea amniotică are loc prin înghiţirea acestuia de către făt apoi se absoarbe în tubul digestiv fetal şi trece prin placentă în circulaţia maternă. Rolurile lichidului amniotic: 1) Constituie mediul acvatic în care se dezvoltă embrionul şi fătul; 2) Protejează fătul de şocurile mecanice; 3) Previne formare aderenţelor între embrion şi amnios; 4) Facilitează mişcările fătului; 5) Menţine temperatura constantă a fătului; 3 IV. MEMBRANELE FETALE PROPRIU-ZISE (PARAPLACENTA) ⮚Reprezintă complexul formaţiunilor membranoase care sunt expulzate după naştere odată cu placenta şi care sunt reprezentate de: 1) Amniosul - care tapetează suprafaţa internă a corionului alipindu-se de acesta ; (formează membrana interioară). 2) Corionul - alcătuit din sinciţiotrofoblast, citotrofoblast şi mezodermul somatopleural corionic - formează membrana intermediară. 3) Decidua (Caduca) - cu partea sa capsulară înveleşte fătul spre cavitatea uterină. Odată cu creşterea fătului din L 5 vine în contact şi fuzionează cu decidua parietală care este porţiunea mucoasei uterine care căptuşeşte uterul cu excepţia locului de nidaţie. Cele 2 decidue fuzionate formează membrana exterioară. Membranele fetale propriu-zise - au partea fetală formată din amnios şi corionul neted iar partea maternă din decidua capsulară şi cea parietală. a) Faţa internă a complexului de membrane, tapetată de amnios este netedă = suprafaţa fetală ; b) Faţa externă - formată de părţile deciduale fuzionate este rugoasă = suprafaţa maternă de clivaj a paraplacentei. V. CORDONUL OMBILICAL ⮚ Face legătura între făt şi placentă şi se dezvoltă din pediculul de conexiune dintre discul embrionar şi corion. ⮚ Mezodermul pediculului de conexiune este format din mezodermul amniotic , alantoidian şi vitelin asociat structurilor omonime. ⮚ Pediculul de conexiune conţine următoarele formaţiuni tranzitorii: 1) Ductul vitelin - leagă sacul vitelin de intestinul primitiv al embrionului = canal omfaloenteric. 2) Ductul alantoidian. 3) Celomul ombilical – este o prelungire a celomului intraembrionar cu ansele intestinale 4  herniate fiziologic. 4) Vasele viteline extraembrionare. VI. PLACENTA ⮚ Este anexa cea mai importantă , care pune în contiguitate (vecinătate) sângele matern cu cel fetal. ⮚ Placenta umană este de tip vilos, hemocorial formată din parte fetală şi parte maternă separate prin spaţiul intervilos în care se află vilozităţile corionului fetal , fără ca sângele matern să se amestece cu cel fetal. ⮚ Placentaţia = formarea placentei - are loc din structurile derivate ale embrionului şi din structurile materne : a) Partea fetală - se dezvoltă din corionul embrionar. b) Partea maternă - se formează din decidua uterină. ⮚ Placenta se delimitează începând cu L 3 apoi creşte, se îngroaşă şi se etalează urmând modificările dimensionale ale uterului. ⮚ Este un organ dens, vascular şi formează o barieră materno-fetală cu rol nutritiv, respirator, seretor intern şi excretor. Evoluţia corionului ❖ Blastocistul unilaminar format din masa celulară internă = embrioblast, cavitatea blastocistică şi trofoblast la periferie , în Z 6 se implatează profund şi invaziv în endometrul matern. ⮚ Din trofoblast prin proliferare şi diferenţiere se formază 2 straturi: a) Citotrofoblastul - stratul intern alcătuit din celule ; b) Sinciţiotrofoblastul - stratul extern cu proprietăţi invazive ; ⮚ Straturile trofoblastului unite cu mezodermul extraembrionar somatopleural alăturat 5 formeză noul înveliş embrionar denumit corion. Embrioblastul este ataşat de corion prin pediculul de conexiune care ulterior devine cordon ombilical. ⮚ Corionul - este format din 3 straturi toate având origine citotrofoblastică : 1) Mezodermul somatopleural = stratul interior. 2) Citotrofoblastul = stratul mijlociu. 3) Sinciţiotrofoblastul = stratul exterior. ❖ După S 1 suprafaţa sinciţiotrofoblastului devine din ce în ce mai neregulată generând prelungiri digitiforme radiale = vilozităţi. Acestea sunt separate între ele prin invaginări. ❖ Vilozităţile corionului în raport cu evoluţia lor sunt: 1) Vilozităţi primare - care apar în S 2 - sunt alcătuite din coloane celulare citotrofoblastice axiale aflate în prelungirile digitiforme ale sinciţiotrofoblastului. 2) Vilozităţi secundare - care apar în S 3 prin alungirea vilozităţilor primare şi pătrunderea în axul acestora a unui ţesut mezenchimatos în interiorul căruia apar insule hemangioformatoare ce reprezintă începutul viitoarei circulaţii fetale. În schimb lacunele devenite spaţii interviloase sunt deja sediul unei dense circulaţii materne. 3) Vilozităţile terţiare ( definitive) - se formează după S 3 prin alungirea şi arborizarea vilozităţilor secundare în care apare o reţea vasculară intravilozitară care se racordează cu vasele ombilico-alantoidiene stabilindu-se astfel circulaţia feto-placentară. Decidua (Caduca) ⮚ Este endometrul pregătit pentru sarcină. ⮚ Reacţia deciduală cuprinde trasformările petrecute sub influenţa hormanală. ⮚ Decidua este extinsă pe întreaga suprafaţă a cavitaăţii uterului şi din punct de vedere topografic are 3 regiuni: 1) Decidua bazală (placentară) = placa bazală - care se află adiacent locului de implantare a conceptului şi contribuie la formarea părţii materne a placentei. 6  2) Decidua capsulară - este partea ce înveleşte conceptul spre cavitatea uterului. 3) Decidua parietală - căptuşeşte cavitatea uterină cu excepţia locului de nidaţie. ⮚ Prin fuziunea dintre decidua parietală, cea capsulară şi corionul neted, venite în contact consecutiv creşterii embrionului va rezulta paraplacenta. ⮚ Partea maternă a placentei se formează din decidua bazală alcătuită din 2 straturi: a) Compact ; b) Spongios. Stratul compact dispare sub acţiunea corionului iar vasele de sânge se vor rupe încărcând cu sânge matern spaţiul intrevilos. Placenta umană ⮚ Are configuraţie de obicei discoidală prezentând diferite variaţii de formă: inelară lobată lunată reniformă fenestrată ⮚ Poziţia de inserţie a placentei faţă de peretele uterin poate fi dorsală, ventrală, laterală, fundică, cervicală (placenta praevia). ⮚ Din L 4 placenta devine o entitate morfologică , dimensiunile şi greutatea ei crescând într- un ritm din ce în ce mai încetinit până la naştere când atinge : diametrul de 15-20 cm, grosimea de 2-3 cm, 7  greutatea de 500 g suprafaţa de 14 m2. a) Faţa fetală a placentei - este netedă şi acoperită de amnios. Pe ea se fixează cordonul ombilical central sau mai rar marginal. b) Faţa maternă - este neregulată, spongioasă fiind divizată într-un număr variabil de lobi placentari. Suprafaţa sa este demarcată de peretele uterin printr-o zonă de clivaj care permite dezlipirea placentei la naştere însoţită de rupturi vasculare şi hemoragie. Constituţia placentei: 1) Placa bazală - reprezentată de decidua bazală ; formează suprafaţa maternă a placentei şi este străbătuă de arterele uteroplacentare. 2) Placa corială - este suprafaţa fetală a placentei acoperită de amnios. De pe ea se desprind spre placa bazală lobii placentari. 3) Lobul placentar (cotiledonul) - este unitatea anatomică a placentei fiind dispus într-o lacună interseptală a spaţiului intervilos. 4) Membrana interhemală (bariera placentară) - are o structură şi funcţie complexă ; separă sângele matern de cel fetal şi este locul schimburilor materno-fetale şi a transportului transplacentar. Transportul placentar ⮚ Se realizează prin bariera placentară fiind condiţionat de factori multipli ce privesc calitatea structurală a membranei, circulaţia placentară , respectiv transportul transmembranar activ şi pasiv. ⮚ Suprafaţa de schimb este mărită prin existenţa microvilozităţilor evidenţiate electrono- microscopic. Marginea în perie a microvilozităţilor este vizibilă la microscopul optic. ⮚ Oxigenul difuzează spre sângele fetal în reţeaua venei ombilicale iar dioxul de carbon difuzează spre sângele matern prin ramificaţiile arterelor ombilicale, placenta fiind organul de respiraţie embrio-fetală. 8 ⮚ Substanţele nutritive transportate sunt utilizate în scop energentic şi de sinteză. a) Glucidele - pot fi depozitate în placentă. b) Aminoacizii - sunt utilizaţi pentru sinteza proteinelor fetale. c) Lipidele - se utilizează atât în scopuri energetice cât şi pentru sinteza hormonilor steroizi placentari. ⮚ Unele imunoglobuline străbat bariera placentară asigurând imunitatea pasivă a fătului. ⮚ Apa, electroliţii şi produşii de catabolism sunt transportaţi prin difuziune simplă sau facilitată. Bilirubina neconjugată este transportată şi conjugată de ficatul matern deoarece ficatul fătului este imatur pentru acesta funcţie. ⮚ Bariera placentară poate fi străbătută de medicamente, agenţi patogeni şi de o parte din hormonii materni. Anomalii placentare 1) Implantarea ectopică - locul fixării placentei este în afara cavităţii uterului. 2) Placenta praevia - se formează la orificiul intern al colului uterin obturând parţial sau total canalul cervical. Este un obstacol pentru expulzia fătului. 3) Placenta increta - reprezintă inserţia aderentă şi adâncă a placentei deoarece în cursul placentaţiei vilozităţile coriale au pătruns în miometru. 4) Mola hidatiformă - embrionul este neviabil, trofoblastul supravieţuieşte şi exuberează (proliferează). Vilozităţile devin veziculiforme şi umplu întreaga cavitate uterina şi hipersecretă gonadotropină corionică. SARCINA GEMELARĂ ŞI MULTIPLĂ Se caracterizează prin dezvoltarea simultană a 2 sau mai mulţi feţi în uterul matern şi naşterea lor în acelaşi timp. ⮚ Incidenţa este de 1 % dintre sarcini. Sarcina gemelară poate fi monozigotică – 15 - 30% cazuri sau dizigotică - 70-85% din cazuri. 9 I. Sarcina gemelară monozigotică ⮚ Este fecundat un singur ovul ovulat monospermic din care rezultă un singur zigot. ⮚ Conceptul, în stadiul de blastomer sau blastocist uni- sau bilaminar (primele 14 zile după fecundaţie) se va duplica prin scindare completă rezultând 2 preembrioni. ⮚ Anexele pot fi comune sau separate , în funcţie de stadiul de separaţie : 1) Dacă aceasta a avut loc în stadiul de 2 blastomere, embrionii se dezvoltă având toate membranele separate. Sarcina este gemelară, diamnio-dicorionică. Este eventualitatea cea mai rară. 2) Când clivajul are loc în stadiul de blastocist unilaminar cel mai frecvent ei au un singur sac corionic, o singură placentă dar 2 saci amniotici. Sarcina gemelară este diamnio-monocorionică. 3) Când clivajul are loc în stadiul de disc embrionar didermic cu puţin înainte de apariţia liniei primitive gemenii au anexele comune în totalitate. Este sarcina gemelară monoamnio-monocorionică. 4) Dacă între sistemele circulatorii se stabilesc anastomoze arteriovenoase mari apar tulburări circulatorii care duc la diferenţe de talie între gemeni = sindromul de transfuzie fetală. ❖ Diviziunea într-un stadiu mai tardiv poate duce la separarea incompletă a discului embrionar dând naştere la monştri dubli. Aceştia pot fi: a. Gemeni simetrici 1) toracopagi - care sunt uniţi pe faţa ventrală a toracelui având extremităţile cefalică şi pelviană libere. 2) craniopagi - când capetele şi o parte a trunchiului sunt fuzionate restul corpului şi membrele fiind libere. 3) teratodelfi - caterizaţi prin dedublarea regiunii cefalice, restul corpului fiind comun. 4) dimedelfi - având trupul unic cu 2 coloane vertebrale fuzionate mai mult. 10 b. Gemenii asimetrici - care sunt paraziţi cu diferite variante de joncţiune. Gemenii monozigoţi (uniovulari , univitelini) - sunt gemeni adevăraţi deoarece : 1) au aceiaşi identitate genotipică ; 2) au acelaşi sex şi constitutie anatomică ; 3) au grup sangvin identic ; 4) au compatibilitate la grefare încrucişată. II. Sarcina gemelară dizigotică ⮚ Sunt fecundate 2 ovule ovulate de două spermii = superfecundaţie , formându-se 2 zigoţi. Blastociştii se implantează şi se dezvoltă separat în cavitatea uterină. ⮚ Au anexe fetale proprii, uterul conţinând 2 placente, 2 corioane = placenta dicorială şi 2 cavităţi amniotice (sarcină diamniotică) , toate anexele fiind separate. ⮚ Aceştia sunt gemeni fraterni deoarece : 1) nu au aceiaşi identitate genotipică ; 2) se deosebesc morfologic ; 3) pot avea acelaşi sex sau sex diferit ; 4) diferă caracterele sangvine ; 5) prezintă intoleranţă la grefe incrucişate. III. Sarcina multiplă ⮚ Foarte rar se nasc 3- 4- 5 sau mai mulţi gemeni proveniţi dintr-un singur zigot sau din mai multe ovule fecundate. ⮚ Anexele embrionare sunt fie comune cu excepţia amniosului , fie sunt separate. 11