Notițe Detaliere II PDF

Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 CAPITOLUL I Finisaje pentru pereți Și tavane 1  Capitolu...

Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 CAPITOLUL I Finisaje pentru pereți Și tavane 1  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 I. Finisaje pentru pereți și tavane În funcție de finisajul folosit, există două categorii 1. Pereți și tavane care au fața finită aparentă 2. Pereți și tavane care au fața acoperită cu finisaje 1. Pereți și tavane care au fața finită aparentă – nu sunt aplicate straturi suplimentare peste elementul constructiv, materialul din care este realizat rămânând aparent. Materialele folosite trebuie să fie de o calitate mai bună, iar pe șantier, în timpul execuției, trebuie acordată o atenție mărită asupra detaliilor. Exemple: zidării mixte sau omogene din cărămidă, blocuri ceramice, piatra, pereți și planșee din beton turnat. Zidăriile aparente – cărămida se realizează dintr-un liant amestecat cu agregate, ulterior tăiate și lăsate la uscat, apoi arse în cuptor. Este un material porors, deci absoarbe apă care poate îngheța în material, distrugându-l. Așadar, pentru finisajele aparente realizate din cărămidă este necesar un tip de cărămidă mai compactă (cărămizi presate, prin presare se compactează materialul). Zidăriile aparente necesită anumite măsuri preliminare precum alegerea unor materiale de calitate bună, fără fisuri sau spărturi, cu planeitate uniformă, fără variații dimensionale, mai exact materiale speciale pentru a putea fi păstrate aparent. Se aleg materiale cu proprietăți mecanice și estetice adecvate: rezistente la uzură mărită, stabile în mediu umed, culori, dimensiuni. Aceste tipuri de zidării impun o atenție deosebită în proiectare și execuție. Ulterior finalizării lucrărilor nu se pot face reparații/corecții, deoarece apar diferențe de nuanță, culori și continuitate. Fețele brute aparente pot fi prelucrate imediat după execuție prin: Rostuiri – mortarul are tendința de a se scurge, astfel se scobește surplusul de mortar și se adaugă un mortar aparent. Rectificări Mecanic – se obțin anumite texturi ale suprafeței Spălare – se îndepărtează stratul superficial al liantului rămânând aparente agregatele Tratare chimică – la finalul exectuției se tratează suprafața cu o substanță care să închidă porii, la exterior protejează cărămida de apă, iar la interior de vapori. Această substanță se pensulează. Zidăriile aparente necesită anumite măsuri luate în timpul execuției: Respectarea stereotomiei (apareiajului) din proiect Verificarea permanentă a planeității și a verticalității peretelui Atenție deosebită la realizarea colțurilor / muchiilor. După finalizarea execuției – este obligatorie protejarea suprafețelor Există numeroase tipuri de cărămizi care pot fi folosite pentru zidăriile aparente: cărămizi din argilă crudă, compactate foarte bine, materiale pe bază de ceramică (ceramice glazurate) etc. 2  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Zidăriile aparente – zidăriile din piatră, care pot fi masive sau mixte. Este un material bun conducător de căldură, nu izolează termic apropae deloc. Pietrele mai mici se numesc moloane și se folosesc pentru a umple spațiul de la mijloc, printre pietrele mai mari. Excrecențele pietrei se numesc cozi. În timpul execuției se plasează doua sfori de o parte și de alta a peretelui pentru a păstra direcția sa și o altă sfoară pe mijloc pentru a păstra axul. Peretele poate avea fețe prelucrate mai mult sau cu diverse forme și dimensiuni. Mod de prelucrare a pietrei: Buciardare – prelucrare mecanică cu un ciocan asemănător cu cel de șnițele Șpițuire – se smulg bucățele mai mari din suprafața pietrei cu o daltă Pieptănare – tot prin prelucrare mecanică se realizează niște dungii paralele pe piatră Pereți turnați din pământ bătut sau amestecuri de argilă se alcătuiesc în straturi, argila se umezește și se compactează foarte bine. Se pot adăuga și picmenți. 3  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Betonul aparent – betonul este alcătuit din agregate din aceeași sursă și fără impurități. Necesită condiții speciale de turnare (turnare continuă), deoarece este un material foarte pretențios la execuție. Din același motiv cofrajele trebuie să fie de calitate cu montaj precis (proiectate ținând cont de stereotomie), îmbinările dintre plăcile de la cofraje necesitând o foarte mare atenție. Are un aspect natural (plan, daca turnarea s-a făcut în cofraje lise, amprentat- cofraje cu un anumit model amprentat pe suprafață). Betonul trebuie segregat, agregatele care au dimensiuni mai mari se lasă mai jos, iar cele mai mici la suprafață, lucru care se realizează daca betonul este turnat și amestecat corect. După turnare, aerul trebuie scos din beton, lucru care se relizează prin vibrare (prin tije introduse in cofraj care vibrează) sau prin adaosuri de aditivi plastifianți / aditivi pentru autocompactare (bulele de aer se sparg și ies mai ușor la suprafață). Planșeele sau plăcile înclinate se realizează dintr-un beton mai văscos. Betonul aparent trebuie protejat, deoarece absoarbe umiditatea. Pentru protejarea betonului împotriva algelor se aplică o peliculă de închidere a porilor. Prelucrari are fețelor aparente ale betonului: Betoanele amprentate – în cofraj se introduc modele care modifică suprafața aparentă a betonului (scânduri de lemn, elemente din cauciuc). În momentul decofrării, elementele cofrajului se dau cu substanțe uleioase care ajută la desprinderea lor. Prelucări mecanice – se realizează după întărirea betonului (aproximativ 28 de zile) și sunt asemănătoare prelucrării pietrei / unelte similare / texturi similare (buciardare, șpițuire, pieptănare) Spălare – pentru suprafețe orizontale (prefabricate) la finalul prizei începutul fazei de întărire, (elementele verticale nu se pot decofra în această etapă, nu se poate interveni pe fața acoperită de cofraj). Spălarea se realizează prin frecare cu perii aspre și spălare se pot adăuga ulterior agregate mai mari: pietriș colorat sau piatră de râu adăugate pe suprafața de beton, după turnare, înaintea prizei. Sablare – se realizează după întărirea betonului prin pulverizarea cu presiune a unor agregate dure (coji de nucă, sticlă) care „curăță” stratul superficial al betonului. Agregatele mai mari rămân aparente și se pot îndepărta neregularitățile din turnare Tratamente chimice – au același rol de evidențiere a agregatelor. Betonul este înlăturat (atacat chimic de substanțele acide), agregatele (de natură silicioasă) rămân aparente. Se aplică după întărirea betonului. Substanțele chimice se îndepărtează ulterior prin spălare, sau se neutalizează. 2. Pereți și tavane care au fața acoperită cu finisaje – pereții și tavanele au straturi suplimentare care „ascund” materialele din care sunt realizate elementele constructive. Materialele pentru finisaj sau sistemele folosite vor fi alese în funcție de următoarele roluri: Rol estetic – se dorește schimbarea imaginii prin aplicarea finisajelor Rol de protecție mecanică – protecție împotriva zgârieturilor, loviturilor Rol de protecție hidrofugă Rol ignifug – adaugă o anumită rezistență la foc Rol igienic – posibilitatea de a dezinfecta suprafețele (necesară în spitale, gradinițe etc) În funcție de modul prin care se pun în operă există: 4  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 a. Finisaje umede – se consumă o cantitate mare de apă, pentru punerea în operă (au grosimi consistente de 2-4 cm, în prezent se pot folosi mortare adezive - în strat cu grosime mult redusă). Se referă la tencuielile pe bază de mortar, care au grosimi mari, oferă o anumită planeitate, ajutând la corectarea zidăriei sau betonului. Tencuielile pot fi uzuale sau decorative. b. Finisaje semi umede/uscate – conțin o cantitate mai mică de apă, gleturi, placaj (faianță), în prezent placajele se lipesc cu adezivi cu aditivi, cu o grosime de 2-3 mm. Aici se încadrează gletuirile(materiale cu conținut redus de apă aplicate în straturi subțiri), tencuieli decorative aplicate în strat subțire sau anumite rectificări. c. Finisaje uscate – placări, la interior se pot folosi materiale mai sensibile. Există o gama foarte variată în funcție de sistem. Aici se încadrează materiale sub formă de plăci, de dimensiuni variate fixate mecanic sau cu adezivi. Există și un caz particular – lemnul sau produsele pe bază de lemn – LAMBRIURI au anumite grosimi care sunt de luat în calcul în detaliere d. Finisaje sub formă de pelicule, cu grosimi reduse – la limita finisajelor semi-umede. Aici se încadrează zugrăveli și vopsitorii sub formă lichidă sau semi-lichidă, tapet – folii fixate cu adeziv sau autoadezive. a. Finisaje umede – Tencuieli – sunt Amestecuri de lianți, agregate, aditivi. Agregatele pot fi nisip fin sau grosier, praf de piatră, piatră măcinată cu granulație mai mare. Lianții pot fi ciment, var, ipsos sau amestecuri ale acestora în proporții variabile în funcție de destinație. În principiu sunt niște mortare care au o cantitate exactă de apă ca să rămână lipite de perete. Dacă este o tencuială pe care urmează să rămână aparentă, trebuie acordată atenție agregatelor. Amestecuri pentru tencuieli: Tencuieli pe bază de ciment – cimentul oferă tencuielii o culoare gri-vineție și rezultă o tencuială rigidă. Tencuieli de var – conțin var hidratat și nisip – pasta de var, oferă o culoare alb-gălbuie, varul absoarbe o cantitate mare de apă din mediu(spre deosebire de ciment) și reglează umiditatea din camera respectivă Tencuieli de ciment – var – cimentul și varul se combină pentru a oferi o rigiditate mai ridicată a varului Tencuieli de var – ciment Tencuieli ușoare pentru protecții la foc - conțin perlit Tencuieli termoizolante – conțin agregate ușoare (organice sau minerale) Tencuieli var-ipsos (pentru interior) – cu anumiți aditivi este posibil să nu se crape și are un timp bun de punere în aplicare Tencuieli contra radiațiilor Tencuieli pe bază de argile și materii organice Amestecurile pentru tencuieli pot fi: Amestecuri realizate pe șantier – materia primă este transportată în șantier - se realizează amestecuri după rețete stabilite. Însă intervin factorii umani, dozajul exact se poate să nu fie respectat rezultând un amestec neomogen. Amestecuri realizate /dozate controlat în fabrici și ambalate – are un preț mai mare pe material, dar cu numeroase avantaje. Se amestecă cu apă înaintea punerii în operă, pe șantier și se poate transporta în containere speciale pentru aplicare mecanizată. Pot avea adaosuri de aditivi pentru a crește plasticitatea / a întârzia timpul de priză. Straturi speciale suplimentare: ȘPRIȚ – este folosit pentru a acoperi pelicula de substanță decofrantă, deoarece aceasta este uleioasă și ulterior tencuiala nu o să facă priză dacă nu este folost sprițul. Este un mortar foarte apos are se aplică prin stropire pe suprafața betonului pentru a face priză tencuiala. Are aproximativ 3 mm. Este un strat special aplicat ocazional, dacă este nevoie. 5  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Punte de aderență – sprițul poate fi înlocuit cu această punte de aderență ( amorsă de aderență / BETONKONTAKT). Are o culoare roșie sau roz și favorizează aderența straturilor următoare. Este alcătuită din amestecuri (uneori bicomponente) din rășini epoxidice. Se aplică cu pensulă, rolă sau prin pulverizare. Este un strat special aplicat ocazional, dacă este nevoie. ȘMIR – este un strat de mortar mai consistent („vârtos”). Se aplică cu mistria direct peste plasa de rabiț/rabitz. Plasa de rabiț se plasează în zonele șanțurilor pentru conductele de instalații. Este un strat special aplicat ocazional, dacă este nevoie. Tencuielile pot fi: Tencuieli decorative, care rămân aparente, straturile se opresc la tinci, acesta rămânând aparent. Suprafețele tencuite se pot eventual prelucra mecanic. Tencuieli curente, care rămân ascunse sub un strat superficial de finisaj alcătuit din glet și ulterioarele vopsitorii. Aici se foloseșre tinciul din mortar fin. Tencuielile sunt amestecuri de lianți, agregate și aditivi. Lianții sunt substanțe care au capacitatea de a trece din starea lor lichidă(vâscoasă) într-o ulterioară stare solidă. Aceștia sunt: ciment, var, ipsos sau amestecuri ale acestora în proporții variabile în funcție de destinație. Varul – oferă un mediu mult mai confortabil decât cimentul, chiar dacă nu are în mod normal rezistență mecanică la fel de bună ca cimentul. După o lungă perioadă în care cimentul a fost folosit, se ajunge la concluzia că este o opțiune mai bună varul. Există două tipuri de var: Var gras/ aerian – materia primă din care este alcătuit este piatra de calcar fără impurități (carbonat de calciu). Aceste pietre de calcar sunt arse în cuptoare, transformându-se în oxid de calciu, niște pietre prăjite care se hidratează mult timp( 2-3 ani). Prin hidratare se obține o pastă de var, adică varul hidratat. Dacă nu este hidratat destul în tencuială apar niște găuri mici, deoarece varul are tenința să se hidrateze. Acest var gras nu rezistă bine la umezeală, se pune în operă la interior. Var hidraulic – materie primă este calcarul argilos (marnă). Era îngredientul secret din cimentul Roman. Are aproximativ aceeași compoziție ca varul gras. Această materie primă se arde la temperaturi mai înalte. Are în compoziție silicați de calciu care rămân în compoziție până la un moment dat. Se hidratează mai puțin, cât să rămână silicații de calciu în compoziție. Varul hidraulic face priză mai greu, aplicându-se mai greu, devine mai dens și se usucă mai greu. Poate fi folosit și la exterior, pe pereții cu o umiditate crescută, zonele de soclu sau subsol. Cimentul – liant produs dintr-un amestec de: calcar, argilă, oxizi de fier și oxizi de aluminiu. Spre deosebire de var, cimentul este impermeabil la vapori. În procesul tehnologic acesta este concasat, prajit în cuptor și apoi măcinat. Pleacă de la același material ca varul – calcarul, la care se adaugă argilă, oxizi de fier, aluminiu și magneziu. Oxizii de aluminiu, fier și magneziu îi dau culoarea gri. Există și ciment fără acești oxizi care are o nuanță mai albă, care se folosește pentru tencuieli decorative. 6  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Ipsos – liant produs prin arderea (deshidratarea) ghipsului și măcinarea lui foarte fină. Este un liant cu timp scurt de priză. Există Ipsos de stucatură care este mai fin și are nuanțe galbene, care se folosește la ornamentele turnate. Și Ipsos de construcții, care are o nuanță alb-cenușie. Straturi curente: Grund – este un strat de nivelare din mortar. Stratul suport pe care se aplică trebuie să fie rugos/poros. Rămâne mereu ascuns undeva sub tinci, deci nu trebuie să fie neapărat estetic.. Este alcătuit din agregate grosiere, are o grosime foarte variată între 3 mm și 20 mm. Imaginea finală depinde de dozaj, astfel există amestecuri preambalate, pentru a nu se greși în șantier dozajul. Este foarte importantă fișa tehnică, deoarece anumite tinciuri nu sunt compatibile cu unele grunduri. Din aplicarea grundului se încearcă rectificarea peretelui pentru a fi drept. Pentru păstrarea verticalității există profilele de ghidaj, care poate fi o tablă pe care o montăm perfect vertical, cu ajutorul bolobocului. Grundul se aplică cu mistrie de colț, drișcă sau prin pulverizare. Ulterior, cu un dreptar din scândură sau aluminiu se nivelează. Tinci decorativ – există două tipuri de tinci, în funcție de ce tencuială avem. Pentru tencuielile decorative folosim TINCI DECORATIV care are calități estetice și are o grosime mai mare circa 8 -30 mm în funcție de tratamentul care urmează a fi aplicat la final și de granulozitatea agregatelor. Tinci din mortar fin – se folosește la tencuieli curente, iar tinciul rămâne ascuns sub un strat superficial de finisaj pelicular (vopsea sau zugrăveală) sau sub formă de foi (tapet, foițe metalice). Grosimea Tinciului din mortar fin este de circa 5-10 mm, fiind un mortar cu granulație fină- diametrul de maxim 1 mm. În zona de contact între materialele diferite ale zidului (zona de contact între beton și zidărie), tencuiala suferă modificări, mai ales dacă construcția este într-o zonă seismică. Zona de racord între peretele vertical și tavan este mereu expusă la fisuri care pot apărea mai ales în zona seismică. În această zonă de îmbinare se recomandă plasearea unei membrane bituminoase sau a unor vopseluri speciale pentru ca tencuiala să nu sufere crăpături. În situațiile în care avem denivelări mari ale zidului se poate plasa plasă de rabiț pentru ca tencuiala să reziste. 7  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Tencuieli decorative – tinciul rămâne aparent și este mai gros, cu agregate mai mari. Sunt tencuieli întâlnite mai mult la exterior, dar există și la interior, în clădiri publice de obicei. Aceste tencuieli sunt alcătuite din lianți(ciment sau var) și agregate mai mari din nisip sau praf de piatră. În funcție de agregatele care alcătuiesc aceste tencuieli ele se împart astfel: Tencuieli cu praf de piatră – este alcătuită din lianți: var sau amestec var cu ciment și agregate: nisipul este înlocuit complet sau parțial cu praful de piatră (piatră măcinată fin – granulozitate max 1mm). Este o tencuială cu textură fină și are o nuanță mai deschisă. Se aplică pe suprafețe continue prin drișcuire(suprafețe plane), stropire (suprafețe rugoase/texturate), drișcuire și pieptănare. Au o anumită sensibilitate la umiditate continuă, nefiind indicate în zona soclului. Tencuieli de terasit/domolit – este alcătuită din lianți: var sau amestec var cu ciment și agregate: nisipul, griș de piatră (marmură sau dolomit) și paiete de mică(care strălucesc în lumină), uneori și colorant. Tencuială cu textură rugoasă. Nuanță determinată de agregatele și pigmenții adăugați. Se pot aplica pe suprafețe continue, dar la începutul fazei de întărire se îndepărtează praful de var prin drișcuire și periere. Tencuieli de piatră artificială sau simili-piatră – este alcătuită din Lianți: ciment sau amestec ciment cu var și agregate: nisip și griș de piatră (granulație 1-6mm), uneori și colorant. Tencuială cu textură rugoasă. Nuanța este determinată de agregate și pigmenți. Prezența cimentului îi oferă duritate mai mare, stabilitate în mediu umed și poate fi utilizată în zona de soclu. Se aplică pe suprafețe continue și poate fi prelucrată asemenea pietrei naturale. Tencuieli mozaicate –este alcătuită din lianți: ciment și agregate: griș de piatră (granulație 1-6mm). Textură netedă / rugoasă determinată de modul de prelucrare. Nuanță determinată de agregate și pigmenții adăugați. Se aplică prin drișcuire și periere ulterioară, la începutul fazei de întărire. Este un tip de tencuială foarte stabilă în mediu umed și se folosește de obicei în zona de soclu. 8 Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Tencuieli cu var hidraulic și praf de piatră (tencuială marocană / Tadelakt) – este alcătuită din lianți: var hidraulic și agregate: nisip cuarțos, praf de piatră (marmură foarte fin măcinată), diatomit, etc. Provine din Maroc, unde erau manufacturate. De preferat este să fie folosit un grund pe bază de var. Este un tinci stabil în mediul umed. Se aplică în două straturi. Se nivelează cu o piatră ceramică și se acoperă cu o peliculă hidrofobizantă (săpun de nivelare) și ceara punică. Se prelucrează mecanic prin frecare pănă la obținerea aspectului lucios. Este necesar ca muchiile perețiilor să fie mai rotunjite, pentru a nu se ciobi tencuiala. Stuccomarmură – imită marmura și este un tinci pe bază de de ipsos, colorant și ulei de in. Nu prea se mai practică. Se poate diferenția de marmură prin absența rosturilor. Stucomarmura poate fi turnată pe suprafețe mari, marmura fiind o piatră naturală are anumite dimensiuni standard (deci apar rosturi). Metode de prelucrare mecanică a tencuielii decorative: Frecare, cu perie aspră (perie de sârmă) – Frecarea se face la începutul fazei de întărire. Este necesar un tinci cu o grosime redusă – 5-8mm Buceardare – Prelucrare mecanică cu un ciocan asemănător cu cel de șnițele Șpițuire – Este necesar un tinci cu o grosime mai mare (20-30mm). Se smulg bucățele mai mari din suprafața tencuielii cu o daltă Pieptănare – tot prin prelucrare mecanică se realizează niște dungii paralele 9  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Tencuielile curente – ramân ascunse sub un strat superficial de finisaj pelicular (vopsea sau zugrăveală) sau sub formă de foi (tapet, foițe metalice). Tinciul este mai subțire decât la tencuielile decorative (circa 5-10 mm) și este alcătuit din mortar cu granulație fină -diametru max 1mm, nisip fin,de calitate superioară și liant (ciment,var,ipsos). Tinciul este mai puțin pretențios decât la tencuielile deorative. Se regăsește sub forma unor amestecuri preambalate compatibile sau similare cu stratul de grund. În cazul în care se optează pentru un strat subțire de tencuială (tencuială pe piele) se aplică direct stratul de tinci. Granulația mică permite preluarea denivelărilor stratul din suport și „citirea” acestora la suprafața peretelui. Unde există muchii ieșinde se prevăd cu profile de metal, îngropate în tinci pentru a nu se ciobi. În momentul în care se plică peliculele de vopsea este de preferat o suprafață perfect plană, așadar se aplică înainte un strat de glet. Gletul – este o pastă de lianți foate fini, care nivelează suprafața tinciului și este dat în straturi foarte subțiri, circa 0.5-1 mm. Gletul se folosește doar la interior. În glet poate fi pusă o plasă de armare unde avem schimbare de materiale, în același plan pentru a nu se crăpa vopseaua. După ce s-a întărit foarte bine gletul se verifică planeitatea cu o lumină tangențială și se șlefuiește. Pentru plasa de armare se pot folosi plasa de buzău(care are o culoare roșie) și plasa de rabiț(care are o culoare verde) Există mai multe tipuri de gelt: Glet de var gras – Se aplică peste tencuielile de var sau var-ciment și are o culoare albă / alb gălbuie. Este INCOMPATIBIL cu vopsea pe bază de ulei. Pentru o suprafață puțin mai texturată se adaugă nisip foarte fin / sau piatră măcinată fin; Glet de ipsos – Strat foarte fin, lucios și este mai rezistent din punct de vedere mecanic. Se usucă de obicei destul de repede, de aceea se adaugă aditivi care să-i intârzâie uscarea. Nu are rezistentă la apă. Glet de var-ipsos – are un timp de uscare redus. Este mai rezistent din punct de vedere mecanic decât gletul de var. Finisaje din materiale naturale – pământ argilos cu nisip ca agregate. Dacă se crapă, se poate aduga var în compoziție. Ca armătură se folosesc fibre de natură vegetală. Nu sunt rezistente în mediul umed și ajung să fie finisate cu un amestec de lut și var și după se vopsesc. Ghipsul – un material care ars în cuptoare se transformă în ipsos, un liant cu timp rapid de priză (de ordinul minutelor), se adaugă aditivi care să-i intârzâie uscarea. Este un material care nu rezistă la umiditate. Ipsosul se împarte în doua categorii: 1. Ipsos de stucatură – este mult mai fin și are o nuanță mai deschisă. Sunt realizate ornamente trase sau turnate 2. Ipsos de construcții – are o nuanță mai închisă, gri-cenușie. Se regăsește sub formă de plăci prefabricate pentru placarea pereților / pardoselilor / tavanelor tencuială uscată – gamă largă de produse – gipscarton (ipsos carton): Plăci pentru pereți ușori sau pentru placarea pereților existenți 12,5mm Plăci pentru tavane 9 mm Plăci pentru elemente curbe plăci din ipsos armat cu fibră de sticlă – 6mm Plăci din ipsos pentru protejarea structurilor / ghenelor împotriva focului Plăci pentru spații cu umiditate ridicată Plăci pentru zone cu apă / exterior plăci pe bază de ciment – cu diverse agregate ușoare (granule de polistiren) 10  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Tencuieli armate – se folosesc de obicei, dacă există în perete goluri pentru conductele de instalații. Armătura este înglobată în tencuială, iar tencuiala este mai groasă și mai rezistentă. Armătura este prinsă de o plasă sudată, prinsă în perete. Există tencuieli armate cu plasă de rabiț și cu plasă de fibră de sticlă. În situația în care există tencuială pe plasă de rabiț, aceasta ar trebui zincată sau din inox pentru a nu coroda cu varul din compoziția tencuielii. Profiluri și ornamente – pentru cele mai simple, mai mici care nu ridică problema prăbușirii, se trasează cu un șablon pe o tencuială mai groasă. Când profilurile devin mai mari trebuie folosite elemente suplimentare care să susțină tencuiala (se iese cu zidăria/betonul în consolă). Dacă sunt profiluri foarte mari se pot realiza confecții (tencuieli pe rabiț care se încarcă cu mortar). Pentru exterior se folosesc materiale stabile în mediu umed (similipiatră), pentru interior se folosesc ipsos armat cu fibre vegetale sau rășini bicomponente. Există 2 categorii de profiluri și ornamente în funcție de modul de formare: Profiluri trase/liniare – se realizează cu ajutorul șablonului, prin deplasarea sa peste tencuială printr-un sistem de șine. Acest tip de profile pot fi formate în situ sau intr-un atelier (adică prefabricate în atelier). Profiluri/ornamente turnate – înainte se realizau din mulaje din ipsos. Acum se realizează mulaje din silicon (dentar), în care se toarnă ipsos, armându-se cu câlți de cânepă. Se pot turna baluști, elemente decorative pentru ferestre, console. Întodeauna aceste ornamente se prind și mecanic. Există și elemente prefabricate cu o structură metalică care este ancorată prin termoizolație în beton. 11  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Tencuieli uscate Gips-carton/ ghips-carton – sunt plăci uscate din ipsos presat între două straturi de carton. Se pun în operă destul de repede cu prinderi mecanice pe structură metalica (de preferat) sau cu adeziv. Dimensiunile plăcilor sunt standardizate: 600 x 1200mm, 1000 x 2000mm, 1200 x 2000mm etc. Dimensiunile placilor au modul de aproximativ 60 cm, deoarece la această distanță se montează structura metalică. Grosimile se aleg în funcție de situație: 6,5 mm – suprafețe curbe cu rază mică 9,5 mm – suprafețe curbe cu rază mare 12,5 mm – plăci curente 15 mm – plăci cu rezistență la încovoiere mai mare Producători: Siniat: https://www.siniat.ro/ro-ro/ , Knauf: https://www.knauf.ro/ , Rigips: https://www.rigips.ro/ Există o mare variațe de plăci, cu diverse destinații și proprietăți. Fiecare producător are un cod de culoare pentru a diferenția proprietățiile plăcilor: Plăci curente – culoare gri (spații umiditate max 60%). Se pot folosi în spațiile de locuit (dormitor, sufragerie) Plăci rezistente (stabile) la umiditate – culoare verde, uneori albastră. Se pot folosi în spațiile cu umiditate crescută (baie, bucătărie), dar nu sunt rezistente daca sunt supuse la umiditate continuă. Plăci rezistente la foc – culoare roșie. Se folosesc pentru placarea suplimentară a pereților în camerele care necesită rezistență la foc (camerele care adăpostesc cărți sau multă hârtie) Plăci cu rezistență la impact – ipsos armat cu fibre de celuloză Plăci protecție acustică – se realizează și prin mărirea masei peretelui 12  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Protecție la radiații – se folosesc în spații medicale unde se realizează radiografii, CT, RMN sau la aeroporturi. Pentru a proteja împotriva radiațiilor are o folie de plumb, însă acest plumb este considerat toxic. Plăci termoizolante – au cașerat un strat de polistiren expandat Plăci speciale: Plăci pe bază de ciment și granule de polistiren expandat – se folosesc în camere sau zone care sunt supuse permanent la umiditate (piscine, zona soclului). Se montează pentru măștile de la căzi sau în zona exterioară a clădirii. La exterior nu putem monta plăci de ghips-carton. Plăci pe bază de ciment și fibre lemnoase – sunt mai rezistente la impact, deoarece fibrele lemnoase asigură o armare suplimentară Plăci pe bază de ciment și fibre de celuloză Plăci silicat de calciu (SiO2 + CaO) – plăci care au densități diferite și grosimi diferite în funcție de ce destinație au sau ce imagine vrem să oferim camerei. Rezistă mai mult la foc decât ghips-cartonul (care rezistă la foc maxim 2 ore). Se folosesc la coridoare de evacuare sau pentru protejarea unor instalații. Se folosesc și la ghenele de la hoteluri, care trebuie protejate împotriva fumului. Plăci de ipsos cu armătură din fibră de sticlă – se folosesc la săli de sport în general Elemente de montaj – sunt de obicei profiluri liniare din tablă oțel zincat deformată la rece (pentru pereții liniari) și profiluri pentru suprafețe curbe care se numesc vertebre (pentru pereții curbi). Aceste profiluri au lățimi standardizate (pentru că și placa are gorsime standardizată), pentru a cuprinde placa de ghips-carton (lățimile profilelor: 50, 75, 100 mm). Profiluri specifice pentru pereții de ghips-carton: PROFILURI „UW” – au muchia vie. Se montează la partea superioară și inferioară ca niște tălpi. La ele se adaugă placi de ghips carton în exteriorul muchiilor. Muchiile sunt trase la rece. PROFILURI „CW” – Muchiile sunt întoarse către interior și sunt trase la rece. Se folosesc ca montanți/traverse pentru pereți de compartimentare sau montanți pentru placări. PROFILURI „CD” – se folosește pentru structura tavanelor. Are muchiile ca niște urechi întoarse. PROFILURI „UD” – se folosește ca profil de ghidaj al muchii. Nu este profil structural, este un accesoriu care ne ajută să compunem formele de ghips carton. Are dimensiuni de 30 mm. 13  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 PROFILURI „UA” – se folosește ca profil de ranforsare/rigidizare unde este nevoie de crearea cadrului pentru uși sau ferestre. PROFILURI pentru suprafețe curbe „VERTEBRE” De obicei plăcile de ghips carton se montează de o parte și de alta a profilului, intre acestea fiind pusă vată minerală pentru atenuarea zgomotului. Plăcile trebuie montate astfel încât jumătatea rostului dintre două plăci să fie pe axul montantului. Prinderea peretelui trebuie să se facă și sus și jos, dar și prin traverse pentru a împiedica deformarea. Dacă avem 2 apartamente separate de pereți de ghips carton se lasă un gol de aer pentru izolare acustică și fonică. Tije de suspendare pentru tavane – se prind pe placa de beton: NONIUS – permite un sistem de suspendare reglabil la un interval predimensionat de găurile ce există pe acest tip de tijă Piesă de suspendare – permite un sistem de suspendare reglabil la dimensiuni în mm. 14  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Racord de îmbinare dublu – se folosește pentru tavane suspendate cu structură dublă Peretele nu se oprește niciodată la nivelul tavanului suspendat, el se oprește întodeauna la nivelul planșeului. Pentru controlul acustic se poate folosi un tavan din ghips carton cu perforații. Este ideal să avem o izolație din vată minerală în spatele ghips cartonului cu perforații pentru a avea tratament acustic. În situația în care se dorește montarea unor obiecte de mobilier mai greu (vas de toaletă eventual și cu un rezervor ascuns) pe un perete de ghips carton, plăcile de ghips carton nu vor putea susține greutatea mobilierului. Astfel se montează în spatele plăcii un cadru metalic care să susțină mobilierul. Acest cadru este realizat din metal destul de gros și se ancorează bine în perete și pardoseală. Este vopsit cu o vopsea care împiedică coroziunea, iar dimensiunea cadrului este dată de dimensiunea mobilierului. Peste acest cadru se montează placajele de ghips carton rezistente la umezeală (cele albastre/verzi) sau plăci de polistiren extrudat, de preferat în două straturi. 15  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Plăcile de polistiren extrudat – sunt potrivite în mediul umed. Suprafața plăcilor se protejează cu o pastă pe bază de ciment și răsini. Este un material foarte ușor și se montează cu adeziv. Au aderență bună pentru placajul ceramic. Scafele de lumină – Se folosesc pentru a introduce un cordon de lumină. Se realizează din plăci de ghips carton, montate cu ajutorul unui profil metalic. Cu ajutorul lor se pot rezolva unele defecte de proporție ale camerelor. Luminia oferită de scafe este o lumină indirectă, mai confortabilă. În funcție de cum sunt poziționate și de cum este redirecționată lumina se pot accentua calitățile sau diminua defectele. Luminile direcționate către perete diminuează senzația de spațiu îngust. Lumina direcționată spre centrul tavanului diminuează efectul de spațiu scund. Când se montează scafe este necesară o atenție deosebită pentru dimensiuni. Este de preferat ca adâncimea scafei să nu fie mai mare de 30 cm, pentru că nu se mai reflectă lumina. Nu trebuie să fie nici foarte îngustă, deoarece nu se mai poate monta ulterior. Nu există niște dimensiuni fixe, contează foarte mult efectul final dorit. Pentru a eficientiza montarea se pot folosi benzi led. Capacul care închide scafa ar trebui finisat cu o culoare deschisă pentru a putea reflecta lumina. În zona de ferestre unde există tavan suspendat se pot folosi rulouri interioare. Montarea plăcilor de ghips carton – pentru ca rostul dintre plăci să poată fi chituit, ulterior suprafața rămânând plană, se realizează un sanț în plăci (unele plăci deja sunt fabricate cu acest sanț, dar dacă nu există se realizează pe șantier. Acest șanț și suruburile se chituiesc și în chit se înglobează o plasă de armare. Ulterior se aplică pe tot placajul un glet din ipsos (care este compatibil cu plăcile de ghips carton). 16  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Finisaje sub formă de pelicule/grosimi reduse (vopseaua) – vopseaua este parte a unui sistem complex. Dacă un element al sistemului nu funcționează apar probleme în timp sau sistemul nu funcționează deloc. Elementele sistemului: Componenta rezistenă/peretele – este important din ce material este compus pentru a întelege cum variază în timp, ce umiditate are la începerea finisării sau dacă are posibile variații de umiditate în timp. Dacă peretele are un risc mare de a absorbi apă, este nevoie ca straturile aplicate să fie căt mai permeabile la vapori. Straturile de protecție – șpriț, grund, tinci (cu rețea de armare sau fără). Trebuie să se verifice compoziția mortarelor și compatibilitatea lor cu peretele de rezistență și restul materialelor. Trebuie verificată și compatibilitatea cu natura rețelei de armare și umiditatea celorlalte straturi. Trebuie să fie relativ umede în momentul aplicării, însă complet uscate în momentul aplicării stratului ulterior. Stratul de netezire – glet, și aici trebuie verificată compatibilitatea cu stratul de tencuială și cu cel de vopsea(care urmează să fie aplicată), dar și umiditatea straturilor. Este un material poros și este nevoie de un strat de amorsă pentru a închide porii gletului și a asigura aderența vopselei. Trebuie să fie relativ umede în momentul aplicării, însă complet uscate în momentul aplicării stratului ulterior. Amorsa – închide porii gletului, asigură aderența și trebuie verificată compatibilitatea cu vopseaua. Trebuie să fie relativ umede în momentul aplicării, însă complet uscate în momentul aplicării stratului ulterior. Stratul de vopsea – trebuie verificată natura compoziției și comportarea la vapori. Se cumpără în același timp cu amorsa pentru a fi compatibile. Este important să se cunoască zonele pe care se aplică vopseaua pentru a alege varianta corectă. În funcție de caracteristicile vopselei sunt unele produse care pot fi folosite la interior, unele la exterior sau ambele. De exemplu vopselurile acrilice se pot folosi și la interior și la exterior, au o paletă mare de culori, dar nu sunt rezistente la ultraviolete (se decolorează foarte repede). Trebuie consultată fișa tehnică (ca în cazul tuturor celorlate elemente din sistem). Vopseaua se alege în funcție de umiditatea camerei, la interior, iar la exterior în funcție de conformarea clădrii (daca nu există streașină/dacă există, ce fel de streașină). Tipuri de sisteme: 1. Zugrăveli minerale pe bază de apă – au început să fie din nou folosite datorită idei de reîntoarcere la natură Văruieli (spoieli) – se realizează din lapte de var, (var stins sub formă de pastă diluat cu apă) + adaos de uleiuri vegetale ± pigmenți. Nu este un finisaj foarte stabil la umiditate (nu poate fi curățat cu apă) și nu este rezistent la șocuri. Se pune în operă cu pensula/bidineaua, în 2 sau 3 straturi pe 2 direcții diferite, dacă se dorește un perete fără dungi. 17  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Zugrăveli cu humă / caolin – se realizează din pulberi de argilă foarte fină (caolin- argilă pudră, de culoare albă) și ca adeziv clei de oase ± pigmenți. Culoarea naturală este crem. Se aplică cu bidineaua și ulterior cu o pompă. Este o zugrăveală foarte sensibilă la umiditate și nu este rezistentă la șocuri, deci nu poate fi curățată. Dacă este prezentă umiditate în perete, sau este udată, zugrăveala cu humă se umflă și se dezlipește de pe perete. În caz că avem o cameră zugrăvită cu așa ceva, toată zugrăveala trebuie curățată cu șpaclu, spălat peretele și lăsat să se usuce 28 de zile până să se adauge alte straturi peste. 2. Vopseluri polimerice – sunt pelicule de acoperire din polimeri sintetici în dispersie apoasă. Sunt pelicule impermeabile la vapori, iar dacă peretele este umed, apar crăpături în vopsea, deoarece apa încearcă să-și caute căi de ieșire. Tipuri de vopseluri polimerice existente: Vopsitorii acrilice Vopsitorii siliconice Vopsitorii silicatice Vopsitorii epoxidice Vopsitorii poliuretanice Fiecare vopsea are o fișă tehnică, care trebuie urmărită și aleasă cea mai buna variantă pentru situația existentă. Această fișă conține: Densitate Conținut de substanțe nevolatile Conținutul de compuși organici volatili Vâscozitate – cu cât este mai puțin vâscoasă vopseaua cu atât este mai îngrijit aspectul peretelui Timpi de uscare Puterea de acoperire – cu cât este mai mare, cu atât necesită mai puține straturi de vopsea pe perete Granulație – se ia în considerare dacă se dorește un perete texturat Reflexia – se ia în calcul când estimăm luminarea camerei și cât de mult se încălzește fațada Permeabilitatea la apă în formă lichidă – se ia în considerare pentru camerele unde ajunge apă pe pereți (băi) Permeabilitatea la vaporii de apă – se ia în considerare pentru a nu apărea fisuri în stratul de vopsea Rezistența la fisurare – dacă vopselurile sunt aplicate în case mai vechi există un risc mai mare la fisurare Rezistența la frecare umedă și a aptitudinii de curățare a acoperirilor Aderența 18  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Rezistența la lovire – în locurile publice, de obicei peretele suferă mai multe șocuri Rezistența la zgâriere Durabilitatea peliculei după expunerea la radiații UV Ghid privind produse de finisare peliculogene utilizate în construcții indicativ ge 056-2013 – un document care poate fi citit pentru alegerea tipurilor de finisaje sub formă de pelicule. Este un ghid, ceva orientativ, nu este obligatoriu. Pe lângă acesta fișa tehnică a materialelor este foarte important de urmărit și analizat. Textura finisajelor este redată și de modul de aplicare a vopselei. Aceasta se poate aplica manual cu trafalet care poate avea diferite texturi ( cu fire scurte-suprafață fina, cu fire lungi-diverse texturi) cu pensule și bidinele. Se poate aplica și mecanic cu pompe. 3. Mase de șpaclu decorative – sunt paste din polimeri sintetici, un fel de vopsea mult mai vâscoasă. Se pun în operă cu gletiere sau perii, în funcție de textura dorită. Se aplică în 2-3 straturi, care pot avea nuanțe diferite, primul strat fiind culoarea de fond. 4. Tapet – finisaj uscat sub formă de foi. Are dimensiuni standardizate, comercializându-se sub formă de role cu o lățime fixă. Poate avea și un model personalizat, având dimensiuni pariculare cu o anumită subîmpărțire (fototapet). Se fixează cu adeziv compatibil și montajul se poate realiza prin fâșii alăturate sau suprapuse. Trebuie cunoscut daca suprafața tratată cu tapet există acțiuni mecanice sau umiditate. Tipuri de tapet: Materiale vinilice pe suport de hârtie Integral vinilice Tesături de fibră de sticlă – necesită acoperirea cu un strat de vopsea Împâslitură de fibre textile Tesătură textilă pe suport de împâslitură – textură cu rol de tratament acustic 19  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 5. Produse fonoabsorbante pe bază de plută – este un material între tapet și placaj. Sunt puțin poroase, putând să fie un tratament fonoacustic. Au cam 2-3 mm grosime. Pluta este pusă peste o împâslitură de fibre textile. Finisaje de interior pentru pereți și tavane Pereți și tavane cu fața acoperită cu finisaje – au straturi suplimentare care „ascund” materialele din care sunt realizate elementele constructive și care pot avea diferite roluri: estetic, de protecție mecanică, de protecție hidrofugă, ignifug, igienic. Materialele / sistemele vor fi alese în funcție de aceste roluri. În funcție de cum sunt puse în aplicare finisajele pot fi: Finisaje umede – tencuieli pe bază de mortar, care au grosimi mai mari. Materiale (placaje) pentru a căror montaj se folosea mortar de ciment cu adaosuri. În prezent se folosesc mortare adezive în strat cu grosime mult redusă. Finisaje Semiumede/Semiuscate – gleturile, materiale cu conținut redus de apă, aplicate în straturi subțiri, Tencuieli decorative aplicate în strat subțire sau rectificări. Pot fi și sub formă de placări, însă dacă suprafața nu este perfect plană, toate defectele vor fi preluate de finisaj. Finisaje uscate Finisaje semiumede/semiuscate – Placări aderente – sunt placări fixate direct pe perete cu un strat de adeziv foarte subțire. Se realizează cu materiale suficient de rigide astfel încât să nu preia denivelările stratului suport. Însă trebuie totuși acordată o atenție depsebită la planeitatea peretelui. Pot fi finisări cu foiță de aur (sau un înlocuitor aliaj de cupru), finisări cu argint (care necesită un strat protector de lac), finisări din lemn. 20  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Placări realizate din elemente ceramice pentru pereți și/sau pardoseli Argile FUZIBILE – amestecuri speciale, diferite de cele utilizate pentru cărămizi- argile cu procent mai ridicat de caolinit și agregate mai fine (cu diametru mic). Au un procent mai mare de impurități. Sunt prezenți oxizi care le oferă culori și nuanțe ale biscuitelui pornind de la roșu închis până la ocru. Au o temperatură de coacere scăzută- 1000 C. Au o porozitate foarte ridicată și o suprafață mată fără calități estetice. Este obligatorie înnobilarea prin glazurare. Fabricarea lor presupune două etape: obținerea biscuitelui + glazurarea. Plăcile au denumiri și grosimi diferite în funcție de suprafața pentru care sunt destinate: Faianță– pentru pereți având o grosime circa 4mm, Gresie (artificială)– pentru pardoseli având o grosime min 6mm– 8– 10mm. Marginile sunt rotunjite și nu se pot prelucra (rectifica) astfel încât să se obțină muchii drepte. Rosturile între plăci au o secțiune variabilă și NU se pot monta fără rosturi. Argile VITRIFIABILE – amestecuri de argile cu procent mare de caolinit și fără impurități. Au culori și nuanțe naturale foarte deschise gri deschis- alb și o temperatură de coacere mai ridicată - 1350C. Porozitatea lor este foarte mică. Suprafață lor este mată care poate avea și calități estetice. Se pot adăuga pigmenți în masă și nu este obligatorie glazurarea dar se poate glazura pentru aplicarea unor modele decorative. Pentru procesul de glazurare presupune coaceri suplimentare succesive. Plăcile se pot utiliza pe orice suprafață. Au grosimi variate date de calitatea produselor sau rezistențele mecanice cerute de solicitările la care urmează să fie supusă suprafața (6– 8– 20 mm). Se numește Ceramică (gresie) porțelanată. Marginile sunt ușor rotunjite dar, se pot prelucra (rectifica) astfel încât să se obțină muchii drepte. Denumire comercială: ceramică porțelanată rectificată. În acest caz rosturile între plăci au o secțiune constantă, se pot monta aproape lipite. Este mult mai sticloasă față de argila fuzibilă și rezistentă la șocuri. Acest tip de placări din elemente ceramice au dimensiuni foarte variate: 5 x 5mm, 10 x 10 mm, 50 x 50 mm (pentru mozaic), 100x100 mm 1600 x 3200 mm dimensiuni maxime. Cu cât dimensiunile sunt mai mari și pierderile la montaj sunt mai mari, însă dacă dimensiunile sunt mici montarea durează mai mult și este mai costisitoare. Când se dorește acest tip de finisaj, este de preferat să se mai adauge la materialul achiziționat încă 10% ( sau 20% de preferat) în caz că plăcile trebuie schimbate, deoarece la o a doua cumpărare pot exista modificări ale materialului. În spațiile mici este de preferat un finisaj cu plăci mai mici pentru a da senzația de spațiu mai mare. 21  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Profiluri pentru racordarea suprafețelor – înainte se foloseau profiluri plastice ce imitau marmura, însă în prezent se folosesc profiluri din aluminiu sau inox. Se montează cu adeziv și necesită o atenție deosebită la montare. Există mai multe tipuri de profiluri: De colț înterior, colț intrând Colț exterior Profil perimetral de închidere – delimitează placarea de câmpul peretelui finisat cu vopsitorie sau maschează cantul plăcilor ceramice. 22  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Adezivi – când se montează plăci cu adeziv trebuie acordată o atenție deosebită la tendința de alunecare a plăcilor montate pe verticală. Dacă stratul suport este elastic, adezivul trebuie să fie flexibil. Adezivii pot fi minerali sau organici. Există adezivi tip gelatină care permit o montare ușoară, dar și mici modificări și nu se scurg pe perete. Alegerea adezivilor este determinată de: natura finisajului: materiale poroase sau compacte / opace sau translucide natura stratului suport regimul termic al spațiului (interior/exterior) timpul de lucrabilitate solicitările mecanice la care este supus stratul de finisaj compatibilitate cu stratul hidroizolant Hidroizolația – se montează obligatoriu pe orizontală, se montează pe verticală doar dacă există cadă/duș. Hidroizolația se montează pe zona de îmbinare între perete și pardoseală, pe o suprafață de perete de 10 cm. Există și o membrană pensulabilă care se transformă în membrană hidroizolantă. Are de obicei culoarea galbenă și este armată cu fibră de sticlă. Peste această membrană se montează adezivul și apoi plăcile. În zona băilor finisajele se montează cu o mică pantă spre o rigolă pentru a se putea scurge apa. Această pantă se verifică la final cu o bilă mai grea din metal. Chituri – Rostul dintre plăci trebuie chituit, iar chitul trebuie ales o dată cu plăcile (de preferat de către arhitect). Plăcile care necistă rosturi au nevoie de distanțieri în zona rosturilor, care se montează la 3-5 mm (de preferat 3 mm, deoarece arată urât cu o grosime de rost mai mare). La interior este necesar ca adezivul și chitul să fie elastice. Distanțierii trebuie scoși imediat după ce se prinde adezivul (nu tăiați ulterior). Dacă chitul este de culoarea gresiei, se mai pot masca greșelile de montare. Se poate folosi un chit siliconic pentru închiderea porilor. Plăcile din categoria A sunt cele mai bune, există și de categoria B, C, D. Un chit impermeabil împreună cu placajul din materiale impermeabile NU formează un finisaj impermeabil (dacă este nevoie de hidroizolație, se montează hidroizolație). Există chituri minerale și pe bază de rășini, dar și elastice și rigide. Alegerea chiturilor se face în funcție de lățimile rosturilor și natura materialelor folosite pentru placare. Au nuanțe și culori prestabilitie, care se regăsesc într-un paletar oferit de producător. 23  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Proiectul de amenajare trebuie să includă sterotomia, ce fel de chit, tencuieli etc. (nu trebuie lăsate pe mâna constructorului). În zona golului, placajul trebuie să acopere puțin golul. Pentru faianță trebuie trasate în proiect anumite axe. Montarea se începe cu plăcile mari, iar mai apoi se montează plăcile mai mici. Alt fel de materiale ce pot fi folosite în locul pieselor ceramice: Sticlă sau cristal Piatră naturală Materiale naturale sau compozite Au dimensiuni asemănătoare cu cele ale plăcilor ceramice. Finisaje uscate – se montează mecanic. Se regăsesc sub formă de plăci cu dimensiuni variate. Un caz particular este lemnul și produsele pe bază de lemn – LAMBRIURILE, care au anumite grosimi care sunt de luat în calcul în detaliere. Se realizează tot cu placări aderente realizate din materiale compozit. Acest tip de placări pot fi: Fixate direct pe perete – se fixează peste zidăria nefinisată sau finisată cu tencuială. Prinderea se face direct pe perete cu profiluri din aluminiu extrudat (de obicei). Au probleme de planeitate, toate denivelările peretelui vor fi preluate de finisaj. Sunt o opțiune dacă există limită de grosimi ale pereților, suprafețe maxime ocupate de finisaje, costuri ale 24  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 sistemelor. Se montează în cazul în care avem o suprafață cât mai plană a peretelui (în caz contrar se montează pe schelet). Aceste finisaje se pot monta: Prin intermediul unor profiluri auxiliare T sau L – plăcile pot avea o grosime mai mare, pot fi plăci multistrat sau panouri celulare. Profilurile închid panourile pe contur, ca o ramă. Placarea poate fi aparentă sau mascată. Prin intermediul unor profiluri auxiliare locale/punctuale – Păcile au grosime suficientă pentru a permite fixarea pieselor și stabilitatea la acțiuni mecanice și împiedicarea deformării sub propria greutate, deci plăcile sunt ceva mai subțiri. Pot fi de asemenea aparente sau mascate. Fixate pe perete prin intermediul unui schelet – scheletul este realizat din elemente verticale (montanți) și elemente orizontale (longrine sau traverse). Elementele care alcătuiesc scheletul pot fi coplanare sau suprapuse. Se recurge la metoda aceasta în cazul în care peretele are deformări ce pot fi preluate de placaj (scheletul poate fi ajustat pentru ca placarea să fie dreaptă). Însă ocupă foarte mult spațiu (scheletul are aproximativ 3 cm) și nu pot fi realizate întodeauna. Se poate monta între perete și placaj vată minerală pentru fonoizolație (la interior nefiind necesară termoizolație de obicei). Se poate folosi și în cazul unor geometrii aparte ale camerei, având rol decorativ sau fiind o variantă pentru tratamentul acustic (se pot monta în spatele placajului saltele de vată minerală cu rol fonoabsorbant). Lambriu din scânduri de lemn masiv – spatele acestui tip de finisaj trebuie să fie în permanență ventilat, deoarece umezeala acumulată în perete afectează lemnul care începe să se deterioreze. Dacă scândurile finisajului sunt 25  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 poziționate vertical, acestea trebuie poziționate pe scânduri interioare orizontale. Ca să se poată ventila fața interioară a lemnului șipcile orizontale din spate sunt poziționate în zig-zag, sunt perforate sau se crează un alt sistem de șipci orizontale. Pentru a se realiza planeitatea finisajului (în caz că există zidărie netencuită în spatele său) se montează niște pene din lemn care se bat de o parte și de alta a șipcilor de lemn până când acesta devine drept, aerul circulând și prin zona penelor. Există și varianta de a plasa niște L-uri de aluminiu în această zonă a șipcilor. Asemenea fațadelor ventilate, acest tip de finisaj necesită la partea superioară și cea inferioară un spațiu mic de 2-3 mm care să permită aerisirea. În cazul în care în spatele lambriului de lemn există un perete tencuit de mult timp (tencuiala este foarte uscată și nu există riscul de infiltrare a apei) se montează șipci de lemn orizontale direct pe perete. Se montează și o protecție hidrofugă sub șipci (în cazul în care se infiltrează totuși apă). Aceste tehnici se foloseau în trecut. În prezent se folosesc profiluri de aluminiu extrudat. Deoarece lemnul masiv lucrează foarte mult (necesită rosturi de dilatare, trebuie montat cu mare precizie), din această cauză s-au inventat panouri asemănătoare lemnului: MDF, HDF. Panourile MDF și HDF – panouri din lemn tocat amestecat cu adezivi și ulterior presat, peste care se lipește un film (ce imită lemnul) sau furnir. Diferența dintre MDF și HDF este mărimea așchiilor de lemn din compoziție. MDF ul ( Medium Density Fiberboard) are în compoziție așchii de lemn mult mai fin mărunțite înainte de presarea lor. HDF ul (High Density Fiberboard) are în compoziție așchii de lemn mai mari și este mult mai rezistent și mai greu datorită densității mari a fibrelor de lemn. Ele se bazează pe aceeași tehnologie, diferența fiind doar densitatea lor. Aceste finisaje se montează cu ajutorul unor plăci de metal, astfel rezultă anumite rosturi, deoarece plăcile finisajului nu se ating. Se pot folosi și ca tratament acustic, având niște găuri prin care se observă împâsllitura din spatele plăcii. Există și MDF poros, care se comportă ca vata minerală, doar că este din fibră lemnoasă. Panel – este realizat din șipci mici din lemn dispuse pe direcții diferite (ca să nu se deformeze). Deasupra și dedesubtul acestor șipci se lipește furnir tehnic. 26  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Placaj – este realizat din furnir suprapus în straturi impare de obicei. Furnirul – foi foarte subțiri de lemn, de câțiva milimetrii care se montează pe plăcile HDF și MDF cu aracet. Furnirul este realizat din cel mai bun lemn (din mijlocul copacului pentru a avea o textură estetică). Există și furnir tehnic care este mult mai goros decât cel normal și mai estetic. Furnirul poate fi fabricat și în fabrici pentru a se realiza culoarea și textura dorită. El se realizează prin estetizarea și lipirea furnirelor deja existente creând un buștean artificial, din care se taie din nou foi foarte subțiri. -furnir din lemn 27  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 - frunir realizat în fabrici Se pot realiza finisaje și din plăci care imită foarte bine șipcile din lemn. Se montează unele în altele și astfel nu se observă rostul de montare. Pot fi plasate pe suprafețe foarte fluide și au calități fonoabsorbante. Ca să nu se observe peretele din spate trebuie sa fie montate peste o împâslitură. Pentru a nu exista acest gol prin care se observă împâslitura, există niște panouri cu nișe, care dau o atmosferă asemănătoare, însă nu se pot monta pe suprafețe fluide. Există și finisaje montate cu profiluri asemănătoare cu capsele, cu care se pot realiza placări foarte diverse. Sunt foarte rezistente, fiind recomandate inclusiv pentru bărcile de lux. Peste profilul din aluminiu extrudat se presează panoul. Profilul are niște șine cu ajutorul cărora se reglează așezarea panoulul. 28  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Lambriuri de lemn cu ramă și tăblii – se montează asemănător lambriului simplu de lemn. Folosind elemente de lemn este necesar acel strat de aer ventilat în spatele finisajului. Rama se montează pe șipci prinse de perete. Tăblia este zona de umplutură și este realizată din placaj. În zona de îmbinare a ramelor cu tăblia se montează o baghetă decorativă. Tot ansamblul se montează cu adeziv sau cu ajutorul unor cuie foarte mici. Partea superioară a lambriulului este închisă cu o piesă specială, numită cornișă, care poate fi decorată sau nu. Cu acest fel de finisaj se pot masca și radiatoarele, însă scade eficiența lor. Placări metalice – nu sunt neapărat niște placări comercializate, sunt mai mult niște improvizații. Se realizează din foi de tablă care pot fi îndoite. Se pot fixa cu prinderi mascate sau aparente, dar este bine ca acestea să fie mai protejate. Prinderile trebuie să fie prevăzute cu un anumit gol pentru a lăsa metalul să lucreze. 29  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Finisaje pentru tavane – montarea și diversitatea finisajelor pentru pereți este asemănătoare și pentru zona tavanelor. Tavane aderente – sunt o opțiune dacă există limită de înălțime liberă a spațiului/ dacă înălțimea nivelului este foarte redusă. Erorile de planeitate ale planșeului sunt preluate în planeitatea finisajului/placajului (la fel ca la pereți). Tavane suspendate – sunt fixate de planseu sau de elementele structurale orizontale perintr-un sistem de longrine suspendat cu ajutorul unor tije sau piese speciale cu înălțime reglabilă. Acest schelet pe care se montează finisajul trebuie să fie foarte bine ancorat de elementele structurale. Tijele scheletului trebuie să aibă o înălțime reglabilă pentru a se verifica erorile planșeului (chiar dacă plașeul nu este perfect drept, finisajul trebuie neapărat să fie drept). Există placări foarte diverse, asemănătoare cu cele existente pentru pereți. Se pot monta plăci cu calități fonoabsorbante (aici nu se mai pune problema vizibilității prin găurile existente în aceste plăci). În cazul în care se dorește montarea saltelelor de vată minerală trebuie asigurată o structură a scheletului mai puternică, deoarece aceste saltele sunt grele. Scheletul se realizează de obicei din aluminiu, deoarece este un metal foarte ușor. În România există două denumiri pentru acest tip de finisaj (care nu este neapărat relevat, nu este greșit dacă numim ambele tipuri de finisaje tavane suspendate): Tavan suspendat – cel care are un finisaj opac Tavan fals – cel prin care se observă placa și/sau instalațiile Finisaj elastic pentru tavan – este un finisaj care se încălzește la montaj pentru a putea fi manipulat. Când materialul se răcește se fixează peste structura propusă. Este foarte importantă dimensiunea tavanului și modul de montare, deoarece acest finisaj are dimensiuni fixe. 30  Capitolul I Finisaje pentru Pereți și tavane Detaliere 2 Finisaj cu casete pentru tavan – la montaj se citesc casetele. Este o metodă foarte bună pentru tavanele suspendate care ascund instalații, deoarece se poate demonta o singură casetă pentru repararea sau verificarea instalațiilor. Trebuie acordată o atenție deosebită la racordarea casetelor la marginile tavanului. Panourile pot avea diferite dimensiuni și secțiuni. Pentru tavanele curbe există profiluri speciale, în formă de trapez. 31 Capitolul II Scări Detaliere 2 CAPITOLUL II Scări 32  Capitolul II Scări Detaliere 2 Scara – este un subansamblu constructiv care servește la circulația pietonală pe verticală, între două sau mai multe niveluri, și/sau la evacuarea persoanelor dintr o clădire.Se reglementează în funcție de regulamentele și normativele în vigoare și anume: GP 089-03 – Ghid privind proiectarea scărilor și rampelor la clădiri indicativ NP 068 –2002 – Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinței de siguranță în exploatare NP 063-02 – Normativ privind criteriile de performanță specifice rampelor și scărilor pentru circulația pietonală în construcții P 118 -99 – Normativ de siguranță la foc a construcțiilor Întodeauna trebuie luate în considerare cele mai drastice normative. Cerințele de calitate sunt cele mai importante când se proiectează scările și acestea se referă la: Rezistență și stabilitate – obligația inginerului Siguranță în exploatare – scara trebuie prevăzută cu finisaje antiderapante Siguranță la foc – de exemplu scările metalice trebuie finisate cu vopsea ingifugă Protecția împotriva zgomotului – în România nu este o cerință atât de bine rezolvată Elementele care alcătuiesc subansamblul constructiv al scării: Rampă – este un element de suprafață și face parte din elementele structurale care susțin treptele și contratreptele Treapte și Contratreapte – dimensiunile se calculează în funcție de fiecare situație Podest (odihna) – obligatoriu pentru scări cu un număr de trepte mai mare de 16 Balustradă/ Parapet – parapetul este opac, iar balustrada transparentă Mână curentă – închide balustrada la la partea superioară Vang – grinzi înclinate care susțin treptele. Dacă există vang, nu mai există rampă. - Scară cu rampă - Scară cu vang Linia pasului – linie imaginară care se trasează la o distanță normată de mâna curentă. Pe această linie se măsoară în proiecție orizontală lățimea treptelor și indică grafic sensul de urcare. Linia pasului se desenează la 60 cm de la mâna curentă, în caz că rampa are 1 m sau mai mult. În cazul în care rampa are 90 cm sau mai 33 Capitolul II Scări Detaliere 2 puțin, linia pasului se desenează la 50 cm de la mâna curentă. Linia pasului trebuie să coincidă cu linia contratreptei. Lățimea liberă – Spațiul de circulație cuprins între perete și mâna curentă de la ochiul scării sau între balustradele (mâinile curente) ale aceleiași rampe. Se măsoară de la perete până la primul obstacol care împiedică circulația (balustrada, mâna curentă sau detaliile lor care împiedică circulația). Trebuie luat în considerare fluxul de oameni pentru care este realizată scara, când se gândește lățimea liberă. Înălțimea liberă – spațiul de circulație cuprins între două rampe suprapuse sau o rampă și elementele planșeului (pardoselii). Se măsoară în funcție de perpendiculara dintre cele două rampe/ drintre rampă și elementele planșeului. 34 Capitolul II Scări Detaliere 2 Scările pot fi clasificate astfel: 1. După destinație: Scări monumentale (scara noastra elicoidală de la facultate) Scări principale (scările care leagă etajele) Scări secundare (scările de evacuare) 2. După formă rampelor și modul de dispunere a treptelor: Scări cu rampe drepte Scări elicoidale (cu rampe curbe) – oricare ar fi dimensiunea scării, aceasta evacuează un singur flux (70 de oameni) Scări cu trepte balansate – oricare ar fi dimensiunea scării, aceasta evacuează un singur flux (70 de oameni) 3. După înălțimea treptelor: Scări cu trepte joase - mai mici de 16,5 cm, se folosesc de obicei la grădinițe și spații destinate vârstnicilor Scări cu trepte medii (obișnuite) – 16,6 ÷ 17,5 cm Scări cu trepte înalte – 17,6 ÷ 22,5 cm Scări cu trepte foarte înalte – peste 22,6 cm Conformarea scărilor – se realizează de obicei în funcție de destinația scării cu ajutorul unor formule de calcul: Pentru scări obișnuite: 2h + l = 62 ÷64 => h = 16,6 – 17,5 cm Pentru scări în clădiri pentru copiii preșcolari: 2h + l = 58 ÷60 => h max= 15 cm Pentru celelalte tipuri de scări cu trepte cu înălțimi mici sau mari: 3h + l = 80 ÷85 => h= 18 Pentru persoanele cu dificultăți de mobilitate H max= 16 cm și l max= 34 35  Capitolul II Scări Detaliere 2 Modalitatea de a calcula scările: 1. Se stabilește înălțimea de nivel în funcție de: Destinația clădirii, dacă există sau nu instalații sub planșeu sau prin șapă Înălțimea liberă de nivel minim admisă de normativ (locuințe) Volumul necesar al spațiului proiectat (nr. pers / volum min/pers) 2. Se împarte valoare înălțimii estimate la numărul de contatrepte sau valoarea înălțimii estimate la înălțimea dorită a unei contratrepte. Precizia de calcul permite erori pentru contratrepte de 1 mm și pentru trepte 5 mm. Exemple: 320 cm : 19 ctr= 16,84 cm 320 cm : 16,8 = 19, 05 ctr 310 cm : 18 ctr= 17,22 cm 310 cm : 17,2 = 18,04 ctr 3. Înălțimile rezultate ale contratreptelor se introduc în una dintre formule, după caz. Ca exemplu se va lua formula 2h + l = 62 ÷64. În funcție de înălțimea nivelului se calculează contratreapta, ulterior lățimea treptei. Trebuie luată în calcul și lățimea rampei. 36  Capitolul II Scări Detaliere 2 Scările balansate – lățimea podestului trebuie sa fie de cel puțin 1.40 m. Mâna curentă trebuie să existe și în zona peretelui, pentru a ajuta oamenii în vârstă. Golul dintre rampe trebuie să fie de minim 20 cm, deoarece în cazul unui incendiu prin acel gol va fi tras furtunul de apă. Balustrada nu trebuie să optureze acest gol numit ochiul scării. Ochiul scării poate fi de ajutor și la balansare și uneori este de preferat să fie mai mare de 20 cm. Este de preferat să existe un decalaj de o treaptă între cele două rampe. Lățimea liberă a podestului trebuie să fie minim lățimea liberă a rampelor. În cazul în care există uși, acestea trebuie să se deschidă către podest, dar fără sa încurce circulația de pe acesta. Podestul (nivelul intermediar al scării), lungimile rampelor și numărul de trepte au niște dimensiuni minime normate, care se regăsesc în normative. Lățimea podestului trebuie să fie egală cu lățimea treptei, iar pentru locuințele colective e bine să aibă 1.40 m. Se iau în considerare anumite finisaje care pot optura această dimensiune. În cazul în care există aceste finisaje podestul trebuie să fie mai mare. Este foarte importantă destinația scării pentru a o dimensiona corect. În cazul în care scările sunt folosite pentru evacuare ușile care se deschid către scări nu trebuie să intretrupă zona circulației. Întodeauna scările se vor deschide spre sensul de evacuare. La nivelurile superioare ușile se deschid spre scară. La parter se deschid spre exterior. Scările se pot clasifica în funcție de conformarea treptelor: 1. Scări cu rampe drepte 2. Scări cu rampe curbe 37  Capitolul II Scări Detaliere 2 3. Scări cu trepte balansate – pentru aceste trepte există o lățime minimă. Dacă rampa are întoarcere la 180, lățimea minimă a treptei este de 12 cm. Dacă rampa are întoarcere la 90, lățimea minimă a treptei este de 15 cm. Scări cu treptele balansate au două tipuri de geometrii care influențează imaginea finală în cazul în care există parapet transparent: Cu treaptă în ax – în acest caz se observă finisajul treptei și poate crea o imagine nedorită. Cu contratreapta în ax Podestul sau pardoseala nivelului superior se înglobează cu ultima treaptă a scării. Este important ca această înglobare să fie marcată, mai ales în spațiile publice pentru a sugera existența scării. Unele persoane nu-și pot da seama că acolo există diferență de nivel dacă finisajul ar fi același cu cel de pe pardoseală. Pe linia pasului trebuie să fie mereu aceeași lățime a treptei. Geometria scării este foarte sensibilă la erori, așadar trebuie lăsate anumite locuri unde se pot aduna erorile din șantier. Există două metode de a proiecta scările balansate: Metoda 1: plecând de la axul scării se numără câte trepte ar trebui balansate. 38  Capitolul II Scări Detaliere 2 Metoda 2: Lățimea rampei se pune de 2 ori față de perete, rezultând un ax de balansare care ajunge pe una dintre trepte. Acest ax se mută pe cea mai apropiată contratreaptă. Se prelungesc constrateptele primei trepte pe axul de balansare. Se multiplică segmentul obținut pe ax de câte ori este nevoie (câte trepte balansate există). Apoi se unește punctul segmentului de pe ax cu punctul de le linia pasului. Cu cât există mai multe trepte balansate cu atât scare este mai confortabilă și mai estetică. Scările se pot proiecta în oglindă prelungind punctele sau construind din nou punctele. După construirea acestor trepte balansate, scara se poate completa cu trepte normale dacă este nevoie. Sările se mai pot clasifica în funcție de: 1. Tipuri constructive Scări cu rampe Scări cu vanguri și trepte – cu vanguri dispuse simetric sau asimetric Scări cu trepte suspendante 2. Materiale Scări în sistem unitar – realizate exclusiv dintr-un singur material: beton, piatră, fontă/oțel, lemn, sticlă Scări în sistem mixt – realizate prin asocierea materialelor rezistente la solicitări mecanice specifice (elementele constructive suport) cu materiale diferite pentru stratul de uzură. Stratul de uzură poate fi realizat din pitră naturală sau artificială, lemn, sticlă stratificată, covoare din PVC/mochetă/caucuiuc. Pentru acest sistem rampa sau vangurile trebuie să fie realizate din materiale rezistente la încovoiere, iar suprafața de uzură trebuie să fie rezistentă la șocuri. Grinzile structurale ale clădirii nu trebuie să treacă prin casa scării, însă podestul (dacă are o grosime prea mică și nu poate fi armat) trebuie să fie susținut de niște grinzi mai mici. Aceste grinzi desvoltă niște triunghiuri inestetice. Pentru a evita aceste triunghiuri inestetice, scara poate să se termine în această grindă. 39  Capitolul II Scări Detaliere 2 Mâna curentă se proiecta inițial la 80 cm, dar înălțimea medie a oamenilor a mai crescut, deci acum ar fi confortabil ca mâna curentă să fie proiectată la 90 cm. Decalajul de o treaptă este realizat pejntru a rezolva geometria mâinii curente. Dacă nu există acest decalaj mâna curentă are un decalaj greu de rezolvat în zona podestului care este foarte inconfortabil la coborârea în caz de urgență. Dacă mâna curentă este continuată pe podest, lățimea podestului se calculează de la perete la mâna curentă. În conformarea scărilor trebuie luată în calcul și grosimea șapei și a finisajului. Există situații în care podestul nu este susținut de o grindă, fiind conformat ca o dală groasă și are cam 25 cm grosime. Dacă există această situație mâna curentă trebuie să urce această grosime, astfel mâna curentă va avea 90 cm + jumătate din contratreaptă. În reprezentarea scărilor în plan nu se desenează scările de deasupra liniei de secțiune punctat. Secțiunea fiind realizată convențional cam la 1 m, în planul din care pornește scara se desenează doar 4-5 trepte. Se desenează întodeauna sensul de urcare. În dreptul podestului se trec cotele de nivel. De asemenea se cotează lățimea scării, dimensiunile golului, a mâinii curente și a podestului. Nu trebuie trecute chiar toate cotele, deoarece în șantier mai sunt erori care trebuie să aibă un loc unde să se adune, astfel trebuie lăsată o cotă mai liberă unde să se adune aceste erori. Pe linia pasului se scrie numărul treptelor, lățimea lor și înălțimea. Realizarea scărilor: Scările din beton armat – sunt cel mai simplu de realizat. Se toarnă rampa de beton și se armează. Punctele de intersecție între rampă și trepte trebuie să fie coliniare. Dacă se repară prin adaosuri de beton ulterior o să arate inestetic și încarcă degaba scara. Există 2 variante: Se toarnă doar rampa și se lasă niște ciocuri unde se fixează treptele brute. Treptele brute se toarnă dintr-un beton fin nearmat. Treptele se toarnă o dată cu rampa. Este o variantă mai simplu de pus în aplicare pe șantier, dar dacă există erori de turnare este foarte greu de modificat, deci prima variantă este mai eficientă. 40  Capitolul II Scări Detaliere 2 Rampe prefabricate – se folosesc la scările cu o geometrie specială sau se dorește un aspect al betonului aparent. Ultima scară trebuie să fie puțin mai înaltă decât cota la roșu a planșeului, pentru a se alinia scara cu finisajele ulterioare ale planșeului. Această rampă este bună pentru hoteluri, deoarece zgomotul de impact nu se transmite spre pereți sau în camere. Trebuie acordată o atenție deosebită la geometria finisajelor, la racordul scării cu peretele și la continuitatea materialului pe trepte și contratrepte. Dacă peste trepte se pune terazzo sau mozaic acesta preia toate denivelările treptei. La placare se punea un strat de poză și unul de egalizare pentru ca plăcile să fie drepte. Însă acum treptele sunt destul de drepte și se aplică doar un strat de adeziv de 2-5 mm. Adezivul are și rol de hidroizolație. Pentru placări cu lemn treapta are două nișe la partea inferioară și superioară pentru a putea intra finisajul contratreptei. 41  Capitolul II Scări Detaliere 2 Plinta veticală întodeauna calcă peste suprafețele orizontale, asezăndu-se ultima peste finisajul treptelor. Însă în cazul materialelor mai groase (piatra de exemplu), plinta se pune prima, dacă treptele au ciubuc, deoarece este foarte greu să tai piatra sub forma detaliilor scării. Dacă se dorește un material lucios pentru finisaje trebuie să existe niște șanțuri antiderapante. Peste materialele care nu permit difernțierea scărilor se aplică materiale de diferențiere peste finisaj. În funcție de aspectul dorit al treptelor trebuie să alegem finisajele astfel: Muchia vie – este condiționată de folosirea unor materiale foarte rezistente la șocuri mecanice Marginile rotunjite – se pot folosi orice materiale, dar este nevoie de aplicarea unor profile pentru a diminua posibilitatea de alunecare. Placările ceramice – posibilitatea de a finisa cu acest tip de material este limitată de dimensiunea plăciilor, trebuie acordată o atenție foarte mare la stereotomie. Există profiluri ceramice speciale pentru trepte, dar sunt foarte scumpe. Se pot completa pentru contratreaptă cu placă ceramice simple și au o grosime destul de mare. Însă este destul de neplăcut să se observe un material schimbat în cant. Distanța maximă între perete si rampă este de 6 cm. Alcăturiri de scări cu vanguri – vangul este o grindă înclinată peste care se adaugă treptele. Prinderile la acest tip de scări trebuie să fie realizate mecanic, cu șuruburi. Scări cu vang central – vangul poate fi realizat din lemn, metal sau beton, dar din beton este foarte costisitor și nu prea se mai realizează. Treptele trebuie să fie într-un echilibru foarte bun. Sistemul de fixare trebuie să fie 42 Capitolul II Scări Detaliere 2 foarte bine calculat. Treptele se pot fixa central sau cu un element auxiliar plasat peste vang. Materialul cu care se finisează trebuie să fie un material rezistent la întindere. Scări cu două vanguri – este o situație mai simplă, având două grinzi care susțin treptele. Treapat poate fi situată pe vanguri sau între ele. Se pot folosi și 3 sau 4 vanguri. Dacă există doar două și pe trepată există un material care nu este rezistent la șocuri, acest material se poate crăpa în zona de mijloc, care este nesusținută. Acest lucru se poate rezolva cu un element auxiliar care să susțină materialul, element asemănător cu cel de la scara cu un vang. Materialul cu care se finisează trebuie să fie un material rezistent la încovoiere. Scări cu vangul descentrat – sunt scări cu trepte în consolă. Se prind cu ajutorul unor piese metalice sau din beton, dar metalul este mai ușor de lucrat. Trepte încastrate – sunt asemănătoare cu cele cu vang descentrat, dar se încastrează direct în beton sau perete, dacă există perete de beton în jurul scării. Dacă este perete din cărămidă/ușor se prind într-o piesă suplimentară, ca un vang în perete. 43  Capitolul II Scări Detaliere 2 Dacă treptele sunt suficient de rigide se pot prinde direct pe vang cu profil L. Dacă treptele se plasează direct pe vang, trebuie acordată o mare atenție prinderilor, trebuie să arate estetic. Dacă sunt din lemn, prinderile se pot face direct prin încastrare. Există vanguri cu dinți, în acești dinți se așează treptele. Acesti dinți trebuie să aibă minim 15 cm, iar treptele sunt destul de groase, au cam 9-10 cm. Scara nu poate fi ancorată în finisaj sau în șapă, trebuie ancorată direct în beton. Trebuie știut foarte bine locul scării. În beton se poate prinde o piesă metalică, numită ancoră, care are 10 cm. Peste această ancoră se poate turna șapa și ulterior finisa, iar ancora rămâne deasupra finisajului pentru a putea fi plasată scara peste. Există și soluția de a lăsa o gaură în finisaj și șapă unde trebuie plasată scara ulterior și prinsă cu conexcon și ancoră chimică. Pentru vangurile de metal trebuie folosită o tablă foarte groasă și niște prinderi foarte bine ancorate în tablă. Dacă treptele sunt foarte groase se pot prinde doar pe capete. Este absolut obligatoriu ca treapta de deasupra să se proiecteze pe treapta de mai jos. Uneori vangul poate fi proiectat mai înalt, devenind parapet. Sticla folosită pentru scări trebuie să fie sticlă stratificată. Sticla stratificată este alcătuită din mai multe foi de sticlă lipite cu rășină. Dacă scările din sticlă sunt destinate unei zone exterioare rășina care lipește foile de striclă trebuie să fie rezistentă la raze UV. Dacă nu este rezistentă capătă o culare galbenă inestetică și nu mai este un liant bun. Se poate realiza un vang pe toată înalțimea din placaj. Treptele se așează în nișe prinse cu profile. Există și un vang din tablă groasă, iar treptele sunt realizate din tablă cutată. Peste această tablă se așează finisajul, dar există rosturi. 44  Capitolul II Scări Detaliere 2 Trepte încastrate în vang excentric, unde scările sunt sudate în vang. Pentru treptele de lemn în consolă se folosesc niște țevi încastrate în vang. Aceste țevi sunt după acoperite de o cutiuță de lemn. Pentru ascunderea vangului încastrat se poate finisa. Treptele în consolă vibrează. Se pot ancora cu niște tiranți într-un element de structură pentru a diminua efectul de vibrare. BALUSTRADE – element constructiv care asigură protecția împotriva căderii în gol Balustradele – ansamblu transparent. Este formată din elemente liniare. Cele orizontale se numesc longrine/traverse, cele verticale montanți. Montanți care susțin panourile ce compun balustrada –au o secțiune mai mare, sunt solicitați la împingeri laterale în plan perpendicular pe balustradă, se prind de elementul structural (vang, rampă). Montanți care compun panoulde balustradă –pot avea dimensiuni mai reduse, dar în ansamblu, panoul trebuie să reziste de asemenea, la împingerile laterale ce pot să apară în utilizare, distanta maximă între montanți este 10 cm. Dacă montantul are 45  Capitolul II Scări Detaliere 2 secțiune dreptunghiulară latura mică a montantului trebuie să fie perpenducalară pe latura scării. Longrinele sunt acceptate la noi în țară doar dacă au un parapet spre scară, pentru a nu putea fi urcate de către copii. Distanța dintre scară și longrină să fie de maxim 6 cm în cazul în care scara are rampă. Dacă scara are vang, această distanță trebuie să fie maxim 10 cm. Parapet – Format din panouri sau elemente de suprafață care nu permit trecerea privirii. Asemenea balustradei se poate termina la partea superioară cu o mână curentă distinctă. Montanții balustradei/parapetului se pot prinde pe treaptă sau pe vang. Sunt mai greu de prins pe treaptă deoarece se pun după finisare și pot distruge finisajul treptei. Aceste prinderi trebuie să se facă neapărat în beton, deoarece suportă 46  Capitolul II Scări Detaliere 2 încărcări foaret mari. Prinderile trebuie să treacă de armături, deoarece dacă se prind înainte de armături betonul poate crăpa. Mâna curentă a început să se ceară și în zona peretelui, pentru a nu se mai distruge finisajul peretelui. Obligatoriu trebuie să existe 7 cm între balustardă și perete, iar pinderile trebuie realizată în elementul de beton. 47 Capitolul III Terase Detaliere 2 CAPITOLUL III Terase 48  Capitolul III Terase Detaliere 2 Terasele – sunt asemănătoare unor pardoseli, dar cu alcătuire mai complexă, fiind suspuse diferitelor transferuri precum cel de căldură, de vapori, sau presiunea vânturilor și încărcarea exercitată de apa meteorică. Sunt învelitori cu pantă redusă, panta maximă fiind de 7-8%, iar cea minimă de 2%. Fac parte din anvelopanta clădirii, fiind elementele care acoperă la partea superioară clădirile, așadar trebuie să respecte anumite cerințe de performanță impuse prin normativ precum: 1. Rezistență mecanică și stabilitate 2. Siguranță în exploatare 3. Siguranța la foc 4. Igiena și sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului 5. Izolare termică și hidrofugă, economia de energie 6. Protecție la zgomot În principiu cursul vizează protecția hidrofugă și termoizolarea, deoarece sunt elementele cele mai elaborioase din punct de vedere al detalierii și cele mai importante în vederea confortului ocupanților clădirii. Se poate realiza o clasificare în funcție de zona climatică (dacă clădirea se proiectează într-o zonă unde ninge des, o acoperire cu terasă nu prea este fezabilă), caracterul arhitectural dorit și condițiile impuse de legislație. Astfel terasele se pot clasifica astfel: Terase necirculabile – trebuie totuși proiectate astfel încât să reziste la o circulație minimă, deoarece uneori sunt necesare lucrările de mentenanță ale instalațiilor montate pe terasă și ale rigolelor de scurgere a apei. Așadar este de preferat ca materialele de pe terasă să fie rezistente la șocuri mecanice. Panta minimă a acestui tip de terasă este 2%. Terase circulabile – sunt terasele mai solicitate la șocuri mecanice, fiind circulate des de oameni. Panta suprafeței de călcare este de 0-2% și poate fi diferită de panta minimă a hidroizolației care este de minim 1.5- 2%. Terase grădină – pot fi mai puțin circulabile (unde există doar verdeață) sau mai mult circulabile (unde există o amenajare asemănătoare unui parc). 49  Capitolul III Terase Detaliere 2 Terase cu panouri fotovoltaice – sunt relativ plate, având o mică inclinație. Terasele au în alcătuirea lor foarte multe straturi, care au o anumită logică. Nu există neapărat alcătuiri tip, ci combinații ale straturilor în funcție de zona climatică, caracterul arhitectural și cerințele beneficiarului. Printre aceste straturi se numără: Hidroizolația – cea mai simplă alcătuire este realizată din placă de beton și hidroizolație. Placa de beton trebuie izolată chiar și atunci când se află în exteriorul clădirii (când nu separă un spațiu cald de unul rece), deoarece dacă pătrunde apă în placa de beton își pierde capacitatea portantă. Dacă placa separă un spațiu cald de unul rece este necesară și termoizolația, care la rândul său trebuie hidroizolată. În condițiile în care plouă foarte mult hidroizolația se plasează sub termoizolație, iar în această situație termoizolația trebuie să fie dintr-un material stabil în mediu umed, de exemplu polistiren extrudat sau sticlă spongioasă (care este un material mai scump, dar mai bun, deoarece în timp polistirenul extrudat își pierde calitatea și nu este la fel de rezistent). Este important ca hidroizolația să fie montată pe o suprafață netetedă, pentru a nu exista riscul de a fi înțepată. Terasele necesită o anumită pantă pentru a evacua apa meteorică. Această pantă era realizată în trecut din beton de pantă. Însă, în prezent este înlocuit cu niște șape care au granule de polistiren, pentru a le face mai ușoare, și pentru a nu mai încărca suplimnetar structura (cum era în cazul betonului de pantă). Această șapă este armată cu plasă de buzău sau fibre de plastic. Dacă totuși se optează pentru beton de pantă, acesta are denivelări și trebuie pus peste un strat de egalizare, ulterior se montează hidroizolația (deoarece aceasta trebuie montată peste suprafețe perfect netede). Dacă peste beton se montează o membrană bituminoasă, se realizează un strat de difuzie, pentru a lăsa betonul să se usuce corect. În loc de beton de pantă sau șapă se pot amplasa plăci prefabricate din beton, care sunt complet uscate, iar acel strat de difuzie nu mai este necesar și nici stratul de egalizare, deoarece sunt perfect plane, așadar hidroizolația se poate lipi direct peste acestea. În locul de îmbinare ale acestor plăci prefabricate se pot utiliza niște fâși de îmbinare, dar nu sunt obligatorii. Dacă se dorește o terasă circulabilă cu suprafața perfect orizontală se realizează o terasă pe picioare (deoarece hidroizolația trebuie să aibă o pantă de cel putin 2%). Sifoanele de scurgere a apei se amplasează cam la 70 m distanță. 50  Capitolul III Terase Detaliere 2 Materiale pentru hidroizolații se diferențiază prin compoziția chimică. Se armează ca să nu se rupă ușor. Trebuie să fie rezistente la UV!! Printre materialele pentru hidroizolații se numără: Membrane multistrat APP (bitum plastomer) – membrane bituminoase armate (cu fibră de sticlă sau polietilenă). Au stabilitate la temperaturi înalte, stabilitate dimensională, rezistență la tracțiune și rezistență la acțiunea razelor UV. Sunt potrivite în zone cu temperaturi mai ridicate. Membrane multistrat SBS (bitum elastomer) – membrane bituminoase armate (cu fibră de sticlă sau polietilenă). Sunt membrane elastice la temperaturi scăzute și au o comportare bună la încărcări. Recomandate în zone cu temperaturi mai scăzute sau montaj în perioade reci ale anului. Se degradează în prezența razelor UV, de aceea sunt necesare straturi de protecție precum folii din SBS acoperite cu un film de polietilenă pe ambele fețe sau pe intrados cu film de polietilenă și strat de nisip cuarțos sau paiete de ardezie pe fața superioară. Membrane monostrat – sunt re