Curs 1 Pedagogie I 2020 PDF

Introducere în pedagogie Curs nr. 1 Conf. Dr. Adrian Vicenţiu Labăr 1  Cuprins 1. Delimitări conceptuale: pedagogie, educaţie. Concepte corelative educaţiei 2. Trăsături esenţiale ale educaţiei 3. Fundamentele educaţiei 4. Etapele...

Introducere în pedagogie Curs nr. 1 Conf. Dr. Adrian Vicenţiu Labăr 1  Cuprins 1. Delimitări conceptuale: pedagogie, educaţie. Concepte corelative educaţiei 2. Trăsături esenţiale ale educaţiei 3. Fundamentele educaţiei 4. Etapele evoluţiei pedagogiei 5. Elemente de cercetare pedagogică 2  1. Delimitări conceptuale. Pedagogie Termenul pedagogie este compus din grecescul paidagôgia: pais, paidos = copil şi agôgé = acţiunea de a conduce. Din punct de vedere etimologic, pedagogia înseamnă acţiunea de a conduce copilul. Câteva întrebări pot fi formulate pornind de la această semnificaţie etimologică: a conduce copilul de unde până unde? A conduce copilul de la stadiul de fiinţă cu disponibilităţi largi dar latente, la stadiul de persoană formată, autonomă şi responsabilă. cu ce metode şi mijloace? cine realizează această conducere? Pedagogia – ştiinţa care are drept obiect de studiu fenomenul educativ. Pedagogia: Ştiinţă sau artă? 3 1. Delimitări conceptuale. Educaţie Etimologic, termenul educaţie își are originea în substantivul latin educatio, substantiv derivat din două verbe:  educo-educare = a creşte, a hrăni, a îngriji o plantă, o ființă umană;  educo-educere = a scoate din, a ridica, a înălța, atât ca sens propriu cât și cu sens figurat. 4 1. Delimitări conceptuale. Educaţie De-a lungul istoriei fenomenului educaţional cele două filiere s-au împletit şi completat reciproc, imprimând, fiecare, o amprentă specifică realităţii educaţionale: fatalismul educaţional – individul nu poate fi altceva decât ceea ce l-a înzestrat natura să fie, şi deci nu poate fi decât crescut / îngrijit de educator; optimismul educaţional – care minimalizează dacă nu chiar ignoră factorii interni, considerând atotputernică educaţia, care poate forma orice fel de personalitate din oricare individ nou născut, acesta fiind considerat „tabula rasa”. 5 Concepte corelative educaţiei Îndoctrinarea: inducerea unor convingeri, atitudini, comportamente, într-un mod mascat, imperceptibil pentru cel îndoctrinat, prin ascunderea scopului real al demersului respectiv Instruirea: transmiterea de informaţii, de cunoştinţe Educarea/ formarea: modelarea personalităţii, a caracterului, a trăsăturilor pozitive de personalitate Predarea: proces de prezentare organizată a cunoştinţelor şi deprinderilor de achiziţionat de către elevi, proces realizat de cadre specializate: profesori, învăţători etc. Învăţarea: proces prin care elevii achiziţionează cunoştinţe, deprinderi şi îşi formează caracterul. 6 Educaţia - definiţii 1. Kant: educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul ei este să dezvolte în individ toată perfecţiunea de care este capabil. 2. Herbart: educaţia este acţiunea de educare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese. 3. Durkheim: educaţia reprezintă acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, în scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări intelectuale, estetice şi morale necesare vieţii sociale şi mediului special pentru care sunt destinate. 7 2. Trăsături esenţiale ale educaţiei  Este un demers aplicabil numai la oameni;  Presupune acţiuni preponderent intenţionate, deliberate;  Presupune organizare, planificare, eşalonare temporală;  Urmăreşte un ideal de personalitate determinat socio-istoric;  Se întinde pe toată perioada vieţii. 8 3. Fundamentele educaţiei Fundamente biopsihice: ereditatea specific umană (genotipul uman) funcţionează ca un dat fundamental pentru educaţie. Se transmit: plasticitatea SNC, dinamica scoarţei cerebrale, particularităţile analizatorilor. Fundamente socioculturale: mediul fizic şi mediul social condiţionează fenomenul educativ. Se evidenţiază: elemente naturale şi artificiale, de ordin fizic; elemente culturale: valori, tradiţii, tipuri de relaţii interumane etc. Fundamente istorice: educaţia reprezintă o activitate de reproducţie culturală, de perpetuare a experienţei omenirii. Educaţia se bazează pe un capital cultural adunat de-a lungul istoriei. 9 3. Fundamentele educaţiei Fundamente filosofice: demersurile educative au întotdeauna în subsidiar o filosofie sau o ideologie, se derulează în acord cu anumite valori. Fundamente politice: educaţia se derulează ca un program de acţiuni ale celor care conduc la un moment dat o societate dată; distribuirea cunoaşterii se realizează în acord cu interesele clasei politice. Fundamente ştiinţifice: educaţia de calitate se poate face numai în acord cu “ştiinţa predării şi învăţării”, bazată pe o multitudine de teorii despre cum învaţă fiinţa umană. 10 4. Etapele evoluţiei pedagogiei (a) Pedagogia populară Societatea umană nu putea exista, nu se putea perpetua şi dezvolta fără transmiterea de la o generaţie la alta a cunoştinţelor acumulate, a deprinderilor şi priceperilor formate. Treptat, societatea umană a selectat acele observaţii semnificative, pozitive, benefice care au dobândit statutul de reguli, demne de a fi respectate. De exemplu, “ai carte, ai parte”, sau “tot păţitu-i priceput”. Ansamblul acestor observaţii şi generalizări transmise din generaţie în generaţie caracterizează etapa numită pedagogie populară. Deşi ele nu au fost confirmate de experienţa ulterioară a omenirii, sau păstrat în ceea ce s-a numit inconştient colectiv (C.G.Jung), fiind greu de schimbat. Perpetuarea lor în mod necritic până astăzi poate să creeze mari dificultăţi în procesul educaţional. 11 O serie de cercetări asupra optimismului pedagogic ilustrat prin intermediul proverbelor denotă înca valenţele pozitive ale pedagogiei populare. Prezentăm mai jos rezultatele studiilor lui Stanciu, S. derulate între 1940-1970 precum şi rezultatele unor studii mai recente derulate asupra elevilor şi adulţilor din mediul rural privind opţiunea pentru unul din cele 5 proverbe prezentate. Proverbe Procente elevi Procente adulti Procente anii 2006 2008 1940-1970 Cine ştie carte are patru ochi. 36.80 % 39.30 % 39.17 % Şcoala face omul om iar altoiul pomul pom. 41.20 % 8.20 % 39.67 % Timpul învaţă pe cei ce n-au şcoală. 8.80 % 18.00 % 14.86 % Dacă toţi ar şti carte, cine ar mai fi văcar? 7.00 % 20.50 % 3.83 % L-a dus la şcoală bou şi l-a adus vacă. 6.10 % 13.9 % 2.47 % Identificaţi ale “mituri” cu privire la educaţie, prezente în imaginarul colectiv, în momentul prezent. Ex.: Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie (dar, vorba cuiva, începe să pască...). 12 (b) Pedagogia filosofică Odată cu dezvoltarea primelor sisteme filosofice, pedagogia cunoaşte o nouă etapă in dezvoltarea ei, pedagogia filosofică. Aceasta evoluează ea însăşi în două subetape: cea în care ideile pedagogice erau încorporate în sistemul filosofic, de exemplu la Socrate, Platon, Aristotel. Cele mai importante idei a lui Socrate cu puternic caracter pedagogic sunt : cunoaşte-te pe tine însuţi; nimic prea mult; scopul cunoaşterii este dobândirea virtuţii. etapa inaugurată de J.A.Comenius (Komensky) în secolul al XVII-lea, în care pedagogia este elaborată ca disciplină distinctă, dar cu metode filosofice. În spaţiul românesc merită amintită lucrarea „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”. Un îndemn ce trebuie amintit din această lucrare este următorul: atunci când mergi la luptă să mergi precum la biserică, la împărtăşire, cu sufletul curat, spiritualizat. Identificaţi alte situaţii în care acest îndemn poate fi aplicat. 13  (c) În secolul al XIX-lea în ştiinţele naturii şi în unele ştiinţe sociale s-au introdus metodele experimentale care au condus la progrese importante în teoria şi practica pedagogică. (d) Pedagogia actuală asociază tot mai mult demersul psihologic cu cel pedagogic în domenii cum ar fi: educarea creativităţii, identificarea şi cultivarea talentelor etc. Educaţia este studiată din perspectiva unui mare număr de discipline sau ştiinţe ca: economia, teoria comunicării, sociologia, axiologia, psihologia, filosofia, logica. 14 5. Elemente de cercetare pedagogică Cercetarea pedagogică, definită în sensul ei larg, este o formă superioară a activităţii de investigaţie desfăşurată sistematic şi organizată ştiinţific în scopul obţinerii de noi informaţii, cunoştinţe ştiinţifice, a verificării sau validării unor modele teoretice sau aplicative. Cercetarea în pedagogie urmăreşte să răspundă unei întrebări, să ofere o nouă perspectivă de abordare a faptului pedagogic sau să aducă noi informaţii cu privire la câmpul educaţional în diversele sale aspecte. 15 Tipuri fundamentale de cercetare pedagogică Există mai multe tipuri de cercetare pedagogică: (a) cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, (b) cercetarea transversală, cercetarea longitudinală şi cercetarea interculturală, (c) cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă, (d) cercetarea constatativă şi cercetarea experimentală. 16 (a) Cercetarea fundamentală versus aplicativă Cercetarea pedagogică fundamentală contribuie la constituirea pedagogiei ca ştiinţă, este teoretică şi presupune formularea unor teorii, legi şi modele care caută să aducă noi informaţii ştiinţifice, să explice sau optimizeze fenomenul pedagogic în ansamblul său. Cercetarea pedagogică aplicativă, pe de altă parte, urmăreşte investigarea empirică, prin metode ştiinţifice, a unui domeniu al câmpului educaţional în vederea cunoaşterii şi optimizării acestuia. 17 (b) Cercetarea transversală, longitudinală, interculturală/ transculturală Aceste tipuri de cercetare pedagogică sunt specifice studiilor comparative în care sunt comparaţi fie aceiaşi indivizi de-a lungul unei perioade de timp, fie diferite grupuri la diferite nivele de vârstă sau în funcţie de anumite caracteristici, fie compararea unor loturi de subiecţi provenind din diferite culturi. Studiile transversale vizează compararea unor grupuri de subiecţi cu privire la diferite aspecte care ne interesează la acelaşi moment de timp. De exemplu, vom putea testa eficienţa unei metode de predare la elevii de şcoală primară, de gimnaziu şi liceu. Dacă variabila pedagogică ar fi autonomia în învăţare, am putea descoperi că aceasta este mai eficientă în cazul elevilor de liceu şi mai puţin eficientă la elevii de şcoală primară. Sau, am putea investiga atitudinea cadrelor didactice faţă de descentralizarea în educaţie, realizând comparaţii în funcţie de gradul didactic al acestora. 18 (b) Cercetarea transversală, longitudinală, interculturală/ transculturală Studiile longitudinale analizează un grup (sau cohortă, dacă grupul este mare) de-a lungul unei perioade mai lungi de timp. Abordările longitudinale implică măsurători repetate ale aceluiaşi grup de persoane de-a lungul unei perioade suficient de mari de timp, adesea în număr de ani. Studiile interculturale/ transculturale presupun compararea unor loturi de subiecţi provenind din diferite culturi în ceea ce priveşte anumite caracteristici. De exemplu, comparând stilurile de predare din ţări aparţinând culturilor occidentale cu ţări aparţinând culturilor orientale, am putea observa că încurajarea gândirii critice a elevilor de către profesori este mai prezentă în culturile occidentale şi mai puţin prezentă în cele orientale. 19 (c) Cercetarea cantitativă versus calitativă Cercetările cantitative sunt cercetările care folosesc metode statistice de analiză a rezultatelor obţinute. Cercetările cantitative sunt definite prin două aspecte: numărarea şi măsurarea. Numărarea conduce la stabilirea unei frecvenţe, de exemplu 23 % dintre elevii dintr-o şcoală folosesc internetul în scop educativ, sau 40 % dintre unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi sunt implicate în priecte educaţionale. Măsurarea presupune atribuirea unor valori numerice care redau gradul, intensitatea cu care se manifestă o caracteristică psihopedagogică. I II III IV V F. SLAB SLAB MEDIU BUN F. BUN Extraversiune X Agreabilitate X Conştiinciozitate X Stabilitate emoţională X Deschidere X Cercetările calitative sunt acelea care nu presupun cuantificarea rezultatelor obţinute pentru a fi analizate statistic. Studiile calitative folosesc metode de cercetare precum ancheta pe bază de inverviu, observaţia, studiul de caz. 20 (d) Cercetarea constatativă versus experimentală Cercetarea constatativă îşi propune obţinerea unor informaţii privind fenomenele pedagogice investigate precum şi verificarea unor relaţii, corelaţii între aspectele analizate. Metodele de cercetare folosite de cele mai multe ori sunt ancheta de opinie pe bază de chestionar şi interviu, dar şi alte metode precum observaţia, focus-grupul etc. pot fi folosite în cercetările constatative. Cercetarea experimentală urmăreşte verificarea unor relaţii cauzale între fenomenele, aspectele cercetate, descoperirea unor legi după care se manifestă procesul educaţional, testarea unor teorii privind explicarea şi predicţia aspectelor analizate şi se realizează de obicei prin metoda experimentului. 21 Și o metaforă... Filozofia pietrelor Un profesor stătea în faţa studentilor săi având câteva obiecte în faţa lui! Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost cu totii de acord ca este plin! 22  Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s- au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de acord ca este plin! Si au ras. 23  Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas liber. 24 Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, prietenul, sanatatea, părinţii si copiii vostrii, școala, cariera, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. 25  Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata noastră, daca ne consumăm timpul si energia cu lucrurile mici, nu vom avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. 26  Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la o terasă, sa faceti curat in casa sau sa dati o petrecere. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip. 27