Antreprenoriat- SC sintetizat (1).pdf

Unitatea 1. Rolul şi importanţa IMM-urilor (Timp recomandat pentru studiu: 6 ore) 1.1.Întreprinderile mici şi mijlocii în România Conform Legii nr. 346/2004 actualizate (care transpune în legislația românească Recomandarea 361...

Unitatea 1. Rolul şi importanţa IMM-urilor (Timp recomandat pentru studiu: 6 ore) 1.1.Întreprinderile mici şi mijlocii în România Conform Legii nr. 346/2004 actualizate (care transpune în legislația românească Recomandarea 361/2003/CE) privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, o întreprindere se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250; b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate. (Prin active totale se înţelege active imobilizate+ active circulante+ cheltuieli în avans). Prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare (Legea nr. 346/2004 actualizată în 2009). Întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică, în funcţie de numărul mediu anual de salariaţi şi de cifra de afaceri anuală netă sau activele totale pe care le deţin, în următoarele categorii: Microîntreprinderi- au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; Întreprinderi mici - au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane EURO, echivalent în lei; Întreprinderi mijlocii- au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro. Întreprinderile mici şi mijlocii se pot constitui în următoarele domenii de activitate:  în industria prelucrătoare sub forma: fabricilor de încălţăminte, fabricilor de jucării, fabricilor pentru produse alimentare etc.  în construcţii, domeniu în care întreprinderile mici şi mijlocii se pot constitui pentru construcţii industriale, administrative, de locuinţe, etc. ❖ în comerţul cu ridicata, domeniu în care întreprinderile mici şi mijlocii acţionează ca intermediare între producţie şi comerţul cu amănuntul.  în comerţul cu amănuntul întreprinderile mici şi mijlocii acţionează ca unităţi independente sau ca lanţuri de magazine.  în domeniul serviciilor se constituie întreprinderi mici şi mijlocii pentru: servicii oferite altor întreprinderi, cum ar fi: întreprinderi de consulting, agenţii de publicitate;  servicii oferite indivizilor sub forma: agenţiilor de turism, curăţătoriilor chimice, hotelurilor, motelurilor, restaurantelor, saloanelor de frizerie şi coafură, etc. De cele mai multe ori nu beneficiază de măsurile de sprijin acordate IMM-urilor întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul bancar, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior, societățile care prestează activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de: armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope și persoanele fizice şi juridice a căror activitate principală o reprezintă cumpărarea şi revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile. La nivelul Uniunii Europene sectorul IMM număra (în 2021) 22.8 milioane de întreprinderi care asigurau 64.4% din locurile de muncă și 51.8% din valoarea adăugată (Muller P. et al, Annual Report on European SMEs, 2022). Întreprinderile mici şi mijlocii cu capital privat din România au cea mai mare pondere în economia naţională, ele reprezentând 99,7% din numărul total de firme active în 2021 (653744, potivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și Eurostat), dintre care: microîntreprinderi – 91.07% întreprinderi mici – 7.47 % întreprinderi mijlocii – 1.2%. Potrivit datelor furnizate de Eurostat, în cadrul IMM-urilor din România activau (în 2020) un număr total de peste 2,59 milioane salariaţi (64.95% din totalul locurilor de muncă din economia românească), rezultând o medie de 4.8 salariaţi/firmă. Fig.1.1 Repartiția IMM-urilor din România pe sectoare de activitate Sursa: INSSE, Tempo Online În anul 2021, cele mai multe IMM-uri activau în domeniul comerțului (27,1%), al activităților profesionale, științifice și tehnice (11,88%) și al construcțiilor (11,11%). 1  Tabel 1.1. Evoluția numărului de IMM-uri din România, pe domenii de activitate, în intervalul 2010-2021 (date estimate pentru 2019-2021) Dom. de Clasa de 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 activ. mărime 0-9 394 660 353 057 369 423 379 982 400 006 401 937 408 204 428 096 444 881 456 810 466 507 471 844 10 - 49 39 957 43 133 43 425 43 312 42 829 42 798 43 698 43 423 43 529 44 519 45 022 45 293 50 - 249 7 624 8 148 8 027 7 915 7 852 8 064 8 220 8 098 7 940 7 897 7 674 7 626 Total 250 + 1 495 1 540 1 581 1 537 1 603 1 639 1 653 1 661 1 660 1 619 1 525 1 509 Total 443 736 405 878 422 456 432 746 452 290 454 438 461 775 481 278 498 010 510 844 520 731 526 267 Total IMM 442 241 404 338 420 875 431 209 450 687 452 799 460 122 479 617 496 350 509 226 519 203 524 763 0-9 35 348 30 914 32 102 33 025 34 577 34 974 35 059 36 748 39 592 38 903 36 210 36 195 10 - 49 9 845 10 184 9 995 9 862 9 612 9 509 9 398 9 316 9 166 8 961 8 066 7 849 50 - 249 3 018 3 223 3 151 3 127 3 118 3 147 3 124 3 001 2 857 2 703 2 345 2 256 Producție 250 + 722 731 756 747 784 775 768 772 750 696 586 555 Total 48 933 45 052 46 004 46 761 48 091 48 405 48 349 49 837 52 365 51 263 47 207 46 855 Total IMM 48 211 44 321 45 248 46 014 47 307 47 630 47 581 49 065 51 615 50 567 46 621 46 300 0-9 42 384 35 591 36 864 38 045 40 669 40 999 42 195 45 607 48 612 51 246 54 983 54 392 10 - 49 5 837 6 641 6 519 6 228 6 101 6 237 6 439 6 189 6 346 6 758 7 379 7 233 50 - 249 1 000 1 145 1 102 1 020 956 1 009 988 920 913 936 984 929 Construcții 250 + 127 126 122 89 87 96 95 76 77 79 83 77 Total 49 348 43 503 44 607 45 382 47 813 48 341 49 717 52 792 55 948 59 020 63 429 62 631 Total IMM 49 221 43 377 44 485 45 293 47 726 48 245 49 622 52 716 55 871 58 940 63 346 62 554 0-9 167 365 149 873 154 529 156 317 161 464 157 521 154 991 157 863 158 414 160 858 164 949 165 272 10 - 49 12 891 13 605 13 587 13 395 13 220 12 875 13 087 12 861 12 622 12 883 13 325 13 360 50 - 249 1 497 1 473 1 440 1 383 1 349 1 392 1 445 1 514 1 463 1 492 1 542 1 546 Comerț 250 + 150 149 167 164 173 173 189 197 192 196 203 204 Total 181 903 165 100 169 723 171 259 176 206 171 961 169 712 172 435 172 691 175 430 180 019 180 381 Total IMM 181 753 164 951 169 556 171 095 176 033 171 788 169 523 172 238 172 499 175 233 179 816 180 178 0-9 21 431 18 799 19 942 20 678 21 545 21 763 21 605 22 262 22 812 23 155 23 392 24 191 10 - 49 2 697 3 109 3 256 3 324 3 250 3 389 3 617 3 749 3 941 4 021 4 077 4 267 Servicii de 50 - 249 251 278 273 270 288 316 360 371 390 398 403 421 cazare și alimentație 250 + 23 24 28 25 28 29 30 31 32 33 34 36 Total 24 402 22 210 23 499 24 297 25 111 25 497 25 612 26 413 27 175 27 606 27 906 28 915 Total IMM 24 379 22 186 23 471 24 272 25 083 25 468 25 582 26 382 27 143 27 574 27 872 28 879 0-9 13 875 12 839 14 130 15 092 16 352 16 914 17 728 19 183 19 645 20 236 20 813 21 633  Servicii 10 - 49 1 656 1 835 1 954 2 088 2 183 2 164 2 145 2 170 2 246 2 337 2 427 2 557 admin. și de 50 - 249 576 634 665 713 695 696 741 740 736 765 794 835 suport 250 + 135 154 155 158 173 192 188 191 198 207 216 229 Total 16 242 15 462 16 904 18 051 19 403 19 966 20 802 22 284 22 825 23 545 24 250 25 254 Total IMM 16 107 15 308 16 749 17 893 19 230 19 774 20 614 22 093 22 627 23 338 24 034 25 025 Sursa: Comisia Europeană, SME Performance Review –Romania,2021 1.2.Necesitatea întreprinderilor mici şi mijlocii şi rolul lor în economie Rolul şi importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii decurg din anumite trăsături care fac ca ele să fie mai mult decât o "miniatură" a întreprinderilor mari, şi anume: Oferă noi locuri de muncă şi constituie un climat propice pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor, aceştia dobândind cunoştinţele şi experienţa necesară pentru a se transfera apoi în întreprinderi mari, unde motivaţia în muncă este superioară; Favorizează inovarea şi flexibilitatea. Multe produse şi procese tehnologice noi au fost create în întreprinderile mici şi mijlocii întrucât întreprinderile mari, deşi au compartimente de cercetare puternice tind, să-şi canalizeze eforturile spre îmbunătăţirea produselor existente, pe care să le producă apoi în cantităţi mari, obţinând avantaje generate de economia dimensională. Întreprinderile mici şi mijlocii. pentru a avea succes, trebuie să-şi canalizeze eforturile spre crearea de noi produse şi servicii, fiind capabile să-şi adapteze rapid producţia la schimbările cererii. Stimulează concurenţa, adică întreprinderile mici şi mijlocii au un rol activ în crearea unei economii sănătoase şi competitive. Ele încurajează concurenţa pe piaţă. Fără existenţa întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinderile mari ar deţine monopolul pe domeniile respective de activitate Ajută la funcţionarea întreprinderilor mari, prin faptul că anumite activităţi pot fi mai bine realizate de către întreprinderile mici şi mijlocii. Astfel dacă aceste întreprinderi ar fi instantaneu desfiinţate, întreprinderile mari ar fi nevoite să desfăşoare multe activităţi care nu sunt eficiente pentru ele (ex. aprovizionarea cu materii prime şi subansamble, respectiv distribuţia produselor fabricate de către întreprinderile mari. De exemplu, firma General Motors din S.U.A se aprovizionează cu repere, subansamble şi servicii de la peste 37.000 întreprinderi mici şi mijlocii. Firma italiană Benetton desfăşoară aproximativ 95% din procesul de producţie prin intermediul unor subcontractanţi care sunt întreprinderi mici şi mijlocii. Fabrică eficient produse, respectiv prestează eficient servicii. Faptul că întreprinderile mici şi mijlocii continuă să supravieţuiască într-un mediu economic concurenţial constituie o dovadă a funcţionării lor eficiente. Dacă ele ar fi ineficiente şi nu ar avea o contribuţie utilă în economie, atunci ar fi "înghiţite" de concurenţii puternici. Un studiu efectuat în S.U.A. a relevat faptul că întreprinderile mici şi mijlocii au un profit de 4 ori mai mare pe 1 dolar investit faţă de întreprinderile mari. Întreprinderile mici deţin şi o serie de atuuri care, exploatate eficient, pot înlătura multe din minusurile aduse de caracterul limitat al resurselor acestor întreprinderi: 1. deciziile pot fi luate mai rapid fiindcă structurile sunt mai simple iar întreprinderea îşi poate schimba repede direcţia de acţiune pentru a valorifica oportunităţile mediului; 2. odată luată o decizie, aceasta poate fi mai repede pusă în aplicare iar rezultatele pot fi vizibile mai rapid în comparaţie cu o întreprindere mai mare; 3. relaţiile dintre întreprinzătorul-manager şi angajaţi au şansă să fie mai echitabile iar comunicarea poate fi destul de directă; relaţiile profesionale tind să fie mai flexibile,  ceea ce ar putea avea un efect benefic asupra moralului angajaţilor (mediul profesional fiind mai destins); 4. mediul de muncă are şanse să fie mai bun, angajaţii reuşind să vadă mai repede şi mai clar care sunt rezultatele muncii lor; acest aspect se poate transforma într-un factor motivator foarte puternic, mai ales pentru a încuraja angajaţii să vină cu idei; 5. întreprinzătorul-manager este aproape de clienţi şi de piaţă, în general, acest fapt permiţând o reacţie mai rapidă la schimbări. Publicaţiile de specialitate prezintă chiar opinii ale unor întreprinzători care aduc argumente în favoarea ideii că „mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine“, păstrarea dimensiunilor mici ale întreprinderii prezentând avantaje obiective: răspuns rapid la solicitările clienţilor, posibilitatea clienţilor de a discuta cu însuşi managerul întreprinderii (situaţie bine apreciată de aceştia). În plus, clienţii sunt trataţi în mod egal, indiferent de statutul şi bugetul lor, fapt care, de regulă, nu este valabil şi în întreprinderile mari în care o solicitare a unui client este repartizată unei persoane mai mult sau mai puţin experimentate, în funcţie de mărimea profitului implicat. De asemenea, o întreprindere mică are mai multă disponibilitate pentru clienţii săi, dedicând mai mult timp relaţiilor publice (fapt, de asemenea, bine apreciat de clienţi). Un alt avantaj al întreprinderilor mici îl reprezintă varietatea proiectelor (în funcţie, desigur, şi de obiectul de activitate). Dacă în întreprinderile mari proiectele se aleg, de regulă, în funcţie de profitul pe care îl aduc, o întreprindere mică poate accepta orice proiect interesant, fapt ce conduce la stimularea creativităţii angajaţilor săi şi evitarea monotoniei. Nu este de neglijat nici faptul că, de multe ori, întreprinzătorul-manager are posibilitatea de a practica el însuşi activitatea de care este pasionat şi pentru care este pregătit. Toate argumentele de mai sus nu încearcă să minimizeze avantajele dezvoltării şi extinderii unei întreprinderi, ci să prezinte şi cealaltă faţă a monedei, oferind celor aflaţi în dubiu dacă să-şi extindă sau nu afacerea câteva motive de a medita înainte de luarea unei decizii. 1.3.Întreprinderile mici şi mijlocii în perspectiva dezvoltării economiei româneşti Cercetări făcute în ţările cu experienţă în funcţionarea economiei de piaţă au pus în evidenţă faptul că întreprinderile mici şi mijlocii concurează cu succes în multe domenii de activitate. Ca atare, apreciem că în viitor şi în economia României se va accentua importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii, datorită următoarelor consideraţii: Există tendinţa ca pe măsura dezvoltării economiei să se producă o schimbare în ponderea ramurilor economice, în favoarea comerţului, turismului şi serviciilor. S-au creat organisme care reprezintă şi apără interesele întreprinderilor mici şi mijlocii Au apărut publicaţii de specialitate consacrate întreprinderilor mici şi mijlocii Specialiştii în conducerea întreprinderilor mici şi mijlocii sunt pregătiţi corespunzător specificului acestor întreprinderi prin cursuri universitare sau postuniversitare. Există reglementări legale privind acordarea unor facilităţi întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel: 1) Potrivit Legii nr. 359/2004 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării 1  comercianţilor s-a instituit o procedură unică de înregistrare a întreprinderilor mici şi mijlocii, prin completarea unui singur formular şi prin depunerea acestuia la Biroul unic din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie - oficiul teritorial al registrului comerţului. Pe baza cererii de înregistrare se declanşează procedurile necesare pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării întreprinderii. Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile, respectiv 5 zile, calculat de la data înregistrării cererii. 2) În condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, aceste întreprinderi beneficiază de următoarele facilităţi:  întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanţe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în anumite condiţii:  întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de servicii de informare asistenţă, consultanţă, cercetare şi inovare tehnologică în domeniile financiar-bancar, management şi marketing;  guvernul sprijină activitatea de cercetare şi inovare tehnologică desfăşurată de întreprinderile mici şi mijlocii prin: includerea în programul naţional a unui capitol distinct referitor la activitatea de cercetare-dezvoltare desfăşurată de întreprinderile mici şi mijlocii; facilitarea accesului la informaţii tehnologice de specialitate şi înfiinţarea incubatoarelor de afaceri; obligativitatea punerii la dispoziţia întreprinderilor mici şi mijlocii a rezultatelor activităţii de cercetaredezvoltare finanţate de la buget (în aceleaşi condiţii de care beneficiază în prezent societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome);  guvernul şi autorităţile publice locale asigură prin sume alocate de la buget finanţarea integrală sau parţială a unor programe de pregătire profesională destinate managerilor şi angajaţilor întreprinderilor mici şi mijlocii;  se acordă facilităţi economico-financiare, fiscale şi bancare după cum urmează: întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşini, instalaţii, echipamente industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţii proprii de producţie şi servicii; 2  nu se impozitează cota-parte din profitul brut utilizat în anul fiscal curent de către întreprinderile mici şi mijlocii pentru investiţii în active corporale şi necorporale amortizabile destinate activităţilor pentru care aceste întreprinderi sunt autorizate; pentru investiţiile care nu sunt finalizate în anul curent respectiv, scutirea de impozit pe profit se acordă proporţional cu valoarea lucrărilor realizate efectiv, bazat pe situaţia parţială a lucrărilor; vor beneficia de reducerea impozitului pe profit în proporţie de 20% în cazul în care creează noi locuri de muncă, dacă se asigură creşterea numărului scriptic anual de personal cu cel puţin 10% faţă de anul financiar precedent; sunt scutite de plata taxelor vamale pentru importul unor materii prime deficitare sau care nu se produc în ţară necesare activităţilor proprii de producţie, respectiv de prestări servicii (lista acestor materii prime se aprobă anual); beneficiază de reducerea cu 75% a impozitului pe profitul obţinut din producţia livrată la export; se înfiinţează Fondul naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii sau alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la băncile comerciale. 1.4. Eşecul firmelor mici Cu toate ca IMM-urile înregistrează o evoluţie ascendentă, există o serie de cauze care împiedică dezvoltarea acestora şi asupra cărora trebuie acţionat. Dintre acestea cele mai multe se referă la: scăderea capacităţii pieţei interne absenta creditelor de dezvoltare şi accesul dificil la credite curente nivelul ridicat şi fluctuant al dobânzilor bancare fiscalitate mare (peste 80 de taxe, impozite şi contribuţii la peste 15 fonduri speciale) absenţa stimulentelor pentru investiţii şi dezvoltare blocajul financiar din economie discriminarea IMM-urilor vis-à-vis de firmele mari( şi pregnant la cele de stat) birocraţie mare privind înfiinţarea şi lichidarea firmelor posibilităţi reduse de garantare a creditelor lipsa contactelor externe decizii şi acţiuni ale administraţiei locale şi centrale nefavorabile pentru IMM-uri lipsa unor reguli clare cu privire la faliment accesul dificil al IMM-urilor la informaţii economice interne şi externe bazate pe studii de piaţă pregătirea managerială şi economică insuficientă a întreprinzătorilor corupţia din administraţia publică şi sistemul judiciar; controale excesive asupra IMM-urilor 3  legislaţie economică incompletă, cu schimbări foarte dese, uneori chiar contradictorie organizaţii ale IMM-urilor insuficient de puternice pentru a le apăra şi promova interesele specifice reţinerea şi chiar ostilitatea unei părţi a populaţiei faţă de întreprinzători şi IMM-urile cu capital privat absenţa unei strategii naţionale coerente pentru IMM-uri absenţa unei strategii economice naţionale globale bine pusă la punct. În vederea consolidării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii din România trebuie ţinut cont de faptul ca acestea reprezintă sectorul economic cel mai dinamic şi profitabil din România, cu cele mai mari perspective de dezvoltare după integrarea României în Uniunea Europeană. O caracteristică a evoluţiei IMM-urilor este aceea că înregistrează un ritm rapid de creştere numerică, pe fondul dispariţiei premature (sub 5 ani) a multora dintre ele. Falimentul întreprinderilor mici şi mijlocii, în situaţia când se produce, are următoarele consecinţe:  pierderea resurselor financiare de către investitori;  efecte psihologice asupra proprietarilor, în sensul că cei mai în vârstă îşi vor reveni mai greu, iar cei tineri vor încerca să înceapă o nouă activitate, cheia succesului acestora fiind abilitatea de a învăţa din greşeli;  consecinţe economice şi sociale: reducerea numărului de locuri de muncă, producerii unor produse sau a prestării unor servicii necesare consumatorilor. Cauzele falimentului întreprinderilor mici şi mijlocii au în vedere următoarele elemente:  Caracteristicile întreprinzătorului. Întreprinzătorul este elementul central în asigurarea succesului întreprinderii, în sensul că se cer abilităţi personale. Lipsa acestor abilităţi pot determina eşecul unei întreprinderi în orice fază s-ar afla aceasta.  Abilităţile manageriale. Multe întreprinderi mici şi mijlocii eşuează ca rezultat direct al managementului greşit. în economia de piaţă s-a constatat o lipsă generală de calităţi şi cunoştinţe manageriale.  Mediul exterior influenţează direct existenţa şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Datorită dimensiunii lor reduse, ele sunt mai sensibile la factorii perturbatori comparativ cu întreprinderile mari.  Resursele întreprinderii (umane, tehnice, materiale, financiare, etc.) determină direct succesul acesteia pe piaţă. Între modalităţile de sprijinire a IMM amintim: a). Incubatoarele de afaceri (Legea 102/2016 privind incubatoarele de afaceri). Reprezintă un instrument de asistenţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii. întrucât disponibilitatea capitalului pentru aceste întreprinderi este redusă a apărut necesitatea existenţei 4 unui mecanism care să permită întreprinzătorilor să ajungă într-un stadiu în care s㬺i poată susţine întreprinderea din resurse proprii. După ce întreprinderea reuşeşte să-şi perfecţioneze produsele şi serviciile, să-şi creeze un segment de consumatori şi să-şi perfecţioneze aptitudinile manageriale, aspecte care dovedesc că aceasta poate funcţiona, urmează ca ea să părăsească incubatorul. Scopul incubatorului de afaceri este stimularea şi cultivarea talentului de întreprinzător, prin oferirea unor servicii şi a unui suport, acestea completând aptitudinile întreprinzătorului şi determinând creşterea şanselor de succes ale întreprinderilor mici şi mijlocii. Incubatorul pune la dispoziţia întreprinzătorului asistenţă de specialitate şi spaţii pentru desfăşurarea activităţilor. El poate oferi asistenţă financiară întreprinderilor mici şi mijlocii în următoarele moduri: - asigură resurse financiare pentru a ajuta lansarea întreprinderii; - ajută întreprinderile prin faptul că stimulează formarea capitalului. Căile prin care acţionează incubatorul de afaceri sunt:  închiriază spaţii la preţuri mici;  oferă gratuit consultanţă;  uşurează contactul cu băncile, cu partenerii de afaceri, cu instituţiile financiare; ❖ oferă servicii de leasing, programe de pregătire, secretariat şi contabilitate. Experienţa ţărilor dezvoltate (şi mai ales SUA) privind incubatoarele de afaceri pun în evidenţă că prin intermediul acestora întreprinzătorii se pot concentra asupra dezvoltării şi fundamentării conceptului de afaceri, se creează noi locuri de muncă, se asigură interacţiuni între întreprinzători într-un mediu dinamic şi inovativ, ceea ce duce la crearea unor întreprinderi mici şi mijlocii viabile. Incubatorul de afaceri reprezintă un tip de laborator economic pentru crearea de noi întreprinderi, mijloacele de finanţare a acestuia provenind din surse guvernamentale şi locale, respectiv de la fundaţii sau chiar de la întreprinderile mari. b) Agenţiile de consultanţă Referitor la activitatea agenţiilor de asistenţă şi consultanţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii trebuie avute în vedere următoarele aspecte: Structura organizatorică şi modul de organizare (sub formă de instituţii autonome, semiautonome, private sau publice, adică aflate sub controlul guvernului). S-a constatat că cele mai de succes agenţii sunt cele în care implicarea guvernului este minimă. Modul de finanţare a agenţiilor, în sensul că asistenţa se acordă gratuit sau nu. Evaluarea rezultatelor. Coordonarea diferitelor tipuri de agenţii şi gradul în care ele îşi integrează serviciile. Agenţiile de consultanţă au ca surse de finanţare taxele, publicaţiile, sponsorizările sau sprijinul guvernamental. Aceste agenţii oferă următoarele tipuri de servicii:  întocmirea planurilor de afaceri; ❖ testarea aptitudinilor de întreprinzător;  oferirea unor informaţii;  organizarea unor cursuri. Centrul Român pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii a formulat propuneri pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea constând în următoarele:  Propuneri care vizează politica fiscală: 5  reducerea impozitelor pentru a favoriza reinvestirea profitului şi crearea unor locuri de muncă noi; diferenţierea ratelor de impozitare a profitului în funcţie de mărimea lui; impozitarea diferenţiată a profitului în funcţie de domeniul de activitate (industrie, comerţ, servicii etc.); scutirea de la plata impozitului pe profit în primii trei ani de funcţionare a întreprinderii.  Propuneri privind politica şi reglementările financiare: facilitarea accesului la surse de finanţare; credite cu rate preferenţiale ale dobânzilor acordate în funcţie de sectorul de activitate şi de forţa de muncă folosită; acordarea de credite fără obligaţia de a prezenta garanţii materiale; acordarea de împrumuturi avantajoase pentru cumpărarea spaţiilor de producţie rămase disponibile la întreprinderile de stat; un nivel redus al dobânzilor; simplificarea procedurii de contractare a creditelor, respectiv a sistemului de decontări; înfiinţarea unei bănci a întreprinderilor mici şi mijlocii care să acorde credite preferenţiale pentru aceste întreprinderi.  Măsuri de politică economică: finalizarea procesului de privatizare în economie; stoparea inflaţiei; lege a investiţiilor care să stimuleze dezvoltarea producţiei în întreprinderile mici şi mijlocii; înlăturarea concurenţei neloiale; un cadru juridic clar pentru întreprinderile mici şi mijlocii care să atragă investitori străini, să permită un acces mai bun la informaţii, să stimuleze angajarea şomerilor şi absolvenţilor. combaterea birocraţiei prin simplificarea procedurii de contractare a creditelor, creşterea competenţei profesionale a personalului din cadrul instituţiilor care sprijină dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; măsuri concrete de asistare a întreprinderilor mici şi mijlocii în probleme privind oportunităţile de afaceri, mediatizarea intensă a programelor de asistenţă. 6  UNITATEA 2: Antreprenoriat şi întreprinzător (Timp recomandat pentru studiu: 7ore) 2.1. Ce este antreprenoriatul? Termenul „antreprenor” vine din franceză şi este explicat prin „cel are acţionează”. Antreprenoriatul are mai multe definiţii: poate fi definit: - ca proces – „a privi lucrurile de aşa natură încât să vezi soluţiile la probleme şi a percepe nevoi care pot fi transformate în oportunităţi de afaceri”; - ca o practică – „crearea unei noi organizaţii, a unor proceduri şi mai ales iniţierea unei afaceri”; - ca un mod de a gândi – „ predispoziţia pentru risc şi implicare în iniţierea şi dezvoltarea de afaceri; concentrarea pe „ce poate fi” şi „ce ar fi”. În prezent noţiunea de antreprenoriat devine din ce în ce mai importantă deoarece au loc schimbări tehnologice, ecnomice, sociale şi psihologice care generează nevoia de acţiuni, oportunităţi. Dacă nu găsim o definiţie unitară, de o frază, putem încerca să definim antreprenoriatul prin efectele sau procesele sale. Antreprenoriatul este o încercare grea, din moment ce multe din firmele nou create eşuează. Nu există o reţetă, o formulă pentru activităţi şi dezvoltarea afacerilor: activităţile antreprenoriale sunt substanţial diferite în funcţie de tipul şi domeniul de activitate. Este important că implică crearea de noi structuri şi locuri de muncă. Antreprenoriatul poate fi descris astfel: căutarea de noi produse, de noi metode de producţie, noi pieţe şi noi forme de organizare. Are la bază inovaţia (caută să genereze profituri mari în perioade scurte prin asumarea riscului) şi dorinţa de schimbare. Întreprinzătorii privesc lumea aşa cum o vor ei nu neapărat aşa cum este de fapt. Aşadar cea mai importantă calitate a unui întreprinzător şi a unei activităţi antreprenoriale este abilitatea de a vedea o oportunitate. Ce este o oportunitate? Este un viitor dorit care e diferit de prezent. Este o credinţă că este posibil să se realizeze acest lucru. Oportunitatea depinde de persoană, de mediu, de accesul la resurse şi de încadrarea în prezent. Reţinem cele trei componente ale antreprenoriatului: 1. Să identifici o oportunitate. 2. Să urmăreşti acestă oportunitate dincolo de resursele existente. 3. Să crezi că acestă oportunitate poate fi realizată. 2.2. Ce este întreprinzătorul? Întreprinzătorul este o persoană cu aptitudini deosebite şi care genrează şi controlează schimbarea. Simplist, întreprinzător este în oricine doreşte să lucreze pentru sine. Mai în detaliu, întreprinzător este cel care organizează, conduce operaţional şi îşi asumă riscuri în activităţi de afaceri, în speranţa câştigului. Este cel care are dorinţa de a începe şi a dezvolta o afacere conform viziunii proprii. 7  Mulţi oameni au idei de afaceri, dar cele mai multe dintre ele nu sunt puse niciodată în practică. Antreprenorii sunt însă persoane care acţionează. Aceştia încep de cele mai multe ori fără a avea mai mult decât o idee, urmând ca apoi să-şi procure resursele necesare pentru a-şi transforma ideea într-o afacere. Tipologia antreprenorului: Miler (în Ursu, 2009)identifică următoarele categorii de antreprenori: A. Antreprenorul performant – personal - caracterizat prin: - alocă mult timp afacerii, crede în propria-i persoană; - încearcă să înveţe cât mai mult despre afacerea pe care o derulează; - are o viziune asupra evoluţiei afacerii; - apelează la tehnicile planificale; - pune accent pe flexibilitate; - manifestă reacţii rapide faţă de mediu şi schimbările din mediu; - are capacitatea de a rezolva problemele; - se descurcă bine în condiţii de criză. B. Antreprenorul super vânzător – având următoarele trăsături: - preocupat permanent să vândă; - se concentrează asupra a ceea ce vinde şi cum vinde; - nu renunţă niciodată să vândă; - apelează la alţii pentru a dirija afacerile curente ale firmei; - pune accent pe relaţiile umane şi pe muncă în echipă. C. Antreprenorul manager - se caracterizează prin: - posedă pregătire şi calităţi manageriale; - îi place să-şi conducă proprii salariaţi; - alocă timp şi resurse pentru a convinge potenţialii clienţi să cumpere produsele firmei sale; - încurajează personalul să urmeze şi să-şi construiască o carieră în cadrul firmei; - pune accent pe eliminarea diferenţelor culturale dintre persoane şi construirea unei culturi organizaţionale specifice firmei. D. Antreprenorul expert, generator de idei - trăsături: - posedă cunoştinţe într-un domeniu în care poate fi considerat expert; - deţine libertatea de a inova şi de a-şi implementa propriile idei; - acordă atenţie atragerii de persoane cu calităţi complementare lui pentru a finaliza noua idee; - consacra energia sprijinului pentru a implementa ideea; - cristalizează o viziune asupra afacerii. Un întreprinzător se identifică prin următoarele caracteristici: 8  - responsabilitate: doresc să controleze şi să folosească resursele pe care le deţin pentru a realiza obiectivele propuse; - preferinţa pentru risc moderat: realizează riscul şi doresc să îl elimine prin înlăturarea obstacolelor care le periclitează lansarea propriei afaceri; - încrederea în capacitatea lor de a reuşi: antreprenorii tind să fie optimişti faţă de şansele pe care le au; - dorinţa de feedback imediat: antreprenorii doresc să cunoască dacă au acţionat corespunzător şi caută să obţină un feedback rapid; - viziune de perspectivă: sunt mai concentraţi pe ceea ce pot face în viitor decât pe ceea ce au făcut în trecut; - nivel ridicat de energie: sunt mai energici decât persoanele obişnuite, fiind dispuşi să lucreze cu program prelungit, aceasta fiind o regulă şi nu o excepţie; - bun organizator: ştiu cum să aleagă persoanele potrivite pentru atingerea unui obiectiv şi cum să folosească resursele disponibile; - importanţa obţinerii unor rezultate mai presus de bani: obţinerea unor rezultate este motivaţia primară a activităţii antreprenorilor, în timp ce banii sunt un simbol al realizării; - flexibilitatea: au o abilitate sporită de adaptare la schimbarea opţiunilor clienţilor şi a propriei afaceri. Putem astfel schiţa profilul întreprinzătorului, raportându-ne la calităţile necesare: 1. Capacitate intelectuală: abilitate să înveţe repede şi uşor, să observe, să culeagă, să selecteze şi să evalueze obiectiv faptele; judecată bună; informare şi educare continuă; raţionament inductiv şi deductiv; abilitate să sintetizeze şi analizeze; imaginaţie creativă, gândire originală. 2. Abilitate să înţeleagă oamnenii şi să lucreze cu ei: respect pentru alţii, toleranţă; abilitatea să anticipeze şi să evalueze reacţiile umane; uşurinţă în stabilirea de contacte umane; abilitate să câştige încredere şi respct, să lucreze în echipă. 3. Abilitate să comunice, să convingă şi să motiveze: abilitate să asculte, uşurinţă în comunicarea orală şi scrisă, abilitate să înveţe şi să instruiască oamenii, abilitate să convingă şi să motiveze. 4. Maturitate intelectuală şi emoţională: independenţă în a trage concluzii obiective, abilitate să reziste la presiune şi să poată trăi cu frustrări şi uneori în nesiguranţă, abilitatea de a-şi asuma riscuri, auto-control în orice situaţie, felxibilitate. 5. Ambiţie personală şi iniţiativă: suficient de multă încredere în sine, ambiţie puternică, spirit întreprinzător, curaj, iniţiativă, profesionalism, perseverenţă în acţiune. 6. Etică şi integritate: dorinţă reală de a avea un impact pozitiv, principii clare şi mature, abilitatea de a admite limitele competenţei şi provocările concurenţei, abilitate de a admite greşelile şi de a învăţa din eşecuri. 7. Sănătate fizică şi mentală 9 2.3. Motivaţia intrării în afaceri Întreprinzătorii au varii motive pentru care aleg să se implice în iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri. Însă dincolo de motivele particulare, specifice fiecărei persoane, există o serie de motive comune, care pot fi identificate în cazul tuturor persoanelor care aleg o carieră antreprenorială. Dintre acestea, cele mai importante sunt:  posibilitatea de a experimenta independenţa şi autonomia  nevoia de a deţine controlul (decizional şi asupra propriilor acţiuni) ❖ nevoia de autorealizare socială şi financiară Existenţa unor motive întemeiate, a intereselor reale şi a resurselor necesare, reprezintă condiţii esenţiale pentru iniţierea unei afaceri, dar ele pot asigura succesul doar dacă sunt dublate de competenţe antreprenoriale specifice şi de cunoştinţe de bază din domeniul antreprenoriatului (legislaţia în domeniu, utilitatea unui plan de afaceri şi structura acestuia, managementul resurselor umane, management strategic şi financiar, facilităţi şi oportunităţi de finanţare existente). În general, putem identifica patru mari tipuri de motivaţii:  supravieţuirea este motivaţia celor care crează firme şi întreprind activităţi economice pentru că au puţine alternative;  antreprenoriatul ca mod de viaţă - se referă la cei care aleg calea de a fi „ proprii stăpâni” pentru a-şi atinge scopurile personale;  antreprenoriatul creşterii economice include întreprinzători care au fost atraşi, educaţi şi determinaţi să înceapă afaceri, să creeze bogăţie şi locuri de muncă în comunitate;  antreprenoriatul ca şi carieră îi include pe cei care au pasiunea de a construi/gestiona sisteme şi experimentează pe tot parcursul vieţii mai multe afaceri. Uneori iniţiază o afacere, o aduc la nivel de profitabilitate şi o vând. Din punct de vedere al mediului de afaceri, motivaţiile se referă la a lansa noi idei de afaceri, a depăşi competitorii, a inova şi a contribui la dezvoltarea socială. 2.4. Avantajele şi dezavantajele antreprenoriatului Antreprenoriatul prezintă o serie de avantaje pentru persoanele implicate, cum ar fi: 1. posibilitatea de a obţine un profit ridicat – persoanele care deţin propria afacere este mult mai probabil să devină bogaţi decât cei care sunt angajaţi în firmele altora; 2. posibilitatea de a ajuta societatea şi de a fi recunoscut pentru eforturile depuse – cei care deţin firme sunt printre cele mai respectate şi de încredere persoane în comunităţile în care trăiesc; 3. posibilitatea de a se bucura de ceea ce fac şi de a avea satisfacţie – cei mai mulţi dintre întreprinzători au sentimentul că munca lor nu este muncă, în sensul că ceea ce fac, fac din pasiune); 10 4. oportunitatea de a-şi controla propriul destin – cei care deţin o firmă sunt independenţi şi au oportunitatea de a obţine ceea ce e mai important pentru ei. Cu toate acestea atreprenoriatul are şi o serie de dezavantaje printre care: - incertitudinea venitului: lansarea şi dezvoltarea unei afaceri nu oferă garanţia unui venit suficient pentru supravieţuirea întreprinzătorului (şi a familiei acestuia); - ore de muncă şi efort prelungit: pentru a avea succes întreprinzătorii muncesc şapte zile pe săptămănă şi fără concediu plătit pentru o perioadă îndelungată; - riscul pierderii investiţiei făcute: rata de eşec a firmelor mici şi mijlocii s-a constatat a fi una mare, 35% dintre firmele noi eşuează în primii doi ani de activitate şi 54% în primii patru ani; - un nivel de viaţă socială mai scăzut până afacerea se stabilizează: deţinerea unei afaceri intră în conflict de multe ori cu viaţa de afmilia şî cu cea socială; - nivelul crescut de stres: iniţierea unei afaceri poate aduce satsifacţii importante dar şi un stres pe măsură; eşecul poate însemna ruinarea completă şi acest lucru poate genera niveluri ridicate de stres şi anxietate; - descurajare: pe parcursul activităţii firmei apar numeroase obstacole care îi pot descuraja pe întreprinzători, unele care par a fi de netrecut, motiv pentru care aceştia se pot simţi descurajaţi; - responsabilitate completă: conştientizarea faptului că deciziile pe care le iau generează succesul sau eşecul firmelor respective are un efect negativ asupra multor persoane. 11  Unitatea 3. Oportunitatea de afaceri (Timp recomandat pentru studiu: 7 ore) 3.1.Oportunitatea iniţierii unei afaceri Punctul de plecare al oricărui întreprinzător şi de demarare a oricărei firme sau afaceri îl reprezintă existenţa şi identificarea unor oportunităţi economice. De aici decurge importanţa capitală a oportunităţii economice sau de afaceri pentru activităţile antreprenoriale. Aceasta explică de ce, în toată literatura consacrată domeniului antreprenorial, abordarea oportunităţii economice reprezintă un subiect specific primordial. Prin prisma elementelor prezentate putem defini oportunitatea economică ca o necesitate şi/sau o cerere potenţială de un produs sau serviciu într-un anumit context, a cărei sesizare, identificare, luare în considerare şi satisfacere printr-un proces economic de către o persoană sau un grup poate în viitor genera profit.1 Nu toate ideile de afaceri constituie şi oportunităţi. Multe idei de produse sau afaceri noi nu adaugă valoare consumatorilor pentru că nu a sosit încă momentul potrivit sau dimpotrivă pentru că acesta a trecut deja. Există o diferenţă între oportunitate şi idee. Ideea este o impresie, un gând, o noţiune care poate să satisfacă sau nu criteriile unei oportunităţi. Această diferenţă trebuie avută în vedere de către întreprinzători pentru că explică de ce unele afaceri eşuează: a existat o idee de afacere, dar nu a existat o oportunitate reală. Se discută în literatura de specialitate despre fereastra unei oportunităţi care la un moment dat se deschide şi atunci trebuie fructificată acea oportunitate întrucât există o nevoie pe piaţă, după care piaţa devine saturată şi fereastra se închide. În faza de lansare a unui produs fereastra oportunităţii este larg deschisă pentru că există puţini concurenţi. Pe măsură ce produsul parcurge celelalte faze ale cilului de viaţă, concurenţa se intensifică şi cerinţele consumatorilor cresc, astfel că fereastra oportunităţii se închide treptat. Oportunitatea satisface următoarele criterii: - este atractivă; - este durabilă; - se manifestă chiar la momentul potrivit; - se concretizează într-un produs, serviciu sau afacere care creeează valoare sau adaugă valoare pentru cumpărător. 3.2. Dimensiunile oportunităţilor de afaceri Oportunitatea economică prezintă concomitent mai multe dimensiuni: - economică, în sensul generării de profit; 1 Nicolescu O., Managementul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Bucureşti, Editura Economică, 2001 12  - psihologică, „existând” numai ca percepţie a anumitor persoane care cred în profitabilitatea sa; - contextuală, concretă, manifestându-se numai în anumite situaţii şi condiţii; - prospectivă, devenind o realitate în viitor, ca urmare a unor decizii şi acţiuni concertate, de natură economică, antreprenorială şi managerială; Conştientizarea acestor dimensiuni este deosebit de instructivă, facilitând succesul demersurilor antreprenoriale. Pentru facilitarea conceptului de oportunitate economică în completitudinea sa, este utilă prezentarea principalelor categorii de surse ale oportunităţilor economice, în funcţie de natura lor: - comerciale, reprezentate de cererea deschisă sau latentă pentru anumite produse sau servicii; - ştiinţifice, constând din descoperirea de noi legi, principii, metodologii etc. aplicabile în realizarea de produse şi servicii noi şi modernizate; - tehnice, reprezentate de noi echipamente, tehnologii, materii prime etc. care pot servi ca bază pentru o nouă afacere sau pentru diversificarea, modernizarea, specializarea etc. a unei firme; - juridice, constând în apariţia de noi legi, ordonanţe, hotărâri de guvern etc. sau modificarea celor existente, cu consecinţe semnificative asupra iniţierii, derulării şi profitabilităţii activităţilor economice; - fiscale, atunci când se schimbă felul, dimensiunea, modul de calcul etc. al diferitelor taxe şi impozite, modificând astfel motivaţiile întreprinzătorului şi condiţiile de valorificare a capitalului; - bancare, ca urmare a modificării semnificative a condiţiilor de acordare a creditelor (mărimea şi tipul creditului, durata de acordare, volumul garanţiilor, nivelul dobânzii etc.) - informaţionale, reprezentate de noi abordări şi tehnologii informatice, care permit accesul mai rapid, mai ieftin şi mai complet la informaţii importante pentru demararea şi realizarea de acţiuni economice; - educaţionale, manifestate de pregătirea prin şcoală de persoane cu viziune, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini, deprinderi şi comportamente favorizante activităţilor de tip antreprenorial; - manageriale, reprezentate de noile abordări, metode, tehnici, know-how, cunoştinţe etc. ce facilitează identificarea şi valorificarea oportunităţilor economice. Există mari diferenţe în ceea ce priveşte toate aceste categorii de surse ale oportunităţilor economice cu mare impact asupra intensităţii fenomenului antreprenorial şi asupra performanţelor economice de ansamblu ale firmelor. Practica antreprenorială a identificat anumite tipuri de oportunităţi, care se întâlnesc cu o frecvenţă mai mare în viaţa economică. Acestea sunt: a. o invenţie proprie sau cumpărată; 13  b. desprinderea sau separarea unor elemente dintr-un produs sau serviciu existent şi transformarea lor în obiectul unei afaceri de sine stătătoare; c. transformarea propriului hobby într-o afacere; d. conştientizarea existenţei unui anumit client pentru un anumit produs; e. descoperirea unor nişe de piaţă; f. dezvoltarea unei activităţi realizate anterior în afara orelor de program de muncă; g. valorificarea competenţei sau experienţei profesionale deosebite dintr-un domeniu; h. cumpărarea unei firme existente; i. achiziţionarea unei francize. 3.3. Posibile tendinţe pentru micile afaceri Identificarea tendinţelor a fost iniţial preocuparea marilor întreprinderi ca disciplină a managementului afacerii. Însă şi micile întreprinderi pot beneficia de pe urma identificării tendinţelor. Importantă pentru micile întreprinderi este alegerea corectă a momentului de pătrundere pe o piaţă caracterizată de o anumită tendinţă. Cel mai bun moment de a intra pe o piaţă este acela în care tendinţa respectivă a pătruns în conştiinţa maselor, astfel încât educarea pieţei este mai puţin costisitoare. Un posibil top al tendinţelor actuale de care pot beneficia întreprinderile mici este prezentat în continuare. 1. Dezvoltarea „pieţelor“ adresate tinerilor. Aceasta este o tendinţă observabilă pe plan mondial, dar şi în România. Generaţia actuală a tinerilor (numită „generaţia Y“ în Statele Unite) reprezintă o adevărată forţă observabilă în situaţii de multe ori inexplicabile la prima vedere. Această forţă ar putea explica de ce o senzaţie pop a unui orăşel (de exemplu, Câmpia Turzii) poate trece de la obscuritate la cea mai prezentă persoană în topuri sau în emisiuni TV. Sau un alt exemplu, în ţările occidentale, producătorii de autoturisme au previziuni foarte optimiste în ceea ce priveşte numărul cumpărătorilor tineri de astfel de vehicule. Un întreprinzător (cu spirit de observaţie) poate face o plimbare în tihnă până la chioşcul de ziare şi reviste din colţul străzii. O privire rapidă asupra pieţei se poate realiza analizând grosimea publicaţiilor. Numeroase reviste despre artă, afaceri şi chiar computere au dispărut sau, cel puţin, s-au rărit în lipsa cererii pentru produsele promovate în astfel de reviste. În schimb, sunt tot mai multe reviste despre muşchi şi fitness, în bună măsură ca urmare a dezvoltării pieţei „bodybuilding“-ului adresat tinerilor. Oportunităţile care decurg din această tendinţă pot fi variate: servicii conexe personalizate adresate tinerilor dornici să devină conducători auto. Cum ar arăta o şcoală auto în care să se utilizeze pentru „lecţii“ un Porsche? De asemenea, cererea tinerilor pentru suplimente sportive pare a fi în creştere iar concurenţa în acest domeniu se va întări. O combinaţie pentru viitorul apropiat ar putea fi produsele pentru fitness şi sporturile extreme. 2. Mediul înconjurător (tendinţă cunoscută peste tot în lume drept „Green Power“). Un sondaj efectuat în Statele Unite a arătat, de curând, că peste 74% din americanii adulţi cred teoria încălzirii globale şi aprobă înţelegerile între ţări referitoare la limitarea emisiilor de monoxid de carbon şi gaze generatoare ale efectului de seră. 14  Oportunităţi: această tendinţă (îngrijorarea cu privire la mediul înconjurător) poate fi sprijinită prin activităţi care să se bazeze mai puţin pe consumul de petrol şi gaze şi mai mult pe noi forme de energie cum ar fi energia eoliană. De asemenea, multe întreprinderi au ca obiect de activitate ajutarea altor întreprinderi să diminueze consumul de energie prin produse economicoase sau bazate pe forme alternative de energie. 3. Calitatea vieţii. Grija pentru bunăstare şi sănătate reprezintă o tendinţă care de mulţi ani nu dă semne de încetinire. Această tendinţă a apărut ca rezultantă a creşterii costului sănătăţii şi a îmbătrânirii populaţiei, a dorinţei de menţinere a tinereţii şi a speranţei de viaţă. Oportunităţi: o gamă largă de produse şi servicii precum băuturi energizante, creme împotriva ridurilor şi creme „hrănitoare“ pentru ten, produse „naturiste“, alimente „sănătoase“ etc. 4. Internetul. Utilizarea internetului continuă să ia amploare, ceea ce aduce mai multe tranzacţii on line. Oportunităţi: multe mici întreprinderi cu vânzări on line au nevoie de asistenţă în refacerea website-urilor şi în optimizarea motoarelor de căutare; de asemenea, e-learning-ul sau jocurile on line pot lua amploare. Nu trebuie uitată securitatea computerelor. Lista tendinţelor poate continua, acestea fiind identificabile prin analizarea atentă a comportamentului uman. De exemplu, omul modern este caracterizat de emancipare, fapt care accentuează dorinţa de a gusta cât mai mult din libertatea individuală; de asemenea, se poate vorbi despre consumatorul justiţiar care revendică şi acţionează pentru a-şi înlătura frustrările, de consumatorul egocentric care are nevoi de a se afirma şi de a fi bine servit. În plus, omul contemporan doreşte să se auto-recompenseze cu luxuri abordabile şi şi-a accentuat dorinţa de libertate, de a gusta din „fructul oprit“. Impactul acestor tendinţe (şi al altora neindicate aici) va continua să modeleze pieţe şi domenii de activitate. Noii întreprinzători trebuie să măsoare de aproape piaţa pe care vor să pătrundă. Un întreprinzător care îşi dezvoltă afacerea trebuie să caute pieţe complementare celor deservite în mod curent. Pentru afacerile în derulare dar fără planuri de dezvoltare este necesară observarea şi planificarea modului în care aceste tendinţe vor impacta respectivul domeniu de activitate. În concluzie, viitorul întreprinzător are posibilitatea de a crea o întreprindere şi de a propune servicii care să corespundă dezideratelor consumatorilor potenţiali. De exemplu, pentru o mai bună poziţionare în domeniul hotelier şi turistic în general, anumite tendinţe consumeriste pot veni în ajutor: gustul libertăţii, dorinţa de a umbla pe „cărări bătătorite“, fără asumarea nici unui risc, apartenenţa la un grup, dorinţa de a trăi mai simplu, dorinţa de a fi răsfăţat, întoarcerea la valori tradiţionale, plăcerea de a se recompensa cu luxuri abordabile şi de a profita de o nouă artă de a trăi graţie metodelor de sporire a longevităţii. Rezumat Calitatea rezultatelor unei economii naţionale depind în măsură decisivă de capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de firme care să furnizeze produse şi servicii de bună calitate, la preţuri şi costuri reduse şi în cantităţi coordonate cu cerinţele pieţii interne şi externe. Întreprinderile mici şi mijlocii au jucat dintotdeauna un rol deosebit în viaţa economică şi socială a oricărei ţări, aflându-se la baza dezvoltării economiei. Dinamismul, flexibilitatea, 15 adaptabilitate, mobilitatea şi potenţialul inovator reprezintă câteva din caracteristicile pe care întreprinderile mici şi mijlocii le au şi care sunt considerate esenţiale pentru dezvoltarea armonioasa a economiei oricărui stat. Se pot asigura astfel coeziunea structurii economice, creşterea economică sănătoasă şi desigur se creează noi locuri de muncă. Începutul, pentru orice firma sau afacere, îl reprezintă existenţa şi identificarea unor oportunităţi economice, conştientizarea dimensiunilor acestora (economică, psihologică, contextuală, prospectivă) fiind absolut necesară în facilitarea succesului antreprenorial. Unitatea 4. Modalităţi de iniţiere a unei noi afaceri (Timp recomandat pentru studiu: 6 ore) 4.1.Înregistrarea şi autorizarea întreprinderilor mici şi mijlocii Procedura de înregistrare şi autorizare a funcţionării întreprinderilor mici şi mijlocii a fost instituită ca urmare a Legii nr. 359 / 2004 ( care abroga Ordonanţei de Urgenţă nr.76/2001) , privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor. Etapele care compun procedura unică sunt următoarele: ♦ Pre-înregistrarea: include toate activităţile prevăzute de lege care trebuie îndeplinite din momentul în care un întreprinzător s-a decis să constituie o formă de organizare a unei afaceri şi până în momentul depunerii la Biroul Unic a dosarului complet pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării. Unele dintre aceste activităţi sunt efectuate chiar de către întreprinzător, iar altele pot fi realizate la cererea şi pe cheltuiala sa de către Biroul Unic, avocaţi sau de oficiile specializate în asistenţă şi consultanţă de la Camera de Comerţ şi Industrie. Avantajele utilizării serviciilor de asistenţă şi consultanţă sunt: reducerea timpului alocat formalităţilor birocratice (acestea fiind preluate şi executate de către specialişti), prezenţa întreprinzătorului este necesară numai la început (pentru furnizarea de date şi documente), respectiv la finalul procedurii pentru a ridica certificatul de înregistrare. Întreprinzătorul trebuie să completeze o cerere de înregistrare tip pe care o va depune la Biroul Unic, pe baza acesteia declanşându-se procedurile necesare pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii comerciale. Cererea va fi însoţită de următoarele documente necesare înregistrării: actul constitutiv; hotărârea adunării generale; declaraţia pe propria răspundere; dovada sediului; dovada capitalului social; împuternicire sau procură; dovada plăţii taxei de registru; dovada plăţii taxei de publicare în Monitorul Oficial; dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv, copii ale actelor de identitate. 16  Înregistrarea în registrul comerţului Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege înmatricularea persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înscrierea de menţiuni, precum şi înregistrarea altor operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului. Solicitarea efectuării înregistrării în registrul comerţului se face la Biroul Unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal de către fondatori, administratori sau de către reprezentanţii acestora. Înregistrarea include toate etapele obligatorii îndeplinite după momentul depunerii dosarului la Biroul Unic şi până în momentul înregistrării întreprinderii în registrul comerţului, incluzând:  autorizarea constituirii întreprinderii de către judecătorul delegat;  obţinerea pe cale electronică a codului unic de înregistrare de la Ministerul Finanţelor Publice;  redactarea încheierii judecătorului delegat; ❖ înregistrarea întreprinderii în registrul comerţului; ❖ editarea certificatului de înregistrare. Certificatul de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare este documentul care atestă că persoana juridică a fost luată în evidenţa oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în evidenţa organului fiscal. Autorizarea funcţionării întreprinderii Autorizarea funcţionării întreprinderii cuprinde activităţile de autorizare a funcţionării întreprinderii respective de către instituţiile publice abilitate, efectuate în perioada cuprinsă între data depunerii dosarului la Biroul Unic şi data eliberării anexei conţinând avizele, autorizaţiile şi acordurile necesare funcţionării. Notificarea către instituţii publice: cuprinde activităţile de notificare a înregistrării unei întreprinderi către alte instituţii publice cu atribuţii legate de publicitatea, înregistrarea sau evidenţa întreprinderilor. Eliberarea documentului care atestă înregistrarea şi autorizarea funcţionării unei întreprinderi: acest document este certificatul de înregistrare cu anexele care pot cuprinde avize, autorizaţii sau acorduri de funcţionare şi are loc în termen de maxim 20 de zile de la data depunerii dosarului complet pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării. În situaţia în care este adus un imobil ca aport la capitalul social şi trebuie obţinută dovada intabulării acestuia prin intermediul Biroului Unic (la cererea şi pe cheltuiala solicitantului), sau întreprinderea funcţionează cu mai mult de 5 sedii sociale secundare, atunci termenul de eliberare a certificatului de înregistrare a întreprinderii este de cel mult 30 de zile. Procedura unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării unei întreprinderi mici sau mijlocii nu este complicată pentru întreprinzător, acesta având numai obligaţia să completeze corect formularele necesare, să aibă documentele doveditoare prevăzute de lege, să plătească taxele şi tarifele, iar apoi să depună dosarul la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie. Îndatoririle întreprinzătorului sunt cuprinse în prima etapă (pre-înregistrarea). Acesta mai trebuie să revină la Biroul Unic numai pentru a ridica certificatul de înregistrare şi anexele. Procedura unică este complexă sub aspectul multitudinii de etape şi activităţi care trebuie efectuate de către compartimentele Camerei de Comerţ şi Industrie, de reprezentanţii puterii judecătoreşti şi ai instituţiilor publice abilitate în domeniul autorizării funcţionării întreprinderilor, fără însă a fi necesară prezenţa întreprinzătorului. 17 4.2. Crearea prin forţe proprii a întreprinderilor mici şi mijlocii Unele persoane preferă să-şi creeze prin forţe proprii o întreprindere mică sau mijlocie decât să cumpere o întreprindere existentă din următoarele motive: persoana respectivă a conceput un produs sau serviciu nou, acesta necesitând un nou tip de întreprindere mică sau mijlocie pentru a fi realizat sau prestat, comparativ cu întreprinderile deja existente; persoana respectivă are libertatea de a decide privind selectarea amplasamentului, a angajaţilor, a dotării tehnice, a furnizorilor de materii prime etc.; apare posibilitatea de a evita procedee şi practici nedorite folosite de întreprinderile existente. Sursele creării unor întreprinderi noi se referă la: Experienţa în muncă a persoanei care doreşte să creeze o întreprindere nouă provenită din activităţi anterioare desfăşurate de aceasta şi care îi generează idei pentru îmbunătăţirea unui produs sau serviciu, respectiv pentru amplasarea fabricării unui produs întrun alt loc. Între sursele creării întreprinderilor mici şi mijlocii, cercetările au pus în evidenţă faptul că, în ţările dezvoltate experienţa în muncă a persoanei este cea mai productivă sursă, aceasta conducând la crearea a 60-90% din totalul întreprinderilor mici sau mijlocii, depinzând de ramura de activitate (astfel, corelaţia este mai puternică în ramurile cu tehnologie de vârf, cum ar fi: computere, aparatură medicală). Conceperea de către persoana respectivă a unui produs nou sau cumpărarea unei licenţe pentru un produs nou, acestea necesitând un cadru propice pentru a fi fabricate, respectiv o nouă întreprindere. Anumite hobby-uri ale unei persoane pot conduce la înfiinţarea unei astfel de întreprinderi. De exemplu, un colecţionar de monede sau timbre poate să treacă la vânzarea acestora prin crearea unui magazin în acest scop. Cercetări orientate spre găsirea unei idei privind crearea întreprinderii mici sau mijlocii, efectuate de persoana interesată. Aceste cercetări pot avea următoarele forme:  cercetări de tip "interior-exterior", situaţie în care persoana respectivă îşi examinează mai întâi propriile aptitudini şi posibilităţi, după care sunt analizate produsele sau serviciile pe care ea le-ar putea fabrica sau presta;  cercetări de tip "exterior-interior", situaţie în care sunt cercetate mai întâi nevoile pieţei, acestea fiind apoi corelate cu propriile aptitudini şi posibilităţi ale persoanei interesate. Avantajele iniţierii unei noi afaceri sunt următoarele: - afacerea este creaţia antreprenorului, acesta având libertatea de a decide asupra domeniului de activitate, a felului în care va acţiona pe piaţă şi a valorilor pe care le va avea firma; - proprietarul sau proprietarii au un control total asupra afacerii, deciziile proprii fiind cele care contează, iar influenţele externe pot fi minimizate; 18  - satisfacţia proprietarilor, succesul afacerii depinde de abilităţile şi efortul proprietarilor, ceea ce poate oferi mari satisfacţii acestora; - afacerea nu are trecut, este lansată fără a prelua probleme din trecut; - susţinere din partea diferitelor agenţii, care oferă asistenţă antreprenorilor în vederea iniţierii unor afaceri; - sincronizare perfectă între proprietar şi firmă, proprietarii noii firme trebuie să urmărească valorificarea punctelor forte proprii şi minimizarea punctelor slabe, prin alegerea şi dezvoltarea unei afaceri care să corespundă aptitudinilor şi experienţei personale; - investiţii mai mici, iniţierea unei afaceri costă mai puţin decât o franciză sau cumpărarea unei afaceri similare existente. Printre dezavantajele iniţierii unei noi afaceri se numără: - idee de afaceri nedemonstrată, deşi creativă, nu există certitudinea că ideea de afaceri a antreprenoruluiva funcţiona; - probabilitate mare de insucces, mai puţin de 50% din firme supravieţuiesc primilor patru ani de activitate; - muncă individuală extenuantă; - lipsa unei cote de piaţă, o afacere nou creată se confruntă cu nevoia de a se face cunoscută; - bariere de intrare pe piaţă: costuri ridicate privind iniţierea afacerii, prevederi legislative, nevoia de a stabili relaţii cu furnizorii; - probleme cu previziunile, este dificilă prevederea vânzărilor şi a situaţiei financiare viitoare; - dificultăţi de finanţare: băncile sunt mai puţin dispuse de a finanţa o idee nouă care urmează să fie validată pe piaţă. 4.3. Achiziţionarea unei întreprinderi existente Începerea unei afaceri nu înseamnă neapărat înfiinţarea unei firme noi, decât în cazul în care există o idee/concept/inovaţie a cărei punere în practică va determina în mod sigur succesul pe piaţă al firmei noi. Există o serie de alte opţiuni pentru cei care doresc să înceapă o afacere, opţiuni des întâlnite în practica firmelor occidentale, şi anume: - cumpărarea/achiziţionarea unei afaceri deja existente; - cumpărarea unui aşa-numit «pachet de afaceri»; - statutul de agent ( vânzare/aprovizionare ) pentru diverse firme. Deseori întreprinzătorii preferă să cumpere o întreprindere mică sau mijlocie existentă în loc să creeze una prin forţe proprii datorită următoarelor motive: Se diminuează riscurile legate de crearea unei întreprinderi noi. Într-adevăr o întreprindere care funcţionează cu succes a demonstrat capacitatea ei de a atrage consumatori, de a controla evoluţia costurilor şi de a obţine profit. Deşi funcţionarea viitoare a întreprinderii poate fi diferită, totuşi informaţiile privind activitatea întreprinderii în perioada anterioară sugerează modalităţile de acţiune în perioada următoare. Persoana care cumpără o întreprindere existentă preia dotarea cu utilaje a acesteia, angajaţii, stocurile de materii prime, precum şi relaţiile stabilite deja cu 19  furnizorii de materii prime, cu beneficiarii produselor (sau serviciilor) şi cu creditorii. Desigur că aspectele menţionate constituie un avantaj numai în cazul în care utilajele din dotare nu sunt prea uzate fizic şi moral, relaţiile stabilite cu terţii sunt corespunzătoare, iar angajaţii calificaţi acceptă să lucreze în continuare pentru noul proprietar. Întreprinderea existentă poate fi cumpărată la un preţ mai mic decât cheltuielile necesare creării prin forţe proprii a unei întreprinderi. O problemă importantă este alegerea întreprinderii care urmează a fi cumpărată, ceea ce necesită din partea întreprinzătorului eforturi pentru culegerea de informaţii privind întreprinderile oferite spre vânzare, precum şi o evaluare atentă a lor. În acest sens sunt utile observaţiile personale ale întreprinzătorului, discuţiile cu cei care vând întreprinderile, cu furnizorii de materii prime, cu beneficiarii produselor (sau serviciilor) şi cu creditorii. Un proprietar care îşi vinde întreprinderea nu este obligat să dezvăluie motivele reale pentru care el a luat această decizie. Aceste motive ar putea fi:  vârsta înaintată sau starea de sănătate a proprietarului;  dorinţa de a se muta într-o altă zonă;  întreprinderea nu este rentabilă;  proprietarul s-a decis să-şi schimbe preocupările. Pentru a-şi forma o imagine cât mai clară asupra activităţii întreprinderii care urmează a fi cumpărată, întreprinzătorul trebuie să examineze situaţia financiară a acesteia. În acest sens poate solicita vânzătorului o situaţie a rezultatelor financiare din perioada anterioară pe baza căreia întreprinzătorul să facă o prognoză a rezultatelor financiare, ţinând seama desigur de anumite modificări previzibile ale costurilor. Înainte de a negocia cu vânzătorul, cel care intenţionează să cumpere o întreprindere trebuie să estimeze valoarea acesteia. De aceea este necesar să estimeze profitul pe care îl va obţine, după care să calculeze investiţia ce poate determina acest profit, astfel că această investiţie reprezintă valoarea întreprinderii. Preţul efectiv de cumpărare al întreprinderii se stabileşte prin negociere între cumpărător şi vânzător, valoarea estimată a întreprinderii oferind un indiciu pentru cumpărător. Argumente contra:  firma înregistrează pierderi;  angajaţii nu sunt corespunzători;  amplasarea afacerii poate fi necorespunzătoare;  echipamentele şi clădirile pot fi învechite sau ineficiente;  inovarea şi schimbarea sunt dificil de implementat;  stocurile sunt învechite sau ineficiente;  afacerea poate fi supraestimată;  este necesară o sumă, în general, considerabilă ca investiţie iniţială;  costurile de transfer al afacerii (avocaţi, contabili, evaluatori, etc.) nu sunt neglijabile;  este nevoie de timp si bani legaţi de cercetarea oportunităţilor de afaceri ;  câteodată este necesară relocarea întregii familii/schimbarea domiciliului în funcţie de noua locaţie de afaceri. 20  Ȋn vederea achiziţionării unei companii se recomandă parcurgerea următoarelor etape: - analiza propriilor aptitudini; - pregătirea unei liste de candidaţi potenţiali; - investigarea şi evaluarea candidaţilor; o motivaţia vânzării; o evaluarea activelor; o evaluarea potenţialului pieţei pentru produsele şi serviciile firmei; o probleme de legalitate; o starea financiară a firmei; - studierea opţiunilor de finanţare; - asigurarea unei tranziţii uşoare. 4.4.Franciza – forma de activitate a unei întreprinderi Franciza este o metodă modernă de a începe şi de a desfăşura o afacere pe cont propriu, respectiv de a produce şi (sau) de a comercializa, într-un anumit spaţiu, bunuri şi servicii care au fost lansate anterior cu succes în alte teritorii (pe alte pieţe), de un alt întreprinzător. Franciza nu este o afacere nouă, ci o metodă de a face afaceri cu o activitate existentă, dată pe baza unui acord de voinţă între parteneri. Franchisingul (denumire utilizată în ţările cu experienţă în economia de piaţă) sau franciza (termen utilizat în legislaţia din România, respectiv Ordonanţa de Guvern nr. 52 din 28 august 1997 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 180/14.05.1998),este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumita francizor acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu. Această înţelegere constituie de fapt un contract, iar valoarea potenţială a ei este determinată de drepturile cuprinse în contract, iar gradul de extindere şi importanţa acestor drepturi poate varia. Franchisingul are ca rezultat crearea unei întreprinderi independente, în care proprietarul angajează personal şi îşi asumă responsabilităţi pentru întreaga activitate ce urmează a fi desfăşurată. Practica a dovedit existenţa în paralel a mai multor forme ale franchisingului, şi anume: ♦ Franchisingul distribuirii produselor, care se poate prezenta sub următoarele tipuri:  între producător şi vânzătorul cu ridicata, situaţie în care producătorul autorizează un vânzător cu ridicata să ambaleze produsele şi să le distribuie vânzătorilor cu amănuntul dintr-o anumită zonă;  între vânzătorul cu ridicata şi vânzătorul cu amănuntul, situaţie în care primul îşi recrutează beneficiarii dintr-o anumită zonă, cărora le furnizează în exclusivitate anumite produse;  între producător şi vânzătorul cu amănuntul, situaţie în care acesta din urmă primeşte de la producător un lot de produse pentru a fi vândute. ♦ Franchisingul mărcii de comercializare, situaţie în care beneficiarul primeşte dreptul de a se identifica cu marca francizorului, în sensul de a desface produse sau a presta servicii sub acest nume. 21  ♦ Franchisingul complet al afacerii, care se caracterizează printr-o relaţie de afaceri permanentă între cele două părţi implicate şi include pe lângă distribuţia produselor şi alte componente ale sistemului de operare, cum ar fi: strategia şi planul de marketing, standarde de funcţionare, programe de pregătire pentru afaceri, standarde de control a calităţii, sisteme de contabilitate şi control financiar, metode de comunicare între părţile implicate. Crearea prin forţe proprii, respectiv prin franciză, a unei întreprinderi mici sau mijlocii, poate fi analizată comparativ, pe baza elementelor care le caracterizează. Astfel, elementele caracteristice ale francizei sunt:  oferă dreptul beneficiarului de a folosi o marcă bine cunoscută;  se obţin avantaje din programul de reclamă al francizorului;  este posibil ca zona teritorială pentru vânzare să fie restricţionată de către francizor;  dă posibilitatea unei prognoze mai exacte a nevoilor financiare şi facilitează obţinerea capitalului iniţial;  uneori în contractul de franchising se precizează anumite restricţii în adoptarea deciziilor de expansiune şi vânzare;  este posibil ca precizarea dotării tehnice necesare şi a surselor de aprovizionare care se vor folosi să fie făcută de francizor. O înţelegere de tip franchising considerăm că prezintă următoarele avantaje: a) Oferă beneficiarului o anumită pregătire în domeniu şi indicaţii de natură managerială, elemente care constituie o bază pentru succesul viitor al întreprinderii. Pregătirea oferită de francizor se desfăşoară etapizat, astfel:  pregătire iniţială desfăşurată pe durata a câteva zile până la câteva săptămâni la un centru de pregătire şi constă în însuşirea unor cunoştinţe privind metodele şi tehnicile care trebuie folosite în întreprinderea respectivă, conducerea evidenţelor contabile, controlul stocurilor, relaţiile de muncă. Natura produselor sau serviciilor, precum şi tipul afacerilor influenţează conţinutul şi durata acestei pregătiri;  o îndrumare permanentă prin organizarea unor cursuri de reciclare periodică sau vizite ale francizorului în întreprinderile constituite prin franchising. b) Oferă beneficiarului asistenţă financiară (sprijin). Într-adevăr, costul creării unei întreprinderi noi este ridicat, iar întreprinzătorul dispune de resurse financiare limitate. Dar recurgând la o înţelegere de tip franchising creşte probabilitatea obţinerii resurselor financiare. Astfel, dacă francizorul apreciază că beneficiarul va avea succes în afaceri, atunci este dispus să îi ofere sprijin financiar concretizat în următoarele:  numai rareori i se cere acestuia să suporte costul integral al creării noii întreprinderi;  beneficiarul primeşte dreptul de a-şi achita eşalonat, pe măsura obţinerii unor rezultate financiare, obligaţiile către francizor, referitoare la acordarea dreptului de franchising;  reputaţia de care se bucură francizorul determină creşterea încrederii băncilor şi facilitează accesul la credite al beneficiarului. 22  c) Oferă beneficiarului avantaje privind activităţile de management şi marketing. Astfel, de exemplu, produsele sau serviciile întreprinderilor create prin franchising au succes datorită reputaţiei de care se bucură francizorul. Cu toate aceste avantaje, contractele de franciza au anumite dezavantaje care se referă la: a) Costul unei înţelegeri de tip franchising format din:  costul iniţial de franchising cuprinzând plata către francizor a privilegiului primit, cheltuieli pentru dotarea cu utilaje şi pregătirea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii;  costul anual al franchisingului stabilit prin contractul de franchising şi care variază între 1-15% din profitul obţinut. b) Restricţii privind creşterea activităţii întreprinderii. Cu toate că o cale pentru creşterea afacerilor unei întreprinderi este extinderea teritoriului pe care se comercializează produsele, totuşi multe contracte de franchising limitează teritoriul vânzărilor de activitate. c) Pierderea independenţei absolute. Întrucât prin contractul de franciza se stabilesc anumite condiţii privind activitatea întreprinderii şi care pot influenţa succesul ei, acestea pot să nu convină unei persoane care doreşte independenţa. În condiţiile în care cumpărarea unei afaceri existente sau iniţierea unei noi afaceri pe cont propriu devin greu realizabile, franciza este calea sigură de a pune pe picioare o afacere, metaforic vorbind, aceasta este soluţia prin care fiecare individ poate să lucreze pentru el însuşi, poate deveni propriul său patron. UNITATEA 5: Planul de afaceri pentru IMM-uri (Timp recomandat pentru studiu: 7 ore) 5.1. Definirea planului de afaceri Planul de afaceri este o metodă antreprenorial-managerială de proiectare şi promovare a unei afaceri noi sau de dezvoltare semnificativă a unei afaceri existente, pornind de la identificarea unei oportunităţi economice, prin care se determină obiectivele de realizat, se dimensionează şi structurează principalele resurse şi activităţi necesare, demonstrând că aceasta este profitabilă, că merită să fie sprijinită de potenţialii investitori. Există mai multe elemente care fac necesară elaborarea sa: a. Planul de afaceri reprezintă, în primul rând, un mijloc de autoedificare pentru cei ce comandă şi/sau realizează planul de afaceri asupra profitabilităţii şi viabilităţii demersului antreprenorial de valorificare a oportunităţii economice. Practica demonstrează că există frecvent o mare diferenţă între fezabilitatea şi profitabilitatea unei oportunităţi economice, aşa cum apare la prima vedere şi ceea ce rezultă după realizarea planului de afaceri. Analiza sistematică a unui set cuprinzător de informaţii, structurate riguros şi utilizând anumite metode şi tehnici, asigură întotdeauna o cunoaştere mai profundă a aspectelor implicate de valorificarea oportunităţilor economice şi pregătirea mai minuţioasă şi eficace a acesteia. Altfel formulat, elaborarea planului de afaceri asigură un control al stării de sănătate a demersului antreprenorial avut în vedere. Nu de puţine ori, elaborarea planului de afaceri arată că afacerea dorită 23  nu este profitabilă, împiedicându-ne astfel să facem greşeala foarte costisitoare de a demara activităţi care nu vor fi profitabile şi de a aloca resurse care nu se vor recupera, reprezentând pierderi. b. Planul de afaceri constituie un instrument de previzionare a afacerii. Prin planul de afaceri se stabilesc obiectivele de realizat, durata şi succesiunea activităţilor necesare, dimensiunea resurselor alocate şi principalii parametri de marketing, financiari, tehnici, de personal şi manageriali de considerat. Se jalonează astfel în mod riguros construcţia afacerii pentru a fi profitabilă. c. Planul de afaceri este un instrument major în finanţarea întregii afaceri. Prin intermediul său se dimensionează resursele financiare necesare demarării şi finalizării acţiunii antreprenoriale. Concomitent, planul de afaceri, prin toate elementelor încorporate, oferă argumentele necesare convingerii furnizorilor de fonduri să se implice în operaţionalizarea sa. Aceşti furnizori de fonduri pot fi acţionarii sau asociaţii la afacere, băncile, fondurile de risc sau investitorii pe piaţa de capital. Pentru a-i convinge, este necesar ca din analizele încoporate să rezulte că veniturile generate sunt superioare cheltuielilor ocazionate, iar cash-flow-ul satisface atât cerinţele finanţării activităţilor curente, cât şi returnării fondurilor împrumutate în perioadele stabilite. d. Planul de afaceri reprezintă o bază pentru organizarea, coordonarea şi controlul proceselor implicate de demersul antreprenorial de valorificare a oportunităţii economice. Pornind de la obiectivele previzionate şi de la activităţile conturate, se stabilesc, în primul rând, configuraţia sistemului organizatoric, manualul organizării (regulamentul de organizare şi funcţionare) şi descrierile de funcţii şi de posturi. Ulterior, concomitent şi după operaţionalizarea sistemului organizatoric, se utilizează elementele încorporate în planul de afaceri pentru a coordona deciziile şi acţiunile personalului implicat şi a controla operaţionalizarea lor. Este esenţial ca toate modalităţile de organizare, coordonare şi control, cu rol determinant în asigurarea funcţionalităţii organizaţiei, să fie organic subordonate îndeplinirii previziunilor cuprinse în planul de afaceri. e. Planul de afaceri reprezintă şi o foarte importantă modalitate educaţională pentru personalul implicat, începând cu întreprinzătorul. Participarea la elaborarea planului de afaceri cu informaţii şi apoi studierea acestuia contribuie la „învăţarea” mai bună a afacerii, la însuşirea şi utilizarea unor concepte şi tehnici manageriale, de marketing, financiare etc. Ulterior, pe parcursul aplicării planului de afaceri, prin compararea rezultatelor şi proceselor efective cu cele previzionate, se amplifică capacitatea întreprinzătorului şi a echipei sale de a analiza activităţile economice şi de a le perfecţiona. Continua raportare şi analiză a afacerii efective, comparativ cu prevederile planului de afaceri este generatoare de know-how. f. Sintetizând, planul de afaceri în ansamblul său constituie unul dintre cele mai complete şi eficace instrumente manageriale pentru întreprinzători şi manageri. El constituie un veritabil ghid decizional şi acţional în baza căruia se proiectează şi implementează componentele principalele ale mecanismelor manageriale aferente proceselor de valorificare a oportunităţilor economice. 5.2.Obiectivele urmărite prin planul de afaceri Primul obiectiv constă în determinarea profitabilităţii valorificării oportunităţii economice identificate. În fapt, aceasta reprezintă scopul primar urmărit prin elaborarea planului 24 de afaceri. Dacă afacerea preconizată nu se conturează a fi rentabilă, atunci toate celelalte scopuri cad de la sine. Pentru ca acest scop să fie realizat este necesară o corectă şi riguroasă concepere şi realizare a analizelor astfel încât ele să fie realiste. Tentaţia de a „înfrumuseţa” planul de afaceri se dovedeşte întotdeauna contraproductivă, generând ulterior greutăţi apreciabile care pot ajunge până la falimentul firmei respective. Prin planul de afaceri se are în vedere şi stabilirea principalelor elemente de natură economică, marketing, financiară, producţie, management prin care se construieşte de fapt afacerea. Absenţa sau superficiala cunoaştere a unor elemente majore, cum ar fi cele de marketing sau personal, pot pune în pericol viabilitatea afacerii, cu toate că oportunitatea economică respectivă este profitabilă. Trebuie evitată tendinţa, relativ frecvent întâlnită, de concentrare numai asupra elementelor financiare, considerând că după obţinerea resurselor necesare se vor pune la punct şi celelalte activităţi majore implicate. Obţinerea finanţării de la bancă este poate cel mai cunoscut şi apreciat obiectiv urmărit prin elaborarea planului de afaceri. Ca regulă, nici un întreprinzător nu dispune de toţi banii necesari pentru a derula o afacere când aceasta nu se rezumă la una sau două-trei persoane implicate. În consecinţă, trebuie împrumutate fonduri de la bancă. Apelarea băncii cu un plan de afaceri, chiar dacă aceasta nu-i o condiţie obligatorie pentru a acorda credit, face o bună impresie şi amplifică şansele de a obţine condiţii superioare de creditare. În cazul în care banca utilizează un model standard de plan de afaceri, acesta trebuie utilizat de la început, economisind timp şi bani. Pentru a obţine un credit de la bancă, planul de afaceri este necesar să demonstreze că afacerea este profitabilă, iar cash-flow-ul asigură returnarea ratelor de credit la termenele convenite. Esenţială este prevederea în planul de afaceri de garanţii acceptate de piaţă şi în mărime suficient de mare, adică superioară în raport cu dimensiunea creditului. Prevederea prin plan a participării întreprinzătorului cu bani lichizi la realizarea obiectului afacerii pentru care se solicită creditul este un element cheie. Cu cât această participare, care semnifică o împărţire a riscurilor afacerii între bancă şi întreprinzător, reprezintă o pondere mai ridicată în totalul fondurilor necesare, cu atât sunt mai mari şansele de a primi creditul solicitat şi cu o dobândă mai redusă. Obţinerea de fonduri de investiţii poate reprezenta un alt obiectiv al elaborării planului de afaceri, în cazul în care nu se apelează la bănci pentru credite. În această ipostază, planul de afaceri este destinat fondurilor de risc (venture capital) sau altor investitori potenţiali. Elementele specifice care intervin în această situaţie se referă la dezvoltarea părţii referitoare la investiţii, utilizând mai mulţi indicatori specifici. Obţinerea de contracte de cumpărare, în special de către firmele mici de la firmele mari poate fi facilitată de elaborarea unui plan de afaceri special. O atare necesitate apare, de regulă, atunci când o firmă mică abordează pentru prima dată o firmă mare în vederea obţinerii unui contract important. Pentru a se face cunoscută, pentru a-şi demonstra potenţialul şi a câştiga încrederea partenerului mai puternic, un plan de afaceri axat pe comercializarea contractelor avute în vedere poate fi foarte util firmei mici. Desigur, se elaborează un plan de afaceri specific, prin care se demonstrează capacitatea firmei mici de a prelua şi valorifica cantităţile de produse contractate, în condiţii de siguranţă şi profitabilitate pentru ambii parteneri implicaţi. Implicarea anumitor persoane în realizarea unei noi afaceri poate reprezenta scopul elaborării unui plan de afaceri. Un asemenea scop se prefigurează când o firmă de dimensiuni mici identifică o oportunitate economică cu potenţial deosebit de profitabilitate pentru care nu dispune în posturile cheie de suficienţi manageri şi specialişti. În această situaţie, planul de afaceri 25 serveşte drept argument pentru a atrage manageri şi/sau specialişti de mare valoare, ca urmare a demonstrării viabilităţii şi profitabilităţii sale deosebite. În sfârşit, un ultim element major ce poate fi avut în vedere prin elaborarea planului de afaceri este facilitarea de fuziuni între companii sau a cumpărării altei firme. Întocmirea unui plan de afaceri care să pună în evidenţ