Suport de Curs Introducere în Logopedie PDF

UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ȘI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI...

UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ȘI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI SPECIALIZAREA SUPORT DE CURS Psihopedagogie specială Introducere în logopedie Titular curs: Conf. Univ. Dr. Carolina Bodea Haţegan Tutore: Lect. Asociat. Dr. Dorina Talaș Anul de studiu: II ISBN-978-606-37-0238-9 eLearning.ubbcluj.ro http://psiedu.ubbcluj.ro/ http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/ https://portal.portalid.ubbcluj.ro CLUJ-NAPOCA 2024 1  SYLLABUS Introducere în logopedie Conf. univ. Dr. Carolina Bodea Haţegan Informaţii generale: Date de identificare a cursului Codul Disciplinei: PLR 2002 Anul III, sem. 1 Tipul cursului: facultativ Numărul de credite: 4 Date de identificare a titularului de curs Conf. dr. Carolina Bodea Haţegan Str. Sindicatelor nr. 7, cabinet de audiologie Tel: 0264 590559, 0264 598814 e-mail: [email protected], [email protected] Ore consultaţii : joi ora 9-12 Date de identificare a tutorelui Conf. dr. Carolina Bodea Haţegan Str. Sindicatelor nr. 7, cabinet de audiologie Tel: 0264 590559, 0264 598814 e-mail: [email protected], [email protected] Ore consultaţii : joi ora 9-12 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite: Nu există condiţionări pentru înscrierea la acest curs. Este recomandată parcurgerea temelor din cadrul cursurilor de Anatomie şi fiziologie, Psihologie generală, Introducere în psihologia dezvoltării şi Psihologia dezvoltării în contextul dizabilităţii, mai ales cele care se referă la mecanismele receptării şi producerii limbajului verbal, precum şi cele despre stadiile dezvoltării limbajului verbal în ontogeneză. Descrierea cursului: Acest curs este unul introductiv în domeniul terapiei tulburărilor de limbaj şi comunicare, erste un curs care pregăteşte studenţii specializării de psihologie și psihopedagogie specială pentru a urma cursul de 2 aprofundare de la nivel licenţă în domeniul terapiei limbajului, anume cursul de „Tehnici speciale de terapia limbajului” şi pentru a se specializa în acest domeniu prin parcurgerea conţinuturilor propuse de programul masteral „Terapia limbajului şi audiologie educaţională”. Cursul de „Introducere în logopedie” abordează conţinuturile propuse dintr-o perspectivă structuralist integrată, focalizând atât asupra dimensiunii psihologice, psiholingvistice, fiziologice, cât şi asupra dimensiunii psihopedagogice a limbajului, propunând studenţilor un demers de învăţare de tip didactico-terapeutic, cu delimitări teoretice şi aplicaţii care materializează fundamentările conceptuale. Organizarea temelor: Cursul este structurat pe patru module de învăţare, fiecare modul abordând una sau mai multe teme. Primul modul este focalizat asupra aspectelor introductive din domeniul terapiei tulburărilor de limbaj și comunicare, aspecte prin care se delimitează problematica acestei discipline. Al doilea modul propune o scurtă radiografiere a sistemului lingvistic românesc din punctul de vedere al caracteristicilor articulatorii. Nu se insistă la acest nivel asupra caracteristicilor contextuale ale sunetelor (coarticulatorii), acest aspect urmând a fi parcurs în cadrul disciplinelor de la programul masteral de „Terapia limbajului şi audiologie educaţională”. Ultimele două module propun o abordare extinsă a principalului tip de tulburare de limbaj, anume dislalia. La acest capitol se insistă atât asupra aspectelor teoretice, cât şi asupra aspectelor practice, didactico-terapeutice, suportul de curs înglobând o serie de fişe de lucru, materiale didactico-terapeutice care se utilizează în demersul logopedic. Modulul 1 Domeniul prcaticii logopedice Teme şi subteme incluse: 1. Delimitări terminologice 3  2. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni anatomo-fiziologice și neurofiziologice 3. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni din sfera psihologie dezvoltării și a psihologiei limbajului 4. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni lingvistice 5. Domeniul practicii logopedice-clasificarea tulburărilor de limbaj 6. Domeniul practicii logopedice- Tipologia tulburărilor pe care terapeuții limbajului le pot aborda conform CPLOL (2016) 7. Evaluare 8. Bibliografie Modulul 2 Fonologia- interferențe logopedice. Secvența-Elemente de fonetică articulatorie Teme şi subteme: 1. Definirea unității minimale a sistemului lingvistic-fonemul 2. Relația fonem-arhifonem-alofon-varietăți fonemice 3. Relația fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs 4. Delimitarea fonemelor imbii române 5. Evaluare 6. Bibliografie Modulul 2 Fonologia- interferențe logopedice. Secvența-Fonetic-Fonologic-Fonemic. De la reprezentare la procesare Teme şi subteme: 1. Delimitări conceptuale-fonetic, fonemic, fonologic 2. Relația fonetic-fonologc -fonemic 3. Auz fonematic, reprezentare fonologică, procesare fonologică 4. Evaluare 5. Bibliografie Modulul 3 Dislalia-tulburare de pronunție Teme şi subteme: 1. Definire şi caracteristici. 2. Factorii de risc şi cauze ale tulburării dislalice. 4  3. Tipuri şi forme ale tulburărilor dislalice. 4. Direcţii de depistare, evaluare şi intervenţie în contextul dislaliei 5. Evaluare. 6. Bibliografie. Modulul 4 Instrumentar specific terapiei dislaliei Teme şi subteme: 1. Instrumente specifice terapiei dislaliei. 2. Lambdacismul şi paralamdacismul. 3. Program terapeutic complex de intervenţie. 4. Proiect de activitate didactico-teraputică. 5. Evaluare. 6. Bibliografie. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs: Primele două module vor fi parcurse în prima activitate de formare faţă în faţă. Următoarele două module vor fi parcurse în cea de-a doua activitate de formare faţă în faţă. Prezenţa este obligatorie la cele două activităţi de formare. Se recomandă parcurgerea modulelor în ordinea propusă în suportul de curs, deoarece modulele presupun teme cu un conţinut gradual ca nivel de complexitate. Pentru fiecare întâlnire studenţii trebuie să parcurgă în avans conţinuturile, să pregătească temele de lucru aferente modulelor şi să supună discuţiei aspecte legate de conţinuturile prezentate, în vederea clarificării. Pe parcursul modulelor studenții au de rezolvat o serie de sarcini de lucru, în perechi sau individuale, jocuri de rol și teme. În cadrul întâlnirilor față în față se realizează mai ales sarcinile care presupun lucru pe grupe și în perechi, urmând ca toate celelalte teme și sarcini de lucru să fie 5 rezolvate de studenți și cuprinse în portofoliul care se predă la sfârșitul semestrului, cu ocazia celei de-a doua întâlniri față în față. Materialele suplimentare necesare în parcurgerea conținuturilor din acest suport de curs, precum și materialele ajutătoare, facilitatoare vor fi puse la dispoziția cursanților prin intermediul platformei online. De asemenea, prin intermediul platformei și a email-urilor pot fi rezolvate eventuale dificultăți sau blocaje în parcurgerea conținuturilor, rezolvarea sarcinilor, identificarea surselor bibliografice etc. Examenul va consta în redactarea de răspunsuri scrise pentru două întrebări deschise. În vederea pregătirii pentru examen este important să parcurgeți și temele de lucru, sarcinile indicate pe parcursul suportului de curs, precum și să rezolvați cele 12-14 întrebări tip grilă de la finele fiecărei secvențe de curs. Redactarea portofoliului care cuprinde toate temele indicate pe parcursul suportului de curs (temele ce trebuie realizate în perechi sau pe grupuri se rezolvă cu ocazia întâlnirilor față în față, activitatea studenților din cadrul acestor întâlniri fiind punctată cu 10% din nota finală). Notarea portofoliului asigură 30% din nota finală. Materiale bibliografice obligatorii: Materialele bibliografice obligatorii sunt menţionate la finele fiecărui modul. Aceste materiale pot fi împrumutate de la Biblioteca Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Bibliotecii Cetrale Universitare „Lucian Blaga”, dar și de la nivelul bibliotecii Departamentului de Psihopedagogie specială. Sursele bibliografice au fost selectate în aşa fel încât să ofere posibilitatea asigurării unui nivel optim de analiză şi a reflectării asupra temelor propuse. De asemenea, lucrările menţionate mai jos, cuprinse în lista referinţelor bibliografice obligatorii propun un cadru metodologic de bază asupra terapiei tulburărilor de limbaj. 6  Anca, M. (2005). Logopedie, reeditată, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Anca, M., Haţegan, C. (2008). Terapia limbajului. O abordare interdisciplinară, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Bodea Haţegan, C. (2013). Tulburări de voce şi vorbire. Evaluare şi intervenţie, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Bodea Hațegan, C. (2016). Logopedie. Terapia tulburărilor de limbaj-structuri deschise, București: Editura Trei. Guţu, M. (1975). Logopedie, Curs Litografiat, U.B.B.: Cluj-Napoca. Moldovan, I. (2006). Corectarea tulburărilor limbajului oral, Cluj- Napoca: Presa Universitară Clujeană. Vrăsmaş, E., Stănică, C. (1997). Terapia tulburărilor de limbaj – intervenţii logopedice, București: Editura Didactică și Pedagogică. Materiale şi instrumente necesare pentru curs: Pentru optimizarea accesului studenților la acest curs este necesară:  utilizarea unui calculator cu conexiune la internet (pentru a accesa CD-ul cu suportul de curs, platforma online, site-ul departamentului de Psihopedagogie specială unde pot fi postate noutăți legate de anumite activități ale departamentului de care studenții pot fi interesați, bazele de date puse la dispoziție de bibliotecă),  echipamente de fotocopiere (pentru a lista suportul de curs și materialele cuprinse în portofoliu);  abonament la bibliotecă. Calendarul cursului: 7  Conținuturile din cadrul primelor două secvențe se vor desfăşura în cadrul primei întâlniri cu studenţii, întâlnire care va avea loc la sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, strada Sindicatelor, nr.7. Conținuturile din cadrul următoarelor două secvențe vor fi parcurse în cadrul celei de a doua întâlnirii faţă în faţă cu studenţii, întâlnire care va avea loc la sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, strada Sindicatelor, nr.7. Pentru eficienta derulare a activităților asistate este importantă parcurgerea conținuturilor de la nivelul syllabus-ului și a temelor indicate. Orice modificare survenită în planificarea activităţilor faţă în faţă va fi anunţată cu cel puţin 48 de ore înainte, prin intermediul platformei online. Mai jos realizăm o detaliere a calendarului de lucru la acest curs. Prin aceasta se sugerează studențiilor o modalitate de abordare a cursului, managementul efectiv al situației de învățare fiind responsabilitatea studenților Săptămâna Temele/sarcinile Termene și direcții de organizare abordate 1 Domeniul practicii Pentru facilitarea înțelegerii primului logopedice capitol studenții sunt solicitați să: 1. Parcurgă și fișați capitolul 1 din volumul Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj-structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016), arătând aspectele istorice care marchează domeniul practicii logopedice și îndreptățesc utilizarea termenului de terapia limbajului în defavoarea celui de logopedie. 2 Domeniul practicii Pentru facilitarea înțelegerii primului logopedice capitol studenții sunt solicitați să: 1. Parcurgă și fișați capitolul 2 din volumul Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj- Structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 8  2016), în vederea reamintirii principalelor repere anatomo- fiziologice și neurofiziologice pentru receptarea și producerea limbajului. 3 Domeniul practicii După parcurgerea primului modul și a logopedice primelor două capitole din volumul Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016, studenții și vor face o idee despre cee ace înseamnă terapia tulburărilor de limbaj și comunicare și care este scopul practicii în acest domeniu. 4 Fonologia- Sarcina studenților este aceea de a interferențe parcurge integral capitolul și de a logopedice: Elemente rezolva întrebările din secțiunea de de fonetică evaluare. Temele sunt: articulatorie. 1. Parcurgeți și fișați capitolele 8 și Elementele 9 din volumul Terapia introductive Limbajului. O abordare interisciplinară (autor Anca, Hațegan, 2008), pentru detalierea problematicii tipurilor de alofone din limba română. 2. Dați câte un exemplu de alofon vocalic și consonantice conform tipologiei din suportul de curs. 5 Fonologia- Se recomandă parcurgerea atentă a interferențe conținuturilor. logopedice: Elemente Tema este: de fonetică 1. Parcurgeți și fișați capitolul 2 articulatorie din volumul Logopedia. Terapia Vocale și Consoane tulburărilor de limbaj-Structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016) și capitolele 2, 3, 4, 6 din volumul Terapia Limbajului. O abordare interisciplinară (autor Anca, Hațegan, 2008), pentru detalierea problematicii tipurilor de foneme și a caracteristicilor acestora din limba română. 6 Fonologia- Se recomandă parcurgerea atentă a interferențe conținuturilor și exercițiilor propuse. logopedice: Fonetic- Tema este: Elaborați două seturi de 9  Fonologic-Fonemic. liste cu material verbal: De la reprezentare la 1. Un set care să conțină 50 de procesare cuvinte cu scriere fonetică, simple din punct de vedere fonologic; 2. Un set care să conțină 50 de cuvinte cu scriere fonologică, complexe din punct de vedere fonologic. 7 Fonologia- Sarcina studenților este aceea de a interferențe identifica asemănări și diferențe la logopedice: Fonetic- nivelul conceptelor auz fonematic; Fonologic-Fonemic. conștiință fonologică; reprezentare De la reprezentare la fonologică; procesare fonologică. procesare 8 Fonologia- Se recomandă urmărirea secvenței interferențe înregistrate și identificarea logopedice: Fonetic- principalelor aspecte teoretice și Fonologic-Fonemic. practice abordate. De la reprezentare la procesare 9 Dislalia: Direcţii de Se recomandă parcurgerea atentă a depistare, evaluare şi conținuturilor și detalierea etapelor de intervenţie în intervenţie în terapia dislaliei. contextul dislaliei. Tema: Examinarea înregistrării audio şi identificarea sunetelor afectate în vorbirea copilului. 10 Instrumentar specific Sarcina studenţilor este de a propune terapiei dislaliei: un program terapeutic complex de Program terapeutic intervenţie în cazul unui copil de 4 ani complex de diagnosticat cu sigmatism şi a unui intervenţie, proiect proiect de activitate didactico- de activitate terapeutică în cazul unui copil de 5 ani didactico-terapeutică aflat în etapa de automatizare a sunetului „r”. Politica de evaluare şi notare: Modul de evaluare: examen scris (ponderea din nota finală 50%); activitate în cadrul activităţilor modulare: participare activă 10 (ponderea din nota finală 10%), elaborarea și predarea portofoliului la timp (ponderea în nota finală 30%), 10% din oficiu. Detalierea procesului de evaluare și notare: Evaluarea pe parcursul semestrului: - participarea activă (studenţii trebuie să dovedească parcurgerea modulelor pentru întâlnirea faţă în faţă și să se implice activ în derularea sarcinilor de muncă în perechi și jocuri de rol. Pentru fiecare dintre cele două întâlniri se alocă un punctaj de 0.5p pentru participarea activă. Neparticiparea la cele două întâlniri atrage necumularea la nota finală a punctajului de 10% din punderea notei finale. În cazul în care studentul dorește să compenseze lipsa de participare, atașează în portofoliul sarcinile de muncă în perechi rezolvate.); - elaborarea portofoliului (studenţii trebuie să predea la cea de-a doua întâlnire portofoliul cu toate cele 10 teme prezentate schematizat și mai sus. Pentru fiecare temă rezolvată corect se obține un punctaj de 0.3 p. Intrarea în examen nu este condiționată de predarea portofoliului, ci doar punctajul aferent se scade din nota finală.); - examenul scris durează aproximativ 2 h, acesta va consta în oferirea de răspunsuri scrise la 2 întrebări deschise. Întrebările vor avea caracter aplicativ. Exemplu de întrebare: Structurați un demers de evaluare și intervenție pentru un copil cu vârsta de 10 ani care prezintă rotacism velar. Notele finale vor fi afișate pe portalul academic info în 48 de ore de la data examenului. Dacă studentul consideră ca are nevoie de explicitarea notei primite, poate să solicite acest aspect prin email titularului de curs. Pentru măriri studenții se pot înscrie la examen fără a mai prezenta un portofoliu sau a-l reface, nota după mărire se va stabili doar pe baza performanței la examenul scris. În cazul neparticipării la examen sau în cazul obținerii unei note mai mică de 5, studentul se poate înscrie la examen în sesiunea de restanță 11 fără a mai prezenta portofoliu, nota constând doar în performanța acestuia la examenul scris. Dacă aveți întrebări referitoare la aspectele delimitate mai sus, vă rog să nu ezitați să mi le adresați. Notă: Pentru fiecare întâlnire, studenţii sunt obligaţi să citească notiţele de la curs şi capitolul aferent din minimum una din cărţile prezentate la bibliografie, precum şi să parcurgă temele și sarcinile indicate. Elemente de deontologie academică: Frauda atrage consecinţe de notare a studentului cu nota unu (prin fraudă se înţelege copiere şi orice încercare de utilizare a unor surse de informare externă pe parcursul examinărilor), precum şi plagiatul. Prin plagiat înțelegem modalitatea de însușire a unor date, lucrări, materiale care au fost realizate de alți autori. Pentru evitarea acuzației de plagiat este important să notați cu ghilimele textul preluat ad literam dintr-un anumit material și să indicați sursa bibliografică, marcând pagina de unde ați preluat textul (de ex. Bodea Hațegan, 2011, p. 17) sau dacă îl parafrazați să indicați doar sursa bibliografică (de ex. Bodea Hațegan, 2011). Atât studenții, cât și catedrele didactice trebuie să se respecte reciproc, manifestând un comportament adecvat atât în cazul întâlnirilor față în față, cât și în cazul comunicării cu ajutorul mijloacelor electronice. Studenţii cu dizabilităţi: Prezentăm disponibilitate pentru oferirea de sprijin studenţilor cu dizabilităţi senzoriale, motorii sau dificultăți de învățare (materiale în format electronic, materiale suplimentare, consultaţii suplimentare) în vederea facilitării şanselor egale în accesarea informaţiei. Modalitatea de comunicare prin care se pot preîntâmpina eventuale probleme este cea 12 virtuală (prin intermediul mesajelor trimise prin e-mail titularului de curs şi tutorelui). Strategii de studiu recomandate: Se recomandă parcurgerea conţinuturilor modulelor înainte de fiecare întâlnire faţă în faţă, pregătirea temelor de lucru, elaborarea pieselor din portofoliul final, precum şi participarea activă la întâlnirile organizate şi pe platforma on-line pentru clarificarea oricăror aspecte de conţinut care ridică probleme de înţelegere. Pentru fiecare modul din acest syllabus se indică numărul de minute aferent necesar parcurgerii modulului. Considerăm că aceste date le pot fi de ajutor studenților. Recomadăm alocarea spătămânal a 2-3 ore de studiu acestei discipline și pregătirea din timp a temelor. În subcapitolul alocat detalierii ca mostră a calendarului cursului s-a prezentat o modalitate de abordare a conținutului syllabus-ului, modalitate pe care studenții și-o pot asuma, în mod orientativ. 13  Disciplină: Introducere în Capitol: Domeniul practicii logopedie logopedice Secvență: Domeniul practicii logopedice (120’ teorie, 240’ practică) I. Cuprinsul secvenței 1. Delimitări terminologice 2. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni anatomo-fiziologice și neurofiziologice 3. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni din sfera psihologie dezvoltării și a psihologiei limbajului 4. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni lingvistice 5. Domeniul practicii logopedice-clasificarea tulburărilor de limbaj 6. Domeniul practicii logopedice- Tipologia tulburărilor pe care terapeuții limbajului le pot aborda conform CPLOL (2016) 7. Evaluare 8. Bibliografie II. Obiectivele secvenței  Delimitarea terminologică a conceptului ”logopedie”.  Delimitarea domeniului practicii logopedice din punct de vedere neuro- fiziologic, psihologic, lingvistic.  Delimitarea principalelor taxonomii privind tulburările de limbaj și comunicare. III. Cuvinte cheie logopedie, terapia limbajului, comunicare, aparatul fono-articulator, senzorial, motor 14  Domeniul practicii logopedice 1. Delimitări terminologice Logopedia este știința care se ocupă de studiul limbajului și al tulburărilor de limbaj. Termenul logopedie provine din cuvintele grecești „logos” și „paideia”, cuvinte care traduse ad literam înseamnă „învățarea/educarea cuvântului”. Cu alte cuvinte, logopedia se prefigurează drept știința care studiază și facilitează achiziția cuvântului. Prin cuvânt, se înțelege limbaj și comunicare. Termenul logopedie este mai răspândit în țările francofone (în Franța un termen echivalent logopediei este și cel de ortofonie, prin acest termen subliniindu-se asocierea practicii logopedice, cu practica audiologică), țările anglofone utilizând cu precădere termenul de terapia limbajului, termen provenit din sintagma „speech therapy”. Pentru termenul „speech therapy”, Bodea Hațegan (2016) propune varianta din limba română sub forma sintagmei terapia tulburărilor de limbaj și comunicare, înglobând astfel la nivelul practicii logopedice atât clasicele tulburări, anume tulburările de limbaj, cât și tulburările mai noi care constituie domeniul practicii logopediei contemporane, anume tulburările de băut, mâncat și înghițit. Rezumând, domeniul practicii terapiei limbajului se poate delimita pe două mari coordonate: 15  a evalua, diagnostica şi interveni în tulburările de vorbire şi de limbaj evalua, diagnostica şi interveni în tulburările de alimentaţie (mâncat, băut, înghiţit) Fig. 1. Domeniul practicii terapiei limbajului (Netques, 2013) În țările în care logopedia ca și specializare universitară nivel licență și masterat se studiază în cadrul facultății de medicină, iar nu în cazul facultății de psihologie și/sau științe ale educației, termenul care delimitează conceptual domeniul este cel al patologiei limbajului (termenul echivalent în limba engleză este „speech-language pathology”). Diferența dintre terapia limbajului și patologia limbajului se stabilește în termeni paradigmatici. Astfel, dacă conceptul de terapia limbajului poate fi subsumat modelului paradigmatic care focalizează asupra faptului că demersul de intervenție și abordare este unul terapeutic, conceptul de patologia limbajului se subsumează modelului paradigmatic medical în care accentul cade asupra faptului că domeniul practicii este cel al patologiilor limbajului. American Speech Hearing-Language Association-ASHA (2014) delimiteză scopul practicii patologiei limbajului, detaliind standardele educaționale și profilul competențelor pe care un specialist trebuie să le demonstreze în vederea obținerii dreptului de a practica în domeniul patologiilor limbajului. Pentru a asigura o perspectivă dihotomică mai clară asupra termenilor de terapia limbajului și patologia limbajului, sublinem faptul că diferențele sunt date, mai ales de background-ul educațional al specialistului, dacă formarea s-a realizat în domeniul educațional și psihologic (în cadrul Facultăților de Psihologie și Științe ale Educației) atunci încadrarea profesională se realizează prin termenul de terapia 16 limbajului. În schimb, dacă formarea s-a realizat în cadrul domeniului medical (în cadrul Facultății de Medicină), atunci termenul utilizat este cel al patologiei limbajului. Este evident faptul că utilizarea celor doi termeni suscită controverse. Astfel, dacă domeniul practicii patologiei limbajului accentuează doar asupra tablourilor patologice ce conduc la tulburări de limbaj (ex. patologia corzilor vocale, patologia respiratorie, patologia tractului nazal etc.), nu ar include și aspectele cognitive (atenție, memorie, funcții executive) ale limbajului, dar nici aspectele sociale ale limbajului (inițierea, menținerea, încheierea unei conversații, adaptarea conținuturilor conversației la nevoile interlocutorului etc.) (ASHA, 2014). În aceste condiții considerăm că diferențele dintre cei trei termeni care pot desemna domeniul practicii sunt mai degrabă de natură culturală și uzanța este ceea ce a fixat, încetățenit unul sau celălalt dintre termeni, dincolo de aspectele teoretice și coordonatele practice prin care se delimitează conceptual domeniul. Conform comisiei de Terminologie din cadrul CPLOL (Comité Permanent de Liaison des Orthophonistes-Logopèdes de l’UE-Comitetul permanant și de Legătură a Ortofoniștilor și Logopezilor din Europa), terapia limbajului este:  atât un domeniul științific, cât și unul profesional bine conturat. Ca știință terapia limbajului se află la intersecția dintre medicină, psihologie, lingvistică, sociologie și educație.  profesia care evaluează, diagnostichează și oferă demersuri de intervenție pentru tulburările de limbaj și comunicare, precum și pentru tulburările de înghițire. Aceste tulburări pot avea cauze diferite, pot fi dobândite sau înnăscute și pot să se manifesta pe întreaga perioadă a vieții, din perioada micii copilării, până la vârsta senectuții.  profesia prin care se asigură prevenție, consiliere, educație și cercetare în domeniul tulburărilor de limbaj și înghițire. 17  În practica din țara noastră termenul consacrat este cel de logopedie, un termen clasic, pe care încercăm să îl înlocuim cu unul mai modern, mai actual cum este cel de terapia tulburărilor de limbaj și comunicare (Bodea Hațegan, 2016). Parcurgeți și fișați capitolul 1 din volumul Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj-structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016), arătând aspectele istorice care marchează domeniul practicii logopedice și îndreptățesc utilizarea termenului de terapia tulburărilor de limbaj și comunicare în defavoarea celui de logopedie. 2. Domeniul practicii logopedice- dimensiuni anatomo-fiziologice și neurofiziologice Citire Din punct de vedere anatomo-fiziologic limbajul se află la conjuncția a două dimensiuni: Fig. 2. Dimensiunile anatomo-fiziologice ale limbajului 18  Ambele componente sunt construite din elemente periferice și centrale. 2.1 Mecanismul motor de producere a limbajului La nivel periferic componenta motorie a limbajului delimitează aparatul fono-articulator. Acesta este compus din (Anca, 2007, Bodea Hațegan, 2016):  Plămâni, cavități sublaringale  Bronhii,  Trahee,  Laringe,  Faringe cavități supralaringale  Cavitate bucală,  Cavitate nazală Mecanismul de producere a limbajului, la nivelul componentei motorii implică expulzarea aerului din plămâni, în procesul de expir, traversarea undei de aer expulzat a bronhiilor și a traheei până la nivelul laringelui. În laringe, dacă sunetele pronunțate sunt surde, corzile vocale se află în poziție de repaos, îndepărtate, permițând trecerea liberă a undei de aer expirator, epiglota se îndepărtează, aerul ajungând să străbată cavitatea faringiană care are rol rezonator și îi conferă undei de aer un suflu specific. Dacă sunetele pronunțate sunt sonore, corzile vocale se află în poziție apropiată, aerul expulzat din plămâni se ciocnește de ele producând vibrația acestora. Odată cu vibrarea corzilor vocale aerul este tasat spre faringe. După parcurgerea cavității faringiene aerul ajunge la nivelul cavității bucale unde trecerea acestuia prin cavitatea nazală poate fi blocată (dacă sunetele ce urmează să fie pronunțate sunt orale, adică la producerea lor nu participă cavitatea nazală). Blocarea trecerii aerului prin cavitatea nazală se realizează prin ridicarea vălului palatin (a palatului moale, mușchiul care atunci când se află în poziție ridicată acoperă orificiul 19 buco-nazal, orificiu prin care se stabilește comunicarea între cavitatea orală și cea nazală). Dacă sunetele ce urmează să fie pronunțate sunt nazale, orificiul buco-nazal este neacoperit, vălul palatin rămânând în poziția de repaos, anume poziția coborâtă. La nivelul cavității bucale aerul expulzat din plămâni este modelat în funcție de mișcările organelor articulatorii active: cavitatea bucală - limba, organe articulatorii active - palatul dur, organe articulatorii pasive - vălul palatin, - limba, - buzele, - buzele, - dinții, - maxilarele, - maxilarul inferior, - rebordul alveolar, - dinții, - vălul palatin, - palatul dur, - rebordul alveolar, - lueta. - maxilarul superior. - lueta (uvula). Fig. 3 Organele articulatorii de la nivelul cavității bucale Musculatura facială are și ea un rol important din punctul de vedere al mecanismului motor care susține producerea limbajului. Componenta motorie periferică implicată în producerea limbajului este coordonată de componenta motorie centrală, componentă poziționată la nivelul ariei Broca (la nivelul lobului frontal, ariile 44 şi 45 după Brodmann). De reţinut! Webb şi Adler (2008) punctează câteva repere istorice cu privire la aspectele de neurofiziologia limbajului. Astfel, autorii notează:  Pierre Paul Broca (1824-1880) a demonstrat în anul 1861, pe baza studiului pe care l-a condus pe doi pacienţi, că există o relație între tulburările acestora de limbaj și o anumită zonă cerebrală. Pornind de la acest studiu, zona cerebrală identificată ca fiind relaționată 20cu tulburările motorii de limbaj poartă numele de zona Broca.  Carl Wernicke (1848-1905) în 1874 a identificat o altă zonă cerebrală ca fiind relaționată cu tulburări de limbaj, dar tulburări de natură senzorială. Asfel că zona cerebrală pe care acesta a identificat-o îi poartă numele, fiind denumită aria 2.2 Mecanismul senzorial al limbajului Analizatorul verbo-auditiv este cel care asigură baza anatomo- fiziologică a receptării limbajului. Achiziția limbajului este un proces developmental, un proces care presupune modelarea acțiunii motorii pe baza feed-back-ului auditiv pe care copilul îl primește de la cei din jur. Prin urmare, componenta receptivă se constituie în cealaltă dimensiune importantă a procesului de producere a limbajului. Analizatorul verbo-autiv la nivel periferic este constituit din cele trei compartimente ale urechii (Anca, 2012, Bodea Hațegan, 2013, 2016):  urechea externă (rolul acesteia este acela de a prelua undele sonore din mediu și de a le canaliza înspre celelalte componente ale urechii. Pentru a facilita această captare a undelor sonore urechea externă are câteva pliuri care au rolul de a colecta și sistematiza stimulul sonor, conducând-ul spre canalul auditiv, până la membrana timpanică, care odată lovită de unda de aer începe să vibreze. Prin vibrațiile membranei timpanice stimului sonor este transmis mai departe oscioarelor localizate în urechea medie);  urechea medie (rolul acesteia este de a prelua stimulul sonor transmis de membrana timpanică sub formă de vibrații și de a crea o pârghie între cele trei oscioare de la nivelul acesteia, anume: ciocan, nicovală și scăriță, pârghie prin care stimulul sonor este transmis mai departe ferestrei ovale, aceasta fiind formațiunea care delimitează urechea medie de cea internă. Întrucât există o diferență semnificativă între suprafața membranei timpanice și suprafața membranei ferestrei ovale, cea din urmă fiind de 10 ori mai mică, unda de aer transmis de lanțul de oscrioare se amplifică în așa fel încât să aibă capacitatea să pună în mișcare lichidele din urechea internă-perilimba și endolimfa, Păcurar, 2006);  urechea internă (rolul acesteia este de a prelua stimulul sonor sub formă de lucru mecanic, de a-l transforma în potențial de acțiune și 21  apoi în impuls nervos, la nivelul melcului cochlear și al organului lui Corti. Impulsul nervos este preluat de protoneuronul nervului auditiv și transmis ariei auditiv primare, aria Wernike (41, 42 și 22 după Brodmann), în vederea conferirii de semnificație stimului sonor și de a angrena mecanismul de punere în lucru a efectorilor periferice pentru a formula un răspuns. Efectorii periferici sunt cei care asigură formularea out-putului verbal motor corect, ca urmarea procesării corecte a input-ului auditiv.). De reţinut! Se poate nota caracterul ciclic al întregului proces de receptare și producere de limbaj, ceea ce înseamnă că integritatea ambelor dimensiuni anatomo-fiziologice este urmărită în demersul de evaluare logopedică, de integritatea ambelor fiind dependentă corecta achiziționare a limbajului. Parcurgeți și fișați capitolul 2 din volumul Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj- structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016), în vederea reamintirii principalelor repere anatomo-fiziologice și neurofiziologice pentru receptarea și producerea limbajului. 22 3. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni din sfera psihologiei dezvoltării și a psihologiei limbajului Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării și al psihologiei limbajului focalizarea logopediei se constituie în:  Identificarea abaterilor de la norma de achiziție a limbajului, pe intervale de vârstă;  Identificarea factorilor care contribuie la înregistrarea abaterilor de la norma de achiziție a limbajului;  Delimitarea unor strategii terapeutice care să faciliteze achiziția funcțională a limbajului. Având în vedere aceste aspecte se aduce în discuție problematica cea mai spinoasă din domeniul logopedic, anume la ce vârstă-reper ar trebui aparținătorul copilului să își facă probleme în legătură cu achiziția limbajului de către copil și să apeleze la un logoped. Din acest punct de vedere, putem evidenția faptul că vârsta cea mai sensibilă pentru achiziția limbajului este intervalul 2-3 ani, iar înainte de acest intervalul achiziția limbajului ar trebui, de asemenea, cu rigurozitate monitorizată. În cele ce urmeză se va realiza o succintă delimitare a principalelor achiziții pe care copilul ar trebui să le aibă, la nivelul producției verbale, pentru a nu ridica suspiciune: 0-6 luni  Copilul prezintă reflexul de supt, de căutare, de înghițire și nu sunt semne de suferință neurologică;  Copilul emite un inventar larg de sunete biologice;  Apar primele intenții de comunicare atunci când copilul își semnalizează comportamental neoile (ex. plânge când îi este foame);  În jurul vârstei de 6 luni apare lalația (gânguritul). 23 6-12 luni  Anumite reflexe se transformă în comportamente voluntare (de ex. reflexul de supt se transformă în comportamentul de masticație, ceea ce permite introducerea mâncării solide în alimentația copilului);  Sunetele pe care copilul le poate emite se aseamănă din ce în ce mai mult cu cele emise în mediul său înconjurător;  Apar gesturile de recunoaștere, iar în jurul vârstei de 8 luni apare gestul protodeclarativ, cel de indicare, ca semn al materializării înțelegerii verbale;  În jurul vârstei de un an copilul poate emite primele producții verbale de tipul cuvintelor. 24 12-18 luni  Producțiile verbale ale copilului se înmulțesc și devin din ce în ce mai clare și mai inteligibile și pentru persoane mai puțin familiarizate cu vorbirea copilului (utilizează aproximativ 50 de cuvinte);  Până la 18 luni exprimarea verbală a copilului este de tipul holofrazei (un cuvânt este corespunzător unei întregi propoziții);  Copilul demonstrează abilități din ce în ce mai funcționale de comprehensiune verbală (înțelege aproximativ 250 cuvinte);  Apar primele relații gramaticale între cuvinte (relațiile de juxtapunere), ceea ce conduce la apariția primelor sintagme (propoziții din doi membrii), în jurul vârstei de 18 luni-24 luni. 18-60 luni  Abilitățile comunicaționale ale copilului se dezvoltă în salturi calitative și cantitative, ceea de înseamnă că numărul unităților lexicale este în progresie, la fel ca și inteligibilitatea celor exprimate;  Până la vârsta de 4-5 ani toate sunetele limbii române trebuie să fie corect emise (după vârsta de 4 ani și ½ nu se mai acceptă ca fiind fiziologigă nici măcar pronunția distorsionată a sunetului „r”);  Abilitățile morfo-sintactice se dezvoltă și ele, iar la vârsta de 5 ani se consideră că scheletul structurării morfo-sintactice este finalizat; 25  Se realizează structurarea principalelor preachiziții ale limbajului (schema corporală, orientarea spațio-temporală, structurile senzorio-perceptive, lateralitatea, motricitatea grosieră și motricitatea fină, coordonarea ochi-mână, abilitățile de procesare cognitivă, de stocare a informației, abilitățile de focalizare a atenției, procesările fonologice, abilitățile respiratorii) ceea ce înseamnă că se finalizează global achiziția limbajului oral și face posibilă achiziția limbajului scris-citit și a calculului matematic. limbaj scris-citit limbaj oral preachiziții Fig. 4. Piramida achiziției limbajului (Roulin, 1981 apud Anca, 2009) De reținut! Este important de subliniat faptul că terapia limbajului este un proces ce poate fi inițiat încă din primele zile după naștere, perioada cea mai sensibilă pentru achiziția limbajului fiind intervalul de vârstă 2-3 ani, ceea ce nu înseamnă că mai târziu demersul logopedic nu poate fi eficient. Notăm, dincolo de aceste date reper, valoarea incontestabilă a screening-ului pentru a identifica de timpuriu eventuale posibile deficite în structurarea limbajului, precum și a programelor de prevenție și intervenție timpurie. Putem concluziona subliniind faptul că vârsta-reper cea mai importantă pentru debutul terapiei logopedice este vârsta la care apar primele semne că achiziția limbajului nu urmează reperele normative stabilite. Pentru consultarea acestor repere indicăm ca principalele 26 surse bibliografice Scala integrată de dezvoltare (material coordonat de Anca și Bodea Hațegan, 2012) și capitolul Tulburările de limbaj și comunicare (Bodea Hațegan, 2015).  4. Domeniul practicii logopedice-dimensiuni lingvistice Din punct de vedere lingvistic domeniul practicii logopedice poate fi delimitat la nivelul laturilor, componentelor limbajului, aceste elemente constitutive fiind delimitate de paradigma structuralistă în abordarea fenomenului de limbaj. Prin urmare, în viziunea structuralistă limba este văzută ca un sistem stratificat, care este compus din unități simple de bază (fonemele), unități care se regăsesc în unitățile de rang superior (morfemele, lexemele, sintagma și enunțul). Prin urmare, unitatea cu gradul cel mai crescut de complexitate, enunțul, se poate construi doar datorită relațiilor structurale dintre celelalte elemente constituente: relații de interdependență, de dependență unilaterală, de non- dependență, de repetare (Guțu Romalo, 1973). Apropriind paradigma structuralistă în practica logopedică, este evident faptul că domeniul de interes al logopedului, limbajul, devine un domeniu unde abordarea interdisciplinară se impune. De reținut! Astfel, dacă în paragrafele de mai sus se subliniază importanța cunoștințelor de natură biologică, anatomică, de natură psihologică în abordarea limbajului, în această subdiviune se insită asupra nevoii de cunoștințe din domeniul lingvistic, în vederea abordării cu consistență a tulburărilor de limbaj, cunoștințe lingvistice care la rândul lor pot fi subcategorizate în cunoștințe: fonetice, morfologice, lexicale, sintactice sau pragmatice. 27  Aplicațiile paradigmei structuraliste în sfera logopedică au fost inițiate de Hațegan în (2009) prin studiul derulat în vederea elaborării tezei de doctorat „Modalități de evaluare și dezvoltare a competenței morfologice”. Aplicațiile au demonstrat caracterul nu numai structuralist a demersului propus, ci și cel integrat, caracter regăsit la nivelul practicii logopedice sub forma competenței de comunicare. Prin urmare, abordarea logopedică pe care o propunem și prin acest suport de curs este una de natură psiholingvistică structuralist-integrată. Competența de comunicare este definită de Hațegan, (2011, p. 18) astfel: „conceptul acesta a suportat nuanţǎri diverse, prin el surprinzându-se materializarea concepţiilor biologizante, constructiviste, cognitiviste şi Motto interacţioniste în studierea limbajului. Conceptul se prezintǎ sub forma unui „concept umbrelǎ” care se revendicǎ de la o abordare multi-, pluri-, dar şi inter- şi trans-disciplinarǎ. Competenţa de comunicare se referă la capacitatea de a aplica şi folosi reguli gramaticale, de a formula expresii corecte din punct de vedere gramatical şi de a le folosi corect în context de comunicare adecvat”. Definiția competenței de comunicare ca element central al paradigmei structuralist-integrate pe care o propunem ca vector al practicii logopedice surprinde caracterul interdisciplinar, caracter multifațetat care se va constitui în constanța întregului demers de evaluare, prevenție, diagnosticare și intervenție, în sfera tulburărilor de limbaj și comunicare. Abordarea structuralist-integrată pe care o propunem poate fi grafic ilustrată în figura de mai jos, unde sunt menționate atât unitățile constituente ale laturilor limbajului, cât și disciplinele care le studiază. Caracterul integrator este foarte evident, unitățile de rang superior incluzând unitățile de rang inferior (limbajul fiind un sistem de semne integrate și integrante). 28  pragmatică (enunț) sintaxă (sintagmă) lexicologie (lexem) morfologie (morfem) fonologie (fonem) Fig. 5 Perspectiva structuralist-integrată asupra componentelor limbajului și disciplinelor care le studiază 5.Domeniul practicii logopedice-clasificarea tulburărilor de limbaj Test 5.1 Clasificarea tulburărilor de limbaj conform DSM-5 În clasificarea tulburărilor de limbaj și comunicare, practica internațională promovează coordonatele stabilite prin manualul asociației psihiatrilor americani (DSM-5, 2013), mai ales în spațiul american (vezi site-ul ASHA). În țara noastră DSM-5 (2013) are o popularitate mai crescută în plan universitar, mai puțin în practica efectivă logopedică. Este totuși important să menționăm direcțiile de clasificare pe care DSM-5 le aduce în prim plan, aceste direcții asigurând logopedului debutant o perspectivă simplificată, și în același timp, cuprinzătoare, asupra 29 tulburărilor de limbaj și comunicare. Astfel, cadrul general de clasificare pe care DSM-5 (2013) îl propune include tulburările de limbaj și comunicare în categoria tulburărilor neurodevelopmentale (tulburări care debutează şi se manifestă preponderent pe perioada copilăriei, au implicaţii în plan şcolar şi social și au o bază biologică). Alături de tulburările de limbaj şi comunicare, deficitul de atenţie cu hiperactivitate (ADHD), tulburările din spectrul autist, dizabilitatea motorie, dizabilitatea intelectuală; dificultăţile specifice de învăţare sunt celelalte categorii diagnostice reorganizate prin DSM-5 (2013). Potrivit DSM-5 (2013) principalele categorii de tulburări de limbaj şi comunicare sunt: – tulburări de limbaj (speech disorders) (această categorie delimitează tulburările receptive și expresive de limbaj), – tulburarea sunetelor vorbirii/fonemelor (speech sound disorder) (această categorie delimitează tulburările articulatorii și fonologice de limbaj, punctând și asupra deficitului de coordonare motorie care poate fi sursa etiologică a acestor tablouri patologice), – tulburarea de fluenţă cu manifestare la copil (bâlbâială) (childhood-onset fluency disorder- stuttering) (delimitează doar tulburarea de fluență manifestată în perioada de dezvoltare, la copil și descrie simptomatologia acesteia: blocaje, repetiții, reluări, disritmii, pauze necorespunzătoare, vorbire pe inspir etc. ), – tulburări de comunicare socială (pragmatică) (social pragmatic communication disorder) (este o categorie diagnostică nouă și se referă la dificultățile întâmpinate în sfera utilizării în contexte sociale a comunicării verbale și non-verbale: exprimarea salutului, obținerea/solicitarea /oferirea de 30  informații în acord cu specificul contextului social, acomodarea discursului la interlocutor, respectarea regulilor sociale conversaționale etc.). – alte tulburări nespecificate de limbaj (această categorie include formele de tulburări de limbaj și comunicare care nu au fost incluse mai sus). 5.2 Clasificarea tulburărilor de limbaj conform ICD-10 Alte două clasificări ale tulburărilor de limbaj și comunicare sunt cele stabilite prin manualul de diagnostic propus de Organizația Mondială a Sănătății-(ICD-10- Clasificarea Statistică Internaţională a Bolilor şi a Problemelor de Sănătate Asociate, ICF-Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii (în limba română abreviat CIF). Clasificarea propusă prin ICD-10 este utilizată pe o scară largă în țara noastră în sectorul medical (prin urmare este foarte posibil ca diagnosticul medical al copilului să fie unul care să includă specificatorii din ICD-10). Conform ICD-10 tulburările de limbaj şi comunicare sunt parte a tulburărilor mintale şi de comportament (categoria V), subcategoria tulburărilor psihologice de dezvoltare (F80-89). „ În subcategoria tulburărilor psihologice de dezvoltare sunt incluse acele tulburări care au ca puncte de reper comune faptul că: Motto - se dezvoltă încă din perioada copilăriei, - sunt caracterizate printr-o întârziere în dezvoltare care este dependentă de maturizarea sistemului nervos central, - evoluţia este constantă fără remisii şi reactivări. Aceste tulburări vizează în special: abilităţile lingvistice, abilităţile vizuo-spaţiale şi abilităţile motorii. Frecvent, acest tulburări debutează de timpuriu, iar odată cu creşterea copilului acestea se 31  diminuează. Desigur că în unele cazuri deficitele se păstrează şi la vârsta adultă.” (Bodea Hațegan, 2016, p. 35). De reținut! Pot fi notate aspectele comune între DSM-5 și ICD- 10 în ceea ce privește delimitarea categoriei tulburărilor de limbaj și comunicare prin indicarea debutului acestora în perioada de dezvoltare, precum și a bazei etiologice biologice (afectarea sistemului nervos central). 5.3 Clasificarea tulburărilor de limbaj conform CIF Aplicațiile CIF în domeniul abordării tulburărilor de limbaj și comunicare sunt frecvente, modelul de abordare fiind unul comprehensiv, ușor de înțeles și utilizat în diferite contexte patologice (Eadie, 2007; McLeod, McCormack, 2007; Hickson, Scarinci, 2007; Simeonsson, 2003; Fisher, Thelin, 1999). Modelul propus de CIF delimitează următoarele coordonate:  structurile și funcțiile corpului (abordarea organică și funcțională a analizatorului verbo-auditiv și verbo-motor, în cazul domeniului logopedic);  activități și participare (punctarea modului în care tulburarea de limbaj îl împiedică sau îi facilitează copilului/adultului șansa de a se implica în activități și sarcini în acord cu nivelul său de vârstă și competență, precum și în acord cu interesele și nevoile acestuia);  factori contextuali (factorii de mediu, externi care influențează tulburarea de limbaj cu care copilul/adultul se confruntă. De exemplu: un copil care prezintă bâlbâială beneficiază pe lângă 32  terapia logopedică clasică și de suport tehnologic modern în abordarea deficitului cu care se confruntă, față de unul care nici măcar nu beneficiază de terapia logopedică clasică.);  factori personali (particularitățile de dezvoltare ale copilului/adultului influenţează evoluția tulburării cu care se confruntă, precum și a implicațiilor negative ale acesteia. De exemplu: un copil cu dizabilitate auditivă moderată, dar cu înalte abilități cognitive, își poate recupera deficitele din plan articulator mult mai facil, comparativ cu un copil cu același diagnostic audiologic, dar cu abilități medii de procesare cognitivă). 5.4 Clasificarea tulburărilor de limbaj conform teoriei lui Guțu, (1974) Cel mai cunoscut model de abordare diagnostică, în practica logopedică din țara noastră, este cel propus de Guțu, (1974), cu interpretările și adăugirile propuse de Anca, (2005) și reinterpretările în paradigmă psiholoingvistică structuralist-integrată propuse de Bodea Hațegan, (2016). Această clasificare propune organizarea tipologiilor tulburărilor de limbaj și comunicare în funcție de patru criterii: A. Criteriul componentei anatomo-fiziologice afectate Conform acestui criteriu tulburările de limbaj și comunicare se împart în trei mari categorii, cu subcategorii complementar-antinomice:  Tulburări de limbaj de natură organică vs. funcțională (factorul etiologic este fie unul structural, constitutiv, organic, fie unul de natură funcțională; exemplu: o tulburare organică de limbaj poate apărea în contextul în care limba are dimensiuni mai mari- macroglosie; o tulburare funcțională de limbaj este aceea în care deficitul apare pe fondul unei hipotonii musculare linguale); 33   Tulburări de limbaj de natură centrală vs. periferică (factorul etiologic este fie unul ce implică afectarea sistemului nervos central, fie unul care presupune afectarea subcomponentelor periferice ale analizatorului verbo-motor sau verbo-auditiv; exemplu: o tulburare de pronunție a sunetelor siflante poate să se datoreze leziunilor cerebrale și în acel caz diagnosticul este de dizartrie sau acea tulburare poate să se datoreze unor malformații ale maxilarelor și atunci tulburarea este una dislalică mecanică);  Tulburări de limbaj de natură motorie vs. senzorială (factorul etiologic presupune afectarea analizatorului verbo-motor sau a celui verbo-auditiv; exemplu: în cazul unei hipertonii musculare linguale tulburarea de limbaj este de natură motorie, iar în cazul unei hipoacuzii neurosenzoriale tulburarea de limbaj este de natură senzorială). B. Criteriul componentei lingvistice afectate Conform acestui criteriu, în perspectivă structuralist-integrată, tulburările de limbaj și comunicare pot fi localizate la nivelul: A. laturii fonetico-fonologice a limbajului (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria tulburărilor de pronunție sau a tulburărilor articulatorii. Din această categorie fac parte: dislalia, dizartria și rinolalia.) B. laturii morfologice (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria tulburărilor de limbaj cu fenotip morfologic; Van Der Lely, 1996; Van Der Lely, Rosen, McClelland, 1998); C. laturii semantice (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria tulburărilor de limbaj în care volumul vocabularului activ sau pasiv și a nivelului de înțelegere verbală sunt afectate. Această tulburare este, de obicei, secundară unui tablou de dizabilitate: 34  auditivă, vizuală, motorie, intelectuală, TSA-tulburarea din spectrul autist etc., dar poate să apară și pe fondul unor carențe socio- educaționale); D. laturii sintactice (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria tulburărilor de limbaj de natură sintactică. De obicei, această tulburare este delimitată sub umbrela diagnostică a întârzierii în dezvoltarea limbajului, dar ea poate fi și secundară unui tablou de dizabilitate sau poate să se instaleze pe fondul tulburării de limbaj cu fenotip morfologic, constituindu-se astfel subcategoria tulburărilor gramaticale); E. laturii pragmatice (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria tulburărilor de comunicare funcțională sau a tulburării de limbaj social/pragmatică. Această categorie diagnostică poate fi și una independentă, autonomă (conform DSM-5), sau poate să fie și un simptom al unei tulburări de limbaj și comunicare secundară unui tablou de dizabilitate; Adams, Lockton, Freed, Gaile, Earl, McBean, Nash, Green Vail și Law, 2012); F. ritmului și fluenței (afectarea acestei laturi a limbajului delimitează categoria diagnostică a tulburărilor de ritm și fluență, categorie din care fac parte: tahilalia, bradilalia, aftonghia, battarism-ul și bâlbâiala); G. vocii (afectarea vocii delimitează taboul tulburărilor de voce, tabloul în care putem include: disfonia, afonia). H. limbajului scris-citit (dacă toate celelalte forme de tulburări de limbaj listate mai sus presupun afectarea limbajului oral, logopedia vizează și tulburările care pot apărea la nivelul limbajului scris-citit. În categoria tulburărilor limbajului scris-citit, categorie delimitată de DSM-5, 2013 ca fiind cea a tulburărilor specifice de învățare listăm: dislexia, disgrafia, disortografia și discalculia.); I. tuturor componentelor limbajului (afectarea tuturor componentelor limbajului configurează categoria tulburărilor polimorfe de limbaj, 35  categorie din care face parte: întârzierea în dezvoltarea limbajului, sindromul de nedezvoltarea limbajului, disfazia și afazia.) C. Criteriul periodizării Conform criteriului periodizării tulburările de limbaj și comunicare pot să se instaleze: a. perioada preverbală- tulburări care apar în intervalul de vârstă 0-2 ani (natura congenitală a acestor tulburări este foarte greu de evidențiat în lipsa unor tablouri de dizabilitate concrete). b. perioada de dezvoltare a limbajului- tulburări care apar în intervalul de vârstă 2-6/7 ani. c. perioada postverbală- tulburări care apar după vârsta de 6/7 ani. D. Criteriul psihologic Conform acestui criteriu este important de notat factorii de comorbiditate, factorii care pot crește complexitatea tabloului patologic. Se notează dacă tulburare apare sau nu pe un fond de dizabilitate (dacă apare pe fondul unui tabloul de dizabilitate atunci tulburarea de limbaj este un non-specifică) sau este una specifică (nu este secundară unul tablou patologic). De asemenea, se formulează și un prognostic privind evoluția tulburării. De reținut! Dincolo de categoriile și subcategoriile mai sus enunțate, tablourile mixte de tulburări de limbaj și comunicare sunt o realitate frecvent întâlnite în practica logopedică. 36  6.Domeniul practicii logopedice-tipologia tulburărilor pe care terapeuții limbajului le pot aborda conform CPLOL (2016) Dezbatere Comisia de Terminologie din cadrul CPLOL (2016) a delimitat următoarele domenii de competență pentru terapeuții limbajului, prin prisma specialiștilor care reprezintă asociațiile de profesioniști din întreaga Europă. Astfel, domeniul de competențe al logopezilor include:  tulburarea sunetelor vorbirii (tulburările articulatorii și fonologice, dislalie),  tulburările motorii de limbaj (dizartria, dispraxia),  tulburările de ritm și fluență (tahilalia, bradilalia, bâlbâiala, battarism-ul),  tulburările rezonatorii (rinolalia),  tulburările de voce (disfonia, afonia),  tulburările de limbaj (tulburările de dezvoltare a limbajului, afazia),  dificultățile specifice de învățare (dislexia, disgrafia/disortografia, discalculia),  tulburările de comunicare (precum în TSA-tulburarea din spectrul autist, tulburarea social/pragmatic de comunicare),  tulburările de alimentație și înghițit (disfagia),  tulburarea de procesare auditivă centrală,  tulburările orofaciale de natură mio-funcționale,  tulburări care afectează tubul lui Eustachio (această tulburare este recunoscută doar în Franța, unde serviciile logopedice pentru abordarea acestei tulburări sunt acoperite prin asigurarea medicală și sunt finanțate diferit față de serviciile logopedice din contextul hipoacuziei). 37  De asemenea, comisia de Terminologie din cadrul CPLOL (2016) a punctat și faptul că terapeuții limbajului asigură evaluarea, diagnosticarea și intervenția în sfera limbajului în contextul:  dizabilității auditive,  post chirurgical (atunci când intervenția chirurgicală a vizat zona gâtului sau a capului),  traumatismelor craniene dobândite,  post unor episoade de radioterapie,  patologiilor respiratorii,  malformațiilor orofaciale sau a altor patologii,  tulburărilor de limbaj secundare unor alte tulburări de dezvoltare sau a unor condiții patologice genetice. Domeniul practicii logopedice include și:  intervenția timpurie,  utilzarea tehnicilor și modalităților de comunicare alternativă și augmentativă,  a tehnicilor de integrare senzorială. Subliniem faptul că domeniul practicii terapuților limbajului este unul extins, un domeniu care necesită specializare continuă, dar mai ales receptivitate pentru tot cee ce reprezintă elementele de noutate. 7. Evaluare 1. Termenul logopedie se traduce din punct de vedere etiomologic astfel: a. terapia limbajului; 38 b. educarea limbajului; c. achiziția limbajului. 2. Pentru delimitarea practicii logopedice din țara noastră propunem utilizarea termenului: a. logopedie; b. terapia limbajului; c. ortofonie; d. terapia tulburărilor de limbaj și comunicare. 3. Limajul poate fi abordat în termeni anatomo-fiziologici: a. la nivel motor; b. la nivel senzorial; c. atât la nivel motor, cât și la nivel senzorial. 4. Principalele repere neuro-fiziologice pentru limbaj au fost stabilite de: a. Noam Chomsky; b. Jean Piaget; c. Pierre Paul Broca; d. Carl Wernike. 5. Intervalul de vârstă cel mai sensibil pentru achiziția limbajului este: a. 1-3 ani; b. 2-3 ani; c. 0-6/7 ani. 6. Terapia tulburărilor de limbaj și comunicare poate debuta: a. doar de la vârsta de 1 an; b. oricând e nevoie, dar e important să fie cât mai de timpuriu; c. doar la vârsta de 5 ani. 39 7.Paradigma integratoare pe care o propunem în abordarea tulburărilor de limbaj și comunicare este: a. paradigma psihologiei limbajului; b. psihologiei dezvoltării; c. psiholingvistică. 8.Din punct de vedere structuralist limbajul este constituit din: a. componente integrate și integrante; b. structuri procesuale; c. sistem stratificat. 9. Principalele clasificări utilizate în terapia limbajului sunt: a. ICD-10; b. DSM-5; c. CIF; d. teoria lui Guțu (1974); e. toate cele enumerate mai sus. 10.Tulburările de pronunție presupun: a. afectarea laturii fonetico-fonologice a limbajului; b. afectarea tuturor laturilor limbajului; c. afectarea laturii morfologice a limbajului. 11.În categoria tulburărilor de pronunție includem: a. dislalia; b. bâlbâiala; c. afazia. 12. Indicați tulburarea de ritm și fluență: a. dizartria; b. rinolalia; c. întârzierea în dezvoltarea limbajului; 40 d. battarism-ul. 13.Domeniul practicii terapiei limbajului include: a. Evaluarea, diagnosticarea și terapia tulburărilor de limbaj; b. Evaluare, diagnosticarea și terapia tulburărilor de înghițire și alimentație; c. ambele categorii enunțate la punctul a și b. 14.Tulburările polimorfe de limbaj includ: a. disfazia; b. tulburările articulatorii și fonologice; c. aftonghia. 15.Rinolalia este o: a. tulburare de vorbire; b. tulburare a sunetelor vorbirii; c. tulburare de fluență a vorbirii. 8. Bibliografie Adams, C., Lockton, E., Freed, J., Gaile, J., Earl, G., McBean, K., Nash M, Green J, Vail A, & Law, J. (2012). The Social Communication Intervention Project: A randomized controlled trial of the effectiveness of speech and language therapy for school-age children who have pragmatic and social communication problems with or without autism spectrum disorder. International Journal of Language & Communication Disorders, 47(3), 233-244. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing. 41  Anca, M. (2005). Logopedie. Lecţii, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Anca, M. (2009). Tehnici specifice de terapia limbajului, suport de curs IDD, Catedra de Psihopedagogie Specială, Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai. Anca, M. (2012). Psihopedagogia deficienţilor de auz, Suport de curs IDD, Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai. Anca, M., Bodea Haţegan, C. (2012)(coord. echipa de traducere). Scala Integrată de Dezvoltare, Switzerland: Cochlear AG Press, CH-4052 Basel. ASHA, (2014). 2014 Standards and Implementation Procedures for the Certificate of Clinical Competence in Speech-Language Pathology, http://www.asha.org/Certification/2014-Speech-Language-Pathology- Certification-Standards/, retrieved in 24.12. 2016. Bodea Haţegan, C. (2013). Tulburări de voce şi vorbire. Evaluare şi intervenţie, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Bodea Haţegan, C. (2015). Tulburările de limbaj şi comunicare, în Roşan, A. (coord.). Psihopedagogie specială. Modele de Evaluare şi intervenţie, Iași: Editura Polirom, p. 212-243. Bodea Haţegan, C. (2016). Logopedia. Terapia tulburărilor de limbaj- structuri deschise, București: Editura Trei. Eadie, T. L. (2007). Application of the ICF in communication after total laryngectomy. Seminars in Speech and Language, 2007 Nov; 28(4):291-300. Fisher, D.L. & Thelin, J.W. (1999). The World Health Organization model of functioning and disability applied to audition. Journal of Educational Audiology, 7, 42-49. Guțu Romalo, V. (1973). Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București: Editura Didactică și Pedagogică. Guţu, M. (1974). Curs de logopedie, Curs Litografiat, Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai. 42  Haţegan, C. (2009). Modalităţi de evaluare şi dezvoltare a competenţei morfologice, Teză de Doctorat, Cluj-Napoca. Haţegan, C. (2011). Abordări structuralist-integrate în terapia tulburărilor de limbaj şi comunicare, Cluj-napoca: Presa Universitară Clujeană. Hickson, L., Scarinci, N. (2007). Older adults with acquired hearing impairment: applying the ICF in rehabilitation. Seminars in Speech and Language, 2007 Nov; 28(4):283-90. McLeod, S., McCormack, J. (2007). Application of the ICF and ICF- children and youth in children with speech impairment. Seminars in Speech and Language, 2007 Nov; 28(4):254-64. Netques (2013). ANNEX I Benchmarks for Speech and Language Therapy Education in Europe, http://www.netques.eu/wp- content/uploads/2014/01/Annex-benchmarks-RO.pdf, p. 3, retrieved in 20.12. 2016. Păcurar, P.I. (2006). Anatomia şi fiziologia omului – suport de curs, Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai. Simeonsson, R. J. (2003). Classification of communication disabilities in children: contribution of the International Classification on Functioning, Disability and Health. International Journal of Audiology, 2003 Jul; 42 Suppl 1:S2-8. Van Der Lely, H. K. J. (1996). Grammatical specific language impaired children: Evidence for Modularity, Koster, C; Wijnen, F. (eds.). The Groningen Assembly on Language Acquisition, Groningen, Netherlands: University of Groningen Press, 273-282. Van Der Lely, H. K. J., Rosen, S., McClelland, A. (1998). Evidence for a grammar-specific deficit in children, Current Biology, 8, 1253–1258. Webb, W. G., Adler, R. K. (2008). Neurology for the Speech- Language Patholoogist, Missouri: Mosby Elsevier. http://www.cplol.eu/ http://apps.who.int/classifications/icd10/browse/2015/en 43  Disciplină: Introducere în Capitol: Fonologia- logopedie interferențe logopedice Secvență: Elemente de fonetică articulatorie (120’ teorie, 240’ practică) I. Cuprinsul secvenței 1. Definirea unității minimale a sistemului lingvistic-fonemul 2. Relația fonem-arhifonem-alofon-varietăți fonemice 3. Relația fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs 4. Delimitarea fonemelor limbii române 5. Evaluare 6. Bibliografie II. Obiectivele secvenței  Surprinderea particularităţilor acustice ale sunetelor/fonemelor din limba română.  Delimitarea distincţiei dintre sunet/fonem/alofon/arhifonem.  Stabilirea relației fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs  Delimitarea distincţiei unităţi segmentale-unităţi suprasegmentale. III. Cuvinte cheie fonem, arhifonem, variații fonemice, vocală, consoană, foneme segmentale, foneme suprasegmentale, unitate monoplană, unitate biplană 44  Elemente de acustică fonetică 1. Definirea unității minimale a sistemului lingvistic-fonemul Citire Fonemul reprezintă unitatea structurală și funcțională a sistemului lingvistic. unitate de Foneme sau expresie grafeme (ex. Sistemul lingvistic c+a+s+ă) (SL) unitate de Sens și conținut semnificație (ex. casă=construcție care servește drept locuință) Fig. 6 Sistemul lingvistic-delimitarea componentelor (Coșeriu, 1999) Fonemul este unitatea structurală și funcțională a sistemului lingvistic care se constituie în componete ale unităților lingvistice de rang superior: morfeme, cuvinte, sintagme, enunțuri și discurs. Fonemele prin ele însele nu au semnificație, acestea nu sunt semne lingvistice deoarece au doar unitate de expresie, iar nu și de conținut. fonemele =unități lingvistice monoplane (caracterizate doar prin expresie) 45  Fonemele sunt specifice fiecărei limbi istorice, iar familiarizarea cu acestea se realizează încă din momentul nașterii, prin expunerea copilului la ”baia lingvistică” din mediul în care trăiește. Astfel, la naștere copilul poate produce și recepta o infinitate de sunete (sunetele=vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche, DEX, 2016), spectrul îngustându-se până la particularizare ca urmare a feedback-ului auditiv pe care îl primește din mediu. Prin urmare, este foarte important de reținut faptul că în terapia limbajului, un rol deosebit îl are părintele, cel care oferă stimulare primară, de bază a copilului, cel care este primul ce asigură cel mai consistent feedback verbal și auditiv copilului, cel care asigură ”baia lingvistică” necesară constituirii bazei lingvistice a copilului (având în vedere principiile psihologiei limbajului care subliniază faptul că limbajul se achiziționează prin imitare și modelare). De reținut! În demersul de prevenție a instalării unui tablou de limbaj, precum și în cel de intervenție, un rol deosebit de important îl are familia, care ar trebui văzută ca parte activă a procesului terapeutic. Este evident că în familiile în care ”baia lingvistică” este una semnificativă și suținută, copilul are mult mai multe șanse să își dezvolte un limbaj funcțional de timpuriu, față de familia în care ”baia lingvistică” este precară. Recomandăm astfel, sublinierea acestui aspect părintelui și organziarea de sesiuni specifice de învățare a părintelui, strategii prin care să ofere copilului o ”baie lingvistică” stimulativă, necesară și suficientă achiziției limbajului. Delimitând în această manieră lucrurile paradigma sub cupola căreia plasăm prevenția și intervenția în sfera tulburărilor de limbaj, la vârsta antepreșcolarității și preșcolarității este cea a: demersului terapeutic centrat pe familie (family based approaches, Paul, Roth, 46 2010; ASHA, 2016).  Un sinonim pentru cuvântul fonem este cel de sunet al limbii, acestea constituind baza nivelului fonetico-fonologic al unei limbi. Specificul fonemelor poate fi rezumat astfel: Rezumat! 1. Fonemele sunt sunete ale vorbirii; 2. Fonemele stau la baza componenței fonetice a unităților de rang superior (morfeme, cuvinte, sintagme, enunțuri, discurs); 3. Fonemele au un număr limitat în fiecare limbă (limba română are 27 de foneme); Tehnica prin se stabilește identificarea fiecărui fonem din limbă este tehnica perechilor minimale (2 cuvinte ce se deosebesc printr-un singur sunet). 4. Fonemele ajută la diferențierea cuvintelor; 5. În plan grafo-motor, fonemele se materializează în grafeme. Exerciții: Prin aceste exerciții se evidențiază antrenarea calității fonemului/grafemului de element de diferențiere a cuvintelor: A. Ridicați mâna de fiecare data când auziți perechi de cuvinte diferite: a. rama-lama; b. mama-lama; c. sun-sun; d. tun-pun; e. lin-lin; f. spin-spun; g. lac-rac; h. barcă-parcă; i. cal-cal 47 B. Indicați imaginea corespunzătoare cuvântul audiat1: Toamnă/Doamnă Fig. 7. Imagini Toamna/Doamnă Mână/Râmă Fig. 8. Imagini Mână/Râmă Cal/Sar Fig. 9. Imagini Cal-Sar Lac/Rac 1 Imaginile sunt preluate de pe un site cu imagini gratuite care nu au copyright - https://www.dreamstime.com/ 48 Fig. 10. Imagini Lac/Rac Sac/Mac Fig. 11. Imagini Sac/Mac C. Dacă tăiați sunetele și silabele: a. „s” din cuvântul „sapă”, rezultă....... b. „re” din cuvântul „creastă”, rezultă.... c. „p” din cuvântul „pin”, rezultă...... d. „l” din cuvântul „lac”, rezultă...... e. „e” din cuvântul „teacă”, rezultă...... f. „t” din cuvântul „strigăt”, rezultă...... g. „e” din cuvântul „teanc”, rezultă...... h. „lin” din cuvântul „linguriță”, rezultă...... i. „cre” din cuvântul „creion”, rezultă...... j. „ou” din cuvântul „stilou”, rezultă...... k. „ici” din cuvântul „picior”, rezultă..... l. „n” din cuvântul „singur”, rezultă...... m. „he ” din cuvântul „gheată”, rezultă...... 49  2. Relația fonem-arhifonem-alofon-varietăți fonemice Definiţie 2.1 Fonem vs. arhifonem În timp ce fonemul reprezintă sunetul vorbirii, arhifonemul este doar o materializare ideală a unor trăsături distinctive fono-articulatorii, trăsături globale, valabile pentru mai multe foneme care se diferențiază foarte puțin. Arhifonemul nu se constituie astfel într-un sunet contrastiv, ci mai degrabă într-un sunet care nu diferențiză și care este întâlnit mai degrabă în context patologic, ceea ce înseamnă că prin constituirea clasei arhifonemului se materializeză primul proces fonologic, anume neutralizarea (Anca, Hațegan, 2008). Astfel, „c” poate fi considerat un arhifonem pentru sunetele „c” și „g”, întrucât „c” este format din trăsăturile distinctive dintre ale lui „c” și „g”, mai puțin trăsătura distinctivă de sonoritate-surd/sonor. 2.2 Fonem vs. alofon Alofonul este o varinată contextuală a fonemului. Această variantă contextuală apare ca urmare a influenței pe care celelalte sunete din jurul lui o exercită asupra lui pe parcursul procesului de coarticulare (proces în care sunetele distincte sunt pronunțate împreună, în virtutatea legii minimului de efort fonator). Este evident că numărul alofonelor dintr-o limbă nu este unui infinit, la fel ca numărul fonemelor. Alofonele vocalice din limba română sunt (Anca, Hațegan, 2008):  Alofon palatalizate (ex. „a” din „piatră”);  Alofon labializat (ex. „a” din „boală”); 50   Alofon labial-palatalizat (ex. „a” din „inimioară”);  Alofon nazalizat (ex. „a” din „amiază”, „A” din „Anca”);  Alofon scurt (scurtarea vocalică post/consonantică; ex. „i” din „lupi”, „pomi”);  Alofon asilabic (toate semivocalele sunt considerate foneme asilabice; ex. „i” din „piatră”). Alofonele consonantice din limba română sunt (Anca, Hațegan, 2008):  Alofon palatalizat (ex. „p” din „piatră”);  Alofon labializat (ex. „b” din „boală”);  Alofon palatal-labializat (ex. „m” din „inimioară”);  Alofon velarizat (ex. „n” din „înghețată”);  Alofon bilabializat (ex. „m” din „împădurit”. Bilabializarea a devenit regulă ortografică. Adică „n”-ul din fața lui „p” și „b” se scrie întotdeauna „m”.);  Alofon fricativizat (ex. „n” din „înviora”);  Alofon desonorizat (ex. „m” din „astm”; „l” din „azvârl”);  Alofon neutralizat (ex. „dezmembrat” s/z este în opoziție liberă). Parcurgeți și fișați capitolele 8 și 9 din volumul Terapia Limbajului. O abordare interisciplinară (autor Anca, Hațegan, 2008), pentru detalierea problematicii tipurilor de alofone din limba română. Dați câte un exemplu de alofon vocalic și consonantic conform tipologiei de mai sus. 51 2.3 Fonem vs. varietăți fonemice Pronunția fiecărui sunet este rezultatul trecerii aerului prin cavitățile periferice ale aparatului fono-articulator. Fiecare persoană, vorbitor are anumite particularități fiziologice, particularități ce se răsfrîng asupra elaborării sunetului. Ceea ce înseamnă că fiecare fonem, rostit de către un alt vorbitor se constituie o varietate a fonemului țintă. Ceea ce înseamnă că ascultătorul, indiferent de specificul rezonanței, îl percepe ca fiind acel fonem țintă. Nu doar caracteristicile de ordin fiziologic marchează elemente de vaietate fonemică, ci și contextul comunicațional (locul, dialectul). Aici poate fi adusă în discuție și problematica bilingvismului sau a multilingvismului și modul în care, la nivel fonetic, pot apărea mixaje între cele două sau mai multe limbi vorbite (ex. se pronunță sunetul „r” din limba română, graseiat, velarizat la fel ca sunetul „r” din limba franceză într-o situație de bilingvism limba română-limba franceză). Prin urmare, dacă fonemele, arhifonemele și alofonele sunt limitate numeric, varietățile fonemice nu au un număr finit (Neamțu, 2008). 3. 3. Relația fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs Relația dintre fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs este una de tip gen și specie. Fiecare element este parte a unui nivel de rang superior, fiind înglobat de acela. Elementul cu gradul cel mai crescut de generalitate este „discursul”, acesta înglobând toate celelalte elemente. Pentru a evidenţia modul de funcţionare a nivelurilor limbii şi a demonstra faptul că acestea sunt integrante şi integrate, vom oferi un exemplu. Astfel: 52  situăm la primul nivel „ o” în calitate de fonem acesta nu are nicio semnificație Fonem la cel de-al doilea nivel „o” în calitate de desinenţă de vocativ exprimă o categorie gramaticală (ex. în cuvântul „ fato”) Morfem la cel de-al treilea nivel „o” ne apare în calitate de cuvânt fenomenalizat fie prin pronumele personal formă neaccentuată, fie prin numeralul cardinal ex. , „Am văzut-o.” ; „O fată din voi două merge acum în bazin”. (în acest structuri doar sunetul o este coresespunzător nivelului Lexem indicat iar nu propozițiile în snsamblu.) la acest nivel „o” apare în relație cu un alt cuvânt, între cele două cuvinte stabilindu-se o relație gramaticală sintagmă ex. „o mașină” la ultimul nivel „ o” ne apare în ipostaza unei interjecţii care are rol predicativ, acest rol fiindu-i conferit de intonaţie; „ O!”. enunț La acest nivel o apare în diverse propoziții, în raport cu contextul comunicațional. discurs Fig. 12. Detalierea relației fonem-morfem-lexem-sintagmă-enunț-discurs 4. Delimitarea fonemelor imbii române Fonemele limbii române se împart în:  Segmentale- vocale şi consonane  Suprasegmentale- intensive (accentul) - extensive (intonația). Problematica accentului și a intonației va fi adusă în prim plan în cadrul cursului de „Tulburări articulatorii și fonologice”, curs din planul de învățământ al programului masteral-„Terapia limbajului și audiologie educațională”. 53 4.1 Vocalele Din punct de vedere fonetico-artiiculator vocalele sunt:  sunetele cu voce (în producerea lor participă corzile vocale),  tonuri pure (speectrul acustic al acestora nu este parazitat de zgomote),  acestea se articulează doar la nivelul cavității bucale (sunt sunete orale). Aceste trei caracteristici sunt trăsăturile de supraclasă a vocalelor. Trăsăturile de supraclasă delimitează categoria caracteristicilor general valabile pentru toate elementele clasei. În limba română clasa vocalelor cuprinde șapte elemente: a, ă, â/î, e, i, o, u. Trăsăturile categoriale, distinctive sunt: a. apertura (gradul de deschidere a cavității bucale); b. zona de articulare; c. participarea sau neparticiparea buzelor în producerea lor (sunete labiale vs. sunete nelabiale). Ilustrăm în tabelul de mai jos caracteristicile distinctive ale fiecărui sunet vocalic din limba română. Tabel 1. Caracteristicile articulatorii a vocalelor limbii române Apertura Anterioare Mediane Posterioare Zona de art. (Palatale) (Centrale) (Labiale) Deschise - A - Semideschise e Ă o* Închise i î/â u* *- îndeplinirea celui de-al treile criteriu, anume criterial rotunjurii sunetului prin participarea buzelor în producerea lui. Notăm că „u” are un caracter mai accentuat decât „o”. 54  Se poate observa că în limba română literară nu există sunet vocalic anterior și deschis (în subdialect există o formă de „e” pronunțat în zona Ardealului, foarte deschis, sub influența limbii maghiare), dar nici un sunet posterior deschis (în subdialect, tot în zona Ardealului și tot sub influența limbii maghiare există un „o” pronunțat foarte deschis care ar putea fi inclus în această subdiviziune goală în limba română literară). 4.2 Consoanele Consoanele limbii române sunt în număr de 20. Acestea se caracterizează prin trăsătura de supraclasă acea că:  toate consoanele sunt sunete care conțin atât zgomote, cât și voce. Ca și trăsături distinctive, consoanele pot fi împărțite în subcategorii în funcție de:  gradul de sonoritate (participă sau nu corzile vocale în producerea lor );  locul de articulare (locul în care organele aparatului fono-articulator se îngustează sau produc un blocaj, care odată înlăturat asigură producerea sunetului);  modul de articulare (descrie mecanismul articulator, de la expulzia aerului din plâmâni, până la expulzia aerului expirator-timp în care sunt emise și sunetele);  participarea sau neparticiparea cavității nazale în producerea acestor sunete (toate consonele se articulează la nivelul cavității bucale, în producerea celor nazale aerul străbate și traseul nazal). 55  l, m, n, r sonante cele mai sonore consoane, apropiate ca grad de sonoritate de vocale, sunt alcătuite din mai multe tonuri și mai puține zgomote. b, v, d, g, z, j, ğ, sonore în producerea lor participă corzile vocale, sunt sunete cu voce, sunt alcătuite din mai multe zgomote și mai puțină voce, comparativ cu sonantele p, f, t, c, s, ș, č, ț, h. surde în producerea lor nu participă corzile vocale, spectrul acestora este compus doar din zgomotele rezulttae prin trecerea fluxului de aer expirator prin cavitățile aparatului fono-articulator. Fig. 13 Detalierea consoanelor în funcție de gradul de sonoritate Consoanele sonore și cele surde realizează perechi, ceea ce înseamnă că diferențierea surd/sonor ridică dificultăți copiilor, mai ales în procesul de achiziție a scris-cititului. Două consoane nu au pereche sonoră, ele fiind surde, anume „ț” și „h”. Perechile de consoane sonor/surd sunt: b-p; d-t, v-f, z-s, g-c, j-ș, ğ-č. Subcategoriile sunetelor consonantice în raport cu locul de articulare le redăm în tabelul de mai jos: Tabel 2. Prezentarea consoanelor limbii române conform criteriului locului de articulare Bilabiale p, b, m - locul de articulare sunt cele două buze; labio-dentale v, f - locul de articulare este la nivelul dinților superiori și a buzei inferioare; apicodentale d, ț, r, l, n, - locul de articulare este la nivelul rebordului (apicale, s, z, t alveolar, loc de care vârful limbii tasează aerul prepalatale, expirator; 56 anteropalatale) Alveolare ș, j - - limba este puțin mai retractată spre partea mediană a palatului dur; Palatale č, ğ - limba atinge zona medio-palatală a palatului dur; Velare c, g - rădăcina limbii ridicându-se atinge partea posterioară a cavității bucale, zona vălului palatin; Laringale H - sunetul se articulaează la nivel laringal Criteriul modului de producere al consoanelor este prezentat și explicitat în figura următoare. b, p, d, t, c, g, h sunt sunete discontinue, întrerupte, aerul se expuulzează deoadată din cavitatea bucală, ca într/o explozive/ explozie, după ce blocajul a fost îndepărtat oclusive v, f, s, z, ș, j, sunt sunete continue, neîntrerupte, sunetele se produc prin frecarea aerului de pereții aparatului fricative/ fono-articulator în locul de articulare corespunzător, unde traseul fonator se îngustează constrictive ț, č, ğ sunt sunete combinate, încep cu o explozie și se termină cu o fricțiune africate/ semioclusive n, m în producerea lor aerul trece prin cavitatea nazală nazale l, r, n, m spectrul acestora este compus din mai multe tonuri și mai puține zgomote, sunt sunete cu voce, foarte sonore. sonante Fig. 14. Prezentarea consoanelor limbii române și a modului lor de producere 57  Ultimul criteriu se referă la împărțirea sunetelor în două categorii, sunete nazale (sunetele care se produc și prin trecerea aerului expriator prin cavitatea nazală) și sunete orale (sunete care se produc doar prin trecerea aerului expirator prin cavitatea bucală). nazale m și n orale toate celelalte 18 consoane (p, b, d, t, v, f, s, z, ș, j, c, g, h, ț, č, ğ, l, r) Fig. 5 Prezentarea cosoanelor limbii române după criteriul participării sau neparticipării cavității nazale De reținut! Toate vocalele și consoanele limbii române se articulează în cavitatea bucală, chiar dacă avem două sunete (m și n) unde aerul străbate și cavitatea nazală. Vocalele și consoanele limbii române au fost descrise conform: Rosetti, Lăzăroiu, 1982; Neamțu, 2008; Anca, 2005; Anca, Hațegan, 2008; Bodea Hațegan, 2016. Parcurgeți și fișați capitolul 2 din volumul Logopedia. Terapia tulburărolor de limbaj-Structuri deschise (autor Bodea Hațegan, 2016) și capitolele 2, 3, 4, 6 din volumul Terapia Limbajului. O abordare interi