Impactul negativ al cercetărilor biologice asupra mediului - Seminarul nr. 3 PDF

SEMINARUL NR. 3 IMPACTUL NEGATIV AL CERCETĂRILOR BIOLOGICE ASUPRA MEDIULUI Vom apela la micul dicţionar enciclopedic român pentru a ne reaminti că biologia este o ştiinţă al cărui obiect îl constituie materia vie sub toate aspectele sale, precum şi originea, de...

SEMINARUL NR. 3 IMPACTUL NEGATIV AL CERCETĂRILOR BIOLOGICE ASUPRA MEDIULUI Vom apela la micul dicţionar enciclopedic român pentru a ne reaminti că biologia este o ştiinţă al cărui obiect îl constituie materia vie sub toate aspectele sale, precum şi originea, dezvoltarea şi variabilitatea formelor de viaţă ( plante şi animale ) şi metodele de transformare a vieţuitoarelor în folosul omului. Primele ramuri ale biologiei ( botanica şi zoologia ) au apărut încă din antichitate. Dintre ştiinţele biologice s-au diferenţiat morfologia, fiziologia, ecologia, microbiologia, genetica, etc. iar mai recent biochimia, biofizica, bionica, biologia moleculară, etc. Genetica este o ramură a biologiei care studiază legile eredităţii organismelor. Este o ştiinţă în plină dezvoltare cu largi aplicaţii în agronomie şi medicină. Gregor Johan Mendel ( 1822-1884 ) a fost un naturalist austriac, întemeietor al geneticii. A descoperit că transmiterea caracterelor ereditare se face potrivit legilor dominanţei, segregării şi asortării independente a caracterelor. Hormonul este un produs de secreţie al unei glande endocrine sau al unor ţesuturi fără structură glandulară tipică, care, vehiculat pe cale sanguină în tot organismul acţionează la distanţă, în doze foarte mici, asupra unor organe sau ţesuturi. Hormonul contribuie la dezvoltarea, funcţionarea normală şi adaptarea organismului la mediu. ADN – acidul dezoxiribonucleic este un acid nucleic cu rol esenţial în mecanismul ereditar al organismelor vii fiind alcătuit din punct de vedere molecular dintr-o secvenţă de nucleotide formată din patru tipuri de baze azotate (adenina, guanina, citozina şi timina ) , dintr-o pentoză şi acid fosforic. Conţine şi transmite informaţia genetică, înscrisă prin intermediul unei anumite secvenţe de coduri, fiind componentul de bază al nucleelor celulelor vii. Gena este unitatea ereditară alcătuită dintr-un segment din molecula de acid dezoxiribonucleic, care determină sinteza unei catene polipeptidice. Genele nucleare se găsesc în cromozom, iar cele nenucleare în organitele citoplasmatice. Gena are o funcţie biochimică unitară şi un efect specific asupra caracterelor organismului. Ingineria genetică, o ramură foarte recentă a biologiei, se ocupă, acţionând asupra ADN, de transformarea vieţuitoarelor. Că acest lucru este în folosul sau în dauna omului rămâne de văzut. Important este de ştiut că armata este cea care alocă sume însemnate cercetării în acest domeniu şi prin urmare nu sănătatea, îndestularea şi fericirea omului sunt urmărite înainte de toate. Mai de grabă, după cum ne semnalează Toffler, este „ ecorăzboiul care va deveni mai comun şi mult mai sofisticat în deceniile care urmează.” Când „Într-o bună zi, s-ar putea ca naţiunile să dezlănţuie insecte cu modificări genetice contra unui adversar, sau să încerce modificări ale condiţiilor meteorologice. Când va sosi acea zi, informaţiile vor oferi muniţia pentru războaiele ecologice.” Războaie ecologice! Este descurajant şi dezgustător să constaţi că guvernele statelor lumii – a acelor potente din punct de vedere economic – înainte de a se gândi la protecţia mediului sunt interesate de modul în care ar putea folosi mediul pentru a-şi asigura supremaţiile pe diverse planuri: economic, politic, tehnologic, comercial, etc. Că, astăzi, există arme bacteriologice sau biologice în diferite arsenale ale lumii nu mai încape nici o îndoială. Că „îngrijoraţi” de pacea lumii, cei puternici acţionează pentru deposedarea celor mai slabi de asemenea arme iarăşi nu încap discuţii. Discutabilă rămâne „buna intenţie” a celor puternici care rămân singuri în posesia unor asemenea arme şi efectuează, în continuare, cercetări în asemenea domenii. Fără îndoială că, multă vreme de acum înainte, antraxul şi alte „ciume” vor continua să fie un „bun” al unei părţi a omenirii care l-ar putea folosi pentru intimidarea celeilalte părţi şi chemarea ei la o ordine prestabilită. Deşi, la ora actuală, lumea este măcinată de boli incurabile, fără o perspectivă apropiată a eradicării lor, preocupările pentru cercetările cu scop distructiv sunt de-a dreptul paranoice. Trăim într-o epocă dominată de tranziţii de tot felul şi paradoxuri. Unele societăţi trec de la al doilea val la al treilea în timp ce altele trec de la feudalism la postfeudalism. O parte din omenire luptă împotriva viruşilor, chiar şi a celor electronici (virusul este un microorganism de dimensiuni foarte reduse, compus din acizi nucleici –ribonucleici sau dezoxiribonucleici-, lipsit de enzime şi de metabolism propriu şi caracterizat printr-un parazitism celular strict, care infectează sau provoacă boli la om, la animale, la plante sau chiar la microbi ), cealaltă parte îi cultivă cu multă „afectivitate” ca pe cei mai valoroşi şi mai puţin pretenţioşi aliaţi în lupta pentru supremaţie. Desigur că pentru asemenea întreprinderi guvernele simt nevoia să se disculpe în faţa propriilor popoare şi prin grandioase tehnici de manipulare să se motiveze. Dacă până la căderea zidului Berlinului comunismul – iadul terestru – era suficient de bau bau pentru a motiva acţiunile de înarmare ale statelor capitaliste – varianta pământească a raiului – după acest eveniment pe tabla de „şah” a rămas un singur combatant , dezorientat şi fără obiectul muncii. Trebuia „inventat” un adversar care să justifice „banii aruncaţi” pentru înarmare. Aşa a apărut terorismul ca oponent redutabil al întregii umanităţi. Noi împotriva teroriştilor! Este acum sloganul zilei, de parcă n-ar fi existat terorism şi terorişti de când lumea. Dar despre acest fenomen vom vorbi mai pe larg în alt capitol. Oricum fenomenul preocupă toată „lumea bună”. O dovadă în acest sens o constituie şi argumentele lui Ignacio Ramonet din „Geopolitica haosului” care susţine că „În contextul geopolitic actual, o noţiune fundamentală pare serios alterată: cea a adversarului, a ameninţării, a pericolului. Acest concept şi-a văzut semnificaţia denaturată fără să se ştie de acum înainte pe cine desemnează cu exactitate. Cine este duşmanul? Care este pericolul major? Care îi este vectorul? Întrebări cărora Occidentul le-a răspuns, timp de şaptezeci de ani, că sunt < comunismul>, < URSS> dăinuie pe mai departe fără un răspuns limpede…. La întrebarea: < Care este duşmanul Occidentului? > , însuşi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord ( NATO ) nu mai ştie ce să răspundă, ceea ce afectează profund alianţa, care îşi pune întrebări cu privire la propria identitate, la obiectivele sale, şi pare în prezent dezorientată.” Noi împotriva teroriştilor ! S-a „fabricat”, prin urmare, un adversar, un duşman, un pericol, etc., se poate deci justifica înarmarea şi cercetările aferente ei în continuare. Cât timp vor exista nedreptatea, inegalitatea materială, armate, blocuri militare, absolvenţi ai universităţilor de biologie, dezaxaţi, înregimentaţi religios, politic sau de altă natură, etc. vor exista şi arme biologice sau bacteriologice. Descurajant dar adevărat ! Pentru cercetătorii din domeniul biologiei natura este modelul perfect şi din acest motiv au existat, există şi vor exista indivizi careşi sacrifică mari cantităţi de energie, de toate felurile, pentru a o imita. Sfidarea este prea mare pentru a nu se găsi pretendenţi. La începutul deceniului al optulea al secolului trecut vizionarul Toffler, în cartea sa Şocul viitorului ne avertiza: „Una din posibilităţile fantastice pe care le va avea omul va fi aceea de a face copii biologice exacte după el însuşi. Printr-un procedeu denumit se va pute creşte din nucleul unei celule adulte un nou organism, cu aceleaşi caracteristici genetice ca cele ale persoanei de la care provine nucleul celulei. umană rezultată va începe viaţa cu o înzestrare genetică identică cu cea a donatorului, deşi deosebirile de cultură ar putea modifica ulterior personalitatea sau dezvoltarea fizică a < clonei >.” Clonarea umană este astăzi un lucru realizat. Rămâne de văzut, în perioada următoare, ce aptitudini va avea copia şi cît de bine se va adapta ea la viaţă dat fiind faptul că este o „făcătură” dintr-un singur părinte şi nu din doi aşa cum a „stabilit” natura după o îndelungată experienţă de milioane de ani. Şi cum „natura ştie cel mai bine”, rezultatele clonării nu întârzie să se arate. Astfel, aflăm că oaia Dolly, prima fiinţă clonată cunoscută, a fost euthanasiată pentru că a îmbătrânit prematur. Cine ştie dacă nu şi fiinţele umane clonate nu vor îmbătrâni la şase ani sau nu vor fi sursele unor evenimente cu implicaţii periculoase asupra colectivităţii. Poate din asemenea motive dar şi din considerente de morală sau din respect pentru tradiţiile religioase serioase guvernele mai multor state au interzis asemenea cercetări pe teritoriul lor. De implicaţiile clonării se nelinişteşte şi Toffler când afirmă că „Cloningul ar putea avea însă complicaţii inimaginabile pentru rasa umană. Ideea că Albert Eistein ar putea lăsa posterităţii copii după el însuşi e, desigur, atrăgătoare. Dacă şi Adolf Hitler ar fi făcut la fel? Ar trebui oare să existe legi care să reglementeze cloningul?”. Există deja legi care operează împotriva clonării în cele mai multe state cu simţul responsabilităţii pentru rasa umană. Lederberg, citat de Toffler, referindu-se la caracterul „primejdios” al clonării susţine „Folosesc această expresie (primejdios, n.n.) exact în acelaşi sens care se referă şi la energia nucleară. (Cloningul, n.n.) Va deveni însă cu siguranţă primejdios în cazul când vor rezulta suficiente avantaje dintr-o asemenea situaţie.” Şi pentru a fi mai apocaliptic vizionarul american ne atrage atenţia că „De altfel, la un moment dat se va putea renunţa de tot la uterul femeii. Copii vor fi concepuţi, crescuţi şi aduşi la maturitate în afara corpului omenesc. Fără îndoială că este o chestiune de ani până ce lucrările începute de dr. Daniele Petrucci din Bologna şi alţi oameni de ştiinţă din Statele Unite şi Uniunea Sovietică vor permite femeilor să aibă copii fără să fie nevoite să suporte neplăcerile sarcinii”. Quo vadis, Domine? Vom creşte copii în incubatoare? Copiii cui? Copii din care rasă? „Copii pentru lapte ?” „ Copii pentru carne?” Culturişti? Deştepţi? Idioţi dar supuşi? Ce va deveni omenirea? Ce rost vor mai avea roboţii, când oamenii vor fi roboţi? Vor mai exista sentimente? Va mai fi necesară frumuseţea nopţilor de mai? Pentru ce ? TEST DE AUTOEVALUARE 5. Aţi citit cartea „CODUL GENETIC” ? Ce părere aveţi despre implicaţiile sociale şi morale ale clonării? Bibliografie * * * Micul dicţionar enciclopedic român; Toffler, A. , Şocul viitorului, Ed. Politică, Bucureşti, 1973 (p.204÷225). Naisbitt, J., Megatendinţe, Ed. Politică, Bucureşti, 1989; (p.28÷32). Toffler. A., Power Shift – Puterea în Mişcare, Ed. Antet, Bucureşti, 1995; (p.17÷28, 311÷312). Ramonet, I., Geopolitica haosului, Ed. Doina, Bucureşti, 1998.