Curs 7 - Obiectul Raportului Juridic - Bunurile - Curs PDF

Curs nr. 7 Obiectul raportului juridic Bunurile 1. Noţiune Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile (conduita) la care este îndreptăţit subiectul activ (creditorul) şi de care...

Curs nr. 7 Obiectul raportului juridic Bunurile 1. Noţiune Obiectul raportului juridic constă în acţiunile sau inacţiunile (conduita) la care este îndreptăţit subiectul activ (creditorul) şi de care este ţinut subiectul pasiv (debitorul). În cadrul anumitor raporturi juridice patrimoniale conduita părţilor priveşte anumite lucruri, care pot fi considerare obiecte exterioare ale acţiunii sau inacţiunii părţilor (adică lucrurile sunt obiecte ale obiectului raportului juridic, fără a fi incluse în structura acelui raport juridic). 2. Definiţia conceptului juridic de bun Noțiunea de bun poate fi folosită în dublu sens. În sens larg, prin bunuri se desemnează atât lucrurile, cât şi drepturile privitoare la acestea. În sens restrâns, se desemnează numai lucrurile = adică acele valori economice necesare persoanelor şi susceptibile a fi dobândite în proprietate (apropriate). „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”. (art.535 C.civ.) 3. Clasificarea bunurilor Clasificarea bunurilor permite stabilirea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de bunuri. i. în funcţie de natura bunurilor şi calificarea dată de lege, distingem între: bunuri imobile = NU pot fi deplasate - distingem între: → bunuri imobile prin natura lor = sunt terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat in acestea cu caracter permanent (art.537 C.civ.). → bunuri imobile prin destinaţie = sunt acele bunuri care prin natura lor sunt lucruri mobile însă, dată fiind întrebuințarea lor (destinaţia lor), stabilită de proprietar, legea le consideră imobile. Astfel, sunt bunuri imobile prin destinație: materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate. Mai mult, și materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinaţie. (art.538 C.civ.) → bunuri imobile prin determinarea legii = sunt drepturile reale imobiliare, precum şi acţiunile în justiţie care au ca scop valorificarea unui drept real asupra unui lucru imobil. (art.542 C.civ.)  bunurile mobile = care pot fi mutate, transportate; distingem între: → Bunuri mobile prin natura lor = sunt acele lucruri pe care legea nu le consideră imobile, această calitate fiind stabilită şi pentru undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi pentru energia de orice fel produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora. (art.539 C.civ.) → Bunuri mobile prin anticipaţie = sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care părţile unui act juridic le privesc ca mobile în considerarea a ceea ce vor deveni în viitor. Prin urmare, bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor - adică sunt instrăinate cu anticipaţie prin act juridic-.(art.540 C.civ.) Se poate observa că mobilele prin anticipaţie au un caracter mobiliar relativ, în sensul că aceste bunuri sunt mobile numai în raporturile dintre părţile actului juridic respectiv. Faţă de terţi însă, ele devin mobile numai după desprinderea efectivă de fond. → Bunuri mobile prin determinarea legii = sunt: drepturile reale asupra unui lucru mobil; toate drepturile de creanţă; drepturile intelectuale (numite şi drepturi de proprietate intelectuală sau drepturi de creaţie intelectuală, categorie ce cuprinde drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor şi drepturile conexe acestora); acţiunile în justiţie referitoare la un drept mobiliar. importanța clasificării: - în ceea ce priveşte efectele posesiei: o pentru bunurile imobile posesia poate conduce la uzucapiune, în condiţiile art.930 şi urm. C.civ., o pentru bunurile mobile posesia valorează, în condiţiile care rezultă din art.935 C.civ., o prezumţie absolută şi irefragabilă de proprietate sau poate conduce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune în condiţiile art.939 C.civ.; - publicitatea înstrăinărilor se aplică, în principal, în materia bunurilor imobile; - înstrăinarea anumitor bunuri imobile este supusă unor cerinţe mai riguroase (formalități); - în cazul bunurilor comune ale soţilor, o înstrăinarea sau grevarea unui imobil nu poate fi făcută de către unul dintre soţi decât cu consimţământul expres al celuilalt soţ. o în schimb, pentru instrăinarea bunurilor mobile, se prezumă existenţa consimţământului celuilalt soţ (prezumţia de mandat tacit reciproc). - executarea silită este supusă unor reguli diferite, după cum se urmăreşte un bun mobil sau un bun imobil; - competenţa teritorială: o în pricinile privitoare la imobile aparţine, de regulă, instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află situat imobilul. o în pricinile referitoare la bunuri mobile, este competentă, în principiu, instanţa de la domiciliul pârâtului. - în dreptul internaţional privat, o imobilele sunt cârmuite de legea locului imobilului (lex rei sitae), o iar mobilele sunt cârmuite de legea personal a titularului (lex personalis), care poate fi: - legea naţională (lex patriae) sau - legea domiciliului (lex domicilii). ii. după cum pot fi înlocuite sau nu, unele cu altele, în executarea unei obligaţii, distingem între : bunuri fungibile = sunt acele bunuri determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii (art.543 alin.(2) C.civ.).  bunuri nefungibile = sunt acelea care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii, aşa încât debitorul nu este liberat decât prin predarea bunului datorat. N.B. - aracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat nu numai de natura bunului, ci poate fi dat şi de voinţa părţilor unui act juridic, ceea ce înseamnă că părţile pot conveni ca două bunuri fungibile să fie considerate nefungibile.1 (art.543 alin.(3) C.civ.) ii. bis. după modul de individualizare distingem între: bunuri determinate individual (denumite și bunuri certe = res certa) = sunt individualizate prin însuşiri proprii, specifice 2 fie potrivit naturii lor, fie stabilite de părţile actului juridic. bunuri individualizate generic (denumite și bunuri de gen = res genera) = sunt individualizate pe baza însușirilor speciei sau categoriei din care fac parte (ulterior, acestea trebuie individualizate prin numărare, cântărire sau măsurare). În ciuda faptului că în Codul civil din 2009 nu mai figurează această clasificare, totuși numeroase dispoziții legale fac referire la bunuri certe3, sau la bunuri de gen4. Subliniem că bunurile determinate generic sunt bunuri fungibile, iar bunurile determinate individual sunt bunuri nefungibile. importanța clasificării: - în ceea ce privește valabilitatea plății5 numai bunurile certe pot forma obiectul plății, întrucât numai acestea pot fi transmise de debitor. - compensaţia, ca modalitate de stingere a obligaţiilor, poate interveni numai în cazul bunurilor fungibile. - în ceea ce privește momentul transmiterii (constituirii) dreptului real asupra bunurilor în temeiul actelor juridice între vii, translative (constitutive) de drepturi reale: - art.1.273 alin.(1) C.civ. prevede că „drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voință al părților, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen”. Astfel, în ipoteza în care contractul de vânzare privește un bun cert (individual determinat), dreptul real se transmite, ca regulă generală, în momentul încheierii actului juridic, chiar dacă nu s-a predat bunul respectiv, dacă părțile nu au prevăzut altfel. (art.1.674 C.civ.). - însă, în cazul în care contractul de vânzare privește bunuri de gen, dreptul real se transmite numai după ce acestea au fost individualizate prin numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului, care se realizează la data predării, afară de cazul în care este vorba despre o vânzare în bloc a bunurilor, ipoteză în care proprietatea se strămută cumpărătorului de la încheierea contractului. - locul de executare a obligaţiei de predare : o bunul cert trebuie predat acolo unde se află în momentul încheierii contractului (art.1.494 alin.(1) lit. b) C.civ.), o bunurile de gen trebuie predate la domiciliul sau sediul debitorului din momentul încheierii contractului (art.1.494 alin.(1) lit.c) C.civ.).6 Având în vedere faptul că, în ipoteza în care bunurile pier (dispar/sunt distruse etc.) debitorul obligației de predare (vânzătorul) are posibilitatea de a face rost de bunuri de același gen pe care să le predea cumpărătorului, în cazul bunurilor de gen se aplică regula: bunurile de gen nu pier niciodată (genera non pereunt). 1 de ex., A împrumută lui B un pix cu condiția să-i fie restituit exact acel pix, pe care l-a primit cadou de la prietenul lui, înainte să plece din țară. 2 de ex., un tablou se individualizează prin indicarea titlului și numelui pictorului. 3 de ex., art.1.273 alin.(1) C.civ., art.1.482 C.civ., art.1.494 alin.(1) lit.b) C.civ. etc 4 de ex., art.1.273 alin.(1) C.civ., art.1.486 C.civ., art.1.678 C.civ. etc. 5 Precizăm că, în dreptul civil, prin plată se înţelege executarea oricărei obligaţii, indiferent de obiectul ei, iar nu numai remiterea unei sume de bani. 6 Executarea obligațiilor constând în predarea bunurilor, adică plata este cherabilă, iar nu portabilă. iii. după cum folosirea bunurilor implică sau nu consumarea substanței ori înstrăinarea lor, distingem între : bunuri consumptibile = prima lor întrebuințare implică consumarea substanței sau înstrăinarea lor (art.544 alin.(2) C.civ.; de ex.: banii, alimentele etc. bunuri neconsumptibile = pot fi folosite în mod repetat, fără consumarea substanței sau înstrăinarea lor; de ex. : un apartament, un autoturism etc. Precizăm că părțile pot prin actul juridic pe care îl încheie între ele să schimbe modul de întrebuințare a unui bun consumptibil prin natura sa (art.544 alin.(3) C.civ.). importanţa clasificării: - în cazul uzufructului o dacă dreptul de uzufruct poartă asupra unui bun neconsumptibil, uzufructuarul va trebui să restituie nudului proprietar chiar acel bun, el având obligația conservării substanței lui, o în cazul în care este vorba de un bun consumptibil7, uzufructuarului nu îi mai incumbă obligația de a conserva substanța bunului pentru a-l restitui nudului proprietar ci, potrivit art.712 C.civ., el are obligaţia de a restitui un bun de aceeaşi calitate şi valoare (inclusiv cantitate) cu cel primit sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lui la data stingerii uzufructului. - în cazul contractului de împrumut o bunurile consumptibile pot forma numai obiectul împrumutului de consumație (numit şi mutuum), o bunurile neconsumptibile pot forma obiectul împrumutului de folosință (numit şi comodat). Precizăm că, deşi în majoritatea cazurilor bunurile consumptibile sunt şi fungibile, iar cele neconsumptibile sunt nefungibile, cele două clasificări nu se suprapun, deci consumptibilitatea nu trebuie confundată cu fungibilitatea.8 iv. după cum produc alte bunuri, fără a li se consuma sau diminua substanța: bunuri frugifere = dau naștere altor bunuri, numite fructe, în mod periodic şi fără să-și consume substanța. bunuri nefrugifere =nu produc alte bunuri - fructe. Distinge trei categorii de fructe: (art.548 C.civ.) ▪ fructe naturale = sunt obținute fără intervenția omului, (pe care pămantul le produce de la sine)9; ▪ fructe industriale = sunt obținute ca rezultat al intervenției omului (recoltele de orice fel)10; ▪ fructe civile = sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, (de ex.:chiriile, arenzile, dobanzile, venitul rentelor şi dividendele)11. importanța clasificării fructelor: - în ceea ce priveşte modul lor de dobândire: - fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere (percepere), la data separării de bunul care le-a produs (art.550 alin.(2) C.civ.), - fructele civile se dobândesc zi cu zi, prin simpla scurgere a timpului (art.550 alin.(3) C.civ.). 7 De fapt, în acest caz suntem în prezența unui cvasiuzufruct, deoarece uzufructuarului nu i se transmit doar folosința bunului şi dreptul de a-i culege fructele, ci însuși dreptul de proprietate 8 de ex. o sticlă de vin foarte valoroasă este un bun consumptibil dar nefungibil; iar un roman polițist este un bun neconsumptibil, dar poate fi considerat fungibil. 9 art.548 alin. (2) C.civ. 10 art. 548 alin. (3) C.civ. 11 art. 548 alin. (4) C.civ. De exemplu, în temeiul unui contract de uzufruct, uzufructuarul are dreptul să primească fructele naturale şi industriale percepute după constituirea uzufructului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor (art.710 C.civ.). În schimb, fructele civile se cuvin uzufructuarului proporțional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi (art.711 C.civ.), deci chiriile, arenzile etc. scadente anterior nașterii dreptului de uzufruct se cuvin nudului proprietar, chiar dacă acestea vor fi încasate după această dată, iar cele care devin scadente în cursul exercitării dreptului de uzufruct se cuvin uzufructuarului, chiar dacă vor fi percepute după încetarea dreptului de uzufruct. N.B. Fructele nu trebuie confundate cu productele. Productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia. (art.549 C.civ.) – de ex. cheresteaua se obține prin prelucrarea unui buștean (copac). Distincția dintre fructe şi producte prezintă importanță practică sub mai multe aspecte, de exemplu: uzufructuarul are dreptul numai la fructe, nu şi la producte, care se cuvin nudului proprietar; posesorul de bună- credință dobândește numai fructele (art.948 C.civ.), nu şi productele. v. după cum pot fi sau nu împărțite fără să își schimbe destinația economică (art.545 alin.(2) C.civ.). bunuri divizibile = pot fi împărțite fără să își schimbe, prin aceasta, destinația sa economică. (de ex. o pâine) bunuri indivizibile = prin împărțire, își schimbă destinația economică (de ex. un computer) Părțile, prin act juridic, pot considera că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil (art.545 alin.(3) C.civ.). importanţa clasificării: - în materia partajului întrucât bunul indivizibil nu poate fi fracționat, el va fi atribuit unuia dintre copărtași sau va fi scos la vânzare prin licitație, iar prețul obținut va fi împărțit intre copărtași. - în cazul obligaţiilor cu pluralitate de subiecte bunul indivizibil care formează obiectul unei obligaţii cu mai multe subiecte determină o indivizibilitate naturală, așa încât, după caz, fiecare creditor poate cere întreaga prestație sau fiecare debitor este ţinut să execute întreaga prestație. (de ex. un singur vânzător trebuie să predea apartamentul mai multor cumpărători, sau mai multe persoane moștenesc un apartament.) v.i. în funcție de corelația dintre ele, distingem între : bunuri principale = pot fi folosite de sine-stătător, în mod independent, fără să fie destinate a servi la întrebuințarea altui bun. bunuri accesorii = destinate, în mod stabil şi exclusiv, întrebuințării economice a altui bun, atât timp cât satisface această utilizare (art.546 alin.(1) C.civ).12 N.B. - caracterul de bun principal sau accesoriu derivă nu atât din însușirile fizice ale bunului, cât mai ales din voința omului; numai proprietarul ambelor bunuri poate stabili destinația comună a acestora. Pe de altă parte, separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi schimbă caracterul de bun accesoriu; iar prin transformarea unui bun principal într-un bun accesoriu nu trebuie să se aducă atingere drepturilor unui terț cu privire la acesta importanţa clasificării: - proprietarul bunului principal este și proprietarul bunului accesoriu, - bunul accesoriu urmează soarta bunului principal,13 dacă nu s-a prevăzut altfel în mod expres, în cadrul actului juridic, inclusiv în cazul înstrăinării sau grevării bunului principal (art.546 alin.(3) C.civ.). 12 Sunt bunuri accesorii, de ex. cheia pentru lacăt, cureaua pentru ceas, încărcătorul pentru telefonul mobil etc. 13 accesorium sequitur principale (= bunul accesoriu urmează soarta juridică a bunului principal)  Subliniem că nu există suprapunere între clasificarea drepturilor reale în principale şi accesorii şi clasificarea bunurilor în principale şi accesorii, deoarece aceasta din urmă privește bunurile în materialitatea lor. Ca urmare, asupra unui bun principal poate să existe un drept real accesoriu (spre exemplu, un autoturism este dat în gaj), după cum asupra unui bun accesoriu există şi un drept real principal (cheile unui lacăt pot fi în proprietatea mai multor persoane). vii. după modul lor de percepere sunt: bunuri corporale = sunt acele bunuri care au o existenţă materială, fiind ușor perceptibile simțurilor omului. bunuri incorporale = sunt valorile economice care au o existență ideală, abstractă. Sunt bunuri incorporale: - drepturile reale, - drepturile de creanță, - creațiile intelectuale = drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor şi drepturile conexe acestora; - titlurile de valoare = valorile mobiliare (acțiunile, obligațiunile, instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în această categorie), = precum şi efectele de comerț (cambia, biletul la ordin şi cecul). importanța clasificării: - proprietatea poate fi dobândită ca efect al posesiei de bună-credință (art.935 C.civ.), asupra bunurilor mobile corporale, iar numai în mod excepțional şi numai asupra unei anumite categorii de bunuri mobile incorporale, anume titlurile la purtător (art.940 C.civ.); - dobândirea proprietății prin simpla remitere materială se aplică numai cu privire la bunurile mobile corporale şi, prin excepției, cu privire la titlurile la purtător. viii. în funcție de regimul circulaţiei lor juridice distingem între: bunuri aflate în circuitul civil = pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice. De regulă, bunurile sunt în circuitul civil, afară de excepțiile prevăzute expres de lege. distingem între: - bunurile care pot circula liber, neîngrădit, - bunurile care pot fi dobândite, deținute sau înstrăinate numai cu respectarea anumitor condiții restrictive (de exemplu, armele de foc şi muniţiile, materialele explozive, produsele şi substanţele toxice, obiecte de cult etc.). bunuri scoase din circuitul civil = NU pot face obiectul unui act juridic civil translativ sau constitutiv de drepturi reale (art.1.229 C.civ.).14 Noțiunile de bunuri aflate în circuitul civil, respectiv bunuri scoase din circuitul civil, în realitate, vizează : - fie numai inalienabilitatea unor bunuri (bunuri ce nu pot fi înstrăinate, dar care pot forma obiectul unor acte juridice netranslative de proprietate), - fie numai regimul juridic restrictiv al circulației anumitor bunuri. importanţa clasificării: - se manifestă în ceea ce privește valabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor. 14 Bunul care nu poate fi transmis este considerat scos din circuitul civil (practic bunul nu mai circulă în societate); de ex. așa-numitele lucruri comune (= aerul, razele soarelui, apa mării etc.), care nu pot aparține nimănui și care sunt folosite de toți, în condițiile și limitele prevăzute de lege. ix. Alte clasificări ale bunurilor I.) după cum pot fi urmărite silit sau nu pot forma obiectul executării silite distingem între: Atunci când debitorul nu își îndeplinește de bunăvoie obligațiile asumate față de creditor, acesta din urmă va putea să treacă la executarea silită a bunurilor debitorului său, îndestulându-și creanța din sumele obținute prin valorificarea acestora. bunuri sesizabile = pot să facă parte din procedura de executare silită= pot fi urmărite silit. bunuri insesizabile = NU pot fi urmărite silit. importanţa clasificării - Regula o reprezintă caracterul sesizabil (urmăribil) al bunurilor debitorului. - Excepția : numai în cazurile expres prevăzute de lege bunurile sunt insesizabile (neurmăribile). II.) Bunuri din domeniul public15 şi bunuri din domeniul privat al(e) statului şi unităţilor administrativ-teritoriale Statul și unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale: - dreptului de proprietate publică = domeniul public o domeniul public de interes național, o domeniul public de interes local sau județean. - dreptului de proprietate privată = domeniul privat. Apartenența unui bun la domeniul public sau la domeniul privat se stabilește în funcție de două criterii: - prevederile legii, - afectațiunea bunului : o la uzul public (bunurile care sunt destinate folosinței publice) sau o la interesul public (bunurile care sunt destinate serviciilor publice). Aceste bunuri pot fi date în administrare instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. → Fac parte din domeniul public : = bogățiile de interes public ale subsolului, = spațiul aerian, = apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, = plajele, = marea teritorială, = resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum şi = alte bunuri stabilite de legea organică. → Fac parte din domeniul privat statului ori unităților administrativ-teritoriale toate celelalte bunuri care aparțin statului ori unităților administrativ-teritoriale importanța clasificării: i. bunurilor proprietate publică (art.136, alin.(4) Constituția României) sunt: → inalienabile = netransmisibile, sunt scoase din circuitul civil - nu pot fi înstrăinate altor persoane, - proprietatea publică trebuie exercitată integral, ea nu poate fi dezmembrată în drepturi reale, anume: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea sau superficia. 15 Potrivit art.136 alin.(2) din Constituţie, „proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ- teritoriale”; potrivit art.861 alin.(2) C.civ., statul şi unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale dreptului de proprietate publică care „poate fi de domeniul public sau de domeniul privat”.  → imprescriptibile - proprietatea publică este imprescriptibilă extinctiv = nu se pierde prin neexercitare, - proprietatea publică este imprescriptibilă achizitiv = nu poate fi dobândită de altă persoană, de ex. o persoană care „a pus stăpânire” pe o bancă din parc nu poate deveni proprietara acelui bun care aparține proprietății publice a localității.  Potrivit art.861, alin.(2) C.civ., proprietatea publică nu se stinge prin neuz și nici nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile. insesizabile = nu pot fi executate silit de creditori - în cazul în care împotriva statului sau al unității administrativ-teritoriale s-a început executarea silită, vor fi urmărite bunurile acestora care fac parte din domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale. ii. bunurile proprietate privată (art.533, alin.(4) C.civ.) sunt și rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. : o pot fi înstrăinate (= sunt alienabile), o pot face obiectul unei executări (urmăriri) silite (= sunt sesizabile) o pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege, inclusiv prin uzucapiune (= sunt prescriptibile achizitiv). III.) Bunuri comune ale soţilor şi bunuri proprii în cadrul regimului comunităţii legale: Bunurile comune sunt acele bunuri dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, cu excepția cazurilor prevăzute de art.340 C.civ. Bunurile proprii ale fiecărui soţ sunt: - bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; - bunurile de uz personal; - bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri; - drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; - bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele şi proiectele artistice, proiectele de invenții şi alte asemenea bunuri; - indemnizația de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți; - bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit in schimbul acestora; - fructele bunurilor proprii. Prin convenție matrimonială poate fi ales un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale, anume regimul separației de bunuri sau regimul comunității convenționale.