Note de curs -Managementul mediului AF_ZI_2024-2025 PDF

**MANAGEMENTUL MEDIULUI** **Note de curs** **Conf. univ. dr.** **Angela ALBU** **CUPRINS** ------------------------------------------------------------------------------------------- ---------- **pag.** **Introducere** 6 **Cap. 1 Dezvoltarea durabilă (sustenabilă)** 7 1.1. Introducere 7 1.2. Competențele unității de învățare 7 1.3. Conținutul unității de învățare 7 1.3.1. Argument 7 1.3.2. Repere istorice ale apariţiei conceptului de Dezvoltare durabilă 8 1.3.3. Mediul înconjurător -- bun public 10 **Cap. 2 Poluarea atmosferei** 12 2.1. Introducere 12 2.2. Competențele unității de învățare 12 2.3. Conținutul unității de învățare 12 2.3.1. Tipuri de poluanți ai atmosferei 12 2.3.2. Efecte directe, imediate ale poluării atmosferei 13 2.3.3. Efecte indirecte, pe termen lung ale poluării atmosferei 14 2.3.4. Măsuri de prevenire și combatere a poluării atmosferice 17 **Cap. 3 Poluarea apei** 19 3.1. Introducere 19 3.2. Competențele unității de învățare 19 3.3. Conținutul unității de învățare 19 3.3.1 Surse de poluare a apei și tipuri de poluanți 20 3.3.2. Poluarea marină 21 3.3.3. Efecte economice și de mediu ale poluării apelor 22 3.3.4. Epurarea apelor uzate 23 **Unitatea de învățare 4 Poluarea și degradarea solului** 25 4.1. Introducere 25 4.2. Competențele unității de învățare 25 4.3. Conținutul unității de învățare 25 4.3.1. Cauzele degradării solurilor 26 4.3.2. Poluarea solului cu produse chimice 26 4.3.3. Metode și mijloace de protecție a solului 27 **Unitatea de învățare 5 Forme speciale de poluare** 29 5.1. Introducere 29 5.2. Competențele unității de învățare 29 5.3. Conținutul unității de învățare 29 5.3.1 Poluarea cu radiații 29 5.3.2. Poluarea fonică 30 5.3.3. Efectele poluante ale așezărilor umane 31 5.3.4. Poluarea provocată de sursele clasice de producere a energiei 31 **Unitatea de învățare 6 Managementul de mediu** 33 6.1. Introducere 33 6.2. Competențele unității de învățare 33 6.3. Conținutul unității de învățare 33 6.3.1. Scopul aplicării managementului de mediu 33 6.3.2. Sisteme de management de mediu 34 6.3.3. Implementarea unui sistem de management de mediu 35 6.3.4. Documentația unui Sistem de management de mediu 38 **Unitatea de învățare 7 Standarde de mediu** 40 7.1. Introducere 40 7.2. Competențele unității de învățare 40 7.3. Conținutul unității de învățare 40 7.3.1. Standarde de mediu elaborate de ISO 40 7.3.2. Standarde de mediu ale Uniunii europene 42 **Unitatea de învățare 8 Instrumente ale managementului de mediu** 44 8.1. Aspecte generale 44 8.2. Eticheta ecologică (eco-eticheta) 44 8.3. Tipuri de eco-etichete, conform standardului ISO 14020 45 **Unitatea de învățare 9 Auditul de mediu** 48 9.1. Introducere 48 9.2. Competențele unității de învățare 48 9.3. Conținutul unității de învățare 48 9.3.1. Tipuri de audit de mediu 48 9.3.2. Principii de auditare 50 9.3.3. Desfășurarea auditului de mediu 50 **Unitatea de învățare 10 Finanțarea controlului și reducerii poluării** 52 10.1. Considerații generale 52 10.2. Finanțarea din surse naționale 53 10.3. Finanțarea din surse europene 54 10.4. Probleme specifice țărilor cu economii în tranziție 55 **Unitatea de învățare 11 Aplicarea managementului de mediu în diferite sectoare** 58 11.1. Managementul de mediu în domeniul deșeurilor 58 11.1.1. Conceptul de deșeuri 58 11.1.2. Cadrul general al aplicării managementului de mediu pentru gestionarea deșeurilor 59 11.1.3. Recomandări ale managementului de mediu pentru gestionarea deșeurilor 60 11.1.4. Gestionarea deșeurilor prin tehnica scenariilor 61 11.2. Managementul de mediu în turism 62 11.2.1. Contribuția turismului la schimbările climatice 63 11.2.2. Contribuția turismului la conservarea mediului 64 **Bibliografie** 66 **Glosar de termeni** 67 ------------------------------------------------------------------------------------------- ---------- **INTRODUCERE** În condiţiile actuale, când problemele mediului înconjurător preocupă întreaga societate, disciplina *Managementul mediului* urmăreşte introducerea conceptelor de bază referitoare la: - poluarea mediului ambiant; - metodele şi mijloacele de protecţie a mediului; - managementul la nivelul firmelor în vederea îmbunătăţirii performanţei de mediu; - aspectele economice care însoţesc problemele de poluare a mediului ambiant; - reflectarea în cadrul activităţilor curente a preocupărilor pentru protecţia mediului. Sunt abordate principalele aspecte ale poluării datorate activităților din toate domeniile societății, implicațiile lor economice pe termen scurt, mediu şi lung, modalitățile de gestionare a problemelor de mediu la nivelul firmelor și posibilitățile de îmbunătățire a impactului ambiental al unui agent economic. Disciplina se integrează în Planul de învăţământ al programului de studiu *Administrarea afacerilor* deoarece prezintă în mod concret problemele de management de mediu specifice unui anumit tip de afacere (activitate), efectele lor economice şi prezintă câteva soluţii adoptate în lume, care au dus la rezultate pozitive. **Obiectivele cursului** Cursul *Managementul mediului* își propune să atingă următoarele obiective: 1. Să furnizeze o explicație clară a legăturilor care există între deciziile economice și efectele ecologice ale acestora; 2. Să prezinte principalele surse de poluare ale mediului și efectele provocate; 3. Să explice importanța existenței unui sistem de organizare la nivelul agentului economic prin care să se țină sub control problemele de mediu; 4. Să prezinte care sunt modalitățile de organizare la nivel microeconomic pentru rezolvarea problemelor de mediu; 5. Să dea exemple de aplicare a managementului de mediu în diferite sectoare ale economiei. CAPITOLUL 1 =========== DEZVOLTAREA DURABILĂ (SUSTENABILĂ) ================================== 1. **Introducere** În cadrul acestui capitol este definit conceptul de dezvoltare durabilă şi sunt identificate reperele istorice care au dus la apariţia lui. Sunt precizate şi explicate principiile care stau la baza acestui concept și sunt prezentate principalele întâlniri la nivel internațional ce au avut loc pe probleme de protecţia mediului. Este definit mediul ambiant ca bun public. 2. **Competențele asigurate** În urma parcurgerii acestui capitol, studenții vor fi capabili: - să explice semnificația conceptului de Dezvoltare durabilă (sustenabilă); - să precizeze care sunt componentele mediului ambiant - să descrie mediul ambiant ca bun public 3. **Bazele conceptului de dezvoltare sustenabil\[** Calitatea mediului înconjurător constituie astăzi una dintre cele mai stringente probleme globale ale omenirii, deoarece nu mai este vorba doar de conservarea cadrului natural, ci chiar de supravieţuirea speciei umane. Dezechilibrarea tot mai accentuată a raportului dintre economie şi mediu obligă la regândirea relaţiilor dintre activitatea economică şi mediul înconjurător, formarea conştiinţei ecologice, dezvoltarea ştiinţelor care abordează în mod complex relaţia dintre societate şi mediu şi modificarea atitudinii faţă de natură. Înainte de revoluţia industrială, dezvoltarea economică se înscria într-o lume agrară, care trăia într-o relativă armonie cu natura. Gândirea economică, constituită în ştiinţa la mijlocul secolului al XVIII--lea, considera că *"activitatea economică este condusă de legile naturale, iar bogăţia depinde de fertilitatea pământului"*[^1^](#fn1){#fnref1.footnote-ref}. Începuturile industrializării, însă, bulversează această viziune a lucrurilor şi se afirmă atitudinea de dominare a naturii de către om. Conştientizarea de către oameni a problemelor privind degradarea continuă şi progresivă a mediului şi implicaţiile asupra sănătăţii a început să se manifeste coerent la nivel internaţional la începutul anilor \'70. Prevenirea şi înlăturarea consecinţelor poluării mediului, fundamentarea soluţiilor tehnice şi tehnologice, susţinerea cu mijloace economice adecvate a eforturilor de prevenire şi depoluare au devenit direcţii prioritare pentru oamenii de ştiinţă, autorităţi şi societatea civilă. Teoriile economice se dezvoltă pe măsura progresului tehnic, **dar nici una nu ia în considerare factorul natural. Apa, aerul, solul sunt considerate bunuri colective, dar nu li se atribuie nici o valoare (preţ).** În prezent consecinţele tehnice ale dezvoltării societăţii au devenit atât de mari, încât pragul critic ce asigură un echilibru între activitatea umană şi capacitatea de regenerare a naturii a fost depăşit, iar degradările periclitează însăşi dezvoltarea economică viitoare. **În concluzie**, se impune studierea proceselor economice luând în considerare şi impactul activităţilor umane asupra mediului şi toate consecinţele ce pot conduce la degradări ale acestuia. ***1.3.2. Repere istorice ale apariţiei conceptului de Dezvoltare durabilă*** Primul semnal de alarmă legat de impactul negativ al activităţii umane asupra mediului a fost tras de membrii Clubului de la Roma (înfiinţat în 1960 şi condus de economistul şi omul de afaceri italian dr. Aurelio Peccei) care, la sfârşitul anilor \'60 arată prin exemple concrete distrugerile suferite de natură în unele zone puternic industrializate ale Europei. **Prima reuniune** cu participare internaţională s-a desfăşurat la Stockholm în 1972 în cadrul Conferinţei ONU asupra Mediului; aici s-a pus accentul asupra mediului natural şi a sănătăţii oamenilor. După mai bine de 10 ani, în 1983 s-a creat de către ONU **Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare**, care a avut sarcina de a întocmi un raport de analiză a situaţiei ambientale mondiale şi de a formula un program global de schimbare. Documentul este cunoscut sub numele de [Raportul Brundtland]; concluzia formulată în raport este că „se impune un alt tip de dezvoltare", capabil să asigure pe termen lung creşterea economică, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi conservarea resurselor naturale. Acest tip de dezvoltare definit ca **„o dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului, fără a compromite capacităţile generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi"** a fost numit **Dezvoltare durabilă.** Se afirmă că acesta este singurul tip de dezvoltare este suportat şi tolerat de mediu, care evită pe termen mediu şi lung producerea de catastrofe economico -- ecologice, şi în consecinţă este capabil să se susţină, să dureze. Câteva dintre problemele ambientale cele mai importante, care ameninţă direct dezvoltarea unui număr mare de ţări, identificate de Raportul Brundland sunt prezentate în tabelul următor: Situaţia nu este însă aceeaşi pentru ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare. Ţările industrializate, **care reprezintă 26% din populaţia globului** consumă resurse naturale într-un raport disproporţionat la nivel mondial: - consumă 80% din resursele mondiale de energie, petrol şi hârtie - consumă 40% din producţia alimentară Aceste ţări îşi permit distrugeri ambientale deoarece pot susţine şi remedierea lor în timp ce în ţările în curs de dezvoltare se pune problema supravieţuirii populaţiei şi satisfacerea unor nevoi esenţiale. Raportul Brundland propune în final o serie de principii generale cu caracter juridic, economic şi politic, **care reprezintă Principiile dezvoltării durabile**: **1. Principiul prudenţei** -- nivelul actual de cunoştinţe despre capacitatea mediului de a răspunde nevoilor actuale şi viitoare ale oamenilor este limitat; de aceea trebuie acordată atenţie riscurilor potenţiale pe care societatea le-ar putea aduce mediului şi acţionat cu prudenţă în procesul decizional. **2. Principiul gestiunii cererii** -- activităţile umane sunt rezultatul unor nevoi, a unor cereri ce trebuie satisfăcute. De multe ori aceste cereri se manifestă simultan şi unele sunt în opoziţie cu nevoile mediului înconjurător. Acest principiu afirmă că se impune o gestionare a cererilor şi găsirea optimului în cazul cererilor aflate în opoziţie. **3. Principiul de solidaritate** -- se referă la solidaritatea care trebuie să se manifeste între nevoile aceleiaşi generaţii, dar şi a diferitelor generaţii care trăiesc împreună în aceeaşi perioadă de timp. De asemenea, trebuie să existe o solidaritate cu generaţiile viitoare, ca şi ele să dispună de resurse, de un mediu ambiant curat. **4. Principiul subsidiarităţii** -- presupune ca deciziile să fie luate întotdeauna la nivelul cel mai apropiat de cel la care sunt implementate, adică problemele locale să fie soluționate la nivel local, cele regionale, la nivel regional, ș.a.m.d. El este valabil şi pentru toate deciziile privitoare la problemele de mediu, luate la toate nivelele (local, regional, naţional, internaţional). **5. Principiul eficienţei ambientale** -- constă în obţinerea unui beneficiu maxim din fiecare resursă naturală utilizată, precum şi de deşeuri reciclabile rezultate din toate activităţile umane. Prin acest principiu se asigură o dezvoltare cu un impact cât mai mic asupra mediului. **6. Principiul eficienţei social -- economice** -- efectele economice obţinute în urma activităţilor umane trebuie puse în slujba societăţii pe o scară cât mai largă pentru a permite creşterea bunăstării şi a respectului faţă de mediu. Noţiunea de eficienţă capătă înţelesuri mai ample faţă de cele clasice (de obţinere a profitului cu orice preţ). **7. Principiul onestităţii** -- impune ca rezolvarea unei probleme să se facă prin mijloace adecvate, cele mai simple şi mai economice. **8. Principiul echităţii** -- constă în repartizarea responsabilităţilor faţă de calitatea mediului la nivel internaţional, între ţări, până la nivel individual. El se concretizează în practică de maniera „poluatorul plăteşte", care presupune ca cel care produce poluarea să suporte consecinţele financiare. **9. Principiul gândire globală -- acţiune locală** -- acest principiu impune ca toate acţiunile de dezvoltare durabilă trebuie să se desfăşoare pe două coordonate, una orizontală, la nivel teritorial şi alta verticală, care include toate domeniile vieţii umane. Aceasta conduce la concluzia că rezolvarea problemelor generale nu trebuie să excludă problemele locale şi invers. **În 1992** s-a desfăşurat o nouă conferinţă la nivel internaţional sub egida ONU -- **Conferinţa asupra Mediului şi Dezvoltării de la Rio de Janeiro**, considerată cea mai importantă întâlnire internațională pe această temă**.** Ea s-a finalizat cu următoarele documente deosebit de importante pentru statele lumii: - două declaraţii de principiu ***„Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării\"*** şi ***„Declaraţia asupra pădurilor\"***, - două acorduri internaţionale, care au caracter de lege, ***„Convenţia asupra Modificărilor Climatice\"*** şi ***„Convenţia asupra Biodiversităţii\"***, - un plan de acţiune intitulat ***Agenda 21*** **Agenda 21** este un plan de acţiune amănunţit conţinând ansamblul acţiunilor necesare a fi întreprinse de comunitatea internaţională în toate domeniile cu incidenţă asupra unei dezvoltări durabile din punct de vedere social, economic şi ambiental, plan care a fost dezvoltat la nivel global, naţional şi local. Conferinţa de la Rio împreună cu cea care a urmat, şi anume Conferinţa de la Johannesburg din 2002 au dat o definiţie mai largă conceptului de dezvoltare durabilă, respectiv **„a trăi echitabil în limitele impuse de natură"**. **La nivel european** problema dezvoltării durabile a fost introdusă în Tratatul de la Maastricht, semnat în februarie 1992, prin care Comunitatea Europeană îşi propune ca obiectiv principal promovarea unei dezvoltări durabile care respectă mediul (art.2), promovarea de politici ambientale în scopul protejării mediului (art. 3), integrarea exigenţelor ambientale în definirea şi punerea în operă a politicilor sectoriale. În scopul de a furniza Comunităţii şi ţărilor membre informaţii sigure şi comparative - necesare în monitorizarea politicilor ambientale - a fost creată Agenţia Europeana de Mediu (E.E.A.) cu sediul la Copenhaga. Temele majore identificate de această instituție, asupra cărora se formulează şi propuneri de îmbunătăţire sunt următoarele: +-----------------------------------+-----------------------------------+ | - - - - - - - - | - - - - - - | +-----------------------------------+-----------------------------------+ Pentru a acţiona la nivel local au fost stabilite următoarele sectoare: - energie - transporturi - industrie - agricultură şi silvicultură - gestionarea deșeurilor - educaţie - managementul dezastrelor. Pentru ca acţiunile să fie eficiente la nivel internaţional, european, regional se impune participarea puterii publice la toate nivelurile. ***1.3.3. Mediul înconjurător -- bun public*** Folosirea în scopuri economice a unui sistem natural este posibilă numai prin destabilizarea sa şi aducerea într-un echilibru artificial, menţinut stabil prin introducerea continuă de energie. Evaluarea globală a unor asemenea sisteme trebuie să se facă pe baza cuantificării câştigului economic şi pierderii ecologice şi prin compararea acestora. Dezvoltarea de până acum a societăţii a făcut o mare eroare de calcul economic, respectiv **a neglijat costul degradării şi al pagubelor aduse mediului şi sănătăţii umane.** Acesta a generat costuri ce trebuie suportate de întreaga societate şi ale căror valori nu pot fi încă estimate cu precizie. **Mediul ambiant (înconjurător)** se defineşte ca ansamblul factorilor naturali (fizici, chimici, biologici) şi sociali (creaţi prin activităţi umane) care interacţionează continuu şi care influenţează echilibrul ecologic. Mediul înconjurător determină atât condiţiile de viaţă pentru om, cât şi pentru dezvoltarea economico -- socială a societăţii. **Mediul înconjurător** este un **bun public pur**, pentru că el răspunde celor trei caracteristici care-l deosebesc de orice alt bun public privat: - chiar dacă este consumat de către o persoană, el rămâne disponibil şi pentru altele; - nimeni nu poate exclude pe cineva de la consumarea unui bun public pur, pe când, în cazul unui bun public privat, producătorul îi exclude pe toţi cei care nu pot plăti preţul lui; - consumatorul nu se poate exclude pe el însuşi de la utilizarea unui bun public pur. Analizând aceste trei caracteristici, putem concluziona că **cel care consumă bunul public pur trebuie să o facă de o aşa manieră încât ceilalţi să poată dispune la rândul lor de acest bun.** În plus, consumatorul trebuie să ia măsuri de protecţie a mediului astfel, încât la rândul lui să poată beneficia în continuare de bunul public pur. Experienţa de până acum a demonstrat că, pentru a proteja mediul, cel mai economic este să previi poluarea, să adopţi o poziţie preventivă încă din faza de proiectare. Când măsurile tehnice de reducere a impactelor nu sunt suficiente, respectiv impactul nu poate fi suprimat sau redus, agentul economic trebuie să adopte măsuri compensatoare (de depoluare), asumându-şi şi costul integral al realizării acestora. **Rezumat** În cadrul dezvoltării rapide a economiilor lumii din ultimii 100 de ani s-a deteriorat grav echilibrul ecologic al planetei cu consecințe imposibil de cuantificat aspra posibilităților de dezvoltare a generațiilor viitoare. Ca urmare, în prezent se manifestă la scară globală o preocupare intensă pentru reducerea poluării, raționalizarea consumului de resurse și promovarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. Unitatea de învățare parcursă prezintă și comentează conceptul de Dezvoltare durabilă (sustenabilă), principalele probleme cauzate mediului de către activitățile economice și sociale și întâlnirile de la nivel internațional prin intermediul cărora s-au căutat soluții la problemele generalizate cauzate de poluare. Noțiunile din acest capitol se vor utiliza pe tot parcursul cursului, fiind necesare în înțelegerea altor fenomene și concepte cu care se lucrează în managementul mediului. **CAPITOLUL 2** **POLUAREA ATMOSFEREI** Poluarea atmosferei este un fenomen generalizat, datorat în special activităților umane. Unitatea de învățare prezintă principalii agenți care poluează atmosfera, efectele economice și ecologice ale poluării atmosferei și metodele de reducere a acesteia. În urma parcurgerii capitolului 2, studenții vor fi capabili: - să cunoască agenții de poluare ai atmosferei - să cunoască efectele poluării atmosferice - să cunoască metodele de reducere a poluării atmosferice Atmosfera terestră este definită ca învelişul de aer al Pământului, fără o limită superioară, cu o compoziţie relativ constantă până la 5000 m altitudine. Aerul normal (uscat) este format dintr-un amestec de gaze cu următoarea compoziţie aproximativă: 78% azot (N), 21% oxigen (O), mici cantităţi de CO~2~ (0,03%) şi gaze rare (heliu, argon, neon). În atmosferă aerul ocupă cca. 96%, restul revenind vaporilor de apă. Densitatea, umiditatea, presiunea şi temperatura atmosferei variază cu altitudinea, cu anotimpul cu poziţia geografică, rezultând mişcări ale maselor de aer atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Este componenta mediului cea mai uniform răspândită şi datorită acestei aparenţa s-a crezut că aerul „înghite" orice şi în orice cantitate fără să-şi modifica compoziţia. În timp s-au acumulat date care atestă prezenţa unor substanţe străine în atmosferă afectează vizibil echilibrele ecologice şi în final, chiar viaţa oamenilor. Substanţele nocive se deplasează în atmosferă şi poluează zone întinse, fenomen ce nu poate fi controlat. Pentru prima dată problema poluării atmosferei a fost evidenţiată în 1952 la Londra, când în câteva zile au murit aprox. 4000 oameni datorită unor afecţiuni respiratorii acute. Acestea s-au datorat unor nivele crescute de CO şi oxizi de azot, precum şi smog-ului (amestec de fum şi ceaţă) în atmosferă. În 1956 problema poluării londoneze a ajuns în Parlamentul englez, care a decis înlocuirea treptată a încălzirii locuinţelor şi instituţiilor cu cărbune. După 10 ani s-a reuşit acest lucru în proporţie de 75%. **Poluarea atmosferei reprezintă acea stare de anormalitate caracterizată prin prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine care îi modifică proprietăţile.** ***2.3.1. Tipuri de poluanți ai atmosferei*** Poluarea atmosferei se datorează unor surse diferite atât ca natură, cât şi ca pondere în cadrul fenomenelor poluante: \- surselor naturale (erupţii vulcanice, fenomene de descompunere) \- surselor artificiale rezultate din activitatea umană Pe primul loc se situează poluarea atmosferei datorată transportului auto, cu o contribuţie de cca. 60%, urmată de industrie astfel: - industria chimică şi metalurgică 17% - sectorul energetic 14% - incinerarea reziduurilor cca. 8% Deoarece poluanţii atmosferici pot avea provenienţe diferite, dar cu efecte similare, clasificarea lor se face după două criterii: după starea de agregare şi după efectul provocat. a. [în funcţie de starea de agregare]: -- gaze: mono oxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot, hidrogen sulfurat. clor, amoniac, etc. -- lichide: hidrocarburi şi solvenţi organici în stare de vapori sau dispersate sub formă de picături foarte fine -- solide: praf sau pulberi de metale, oxizi metalici, săruri, ş.a. (cu diametrul 0,01 - 1μ). b. [în funcţie de efectul provocat:] -- efecte directe, imediate -- efecte indirecte, pe termen lung Poluanţii atmosferici se caracterizează prin următoarele elemente: -- limita de concentraţie de la care se resimte poluarea; -- gradul de persistenţă în atmosferă; -- influenţa reciprocă, în cazul prezenţei simultane a mai multor poluanţi. ***Limita de concentraţie de la care se resimte poluarea*** În toate ţările există norme care limitează concentraţia agenţilor poluanţi în atmosferă. În România sunt inventariaţi şi măsuraţi cca. 400 de agenţi poluanţi atmosferici, pentru care sunt precizate concentraţiile maxime admisibile (valoarea maximă a concentraţiei admisă la un moment dat pentru un anumit poluant, respectiv valoarea concentraţiei pentru 24 ore). Ca exprimare, se folosesc unităţi ca mg/kg, mg/m3, ppm (părţi pe milion). ***Gradul de persistenţă în atmosferă*** Acest parametru variază cu natura poluantului. De exemplu, lichidele fin divizate în atmosferă îşi măresc volumul, ceea ce conduce la activitate chimică mai intensă şi o reducere a vitezei de sedimentare. Astfel, ele pot să rămână în aer timp îndelungat, ducând la creşterea gradului de poluare. În tabelul 3.1. sunt date câteva exemple ale gradului de persistenţă pentru o serie de agenţi poluanţi: **Tabel 2.1. Permanenţa în atmosferă pentru o serie de poluanţi** ------------------ ----------------- **POLUANT** **PERSISTENŢĂ** Dioxid de carbon 4 ani Oxid de carbon 2 -- 3 ani Dioxid de sulf 4 zile Oxizi de azot 5 zile Freoni 100 ani ------------------ ----------------- ***Influenţa reciprocă, în cazul prezenţei simultane a mai multor poluanţi*** În ceea ce priveşte influenţa reciprocă a poluanţilor atmosferici, pot să apară următoarele fenomene: -- de sinergie (însumarea efectelor poluante ale agenţilor poluanţi prezenţi concomitent) -- de antagonism (anihilarea efectelor poluante) -- de anergism (neinfluenţare reciprocă a efectelor poluante). ***2.3.2. Efecte directe, imediate ale poluării atmosferice*** Aşa cum s-a precizat anterior, agenţii care poluează atmosfera pot avea efecte directe, imediate şi efecte indirecte, pe termen lung. Principalii poluanţi atmosferici care furnizează efecte directe, imediate amintim: [A. Poluanţi gazoşi ] *1. Oxidul de carbon* Este un gaz deosebit de toxic (blochează hemoglobina şi împiedică transportul oxigenului la ţesuturi). Provine din arderea incompletă a combustibililor fosili, din transport, precum şi din industrie (gaze de cocserie, convertizoare cu oxigen, ş.a). *2. Oxizii de azot* Provin din arderea combustibililor fosili folosiţi la transportul auto (benzine, motorine), din industrie de la fabricarea acidului azotic, a fertilizatorilor agricoli pe bază de azot. Sunt toxici, în special NO~2~, care provoacă asfixie. Oxizii de azot provoacă ploile acide, care distrug culturile prin distrugerea membranei celulare a frunzelor. De asemenea, ploile acide solubilizează unele metale din sol (zinc, cadmiu, plumb), care trec şi se acumulează în plante, respectiv în animale. *3. Bioxidul de sulf* Provine atât din surse naturale (erupţii vulcanice), cât şi din activitatea umană (arderea combustibililor ce conţin sulf, din industria neferoasă, industria alimentară). Este deosebit de toxic, cu efecte directe asupra florei şi faunei; este foarte solubil în apă şi produce acidifierea solului pe distanţe mari, degradarea construcţiilor, ploile acide. *4. Hidrogenul sulfurat* Are ca surse activitatea vulcanică, procesele de putrefacţie, cocsificarea cărbunilor, rafinăriile de petrol. Este sesizabil la concentraţii mici datorită mirosului neplăcut. Provoacă îmbolnăviri grave de tip neurastenic (astenie, oboseală, ameţeală, cefalee, anxietate, somnolenţă diurnă). [B. Poluanţi lichizi] A o pondere mai redusă şi se datorează folosirii solvenţilor organici în industria de lacuri şi vopsele, a insecticidelor şi pesticidelor lichide în agricultură. În general, solvenţii se evaporă foarte uşor (sunt substanţe uşor volatile), au grad de dispersie ridicat şi ca urmare, se împrăştie repede în atmosferă şi sunt mai greu de sesizat. [C. Poluanţi solizi] Aceşti agenţi provin din activităţi industriale şi din traficul auto. Au compoziţie chimică variată în funcţie de provenienţă. Se prezintă sub formă de funingine (negru de fum), prafuri industriale şi aerosoli. - *Funinginea* -- este carbon fin divizat, provine din arderea incompletă a combustibililor solizi în termocentrale şi instalaţii casnice, precum şi a carburanţilor motoarelor cu ardere internă. Alte surse de negru de fum sunt reprezentate de fabricile de obţinere a cauciucului şi a cernelurilor tipografice. Poluarea cu negru de fum se întinde pe spaţii mari 2 -- 10 km de la sursa de poluare. - *Prafurile industriale (pulberile)* -- sunt deosebit de toxice dacă conţin compuşi de plumb, cadmiu, fosfor; când nu conţin aceşti compuşi sunt nocive datorită efectelor mecanice asupra ţesuturilor aparatului respirator. Cel mai mare poluator cu prafuri industriale sunt fabricile de ciment, unde, de la faza de măcinare se eliberează în atmosferă 1 -- 3% din materia prelucrată. Pulberile se dispersează la distanţe mari, diminuează procesele de fotosinteză, reduc producţia agricolă. - *Aerosolii* -- reprezintă amestecuri foarte fine de particule solide şi vapori de apă (ceaţă); provin din industria metalelor neferoase, precum şi de la incinerarea deşeurilor. Unele neferoase sunt extrem de toxice pentru organismul uman (plumb, mercur, cadmiu), în timp ce altele, în cantităţi foarte mici sunt elemente nutritive (cupru, fier, zinc). ***2.3.3. Efecte indirecte, pe termen lung ale poluării atmosferice*** Afectează în mod global mediul, în prezent aceste efecte fiind extinse la nivelul întregii lumi, ca urmare a însumării impacturilor negative la nivel local. [Efectul de seră] Unele gaze din atmosfera terestră au proprietatea de a lăsa să treacă spre Pământ radiaţia solară, dar să nu permită transferul radiaţiei calorice în sens invers, spre spaţiul cosmic. Se realizează astfel o încălzire a suprafeţei pământului pe seama radiaţiei solare -- fenomen numit efect de seră. Gazele atmosferice care provoacă efectul de seră provin din activitatea umană şi contribuie cu următoarele ponderi: -- CO~2~ 50% -- Metan CH~4~ 19% -- Oxizi de azot 15% -- Compuşi organici cu clor şi fluor 1,7% (freoni) Amplificarea efectului de seră se manifestă deja prin diferite efecte şi s-a constatat că este mai pronunţat la poli decât la ecuator. Cunoştinţele actuale de fizica şi chimia atmosferei sunt insuficiente pentru a putea prevedea cum vor evolua lucrurile în viitor. Monitorizarea ştiinţifică continuă a efectului de seră a început din 1958; în perioada scursă au fost înregistrate acumulări continue în atmosferă a gazelor ce provoacă efect de seră. ![](media/image2.png) Acumularea de CO~2~ nu este foarte mare, dar ea este importantă datorită ponderii acestui gaz în producerea efectului de seră. Acumularea de CO~2~ se datorează: arderii combustibililor fosili, proceselor de putrefacţie, defrişării pădurilor tropicale (se diminuează procesele de fotosinteză şi se intensifică procesele de putrefacţie a rădăcinilor arborilor tăiaţi şi a arborilor tăiaţi şi neutilizaţi). Acumularea celorlalte gaze a crescut şi mai mult, înregistrându-se o rată de acumulare de aproximativ 5%. Luând în considerare cantităţile tot mai mari din aceste gaze emise în atmosferă, se consideră că acestea au un potenţial de a încălzi atmosfera mai ridicat decât cel al CO~2~. Principalul impact negativ al efectului de seră este accelerarea schimbării climei şi intensificarea fenomenelor climatice extreme (valuri de căldură extreme, uragane devastatoare) a căror localizare şi durată nu vor putea fi prevăzute niciodată în întregime. Activitatea umană a condus la producerea unor mutaţii ireversibile în atmosfera pământului în ultima sută de ani, încât schimbarea climei are o asemenea amploare încât ea poate fi doar încetinită şi nu stopată. [Ploile acide] Până în anii 1960 ploile aveau un caracter neutru, apoi au început să devină slab acide (măsurători din 1965), iar acum sunt de cca. 10 ori mai acide. Aceasta se datorează oxizilor de azot şi a bioxidului de sulf care formează cu vaporii de apă din atmosferă acizi ce ajung pe plante şi apoi în sol. Efectele imediate ale ploilor acide:  Dizolvarea sărurilor de calciu şi magneziu din sol  Dizolvarea stratului de ceară ce protejează frunzele unor plante şi arbori  Atacarea membranelor celulare ale plantelor care devin astfel mai vulnerabile la atacul diverşilor dăunători  Perturbarea echilibrului ecologic al lacurilor, care devin mai acide, mediu în care unii peşti nu pot supravieţui Caracteristicile ploilor acide: 1\. Ploile acide se manifestă în zone relativ îndepărtate de locul unde s-au emis agenţii poluanţi, distanţele fiind de ordinul sutelor de km. De multe ori efectul ploilor acide nu este resimţit de staţiile care produc SO~2~ şi NOx ci se manifestă în cu totul alte zone datorită mişcării maselor de aer. **POLUAREA NU ARE FRONTIERE !!!** 2\. Ploile acide sunt mai violente în zonele reci ale planetei, acolo unde concentraţia amoniacului liber din atmosferă, care ar putea neutraliza parţial acizii, este mai mică. Amoniacul liber se formează în urma proceselor de putrefacţie ale materiei moarte, procese încetinite de temperatura scăzută a zonei. Principalul obiectiv pe termen scurt al Europei referitor la ploile acide este reducerea emisiilor de SO~2~ cu 60 -- 80%. Fondurile necesare pentru atingerea acestui obiectiv sunt de aprox. 55 miliarde dolari/an. [Degradarea stratului de ozon] Ozonul (O~3~) se găseşte în partea superioară a atmosferei şi se manifestă ca un ecran protector faţă de radiaţiile ultraviolete. Distrugerea stratului de ozon conduce la intensificarea proprietăţile de absorbţie ale atmosferei, care permite trecerea unei cantităţi mai mari de radiaţii solare, implicit a radiaţiilor infraroşii şi ultraviolete. Acestea din urmă au efecte extrem de perturbatoare asupra vieţii plantelor şi animalelor: sporeşte incidenţa îmbolnăvirilor de cancer de piele, cataractă, influenţează echilibrul sistemelor marine, reduce recoltele. O scădere cu 1% a concentraţiei de ozon din atmosferă determină creşterea cu 20% a fluxului de radiaţii ultraviolete, efectul fiind o creştere de cca. 6 ori a frecvenţei îmbolnăvirilor. Cauzele degradării stratului de ozon sunt: -- folosirea intensivă a compuşilor organici cu fluor şi clor (freoni) în industria frigotehnică (frigidere, congelatoare, instalaţii de aer condiţionat); -- folosirea freonilor sub formă de solvenţi în industria electronică aflată în plină dezvoltare -- folosirea gazelor propulsoare din spray-uri pe bază tot de freoni în cosmetică -- erupţiile vulcanice tot mai frecvente şi mai puternice Deteriorarea stratului de ozon este atât de puternică încât planetei i-ar trebuie cca. 100 de ani pentru refacerea lui. Ca urmare tot mai multe ţări au sistat sau limitat la maximum producerea şi utilizarea freonilor şi a altor compuşi cu clor şi fluor care deteriorează stratul de ozon. Se impun ca direcţii de cercetare obligatorii găsirea altor compuşi chimici care să înlocuiască freonii în utilizărilor lor practice şi care să nu degradeze ozonul din atmosferă. ***2.3.4. Măsuri de prevenire şi combatere a poluării atmosferice*** Măsurile de prevenire şi combatere a poluării atmosferice depind de natura, provenienţa şi toxicitatea poluantului, de gradul de dispersie şi de persistenţa lui în atmosferă. Dacă este posibil, se pot avea în vedere măsuri concomitente de recuperare a unor compuşi valoroşi antrenaţi de gazele poluante, sporind eficienţa economică a acţiunilor de depoluare şi prevenire. Printre cele mai utilizate măsuri de prevenire şi combatere a poluării atmosferice sunt următoarele: - Evacuarea gazelor poluante prin coşuri industriale -- coşurile trebuie să aibă înălţimi corespunzătoare (250 -- 350 m) şi să ţină seama de configuraţia terenului şi de direcţia vânturilor. - Depoluarea gazelor de eşapament -- măsura urmăreşte reducerea sau chiar eliminarea unor gaze toxice produse la arderea combustibililor petrolieri. Folosirea carburanţilor fără plumb a condus la reducerea drastică a concentraţiei de plumb din zonele cu trafic intens. De la combustibilii Diesel (motorine) rezultă ca emisii poluante: hidrocarburi nearse, microparticule, substanţe organice solubile şi insolubile, pentru care se caută soluţii de limitare sau de reducere totală. Persistă încă emisiile de SO~2~ şi oxizi de azot rezultaţi atât de la benzine, cât şi de la motorine. Soluţia adoptată în prezent este utilizarea catalizatorilor indiferent de tipul de combustibil. Catalizatorii se dezactivează în timp, ceea ce impune înlocuirea lor la anumite perioade. O soluţie viitoare ar putea fi înlocuirea combustibililor petrolieri cu metanol, caracterizat de emisii foarte scăzute de oxizi de azot şi de fum. - Metode fizico -- mecanice -- sunt metode care urmăresc reţinerea particulelor solide din gazele ce urmează a fi evacuate în atmosferă. Ca mijloace se folosesc camere de desprăfuire, filtre, aparate cu şicane, iar pentru particule solide foarte fine şi picături de lichid se utilizează turnuri de spălare, filtre electrostatice. - Metode fizico -- chimice -- se bazează pe proprietatea substanţelor poluante de a reacţiona cu anumiţi compuşi sau de fi solubile în anumiţi solvenţi. Metodele se aplică în special la eliminarea compuşilor cu sulf, foarte poluanţi pentru toate mediile (SO~2~, hidrogen sulfurat, alţi compuşi organici cu sulf). **Rezumat** Atmosfera terestră este definită ca învelişul de aer al Pământului, fără o limită superioară, cu o compoziţie relativ constantă până la 5000 m altitudine. Aerul normal (uscat) este format dintr-un amestec de gaze cu următoarea compoziţie aproximativă: 78% azot (N), 21% oxigen (O), mici cantităţi de CO~2~ (0,03%) şi gaze rare (heliu, argon, neon). Poluarea atmosferei este un fenomen generalizat, datorat în special activităților umane. Poluanți atmosferei pot fi gazoși, lichizi și solizi, efectele lor putând fi directe, imediate și indirecte, pe termen lung. Mijloacele de reducere a poluării sunt de tip preventiv (reducerea emisiilor poluante) sau corectiv (limitarea emisiilor) prin diferite tehnici, cu dispozitiv adaptate. **\ ** **CAPITOLUL 3** **POLUAREA APEI** Totalitatea resurselor de apă ale Pământului formează hidrosfera; apa se găsește sub formă lichidă în ape de suprafață și ape de adâncime (freatice), sub formă gazoasă (vapori de apă din atmosferă) și sub formă solidă în ghețari. Activitățile desfășurate în toate sectoarele au condus la o impurificare continuă a resurselor de apă cu implicații grave asupra viitorului, având în vedere că nu se poate concepe nici un fel de activitate în lipsa apei. În urma parcurgerii unității de învățare nr. 3 studenții vor fi capabili: - să cunoască agenții de poluare ai apei dulci și ai apei marine - să cunoască efectele poluării apei - să cunoască metodele de reducere a poluării apei Apa este o resursă generală esenţială pentru desfăşurarea tuturor proceselor vitale din natură, prezintă o importanţă deosebită pentru existenţa vieţii şi desfăşurarea tuturor activităţilor umane. Considerată gratuită, atâta vreme cât era din belşug, i s-a descoperit preţul atunci când omul s-a confruntat cu lipsa ei. Utilizarea ei a cunoscut o intensificare şi diversificare continuă, trecându-se de la folosirea apei pentru băut, satisfacerea cerinţelor de igienă şi a celorlalte nevoi gospodăreşti, a pescuitului, la utilizarea pentru navigaţie, irigaţii şi în numeroase procese tehnologice. Pe de altă parte, creşterea explozivă a populaţiei, gradul înalt de urbanizare, precum şi apariţia unor industrii noi, mari consumatoare de apă şi în acelaşi timp producătoare de efecte adverse asupra apei şi a mediului înconjurător, au determinat apariţia şi accentuarea fenomenului dublu numit secătuirea şi poluare apelor. Treptat, s-a impus găsirea unor metode de tratare a apelor, fie generale, fie adaptate unui anumit tip de poluare la care era supusă apa. În prezent, datorită amplificării fenomenului de poluare, soluţiile devin din ce în ce mai complicate. Sunt situaţii în care apa se aduce de la distanţe de peste 100 km sau se pompează de la adâncimi de peste 300 m, ceea ce implică costuri ce cresc mult preţul apei, uneori până la nivelul materiilor prime. Calculele au demonstrat că la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează. Pentru a putea asigura accesul tuturor oamenilor la resursele de apă, Adunarea Generală a ONU a adoptat în 1980 o rezoluţie prin care a proclamat intervalul 1980 -- 1990 ca „deceniu internaţional pentru apa potabilă". Această iniţiativă a fost luată ca urmare a constatării că în ţările în curs de dezvoltare, 3 persoane din 5 sunt lipsite de apă potabilă. Problema apei este grav complicată de două cauze: - lipsa completă sau insuficienţa lucrărilor specifice care să facă posibilă folosirea în scopuri social - economice a întregului stoc de apă din ape curgătoare, lacuri, ape subterane; - poluarea crescândă a apelor, atât a celor interioare, cât şi a celor din mări şi oceane. Problema poluării cursurilor de apă nu este specifică unui anumit continent, ci este un fenomen general. Ceea ce diferă este numai coeficientul de poluare. ***3.3.1. Surse de poluare a apei şi tipuri de poluanţi*** **Poluarea reprezintă o alterare a calităţii fizice, chimice şi biologice, produsă direct sau indirect de o activitate umană, în urma căreia apele devin improprii pentru folosirea normală în scopurile în care acestea se puteau utiliza înainte.** Sursele care produc poluare apelor de suprafaţă se împart în: - [surse de poluare concentrate (sau organizate)] -- reprezentate de apele uzate orăşeneşti ce deversează continuu, de apele industriale cu descărcare continuă sau intermitentă; - [surse de poluare neorganizate (dispersate)] -- constituite din apele din precipitaţii care spală suprafeţele localităţilor, a drumurilor, a depozitelor de reziduuri, terenurile agricole pe care s-au aplicat îngrăşăminte chimice sau substanţe pentru combaterea dăunătorilor. Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din: - impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse ca urmare a unor lucrări miniere sau foraje; - impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care produc şi impurificarea dispersată a apelor de suprafaţă. Poluanţii găsiţi în sursele de apă sunt foarte variaţi: - compuşi anorganici, care se acumulează în sedimentele din albie sau sunt dizolvați în apă; - compuşi organici biogeni cu o degradare biologică rapidă; - compuşi organici cu o degradare biologică foarte lentă; - compuşi minerali toxici, ce conţin metale grele (Pb, Zn, Cu, Cr), care produc modificări drastice ale caracteristicilor organoleptice, fizice sau chimice; - substanțe petroliere; - bacterii, viruși, paraziți; - substanțe radioactive. **Apele uzate** reprezintă acele ape ce au fost utilizate în scopuri casnice sau industriale şi, ca urmare, au indicatorii de calitate modificaţi. Cantităţile cele mai mari de ape uzate provin din unităţile industriale. În tabelul următor sunt date câteva informaţii legate de volumele de apă uzată rezultate din diferite procese industriale. **Tabel 3.1. Consumuri de apă în industrie** ------------------------------------------------------------- ----------------------------- **Procesul industrial** **Volume de ape uzate** 1\. Obţinerea unei tone de hârtie 100 -- 200 m^3^ 2\. Obţinerea unei tone de cauciuc 150 m^3^ 3\. Prelucrarea unei tone de fructe 10 -- 20 m^3^ 4\. Ape menajere pentru un cartier normal, neindustrializat cca. 0,35 m^3^ /locuitor/zi ------------------------------------------------------------- ----------------------------- Efectul poluării se estimează prin modificările ce apar în faună şi floră, aplicându-se, de regulă, criteriul faunei piscicole: o apă este nepoluată dacă tot ecosistemul (peşti, floră acvatică, alte vieţuitoare acvatice, etc.) poate funcţiona nealterat. În funcţie de cantitatea şi tipul de poluaţi, apele se clasifică în următoarele categorii: - ape categoria I -- utilizabile pentru consum (potabile); - ape de categoria a II-a -- corespunzătoare pentru amenajări piscicole, procese tehnologice industriale, agrement; - ape de categoria a III-a -- corespunzătoare pentru irigaţii, alimentări industriale ***Tipuri de poluanţi*** Criteriul cel mai utilizat pentru clasificarea tipurilor de poluanţi este cel al persistenţei în apă; astfel există: - poluanţi biodegradabili -- care pot fi metabolizaţi şi neutralizaţi de fauna şi flora acvatică; - poluanţi nebiodegradabili -- care se menţin ca atare în ape, acumulându-se în timp; - poluanţi termici. ***Poluanţii biodegradabili*** sunt reprezentaţi de substanţele biologice tip dejecţii de la crescătoriile de animale sau din apele menajere ale marilor oraşe. Degradarea lor se face prin intermediul unor procese naturale, de oxidare, deci consumatoare de oxigen. **Prin autoepurare** se înţelege ansamblul proceselor naturale de epurare, prin care apele receptoare de agenţi poluanţi sunt readuse la caracteristicile lor calitative pe care le-au avut înainte de primirea apelor uzate. Atât timp cât concentraţia impurificatorilor biodegradabili este sub un anumit prag, ei sunt oxidaţi fără probleme şi apa se autopurifică. La depăşirea acestui prag consumul de oxigen necesar depăşeşte disponibilul din apă, ceea ce duce la **„sufocarea"** sa. Lipsa de oxigen înseamnă moartea florei şi faunei acvatice şi astfel, concentraţia poluanţilor biodegradabili conduce la distrugerea vieţii din apa receptoare. Capacitatea de autoepurare a receptorilor este limitată şi depinde de cantitatea de oxigen dizolvată în apă, de temperatura şi debitul apei, care sunt variabile în timp. Un rol deosebit de important îl au plantele verzi (algele verzi), care oxigenează apele. ***Poluanţi nebiodegradabili*** sunt reprezentaţi de substanţele anorganice (săruri ale metalelor grele) substanţe organice (insecticide, detergenţi), petroliere şi radioactive. În cazul unor substanţe toxice, chiar dacă se realizează o diluare până la valori la care prezenţa lor în apă nu mai prezintă pericol, există riscul ca acestea să se acumuleze sau să se regăsească în alimente. ***Poluanţi termici*** sunt furnizaţi în cea mai mare parte de către termocentralele ce funcţionează cu combustibili fosili sau nucleari şi care consumă cantităţi uriaşe de apă pentru răcire. Deversarea apelor de răcire în cursurile de apă are drept consecinţă o încălzire anormală a acestora. Creşterea temperaturii apei cu câteva grade într-un bazin hidrografic influenţează negativ prin: \- creşterea sensibilităţii organismelor la poluanţii din ape \- creşterea mortalităţii larvelor de peşte din apă (vieţuitoarele cu sânge rece, care nu posedă sisteme de autoreglate a temperaturii organismului sunt deosebit de sensibile la creşterea temperaturii apei) \- scăderea concentraţiei oxigenului dizolvat în apă, deoarece solubilitatea gazelor în apă scade cu creşterea temperaturii. ***3.3.2. Poluarea marină*** Poluarea marină prezintă o serie de particularităţi faţă de poluarea apelor dulci. Este vorba mai ales de poluarea apelor de coastă şi de poluarea mărilor închise. Cauzele care duc la aceste tipuri de poluare sunt: - deversarea reziduurilor industriale - pierderile de petrol datorate accidentelor în care sunt implicate petroliere. Poluarea cu reziduuri industriale provine din deversarea directă în mare a apelor uzate de la industriile situate pe litoral, pe baza concepţiei (total incorecte) că marea este destul de vastă pentru a prelua totul. ![](media/image4.png) În ceea ce priveşte poluarea cu petrol, s-a constatat că mările absorb anual peste 6 milioane tone hidrocarburi provenite din accidentele tancurilor petroliere, din deşeurilor rafinăriilor de petrol şi alte surse. Stratul de petrol care se formează la suprafaţa mării sufocă viaţa din adâncime deoarece împiedică oxigenarea apei. Apele marine sunt influenţate atât în ceea ce priveşte modificarea calităţii cu efecte dăunătoare asupra vieţuitoarelor marine, cât şi datorită efectelor pe care poluarea le poate avea supra plajelor. ***3.3.3. Efecte economice și de mediu ale poluării apelor*** Între apele uzate şi mediul înconjurător în care acestea sunt deversate se stabileşte o relaţie bilaterală, de influenţă reciprocă. Astfel, prin impurităţile pe care le conţin, apele uzate acţionează asupra mediului înconjurător în sens negativ; mediul, la rândul său, contribuie la înlăturarea poluanţilor din apă prin procesul de autoepurare. Consecinţele poluării apelor se resimt nu numai la nivelul apelor curgătoare în care are loc scurgerea, deversarea, aruncarea sau depozitarea agenţilor poluanţi, ci şi la sute de kilometri de locul producerii. De asemenea, apele poluate se infiltrează în pământ până la pânzele freatice şi contaminează sursele subterane de apă potabilă. La acestea se adaugă şi procesele de impurificare proprii la care sunt supuse apele de suprafaţă prin descompunerea plantelor şi animalelor moarte existente sau aduse în mod natural. Se disting următoarele tipuri de influenţe: [Influenţa asupra apelor de suprafaţă] -- apele dulci curgătoare sau stătătoare suferă din partea apelor uzate modificări ale proprietăţilor fizice (schimbarea culorii, a temperaturii, a radioactivităţii, formarea spumei, formarea unor pelicule plutitoare), modificări ale calităţilor organoleptice, modificări ale calităţilor chimice (schimbarea pH-ului, reducerea cantităţii de oxigen din apă, creşterea conţinutului de substanţe toxice), distrugerea florei şi faunei, mărirea numărului de virusuri şi bacterii. [Influenţa asupra agriculturii şi creşterii animalelor] -- apele cu conţinut mare de acizi dizolvă substanţele nutritive din sol, ducând la scăderea fertilităţii acestuia. Apele toxice de la minele de plumb şi zinc care se depun pe păşuni pot produce îmbolnăvirea animalelor, acţionând şi asupra capacităţii lor de reproducere. Apele cu conţinut de cianuri sau alte săruri metalice toxice provoacă moartea păsărilor şi animalelor care le consumă, putând duce şi la sterilizarea solului, făcându-l neutilizabil pentru agricultură. [Influenţe asupra stării sanitare şi igienice] Apele uzate de la anumite industrii (abatoare, tăbăcării, fabrici margarină, uleiuri, etc.) constituie un mediu propice pentru toate bacteriile şi, în consecinţă, favorizează dezvoltarea acestora, constituind un factor negativ pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor. Locurile de baie, ştrandurile pot fi afectate de unele ape uzate deversate în apropiere; s-a constatat că datorită poluării apelor (sub toate formele) mor zilnic cca. 25.000 de oameni. Cele mai multe boli răspândite prin intermediul apei contaminate sunt febra tifoidă, holera, dizenteria, enterocolita, hepatita şi unele boli de piele. Se apreciază că, dacă toţi locuitorii globului ar dispune de apă curată, mortalitatea infantilă s-ar reduce la jumătate. ***3.3.4. Epurarea apelor uzate*** Aşa cum s-a arătat anterior, natura acţionează cu mijloace proprii în direcţia menţinerii indicatorilor de calitate ai apelor. Dar, în condiţiile unei poluări tot mai accentuate, aceşti indicatori nu mai pot fi menţinuţi în limitele normale numai prin autoepurare. În aceste condiţii este necesară intervenţia omului pentru prevenirea şi combaterea poluării. **Prevenirea poluării** se face prin intermediul măsurilor de supraveghere şi control a activităţilor cu caracter poluator, iar combaterea poluării se realizează prin instalaţiile numite staţii de epurare a apelor. **Epurarea** presupune un ansamblu de măsuri şi procedee prin care impurităţile de natură chimică sau bacteriologică conţinute în apele uzate sun reduse sub limita periculoasă, astfel încât aceste ape să nu mai dăuneze apei în care se evacuează (numită receptor). Procesele de epurare sunt, în mare măsură, asemănătoare cu cele care au loc în timpul autoepurării, numai că sunt dirijate de om şi se desfăşoară cu viteză mult mai mare. Instalaţiile de epurare sunt realizate tocmai în scopul intensificării şi favorizării proceselor care desfăşoară în timpul autoepurării. În urma aplicării epurării rezultă ca principale produse **apele epurate**, care sunt evacuate în receptor sau folosite în irigaţii şi **nămoluri**, care se îndepărtează periodic şi se pot valorifica în funcţie de conţinut. Având în vedere volumul mare de ape industriale uzate impurificate cu substanţe chimice toxice şi periculoase, precum şi răspândirea agenţilor poluanţi prin intermediul acestor ape, este obligatorie epurarea acestor ape înainte de ajungerea lor în receptori. Cu toate acestea, practic **doar 25% din apa uzată este epurată satisfăcător, cca. 45% este epurată incomplet, iar restul nu este epurată de loc.** Tehnicile de decontaminare a apelor **nu sunt nici simple şi nici ieftine**, dar este necesar ca ele să fie aplicate riguros şi sub un control atent pentru a preveni deversarea apelor uzate în sursele de apă potabilă sau în cele folosite pentru fabricarea alimentelor şi băuturilor. De asemenea, în toate ţările preocupate de problematica mediului înconjurător există sisteme de taxe şi amenzi pentru evitarea poluării apelor, solului şi a aerului. Evident, există şi un **efect economic direct**: creşterea costurilor de investiţii şi exploatare în acţiunea de potabilizare a apelor. Costurile de exploatare cresc direct proporţional, odată cu creşterea conţinutului de substanţe organice din sursa de apă. ![](media/image6.png) Reconsiderarea importanţei apei şi asigurarea unei armonii între natură şi activitatea umană au condus la adoptarea unor strategii în domeniul gestionării şi gospodăririi apelor atât pe termen scurt şi mediu, cât şi pe termen lung. Pe termen scurt şi mediu, eficienţa în ameliorarea calităţii apei depinde de mărimea efortului financiar ce poate fi făcut în domeniul protecţiei mediului; pe termen lung, calitatea resurselor de apă este legată de dezvoltarea economică a ţării. **Rezumat** Poluarea apei este un fenomen care afectează resurse de apă ale Terrei, atât cele de suprafață, cât și cele de adâncime; în plus, există situații când sunt poluate și apele marine. Sursele de poluare ale apei pot fi concentrate și dispersate, în funcție de locul unde se produce poluarea și răspândirea acesteia. Conform legislației în vigoare, este interzisă aruncarea apelor poluate (uzate) în mediu, dar acest lucru nu este respectat; ca urmare, doar 25% din apa uzată este epurată satisfăcător, cca. 45% este epurată incomplet, iar restul nu este epurată de loc. Procesele de epurare a apei sunt absolut necesare, chiar dacă sunt costisitoare; se poate acționa și prin prevenirea poluării apelor, ceea ce ar conduce la o calitate superioară a acestora și la scăderea costurilor cu depoluarea. **\ ** **Capitolul 4** **POLUAREA ȘI DEGRADAREA SOLULUI** **4.1. Introducere** Spre deosebire de aer şi apă, solul are un caracter de fixitate şi este limitat ca întindere; odată distrus, el nu se va mai putea reface la fel cum a fost pentru că nu se pot reproduce istoria şi condiţiile în care s-a format. Poluarea și degradarea afectează întinderi mari de pământ și implică procese foarte complexe de refacere. În urma parcurgerii unității de învățare nr. 3 studenții vor fi capabili: - să facă deosebirea dintre fenomenul de poluare și cel de degradare a solurilor - să cunoască sursele de poluare și degradare a solurilor - să cunoască metodele de prevenire, reducere a poluării și refacere a solurilor **4.3. Poluarea solului. Degradarea solului** Solul este un ecosistem foarte complex format din numeroase microorganisme, plante şi animale care acţionează asupra unui substrat fizic constituit cu miliarde de ani în urmă. La suprafaţa sa s-a format pe parcursul timpului un strat fertil numit **humus**. Dezafectarea unor suprafeţe mari de terenuri agricole şi silvice pentru construcţii, industrie, mine, depozitarea deşeurilor, căi de transport, etc., la care se adaugă procesele de eroziune reduc posibilităţile de folosire a solului pentru agricultură şi creşterea animalelor. În ceea ce priveşte poluarea solului, o imagine globală asupra acestui fenomen poate fi sugerată de faptul că, pe plan mondial, în ultimii 45 de ani, cca. 1,2 miliarde hectare, respectiv 11% din resursele de sol vegetal ale planetei au fost degradate până la punctul la care sunt total inutile pentru agricultură. Dimensiunile reale ale degradării solului nu sunt exact cunoscute. **Degradarea solului** se defineşte ca procesul de pierdere prin eroziune a stratului de humus. **Poluarea solului** constă în schimbarea compoziţiei sale calitative şi cantitative datorată prezenței unor substanțe străine, schimbare de natură să afecteze evoluţia normală a proceselor ce se desfăşoară în sol. Ambele fenomene sunt deosebit de grave deoarece formarea humusului este un proces extrem de lent, în timp ce distrugerea lui poate avea loc foarte rapid. Dacă humusul nu este fixat bine în sol prin intermediul rădăcinilor plantelor, atunci el poate fi îndepărtat cu uşurinţă de curgerea energică a apelor pe suprafaţa lui (rădăcinile plantelor de cultură sunt mult mai puţin adânci decât cele ale plantelor sălbatice). ***4.3.1. Cauzele degradării solurilor*** Cauzele degradării solului sunt multiple, toate datorându-se activităţilor umane. **Despăduririle** se efectuează pentru exploatarea lemnului şi pentru crearea de noi terenuri agricole sau păşuni. Ca urmare, se pot produce inundaţii catastrofale şi mari suprafeţe de sol sunt erodate de vânturile puternice. Efectele despăduririlor se întind în multe direcţii. Când dispar pădurile, dispar şi locuitorii lor, respectiv multe specii de plante şi animale. Pădurile previn eroziunea solului şi reprezintă cel mai eficace organizator natural al circuitului apei; previn avalanşele şi joacă un rol important în stabilizarea climei. Activităţile de reîmpăduriri sunt amânate sau efectuate pe suprafeţe mult prea mici în special din motive financiare. **Extinderea culturilor agricole** se datorează creşterii populaţiei globului care are nevoie sa-şi satisfacă necesităţile de hrană. Cu toate că suprafeţe agricole au crescut şi se practică o agricultură intensivă, cantitatea de produse agricole la nivel mondial nu reuşeşte să satisfacă întreaga cerere. Agricultura actuală este bazată pe prelucrarea mecanică a solului, folosirea îngrăşămintelor chimice şi combaterea dăunătorilor cu ajutorul pesticidelor. Ca urmare a chimizării exagerate viaţa microbiană a solului dispare, se produce o destabilizare structurală şi singura modalitate de a menţine fertilitatea acestor soluri este aplicarea în continuarea a îngrăşămintelor chimice în cantităţi din ce în ce mai mari. În cele din urmă solul ajunge la intoxicare, iar degradarea lui nu mai poate fi evitată. Aceste fapte, ca şi multe altele, impun o reconsiderare a bazelor agriculturii şi revenirea la o agricultură în spirit ecologic. Aceasta nu înseamnă practicarea agriculturii tradiţionale, ci a uneia ştiinţifice, în concordanţă cu specificul solului, care să ia în considerare cerinţele de fertilitate, dar şi cele de protecţie a solului. **Asanarea mlaştinilor** este un proces care are unele aspecte negative privind menţinerea echilibrului biologic natural. Se ştie că 1 hectar de mlaştină produce anual 22 t substanţă organică uscată, faţă de 3,4 t cât produce aceeaşi suprafaţă de teren cultivat cu grâu, ceea ce conduce la concluzia că mlaştinile reprezintă un uriaş producător de materie vie care fertilizează solurile. Zonele de mlaştină îndeplinesc diferite funcţii: absorb apa, împiedică inundaţiile, servesc drept sistem natural de filtrare, purifică apa, realimentează apele freatice contribuind la stabilizarea litoralurilor, adăpostesc mii de specii de păsări, insecte, şi alte vieţuitoare. Asanarea mlaştinilor conduce la destabilizarea echilibrului biologic al zonei şi la dispariţia a numeroase specii din floră şi faună. ***4.3.2. Poluarea solului cu produse chimice*** Principala sursă de poluare a solului cu substanţe chimice sunt pesticidele, ierbicidele şi fertilizanţii folosiţi în exces. În afară de pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor (aceste substanţe ajunse în plante şi de acolo în produse alimentare), ele au un rol nociv asupra solului distrugând o întreagă faună de vieţuitoare ce trăiesc în sol. Pesticidele sunt definite ca substanţe sau amestecuri de substanţe folosite în agricultură cu scopul de a distruge, respinge moderat sau împiedica activitatea insectelor dăunătoare, a rozătoarelor, ciupercilor sau buruienilor. Pierderile de recolte datorate acestor dăunători sunt foarte mari, ceea ce face justificată încercarea de a le diminua. Principalele efecte pe care pesticidele le au asupra mediului sunt: - omoară anumite specii de insecte şi animale, ceea ce pune în pericol alte specii care se hrănesc cu acestea; - favorizează apariţia altor dăunători care prosperă în spaţiul ecologic „eliberat" sau ai căror duşmani naturali au fost ucişi de pesticide; - determină mutaţii genetice la unele specii, în special insecte, care devin rezistente la acţiunea pesticidelor; - distrug solul prin uciderea râmelor şi a altor microorganisme care au un rol esenţial în încorporarea materiilor organice în sol; - poluează apele. ![](media/image8.png) Toate aceste efecte sunt agravate de faptul că unele pesticide au perioade de remanenţă în sol extrem de mari, nefiind practic biodegradabile. ***4.3.3. Metode şi mijloace de protecţie a solului*** ***Rolul pădurilor*** În echilibrul natural, pădurea ocupă un rol fundamental deoarece menţine fertilitatea solului şi are rol de regulator asupra circuitului apei în natură şi asupra cursurilor de apă. De asemenea, pădurea apără solul împotriva eroziunii provocată de vânt şi ape. Un alt rol pe care îl au pădurile îl constituie reţinerea pulberilor din aer; se apreciază că 1 hectar de pădure filtrează anual aprox. 18 -- 20·10^6^ m^3^ aer, reţinând cca. 80 t praf. Între alte efecte pe termen lung putem menţiona faptul că pădurile creează un sol foarte bogat în humus, ceea ce înseamnă că un teren degradat, după reîmpădurire şi trecerea unui timp suficient de lung (de ordinul zecilor până la 100 de ani) devine fertil. Se fac eforturi pe linia împăduririlor şi s-au stabilit acorduri internaţionale care au ca obiective principale creşterea suprafeţelor împădurite şi îmbunătăţirea managementului forestier. ***Rotația culturilor*** O soluţie pentru evitarea pierderilor de sol fertil o poate constitui rotația culturilor numită și asolament. Reprezintă o tehnică aplicată de sute de ani în agricultură, având rolul de a preveni bolile, dăunătorii din cultură și dezechilibrele de substanțe nutritive din sol, de a eficientiza producția și de a obține o recoltă de calitate. Asolamentul sau rotația culturilor presupune împărțirea unui teren agricol în mai multe sole, fiecare dintre acestea fiind însămânțate anual cu un anumit tip de plantă, iar în următorii ani agricoli, fiecare tip de plantă va fi repartizat, succesiv, pe o solă diferită. Pe parcursul unui an agricol, plantele de cultură vor consuma anumite substanțe nutritive și apa din sol, iar printr-un asolament corespunzător, refacerea acestora este posibilă. De exemplu, pe parcursul unui an agricol, plantele cu frunze, precum varza, salata sau spanacul, vor consuma o cantitate foarte mare de azot din sol, iar dacă vor fi plantate și anul următor pe aceeași parcelă, productivitatea va fi cu mult sub așteptări. În schimb, dacă în următorul an se decide însămânțarea cu mazăre sau fasole, plante care acumulează azotul din atmosferă, iar apoi îl eliberează în sol, productivitatea pentru ambele categorii de culturi va fi mult mai bună. Atunci când același tip de plantă sau plante din aceeași familie este cultivat succesiv, pe aceeași solă, șansele producerii unei infestări repetate sunt mult mai mari, din cauza insectelor și bolilor care rămân în sol pe timpul iernii. În schimb, prin rotația culturii respective cu una care nu este afectată de același tip de dăunători sau agenți patogeni, bolile și insectele vor fi eliminate treptat de pe sola respectivă. ***Practicarea agriculturii ecologice*** Agricultura ecologică are multiple avantaje, atât pentru ambiant, cât și pentru consumatorii de produse agricole. Principalele avantaje ale acestei agriculturi sunt: - protejează solurile și favorizează formarea humusului; - nu introduce substanțe chimice periculoase în lanțul alimentar; - respectă ciclurile naturale de creștere a plantelor și animalelor; - se caracterizează prin randamente în creștere. Agricultura ecologică este o metodă agricolă care urmărește să producă alimente utilizând substanțe și procese naturale. Prin urmare, ea are un impact limitat asupra mediului, pentru că încurajează: - utilizarea responsabilă a energiei și a resurselor naturale; - păstrarea biodiversității; - conservarea echilibrelor ecologice regionale; - creșterea fertilității solului; - menținerea calității apei. În plus, normele privind agricultura ecologică încurajează un standard ridicat de bunăstare a animalelor și le impun fermierilor să răspundă nevoilor lor comportamentale specifice. Agricultura ecologică cunoaște o ascensiune rapidă, ca rezultat direct al creșterii interesului consumatorilor față de produsele bio. Pentru a găsi soluții la provocările generate de această ascensiune rapidă și pentru a asigura un cadru juridic eficient pentru sector, UE a adoptat noi norme care se aplică de la 1 ianuarie 2022. Iată câteva exemple de modificări efectuate în temeiul noilor norme privind agricultura ecologică: - consolidarea sistemului de control, pentru a spori încrederea consumatorilor în sistemul agricol ecologic al UE; - norme noi pentru producători, care vor facilita trecerea fermierilor mai mici la metode de producție ecologică; - norme noi privind produsele bio importate, pentru a se garanta că toate produsele bio vândute în UE respectă același standard; - mai multe tipuri de produse care pot fi comercializate ca produse bio. Noul cadru juridic privind agricultura ecologică din UE este susținut de planul de acțiune în domeniu, lansat de Comisia Europeană în martie 2021. ***Alte măsuri de protecţie a solului*** O soluţie pentru evitarea pierderilor de sol fertil o poate constitui cultivarea de soiuri diferite de plante în ani succesivi. O altă variantă presupune însămânţarea unei mici porţiuni din terenul cultivat („zona capcană") cu un soi care place cel mai mult dăunătorilor; rezultatul este că până la 80% din populaţia dăunătorilor este atrasă acolo unde poate fi stârpită, iar restul terenului suferă pagube mult mai mici. **Rezumat** **Rezumat** Degradarea solurilor reprezintă procesul de îndepărtare a stratului de humus, în timp ce poluarea se referă la acumularea de substanțe toxice în sol. Principalele cauze care afectează solurile sunt despăduririle, practicarea agriculturii convenționale și asanarea mlaștinilor. Tehnicile de refacere a solurilor sunt scumpe, constând în împăduriri, practicarea agriculturii ecologice și reducerea poluării în celelalte componente ale mediului **Capitolul 5** **FORME SPECIALE DE POLUARE** **5.1. Introducere** Poluarea mediului îmbracă aspecte complexe, care implică nu doar una din componentele mediului și care se datorează unor surse și activități bine identificate. Formele speciale de poluare descriu afectarea mediului datorită radiațiilor, a zgomotului sau a altor fenomene / activități conduse direct de om - care sunt efectele poluării cu radiații - care sunt efectele poluării fonice - cum se manifestă poluarea datorată așezărilor umane - cum se manifestă poluarea datorată producerii de energie din surse clasice **5.3. Prezentarea unor forme specifice de poluare** ***5.3.1. Poluarea cu radiații*** Spre deosebire de centralele electrice şi termice, care funcţionează cu combustibili fosili şi produc poluanţi chimici, centralele nucleare folosesc combustibili radioactivi şi produc poluanţi de acelaşi tip. Tot poluare radioactivă rezultă şi din producţia de combustibili nucleari, tratarea chimică şi metalurgică a materialelor din reactoare, utilizarea elementelor radioactive în industrie, medicină, cercetarea ştiinţifică. Efectele poluării cu radiaţii se fac simţite în atmosferă, apă şi sol, influenţând organismele vii, de cele mai multe ori prin acumulare. În funcţie de tipul de radiaţie, energia radiaţiei şi timpul de iradiere, efectele poluării cu radiaţii pot fi: - [efecte care apar în timp scurt], până la câteva zeci de zile, după o iradiere puternică, care conduc la îmbolnăviri grave şi deces; - [efecte care apar după un timp lung], ca urmare a acumulării unor iradieri slabe, la intervale de timp lungi şi care conduc la creşterea riscului apariţiei cancerului; - [efecte genetice] care apar la urmaşii părinţilor iradiaţi; În cadrul funcţionării normale a reactorului nuclear rezultă o serie de deşeuri cu diferite grade de radioactivitate: \- cu radioactivitate mică \- cu radioactivitate medie \- cu radioactivitate mare Toate aceste reziduuri trebuie stocate în aşa fel încât să nu ridice probleme nici pentru noi, nici pentru generaţiile viitoare. Pentru deşeurile cu radioactivitate mică şi medie tehnologia folosită în prezent prevede îngroparea la adâncimi relativ mici în formaţiuni argiloase, argila având capacitate mare de absorbţie a substanţelor radioactive şi viteză mică de penetraţie a apelor subterane. Alegerea locaţiei pentru îngropare presupune studii geologice ample. Pentru deşeurile cu radioactivitate mare există azi două variante: - îngroparea în formaţiuni geologice tip argilă, granit sau sare, la adâncimi mai mari de 500 m, în puncte suficient de îndepărtate unul de altul; - îngroparea în sedimentele argiloase de pe fundul Atlanticului la cca. 100 m, cu condiţia ca adâncimea apei în punctul ales să fie de min. 5000 m. Indiferent de metoda aleasă, înainte de îngropare, deşeurile trebuie compactate prin transformarea lor în materiale tip beton, sticlă sau bitum şi apoi încapsulate în containere de inox. ***5.3.2. Poluarea fonică*** Ca şi poluarea aerului, noxele acustice afectează frecvent comunităţile umane; fiinţa umană este adaptată la un anumit interval de zgomot şi vibraţii, a cărui depăşire este o sursă de indispoziţie, jenă sau chiar de dereglări. S-a admis că pragul de intensitate maximă pentru om este de 80 decibeli, peste care sunetul devine nociv; în mod practic se consideră că limita de suportabilitate la om este de 65 decibeli. ![](media/image10.png) Zgomotele provin din diverse surse -- maşini utilaje, aparate casnice şi industriale, iar efectele lor se manifestă prin stres, oboseală, diminuarea sau chiar pierderea capacităţii auditive. Câteva exemple de zgomote şi nivelul lor de intensitate sunt date în tabelul următor: **Tabel 5.1.** **Nivelul de intensitate pentru câteva tipuri de zgomote (în decibeli)** --------------------- ---------------------------- ---------------------------- ---------------------------- **Zgomotul** **Nivelul de intensitate** **Zgomotul** **Nivelul de intensitate** şoaptă 10 dB trafic urban 80 -- 90 dB foşnet de frunze 10 dB formaţie rock 100 dB conversaţie normală 50 dB pragul senzaţiei dureroase 140 dB --------------------- ---------------------------- ---------------------------- ---------------------------- Cele mai puternice vătămări ale auzului sunt provocate lucrătorilor din industria metalurgică, constructoare de maşini, industria textilă, tipografii. În scopul reducerii nivelului de zgomot, în unele ţări s-au introdus nivele limită ale poluării sonore. Este şi cazul României, care are în vigoare norme speciale pentru nivelele admise de zgomote pentru diferite tipuri de activităţi. ***5.3.3. Efectele poluante ale aşezărilor umane*** Una din trăsăturile caracteristice ale zilelor noastre o constituie apariţia şi creşterea nemăsurată a marilor aglomerări urbane. De exemplu, între 1945 şi 1968 numărul oraşelor cu peste 1 milion de locuitori a crescut de la 40 la 128, iar în prezent a apărut noţiunea de „megalopolis", care defineşte o zonă geografică în care, prin extindere, mai multe oraşe au ajuns să se unească. Specificul poluării datorat aşezărilor umane rezultă din acţiunile caracteristice pe care le desfăşoară oamenii care locuiesc aceste aşezări: - Acţiunile umane au ca urmare, de regulă, o scădere a biodiversității naturale - Dezvoltarea transporturilor, în special a celor auto au dus la o creştere a poluării aerului şi solului, în special. - Mulţi poluanţi lipseau cu desăvârşire înainte de cel de-al doilea război mondial, dezvoltarea ulterioară a societăţii fiind o sursă continuă de probleme legate de mediu. - Înlocuirea săpunului cu detergenţii a provocat un impact major asupra mediului prin apariţia ca poluanţi a fosfaţilor. - Construcţiile realizate pentru dezvoltarea oraşelor, atât clădirile, cât şi căile de transport transformă fundamental şi ireversibil mediul. - Datorită poluării de deasupra marilor oraşe se reduce cantitatea de oxigen disponibil din aer şi creşte aciditatea ploilor acide. - Se reduc suprafeţele cultivate cu plante agricole, păduri sau plante decorative - Cresc suprafeţele destinate depozitării gunoaielor şi altor reziduuri rezultate din activitatea industrială şi din consumul casnic. - Se înregistrează o creştere locală a temperaturii ca urmare a eliberării în atmosferă a gazelor de eşapament, a gazelor fierbinţi provenite din activitatea industrială, de producere a energiei, din instalaţiile de aer condiţionat, etc. Din enumerarea impacturilor de mai sus se poate concluziona că așezările omenești afectează în forme multiple mediul înconjurător, ducând la degradarea acestuia, cu efecte pe termin mediu și lung. ***5.3.4. Poluarea provocată de sursele clasice de producere a energiei*** În procesul de producere a energiei din cărbuni, produse petroliere sau gaze naturale, poluarea apare în cele două etape principale ale producerii energiei, şi anume: - în obţinerea sursei primare de energie (extracția materiei prime) - în cadrul tehnologiei de obţinere a energiei propriu-zise Producerea de energie (electrică, termică) este un sector cu o dezvoltare rapidă în economia tuturor ţărilor. Dar acest sector industrial este o sursă majoră de poluanţi: bioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi solide emise de termocentrale, emisii radioactive, degajarea căldurii reziduale în aer şi în apele de suprafaţă. Cele mai multe centrale de producere a energiei termice şi electrice funcţionează pe baza arderii combustibililor fosili (cărbuni şi gaze naturale) din care se emit în atmosferă diferite cantităţi din poluanţii enumeraţi anterior, în funcţie de compoziţia chimică a combustibilului folosit. În vederea prevenirii poluării mediului de către centralele de producere a energiei sunt necesare cheltuieli foarte mari, cu atât mai mari cu cât normele ce trebuie respectate sunt mai stricte. Modernizarea tehnologiilor din domeniu nu duce la eliminarea totală a poluării deoarece procesul principal este cel de ardere a combustibililor. O alternativă este trecerea treptată la producerea energiei din resurse regenerabile ("verzi"), proces ce nu implică extragerea materiilor prime din sol și nici arderea acestora. Deocamdată la nivel internațional, producerea energiei din combustibili fosili rămâne principala tehnologie folosită în industria energetică. **Rezumat** Capitolul prezintă alte 4 forme speciale de poluare care afectează mediul, uneori în forme grave: poluarea radioactivă și fonică, poluarea datorată așezărilor omenești și cea rezultată din industria energetică. Accentul cade pe identificarea surselor de poluare și a efectelor acestora asupra mediului, respectiv a persoanelor. De asemenea, sunt sugerate și soluții pentru reducerea poluării prin măsuri tehnice sau organizatorice. **Capitolul 6** **STANDARDE DE MEDIU** **6.1. Introducere** Standardizarea este o practică foarte răspândită nu numai în domeniul mediului, ci și în alte ramuri ale producției de bunuri sau prestării de servicii. Standardele reglementează activități comune, care se desfășoară în același mod în cadrul firmelor care funcționează în același domeniu. Unitatea de învățare prezintă standardele care se utilizează în domeniul mediului pentru reducerea poluării și îmbunătățirea performanței de mediu a firmelor. - cunoașterea standardelor de mediu elaborate de Organizația internațională de standardizare (ISO) - cunoașterea standardelor Uniunii europene în domeniul mediului - compararea celor două grupe de standarde **6.3. Conținutul standardelor** În contextul preocupărilor tot mai intense de reducere a efectelor negative ale proceselor şi rezultatelor acestora, s-a pus problema elaborării unor standarde naţionale şi internaţionale, care să furnizeze organizaţiilor recomandări cu privire la implementarea unui sistem de management de mediu care să ţină sub control impactul activităţilor asupra mediului. Primul standard în domeniul mediului a fost elaborat de Institutul Britanic de Standardizare în 1992 cu titlul "Specificaţie pentru sistemele de management de mediu". Luând ca baza standardul britanic au fost dezvoltate ulterior standarde pentru sisteme de management de mediu şi în alte ţări: Franţa, Canada, Spania, Africa de Sud, Irlanda, Olanda. ***6.3.1. Standarde de mediu elaborate de ISO*** După succesul obținut cu standardele calității (familia ISO 9000), Organizația Internaţională de Standardizare a decis elaborarea unor standarde internaţionale referitoare la sistemele de management de mediu, care să răspundă următoarelor cerinţe: - pentru armonizarea standardelor existente, asigurând un sistem unitar în domeniu; - pentru a oferi un instrument care să faciliteze îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale organizaţiilor şi să evalueze progresele înregistrate. **Standardele ISO 14000** se referă la sistemele de management de mediu, sunt standarde generale, destinate ţinerii sub control a impactului proceselor desfăşurate în cadrul organizaţiilor asupra mediului. Familia de Standarde ISO 14000 cuprinde 24 de standarde ce acoperă următoarea problematică: - Sisteme de management de mediu - Auditarea sistemelor de management de mediu - Analiza preliminară de mediu - Marcarea ecologică a produselor - Evaluarea performanţei de mediu - Analiza ciclului de viaţă a produselor - Includerea aspectelor de mediu în standardele de calitate pentru produse ![](media/image12.png) Faţă de cele mai multe standarde, care au început să fie aplicate după aprobarea lor, standardele ISO serie 14000 au început să fie utilizate pentru implementarea şi certificarea sistemelor de mediu încă de când se aflau în faza de proiect. Raportat la anul 2010, cel mai mare număr de certificări ISO 14001 au fost înregistrate în Japonia, urmată de Marea Britanie şi China. România avea un număr mic de firme certificate ISO 14000, dar numărul lor este în creştere în fiecare an. În anul 2022, situația certificărilor ISO 14001 a fost diferită, așa cum reiese din tabelul de mai jos: Tabel 6.1. Situația certificărilor ISO 14001, pe țări, în anul 2022. **Țara** **Număr certificări** ------------------- ----------------------- 1\. China 295.501 2\. Japonia 20.892 3\. Italia 20.294 4\. UK 18.717 5\. Spania 14.778 6\. Coreea de Sud 13.439 7\. Germania 13.383 8\. India 12.562 9\. Franța 6.454 10\. Australia 6170 Se observă că în primele zece state ale lumii din punctul de vedere al numărului de organizații care și-au implementat standardul ISO 14001 există cinci țări din Europa, ceea ce confirmă preocupările statelor europene cu privire la protejarea mediului ambiant. În perspectivă standardele ISO 14000 vor avea un triplu impact, așa cum se observă din figura 6.1. Fig. 6.1. Impactul aplicării standardelor ISO 14000 Din experiența organizațiilor care au folosit standardele ISO 14000 pentru a-și ține sub control și minimiza impacturile ambientale, se pot identifica o serie de beneficii aduse de acestea: - Ajută organizațiile să respecte cerințele legale referitoare la emisiile poluante; - Micșorează impactul ambiental al produselor, proceselor, serviciilor; - Minimizează și optimizează consumul de resurse; - Promovează grija față de mediul înconjurător. **Standardul ISO 50001** Energia este esențială pentru organizații, dar adesea, generează costuri semnificative -- atât pentru producerea energiei cât și pentru mediu. Reducerea consumului de energie și îmbunătățirea eficienței energetice se află în prim planul agendei globale privind schimbările climatice. Consumul mondial de energie este în creștere. El s-a dublat în ultimii 40 de ani și se estimează o creștere de până la 30 % până în 2030. În plus, producția și utilizarea energiei generează aproximativ 60% din emisiile de gaze cu efect de seră, aceasta fiind cauza predominantă a schimbărilor climatice. Luarea de măsuri pentru o mai bună gestionare a consumului de energie nu numai că ajută planeta, ci și economisirea de bani pentru organizații și pentru societate în ansamblu. De această problematică se ocupă standardul internațional ISO 50001 pentru îmbunătățirea performanței energetice. Standardul ISO 50001 pentru Managementul Energiei este un nou standard internațional de management al energiei, care specifică cerinţele sistemului de management al energiei care trebuie să fie dezvoltate de către organizaţii în vederea implementării politicilor şi obiectivelor care să includă toate obligaţiile legale aplicabile. Denumirea completă a standardului este *ISO 50001: 2018, Sisteme de management al energiei - Cerințe cu îndrumare pentru utilizare*. Acesta este un instrument strategic care ajută organizațiile să pună în aplicare un sistem de gestionare a energiei și să utilizeze energia lor într-un mod mai efectiv și eficient. Standardizarea în domeniul managementului energetic include: - Alimentarea cu energie electrică - Practici de achiziţii pentru echipamente și sisteme care folosesc energia - Utilizarea energiei şi aspecte legate de eliminare - Măsurarea consumului actual de energie - Implementarea unui sistem de măsurare care să documenteze, să raporteze și să valideze îmbunătăţirile continue în domeniul managementului energiei ISO 50001 furnizează organizațiilor un nou cadru pentru dezvoltarea unui sistem de management al energiei efectiv. Ca și alte standarde pentru sisteme de management, și acesta urmărește ciclul lui Deming ,,Plan-Do-Check-Act" (Planifică -- Efectuează -- Verifică -- Acționează) pentru îmbunătățirea continuă. ISO 50001 furnizează un set de cerințe care permit organizațiilor: - să elaboreze o politică pentru utilizarea mai eficientă a energiei; - să stabilească ținte și obiective pentru a satisface această politică; - să colecteze date pentru o mai bună înțelegere și să ia decizii privind utilizarea și consumul de energie; - să măsoare rezultatele obținute; - să analizeze eficacitatea politicii; - să îmbunătățească continuu managementul energiei. ***Îmbunătățirea performanței energetice poate furniza beneficii rapide unei organizații prin maximizarea utilizării surselor de energie și a activelor privind energia și prin reducerea costurilor și consumului. ISO 50001 este utilizat de organizații mici și mari din întreaga lume. Beneficiile acestuia pot lua diverse forme. Pentru unele, este vorba despre reducerea impactului asupra mediului și consolidarea reputației, pentru altele scopul constă în a scădea costurile.*** ***6.3.2. Standardele de mediu ale Uniunii europene*** Politica de mediu a UE stabilește ca preocupare majoră reducerea poluării, stimularea comportamentului responsabil față de mediu, crearea unui cadru adecvat la nivelul fiecărei organizații orientat spre grija față de mediu, economia resurselor și limitarea poluării. În concordanță cu această politică au fost elaborat în anul 1995 un standard de mediu pentru sectorul industrial numit Eco-Management and Audit Scheme (EMAS I) ca instrument managerial pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu. Cea de a doua ediție a standardului EMAS (EMAS II) a apărut în 2001 și putea fi aplicat în domeniile industrial, servicii, instituţii. În urma experienței acumulate de organizații în aplicarea standardului s-au impus o serie de îmbunătățiri, modificări, care au fost introduse în EMAS II rezultând varianta EMAS III în anul 2010. Având în vedere politica UE cu privire la mediu și acțiunile continue întreprinse de țările membre în această direcție, s-a ajuns ca prevederile standardelor EMAS să fie mai severe decât cele ale standardelor ISO 14000. Ca urmare, o organizație care are implementat un standard EMAS îndeplinește în mod automat și prevederile standardului ISO 14001. ![](media/image14.png) Principalele aspecte de mediu urmărite de standardul EMAS sunt: - reducerea emisiilor de dioxid de carbon - promovarea folosirii eficiente a energiei, a apei şi a hârtiei şi reducerea deşeurilor - încorporarea orientărilor de mediu în procedurile de achiziţii - asigurarea unui comportament şi a unui angajament adecvat prin formare şi sensibilizare continuă - adoptarea de măsuri preventive pentru combaterea poluării - asigurarea respectării cerinţelor necesare - furnizarea de resurse suficiente pentru sistemul de management de mediu al acestuia - promovarea comunicării şi a dialogului transparent **Rezumat** Standardele de mediu sunt instrumente care oferă recomandări cu privire la implementarea unui sistem de management de mediu care să ţină sub control impactul activităţilor asupra mediului. Se lucrează cu două grupe de standarde de mediu: cele elaborate de Organizația internațională de standardizare -- familia ISO 14000 și cele elaborate la nivelul Uniunii europene -- standardele EMAS. La acestea se adaugă un standard pentru eficiența energetică. Față de alte standarde, cele din domeniul mediului au început să fie aplicate în din faza de elaborare, ca dovadă a interesului organizațiilor pentru soluționarea problemelor de mediu. **\ ** **Capitolul 7** **MANAGEMENTUL DE MEDIU** **7.1. Introducere** Această unitate de învățare îşi propune să definească managementul de mediu, să prezinte avantajele adoptării lui la nivelul firmei şi să prezinte modalitatea de implementare. Sunt prezentate standardele de mediu care ajută firmele să se organizeze astfel încât să-și rezolve problemele de mediu. În urma parcurgerii unității de învățare nr. 6 studenții vor fi capabili: - să cunoască importanța managementului de mediu la nivelul firmei - să cunoască care sunt standardele de mediu - să cunoască etapele ce trebuie parcurse pentru implementarea unui sistem de management de mediu **7.3. Contextul apariției și dezvoltării managementului de mediu** În ultimii ani problemele de protecţie a mediului au devenit parte integrantă a strategiei întreprinderilor din lumea întreagă. Fiecare unitate economică caută să atingă şi să demonstreze, alături de creşterile economice, un nivel performant de protejare a mediului şi respectarea legislaţiei din domeniu. În acest context, ţările care au adoptat norme şi standarde ecologice mai severe sunt interesate în protejarea produselor "verzi" faţă de concurenţa din ţările în care standardele sunt mai puţin severe. În contextul actual se manifestă o interdependenţă tot mai largă între mediu şi dezvoltarea societăţii, o creştere a exigenţelor societăţii privind protecţia mediului, concretizate în emiterea de reglementări din ce în ce mai severe. Din ce în ce mai multe organizaţii îşi organizează activitatea şi alocă sume importante (până la 30%) din volumul lor de investiţii pentru cercetare şi dezvoltarea de procese / produse compatibile cu mediul, numite "environmental firendly". Preocupările pentru problematica mediului înconjurător au condus la desprinderea din funcţia generală de management a firmei a tuturor acţiunilor organizatorice care au ca scop protecţia mediului şi reducerea poluării activităţilor proprii. Acestea formează în prezent **managementul de mediu.** În cadrul **componentei de mediu a managementului**, toate funcţiile acestuia vor avea o orientare clară către protejarea mediului ambiant. ***7.3.1. Scopul aplicării managementului de mediu*** Dezvoltarea sistemului de management de mediu şi a instrumentelor aferente au ca finalitate abordarea într-un context global a relaţiilor unităţii economice cu mediul înconjurător. Finalitatea aplicării managementului de mediu **constă în reducerea efectelor negative şi dezvoltarea efectelor pozitive asupra mediului.** Managementul de mediu va trebui să ofere soluţii pentru o serie de schimbări absolut necesare în cadrul firmelor, luând în considerare presiunile care se exercită din diferite direcţii asupra firmelor şi oportunităţile de afaceri de care trebuie să profite firma. De exemplu, înăsprirea legislației de mediu poate fi o constrângere care să conducă firma către adoptarea unei organizări focalizate pe probleme proprii de mediu, către adoptarea unui sistem de management de mediu -- instrument ce o va ajuta să-și micșoreze emisiile pentru a se încadra în nou legislație. ***7.3.2. Sisteme de management de mediu*** Practica a dovedit faptul că un control eficient al poluării nu se poate face doar cu soluţii tehnologice, ci este necesară o planificare, organizare şi un control riguros al tuturor activităţilor unor firme -- respectiv un **sistem de management de mediu (SMM)** integrat în managementul general al întreprinderii. Conform ISO Sistemele de Management de Mediu se definesc astfel ***"componentă a sistemului de management care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu a firmei".*** Implementarea unui SMM **este o acţiune voluntară**, adică nu există prevederi legale care să oblige firmele să adopte un sistem de management de mediu. Folosirea SMM a convins agenţii economici prin rezultatele obţinute: - identificarea zonelor ce pot aduce economii -- prin acţiunile organizatorice referitoare la protecţia mediului se pot reduce amenzile şi alte cheltuieli plătite de firmă pentru poluarea cauzată mediului; - creşterea eficienţei producţiei -- prin acţiunile organizatorice referitoare la protecţia mediului se pot reduce pierderile din procesul de producţie, ceea ce înseamnă o eficienţă crescută a procesului de producţie; - găsirea de noi pieţe -- pătrunderea pe unele pieţe este condiţionată de o anumită performanţă de mediu dovedită de implementarea şi funcţionarea unui sistem de management de mediu. **Scopul** introducerii unui SMM constă în: - conformarea cu legislaţia de mediu în vigoare; - îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu; - minimizarea riscurilor. Tendinţa

Note de curs -Managementul mediului AF_ZI_2024-2025 PDF

Document Details

Tags

Related

Summary

Full Transcript