CURS Dreptul Afacerilor 2024 PDF

CURS nr.1 Noțiuni introductive Noţiunea de DREPT 1. Accepţiunile noţiunii de drept i) Drept obiectiv = reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul s...

CURS nr.1 Noțiuni introductive Noţiunea de DREPT 1. Accepţiunile noţiunii de drept i) Drept obiectiv = reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii. În cadrul dreptului obiectiv distingem dreptul pozitiv, adică totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un anumit moment dat şi reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv. ii) Drept subiectiv = reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, comportare care poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului. iii) Ştiinţa dreptului = reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care formează dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus statului să reglementeze, să adopte norme juridice 2. Sistemul legislativ : diviziunile dreptului; ramurile de drept; instituția juridică a. Diviziunile dreptului În funcţie de tipul relaţiilor sociale pe care le reglementează, sistemul de drept românesc cunoaşte două mari diviziuni: dreptul public şi dreptul privat. i. Dreptul public cuprinde normele juridice care guvernează organizarea statului, raporturile dintre stat şi particulari precum şi raporturile dintre diferitele organisme ale statului. În exercitarea puterii sale suverane, statul stabilește raporturi juridice cu membrii societății, guvernate de dreptul public, care sunt de regulă raporturi juridice de subordonare. ii. Dreptul privat cuprinde normele care guvernează raporturile dintre membrii societății (denumiți și paticulari). Raporturile de drept privat sunt, de obicei, raporturi de egalitate juridică, în sensul că niciunul dintre membrii societății implicat nu îşi poate impune voinţa sa juridică asupra celorlalți membri. Şi statul poate participa la asemenea raporturi juridice, situaţie în care acţionează nu în virtutea puterii sale suverane, ci ca un simplu particular (ca o simplă persoană juridică). b. Ramurile de drept Fiecare diviziune a dreptului intern se structurează la rândul ei în ramuri de drept. Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice legate între ele atât prin obiectul de reglementare (grupul de relaţii sociale pe care îl reglementează), cât şi prin metoda de reglementare. 1 → În cadrul dreptului public regăsim următoarele ramuri de drept: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar şi fiscal, dreptul penal, dreptul procesual penal şi dreptul internaţional public etc. → În cadrul dreptului privat regăsim următoarele ramuri de drept: dreptul civil1, drept procesual civil, dreptul de proprietate intelectuală și industrială, dreptul transporturilor, dreptul asigurărilor, drept bancar, dreptul muncii, dreptul internaţional privat etc. c. Instituția juridică Fiecare ramură de drept este alcătuită dintr-o serie de instituții juridice. Instituţia juridică reprezintă o grupare unitară, relativ distinctă de norme de drept, prin care se reglementează o categorie de raporturi sociale; de ex. instituţia proprietăţii, instituţia răspunderii juridice, instituţia profesionistului etc. În practică, se poate constata o întrepătrundere a instituţiilor juridice care aparţin unor ramuri de drept diferite sau care se găsesc la intersecţia dintre cele două diviziuni ale dreptului. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă dreptul afacerilor care nu este o ramură de drept, în accepţiunea clasică a termenului, sus definit. Dreptul afacerilor este o disciplină compozită, care reuneşte un ansamblu de norme şi de instituţii juridice diverse, care în mod tradiţional se regăsesc în cuprinsul ramurilor de drept privat şi de drept public, unite prin aceea că slujesc aceluiaşi obiectiv: reglementarea desfăşurării afacerilor. La baza întregului sistem de drept se află norma juridică, element fundamental ce se concretizează într-un text concis realizat, fie sub forma unui articol de lege, fie a unui întreg act normativ (denumit generic lege). Norma juridică 1. Noţiunea şi trăsăturile normei juridice Norma juridică (sau norma de drept) este o regulă socială, generală, impersonală şi obligatorie care prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca scop asigurarea ordinii sociale; regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului. Normele juridice sunt o categorie de norme sociale, care se caracterizează prin: - generalitate – prevede o conduită tip, - impersonalitate – vizează pe toţi membrii societăţii, - obligativitate – impune o conduită de la care nu se poate abate nimeni, - coerciţie – respectarea conduitei este asigurată cu ajutorul mijloacelor de constrângere exercitate de stat. Prin urmare, încălcarea normei juridice atrage răspunderea juridică a celui vinovat. 1 De câte ori ne vom referi la „dreptul comun”, vom avea în vedere prevederile de drept civil, de la care vin să deroge uneori prevederile aplicabile afacerii. Ori de câte ori nu există astfel de derogări, dispoziţiile de drept civil sunt pe deplin aplicabile. 2 2. Structura normei juridice i) Structura internă (logico-juridică) a normei juridice cuprinde: a) Ipoteza = arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica norma juridică; în mod excepțional precizează categoria de persoane vizată de normă, b) Dispoziţia = prescrie conduita părţilor adică acţiunea sau inacţiunea pe care subiectele trebuie să o îndeplinească, c) Sancţiunea = reprezintă acea parte a normei juridice care stabileşte consecinţele nerespectării conduitei prescrise de dispoziţie şi măsurile coercitive care se pot lua de organele specializate ale statului. ii) Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice reprezintă forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice în texte concise fie sub forma unui articol sau a mai multor articole dintr-un act normativ (lege, hotărâre de Guvern etc.). 3. Clasificarea normelor juridice După tipul de conduită pe care o prescriu, distingem între: a) norme imperative – conduita prescrisă de ele este obligatorie, părţile nu pot deroga de la aceasta. Sunt de două feluri: - onerative = care impun o anumită acţiune (de ex. Vânzătorul are următoarele obligaţii principale: să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut; să predea bunul şi să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului (art.1.672 C. civ.) şi - prohibitive = care interzic o anumită acţiune b) norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi: - permisive = care nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită, lăsând la aprecierea fiecărei persoane alegerea unei conduite (de ex. proprietarul unui teren poate să facă orice lucrări asupra acestuia (să planteze sau să construiască) după cum consideră de cuviinţă (art. 559, alin.(2) prima teză C.civ.) şi - supletive = reglementează o anumită conduită, care urmează să fie aplicată în mod subsidiar, dacă persoanele nu şi-au determinat-o ele însele, adică suplinesc voinţa părţilor. După criteriul sferei de aplicare, normele juridice se clasifică în: a) norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o ramură de drept; b) norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogă de la dreptul comun şi au prioritate faţă de normele generale; c) norme de excepţie – reglementează situaţii deosebite care necesită derogări de la conduita prescrisă de normele generale sau normele speciale, pe care le completează fără a aduce atingere ordinii de drept. importanța calificării: - norma generală reprezintă situaţia de drept comun, iar norma specială constituie excepţia, astfel încât norma specială derogă de la norma generală. 3  Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală. Pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu normele generale în materie, prin urmare ea nu poate fi aplicată, prin analogie, situaţiilor ce nu se încadrează în prevederile sale, aceste situaţii urmând a fi guvernate de normele generale. De exemplu, potrivit art.278 alin.(1) C. muncii, „dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile”. De asemenea, potrivit art.1.168 C.civ., contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile care reglementează contractul în general (dreptul comun în materie de contracte), iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult. Normele de excepţie sunt de strictă interpretare şi aplicare, conţinutul lor neputând fi extins prin analogie şi la alte situaţii de fapt. În acest sens, art.10 C.civ. prevede că „legile care derogă de la o dispoziţie generală (...) se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”. Din punct de vedere al tehnicii de alcătuire, pot fi: a) norme determinate - conţinutul lor este exprimat clar în actul normativ şi cuprind cele trei elemente ipoteza, dispozitie, sanctiune; b) norme de trimitere - care fac trimitere la un alt act normativ sau la alta normă de drept; c) norme în alb - care urmează a fi întregite printr-un act normativ ce va fi adoptat în viitor, în vederea aplicarii lor. După criteriul forţei juridice a actului normativ în care normele juridice sunt cuprinse deosebim între: Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale etc. 4. Interpretarea normelor juridice Interpretarea normelor juridice constituie un proces logico-raţional de lămurire şi explicare a conţinutului regulilor de drept, de determinare a sensului pe care l-a avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi adoptat legea, în vederea unei aplicări cât mai juste a acestora şi încadrarea cât mai corectă a diferitelor situaţii concrete. Scopul interpretării normelor de drept constă în identificarea voinţei reale a legiuitorului. În practică distingem între: a) interpretare oficială – este realizată de o autoritate publică competentă şi are forţă juridică, fiind astfel obligatorie. Această interpretare poate fi: - autentică = atunci când este realizată chiar de autoritatea care a edictat norma juridică, sau - cazuală = realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei în procesul de aplicare a normei. b) interpretare neoficială – este realizată în doctrina juridică (literatura juridică) sau în pledoariile avocaţilor şi este facultativă, neavând forţă juridică. 4  În activitatea de interpretare a normei juridice pot fi utilizate mai multe metode de interpretare, anume: metoda gramaticală, metoda istorică, metoda logică, metoda teleologică etc. 5. Acţiunea normei juridice (a actelor normative) în timp, spaţiu şi asupra persoanelor Normele juridice se aplică având în vedere trei aspecte: acţiunea lor într-un interval de timp, pe un anumit teritoriu şi cu privire la anumite categorii de persoane. I. Acţiunea normei juridice în timp Orice normă juridică se aplică atâta timp cât este în vigoare, adică din momentul în care intră în vigoare şi până în momentul în care iese din vigoare. i. Intrarea în vigoare a normei juridice reprezintă momentul iniţial, de la care începe să se aplice aceasta asupra raporturilor juridice. Regula: - legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, partea I-îi, - actele normative ale Uniunii Europene (U.E.) intră în vigoare în a 20-a zi de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al U.E. Excepția: - atât actele normative românești cât și cele ale U.E. intră în vigoare la data expres prevăzută în textul lor. Acţiunea în timp a normei juridice este guvernată de: principiul aplicării imediate a legii noi şi de principiul potrivit cărui nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. De regulă, norma juridică acţionează numai pentru viitor (adică se aplică din momentul în care a intrat în vigoare), ceea ce înseamnă că: - norma juridică nu poate retroactiva, adică nu poate produce efecte asupra raporturilor juridice încheiate înainte de intrarea ei în vigoare şi - norma juridică nu poate ultraactiva, adică nu îşi poate extinde efectele după momentul ieşirii sale din vigoare. ii. Ieşirea din vigoare a unei legi se realizează prin: - abrogare (de regulă), - ajungerea la termen, - căderea în desuetudine. Abrogarea normei juridice marchează momentul în care aceasta îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării în vigoare a unei norme juridice noi. II. Acţiunea normei juridice în spaţiu. Regula: principiul teritorialităţii = norma juridică se aplică pe întreg teritoriu al statului (autoritatea publică centrală) care a edictat-o,  raporturile juridice sunt guvernate de legea locului unde au fost încheiate. Principiul teritorialităţii legii civile este consacrat şi în art.7, alin.(1) C.civ., potrivit căruia: „Actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel.” 5  Dreptul Uniunii Europene, care a devenit izvor de drept după aderarea României la Uniunea Europeană, se aplică pe întreg teritoriul, respectând principiul teritorialităţii. Complexitatea construcției UE determină o ordine juridică specifică care cunoaște mai multe categorii de izvoare de drept, subsumate următoarelor categorii: - izvoare primare sau originare de drept : tratatele încheiate de statele membre2 - izvoare secundare sau derivate de drept - totalitatea actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene în aplicarea prevederilor tratatelor,3 și anume: regulamentele, directivele, deciziile, recomandările, avizele etc. - izvoare terțiare de drept constând în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu sediul la Luxemburg, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu sediul la Strasbourg. Excepţii: - Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile administrației publice locale (de ex. Hotărârea Consiliului local al orașului Pantelimon) se aplică numai în raza lor de competență teritorială. Art.7, alin.(2) C.civ. prevede că: „Actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială”. - Pe teritoriul unei misiuni diplomatice se aplică legea statului reprezentat de misiune. - La bordul navelor sau aeronavelor se aplică regulile statului al cărui pavilion îl poartă. III. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor. Regula: Normele juridice au vocatie generală de aplicare, adică sunt aplicabile tuturor membrilor societății, în calitatea lor de subiecte de drept - persoane fizice şi persoane juridice. Excepția: Normele de drept care se aplică anumitor categorii de subiecte de drept: - unei categorii profesionale, - numai persoanelor fizice; - numai persoanelor juridice etc. Izvoarele dreptului afacerilor 1. Noţiune Conceptul de izvor de drept cunoaşte mai multe accepţiuni. Însă cea mai relevantă semnificație a termenului este: forma de exteriorizare a normei juridice (a manifestării de voinţă a legiuitorului). Putem să înțelegem prin izvor de drept și sursa drepturilor noastre (subiective). 2 Art..1, alin.2 TFUE. Constituie izvoare primare ale dreptului UE: Tratatul de la Lisabona din 2009, alcătuit din două tratate: Tratatul Uniunii Europene (TUE) și Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE); Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Tratatele de aderare încheiate între UE și statele membre; Convențiile încheiate între statele membre în aplicarea tratatelor constitutive și modificatoare etc. 3 Art. 288-291 TFUE. 6 2. Sunt izvoare de drept: a. legea - actele normative publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I-îi (de ex.: Constituția, Legea, Hotărârea de Guvern, Ordonanţa de Guvern, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, Ordinele miniştrilor, Regulamente, Circulare etc.). b. uzanțele – constau în obicei (cutuma) și uzuri profesionale – obiceiul (de ex. obiceiul locului) reprezintă o practică generală, relativ îndelungată, repetată, în raporturile dintre subiectele de drept, acceptată de către acestea drept regulă obligatorie. - uzul profesional – se referă la regulile stabilite într-un anumit context, de regulă domeniu de activitate, care guvernează raporturile dintre cei implicați în acel context și aceștia și terți. Pentru ca uzanțele să fie izvor de drept este necesar ca: - o lege să facă trimitere expresă la uzanța respectivă,4 - să fie conforme ordinii publice și bunelor moravuri. c. principiile generale ale dreptului - acele idei călăuzitoare care stau la baza reglementării raporturilor dintre membrii societății (de ex.: principiul egalității în fața legii, principiul îmbinării intereselor personale cu cele generale, principiul ocrotirii și garantării drepturilor subiective etc.). Principiile generale ale dreptului reprezintă izvor de drept numai în cazul în care o anumită împrejurare de fapt nu este reglementată nici de lege, nici de uzanţe și nici nu există dispoziţii legale asemănătoare. Nu constituie izvor de drept: 1. Doctrina – reprezintă literatura juridică. 2. Jurisprudenţa – reprezintă totalitatea hotărârilor judecătoreşti. În mod excepţional constituie izvor de drept: - deciziile Curţii Constituţionale; - deciziile Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie în cazul recursului în interesul legii promovat de Procurorul General atunci când se constată că în practica instanţelor de recurs o anumită reglementare este aplicată în mod diferit, - hotărârile prealabile pronunţate de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, - precum şi hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau cele ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. 3. Modul de aplicare a izvoarelor de drept: i. Legea constituie izvorul principal de drept. ii. În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele. iii. În lipsa reglementării exprese a legii sau a uzanțelor se vor aplica alte dispoziții legale privitoare la situații asemănătoare. iv. Iar dacă toate acestea lipsesc se aplică principiile generale ale dreptului. În principiu, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar în raport cu normele dreptului privat românesc. 4 Art.603 C.civ.: „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”; Art.1349 alin.(1) C.civ.: „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. 7  De asemenea, dispozițiile pactelor și tratatelor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte au prioritate în raport cu normele naționale cu excepția cazului în care dispozițiile naționale sunt mai favorabile. 8  Curs nr.2 Raportul juridic 1. Noţiune Raporturile juridice sunt acele relaţii sociale personal-nepatrimoniale şi patrimoniale care sunt reglementate de normele juridice. 2. Caractere juridice Raportul juridic : este un raport social şi are un caracter dublu voliţional, în sensul că o pe de o parte, este expresia voinţei legiuitorului, (fiind reglementat de lege), iar o pe de altă parte, se naşte prin voinţa părţilor implicate. 3. Structură Structura raportului juridic civil cuprinde trei elemente distincte, ce trebuie întrunite cumulativ: A. Subiectele (părţile) raportului, adică persoanele între care se stabileşte raportul juridic; B. Obiectul raportului, anume acţiunile sau inacţiunile (denumite generic prestaţii) la care este îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. C. Conţinutul raportului, adică drepturile şi obligatiile ce iau naştere între cele două părţi ale raportului juridic; 9  Subiectele (părţile) raportului juridic 1. Noţiune Subiecte sau părţile raportului juridic sunt oamenii în calitate de titulari ai drepturilor subiective şi obligaţiilor corelative. 2. Clasificare Părţile raportului juridic pot fi persoane fizice și/sau persoane juridice. - persoana fizică este individul, ca parte a raporturilor sociale reglementate juridic; - persoana juridică este colectivitatea de indivizi care participă la asemenea raporturi. Părţile raportului juridic pot avea calitatea de - subiect activ - dacă sunt titulare de drepturi; - subiect pasiv -dacă le revin obligaţii. În cazul raporturilor juridice în conţinutul cărora se găsesc drepturi de creanţă, subiectul activ se numeşte creditor, iar subiectul pasiv se numeşte debitor. Raportul juridic se stabileşte, de regulă, între două persoane -raport juridic simplu-, care presupune „determinarea” subiectelor raportului juridic de drept al afacerilor, adică presupune cunoaşterea părţilor acestui raport. Determinarea se realizează diferit în funcţie de conţinutul raportului juridic, anume dacă se referă la drepturi absolute sau drepturi relative. În primul caz, în care raportul juridic cuprinde un drept absolut, este determinat sau cunoscut numai subiectul activ, care este titularul dreptului subiectiv (spre ex. proprietarul unui bun), în timp ce subiectul pasiv este nedeterminat, fiind format din toate celelalte subiecte de drept. În al doilea caz , în care raportul juridic cuprinde un drept relativ, atât subiectul activ, numit creditor, cât şi subiectul pasiv, numit debitor, sunt determinate (spre ex. în cazul raportului juridic născut din contractul de vânzare-cumpărare, sunt determinate cele două părţi: vânzătorul şi cumpărătorul). Există situaţii în care raportul juridic se stabileşte între mai multe persoane: fie în calitate de subiecte active - mai multi creditori (pluralitate activă), fie de subiecte pasive -mai mulţi debitori (pluralitate pasivă), fie sub ambele aspecte - mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori (pluralitate mixtă). 10  Persoana fizică 1. Definiție Persoana fizică reprezintă omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii. 2. Capacitate juridică Participarea sa la viaţa juridică a societăţii, încheind raporturi juridice are loc în temeiul capacităţii juridice, care cuprinde două elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. 3. Capacitate de folosință Capacitatea de folosinţă se defineşte ca fiind aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile. Începutul capacităţii de folosinţă coincide cu naşterea persoanei fizice. Din acel moment ea va putea lua parte la raporturile juridice civile.5 Capacitatea de folosinţă încetează la moartea persoanei fizice, la data trecută în certificatul de deces. Dacă persoana a dispărut, astfel încât moartea sa nu poate fi constatată direct, legea prevede o procedură specială de declarare judecătorească a morţii, care se desfăşoară în două etape, de regulă: declararea judecătorească a dispariţiei şi declararea judecătorească a morţii. Legea reglementează şi situaţia particulară în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia (care poate interveni, spre exemplu, în ipoteza unui accident de avion), situatţie în care se consideră că au vocaţie succesorală reciprocă, adică fiecare are calitatea de moştenitor al celorlalte. Legea poate să prevadă o serie de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă: a) îngrădiri cu caracter de sancţiune (de exemplu interzicerea drepturilor părinteşti sau nedemnitatea succesorală); b) îngrădiri cu caracter de protecţie (de exemplu minorul care a împlinit 16 ani poate dispune prin testament numai pentru jumătate din bunurile de care ar fi putut dispune dacă ar fi major; legea interzice vânzarea între soţi). 4. Capacitate de exercițiu Capacitatea de exerciţiu se defineşte ca fiind aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile. Pentru a avea capacitate de exerciţiu o persoană fizică trebuie să aibă discernământ6. 5 Prin excepţie, în materie succesorală, Codul civil recunoaşte posibilitatea dobândirii anticipate a capacităţii de folosinţă pentru copilul conceput dar încă nenăscut. 6 Din punct de vedere juridic, discernământul se defineşte ca fiind posibilitatea persoanei de a înţelege şi de a-şi reprezenta efectele actelor pe care le încheie. 11 Ca urmare în viaţa fiecărei persoane fizice există următoarele etape: a) Perioada de vârstă cuprinsă între 0 şi 14 ani se caracterizează prin lipsa capacităţii de exerciţiu. - De regulă, în acest interval de vârstă, minorul nu poate încheia singur acte juridice civile. Pentru încheierea lor, el este reprezentat de către tutore sau părinte. - Prin excepţie, el va putea încheia singur actele juridice zilnice, mărunte (spre exemplu cumpărarea de alimente) precum şi aşa-numitele acte de conservare, prin care se preîntâmpină o pierdere. b) Perioada de vârstă cuprinsă între 14 şi 18 ani se caracterizează prin capacitate de exerciţiu restrânsă. În acest interval de vârstă deosebim mai multe categorii de acte juridice: i) acte juridice pe care minorul le poate încheia în mod valabil personal şi singur (un depozitul special bancar, acte juridice de administrare a propriului patrimoniu, după împlinirea vârstei de 16 ani minorul se poate angaja etc.); ii) acte juridice pe care minorul le poate încheia valabil numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului său legal (închirierea sau vânzarea ori ipotecarea unui bun, renunţarea la un drept); iii) acte juridice pe care minorul nu le poate încheia deloc (donaţii şi garantarea obligaţiilor altuia). c). Perioada de vârstă ce începe cu 18 ani se caracterizezază prin capacitate deplină de exerciţiu. Ca principiu, orice persoană fizică ce a împlinit 18 ani (majoră) are capacitate de exerciţiu deplină, ceea ce înseamnă că poate încheia orice act juridic în limitele prevăzute de lege. 5. Ocrotirea persoanei fizice majore7 Persoana fizică majoră care nu se poate îngriji singur de interesele lui din cauza deteriorării facultăților mintale, situație care impune un sprijin în formarea sau exprimarea voinței sale va putea beneficia de: → tutelă specială = dacă deteriorarea facultăților mintale este totală și, după caz, permanentă și este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor ei → consiliere judiciară = dacă deteriorarea facultăților mintale este parțială și este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor ei De asemenea, în următoarele cazuri o persoană fizică majoră poate beneficia de curatelă, în vederea administrării averii sale în condiții corespunzătoare: a) dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, NU poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator; b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, NU poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general; 7 A se vedea Legea nr.140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M.Of. nr. 500 din 20 mai 2022 12 d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general. 6. Identificarea persoanei fizice în cadrul raporturilor juridice În cadrul raporturilor juridice persoana fizică se identifică prin anumite atribute sau mijloace de identificare care reprezintă drepturi personal-nepatrimoniale ale acesteia. Intră în categoria atributelor persoanelor fizice: numele, domiciliul, starea civilă, codul numeric personal, cetăţenie. Numele reprezintă cuvintele prin care persoana fizică este individualizată în societate. Numele cuprinde numele de familie şi prenume. O persoanî fizică se mai poate individualiza prin pseudonim ori prin poreclă. Domiciliul reprezintă locuinţa statornică sau principală a persoanei fizice şi serveşte la identificarea în spaţiu a acesteia. Domiciliul poate fi : de drept comun, legal sau convenţional. Domiciliul nu se confundă cu reşedinţa, adică locuinţa cu caracter vremelnic sau secundar a persoanei fizice. Starea civilă (statutul civil al persoanei) constă dintr-o serie de calităţi personale care au semnificaţia de elemente de stare civilă. Pentru ca o persoană fizică să aibă o anumită stare civilă este necesar să intervină anumite fapte de stare civilă (naşterea sau decesul) sau acte de stare civilă (căsătoria, divorţul, adopţia, desfacerea adopţiei, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei etc.) Codul numeric personal – succesiune de cifre cu o semnificație bine precizată de lege. Cetățenia – apartenența juridică a unei persoane fizice la un stat și implicit la un sistem de drept. Are importanță în cadrul raporturilor de drept internțional. 13  Curs nr.3 Persoana juridică (pj) 1. Definitie Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile. Cu alte cuvinte, persoana juridică reprezintă un colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective şi obligaţii. Prin excepţie, există şi persoane juridice care nu reprezintă colectivităţi de indivizi (de ex.societatea cu răspundere limitată cu asociat unic). În concluzie, sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege. 2. Elemente constitutive ale persoanei juridice Personalitatea juridică este o abstracţiune creată de legiuitor pentru a desemna calitatea de subiect de drept pe care o poate avea un colectiv de persoane care întruneşte trei elemente constitutive (condiţii esenţiale): 1. organizare de sine stătătoare – alcătuirea colectivului de oameni ca un tot unitar, modul în care acesta este structurat în compartimente în funcţie de activitatea desfăşurată; inclusiv desemnarea organelor de conducere, de gestiune şi de control; precum şi precizarea persoanei sau persoanelor care vor reprezenta persoana juridică în raporturile cu terţii; 2. patrimoniu propriu - constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ce au ca titular persoana juridică, fiind distinct de patrimoniile membrilor care o compun. Existenţa patrimoniului permite persoanei juridice să aibă o răspundere patrimonială proprie în raporturile cu terţii şi să participe în nume propriu la circuitul juridic. 3. scop propriu (un obiect de activitate). Pentru a fi valabil, scopul persoanei juridice trebuie să fie licit şi moral în acord cu interesul general al societăţii. 3. Capacitatea juridică a pj Persoana juridică : participă în nume propriu la viața juridică (=la circuitul civil) prin săvârșirea de acte juridice și fapte juridice care conduce la stabilirea de raporturi juridice. răspunde personal pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii. are capacitate juridică = aptitudinea de a avea drepturi și obligații proprii, care implică : capacitate de folosință și capacitate de exercițiu. La momentul înfiinţării, persoana juridică dobândeşte atât capacitate de folosinţă, cât şi capacitate de exerciţiu. Data înfiinţării pj diferă în funcție de categoria pj : pj de drept public sau pj de drept privat. 14 - pj de drept public se înfiinţează prin act de dispoziţie al autorităţii publice (de ex. regiile autonome, societăţile naţionale, dar şi ministerele); - pj de drept privat se înfiinţează prin act recunoscut sau prin act autorizat emis de organul competent (de ex. societăţile cooperatiste, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, partidele politice, societăţile agricole etc.); - distinct de cele 2 categorii de mai sus sunt și pj care se înființează prin alt mod reglementat de lege (de ex. înfiinţarea statului dar şi a asocieţiei de proprietari). a. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobândeşte la Regula : pj poate avea orice drepturi și obligații Excepții: pj nu poate avea drepturile/obligațiile care, prin natura lor sau potrivit legii, aparțin numai persoanei fizice (pf). Pj fără scop lucrativ (non-profit) poate avea doar acele drepturi și obligații care sunt necesare realizării scopului lor. Această regulă poartă de numirea de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Prin urmare, capacitatea de folosinţă a pj non-profit este limitată la acele acte juridice circumscrise obiectului său de activitate. Orice act juridic încheiat de persoana juridică cu încălcarea excepțiilor de mai sus (adică fie nu este conform cu obiectul său de activitate fie aparține unei pf), este lovit de nulitate absolută (=nul). b. Capacitatea de exerciţiu presupune în mod obligatoriu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice. Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare = pf sau pj desemnate să acționeze în numele și pe seama pj în raporturile cu terții8. Organele de administrare (= administratorul) sunt desemnate prin actul constitutiv sau prin lege. Între pj și administratorul ei se stabilește un raport de REPREZENTARE, denumit MANDAT (=contract de mandat) Reprezentarea este raportul juridic prin care o persoană, numită reprezentant (=administratorul), încheie acte juridice cu terţii (=orice alte pf sau pj) în numele şi în contul unei alte persoane, numită reprezentat (=pj), având drept consecinţă producerea directă în persoana reprezentatului a efectului actelor juridice.9 Persoanele fizice care au calitatea de administratori trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu și să nu fi fost decăzuți din dreptul de a exercita funcții în cadrul organelor de administrare. 8 TERȚ = celelalte subiecte de drept / pf sau pj / adică străinii. 9 De regulă, actele juridice se încheie personal de către participantul la raportul juridic, care, de fapt beneficiază de efectele lor. Ori de câte ori intră într-un raport juridic, partea semnatară trebuie să fie prezentă în locul unde are loc semnarea sau executarea actului juridic. În viaţa cotidiană sunt frecvente cazurile când subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la încheierea sau la executarea actului juridic. În astfel de condiţii apare necesitatea înlocuirii lui cu o altă persoană. Viaţa juridică ar deveni extrem de complicată dacă actele juridice nu ar fi realizate prin intermediul unor persoane. 15 4. Funcționarea pj Actele juridice făcute de organele de administrare ale pj, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Actele juridice încheiate de administrator cu depășirea puterilor conferite (=a limitelor de reprezentare) angajează pj numai dacă terții NU cunosc aceste limite la data încheierii actului juridic. În caz contrar (dacă terții cunosc limitele de reprezentare), actul juridic NU este valabil pentru pj și îl angajează personal pe administrator. Membrii organelor de administrare ale unei pj - trebuie să acționeze în interesul pj, cu prudența și diligența cerute de lege unui bun proprietar. - au obligația să asigure și să mențină separația dintre patrimoniul pj și propriul lor patrimoniu. - nu pot folosi bunurile pj sau informațiile pe care le obțin în virtutea funcției lor în interesul lor propriu sau al unor terți. Este anulabil actul juridic încheiat de administrator cu încălcarea intereselor pj. 5. Reorganizarea pj Pe parcursul existenţei unei persoane juridice poate să apară necesitatea reorganizării acesteia care poate avea trei categorii de efecte: efectul înfiinţării de noi persoane juridice, efectul modificării unor persoane juridice existente sau efectul extinctiv - al încetării unor persoane juridice. Reorganizarea unei persoanei juridice se poate realiza în două modalităţi: - fuziune care poate fi: absorbţie constă în încorporarea unei persoane juridice ce îşi încetează astfel existenţa într- o altă persoană juridică ce îşi păstrează fiinţa. contopire, ca modalitate de reorganizare a persoanelor juridice constă în unirea a două sau mai multe persoane juridice care îşi încetează astfel existenţa constituind o nouă persoană juridică. - divizarea este de două feluri: divizarea totală constă în împarţirea patrimoniului persoanei juridice între două sau mai multe persoane juridice preexistente sau care iau astfel fiinţă. divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice şi transmiterea acesteia către una sau mai multe persoane juridice preexistente sau care iau astfel fiinţă. În urma divizării parţiale, persoana juridică iniţială îşi continuă existenţa. - transformarea pj = intervine în cazurile prvăzute de lege, atunci câd o pj își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte pj. 6. Încetarea pj Persoana juridică poate lua sfârşit fie printr-una din modalităţile de reorganizare cu efect extinctiv fie prin dizolvare. Cauzele cele mai frecvente de dizolvare sunt următoarele: a. termenul pentru care s-a constituit a expirat; b. scopul pentru care s-a înfiinţat a fost realizat sau nu mai poate fi îndeplinit; 16 c. scopul pe care persoana juridică îl urmăreşte ori mijloacele pe care le foloseşte pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii ori bunelor moravuri; d. persoana juridică urmăreşte un alt scop decât cel declarat; e. numărul membrilor persoanei juridice a scăzut sub limita stabilită de lege, actul de înfiinţare sau statut; f. persoana juridică a fost declarată nulă (ca efect al declarării nulităţii actelor constitutive); g. adunarea generală (când acesta este organul de conducere al persoanei juridice) a hotărât dizolvarea; h. insolvabilitatea persoanei juridice în cazul unor categorii de persoane (cum sunt organizaţiile non-profit) sau falimentul în cazul altora (cum sunt societăţile comerciale); i. moartea, incapacitatea, excluderea, retragerea sau falimentul unor asociaţi în cazul anumitor societăţi (cum sunt societăţile în nume colectiv-SNC, societăţile cu răspundere limitată SRL şi societăţile în comandită: fie SCS fie SCA). Dizolvarea poate fi: voluntară = este rezultatul voinţei membrilor persoanei juridice, de plin drept = intervine în temeiul legii (pj nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege) sau silită = are caracter de sancţiune civilă şi intervine pentru motive ca: urmărirea altui scop decât cel declarat sau a unui scop ilicit, utilizarea unor mijloace ilicite etc. Lichidarea pj Efectul esenţial al dizolvării constă în intrarea persoanei juridice în lichidare în vederea realizării activului şi plăţii pasivului. Lichidarea persoanei juridice constă în ansamblul operațiunilor de realizare a activului şi de plată a pasivului subiectului de drept civil. Efectul lichidării pj este încetarea capacităţii sale de folosință, a calităţii acesteia de subiect de drept civil şi, finalmente, a personalităţii juridice. 7. Identificarea pj În cadrul raporturilor juridice persoana juridică se identifică prin anumite atribute sau mijloace de identificare care reprezintă drepturi personal-nepatrimoniale ale acesteia. Intră în categoria atributelor de identificare ale persoanelor juridice: denumirea, sediul, numărul de înregistrare în registrele autorităţilor competente, inclusiv ANAF, codul persoanei juridice contul bancar, naţionalitatea. Denumirea persoanei juridice reprezintă mijlocul de identificare care constă în cuvinte stabilite cu această semnificaţie, în condiţiile legii. În cazul comercianţilor este reglementată firma cu semnificaţia de mijloc de identificare în raporturile comerciale. Sediul constituie mijlocul de identificare în spaţiu a persoanei juridice, prin indicarea unui loc stabilit, în condiţiile legii cu această semnificaţie. Naţionalitatea reprezintă legătura juridică dintre persoana juridică şi un anumit stat, criteriul de determinare a naţionalităţii fiind potrivit dreptului român locul situării sediului persoanei juridice. Codul unic de înregistrare (CUI) sau codul fiscal reprezintă mijlocul de individualizare printr- un simbol cifric, numit cod unic de înregistrare. 17  Curs nr.4 Profesionistul subiect specific al Dreptului Afacerilor 1. Noțiunile de profesionist și de întreprindere Art.3 alin.(2) din Codul civil (C.civ.) precizează că : „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.”; iar în art.3 alin. (3) C.civ. se arată: „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sau în prestare de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.” Din formularea cu valoare de principiu a codului civil se desprinde concluzia că : o pe de-o parte, pentru calificarea unui subiect de drept drept profesionist este definitoriu conceptul de întreprindere; o iar pe de altă parte, prin sintagma „exploatarea unei întreprinderi”, se precizează că profesionistul este cel care are putere de decizie asupra întreprinderii, cel care determină cursul acţiunii şi îşi asumă rezultatele activității, indiferent dacă sunt pozitive sau negative. → Pentru a înțelege conceptul de profesionist trebuie să ne raportăm la noțiunea de de întreprindere = orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să desfășoare operațiuni economice (activități de producție, comerț sau prestări de servicii), în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: persoane juridice (de ex.societăți) sau persoane fizice (de ex. PFA, întreprindere individuală sau întreprindere familială) care desfășoară activități economice în mod independent și autorizate potrivit legii. → Exploatarea întreprinderii implică desfăşurarea activităţii de profesionist în mod independent, adică în nume propriu, pe cont propriu şi pe riscul profesionistului: - fie personal, - fie prin intermediul altor persoane, care acționează în numele, pe contul şi pe riscul profesionistului.  din sfera profesioniştilor sunt excluse acele persoane care care nu acționează de o manieră independentă întrucât se află într-un raport de subordonare cu profesionistul, care activează în calitate de angajați ai profesionistului. Intră în această categorie orice persoană legată de profesionist „printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.”10 10 Art.269 alin. (4) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, publicată în M.Of. nr.688 din 10 septembrie 2015. 18  Drept pentru care „constituie activitate dependentă orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare generatoare de venituri”11. Totodată, art.8 alin.(1) din Legea nr.71/201112 prevede că: „noțiunea de profesionist include categoriile de: comerciant, întreprinzător, operatorul economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.” Din corelarea textelor legale putem concluziona că prin profesionist (genul proxim) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată să exploateze o întreprindere, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Conceptul de exploatare a unei întreprinderi se caracterizează prin următoarele trăsături fundamentale, anume: 1. activitate sistematică presupune: = o desfășurare continuă și constantă a activităţii continuu şi constant, sau într-un mod repetat.  operaţiunile întâmplătoare, activităţile care nu necesită planificare, nici investiţii şi care nu sunt urmărite şi controlate exced cadrului conceptual al exploatării unei întrepinderii. 2. activitate organizată, adică: = ansamblul coerent de operaţiuni prin care profesionistul ordonează un ansamblu de elemente (diferite tipuri de resurse) în vederea atingerii unui scop bine precizat. 3. activitate desfășurată în mod independent adică: = este realizată de profesionist în nume propriu, pe cont propriu şi pe riscul său. Dată fiind importanța caracterului independent al activității, Codul fiscal definește în art.7 pct.3 activitatea independentă ca fiind orice activitate desfășurată în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii: 1. (profesionistul) dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru; 2. (profesionistul) dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți; 3. riscurile inerente activității sunt asumate de către (profesionistul) ce desfășoară activitatea; 4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului celui care o desfășoară; 5. activitatea se realizează de (profesionist) prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acestuia, în funcție de specificul activității; 6. (profesionistul) face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective; 7. (profesionistul) dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii. 4. activitate economică sau profesională.  activitatea economică reprezintă ansamblul operațiunilor de producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sauprestare de servicii desfășurate exclusiv în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.13 Ca urmare, au natură economică : - activitățile desfășurate de profesioniștii din domeniile: producție, comerț sau servicii, - exploatarea bunurilor corporale sau necorporale cu scop lucrativ, - activitățile extractive, agricole, artizanale și activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora.14 11 Art.7, pct.1 din Codul fiscal. 12 Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil a fost publicată în M. Of. nr.409 din 10 iunie 2011. 13 Idem - modifică art.2, lit. a) din OUG nr.44/2008. 14 Art.269 alin.(2) din Codul fiscal. 19  activitatea profesională este o activitate realizată în cadrul exercitării unei profesii liberale şi în legătură cu acea profesie; profesia liberală reprezentând aceea ocupație exercitată de profesionist în baza unei calificări profesionale, cu titlu personal, pe propria răspundere și în mod independent, implicând activități de natură intelectuală în interesul clientului și servind interesul public, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective.15 Trebuie adăugat faptul că sunt caracteristice profesiei liberale: existența unui cod de etică, pregătirea profesională continuă și confidențialitatea relațiilor cu clientul. În doctrină16 se precizează că cele două activități lucrative, definitorii pentru conceptul de profesionist, se deosebesc prin criteriul de calificare utilizat: o activităţile economice sunt definite cu ajutorul unui criteriu obiectiv - natura economică a activităţii, o activităţile profesionale sunt definite prin utilizarea unui criteriu subiectiv - calitatea de liber- profesionist a celui care desfăşoară activitatea profesională. În mod evident, conceptul de profesionist trebuie corelat cu noțiunea de întreprindere, definită succint în art.3 C.civ. ca fiind o activitate organizată. Prin urmare, întreprinderea este orice formă de organizare a activității prin reunirea resurselor financiare, materiale, umane și a informațiilor, desfășurată pe pe contul și pe riscul profesionistului, care este independentă patrimonial și autorizată potrivit legii. N.B. Noțiunea de întreprindere este utilizată de legiuitor și cu sensul de „entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare”17; semnificație care se confundă cu cea de operator economic, așa cum este precizat mai jos. Noțiunea de întreprindere capătă noi valențe în mediul de afaceri, prin dezvoltarea conceptului de întreprindere economică definită ca fiind activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, pe baza combinării resurselor financiare, forţei de muncă, materiilor prime, mijloacelor logistice şi informaţie, pe riscul profesionsitului (întreprinzătorului), în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.18 2. Categorii de profesioniști Pe baza diferențierii conceptuale dintre întreprindere economică și întreprindere profesională, pot fi determinate mai multe categorii de profesioniști: i. profesioniștii care desfășoară activități economice (denumiți și operatorii economici), 19 = persoanele fizice și persoanele juridice care: → desfăşoară activităţi economice (exploatează o întreprindere economică) și → sunt supuse înregistrării în registrul comerțului,20 15 Art.7, pct.34 din Codul fiscal coroborat cu art.5, alin. (1) pct.52 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M.Of. nr.466 din 25 iunie 2014. 16 I.Schiau, Profesionistul, un reper al dăinuirii materiei comerciale în cadrul dreptului privat unitar, RRDA nr.7/2015. 17 conform art.21, pct.o) din Legea concurenței, nr.21/1996, republicată în M.Of. nr.153 din 29 februarie 2016. 18 Potrivit pct.3 din Legea nr.182/2016 pentru aprobarea OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în M.Of. nr.828 din 19 octombrie 2016, care modifică art.2, lit.f din OUG nr.44/2008. 19 În art.2, pct.3. din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, este definite noțiunea de operator economic: aceea „persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii.” 20 în înţelesul art.6 alin.(1) din Legea nr.71/2011. 20 = și anume: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile (cu personalitate juridică) guvernate de Legea nr.31/1990 privind societățile,21 companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic,22 societățile cooperative,23 organizațiile coopertiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și orice alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege, (art.6, alin.(1) din Legea nr.71/2011 coroborat cu art.4, alin.(1) din Legea nr.265/202224). ii. liber-profesioniştii = persoanele fizice și juridice care exercită o profesie liberală, = exploatează o întreprindere profesională, în mod independent şi pe risc propriu, în baza unei autorizații emisă de o structură profesională abilitată. de exemplu: experţii contabili şi contabilii autorizaţi sunt autorizați de Corpul expreţilor contabili şi contabililor autorizaţi, farmaciştii sunt autorizați de Colegiul farmaciştilor, medicii sunt autorizați de Colegiul medicilor, executorii judecătoreşti de Corpul executorilor judecătoreşti etc. Liber-profesioniştii formează o categorie aparte de profesioniști, caracterizată de un regim juridic distinct de cel al operatorilor economici. Astfel, veniturile obținute ca urmare a desfășurării activităților profesionale independente sunt guvernate de un regim fiscal propriu. De asemenea, procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență vizează numai întreprinderea profesională, iar nu statutul professional al liber-profesionistului25. iii. alte categorii de profesioniști = cei care exploateză o întreprindere civilă, cum ar fi: societățile simple și societățile în participație guvernate de Codul civil, societățile agricole,26 asociaţiile şi fundaţiile,27 (organizații nonprofit) de ex.cluburile sportive, spitale, universităţi, teatre, organizațiile non-profit, cultele religioase, meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din gospodăria proprie, anumite instituții și autoritățile publice de ex.Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – C.S.A, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare – C.N.V.M.; Banca Naţională a României – B.N.R. etc. 21 Legea nr.31/1990 privind societățile a fost republicată în M.Of. nr.279 din 21 aprilie 2003, cu modificările ulterioare. 22 Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M.Of. nr.279 din 21 aprilie 2003. 23 Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației a fost republicată în M.Of. nr.368 din 20 mai 2014. 24 Legea 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului Publicată în M.Of. nr.750 din 26 iulie 2022. 25 Art.3, alin.(1) teza finală din Legea nr.85/2014. 26 Legea nr.36/1991, privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în M.Of. nr.97 din 6 mai 1991. 27 Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în M.Of. nr.39 din 31 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr.246/2005 publicată în M.Of. nr.656 din 25 iulie 2005, cu modificările ulterioare. 21 3. Statutul juridic al profesioniștilor – obligațiile profesionale Exploatarea unei întreprinderi, indiferent de natura ei, conferă titularului ei un statut juridic bine determinat, format dintr-un ansamblul de drepturi, precum și de îndatoriri specifice, (denumite generic obligații profesionale). Obligaţiile profesionale sunt de natură diversă, unele având caracter permanent și izvorăsc din principiile generale care guvernează desfășurarea activității, altele fiind de sorginte pur administrativă, prin care sunt impuse anumite restricții și condiționări. Însă prin impunerea acestor obligații profesionale, legiuitorul a urmărit cu precădere ocrotirea intereselor tuturor persoanelor participante la viața economică, fie în calitate de profesioniști, fie de consumatori, inclusiv protejarea interesului general al societății. 1. Obligaţia de publicitate Obligaţia de publicitate constă în a aduce la cunoștința terților constituirea întreprinderii și a informațiilor interesând activitatea desfășurată, indiferent de natura ei – economică, profesională etc. Orice profesionist are obligația de a solicita autorizarea activității sale de către corpul profesional căruia îi aparține, precum și de a publica orice modificare intervenită pe parcursul desfășurării activității, inclusiv încetarea acesteia. În acest mod sunt aduse la cunoștința terților (publicului) cele mai importante informații cu privire la profesionist și la activitatea sa, care în acest mod le devin opozabile, adică terții trebuie să țină cont de ele. Mai mult, înregistrarea în evidențele corpului profesional are un rol constitutiv, astfel persoana fizică sau juridică dobândește calitatea de profesionist în domeniul vizat, independent dacă acesta exercită efectiv activitatea profesională. Întrucât calitatea de profesionist se dobândește prin înregistrare, în mod simetric, aceasta se pierde prin radierea profesionistului din evidențele corpului profesional. O modalitate concretă de îndeplinire a obligației de publicitate o constituie menționarea elementelor de indidualizare a întreprinderii (denumire sau firmă, sediu social/profesional, cod unic de înregistrare, sau CNP etc.) pe toate actele și documentele pe care le întocmesc și le întrebuințează (facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în activitate sa). De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care cuprind elementele prevăzute de legea în domeniu. → Operatorii economici În ceea ce privește profesioniștii care desfășoară activități economice, obligațiile de publicitate sunt prevăzute de Legea nr.265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului. Potrivit dispozițiilor imperative ale acestui act normativ, profesioniștii care exploatează o întreprindere economică trebuie să solicite: A. înmatricularea în registrul comerţului înainte de începerea activităţii; B. înscrierea menţiunilor în registrul comerţului cu privire la operaţiuni (acte și fapte) intervenite în cursul exercitării activităţii; C. radierea din registrul comerţului la încetarea activităţii. A. Înainte de începerea activității economice, operatorul economic va solicita înmatricularea în registrul comerțului, formulând o cerere în acest sens, care trebuie să conțină anumite mențiuni, în funcție de categoria din care face parte, astfel: i) cererea persoanei fizice autorizate (PFA), sau a titularului unei întreprinderi individuale, care 22 cuprinde: a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, regimul matrimonial, după caz, b) firma şi sediul profesional şi, dacă este cazul, punctele de lucru, c) adresa de e-mail şi/sau numărul de telefon, d) obiectul de activitate, cu precizarea domeniulu, a activităţii principale şi a activităţilor secundare, în conformitate cu dispozițiile Codului CAEN, e) data şi semnătura. ii) cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă: a) numele şi prenumele fiecăruia dintre membri, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, calitatea de membru al familiei, starea civilă, regimul matrimonial, după caz, b) datele de identificare ale reprezentantului desemnat prin acordul de constituire; c) firma şi sediul professional, inclusiv punctele de lucru; d) adresa de e-mail şi numărul de telefon ce urmează să fie utilizate în corespondenţa cu ONRC şi la care urmează să primească notificări; e) obiectul de activitate, cu precizarea domeniului, a activităţii principale şi a activităţilor secundare, cum prevede Codul CAEN; f) data şi semnătura. iii) cererea de înmatriculare a unei persoane juridice (societăți, societăți cooperative, regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale etc.) cuprinde: a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii reprezentantului persoanei juridice, regimul matrimonial, după caz; b) firma, astfel cum aceasta figurează rezervată în registrul comerţului; c) sediul social; d) adresa de e-mail şi/sau numărul de telefon ce urmează să fie utilizate în corespondenţa cu ONRC şi la care urmează să primească notificări, precum şi, dacă există, pagina de internet; e) data, semnătura. Cererea de înregistrare sau, după caz, alt tip de cerere, însoţită de documentele necesare înregistrării, se depune la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială este situat sediul/sediul social/profesional al acestora de către persoanele prevăzute expres de lege fie personal sau prin împuternicit. Cererea de înregistrare a PFA şi a întreprinderii individuale se semnează de profesionistul care solicită înregistrarea personal sau prin împuternicit cu procură specială/generală şi autentică, sau de avocat, cu împuternicire avocaţială; iar cererea de înregistrare a întreprinderii familiale se semnează de reprezentantul desemnat prin acordul de constituire sau de împuternicitul acestuia cu procură specială/generală şi autentică sau de avocat, cu împuternicire avocaţială. Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei persoane juridice se semnează de reprezentantul legal al acesteia sau de împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică sau de avocat, în baza unei împuterniciri avocaţiale, ori de către oricare asociat, acţionar sau membru. Cererea de înregistrare se semnează olograf sau cu semnătură electronică calificată și să fie însoţite de acte ce probează datele pe care le menționează. La cererea de înmatriculare se ataşează şi dovada autorizaţiilor sau avizelor eliberate de autorităţile competente ca o condiţie prealabilă înmatriculării în registrul comerţului, când emiterea unor astfel de autorizaţii sau avize este prevăzută de lege. 23  Declaraţiile pe propria răspundere care se depun, potrivit legii, în susţinerea cererii de înregistrare pot avea formă de înscris sub semnătură privată şi pot fi depuse la oficiul registrului comerţului sau transmise prin servicii de poştă, curierat sau prin mijloace electronice, cu semnătură electronică calificată. Oficiul registrului comerţului va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi codul unic de înregistrare şi datele care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului.28 Drept pentru care, solicitanţii înregistrării şi, după caz, reprezentanţii legali/împuterniciţii acestora răspund, potrivit legii, pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse de aceştia în susţinere. Cererea de înregistrare în registrul comerţului se depune, dacă legea nu prevede altfel, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv sau a actului modificator, în cazul persoanelor juridice, iar pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, înainte de începerea activităţii economice sau, în cazul în care reprezentantul întreprinderii familiale nu formulează cererea, în termen de 15 zile de la data încheierii acordului de constituire. În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului se soluţionează de către registrator, pe bază de înscrisuri, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea cererii. Dacă nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru înregistrarea cererii, registratorul dispune, prin încheiere motivată, respingerea cererii de înregistrare. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru înfiinţarea, constituirea, organizarea şi funcţionarea profesioniştilor care au obligaţia înregistrării, registratorul pronunţă o încheiere de admitere a cererii de înregistrare, în temeiul căreia în termen de 24 de ore se va opera înregistrarea în registrul comerţului. Data înregistrării în registrul comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru. Persoanele juridice dobândesc personalitate juridică de la data operării efective a înregistrării în registrul comerţului. La înmatriculare/înregistrare se eliberează certificatul de înregistrare, conţinând numărul de ordine din registrul comerţului, codul unic de înregistrare fiscală, EUID, împreună cu încheierea pronunţată de registrator, certificatele constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării sau desfăşurării activităţii, precum şi, după caz, alte acte prevăzute de prezenta lege. De asemenea sunt furnizate informaţii punctuale la zi din registrul comerţului privind profesionistul care a făcut obiectul înregistrării în registrul comerţului. N.B. Certificatul de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare este documentul care atestă că persoana juridică a dobândit personalitate juridică, respectiv că profesioniştii au fost luaţi 28 Datele care se înregistrează în registrul comerţului la înregistrarea persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale sunt cele cuprinse în cererea de înregistrare, precum şi următoarele: a) dacă este cazul, numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii ale soţiei/soţului titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate; b) numărul de ordine în registrul comerţului, codul unic de înregistrare şi EUID; c) datele din declaraţia-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurare a activităţii; d) numărul şi data încheierii registratorului sau, după caz, a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a efectuat înregistrarea. La înmatricularea societăţilor se înregistrează în registrul comerţului datele cuprinse în cererea de înmatriculare, precum şi datele din actul constitutiv, potrivit art.7 lit. a)-h) şi art.8 lit. a)-o) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi datele privind starea firmei, numărul şi data încheierii registratorului, datele din declaraţia pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurare a activităţii, numărul de ordine în registrul comerţului, EUID şi codul unic de înregistrare, firma şi sediul societăţii de registru independent autorizat care ţine registrul acţionarilor, dacă este cazul, potrivit art.180 alin. (4) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 24 în evidenţa oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în evidenţa organului fiscal. După ce a fost operată înregistrarea profesionistului în registrul comerțului, un extras al încheierii registratorului se va publica în Monitorul Oficial al României, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal. N.B. Publicarea în Monitorul Oficial al României este o procedură legală obligatorie.29 În funcție de statutul său juridic, operatorii economici sunt înregistrați într-unul din următoarele categorii de registre: → Registrul pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, cu sediul profesional şi, după caz, puncte de lucru în România, → Registrul pentru înregistrarea societăţilor, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, regiilor autonome, grupurilor de interes economic, societăţilor europene, grupurilor europene de interes economic, a altor persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul principal în România, a sucursalelor acestora şi, după caz, a sucursalelor persoanelor juridice cu sediul principal în străinătate, → Registrul pentru înregistrarea societăţilor cooperative şi societăţilor cooperative europene cu sediul principal în România, a sucursalelor acestora şi, după caz, a sucursalelor societăţilor cooperative sau societăţilor cooperative europene cu sediul principal în străinătate. → La acestea se adaugă și Registrul beneficiarilor reali, prevăzut la art.19 alin.(5) lit.a) din Legea nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.30 Prin beneficiar real se înțelege orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacție, o operațiune sau o activitate. În cazul societăților supuse înregistrării în registrul comerțului și entităților corporative străine, noțiunea de beneficiar real privește persoana fizică sau persoanele fizice care dețin sau controlează în ultimă instanță societatea prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate asupra unui procent suficient din numărul de acțiuni ori din drepturile de vot ori prin participația în capitalurile proprii ale societății respective, inclusiv prin exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decât o societate cotată pe o piață reglementată care face obiectul cerințelor de divulgare a informațiilor în conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu standarde internaționale echivalente care asigură transparența corespunzătoare a informațiilor privind exercitarea dreptului de proprietate. Deținerea a 25% plus unu acțiuni sau participare în capital al unei societăți într-un procent de peste 25% de către o persoană fizică este un indiciu al exercitării directe a dreptului de proprietate. Deținerea a 25% plus unu acțiuni sau participarea în capital al unei societăți într-un procent de peste 25% de către o entitate corporativă străină, care se află sub controlul unei persoane fizice, sau de către mai multe entități corporative străine, care se află sub controlul aceleiași persoane fizice, este un indiciu al exercitării indirecte a dreptului de proprietate; 29 În Monitorul Oficial se publică și: a) extrasul hotărârii judecătoreşti privind înmatricularea unei persoane juridice sau înregistrarea unei sucursale a unei persoane juridice; la solicitarea expresă a uneia dintre părţi, se poate publica integral hotărârea judecătorească; b) hotărârile judecătoreşti pentru care instanţele dispun în mod expres publicarea în M. Of; c) hotărârile adunării generale ale asociaţilor/acţionarilor/membrilor, d) actele adiţionale ale persoanelor juridice; d) hotărârile organelor de administrare şi/sau conducere ale persoanelor juridice; e) alte acte ale persoanelor juridice, supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, pentru care legea prevede publicarea în Monitorul Oficial al României. 30 Publicată în M. Of. nr. 589 din 18 iulie 2019. 25 În cazul în care, după depunerea tuturor diligențelor și cu condiția să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană drept beneficiar real, sau în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată este beneficiarul real, va fi considerate beneficiarul real persoana fizică care ocupă o funcție de conducere de rang superior (anume: administratorul/administratorii, membrii consiliului de administrație/supraveghere, directori cu competențe delegate de la administratorul/consiliul de administrație, membrii directoratului). În acest caz, societățile țin evidența măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali, precum și a dificultăților întâmpinate în procesul de verificare a identității beneficiarului real. B. Pe parcursul desfășurării activității economice sau la încetarea acesteia, operatorii economici au obligaţia de a solicita înregistrarea menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege, în cel mult 15 zile de la data actelor sau producerii faptelor supuse obligaţiei de înregistrare. Înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în cazurile prevăzute de lege, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. Profesioniștii sunt obligați să înregistreze orice menţiuni privitoare la: a) modificări ale actelor, faptelor şi datelor înregistrate în registrul comerţului; b) schimbarea sediului sucursalelor persoanelor juridice; c) donaţia, vânzarea, locaţiunea, ipoteca mobiliară asupra fondului de comerţ, actele de adjudecare, de executare silită şi de transmitere pe cale succesorală, însoţite de documentele prevăzute de lege, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerţului privind fondul de comerţ; d) hotărârea de divorţ pronunţată în cursul exercitării activităţii economice, în cazul în care unul dintre soţi deţine calitatea de asociat/acţionar/membru/membru cooperator/persoană fizică autorizată/titular al întreprinderii individuale/reprezentant sau membru al întreprinderii familiale, modificarea stării civile a acestora, a regimului matrimonial, precum şi înscrisuri prin care se realizează partajul bunurilor pentru persoanele care deţin calităţile mai sus enumerate; e) patrimoniul de afectaţiune pentru membrii unei întreprinderi familiale, pentru persoana fizică autorizată şi pentru titularul întreprinderii individuale; f) deschiderea şi închiderea unei proceduri de concordat preventiv, confirmarea unui acord de restructurare preventivă, potrivit Legii nr. 85/2014; g) deschiderea procedurii insolvenţei, inclusiv transfrontaliere, reorganizarea judiciară, intrarea în faliment, în baza hotărârilor judecătoreşti sau a notificărilor efectuate potrivit Legii nr.85/2014 sau a legilor speciale în domeniul insolvenţei, precum şi altor menţiuni privind derularea procedurii insolvenţei, potrivit legii; h) punerea sub interdicţie a persoanei înregistrate ca persoană fizică autorizată, a titularului întreprinderii individuale ori a membrilor întreprinderii familiale, instituirea curatelei asupra acestora, precum şi cu privire la ridicarea acestor măsuri; i) interdicţia, stabilită ca pedeapsă complementară, prin hotărâre judecătorească definitivă, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de a exercita profesia sau meseria, în cazul persoanei care este înregistrată ca persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii individuale, membru al întreprinderii familiale, respectiv în cazul persoanelor ce au calitatea de fondator, asociat/acţionar, membru al unei persoane juridice, administrator, membru al consiliului de administraţie, director, membru al directoratului, cenzor, auditor, în cazurile prevăzute de lege; j) condamnarea definitivă a persoanei juridice; k) alte măsuri dispuse potrivit Codul penal şi Codul de procedură penală; 26  l) alte măsuri în legătură cu înregistrările efectuate în registrul comerţului, dispuse de instanţele judecătoreşti, sau de celelalte organe judiciare, cu modificarea corespunzătoare a datelor înregistrate în registrul comerţului; m) acte emise de instituţii şi autorităţi publice în exercitarea atribuţiilor lor, stabilite prin lege, şi care au legătură cu datele înregistrate din registrul comerţului; n) înfiinţarea sechestrului asigurător, popririi și altor măsuri asigurătorii; o) renunţarea la mandat de către administratori, cenzori sau orice persoane împuternicite, după caz; p) orice alte modificări privind actele, faptele şi datele înregistrate în registrul comerţului. Administratorul, directorul, persoana împuternicită, cenzorul, auditorul, după caz, au obligaţia de a solicita şi înregistrarea în registrul comerţului a hotărârilor judecătoreşti sau a altor acte prin care se dispune încetarea efectelor unor măsuri înregistrate. La înscrierea de menţiuni se eliberează certificatul de înregistrare menţiuni, însoţit de încheierea pronunţată de registrator, precum şi, după caz, de certificatele constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării şi de alte acte prevăzute de prezenta lege, inclusiv informaţii punctuale la zi din registrul comerţului privind profesionistul care a făcut obiectul înregistrării în registrul comerţului. Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data înregistrării lor în registrul comerţului ori de la data publicării înscrisurilor în Monitorul Oficial al României sau în Buletinul electronic al registrului comerţului, acolo unde legea dispune astfel. Împotriva încheierii registratorului de registrul comerțului, profesionistul poate formula plângere în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea încheierii, în cazul în care a solicitat comunicarea prin modalităţile prevăzute de lege sau de la data publicării încheierii în Buletin, dacă aceasta este anterioară comunicării. De asemenea, împotriva încheierii registratorului poate face plângere și orice persoană interesată, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării în Buletin ori în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării înscrisurilor în M. Of., acolo unde legea dispune astfel. C. Radierea De regulă, radierea profesionistului din registrul comerțului intervine în momentul în care acesta încetează să mai desfășoare activitatea, după ce au fost finalizate operațiunilor de lichidare. Radierea se face la cererea lichidatorului sau din oficiu, dacă în termen de 3 luni de la expirării termenului de un an de la data deciziei de dizolvare nu s-a solicitat radierea. În acest caz, radierea se dispune în temeiul hotărârii judecătorești, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.31 În mod excepțional,32 în ipoteza în care o persoană, fizică sau juridică, este prejudiciată prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să solicite instanței de judecată radierea înregistrării păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia. Cererea se depune la oficiul registrului comerţului în care este înregistrat profesionistul şi despre aceasta se face menţiune în registrul comerţului. În termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează cererea instanței competente, care o va soluționa cu citarea oficiului registrului comerţului şi a profesionistului. 31 În temeiul art.227 alin. (1), lit. b), d) și art.228 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul societăților; respective în baza art.21, art.27 și art.33 din OUG nr. 44/2008, în cazul PFA, întreprinderilor individuale și familiale. 32 potrivit art.120 din Legea nr. 265/2022. 27 Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu apel. Oficiul registrului comerţului va efectua radierea şi va publica hotărârea judecătorească definitivă în Buletin. În acest scop, instanţa va comunica oficiului registrului comerţului hotărârea judecătorească rămasă definitivă. N.B. La data îndeplinirii formalităților de radiere profesionistul încetează să existe. Nerespectarea obligațiilor privind înregistrările ce trebuie efectuate în registrul comerțului atrage aplicarea sancțiunilor de natură civilă, contravențională sau chiar penală, expres prevăzute de lege. Persoana vinovată poate fi obligată fie la plata unor sume de bani, cu titlul de amenzi civile sau amenzi contravenționale sau penale, sau poate fi supusă unei pedepse privative de libertate (în cazul în care sunt întrunite elementele infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune etc.) 2. Obligația de întocmire și ţinere a anumitor registre Registrele pe care profesioniștii trebuie să le țină sunt prevăzute expres de lege. Profesioniștii care exploatează întreprinderi economice trebuie să dețină: registrele prevăzute de Legea nr.31/1990: Registrul asociaților, Registrul acționarilor, Registrul de părți sociale etc. registrele stabilite de Legea contabilităţii nr.82/199133, anume: Registrul-jurnal de încasări și plăți, în care sunt înregistrate zilnic și în ordine cronologică operaţiile privind activitatea curentă; Registrul cartea mare, destinat înregistrărilor contabile în „partidă dublă”; Registrul-inventar, în care sunt înregistrate procesele-verbale de inventariere a patrimoniului profesionistului, întocmite atât la începutul activității cât și la încheierea fiecărui an de activitate. Potrivit dispozițiilor legale, registrele, actele şi documentele financiar-contabilitate care au stat la baza înregistrărilor, inclusiv statele de salarii, se păstrează timp de 5 ani, cu începere de la data de 1 iulie a anului următor anului în cursul exerciţiului financiar căruia au fost întocmite. De asemenea, profesionistul are și obligația de întocmire a unei serii de documente contabile de sinteză, cum sunt balanța de verificare, bilanţul contabil (care conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului) etc. registrele cele prevăzute de alte legi speciale, cum ar fi Legea nr.252/2003 privind Registrul unic de control.34 3. Obligația de a desfăşura activitatea cu bună credință și cu respectarea normelor concurenţei loiale și a uzanțelor cinstite. Principiul liberei concurenţe constituie o componentă esențială a economiei de piaţă şi este consacrat în art.135 lit.a) din Constituţie. 33 Legea contabilității nr.82/1991 a fost republicată în M.Of. nr.454 din 18 iunie 2008, în temeiul art. II din OUG nr.102/2007 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr.82/1991, aprobată cu modificări prin Legea nr.86/2008, dându-se textelor o nouă numerotare. 34 Publicată în M.Of. nr 429 din 18 iunie 2003. 28  În principal, legea apără libera concurenţă pe două direcţii de acţiune: prin interzicerea practicilor anticoncurenţiale de tip monopolist (Legea concurenţei nr.21/199635) şi prin interzicerea concurenţei neloiale (Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale36). În principiu, orice faptă de natură a crea confuzie în percepția clientelei cu privire la bunurile sau serviciile unui profesionist sau cu privire la activitatea și identitatea acestuia săvârșită de un concurent se înscrie în sfera practicilor neloiale. De asemenea sunt sancționate și răspândirea de informații false, adesea denigratoare la adresa altor competitori, în exercitarea activității economice de natură a crea un avantaj nejustificat pe piață. Mai mult, deturnarea clientelei unui profesionit prin orice mijloc, cum ar fi publicitatea înșelătoare, inclusiv prin recompensarea salariaților acestuia constituie de asemenea o practică de concurență neloială, sancționată ca atare de lege. 4. Alte obligații: - plata obligaţiilor fiscale (impozite, taxe şi alte contribuţii legale); - protecţia consumatorilor. Consumatorul este orice persoană fizică (sau grup de persoane fizice constituite în asociații) care acționează în scopuri ce exced activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.37 Cu alte cuvinte, consumatorii sunt exclusiv persoanele fizice care utilizează sau consumă produse sau beneficiază de servicii în scop propriu, strict personal, fiind exclusă orice finalitate profesională. În această calitate se bucură de o serie de drepturi38 specifice, anume: „de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile și interesele legitime; de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori; de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate; de a fi despăgubiți pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege; de a se organiza în asociații de consumatori, în scopul apărării intereselor lor.” Având în vedere importanța activității profesioniștilor pentru bunul mers al societății, respectarea obligațiilor profesionale se impune cu necesitate pentru asigurarea protecției intereselor generale. Din acest motiv, legea prevede o serie de sancțiuni specifice statutului profesioniștilor, anume: dizolvarea profesionistului constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni sau în ipoteza în care obiectul de activitate a fost deturnat. suspendarea activității profesionistului care a săvârși fapte sancționate de lege. 35 Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 347/2015 pentru aprobarea OUG nr.31/2015 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr.21/1996 și pentru completaream art.1 din OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M.Of. nr. 973 din 29 decembrie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare. 36 Publicată în M.Of. nr.24 din 30 ianuarie 1991. 37 Potrivit art.2, pct.2 din Ordonanța Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată în M.Of. nr.208 din 28 martie 2007, în temeiul art.V din Legea nr.476/2006 pentru modificarea și completarea O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor. 38 Art.3 din O.G. nr.21/1992 29  interzicerea de a participa la procedurile de achizițiile publice sau interzicerea accesului la finanțare din fonduri publice. publicarea hotărârii de condamnare a profesistului condamnat pentru săvârșirea unor fapte penale. Fondul de comerț În vederea desfășurării activității profesioniştii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, alocă o serie de mijloace materiale şi financiare în acest scop, constituind astfel un fond de comerţ. 39 Fondul de comerţ constă dintr-un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi incorporale pe care un profesionist le afectează desfăşurării activităţii sale economice sau profesionale.40 Încă de la început trebuie subliniat faptul că fondul de comerț NU trebuie confundat : → cu fondul comercial –concept contabil, → cu patrimoniul: - patrimoniul41=universalitate de drept; este alcătuit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu un conținut economic, - fondul de comerţ= universalitate de fapt42; are ca izvor voinţa persoanei, NU cuprinde obligațiile titularului său (ale profesionistului). → cu întreprinderea: - fondul de comerț este alcătuit doar din resurse materiale și financiare, - întreprinderea cuprinde și forța de muncă. Fondul de comerţ cuprinde: i. elemente corporale alcătuite din: - bunuri imobile – clădiri, instalaţii, utilaje, maşini etc.; - bunuri mobile – materii prime, materiale, mărfuri etc. ii. elemente incorporale: firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor și drepturi conexe), drepturi de proprietate industrială (brevete de invenţii, mărci de: fabrică, comerţ, servicii, desene și modele industriale etc.). a. Firma Firma este un element de individualizare a profesionistului – titular al fondului de comerţ – şi constă în numele sau denumirea sub care acesta îşi exercită activitatea şi sub care semnează. (art.3, alin.(1), lit.j din Legea nr.265/2022) 39 Potrivit art.5, alin. (1) pct.73 din Legea nr.85/2014, fondul de comerț reprezintă ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale - mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial -, utilizate de un operator economic în vederea desfășurării activității sale. 40 Art.3, alin.(1), lit.r din Legea nr.265/2022. 41 Art.31, alin.(1) C.civ. „Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.” 42 Art.541, alin.(1) C.civ. „Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege”. 30  Prin urmare, firma care constă exclusiv din cuvinte scrise cu caractere latine, trebuie să permită deosebirea profesionistului (titularului său) de toți ceilalți profesioniști dintr-un județ sau chiar din țară. Pentru a putea fi înregistrată cu titlu de firmă, ansamblul de cuvinte alese de profesionist trebuie să întrunească în mod cumulativ mai multe criterii: - să aibă caracter distinctiv = să nu fie generice și să prezinte un grad ridicat de noutate, să se deosebească de cele existente deja înregistrate în registrul comerţului, pentru a se evita orice confuzie. - să fie disponibil = să nu aparţină altui profesionist sau să nu fie rezervat în vederea înregistrării. - să fie licit = să nu conțină anumite cuvinte, expres interzise de lege: „ştiinţific", "academie", "academic", "universitate", "universitar", "şcoală", "şcolar" sau derivatele acestora, precum şi "notar", "executor", "avocat", "consilier juridic", "consultanţă juridică" sau cuvinte care sunt asociate unor profesii care implică exerciţiul autorităţii publice; "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, dacă aceasta este de natură să creeze confuzie cu denumirea unei autorităţi sau instituţii publice centrale sau locale.” Firma are un conținut diferit în funcție de categoria de profesioniști din care face parte titularul ei, astfel: → Firma profesionistului persoană fizică se compune din numele şi prenumele acestuia, precum şi forma de exercitare a activităţii economice (PFA sau întreprindere individual), → Firma întreprinderii familiale cuprinde numele întreprinzătorului, la iniţiativa căruia se înfiinţează întreprinderea familială, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala prenumelui acesteia, la care se adaugă menţiunea "întreprindere familială", scrisă în întregime. → Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre