Dreptul la Libertate si Indatoririle Fundamentale ale Cetăţenilor PDF

DCIP - 9 DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR CUPRINS 1.Terminologie 2. Aria drepturilor omului/cetățeanului 3. Marile momente ale codificării d.l.f. 4. Noțiunea de d.f. 5. Noțiunea de îndatoriri fundamentale...

DCIP - 9 DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR CUPRINS 1.Terminologie 2. Aria drepturilor omului/cetățeanului 3. Marile momente ale codificării d.l.f. 4. Noțiunea de d.f. 5. Noțiunea de îndatoriri fundamentale 6. Natura juridică a d.l.f. 7. Principiile d.l.f. ale cetățenilor români 8. Inviolabilitățile cetățenilor români 9. Drepturile și libertățile social-economice și culturale 10. Drepturile exclusiv politice 11. Drepturile și libertățile social-politice 12. Drepturile garanții 13. Îndatoririle fundamentale ale cetățenilor români 1.Terminologie Accepţiunile cuvântului “drept”: 1. Ansamblul normelor juridice care au fost elaborate de-a lungul vremii cu scopul de a reglementa conduite umane. 2. Ştiinţă ce are ca obiect de studiu normele juridice şi fenomenul juridic ca realitate socială, un sistem de concepte şi teorii care se exprimă într-un limbaj specific şi care se referă exclusiv la un domeniu al realităţii. 3. Prerogativă, posibilitate, îndrituire a unei persoane de a face ori a nu face, de a adopta o anumită conduită în baza unui temei legal. Sintagma “drepturi şi libertăţi” desemnează în principiu un conţinut unitar dar care a evoluat de la iniţialele libertăţi ce presupuneau o atitudine generală de abţinere într-un concept mai elaborat de “drepturi ale omului” ce cuprindeau si promovarea, protejarea şi garantarea acestora; 1 - Conceptul “drepturile omului” semnifică plenitudinea drepturilor oricărei persoane pe când cel al “drepturilor cetăţeneşti” apare într-un sistem instituţionalizat, reglementat şi bazat pe Constituţie; 2.Aria drepturilor omului/cetățeanului dr. din prima generatie – dr. civile si politice dr. din a doua generatie –dr. sociale, economice, culturale dr. din a 3-a generatie –dr. de solidaritate dr. din a 4-a generatie – dr. la protectia datelor personale, dr. la viata intimă aparitia unor drepturi noi: dr.ale dezvoltarii, la un nivel de trai decent, dr. la intimitate 3. Marile momente ale codificării d.l.f. Magna Charta Libertatum 1628 -The Petition of Rights 1679 - Habeas Corpus Act 1776 – Declarația de Independență a SUA 1948 - Declarația Universală a Drepturilor Omului 4. Noţiunea de drepturi fundamentale Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi legi. Trăsăturile drepturilor fundamentale: - sunt drepturi subiective; - sunt esenţiale pentru cetăţeni; - sunt înscrise în acte deosebite; - sunt garantate prin Constituţie şi legi. 5.Noţiunea de îndatoriri fundamentale - Sunt obligaţii ale cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa lor socială şi în conformitate cu scopul şi sarcinile societăţii, înscrise în legi fundamentale şi asigurate în îndeplinirea lor prin forţa de coerciţia a statului. - Îndatoririle fundamentale sunt corelative drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 2  - reprezintă obligaţii ale cetăţenilor asumate în viaţa socială şi determinate de scopurile societăţii; - sunt denumite “fundamentale” pentru că sunt “esenţiale”; - aceste îndatoriri se realizează din convingere sau prin intervenţia forţei de constrângere a statului. 6. Natura juridică a drepturilor fundamentale 1. Teoria drepturilor naturale: - pune în evidenţa existenţa drepturilor oamenilor încă din momentul naşterii lor; - dreptul natural exprimă echitatea; - legile naturale sunt expresia exigenţelor naturale a tuturor fiinţelor vii; - omul în stare naturală avea o libertate totală şi era egal cu ceilalţi. 2. Teoria individualistă susţine că sursa fiecărui drept se află în individ, deoarece acesta singur este o fiinţă reală, liberă şi respectabilă. 3. Teoria drepturilor reflexe nu face deosebirea de natură juridică între drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective, toate fiind o creaţie a dreptului obiectiv. Esenţa naturii juridice a drepturilor omului o constituie faptul că acestea sunt drepturi subiective iar ele nu pot exista decât în cadrul unui raport juridic concret. Împreună cu îndatoririle corelative drepturile fundamentale formează statutul juridic constituţional al cetăţeanului. 7. Statutul juridic constituţional al cetăţenilor români.Principiile drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor români: 1. Universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale este consacrată în art. 15(1) din Constituţie: “cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie si prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”. -exprimă vocaţia cetăţeanului pentru toate drepturile şi libertăţile; -universalitatea exprimă faptul că toţi cetăţenii unui stat se bucură de toate aceste drepturi şi libertăţi..Universalitatea drepturilor implică universalitatea îndatoririlor 2. Neretroactivitatea legii exprimă un principiu fundamental al statului de drept. “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. 3. Egalitatea în drepturi a cetăţenilor este reglementată în Constituţia României în art. 4(2) şi 16(1,2): - egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii: egalitatea în drepturi salariale, în exercitarea drepturilor părinteşti, în drepturi electorale, în raporturile privind căsătoria; - egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, avere sau origine socială. 3 - egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie, opinie sau apartenenţă politică; egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice; 4. Exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, reglementată prin art. 16(3) din Constituţie: “funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară” Demnitatea publică se deosebeşte de funcţia publică ca mod de ocupare şi prin natura şi importanţa atribuţiilor. Funcţia publică este cea care presupune exerciţiul autorităţii statale. 5. Protecţia cetăţenilor români în străinătate este consacrată la art. 17 din Constituţie: ”Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român”. 6. Protecţia acordată cetăţenilor străini şi apatrizi în România, art. 18 din Constituţie: “Cetăţenii străini şi apatrizi care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor” - străinii şi apatrizii în calitatea lor de oameni au anumite drepturi naturale(dreptul la viaţă, la libertate, demnitate, integritate); - nu participă la guvernarea statului prin exercitarea drepturilor electorale. În România străinilor le este aplicabil regimul naţional. Străinii şi apatrizii pot exercita toate drepturile şi libertăţile pe care le au şi cetăţenii români, precum şi drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte, mai puţin drepturile stabilite prin lege: - nu pot organiza partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea; - nu pot ocupa funcţii şi demnităţi politice, civile sau militare; - nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale; - nu pot finanţa partide, grupări sau manifestaţii ori întruniri care aduc asemenea atingeri. Protecţia acordată străinilor şi apatrizilor se realizează şi printr-un drept exclusiv destinat lor: dreptul de azil. Azilul semnifică găzduirea şi protecţia statului român acordată acelor persoane urmărite sau persecutate în statul de origine pentru activităţii în favoarea păcii, umanităţii şi progresului. Cetăţenii români nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din România decât în baza unor convenţii internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. Cetăţenii străini pot fi extrădaţi sau expulzaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate şi în toate cazurile numai în baza unei hotărâri judecătoreşti. Extrădarea reprezintă transferarea către un alt stat, spre a fi judecată sau spre a executa o pedeapsă, a unei persoane vinovată de săvârşirea unei fapte penale. 4 Practica nu admite extrădarea pe motive politice ori atunci când persoană ar risca pedeapsa capitală, tortura, supunerea la alte tratamente crude, inumane sau degradante. Expulzarea este considerată ca fiind un act administrativ sau judiciar, o măsură de siguranţă care are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii de noi fapte penale şi constă în obligarea unei persoane străine să părăsească ţara. Condiţiile extrădării stabilite prin legea română: - împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune poate fi dispusă măsura expulzării în condiţiile prevăzute de C.pen. şi C.pr.pen.; - dacă există temeri justificate că viaţa sau libertatea străinului este pusă în pericol în statul în care urmează să fie expulzat sau că acesta va fi supus torturi sau altor rele tratamente, măsura expulzării nu se dispune sau dacă s-a dispus,se amână executarea ei precum şi dacă străinul se află într-o - situaţie în care legea îi interzice părăsirea teritoriului României; - -interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată: - -străinul poate fi expulzat pentru motive de siguranţă naţională sau de ordine publică numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. 7. Prioritatea reglementărilor internaţionale. - Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, reglementările internaţionale vor avea prioritate. - Consecinţe ale acestui principiu: - obligaţia legiuitorului de a verifica dacă proiectele de legi pe care le dezbate şi aprobă se corelează cu tratatele la care România este parte; - -obligaţia autorităţilor publice competente ca, în procesul negocierii, încheierii sau ratificării tratatelor internaţionale să acorde atenţia corelaţiei cu dreptul românesc. - Dispoziţii corelative (art. 11 din Constituţie): - statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin prin tratate; - tratatele ratificate potrivit legii fac parte din dreptul intern. 8. Accesul liber la justiţie. art. 21”orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime”; - justiţia se înfăptuieşte în numele legii, de către judecătorii care sunt independenţi, şi se supun numai legii; - părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil; 5 - principiile fundamentale potrivit cărora se înfăptuieşte justiţia: principiul legalităţii, unicitatea justiţiei, dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie, independenţa judecătorului; - regulile desfăşurării activităţii de judecată: publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea dezbaterilor, obligaţia de motivarea a hotărârilor, exercitarea căilor de atac, legalitatea şi oficialitatea, aflarea adevărului şi rolul activ al organelor judiciare; - accesul liber la justiţie nu poate fi îngrădit prin nici o lege. 9. Restrângerea pe cale de excepţie a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Numai în cazurile privind: - împrejurările care justifică restrângerea unor drepturi sunt expres şi limitativ arătate; - -împrejurările trebuie să ţină seama de natura dreptului sau al libertăţii; - -împrejurările sunt consacrate legal deci nu pot fi produsul convenţionalismului; - -restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a cauzat-o.-apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice; - -apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - -desfăşurarea instrucţiei penale; - -prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. CLASIFICAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI INVIOLABILITĂŢILE sunt acele drepturi care asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă, siguranţa şi domiciliul persoanei: - dreptul la viaţă; - dreptul la integritate fizică şi psihică; - libertatea individuală; - dreptul de apărare; - dreptul la liberă circulaţie; - dreptul la ocrotirea vieţii intime familiale şi private; - inviolabilitatea domiciliului. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE SOCIAL-ECONOMICE ŞI CULTURALE sunt acele drepturi care prin conţinutul lor asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă, educaţia şi protecţia acestora: dreptul la învăţătură, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la muncă şi protecţie socială a muncii, 6 dreptul la grevă, dreptul de proprietate, dreptul de moştenire, libertatea economică, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la căsătorie, dreptul copiilor si tinerilor la protecţie socială şi asistenţă, dreptul persoanelor cu handicap la o protecţie specială. DREPTURILE EXCLUSIV POLITICE sunt exercitate numai de către cetăţeni pentru participarea la guvernare: dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE SOCIAL-POLITICE sunt acele drepturi prin a căror exercitare cetăţenii rezolvă unele probleme spirituale sau sociale ori participă la guvernare: libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei. DREPTURILE GARANŢII: dreptul de petiţionare şi dreptul persoanei vătămare de către o autoritate publică. 8.INVIOLABILITĂŢILE 1. DREPTUL LA VIAŢĂ, DREPTUL LA INTEGRITATE FIZICĂ ŞI PSIHICĂ ALE PERSOANEI (art. 22): - În Constituţia României se stipulează că: “Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”. - Garanţia acestor drepturi constă în prevederile legii penale referitoare la infracţiunile de omor, ucidere din culpă, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală. - Constituţia interzice pedeapsa cu moartea. - Referitor la dreptul la integritate fizică şi psihică, prevederile internaţionale arată că: “nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante”. Autorităţile trebuie să sancţioneze orice atingere adusă acestui drept Tortura este un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite, fizice sau mentale, sunt produse intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune că l-ar fi comis, de a intimida sau de a face presiune asupra sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane, dacă o asemenea durere sau suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană având o împuternicire oficială sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit” din Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante” (1984). - Restrângerea exerciţiului acestui drept este posibilă numai prin lege, art. 53 din Constituţie: - vaccinarea pentru combaterea unei epidemii; - recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicaţiei alcoolice; - efectuarea unei operaţii chirurgicale cu acordul pacientului. 7 2. LIBERTATEA INDIVIDUALĂ (art. 23) - Constituţia României prevede că: “Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”; - Libertatea individuală priveşte libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se putea comporta şi mişca liber, de a nu fi ţinut în sclavie sau în orice altă servitute, de a nu fi reţinut, arestat sau deţinut decât în cazurile şi după formele expres prevăzute prin lege; - Libertatea persoanei presupune existenţa acelor condiţii care să-i permită omului de a dispune de el însuşi, de a se manifesta liber, în conformitate cu dorinţele, necesităţile şi concepţiile pe care le are; Libertatea nu este absolută, omului îi este admisă doar aceea libertate care nu încalcă ordinea de drept, nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora sau bunelor moravuri; - încălcarea ordinii de drept legitimează intervenţia, represiunea autorităţilor publice, luarea unor măsuri care privesc în mod direct libertatea persoanei. Art. 23 din Constituţie stabileşte condiţiile în care se pot realiza percheziţii şi efectua reţineri şi arestări. PERCHEZIŢIA este o măsură penală care poate fi dispusă de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în interesul probării săvârşirii unei infracţiuni. Aceasta poate fi corporală sau domiciliară şi se poate efectua numai în condiţiile prevăzute de lege. REŢINEREA presupune privarea de libertate, pe o durată strict determinată, de către autorităţile competente, a persoanei faţă de care există indicii că a săvârşit o faptă prevăzută şi pedepsită de lege. Este o măsură procesual-penală ce: - este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege; - nu poate depăşi 24 de ore; - implică obligaţia autorităţilor de a aduce de îndată la cunoştinţă persoanei reţinute, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii; - implică eliberarea obligatorie a persoanei în momentul în care motivele care au determinat luarea măsurii au încetat. ARESTAREA este o măsură privativă de libertate care aduce o atingere gravă acesteia. - arestarea se face numai în temeiul unui mandat emis de judecător şi numai în cursul procesului penal; - arestarea preventivă se poate dispune (în cursul urmăririi penale) pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil dar nu mai mult de 180 de zile; 8  - în faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat măsura arestării preventive au încetat; - celui arestat trebuie să i se aducă de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege motivele arestării, învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu; - persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune; - sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. În România, lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane este considerată infracţiune. 3. DREPTUL LA APĂRARE (art. 24) - este garantat; -în tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu; - orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea, să fie informată despre dreptul de a-l avea dacă nu are iar dacă nu are mijloace pentru a-l remunera să-i fie atribuit un apărător din oficiu; - în România, dreptul de apărare, a fost introdus în toate fazele procesului; Potrivit Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: - în exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului şi regulilor eticii profesionale; - avocatul promovează şi apără drepturile şi libertăţile fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor; - în exercitarea dreptului de apărare avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie şi pentru un proces echitabil; - avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu şi să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată, la organele de urmărire penală sau la alte instituţii, conform mandatului încredinţat; - avocatul trebuie să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de 9 şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta sau instanţa dispune în acest sens. Statutul profesiei de avocat precizează că: - avocatul îndeplineşte o misiune socială, pusă în slujba adevărului şi a justiţiei; - în exercitarea profesiei sale, avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autorităţilor publice sau a altor persoane fizice sau juridice; - independenţa avocatului nu poate prejudicia interesele clientului său; avocatul este dator să dea clientului său sfaturi juridice corespunzătoare prevederilor legale şi crezului său profesional. 4. DREPTUL LA LIBERA CIRCULAŢIE (art. 25) Potrivit Constituţiei României: “Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate este garantat, legea stabilind condiţiile exercitării acestui drept”. - Libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută ci trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu respectarea cadrului legal; - Cetăţenii români au posibilitatea să circule nestânjenit pe teritoriul României şi să-şi stabilească reşedinţa sau domiciliul în orice localitate. - ”Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul (…)de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”(art. 25(2)) Reglementările legale privind actele necesare trecerii frontierelor, inclusiv problema vizelor, nu pot fi considerate restricţii la libera circulaţie ci norme care conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept. 5. DREPTUL LA OCROTIREA VIEŢII INTIME, FAMILIALE ŞI PRIVATE (art. 26) - Un drept complex, de mare importanţă pentru libertatea şi personalitatea individului; - Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată; - Orice individ are dreptul la propria sa viaţă intimă, familială şi privată; - Nimeni nu se poate amesteca sau interveni în viaţa intimă, familială şi privată a altei persoane fără consimţământul acesteia, exprimat în mod liber şi explicit; - Autorităţile publice au obligaţia de a lua toate măsurile pentru ocrotirea acestui drept fundamental; Judecătorii au obligaţia de a declara şedinţa de judecată secretă în procesele în care publicitatea ar afecta aceste valori; - Se consideră atentat la viaţa intimă a persoanei ascultarea, înregistrarea sau transmiterea imaginilor sau vorbelor unei persoane, fără consimţământul acesteia; - orice persoană are un drept exclusiv la propria imagine; - este interzisă aducerea la cunoştinţă publică aspecte din viaţa conjugală a persoanelor. 10 Potrivit art. 26 (2) din Constituţie: “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri” - numai persoana poate dispune de fiinţa sa, de integritatea sa fizică şi de libertatea sa; - persoana are dreptul de a dispune de corpul său; - persoana are dreptul de a participa ca subiect la anchete, investigaţii, cercetări sociologice, psihologice, medicale, are dreptul de a accepta să se supună unor experimente medicale, ştiinţifice şi de a accepta transplantul de organe şi ţesuturi. Limite ale exercitării acestui drept: - examenul sănătăţii impus pentru angajarea în muncă sau în vederea încheierii căsătoriei; - examenele medicale periodice, în mediile şcolare; - măsurile medicale pentru combaterea bolilor venerice şi a toxicomaniei; - vaccinările obligatorii. 6. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI (art. 27) - Drept fundamental, ce dă posibilitatea persoanei de a-şi folosi nestingherită locuinţa, astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în domiciliul sau reşedinţa sa fără ca ea să consimtă aceasta. - Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile; Locuinţa este: - locul unde trăieşte o persoană şi eventual, familia sa, mai precis camera unde doarme, dar şi dependinţele, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele; - locuinţa unei persoane fizice chiar dacă aceasta nu este în proprietatea sa; Necesitatea de apăra unele valori sociale dau naştere la unele derogări de la principiul inviolabilităţii domiciliului sau reşedinţei, astfel se poate pătrunde în aceste spaţii fără consimţământul persoanei pentru: - înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; - pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice; - pentru prevenirea răspândirii unei epidemii. Desfăşurarea percheziţiilor domiciliare se dispune de către judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege. În afara cazului delictului flagrant, percheziţiile pe timpul nopţii sunt interzise. 9. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE SOCIAL-ECONOMICE SI CULTURALE 1. DREPTUL LA ÎNVĂŢĂTURĂ (art.32) 11 D.U.D.O.: “Orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit cel puţin în ce priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor pe baza deplinei egalităţi în drepturi, în funcţie de merit”. Art. 32(1) din Constituţie: “Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general şi obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare.” - Educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane, a simţului demnităţii şi să întărească înţelegerea toleranţa şi prietenia între naţiuni. - Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română; - În acelaşi timp, acesta, în condiţiile legii, se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională precum şi în limba minorităţilor naţionale; - Învăţământul de stat, potrivit legii, este gratuit; - Învăţământul particular se organizează şi se desfăşoară în condiţiile legii; - Autonomia universitară este garantată, ceea ce permite învăţământului superior să-şi exprime marea sa forţă profesională, formativă, educativă şi ştiinţifică; - Libertatea învăţământului este asigurată; aceasta se desfăşoară ori în cadrul organizat de culte ori în şcolile de stat. Din Legea educației naționale nr.1/2011 reţinem următoarele: *În România, învăţământul constituie o prioritate naţională; Învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional: dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative, întemeiat pe tradiţii umaniste, pe valorile democraţiei şi aspiraţiile societăţii româneşti. *Dreptul la învăţătură se fundamentează pe dreptul egal de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ. *Sistemul naţional de învăţământ include mai multe trepte de formare educaţională şi anume: învăţământul liceal, postliceal şi cel superior; *Învăţământul special organizat pentru preşcolarii şi elevii având anumite deficienţe se organizează în unităţi de învăţământ special, în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, sau în unităţi de învăţământ obişnuite, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale. *Învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor promovate de partide sau formaţiuni politice. *Activităţile care încalcă normele generale de moralitate sunt interzise. 12 2. ACCESUL LA CULTURĂ (art.33) - Reprezintă un adevărat complement al dreptului la învăţătură şi formează împreună un drept la educaţie, văzut în sens larg ca posibilitatea neîngrădită şi nediscriminatorie de acces la informaţia cu caracter educativ şi cultural. Potrivit Constituţiei României: - accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii; - libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la nevoile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită; - statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume. DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂŢII (art. 34) - Orice persoană are dreptul la asigurări sociale; - Orice persoană are dreptul de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge; - Scăderea mortalităţii noilor născuţi, a mortalităţii infantile precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului; - Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a igienei industriale; - Statul trebuie să ia măsuri pentru ameliorarea profilaxiei şi tratarea maladiilor epidemice, profesionale şi a altora precum şi în lupta împotriva acestor maladii; - Crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor în caz de boală. - Personalul medical trebuie să dea dovadă de responsabilitate, receptivitate şi competenţă. 4. DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS (art. 35) -Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic; -Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept; -Protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător reprezintă o îndatorire a persoanelor fizice şi juridice. 5. DREPTUL LA MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ A MUNCII (art. 41) D.U.D.O.: “Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a acesteia, la condiţiile echitabile şi satisfăcătoare de exercitare, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului”. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI: - dreptul la muncă nu poate fi îngrădit; - alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere; 13 - salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii (securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, salariul minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele); - durata zilei de muncă este de 8 ore, aceasta fiind o limită peste care salariatul nu poate fi obligat să lucreze. Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă în domeniul muncii, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii consacrată în art. 4 şi art. 16 din Constituţia României. Statul nu mai poate garanta dreptul la muncă în condiţiile economiei de piaţă aşa că prin prevederile actuale acesta “nu poate fi îngrădit”. Libertatea de a muncii este o posibilitate a individului de a desfăşura o activitate socială utilă lăsată în întregime la discreţia individului. Constituţia României la art. 42 interzice munca forţată şi stabileşte acele situaţii care nu constituie muncă forţată: - activităţi pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă; - serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase; - munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată: - prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol; - prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. Aceste prevederi reflectă reglementările din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: “nu constituie muncă forţată serviciile cerute de cazurile de forţă majoră sau de sinistre care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii, precum şi orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile cetăţeneşti normale.” 6. DREPTUL LA GREVĂ (art. 43) Greva reprezintă încetarea colectivă şi voluntară a muncii, hotărâtă de colectivitatea salariaţilor. Este o măsură de presiune economică temporară, utilizată în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Greva (potrivit Legii nr. 62/2011): - constituie o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe toată durata desfăşurării conflictelor de interese; - poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de lege şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţa conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte; 14 - hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese. (minim ½ membrii) grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate. - greva de avertisment nu poate să depăşească 2 ore dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu 5 zile greva propriu-zisă; - greva de solidaritate poate fi declarată în vederea susţinerii revendicărilor formulate de salariaţii din alte unităţi. Nu poate dura mai multe de 1 zi şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin 48 de ore înainte. - sindicatele reprezentative sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor sunt răspunzători de organizarea grevelor şi îi reprezintă pe aceştia pe toată durata grevei, în relaţiile cu patronatul, in faţa instanţelor judecătoreşti, în cazurile în care se solicită suspendarea sau încetarea grevei; - în situaţia în care după declanşarea grevei , jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă, aceasta încetează; - greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. Reguli stabilite prin lege privind organizarea şi desfăşurarea grevei: - participarea la grevă este liberă, nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să refuze să participe la grevă; - pe durata grevei, organizatorii sunt obligaţi să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa şi pentru sănătatea oamenilor; - pe durata grevei, conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii grevişti sau de organizatorii acesteia; - conducerea nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă; - salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, cu excepţia drepturilor salariale; - conducerea unităţilor poate cere suspendarea grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei, dacă prin aceasta s-ar pune în pericol sănătatea sau viaţa oamenilor; - cererea de suspendare se adresează curţii de apel teritoriale şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare. Nu pot declara grevă: judecătorii, procurorii, personalul M.A.N., M.A.I. şi al unităţilor din subordinea acestor ministere, personalul S.R.I., al S.I.E., al S.T.S., personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei, precum şi cel din unităţile din subordinea acestuia, personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu pot declara grevă din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia. Precum şi în unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în unităţile de transporturi pe căile ferate, inclusiv pentru gardienii feroviari, în unităţile care asigură 15 transportul în comun şi salubrizarea localităţilor, în unităţile care asigură aprovizionarea cu gaze, apă, căldură, energie electrică grevă este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile esenţiale dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor. 7. DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ (art. 44) Conţinutul dreptului de proprietate include atât dobândirea proprietăţii cât şi folosinţa, dispoziţia ori transmiterea acestui drept altei persoane. Potrivit art. 44 din Constituţie: - dreptul de proprietate, precum şi creanţele statului, sunt garantate; - proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular; - sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor; - pentru lucrările de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia însă de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii, în toate cazurile, despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau în caz de divergenţă prin justiţie; - dreptul de proprietate, obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revine proprietarului; -averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii se prezumă; -bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii; - cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate în condiţiile prevăzute de legea organică, precum şi prin moştenire legale; - nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire; - proprietatea este publică sau privată; - proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale; - fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial valorificabil de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental; 16 - bunurile proprietate publică sunt inalienabile; în condiţiile legi, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică; - în condiţiile legii organice, proprietatea privată este inviolabilă. 8. LIBERTATEA ECONOMICĂ (art. 45) Libertatea economică ţine de esenţa unei economii de piaţă şi presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ. 9. DREPTUL LA MOŞTENIRE (art. 46) Acest drept este garantat prin Constituţie. Reprezintă dreptul în temeiul căruia o persoană poate dobândi pe cale succesorală, în condiţiile legii, orice bun. 10. DREPTUL LA UN NIVEL DE TRAI DECENT (art. 47) Obligă statul să ia măsuri pentru dezvoltarea economică şi protecţia socială de natură să asigur cetăţenilor un nivel de trai decent. Nivelul de trai include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure lui şi familiei, un trai civilizat, decent (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte). Potrivit Constituţiei României cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte asigurări sociale publice sau private. 11. DREPTUL LA CĂSĂTORIE (art. 48) “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Încheierea, desfacerea şi nulitatea căsătoriei se stabilesc potrivit legii, iar căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. Constituţia protejează copii din afara căsătoriei recunoscându-i ca egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Femeia şi bărbatul au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în cursul căsătoriei şi la desfacerea acesteia. 12. DREPTUL COPIILOR ŞI TINERILOR LA PROTECŢIE (art. 49) potrivit art. 49 din Constituţie: copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor; - statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap; alte forme de protecţie se stabilesc prin lege; - este interzisă exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi ce le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în pericol viaţa ori dezvoltarea normală; - minorii sub 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi; 17 Prin lege s-a dispus: - angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă; - concediu plătit mamelor pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani; - acordarea de şomaj tinerilor neîncadraţi în muncă care nu au surse proprii de venit; 13. DREPTUL PERSOANELOR CU HANDICAP LA PROTECŢIE SOCIALĂ (art. 50) Potrivit art. 50, persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul este obligat să asigure realizarea unei politici naţionale de prevenire, tratament, readaptare, învăţământ, de instruire şi integrare socială a persoanelor cu handicap respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. S-au stabilit o serie de facilităţi în folosul acestei categorii sociale: acordarea gratuită de medicamente, tratament în unităţile sanitare şi staţiuni, facilităţi fiscale, educaţionale în unităţi speciale de învăţământ. (L.nr.448/2006) Le sunt recunoscute drepturi civile şi politice, dreptul la învăţământ şi pregătire profesională, tratament medical, psihologic şi funcţional, la acordarea de aparate speciale necesare corectării deficienţei. Pentru copii cu handicap alocaţia se acordă până la 18 ani. 10.DREPTURILE EXCLUSIV POLITICE Drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor, ele pot fi exercitate numai pentru participarea la guvernare. Acestea sunt: dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. DREPTUL DE VOT (art. 36):”Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv” - Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintali puşi sub interdicţie şi persoanele condamnate prin hotărâre definitivă, la pierderea drepturilor electorale. -Dreptul de vot poate fi exercitat, în România de către o persoană dacă: - este cetăţean român; - are vârsta minimă de 18 ani; - este în deplinătatea facultăţilor mintale; -are aptitudinea morală de a vota nefiind condamnat prin hotărâre judecătorească la pierderea drepturilor electorale. Votul, reglementat de Constituţia României este: universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Universalitatea exprimă că toţi cetăţenii români sub rezerva condiţiilor de mai sus au dreptul de a vota. Opusul votului universal este votul restrâns: votul cenzitar şi votul capacitar. 18  Votul cenzitar exprimă în general condiţia deţinerii unei anumite averi dar există şi alte forme ale sale: *Censul de domiciliu: cetăţeanul să aibă domiciliul în respectiva localitate. *Censul de sex: nu a permis femeilor să voteze. *Censul de vărstă: condiţia unei anumite vârste pentru a vota. Censul pe profesie şi censul rasial-naţional. Votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie şcolară în sarcina celui ce votează. Egalitatea votului - Presupune înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale precum: geografia electorală, colegiile electorale, votul plural sau votul multiplu. - Fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat. - Circumscripţiile electorale pentru alegerea aceluiaşi organ sunt egale ca număr de locuitori. Votul direct O altă trăsătură caracteristică votului constă în aceea că alegătorii îşi exprimă direct, personal, acordul sau dezacordul privind candidaţii propuşi. Votul secret Exprimă posibilitatea cetăţenilor de a-şi exprima acordul sau dezacordul fără ca alţi concetăţeni să aibă cunoştinţă de modul cum au votat. Secretul votului e asigurat prin diverse mijloace (cabine, buletine uniforme etc.). Votul liber exprimat - Posibilitatea manifestării libere a opţiunii pentru alegerea unui anumit partid politic sau a unui anumit candidat. - Cetăţeanul poate participa sau nu la alegeri. DREPTUL DE A FI ALES (art. 37) Au dreptul de a fi aleşi, cetăţenii care îndeplinesc următoarele condiţii: - au cetăţenia română şi domiciliul în ţară; - au aptitudini intelectuale şi morale; - nu le este interzisă asocierea în partide politice (precum judecătorilor Curţii Constituţionale, avocaţilor poporului, magistraţilor, militarilor, poliţiştilor şi altor funcţionari publici stabiliţi prin lege organică); - îndeplinesc condiţiile de vârstă minimă, astfel: cel puţin 23 de ani pentru Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale şi cel puţin 33 de ani, pentru a fi aleşi în Senat şi cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. 19  -în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European în limita numărului de locuri rezervate României. 11.DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE SOCIAL-POLITICE 1. LIBERTATEA CONŞTIINŢEI (art.29) D.U.D.O. precizează că “orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei” precum şi “libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontiere”. Constituţia României în art. 29 reglementează libertatea conştiinţei: - libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă; - nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale; - libertatea conştiinţei este garantată, ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc; cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii; - în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă; - cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate; - părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Este un drept fundamental cu un conţinut complex: libertatea gândirii, libertatea opiniilor şi libertatea credinţelor religioase. 2. LIBERTATEA DE EXPRIMARE (art.30) Potrivit acestui drept, gândurile, opiniile, credinţele religioase, creaţiile de orice fel, pot fi exprimate prin viu grai, prin scris, prin mijloace mecanice, electronice, inclusiv prin mijloace de informare în masă, în condiţii de deplină libertate. Libertatea de exprimare este inviolabilă în orice formă s-ar manifesta. Reguli constituţionale cuprinse în art. 30: - libertatea de exprimare (a opiniilor, a credinţelor, a gândurilor) şi libertatea creaţiilor de orice fel sunt inviolabile; 20 - libertatea presei implică la rândul său: libertatea de a înfiinţa publicaţii, interzicerea cenzurii şi a suprimării publicaţiilor, obligaţia mijloacelor de comunicare în masă de a face publică sursa finanţării. Limite aduse acestei libertăţi: - libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine; - sunt interzise defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri; - răspunderea civilă pentru informaţia sau creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestaţiei artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune; delictele de presă se stabilesc prin lege. Legea audiovizualului(nr. 504/2002) stabileşte reguli privind libertatea mijloacelor de expresie: - mijloacele de informare audiovizuală sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice; - cenzura de orice fel este interzisă; selectarea cu bună-credinţă a informaţiei audiovizuale de persoanele care poartă răspunderea pentru conţinutul acesteia nu constituie cenzură; - caracterul confidenţial al surselor de informare este garantat de prezenta lege; - este interzisă difuzarea de informaţii care, potrivit legii, au caracter secret sau pot aduce prejudicii siguranţei naţionale; - persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său printr-o comunicaţie audiovizuală, are dreptul să ceară rectificarea necesară. 3. DREPTUL LA INFORMAŢIE (art.31) Se regăseşte pentru prima oară între drepturile fundamentale consacrate de Constituţia României. Conţinutul său este: “Dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales dispuse de autorităţile publice, accesul liber la sursele de informaţie publică, ştiinţifică şi tehnică, socială, culturală, sportivă, posibilitatea de a recepţiona direct şi în mod normal emisiunile de radio şi televiziune, obligaţia autorităţilor guvernamentale de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură”. Constituţia mai stabileşte că: - dreptul de informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională; 21  -serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome; ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă; - organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. 4. LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR (art. 39) Constă în “posibilitatea pe care o au oamenii de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şi exprima gândurile, opiniile, credinţele”. Este strâns legată de libertatea conştiinţei şi de libertatea de exprimare. Poate fi exercitată prin: mitinguri, demonstraţii, procesiuni, alte întruniri, care se pot desfăşura numai în mod paşnic, fără arme. Potrivit Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice: - libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată de lege; - asemenea activităţi se pot realiza numai paşnic şi fără nici un fel de arme, în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, numai după declararea prealabilă; - adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să se stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, funcţionarea instituţiilor publice şi private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni tulburente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public; - sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte: propagarea ideilor totalitare, de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste; organizarea unei lovituri de stat sau altei acţiuni contrare siguranţei naţionale; încălcarea ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ori punerea în pericol a sănătăţii acestora. 5. DREPTUL DE ASOCIERE (art. 40) Potrivit acestui art. 40, cetăţenii români se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Acest drept constituie baza pluralismului politic şi ideologic al societăţii româneşti postrevoluţionare. Dreptul de asociere constituie posibilitatea recunoscută persoanelor ca în diverse forme să cumuleze permanent cunoştinţele sau activitatea lor, în scopul promovării unor interese, altele decât cele cu caracter patrimonial. Art. 40 trebuie coroborat cu art. 8 şi 9 din Constituţie care consacră: pluralismul, partidele politice şi sindicatele; - pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale; 22 - partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii; ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei; - sindicatele, se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Asociaţiile, la care se referă art. 40 nu au scop lucrativ, nu au ca rezultat obţinerea sau împărţirea unor câştiguri, ele trebuind să aibă scopuri politice, religioase, culturale, care să poată exprima libertatea de gândire şi de exprimare a gândurilor, ideilor, opiniilor, credinţelor. Constituţia României precizează că: - sunt neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României; - nu pot face parte din partide politice: judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. - asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. 6. SECRETUL CORESPONDENŢEI (art. 28) Constituţia României stipulează că: “Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”. Obligaţia respectării secretului corespondenţei revine atât persoanelor fizice şi juridice cât şi autorităţilor publice. Nimeni nu poate reţine, deschide, citi, distruge, da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată, având obligaţia de a o restitui destinatarului. Restrângerea acestui drept are loc numai în baza unei autorizaţii emise de către judecător, cu respectarea cadrului legal şi a unei proceduri stricte în scopul descoperiri infracţiunilor şi infractorilor. 12.DREPTURILE GARANŢII 1. DREPTUL DE PETIŢIONARE (art. 51) reprezintă posibilitatea pe care o au cetăţenii de a se adresa autorităţilor publice, societăţilor şi organizaţiilor economice, cu sesizări, reclamaţii, propuneri şi cereri privind interese personale sau publice corelate cu obligaţia acestor instituţii de a primi, examina şi rezolva petiţiile, precum şi de a comunica soluţiile adoptate. Petiţiile cetăţenilor privesc nu numai valorificarea unor drepturi ci şi a unor simple interese personale. Astfel, chiar dacă un interes personal, nefiind ocrotit prin posibilitatea sancţionată de lege de a cere unui terţ îndeplinirea unei acţiuni sau o 23  abstenţiune, nu constituie un drept subiectiv, el poate fi totuşi apărat prin intermediul dreptului de petiţionare. Petiţiile pot avea ca obiect şi drepturi şi interese colective. - Petiţiile trebuie să fie formulate numai în numele semnatarului iar organizaţiile legal constituite trebuie să le adreseze exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. - Autorităţile sunt obligate să examineze şi să răspundă în termenele prevăzute de lege; - În situaţia în care nu se răspunde în termenul prevăzut, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, are dreptul să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. 2. DREPTUL PERSOANEI VĂTĂMATE DE O AUTORITATE PUBLICĂ (art. 52) Potrivit Constituţiei “persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei”. Exercitarea acestui drept este supusă următoarelor condiţii: - este necesar să se facă dovada vătămării unui drept subiectiv; - vătămarea acestui drept să fi fost cauzată de o autoritate publică; - vătămarea dreptului subiectiv să se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri Limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2007) reprezintă cadrul legal în măsură să asigure drepturile legitime ale cetăţenilor împotriva abuzurilor unor autorităţi publice: - orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată; - se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen; - nu pot fi atacate în justiţie: actele care privesc raporturile dintre Parlament, Preşedintele României şi Guvern; actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului precum şi cele referitoare la interpretarea şi executarea actelor internaţionale, la care România este parte; actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale, incendiilor de păduri, epidemiilor, epizootiilor şi altor evenimente de aceeaşi gravitate; actele de comandament cu caracter militar. art. 52(3) din Constituţie: “statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale” 24 Codul de procedură penală prevede că orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputabilă ori că acea faptă nu există. Pentru obţinerea reparaţiei, persoana îndeptăţită se poate adresa tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul. 13.ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI Acestea sunt prevăzute în Cap. III din Titlul II din Constituţia României: 1. FIDELITATEA FAŢĂ DE ŢARĂ. 2. APĂRAREA ŢĂRII. 3. ÎNDATORIREA LA CONTRIBUŢII FINANCIARE. 4. ÎNDATORIREA DE EXERCITARE A DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CU BUNĂ-CREDINŢĂ. 1. Aceasta impune cetăţeanului o atitudine de respect faţă de trecutul ţării, de devotament participativ la străduinţele colective urmărind propăşirea ei. Consecinţa juridică se referă la îndatorirea pe care o au cetăţenii ce ocupă funcţii şi demnităţi publice, precum şi militarii de a depune jurământul cerut de lege. 2. Art. 55 din Constituţie consacră dreptul şi obligaţia cetăţenilor de a apăra România. Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. 3. Art. 56 din Constituţia României prevede obligativitatea cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestaţii în afara celor stabilite prin lege în situaţii excepţionale sunt interzise. În baza unor legi speciale, sunt scutite de plata taxelor şi impozitelor următoarele categorii de cetăţeni: - veteranii de război, urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989, răniţii, precum şi pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în lupta pentru victoria Revoluţiei, persoanele cu handicap. 4. Îndatorirea de exercitare a drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă reprezintă o obligaţie a tuturor locuitorilor ţării. Contrare acestei obligaţii sunt ABUZUL DE DREPT şi FRAUDA DE LEGE. Abuzul de drept vizează exerciţiul unui anumit drept într-o formă aparent legală, dar prin modul în care este exercitat, aduce prejudicii drepturilor şi intereselor legitime ale altor cetăţeni sau interesului general. Frauda de lege reprezintă eludarea intenţionată a dispoziţiei unei norme juridice, de obicei prohibitivă, prin folosirea dispoziţiei unei alte norme juridice, situaţie în care 25  subiectul de drept înfăptuieşte un act nu pentru a obţine efectele fireşti ci cu intenţia de a obţine pe cale indirectă efecte interzise de o altă normă juridică, ori a face inaplicabile efectele unei norme imperative, prin folosirea unei alte norme juridice cu caracter imperativ. În doctrină, s-a emis opinia că textul constituţional consacră două principii ale regimului juridic al exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului: buna credinţă şi respectul drepturilor altuia. Consacrarea bunei-credinţe şi a respectului drepturilor altuia este condiţia indispensabilă exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale în mod egal şi democratic de către toţi cetăţenii ţării. Intrebari/tematica seminar/examen 1. Marile momente ale codificarii d.l.f. 2. Noțiunea de drepturi și îndatoriri fundamentale 3. Principiile drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români 4. Inviolabilitățile cetățenilor români 5. Drepturile și libertățile social-economice și culturale 6. Drepturile exclusiv politice 7. Drepturile și libertățile social-politice 8. Drepturile garanții 9. Îndatoririle fundamentale ale cetățenilor români 26