Cursul 3 - Raportul Juridic de Afaceri, Obligații PDF

RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI. OBLIGAȚIILE 1. Obligațiile civile.Clasificări Codul civil definește obligația, ca fiind o legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului iar acesta are dreptul să obțină o prestație datorată. Într-o altă accepțiune...

RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI. OBLIGAȚIILE 1. Obligațiile civile.Clasificări Codul civil definește obligația, ca fiind o legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului iar acesta are dreptul să obțină o prestație datorată. Într-o altă accepțiune obligațiile se definesc ca fiind: îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită corespunzătoare cerinței subiectului activ, conduită ce poate consta în a da, a face ceva sau a nu face ceva și care poate fi impusă la nevoie prin forța coercitivă a statului. Obligațiile pot să derive din lege,din acte juridice precum contractul sau testamentul și din fapte juridice cum ar fi gestiunea de afaceri sau imbogățirea fără justăcauză. Obligațiile sunt de mai multe categorii:  În funcție de natura lor obligațiile se împart în obligații de a da , de a face , de a nu face.  În funcție de natura(obiectului) prestațiilor,obligațiile sunt pozitive și negative.  În funcție de certitudinea îndeplinirii lor obligațiile sunt de diligență sau de rezultat. 1.1. Obligația de a da,a face și a nu face  Obligația de a da reprezintă constituirea sau transmiterea unui drept real. Ca de exemplu, obligația vânztorului de a transefra cumpărătorului dreptul de proprietate asupra bunului vandut.  Obligația de a face îneamnă o prestație pozitivă cum ar fi predarea unui lucru sau efectuarea unei lucrări. Ca de exemplu, obligația prestatorului de servicii de a executa o lucrare.  Obligația de a nu face reprezintă abținerea unei persoane de a săvârși o anumită acțiune pe care ar fi putut să o înfăptuiască dar s-a obligat să nu o facă. Obligația de a nu face poate rezulta din lege sau din contract. Ca de exemplu, o persoană care a făcut o ofertă de vânzare unei alte persoane își poate asuma obligația de menținere a ofertei în cadrul unui anumit termen determinat. 1.2. Obligații pozitive și obligații negative În funcție de prestația efectuată obligațiile se împart în pozitive și negative   Obligația de a da și obligația de a face sunt pozitive.  Obligația de a nu face este negativă. 1.3. Obligație de rezultat și obligație de diligență  Obligațiile de rezultat sunt acele obligații care se caracterizează prin faptul ca debitorul se obligă să obțină un rezultat precis,determinat,ca de exemplu obligația vânzătorului de a preda bunul cumpărătorului.  Obligațiile de diligență sau de mijloace, sunt acele obligații care se caracterizează prin faptul că debitorul nu poate garanta rezultatul obligației,el depunând doar toată străduința,respectiv diligențele pentru a îndeplini obligația,ca de exemplu obligația unui medic față de pacient. 1.4. Obligațiile specifice de mediu Profesioniștii în desfășurarea activităților de afaceri trebuie să îndeplinescă obligații de mediu conform legii. Avizul de mediu  Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus autorizării. Acordul de mediu  Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului prin care sunt stabilite condițiile și după caz măsurile pentru protecția mediului care trebuiesc respectate în vederea realizării unui proiect. Autorizația de mediu  Este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului.  2. Criteriul gradului de opozabilitate În funcție de acest criteriu, obligațiile se împart în:  obligații opozabile numai părților  obligații opozabile și terților  obligații reale Opozabilitatea înseamnă posibilitatea de a te opune. De exemplu, dacă s-a încheiat un contract de locațiune(de închiriere), locatorului are obligația de a pune la dispoziția locatarului (chiriaș) bunul pe toată perioada pe care s-a încheiat contractul de închiriere. În cazul obligațiilor care sunt opozabile și terților, aceștia nu au participat la încheierea raportului juridic. Obligațiile reale sunt cele strâns legate de exercițiul unui drept real. Ca de exemplu, obligația titularului dreptului de proprietate asupra unui teren agricol de a-l cultiva. 3. Criteriul sancțiunii Potrivit acestui criteriu, obligațiile se clasifică în  Perfecte  Imperfecte care se mai numesc morale. Apelul de constrângere a statului nu este cu putință 4. Criteriul structural Potrivit acestui criteriu obligațiile sunt: pure si simple sau complexe ( sunt cele care au pluralitate de subiecte ori obiecte). Obligația unui debitor față de mai multi creditori se numește obligație cu pluralitate activă. PROFESIONIȘTII- DESPRE SOCIETĂȚI (COMERCIALE) 1.Terminologie  Codul civil și mai cu seamă codul de procedură civilă adoptat prin legea nr. 134/2010,cu modificările intervenite prin legea nr. 76/2012 au adus schimbări subtanțiale în privința terminologiei folosite de legiuitor în legea societății nr. 31/1990 modificată și republicată.  Prin unificarea dreptului privat și prin “ dispariția” a dreptului comercial, legiuitorul a considerat că societățile care se constituie și funcționează pe baza legii nr 31/1990 ar trebui să nu mai poartă denumirea de ’’ societăți comerciale” astfel încât prin  renunțarea la cuvântul comercial titlul legii nr. 31/1990 modificată se modifică, denumindu-se “ legea societăților”.  Dispoziția din legea de punere în aplicare a codului de procedură civilă privind renunțarea la termenul “comercial” se corelează cu dispoziția cuprinsă în art. 1888 C.civ,în care legiuitorul prevede formele societare. 1.2 Conceptul de societate Poate fi analizat din două puncte de vedere:  Contractual  Instituțional-ca persoană juridică Din punct de vedere contractual societatea comercială reprezintă acordul de voință dintre două sau mai multe persoane,numite asociați sau fondatori ori acționari care se înțeleg să se asocieze,să contribuie la formarea capitalului social în scopul desfășurării unei activități economice pentru împărțirea beneficiilor (profit) suportând evident și pierderile. În accepțiunea sa de contract,societatea trebuie să îndeplinească condițiile de validitate comune tuturor contractelor( C.civ) dar și condițiilor special prevăzute în legea nr. 31/1990,modificată și republicată. Dreptul comun (C.civ) , se aplică. În primul rând, în privința definiției contractului de societate , a condițiilor generale de validitate comune tuturor contractelor- cu unele particularități specifice contractului de societate(comerciale) prevăzute în C.civ și completate cu legea specială. Societatea (comercială) este un contract, totusi concepția contractualistă impusă de dezvoltarea teoriei contractelor în trecut nu poate fi absolutizată deoarece societatea(comercială) nu poate fi explicată numai prin mecanisme contractuale. 1.3 Caracterele juridice ale contractului de societate (comerciale) Este un contract cu titlu oneros, comutativ și formal. În art 1972 C.civ “contractul prin care fiecare parte urmărește să-și procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros “. Fiecare asociat urmărește un “ avantaj“ patrimonial, un câștig care se concretizează în profitul obținut de societate urmând a fi împărțit intre asociați potrivit legii. Are un caracter comutativ în sensul că,existența și întinderea obligațiilor pe care și le asumă fiecare asociat este cunoscută din momentul realizării acordului de voință. Este formal, legea cerând formă scrisă, ca de exemplu, în cazul societății simple care deși nu are personalitate juridică obligatoriu trebuie să fie în formă scrisă. Din punct de vedere instituțional , societatea (comercială) este persoana juridică urmând să îndeplinească condițiile generale prevăzute de C.civ. pentru orice persoană juridică și condițiile special prevăzute de legea nr. 31/1990. 1.4 Condiții generale de (fond) de validitate a contractului de societate ( comercială) Contractul trebuie să îndeplinească condițiile generale de fond comune tuturor contractelor (art. 1179 C.civ) respectiv:  Capacitatea de a contracta  Consimțământul părților  Obiect determinat și licit  O cauză licită și morală a Cotractul de societate (comerciale) se încheie în mod valabil dacă părțile respectiv asociații/acționarii au capacitatea sivilă de folosință și de exercițiu prevăzute în C.civ. b Este o latură a voiței asociaților/acționarilor de a se asocia și de a desfășura în comun o activitate specifică exploatrii unei întreprinderi (art. 3 C.civ) în scopul obținerii unui profit pe care să-l împartă. Voința asociaților trebuie să fie conștientă și liber exprimată și să producă efecte juridice. Ea nu trebuie să fie viciată de niciun viciu de consimțământ respectiv, eroare, dol sau violență Eroarea- presupune o falsă reprezentare a realității cu privire la persoana sau persoanele cu care se asociază cel a cărui consimțământ este afectat sau cu privire la substanța obiectului contractului. Ca de exemplu, în cazul societăților în nume colectiv, contractul de societate este un contract intuitu personae , eroare asupra calității esențiale ale celuilalt sau celorlalți asociati este un caz de anulare a contractului Dolul- reprezintă o eroare provocată de asociați sau de persoane care reprezină entitatea colectivă, prin folosirea unor mijloace dolosive, frauduloase (art. 1214 C.civ). Ca de exemplu, s-ar putea pune problema existenței dolului în cazul subscrierii de acțiuni pe baza unui bilanț fals, întocmit astfel cu intenția de a induce în eroare un asociat și de a-l determina să subscrie la capitalul social. Violența- se manifestă ca o formă de constângere datorat unei amenințări cu un rău fizic sau psihic ( art.1216-1220 C.civ ). Acest viciu de consimțământ poate fi analizat doar teoretic nu si practic în cazul societăților c. Obiectul contractului nu se confundă cu obiectul societății. Obiectul contractului de societate (comerciale) constă în prestațiile la care s-au obligat părțile contractante, în timp ce obiectul societății constă în activitățile care urmează să le realizeze societate ( producție, comerț, prestări servicii). Obiectul trebuie să fie determinat sau determiabil să constituie într-o prestație acelui care se obligă, să fie reall ,posibil, licit, moral și să nu contravină regulilor de conviețuire generală. d. Cauza este motivul pentru care fiecare parte încheie contractul trebuie să fie licită și morală, în cazul contractului de societate ( comercială) , cauza constă în crearea unei comunități de bunuri afectate realizării activității prevăzute în obiectul societății cu scopul obținerii unui profit care urmează să fie împărțit între asociați, fie în funcție de cota de participare la capitalul social, fie î funcție de întelegerea asociaților. 1.5 Cadrul general al societăților(comerciale) Legea general aplicabilă a societăților este legea nr 31/1990,republicată cu modificările și completările ulterioare. Ea este legea generală în raport cu alte acte normative special aplicabile anumitor categorii de societăți care se organizează și funcționează în diferite domenii, ca de exemplu domeniul asigurărilor,pieței de capital, domeniu bancar,etc. Legea conține norme cu caracter imperativ. Dispozițiile aplicate societăților sunt în strânsă legătură și concordanță cu reglementările adoptate la nivelul U.E în materie de societăți. De asemenea, reglementările subsidiare în C.civ se aplică societăților, care constituie dreptul comun în materie. 1.6 Definiția societăților Legea societăților nr. 31/1990 ,modificată și republicată nu conține o definiție a societăților dar aceasta ,este conturată de către doctrină precum și înC.civ (art.1864). Societatea poate fi definită ca fiind, de regulă,acordul de voință dintre două sau mai multe persoane prin care convinsă contribuie cu aporturi bănești,alte bunuri și cunoștințe specifice sau prestații pentru a desfășura unele activități cu scop lucrativ (producție,comerț sau prestări de servicii)în vederea obținerii unui profit pe care să îl împartă. Societatea (comercială) are în toate cazurile personalitate juridică. 1.7 Clasificarea societăților (comerciale) Societățile se clasifică după mai multe criterii,astfel:  Clasificarea societăților potrivit codului civil (art.1888 C.civ),potrivita acestui criteriu avem :  Simplă  În participație  În nume colectiv  În comandită simplă  Societate cu răspundere limitata  Societate pe acțiuni  Societate în comandită pe acțiuni  Societăți cooperative  Un alt tip de societăți  În funcție de criteriul întinderii răspunderii asociaților:   Societăți în care asociații au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale –societăți de persoane,(spre exemplu societate în nume colectiv).  Societăți în care asociații au o răspundere limitată pentru obligațiile sociale.(societățile de capitaluri și societăți cu răspundere limitată).  Categorie intermediară- societate în comandită simplă și societate în comandită pe acțiuni, asociații comanditari au o răspundere limitată,asociații comanditați au o răspundere nelimitată și solidară.  În funcție de criteriul naturii asocierii :  Societăți de persoane  Societăți de capitaluri 1.8 Societatea (comercială) și societatea simplă Codul civil a stabilit în art. 1888 cum am vazut și din clasificare, formele societare și prevede ca primă formă, societatea simplă. Aceasta este reglementată în art 1890-1948 C.civ reprezentând dreptul comun și pentru societățile (comerciale), așa încât în măsura în care legea 31/1990 modificată, nu conține dispoziții care să reglementeze anumite aspecte privind constituirea, organizarea, funcționarea și dizolvarea societății, aceasta se va completa cu dispozițiile C.civ privitoare la societatea simplă. Trăsăturile societății simple:  Nu are personalitate juridică  Dacă asociații doresc dobândirea personalității juridice prin actul de modificarea a actului de societate, se vor indica în mod expres forma juridică a acesteia, și vor pune de acord toate clauzele sale cu dispozițiile legale, aplicabile societății nou-înființate.  Dobândirea personalității juridice se va face fără a dispune dizolvarea societății simple  Asociații și societatea nou-înființată răspund solidar și indivizibil  Capitalul social subscris se divid în părți egale numite părțide interes  Asociații contribuie la formarea capitalului social al societății prin aporturi bănești sau în bunuri după caz  Asociații se pot obliga la aport în prestații sau în cunosștințe specifice cu titlul de aport societar Societățile simple navând personalitate juridică se constituie, deci numai pe baza contractului de societate prevăzut de C.civ, contract care trebuie să conțină toate mențiunile (clauzele) generale, comune tuturor cotractelor, dar și clauze specifice respectiv : aporturile asociaților, forma capitalului social, transmiterea părților de interes, participarea la profit și pierderi , obligația de neconcurență, folosirea tuturor bunurilor sociale, adoptarea hotărârilor, administrarea societății, pierderea calității de asociat,încetarea contractlui de societate și dizolvarea societății precum și lichidarea acesteia. Comparând dispozițiile din C.civ cu cele existente în legea 31/1990 modificată și republicată, constatăm că în mare măsură, dispozițiile privitoare la societatea simplă reglementată de codul civil sunt identice cu cele din legea 31/1990 republicată care vizează socetățile de persoane , în mod particular societatea în nume colectiv. Bibliografie 1. Smaranda Angheni drept comercial, tratat, editura C.H BECK, București 2022 2. Vasile Nemeș, Ediția a 5-a revizuită și adugită, editura Hamangiu, București 2023 3. Radu Stefan Patru , Dreptul afacerilor. Curs universitar. Teoria generala. Societațile. Relații de munca in mediul de afaceri, Ed Universul Juridic,Bucuresti 2023