Curs 02 - Note de Curs (Biocompatibilitate si Amalgame) PDF

U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 CURS 2 – BIOCOMPATIBILITATEA Ș...

U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 CURS 2 – BIOCOMPATIBILITATEA ȘI AMALGAMELE DENTARE EVALUAREA BIOCOMPATIBILITĂȚII MATERIALELOR DENTARE Materialele dentare sunt testate riguros înainte de a fi lansate pe piață, de la teste de laborator pe celule sau animale mici (șoareci), urmate de simularea condițiilor clinice pe animale de laborator (câini, iepuri, antropoide) și apoi teste clinice pe subiecți voluntari pentru a se evidenția biocompatibilitatea definită ca o proprietate complexă a materialelor dentare în care materialul prezentat are un caracter bioinert (metale-titan), bioactiv (hidroxiapatite), bioadeziv (cimenturi ionomere de sticlă), neiritant, nealergic și necarcinogenetic. Testele de biocompatibilitate se realizează în 3 etape succesive: I. Etapa de laborator – se testează pe culturi celulare și animale mici: 1) toxicitatea acută sistemică; 2) potențialul citotoxic; 3) potențialul iritațional; 4) potențialul alergic; 5) potențialul carcinogenetic (mutagen). 1) Toxicitatea acută sistemică: Se obține o suspensie din materialul dentar care este pusă în contact peste culturile de celule umane prin procedeul in vitro, urmând ca prin procedeul in vivo suspensia să se administreze 14 zile per os animalelor de laborator (șoricei). Acestea se vor ține sub observație circa 1-6 săptămâni, după care se vor sacrifica și se va analiza microscopic frotiul obținut din proba de țesut puncționat și se va examina macroscopic zona de vecinătate. Efectul suspensiei poate fi netoxic, toxic sau letal. 1  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 Dacă din lotul testat supraviețuiesc mai mult de 50% dintre animale, rezultă ca testul este negativ / netoxic și materialul dentar poate fi evaluat în etapa următoare. Dacă testul este sub 50% rezultă că materialul testat are efect letal / toxic și ca urmare materialul dentar testat va fi respins. 2) Testul citotoxic-iritațional: A) in vitro —> se aplică pe culturi celulare (limfocite umane sau de animale) după o prealabilă cultivare a lor pe medii specifice de geloză = agar-agar timp de 24-48 ore. Se aplică agar-agar și apoi soluția de material testat. Se introduce în incubator, se examinează efectul suspensiei asupra culturilor celulare la 24, 48 și respectiv la 72 ore. La examenul obiectiv se observă: i) dacă este o structură densă, omogenă și nemodificată a culturilor celulare —> efectul suspensiei este netoxic și neiritațional; se va trece la etapa următoare. ii) dacă apare un halou în structura celulară —> efectul suspensiei este citotoxic asupra culturilor celulare; materialul este returnat firmei producătoare. B) in vivo —> suspensia este injectată animalelor de laborator, subcutan sau intramuscular. Acestea se vor ține sub observație circa 1-6 săptămâni, după care se vor sacrifica și se va analiza microscopic frotiul obținut din proba de țesut puncționat și se va examina macroscopic zona de vecinătate. 3) Testul alergic: Se injectează suspensia din materialul dentar de testat pe animale de laborator, subcutan sau prin aplicații locale (epicutan) și se observă apariția sau nu a semnelor clasice de eritem și edem local. Dacă ele sunt prezente, materialul se returnează firmei producătoare pentru modificarea compoziției. Dacă nu apar aceste semne, se va trece mai departe la alt test. 4) Testul de evaluare a potentialului carcinogenetic A) in vivo —> durează 2 ani și va fi asemănător cu cel de la testul citotoxic – iritațional. Se evaluează efectele după 6 luni, respectiv 1 an. 2  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 B) in vitro (TESTUL AMES - este un test cu acțiune indirectă) —> se evaluează pe culturi celulare (Salmonella) incubate 24-48 ore, pe un mediu de geloză. Se aplică fragmente de ficat și histidină inactivă. Deasupra se aplică agar-agar și suspensia de material dentar; se incubează mixtura 24 și 48 ore și se evaluează rezultatul: dacă suspensia are o acțiune mutagenă, ficatul secretă histidină ce va activa histidina inactivă, favorizând dezvoltarea Salmonelelor. Efectul mutagen va fi pozitiv! II. Etapa de laborator – se testează pe animale mari: Se testează materialele dentare, simulându-se condițiile clinice pe animale de laborator mari. Spre exemplificare pentru materialele de restaurare coronară directe se realizează cavități în care se aplica materialul testat (lineri, cimenturi Z.O.E., cimenturi minerale, cimenturi ionomere). Se evaluează clinic reacția la aceste materiale și apoi microscopic efectul pulpotoxic sau protector asupra organului pulpar. Testarea este corelată cu scara standard a biocompatibilității: a) Superior se află cimenturi pe bază de zinc oxid eugenol, deși studii ale școlii daneze afirmă că eugenolul fiind un derivat fenolic, are potențial chimico-toxic asupra odontoblastelor. b) Inferior se situează cimenturile silicat ce prezintă cel mai intens efect pulpotoxic, așadar se recomandă aplicarea unei obturații de bază subiacentă. În funcție de comportamentul chimic local, biomaterialele se clasifică în trei clase de compatibilitate (Osborn,1980): 1) Biotolerate; 2) Bioinerte; 3) Bioactive. Din clasa de materiale biotolerate fac parte: oțelurile inoxidabile, aliajele Co-Cr-Mo și polimerii (PMMA). Local, acestea generează formarea unui manșon fibro-conjunctiv, rezultat din interacțiunea osului cu ionii metalici toxici (osteogeneză la distanță). Biomaterialele bioinerte sunt titanul, tantalul și alumino-ceramica, acestea generând în zona de interfață osteogeneza de contact. Biomaterialele bioactive sunt fosfatul de Ca, ceramica sticloasă, biosticlele și hidroxiapatitele. Pentru aceste biomateriale este caracteristică osteogeneza de legătură, cu apariția unor interfețe chimice între biomaterial și os. 3  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 Din acest punct de vedere, majoritatea biomaterialelor dentare sunt similare cu biomaterialele utilizate în chirurgia ortopedică, neurochirurgie, chirurgia vasculară, chirurgia plastică și oftalmologie. III. Evaluarea clinică – se testează pe subiecți voluntari: Pe voluntari umani se testează toleranța materialului, reacția de vitalitate pulpară precum și fenomenele subiective (gust, miros și culoare). Indirect se testează intraoral și proprietățile mecanice. Dacă suspensia trece de toate testele, materialul dentar va fi recomandat pentru a fi produs și livrat rețelei stomatologice. Evaluarea biocompatibilității unui biomaterial urmărește respectarea următoarelor caracteristici standard: 1) să nu prezinte efect pulpotoxic (neagresiv pentru organul pulpar); 2) să nu difuzeze substanțe toxice în circulația generală; 3) să nu prezinte potențial alergic; 4) să nu prezinte potențial carcinogenetic. MATERIALE RESTAURATIVE CORONARE Coroanele dentare își modifică morfologia dentară datorită: cariei, abraziunii, traumatismelor sau erupției cu modificări structurale (displazii, hipoplazii). Se urmărește suprimarea durerii, tratamentul plăgii dentare și restaurarea dentară. CLASIFICARE: 1) după starea de plasticitate: a) plastice- materiale restaurative directe/pentru obturaţii; b) neplastice (ex. incrustații)- materiale restaurative indirecte. 4  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 MATERIALE RESTAURATIVE CORONARE DIRECTE Materialele restaurative coronare directe (plastice) -pot fi: a) fizionomice: i) cu origine minerală 1) cimenturi silicat; 2) cimenturi silicofosfat. ii) cu origine organică 1) rășini acrilice simple; 2) rășini epoxidice. iii) cu origine organo-minerală (mixtă): 1) materiale rășini cu armătură (semiinterpenetrată); 2) rășini diacrilice compozite. 3) cimenturi ionomere de sticla hibride (C.I.S.). b) nefizionomice (metalice) – amalgame. 2) după perioada de timp de utilizare în stomatologie: a) clasice: 1) amalgame; 2) aurul precipitat (cu valoare istorică). 3) cimenturi silicat (cu valoare istorică); 4) cimenturi silicofosfatice (cu valoare istorică). b) moderne: 1) rășini diacrilice compozite; 2) cimenturi ionomere de sticla (C.I.S.). 5  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 PROPRIETATILE GENERALE ALE MATERIALELOR DE OBTURAȚIE CORONARĂ 1) Plasticitatea —> starea în care materialul pentru obturație coronară poate fi introdus în cavitate; materialul trebuie să prezinte o fază plastică de adaptare și o fază plastică de lucru. 2) Stabilitatea chimico-volumetrică —> să nu se dilate sau să se contracte și să nu se dizolve în mediul bucal. 3) Aderența —> să adere în regiunile marginale ale cavității; ideal ar fi aderența chimică. 4) Conductibilitatea termică —> să prezinte valori apropiate țesuturilor dure dentare pentru a opri transferul de căldura către organul pulpar. 5) Culoarea —> identică sau apropiată de cea a smalțului. 6) Rezistență mecanică —> asemănătoare cu a țesuturilor dure dentare. PROPRIETĂȚI SECUNDARE ALE MATERIALELOR DE OBTURAȚIE CORONARĂ 1) Timpul de priză să se înscrie în normele I.S.O. (3-5 minute). 2) Ablația (îndepărtarea de pe preparația dentară) să se realizeze cât mai ușor. 3) Prepararea, aplicarea și finisarea să se realizeze cât mai ușor. AMALGAMELE DENTARE Amalgamele dentare sunt aliaje dentare în care unul din elementele de aliere este mercurul în fază lichidă, iar ceilalți constituenți sunt în principal argintul și staniul. (I) FORMA DE PREZENTARE = SISTEM BICOMPONENT: A) Pilitură = Ag - Sn: particule cu forme neregulate, sferice sau lamelare ce se obțin prin frezare industrială după ce s-au tratat în prealabil. 6  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 Particulele sferice se obțin prin atomizare: lingoul de Ag - Sn este introdus într-o cameră ce conține gaz inert în care este topit și se obțin picături care în prezența gazului inert se transformă în particule sferice (2 - 43 µ). B) Lichidul = Hg: i) singurul metal lichid la temperatura camerei; ii) se solidifică la –38,8°C; iii) se aliază relativ ușor cu metale ca: Au, Ag, Cu, Sn și Zn; iv) nu se aliază cu: nichelul (Ni), crom (Cr), cobalt (Co) și fier (Fe). (II) CLASIFICAREA (DUPĂ CRAIG): A) După conținutul de cupru: i) aliaje cu conținut mic de cupru (mai mic de 6%): a) pilitură; b) cu particule sferice. ii) aliaje cu conținut mare de cupru (mai mare de 6% → 13%): a) pilitură; b) cu particule sferice. c) cu particule mixte B) După numărul metalelor: i) binare: mercur (Hg) + cupru (Cu); ii) ternare: mercur (Hg) + argint (Ag) + staniu (Sn); iii) cuaternare: mercur (Hg) + argint (Ag) + staniu (Sn) + zinc (Zn); iv) cu 5-6 elemente. C) După generație: i) convenționale (ternare, cuaternare), cu conținut scăzut de Cu; 7  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 ii) cu faze dispersate (bifazice): amestec de pilitură clasică cu particule sferice de Ag, Cu; iii) cu conținut crescut de Cu (> 6%): pilitură în amestec cu particule sferice, numite și amalgame non-Ɣ2 (III) MECANISMUL DE PRIZĂ: a) dizolvarea particulelor datorită Hg; b) impregnare; c) amalgamare; d) cristalizare (priză). Reacție de priză pentru amalgamele convenționale: Ag3Sn4 + Hg —> Ag2Hg3 + Sn7-8Hg + Ag3Sn (faza Ɣ) (faza Ɣ1) (faza Ɣ2) (nereacționat) Notă: 1) Ɣ1+Ɣ2 —> matrice continuă de care se leagă particulele Ɣ nereacționate; 2) Rezistența la coroziune Ɣ > Ɣ1 > Ɣ2 (faza Ɣ2 este cea mai sensibilă la coroziune). 3) Cu cât fazele Ɣ1 și Ɣ2 sunt în cantitate mai mică, cu atât crește rezistența mecanică a amalgamelor. 4) Amalgamele actuale cu un conținut crescut de cupru au faza Ɣ2 foarte redusă. Rolul elementelor componente: 1) Argintul: A) conferă rezistență mecanică; B) conferă culoare; C) scade fluajul (fluajul = capacitatea de deformare a aliajului după priză) 2) Staniul: A) crește viteza de amalgamare; 8  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 B) scade rezistența mecanică; C) crește fluajul. 3) Cuprul: A) crește duritatea; B) crește rezistența; C) scade fluajul; D) elimină formarea fazei Ɣ2. 4) Zincul: A) crește viteza de fuzionare; B) crește dilatarea amalgamului; C) crește rezistența la coroziune. Avantajele amalgamelor non Ɣ2: 1) timpul de priză crescut; 2) rezistență la presiune; 3) rezistență la coroziune; 4) etanșeitatea crescută a obturațiilor. Avantajele amalgamelor cu particule sferice: 1) suprafaţa finisată este mai netedă; 2) timpul de priză este mai scurt; 3) rezistenţă la compresiune mai mare; 4) mai puţin Hg pentru amestec. 9  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 Dezavantajul amalgamelor cu particule sferice: contracţie mai mare în timpul prizei. Avantajele amalgamelor cu particule mixte: 1) realizează contacte interproximale mai bune; 2) sunt mai uşor de modelat și îşi păstrează forma. Dezavantajul amalgamelor cu particule mixte: necesită forţă mai mare la condensare. Denumiri comerciale amalgame dentare cu continut crescut de cupru (amalgame non Ɣ2): Pilitură / Lichid nedozate: Ventura (Madespa); Ana 2000 (Nordiska). Predozat: Dispersalloy (Dentsply) Ventura NG cap (Madespa); Amalcap (Ivoclar); Tytin (S.S. White). (IV) INDICAȚII: A) obturații coronare ale dinților permanenți laterali (obturații cls. I, II,V); B) obturații retrograde după rezecție apicală; C) modelul metalic – nu se mai folosește astăzi. (V) DOZAREA: A) Extemporanee – părțile reactante (pilitura și lichidul) se aplică în mojar; dozarea se face funcție de cavitate. 10  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 B) Industrială – părțile reactante (pilitura și lichidul) se aplică în capsule, fiind predozate (ideal Hg 45% și pilitură 55%) se măsoară greutatea foarte exact; componentele sunt separate de un disc din staniol sau material plastic. (VI) PREPARAREA: A) Manuală (metoda clasică): se aplică Hg și apoi pilitura în mojar (în funcție de diametrul picăturii de Hg va rezuta și cantitatea ce amalgam); se impregnează pilitura cu Hg prin amalgamare cu pistilul, rezultând o pastă cu o plasticitate de adaptare și de lucru necesare obturării coronare. Dezavantajele metodei clasice: i) dozare incorectă; ii) plasticitate crescută datorită cantității de Hg necontrolate. B) Mecanică (metoda modernă): capsulele se introduc în mixere și se amalgamează conform timpului indicat de producător. Avantajele metodei moderne: i) dozare exactă; ii) nu se contaminează părțile reactante / mediul / operatorii (medical sau asistenta); iii) plasticitatea este cea indicată. Dezavantajele metodei moderne: i) cantitate mai mare decât cea necesară; ii) scumpă Timpul de priză Inițială: 7-12 min.; Finală: la 24 ore. Este dependent de: 11  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 1) generația amalgamului: - amalgame cu priză lentă (convenționale); - amalgame cu priză rapidă (moderne). 2) proporția pilitură / Hg: Hg ↑ —> priză lentă; 3) dimensiunea particulelor: cele sferice determină o priză rapidă; 4) durata preparării: preparare manuală —> priză lentă; 5) presiunea de condensare. (VII) TEHNICA DE LUCRU: Materiale necesare pentru aplicarea amalgamelor dentare în cavitățile coronare sunt: spatule bucale, fuloare de amalgam, portamalgame, benzi metalice. Anterior inserării amalgamelor, se tratează parapulpar cavitățile dentare (condiționare) cu lacuri, lineri (termolineri) și obturație de bază (se blochează variațiile termice). Amalgamul este prelevat cu portamalgam / fuloar de amalgam, condensat cu fuloarul de formă sferică. Fularea se realizează energic pentru eliminarea excesului de mercur și umplerea tuturor anfractuozităților (detaliilor cavității dentare). Menținerea amalgamului se realizează cu matrice metalică susținută de portmatrice. Se evită contaminarea manuală și hidrică, deoarece acest lucru influențează negativ proprietățile fizice și chimice. Amalgamele prezintă o plasticitate de adaptare în funcție de pilitură și mercur, utilă fulării amalgamului și o plasticitate de lucru, când începe formarea fazelor Ɣ1, Ɣ2 și când obturația poate fi sculptată. La amalgamele moderne se indică finisarea deși există riscul apariției porozității. Amalgamele convenționale se prelucrează după 7 zile. (VIII) PROPRIETĂȚILE FIZICE: 1) Stabilitatea dimensională: i) în prima fază se contract (absorbția Ag3Sn4); ii) în faza a doua se dilată (expansiune) (formarea fazelor Ɣ1, Ɣ2); 12  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 iii) în faza a treia se contractă ușor (datorita particulelor de mercur neincorporate); au loc modificări dimensionale între 0-20 µ. Factorii ce influențează stabilitatea dimensională: a) Compoziția aliajului (Ag, Cu, Sn, Zn); b) Dimensiunea particulelor (dimensiunea mai mică determină dilatare mai mică); c) Proporția pilitură / mercur; d) Durata de preparare; e) Condensarea în cavitatea dentară. 2) Intervalul de la preparare la condensare: 3-3,5 minute; 3) Dilatarea tardivă (5-7 zile): dacă a fost contaminat cu apă în momentul preparării (Zn + H2O —> Zn(OH)2 + H2↑) rezultă expansiunea obturației; 4) Dilatarea mercuroscopică: dilatare 1%; 5) Dilatarea termică este de două ori mai mare și determină separația marginală datorită diferenței dintre cele două dilatări; apare fenomenul de percolare condiționată termic, pătrunderea salivei și expulzarea de la interfața obturație-pereții cavității (modificări 3-6 µm) compensate de expansiunea amalgamului; 6) Rezistența la compresiune: stratul subțire se fracturează; se impune prepararea unor cavități retentive. Factorii ce influențează rezistența la compresiune: a) Compoziția aliajului (faza Ɣ este cea mai rezistentă la compresiune); b) Dimensiunea particulelor; c) Timpul de preparare: (i) dacă este scăzut rezultă un aliaj friabil, (ii) dacă este crescut rezultă un amalgam vâscos; d) Cantitatea de mercur: (i) mai mare de 55%, rezistența la compresiune este scăzută; (ii) mai mică de 55% conferă o bună condensare. 7) Rezistența la tracțiune este mai mică decât cea de compresiune; se indică realizarea unor cavități retentive; 13  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 8) Fenomenul de întindere: deformare lentă, progresivă și ireversibilă; la presiunea de 105 kg/cm2 la 24 ore, rezultă o deformare de 3%. 9) Fluajul este deformarea sub acțiunea unei presiuni a amalgamului și este evaluată la 7 zile; există un fluaj dinamic (epruvete de 35-703 kg/cm2 și evaluare la 4 ore) și fluaj static (epruvete de 369 kg/cm2 și evaluare la 4 ore); Factorii ce influențează fluajul: a) Compoziția aliajului (Ag și Cu scad fluajul); b) Dimensiunea particulelor (mai mici determină un fluaj scăzut); c) Timp de preparare (timpul crescut determină fluajul scăzut); d) Concentrația de mercur; e) Presiunea de preparare. 10) Duritatea: 110 unități Knoope; 11) Conductibilitatea termică: sunt bune conducătoare de căldură, de aceea se impune folosirea sub obturația de amalgam a unei obturații de bază; 12) Etanșeitatea: nu este asigurată pentru că (i) nu prezintă integritate marginală, ii) nu are stabilitate în cavitate și (iii) nu prezintă adezivitate la pereții cavității; de aceea se recomandă folosirea adezivilor 4 META pentru mărirea gradului de adeziune a amalgamului la cavitatea dentară; 13) Se corodează în mediul oral continuu, de aceea se vor aplica lacuri dentare (varnish –> Gamma bond cu rolul de a oblitera spațiile de la nivelul zonei de interfață); se corodează masiv în mediul acid și își modifică culoarea pe fondul sulfurării și a unei structuri neomogene a obturației. Factorii care influențează coroziunea: a) Compoziția aliajului (se adaugă zinc pentru a scădea coroziunea); b) Dimensiunea particulelor (dacă sunt mai mici rezultă structuri omogene și crește rezistența la coroziune); c) Calitate obturației (apare fenomenul de sulfatare ce determină coroziunea obturației); d) Igiena precară. 14  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 Amalgamele Ɣ2 sunt cele mai puțin rezistente la coroziune. 14) Porozitatea: prezența unor micropori datorită unei cantități crescute de mercur (ideal este dozarea “fifty-fifty” și eliminarea mercurului în timpul prelucrării); 15) Proprietăți biologice: a) nu au efect toxic, totuși cele moderne cu cadmiu sunt foarte toxice; b) infiltrare a canaliculilor dentinari (cu Ag, Sn, Cu) determinând apariția unei culorii negre; se indică (i) obliterarea canaliculilor dentinari cu lacuri și (ii) finisarea și lustruirea cu gume și paste adezive, pentru realizarea unei pelicule protectoare, ce preîntâmpină coroziunea. Observații: Mercurul se găsește în pește, dar și în obturațiile de amalgam; pacientul îl preia și ca vapori de mercur din aerosolii din cabinet după îndepărtarea și finisarea obturațiilor de amalgam. În general, pe zi 1,2 µg mercur. Să nu se depășească 10-20 µg mercur/zi ce reprezintă doza toxică. Este absorbit (Atenție la manipulare!) pe cale (i) pulmonară, (ii) digestivă și (iii) tegumentară, rezultând intoxicații acute cu (i) creșterea salivației, (ii) apariția gustului metalic, (iii) senzație de vomă, (iv) hematurie chiar (v) deces. În stomatologie se poate să apară intoxicația cronică datorită ingerării cumulative a mercurului și apariția unui lizereu metalic la nivel gingival. În cabinet, vaporii de mercur trebuie să nu depășească 0,15 mg/m3. Măsuri de prevenire ale intoxicației cu mercur: a) Igiena mediului din cabinetele stomatologice; b) Suprafețe netede (linoleum sau gresie) ale podelelor cabinetelor stomatologice pentru curățarea facilă ale acestora. (IX) RECOMANDĂRI PRACTICE: 1) Închiderea ermetică a flaconului cu mercur; acesta să fie incasabil; 2) Necontaminarea elementelor componente; 3) Se preferă utilizarea sistemului capsulat; 15  U.M.F. “Carol Davila”, Facultatea de Stomatologie Disciplina “Morfologia dinţilor, arcadelor dentare și Materiale Dentare” Materiale Dentare – notițe de curs 2 4) Se prepară electromecanic (cea mai bună); 5) Se evită dozarea extemporanee (purtare mască și mănuși chirurgicale și aerisire cabinet); 6) Colectare deșeurilor (resturilor de amalgam) în flacoane speciale; 7) Evaluarea nivelului de mercur în cabinet, dacă apar semne de intoxicație mercurică; 8) Ca și medicament, mercurul se administrează în sifilis sau leziuni cutanate. Bibliografie 1. Baldea I, Filip GA. Testarea in vitro a biocompatibilității biomaterialelor dentare. In: Simpozionul Internațional de Stomatologie Napoca Biodent editia a 5- a. Cercetarea în Medicina Dentară, de la studii fundamentale spre domenii aplicative.Ed. Colorama, 2015 2. Kenneth J. Anusavice, Chiayi Shen, H. Ralph Rawls. Biocompatibility Chapter. In: th th Phillips' Science of Dental Materials, Elsevier, 12 ed., 2013/13 ed., 2021. 3. Ilici R.R, Georgescu C.E. Suport de Curs 2 Materiale dentare UMFCD-format Power Point, an universitar 2021/2022. 4. Nicola C. Gheorghiu C. Proprietățile materialelor dentare. In: Nicola C. Materiale dentare. Considerații clinice și tehnologice. Ed. Casa Cărții de știință, 2009. 5. Pãtraşcu I. Materiale dentare. Lucrări practice. Ed. Tridona, Horanda Press, 2006. 6. Pãtraşcu I. Suport de Curs Materiale dentare UMFCD - format word, 2002. 7. Rominu M, Bratu D, Florita Z. Noțiuni teoretice și aplicații clinice. Ed. Brumar, 2003. 8. Sakaguchi RL, Powers JM. Craig's restorative dental materials, 14th ed., 2019. 9. Schmalz G. Strategii pentru ameliorarea biocompatibilității materialelor dentare. In: Simpozionul Internațional de Stomatologie Napoca Biodent ediția a 5- a. Cercetarea în Medicina Dentară, de la studii fundamentale spre domenii aplicative.Ed. Colorama, 2015 10. Schmalz G, Arenholt-Bindslev D. Biocompatibility of dental materials. Springer Publishing, 2009. 16