Caracterizarea lui Nae Cațavencu PDF

                                       Caracterizarea lui Nae Cațavencu Reper 1  I.L.Caragiale face parte din pleiada scriitorilor clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă, fiind considerat ,prin excelență, comediograful, căci ,,nimic nu arde mai tare pe...

                                       Caracterizarea lui Nae Cațavencu Reper 1  I.L.Caragiale face parte din pleiada scriitorilor clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Creangă, fiind considerat ,prin excelență, comediograful, căci ,,nimic nu arde mai tare pe ticăloși decât râsul\". Comediile lui Caragiale sunt inspirate din viața burgheziei române din a ll-a jumătate a secolului al XIX-lea, ilustrând, sui generis, același fenomen: parvenitismul. ,,O scrisoare pierdută\" este a treia comedie, reprezentată mai întâi pe scena Teatrului Național, în 1884, și publicată apoi în revista  ,,Convorbiri literare\". Analizându-i opera, Eugen Lovinescu afirmă :,,Lipsită de ideal, lumea lui I.L.Caragiale e o satiră fără finalitate, o colecție de imbecili, de imorali, de automați ai unei singure formule. Oricât de spirituală ar fi în forma ei scânteietoare este întristătoare ca un spital de infirmități morale și intelectuale.\"    Nae Cațavencu este personaj principal, pivot al diegezei pe care o justifică, deoarece susține arhitectura dramatică și polarizează atenția lectorului, imaginar, rod al fanteziei creatoare a autorului; personaj individual, conștiință autonomă. Se află în ipostaza politicianului, căci este prezidentul-fondator al Societății Economice Enciclopedice Cooperative "Aurora economică română", fiind un reprezentant al burgheziei locale. Meseria sa de avocat, nobilă, onestă, se află în relație de opoziție cu axa sa morala, structurata pe duplicitate. Functiile pe care le detine îi conferă atât influență, cât și putere. La nivel moral, trăsăturile de caracter ale politicianului sunt oportunismul și imoralitatea. Acestor trăsături li se asociază unele adiacente: viclenia (prin șantajul cu scrisoarea de amor), manipularea (încearcă să obțină scrisoarea de la Cetățeanul turmentat printr-o sumă de bani) și falsul patriotism (în discursul său electoral susține că luptă în numele națiunii, însă acesta, de fapt, își urmărește interesele egoiste). Numele politicianului derivă din lexemul "cață"(pasare cu glas strident,uzitat cu sens peiorativ pentru a desemna lichelismul, limbutia) , însă poate fi asociat și "cațavencii"- haină cu două fețe, pentru a sugera demagogia și ipocrizia. Din punct de vedere psihologic, Nae Cațavencu este un personaj bidimensional, cu un caracter cristalizat, ale cărui trăsături dominante de caracter nu se schimbă pe parcursul diegezei. Reper 2 Creația dramatică "O scrisoare pierdută" ilustrează, la nivel tematic, viața publică și de familie a burgheziei române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind o satiră politică, opera pune în lumină luptele de culise din lumea politică dezvoltate pe mai multe direcții. Scrisoarea de amor este uzitată drept armă de șantaj atât prin Nae Cațavencu (scrisoarea lui Tipătescu adresată Zoei), cât și prin Dandanache (scrisoarea unui becher pentru nevasta unui prieten al candidatului). Politicienii devoalează prin discursurile lor fals patriotism, manipulare a maselor populare, minciună și înșelătorie. Pe de altă parte, opera poate fi considerată o comedie de moravuri subordonată mișcării junimiste, care dorește să sancționeze tare ale societății prin teoria formelor fără fond. În acest caz, se ilustrează imaginea generală a cetățenilor care au ca trăsături dominante de caracter indiferența, credulitatea, întrucât aceștia, dezinformați, nu beneficiază de o alegere responsabilă. Prin intermediul triunghiului conjugal se conturează adulterul, fiind încălcate legi morale precum loialitatea, demnitatea, adevărul, onoarea și respectul. SCENA 1    Relevantă este secvența discursurilor electorale formata din scenele 1,3,5 ale actului al treilea al creației literare, întrucât dezvăluie dominantele caracteriale ale lui Nae Cațavencu, care îl încadrează în tipologia politicianului demagog:oportunismul, duplicitatea, manipularea maselor populare și falsul patriotism.    La primărie are loc Campania electorala, cel dintâi care își prezintă discursul este Farfuridi, ale cărui idei anacronice, prolixe determină audiența să-și piardă interesul. Pe urmă, are loc o scurtă pauză, timp în care între cei doi politicieni apar tensiuni. Cel de al doilea este Cațavencu, politician care prin discursul său bombastic reușește să capteze atenția și admirația spectatorilor.    În cadrul scenei se prezintă cu maximă minuțiozitate discursurile politice lipsite de conținut logic, care evidențiază demagogia atât a lui Nae Cațavencu, cât și a lui Tache Farfuridi. Spațiul în care se desfășoară campania electorală, primăria, devine simbol al corupției și al intereselor meschine ale partidelor. Catavencu încearcă să manipuleze masele populare printr-un limbaj aparent respectuos , dar care ascunde interesele egoiste. Prin apelativul "fraților", se conturează o falsă apropiere de auditori, reușind astfel să domine dezbaterea. Oportunismul său este evidențiat prin modelarea discursului în funcție de persoanele cărora se adresează, căci își urmărește numai propriul avantaj, ignorând orice principiu moral. Afirmă că "societatea noastră are ca scop sa încurajeze industria română", pentru a masca prin minciuni interesele sale. În discursul populist, emoțional, Cațavencu încearcă să creeze imaginea unui patriot îngrijorat ("Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire", "în Iași n-avem nici un negustor român, niciunul"). În acest fel, se ilustrează "distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat, șiretenia meschină a personajului care face ca în cele din urmă acest teatru să devină absurd-fantastic" (Eugen Ionescu). SCENA 2    Semnificativă pentru dezvăluirea oportunismului lui Nae Cațavencu este scena 7 din ultimul act al operei, în care este prezentat dialogul dintre Zoe și Cațavencu. Inițial, Zoe este virulentă în atacul îndreptat asupra lipsei de atenție a lui Cațavencu, bărbatul devine ulterior servil, umil, pentru a castiga bunăvoința coanei Joițica, alături de o posibilă susținere politică pentru un viitor mandat.    Cand Zoe îl confruntă pe Cațavencu în legătură cu scrisoarea de amor,află că a pierdut-o în aglomerația de la primărie. Femeia îl amenință că va fi arestat pentru polița plastografiata în valoare de cinci mii de lei. Cetățeanul turmentat își face apariția și îi înapoiaza Zoei scrisoarea. După plecarea acestuia, femeia îl iartă pe politician, dar cu o condiție: să conducă manifestația publică în cinstea noului ales,iar acesta accepta.   Dialogul surprins în cadrul acestei scene evidențiază absurditatea unei lumi politice dominate de interese proprii. Zoe propune schimbul între instrumentele de șantaj ("Să-ți dau polița:scapă-mă, să te scap, să schimbăm:dă-mi scrisoarea...") în urma căruia se conservă aparențele:femeie loială - om corect. Coana Joițica exploatează slăbiciunea politicianului, fiind dispusă să recurgă la șantaj pentru a-și proteja imaginea și, de aceea, îi spune:"Când te-a arestat Fănică, te-am scăpat eu...acuma te arestez eu și n-ai să scapi". În momentul în care Cetățeanul turmentat îi restituie Zoei scrisoarea de amor Catavencu conștientizează că este "într-adevăr pierdut", neputincios, fapt care dezvăluie un ambițios fără tenacitate. Gestul umilitor de a "cădea în genunchi" este făcut din dorința de a obține bunăvoința coanei Joițica. Opinia femeii referitoare la caracterul duplicitar al bărbatului este evidențiată prin replica "poate că e singurul adevăr pe care d. Cațavencu l-a spus în viața d-sale". Aceasta consideră că numai contextul în care se află l-a îndemnat să fie sincer. Corupția, repricabilitatea din lumea politică și reputația salvată prin confesiuni degradante este conturată prin ordinul dat de Zoe lui Cațavencu, cel de a petrece cu poporul. În același timp, femeia îi dă de înțeles că îl va susține alături de Ștefan Tipătescu și Trahanache la următoarele alegeri: "Fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră". Prin intermediul acestei scene, cu ajutorul comicului de situație, este evidențiată lipsa de demnitate a politicianului care este dispus să-și însușească orice oportunitate oferita din dorința de a accede la întâietate social si politică. Reper 3 Relevant pentru individualizarea personajului este și conflictul fundamental, de natură social-politică, între conservatorii reprezentați de Tache Farfuridi și radicalii avându-l în frunte pe Nae Cațavencu. Acestuia i se asociază conflicte adiacente între:Nae Cațavencu și Ștefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache și între Tipătescu și Zoe. Toate acestea sunt construite prin tehnica dramatică a acumulării graduale sau  "a bulgărelui de zăpadă", realizată prin diferite procedee. Spre exemplu, repetiția se raportează la intrarea Cetățeanului turmentat în momentele-cheie ale conflictului:explică lipsa scrisorii și implicarea lui Cațavencu, devine martor a promisiunii lui la susținerea candidaturii lui Cațavencu, se implică în zarva stârnită de discursurile celor doi candidați, înapoiază Zoei scrisoarea găsită în pălăria pierdută de Nae Cațavencu în învălmășeala de la primărie și primeste de la Zoe un pahar cu șampanie în cinstea noului ales. Evoluția inversă a conflictului, ca procedeu, se realizează prin răsturnări spectaculoase de situație, numite "lovituri de teatru", dintre care relevante sunt:apariția lui Agamemnon Dandanache, candidatul de la Centru, care trebuie ales, înapoierea scrisorii coanei Joițica și arestarea lui Nae Cațavencu și eliberarea acestuia la ordinul Zoei. În ceea ce privește interferența seriilor de personaje aflate în relație de opoziție, aceasta se realizează prin împăcarea taberelor după apariția candidatului-surpriză.     În individualizarea personajului, modalitățile de caracterizare sunt semnificative, căci evidențiază gradual trăsăturile morale ale lui Nae Cațavencu, ce nu reprezintă întruchiparea schematică a unor idei, ci o conștiință complexă, viabilă. În ceea ce privește caracterizarea directă, aceasta se realizează prin opiniile altor personaje si autocaracterizare. Autorul nu insistă asupra prosopografiei personajului,  fiind surprinse, cu precădere , trăsături morale. Pentru Ștefan Tipătescu, avocatul este \"impertinent\",\"infam\" , o \"canalie nerușinată\", întrucât recurge la șantaj pentru a obține sprijin politic, folosind scrisoarea de amor ca instrument de presiune. Din același motiv, Zaharia Trahanache îl numeste \"mișel\". Zoe Trahanache, într-o încercare de a-l convinge pe prefect să îi ofere la schimb lui Cațavencu ceea ce își dorește, îl considera un \"om cuminte, un om practic\". Pentru Tache Farfuridi și Iordache Brânzovenescu, coordonatorul ziarului \"Răcnetul Carpaților\", este un \"moftolog\" și un \"nifilist\".  Politicianul se autocaracterizează drept \"un om căruia-i place să joace pe față\" ,\"politicos\", trăsături ce contrazic total natura și caracterul său, întrucât acesta afirmă : ,,Vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintai... între fruntaşii politici...".   Dominantă este caracterizarea indirectă, trăsăturile morale ale lui Nae Cațavencu fiind sugerate prin: fapte, întâmplări și evenimente la care acesta participă, elemente atitudinale și comportamentale, limbaj și relația cu celelalte personaje. Autorul reușește să surprindă cele mai fine nuanțe ale personalității politicianului prin limbajul pe care acesta îl uzitează. Inerția intelectuală și lipsa de cultură se relevă prin deformarea maximei latine "honeste vivere neminem laedere" în "honeste bibere ". În discursul său, dictonul devine doar o modalitate de a impresiona auditorii și de a-și consolida poziția politică în rândul maselor populare.    Prin urmare, \"ființă de hârtie\"  (Roland Barthes), personajul literar Nae Cațavencu însumează trăsături umane general-valabile (oportunismul, demagogia, viclenia,manipularea), dezvăluite prin mijloace directe și indirecte de caracterizare. Cu ajutorul acestuia, I.L. Caragiale oferă o lecție de viață privitoare la luptele de culise din mediul politic, în care cei implicați sunt dispuși să recurgă la instrumente de șantaj, din dorința de a dobândi intaietate politica.