Capitol 6 - Sustenabilitatea Sistemelor Industriale PDF

CAPITOLUL 6 SUSTENABILITATEA SISTEMELOR INDUSTRIALE Master – I – IMDDIM, IMSM  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.1. Riscul și incertitudinea - definiții  Pentru o bună funcționare a economiei de piață, este necesară crearea unui sistem de act...

CAPITOLUL 6 SUSTENABILITATEA SISTEMELOR INDUSTRIALE Master – I – IMDDIM, IMSM  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.1. Riscul și incertitudinea - definiții  Pentru o bună funcționare a economiei de piață, este necesară crearea unui sistem de activități antreprenoriale, în care poziția centrală o ocupă antreprenorul.  Antreprenorul este persoana care activează în interesul întreprinderii, organizației, al său personal, asumându-și un anumit risc, presupunând elaborarea noilor idei și implementarea operativă a celor mai importante, cu scopul obținerii profitului.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  J. Schumpeter consideră că a fi antreprenor înseamnă să nu faci neapărat ce fac alții, ci: ”Trebuie să dispui de o fantezie specifică, de darul de a prevedea…Trebuie să fii capabil de a găsi noul și să te folosești de posibilitățile lui. Trebuie să poți risca, să înfrunți sentimentul fricii și să activezi indiferent de procesele ce decurg”.  Astfel, antreprenorul este persoana care riscă, deoarece manifestarea inițiativei, adoptarea deciziilor, introducerea inovației cere responsabilitate, respectiv risc economic în activitatea desfășurată (aceste patru elemente reprezintă funcții ale antreprenorului).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Astfel, una din marile probleme ale lumii contemporane o reprezintă riscul (și, mai ales, cel din zona economico-socială).  Primele manifestări ale riscului au apărut odată cu apariția vieții pe pământ, astfel că poate fi definit ca ceva firesc vieții, însoțitorul permanent al oricărui act uman: ”Cu cât un lucru este mai important, cu atât este mai plin de risc”(Syrus Publilius).  Se poate spune că riscul a apărut, inițial, ca o categorie istorică, atunci când la om s-a simțit simțul fricii în fața morții, reprezentând un pericol posibil, conștientizat de om.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Drept categorie economică, riscul reprezintă un eveniment care poate avea loc sau nu, respectiv probabilitatea că evenimentul preconizat va avea loc sau nu, în urma acțiunii anumitor factori sau împrejurări.  Astfel, ca rezultat al îndeplinirii acestui eveniment, consecințele pot fi de trei tipuri :  Negative, care se manifestă prin daună, eșec, faliment, pierdere;  Zero, prin care nu se obține nici pierdere, nici câștig;  Pozitive, care se manifestă prin câștig, beneficii etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Definiții :  Ion Stoian:  Riscul este un eveniment posibil și nedorit, previzibil sau imprevizibil, producător de pierderi morale sau materiale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni și raporturile dintre om și natură;  Acad. Costin Chirițescu și dr. Emilian M. Dobrescu:  Riscul este examinarea în termini probabilistici a posibilității de obținere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor și probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural (cutremur, inundație, epidemie etc.), social- politic; economic (fluctuațiile prețurilor sau valutare, neplata unor mărfuri livrate etc.)”.  Dicţionarul Webster (ediţia 1990):  Riscul este “posibilitatea unei pierderi sau daune, hazard, pericol, primejdie”;  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Micul Larousse ilustrat (ediţia 1995):  “pericol, inconvenient mai mult sau mai puţin probabil la care este expus cineva” sau “prejudiciu, sinistru eventual, pe care o societate de asigurare îl acoperă”.  Micul dicţionar enciclopedic al limbii române (ediţia 1978):  Riscul este “pericol, inconvenient posibil”;  https://ro.wikipedia.org/wiki/Risc:  Riscul este un concept care exprimă probabilitatea unor întâmplări negative și impactul acestora  https://dexonline.ro/definitie/risc:  1 Posibilitate de a ajunge într-o primejdie. 2 Posibilitate de a avea de înfruntat un necaz. 3 Posibilitate de a suporta o pagubă. 4 (Îlav) Cu orice ~ Cu orice preț. 5 (Înv; îe) A pune în ~ A pune în primejdie.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În domeniul comercial: Riscul reprezintă un eveniment viitor posibil, a cărui producere poate provoca pierderi materiale și se caracterizează prin următoarele trăsături :  Este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în incertitudine;  Este un eveniment păgubitor, efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate;  Apare în activitățile umane sociale, economice, politice și în raporturile dintre om și natură.  Riscul poate fi descris prin intermediul următoarelor caracteristici: pericol, supunerea riscului, sensibilitatea față de risc și gradul de interconexiune cu alte riscuri.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În economia de piață, riscul economic reprezintă o componentă a acesteia, putându-se manifesta în orice moment datorită : - jocului permanent al cererii și ofertei; - concurenței între agenții economici; - fluctuațiile valutare, ale prețurilor, tarifelor, dobânzilor bancare; - modificării cotațiilor bursiere.  Exemplificări ale fenomenelor de risc în economia de piață :  Falimentul unor agenți economici, bănci etc.;  Căderea cursului valutar al unor monede naționale;  Înregistrarea de pierderi (în locul profiturilor);  Diferite situații conjuncturale: greve, revoluții și războaie locale, calamități naturale, pandemii etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În acest context larg al noțiunii de risc se evidențiază unele aspecte de bază, caracteristice situațiilor de risc, respectiv : Caracterul întâmplător al evenimentelor care determină acea variantă, a cărei probabilitate de realizare este maximă; Existența soluțiilor alternative; Posibilitățile mari în determinarea consecințelor rezultate din aplicarea soluțiilor (deciziilor); Probabilitatea de a avea pierderi; Probabilitatea de a avea venituri mari.  Oricare ar fi definiția analizată, riscul este o noțiune complicată și funcționează numai din momentul în care este luată decizia care îl comportă (de ex. Leul nu este periculos în cușcă, ci doar atunci când dresorul intră în cușcă).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Pornind de la definițiile riscului, se poate spune că:  În general, noțiunea de risc are conotații negative, deoarece se referă la șansa sau posibilitatea de apariție a unui eveniment nedorit, cu impact negativ asupra unei societăți, a unei organizații sau a unei persoane. În acest context însă, asumarea riscului nu este, în mod obligatoriu, un lucru rău așa cum nici evitarea riscurilor nu este neapărat o dovadă de înțelepciune (uneori, lipsa de acțiune poate prezenta aceleași riscuri - sau chiar mai mari - ca acțiunea)  Noţiunea de risc este strâns legată de probabilitatea de apariţie a evenimentelor cu consecinţe nefavorabile. Acolo unde există risc, consecinţele unei acţiuni nu pot fi determinate cu precizie. Expunerea la risc este creată ori de câte ori o acţiune poate da naştere la o pierdere sau la un câştig care nu pot fi cunoscute dinainte.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemple de două definiții ale riscului din două domenii de activitate diferite: 1. Riscul este abaterea pierderii reale de la cea prognozată - specifică domeniului asigurărilor, unde se lucrează în general cu acele riscuri care implică doar probabilitatea unei pierderi, fără nici o posibilitate de câştig (denumite riscuri pure).  În cazul în care riscul se materializează, societatea de asigurări va fi nevoită să suporte cheltuieli (cu plata daunelor) mai mari decât cele prevăzute.  Să presupunem, de exemplu, că un mic orăşel are 10000 de case, iar o companie de asigurări ştie din statisticile existente că 10 case vor suferi un incendiu pe parcursul unui an (aşadar, probabilitatea de incendiu este de 10/10000 sau 1/1000). Atunci când va stabili clauzele contractului de asigurare (valoarea primei, suma maximă asigurată etc.), societatea de asigurare va ţine cont de această probabilitate. Dacă însă, în realitate, vor lua foc nu 10 case, ci 15 sau 20, societatea va trebui să găsească fonduri suplimentare pentru a onora contractele de asigurare.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Întrebarea la care asiguratorul trebuie să răspundă este: care este numărul maxim probabil al caselor care vor lua foc (adică acel număr care este foarte puţin probabil să fie depăşit), ţinând cont de comportamentul daunelor din trecut?  Răspunsul la o asemenea întrebare se obține utilizând instrumentele statisticii.  O problemă asemănătoare cu cea expusă mai sus se pune şi pentru întreprinderile care acoperă din banii proprii o serie de cheltuieli sau pierderi (de exemplu, cheltuielile cu reparaţiile utilajelor sau pierderile de mărfuri la transport).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemple de două definiții ale riscului din două domenii de activitate diferite: 2. Riscul este variaţia potenţială a rezultatelor (output-ului) unei activităţi. Această definiţie provine din domeniul finanţelor, unde asumarea unui risc implică de regulă atât o probabilitate de pierdere, cât şi una de câştig.  Să presupunem că unei persoane i se oferă oportunitatea de a investi 1000 de dolari într-o afacere care îi poate aduce un câştig de 6000 de dolari cu o probabilitate de 0.7, sau o pierdere de 2000 de dolari cu o probabilitate de 0.3. Cum va aprecia ea dacă investiţia merită sau nu să fie făcută?  Un calcul rapid ne arată că rezultatul mediu al investiţiei (6000x0.7-2000x0.3) este de 3600 de dolari; aşadar, investitorul poate obţine un câştig mediu net de 2600 de dolari. La luarea unei decizii trebuie totuşi considerată şi probabilitatea de a pierde 3000 de dolari, deoarece exact aici stă riscul investiţiei.  Care ar fi consecinţele acestei pierderi asupra situaţiei financiare a investitorului şi a familiei sale? De răspunsul la această întrebare va depinde în mare măsură decizia sa finală.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscul este prezent în aproape oricare activitate umană dar pot fi luate totuşi măsuri pentru a controla şi gestiona riscul şi incertitudinea. Foarte multe activităţi din viaţa noastră de zi cu zi au exact acest scop.  Exemplele sunt numeroase:  ne punem centura de siguranţă atunci când urcăm în automobil;  spargem iarna gheaţa de pe trotuare sau împrăştiem sare şi nisip;  încuiem uşa atunci când plecăm de acasă;  luăm o aspirină atunci când ne doare capul pentru a preveni răceala;  montăm sisteme de alarmă în locuinţă şi la automobil;  instalăm programe antivirus pe calculator.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Astfel, riscul există numai acolo unde există incertitudine, iar prezenţa riscului se datorează existenţei incertitudinii.  Incertitudinea este definită de Micul Larousse Ilustrat ca fiind “caracterul a ceea ce nu poate fi determinat, cunoscut dinainte; ceea ce nu poate fi stabilit cu exactitate, care lasă loc îndoielii” iar Dicţionarul de neologisme (ediţia 1978) o consideră a fi “nesiguranţă, îndoială”.  În lumea reală foarte puţine lucruri sunt certe, iar informaţiile de care dispunem în legătură cu variabilele economice şi social-politice din trecut şi prezent, oricât de bogate şi complexe ar fi, sunt insuficiente pentru a previziona cu exactitate evoluţiile viitoare.  Glyn Holton, consultant în managementul riscului financiar, pune în evidenţă legătura dintre risc şi incertitudine atunci când formulează următoarea definiţie a riscului: Riscul este expunerea la incertitudine.  În concordanţă cu această definiţie, riscul prezintă două componente: 1. existenţa incertitudinii, 2. expunerea la incertitudine.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemplu 1:  Să presupunem că asistăm la o demonstraţie de paraşutism:  Un paraşutist tocmai s-a aruncat din avion, iar paraşuta urmează să i se deschidă peste câteva secunde.  În răstimpul acestor secunde, deschiderea paraşutei este un fapt incert atât pentru paraşutist, cât şi pentru persoanele aflate la sol; există o probabilitate (fie ea oricât de redusă) ca paraşuta să nu se deschidă.  Cu toate acestea, riscul ca paraşuta să nu se deschidă există doar pentru paraşutist, deoarece doar el ar suferi consecinţele impactului cu solul.  Aşadar, numai paraşutistul este expus la incertitudine; spectatorii de la sol, nu.  Există desigur posibilitatea ca şi alte persoane să fie expuse la această incertitudine şi deci să perceapă un anumit risc; de pildă, rudele şi prietenii paraşutistului vor suferi emoţional dacă acestuia i se va întâmpla un accident.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemplu 2:  cursul bancar din ziua de mâine al acţiunilor întreprinderii “X” este o necunoscută pentru toată lumea; cu toate acestea, nu putem vorbi de riscul scăderii cursului decât pentru acele persoane care deţin acţiuni la întreprinderea “X”; numai ele sunt expuse la incertitudine.  Riscul de a pierde (ca şi şansa de a câştiga în cazul unei creşteri a cursului) există numai pentru acele persoane.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Incertitudinea este un concept subiectiv, astfel încât ea nu poate fi măsurată direct. Fiind mai degrabă o stare de spirit, incertitudinea în raport cu aceeaşi realitate dată, poate varia de la individ la individ.  Nivelul perceput al incertitudinii depinde de informaţia de care decidentul dispune pentru a evalua posibilele consecinţe (şi, desigur, de capacitatea de a utiliza aceste informaţii).  Nivelul şi caracterul informaţiilor referitoare la natura unei activităţi riscante are un efect important asupra nivelului incertitudinii, întrucât aceasta din urmă reflectă tocmai incompletitudinea şi fragilitatea cunoştinţelor relevante ale decidentului în raport cu un proces decizional dat.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În funcţie de cantitatea şi tipul de informaţii disponibile, incertitudinea se prezintă pe patru nivele sau grade, după cum urmează:  nivelul 0 (certitudine), caz în care consecinţele unei acţiuni pot fi prevăzute cu precizie (cu probabilitatea 1), eventual cu limitele impuse de instrumentele noastre de măsură.  Nivelul de incertitudine 0 se întâlneşte cu precădere în ştiinţele exacte. Exemple:  În matematică, dacă ne sunt cunoscute lungimea şi lăţimea unui dreptunghi putem determina exact aria sa.  În fizică, putem calcula cu precizie forţa de atracţie dintre două corpuri atunci când cunoaştem masele corpurilor, distanţa dintre ele şi atracţia gravitaţională.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  nivelul 1 (incertitudine obiectivă) – cazul în care sunt identificate consecinţele posibile precum şi probabilitatea aferentă fiecărei consecinţe.  Exemplu:  la aruncarea unei monede sunt doar două consecinţe posibile, fiecare cu probabilitate egală (1/2), iar la aruncarea unui zar sunt şase consecinţe posibile, de asemenea fiecare cu probabilitate egală (1/6).  La acest nivel al incertitudinii, managementul riscului este aproape o ştiinţă exactă.  Din nefericire, cele mai importante riscuri cu care se confruntă o întreprindere nu implică o incertitudine de gradul 1.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  nivelul 2 (incertitudine subiectivă) – cazul în care consecinţele pot fi identificate, dar probabilităţile aferente nu sunt cunoscute.  Acesta este tipul de incertitudine cu care se confruntă majoritatea activităţilor umane, inclusiv cele economice.  Exemple:  Incertitudinea aferentă prognozelor meteorologice  Incertitudinile cu care se confruntă o firmă care lansează pe piaţă un produs nou, într-un mediu economic turbulent etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  nivelul 3 - nu sunt complet identificate nici consecinţele acţiunilor, nici probabilităţile lor.  Exemple:  Acest tip de incertitudine este specific domeniilor de vârf precum ingineria genetică, biotehnologiile sau explorarea spaţiului cosmic.  Dorinţa oamenilor de a extinde limitele cunoaşterii, precum şi de a obţine câştiguri financiare prin exploatarea noilor tehnologii pot stimula angajarea în proiecte caracterizate printr-un asemenea nivel înalt de incertitudine.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Observații:  Pentru a estima riscurile aferente gradelor 2 şi 3 de incertitudine, organizaţia trebuie să apeleze adesea la metode mai puţin ştiinţifice. Nivelul de incertitudine poate depinde de entitatea care se confruntă cu riscul.  Spre exemplu, riscul unui cutremur poate fi de gradul 3 pentru un individ şi de gradul 2 pentru o instituţie guvernamentală. Diferenţa stă atât în capacitatea de a estima nivelul şi probabilitatea consecinţelor, cât şi în măsura în care organizaţia este stimulată pentru a dezvolta asemenea estimări.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Observații:  De asemenea, o organizaţie poate lua măsuri în vederea deplasării pe un nivel inferior de incertitudine.  Exemple:  o societate de asigurări îşi poate limita obligaţiile în cazul producerii evenimentului nefavorabil, prin impunerea unor limite contractuale în ceea ce priveşte nivelul maxim al pierderii acoperite. Astfel, o firmă poate încheia asigurări pentru tipurile de daune cu care este confruntată cel mai frecvent, având astfel certitudinea că acele daune vor fi acoperite de asigurator (cel puţin în limitele prevăzute în contract).  Un alt exemplu îl constituie societăţile pe acţiuni sau cele cu răspundere limitată, care limitează pierderile eventuale ale investitorului la sumele investite.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În general, este de aşteptat ca persoanele cu aversiune faţă de risc să prefere niveluri reduse ale incertitudinii. Ei vor fi dispuşi să plătească:  fie pentru informaţie,  fie pentru un act care să aducă incertitudinea la un nivel inferior (cel mai adesea, acest act este un contract de asigurare).  Astfel, reducerea incertitudinii are valoare economică (în sensul că poate aduce beneficii sau diminua unele costuri), iar informaţia poate reduce incertitudinea ajutând decidentul să-şi micşoreze dubiile cu privire la posibilele consecinţe ale deciziei sale. Nu trebuie să deducem de aici că informaţia reduce însuşi riscul sau diminuează aversiunea unei persoane faţă de risc. Dimpotrivă, în unele cazuri o poate chiar mări.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemplu: Să presupunem că un întreprinzător doreşte să iasă pe piaţă cu un produs, dar nu are nici cea mai mică idee cu privire la situaţia pieţei. Volumul de informaţii pe care le are fiind foarte redus, nivelul său de incertitudine este în consecinţă ridicat. Să ne imaginăm acum că întreprinzătorul nostru apelează la un institut de cercetare a pieţei, care îl informează că piaţa produsului respectiv este suprasaturată, iar un nou venit şi-ar putea face cu greu intrarea. În acest moment, nivelul de incertitudine al întreprinzătorului s-a redus considerabil, dar aceasta nu înseamnă că el va lua decizia de a lansa produsul pe piaţă; dimpotrivă, date fiind noile informaţii de care dispune, este foarte probabil să renunţe, întrucât riscul perceput este acum mai mare.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.2. Clasificarea riscurilor  Teoria şi practica au evidenţiat mai multe categorii de risc, delimitate în funcţie de diferite criterii:  Riscuri pure şi riscuri speculative (după asigurabilitate):  Riscurile pure sunt acele riscuri care implică o probabilitate de pierdere neînsoţită de nici o şansă de câştig.  Riscurile speculative sunt acele riscuri din care poate rezulta o pierdere sau un câştig (de exemplu, riscul legat de o investiţie în hârtii de valoare).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  După părerea unor specialişti, diferenţa dintre riscul pur şi riscul speculativ este doar una semantică. De regulă, un risc dat are atât componente pure, cât şi componente speculative.  Exemple:  Un investitor care cumpără titluri la bursă în speranţa creşterii cursului acestora este pus în faţa unui risc speculativ; dar există de asemenea riscul furtului, pierderii sau deteriorării, care sunt toate riscuri pure.  O persoană care cumpără un apartament se expune prin aceasta la foarte multe riscuri pure (incendiu, inundaţie, furt, expropriere etc.), dar şi la riscuri legate de modificarea valorii apartamentului ca urmare a fluctuaţiilor pieţei imobiliare, care sunt riscuri speculative (deoarece preţurile de pe piaţă pot scădea sau creşte).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Totuși între cele două tipuri de riscuri există o serie de deosebiri importante: a) s-a constatat că oamenii reacţionează diferit faţă de cele două tipuri de risc. Diferenţele de atitudine pot fi explicate prin faptul că în cazul riscurilor speculative trebuie să acţionezi pentru a-ţi asuma riscul, iar în cazul riscurilor pure trebuie să acţionezi pentru a îndepărta riscul; este evident că deciziile din prima categorie sunt mult mai uşor de luat decât cele din a doua. Drept urmare, unele persoane pot manifesta o aversiune sporită faţă de riscurile speculative. Pentru altele, dimpotrivă: posibilitatea obţinerii unui câştig substanţial le poate stimula să-şi asume un risc speculativ, în timp ce absenţa câştigului poate elimina motivaţia pentru asumarea riscului.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI b) calităţile necesare pentru managementul riscurilor pure s-ar putea dovedi insuficiente atunci când este vorba de managementul riscurilor speculative: un bun specialist în securitatea muncii poate fi un prost jucător la Bursă. c) riscurile pure sunt în general asigurabile, în vreme ce riscurile speculative nu sunt incluse, de regulă, în categoria celor acoperite de societăţile de asigurare. d) legea numerelor mari din statistică poate fi folosită cu mai mult succes în cazul riscurilor pure (pentru a prevedea mărimea pierderilor viitoare). În cazul riscurilor speculative, previziunea pierderii sau câştigului cu ajutorul acestei legi este mai dificilă (excepţie fac jocurile de noroc).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI e) societatea poate beneficia de pe urma riscurilor speculative, chiar dacă unele segmente ale ei suferă într-un fel sau altul.  De exemplu, creşterea concurenţei şi scăderea preţurilor pe o piaţă pot duce la falimentul unor competitori, cu toate consecinţele ce decurg de aici, dar pe ansamblu societatea va beneficia de pe urma scăderii preţurilor (costul vieţii se reduce). În schimb, este greu de crezut că societatea ar putea beneficia în vreun fel de pe urma unor riscuri pure precum un cutremur sau o inundaţie devastatoare. o Uneori, atât aversiunea cât şi înclinaţia pentru risc se întâlnesc la una şi aceeaşi persoană. De exemplu: un jucător împătimit la cazino poate fi dispus să plătească prime însemnate pentru toate tipurile de asigurări de bunuri şi persoane. o Pentru a accepta raţionalitatea unui astfel de comportament trebuie să înţelegem faptul că riscurile pure şi cele speculative sunt fundamental diferite.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscuri statice şi riscuri dinamice (dpdv al managementului riscului):  Riscul static este riscul care decurge din cursul normal al activităţilor întreprinderii şi nu presupune schimbări de mediu sau tehnologice. Singurul rezultat posibil al riscului static este o pierdere.  Riscul dinamic rezultă din schimbările continue care au loc în mediul economic şi de afaceri, precum şi din evoluţia tehnologiilor. El poate produce fie un câştig (sau o economie), fie o pierdere (sau o cheltuială).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscuri standard şi riscuri substandard:  Riscul standard este acel risc folosit de asigurator drept criteriu de judecată şi apreciere a celorlalte riscuri. Abaterile de la riscul standard pot avea ca efect reducerea sau creşterea primelor de asigurare, în timp ce abaterile care presupun un risc prea mare pot fi respinse.  Riscul substandard este riscul considerat de asigurator ca nerespectând standardele normale. În timp ce unele companii evită asigurarea unor asemenea riscuri, altele se specializează în acoperirea lor.  Un risc apreciat drept standard pentru o anumită entitate poate fi considerat substandard atunci când este vorba de altă entitate. De exemplu: riscul de incendiu ar putea fi considerat standard pentru un magazin alimentar şi substandard pentru o staţie de benzină sau o rafinărie.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscuri fundamentale şi riscuri particulare (dpdv al implicațiilor și natura riscurilor):  Riscul fundamental este acel risc care poate afecta un segment major al societăţii şi nu doar un individ sau o organizaţie. Exemplul cel mai elocvent îl constituie riscul catastrofelor naturale.  Riscul particular este un risc care afectează un singur individ sau o organizaţie. Un risc particular poate fi parte a unui risc fundamental.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscuri asigurabile şi riscuri neasigurabile (dpdv al abordării specifice):  Riscul asigurabil este acel risc care respectă următoarele criterii: 1. Pierderea asigurată poate fi delimitată în timp şi spaţiu; 2. Evenimentul asigurat este accidental; 3. Persoana asigurată are interesul de a plăti o primă în scopul acoperirii riscului; 4. Unitatea asigurată face parte dintr-un grup suficient de mare de unităţi egal expuse la risc, astfel încât probabilitatea de pierdere să poată fi previzionată; 5. Riscul nu este datorat unei catastrofe naturale, prin care un număr mare de entităţi pot fi avariate sau distruse în urma unui singur eveniment; 6. Acoperirea riscului este oferită la un preţ rezonabil; 7. Probabilitatea de pierdere este calculabilă.  Riscul neasigurabil este un risc care nu respectă unul sau mai multe din criteriile de mai sus.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Riscuri diversificabile şi riscuri nediversificabile:  Riscul diversificabil este acel risc care poate fi redus prin împărţirea sa la un număr mare de entităţi expuse, pe principiul mutualităţii*.  Dacă principiul mutualităţii este ineficient pentru reducerea riscului avem de-a face cu un risc nediversificabil.  Privită dintr-o perspectivă puţin diferită, distincţia dintre riscurile diversificabile şi cele nediversificabile are un alt efect important: Riscurile diversificabile care afectează o organizaţie se pretează mai bine la un tratament intern; în cazul celor nediversificabile firma va trebui să apeleze la resurse externe pentru a finanţa pierderile sau daunele.  *Asigurarea are la bază principiul mutualităţii: fiecare asigurat contribuie cu o sumă (primă de asigurare) la crearea fondului de asigurare din care sunt acoperite daunele suferite (sumă de bani mai mare).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Exemple:  o întreprindere mare poate forma, prin contribuţia salariaţilor, un fond special, din care va plăti ajutoare şi indemnizaţii lucrătorilor afectaţi de accidente de muncă, deoarece riscul unor asemenea accidente este diversificabil şi poate fi acoperit pe principiul mutualităţii.  În cazul riscului unei explozii care ar distruge întreaga fabrică (şi care ar afecta simultan un număr mare de muncitori), principiul mutualităţii nu mai funcţionează, fiind necesară intervenţia societăţilor de asigurare pentru a acoperi riscul.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.3. Surse externe și surse interne de risc  Sursele riscului provin atât din interiorul cât şi din exteriorul unei organizaţii. Astfel putem distinge două categorii de surse:  surse externe  surse interne.  Sursele externe – reprezintă acele surse de risc care sunt rezultatul unor evenimente din afara organizaţiei. Aceste riscuri nu pot fi controlate deoarece ele nu depind de activitatea internă a organizaţiei.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Exemple:  o lege sau o ordonanţă de guvern care afectează anumite activităţi sau proiecte în derulare poate fi considerată o sursă externă de risc pentru că nu este generată de organizaţie, dar o afectează în mod direct.  în domeniul competiţiei pe o anumită piaţă de desfacere, unde există în permanenţă riscul ca o companie concurentă să lanseze un produs nou, la un preţ mai bun, fapt ce determină orientarea pieţei spre direcţii noi, afectând activitatea tuturor competitorilor - această sursă de risc este externă deoarece compania este afectată de ea, dar nu este generată de aceasta.  Datorită faptului că în cazul riscului extern nu se pot lua măsuri de prevenire, trebuie luate măsuri asiguratorii, cum ar fi:  introducerea în costurile de fabricaţie a unei cote de risc în ceea ce priveşte sursa riscului extern,  plata unei poliţe de asigurare, în cazul în care este posibil acest lucru etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Surse interne – reprezintă rezultatul unor evenimente din interiorul organizaţiei; aceste surse de risc pot fi controlate. Exemple:  riscurile de utilizare a echipamentelor tehnologie,  riscurile forţei de muncă,  riscurile asociate managementului organizaţional.  Aceste riscuri pot fi prevenite prin simpla eliminare a surselor care le produc, lucru posibil datorită faptului că sunt generate de activitatea organizaţiei, deci provin din interiorul acesteia.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  De exemplu, aşa cum reducerea riscului de cancer pulmonar la o persoană fumătoare se realizează prin luarea deciziei de a renunţa la fumat, la fel într-o organizaţie se pot lua măsuri de eliminare a surselor de risc. Astfel:  prin retehnologizare, se elimină riscului de utilizare a echipamentelor tehnologice învechite;  prin instruirea personalului în vederea protecţiei muncii se elimină riscul accidentelor de muncă, sau, în cel mai rău caz se limitează efectele acestora.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Există situaţii în care sursa riscului intern nu poate fi eliminată (cel mai adesea datorită faptului că este necunoscută), dar există şi situaţii în care riscul deşi este cunoscut, din diverse motive nu se iau măsuri.  Exemplu:  datorită unor conjuncturi de ordin financiar sau politic se asumă un risc tehnologic privind utilizarea unor echipamente învechite, sau nu s-a descoperit faptul că acel echipament tehnologic este învechit şi pune în pericol buna desfăşurare a activităţii de producţie.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Cele mai grele situaţii de eliminare a sursei de risc intern sunt cele legate de politica şi managementul organizaţional, datorită subiectivităţii personalului din această categorie, pe de o parte, precum şi datorită faptului că sunt cele mai puţin cunoscute, pe de altă parte.  Exemplu:  când un manager nu ştie sau nu vrea să ştie că deciziile sale nu sunt cele mai bune, apare riscul implementării unor decizii care pot conduce la situaţii dintre cele mai nefavorabile organizaţiei.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.4. Principiul concatenării  Conform acestui principiu, riscul este privit ca o succesiune de evenimente posibile care au fiecare un anumit grad de risc.  Dacă aceste evenimente sunt analizate separat, interpretarea lor nu conduce la un rezultat de ansamblu a situaţiei de risc, motiv pentru care, conform principiului concatenării, analiza riscului trebuie făcută prin concatenarea tuturor evenimentelor care generează riscul respectiv.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Exemplu – catastrofa de la World Trade Center din New York:  În acest caz, tot scenariul a fost o înşiruire de evenimente, care împreună, au condus la finalul tragic din toamna anului 2001:  În dimineaţa acelei zile au fost deturnate 4 avioane pline cu pasageri, dintre care 2 au avut destinaţia Turnurilor Gemene, 1 Clădirea Pentagon, iar unul s-a prăbuşit, din câte se pare datorită intervenţiei pasagerilor asupra teroriştilor.  Cele două avioane care au lovit clădirile World Trade Center au ucis atât pasagerii, echipajul şi teroriştii cât şi persoanele aflate în clădiri în zona impactului. Impactul a fost urmat de un incendiu devastator, care conform rezultatelor anchetei a „ajutat” foarte mult la prăbuşirea structurii datorită slăbirii rezistenţei prin topirea grinzilor de oţel.  Prăbuşirea clădirilor a ucis pe toţi cei aflaţi acolo, respectiv forţe de ordine, angajaţi etc. şi în plus a distrus şi staţia de metrou din subteran. Remarcabil, în metrou nu a murit nimeni, datorită faptului că staţia a fost evacuată la timp.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Dacă privim, de exemplu, din punctul de vedere a celor de la metroul newyork-ez aceştia, probabil, nu ar fi evacuat staţia de metrou dacă ar fi privit aceste evenimente separat.  Astfel, o deturnare de avion nu constituie (sau nu constituia înainte de 11 Septembrie), un eveniment de risc pentru linia subterană de metrou, sau un incendiu la etajele superioare ale clădirilor aflate deasupra acesteia. Dar, datorită faptului că avioanele deturnate au lovit clădirea şi au generat un incendiu, automat s-a pus problema dacă nu există riscul de prăbuşire a clădirilor, fapt ce i-a determinat pe cei responsabili să ia decizia de evacuare.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Prin concatenarea riscurilor se identifică o înlănţuire de evenimente riscante, urmând ca acestea să fie analizate împreună.  Această metodă are avantajul că prin analiza tuturor evenimentelor de risc luate împreună se poate trage o concluzie privind urmările lor. Dacă sunt analizate separat, pot interveni scăpări de raţionament, în principal datorită faptului că orice eveniment din lanţ poate fi considerat nesemnificativ, iar omiterea lui ar putea duce la concluzii greşite. Se poate ajunge astfel la diferenţe notabile între o analiză concatenată a unor surse de risc, spre deosebire de o analiză individuală a fiecărei surse în parte.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Exemplu – catastrofa de la Mihăileşti din judeţul Buzău, în anul 2004:  un autotren încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat şi a explodat; toate acestea puteau fi evitate prin luarea unor decizii privind securitatea unor astfel de transporturi. Deşi existau la vremea respectivă reglementări privind transporturile rutiere de substanţe periculoase, principala vină în cazul Mihăileşti a fost datorată neincluderii acestor tipuri de transporturi în lista celor periculoase.  De aici porneşte un adevărat lanţ de greşeli de raţionament. Neincluderea în lista transporturilor periculoase a încărcăturilor de azotat de amoniu a fost explicată de gradul scăzut de periculozitate a substanţei. Este ştiut că această substanţă este inertă, nu are caracter exploziv decât în anumite condiţii. Cei care au contribuit la lista transporturilor periculoase nu s-au gândit că această substanţă, datorită modificării condiţiilor normale, poate deveni explozivă.  Se observă astfel că o analiză individuală a surselor riscului nu constituie un raţionament corect. Dacă persoanele competente, s-ar fi gândit că un camion care transportă astfel de substanţe se poate răsturna pe timp de ploaie, şi după aceea pot exista scurgeri de motorină, iar o scânteie de la sistemul de aprindere poate declanşa un incendiu care la rândul său să detoneze cele 20 de tone de azotat, deci dacă ar fi concatenat tot lanţul de evenimente care pot duce la o catastrofă, atunci sigur ar fi introdus acest tip de transport în lista celor de mare risc, iar măsurile de siguranţă impuse în aceste cazuri ar fi putut evita catastrofa de la Mihăileşti.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.5. Costul riscului  Riscul şi incertitudinea au un impact important asupra unei persoane sau organizaţii, prin faptul că ele generează un cost, cunoscut sub denumirea de costul riscului. Este general acceptat faptul că riscul dă naştere unor costuri specifice, care într-o lume cu certitudine absolută n-ar exista. Astfel, în acest context, există trei grupe de costuri: 1. costul pierderilor (ex.: un bun material este distrus, o persoană este rănită, organizaţia este nevoită să plătească despăgubiri unei terţe părţi etc.) 2. costul incertitudinii însăşi - acest cost poate fi tradus cel mai simplu prin termenul de “îngrijorare”. Exemple: chiar dacă un individ nu a avut niciodată un accident de maşină, prezenţa riscului de accident îi poate provoca (alături de costurile implicate de încheierea unei asigurări) anxietate şi nopţi nedormite. Povara nesiguranţei este de asemenea prezentă la o persoană care are de luat o decizie de importanţă majoră (cum ar fi, de exemplu, cumpărarea unei locuinţe sau alegerea partenerului de viaţă).  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  La nivel organizaţional, costul incertitudinii se poate manifesta de asemenea prin îngrijorare şi anxietate, dar cel mai adesea se concretizează în alocarea necorespunzătoare a resurselor corporaţiei. Întreprinderea nu-şi va desfăşura fondurile de o manieră optimă, întrucât frica de pierderi poate descuraja investiţiile în activităţile considerate prea riscante, sau poate împiedica utilizarea unor anumite surse de finanţare (de exemplu creditele). Costul incertitudinii, deşi foarte dificil de măsurat, poate fi în unele cazuri mai dăunător decât costul pierderilor propriu-zise. 3. costul gestiunii riscurilor - cuprinde toate cheltuielile efectuate în scopul reducerii primelor două categorii de costuri Exemple:  În cazul unui individ, costul achiziţionării unei alarme auto sau prima anuală plătită pentru o asigurare de viaţă.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  În cazul unei organizații, costurile gestiunii riscurilor se împart, la rândul lor, în două mari categorii: a) costurile antrenate, pe de o parte, de evitarea, prevenirea sau minimizarea pierderilor, iar pe de altă parte de acoperirea pierderilor care s-au produs deja. Astfel există costul controlului riscurilor (prevenirea şi stingerea incendiilor, evitarea accidentelor de muncă, descurajarea furturilor şi delapidărilor etc.) şi costul finanţării riscurilor (prime de asigurare, provizioane, despăgubiri etc.). b) costurile generate de organizarea şi funcţionarea activităţilor de management al riscului în organizaţie: salarii, formare, deplasări, onorariile plătite consultanţilor externi etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Potrivit unor statistici:  costurile legate de pierderi se ridică la aproximativ 75% din costul riscului la nivel de corporaţie; costurile legate de asigurări la aproximativ 20%, iar circa 5% este reprezentat de costurile administrative de management al riscului.  Asumarea riscului de către indivizi sau organizaţii nu duce însă numai la pierderi; ea poate fi răsplătită şi prin rezultate pozitive. Orice succes în afaceri este o demonstraţie a acestei afirmaţii. Mai mult decât atât, progresul societăţii ar fi fost mult mai greu de înfăptuit dacă oamenii ar fi fost preocupaţi doar de evitarea totală a riscurilor (lucru imposibil, dealtfel).  Vauvenargues spunea: “Cei cărora le este prea teamă să nu greşească, rareori îndrăznesc să întreprindă ceva.”  Interesul organizaţiilor economice în minimizarea costului riscului, pe de o parte, şi în maximizarea avantajelor aduse de asumarea riscului, pe de altă parte, constituie un stimulent puternic pentru practicarea managementului riscului.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 6.6. Gestionarea și managementul riscului  Managementul riscului oferă importante avantaje economice şi organizaţionale întreprinderilor, organizaţiilor non-profit precum şi instituţiilor guvernamentale.  Identificarea riscurilor reale și a celor potențiale precum și modalitatea prin care ne raportăm la risc din perspectiva managementului reactiv sau pro-activ sunt tratate în contextul standardului SR EN ISO 9001:2015.  Gestionarea riscurilor se concentrează, în principal, pe identificarea acelor factori care ar putea afecta afacerea, având în vedere că fiecare organizație, indiferent de activitatea pe care o derulează, se confruntă cu riscuri care i-ar putea pune în pericol succesul. Din această perspectivă, acele organizații care reușesc să își identifice riscurile vor fi mai pregătite și vor avea o modalitate mai eficientă de a face față acestor riscuri.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Teoretic, riscul este definit prin intermediul a două componente: probabilitatea unui eveniment și consecințele acestuia. În contextul standardului SR EN ISO 9001:2015 este important ca organizațiile să fie conștiente de categoriile de riscuri cu care organizația proprie se poate confrunta.  Principalele categorii de risc care trebuie luate în considerare sunt :  riscuri strategice (Ex.: apariția unui nou concurent pe piață);  riscuri de conformare (Ex.: apariția unei noi legislații în materie de sănătate și siguranță în muncă);  riscuri financiare (Ex.: neplata facturii de către un client sau creșterea dobânzilor la un împrumut de afaceri);  riscuri operaționale (Ex.: defectarea unui echipament de bază);  riscuri de personal (Ex.: menținerea unui număr insuficient de angajați);  riscuri de mediu, inclusiv dezastre naturale;  riscuri de sănătate și siguranță în muncă;  riscuri privind instabilitatea politică și economică pe orice piețe străine unde se realizează exporturi de bunuri/servicii etc.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Astfel, se poate stabili o gamă variată de categorii de riscuri care, însă, nu sunt rigide, iar unele activități din cadrul organizației se pot încadra în mai multe categorii.  De exemplu: riscurile legate de protecția datelor ar putea fi tratate atât din perspectiva unui risc operațional, cât și din perspectiva unui risc de conformare.  Scopul identificării acestor categorii de riscuri este acela de a atenționa organizația să privească cu atenție către o multitudine de surse atunci când decide să abordeze riscurile.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Privite dintr-o altă perspectivă, riscurile cu care se confruntă organizațiile pot fi, de asemenea, încadrate în două clase distincte : Riscuri reale - acele riscurile care s-au manifestat deja, dar care dacă nu sunt gestionate corespunzător, pot apărea și în viitor. Aceste riscuri sunt mai ușor de identificat, dar asta nu înseamnă că sunt și ușor de tratat. Tratarea adecvată a acestor riscuri permite ca organizația să nu se mai confrunte în viitor, în aceeași măsură, cu acele riscuri cu care s-a confruntat în trecut. Riscuri potențiale - riscurile care nu s-au manifestat încă, dar care pot să se materializeze în viitor. Identificarea unor astfel de riscuri nu este la fel de ușoară ca în cazul riscurilor reale, dar există o serie de instrumente care pot fi utilizate cu succes în acest scop.  Această clasificare are mai mult un scop de orientare a organizațiilor în ceea ce privește identificarea riscurilor. Indiferent de categoriile de risc în care vom încadra riscurile, managementul acestor riscuri va impune, în primul rând, modificarea stilului de management.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Pe de o parte, managementul oricărei organizații (indiferent de mărime și domeniu de activitate) nu se poate limita doar la a trata consecințele unor evenimente care s- au produs, pentru că acest lucru nu va conduce la eliminarea cauzelor și, prin urmare, riscurile materializate deja se vor produce și în viitor, posibil cu o frecvență mai mare și cu un impact crescut asupra obiectivelor. Ca urmare, managerii organizațiilor trebuie să adopte un stil de management reactiv în ceea ce privește riscurile, ceea ce înseamnă că este necesar să identifice și să implementeze acțiuni adecvate, menite să reducă probabilitatea de manifestare a riscurilor materializate în trecut. Reacția, orientată spre viitor, va permite organizației să mențină în limite acceptabile această categorie de riscuri și astfel să crească șansele de a fi atinse obiectivele stabilite. Pe de altă parte, la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă, este identificarea posibilelor amenințări, înainte ca ele să se materializeze și să producă consecințe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite. Aceasta înseamnă a adopta un stil de management pro-activ. Managementul pro-activ are la bază principiul “este mai bine să previi, decât să constați un fapt împlinit”.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Managementul riscurilor (fie el pro-activ sau reactiv), va avea ca rezultat facilitarea realizării eficiente și eficace a obiectivelor organizației. În mod evident, cunoașterea amenințărilor va permite o ierarhizare a acestora în funcție de probabilitatea materializării lor, de amploarea consecințelor asupra obiectivelor, dar și în funcție de costurile preconizate pentru implementarea acțiunilor de reducere a probabilității de apariție sau de limitare a efectelor asupra obiectivelor. Stabilirea acestei ierarhii reprezintă punctul de plecare în realizarea unei ordini de priorități în alocarea resurselor, în majoritatea cazurilor limitate, la bază fiind analiza “cost-beneficiu”. Este esențial ca organizația să-și concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevărat important pentru îndeplinirea obiectivele sale. Totodată, revizuirea periodică a riscurilor, așa cum este prevăzut în standarde, conduce la realocări ale resurselor, în concordanță cu modificarea ierarhiilor și, implicit, a priorităților. Această ierarhizare va permite concentrarea resurselor în zonele de interes actuale.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Managementul riscului în organizații este o abordare integrativă și scalabilă pentru îmbunătățirea luării deciziilor care consolidează si organizează informațiile asociate riscurilor la nivel de organizație  Ea nu se limitează la raportul lunar al managerului de risc, ci devine o parte fundamentală a succesului organizației. Prin implementarea managementului de risc și crearea unei culturi de management de risc, organizațiile avansează în direcția performanței, inovării si creșterii, simultan cu protejarea reputației și valorii pentru acționari.  Pentru multe domenii, demonstrarea faptului ca organizațiile posedă un proces de management al riscului clar si auditabil a devenit un factor critic de succes.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Din nefericire, mulți manageri consideră ca managementul riscului este o activitate complexă și dificilă. In realitate, sunt 6 pași simpli care trebuie urmați pentru un management de risc eficace – indiferent de industrie, dimensiune sau conținut al proiectelor companiei : 1. Identificarea riscurilor – Se solicită angajaților să identifice riscurile cărora trebuie să le facă față. Este necesar să fie identificate toate riscurile, inclusiv cele care au probabilitate mică dar impact mare, riscuri care au fost ignorate în trecut. Atunci când fiecare angajat va fi conștient de toate riscurile care pot influența proiectele sale, poate fi consolidată o lista extinsă a riscurilor. 2. Analiza riscurilor. Riscurile vor fi evaluate odată ce au fost identificate. Cat de probabil este ca evenimentul sa apară? Cine și ce va fi afectat? Care sunt efectele în business? Majoritatea riscurilor nu au doar un impact financiar, așadar toate implicațiile trebuie luate in considerare, inclusiv efectele în graficele de lucru, bugete, loialitatea clienților și percepția asupra brand-ului. Aceasta analiza trebuie sa releve modul in care riscurile relaționează unele cu altele, iar anumite conexiuni pot fi surprinzătoare. Spre exemplu, câteva echipe de proiect pot sa se bazeze pe același furnizor pentru același produs, dar cu cerințe de planificare și bugetare diferite. Analizate împreuna, riscurile pot deveni o problemă, respectiv evenimentul se va produce în mod sigur. La finalul acestui proces, veți avea o lista acoperitoare sau o bază de date de riscuri care poate fi ierarhizată după probabilitate și impact.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 3. Controlul Riscurilor. După analizarea riscurilor, se pot determina cele mai bune acțiuni pentru gestionarea fiecărui risc. Aceasta implică luarea in considerare a impactului în business, a probabilității de apariție și a costului de control sau de reducere a riscului. Atunci când acțiunile corective au sens, opțiunile includ pașii potențiali pentru reducerea riscurilor, transferul sau asigurarea riscurilor. La finalul procesului, vom avea o imagine clară asupra riscurilor relevante, cum sunt ele relaționate unele cu altele și cum pot fi gestionate pe mai departe. 4. Monitorizarea Riscurilor. Monitorizarea este legată de responsabilitate. Un individ (sau o echipă) trebuie să fie desemnat(ă) pentru monitorizarea fiecărui risc și responsabilizată pentru execuția planului de reducere creat pe durata pasului Controlul Riscurilor. Responsabilizarea este necesară pentru un program de management eficace al riscului la nivel organizațional. Organizația este protejată, iar valoarea așteptata este obținută, doar dacă pașii definiți în Pasul 3 sunt implementați, monitorizați și actualizați în mod eficace.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI 5. Îmbunătățirea managementului de risc. Prin analiza primilor 4 pași, se poate eficientiza si îmbunătăți procesul de management și cultura de risc. Oare am implicat persoanele adecvate? Ce noi riscuri au fost identificate? Cum putem îmbunătăți modul în care sunt gestionate riscurile existente? Organizația trebuie să-i recompenseze (nu să-i penalizeze) pe cei care contribuie cu informații despre risc. Cu cât un risc este identificat mai devreme, cu atât mai ușoară și puțin costisitoare este prevenirea sau reducerea impactul acestuia. 6. Raportarea progresului. Raportarea sistematică ne permite să discutam progresele și rezultatele cu managementul executiv și alte grupuri de interes. Practica de succes este să conectăm raportarea de ședințele de management, astfel încât informația necesară să fie disponibilă în formatul adecvat, la momentul potrivit. Crearea unui sistem de raportare ne asigură că putem răspunde credibil întrebărilor spontane ale managementului.  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Concluzii:  Management riscului este un proces ciclic, care se desfăşoară pe toată perioada derulării unui proiect sau a unei activităţi, şi presupune parcurgerea a cinci etape de lucru, şi anume: 1. Planificarea riscului 2. Identificarea riscului 3. Analiza riscului (cantitativă şi calitativă) 4. Stabilirea strategiilor de abordare a riscului 5. Monitorizarea şi controlul riscului *Procesul de management al riscului – pg 11  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI Ciclul procesului de management al riscului *Procesul de management al riscului – pg 11  CAP. VI. NATURA RISCULUI ȘI A INCERTITUDINII. MANAGEMENTUL RISCULUI  Managementul riscului este eficace atunci când devine parte din cultura companiei și angajații sunt cointeresați prin intermediul indicatorilor cheie de performanță la aplicarea lui.  Contractorii și furnizorii importanți trebuie să fie de asemenea implicați în proces și trebuie să implementeze aceleași procese de risc în organizațiile lor.  Managementul eficace al riscului este un scenariu Win-Win, în care toate părțile (management, angajați, grupuri de interes, parteneri și clienți) vor beneficia de îmbunătățirea performanțelor și relații mai strânse și mai eficiente.  BIBLIOGRAFIE 1. Liudmila STIHI – Managementul riscurilor în afaceri, Academia de Studii economice din Moldova, Editura ASEM, ISBN 978-9975-75-539-9, https://www.academia.edu/29667323/Managementul_riscurilor_in_afaceri 2. https://customwritings.co/managementul-riscului-n-afaceri/ 3. http://silvic.usv.ro/cursuri/managementul_riscului.pdf !!! 4. https://csalb.ro/wp-content/uploads/2017/10/prezentare-Nela-Petrisor.pdf 5. https://conspecte.com/Asigurari/riscul-concept-componente-si-clasificare.html 6. https://cis01.central.ucv.ro/manag_ac_ad/2011/files/metodologie_risc.pdf - DE CE ESTE NECESAR UN MANAGEMENT AL RISCURILOR? / CONCEPTE - CHEIE ALE MANAGEMENTULUI RISCURILOR / O SINTEZĂ A PROBLEMATICII RISCURILOR / UN MODEL SIMPLIFICAT DE MANAGEMENT AL RISCURILOR / IDENTIFICAREA RISCURILOR / EVALUAREA RISCURILOR / TOLERANŢA LA RISC / … 7. https://felder-gruppe.ro/calitate/gestionarea-riscurilor-cu-ce-categorii-de-riscuri-ne-confruntam/ - GESTIONAREA RISCURILOR – Cu ce categorii de riscuri ne confruntăm? 8. https://exelo.ro/6pasi-managementul-riscului-organizatii/ 9. https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/07/Metodologia-de-management-al-riscurilor- 2018.pdf - METODOLOGIE DEMANAGEMENT AL RISCURILOR 10. http://www.pbasig.ro/utile/informatii-utile/tematica/a-despre-asigurare/clasificarea-ricurilor-249 - Clasificarea ricurilor 11. https://www.avocatnet.ro/articol_45032/Analiza-de-risc-la-firme-Ce-po%C8%9Bi-s%C4%83- faci-ca-s%C4%83-evi%C8%9Bi-pierderile-in-afacerea-ta.html 12. https://www.eea.europa.eu/ro/articles/un-mediu-sanatos-este-indispensabil - !!!