Managementul Asiguririlor - Note de Curs PDF

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA MANAGEMENTUL ASIGURĂRILOR ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI Suceava, 2023-2024  UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. NATURA, TIPOLOGIA ȘI TRATAREA RISCURILOR Contents UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. NATURA, TIPOLOGIA ȘI TRATAREA RISCURI...

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA MANAGEMENTUL ASIGURĂRILOR ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI Suceava, 2023-2024  UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. NATURA, TIPOLOGIA ȘI TRATAREA RISCURILOR Contents UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. NATURA, TIPOLOGIA ȘI TRATAREA RISCURILOR......... 0 1.1. Natura riscurilor în activitatea economică........................................................................ 1 1.1.1. Conceptul de risc........................................................................................................ 1 1.1.2. Incertitudinea și legătura ei cu riscul...................................................................... 3 1.1.3. Gradul de risc.............................................................................................................. 6 1.1.4. Distincția între risc, pericol și hazard...................................................................... 7 1.2. Tipologia riscurilor în activitatea economică.................................................................... 8 1.3. Riscul în asigurări.................................................................................................................. 9 1.3.1. Introducerea noțiunii de risc în asigurări............................................................... 9 1.3.2 Tipologia riscurilor în asigurări.............................................................................. 12 1.3.3. Consecințele riscurilor și tehnicile de management al riscurilor...................... 23 1.4. Riscuri și catastrofe............................................................................................................. 28 Introducere Vedem caroseria deformată a două mașini care s-au ciocnit pe carosabil. O mașină de intervenție, cu sirena pornită, se îndreaptă spre locul accidentului. O clădire arde în cartierul în care locuim. Vedem o ambulanță gonind către spital. Astfel de evenimente tragice ne stârnesc interesul și emoțiile. După ce zgomotul și agitația s-au potolit, suntem recunoscători pentru că nu am suferit noi acea pierdere și chiar simțim compasiune pentru cei afectați. Totuși, suntem fericiți că nu suntem noi. Asemenea evenimente se întâmplă unor oameni, chiar dacă alții trec pe lângă ele, fericiți că nenorocul i-a ocolit. Faptul că astfel de pierderi sau evenimente similare se pot întâmpla, precum și faptul că nu putem spune/ști sigur dacă ele chiar vor apărea, este o condiție pe care o numim risc. Deși înțelegerea noastră intuitivă a conceptului de risc este destul de clară, termenii care, în limbajul cotidian, par a avea înțelesuri simple, au uneori conotații specializate atunci când sunt folosiți în anumite domenii de studiu. În acest capitol vom aborda conceptul de risc ca o problemă fundamentală pentru domeniul asigurărilor; în plus, vom examina și o serie de aspecte și concepte conexe, cu importanță majoră pentru înțelegerea naturii și funcțiilor asigurării. 1.1. Natura riscurilor în activitatea economică 1.1.1. Conceptul de risc Aparent, termenul risc este o noțiune simplă; atunci când o persoană spune că o anumită situație prezintă un risc, ascultătorul înțelege despre ce este vorba: în acea 1 situație există o incertitudine cu privire la rezultate și, de asemenea, există posibilitatea ca rezultatele să fie chiar nefavorabile. Acest înțeles vag, mai mult intuitiv, al noțiunii de risc, care se referă la lipsa informațiilor cu privire la viitor și posibilitatea apariției unor consecințe adverse, poate fi satisfăcător pentru uzul cotidian, dar o abordare științifică impune o definiție mai riguroasă. În contextul unui mediu de afaceri naţional, regional şi internaţional tot mai competitiv, se impune cu necesitate o identificare şi evaluare a riscurilor ce pot apărea în activitatea economico-financiară a unei firme. Insuficienta cunoaştere a riscurilor, evaluarea lor greşită şi lipsa unor strategii de prevenire afectează în mod direct rezultatul final al activităţii desfăşurate. Acesta este şi motivul pentru care sunt menţionate distinct noţiunile de risc şi incertitudine în activitatea agenţilor economici. Un loc aparte îl ocupă problemele de analiză a riscurilor, a factorilor de influenţă ca şi cele referitoare la gestionarea riscurilor. Economiștii, statisticienii, specialiștii în teoria deciziilor și specialiștii în teoria asigurărilor au dezbătut intens/amplu conceptele de risc și incertitudine în încercarea de a construi o definiție a riscului care să faciliteze analiza în toate domeniile de investigare. Până acum nu s-a ajuns însă la un consens asupra unei singure definiții care să poată fi folosită în orice domeniu de analiză, situație explicabilă dacă ne gândim că fiecare grup de specialiști abordează un anumit subiect din perspective diferite. Din punct de vedere al dezvoltărilor teoretice, domeniul asigurărilor este încă în fază incipientă. Ca rezultat, în literatura de specialitate dedicată acestui domeniu putem găsi definiții contradictorii ale riscului, mai ales ca urmare a faptului că, deși este un concept de bază, teoreticienii au încercat să împrumute definiții cu care se operează în alte domenii fără a reuși să convină asupra unei conotații adecvate specificului asigurărilor (Vaughan & Vaughan, 2007). Spre exemplu, în practica asigurărilor termenul risc este folosit fie cu înțelesul de pericol acoperit prin asigurare (ex. un incendiu este un risc la care multe proprietăți sunt expuse) fie de persoană/proprietate protejată prin asigurare (ex. multe companii de asigurare consideră că tinerii șoferi nu sunt riscuri bune). Dacă ar fi să trecem în revistă cele mai cunoscute lucrări, am observa o lipsă generală de consens cu privire la definirea riscului. Cu toate acestea, deși teoreticienii în asigurări nu au ajuns încă la un acord asupra unei definiții general acceptate, se remarcă totuși o serie de elemente comune care apar în toate definițiile, anume nedeterminarea și pierderea (Vaughan & Vaughan, 2007). Ideea de nedeterminare cu privire la rezultatele unei acțiuni sau ale unui proiect este implicită în toate definițiile riscului. Când se discută despre risc, trebuie întotdeauna să existe cel puțin două rezultate posibile. Dacă am ști sigur că o pierderea va apărea, nu am mai discuta de risc. Spre exemplu, investiția în active de capital implică de regulă acceptarea faptului că respectivul activ se va uza fizic și valoarea lui se va reduce. În acest caz, rezultatul este sigur și nu discutăm despre risc. Cel puțin unul dintre rezultatele posibile este indezirabil. Aceasta poate fi o pierdere în sensul general acceptat, în care un individ pierde ceva ce are în posesie, sau poate fi un câștig mai mic decât cel așteptat/posibil. De exemplu, un investitor care nu valorifică avantajele oferite de o anumită oportunitate „pierde” câștigul pe care l-ar fi putut obține. 2 Se poate spune că investitorul confruntat cu posibilitatea de a alege între două titluri de valoare pierde dacă alege titlul a cărui valoare crește mai puțin decât valoarea celuilalt titlu. (Vaughan & Vaughan, 2007) propun o definiție în care riscul este privit ca o condiție a lumii reale în care există o expunere la adversități. Mai precis, riscul este o condiție în care există posibilitatea unei devieri adverse de la un rezultat dorit care este așteptat sau prezumat. Reținem, în primul rând, că, în această definiție, riscul este o condiție a lumii reale; este o combinație de circumstanțe în mediul extern, combinație în care există posibilitatea apariției unei pierderi. Când spunem că un eveniment este posibil, ne gândim la faptul că există o probabilitate de apariție cuprinsă între 0 și 1; cu alte cuvinte, nu este nici imposibil dar nici definit. În al doilea rând, reținem că nu există nici o cerință ca această posibilitate să fie măsurabilă; ea trebuie doar să existe. Putem sau nu să măsurăm gradul de risc, însă probabilitatea de apariție a unui rezultat advers trebuie să fie cuprinsă între 0 și 1. Evenimentul indezirabil este descris ca o deviere adversă de la un rezultat dorit care este așteptat sau prezumat. Referirea la un rezultat dorit care este așteptat sau prezumat vizează atât pierderile individuale, cât și cele agregate. Indivizii speră că această adversitate nu se va produce și posibilitatea ca această speranță să nu fie îndeplinită reprezintă riscul. Cu alte cuvinte, rezultatul în orice acțiune/eveniment poate fi diferit de ceea ce indivizii așteaptă, ceea ce constituie posibilitatea de pierdere sau riscul. În cazul unui asigurător, specialiștii previzionează numărul și extinderea pierderilor posibile și stabilesc nivelul primelor de asigurare pe baza acestor estimări. Extinderea pierderilor anticipate este rezultatul dorit și așteptat de asigurător; pentru asigurător, riscul este posibilitatea ca pierderile să difere de ceea ce el așteaptă. Economia riscului se bazează, cu precădere, pe semnificaţia latină a termenului; din această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea apariției unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Definirea riscului este încă o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate. Întâlnim, astfel, multe definiţii ca: “obiect al asigurării, fie o persoană sau un lucru” , “şansa unei pierderi”, “nesiguranţa privind rezultatul unei activităţi” (Hammond, 1968). Riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie. Alte lucrări consideră că riscul reprezintă “variaţia rezultatului care ar putea să apară într-o anumită perioadă de timp într-o situaţie dată”.1 Dacă nu este posibil decât un rezultat, variaţia şi deci riscul este considerat zero. Dacă sunt posibile mai multe rezultate, atunci riscul este diferit de zero. Cu cât sunt posibile mai multe variante privind rezultatul, cu atât riscul este mai mare. 1.1.2. Incertitudinea și legătura ei cu riscul Deoarece termenul incertitudine este frecvent folosit în conexiune cu cel de risc (uneori chiar interșanjabil), este oportun să explicăm legătura dintre cei doi termeni. Cel th 1C. Arthur Williams, Rischard M. Heins, Risk Management and Insurance, 5 edition, McGraw-Hill Insurance Series, New York, 1985 3 mai cunoscut/uzitat sens al termenului incertitudine se referă la o stare a minții caracterizată prin îndoială, ca urmare a unei lipse de cunoaștere cu privire la ce se va întâmpla sau nu se va întâmpla în viitor. Este opusă certitudinii, care este o convingere/siguranță cu privire la o situație particulară sau la rezultatul unei acțiuni, prin urmare, incertitudinea este o stare mentală opusă. Incertitudinea este deci o reacție psihologică la absența informațiilor legate de viitor. Existența riscului - o condiție sau combinație de circumstanțe în care există posibilitatea unei pierderi – creează incertitudine atunci când acel risc este recunoscut. Convingerea unui individ sau lipsa ei (certitudine sau incertitudine) cu privire la o situație sau acțiune specifică poate să coincidă sau nu cu condițiile din lumea reală. Existența unui risc nu este alterată de faptul că acesta este sau nu este recunoscut; atunci când apare posibilitatea unei pierderi, riscul există indiferent dacă persoana expusă respectivei pierderi este sau nu conștientă de risc. Riscul, ca noţiune, reprezintă posibilitatea apariţiei unui fenomen care, dacă se produce, poate avea influenţe asupra obiectivelor unui proiect. Riscul se referă în special la gradul de incertitudine care planează asupra evenimentelor viitoare. Există totuşi diferenţieri între conceptul de risc şi cel de incertitudine. Riscul este considerat ca având atribute cuantificabile, în timp ce incertitudinea nu, fiind asociată unor situaţii sau evenimente despre care există informaţii insuficiente pentru a putea înţelege şi anticipa schimbările care vor avea loc. Posibilitatea de cuantificare a situaţiilor considerate a fi descrise prin conceptul de risc este legată de utilizarea probabilităţilor şi a şanselor de apariţie a diferitelor evenimente sau rezultatelor posibile ale unei acţiuni. Incertitudinea, dimpotrivă, se referă la situaţiile în care decidentul nu ştie şi nici nu poate determina probabilitatea obţinerii diferitelor rezultate posibile (Tănăsescu, 2003). Complexitatea vieţii economice contemporane, schimbările frecvente în mediul economic, precum şi multitudinea de factori care influenţează orice activitate economică, determină existenţa multor categorii de riscuri. Mai mult decât atât, acelaşi tip de risc înregistrează probabilităţi şi efecte diferite de la un agent economic la altul sau de la un proiect de investiţii la altul. Acest fapt conduce la ideea că riscul economic nu poate fi determinat şi analizat decât prin prisma fiecărei afaceri în parte. Deciziile au la bază atât informaţiile trecutului şi ale prezentului, cât şi previziunile viitorului. Previziunile nu pot fi decât aproximative, astfel încât anticipaţiile decidenţilor privind rezultatele deciziilor au un anumit grad de incertitudine. Abordările teoretice fac distincţie între două stări ale anticipaţiilor: certitudine şi incertitudine. Certitudinea este utilizată pentru descrierea situaţiilor în care anticipaţiile au o singură valoare. Termenul de certitudine se foloseşte şi pentru situaţiile în care anticipaţiile nu au o singură valoare, dar se plasează într-un interval îngust. Literatura economică defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală viitoare să fie mai mică decât rentabilitatea aşteptată. Incertitudinea şi riscul sunt o parte inerentă în activitatea oricărei organizaţii. Fiecare membru al unei organizaţii ia decizii, planifică, şi gestionează riscurile într-o măsură mai mare sau mai mică drept care managementul riscurilor îşi găseşte aplicabilitatea în orice activitate a organizaţiei. De asemenea, un management eficient– planificare, stabilirea obiectivelor, coordonare şi control – poate fi văzut ca management al riscurilor, ceea ce înseamnă că această activitate este deja integrată într-un anumit nivel 4 în practica de management. Ceea ce diferă este nivelul de management al riscurilor aplicat de la metode intuitive până la un proces formal. Riscul constituie aşadar un pericol posibil la care se expune un individ sau o organizaţie; din această perspectivă se pot distinge mai multe trăsături ale riscului, anume: - riscul este corelat cu producerea unui eveniment întotdeauna indezirabil, care produce întotdeauna efecte negative; - nu este obligatoriu ca acest eveniment indezirabil să se producă; manifestarea sa este condiţionată de diverse circumstanţe; - riscul este întotdeauna legat de evenimente viitoare, dar acestea pot afecta rezultatele unei decizii prezente. Riscul se manifestă în toate activităţile umane, nefiind specific domeniului economic. Totuşi, pentru fiecare plan în care se manifestă, el prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte efectele negative care s-ar putea produce. Pentru agenţii economici riscul se materializează întotdeauna în cele din urmă în pierderi băneşti. Fie pierd toţi partenerii, fie pierderile unora se transformă în câştiguri pentru alţii. Prin urmare, riscul în activitatea economică ar putea fi definit astfel: probabilitatea de a se produce un eveniment viitor, care ar putea provoca pierderi într-o afacere economică. În legătură cu noţiunea de risc trebuie făcută o remarcă foarte importantă: riscul este privit ca o probabilitate (Knight, 1921). Când se vorbeşte despre mărimea riscurilor legate de o anumită afacere, de exemplu, se face referire practic la probabilitatea cu care se poate produce un eveniment nedorit, şi nu la evenimentul în sine sau la mărimea pagubelor care ar rezulta. De altfel, prin asocierea noţiunii de probabilitate riscul poate fi deosebit de incertitudine. Astfel, în condiţii de risc se pot stabili probabilităţile de producere a fenomenelor nedorite, în timp ce în condiţii de incertitudine acest lucru nu mai este posibil. Se poate totuşi delimita o ”zonă gri” între noţiunea de risc şi cea de incertitudine, în funcţie de acurateţea probabilităţilor atribuite producerii diverselor evenimente nedorite. Pentru unele evenimente este posibil să se determine exact probabilitatea de producere a lor, fiind vorba în acest caz de aşa-numita ”probabilitate obiectivă”. În acest caz este vorba despre evenimente a căror probabilitate de producere a putut fi determinată pe bază ştiinţifică. Dar pentru alte evenimente se poate întâmpla ca probabilitatea de producere să fie estimată pe baze neştiinţifice, iar în această situaţie este vorba despre aşa-numita ”probabilitate subiectivă”. Or, în condiţiile în care producerea evenimentelor indezirabile nu mai este obiectiv determinată, este mai greu de delimitat noţiunea de risc de cea de incertitudine. Chiar dacă riscului îi este ataşată o conotaţie negativă, nu toţi agenţii economici îl evită. În general se poate stabili o legătură direct proporţională între mărimea riscului estimat şi mărimea câştigului aşteptat. Ţinând cont de acest lucru, pot fi identificaţi pe scena economică agenţi cu apetenţe diferite faţă de risc. În orice caz, riscul nu poate fi eliminat complet din activitatea economică. În ciuda faptului că producerea unor evenimente poate fi determinată probabilistic, în cazul în care se întâmplă acele evenimente, în anumite situaţii nu mai pot fi luate măsuri de stopare a efectelor negative. Capacitatea de asumare a riscurilor constituie deci o trăsătură indispensabilă fiecărui agent economic. 5  Transferarea riscurilor asupra unor companii specializate constituie o modalitate prin care un agent economic poate anula efectele negative produse de materializarea riscului. Aceste agenţii specializate pot fi companii de asigurări, societăţi de factoring sau instituţii de forfetare. 1.1.3. Gradul de risc Este evident, cel puțin intuitiv, că există unele situații în care riscul este mai mare decât în altele. La ce ne referim atunci când spunem că o alternativă implică un risc mai mare sau mai mic comparativ cu o altă alternativă? Se pare că sensul acceptat pe scară largă a termenului grad de risc este legat de probabilitatea de apariție. Intuitiv, noi considerăm acele evenimente cu o probabilitate mare de pierdere ca fiind mai riscante decât cele cu o probabilitate mai redusă. Această definire intuitivă a gradului de risc este în acord/concordanță cu definiția propusă de (Vaughan & Vaughan, 2007). Atunci când riscul este privit/definit ca posibilitatea unei devieri adverse de la un rezultat dorit care este așteptat sau sperat, gradul de risc este măsurat prin probabilitatea devierii adverse. Astfel, în cazul unui individ, speranța este că nu va apărea nici o pierdere; prin urmare, probabilitatea unei devieri de la ceea ce este sperat (care este măsura riscului) variază direct cu probabilitatea ca o pierdere să apară. În cazul unui individ, noi măsurăm riscul în termenii probabilității unei devieri adverse de la rezultatul sperat/așteptat de el. Spre exemplu, calculele actuariale ne arată că probabilitatea morții la vârsta de 60 de ani este de circa 1% , iar la vârsta de 83 de ani este de circa 10%; la vârsta de 96 de ani, această probabilitate crește la 30%. Folosind probabilitatea unei devieri adverse de la rezultatul sperat, privim riscul de moarte la vârsta de 86 de ani ca fiind mai mare decât cel la 60 de ani, dar mai mic decât cel la 96. Cu cât probabilitatea de apariție a unui eveniment este mai mare, cu atât va fi mai mare posibilitatea unei devieri de la rezultatul sperat și deci cu atât mai mare va fi riscul, atât timp cât probabilitatea de pierdere este mai mică decât 1. Dacă probabilitatea de pierdere este egală cu 1, nu există șansa vreunui alt rezultat decât cel așteptat și, de aceea, nu există speranța unui rezultat favorabil. Similar, când probabilitatea de pierdere este 0, nu există nici o posibilitate de pierdere și, prin urmare, nici un risc. În cazul unui număr mare de unități de expunere, estimările se pot face cu privire la posibilitatea de apariție a unui anumit număr de pierderi și previziunile se pot construi pe baza acestor estimări; aici așteptarea este ca numărul previzionat de pierderi va apărea. În cazul unor expuneri agregate, gradul de risc nu este probabilitatea unei singure apariții sau pierderi; este probabilitatea unor rezultate diferite față de cele previzionate sau așteptate. Companiile de asigurări fac previziuni cu privire la pierderile care sunt așteptate să apară și stabilesc primele de asigurare pe baza acestor anticipări. Pentru companiile de asigurări riscul este, prin urmare, ca predicțiile/anticipările să nu fie suficient de corecte. Spre exemplu, presupunem că, pe baza experienței trecute, un asigurător estimează că una din 1000 de case va fi distrusă de un incendiu; dacă această companie asigură 100.000 de case, se poate anticipa/previziona că 100 de case din cele 100.000 vor arde, dar este improbabil că doar 100 (și numai 100) vor fi distruse. Realitatea va fi fără îndoială diferită de ceea ce se așteaptă și, în măsura în care această deviere este 6 nefavorabilă, compania de asigurări se confruntă cu un risc. De aceea, asigurătorul previzionează/estimează nu doar numărul de case care vor arde, ci și o rată de eroare. Previziunea poate fi că 100 de pierderi vor apărea și că rata de eroare posibilă este de ±10; cu alte cuvinte, este de așteptat să fie distruse între 90 și 110 case, iar posibilitatea ca numărul să fie mai mare ca 100 devine riscul asigurătorului. Uneori folosim termenii risc mai mare sau risc mai mic pentru a indica mărimea unei posibile pierderi. Multe persoane ar fi tentate să spună că o posibilă pierdere de 1000 USD comportă un risc mai mare decât una de 1 USD, chiar dacă probabilitatea de pierdere este aceeași în ambele situații. Probabilitatea ca o pierdere să apară și severitatea potențială a acestei pierderi în cazul în care ea apare contribuie la intensitatea reacției față de risc a unei persoane. Prin urmare, se pare că evaluarea unui risc ar trebui să țină cont de magnitudinea pierderii potențiale. Având în vedere cele două situații, una implicând o expunere de 1000 USD și cealaltă de 1 USD, și presupunând că există aceeași probabilitate în ambele situații, pare oportun să menționăm că în cazul unei potențiale pierderi de 1000 USD riscul este mai mare. Această afirmație este în acord cu definiția propusă de (Vaughan & Vaughan, 2007), de vreme ce, în acest, caz există o deviație mai mare de la rezultatul așteptat (adică nici o pierdere) decât în situația unei pierderi potențiale de 1 USD. Pe de altă parte, date fiind două situații în care expunerea este aceeași (ex. 1000 USD), riscul mai mare apare în situația cu o probabilitate mai mare de pierdere. În timp ce în evaluarea riscului poate fi dificil de stabilit o legătură între mărimea pierderii potențiale și probabilitatea acelei pierderi, conceptul de valoare așteptată poate fi folosit pentru a conexa aceste două fațete ale unei anumite situații riscante. Valoarea așteptată a unei pierderi într-o anumită situație este probabilitatea (apariției) acelei pierderi multiplicată cu valoarea potențialei pierderi. Dacă valoarea expusă riscului este de 10USD și probabilitatea de pierdere este de 0,10, valoarea așteptată a pierderii este de 1 USD. Dacă valoarea expusă riscului este de 100 USD și probabilitatea de apariție este 0,01, pierderea așteptată este, de asemenea, de 1 USD. Acesta este un concept foarte util. 1.1.4. Distincția între risc, pericol și hazard Nu este ceva neobișnuit ca termenii pericol, hazard și risc să fie folosiți interșanjabil în limbajul cotidian; cu toate acestea, este important să distingem între acești termeni. Un pericol este o cauză a unei pierderi; vorbim despre pericole de incendiu, furtună, furt etc. Fiecare dintre acestea sunt cauze ale unor pierderi care apar. Hazardul, pe de altă parte, este o condiție care poate crea sau poate crește șansa unei pierderi care poate apărea dintr-un anumit pericol. Este posibil ca o anumită situație să fie în același timp și pericol și hazard. Spre exemplu, boala este un pericol care poate cauza pierderi economice dar este și un hazard care crește șansele unei pierderi asociate cu pericolul morții premature. Uzual, se discută despre trei tipuri de hazard, anume hazard fizic, hazard moral și hazard de comportament (Vaughan & Vaughan, 2007). Hazardul fizic este legat de acele proprietăți fizice care cresc șansele de pierdere asociate diferitelor pericole. Exemple de hazard fizic care cresc posibilitățile de pierdere ce decurg din pericolul de incendiu sunt tipul construcției, localizarea proprietății, maniera de utilizare a proprietății. 7  Hazardul moral se referă la creșterea probabilității de pierdere care rezultă din lipsa de onestitate a asiguratului. Aceasta tendință din partea asiguratului poate conduce la încercări de fraudare; spre exemplu, în speranța încasării despăgubirii de la compania de asigurări, asiguratul poate cauza intenționat o pierdere sau poate denatura întinderea pagubei în speranța că va încasa o despăgubire mai mare decât cea care i se cuvine. Frauda este o problemă semnificativă pentru companiile de asigurări și crește costul asigurării. Hazardul de comportament, care nu trebuie confundat cu hazardul moral, acționează în sensul creșterii pierderilor acolo unde asigurarea există, nu neapărat ca urmare a lipsei de onestitate a asiguratului, cât mai ales ca urmare a atitudinii acestuia față de pierderile care vor fi acoperite prin asigurare. Atunci când oamenii cumpără o asigurare, ar putea adopta o atitudine mai nepăsătoare în direcția prevenirii pierderilor sau ar putea avea o atitudine diferită față de costul reparării daunelor. Hazardul de comportament se reflectă, de asemenea, în atitudinea persoanelor care nu sunt asigurate. Tendința medicilor de a oferi asistență medicală mai scumpă atunci când costurile ei sunt acoperite prin asigurare este o parte a hazardului de comportament. Cu alte cuvinte, hazardul de comportament acționează în sensul creșterii frecvenței și severității pierderilor atunci când aceste pierderi sunt acoperite prin asigurare. În completarea acestor tipuri de hazard, trebuie recunoscută și existența hazardului legal. Hazardul legal se referă la creșterea frecvenței și severității pierderilor care apar din doctrinele legale ce emană de la puterea legislativă sau sunt create de curți. Jurisdicțiile în care doctrinele legale favorizează reclamantul reprezintă un hazard pentru persoanele sau organizațiile care sunt acționate în justiție. Deși hazardul legal este mai mare în aria răspunderii legale, el există, de asemenea, în cazul expunerii proprietății. În jurisdicțiile unde standardele impun conformarea construcțiilor cu anumite cerințe, distrugerea unei clădiri care nu respectă aceste cerințe poate genera costuri suplimentare de reconstrucție pentru proprietar și astfel poate crește expunerea la pierderi. 1.2. Tipologia riscurilor în activitatea economică În activitatea economică poate fi identificat un spectru foarte amplu de riscuri; totuşi ele pot fi clasificate, folosind mai multe criterii. A. După nivelul la care acţionează se pot identifica: - riscuri la scară planetară (mondiale, globale); - riscuri la scară regională (continentală); - riscuri la scară naţională (riscuri de ţară); - riscuri la nivel de întreprindere; - riscuri la nivel de proiect. Un tip aparte de risc îl reprezintă riscul de sistem. Sistemul poate fi unul de dimensiune globală, regională sau naţională. Pericolul constă practic în prăbuşirea unui întreg sistem, în sensul că toţi agenţii economici care fac parte din acesta sunt afectaţi. Riscul de sistem poate fi cel mai bine evidenţiat la nivelul pieţelor financiare internaţionale. În lipsa unor reguli prudenţiale clare, în condiţiile unei globalizări accentuate şi în condiţiile desprinderii tot mai puternice a titlurilor financiare de 8 economia reală, se poate ajunge la un paradox. Riscul de sistem creşte, pe măsură ce i se permite fiecărui actor din cadrul său să acţioneze în sensul reducerii riscului pe care ar trebui să şi-l asume în mod individual. Pe piaţa titlurilor derivate, se poate întâmpla ca decizia unui singur agent economic să poată produce un efect de domino asupra întregii pieţe. B. După conţinutul lor, riscurile pot fi împărţite în următoarele categorii: - riscuri cu conţinut economic - acestea sunt cele mai numeroase şi pot, la rândul lor, fi împărţite în mai multe clase, în funcţie de natura factorilor care le determină. Pot fi identificate astfel riscuri în agricultură, industrie, comerţ, finanţe, turism, dacă se iau în considerare elementele specifice ramurii în care se desfăşoară activitatea economică. Sau, dacă se iau în considerare tipurile de riscuri cu care se poate confrunta orice agent economic, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, se pot distinge: riscuri contractuale, decurgând din neexecutarea obligaţiilor contractuale, riscul de preţ, decurgând din instabilitatea preţurilor, riscuri financiar-monetare, decurgând din fluctuaţiile cursurilor de schimb şi din nesiguranţa valorificării capitalului în contextul afacerilor internaţionale. - riscuri cu conţinut politic - acestea sunt determinate de evenimente politice majore, precum stările beligerante, embargourile, schimbările regimurilor politice, adoptarea de interdicţii la transferurile valutare, sechestrul în interes public, interzicerea exportului în interesul consumului naţional etc. - riscuri cu conţinut social - acestea sunt determinate de evenimente sociale majore, precum grevele sau conflictele sociale, şi pot avea un impact important asupra activităţii economice, putând determina de pildă executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale. - riscuri naturale - acestea sunt determinate de fenomene precum: cutremure, inundaţii, uragane, erupţii vulcanice, care pot, la rândul lor, afecta activitatea economică. C. După localizarea lor, riscurile se împart în două categorii: - riscuri interne - riscurile interne sunt localizate în întreprinderea care suportă consecinţele riscurilor sau în ţara acesteia. Ele sunt generate de factori precum: capacitatea de realizare umană, de dotarea cu mijloace materiale, financiare şi valutare, realizarea la timp a investiţiilor proiectate, aprovizionarea şi realizarea la timp a producţiei etc. - riscuri externe - riscurile externe apar ca urmare a acţionării unor factori din afara întreprinderii, aflaţi în afara controlului direct al acesteia. Astfel de factori pot fi: insolvabilitatea sau falimentul partenerului de afaceri, interzicerea transferului valutar sau amânarea plăţilor în valută prin acte de guvernământ, dirijarea cursului valutar pe calea valorizării şi revalorizării etc. 1.3. Riscul în asigurări 1.3.1. Introducerea noțiunii de risc în asigurări 9  Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element esenţial al contractului de asigurare. Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări sunt variate; astfel:  riscul presupune gradul de probabilitate a apariției unui pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori proporţiile răspunderii asigurătorului.  riscul înseamnă evenimente-calamităţi naturale sau accidente care produc pagube şi pentru care se acordă acoperire prin asigurare (ca urmare, incendiul, grindina, decesul, etc.- constituie riscuri asigurabile).  riscul reflectă şi ramura de asigurare la care se referă (vom discuta despre risc industrial, risc profesional, risc auto etc.) Noţiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect juridic şi tehnic. Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariţie este nedeterminat şi aflat în afara influenţei şi voinţei părţilor, contra căruia asiguratul îşi ia măsura de protecţie prin încheierea asigurării. Nu sunt riscuri asigurabile evenimente petrecute în trecut sau a căror apariţie este imposibilă, după cum nu sunt riscuri asigurabile evenimente a căror apariţie este sigură. Excepţie de la această regulă o constituie decesul la asigurarea de viaţă, a cărui producere este sigură pentru fiecare persoană, incert fiind momentul producerii acestui eveniment. Din punct de vedere tehnic, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului respectiv şi prin volumul/amploarea acestuia. Probabilitatea de producere a evenimentului agreat în asigurare se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în împrejurări comparabile.Pe baza observaţiilor statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcţie de care se estimează volumul şi nivelul acoperirii. Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă îndeplineşte anumite condiţii juridice, tehnice, economice, condiţii care îi conferă caracterul de asigurabilitate. Astfel: ✓ Riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de interes economic, deci inutilă ( riscul producerii unor taifunuri în ţara noastră). ✓ Riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat (ex. nu se poate imagina o asigurare de viaţă în care suma asigurată să se plătească asiguratului la împlinirea vârstei de 150 ani). ✓ Riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică factorii implicaţi în asigurare să nu poată cunoaşte sau influenţa producerea lui în timp şi spaţiu. De aceea în asigurări s-a încetăţenit o perioadă de siguranţă care cuprinde un număr de zile bine precizat de la încheierea asigurării şi până la data începerii răspunderii asigurătorului pentru producerea riscului asigurat. Şi aici face excepţie riscul de deces care deşi constituie un eveniment sigur, producerea lui în cazul fiecărei persoane în parte este incertă în perioada de valabilitate a asigurării. ✓ Riscul trebuie să se producă independent de voinţa asiguratului. Deci pericolul de distrugere a bunurilor, de sacrificare a animalelor nu trebuie să vină din partea asiguratului.Asiguraţii vinovaţi de asemenea fapte nu au dreptul la despăgubiri.Pentru a combate eventualele încercări ale asiguratului de a produce fraude se realizează 10 asigurarea prin preluarea bunurilor în asigurare la o valoare mai mică decât valoarea lor. Asiguratul este obligat să participe la acoperirea în parte a pagubelor produse la propriile bunuri asigurate, prin sub-asigurare sau prin franşiză. ✓ Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare, fapt care permite constituirea cât mai facilă a fondului de asigurare şi practicarea unor prime de asigurare cât mai mici. Rezultă deci că riscurile limitate la o anumită zonă a ţării nu pot fi cuprinse în asigurare deoarece: (1)dacă asigurarea ar opera zonal, numărul de asigurări fiind mai redus, primele de asigurare ar fi prea ridicate; (2)dacă pentru riscuri cu manifestare zonală asigurarea ar fi extinsă la teritoriu naţional unii asiguraţi ar fi chemaţi nejustificat la plata unor prime de asigurare, încălcându-se principiul echităţii şi mutualităţii. Riscurile cu frecvenţă şi intensitate variată pe teritoriul ţării se cuprind în asigurare, dar pentru respectarea principiului mutualităţii şi echităţii se aplică cote de prime diferenţiate. ✓ Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvenţă. Pentru a fi agreat în asigurare acesta este necesar a fi repetabil. Aceasta deoarece în vederea determinării probabilităţii producerii lui, a mărimii primelor de asigurare şi a mărimii despăgubirilor sunt necesare observări statistice. În principiu asigurătorul trebuie să evite sau după caz să accepte cu prudenţă riscurile rare. Pentru determinarea regularităţii riscurilor se impune folosirea unor metode de lucru bazate pa calcul probabilistic care facilitează cercetarea fenomenelor ce se produc întâmplător şi în proporţii de masă. ✓ Riscul trebuie să fie licit. Se înţelege de la sine că pentru a fi asigurabil un risc trebuie să fie în concordanţă cu legile. Nu va constitui niciodată un risc asigurabil o faptă care contravine legilor şi moralei. Noţiunea de risc în asigurări impune şi alte precizări. Se face o distincţie clară între risc asigurat şi caz asigurat. Dacă un eveniment viitor şi nesigur, dar probabil care poate genera prejudicii la bunuri sau persoane se justifică a fi luat în seamă în activitatea de asigurare- el poartă denumirea de risc asigurat. Dacă acest eveniment se produce, el poartă denumirea de caz asigurat. Asigurătorul este obligat la plată sau desdăunare faţă de asigurat, a drepturilor ce decurg din calitatea de asigurat numai atunci când s-a ivit cazul asigurat. Din punct de vedere juridic, pentru ca un risc să fie asigurabil trebuie să îndeplinească patru condiţii cumulativ:2 Prima condiţie este prevăzută de art.10 din Legea nr. 136/1995 şi se referă la necesitatea să fie prevăzut cu precizie în contract, întrucât în această materie, clauzele contractuale sunt de strictă interpretare, asigurătorul calculând primele în raport cu riscurile, pe baza unor date concrete şi exacte. Din acest motiv, asiguratul este obligat să furnizeze răspunsuri la toate întrebările formulate de asigurător, iar pe parcursul executării contractului, este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea împrejurărilor importante privind riscul, potrivit art.13 din acelaşi act normativ. În cazul în care asiguratul a comunicat date false sau inexacte în ceea ce priveşte riscurile de care are cunoştinţă sau dacă acesta nu informează pe parcursul executării contractului modificările intervenite, asigurătorul are posibilitatea de a denunţa contractul înainte de producerea a cazului asigurat, iar după producerea acestuia, poate 2 http://www.avocatura.com – Justiţia fără secrete, 18 Februarie 2006 11 refuza plata indemnizaţiei, dacă dovedeşte ca asiguratul nu a fost sincer în furnizarea informaţiilor cerute de acesta. Cea de-a doua condiţie, ce rezultă din art.20 al Legii nr.136/1995 “În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.” În cazul contrar, dacă asigurătorul dovedeşte că evenimentul a fost determinat de asigurat, beneficiar sau cunoştinţe ale acestuia, nu mai plăteşte indemnizaţia de asigurare. Prin urmare, trebuie menţionat faptul că asigurătorul este obligat să acopere prejudiciul produs ca urmare a unei fapte culpabile, dar săvârşită fără intenţie de către asigurat sau alte persoane prevăzute în contract. Cu toate acestea, asigurătorul are posibilitatea inserării în contract a unei clauze care să prevadă refuzul său de a plăti indemnizaţia de asigurare, în situaţia în care bunurile sunt deteriorate sau distruse ca urmare a unei fapte culpabile a asigurătorului, indiferent dacă fapta este intenţionată sau nu. În ceea ce priveşte asigurarea de persoane, singurele cazuri prevăzute de lege în care asigurătorul are dreptul de a refuza plata indemnizaţiei sunt cele în care asiguratul comite un act suicidal în termen de doi ani de la încheierea contractului, sau în care asiguratul săvârşeşte în mod intenţionat, unele fapte grave stipulate în contractul de asigurare. În al treilea rând, pentru a fi asigurabil , riscul trebuie să fie un eveniment viitor, posibil, dar incert. Dacă evenimentul s-ar fi produs deja, în momentul încheierii contractului, indemnizaţia încasată de asigurat nu ar mai avea nici o justificare şi ar constitui un profit, ceea ce nu se permite prin natura contractului de asigurare. Pe de altă parte, dacă producerea evenimentelor nu este posibilă, încheierea contractului nu ar mai avea sens, art.14 din legea nr.136/1995 “Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept.” Incertitudinea evenimentului asigurat este esenţială la încheierea contractului de asigurare, întrucât aceasta este originea riscului. În al patrule rând, părţile urmează să se pună de acord cu condiţiile riscurilor asigurate, care corespund cel mai bine intereselor lor, conform principiului libertăţii contractuale. Companiile de asigurări preiau asupra lor anumite riscuri ale agenţilor economici contra unor prime de asigurare plătite de aceştia. În cazul în care se materializează riscul şi se produc pagube, asiguratul este despăgubit de către asigurător. Scopul asigurării, materializată în poliţa de asigurare, este restabilirea situaţiei patrimoniale a asiguratului de dinainte de producerea efectelor negative. Trebuie menţionat că nu toate riscurile sunt asigurabile, ci numai acelea calculate pe baza probabilităţii obiective. În plus, mărimea primei este direct proporţională cu mărimea riscului asigurat. 1.3.2 Tipologia riscurilor în asigurări Într-un context amplu, termenul risc se referă la toate situațiile în care există o expunere la adversități. Riscurile pot fi clasificate după mai multe criterii; oricum, 12 anumite distincții sunt importante pentru o mai bună înțelegere a problematicii riscurilor. Figura 1. Distincția între risc și incertitudine și principalele criterii de delimitare a riscurilor în asigurări  Din punct de vedere al teoriei în managementul riscurilor distingem între riscuri statice și riscuri dinamice. Distincția a fost argumentată de Wilier & Meyers (1951) plecând de la distincția între forțele statice și forțele dinamice care influențează viața și activitatea umană. Riscurile dinamice sunt cele care rezultă din schimbările care au loc în economie. Schimbările în nivelul prețurilor, preferințele de consum, venituri, producție și tehnologie pot genera pierderi financiare pentru actorii economici. Pe termen lung, aceste riscuri sunt benefice pentru societate de vreme ce sunt rezultatul unor ajustări în ceea ce privește alocarea resurselor. Deși riscurile dinamice pot afecta un număr mare de indivizi, ele sunt mai dificil de previzionat decât riscurile statice deoarece nu se produc cu un grad precis de regularitate. Riscurile statice implică acele pierderi care pot apărea chiar în situația în care nu apar schimbări în economie. Chiar dacă preferințele consumatorilor, tehnologia, producția și veniturile s-ar menține constante, unii indivizi tot ar suferi pierderi financiare. Astfel de pierderi pot apărea din alte cauze decât transformările din economie, precum pericole naturale sau lipsa de onestitate a altor indivizi. Spre deosebire de riscurile dinamice, riscurile statice nu sunt o sursă de câștig pentru societate. Pierderile statice implică fie 13 distrugerea unor active, fie o schimbare a proprietății asupra lor ca rezultat al lipsei de onestitate a indivizilor. Pierderile statice tind să se producă cu o anumită regularitate de- a lungul timpului și, în consecință, sunt în general previzibile. Această previzibilitate le face mai potrivite pentru a fi preluate și acoperite prin asigurare comparativ cu riscurile dinamice.  După natura riscurilor și efectele/implicațiile lor putem distinge între riscuri fundamentale și riscuri particulare. În această situație se mai discută și despre riscuri diversificabile și riscuri nediversificabile (Henebry & Rejda, 2022). Riscul diversificabil este un risc care afectează numai indivizi sau grupuri mici și nu întreaga economie. Este un risc care poate fi redus sau eliminat prin diversificare. De exemplu, un portofoliu diversificat de acțiuni, obligațiuni și certificate de depozit (CD) este mai puțin riscant decât un portofoliu care este investit 100% în acțiuni. Pierderile pe un singur tip de investiție, să spunem acțiuni, pot fi compensate de câștigurile din obligațiuni și CD-uri. De asemenea, există un risc mai mic pentru un asigurător de bunuri și răspundere civilă dacă se subscriu linii de asigurare diferite mai degrabă decât o singură linie. Pierderile pe o singură linie pot fi compensate de profiturile din alte linii. Deoarece riscul diversificabil afectează doar anumite persoane sau grupuri mici, este, de asemenea, numit și risc nesistematic sau risc particular. Exemplele includ, printre altele, furturile de mașini, tâlhăriile și incendiile de locuințe. În astfel de situaţii numai persoanele și firmele care se confruntă cu astfel de pierderi sunt afectate, nu întreaga economie. În schimb, riscul nediversificabil este un risc care afectează întreaga economie sau un număr mare de persoane sau grupuri din cadrul economiei. Acesta este un risc care nu poate fi eliminat sau redus prin diversificare. Exemplele includ inflația rapidă, șomajul ciclic, războiul, uraganele, inundațiile și cutremurele, pentru că sunt afectate un număr mare de persoane sau grupuri. Deoarece riscul nediversificabil afectează întreaga economie sau un număr mare de persoane din economie, acesta este, de asemenea, numit și risc fundamental. Prin urmare, distincția între riscurile fundamentale și cele particulare se bazează pe diferențele care apar în originea și consecințele pierderilor. Riscurile fundamentale implică pierderi care sunt impersonale în origini și consecințe. Ele pot fi descrise ca riscuri de grup, cauzate în cea mai mare parte a lor de evenimente economice, sociale și politice deși ele pot avea și cauze fizice. Aceste riscuri afectează segmente largi sau chiar toată populația. Riscurile particulare implică pierderi care decurg din evenimente individuale și sunt resimțite mai curând de indivizi decât de un întreg grup. Ele pot fi statice sau dinamice. Spre exemplu, șomajul, războaiele, inflația, cutremurele și furtunile sunt riscuri fundamentale; incendiile care afectează imobile sunt riscuri particulare. Deoarece riscurile fundamentale sunt cauzate de condiții aflate mai mult sau mai puțin sub controlul indivizilor care suferă pierderi, ele nefiind legate de vina cuiva anume, se apreciază că societatea și nu indivizii au responsabilitatea de a le gestiona. Deși unele riscuri fundamentale pot fi acoperite prin asigurări comerciale (private), uzual aceste riscuri sunt transferate prin programe de protecție socială sau prin programe 14 guvernamentale. În mod tradițional, șomajul și dizabilitățile ocupaționale sunt acoperite de asigurările sociale. Nu în ultimul rând, încadrarea unui risc în una din aceste două clase depinde de percepția publică curentă cu privire la responsabilitatea pentru cauzele și consecințele respectivului risc. Spre exemplu, după evenimentele de la 11 septembrie 2001, Congresul american și industria asigurărilor au adus în dezbatere abordarea riscului de terorism ca risc fundamental sau particular. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au generat pierderi de circa 44 miliarde USD acoperite prin polițe P&C; ca urmare a faptului că mai mult de două treimi din aceste pierderi au fost suportate de reasigurători, aceștia și-au anunțat intenția de a exclude actele de terorism din sfera de acoperire pe care o ofereau asigurătorilor (Federal Insurance Office, 2018). Lipsiți astfel de protecție prin reasigurare, asigurătorii au exclus, la rândul lor, acoperirea pentru riscul de terorism din polițele comerciale P&C. Ca răspuns la aceste tendințe, în 2002 Congresul american a stabilit un program federal de asigurare pentru terorism având la bază Terrorism Risk Insurance Act. Acest program solicită asigurătorilor să acopere riscul de terorism doar pentru anumite linii eligibile de asigurări comerciale P&C; cu alte cuvinte, programul asistă asigurătorii expuși unor pierderi financiare rezultate din ”acte de terorism” cu condiția ca aceste acte să fie certificate în sensul statuat de TRIP (Federal Insurance Office, 2018). Riscurile particulare sunt considerate a fi responsabilitatea indivizilor și nu fac subiectul acțiunilor la nivelul societății ca întreg. Ele sunt tratate prin recursul la asigurări, măsuri de prevenire sau alte tehnici. Distincția dintre un risc diversificabil și unul nediversificabil (fundamental) este importantă deoarece asistența guvernamentală poate fi necesară pentru a acoperi riscurile nediversificabile. Asigurarea socială și programele guvernamentale de asigurări, precum și programele de garanții sau subvenții, pot fi necesare pentru a acoperi anumite riscuri nediversificabile. De exemplu, riscurile de șomaj generalizat și de inundații sunt dificil de asigurat în mod privat, deoarece caracteristicile ale unui risc asigurabil ideal nu sunt ușor de îndeplinit. Ca urmare, programele publice de acoperire a șomajului sunt necesare pentru a asigură un venit săptămânal lucrătorilor care devin involuntar șomeri. În mod similar, programele guvernamentale împotriva inundațiilor pun la dispoziție o asigurare de proprietate persoanelor și firmelor din zonele expuse.  După alternative posibile, putem distinge între riscuri pure și riscuri speculative. Riscurile speculative descriu situații în care există posibilitatea de pierdere dar, în același timp, există și posibilitatea de câștig. Jocurile de noroc sunt un exemplu ilustrativ în acest sens; în astfel de situații riscul este creat deliberat în speranța obținerii de câștig. Riscuri speculative sunt și riscurile antreprenoriale de vreme ce ele comportă atât șanse de pierdere, cât și posibilități de câștig. De exemplu, dacă achiziționăm 100 de acțiuni obişnuite, vom obține profit dacă prețul acțiunilor crește, dar vom pierde dacă prețul scade. Alte exemple de riscuri speculative includ pariurile pe curse de cai, investiția în proprietăți imobiliare și intrarea în afaceri pe cont propriu. În aceste situații, atât profitul, cât și pierderea sunt posibile. 15  Riscurile pure descriu acele situații care implică doar șansa de pierdere sau nici o pierdere. Cu alte cuvinte, singurele rezultate posibile sunt cele adverse (pierdere) și cele neutre (fără pierdere).Un exemplu ilustrativ în acest sens este posibilitatea de pierdere legată de deținerea unei proprietăți; în acest caz, rezultatele posibile sunt pierdere sau nici o pierdere. Alte exemple de riscuri pure sunt moartea prematură, accidentele de muncă, cheltuieli medicale catastrofale și daune materiale cauzate de incendii, fulgere, inundații sau cutremur. Este important să se facă o distincție între riscurile pure și riscurile speculative din trei motive. În primul rând, asigurătorii privați se concentrează, în general, pe riscurile pure și nu pun accentul pe asigurarea riscurilor speculative. Cu toate acestea, există și excepții. Unii asigurători vor asigura riscuri legate de investiții de portofoliu instituționale și obligațiuni municipale împotriva pierderilor. De asemenea, managementul riscurilor întreprinderii (discutat mai târziu în acest capitol) reprezintă o altă excepție importantă în care anumite riscuri speculative pot fi asigurate. În al doilea rând, legea numerelor mari poate fi aplicată mai ușor la riscurile pure decât la riscurile speculative. Legea numerelor mari este importantă pentru că permite asigurătorilor de a prognoza experiența viitoare în materie de daune. În schimb, este în general mai dificil de aplicat legea numerelor mari numere la riscurile speculative. O excepție importantă este reprezentată de riscul speculativ al jocurilor de noroc, unde operatorii de cazinouri pot aplica legea numerelor mari în modul cel mai eficient. În cele din urmă, societatea ar putea beneficia de un risc speculativ chiar dacă se produce o pierdere, dar este prejudiciată dacă un risc pur este prezent și se produce o pierdere. De exemplu, o firmă poate dezvolta o nouă tehnologie pentru a produce calculatoare ieftine. Ca urmare, unii concurenți pot fi forțați să intre în faliment. În ciuda falimentului, societatea beneficiază, deoarece calculatoarele sunt produse la costuri mai mici. Cu toate acestea, în mod normal, societatea nu beneficiază atunci când are loc o pierdere din cauza unui risc pur, cum ar fi o inundație sau un cutremur care distruge un oraș sau o zonă. Deși este dificilă identificarea tuturor tipurilor de riscuri cu care se confruntă un individ sau o organizație de afaceri, se poate contura totuși natura și tipologia riscurilor pure. În cea mai mare parte a lor, acestea sunt riscuri statice. În general, riscurile pure la care sunt expuși indivizii și organizațiile pot fi de mai multe tipuri, așa cum prezentăm în clasificarea următoare (Henebry & Rejda, 2022; Vaughan & Vaughan, 2008). a) Riscurile personale se referă la posibilitatea de pierdere a unor active sau venituri ca rezultat al pierderii capacității de a câștiga/obține venituri. În general, capacitatea de a câștiga poate fi subiectul a patru pericole, anume: decesul prematur, riscuri legate de pensionare, sănătatea precară și șomajul. Decesul prematur. Decesul prematur este moartea unui cap de familie cu obligații financiare neîndeplinite. Aceste obligații includ persoanele aflate în întreținere, o ipotecă care trebuie achitată, copii de educat, cărți de credit sau împrumuturi în rate care trebuie achitate. În cazul în care membrii supraviețuitori ai familiei nu au suficiente venituri sau economii anterioare pentru a înlocui venitul pierdut, aceștia vor fi expuși unei insecurități economice considerabile. Decesul prematur poate cauza insecuritate economică numai dacă persoana decedată are persoane în întreținere sau dacă moare cu obligații financiare nesatisfăcute. Există cel puțin patru costuri economice care rezultă din decesul prematur 16 al unui cap de familie. În primul rând, valoarea vieții umane a capului de familie este pierdută pentru totdeauna. Valoarea vieții umane este definită ca fiind valoarea actuală a părții care revine familiei din veniturile viitoare ale susținătorului decedat. Această pierdere poate fi substanțială; valoarea reală sau potențială a majorității absolvenților de facultate poate ușor depăși 500.000 de dolari. În al doilea rând, pot apărea costuri suplimentare din cauza cheltuielilor de înmormântare, a cheltuielilor medicale neasigurate, facturi, cheltuieli de succesiune și de lichidare a succesiunii și taxele de succesiune și de moștenire pentru succesiunile mai mari. În al treilea rând, din cauza veniturilor insuficiente, unele familii pot întâmpina dificultăți în a se descurca sau în a acoperi cheltuielile. Nu în ultimul rând, există și anumite costuri neeconomice, inclusiv durerea emoțională, pierderea unui model de urmat și consiliere și îndrumare pentru copii. Venituri insuficiente în urma pensionării. Principala problemă personală după vârsta pensionării este venitul inadecvat. Majoritatea angajaților se pensionează în jurul vârstei de 65 de ani. Atunci când se pensionează, aceștia își pierd veniturile. Dacă nu dispun de suficiente active financiare sau nu au acces la alte surse de venit la pensie - cum ar fi securitatea socială sau o pensie privată, venitul lor va fi substanțial mai mic. Ca urmare, aceștia vor fi expuși la o nesiguranță economică considerabilă. Majoritatea angajaților se confruntă cu o reducere substanțială a veniturilor lor bănești atunci când ies la pensie, ceea ce le poate afecta considerabil standardul de viață. Economii și active financiare insuficiente. În foarte multe țări ale lumii, inclusiv SUA, un număr alarmant de persoane sunt nepregătite financiar pentru o retragere confortabilă din viața activă. Potrivit unor studii de specialitate, sumele economisite în perspectiva pensionării sunt relativ mici și nu pot asigura confortul după pensionare. Sărăcia vârstnicilor. Mulți pensionari trăiesc în sărăcie și sunt în insecuritate din punct de vedere economic. Studiile arată că sărăcia la vârste înaintate este mai severă decât ceea ce indică ratele oficială. Spre exemplu, pentru anul 2016, rata oficială a sărăciei în SUA a arătat că doar 9,3% dintre persoanele în vârstă de 65 de ani și peste au fost consemnate ca fiind sărace. Biroul de recensământ a elaborat un instrument suplimentar pentru măsurarea sărăciei care include și alți factori și arată că rata sărăciei pentru persoanele în vârstă este semnificativ mai mare decât se crede în mod obișnuit. Sănătatea precară. Sănătatea precară este un alt risc personal major care poate cauza o mare nesiguranță economică. Riscul unei stări de sănătate precare include atât plata unor facturi medicale costisitoare, cât și pierderea veniturilor obținute. Costurile spitalizării, ale intervențiilor chirurgicale majore, ale testelor de diagnosticare și ale medicamentelor eliberate pe bază de rețetă au crescut substanțial în ultimii ani. Pierderea venitului obținut din muncă este o altă cauză majoră de insecuritate economică dacă handicapul este grav și de lungă durată. În cazurile de invaliditate pe termen lung, există o pierdere substanțială a veniturilor salariale; sunt suportate facturi medicale; beneficiile angajaților pot fi pierdute sau reduse; economiile sunt reduse sau epuizate. Există, de asemenea, costul suplimentar al asigurării îngrijirii unei persoane cu handicap care este limitată la domiciliu. Majoritatea angajaților se gândesc rareori la consecințele financiare ale invalidității pe termen lung. Probabilitatea de a deveni invalid înainte de vârsta de 65 de ani este mult mai mare decât se crede în mod obișnuit, în special de către tineri. Potrivit 17 Administrației de Securitate Socială, un angajat în vârstă de 20 de ani are o șansă din 4 de a deveni invalid înainte de a atinge vârsta deplină de pensionare. Impactul financiar al unei invalidități totale asupra economiilor, activelor și capacității de a obține un venit poate fi grav. În special, pierderea venitului câștigat în timpul unei invalidități de lungă durată poate fi devastatoare din punct de vedere financiar. Studenții ar trebui să își cunoască șansele de a nu putea lucra din cauza unei boli sau a unui accident și impactul financiar estimat în cazul în care devin invalizi. Un calculator de venituri din handicap realizat de USA Council of Disability Awareness (CDA), accesibil la https://disabilitycanhappen.org/, arată probabilitatea de a deveni invalid și impactul financiar al unei invalidități de lungă durată. Calculatorul oferă un coeficient personal de invaliditate, care arată probabilitatea de a deveni invalid și pierderea financiară totală estimată în cazul în care nu puteți lucra timp de trei luni sau mai mult. Rezultatele se bazează pe vârsta, sexul, ocupația, vârsta anticipată de pensionare, starea de sănătate și anumite boli. Consultați-l. Veți fi surprinși de ceea ce veți descoperi. Șomajul. Șomajul este o cauză majoră de insecuritate economică în Statele Unite. Șomajul poate fi rezultatul unor recesiuni ale ciclului de afaceri, al schimbărilor tehnologice și structurale din economie, al factorilor sezonieri, al imperfecțiunilor de pe piața muncii și, de asemenea, al altor cauze. Economiștii consideră, în general, că economia se află în situația de ocupare deplină a forței de muncă atunci când rata șomajului se situează între 4 și 5 %. Cu toate acestea, totalurile ascund la fel de mult pe cât dezvăluie. Adevărata rată a șomajului este subestimată deoarece rata oficială nu ia în considerare anumite grupuri de șomeri. Aceste grupuri includ, spre exemplu, salariații care abandonează piața forței de muncă pentru că sunt descurajați, salariații forțați să lucreze cu fracțiune de normă din cauza condițiilor economice etc. Șomajul prelungit poate cauza insecuritate economică în cel puțin patru moduri. În primul rând, lucrătorii își pierd venitul obținut și beneficiile acordate de angajator. În cazul în care nu există un venit de înlocuire suficient sau economii substanțiale din trecut pe care să se bazeze, lucrătorii șomeri vor fi expuși la insecuritate economică. În al doilea rând, după cum s-a menționat anterior, orele de lucru pot fi reduse, reducând astfel programul de lucru al angajaților la timp parțial. Venitul redus poate fi insuficient în ceea ce privește nevoile lucrătorilor. În al treilea rând, trebuie luată în considerare și problema șomajului pe termen lung. Dacă durata șomajului se prelungește pe o perioadă îndelungată, mulți șomeri își epuizează economiile anterioare și ajutoarele de șomaj, iar insecuritatea economică crește. În cele din urmă, din cauza unor legi complexe și a unor cerințe de eligibilitate mai stricte, programele de asigurări de șomaj de stat au limitări și defecte semnificative, ceea ce a crescut povara financiară pentru muncitorii șomeri. Nu toți șomerii primesc prestații de asigurare de șomaj; un procent relativ ridicat de solicitanți își epuizează prestațiile de șomaj în timpul recesiunilor economice și sunt încă în acest statut. b) Riscurile legate de proprietate apar ca urmare a faptului că astfel de posesiuni pot fi distruse sau furate. Riscurile legate de proprietate pot genera două categorii de pierderi, și anume: pierderi directe și pierderi indirecte (subsidiare). Pierderile directe sunt simplu de înțeles și evaluat; spre exemplu, dacă o casă este distrusă într-un incendiu, pierderea 18 directă pentru proprietarul ei este valoarea casei. În plus însă, proprietarul casei nu mai are unde locui și, în perioada în care imobilul este reconstruit, este foarte probabil că vor apărea cheltuieli suplimentare necesare pentru asigurarea unei locuințe temporare. Această pierdere a posibilității de utilizare a unui activ apare ca o pierdere subsidiară(indirectă). Un exemplu și mai concludent este cel al unei organizații de afaceri. Astfel, atunci când facilitățile unei firme sunt distruse, se pierde nu doar valoarea acelor facilități ci și veniturile care ar fi fost obținute prin utilizarea lor. Cu alte cuvinte, riscurile legate de proprietate comportă, pe de o parte, pierderea proprietății și, pe de altă parte, pierderea veniturilor sau cheltuieli adiționale generate de imposibilitatea utilizării acelei proprietăți. c) Riscurile legate de răspundere/responsabilitate sunt corelate în principal cu prejudiciul neintenționat adus altei persoane sau deteriorarea proprietății acelei persoane prin neglijență sau neatenție; oricum, răspunderea poate rezulta și din prejudicii/daune intenționate. În majoritatea sistemelor de drept, legea stipulează că cei care aduc injurii altor persoane sau proprietăților lor prin neglijență sau din alte motive sunt responsabili pentru paguba produsă. De aceea, riscurile legate de responsabilitate implică posibilitatea de pierdere a unor active deținute în prezent sau a unor venituri viitoare ca rezultat al unor deteriorări sau a răspunderii legale ce decurge din prejudiciul intenționat sau neintenționat sau din încălcarea drepturilor altora. Spre exemplu, Statele Unite sunt o societate litigioasă, iar procesele sunt frecvente. Conducătorii auto pot fi trași la răspundere juridică pentru exploatarea neglijentă a vehiculelor lor; proprietarii de locuințe pot fi trași la răspundere juridică pentru condițiile nesigure din incinta în care cineva este rănit; proprietarii de câini pot fi trași la răspundere dacă câinele lor mușcă pe cineva; operatorii de ambarcațiuni pot fi trași la răspundere juridică din cauza vătămărilor corporale suferite de ocupanții ambarcațiunii, înotători și schiori nautici. De asemenea, un medic, avocat, contabil sau alt profesionist, poate fi dat în judecată de către pacienți și clienți din cauza unor presupuse acte de malpraxis. d) Riscuri comerciale. Firmele se confruntă, de asemenea, cu o mare varietate de riscuri pure care pot paraliza financiar sau falimenta firma în cazul unei pierderi. Aceste riscuri includ (1) riscurile de proprietate, (2) riscurile de răspundere civilă, (3) pierderea veniturilor din afaceri, (4) securitatea cibernetică și furtul de identitate și (5) alte riscuri. Riscuri de proprietate. Firmele dețin proprietăți valoroase care pot fi deteriorate sau distruse de numeroase riscuri, inclusiv incendii, furtuni, tornade, uragane, cutremure și alte riscuri. Patrimoniul de afaceri include unitățile de producție și alte clădiri; mobilierul, echipamentele și consumabilele de birou; computerele, programele informatice și datele; stocurile de materii prime și produse finite; mașinile, bărcile și avioanele companiei; mașinile și echipamentele mobile. Firma are, de asemenea, registre de creanțe și poate avea și alte înregistrări valoroase de afaceri care ar putea fi deteriorate sau distruse și ar implica costuri ridicate pentru înlocuire. Riscuri de răspundere civilă. Firmele își desfășoară adesea activitatea pe piețe extrem de competitive, unde sunt frecvente procesele pentru vătămări corporale și daune materiale. Procesele variază de la mici reclamații de neglijență până la cereri de milioane de dolari. 19 Firmele sunt date în judecată din numeroase motive, inclusiv produse defecte care dăunează sau rănesc alte persoane, poluarea mediului, daune aduse proprietății altora, vătămări ale clienților, discriminare împotriva angajaților și hărțuire, încălcarea drepturilor de autor și a proprietății intelectuale și numeroase alte motive. În plus, administratorii și directorii pot fi dați în judecată de acționari și de alte părți din cauza pierderilor financiare și a gestionării defectuoase a societății. În cele din urmă, băncile comerciale, alte instituții financiare și alte societăți comerciale sunt expuse la o răspundere potențială enormă din cauza infracțiunilor de securitate cibernetică și de furt de identitate care au avut loc în ultimii ani. Pierderea venitului din afaceri. Un alt risc important este potențiala pierdere a venitului din afaceri în cazul unei daune materiale acoperite. Firma poate fi închisă timp de mai multe luni din cauza unei daune materiale suferite de proprietatea comercială din cauza unui incendiu, a unei tornade, a unui uragan, a unui cutremur sau a unui alt risc. În timpul perioadei de inactivitate, firma ar pierde venitul din afaceri, care include pierderea profiturilor, pierderea chiriilor în cazul în care proprietatea comercială este închiriată altora și pierderea piețelor locale. În plus, în timpul acestei perioade de închidere, anumite cheltuieli pot continua, cum ar fi chiria, utilitățile, leasingul, dobânzile, impozitele, unele salarii, primele de asigurare și alte costuri generale. Costurile fixe și cheltuielile continue care nu sunt compensate de venituri pot fi considerabile dacă perioada de suspendare este lungă. În cele din urmă, firma poate suporta cheltuieli suplimentare în timpul perioadei de redresare care nu ar fi fost suportate dacă nu ar fi avut loc pierderea. Printre exemple se numără costul relocării temporare într-o altă locație, creșterea chiriei în altă locație și închirierea de echipamente de înlocuire. Securitatea cibernetică și furtul de identitate. Securitatea cibernetică și furtul de identitate de către hoți care pătrund în sistemul informatic și în baza de date a unei firme sunt probleme majore pentru multe firme în prezent. Hackerii informatici au reușit să fure sute de mii de dosare de credit ale consumatorilor, ceea ce a expus persoanele la furtul de identitate și la încălcarea vieții private. Ca urmare, băncile comerciale, instituțiile financiare și alte firme de afaceri sunt expuse unor răspunderi juridice enorme. Alte expuneri la infracțiuni includ jafuri și spargeri, furturi din magazine, furturi și acte de necinste din partea angajaților, fraudă și delapidare, piraterie și furt de proprietate intelectuală, precum și infracțiuni informatice. Alte riscuri. Firmele să facă față unei mari varietăți de riscuri suplimentare, rezumate după cum urmează: − Expunerile legate de resursele umane. Acestea includ leziuni și boli ale lucrătorilor legate de locul de muncă; decesul sau invaliditatea angajaților cheie; expuneri la asigurări de viață și sănătate de grup și la planuri de pensionare; și încălcarea legilor și reglementărilor federale și de stat. − Expuneri la pierderi externe. Acestea includ acte de terorism, riscuri politice, răpirea personalului-cheie, deteriorarea fabricilor și a proprietăților străine și riscuri valutare. − Expuneri legate de proprietăți necorporale. Acestea includ deteriorarea reputației de piață și a imaginii publice a întreprinderii, pierderea fondului comercial 20  și pierderea proprietății intelectuale. Pentru multe companii, valoarea proprietății necorporale este mai mare decât valoarea proprietății corporale. − Expunerile guvernamentale. Guvernele pot adopta legi și reglementări care au un impact financiar semnificativ asupra societății. Printre exemple se numără legi care sporesc standardele de siguranță, legi care impun reducerea emisiilor și a contaminării și noi legi de protecție a mediului care cresc costul de desfășurare a activității.  Din punct de vedere al asigurabilității, putem discuta despre riscuri asigurabile și riscuri neasigurabile. Riscurile asigurabile sunt acele întâmplări prevăzute cu precizie rezonabilă, ca urmare a existenței unor informații acumulate în timp cu privire la producerea faptelor respective, care pot fi prelucrate și interpretate și, de aceea, pentru această categorie există posibilitatea asigurării. Spre exemplu șansele de a se produce o furtună cu grindină care ar putea distruge o recoltă pot fi prevăzute cu o precizie considerabilă, pe baza unor date statistice înregistrate un timp îndelungat; aceste riscuri, la rândul lor se clasifică în: a) Riscuri generale: incendiu, explozie naufragiu, eșuare, răsturnarea navei sau a ambarcaţiunii, coliziunea, răsturnarea sau deraierea mijlocului de transport terestru, prăbușirea aeronavei, descărcarea mărfii într-un port de refugiu, cutremur de pământ, erupţie vulcanică, etc. De regulă, aceste riscuri sunt incluse în condițiile generale de asigurare; b) Riscuri speciale: sunt acele riscuri ce pot fi produse ca urmare a acţiunii oamenilor (război, grevă, închidere de fabrici, revoluţie, revoltă, răscoală, stare de război declarat sau nedeclarat, etc.), sau cele ce ţin de natura mărfii (ruginire, coclire, zgâriere, alterare, spargere, mucegăire, etc.). Aceste riscuri se asigură separat, la solicitarea expresă a asiguraţilor, contra unei prime de asigurare suplimentară, de regulă, separat pentru fiecare risc, deci nu sunt incluse în condiţiile generale de asigurare. Riscurile neasigurabile le constituie acele categorii de riscuri care nu pot fi acoperite prin asigurări, deoarece ele nu pot fi analizate și prognosticate prin calcul statistic, aici fiind incluse acele evenimente a căror producere este certă sau se apropie de certitudine, sau cele care sunt cauzate de asigurat, cunoscute de acesta și ascunse asigurătorului, cum ar fi ambalarea necorespunzătoare a mărfii, viciile ascunse ale bunului asigurat, consecinţele energiei atomice, starea de nenavigabilitate a navei sau de funcţionare defectuoasă a mijlocului de transport, comportarea necorespunzătoare voită a asiguratului, moartea naturală a animalelor, evaporarea lichidelor, uzura normală a bunului asigurat, pagube indirecte (pagube survenite ca urmare a întârzierii transportului, cheltuieli pentru plata salariilor și întreţinerea personalului navigant în timpul staţionării mijlocului de transport pentru reparaţii, etc.), vătămarea corporală sau decesul persoanelor care lucrează pentru asigurat, etc.. Riscurile sunt grupate și sunt oferite de cele mai multe ori în ”pachet” sub forma ”condiţiilor de asigurare” care poartă diferite denumiri, în funcţie de natura bunurilor asigurate și de riscurile incluse în asigurare. În funcţie de nevoile de asigurare se vor alege acele condiţii care răspund cel mai bine intereselor asiguraților. 21  Alte clasificări discută despre riscurile sistemice și riscurile întreprinderii (Henebry & Rejda, 2022). ✓ Riscurile întreprinderii Riscurile întreprinderii cuprind, în general, toate riscurile majore cu care se confruntă o organizație de afaceri. Aceste riscuri includ riscuri pure, riscuri speculative, riscuri strategice, riscuri operaționale și riscuri financiare. Am explicat deja semnificația riscului pur și a riscului speculativ. Riscul strategic se referă la incertitudinea privind incertitudinea în ceea ce privește obiectivele financiare ale firmei; de exemplu, dacă o firmă intră într-o nouă linie de afaceri, este posibil ca aceasta să nu fie profitabilă. Riscul operațional rezultă din operațiunile comerciale ale firmei. De exemplu, o bancă ce oferă servicii bancare online poate suferi pierderi dacă "hackerii" pătrund în computerul băncii. Riscurile întreprinderii includ, de asemenea, și riscul financiar, care devine din ce în ce mai important în cadrul unui program de management al riscului comercial. Riscul financiar se referă la incertitudinea pierderii din cauza unor schimbări nefavorabile ale prețurile mărfurilor, ratelor dobânzii, cursurilor de schimb valutar și valoarea banilor. De exemplu, o companie alimentară care se angajează să livreze cereale la un preț fix unui lanț de supermarketuri în șase luni poate pierde bani dacă prețul cerealelor crește. O bancă cu un portofoliu mare de obligațiuni de trezorerie poate suferi pierderi dacă ratele dobânzilor cresc. De asemenea, o corporație americană care face afaceri în Japonia poate pierde atunci când yenul japonez este schimbat în dolari americani. Riscul de întreprindere devine din ce în ce mai important în managementul riscului comercial, care este un proces care pe care organizațiile îl folosesc pentru a identifica și trata riscurile majore și riscurile minore la care sunt expuse. În evoluția managementului riscului comercial, unii manageri de risc iau acum în considerare toate tipuri de riscuri într-un singur program. Managementul riscurilor la nivelul întreprinderii combină într- un singur program unificat de tratare toate riscurile majore cu care se confruntă firma. Prin gruparea riscurilor majore într-un singur program, firma poate compensa un risc cu altul. Ca urmare, în general, riscul global poate fi redus. Atât timp cât toate riscurile nu sunt perfect corelate, combinarea riscurilor poate reduce riscul global al firmei. În special, dacă unele riscuri sunt corelate în mod negativ, riscul global poate fi semnificativ redus. Tratarea riscurilor financiare necesită, de obicei, utilizarea unor tehnici complexe de acoperire a riscurilor, a instrumentelor financiare derivate, contracte futures, contracte de opțiuni și alte instrumente financiare. Unele firme numesc un director de risc (CRO - Chief Risk Officer), cum ar fi trezorierul, pentru a gestiona riscurile financiare ale firmei. ✓ Riscurile sistemice Riscul sistemic este riscul de colaps al unui întreg sistem sau a unei întregi piețe din cauza eșecului unei singure entități sau a unui grup de entități care poate avea ca rezultat prăbușirea întregului sistem financiar. De exemplu, recesiunea economică severă din 2008-2009 din Statele Unite a fost a doua cea mai gravă recesiune economică din istoria SUA, cauzată în mare parte de riscul sistemic. Economia SUA a experimentat o contracție financiară masivă și o prăbușire brutală a pieței bursiere; rata șomajului la nivel național a ajuns la un nivel istoric; piața imobiliară s-a prăbușit; peste 100 de bănci comerciale și instituții financiare au dat faliment sau au fuzionat cu alte entități; băncile comerciale și 22 unii asigurători au vândut instrumente derivate complexe care au fost în mare parte nereglementate și care au dus la o creștere masivă a pierderilor pentru investitori; iar reglementările statale și federale privind serviciile financiare, inclusiv asigurările, s-au dovedit a fi inadecvate și defectuoase. 1.3.3. Consecințele riscurilor și tehnicile de management al riscurilor Indiferent de modul în care este definit riscul, cea mai mare problemă este că unele pierderi se vor produce efectiv. Atunci când o casă este distrusă de un incendiu sau când banii sunt furați sau când un salariat moare, se înregistrează o pierdere financiară. Atunci când cineva este neglijent și această neglijență are ca rezultat rănirea unei persoane sau o pagubă materială, apare o pierdere financiară. Aceste pierderi reprezintă ”încărcătura” principală a riscului și principalul motiv pentru care indivizii încearcă să evite riscul sau să atenueze impactul acestuia. Pe lângă pierderile în sine, există și alte aspecte negative ale riscului. Incertitudinea cu privire la producerea pierderilor impune indivizilor prudenți să se pregătească pentru posibila lor apariție. În absența unei asigurări, o modalitate prin care se poate face acest lucru este de a acumula un fond de rezervă pentru a face față pierderilor în cazul în care acestea se produc. Acumularea unui astfel de fond de rezervă implică un cost de oportunitate, deoarece fondurile trebuie să fie disponibile în momentul pierderii și, prin urmare, trebuie să fie păstrate într-o formă cu un grad foarte mare de lichiditate. Randamentul unor astfel de fonduri va fi, probabil, mai mic decât dacă ar fi fost alocate pentru utilizări alternative. În cazul în care fiecare proprietar acumulează propriul său fond, suma fondurilor menținute în astfel de rezerve va fi mai mare decât în cazul în care fondurile sunt acumulate în mod colectiv. În plus, existența riscului poate avea un efect perturbator asupra creșterii economice și a acumulării de capital. Progresul în economie este determinat în mare măsură de rata de acumulare a capitalului, dar investiția de capital implică un risc care este neplăcut. Investitorii, per ansamblu, vor suporta riscurile unei noi inițiative doar dacă randamentul investiției este suficient de mare pentru a compensa atât riscul dinamic, cât și riscurile statice. Costul capitalului este mai ridicat în acele situații în care riscul este mai mare, iar consumatorul trebuie să plătească costul mai ridicat al bunurilor și serviciilor, altfel acestea nu vor fi furnizate. În cele din urmă, incertitudinea legată de risc produce de obicei un sentiment de frustrare și o stare de neliniște. Acest lucru este valabil în special în cazul unor riscuri pure. Riscul speculativ este, prin natura lui, atractiv pentru multe persoane. Jucătorul se bucură în mod evident de incertitudinea legată de miză mai mult decât certitudinea de a nu paria; în caz contrar, nu ar paria. Dar aici este vorba de posibilitatea de câștig sau profit, care există doar în cazul riscurilor speculative și care este atractivă. În cazul riscului pur, în care nu există nu există nicio șansă compensatorie de câștig, riscul este dezagreabil. Cei mai mulți oameni speră că nenorocirile nu li se vor întâmpla lor și că starea lor actuală de bunăstare se va menține. În timp ce ei speră că nicio nenorocire nu se va întâmpla, oamenii sunt totuși tentați să se îngrijoreze cu privire la posibile 23 nenorociri. Această îngrijorare, care induce o senzație de diminuare a stării de bine, este o povară suplimentară a riscului. Încă de la începutul civilizației, oamenii s-au confruntat cu posibilitatea de a pierde. Strămoșii noștri s-au confruntat cu un mediu caracterizat de pericole ți hazarde incredibile. Primele pericole care au dat naștere la riscuri au fost cele ale naturii și ale prădătorilor (incluzând nu numai fiarele sălbatice, ci și prădătorii umani). Oamenii au învățat să anticipeze și să se pregătească pentru adversitate, atât colectiv, cât și individual. Și-au construit adăposturi și au economisit pentru viitor. Acest lucru a oferit protecție împotriva intemperiilor și a fiarelor sălbatice, dar a creat noi riscuri. Structurile construite pentru protecție erau vulnerabile la deteriorări, iar economisirea însemna acumularea de bogăție, ceea ce, în mod inevitabil, a creat noi riscuri. Cei care economiseau erau expuși înclinațiilor prădătoare ale celor care nu economiseau (o expunere care continuă până în prezent). În ciuda progreselor înregistrate în maniera de a face față riscurilor, provocarea de a face față riscurilor a continuat să crească. Pe măsură ce sunt identificate noi modalități de gestionare a riscurilor, apar noi riscuri, deseori ca urmare a progresului. Spre exemplu, exploatarea energiei a făcut viața mai ușoară, dar a creat noi riscuri. Până în urmă cu aproximativ 200 de ani, principalele surse de energie erau mușchii (atât cei umani, cât și cei animale), vânt și apă, iar riscurile asociate cu sursele de energie erau modeste. De la începutul anilor 1800, progresele în tehnologie au crescut surselor de energie disponibile pentru omenire, iar cu fiecare sursă nouă au apărut noi riscuri. De exemplu, revoluția industrială a fost martoră la aplicarea aburului la procesul de producție și, odată cu aburul au apărut noi riscuri. Primele motoare cu aburi erau mecanisme periculoase, iar exploziile erau frecvente. Nu numai că energia cu aburi producea riscul de explozie, ci a creat și alte riscuri. Abur motoarele cu abur erau mult mai puțin predispuse la oprirea din cauza obstacolelor decât dispozitivele acționate de oameni; ele continuau să macine, fără să țină cont de mâinile și brațele care s-au încurcat în angrenaje. Ca și în cazul aplicării aburului, introducerea energiei electrice, a motoarelor interne motorul cu combustie internă și energia nucleară, toate au au creat noi riscuri. Tehnicile de management al riscului pot fi clasificate în linii mari ca fiind fie de control al riscului, fie de finanțare a riscului. Controlul riscurilor se referă la tehnicile care reduc frecvența sau gravitatea pierderilor. Finanțarea riscurilor se referă la tehnicile care asigură finanțarea pierderilor. Managerii de risc utilizează de obicei o combinație de tehnici pentru tratarea fiecărei expuneri la pierderi. Controlul riscurilor este un termen generic pentru a descrie tehnici de reducere a frecvenței sau a gravității pierderilor. Printre principalele tehnici de control al riscurilor se numără evitarea; prevenirea pierderilor; reducerea pierderilor (duplicarea; separarea; diversificarea) (Henebry & Rejda, 2022). ✓ Evitarea este una dintre tehnicile de gestionare a riscurilor. De exemplu, puteți evita riscul de a fi jefuit într-o zonă cu rată ridicată a criminalității dacă vă feriți de zonele cu rată ridicată a criminalității; puteți evita riscul de divorț dacă nu vă căsătoriți; iar firmele de afaceri pot evita riscul de a fi date în judecată pentru un produs defect dacă nu produc acel produs. Cu toate acestea, nu toate riscurile pot fi evitate. De exemplu, 24 puteți evita riscul de deces sau invaliditate într-un accident de avion refuzând să zburați. Dar este această alegere practică sau de dorit? Alternativele - condusul sau mersul cu autobuzul sau cu trenul - nu sunt adesea atrăgătoare. Deși riscul unui accident de avion este prezent, recordul de siguranță al companiilor aeriene comerciale este excelent, iar zborul este un risc rezonabil de asumat. ✓ Prevenirea pierderilor este o tehnică care reduce probabilitatea de pierdere, astfel încât frecvența pierderilor să fie redusă. Pot fi date mai multe exemple de prevenire a pierderilor personale. Accidentele auto pot fi reduse dacă automobiliștii urmează un curs de conducere sigură și conduc în mod defensiv. Numărul de atacuri de cord poate fi redus dacă persoanele își controlează greutatea, renunță la fumat, au o dietă sănătoasă și urmează un program de exerciții fizice. Prevenirea pierderilor este, de asemenea, importantă pentru firmele de afaceri. De exemplu, măsurile stricte de securitate în aeroporturi și la bordul zborurilor comerciale pot reduce actele de terorism; exploziile de cazane pot fi prevenite prin inspecții periodice efectuate de ingineri specializați în siguranță; accidentele de muncă pot fi reduse prin eliminarea condițiilor de lucru nesigure și prin aplicarea fermă a normelor de siguranță; iar incendiile pot fi prevenite prin interdicția de a se fuma într-o clădire în care se folosesc materiale foarte inflamabile. Pe scurt, scopul prevenirii pierderilor este de a reduce probabilitatea ca pierderile să apară. ✓ Reducerea pierderilor. Eforturile stricte de prevenire a pierderilor pot reduce frecvența lor; cu toate acestea, unele pierderi vor avea loc în mod inevitabil. Astfel, un alt obiectiv al controlului pierderilor este diminuarea gravității unei pierderi după ce aceasta se produce. De exemplu, un mare magazin poate instala un sistem de aspersoare, astfel încât un incendiu să fie stins rapid, reducând astfel gravitatea pierderii; o fabrică poate fi construită cu materiale rezistente la foc pentru a minimiza daunele provocate de incendiu; ușile și pereții antifoc pot fi utilizați pentru a împiedica propagarea unui incendiu; iar un sistem de avertizare comunitară poate reduce numărul de răniți și decese cauzate de o tornadă care se apropie. Duplicarea. Pierderile pot fi, de asemenea, reduse prin duplicare. Această tehnică se referă la existența unor copii de siguranță sau a unor copii ale unor documente sau bunuri importante, disponibile în cazul în care se produce o pierdere. De exemplu, copiile de rezervă ale înregistrărilor comerciale cheie (de exemplu, conturile de încasat) sunt disponibile în cazul în care înregistrările originale sunt pierdute sau distruse. Separarea. O altă tehnică de reducere a pierderilor este separarea. Bunurile expuse la pierderi sunt separate sau împărțite pentru a minimiza pierderile financiare cauzate de un singur eveniment. De exemplu, un producător poate depozita produse finite în două depozite din orașe diferite. Dacă unul dintre depozite este avariat sau distrus de un incendiu, o tornadă sau alte pericole, produsele finite din celălalt depozit nu sunt afectate. Diversificarea. În cele din urmă, pierderile pot fi reduse prin diversificare. Această tehnică reduce șansele de pierdere prin repartizarea expunerii la pierderi între diferite părți. Riscul este redus dacă un producător are mai mulți clienți și furnizori. De exemplu, dacă întreaga bază de clienți este formată din doar patru cumpărători autohtoni, vânzările vor fi afectate în mod negativ de o recesiune internă. Cu toate acestea, dacă există și clienți străini și clienți naționali suplimentari, acest risc este redus. În mod 25 similar, riscul de a se baza pe un singur furnizor poate fi redus la minimum prin încheierea de contracte cu mai mulți furnizori. Din punctul de vedere al societății, controlul pierderilor este dezirabil din cel puțin două motive. În primul rând, costurile indirecte ale pierderilor pot fi mari și, în unele cazuri, pot depăși cu ușurință costurile directe. De exemplu, un lucrător poate fi accidentat la locul de muncă. Pe lângă faptul că este responsabilă pentru cheltuielile medicale ale lucrătorului și pentru un anumit procent din venituri (costuri directe), firma poate suporta costuri indirecte considerabile: Un utilaj poate fi deteriorat și trebuie reparat; linia de asamblare poate fi oprită; sunt suportate costuri pentru formarea unui nou lucrător care să îl înlocuiască pe cel accidentat; un contract poate fi anulat pentru că bunurile nu sunt livrate la timp. Prin prevenirea producerii pierderii, se reduc atât costurile indirecte, cât și costurile directe. În al doilea rând, se reduc costurile sociale ale pierderilor. De exemplu, să presupunem că lucrătorul din exemplul precedent moare în urma accidentului. Societatea este privată pentru totdeauna de bunurile și serviciile pe care lucrătorul decedat le-ar fi putut produce. Familia lucrătorului își pierde partea sa din veniturile lucrătorului și poate trăi o durere și o nesiguranță economică considerabile. Iar lucrătorul poate experimenta personal o mare durere și suferință înainte de a muri. Pe scurt, aceste costuri sociale pot fi reduse prin intermediul unui program eficient de control al pierderilor. După cum s-a menționat anterior, finanțarea riscurilor se referă la tehnicile care asigură compensarea pierderilor după ce acestea se produc. Printre principalele tehnici de finanțare a riscurilor se numără retenția, transferuri de alt tip decât asigurarea și asigurarea (Henebry & Rejda, 2022). ✓ Retenția este o tehnică importantă pentru gestionarea riscurilor. Retenția înseamnă că o persoană fizică sau o societate comercială reține o parte din toate pierderile care pot rezulta dintr-un anumit risc. Retenția riscurilor poate fi activă sau pasivă. Retenția activă a riscului înseamnă că o persoană este conștientă de risc și că intenționează în mod deliberat să îl rețină integral sau parțial. De exemplu, un automobilist poate dori să rețină riscul unei mici pierderi în urma unei coliziuni, achiziționând o poliță de asigurare auto cu o franșiză de 500 de dolari sau mai mare. Un proprietar de locuință poate păstra o mică parte din riscul de deteriorare a locuinței achiziționând o poliță de asigurare a locuinței cu o franșiză substanțială. O firmă comercială poate reține în mod deliberat riscul unor furturi mărunte ale angajaților, al furturilor din magazine sau al deteriorării bunurilor perisabile, achiziționând o poliță de asigurare a bunurilor cu o franșiză considerabilă. În aceste cazuri, se ia o decizie conștientă de a reține o parte sau întregul risc. Retenția activă a riscurilor este utilizată din două motive principale. În primul rând, poate economisi bani. Asigurarea poate să nu fie achiziționată sau poate fi achiziționată cu o franșiză; în orice caz, se realizează adesea economii substanțiale la costul asigurării. În al doilea rând, riscul poate fi reținut în mod deliberat, deoarece asigurarea comercială este fie indisponibilă, fie inaccesibilă. Retenția pasivă. Riscul poate fi reținut și în mod pasiv. Anumite riscuri pot fi reținute în mod inconștient din cauza ignoranței, indiferenței, neglijenței sau a faptului că nu s-a identificat un risc important. Retenția pasivă este foarte periculoasă dacă riscul reținut are potențialul de a produce o catastrofă financiară. De exemplu, mulți angajați 26 cu venituri salariale nu sunt asigurați împotriva riscului de invaliditate totală și permanentă. Cu toate acestea, consecințele financiare nefaste ale invalidității totale și permanente sunt, în general, mai grave decât consecințele financiare ale unui deces prematur. Prin urmare, persoanele care nu sunt asigurate împotriva acestui risc folosesc tehnica de reținere a riscurilor într-un mod extrem de periculos și inadecvat. Autoasigurarea. Considerațiile despre retenție nu ar fi complete fără o scurtă discuție despre autoasigurare. Autoasigurarea este o formă specială de retenție planificată prin care o parte sau întreaga expunere la o anumită pierdere este reținută de către firmă. Un alt termen pentru autoasigurare este autofinanțare, care exprimă mai clar ideea că pierderile sunt finanțate și plătite de către firmă. De exemplu, o mare corporație poate să se autoasigure sau să finanțeze o parte sau toate beneficiile de asigurare medicală de grup plătite angajaților. Autoasigurarea este utilizată pe scară largă în cadrul programelor de management al riscurilor corporative, în primul rând pentru a reduce atât costurile pierderilor, cât și cheltuielile. Există și alte avantaje, așa cum vom vedea ulterior. În concluzie, retenția riscurilor este o tehnică importantă de management al riscurilor, în special în cadrul programelor moderne de management al riscurilor corporative. Cu toate acestea, retenția riscurilor este adecvată în primul rând pentru riscurile cu frecvență ridicată și gravitate redusă, în cazul cărora pierderile potențiale sunt relativ mici. Cu excepția unor circumstanțe neobișnuite, retenția riscurilor nu ar trebui să fie utilizată pentru a reține riscuri cu frecvență redusă și gravitate ridicată, cum ar fi riscul de cheltuieli medicale catastrofale, de invaliditate pe termen lung sau de răspundere juridică. ✓ Transferurile non-asigurare. Tra