Artrologie PDF: Articulațiile Umane - Anatomie și Clasificare

ARTROLOGIE Sef de lucrari,dr.Anca Maghiari Artrologia sau syndesmologia este partea anatomiei care studiază articulaţiile. Articulaţiile se clasifică în: A. Articulaţii fibroase - sinartroze B. Articulaţii cartilaginoase - amfiartroze C. Articulaţii sinoviale - diartroze A. ARTICULAŢII FIBROASE...

ARTROLOGIE Sef de lucrari,dr.Anca Maghiari Artrologia sau syndesmologia este partea anatomiei care studiază articulaţiile. Articulaţiile se clasifică în: A. Articulaţii fibroase - sinartroze B. Articulaţii cartilaginoase - amfiartroze C. Articulaţii sinoviale - diartroze A. ARTICULAŢII FIBROASE - SINARTROZE - sunt articulaţii fixe, nu permit mişcări. Legătura dintre oase se realizează prin: - ţesut fibros (membrane, ligamente). Varietăţi: SINDESMOZE - suprafeţele articulare sunt unite printr-un ligament interosos (ligamentul stilohiodian, ligamentul coracoacromial) sau membrană interosoasă. SUTURILE - sunt articulaţiile dintre oasele craniului. Se împart după forma marginilor oaselor articulate, în: - suturi dinţate - sutura coronală, sutura lambdoidă, sutura sagitală; - suturi scuamoase - sutura temporoparietală; - suturi plane - între oasele nazale (sutura internazală). Schindileza este o formă particulară de sutură, în care suprafeţele articulare prezintă un şanţ şi o suprafaţă ca o muchie ce intră în şanţ. La craniu uman avem schindileza sfenovomeriană. GOMFOZA - este articulaţia dintre dinţi şi alveolele dentare. B. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE - AMFIARTROZELE - legătura dintre oase se realizează prin intermediul unui ţesut cartilaginos. Ele posedă un grad foarte redus de mobilitate (doar unele). Varietăţi: SINCONDROZE - în care cartilajul intraarticular se osifică; ex. articulaţia sfenooccipitală, sau nu se osifică, ca la discurile intervertebrale. SIMFIZE- în care, între oasele care se articulează există un fibrocartilaj întărit de ligamente periarticulare (articulaţia sacroiliacă, simfiza pubiană). C. ARTICULAŢIILE SINOVIALE - DIARTROZE - sunt articulaţii mobile şi prezintă fiecare: suprafeţe articulare - au o formă variabilă şi care se potrivesc între ele. Aceste suprafeţe sunt netede. cartilajul articular este un cartilaj hialin, de culoare albă- sidefie, care acoperă suprafeţele articulare ce vin în contact. labrul (cadrul) articular este un fibrocartilaj de mărire care lărgeşte suprafeţele articulare (articulaţia umărului, şoldului). fibrocartilajul intraarticular - situate în interiorul articulaţiei - ex. discurile articulare şi meniscurile articulare. Mijloacele de unire: capsula articulară are forma unui manşon cilindric care printr-o extremitate se fixează de un os, iar cu cealaltă se prinde de celălalt os. Ea prezintă la suprafaţă o membrană fibroasă şi în profunzime o membrană sinovială. Membrana sinovială prezintă: - plicile sinoviale; - franjuri sinoviali. Stratul sinovial sau membrana sinovială secretă lichidul sinovial, o fină lamă de lichid ce are rolul de a lubrefia suprafeţele articulare facilitând astfel dinamica articulară. Reflexiile membranei sinoviale formează funduri de sac numite recesuri articulare şi ea se poate prelungi în afara capsulei articulare formând burse sinoviale şi teci sinoviale.  ligamentele reprezintă nişte porţiuni îngroşate ale capsulei articulare ca răspuns la solicitările funcţionale. Ligamentele pot fi: - ligamente intracapsulare; - ligamente capsulare; - ligamente extracapsulare. presiunea atmosferică - cavitatea articulară fiind o cavitate închisă în momentul în care sub influenţa unor agenţi oasele se depărtează, presiunea din interiorul articulaţiei devine negativă faţă de presiunea atmosferică, astfel, încât în clipa în care încetează acţiunea forţelor ce au produs depărtarea suprafeţelor articulare, presiunea atmosferică fiind mai mare contribuie la refacerea contactului suprafeţelor articulare.  muşchii periarticulari - sunt muşchii din jurul articulaţiei, inserându-se cu un capăt pe un os şi cu celălalt capăt pe celălalt os, acţionează ca nişte ligamente active. Toate mijloacele de unire concură la menţinerea contactului dintre suprafeţele articulare. cavitatea articulară este o cavitate închisă şi virtuală, poate deveni reală în cazuri patologice (hemartroză, piartroză). interliniul articular marchează locul unde se realizează contactul suprafeţelor articulare; este ruptă în amputaţii. mişcările articulare - variază în funcţie de forma suprafeţelor articulare. În general, mişcările se fac prin mai multe articulaţii care constituie lanţul articular. Pierderea totală sau parţială a mişcării unei articulaţii poartă denumirea de anchiloză. CLASIFICARE: După forma suprafeţelor articulare sunt: Articulaţii plane - permit mişcări de alunecare (art. oaselor capului). Articulaţii cilindrice sunt: - Ginglimul sau articulaţia trohleană, permite mişcări de flexie-extensie (art.humeroulnară, art. interfalangiene). - Articulaţii trohoide permit numai mişcări de rotaţie (art. radioulnară proximală şi distală). Articulaţii bicondiliene - permit şi ele numai flexia- extensia; suprafeţele articulare prezintă, pe un os două segmente de cilindru plin, pe celălalt os două depresiuni corespunzătoare (art. genunchiului).  Articulaţii în şa - prin îmbucătură reciprocă; posedă mişcări de flexie-extensie; abducţie-adducţie (art. carpometacarpiană). Articulaţii elipsoidale - permit flexia-extensia, abducţia- adducţia şi circumducţia (art. radiocarpiană). Articulaţii sferoidale permit toate mişcările (art. scapulohumerală, art. coxofemurală). În cadrul acestora se descriu articulaţiile cotiloide. După numărul oaselor ce intră în constituţia unei articulaţii se deosebesc: Articulaţii simple (2 oase); Articulaţii complexe (mai mult de 2 oase). După mişcări, articulaţiile pot fi clasificate în: a) uniaxiale - ginglimul, art. trohoide. b) biaxiale - art. elipsoidale, art. în şa. c) triaxiale - enartrozele. Un caz aparte de articulaţii îl constituie SISARCOZELE , în care suprafeţele articulare sunt reprezentate de muşchi (articulaţia seratotoracică şi seratosubscapulară din cadrul articulaţiilor interscapulotoracice a lui GILLIS). MIŞCĂRILE ARTICULAŢIILOR Între oasele ce intră în alcătuirea unei articulaţii, se consideră patru tipuri de mişcări: - de alunecare; - de rotaţie; - de circumducţie; - de angulare.  Mişcarea de alunecare este mişcarea de deplasare a suprafeţelor articulare ce intră în contact. În unele articulaţii, mişcarea de alunecare este o componentă importantă a altor mişcări (articulaţiile dintre oasele carpiene). Mişcarea de rotaţie este o mişcare ce se execută în jurul axului longitudinal al osului sau în jurul unui ax paralel cu acesta. Întâlnim mişcarea de rotaţie externă şi mişcarea de rotaţie internă. Mişcarea de circumducţie este mişcarea rezultată din succesiunea mişcărilor de abducţie, extensie, adducţie, flexie. Osul lung descrie un spaţiu conic cu vârful la extremitatea articulară a osului şi cu baza la extremitatea opusă.  Mişcările de angulare se produc în jurul a două axe perpendiculare. Sunt reprezentate de mişcarea de flexie- extensie, abducţie-adducţie. - Flexia este mişcarea prin care două segmente se apropie (îndoire). - Extensia este mişcarea prin care două segmente se îndepărtează (îndreptare). - Abducţia este mişcarea de îndepărtare a unui membru sau segment de membru de planul sagital al corpului. - Adducţia este mişcarea de apropiere de planul sagital al corpului. - La nivelul articulaţiilor se execută şi mişcări de pronaţie, supinaţie, opoziţie şi repoziţie. - Pronaţia este mişcarea de rotaţie prin care policele sau halucele este apropiat de corp, iar îndepărtarea lor este mişcarea de supinaţie. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR LIBER  ARTICULAŢIA UMĂRULUI Este o enartroză sau diartroză sferoidală. Suprafeţe articulare: - cavitatea glenoidă a scapulei; - capul humeral. Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilajul articular hialin. Cavitatea glenoidă este mărită de o formaţiune fibrocartilaginoasă numită cadrul sau labrul glenoidal, pentru o mai bună concordanţă între suprafeţele articulare. Mijloace de unire: Capsula articulară - laxă, puţin rezistentă, de forma unui manşon, formată din două straturi; un strat extern, fibros şi un strat intern sinovial. - se inseră la nivelul colului anatomic al humerusului, coboară infero- medial până la colul chirurgical, formând un repliu sinovial, iar la nivelul cavităţii glenoidale, se inseră pe colul anatomic al scapulei şi cadrul glenoidal. - ca structură, este formată din fibre longitudinale, superficiale şi fibre circulare, profunde şi prezintă o serie de orificii, prin care ies prelungiri ale sinovialei. - acţiunea fasciculele musculare ale muşchilor vecini, care se inseră pe capsula articulară, împiedică prinderea ei, între suprafeţele articulare.  Ligamentele - ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule fibroase ce reprezintă îngroşări ale capsulei articulare, situate pe faţa anterioară a articulaţiei. - în ansamblu, se inseră cu o extremitate pe cadrul glenoidal, iar cu cealaltă extremitate pe colul anatomic al humerusului. - ligamentul coracohumeral cel mai puternic ligament al articulaţiei, se găseşte pe faţa superioară a articulaţiei şi se inseră pe baza şi marginea laterală a procesului coracoid şi tuberculul mare al humerusului. - ligamentul trasvers humeral.  Sinoviala - Stratul intern, sinovial, căptuşeşte faţa internă a capsulei articulare. - Sinoviala trimite prelungiri, situate inferior tendoanelor muşchilor periarticulari, numite burse: ∙ bursa subtendinoasă a muşchiului infraspinos; ∙ bursa muşchiului coracobrahial; ∙ bursa subscapulară; ∙ bursa subdeltoidiană; ∙ bursa subacromială. - Sinoviala înveleşte tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial, când acesta trece prin şanţul intertubercular şi traversează articulaţia. Biomecanica Mişcările articulaţiei humerale sunt: abducţia-adducţia, flexia-extensia, rotaţia externă-rotaţia internă şi circumducţia, fiind cea mai mobilă enartroză a corpului. Abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp, se realizează până la orizontală (900). Abducţia şi adducţia se execută în jurul unei axe sagitale, care trece prin capul humerusului. Ridicare braţului peste această limită este împiedicată, se poate realiza prin bascularea scapulei. Muşchii abductori sunt: deltoid, supraspinos şi biceps brahial (capul lung are un rol secundar).  Adducţia este mişcarea de apropiere a braţului de corp. Mişcarea este limitată de lovirea membrului superior de trunchi. Se poate mări adducţia braţului cu 100, când este dus în faţa trunchiului (încrucişarea braţelor). Muşchii adductori sunt: pectoral mare, dorsal mare, rotund mare, rotund mic, subscapular, coracobrahial, biceps brahial (capul scurt), triceps brahial (capul lung). Flexia este mişcarea de proiecţie înainte a braţului. Flexia şi extensia se realizează în jurul unei axe transversale, care trece prin centrul capului humeral. Amplitudinea proiecţiei înainte este de 900-1000. Muşchii care realizează flexia sunt: pectoral mare, coracobrahial, deltoid (fascicolul clavicular).  Extensia este mişcarea de proiecţie înapoi a braţului. Amplitudinea proiecţiei înapoi este redusă, de aproximativ 350. Prin contribuţia centurii pectorale şi a coloanei vertebrale, amplitudinea mişcării se poate mări, până la 500. Muşchii extensori sunt: dorsal mare, deltoid (fascicolul spinal). Rotaţia externă şi rotaţia internă sunt mişcări care se execută în jurul unei axe verticale. Amplitudinea rotaţiei externe este de 500-600, iar cea a rotaţiei interne de 800. Muşchii care realizează rotaţia externă sunt reprezentaţi de: infraspinos, rotund mic. Muşchii rotatori interni sunt: supraspinos, subscapular, rotund mare. Pot atinge o amplitudine de 900, prin amplificarea mişcărilor braţului, determinate de mişcările centurii pectorale.  Circumducţia este mişcarea care însumează mişcările de abducţie-adducţie, flexie-extensie. În mişcarea de circumducţie braţul descrie un con cu vârful spre cavitatea glenoidală.  ARTICULAŢIA COTULUI Anatomic este formată din trei articulaţii: - articulaţia humeroulnară; - articulaţia humeroradială; - articulaţia radioulnară proximală. Din punct de vedere funcţional, se descriu două articulaţii: - articulaţia dintre humerus şi oasele antebraţului, articulaţia humeroantebrahială, este articulaţia propriu-zisă a cotului; - articulaţia radioulnară proximală. Suprafeţe articulare - suprafeţele articulare ale epifizei inferioare a humerusului (capitulul, trohleea şi şanţul intermediar); - foseta capului radial ce corespunde capitulului humeral; - incizura trohleară a ulnei ce corespunde trohleei humerale. Suprafeţele articulare sunt acoperite de cartilaj hialin, mai gros la nivelul humerusului. Mijloace de unire: Capsula articulară - are forma unui manşon fibros, mai laxă posterior, se inseră: - pe humerus: anterior, deasupra fosetei radiale şi coronoidiene; posterior, trece pe marginile fosei olecraniene, iar lateral şi medial, trece inferior de epidondili, care rămân extraarticulari. - pe radius: capsula articulară se inseră la 5-6 mm, sub capul radial. - pe ulnă: pe marginile incizurii trohleare, pe vârful olecranului şi al procesului coronoid, aceastea fiind intraarticulare.  Ligamentele - ligamentul colateral radial porneşte de pe epicondilul lateral al humerusului, se împarte în fascicule care cuprind între ele capul radiusului ca într-o chingă şi se inseră pe extremitatea superioară a ulnei. Are legături cu fibrele ligamentului inelar al radiusului. - ligamentul colateral ulnar are formă de evantai. Porneşte de pe epidondilul medial al humerusului şi se inseră pe marginea medială a incizurii trohleare. Biomecanica Articulaţia humeroantebrahială este o trohleartroză şi permite numai mişcări de flexie şi extensie, mişcări ce se execută în jurul unei axe transversale. Flexia este mişcarea de apropiere a antebraţului de braţ. Flexia activă are o amplitudine de 1500. Antebraţul se deplasează uşor medial de braţ, iar mâna se orientează spre torace, datorită oblicităţii suprafeţelor articulare. Muşchii flexori sunt: muşchiul biceps brahial, muşchiul brahial şi muşchii ce se inseră pe epidondili (rol secundar).  Extensia este mişcarea de îndepărtare a antebraţului de braţ. Extensia maximă se realizează până la 1800. Antebraţul se îndepărtează de axa braţului. Muşchii extensori sunt: muşchiul triceps brahial şi cu rol secundar muşchii extensori de la nivelul antebraţului şi muşchiul anconeu.  ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ Anatomic, face parte din articulaţia cotului şi este o articulaţie trohoidă. Suprafeţe articulare: - circumferinţa articulară a capului radiusului; - incizura radială a ulnei. Cele două suprafeţe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin, subţire. Mijloace de unire: Capsula articulară este comună cu cea a articulaţiei cotului şi este întărită de ligamente. Ligamentele: - ligamentul inelar este o lamă fibroasă puternică, care înconjoară circumferinţa articulară a capului radiusului, inserându-se pe marginile incizurii radiale a ulnei. Are rolul de a menţine radiusul în articulaţie. - ligamentul pătrat este situat sub incizura radială a ulnei, unind extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER  ARTICULAŢIA COXOFEMURALĂ (ARTICULAŢIA ŞOLDULUI) Articulaţia coxofemurală este o articulaţie sferoidală, o enartroză cu o mare importanţă în statică şi dinamică.  Suprafeţe articulare: - capul femural; - acetabulul (suprafaţa semilunară). Cavitatea acetabulară este completată inferior de ligamentul transvers al acetabulului, care trece peste incizura acetabulară. Suprafeţele articulare nu sunt congruente, cavitatea acetabulară este mai mică decât capul femural; în jurul cavităţii se găseşte un fibrocartilaj numit labrul acetabular. Mijloace de unire: Capsula articulară are forma unui manşon fibros: - se inseră pe circumferinţa acetabulului, iar pe femur: anterior pe linia intertrohanteriană, cuprinzând colul femural în întregime şi posterior la 1 cm. medial de creasta intertrohanteriană. - în structura capsulei articulare se găsesc fibre superficiale, longitudinale şi fibre profunde circulare. - fibrele circulare, care aderă de labrul acetabular, formează în jurul colului femural un inel, numit zona orbiculară.  Ligamentele: - ligamentul iliofemural, cel mai puternic ligament al articulaţiei, se întinde de la spina iliacă antero-inferioară la linia intertrohanteriană. Prezintă două porţiuni: porţiunea transversă şi porţiunea descendentă. - ligamentul pubofemural întăreşte medial capsula articulară şi se întinde de la ramura superioară a pubelui la trohanterul mic al femurului. - ligamentul ischiofemural este situat pe faţa posterioară a articulaţiei şi se întinde de la ischion (ramura superioară a ischionului) la trohanterul mare al femurului. - ligamentul capului femural este intraarticular, situat între foseta capului femural şi marginile incizurii acetabulare şi ligamentul transvers acetabular. Conţine vase cu rol important în perioada de creştere. Biomecanica Articulaţia coxofemurală are trei axe de mişcare. Ea permite mişcările de flexie-extensie, abducţia-adducţie şi circumducţie. Flexia şi extensia se execută în jurul unei axe transversale care trece prin colul femurului, unind trohanterul mare cu foseta capului femural. Flexia este mişcarea de apropiere a feţei anterioare a coapsei de trunchi. Mişcarea este asociată cu o rotaţie medială. Cu genunchiul flectat, flexia coapsei are o amplitudine de 1200. Muşchii care realizează flexia sunt: muşchiul drept femural, muşchiul iliopsoas, muşchiul sartorius şi muşchiul tensor al fasciei lata, iar cu rol secundar, intervin muşchii adductori, muşchiul vast medial şi muşchiul gluteu mijlociu.  Extensia este mişcare prin care faţa anterioară a coapsei se îndepărtează de trunchi. Mişcarea poate fi mărită până la o hiperextensie de 150-200. Mişcarea este însoţită de rotaţie laterală. Muşchii extensori sunt: muşchiul semitendinos, muşchiul semimembranos şi muşchiul biceps femural, iar secundar intervin muşchii gluteu mijlociu şi gluteu mic. Abducţia şi adducţia se execută în jurul unei axe sagitale care trece prin centrul capului femural. Abducţia este mişcarea de îndepărtare a coapselor, se poate realiza până la 800. Muşchii abductori sunt: muşchiul gluteu mijlociu, muşchiul tensor al fasciei lata şi muşchiul sartorius.  Adducţia este mişcarea de apropiere a coapselor. Prin flexia coapsei, mişcarea poate fi mărită (încrucişarea coapselor). Muşchii adductori sunt: muşchiul vast medial, muşchiul iliopsoas, muşchiul gluteu mic, muşchii adductori, muşchiul pectineu, muşchiul semitendinos şi muşchiul semimembranos. Rotaţia externă şi rotaţia internă se execută în jurul unei axe verticale ce trece prin capul femural. Amplitudinea mişcării de rotaţie internă este de 350, iar amplitudinea rotaţiei externe este de 150.  Circumducţia este mişcarea complexă, care rezultă din însumarea celorlalte mişcări. Micşorarea sau mărirea unghiului de înclinaţie şi declinaţie ale colului femural modifică atitudinea membrului inferior. Mărirea unghiului de înclinaţie imprimă abducţia (Coxa valga), iar mişcorarea adducţia membrului inferior (Coxa vara). Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie internă, iar micşorarea sau reducerea lui la zero duce membrul inferior în rotaţie externă.  ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI Articulaţia genunchiului este o articulaţie complexă, cea mai mare a organismului. Suprafeţe articulare: - feţele articulare ale condililor femurali; - feţele articulare ale celor doi condili tibiali, separaţi de ariile intercondilare (platoul tibial); - faţa articulară posterioară a patelei. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Feţele articulare ale condililor femurali nu se potrivesc cu cele ale condililor tibiali. Această incongruenţă este completată de două fibrocartilaje numite meniscuri. - Meniscurile intraarticulare, prin extremităţile lor, se inseră pe tibie, în aria intercondiliană anterioară şi în aria intercondiliană posterioară. Prin circumferinţă, meniscurile aderă de capsula articulară; - Meniscurile sunt unite anterior printr-un ligament numit, ligamentul transvers al genunchiului ; - Meniscul lateral este aproape circular, având forma de "O"; - Meniscul medial este de forma literei "C"; Mijloace de unire: Capsula articulară - are forma unui manşon fibros, care uneşte cele trei oase ale articulaţiei; - prezintă fibre longitudinale, transversale şi oblice; - se inseră: ∙ pe femur: urmăreşte marginile suprafeţelor articulare de la nivelul condililor, până sub epicondili; care rămân extracapsulari; se afundă în fosa intercondiliană, unde se confundă cu ligamentele încrucişate; ∙ pe tibie: urmăreşte conturul feţei superioare a tibiei, de la aria intercondiliană anterioară la aria intercondiliană posterioară; ∙ este aderentă de meniscuri.  Ligamentele: - ligamentul încrucişat anterior se întinde de la aria intercondiliană anterioară şi suprafaţa intercondiliană a condilului lateral al femurului. - ligamentul încrucişat posterior se întinde de la aria intercondiliană posterioară a tibiei la condilul medial al femurului. Ligamentele încrucişate sunt ligamente intraarticulare, dar extracapsulare şi reprezintă unul din cele mai importante mijloace de unire ale articulaţiei genunchiului. - ligamentul colateral fibular este un ligament subţire, care se întinde de la epicondilul lateral al femurului la capul fibulei. - ligamentul colateral tibial este un ligament puternic; se întinde de la epicondilul medial al femurului la condilul medial al tibiei. - ligamentul popliteu oblic este o continuare a tendonului muşchiului semimembranos, fiind situat pe faţa posterioară a articulaţiei. - ligamentul popliteu arcuat este o arcadă fibroasă, cu concavitatea orientată superior; trece pe sub ligamentul popliteu oblic şi se întinde de la condilul lateral al femurului la capsula articulară. - ligamentul patelar continuă tendonul muşchiului cvadriceps femural; este situat pe faţa anterioară a articulaţiei şi cuprinde patela ca pe un os sesamoid. În jurul acestui ligament se găsesc:  ∙ bursa suprapatelară; ∙ bursa infrapatelară profundă; ∙ bursa subfascială prepatelară. - ligamentul meniscofemural anterior se întinde de la cornul anterior al meniscului medial la incizura intercondiliană a femurului. - ligamentul meniscofemural posterior uneşte cornul posterior al meniscului lateral cu incizura intercondiliană a femurului. Ligamentele meniscofemurale au un rol secundar, asemănător ligamentelor încrucişate, de care sunt ataşate. - Retinaculele patelei mediale şi laterale ca şi ligamentul patelar, reprezintă tendonul de inserţie a muşchiului cvadriceps. Sunt expansiuni fibroase, care fixează marginile patelei şi condilii femurali corespunzători. - Corpul adipos infrapatelar este situat între ligamentul patelar şi condilii femurali, pe faţa anterioară a articulaţiei. - Sinoviala, căptuşeşte capsula articulară, trecând posterior de ligamentele încrucişate. Este întreruptă pe circumferinţa meniscurilor. Trimite prelungiri sau funduri de sac. Pe faţa anterioară a articulaţiei se formează plicile sinoviale: ∙ plica sinovială infrapatelară determinată de corpul adipos infrapatelar care plicaturează sinoviala; ∙ plicile alare situate pe marginile patelei. Biomecanica Articulaţia genunchiului este o articulaţie de tip trohleartroză, care realizează mişcări de flexie şi extensie şi în mică măsură mişcări de rotaţie şi înclinaţie laterală. Flexia şi extensia se execută în jurul unei axe transversale ce trece prin condilii femurali. Flexia este mişcarea de apropiere a feţei posterioare a gambei la faţa posterioară a coapsei. Flexia activă are o amplitudine de 1350 la care se poate adăuga o flexie pasivă de 150. Flexia este însoţită de o mişcare de rotaţie internă. Muşchii flexori sunt: muşchiul biceps femural, muşchiul semimembranos, iar secundar muşchiul semitendinos, muşchiul popliteu, muşchiul gastrocnemian şi muşchiul sartorius.  Extensia este mişcare prin care faţa posterioară a gambei se îndepărtează de faţa posterioară a coapsei. Este însoţită de mişcarea de rotaţie externă. Poate avea o amplitudine de 1800. În extensie maximă axa femurului face cu axa tibiei un unghi de 1700, cu deschidere laterală (genu valgum fiziologic). Muşchii extensori sunt: muşchiul cvadriceps femural, muşchiul tensor al fasciei lata. Rotaţia externă şi internă sunt mişcări secundare flexiei şi extensiei gambei, se execută în jurul unei axe verticale care străbate tibia. Apar la sfârşitul mişcărilor de extensie sau flexie. VA MULTUMESC