Arta Paleocreștină și Bizantină PDF

Curs 1: ARTA PALEOCREŞTINĂ  premisele istorice ale formării artei paleocreștine ŞI BIZANTINĂ  Orientul – patria creștinismului  formele de manifestare ale sintezei pe care o realizează arta paleocreștină în pictură, sculptu...

Curs 1: ARTA PALEOCREŞTINĂ  premisele istorice ale formării artei paleocreștine ŞI BIZANTINĂ  Orientul – patria creștinismului  formele de manifestare ale sintezei pe care o realizează arta paleocreștină în pictură, sculptură și arhitectură  programul artistic al noii arte: stil, tehnică, iconografie și iconologie  evoluția picturii paleocreștine de la simbol la icoană  sculptura funerară și rondo bosso  arhitectura creștină: bazilica, structură unitară formată din experiențele antice adaptate noilor nevoi cultuale  Antonio Bossio, Roma sotterr anea, 1632 http:// dl.ub.uni- freiburg.de/ diglit/ bosio1632 Cronologia artei paleocreștine poate fi definită de două perioade distincte ce fac diferența în ce privește vocabularul și morfologia artei: -perioadă persecuțiilor (de la momentul apariției primelor comunități în sec. I d. Hr.) până la edictul de toleranță de la Milan din 313 când Constantin cel Mare pune capăt persecuțiilor sau 381 când Teodosiu instaurează creștinismul ca și religie oficială de stat - a doua perioadă de legalitate după această dată până în 476 când I. Roman cădea sub atacurile barbarilor. Manifestare (de la simboluri la reprezentări figurative: Bunul Păstor şi Oranta) Iconografia şi iconologia reprezentărilor creştine- cui se adreseaza arta produsă? Catacombele romane Bazilica creştină: caracteristici planimetice şi de boltire (cu şarpantă şi bazilica cu cupolă) Baptisteriul Tehnici în arhitectură, sculptură, pictură  Arta veche creștină are ca premise teoretice disputele apologeților creștini ce se manifestau împotriva constituirii unor imagini ale divinității și a ridicării unor lăcașe de cult, textele redactate de către: Aristides, Iustian, Tatian, Iraeneus, Minucius Felix, Tertullian, Origene, Methodius din Olimp, Lactantius, Eusebiu din Cesareea, Epiphanius ilustrând această luptă împotriva concepției păgâne despre artă. Clement din Alexandria fiind cel care a apărat arta creștină considerând-o un instrument util în educarea celor ce nu știu să citească.  Disputele din planul ideatic sunt cele ce vor contura apariția unui program artistic propriu-zis cu o tematică și morfologie artistică diferită de arta antichității târzii cu care noul curent se suprapunea din punctul de vedere al perioadei de manifestare. Loculus Arcosoliu Din sec. II d.Hr. în astfel de cimitire m subterane se practicau galerii de coridoare, tăiate în tufa stratum, uneori Kokim suprapuse pe patru, cinci nivele ce cuprindeau cubiculi - camere mortuare ce Cubicul conțineau morminte individuale loculi săpate într-o nișă închisă vertical printr-un perete având axa lungă paralelă pe suprafața peretelui, și tipul numit kokim cu latura lungă perpendiculară pe suprafața peretelui, tip mai puțin folosit pentru că slăbea rezistența zidului. De dimensiuni mai mari arcosolia erau săpate sub o arcadă și închise cu o dală orizontală. Aceste cimitire au preluat ulterior denumirea de catacombe de la ad catacumbas, Katakimbas (gr.) adică situate într-o depresiune, cel mai cunoscut și studiat dintre cimitirele Romei fiind San Sebastiano ad catacumbas (un cimitir mixt păgâno-iudeo-creștin), denumirea desemnând generic termenul de catacombă.  cubicul arcosolium Arcosoolia Necropole etrusce: Cerveteri, Veii, Volsinia, Perugia Cameră funerară cu nişe pentru sarcofagele defuncţilor mastaba, hipogeu- mormântul reginei Hatşepsut, Dair el Bahri, Egipt Traducere creștină a Pentru redarea unor idei precum doctrina Salvării și a Mântuirii într-o primă etapă pictura paleocreștină împrumută simboluri vocabularului orientale egiptene cum sunt: crucea hank (simbol al nemuririi), artei romane atribut al faraonului, iudaice: porumbelul o ilustrare a spiritului și orientale: credinciosului, ulterior identificându-se cu Hristos sau (reprezentarea sufletului material Ba) în opoziție cu imaginea corbului ce-l reprezenta pe necredincios, fenixul (simbol al învierii) sau simboluri grecești și romane cum sunt: păunul (simbol al nemuririi) în epoca imperială romană - simbol al apoteozei împărătesei și ramura de palmier - simbol al victoriei asupra morții, peștele simbol al apei și al vieții, apoi folosit pentru denumirea sa greacă  (acrostih al sintagmei ,,Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor”), rața-simbol al morții, arca-simbol al bisericii, a vasului de botez și a recipientului funerar al ultimei călătorii, hrismonul, toate simbolurile fiind evocate de apologeții creștini în textele vremii pentru argumentarea noii doctrine.  Caracter eclectic Simboluri paleocreştine: Crucea hank XP (Chrismonul), porumbelul (citat în Evanghelia lui Matei, ca spirit sfânt, sufletul credinciosului) ancora, cu linie orizontala (crucea), cu doi peşti capturaţi, simbol al credincioşilor pescuiţi în noua credinţă, peştele şi acronimul sintagmei: Iisus Hristos  Sinteza realizată de arta paleocreştin ă Tema Bunului Păstor, cripta Lucinei , sec. II d.Hr. (imaginea centrală a cubicului) Hristos reprezentat ca Orfeu şi Helios Împrumut din arta antică cu caracter didactic  Hermes criofor Analogii în arta păgână: Hermes moscofor Formalismul artei egiptene: principiul frontalităţii: Principii formale ale artei paleocreştine: pictura redevine bidimensională, fără a mai avea accente tridimensionale, mesajul ideatic fiind important : Detaliu pictura cubicului Lucinei, sec. II, Iona Tema Orantei Meleagru şi tema Ospăţului din Calyndon Paralelismul dintre Vechiul şi Noul Testament, tema celor trei evrei în cuptor, pildă a forţei rugăciunii, catacomba Domitillei, Roma, sec. IV d. Hr. ◄ Construirea dimensiunii religioase ►portrete asociate ca forma a discursului  Vila misterelor, Pompei Principii stilistice şi Majestas Domini Hristos flancat de Petru si Pavel,sec.IV D.Hr. (dome of the Catacombs of the Saints Peter and Marcellinus, Rome).  Din punct de vedere stilistic, spațiul pictural era împărțit prin linii și ancadramente în care se integrau motive creștine, simboluri, sau scene biblice selectate într-o anumită ordine în funcție de textele vremii. Redarea acestora se făcea bidimensional, fără tratare volumetrică insistându-se pe reprezentarea unei idei abstracte, reflectare a noii teologii în care noua viziune asupra artei trebuia să fie de ordin spiritual, caracterul didactic al picturii paleocreștine fiind preponderent. Ca tehnică se folosea fresca, iar ca mijloc de expresie formală perspectiva liniară, neglijându-se alte valori plastice cunoscute în perioada precedentă, dar ignorate din cauza noii concepții despre artă și a locului de manifestare. Schimbările stilistice ale sculpturii sunt anticipate deja în arta romană târzie, la arcul lui Constantin și la columna lui Traian, și constau dintr-o simplificare a modeleului, existând un tipar, sacrificarea realismului spațial și al proporției, aplatizarea suprafețelor și folosirea perspectivei inversate. Realismul persistă la redarea fizionomiilor, la acțiune, gesturi, accesorii și vestimentație.  Tema Bunului Păstor basorelief Rondo bosso  Iconografia sarcofagelor reflectă în aceeași măsură ca și pictura modificările în plan vizual survenite după hotărârile conciliilor ecumenice ce au stabilit divinitatea lui Hristos, unitatea de esență între cele trei laturi ale Treimii, calitățile de Mântuitor, Filosof, Învățător și taumaturg. Modelele ce s-au constituit în adevărate tipuri, pot fi considerate: tipul alexandrin cu aspect de covată cu strigilii și prevăzut în flancuri cu protome, tipul de pat grecesc (ladă cu baza înaltă ce avea picioare de pat la colțuri și o cornișă puternic profilată), tipul heroon (casa eroului) cu coloane ce susțin un acoperiș în două ape cu o fereastră deschisă în mijlocul frontonului, aluzie la libertatea sufletului și sarcofagul cu frize decorative. Tipologii de sarcofage : covată Paralelism vechi şi nou testamentar ilustrat de basorelieful sarcofagului cu capac:  Ilustrare a conceptului antic Horror vacui Bazilica Sf. Petru din Roma, sec. IV d.Hr. Bazilica cu şarpantă Arhitectura paleocreștină trebuia să corespundă unor cerințe legate de desfășurarea cultului, aspect ce a impus o desfășurare spațială nouă, diferită de cea a templului păgân sau a monumentelor care au contribuit la configurarea spațială a bisericii creștine: casa romană cu atrium și peristil, capela din catacombe și basilica forensă. - structură cu trei nave, una centrală, supraînălțată și două sau trei laterale (colaterali) mai joase, flancând nava principală, delimitarea între nave făcându-se printr-o colonadă, la etaj pentru iluminare fiind practicate ferestre; dezvoltarea longitudinală pe axa est-vest, cu absidă pe latura estică (influență a basilicii forense - pronaos sau narthex la intrare uneori dublat de un exonarthex; - pronaosul este precedat de o curte străjuită de colonadă (atrium); - apariția unui spațiu transversal în fața altarului numit transept (influență a dispoziției interne a casei romane); -exteriorul oglindește structura și dispoziția interiorului, este de regulă plan lipsit de articulări, străpuns optic doar de deschiderea ferestrelor; -acoperirea se face cu ajutorul șarpantei -delimitarea navelor cu sistemul arhitravei, arcadelor Apud Anastasius bibliotecarius, Liber Pontificalis. Casa romană: domus patricia curtea cu peristil Basilica Ulpia, forul lui Traian, Roma (reconstituire) Basilica forensă Tip planimetric central : tholosul grec, rotonda romană San Paolo fuori le mura, Roma Atrium Nava centrală, colaterali Santa Maria Maggiore, Roma, bazilică patriarhală Exercițiu de analiză stilistică  Manifestată în noua capitală a Imperiului Roman de Răsărit- Constantinopol, arta veche creştină devine bizantină evoluând pe coordonate similare (noua capitală stabilită Arta bizantină- de Constantin cel Mare în 328 pe locul fostei premise colonii Byzantion) fiind reorganizată după modelul urbanisticii Romei imperiale: ziduri fortificate de incintă cu porţi de acces monumentale, palat imperial, hipodrom, străzi dispuse cu orientarea consacrată romană (cardo şi decumanus N/S, E/V), la Arta bizantină seintersectarea manifestă şi în capitala cărora exarhatului erau amplasate statui Ravenna şi va avea influenţe şi după anul 1453 fiind o monumentale. artă guvernată de reguli, stereotipii cu un hieratism consacrat în arta ortodoxă până astăzi ( supravieţuind în Rusia kieveană, Ţările Române). San Apollinare in Classe, Ravenna. San Apollinare Nuovo, Ravenna. În articularea interioară a bazilicilor bizantine se constată prezența unor elemente structive și decorative: arhitrava este înlocuită de arcadă, element ce susține un perete deasupra unui gol permițând mărirea spațiului dintre coloane (intercolonament) în structurarea unei cupole concură două elemente importante: pandantivii – element care transformă pătratul de bază (careu) în cerc și trompele, care transformă pătratul de bază într-un octogon împingerile exercitate de cupolă sunt centrifugale; coloana păstrează articularea tradițională; capitelul se modifică prin apariția unui element nou – impostul (de formă piramidală inversată). parament tratat în asize paralele ce alternează piatra cu cărămida Planul central cu cupolă  Creaţie a lumii bizantine, planul în cruce dezvoltă mase arhitecturale ce pot fi boltite sau la intersecţia bolţilor (careu) pot fi înzestrate cu cupole şi demicalote în braţele crucii: cruce latină (cu brațele libere, San Marco din Veneția) cruce greacă (cu brațele egale), cea mai originală creație a arhitecturii bizantine (biserica Sfinții- Apostoli din Constantinopol, mausoleul Gallei Placidia, Ravenna):  Tip central : San Vitalle din Ravenna. Absida cu anexe:(pastoforii): proscomidia şi diaconiconul  Mozaicurile de la San Vitalle, reprezintă faza de apogeu, a artei decorative bizantine fiind realizate în perioada lui Iustinian, dominată de etichetă și protocol imperial, caracterul solemn fiind transpus prin hieratism, caracterizat de un formalism accentuat, frontalitate, perspectiva inversă, abandonarea oricăror sugestii perspectivice, modeleu bidimensional, doar fundalul auriu sugerând perspectiva. Aceste mozaicuri sunt o ilustrare a stilului hieratic bizantin, în care predomină elemente cum sunt: izocefalia figurilor, redarea frontală, personajele au o privire ascetică cu ochii exoftalmici, de asemenea nu există o relație de spațialitate între personaje, analogii formale fiind evidențiate în orientalizarea naturalismului elenistic. Mozaicul absidei: Iustinian şi Theodora (vezi studiul de caz). Iconografia mozaicurilor bizantine este inspirată de ceremonialul imperial, preluând din repertoriul antic emfaza și iluzionismul cu accente de tranziție elenistică. Stilul bizantin matur este reflectat de monumentele capitalei apusene a imperiului - Ravenna. Mausoleul Galei Placidia cu suprafețele intradosului decorate cu mozaicuri decorative și cu teme iconografice  Preferat picturii datorită jocului de culori și durabilității, mozaicul bizantin decora suprafețe întinse, fiind de două tipuri ca și cel grec și roman: parietal și pavimentar. Pentru pavimente se folosea rocă dură (marmură, porfir, diorit), iar pentru perete se folosea sticla colorată spartă fixată în mortarul moale cu spărtura spre exterior pentru a reflecta lumina. Parament: asize paralelele de piatră alternând cu cărămida Cupola pe pandantivi Cupola în asize radiale San Apollinare Nuovo, Ravena, sec. VI. San Apollinare in Classe, Ravenna, 549 d.Hr. Continuare a evoluției din perioada elenistică, pictura bizantină nu a devenit niciodată abstractă, figura umană fiind mereu în centrul preocupărilor artistice. Instrument de propagandă ideologică, cu programe iconografice reglementate de biserică, acest domeniu are un caracter didactic, rezultat atât din modul de redare al faptelor religioase, ce trebuiau să fie accesibile credincioșilor, după spusele lui Grigorie cel Mare: ,,În sfintele lăcașuri se folosesc imaginile pentru aceia care nu cunosc scrierea să poată citi măcar pe pereți ceea ce nu sunt în măsură să citească în cărți”. (Quod legentibus scriptura, hoc idiotis… pictura). Icoana - imagine sacră creștină este un obiect de cult transportabil destinat contemplării reflectând realitatea transcedentală fără a se confunda cu aceasta. În arta apuseană imaginile de sfinți portabile sunt numite impropriu icoane, în acest caz fiind permise abateri de la canoanele de reprezentare. În grecește eikon, semnifică imagine sfântă care în tradiția creștină se revendică de la un prototip, Sf. Luca fiind cel care o redă pe Maria sau imaginile acheiropoiete (nefăcute de mâna omului) cum sunt Keramion-ul, mandilionul (năframa Veronicăi), etc.  Pictura bizantină nu raționează temele, fiind o artă mistică, înalță spiritul spre revelația necunoscutul ui, apropiindu-l de divin. Centrul cupolei este simbolic cerul văzut, imaginea consacrată în acest loc fiind Hristos Pantocrator. Hristos Pantocrator Ordonanţa iconografică : tematica absidei Tehnicile picturii bizantine, preluate din Orient se diferențiază după suport și liantul culorilor şi variază de la: encaustica - folosită și în antichitate, consta din folosirea cerii ca solvent al culorii. tempera - la care solventul culorii era o materie organică (albușul de ou, clei), aplicată pe tencuiala uscată, numită și al secco. fresca - culorile sunt dizolvate cu apă și se aplică pe tencuiala de var umed proces chimic numit carbonatare ce constă din ciclul complet pe care îl parcurge calcarul redevenind piatră formând la suprafață o crustă dură sticloasă, fiind cea mai durabilă și mai rezistentă la intemperii dintre tehnici. Tehnici de prelucrare a metalelor preţioase (orfevrăria): cloisonne, champlevee , caboşoane  Debicki, Jean, (coord.) Istoria artei, Editura Enciclopedia RAO, București, 1998. BIBLIOGRAFIE Demus, Otto, Byzantine Mosaic Decoration, London, Paul,Trench & Trubner, 1948. Fleming, William, Arte și idei, vol. I., Ed. Meridiane, București, 1983. Gardner, William, Art through the Ages, Hartcourt N.Abrams Publishers, New York,1989. Dictionary of Architecture, Brockhmapton Reference, London, 1999. Lawrie, William, Art in the Early Church, New York, Norton, 1969. Tristan, Frederick, Primele imagini creștine. De la simbol la icoană. Sec.II-VI., Ed. Meridiane, București, 2002. Vlăsceanu, Mihaela, Elemente de istoria artei europene, Ed. Aura, Timișoara, 2002. Vlăsceanu, Mihaela, Istoria şi teoria artei. Note de curs Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2017.